Digitally signed by

Library TUM
Reason: I attest to the
accuracy and integrity
UNIVERSITATEA TEHNICĂ A MOLDOVEI
of this document

POLIGRAFIE GENERALĂ

Partea I

Note de curs

Chișinău
2020
0
UNIVERSITATEA TEHNICĂ A MOLDOVEI

FACULTATEA TEXTILE ȘI POLIGRAFIE

DEPARTAMENTUL DESIGN ȘI TEHNOLOGII
POLIGRAFICE

POLIGRAFIE GENERALĂ
Partea I

Note de curs

Chișinău
Editura „Tehnica-UTM”
2020

1
 CZU 655(075.8)
P 76
Suportul de curs la disciplina Poligrafie generală cuprinde
aspectele teoretice cu referință la aspectele generale privind industria
poligrafică, edituri, redacții, agenții de publicitate, elemente
macrostructurale ale cărții, materiale tipografice, particularitățile
tehnologice ale metodelor de tipar și ale tehnicilor în gravură,
protecția mediului.
Notele sund destinate studenţilor programului de formare
Design şi tehnologii poligrafice, ciclul I-Licență, Facultatea Textile
și Poligrafie, UTM, cu studii la zi şi frecvenţă redusă. Lucrarea poate
fi utilă în egală măsură şi celor interesaţi de domeniul tipografic.
Notele de curs conțin informații actualizate conform evoluției și
tendințelor în domeniul de specialitate, dar și exigențelor impuse
școlii superioare.

A elaborat: lector universitar Lucia ADASCALIȚA

Tehnoredactare: lector universitar Lucia ADASCALIȚA
Recenzent: conf. univ., dr. Viorica CAZAC

DESCRIEREA CIP A CAMEREI NAȚIONALE A CĂRȚII

Poligrafie generală: Note de curs / Univ. Tehn. a Moldovei,
Fac. Textile şi Poligrafie, Dep. Design şi Tehnologii Poligrafice;
elab.: Lucia Adascaliţa. – Chişinău: Tehnica-UTM, 2020 – .
– ISBN 978-9975-45-618-0.
Partea 1-a. – 2020. – 88 p.: fig., tab. – Referinţe bibliogr. la
sfârşitul temelor. – ISBN 978-9975-45-619-7.
655(075.8)
P 76

ISBN 978-9975-45-619-7 © UTM, 2020

2
 PREFAȚĂ

Ramura poligrafică ca domeniu şi activitate se dezvoltă

spectaculos datorită şi în concordanţă cu progresul tehnologiilor
moderne din diverse sfere de producţie.
Viitorii specialişti au nevoie de informaţii în industria de profil,
informații privind principalele personaje din industria poligrafică,
evoluţia mijloacelor de comunicare tipărite, posibilitățile
echipamentelor specifice şi exigenţele pieţei, prezentări autohtone la
târgurile internaţionale, expoziţii interne, relaţii publice, precum şi de
legislaţia specifică domeniului, problemele de organizare a activităţii
și de personal.
Obiectivele specifice unității de curs Poligrafie generală sunt
următoarele:
 cunoașterea atribuțiilor şi obligațiilor funcționale ale
personajelor-cheie din industria poligrafică;
 diferențierea și descrierea elementelor macrostructurale ale
cărții;
 identificarea diferitelor materiale tipografice și cunoașterea
diversității acestora;
 însușirea particularităților tehnologice ale metodelor de tipar şi
ale tehnologiilor moderne de fabricare a produsului finit;
 identificarea și diferențierea diverselor tehnici grafice de
reproducere, însușirea particularităților acestora;
 cunoașterea stipulărilor cadrului legal specific domeniului
poligrafic;
 informarea cu privire la sistemele de management al mediului și
cu privire la implicarea în procesele tehnologice a materialelor
ecologice.

3
 TEMA 1. DOMENIUL TIPOGRAFIC. GENERALITĂȚI

1.1. Noțiuni generale

1.2. Clasificarea produselor poligrafice

Obiective educaționale
În urma parcurgerii acestei teme studenții vor însuși:
 noțiuni din domeniul tipografic;
 identificarea anumitor tipuri de produse tipografice;
 etapele de parcurgere a informației de la autor la cititor.

Cuvinte-cheie
Poligrafie, carte, produse periodice, produse neperiodice, produse
de accidență.

1.1. Noțiuni generale

Poligrafia este o ramură industrială care, aplicând tehnici
specifice, realizează multiplicarea textelor și ilustrațiilor
(imaginilor) sub formă de ziare, reviste, cărți, broșuri, afișe etc.
[5].
Poligrafie: din greacă „poli” – multe, „graphos” – a scrie.
Dicționarul explicativ al limbii române definește această noțiune ca
„totalitatea procedeelor grafice de reproducere şi multiplicare a unui
desen sau text; ansamblul întreprinderilor care contribuie la
alcătuirea, reproducerea, multiplicarea şi finisarea publicaţiilor” [6].
Tipografie: (din greacă τυπογραφία – tipografía, cuvânt compus
din „τύπος” – tipos, lovitură, amprentă, figură, și „γραφή” – grafi,

4
grafie) reprezintă arta și tehnica tipăritului, a formei și
aranjării literelor într-un document scris. În teoria mediilor se referă
la scrisul tipărit, în contrast cu scrisul de mână, scrisul electronic
sau textele neliterare [4].
Desigur, tipografia nu se ocupă numai de realizarea cărților.
Sfera de activitate sau de produse, mai concret spus, este mult mai
mare: cărți, reviste, ziare, ambalaje, etichete, felicitãri, reclame,
afișe etc. Pentru înfăptuirea acestor tipărituri, autorul, editorul sau
clientul va trebui să intre în legătură directă cu tipograful. Acest
deziderat se realizează prin interfața beneficiar/tipografie.
Informațiile (datele) de text și imagine, cât și forma finală a
produsului tipografic ajung pentru prelucrare și execuție prin
această interfață. Personalul aflat în contact direct cu clienții este o
sursă importantă de informații pentru procesul de producție și
îmbunătățire continuă a calității produselor [5].
În anii 1950-1960, ramura poligrafică (figura 1) ca unitate de
structură se afla în subordinea Comitetului de Stat pentru Presă, ca
ulterior aceasta să fie subordonată diferitor subdiviziuni statale, după
cum urmează:
 din anul 1972 – Comitetul de Stat pentru Edituri, Poligrafie şi
Comerţul cu Cărţi al RSSM;
 din anul 1990 – Departamentul de Stat pentru Edituri,
Poligrafie şi Comerţul cu Cărţi al RM;
 după anul 2005 – Direcţia Politicii Culturale în Teritoriu, Carte
şi Biblioteci a Direcţiei Generale Politici Culturale a Ministerului
Culturii şi Turismului;
 2009-2018 – Direcţia Programe Naţionale din cadrul
Ministerului Educației;
 2019 – Direcția Cultură din cadrul Ministerului Educației,
Culturii și Cercetării.
5
 Figura 1. Organigrama ramurii poligrafice în Republica Moldova
1.2. Clasificarea produselor tipografice
Produsele tipografice se clasifică în trei grupuri mari:
 periodice;
 neperiodice;
 de accidență.
Produsele tipografice periodice – sunt publicaţii cu apariţie
repetată, regulată, la intervale de timp egale (zilnic, săptămânal,
trimestrial etc.) ale căror conţinut variat este creaţia unor autori
diferiţi, adică de la cotidian la bianual (ziar, revistă, magazine,
buletine). În principiu, acestea sunt caracterizate de format identic şi
termene constante între apariţii.
Produsele tipografice neperiodice – sunt cărţile şi broşurile; ele
au format limitat, iar cele mai multe se editează la fiecare câţiva ani.
Produsele tipografice de accidență – sunt lucrări tipografice
(anchete, cărţi de vizită, bilete la spectacol, programe, afişe de
concert, etichete, pliante publicitare, ambalaje) care folosesc o
bogată varietate de litere şi ornamente pentru a crea o reclamă; ele au
toate formele, formatele şi termenele de apariţie posibile.
6
Tabelul 1. Clasificarea produselor poligrafice conform funcției
pe care o îndeplinesc [2]
Nr. Funcţia Tipul produsului poligrafic
Scrisori de reclamă, cataloage de vânzări,
1 Reclamă
pliante de reclamă, afişe
Ziare cotidiene, ziare magazin, cataloage, cărţi
2 Ştiri şi informare
de telefoane, rapoarte şi pliante de informare
3 Educaţie Cărţi, manuale, enciclopedii
4 Tranzacţionare Formulare tipizate, rapoarte
5 Divertisment Reviste şi cărţi

Adunarea generală UNESCO din 1964 a constatat că o carte este

publicație neperiodică care are un anumit număr de pagini, ce
variază de la o țară la alta (tabelul 2).
Tabelul 2. Aspecte de standardizare privind numărul de pagini
ale unei publicații neperiodice
Nr. Țara Aspecte de standardizare
1 Canada, Finlanda, Norvegia 49 pagini
2 Liban, Africa de Sud 50 pagini
3 Danemarca 60 pagini
4 Ungaria 64 pagini
5 Italia, Irlanda, Monaco 100 pagini
6 Belgia 40 pagini
7 Islanda 17 pagini
8 India Orice broşură este carte
Orice publicaţie a cărei preţ este de
9 Anglia
cel puţin 6 pence e considerată carte
10 R. Moldova, Rusia Cel puţin 49 pagini

7
 C
A I
U T
T I
O T
R O
R
Figura 2. Etapele parcurse de informație de la autor la cititor

Standardul SM ISO 2789:2015 Informare şi documentare

Statistici internaţionale de bibliotecă (p. 2.3.4) descrie astfel acest
tip de document: Carte – document tipărit şi format prin
asamblarea/legarea paginilor.
Profesorul universitar dr. Mircea Regneală în „Dicţionarul
explicativ de biblioteconomie şi ştiinţa informării” a definit astfel
termenul: „Carte – document produs în mai multe exemplare care
conţine peste 48 de pagini şi constituie o unitate bibliografică” [8].
Mai jos sunt prezentate câteva definiţii ale cuvântului „carte” –
un obiect material sau un mijloc de schimb cultural:
• strict material – teanc de file solidarizate;
• tehnic – ansamblu din mai multe componente cu un anumit rol;
• mass-media – mijloc de transmitere a informaţiei;
• spiritual – cel mai eficient mijloc de a uni două minţi fără
restricţii de timp şi spaţiu;
• pentru cititor – mijloc de recreare sau de instruire;
• comercial – marfă;
• financiar – mijloc de a face bani;
• pentru poligrafişti – concretizarea materială a unei lucrări cu
ajutorul tiparului sau a unui procedeu de multiplicare pe file de
dimensiuni egale protejate de o copertă, având conţinut unitar şi
servind ca mijloc de informare sau cu valenţe educative.
8
 Fiind în final o „marfă”, o unitate de produs fizică, orice carte,
în raport cu producătorul (autorul, editura + tipografia) şi cu
cititorul/utilizatorul de informaţie conţinută, ascultă de legile
economiei de piaţă. Ea are un preţ unitar, este editată într-un număr
dat de exemplare (în funcţie de decizia managerială a editurii),
scopul fiind absorbţia acesteia într-un timp rezonabil de scurt de
către nişa de piaţă specifică a celor interesaţi [7].

Bibliografie
1. Philippe Schuwer. Tratat practic de editare.Timișoara:
Amarcord, 1999.
2. Revista Tipografilor, nr. 31, septembrie 2003, pag. 46.
3. https://mecc.gov.md/ro/content/arte-si-industrii-creative
4. https://ro.wikipedia.org/wiki/Tipografie
5. Buletin informativ „Afaceri poligrafice” nr.1 din 24.01.2006
https://afaceri-poligrafice.ro/buletinafp/1.pdf
6. https://dexonline.ro/definitie/poligrafie
7. Voicu Boşcaiu, Alexandru Isaic-Maniu, Viorel Gh. Vodă.
Piaţa cărţii şi principalele ei caracteristici. Sursă
disponibilă online
http://www.managementmarketing.ro/pdf/articole/71.pdf
8. Ganea Varvara. Anatomia cărții. Sursă disponibilă online
http://dspace.usarb.md:8080/jspui/bitstream/123456789/26
54/1/ganea_anatomia_cartii.pdf

9
 TEMA 2. PRINCIPALII ACTORI AI PIEŢEI DE CARTE

Obiective educaționale
În urma parcurgerii acestei teme studenții vor însuși:
 identificarea principalilor actori ai pieței de carte;
 diferențierea funcțiilor acestora.

Cuvinte-cheie
Editură, piață de carte, autor, tipografii, difuzori, agenți literari,
media publicitară, consumatori.

Producţia de carte este un indicator semnificativ al modernizării

şi al capitalului cultural de care dispune o naţiune [3].
În figura 3 sunt reprezentaţi principalii actori ai pieţei de carte şi
unele interconexiuni dintre aceştia.

Figura 3. Principalii actori ai pieţei de carte [1]

10
 În continuare sunt descrise aspectele specifice fiecărui actor al
pieței de carte.
a) Editurile. În orice ţară există numeroase edituri de diverse
mărimi, dar, pentru a fi luate în calcul la determinarea ofertei de
carte, ele trebuie să funcţioneze permanent şi să editeze un număr
minim de titluri anual (presupunem 10).
În activitatea oricărei edituri, aceasta trebuie să ţină seama de
faptul că nu acţionează singură pe piaţa de carte, ci are o concurenţă
puternică şi specializată. Prin urmare, resursele financiare vor fi
direcţionate mai ales către domeniile pentru care există o cerere
reală şi o concurenţă mai redusă, iar editura dispune de o experienţă
suficientă în selecţia titlurilor şi în editarea şi difuzarea lor.
b) Autorii. Autorul este, de regulă, unicul creator al operei sale, ceea
ce nu se întâmplă în alte domenii (de exemplu, în teatru sau
cinematografie, industria de automobile, avioane, calculatoare etc.).
Numele unui autor reputat poate fi garanţia unui succes editorial. Editorii
ţin seama de sugestiile unor astfel de autori, chiar dacă nu toate doleanţele
pot fi îndeplinite întotdeauna. Un autor prestigios contribuie în mod
esenţial la promovarea cărţii sale, putând face el însuşi mai mult decât
întreaga echipă a editurii pentru succesul unei cărţi. Din acest motiv,
editurile se află în concurenţă între ele pentru a atrage autori cu notorietate.
c) Tipografiile. Orice editură îşi tipăreşte cărţile la una sau mai
multe tipografii. După cum vom observa, calitatea hârtiei, a
tiparului, legătoria şi finisajul sunt elementele esenţiale ale
succesului unei cărţi. Costurile de tipar sunt o componentă
principală care determină preţul cărţii. Toate acestea depind de
gradul de dezvoltare tehnologică pe care industria poligrafică a unei
ţări îl atinge la un moment dat.
d) Difuzorii (distribuitorii) de carte. Există mai multe canale
de distribuţie ale căror caracteristici le vom studia ulterior. Cele mai
11
importante sunt: difuzorii en gros (angrosiştii), lanţurile de librării,
librăriile independente, marii comercianţi de tip supermarket, metro
etc., punctele de vânzare stradală, vânzătorii sezonieri, importatorii
de carte, cluburile de carte, librăriile virtuale şi alte forme de comerţ
electronic. Unele edituri au propriile librării sau cluburi de carte,
precum şi mijloace proprii de comerţ electronic.
e) Asociaţiile profesionale ale editorilor. În multe ţări, editorii
şi-au format asociaţii profesionale proprii puternice. Pe lângă
acordarea unor premii de excelenţă editorială şi publicarea şi/sau
realizarea statisticilor anuale privind piaţa de carte, ele pot avea
iniţiative legislative, elaborează reglementări specifice sau
negociază condiţii contractuale unice cu asociaţiile de tipografi, cu
cele ale difuzorilor de carte sau cu asociaţiile de scriitori şi de
traducători.
f) Agenţiile literare. În unele ţări, autorii au un agent literar
care acţionează ca un impresar în relaţiile cu editurile. Un agent
literar poate reprezenta unul sau mai mulţi autori. Debutanţii şi
autorii tineri recurg adesea la serviciile unei agenţii literare pentru
a-şi putea vedea publicate operele, iar editurile fac apel la aceleaşi
agenţii literare pentru achiziţionarea unor manuscrise valoroase.
g) Consumatorii. Aceştia sunt potenţialii cumpărători de carte:
cititorii individuali, bibliotecile, diverse alte societăţi comerciale,
instituţiile de învăţământ etc. În mod obişnuit, editura are relaţii
indirecte cu cititorii de carte, deoarece comercializarea se face prin
intermediari (cu excepţia târgurilor şi lansărilor de carte, a
cluburilor de carte ş.a.).
h) Media publicitară. Media reprezintă un factor important care
poate influenţa mărimea pieţei de carte. Orice editură întreţine, prin
departamente specializate, relaţii cu criticii, cu redactorii de
specialitate de la diverse publicaţii, posturi de radio şi TV. În unele
12
cazuri se recurge la publicitate directă pe paginile ziarelor şi
revistelor sau la publicitatea outdoor. Astăzi, este utilizată din ce în
ce mai mult promovarea şi vânzarea prin media electronice
(internet, email) [2].

Bibliografie
1. Editură. Sursă disponibilă online:
http://ro.wikipedia.org/wiki/Editur%C4%83
2. Editura și funcțiile sale. Sursă disponibilă online:
https://vdocuments.site/editura-si-functiile-sale.html
3. Piaţa de carte – un indicator care plasează România pe
ultimele poziţii în Uniunea Europeană. Sursă disponibilă
online:
http://starea-natiunii.ro/index.php/ro/noutati/facts-
figures/25-facts-figures/183-piata-de-carte-un-indicator-
care-plaseaza-romania-pe-ultimele-pozitii-in-uniunea-
europeana

13
 TEMA 3. EDITURA. GENERALITĂȚI ȘI
FUNCȚIONALITATE

3.1. Noțiuni generale

3.2. Funcțiile editurii
3.3. Decizia de editare
3.4. Organizarea activității în cadrul editurii

Obiective educaționale
În urma parcurgerii acestei teme studenții vor însuși:
 definirea noțiunii de editură;
 cunoașterea funcțiilor editurii;
 organizarea activității în cadrul editurii;
 principalele activități ale editurii;
 identificarea funcțiilor activității editurii.

Cuvinte-cheie
Editură, redactare, grafică, drept de editare, tehnoredactare,
promovare, vânzare, marketing.

3.1. Noțiuni generale

Editura este o societate comercială (firmă) cu funcţii
socioculturale care (a) are o bună cunoaştere a cererii pe piaţa de
carte, (b) în baza căreia investeşte resurse financiare în producţia de
carte, (c) îşi promovează şi vinde produsele pentru (d) a recupera
fondurile investite şi (e) a obţine un (eventual) profit.

14
 În România, editurile au apărut și s-au dezvoltat odată cu
tiparul. Diaconul bisericesc Coresi este considerat primul editor
român, fiind numit și „părintele limbii românești”.
Ion Heliade Rădulescu, la sfârșitul secolului al XIX-lea,
desfășoară de asemenea o activitate editorială importantă.
În Moldova, recunoscuți pentru acest lucru sunt Gheorghe
Asachi și Mihail Kogălniceanu [3].
Editura de Stat din Moldova, înființată în 1925 la Balta, apoi
transferată în 1929 la Tiraspol, din 1940 – la Chișinău, se numește
din 1959, februarie, „Cartea Moldovenească” (fondată în baza
Editurii de Stat a Moldovei și Editurii „Școala Sovietică”), iar din
1990 – „Universitas”. În 1996, fiind comasată cu Editura „Lumina”,
formează Editura „Vasile Coroban”. Tot din 1996 se numește Editura
„Cartea Moldovei” [4].
Editurile se regăsesc în modelele industriilor culturale sau, într-un
sens mai restrâns, cel al industriilor media (mai recent).
Editurile sunt actorii principali pe piaţa de carte. În termeni
macroeconomici, piaţa de carte poate fi măsurată prin oferta totală şi
cererea totală de carte, precum şi prin tranzaţiile care au loc pe
această piaţă. Oferta totală de carte se determină ca sumă a ofertelor
parţiale (cărţi editate), iar cererea totală, ca sumă a cererilor
individuale (cărţi achiziţionate de consumatori).
Pe această piață editurile se află în competiție continuă, încercând să
răspundă unor întrebări nepuse din partea consumatorilor (cititorilor).
Editorul trebuie să mențină o relație de echilibru între cerere și
ofertă pentru a reuși să obțină un anume profit (figura 4).
În Republica Moldova, din anul 2009 [6], și-a început activitatea
Uniunea Editorilor din Republica Moldova care întrunește directorii
celor mai importante edituri din țară, inclusiv: Arc, Cartdidact,
Cartier, Epigraf, Euro-Didactica, Gunivas, Pontos, Prut Internațional,
15
Știința, Tehnica-Info ș.a. [7]. Scopurile Uniunii Editorilor din
Republica Moldova sunt [10]:
 să reprezinte, să susțină și să apăre interesele membrilor lor în
relațiile cu autoritățile publice, cu sindicatele și cu alte persoane
juridice și fizice în raport cu obiectul și scopul lor de activitate atât în
plan național, cât și internațional, potrivit propriilor statute și în acord
cu prevederile legii;
 să vegheze asupra justei concurenţă dintre editori, să analizeze
şi să facă cunoscută editarea de carte, să promoveze noile tehnologii
în acest sector, să promoveze editarea de carte;
 să promoveze lectura de carte de calitate şi scrisul, să faciliteze
accesul cititorilor la carte din punct de vedere material şi informaţional,
contribuind astfel la o liberă circulaţie a ideilor, precum şi la integrarea
culturii şi limbii române în circuitul mondial de valori;
 să instituiască o strategie naţională a creaţiei, editării,
comercializării, difuzării şi promovării cărţii prin medierea unei
relaţii permanente şi constructive dintre editorii de carte şi stat.

Figura 4. Relația autor-editor-cumpărător [5]

16
 3.2. Funcțiile editurii
Ca societate comercială, editura are toate funcţiile specifice
acesteia, şi anume [1]:
a) funcţia de marketing (unde putem încadra anumite activităţi
editoriale, cum sunt: cunoaşterea şi cercetarea pieţei, achiziţia
manuscriselor şi selectarea acestora, promovarea noilor apariţii şi
alte mijloace de „creare a cererii”);
b) funcţia de producţie (redactarea, tehnoredactarea, proiectarea
copertelor, tiparul);
c) funcţia comercială (difuzarea, evidenţa vânzărilor);
d) funcţia economică (finanţarea activităţii, recuperarea
fondurilor investite, obţinerea unui profit minimal).
Dat fiind specificul de activitate, editura are şi cele 4 funcţii
socioculturale specifice mijloacelor de comunicare în masă [2]:
a) funcţia de informare;
b) funcţia de interpretare;
c) funcţia de coagulare socială (Biblia sau Coranul sunt, în
ultimă instanţă, cărţi şi ele au avut un puternic rol de coagulare
socială, iar Mein Kampf, Capitalul, scrierile lui Luther sau Ce-i de
făcut confirmă pe deplin teoria “glonţului magic” cu privire la
efectele mass-media asupura comunităţilor);
d) funcţia de divertisment.

3.3. Decizia de editare

Decizia de a edita are întotdeauna o doză înaltă de risc, deoarece:
 gradul de previzionare pentru bunurile culturale este redus;
 reacţia cititorilor este îndeobşte dificil de anticipat şi depinde
de modă, gusturi, evenimente etc.;
 nu există reţete pentru best-seller;

17
  piaţa este foarte segmentată şi, adesea, publicul-ţintă este
dificil de evaluat;
 există probabilitatea ca investiţiile financiare să nu fie
recuperate datorită stocurilor de cărţi rămase nevândute.
Cine decide? De regulă, decizia de a edita un anumit titlu
înseamnă selecţia acestuia dintr-o listă de oferte primite de editură
sau, în unele cazuri, iniţierea unui anumit proiect editorial comandat
unui autor. În cazul editurilor mici, decizia este luată de către patronul
editurii. Pentru editurile mari, editarea este decisă pe baza consultării
directorului editorial (redactorului-şef) şi al directorului de marketing
în cadrul unui consiliu editorial [8].
Criteriile de selecţie avute în vedere sunt următoarele [8]:
a) specializarea şi profilul editurii – Există experienţă în domeniul
căruia aparţine proiectul? Dispune editura de specialişti sau
colaboratori şi consultanţi externi? Are experienţă de promovare în
domeniu? Sunt cunoscute canalele de difuzare? Corespunde cu
profilul editurii, se aşteaptă difuzorii ca editura să publice o asemenea
carte?
b) lucrări similare deja publicate – Ce lucrări similare au mai fost
publicate? Cum s-au vândut? Ce noutate aduce titlul propus? Ce preţ
va avea (în comparaţie cu lucrările similare publicate anterior)?
Valorifică „o breşă” de piaţă, adică un domeniu în care oferta este
cvasiinexistentă?
c) reputaţia autorului – Este autorul un nume consacrat? Ce cărţi
a mai publicat şi la ce edituri? Cum s-au vândut cărţile lui anterioare?
Cine a scris despre ele şi la ce publicaţii? Este un debut?
d) vânzările estimate – Este publicul-ţintă suficient de bine
definit? (Feriţi-vă de cărţi care se adresează „unei largi categorii de
studenţi, profesori, specialişti şi tuturor celor interesaţi”!) Este
publicul-ţintă suficient de numeros? Ce preţ de vânzare este estimat?
18
Corespunde preţul cu posibiltăţile financiare ale publicului vizat?
Care va fi primul tiraj? În cât timp se va vinde acesta?
e) valoarea ştiinţifică (educativă, culturală, artistică, după caz) a
lucrării – Are recomandarea referenţilor de specialitate ale editurii? Există
un aviz din partea coordonatorului de colecţie sau al unui lector extern?
f) posibilităţi de promovare – Se implică autorul în promovarea
cărţii? Există evenimente viitoare la care cartea va putea fi
promovată? Este necesară o publicitate deosebită?
g) succesul editorial din alte ţări (pentru traduceri) – În câte ţări a
mai fost tradusă cartea şi la ce edituri? Ce premii a obţinut? Câte
exemplare s-au vândut? Pe ce loc s-a situat în topurile de carte? Cum
au apreciat-o criticii?
h) resurse financiare – Sunt cunoscute costurile de editare? Sunt
acceptabile acestea? Necesită alocarea unor resurse financiare
deosebite? Necesită costuri de achiziţie deosebite (drepturi de autor sau
de traducere, licenţe pentru ilustraţii)? Poate beneficia de programe de
finanţare sau de sponsorizări? Există resurse disponibile? Ritmul de
vânzare asigură o recuperare suficient de rapidă a investiţiei?
i) probleme deosebite de editare – Necesită procedee speciale de
pregătire pentru tipar? Are ilustraţii color? Necesită materiale
deosebită (hârtie, carton)? Necesită o legătorie deosebită? Necesită o
capacitate de tipar deosebită? Necesită tehnologii speciale de tipar?
j) reeditări în viitor – Se estimează că vor exista reeditări în viitor?
În ce tiraj şi la ce intervale?
k) strategii şi obiective – Poate fi inclusă în una dintre colecţiile
actuale ale editurii? Este o colecţie de succes? Face parte dintr-un
domeniu pe care editura doreşte să-l dezvolte? Poate fi inclusă într-o
direcţie strategică nouă? Corespunde imaginii editurii? Contribuie
tematic la prestigiul editurii?
l) care este profitul estimat?
19
 Matricea criteriilor (figura 5) reprezintă o posibilă modelare
simplificată a mecanismului descris mai sus. În prima coloană sunt
trecute principalele criterii luate în considerare. Fiecărui criteriu i se
acordă o pondere mai mare sau mai redusă, în funcţie de importanţa
alocată (suma ponderilor trebuind să fie întotdeauna unitară, după
cum se observă din coloana 2). Pentru fiecare criteriu, cartea este
apreciată cu o notă, de exemplu între 1 şi 10. În ultima coloană se trec
punctele obţinute pentru fiecare criteriu ca rezultat al produsului
dintre pondere şi nota acordată. Prin însumarea puntelor obţinute
pentru fiecare criteriu rezultă „nota” generală cu care este evaluat
proiectul: cartea poate fi editată dacă „nota” este superioară unui
anumit barem (de exemplu 7,5).

Figura 5. Matricea criteriilor [8]

3.4. Organizarea activității în cadrul editurii

Organizarea activităţii în cadrul editurii depinde de mărimea
acesteia şi diferă de la o editură la alta (figura 6). Totuşi, indiferent
de mărime, următoarele activităţi pot fi considerate, în majoritatea
cazurilor, tipice:
20
 1. Achiziţii şi proiecte editoriale noi (dezvoltare)
2. Redactare
3. Drepturi de editare
4. Tehnoredactare
5. Grafică
6. Producţie
7. Vânzări şi marketing
8. Promovare
9. Activităţi financiar-contabile

Figura 6. Activităţile editurii reprezentate sub forma unui model,

inflorescenţă cu 9 petale [3]
Achiziţii şi dezvoltare. Proiectele şi manuscrisele noi reprezintă
pentru edituri „materia primă” pentru viitoarele cărţi. Dacă sunt
aprobate, ele alcătuiesc planul editorial de perspectivă. Deoarece,
uneori, intervalul de timp scurs din momentul avizării unui proiect
până când cartea ajunge în librării poate fi destul de mare (chiar şi

21
doi ani), editurile sunt obligate să lucreze în perspectivă, alcătuind
planuri pentru următorii 2-3 ani. Chiar dacă se întâmplă ca ideea unui
proiect nou să ia naştere spontan sau informal, există şi unele căi
„tradiţionale” prin care editurile îşi pot îmbogăţi portofoliul de idei
noi şi îşi elaborează planurile de perspectivă cum ar fi:
a) Propuneri ale autorilor
În numeroase cazuri, editurile mari sunt pur şi simplu „asaltate”
zilnic cu astfel de propuneri, marea lor majoritate având şanse foarte
reduse de a fi acceptate (romane, memorii, teze de doctorat,
monografii etc.). Directorii editoriali se văd constrânşi să recurgă la
tehnici speciale pentru a le analiza şi a le selecta fără un consum
exagerat de timp.
b) Proiecte iniţiate de către redacţie (manuscrise comandate).
c) Proiecte iniţiate de către Departamentul de Marketing pe baza
constatării unei cereri de piaţă.
d) Propuneri ale coordonatorilor de colecţii şi consilierilor
editurii.
e) Cataloage editoriale şi statistici de vânzări din alte ţări (în cazul
traducerilor sau ca sursă de idei şi proiecte noi).
f) Abordarea unor domenii editoriale noi.
1. Redactarea. Include o serie de activităţi de pregătire
editorială pe care le suportă manuscrisul până când ajunge în faza bun
de tipar, şi anume:
a) lectura manuscrisului şi operarea unor modificări solicitate de
editură (de comun acord cu autorul);
b) stilizarea (uneori sunt rescrise pasaje întregi, motiv pentru care
în unele edituri există funcţia de rewriter);
c) verificarea conformităţii cu normele ortografice, de punctuaţie
şi gramaticale în vigoare;
d) verificarea traducerilor;
22
 e) corectarea erorilor de dactilografiere (erori de literă);
f) elaborarea textelor de prezentare pentru catalog, a textului de
copertă;
g) corectura manuscrisului după punerea în pagină ş.a.
Pe parcursul acestor faze, redactorul cărţii trebuie să colaboreze
cu autorul sau traducătorul astfel, încât lucrarea să apară în cele mai
bune condiţii, redactorul fiind, din acest punct de vedere, un
„apărător al cititorului”. Cartea redactată trebuie să răspundă cât
mai bine unor necesităţi ale cititorului (informare corectă, educare,
divertisment etc.).
2. Drepturi de editare. Publicarea unei cărţi impune încheierea
unui contract între editură şi autor, contract pe baza căruia autorul
cedează editurii (cesionează) dreptul de publicare şi difuzare a operei
sale. Opera este considerată o proprietate intelectuală a autorului ei.
În cazul traducerilor, se încheie un contract prin care editura este
licenţiată de către proprietarul copy-right-ului să publice şi să
difuzeze respectiva traducere (şi, evident, un contract de editare cu
traducătorul) [1, 9].
3. Tehnoredactarea include punerea în pagină a cărţii, stabilirea
formatului cărţii, alegerea corpului de literă pentru text şi titluri,
poziţionarea şi numerotarea notelor, a ilustraţiilor, tabelelor etc.
Toate aceste opţiuni depind de conţinutul cărţii şi de publicul-ţintă,
dar şi de consideraţii de ordin tehnologic sau economic. Din acest
motiv, la editarea unei cărţi este necesară o bună conlucrare între
redactorul şi tehnoredactorul acesteia. La sfârşitul tehnoredactării,
cartea este paginată şi listată pe un suport care să permită prelucrarea
ei ulterioară la tipografie (film, calc). Astăzi, toate operaţiunile
aferente tehnoredactării se realizează cu ajutorul tehnicii de calcul. În
cazul în care editurile nu dispun de echipamentul necesar, ele pot

23
apela la firmele de tehnoredactare sau pregătire pentru tipar (pre-
press) [9, 1].
4. Grafica. Activitatea acestui departament constă în special în
elaborarea proiectelor de copertă (dar şi a desenelor, în cazul cărţilor
ilustrate). La editurile medii şi mari, departamentul este condus de un
director artistic. Pentru fiecare carte sunt propuse câteva variante de
copertă, alegerea făcându-se în cadrul unei „şedinţe de copertă” la
care un cuvânt decisiv îl poate avea departamentul de marketing (şi,
desigur, autorul). În editurile mai mari, procedura de selecţie a
copertei poate fi mai dificilă, deoarece la ea participă un număr mare
de persoane, fiecare având propriile preferinţe [9].
5. Producţia elaborează comenzile pentru tipografii (în care sunt
specificate toate condiţiile tehnice – tirajul, formatul cărţii, tipul de
hârtie şi carton, legătoria, finisajul) şi acordă asistenţa necesară pe
durata tipăririi cărţii pentru a fi asigurată calitatea lucrărilor
tipografice. În sarcina acestui departament se mai află şi alte
activităţi, cum ar fi aprobarea devizelor, estimarea costurilor de tipar
sau coordonarea activităţii unor departamente din cadrul editurii
astfel, încât să fie îndeplinite cerinţele impuse de tehnologiile
poligrafice sau respectarea termenelor contractate de trimitere a
cărţilor la tipar. Atribuţiile departamentului de producţie pot fi
îndeplinite de persoane cu anumite cunoştinţe tehnice specializate şi
cu experienţă în domeniu [9].
6. Vânzări şi marketing. Activitatea comercială a unei edituri
este extrem de variată şi impune folosirea unor resurse umane
numeroase. Ea are în vedere atât cărţile noi, cât şi cele existente pe
stoc (backlist).
7. Serviciul de presă gestionează relaţiile cu mass-media,
organizează lansări de carte, întocmeşte dosarele de presă şi
comunicatele de presă ale editurii, fiind implicat în majoritatea
24
acţiunilor cu caracter de relaţii publice. Promovarea noilor apariţii
este una dintre funcţiile oricărei edituri, ea putându-se realiza prin
intermediul mass-media [9].

Bibliografie
1. Philippe Schuwer. Tratat practic de editare. Timișoara:
Amarcord, 1999.
2. Mihai Coman. Introducere în sistemul mass-media.
Polirom, Iaşi, 1999.
3. https://ro.wikipedia.org/wiki/Editur%C4%83
4. Mahu R., Melnic L. Hronicul tipografiilor și editurilor din
Moldova. Chișinău, 2003.
5. Cornelia Felicia Țuță. Managementul în industria cărții.
Iași: Editura Polirom, 2000.
6. https://www.infobase.md/ro/companies/1009620002831/u
niunea-editorilor-din-republica-moldova
7. http://www.asm.md/?go=noutati_detalii&n=7545&new_l
anguage=0
8. Editura și funcțiile sale. Sursă disponibilă online:
https://vdocuments.site/editura-si-functiile-sale.html
9. Bell Roger T. Teoria şi practica traducerii. Iaşi: Polirom,
1999.
10. https://aer.ro/ro/despre-aer/statut-aer/

25
 TEMA 4. STRUCTURA FUNCȚIONALĂ A EDITURILOR

Obiective educaționale
În urma parcurgerii acestei teme studenții vor însuși:
 principalele personaje din cadrul unei edituri;
 atribuțiile de bază ale fiecărui personaj din cadrul editurii;
 drepturile fiecărui personaj din cadrul editurii;
 responsabilitățile fiecărui personaj.

Cuvinte-cheie
Editură, redactor, autor, iconograf, ilustrator, lector corector,
fotograf, documentarist, tehnoredactor, traducător.

Până a ajunge un produs finit, informaţia scrisă de către autori

parcurge câteva etape tehnologice importante fară care nici nu
se poate imagina industria poligrafică de astăzi. De coordonatele
lucrului editorial şi poligrafic se ocupă persoane autorizate care
deţin cunoştinţele necesare pentru efectuarea corectă a etapelor
de pregătire a textului şi imaginilor, apoi de tipărire,
multiplicare etc. Există două diviziuni tehnologice mari prin
care este necesar să treacă textul original al autorului ca să
ajungă la forma sa finală:
1. Redacţie (lectorul, traducătorul, iconografii, cartograful,
fotograful ș.a.);
2. Producţie (operatori, machetatori, igineri etc.).
În continuare sunt prezentate dispozițiile generale, atribuțiile de
bază și responsabilitățile fiecărui pesonaj din cadrul editurii.

26
 1. Autorul
Autorul poate fi:
a. Anonim
b. Personal (individual)
c. Principal
d. Secundar
e. Corporativ (colectiv)
Dispoziţii generale: autorul este persoana (sau colectivitatea
de persoane) care elaborează şi răspunde de conţinutul unei
lucrări.
Atribuţii de bază: furnizează textul lucrării inclus într-un
manuscris.
Drepturi: autorul are dreptul:
a) de acces deplin la toate lucrările de pregătire a textului
original;
b) să facă corectări în text dacă e necesar;
c) să ceară respectarea drepturilor de autor;
d) să retragă comanda şi manuscrisul dacă nu este satisfăcut
de serviciile acordate la editură.
Responsabilităţi: autorul poartă răspundere pentru:
a) prezentarea într-o stare bună a manuscrisului, de regulă în
formă electronică;
b) veridicitatea informaţiei prezentate;
c) conţinutul şi tematica textului (istoric, politic etc.).

2. Directorul editorial sau redactorul-şef

Dispoziţii generale: coordonează lucrul de elaborare a
planurilor editoriale.
Drepturi: directorul editorial are dreptul:
a) să ceară respectarea întocmai a proceselor tehnologice;
27
 b) să aprobe sau să refuze primirea manuscrisului.
Responsabilităţi: directorul editorial poartă răspundere
pentru:
a) corectitudinea activițătii editoriale;
b) contactarea autorilor şi pictorilor în caz de necessitate.

3. Redactorul sau responsabilul de ediţie

Dispoziţii generale: redactor – specialist în domeniul de
activitate care formează obiectul unei anumite edituri sau
redacţii (literatură ştiinţifică, tehnică etc), redactorul unei
edituri este un expert în tehnica ediţiilor, purtând răspunderea
pregătirii manuscriselor pentru publicare. Responsabilul de
ediţie este aşa-numitul director al unei cărţi concrete, care
coordonează munca tuturor la această carte.
Drepturi: responsabilul de ediţie are dreptul:
a) să indice căile de soluţionare a problemelor apărute pe
parcursul pregătirii textului prezentat de către autor.
b) să întoarcă autorului manuscrisul care nu corespunde
cerinţelor editurii;
c) să ceară perfecţionarea manuscrisului de către autor, cu
sau fară ajutorul editurii, dacă acesta are careva lacune ce pot fi
corectate în scurt timp.
Responsabilităţi: responsabilul de ediţie este obligat:
a) să citească manuscrisul şi în caz de necesitate să
corecteze greşelile găsite sau să încredinţeze acest lucru
lectorului corector;
b) să coordoneze munca lucrătorilor editurii asupra unei
ediţii.

28
 4. Traducătorul
Dispoziţii generale: traducător – persoană care transpune un
text dintr-o limbă în alta. El are drept sarcină de bază asigurarea
corespunderii textelor amplasate în ediţiile care apar în alte
limbi.
Atribuții de bază:
a) primeşte de la redactor (redactorul şef) textele acceptate
spre publicare, verifică integritatea lor. În caz de necesitate,
precizează conţinutul textului, apelând în acest scop la
redactorul-şef (redactor) sau autorul materialului;
b) transpune, folosind procedeele corespunzătoare, textul în
altă limbă, asigurând respectarea normelor ortografice,
ortoepice, de punctuaţie, folosirea adecvată a frazeologismelor
şi altor elemente ale sistemului lingvistic respectiv;
c) controlează de pe exemplarul de probă textul tradus,
confruntându-1 cu originalul atât după conţinut şi maniera de
expunere, cât şi după volum. Recurge, în cazuri necesare, la
procedee de reducere a textului, coordonând acest lucru cu
redactorul-şef (redactorul), iar la indicaţia lor – cu autorul.
Drepturi: traducătorul are dreptul:
a) să ceară crearea unor condiţii normale de activitate
(asigurarea cu dicţionare generale şi speciale, îndrumare,
enciclopedii, ghiduri etc.);
b) să restituie pentru perfectare materialele scrise
indescifrabil, cu creionul sau cerneală de alte culori decât cele
indicate, imprimate slab etc.;
c) să apeleze, în cazul unor texte care abundă în termeni de
profil îngust, la serviciile experţilor în domeniu.
Responsabilităţi: traducătorul este obligat:
a) să asigure corectitudinea materialelor traduse şi
29
corespunderea acestora normelor limbilor respective;
b) respectarea caracterului confidenţial al informaţiei la care
a avut acces în exerciţiul funcţiuni.

5. Tehnoredactorul
Tehnoredactorul stabileşte operaţiile tehnice de imprimare a
manuscrisului, asigurând condiţiile grafice ale cărţii (formatul,
ilustraţiile, calitatea hârtiei, înfăţişarea copertei).
Dispoziţii generale: tehnoredactorul este colaboratorul secţiei
de producere, în vederea realizării unităţii dintre conţinut şi
formă, care are drept sarcină de bază întocmirea comenzilor
acceptate pentru a fi realizate, organizarea schimbului de
corecturi şi ţinerea registrului comenzilor.
Atribuții de bază:
a) înregistrează în modul stabilit manuscrisele acceptate
pentru tipărire, controlează integritatea documentaţiei tehnice,
întocmeşte fişa de comandă;
b) primeşte de la autor (beneficiari) manuscrisele, corecturile
şi alte materiale, transmițându-le conform destinației;
c) supraveghează şi documentează schimbul de corecturi cu
beneficiarii (autorii, editorii etc.);
d) înregistrează în fişele de comandă etapele şi termenele de
realizare a lucrărilor poligrafice;
e) completează seturile de materiale pentru comenzile
executate şi le transmite în arhivă;
f) perfectează exemplarele de semnat.
Drepturi: tehnoredactorul are dreptul:
a) să ceară de la beneficiari şi sectoarele de producere
prezentarea în termenele utile a materialelor necesare pentru
perfectarea comenzilor, a corecturilor, precum şi îndeplinirea
30
întocmai a obligaţiilor contractuale asumate de către editură şi
partenerii săi;
b) să solicite şi să primească materialele şi datele necesare
pentru întocmirea rapoartelor şi dărilor de seamă.
Responsabilităţi: tehnoredactorul poartă răspundere pentru:
a) corectitudinea întocmirii actelor de primire a comenzii,
schimb al corecturilor etc.;
b) respectarea normelor de ţinere a documentelor tehnologice
şi de evidenţă, veridicitatea datelor incluse în dările de seamă.

6. Lectorul corector
Atribuții de bază: lectorul corector are următoarele atribuții:
a) rectifică greşelile ortografice şi de punctuaţie, previne
folosirea arbitrară a abrevierilor, simbolurilor, unităţilor de
măsură etc.;
b) remarcă în manuscrise lacunele de ordin stilistic,
afirmaţiile contradictorii şi alte aspecte asupra cărora trebuie să
decidă autorul, verifică corectitudinea întocmirii tabelelor,
graficelor, schemelor (inclusiv a datelor conţinute, numerotarea
şi corectitudinea referinţelor făcute în text), a înscrierilor ce
însoţesc fotografiile, desenele şi alte materiale grafice;
c) verifică exemplarele culese ale materialelor (rubrică, titlu,
subtitluri, alineate, evidenţieri, majuscule, semne diacritice
etc.), confruntând textul lor cu corectura precedentă, corectează
greşelile observate.

Drepturi: corectorul are dreptul:

a) să ceară punerea la dispoziţie în termene optime a
materialelor;
b) să refuze de a lucra cu texte indescifrabile, imprimate slab,
31
scrise în creion, cu cerneală de culoare verde sau roşie;
c) să restituie redactorului textele ce nu sunt finisate, cu
pasaje neredactate stilistic în locurile indicate de corrector;
d) să beneficieze de asistenţă bibliografică respectivă
(îndrumare, dicţionare, STAS-uri etc.).
Responsabilităţi: corectorul poartă răspundere pentru:
a) calitatea lucrărilor executate, corespunderea corecturilor
cerinţelor respective (semnele de corectare, simboluri, unităţi de
măsură, referinţe etc.);
b) respectarea termenelor, normelor şi metodelor de efectuare
a corecturilor.

7. Directorul artistic
Dispoziţii generale: directorul artistic este pictorul şef, care
coordonează lucrul pictorilor şi a machetatorilor.
Atribuții de bază:
a) organizează lucrările de prezentare artistică a producţiei
poligrafice;
b) propune şi participă la realizarea măsurilor de
perfecţionare a aspectului grafic şi artistic al producţiei
poligrafice şi a elementelor lui componente;
c) selectează şi antrenează în activităţile de producere ale
editurii pictori-ilustratori şi alţi autori în stare să contribuie la
ameliorarea aspectului producţiei poligrafice;
d) comandă, în baza unui acord de muncă, elaborarea
proiectelor de ilustrare a cărţilor, de machetare şi prezentare a
copertelor şi altor elemente, iau în primire lucrările realizate
(schiţe, foi de titlu, coperte, ilustraţii), apreciază în ce măsură
corespund ele prevederilor contractului;
e) asigură elaborarea şi completarea elementelor necesare
32
pentru editarea cărţilor, broşurilor şi altor tipuri de producţie
poligrafică, comandă sau elaborează machetele unor ediţii
aparte;
f) supravegează executarea calitativă a lucrărilor de
imprimare (reproducere) a elementelor artistice, vizează
exemplarele de probă şi documentele pentru tirajare.
Drepturi: directorul artistic are dreptul:
a) să restituie pentru definitivare lucrările efectuate la
comanda editurii cu abateri de la condiţiile stabilite sau
exemplarele de probă executate necalitativ;
b) să dea indicaţii privind corectările care trebuie efectuate;
c) să ceară prezentarea la timp şi calitativă a materialului
grafic comandat;
d) să antreneze, în cazuri aparte, specialişti din afara editurii
pentru estimarea valorii lucrărilor (ilustraţiilor) prezentate sau a
machetelorde coperte, foi de titlu etc.
Responsabilităţi: directorul artistic poartă răspundere pentru:
a) calitatea efectuării lucrărilor grafice;
b) coordonarea corectă a activităţii tuturor pictorilor,
ilustratorilor, fotografilor, iconografilor, etc.;
c) prezentarea în termenele stabilite a lucrărilor grafice;
d) obiectivitatea aprecierilor şi avizelor date, corectitudinea
calculelor puse la baza contractelor şi comenzilor.

8. Iconografii
Dispoziţii generale: iconografii sunt persoanele ce se ocupă de
selectarea şi prelucrarea imaginilor (solicitate de la autor) sau
chiar obţinerea imaginilor dacă este necesar. Iconografie –
ştiinţă a imaginilor. Ea studiază reprezentările figurative

33
referitoare la o temă, epocă, personalitate etc., precum şi
simbolurile vizuale ale unei culturi, religii etc.
Drepturi: iconograful are dreptul:
a) să ceară prezentarea materialelor grafice în stare generală
bună şi doar în caz de necesitate să efectueze corectări pentru a
adapta aceste materiale proiectului de carte ce urmează a fi
editat (cu toate particularităţile lui);
b) să refuze prelucrarea materialelor ce se află în stare
nesatisfacătoare sau care necesită prelucrare de lungă durată;
c) să apeleze la ajutorul altor specialişti în domeniu (pictori,
ilustratori) dacă este necesar de a perfecţiona unele ilustraţii de
specializare (picturi medievale, icoane vechi etc.).
Responsabilităţi: iconograful este obligat:
a) să prezinte materialul grafic redactat la timp, în
conformitate cu planurile editurii;
b) să contacteze autorul pentru a discuta efectuarea lucrărilor
de corectare a desenelor, imaginilor sau a altui material grafic
(iconograful nu are dreptul să facă nici o schimbare fară acordul
prealabil al autorului);
c) să obţină imaginile necesare din alte surse decât de la autor
(ex. internet) pentru a completa neajunsurile de material grafic
necesare pentru ediţie.

9. Documentariştii
Dispoziţii generale: documentariştii sunt persoanele care se
ocupă de obţinerea, selectarea şi la necesitate prelucrarea
documentelor ce urmează a fi publicate (documente de arhivă,
legi etc.).
Drepturi: documentariştii au dreptul:
a) să refuze să lucreze cu documente a căror provenienţă şi
veridicitate nu pot fi determinate;
34
 b) să apeleze la ajutorul traducătorului dacă textul
documentelor este întocmit într- o altă limbă decât în limba de
stat sau pe care documentariştii nu o cunosc (ex. includerea în
textul unui manual de istorie a unei secvenţe din constituţia
Germaniei);
c) să apeleze la ajutorul lectorului corector dacă textele
documentelor necesită un control gramatical, ortografic, stilistic
etc.
Responsabilităţi: documentariştii sunt obligaţi:
a) să verifice veridicitatea documentelor ce urmează a fi
publicate şi sursa de unde provin;
b) să redacteze materialul fără ca să schimbe sensul şi
conţinutul textului original al actelor, iar în cazul în care textul
este tradus din altă limbă să corespundă întocmai originalului.

10. Ilustratorul (pictorul)

Ilustratorul este pictorul propriu-zis care lucrează la comanda
editurii. El poate face parte din componenţa echipei artistice a
editurii sau poate fi angajat temporar din afara ei pentru
efectuarea unor comenzi speciale. Ilustratorii se subordonează
directorului artistic al editurii.

11. Cartograful
Cartografie – ştiinţa întocmirii, redactării, multiplicării şi
interpretării hărţilor.
Cartograful se ocupă de obţinerea, redactarea şi alcătuirea
hărţilor necesare unei ediţii, în obligaţiunile sale intră
verificarea veridicităţii hărţilor, actualitatea lor (în special a
hărţilor politice) etc. Cartograful, asemenea pictorului, intră în

35
componenţa echipei de redactare artistică a editurii şi este
subordonat directorului artistic.

12. Fotograful
Dispoziţii generale: fotograful este persoana care prestează
materiale fotografice la comanda directorului artistic al editurii
sau a autorului care doreşte să le includă în lucrarea sa.
Drepturi: fotograful are dreptul să aleagă modalităţile de
realizare a fotografiilor pe care le consideră cele mai eficiente,
econome etc. cu condiţia că respectă prevederile contractului (în
special calitatea imaginilor).
Responsabilităţi: fotograful este obligat:
a) să respecte prevederile contractului (fotografii de înaltă
calitate, prezentarea materialului în termenul stabilit etc.);
b) să prezinte fotografiile în varianta digitală (cerinţă
înaintată de mai multe edituri dat fiind faptul că fotografiile în
acest format pot fi foarte uşor redactate cu pierdere minimă a
calităţii imaginii).

13. Directorul tehnic

Dispoziţii generale: directorul tehnic este conducătorul
activităţii de producere a editurii. Coordonează şi dirijează tot
ce ţine de lucrul de producţie: activitatea inginerilor,
machetatorilor, legătorilor. Este persoana răspunzătoare de
contactarea tipografiilor în vederea efectuării comenzelor.
Atribuții de bază:
a) organizează elaborarea şi implementarea măsurilor de
perfecţionare a bazei de producere a editurii, a tehnologiilor
avansate, nonpoluante şi economicoase;
b) asigură funcţionarea ritmică şi la parametrii stabiliţi a
36
utilajului, complexului energetic, coordonează şi controlează
activităţile de reparare, întreţinere şi modernizare a utilajului;
c) realizează măsuri de sporire a calităţii producţiei şi
serviciilor prestate, de reducere a consumului de materiale şi
energie, supraveghează respectarea instrucţiunilor tehnologice
şi tehnice;
d) aprobă comenzile pentru utilaj, documentaţia de primire şi
montare a acestuia;
e) asigură controlul asupra exploatării utilajului şi respectării
disciplinei tehnologice în subdiviziunile editurii;
f) dirijează activitatea consiliului tehnic, organizează
întruniri în probleme de folosire şi perfecţionare a tehnicii şi
tehnologiilor, de realizare a programului de producţie.
Drepturi: directorul tehnic are dreptul:
a) să modifice procesele tehnologice, dacă aceasta va duce la
sporirea calităţii producţiei, reducerea consumului de energie şi
materie primă, a costului producţiei, micşorarea impactului
asupra mediului sau alte rezultate pozitive;
b) să aprobe procesele tehnologice, să dea, în limita
atribuţiilor ce îi revin, indicaţii obligatorii angajaţilor din
subdiviziunile patronate;
c) să înainteze redactorului şef al editurii propuneri de
stimulare sau sancţionare a personalului din subordine vinovate
de cheltuielile nejustificate, condiţionate de consumul excesiv
de energie, materie primă etc.
Responsabilităţi: directorul tehnic poartă răspundere pentru:
a) promovarea unei politici tehnice juste, realizarea în
termene optime şi cu cheltuieli rezonabile a modernizării bazei
tehnice, a tehnologiilor şi proceselor de producţie;
b) folosirea raţională a potenţialului de producţie, materiei
prime şi energiei;
37
 c) realizarea calitativă şi în termene stabilite a comenzilor şi
programului de producere;
d) respectarea în subdiviziunile patronate a normelor de
producţie a muncii, securitatea antiincendiară, a normelor
sanitaro-igienice şi de protecţie a mediului;
e) realizarea programelor de înzestrare tehnică a bazei de
producţie, de implementare a tehnicii şi tehnologiilor noi.

14. Directorul de producţie

Şeful sectorului de producere este organizatorul activităţii în
subdiviziunea respectivă şi are drept sarcină de bază asigurarea
ritmicităţii procesului de producere, a respectării cerinţelor
privind calitatea producţiei, disciplinei muncii, normelor de
igienă, de protecţie a muncii şi a mediului, folosirea materiei
prime şi energiei, realizările programului aprobat de activitate.
Atribuții de bază:
a) participă la elaborarea, discutarea, aprobarea programelor
de activitate;
b) verifică dările de seamă privind realizarea comenzilor şi
bonurilor de lucru ale angajaţilor;
c) supraveghează primirea, depozitarea, eliberarea
materialelor, controlează veridicitatea datelor de evidenţă;
d) controlează periodic situaţia în subdiviziune, condiţiile de
lucru, respectarea tehnologiilor, disciplinei de muncă, normelor
sanitare de protecţie a muncii şi a mediului de securitate
antiincendiară;
e) organizează întruniri de producere, volante în probleme de
folosire a materialelor, organizare a activităţii, soluţionare a
situaţiilor neordinare;
f) selectează şi propune pentru angajare (promovare)
38
persoane cu studii şi experienţa necesară activităţii în cadrul
subdiviziunii, participă în activitatea comisiilor de atestare şi de
calificare, de atribuire a categoriilor pentru muncitori.
Drepturi: directorul de producție are dreptul:
a) să participe la discutarea şi aprobarea programelor de
activitate, să propună conducerii modificarea acestora;
b) să ceară asigurarea ritmică a subdiviziunii cu materiale,
utilaj, semifabricate, documentaţie tehnică, machete etc.;
c) să dea dispoziţii obligatorii pentru subalterni, care pot fi
modificate sau anulate de către directorul tehnic sau directorul
general al editurii;
d) să interzică realizarea lucrărilor în condiţii ce contravin
celor stabilite prin normele de protecţie a muncii, a mediului sau
a cerinţelor antiincendiare.
Responsabilităţi: directorul de producție este responsabil
pentru:
a) respectarea tehnologiilor, stasurilor, instrucţiunilor şi
realizarea în termenele stabilite a volumului indicat de producţie
calitativă;
b) rspectarea în subdiviziune a normelor sanitaro-igienice,
de producţie a muncii şi a mediului, tehnicii securităţii, de
securitate antiincendiară;
c) folosirea raţională a utilajului, dispozitivelor,
inventarului, meteriei prime şi a energiei.

15. Directorul de editare electronică şi multimedia

Directorul de editare electronică şi multemedia răspunde de
ediţiile speciale ale cărţilor în formă electronică pentru
publicare on-line sau pe CD. De asemenea, răspunde de

39
alcătuirea site-urilor oficiale ale editurii şi plasarea pe acestea a
informaţiei utile despre activitatea editurii.

16. Directorul comercial/marketing

Coordonează depatamentele de vânzări (directori şi agenţi zonali),
marketing şi promovare, depozitare şi expediţie. Este un personaj cu
rol de decizie important în ceea ce priveşte succesul programului
editorial, dar şi al programului de reeditări. Calitatea informaţiilor
privind propriile vânzări şi ale concurenţei, pe care un director
comercial le oferă, stau de cele mai multe ori la baza oricărei decizii
care se ia într-o editură.

17. Consultantul
Consultantul este persoana autorizată de editură pentru
consultarea ediţiilor speciale din domeniul în care angajaţii
editurii nu cunosc nuanţele specifice de specialitate (chimie,
biologie, fizică, politologie, juridică etc.). Totodată, pot fi:
consultanţi în drepturile de autor, consultant economic, juridic,
pentru marketing ș.a.

Bibliografie
1. Philippe Schuwer. Tratat practic de editare.Timișoara:
Amarcord, 1999.
2. Mihai Coman. Introducere în sistemul mass-media. Iaşi:
1999, Polirom.

40
 TEMA 5. REDACȚIILE

Obiective educaționale
În urma parcurgerii acestei teme studenții vor însuși:
 definirea noțiunii de redacție;
 identificarea principalelor departamente;
 cunoașterea funcțiilor fiecărei subdiviziuni din structura
organizațională;
 identificarea celor mai eficiente elemente ale unei
machete.

Cuvinte-cheie
Redacție, echipă de conducere, jurnaliști, editori, machetă.

Redacția este o instituție publică/privată, structurată organizatoric

potrivit specificului activității pe care o desfășoară personalul de
specialitate – jurnaliștii – în vederea realizării/apariției unei
publicații, ziar sau revistă cu periodicitate stabilită. Acestui prim-sens
i se mai alătură un al doilea, cel de sediu al instituției de presă. De la
termenul redacție, derivă alți câțiva, atașați activității de presă: (a)
redacta = a compune, a formula în scris un text personal sau al altor
persoane (corespondenți, colabotatori) în vederea tipăririi.
Munca în presă se bazează pe o specializare accentuată, care
afectează atât lumea jurnaliștilor, cât și pe a celorlalți specialiști
implicați în producerea materialelor de presă: tehnicieni, manageri,
graficieni, ingineri, specialiști în marketing sau în distribuție ș.a. La
rândul lor, jurnaliștii sunt specializați în funcție fie de caracteristicile
media (presa scrisă, radio, televiziune, agenții de presă), fie de
domeniul în care lucrează (economic, social, sport, cultură), fie de
41
tipul de activitate pe care o prestează (căutare și colectare de
informații sau analiza materialelor redactate și organizarea publicării
lor).
Redacția este organizată în secții (sau departamente): acestea pot
fi tematice (economică, politică, socială, cultură, sport), zonale
(interne, regionale, metropolitane, internaționale) sau profesionale
(jurnalistice, foto, grafică, montaj, imagine etc.).
Orice redactie, fie ea din presa scrisă sau din audiovizual, are o
structură piramidală: în vârful piramidei se află echipa de conducere
care ia deciziile referitoare la strategia publicației sau a postului
(director, redactor-șef, redactori-șefi adjuncți, secretar de redacție),
iar la baza ei se află jurnaliștii (reporteri, corespondenți, redactori).
Între aceste două niveluri, având funcția de a media, se află echipa
editorilor – adică șefii de secții ori de departamente, de rubrici, de
pagini sau de suplimente. Ei au două misiuni esențiale:
a) a transmite jurnaliștilor direcțiile generale stabilite de
conducerea instituției de presă și a căuta soluții pentru a le transpune
în practică;
b) a propune spre publicare și a susține materialele realizate de
jurnaliști [1].
Editorii funcționează ca un releu de legatură între diferitele
subsisteme ale unei redacții și ca un filtru ce selectează informația.
Această funcție de filtrare a informației este atât de importantă,
încât în bibliografia de specialitate editorii sunt numiți „păzitori de
porți” (gate-keepers) [3].
Activitatea editorilor permite realizarea zilnică a produsului
mediatic, prin eliminarea materialelor de prisos, prin planificarea
muncii în vederea redactării materialelor solicitate de conducere, prin
corectarea și ameliorarea textelor primite, prin conceperea structurii
unităților care compun un ziar sau o revistă (rubrici, pagini tematice,
suplimente) sau un program din audiovizual (emisiuni).

42
 Pentru a face față presiunilor inerente activității cotidiene, editorii
au dezvoltat o seamă de rutine, legate îndeosebi de tehnicile de
selectare a informațiilor.
Ritmul de lucru este dictat de caracteristicile produsului mediatic:
un săptămânal sau un lunar beneficiază de o perioadă de elaborare
mai lentă, în timp ce buletinul de știri care se difuzează din oră în oră
cere o maximă concentrare de eforturi, într-un interval limitat.
Aceasta implică nu numai cunoașterea sistemului mass-media și a
actorilor săi, ci și stăpânirea instrumentelor de lucru ale jurnaliștilor:
scriitura jurnalistică, modul de definire a unei informații de interes,
criteriile și exigențele morale specifice profesiei.
Produsul unei redacții este ziarul sau revista, iar centrul
gravitațional al acestui produs este macheta (figura 7). Dicționarul
explicativ al limbii române definește noțiunea de machetă ca fiind o
„publicare (fragmentară) premergătoare tipăririi definitive a unei
lucrări; text imprimat integral sau fragmentar al unei lucrări care
premerge tipărirea definitivă”; model al unui număr de ziar/revistă în
care se sugerează conturul periodicului respectiv și cuprinde
indicațiile de tehnoredactare sau de punere în pagină a textelor și
imaginilor selectate, pregătite pentru tipar.

Figura 7. Exemplu de machete ale unui ziar [4]

43
 Detaliile pe care o machetă de maximă eficiență le are în vedere
sunt:
 linia grafică, adică formatul (mic/mare), numărul de coloane,
caracterele (Garamond, Times, Unirs, Futura sau
Heltica);
 regulile de punere în pagină (locul fotografiilor/mărimea/
culorile, alinierea textelor doar la stânga, doar la dreapta sau centrat,
acestea fiind atributiile secretarilor de redacție, graficienilor și altor
specialiști în design) (figura 8).

Figura 8. Machetă – detalii de maximă eficiență [5]

Bibliografie
1. Bertrand C. J. Les médias et l'information aux États-Unis
depuis 1945, 1996, p. 241 ISBN 978-2729857905.
2. Coman Mihai. Introducere în sistemul mass-media. Editura
POLIROM, ISBN 978-973-46-5922-7
3. https://dsigntutorials.wordpress.com/tag/machetare/
4. https://designtutorials.md/adobe-indesign-libraries-si-
paginarea-pe-module/

44
 TEMA 6. AGENȚIILE DE PUBLICITATE

6.1. Generalități
6.2. Organizarea funcțională a agențiilor de publicitate
6.3. Avantajele utilizării serviciilor unei agenții de
publicitate

Obiective educaționale
În urma parcurgerii acestei teme studenții vor însuși:
 definirea noțiunilor de agent de publicitate, furnizor de
publicitate, producător și difuzor de publicitate;
 identificarea organizării funcționale a agențiilor de
publicitate,
 identificarea celor mai cunoscute agenții de publicitate din
țară și din străinătate.

Cuvinte-cheie
Agenție de publicitate, departament de cercetare, departament de
creație, departament de producție, departament de planificare media,
servicii de management.

6.1. Generalități
Agenția de publicitate este o companie care joacă rolul de
intermediar dintre producătorul de bunuri și servicii și mediile de
informare în masă care aduc în final mesajul la cunoștința
consumatorilor. În acest mod sunt satisfăcute necesitățile de
publicitate ale clientului agenției [1].

45
 În Republica Moldova, prin Legea nr.1227 din 27.06.1997 cu
privire la publicitate [2], se definesc următoarele noțiuni:
 agent de publicitate – furnizor, producător, difuzor de
publicitate;
 furnizor de publicitate – persoană care constituie sursa sau
obiectul informaţiei publicitare destinate producerii, plasării şi
difuzării ulterioare a publicităţii;
 producător de publicitate – persoană care conferă informaţiei
publicitare forma necesară difuzării;
 difuzor de publicitate – persoană care asigură plasarea şi
difuzarea publicităţii (informaţiei publicitare) prin orice mijloc de
informare.
Printre cele mai importante servicii oferite de o agenție de
publicitate se numară cele de grafică, social media și web design. În
funcție de dimensiunea sau aria de lucru a agenției, aceasta le poate
include pe toate sau doar o parte dintre ele [5].

6.2. Organizarea funcțională a agențiilor de publicitate

Activitatea agenției de publicitate, în prezent, s-a diversificat
foarte mult, astfel încât aceasta lucrează simultan cu un portofoliu de
firme atât la imaginea promovării acestora, cât și pentru promovarea
produselor, serviciilor oferite de firmă [3, 7].
Modul în care sunt organizate agențiile de publicitate reflectă
foarte clar tipurile de activități pe care le desfașoară. Printre
activitățile ce pot fi prestate de o agenție de publicitate menționăm:
 deținerea de spații publicitare;
 planificarea și proiectarea strategiilor publicitare, punerea lor
în aplicare;
 gestiunea bugetului de publicitate;
 activități de creație și producție publicitară;
46
  alegerea suporturilor media etc.
O agentie tipică de publicitate este divizată în mai multe
departamente cum ar fi: serviciul financiar, serviciul de cercetare,
departamentul de planificare media, departamentul de creație și de
producție.
Structura organizatorică tip a unei agenții de publicitate clasice
este redată în figura 9.
Directorul
general

Departamentul
Departamentul Departamentul Departamentul Servicii de
planificare
de cercetare de creație de producție management
media

Figura 9. Structura organizatărică a unei agenții de publicitate

Directorul general:
 incheie contracte cu diverse firme;
 reprezintă agenția în relațiile cu clienții;
 maximizează serviciile oferite clientului urmărind profitul
agenției;
 are rolul de a gestiona bugetele de publicitate ale firmelor cu
care lucrează [3, 7].

Departamentul de cercetare
Agențiile de publicitate folosesc cercetarea atât din motive
strategice, cât și de evaluare.
Cercetările strategice ajută agenția să înțeleagă mai bine cum
folosesc consumatorii mai efectiv un produs sau serviciu și care este
părerea lor despre acel produs sau serviciu. Cercetarea strategică
determină de asemenea tipul potențialilor cumpărători. Acest grup de
consumatori poartă denumirea de piață-țintă.
47
 Cercetarea de evaluare este folosită după ce a fost lansată reclama
și încearcă să determine cât de mult își amintesc consumatorii
mesajul reclamei și cât de persuasivă este. Cercetarea de evaluare
costă mult și din această cauză clienții agențiilor de publicitate nu o
folosesc, în schimb ei încearcă să măsoare eficiența publicității
analizând rezultatele vânzărilor.
Agențiile folosesc atât metode de cercetare cantitativă, cât și
calitativă. Ele folosesc cercetarea calitativă pentru a-și crea o imagine
asupra poziției de marketing [4].
Directorul departamentului de creație realizează o planificare
strategică a activității promoționale a firmelor cu care lucrează,
imprimând direcția generală pe care o va urma activitatea
promoțională a firmei.
Responsabilul de proiecte:
 este creierul echipei care gândește pe termen lung;
 reprezintă clientul;
 ține evidența la zi a informațiilor necesare obținute pe bază de
cercetari;
 organizează și conduce planul de creație.
Echipa de creație (are în componență directori artistici și copy
writeri):
 se ocupă de realizarea efectivă a spoturilor publicitare;
 propune idei;
 lucrează tot timpul sub presiune, având o mare importanță în
cadrul firmei.

Departamentul de producție
 pune în practică munca efectuată de echipa de creație, fie în
cadrul unor studiouri proprii de înregistrare, fie în studioul de
producție consacrat;
48
  urmărește găsirea talentelor pentru echipa de creație și
coordonează activitatea acesteia.

Departamentul de planificare media și cumpărare de spoturi

publicitare:
 administrează banii clienților eficient, utilizând canalele și
suporturile media cele mai reprezentative și mai avantajoase;
 negociază prețurile și timpii, spațiul alocat pentru publicitate.

Serviciile de management:
 realizează activitățile de control financiar și gestiune a
bugetului agenției, recrutare, selectare și formare de personal și
activități de relații cu publicul [3, 7].

6.3. Avantajele utilizarii serviciilor unei agenții de publicitate

Principalele avantaje în urma utilizării serviciilor unei agenții de
publicitate sunt:
 reducerea costurilor firmei prin renunțarea la activitățile ce
implică crearea, producerea și plasarea reclamei;
 experiența în publicitate a agențiilor care au angajați specialiști
în multe domenii de activitate și pot oferi rezolvări la problemele
dificile sau soluții speciale;
 creativitatea agențiilor de publicitate.
Spre deosebire de angajații firmei, agențiile de publicitate privesc
cu detașare produsele unei companii, oferind un grad mai mare de
obiectivitate și de profunzime, de cele mai multe ori dispunând de
idei potrivite și în special de mijloacele de a le pune în practică.
Cele mai mari agenții de publicitate din lume numite și Big 6 sunt:
WPP Group (Marea Britanie), Omnicom (Statele Unite), Interpublic
(Statele Unite), Publicis (Franța), Dentsu (Japonia) și Havas (Franța) [1].
49
 Printre cele mai creative și interactive agenții de publicitate din
Republica Moldova pot fi enumerate următoarele: Casa Imago, Piko
Creative, Publicis Moldova, Good Media, Opera Studio creative,
Coloria-Print, Nano-Art, CROMATIX Creative Image Lab, Indigo
Ogilvy, Target Creative, RT Design Moldova etc [6].

Bibliografie
1. https://ro.wikipedia.org/wiki/Agen%C8%9Bie_de_publicitat
e
2. Legea nr. 1227 din 27.06.1997 cu privire la publicitate. Sursă
disponibilă online.
http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lan
g=1&id=311557
3. Dobre Costinel. Publicitatea: teorie si practica. Timisoara:
Ed. Mirton, 2005.
4. Agențiile de publicitate. Susrsă disponibilă online
http://www.scritub.com/management/marketing/AGENIILE-
DE-PUBLICITATE1651271215.php
5. Cu ce se ocupă o agenție de publicitate. Sursă disponibilă
online https://awi.ro/cu-ce-se-ocupa-o-agentie-de-publicitate/
6. 11 cele mai interactive agenții de creație din Moldova. Sursă
disponibilă online https://diez.md/2015/08/28/11-cele-mai-
interactive-agentii-de-creatie-din-moldova/
7. Balaure Virgil (coordonator). Marketing. București: Editura
Uranus, 2003.

50
 TEMA 7. INSTITUȚIILE DE ÎNREGISTRARE ȘI
MONITORIZARE A CĂRȚII – CAMERA NAȚIONALĂ A
CĂRȚII DIN REPUBLICA MOLDOVA

7.1. Centrul bibliografiei naționale curente

7.2. Centrul statistic al producției
7.3. Agenția Națională ISBN, ISMN, ISSN
7.4. Centrul Național de Catalogare și Clasificare
7.5. Arhiva Naţională a Depozitului legal

Obiective educaționale
În urma parcurgerii acestei teme studenții vor însuși:
 definirea funcțiilor Camerei Naționale a Cărții din
R.Moldova;
 identificarea principalelor servicii ale acestei instituții;
 cunoașterea lucrărilor cărora li se atribuie codurile unice
ISBN, ISSN, ISMN.

Cuvinte-cheie
Camera Națională a Cărții, arhivă națională, depozit legal, ISBN,
ISSN, ISMN.

Conform Schemei UNESCO pentru biblioteci, Camera Naţională

a Cărţii din Republica Moldova îndeplineşte funcţia de Agenţie
Bibliografică Naţională. Ca instituţie de stat, Camera Naţională a
Cărţii din Republica Moldova a fost fondată conform Hotărârii
Sovietului Miniştrilor al RSSM nr.350 din 17 martie 1950 şi a

51
Dispoziţiei Sovietului Miniştrilor al RSSM nr.430 din 30.05.1957.
Dispoziţia emisă fixa amplasarea noii instituţii pe strada Gogol
(astăzi Bănulescu-Bodoni), nr.11, fiind inclusă în structura
Ministerului Culturii din republică.
Camera Cărţii urma să îndeplinească funcţiile unei instituţii
bibliologice speciale: evidenţa şi înregistrarea curentă a tuturor
tipăriturilor apărute în republică; editarea bibliografiei naţionale
curente; evidenţa statistică a producţiei editoriale; arhivă a
depozitului legal.
Colecţiile Camerei Naţionale a Cărţii sunt alcătuite din
categorii de documente constituite de-a lungul anilor (cărţi,
ziare, reviste, tipărituri cu caracter bibliofil, cât şi microfilme),
acestea determinând importanţa şi caracterul de unicat al
instituţiei.
Pentru constituirea colecţiilor sale, Camera Naţională a Cărţii
a iniţiat o amplă acţiune de completare cu cărţi şi periodice,
având anul iniţial 1924.
O sursă importantă pentru formarea colecţiilor în acei ani au
fost donaţiile transmise din Harkov, Odesa, Moscova şi Iaşi.
Din anul 1958, Camera Cărţii a început să recepţioneze
depozitul legal, conform unei hotărâri a Consiliului de Miniştri,
care obliga toate tipografiile din republică să expedieze pe
adresa Camerei Naţionale câte un exemplar obligatoriu pentru
înregistrarea bibliografică de stat.
Exemplarul legal ce se păstrează în arhivă este intangibil, la
el nu este acces liber, fiind folosit numai de către Camera Cărţii
la cererea organelor de stat, a instituţiilor ştiinţifice şi publice.
După jumătate de an de la inaugurare, Camera Cărţii îşi
începe activitatea editorială prin elaborarea şi publicarea

52
bibliografiei naţionale curente: „Cronica cărţii”, „Cronica
articolelor de reviste”, „Cronica articolelor de gazetă”.
Primul editor (director) a fost Gheorghe Cozonac.
În 1963, Camerei Cărţii din RSSM i se atribuie titulatura de
Cameră de Stat a Cărţii din RSSM.
În decembrie 1963, Camera Cărţii devine unitate de structură
a Comitetului de Stat pentru Presă (din 1972 - Comitetul de Stat
pentru Edituri, Poligrafie şi Comerţul cu Cărţi al RSSM; din
1990 - Departamentul de Stat pentru Edituri, Poligrafie şi
Comerţul cu Cărţi).
În anul 1980, Camera Cărţii este reamplasată în clădirea de
pe bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfînt, nr.180, clădire construită
după un proiect special şi cu destinaţie pentru editurile de stat
din republică şi Camera Cărţii.
În anul 1993, în baza unui ordin al Departamentului Edituri,
Poligrafie şi Comerţul cu Cărţi, Camerei Cărţii i se atribuie
statutul de Cameră Naţională a Cărţii din Republica Moldova cu
următoarele funcţii:
1. Centru al bibliografiei naţionale curente şi retrospective;
2. Centru statistic al producţiei;
3. Agenţie Naţională ISBN, ISSN, ISMN;
4. Centrul Național de Catalogare și Clasificare;
5. Centrul Index Translationum de pe lângă UNESCO;
6. Arhivă Naţională a Depozitului legal.
Camera Naţională a Cărţii întreţine relaţii profesioniste de
colaborare cu organizaţiile internaţionale: UNESCO – în
problemele standartizării statisticii producţiei editoriale, precum
şi a evidenţei lucrărilor traduse în Republica Moldova; ISBN
(Agenţia Internaţională pentru Numerotare Standartizată) – în
problemele aplicării sistemului ISBN. Menţie de asemenea
53
relaţii de colaborare cu Camerele Cărţii din Rusia, Belorusia,
Ţările Baltice şi Biblioteca Naţională din Bucureşti.
Fiecare naţiune îşi menține continuitatea prin cartea sa, iar
Camera Naţională a cărţii prin atributele sale înglobează
întreaga spiritualitate umană prin existenţa celui mai peren
tezaur naţional de tipărituri.
Prin dimensiunile şi valoarea colecţiilor de publicaţii, prin
complexitatea activităţilor pe care le desfăşoară, Camera
Naţională a Cărţii ocupă un loc meritabil în sistemul instituţiilor
informaţionale bibliologice din Republica Moldova.

7.1. Centrul bibliografiei naţionale curente

Centrul îşi desfăşoară activitatea începând cu anul 1958,
având drept sarcină elaborarea şi editarea bibliografiei naţionale
curente.
Funcţia de Centru al Bibliografiei Naţionale, atribuită conform
prevederilor Legii cu privire la activitatea editorială, se realizează
prin elaborarea şi editarea bibliografiei naţionale curente pentru toate
genurile de documente, acestea contabilizând patrimoniul
documentar naţional, constituind şi oglinda producţiei editoriale din
Republica Moldova.
Bibliografia Naţională a Moldovei, constituită din ansamblul
resurselor bibliografice scoase pe teritoriul ţării, pe parcursul
timpului a devenit un instrument de informare de o importanţă
deosebită istorică, arhivistică şi culturală. Ea reunește date din care
se află despre ceea ce se tipăreşte în ţară, autorul publicației, care sunt
domeniile de actualitate.
Categoriile de resurse bibliografice ce fac obiectul Bibliografiei
Naţionale a Moldovei cum ar fi: publicaţiile monografice (cărţi,
broşuri); publicaţiile seriale (ziare, reviste); muzica tipărită
54
(partituri); documentele audio-vizuale (discuri, casete, diapozitive);
documentele cartografice (hărţi, atlase, globuri); resursele
electronice, cât şi părţile componente din seriale, sunt reflectate în
următoarele compartimente:
 „Cronica cărţii” (apare din anul 1958, cu periodicitate lunară);
 „Cronica publicaţiilor de note” (apare din anul 1973, cu
periodicitate semestrială);
 „Cronica publicaţiilor de artă plastică” (apare din anul 1973, cu
periodicitate semestrială);
 Indice „Materiale bibliografice” (apare din anul 1973, cu
periodicitate trimestrială);
 „Cronica recenziilor” (apare din anul 1963, cu periodicitate
trimestrială);
 „Cronica resurselor electronice” (apare din anul 2003, cu
periodicitate anuală);
 „Cronica articolelor de revistă” (apare din anul 1958, cu
periodicitate lunară);
 „Cronica articolelor de gazetă” (apare din anul 1958, cu
periodicitate lunară).
Descrierile bibliografice ale documentelor enumerate sunt
conforme cu normele GOST 7.1-2003 „Înregistrare bibliografică.
Descrierea bibliografică: cerinţe generale şi reguli de alcătuire”.
Ca sistem de clasificare a descrierilor bibliografice se foloseşte
sistemul CZU (Clasificarea Zecimală Universală).

7.2. Centrul statistic al producţiei

Centrul şi-a început activitatea odată cu înfiinţarea Cemerei
Cărţii și include următoarele sectoare: recepţionarea şi controlul
exhaustiv al producţiei editoriale; statistica editorială.

55
 Una dintre funcţiile cele mai vizibile ale centrului constă în
evidenţa statistică a producţiei editoriale. Evidenţa se efectuează
în baza exemplarului legal şi conţine informaţii despre editarea
publicaţiilor, precum şi a indicilor cantitativi (numărul de ediţie,
tiraj, editor, textul originalului etc.).
Publicaţiile recepţionate cu titlu de depozit legal sunt
selectate după gen şi înregistrate în registrul-inventar, fiind apoi
repartizate pentru lucrul bibliografic.
Centrul statistic al producției verifică recepţionarea la timp a
depozitului legal, verifică rapoartele lunare ale editurilor în
scopul depistării lacunelor, precizează datele bibliografice
incomplete, întreţine relaţii profesionale cu tipografiile şi
editorii.
Anual, aici se înregistrează în medie circa 6000 exemplare de
publicaţii de toate genurile de la toţi editorii din republică,
indiferent de limbă şi locul de editare.
Informaţiile despre cărţi se fixează pe fişe speciale de
evidenţă statistică, iar pentru publicaţiile seriale se întocmesc
paşapoarte ce deţin toată informaţia despre publicaţia dată: titlu,
subtitlu, fondator, colegiul redacţional, adresa redacţiei,
tipografiei, tiraj, preţ etc., precum şi toate schimbările şi
modificările survenite pe tot parcursul anului.
O funcţie importantă a centrului constă în pregătirea
informaţiilor statistice asupra activităţii editoriale, acestea fiind
destinate factorilor de resort din republică şi străinătate
(Departamentul Statistică, Departamentul Edituri, Poligrafie şi
Comerţul cu Cărţi, UNESCO etc.).
Centrul de statistică a producției organizează şi ţine la zi
catalogul cronologic statistic al fişelor de evidenţă a
exemplarului legal.
56
 7.3. Agenţia Naţională ISBN, ISSN, ISMN
Din decembrie 1993, în cadrul Camerei Naționale a Cărții
funcționează Agenţia Naţională ISBN sub asistenţă de specialitate
oferită de Agenţia Internaţională ISBN de la Londra.
Sarcina agenţiei este de a atribui un cod de identificare
(ISBN) fiecărei cărţi care apare pe teritoriul Republicii
Moldova, indiferent de limba în care este editată, de a întreţine
şi transmite Agenţiei Internaţionale pentru Numerotare
Standartizată cu sediul la Berlin date asupra cărţilor
moldoveneşti, cărora le-au fost atribuite ISBN, astfel aceste
informaţii sunt integrate în Banca Internaţională de date [2].

1. ISBN – INTERNATIONAL STANDARD BOOK NUMBER

ISBN este un cod internaţional de identificare a cărţilor definit
prin ISO 2108 [4].
Codul ISBN reprezintă numărul internaţional standardizat al
cărţii.
Este format din 13 cifre grupate în 5 segmente de lungimi variabile
(figura 10), separate de cratimă, astfel [4]:
 prefixul 978 – identifică producţia editorială de carte la nivel
internaţional;
 codul de ţară – indică grupul naţional, lingvistic sau geografic;
acest segment desemnează grupul lingvistic (limba) editorului şi nu
limba în care este publicată cartea;
 codul de editură – identifică editorul documentului; lungimea
sa variază în funcţie de numărul lucrărilor publicate de editor;
 numărul de identificare a documentului – numerotează
documentul printre publicaţiile editorului;
 cifra de control – este ultima cifră a codului ISBN; aceasta
permite verificarea validităţii codului ISBN.
57
 Figura 10. Codul ISBN și segmentele acestuia [7]

Categorii de documente cărora li se atribuie codul ISBN [3]:

Documente tipărite:
 cărţi şi broşuri într-un volum;
 cărţi în mai multe volume;
 coediţii;
 reeditări;
 atlase şi hărţi geografice cu text;
 calendare cu text;
 documente cu foi volante, cu condiţia să apară sub un titlu
unic;
 partituri muzicale cu text;
 albume de artă.
Documente netipărite:
 documente microforme;
 documente Braille;
 documente electronice: pe dischetă, CD-ROM, on-line;
 documente multimedia.
Categorii de documente cărora nu li se atribuie codul ISBN [3]:
 documente care conţin exclusiv informaţii publicitare;
 documente care conţin informaţie efemeră;
 documente interne sau confidenţiale;
 documente al căror conţinut predominant nu este textul;
 documente manuscris sau nepublicate;
 publicaţii seriale;
 documente care contravin legislaţiei Republicii Moldova.
58
2. ISSN - INTERNATIONAL STANDARD SERIAL NUMBER
Agenția Naţională ISSN este parte componentă a reţelei
internaţionale ISSN sub coordonarea Centrului Internaţional ISSN
din Paris.
ISSN este un cod internaţional de identificare a publicaţiilor
seriale, definit prin ISO 3297. Codul ISSN permite identificarea
unică, la nivel internaţional, a titlului unei publicaţii seriale. Este un
cod numeric standardizat, format din două grupe de câte 4 cifre
(figura 11), separate prin cratimă, precedate de acronimul ISSN. Cel
de-al optulea caracter este cifra de control a codului. Poate fi o cifră
sau X [5].

Figura 11. Codul ISSN [8]

Codul ISSN este folosit pentru identificarea şi gestionarea în

sistem informatizat a publicaţiilor seriale.
Codul ISSN este destinat publicaţiilor seriale şi seriilor
(colecţiilor) de monografii. Acestea pot fi tipărite sau electronice -
online sau offline (CD-ROM, DVD-ROM) [5].
Li se atribuie cod ISSN [5]:
 publicaţiilor seriale tip ziare, reviste, anuare, buletine şi
lucrări ştiinţifice, anale, dări de seamă, rapoarte etc.;
 publicațiilor seriale online cu minimum 5 articole publicate
pe număr de apariție;
 publicațiilor seriale științifice online cu minimum 3 articole
publicate pe număr de apariție;

59
  colecţiilor de monografii cu mai mult de 3 titluri în colecţie;
 volumelor de lucrări ale manifestărilor ştiinţifice sau culturale
care se desfăşoară cu periodicitate sub acelaşi titlu (ex. simpozioane,
congrese, seminare, colocvii, mese rotunde etc.).
Nu li se atribuie cod ISSN:
 monografiilor, înregistrărilor audio şi video, partiturilor
muzicale tipărite, altor tipuri de documente care au propriile sisteme
de numerotare standardizată (ISBN, ISMN, ISTC);
 albumelor de artă/fotografie etc., pliantelor;
 calendarelor;
 cataloagelor (liste, preţuri, oferte, ghiduri) de
produse/servicii;
 albumelor foto personale, de familie sau de grup;
 publicaţiilor de mare şi mică publicitate;
 publicaţiilor cu un conţinut pornografic;
 programelor TV [5].

3. ISMN – INTERNATIONAL STANDARD MUSIC

NUMBER
Codul ISMN este un cod internaţional standardizat de identificare
a publicaţiilor muzicale (partituri) definit prin ISO 10957.
Partiturile reprezintă notația muzicală ce cuprinde toate părțile
vocilor sau ale instrumentelor, astfel dispuse pe portativ încât să
poată fi urmărite concomitent.
Standardul ISO 10957 a fost revizuit şi a intrat în vigoare la 1
ianuarie 2008. Începând cu această dată, codul ISMN conţine 13 cifre
grupate în 4 segmente cu lungimi variabile, separate prin cratimă.
Codul este precedat întotdeauna de acronimul ISMN:
 prefix 979-0 – identifică producţia editorială de publicaţii
muzicale la nivel internaţional;
60
  codul de editură – identifică editorul publicației. Lungimea sa
variază în funcţie de numărul lucrărilor publicate de editorul
respectiv;
 numărul de identificare a publicației – numerotează
publicațiile editorului;
 cifra de control – este ultima cifră a codului ISMN. Aceasta
permite verificarea validităţii codului ISMN.
Algoritmul de calcul al cifrei de control aparţine Agenţiei
Internaţionale ISMN de la Berlin [6].
Categorii de publicații cărora li se atribuie codul ISMN:
 partituri complete;
 partituri format redus / de studiu;
 ştime;
 instrucțiuni de interpretare ce însoțesc partiturile (pot fi
disponibile împreună cu partitura sau separat)
 extrase dintr-o operă completă care pot fi utilizate individual;
 textul/versurile cântecelor publicate împreună cu partitura
(dacă sunt disponibile separat);
 culegeri muzicale;
 o înregistrare sonoră sau video care, împreună cu partitura,
alcătuiesc o compoziţie;
 publicaţii muzicale pe microfişe;
 publicaţii muzicale Braille;
 publicaţii muzicale electronice [6].
Categorii de publicații cărora nu li se atribuie codul ISMN:
 cărţi despre muzică, excepţie făcând cele care conţin partituri;
 înregistrări audio sau video disponibile separat care nu
însoțesc o partitură (acestea sunt identificate prin cod ISRC, respectiv
cod ISAN);
 publicaţii seriale (acestea sunt identificate prin cod ISSN) [6].

61
 7.4. Centrul Național de Catalogare și Clasificare (CIP)
Centrul Național de Catalogare și Clasificare a fost creat în
anul 1965, când a apărut necesitatea de a edita fişa adnotată de
catalog şi de a cota cărţile editurilor de stat.
Serviciul include două sectoare: Catalogare-Clasificare şi
Index Translationum.
Până în 1993 inclusiv, serviciul a editat fişa adnotată de
catalog, contribuind în mod centralizat la organizarea
instrumentelor de informare şi documentare în biblioteci şi în
alte instituţii bibliografice.
Între anii 1982-1992, tirajul acestor fişe depăşea 2 milioane
exemplare.
Începând cu anul 1994, din anumite motive (lipsa mijloacelor
financiare necesare pentru biblioteci, reducerea statelor etc.),
lucrul asupra pregătirii fişei adnotate de catalog a fost suspendat.
Activitatea informativă a serviciului este bogată şi variată. Se
îndeplinesc referinţe despre creaţia unor scriitori, despre
editarea unor lucrări a unei publicaţii sau colecţii întregi, sunt
solcitate informaţii bibliografice tematice.
Drept sursă pentru efectuarea informării şi documentării
serveşte sistemul de cataloage şi fişiere, care redă sub diferite
aspecte totalitatea documentelor înregistrate de Camera Cărţii.
Cataloagele includ circa 500 000 de fişe.
Ce este CIP?
La nivel international, Catalogarea înaintea publicării (CIP) este
un program gratuit de cooperare între edituri şi structura
infodocumentară desemnată la nivel naţional.

62
 Programul CIP, iniţiat de Biblioteca Congresului din Washington
- Statele Unite ale Americii, se desfăşoară în numeroase ţări printre
care Marea Britanie, Germania, Rusia, Canada, Brazilia.
La nivel naţional, Programul CIP este un program de colaborare
între editurile din Republica Moldova și Camera Națională a Cărții -
Centrul Național CIP, în vederea semnalării viitoarelor apariții
editoriale.
Prin Programul CIP, editurile înregistrate în R.Moldova
semnalează, utilizând Formularul CIP, cărţile care urmează a fi
publicate pe teritoriul țării, în viitorul imediat şi care se încadrează în
criteriile de eligibilitate ale Programului.
În Legea Cu privire la activitatea editorială (modificată ultima
dată la 25.11.2011), Capitolul V, Difuzarea producţiei editoriale, în
art. 17, este stipulat: “Fiecare exemplar al ediţiei va conţine, în mod
obligatoriu, caseta tehnică întocmită de către editor, cu următoarele
elemente: a) numele autorului (alcăt.) sau pseudonimul lui; b)
denumirea ediţiei CZU: 002 (titlul propriu-zis, titlul paralel, titlul-
cheie, titlul alternativ), iar pentru traduceri şi denumirea operei în
original; c) denumirea şi adresa juridică a editurii/editorului şi a
tipografiei, numărul comenzii; d) anul editării; CIP al Camerei
Naţionale a Cărţii etc.” [11].
Pe baza informaţiilor din Formularul CIP, Centrul Naţional CIP
efectuează Descrierea CIP, pe care o transmite prin e-mail editurii
solicitante. Editura va tipări Descrierea CIP pe verso foii de titlu
(figura 12).
Scopul Programului CIP este de a promova producţia editorială de
pe teritoriul țării şi de a oferi beneficiarilor informaţiile necesare pentru
selectarea, achiziţionarea şi prelucrarea noilor apariţii editoriale [9].

63
 Figura 12. Descrierea CIP pe verso foii de titlu

În cadrul serviciului sunt realizate acţiuni ce ţin de aplicarea

Indexului CZU (Clasificarea Zecimală Universală) fiecărei cărţi
prezentate de editorii din republică.
Clasificarea Zecimală Universală (CZU) este o schemă
întrebuințată în biblioteci pentru clasificarea documentelor în
funcție de subiectele pe care le tratează. Această schemă de
clasificare împarte totalitatea cunoștințelor umane în zece clase,
care se subîmpart la rândul lor în alte zece subdiviziuni [10]:
0 Generalități. Biblioteconomie și Asistență informațională.
Informatică. Cibernetică. Managementul informațional
1 Filozofie. Psihologie
2 Religie. Teologie. Mitologie. Spiritualitate
3 Sociologie. Știinte sociale. Politică. Afaceri și industrie.
Economie. Drept. Statistică. Educație. Pedagogie
4 Vacantă (neutilizată)
5 Matematică. Știinte ale naturii. Astronomie. Biologie. Chimie.
Ecologie. Fizică. Biotehnologie. Antropologie
6 Știinte aplicate. Medicină. Tehnică. Comunicații. Inginerie.
Tehnologie. Transporturi. Agricultură

64
 7 Artă și cultură. Artă. Arte marțiale. Dans. Film. Muzică.
Divertisment. Hobbyuri. Jocuri. Sport. Turism
8 Limbi și lingvistică. Limbi și literaturi străine. Filologie.
Clasici. Poezie. Traductologie
91 Geografie
92 Diverse. Biografii. Imagini
93/99 Istorie și arhivistică. Arheologie. Istoria științei și
tehnologiei. Muzeografie [10]
Anual, acest serviciu oferă UNESCO informaţii bibliografice
despre editarea operelor traduse în Republica Moldova,
contribuind prin aceasta la pregătirea publicaţiei internaţionale
„Index Translationum”.

7.5. Arhiva națională a depozitului legal

Serviciul a devenit o unitate de structură indispensabilă
Camerei Naţionale a Cărţii din anul 1957.
Bazele Arhivei Naţionale de publicaţii au fost puse de Camera
Cărţii din Ucraina, aceasta transmiţând cu titlu de donaţie 1625
de cărţi, 180 de reviste şi 136 colecţii de gazetă editate în
RASSM între anii 1924-1940.
Publicaţiile apărute între anii 1941-1957 au fost completate
datorită Bibliotecii Republicane de Stat „N.K.Krupskaia” (astăzi
Biblioteca Naţională a Republicii Moldova); Bibliotecii de Stat
a URSS „V.I.Lenin”, Bibliotecii Publice de Stat „Saltycov-
Scedrin” care au transmis Camerei Cărţii circa 5000 ediţii.
Colecţiile Arhivei Camerei Cărţii au sporit an de an, astfel la
40 de ani de la inaugurare aceasta poseda peste 800 000 unităţi
bibliografice.
Fiind o trezorerie naţională, Arhiva deţine tipărituri şi cele
mai valoroase lucrări referitor la istoria neamului, acestea fiind
puse la dispoziţia cercetătorilor.
65
 De o valoare deosebită sunt publicaţiie apărute la Chişinău în secolul
XIX–începutul secolului XX, ele constituind colecţia „Basarabiană”.
Arhiva Depozitului Legal a Camerei Naţionale a Cărţii
constituie o avere de nepreţuit, esenţa culturii şi spiritualităţii
neamului nostru, patrimoniul tipărit al Republicii Moldova.
Serviciul contribuie şi la dezvoltarea bibliografiei
retrospective naţionale.

Bibliografie
1. Chitoroagă Valentina. CNC instituie control asupra cărții:
[interviu cu V. Chitoroagă, dir. gen. al Camerei Naționale a Cărții
/ consemnare: Ecaterina Deleu // Flux continuu: cotid. naț. - 2006.
- 13 iun.
2. Книжная палата нуждается в "Больничке" //
Кишинёвский Обозреватель. - 2010. - 25 feb. (Nr 7)
3. http://www.bookchamber.md
4. http://www.bibnat.ro/ISBN-s21-ro.htm
5. http://www.bibnat.ro/ISSN-s122-ro.htm
6. http://www.bibnat.ro/ISMN-s123-ro.htm
7. https://cont.ws/@vitimbabi4ev/1176378
8. https://www.free-barcode-generator.net/issn/
9. http://www.bibnat.ro/CIP-s22-ro.htm
10. https://ro.wikipedia.org/wiki/Clasificarea_Zecimal%C4
%83_Universal%C4%83
11. http://dspace.usarb.md:8080/jspui/bitstream/123456789/
2654/1/ganea_anatomia_cartii.pdf

66
 TEMA 8. TÂRGURILE DE CARTE

8.1. Evoluția târgurilor și expozițiilor comerciale

8.2. Cele mai cunoscute târguri și saloane internaționale de
carte
8.3. Târgul de carte din Republica Moldova

Obiective educaționale
În urma parcurgerii acestei teme studenții vor însuși:
 definirea funcțiilor târgului de carte;
 identificarea principalelor târguri internaționale de carte;
 identificarea țărilor organizatoare ale târgurilor de carte;
 nominalizarea persoanelor notorii care participă la târgurile
de carte.

Cuvinte-cheie
Târg, târg de carte, târgul de carte de la Frankfurt, Salonul
Naţional de Carte.

Unul dintre primele semne ale unei naţiuni culte este cultura ei
scrisă sau, mai pe scurt, cartea. Cartea nu reprezintă doar un obiect
simplu, pagini legate şi puse între două coperţi frumos ilustrate, ci
este o oglindă vie a vieţii spirituale şi a vieţii culturale a unui popor.
De aceea, din cele mai vechi timpuri, în toată istoria, din antichitate
până în epoca modernă şi contemporană, cartea a fost, este şi va fi
cea mai bună cale pentru a intra în contact cu o entitate culturală.

67
 Odată cu dezvoltarea tiparului şi cu progresul tehnologic, numărul
cărţilor, oferta de titluri, tirajul, prezentarea grafică au evoluat
constant şi sunt într-o continuă creştere, motiv pentru care a apărut
necesară nu doar de clasificare a cărţilor pe domenii, dar şi
promovarea lor. Din aceste considerente, s-au dezvoltat târgurile şi
saloanele de carte atât pe plan national, cât şi internațional [1].
Un târg de carte reprezintă nu numai un spaţiu pentru promovarea
şi vânzarea titlurilor editoriale, ci şi o modalitate de a aduce în atenţia
cititorilor scriitori şi titluri noi. La târg, cititorii au ocazia să se
întâlnească cu autorii preferaţi, să obţină autografe, să participe la
evenimentele de lansare a unor volume, într-un cuvânt, sa fie la
curent cu ultimele informaţii din domeniul editorial [2].

8.1. Evoluţia târgurilor şi expoziţiilor comerciale

Epoca Antică
Comerţul a fost mereu o ocupaţie de tradiţie pentru statele antice
ca Egiptul, Grecia, Imperiul Roman. Primele dovezi legate de
existenţa unor locuri amenajate pentru comerţ datează încă dinaintea
erei noastre. Aici se întâlneau comercianţii voiajori cu producătorii
locali. Romanii au fost primii care au organizat târguri atât în locaţii
itinerante, cât şi permanente, astfel dezvoltând ceea ce am putea numi
o „industrie a târgurilor”.
În Biblie, mai exact în Vechiul Testament, este menţionat un târg
care se desfăşoară în oraşul Zor (astăzi undeva în Liban). Irod, regele
Iudeei, a fost primul conducător care a înfiinţat un târg permanent
împrejmuit cu un zid, localizat în oraşul Botana, unde
s-au descoperit şi dovezi arheologice (în special monede) ce atestă
faptul că vizitatorii veneau din Siria, Egipt, Roma antică, Grecia,
Spania şi Franţa.

68
 Evul Mediu
Termenul fair (rom. târg), care a fost folosit prima dată în Evul
Mediu, vine din latinescul feria, ce desemnează un festival religios
care are loc de obicei lângă o biserică ori o mânăstire. Acelaşi sens îl
are şi termenul german messe, care provine din latinescul missa,
însemnând slujbă religioasă, în care, la sfârşit, preotul pronunţă
sintagma ite, Missa es”, semn că târgul este deschis de obicei în
curtea bisericii. Primul târg de acest fel - „Foire de Saint Denis” –
care a avut loc lângă Paris şi a fost fondat de regele Dagobert, în anul
629. Până în anul 710 deja atrăgea mai mult de 700 negustori.

Revoluţia industrială
Procesul de industrializare care a început în secolul al XVIII-lea a
adus noi cerinţe de distribuţie, afectând astfel industria târgurilor
comerciale. În secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea târgurile au evoluat
de la stadiul de locaţii de vânzare directă la stadiul de locaţii folosite
pentru a expune o gamă largă de produse. S-a trecut de la ideea de a
vinde cât mai mult la ideea de a expune cât mai mult. Iniţial,
conceptul a apărut în Germania („Mustermesse”) şi a dominat
industria târgurilor până la mijlocul secolului al XX-lea. În plus, la
sfârşitul secolului al XIX-lea şi în primele decade ale secolului al
XX-lea, au fost organizate numeroase expoziţii de importanţă
naţională, în mare parte dedicate unor teme specifice (electricitate,
sănătate, inginerie mecanică) orientate către publicul larg.

Prezent
După al doilea război mondial, industria târgurilor a început să
urmeze un trend de creştere a specializării în economie. Au apărut
numeroase târguri specializate şi, de asemenea, s-au diversificat
foarte mult locaţiile de organizare. În ciuda emergenţei sistemelor
69
moderne de comunicare rapidă din secolul al XX-lea, târgurile se
situează şi astăzi pe o poziţie de top în ceea ce priveşte instrumentele
de marketing folosite pentru a genera vânzări eficiente. Târgurile, ca
mix de elemente de informare, comunicare şi entertainment,
constituie cu adevărat un canal de comunicare de marketing, care
permite exploatarea la maxim a celor cinci simţuri, într-un mediu ce
permite interacţiunea faţă în faţă.
La începutul secolului XXI, industria târgurilor este caracterizată
de o creştere continuă a numărului de târguri şi expoziţii.
Organizatorii acestor evenimente îşi extind câmpul de activitate la
nivel mondial, fiind în acelaşi timp implicaţi în activităţi de cooperare
internaţională. Deși vorbim despre cultură, în lumea contemporană
au apărut chiar şi în domeniul târgurilor de carte tendinţe comerciale.
Există târguri de carte unde prevalează miza culturală (de exemplu,
Leipzig), târguri sută la sută comerciale (Paris) şi târguri mixte, care
îmbină caracterul cultural cu cel comercial.

Figura 13. Johannes Gutenberg

Pe plan european, există mai multe manifestări culturale sub formă

de târguri şi saloane de carte. Cea mai importantă manifestare de gen
la nivel mondial este, fără îndoială, Târgul de Carte de la Frankfurt.
70
 Istoria târgului de la Frankfurt începe în secolul al XV-lea, când
Johannes Gutenberg (figura 13) a inventat tiparul, la câţiva kilometri
distanţă de Frankfurt.
Târgul de carte de la Frankfurt a rămas centrul incontestabil al
târgurilor de carte din Europa pe parcursul întregului secol al XVII-
lea. În cadrul emancipării politice şi culturale din secolul al XVIII-
lea, locul Frankfurtului a fost luat de oraşul Leipzig. În 1949, tradiţia
târgului de carte de pe Main a fost revigorată: 205 scriitori germani
s-au adunat în Biserica Sf. Pavel între 18-23 septembrie pentru a
celebra primul târg de carte de după război. După 60 de ani, Târgul
de carte de la Frankfurt este cea mai mare manifestare de profil la
nivel mondial şi, totodată, blazonul activităţilor culturale la nivel
european.
Cu servicii şi informaţii oferite permanent pe parcursul unui an
branşei de specialitate, Târgul de la Frankfurt s-a impus ca piaţă
globală de idei, 365 de zile pe an. În ultimele şase decenii, ceea ce a
început ca un festival al cărţii în biserica Sfântul Pavel din Frankfurt,
s-a dezvoltat în cea mai mare expoziţie media (de profil) din lume.
Astăzi, Târgul de Carte de la Frankfurt este punctul central de
întâlnire al industriei editoriale, cu peste 7.000 de expozanţi din peste
100 de ţări.
Zilele în care în centrul atenţiei se aflau doar cărţile au apus de
mult timp. Cuvântul-cheie pentru secolul XXI este „conţinutul”. Fie
că vorbim despre cărţi, e-books, filme, jocuri, CD, DVD, nu mai
contează formatul, ci conţinutul. Cei 60 de ani ai Târgului reprezintă
60 de ani de istorie media.
Istoria Târgului de la Frankfurt este îndelungată. Dacă în Evul
Mediu negustorii rulau cărţile scrise pe pergament, în 1949 îşi are
începutul Târgul (figura 14), aşa cum îl cunoaştem noi, având ca loc
de expoziţie două scânduri din lemn, fiecare de câte doi metri. Anii
71
'50 au reprezentat pentru Târg reactualizarea mitului păsării Phoenix,
care renaşte din cenuşă: anii reconstrucţiei şi ai reabilitării. Anii '60
au adus pentru manifestare răspândirea faimei ei în lume:
internaţionalizarea şi politizarea.

Figura 14. Concept de târg [6]

În 1965, un grup de germani a prezentat un stand organizat de

Târgul de la Frankfurt la Bologna, acesta fiind primul stand al lor la
un târg internaţional de carte. Anii '70 aduc cu ei moda agenţilor
literari şi profesionalizarea branşei. Staruri precum Hildegard Knef
sau Muhammad Ali aduc un plus de strălucire Târgului de Carte de
la Frankfurt în această perioadă (figura 15).
Anii '80 sunt consacraţi culturii şi comerţului, ceea ce a adus
consolidarea poziţiei evenimentului. Odată cu anii '90 a venit şi
transformarea spre viitor, transformând Târgul de Carte în Târg
Media, fenomenul digitizării nemaiputând fi ignorat. Jucând un rol
cultural şi economic major începând cu anii '90, în prezent Târgul de
la Frankfurt îmbină cu succes aceste două aspecte.
Târgul de la Frankfurt se ţine anual pe la mijlocul lunii octombrie.
Acest eveniment este organizat de Asociaţia Editorilor şi

72
Vânzătorilor de carte din Germania. În cele cinci zile cât durează
acest târg de carte, nu mai puţin de 270.000 de oaspeţi îi trec pragul
pentru a vizita cele peste 7000 de standuri de edituri din toată lumea
(figura 16).

Figura 15. Târgul de la Figura 16. Exemplu de stand al

Frankfurt unei edituri la târgul de la
Frankfurt

Târgul de carte de la Frankfurt este un eveniment critic pentru

comercializarea şi lansarea de carte, dar este de asemenea şi un
eveniment de seamă pentru facilitarea negocierii vânzărilor
drepturilor de autor şi a licenţelor internaţionale. Vizitatorii
beneficiază de oportunitatea de a obţine informaţii despre piaţa
publicistică, despre reţeaua mondială de distribuţie de carte şi de noi
oportunităţi în domeniu. Publicişti, editori, agenţi, librari, traducători,
reprezentanţi ai trusturilor de tipărire, artişti, anticari şi mulţi alţii iau
parte la acest eveniment în fiecare an.
Importanţa târgurilor de carte pentru lumea editurilor şi, totodată,
pentru creşterea nivelului de cultură al unei naţiuni este foarte mare,
nu doar pentru că se oferă publicului larg titlurile clasificate pe
domenii sau arii de interes, dar şi pentru că facilitează contactele

73
dintre autori, editori, librari etc. Din aceste cauze, târgurile de carte
sunt şi vor fi evenimente culturale de seamă.

8.2. Cele mai cunoscute târguri și saloane internaționale de carte

Printre cele mai cunoscute târguri și saloane internaționale de carte
putem menționa:
 Cea mai importantă manifestare a pieței editoriale din Franța, cu
o medie de 180 000 vizitatori pe ediție, Salon du Livre, reunește în
fiecare an peste 1 000 de expozanți din 40 de țări, 30 000 de
profesioniști ai pieței editoriale internaționale și peste 2 000 de autori
din toată lumea;
 Salonului Internațional de Carte de la Torino;
 Târgul Bok & Bibliotek de la Göteborg, cel mai mare târg de
carte din Scandinavia;
 Târgul Internaţional de Carte LIBER, cel mai amplu eveniment
de gen din lumea hispanică desfășurat la Madrid [4];
 Târgului Internaţional de carte de la Praga [3];
 Târgul Internaţional de Carte de la Londra, care este de fapt o
bursă a editorilor, fără public larg [3];
 Târgul Internaţional GAUDEAMUS, România, Centrul
expozițional RomExpo;
 Târgul Internaţional de carte pentru copii şi cărţi educaţionale
din Italia – Bologna;
 BookExpo America, Statele Unite ale Americii – Chicago.

8.3. Târgul de carte din Republica Moldova

Conceptul târg de carte a apărut în Republica Moldova în
perioada interbelică, până atunci literatura era dezvoltată în biserici
și în casele aristocrate (figura 17).

74
 Figura 17. Târgul de mostre unde au fost expuse și cărți,
septembrie 1925 [5]

După formarea Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti (RSSM)

(1940), rândurilе оrgаnizаţiеi scriitоrilor din rеpublică au fost completate
cu un dеtаşаmеnt dе litеrаţi basarabeni, cаrе а contribuit la consolidarea
rândurilor оаmеnilоr dе crеаţiе din Mоldоva Sоviеtică, înscriind о pаgină
modestă în literatura mоldоvеnească în mare parte uitată.

Figura 18. Târgul de mostre, 1925 [5]

O personalitate căreia i se datorează iniţierea în 1991 a Salonului

Naţional de Carte este Alexe Rău, cunoscut bibliolog, poet, eseist,
filozof al culturii, director al Bibliotecii Naționale a Republicii
Moldova în perioada 1992-2005. Acest festival se organizează anual
la sfârșitul lunii august. Alexe Rău a fost și monitorul Festivalului

75
de carte şi poezie ”Eminesciana” (1985-1986). Între anii 1997-2001
a fost inițiat Târgul de Carte pentru Copii și Tineret care avea loc
primăvara, apoi, după o pauză de 10 ani, în 2011, a reapărut la
Centrul „Moldexpo” unde își expun lucrările peste 100 de edituri din
SUA, Marea Britanie, Franţa, România, Rusia, Ucraina şi Republica
Moldova.
Astfel, în Republica Moldova, de câteva decenii se petrec
numeroase târguri, festivaluri și saloane de carte care aduc opere din
toată lumea și dezvoltă spiritul critic și cultural al poporului nostru.
Un nucleu puternic şi bine definit de edituri cu tradiţie, instituţii de
învăţământ, difuzori de carte şi publicaţii, asociaţii profesionale şi
organizaţii active în domeniile cultură şi educaţie sunt prezente an de
an la târgurile de carte, cărora li se adaugă numeroşi participanţi în
premieră şi o mulțime de evenimente editoriale şi profesionale [5].

Bibliografie
1. Maier Eliza. Târgul de carte de la Frankfurt. BiblioRev, Carte,
Cultură, Civilizație.
2. Pe scurt despre Târguri de carte. Sursă disponibilă online:
http://radioconstanta.ro/2015/09/18/pe-scurt-depre-targuri-de-
carte/
3. Târgurile internaţionale de carte din 2013. Sursă disponibilă
online: http://edu-news.ro/targurile-internationale-de-carte-din-
2013/
4. Târguri - Standuri naţionale în organizarea ICR. Sursă disponibilă
online: http://www.cennac.ro/targuri-detalii/romania-invitata-de-
onoare-la-salonul-interna-ional-de-carte-de-la-paris-in-2013-
29/categorie-1

76
5. Pascaru V., Baicev T. Târgurile și saloanele de carte din Republica
Moldova – retrospectivă și viitor. Conferința tehnico-științifică a
colaboratorilor, doctoranzilor și studenților, 2015. Volumul III,
ISBN 978-9975-45-443-8.
6. http://www.media-azi.md/ru/node/86599

77
 TEMA 9. INFORMAŢIA ELECTRONICĂ ÎN INDUSTRIA
CĂRŢII

9.1. Introducere
9.2. Analiza aspectelor forte ale cărții în era digitală
9.3. Analiza lanțurilor de librării electronice

Obiective educaționale
În urma parcurgerii acestei teme studenții vor însuși:
 definirea noțiunii de carte electronică (digitală);
 identificarea principalelor avantaje și dezavantaje ale
cărții tipărite și cărții digitale;
 nominalizarea site-urilor pentru achiziționarea cărților
digitale;
 cunoașterea mărcilor de e-readere recunoscute mondial.

Cuvinte-cheie
Carte digitală, carte tipărită, e-reader, avantaje, dezavantaje.

9.1. Introducere
În sutele de ani care au trecut de la începuturile cărții tipărite, cea
mai bună metodă de a face cunoscută vorba scrisă a rămas cerneala
pe hârtie, metodă dovedită și folosită până și în timpurile noastre,
când tehnologia oferă deja alternative electronice menite să
concureze la un anumit nivel cu cartea tipărită.
O carte electronică este varianta electronică a unei cărți tipărite,
care poate fi citită pe calculator, laptop, pe dispozitive portabile de
78
lectură, pe dispozitive gen Palm/PDA, pe ecranul telefonului mobil sau
terminale Internet.
În prezent, societatea se dezvoltă în secolul vitezei, unde zilnic se
află într-o competiție acerbă cu activitățile cotidiene ce epuizează toate
resursele energetice. Prin urmare, tehnologiile performante ce se
dezvoltă sigur și rapid sunt menite să ne ușureze cele mai diverse
activități de peste zi. Dintr-o astfel de nevoie s-a născut și e-book-ul
(cartea electronică) sau dispozitivul electronic menit să ne ajute să
citim cărți digitale și ziare online.
Scriitorul Nicolae Dabija a menționat că după zeci de ani în care a
fost fidel cărții tipărite, a descoperit că astăzi cărțile pot fi citite și în alt
format. „Pentru tinerii care preponderent se informează din internet,
cartea on-line poate reprezenta o modalitate de a le trezi interesul pentru
lectură, în special pentru literatura artistică. Evident, cartea on-line
niciodată nu va înlocui cartea tipărită, dar m-am convins că internetul
ajută foarte mult la promovarea cărții”, a spus scriitorul [1].

9.2. Analiza aspectelor forte ale cărții în era digitală

Lectura electronică pare a fi cea mai potrivită tipului de societate
în care trăim. Aflat în permanentă mișcare, contra cronometru, cititorul
contemporan cu greu mai găsește un mic răgaz pentru a frecventa
bibliotecile și librăriile, precum și spațiul depozitării cărților. În astfel
de situații, îi sunt la îndemână bibliotecile și chiar librăriile virtuale.
Internetul devine în acest sens un consistent suport de lectură, dar și un
mijloc de distribuție a cărților.
Luând în considerație cele expuse mai sus, apare întrebarea: cum
reușește cartea tradițională să-și păstreze întâietatea? Pentru cercetarea
acestei întrebări, am expus avantajele și dezavantajele depistate, astfel
putând analiza obiectiv aspectele forte ale cărții tradiționale în era
digitală.
79
 În tabelul 3 sunt date avantajele cărții tradiționale (tipărite) și ale
cărții electronice, astfel fiind efectuat un studiu comparativ al
aspectelor forte ale acestora.

Tabelul 3. Aspectele forte ale cărții tipărite și ale cărții

electronice
Cartea tipărită
Nr. Cartea electronică
(tradițională)
Cartea tipărită nu o poți
1 eBook-urile sunt mai ieftine
șterge din greșeală
Poți folosi un semn de E mai comod să ții în mână un
2
carte eReader decât o carte
Îți poți face însemnări. Poți
Poți regla intensitatea luminii pe
3 evidenția sau sublinia
dispozitivul de pe care citești
frazele care ți-au plăcut
Cartea nu are baterie care Are o greutate mai mică decât o
4
se descarcă carte groasă
Cartea tipărită o poți Într-un tablet sau eReader poți
5 împrumuta oamenilor păstra sute de cărți pe care le ai
apropiați de orice vârstă mereu la îndemână
Cărțile tipărite pot deveni Unele cărți pot fi găsite în versiune
6
relicve de familie gratuită în format electronic
O bibliotecă mare
Citirea variantelor electronice a
înfrumusețează casa. Din
7 cărților ridică numărul defrișărilor
cărțile electronice o
de copaci
bibliotecă nu-ți poți face
În tabelul 4 sunt incluse punctele slabe pe care le au ambele tipuri
de cărți, acestea fiind date sub formă unui studiu comparativ, astfel
depistarea aspectelor forte ale cărții în era digitală devenind mai
accesibilă.

80
 Tabelul 4. Punctele slabe ale cărții tipărite
și ale cărții electronice
Cartea tipărită
Nr. Cartea electronică
(tradițională)
Nu o poți citi
seara/noaptea fără o sursă
În eBook-uri nu-ți poți face
1 alternativă de lumină care
însemnări
să nu deranjeze pe cei din
jur
Cărțile tipărite sunt mai Bateria dispozitivului se poate
2 scumpe decât varianta lor descărca exact când ai timp pentru
electronică lectură
Cărțile tipărite sunt grele,
iar în timpul lecturii, din Trebuie să investești în procurarea
3 cauza greutății, poate fi unui dispozitiv de pe care să citești
incomod să ții cartea în în format electronic
mână
Într-o carte electronică nu-ți va putea
4 -
lăsa autograf niciodată autorul acesteia
Cărțile electronice nu le poți face
5 -
cadou
În eReader sau tablet nu poți
6 - ascunde bani printre paginile
cărților
Dacă restartezi dispozitivul de pe care
7 - citești, poți pierde pagina unde ai
rămas

Astfel, e de menționat că cartea tradițională, deși are același număr

de avantaje, avansează printr-un număr mai mic de puncte slabe [1].

81
 9.3. Analiza lanțurilor de librării electronice
În Republica Moldova e-bookul nu reprezintă o mare valoare în
comparație cu alte țări din Europa. Ceea ce înseamnă că o mare partea
a populației fie nu cunoaște acest gen de carte, fie nu dispune de
resurse suficiente de a achiziționa un dispozitiv electronic, fie preferă
să răsfoiască cărți tradiționale/tipărite. Deşi trăim în era tehnologiilor
digitale, cărţile în format electronic nu sunt prea solicitate în Moldova.
Aceasta, în timp ce internetul abundă de site-uri de cărţi în format
electronic la preţuri mici sau chiar gratuit [2]. În acest context, au fost
analizate ofertele câtorva site-uri din țară și de peste hotare care oferă
posibilitatea descărcării cărților electronice (tabelul 5).

Tabelul 5. Site-uri pentru descărcarea cărților digitale [2]

Tipul

Denumirea site-
site

Domeniul de interes al cărților oferite

urilor
Acțiune și aventură; Cărți pentru copii;
Site-uril din
R. Moldova

Literatură – britanică, franceză, germană,

Bestseller.md italiană, olandeză, română, rusă, spaniolă,
ucaineană; Romane de dragoste; Romane
istorice
Cartier.md Literatură artistică, povești pentru copii
Educație, Ficțiune, Artă, Istorie, Geografie,
Site-uril de peste hotare

Literatură și limbi, Drept, Muzică,

Gutenberg.org
Psihologie și filozofie, Științe sociale,
Tehnologie, Religie
Artă și arhitectură, Literatură,
Comunicație, Muzică, Filozofie, Politică și
guvernare, Psihologie, Religie, Știință și
Questia.com
tehnologie, Sociologie și antropologie,
Economie și business, Educație, Drept,
Istorie

82
 Continuarea tabelului 5

Inginerie, Economie și Finanțe,

Programare și tehnologii informaționale,
Bookboon.com
Limbi, Drept și marketing, Științele naturii,
Matematică
Ficțiune (romane, fantastică, acțiune,
clasică, poezii, istorie, aventuri)
Feedbooks.com Non-ficțiune (business și economie, știință
socială, artă, religie, bibliografie,
medicină, culinărie, tehnică)
Ficțiune istorică, Romane, Literatură
Classicbook.info pentru copii, Istorie, Ficțiune științifică,
Științe
Eseuri, Ficțiune, Poezii, Istorii scurte,
readprint.com
Piese
Literatură, Ficțiune, Poezii, Istorii scurte,
bibliomania.com Articole contemporane, Interviuri,
Dicționare, Religie, Bibliografii

Analizând datele obținute, s-a constatat că în Republica Moldova

există doar 2 site-uri de unde se poate descarca ebook-uri fie gratuit,
fie cu plată, în comparație cu alte țări unde astfel de site-uri sunt mult
mai numeroase.
Respectiv, pentru citirea e-book-urilor este necesar un dispozitiv
electronic. Făcând analiza ofertelor, s-au depistat mai multe mărci
recunoscute pe plan mondial (tabelul 6) [2].

83
 Tabelul 6. Mărci de e-readere recunoscute mondial [2]
Denumi-rea
Nr. Producător Site-ul oficial
mărcii
SUA
1 Amazon http://www.amazon.com/
(Washington)
Barnes & SUA (New http://www.barnesandnoble.
2
Noble Nook York) com/
Franța
3 Booken https://www.booken.com/
(Paris)
4 Kobo Canada https://store.kobobooks.com/
Ucraina cu
http://www.pocketbook-
5 PocketBook sediul în
int.com/
Suedia
SUA,
Canada,
6 Sony https://www.sony.net /
Marea
Britanie
7 TrekStor Germania http://www.trekstor.de/

Amazon Booken Barnes & Noble Nook

SUA (Washington) Franța (Paris) SUA (New York)
www.amazon.com www.booken.c www.barnesandnoble.com
om

84
 TrekStor PocketBook
Kobo Sony
Germania Ucraina (of.
Canada SUA,Canada,
www.trekstor. Suedia)
store.kobobooks.c Marea Britanie
de www.pocketbo
om www.sony.net
ok-int.com
Figura 19. Mărci de e-readere [2]

Abilitatea de a combina utilizarea cărților tipărite cu mediile

electronice oferă posibilităţi multiple şi, în cele din urmă, va furniza
metode superioare pentru a învăţa, a interacţiona şi a crea.

Bibliografie
1. Damir A., Calcatinge C., Adascalița L. Analiza imaginii cărții în
era digitală. Conferința jubiliară tehnico-științifică a
colaboratorilor, doctoranzilor și studenților consacrată celei de-
a 50-a aniversări a UTM, 20-21 octombrie, 2014. Volumul III.
Chișinău: Editura „Tehnica-UTM”, 2015, p.269-272.
2. Capbătut L., Neaga L., Adascalița L. Analiza perspectivelor
de dezvoltare a cărților electronice în Republica Moldova.
Conferința tehnico-științifică a colaboratorilor, doctoranzilor
și studenților, 2015. Volumul III.

85
 CUPRINS

Prefață………………………………………………………… . 3
1. Domeniul tipografic. Generalități........................................ 4
2. Principalii actori ai pieței de carte……..…………………... 10
3. Editurile. Generalități și funcționalitate.............…….……. 14
4. Structura funcțională a editurilor…….................................. 26
5. Redacțiile.............................................................................. 41
6. Agențiile de publicitate......................................................... 45
7. Instituțiile de înregistrare și monitorizare a cărții – Camera
Națională a Cărții din Republica Moldova........................... 51
8. Târgurile de carte …………………………………………. 67
9. Informaţia electronică în industria cărţii............................... 78

86
 POLIGRAFIE GENERALĂ
Partea I

Note de curs

A elaborat: Lucia ADASCALIȚA

Redactor Eugenia Balan

______________________________________________________
Bun de tipar 29.01.20 Formatul 60×84 1/16
Hârtie ofset. Tipar RISO Tirajul 30 ex.
Coli de tipar 5,5 Comanda nr. 08
______________________________________________________
2004, UTM, Chișinău, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 168
Editura „Tehnica-UTM”
2045, Chișinău, str. Studenților, 9/9

87