TEMA 3. Componente interne. Procesor.

Memorie

Obiective:

- studierea și recunoașterea CPU în dependență de form factor și alte caracteristici de

performanță

- înserarea CPU pe placa de bază

- studierea și cunoașterea tipurilor de memorie internă a unui calculator

- studierea și recunoașterea memorie ROM în dependență de form factor și alte caracteristici

de performanță

- studierea și recunoașterea memoriei RAM în dependență de form factor și alte caracteristici

de performanță

- înserarea modulelor de memorie RAM pe placa de bază

3.1 Arhitecturi ale Procesoarelor

În timp ce placa de bază este considerată a fi coloana vertebrală a calculatorului, unitatea

centrală de procesare (CPU) este considerată a fi creierul. În ceea ce privește puterea de
calcul, procesorul, este cel mai important element al unui sistem informatic. Majoritatea
calculelor au loc în processor.

Procesoarele au diferite forme, care necesită un slot sau un socket special pe placa de
bază. Producătorii obișnuiți ai procesoarelor sunt Intel și AMD.

Socketul sau slotul procesorului este conexiunea dintre placa de bază și procesor. Socketele și
procesoarele sunt construite cu următoarele arhitecturi:

• Pin Grid Array (PGA) - (Figura 1) În arhitectura PGA, pinii se află pe partea
inferioară a procesorului care este introdus în socketul CPU al plăcii de bază utilizând
forța de inserție zero (ZIF). ZIF se referă la cantitatea de forță necesară pentru a
instala un procesor în mufa sau slotul plăcii de bază.

Fig. 1 Arhitectura PGA

 • Land Array Array (LGA) - (Figura 2) Într-o arhitectură LGA, pinii sunt pe socket și
nu pe procesor.

Fig. 2 Arhitectura LGA

Un program este o secvență de instrucțiuni stocate. Un procesor execută aceste instrucțiuni

urmând un set de instrucțiuni specifice.

Există două tipuri distincte de seturi de instrucțiuni pe care CPU-urile le pot utiliza:

• Set de instrucțiuni reduse ale computerului (RISC)- Această arhitectură utilizează

un set relativ mic de instrucțiuni, concepute pentru a executa aceste instrucțiuni foarte
rapid.
• Calculator set complex de instrucțiuni (CISC) - Această arhitectură utilizează un
set larg de instrucțiuni, ceea ce duce la mai puțini pași pe operație.

În timp ce CPU execută un pas al programului, instrucțiunile rămase și datele sunt stocate în
memoria specială, de mare viteză, denumită memorie cache.

Performanța procesoarelor

Diferiți producători de procesoare completează procesorul cu caracteristici de îmbunătățire a

performanței. De exemplu, Intel încorporează Hyper-Threading pentru a spori performanța
unora dintre procesoarele lor. Cu Hyper-Threading, mai multe secvențe de cod (fire) sunt
executate simultan în CPU. Pentru un sistem de operare, un singur CPU cu Hyper-Threading
se comportă ca și cum ar exista două procesoare atunci când se procesează mai multe
operații. Procesoarele AMD utilizează HyperTransport pentru a spori performanța
procesorului. HyperTransport este o conexiune de mare viteză între CPU și cipul
Northbridge.

Puterea unui procesor este măsurată prin viteza și cantitatea de date pe care o poate
procesa. Viteza unui procesor este evaluată în cicluri pe secundă, cum ar fi milioane de
cicluri pe secundă, numită megahertz (MHz) sau miliarde de cicluri pe secundă, numită
gigahertz (GHz). Cantitatea de date pe care un procesor poate să proceseze la un moment dat
depinde de dimensiunea magistralei frontale (FSB). Acest lucru se numește și magistrala
procesorului sau magistrala de date a procesorului. Performanțe mai mari pot fi obținute
atunci când lățimea FSB crește. Lățimea FSB este măsurată în biți. Un bit este cea mai mică
unitate de date dintr-un computer. Procesoarele actuale utilizează un FSB pe 32 de biți sau pe
64 de biți.

Overclocking este o tehnică utilizată pentru a face ca un procesor să funcționeze la o viteză

mai mare decât specificația inițială. Overclockarea nu este o modalitate recomandată de a
îmbunătăți performanța calculatorului și poate duce la deteriorarea procesorului. Opusul
overclocking-ului este reducerea vitezei de prelucrare a procesorului. Decuplarea
procesorului este o tehnică utilizată atunci când procesorul rulează la o viteză mai mică decât
viteza nominală pentru a economisi energie sau pentru a produce mai puțină
căldură. Restrângerea este frecvent utilizată pe laptop-uri și alte dispozitive mobile.

Cea mai recentă tehnologie a procesoarelor a determinat producătorii de procesoare să

găsească modalități de a încorpora mai mult de un nucleu de procesor într-un singur
cip. Procesoarele multinucleu au două sau mai multe procesoare pe același circuit integrat.

Integrarea procesoarelor pe același cip creează o conexiune foarte rapidă între

ele. Procesoarele multinucleu execută instrucțiuni mai repede decât procesoarele cu un singur
nucleu. Instrucțiunile pot fi distribuite tuturor procesoarelor în același timp. RAM este
împărțit între procesoare, deoarece nucleele se află pe același cip. Un procesor multinucleu
este recomandat pentru aplicații cum ar fi editare video, jocuri și manipulare foto.

Consumul de energie înaltă generează mai multă căldură în cazul computerului. Procesoarele
multinucleu conservă puterea și produc mai puțină căldură decât mai multe procesoare cu un
singur nucleu, crescând astfel performanța și eficiența.

Procesoarele au fost de asemenea îmbunătățite prin utilizarea unui bit NX, numit și bitul de
executare a dezactivării. Această caracteristică, atunci când este acceptată și activată în
sistemul de operare, este capabilă să protejeze zonele de memorie care conțin fișiere ale
sistemului de operare de atacuri dăunătoare de către programele malware.

Sisteme de răcire

Componentele electronice generează căldură. Componentele computerelor funcționează mai

bine când sunt păstrate la rece. În cazul în care căldura nu este îndepărtată, calculatorul poate
funcționa mai încet. Dacă se acumulează prea multă căldură, calculatorul se poate deconecta
sau componentele pot fi deteriorate. Prin urmare, este imperativ ca computerele să fie păstrate
la rece.

Notă : Calculatoarele sunt păstrate la rece utilizând soluții active și pasive de răcire. Soluțiile
active necesită energie, în timp ce soluțiile pasive nu.

Creșterea debitului de aer în carcasa calculatorului permite îndepărtarea căldurii. O soluție

activă de răcire utilizează ventilatoarele din interiorul unui calculator pentru a sufla aerul
fierbinte, așa cum se arată în figura 1. Pentru creșterea debitului de aer, în unele cazuri se
folosesc mai mule ventilatoare cu aer rece.
 Fig. 1 Ventilator

În acest caz, procesorul generează multă căldură. Pentru a extrage căldura de la CPU, pe
partea superioară a acestuia este instalat un radiator, așa cum se arată în figura 2. Radiatorul
are o suprafață mare cu aripioare metalice pentru a disipa căldura în aerul din jur. Aceasta se
numește răcire pasivă. Între radiator și procesor se folosește o pastă termică specială. Pasta
termică mărește eficiența transferului de căldură de la CPU la radiator prin umplerea oricărui
interval mic între cele două.

Fig. 2 Radiatorul procesorului

CPU-urile care sunt overclockate sau pe care rulează mai multe nuclee tind să genereze
căldură excesivă. Este o practică foarte obișnuită de a instala un ventilator pe partea
superioară a ventilatorului, așa cum se arată în figura 3. Ventilatorul mișcă căldura departe de
aripioarele metalice ale radiatorului. Aceasta se numește răcire activă.
 Fig. 3 Ventilatorul CPU

Alte componente sunt, de asemenea, susceptibile de deteriorare la căldură și sunt adesea

echipate cu ventilatoare. Multe carduri ale adaptoarelor video au propriul procesor numit
unitate de procesare grafică (GPU) care generează căldură excesivă. Unele carduri ale
adaptoarelor video sunt echipate cu unul sau mai multe ventilatoare, așa cum se arată în
figura 4.

Fig. 4 Sistem de răcire a cartelei video

Computerele cu CPU și GPU extrem de rapide ar putea utiliza un sistem de răcire cu apă, așa
cum se arată în figura 4.5. O placă metalică este așezată pe procesor și apa este pompată peste
partea superioară pentru a colecta căldura generată de procesor. Apa este pompată într-un
radiator pentru a dispersa căldura în aer și apoi apa este recirculată.
 Fig. 5 Sistem de răcire bazat pe lichid

Ventilatoarele procesorului fac zgomot, mai ales la viteze mari. O alternativă la răcirea
procesorului cu un ventilator este metoda care utilizează țevi de căldură. Conductele de
încălzire conțin lichid permanent închis la fabricație și utilizează un sistem de evaporare și
condensare ciclică.

3.2 Tipuri de memorie

Un computer poate utiliza diferite tipuri de cipuri de memorie, așa cum se arată în figură. Cu
toate acestea, toate cipurile de memorie stochează date sub formă de octeți. Un octet este o
grupare de informații digitale și reprezintă informații precum litere, numere și simboluri. Mai
exact, un octet este un bloc de opt biți stocat ca 0 sau 1 în cipul de memorie.

Memorie de citire numai

Un cip esențial al computerului este cipul cu memorie de citire (ROM). Jetoanele ROM sunt
localizate pe placa de bază și alte placi de circuit și conțin instrucțiuni la care poate fi accesat
direct un procesor. Instrucțiunile stocate în ROM includ instrucțiuni de operare de bază, cum
ar fi bootarea computerului și încărcarea sistemului de operare.

ROM-ul nu este volatil, ceea ce înseamnă că conținutul nu este șters atunci când computerul
este oprit.

Memorie cu acces aleator

RAM este stocarea temporară de lucru pentru date și programe la care este accesat
procesorul. Spre deosebire de ROM, memoria RAM este volatilă, ceea ce înseamnă că
conținutul este șters de fiecare dată când computerul este oprit.

Adăugarea mai multă memorie RAM într-un computer îmbunătățește performanțele

sistemului. De exemplu, mai multă memorie RAM crește capacitatea de memorie a
computerului pentru a reține și prelucra programe și fișiere. Cu mai puțină memorie RAM, un
computer trebuie să schimbe datele între memoria RAM și hard disk-ul mult mai
lent. Cantitatea maximă de RAM care poate fi instalată este limitată de placa de bază.

RAM

RAM este stocarea temporară a datelor și programelor care sunt accesate de CPU. Există
diferite tipuri de RAM care pot fi utilizate de un computer.

Spre deosebire de ROM, RAM este memorie volatilă, ceea ce înseamnă că conținutul este
șters de fiecare dată când calculatorul este oprit.

Tipuri de RAM:

- DRAM memorie de bază,

- SRAM folosită ca memorie cache, e mai rapidă ca DRAM dar mai scumpă,

- SDRAM sau DRAM sincronizat care operează în sincronizare cu Memory BUS (este
calea datelor dintre CPU și memoria de bază),

- DDR transportă datele de 2 ori mai rapid ca SDRAM,

- DDR2 mai performant ca DDR prin scăderea zgomotului și a interferențelor între fire,

- DDR3 memorie cu rată dublă de transfer, extinde lățimea de bandă prin dublarea
frecvenței de ceas specifice DDR2. DDR3 consumă mai puțină energie și generează mai
puțină căldură decât DDR2,

- RDRAM transferă la viteze foarte mari, nu sunt folosite în mod obișnuit.

RAM este memorie volatilă, adică conținutul este șters la deconectarea PC.

Adăugarea de memorie RAM adițională crește performanța PC. Mai mult RAM crește
capacitatea memoriei de a gestiona și procesa programe și info. Capacitatea maximă de RAM
este limitată de placa de bază.
Memoria de buffer are circuite suplimentare pentru a gestiona cantitățile mari de memorie
RAM necesare aplicațiilor server.

Modulele de memorie

Modulele de memorie au fost create pentru a fi plasate în sloturile de memorie a plăcii de

bază. Sunt mai multe tipuri de module de memorie:

- DIP este un cip de memorie aparte. Are 2 rânduri de pini pentru a fi atașat la placa de
bază.

- SIMM e o placă cu mai multe cipuri de memorie. Are 30 sau 70 pini.

- DIMM Memory placă de circuite cu 168 pini SDRAM, 184 pini DDR, 240 pini DDR2
și DDR3.

- SODIMM are configurații de 70 și 100 pini pentru transfer de 32 biți și 144,200 și 204
pini pentru transfer de 64 biți.

Tipuri de memorie ROM

- ROM conține jetoane de memorie doar pentru citire. Informațiile sunt scrise pe un cip
ROM atunci când sunt fabricate. Un cip ROM care nu poate fi șters sau rescris este
considerat acum ca fiind învechit. Termenul ROM este utilizat pentru orice cip de memorie
numai de citire.

- PROM - cip de memorie cu citire programabilă ce sunt scrise după fabricare. PROM-urile
sunt fabricate ca mai apoi să poată fi programate de către un programator când este nevoie.
Aceste cipuri nu pot fi șterse și sunt programate o singură dată.

- EPROM memorie programabilă cu citire numai programabilă, poate fi volatilă, dar poate fi
ștearsă expunând-o la lumina ultravioletă puternică. EPROM-urile au de obicei o fereastră de
cuarț transparentă în partea superioară a cipului. Ștergerea constantă și reprogramarea ar
putea face cipul inutil.

- EEPROM informațiile sunt scrise pe un cip de memorie cu citire numai programabil

electric, după ce este fabricat. Mai sunt numite și ROM-uri flash, sunt adesea folosite pentru a
stoca BIOS-ul computerului.