Sunteți pe pagina 1din 146

Universitatea Tehnică a Moldovei

Facultatea Industria Uşoară


Catedra Design şi Tehnologii Poligrafice

PROCESE DE BROŞARE-COPERTARE

NOTE DE CURS
PARTEA I-a

Chişinău
U.T.M.
2006
Universitatea Tehnică a Moldovei
Facultatea Industria Uşoară
Catedra Design şi Tehnologii Poligrafice

PROCESE DE BROŞARE-COPERTARE

NOTE DE CURS
PARTEA I-a

Chişinău
U.T.M.
2006
Suportul teoretic la disciplina „Procese de broşare-copertare” se adresează
studenţilor specialităţii „Design şi Tehnologii Poligrafice” a Facultăţii Industria
Uşoară, UTM, cu studii la zi şi frecvenţă redusă. Lucrarea poate fi utilă în egală
măsură şi celor interesaţi de tehnologiile şi procesele de broşare-copertare.

Elaborare: Viorica Scobioală, Marina Buciuceanu


Tehnoredactare computerizată: Alexandra Osoba
Redactor responsabil: dr. ing. Viorica Scobioală
Recenzent: conf., dr. Constantin Spânu
Cuprins
1. Procesele de broşare - copertare. Evoluţie şi tendinţe 5
1.1. Consideraţii generale privind procesele de broşare-copertare şi finisare a
producţiei poligrafice 5
1.2. Scurtă prezentare a evoluţiei istorice a proceselor de broşare-copertare 7
1.3. Elementele componente ale cărţilor broşate, cărţilor legate, revistelor şi
buletinelor 9
1.4. Clasificarea ediţiilor de carte şi de reviste după criterii tehnologice 13
1.5. Modele structural-funcţionale de broşare-copertare şi finisare ale
produselor poligrafice 16
2. Teorii ale deformării materialelor utilizate în procesele de broşare – 31
copertare
2.1. Polimerii utilizaţi în procesele de broşare-copertare şi caracteristicile lor 31
2.1.1. Condiţii impuse unui compus macromolecular pentru a fi
transformat în fibre 31
2.1.2. Implicaţii ale polimerilor în procesele de broşare-copertare şi
caracteristicile lor 36
2.2. Deformaţii ale polimerilor înalţi 39
2.2.1. Deformaţiile reversibile de elasticitate 40
2.2.2. Deformaţiile înalt elastice 42
2.2.3. Deformaţiile plastice 44
2.3. Fenomenele de relaxare în polimeri 45
2.4. Caracterul fenomenelor la deformarea sistemelor poroase
microneomogene 47
3. Pregătirea şi tăierea colilor 50
3.1. Consideraţii generale privind caracteristicile hârtiei recepţionate pentru
broşare-copertare 50
3.2. Noţiuni privind coala de hârtie, fracţiunea colii, formatul ediţiei şi coala
de tipar 61
3.3. Coala de hârtie pentru fălţuit şi elementele ei 73
3.4. Bătutul colilor, factori de influenţă asupra exactităţii şi productivităţii
bătutului colilor 79
3.4.1. Cerinţe impuse colilor de hârtie preliminar bătutului 79
3.4.2. Unghiul de aşezare a colilor de hârtie 81
3.4.3. Bătutul colilor. Factori de influenţă asupra exactităţii bătutului
colilor 83
3.5. Controlul şi numărarea colilor imprimate 86
3.6. Tăierea topului din coli 86
3.6.1. Tăierea topului din coli 86
3.6.2. Esenţa fenomenelor ce se produc la tăiere 86
3.6.3. Factori de influenţă definitorii asupra exactităţii tăierii 93
3.6.3.1. Exactitatea tăierii 94
3.6.3.2. Sarcina de acţionare 95
3.6.3.3. Înălţimea topului de hârtie 95
3.6.3.4. Tipul hârtiei 95
3.6.3.5. Umiditatea hârtiei 95
3.6.3.6. Forma cuţitului 96
3.6.3.7. Ascuţirea cuţitului 96
3.6.3.8. Unghiul de ascuţire al cuţitului 96
3.6.4. Factori de influenţă asupra frecvenţei înlocuirii cuţitului şi a
fiabilităţii regletelui 96
4. Fălţuitul colilor 101
4.1. Optimizarea volumului fasciculelor ce constituie blocul de carte 102
4.2. Modalităţi de fălţuire şi predestinaţia lor 104
4.2.1. Caracteristici ce determină alegerea modalităţilor de fălţuire 104
4.2.1.1. Direcţia de fabricaţie a hârtiei la lansarea
ediţiilor 105
4.2.1.2. Tăierea optimală a hârtiei 106
4.2.1.3. Greutatea şi grosimea hârtiei ce determină
paginarea şi modalităţile de fălţuire 106
4.2.1.4. Supradimensionările în fascicule 107
4.2.1.5. Caracteristicile machetei colii de hârtie ce
urmează a fi supusă fălţuirii 108
4.2.1.6. Formatul copertei pentru blocul la fixat prin
metoda lipirii fără coasere 109
4.2.1.7. Rezistenţa imprimatelor la uzură în procesele
post-press 110
4.2.1.8. Aplicarea substanţei anticopiative 110
4.2.1.9. Depozitarea şi transportarea imprimatelor şi
fasciculelor 110
4.2.1.10. Considerarea deşeurilor de hârtie necesare
soluţionării tehnologice de fabricaţie 111
4.2.1.11. Posibilitatea de fălţuire cu aderenţă concomitentă
a colilor în fascicule 112
4.2.1.12. Dispunerea în fascicule a paginilor fără buclă la
fălţuirea perpendiculară. Perforarea pe liniile de
îndoituri megieşe 112
4.2.1.13. Reciclarea deşeurilor de hârtie 113
4.2.2. Clasificarea modalităţilor de fălţuire 114
4.2.3. Predestinaţia modalităţilor de fălţuire 123
4.3. Principii de aplicare a fălţuirii mecanice 124
4.3.1. Dispozitiv de fălţuit cu pâlnie la maşina de imprimat rotativă 124
4.3.2. Dispozitive de fălţuire cu clape şi tamburi 126
4.3.3. Maşinile de fălţuit cu cuţit 127
4.3.4. Maşinile cu casetă 127
4.3.5. Maşinile combinate 130
4.4. Particularităţi de fălţuire. Biguirea şi perforarea colilor 131
4.5. Analiza, evaluarea şi controlul calităţii fălţuirii. Caracteristici de calitate
ale fălţuirii 135
4.5.1. Caracteristici de calitate ale fălţuirii 135
4.6. Factori de influenţă asupra calităţii şi productivităţii fălţuirii 139
1. PROCESELE DE BROŞARE - COPERTARE.
EVOLUŢIE ŞI TENDINŢE

1.1. Consideraţii generale privind procesele de broşare-copertare şi


finisare a producţiei poligrafice
1.2. Scurtă prezentare a evoluţiei istorice a proceselor de broşare-
copertare
1.3. Elementele componente ale cărţilor broşate, cărţilor legate,
revistelor şi buletinelor
1.4. Clasificarea ediţiilor de carte şi a revistelor după criterii
tehnologice
1.5. Modele structural-funcţionale de broşare-copertare şi finisare
ale produselor poligrafice

1.1. Consideraţii generale privind procesele de broşare-copertare şi


finisare a producţiei poligrafice
Procesele de realizare a produselor poligrafice în cadrul
întreprinderilor poligrafice sunt determinate de alternanţa lucrărilor pe
parcursul următoarelor etape:
- pregătirea către imprimare;
- realizarea formelor poligrafice;
- imprimarea tirajului;
- finisarea produselor imprimate.
Numărul, componenţa şi succesivitatea operaţiilor tehnologice vor
varia în funcţie de caracterul, tipul produselor imprimate, destinaţia,
condiţiile de întreţinere şi exploatare, materialele utilizate precum şi de
influenţa altor factori. Cert este faptul că, aceste materiale doar la etapa
finală când sunt transformate în produse finite obţin un aspect comercial.
Pentru toate tipurile de produse poligrafice etapa de finisare constituie o
etapă complexă şi de durată. Excepţie face doar producţia de ziare, care
după imprimare nu necesită prelucrare suplimentară de finisare, reieşind
din posibilităţile tehnice ale maşinilor de imprimat ce favorizează
constituirea ziarelor din suprafeţele imprimate. Lucrările artistice
imprimate, reproducerile lucrărilor plastice, afişele, pliantele, cărţile poştale
sunt supuse retezării, tăierii din toate părţile şi dacă este necesar finisarea în
rezultatul căreia se produce modificarea caracterului suprafeţei reproducerii
– lăcuire, laminare, gravare.

5
Etichetele, ambalajele, accidenţele sunt supuse în cadrul procesului de
finisare diferitor procedee. Decizia privind aplicarea unora din ele este
determinată de destinaţia produselor şi a cerinţelor impuse privind aspectul
comercial al lor. Cea mai largă utilizare o au metodele ce constituie
reproduceri ale artelor vizuale (crearea suprafeţelor decorative şi de
protecţie, acoperire cu diferite materiale etc.) cumulate de realizarea
crestăturilor, perforărilor şi altor tipuri de finisare.
Ediţiile de carte şi revistă ce ocupă cel mai important loc în produsele
poligrafice, după imprimare vor fi supuse unor procese de finisare
complexe numite procese de broşare-copertare. Aceste procese presupun
formarea blocurilor de carte din elementele componente ale ediţiei numite
fascicule, coaserea, introducerea în copertă şi tăierea.
Lucrările de broşare-copertare pot fi divizate în:
- procese de broşare,
- procese de copertare.
Prin procese de broşare se subînţelege ansamblul de lucrări ce
asigură transformarea colilor de tipar în blocuri de carte sau a lucrărilor
de obţinere a ediţiilor cu introducerea în copertă.
Procesele de legare presupun ansamblul lucrărilor de prelucrare a
blocurilor de carte, realizarea copertelor, inclusiv prezentarea grafică şi
introducerea blocului în copertă.
Delimitarea dintre procesele de broşare şi copertare nu este bine
determinată, variind de la proces la proces şi de la produs la produs. Spre
exemplu: tăierea în trei părţi în cazul ediţiilor de tiraj mic este atribuită ca
componentă procesului de broşare, iar tăierea blocurilor de carte după
încleierea şi uscarea lor este considerată operaţie de legare, deşi deosebiri
tehnologice esenţiale de realizare a lor nu sunt. Unii autori [1, 3, 4, 5]
consideră procesele de broşare-copertare drept lucrări caracteristice
procesului de finisare, numindu-le procese de finisare.
Alţi autori [2] susţin că, esenţa acestor procese este totuşi diferită.
Astfel, ei argumentează cu certitudine că, procesele de broşare-copertare
conduc la formarea ediţiei de o construcţie prestabilită încă în faza de
concepţie a produselor, constituită din câteva componente şi elemente, iar
procesele de finisare sunt extinse asupra producţiei gata în coli. În vederea
asigurării produselor caracteristici dimensionale dorite şi a conturului
necesar, transpunerea imaginii auxiliare şi modificarea caracteristicilor de
suprafaţă a reproducerilor se recurge la acoperirea suprafeţelor şi
modificarea facturii.

6
Procesele de broşare-copertare sunt extinse pe larg în fabricaţia unei
game sortimentale de produse poligrafice foarte variată în special în cele
din grupa de produse de papetărie. Realizarea tuturor produselor din această
grupă de produse parcurg următoarele etape de broşare-copertare:
- tăiere;
- fălţuire;
- adunarea fasciculelor fălţuite;
- fixarea elementelor;
- constituirea blocului;
- realizarea copertelor, lăcuirea, laminarea;
- introducerea blocului în copertă şi fixarea lui;
- presarea;
- tăierea în trei părţi a blocului;
- aplicarea supracopertelor imprimate.

1.2. Scurtă prezentare a evoluţiei istorice a proceselor de broşare-


copertare
Istoria evoluţiei scrisului denotă faptul că, procesele de broşare-
copertare au apărut cu mult înaintea apariţiei cărţii.
Cele mai vechi cărţi egiptene – sulurile de papirus erau constuite din
coli de papirus încleiate între ele. Textul era reprodus pe papirus cu
cerneală roşie sau neagră cu ajutorul unor beţişoare ascuţite, după care
papirusul era rulat, în final obţinându-se sulurile ce se păstrau în cutii
speciale realizate din piele sau lemn.
Ceva mai târziu, manuscrisele aveau nu numai formă de sul ci erau
reprezentate şi de coli de papirus fixate între ele prin şireturi, legături, fâşii
de piele etc. Apariţia a astfel de manuscrise a generat apariţia primei lucrări
tehnologice definită „fixare” a colilor între ele sau „coasere” [3].
Papirusul din Egipt este adus mai târziu în Europa, unde timp
îndelungat este utilizat în calitate de material de bază pentru cărţile
manuscrise.
În sec. II î. e. n. odată cu evoluţia meseriei de prelucrare a pielor
naturale îşi face apariţia un nou material ce servea drept suport pentru scris
– pergamentul. Primele manuscrise reproduse pe pergament erau la fel
reprezentate de suluri, dar spre deosebire de papirusuri marginile acestuia
erau tăiate, netezite cu piatră ponce (rocă magmatică, foarte uşoară, de
culoare albă sau cenuşie, formată prin întărirea bruscă a lavei, folosită ca
abraziv), uneori fiind chiar vopsite.

7
Astfel, utilizarea pergamentului generează apariţia lucrărilor de
copertare cu tăierea în trei părţi, prelucrarea marginilor tăiate, vopsirea
marginilor.
Grecii antici şi romanii, pe lângă pergament utilizau şi dipticuri.
Acestea erau reprezentate de două plăci din lemn, os sau metal fixate între
ele. Dipticurile serveau drept agende şi erau utilizate pentru notiţele de
fiecare zi. În sec. IV î. n. H. importanţa dipticurilor ca materiale ce serveau
drept suport pentru scris se reduce considerabil; ele fiind utilizate în calitate
de scoarţe pentru cărţi. Pornind de la faptul că, dipticurile nu puteau servi
ca suporturi de scris pentru cărţi şi erau utilizate doar în scopuri de utilizare
temporară, cel mai important material pentru realizarea cărţilor rămânea a fi
pergamentul. În scurt timp însă sulurile de pergament sunt înlocuite de
manuscrise de o nouă formă constituite din coli aparte. Cartea ia o formă
patrulateră, imagine menţinută şi până astăzi.
Procesul de realizare a noilor cărţi manuscrise se deosebea esenţial de
cel al cărţilor tip „sul”. Noua tehnologie a determinat necesitatea apariţiei
noilor operaţii de: fălţuire (plierea colilor) şi adunarea în fascicule,
formarea blocurilor din fascicule, fixarea fasciculelor între ele în bloc cu
tendoane animale.
Pentru o fixare mai bună a colilor pergamentului şi asigurarea
rezistenţei formei cotorului, cotorul blocului iniţial se încleia, după care se
usca şi se rotungea. Prelucrarea ulterioară a blocurilor de carte din
pergament includea tăierea în trei părţi a blocului şi acoperirea cu bronz a
secţiunii. Toate lucrările remarcate privind prelucrarea blocului de carte
sunt atribuite procesului de legare.
După cum se menţionase, în calitate de scoarţe – copertă a cărţilor erau
utilizate dipticurile sau scoarţele realizate din lemn, os sau metal. Iniţial
caracteristicile dimensionale ale scoarţelor erau la fel ca şi a colilor din
pergament care serveau drept pagini ale lucrării. Mai târziu pentru
asigurarea protecţiei marginilor cărţii, dimensiunile scoarţelor au fost
modificate prin supradimensionarea lor, astfel, încât din trei părţi ale
blocului să se profileze bine canturile. Pe cotorul cărţilor se aplicau fâşii din
tifon ce determinau crearea unor reliefe transversale ce acopereau cusăturile
ce fixau fasciculele.
În vederea asigurării rezistenţei la uzură şi exploatare a cărţilor,
scoarţele erau prevăzute cu sisteme de închidere din piele şi elemente
metalice. Aceste lucrări au determinat evoluţia proceselor de copertare prin

8
apariţia operaţiilor de confecţionare a scoarţelor şi ornamentarea
decorativă a lor.
Scoarţele din lemn ale cărţilor au avut o aplicabilitate mult mai mare.
Astfel pe ele se întindea piele naturală (safian) şi diverse tipuri de materiale
textile – brocart, catifea, etc. În evoluţia prelucrării lor modalităţile de
decorare au luat o altă incursiune: suprafeţele de marochin (safian) erau
acoperite prin presare cu suprafeţe peliculizate din aur, ceea ce a determinat
apariţia unei noi operaţii tehnologice – imprimare prin gravare.
Evoluţia fabricaţiei de hârtie influenţează creşterea numărului de copii
de cărţi manuscrise şi contribuie la evoluţia proceselor de broşare-
copertare. În acelaşi timp se reduce realizarea cărţilor introduse în coperte
luxoase şi sunt tot mai extinse cărţile a căror realizare estetică este mai
accesibilă după preţ şi mai avantajoasă ca tehnologie de obţinere.
Reîntorcându-ne evolutiv la procesele de broşare-copertare [3],
utilizarea tendoanelor şi a pieilor pentru fixarea blocurilor este înlocuită cu
şireturi şi aţe, iar scoarţele din lemn sunt înlocuite cu cele din carton.
În sec. XIX sunt întreprinse o serie de încercări de modernizare a
proceselor de broşare prin înlocuirea fixării caietelor cu aţă cu fixarea
caietelor prin metoda de coasere mecanică. Pentru prima dată această
metodă a fost implementată în Anglia, unde în calitate de adeziv a fost
utilizată o substanţă de cauciuc în amestec cu petrol. Pielea pentru
copertare este înlocuită cu noi materiale de copertare: colencor şi
înlocuitori de piele.

1.3. Elementele componente ale cărţilor broşate, cărţilor legate,


revistelor şi buletinelor
Conform datelor din literatura de specialitate [2, 5, 7], a standardelor în
vigoare în domeniul poligrafic şi pornind de la principalele produse ce se
finisează în procesele de broşare-copertare se vor prezenta în continuare
elementele componente ale acestora dimensionate în elemente ale:
- cărţilor broşate;
- revistelor şi buletinelor;
- cărţilor legate.
Cartea broşată este o lucrare tipărită, formată din unul sau mai multe
fascicule, fixate între ele. Acestea formează blocul cărţii şi sunt îmbrăcate
într-o copertă flexibilă din carton sau din hârtie de obicei imprimată.
Cărţile broşate pot fi diferite, variind funcţie de anumite criterii în
raport cu aşezarea fasciculelor în bloc şi deosebindu-se ca:

9
- carte broşată adunată prin intercalarea fasciculelor unul în altul
(fig 1.1. a);
- carte broşată adunată prin suprapunerea fasciculelor unul peste
celălalt (fig 1.1. b).
Cartea broşată constituită din fascicule intercalate în aceiaşi
succesivitate de realizare este intercalată şi de copertă. Copertă este fixată
cu clame din sârmă sau capse metalice concomitent cu toate fasciculele şi
întreaga broşură este tăiată în trei părţi (atât fasciculele cât şi coperta).

a b

Fig. 1.1. Diversificare a cărţilor broşate după aşezarea fasciculelor în bloc:


a – fascicule intercalate; b – fascicule suprapuse

Cartea broşată constituită din fasciculele suprapuse şi fixate între ele


formând blocul, este acoperită cu coperta ce se lipeşte de bloc doar la
cotorul acesteia. Tăierea în trei părţi se realizează după lipirea copertei,
adică tăierea concomitentă a blocului cu coperta.
După gradul de ieşire a coperţii cărţile broşate pot fi:
- cărţi broşate fără cant cu copertă şi bloc tăiate concomitent
(fig. 1.2 a);
- cărţi broşate ce prezintă canturi la copertă (fig. 1.2. b).
Cartea broşată fără cant este determinată de adeziunea copertei de
cotor şi de suprafaţa de 5-10 mm a primei şi ultimei file a blocului şi pentru
acest caz tăierea se face în trei părţi în acelaşi timp pentru bloc şi copertă.

10
Broşura cu cant este carte broşată la care coperta depăşeşte mărimea
blocului cu 3-4 mm pe fiecare latură (cu excepţia cotorului). Pentru acest
caz tăierea blocului în trei părţi se face înainte de introducerea în copertă.

a b

Fig. 1.2. Cărţi broşate: a – fără cant; b – cu cant.

Copertele lipite ale cărţilor broşate funcţie de modul de lipire sunt


dimensionate în:
- cărţi cu două biguri;
- cărţi cu patru biguri.
Bigul reprezintă adâncitura în cartonul copertei care permite îndoirea
acesteia fără plesnirea lui.
Pentru cazul când coperta este lipită doar de cotor, ea va avea două
biguri, distanţa dintre ele fiind egală cu lăţimea cotorului cărţii.
Pentru cazul când coperta se lipeşte de prima şi ultima filă a blocului,
pe o distanţă de 5-10 mm în afară de cele două biguri care marchează
cotorul copertei se mai realizează două biguri care marchează locul până
unde se lipeşte coperta pe feţele blocului şi deci locul unde se deschide
coperta cărţii (pe ambele feţe ale blocului).
Pentru toate cazurile cotorul cărţii broşate este drept. Pe lângă
fasciculele blocului cartea broşată poate să conţină planşe, hărţi lipite,
anexe cu imagini, etc. Uneori copertele cărţilor broşate sunt acoperite cu
supracoperte ce au clape – element cu ieşituri marginile cărora sunt îndoite
în interior. În asemenea cazuri, cartea broşată este realizată întotdeauna cu
cant.
Revistele şi buletinele sunt titluri editoriale ale unor lucrări periodice,
soluţionarea conceptuală a cărora este determinată de destinaţie, conţinut,
11
prezentare grafică, format şi proces de finisare. Ele realizându-se prin
aceleaşi metode extinse asupra cărţilor broşate descrise mai sus.
Cartea legată – lucrare tipărită, formată din mai multe fascicule fixate
între ele şi îmbrăcate cu aşa-numita scoarţă, de regulă rigidă, realizată din
mucava, pânză şi hârtie. Cartea legată este constituită din bloc şi scoarţă
(fig. 1.3.).
Blocul cărţii legate este format din fascicule imprimate (coli tipărite şi
fălţuite) şi fixate între ele. Astfel, blocul cărţii este realizat din elemente
exterioare şi interioare (fig. 1.3.):

Fig. 1.3. Structura cărţilor legate:


a – carte legată; b – blocul cărţii legate; c – scoarţa cărţii legate; 1 – bloc; 2 –
scoarţă; 3 – cotor; 4 – capitalband; 5 – forzaţ; 6 – tifon la cotor; 7 – semnul de carte;
8 – tăieturile blocului; 9 – faţa de mucava; 10 – articulaţia sau bigul scoarţei; 11 –
rădăcina cotorului; 12 – îndoitura pânzei peste feţele de mucava; 13 – tăietura de
picior; 14 – tăietura superioară; 15 – cant; 16 – picior; 17 – tăietura din faţă.

- cotorul, unul din laturile pe care se face fixarea fasciculelor şi care


poate fi drept, rotunjit sau cu falţ (3);
- forzaţurile, două file de patru pagini din care una este lipită de
prima şi una de ultima fasciculă a blocului, servind la fixarea
blocului de scoarţă (5);
- tifonul la cotor ce serveşte la fixarea blocului de scoarţă (6);
- capitalbandul, bentiţa coloră, lipită la capetele blocului, utilizată
pentru fixarea mai bună a fasciculelor între ele, având şi rol
decorativ (4);

12
- semnul de carte, reprezentând o bentiţă fixată cu un capăt în partea
de sus a cotorului blocului, servind la marcarea locului unde
cititorul s-a oprit cu studierea cărţii (7);
- tăieturile blocului, reprezentând latura superioară (de sus) (14), de
picior (de jos) (13) şi din faţa blocului (17). Tăietura din faţă în
funcţie de forma cotorului blocului va fi dreaptă sau concavă. În
unele cazuri una sau toate tăieturile cărţii se vopsesc; fie cu scop
decorativ, fie ca mijloc de prevenire a murdăririi tăieturilor;
- piciorul blocului – latura de jos a blocului în zona cotorului (16).
Elementele interioare ale blocului sunt fasciculele şi planşele lipite sau
intercalate. Planşele lipite pot fi fixate în exteriorul fasciculelor prin lipire
la cotor, fie în interior pe oricare din file. Planşele intercalate, formate din
patru pagini, fie că îmbracă fascicula, fie că se intercalează în interiorul
acesteia.
Coperta cărţii legate poate fi rigidă sau flexibilă în funcţie de
materialul din care este confecţionată. Ea se compune din două feţe de
mucava (9) îmbrăcate în pânză sau hârtie peste tot (copertă întreagă numită
şi copertă 1/1 pânză sau 1/1 hârtie) sau îmbrăcată cu pânză la cotor şi cu
hârtie pe feţele ei (copertă compusă numită şi 1/2 pânză). Între cele două
mucavale coperta are în interior o fâşie de carton mai subţire numită
rădăcina sau piciorul cotorului copertei (11-16), fiind mai mare decât
blocul de carte formând canturile cărţii legate.
Copertele (scoarţele) pot fi realizate şi din materiale plastice
(policlorură de vinil), obţinându-se prin presare; fiind moi, rigide şi mai
puţin rigide.
În vederea protecţiei cărţilor legate şi în special a copertei, cât şi
pentru o prezentare grafică specială la unele lucrări scoarţele se îmbracă în
supracopertă. Aceasta se fixează pe scoarţă prin clapele sale ce se introduc
prin îndoire sub feţele copertei.

1.4. Clasificarea ediţiilor de carte şi a revistelor după criterii


tehnologice
Caracteristicile de bază ale ediţiilor ce le caracterizează multicriterial
din aspect tehnologic cu influenţă decisivă asupra optimizării conceperii
procesului de broşare-copertare sunt remarcate prin: (fig. 1.4.) [2]
- volumul ediţiei;
- tirajul ediţiei;
- durata de utilizare;

13
- frecvenţa utilizării;
- condiţiile de utilizare a ediţiei;
- segmentul de utilizatori pentru care este predestinată ediţia.
Volumul ediţiei în funcţie de obiectivele ce îl determină este exprimat
prin coli de autor, coli editoriale, coli fizice, coli convenţionale imprimate,
precum şi coli de hârtie.
În vederea broşării-copertării cu succes a ediţiei este necesară
cunoaşterea înălţimii blocului ediţiei, apreciat în milimetri (mm).
Evaluarea dimensională a înălţimii blocului poate fi realizată utilizând
micrometru sau poate fi determinată prin metoda analitică de calcul. Pentru
evaluarea economică este bine ca volumul ediţiei să fie apreciat prin
numărul de pagini (Npag.bl.) ce poate fi determinat prin relaţia:

Npag.bl.=Vct·F [1.4.]

unde: Npag.bl. – numărul de pagini în bloc;


Vct – volumul ediţiei în coli de tipar;
F – fracţiunea colii de hârtie.

În raport cu volumul ediţiei cărţile şi broşurile sunt dimensionate în


următoarele clase principale (tabelul 1.4.):
- ediţii de volum mic;
- ediţii de volum mediu;
- ediţii de volum considerabil;
- ediţii de volum mare.
Tabel 1.4.
Clasificarea ediţiilor după criteriul de volum în dependenţă de
înălţimea blocului
Înălţimea blocului, mm
Grupa de volum al ediţiei Nr. grupei
< 48 pagini > 48 pagini
Mic I Până la 7 (inclusiv) < 4 (inclusiv)
Mediu II 7-14 (inclusiv) 4-12 (inclusiv)
Considerabil III > 14 12-40 (inclusiv)
Mare IV – > 40

Tirajul ediţiei constituie numărul total de unităţi ale ediţiei, stabilite de


către editură spre editare în procesul de pregătire a manuscrisului pentru
editare cu implicaţii asupra stabilirii tipurilor de mijloace tehnice necesare
în procesele de broşare-copertare.
14
Specialiştii din domeniu consideră tirajul ediţiei:
- mic când acesta se va extinde până la 15.000 unităţi;
- mediu – 15.000-50.000 unităţi;
- mare – 50.000-200.000 unităţi;
- în masă – > 20.000 unităţi (fig. 1.4.).
Formatul ediţiei este formatul delimitat dimensional în trei părţi după
tăiere, deseori exprimat prin formatul colii de hârtie şi fracţiunea colii.
Aceasta are o deosebită importanţă în stabilirea caracteristicilor
dimensionale ale ediţiei, controlul calităţii produselor realizate precum şi
pentru planificarea fabricaţiei în faza de concepţie la stabilirea mijloacelor
de fabricaţie implicate în fabricaţia acestora.
Toate formatele de bază şi auxiliare ale producţiei de carte şi reviste,
reglementate de standardul ГОСТ 5773-76 sunt structurate în:
- formate mici: 70×90/128-60×90/32;
- formate medii: 60×108/32-75×90/16;
- formate mari: 70×100/16-84×108/8.
Cele mai avantajoase sunt considerate formatele medii frecvent
utilizate în producţia de carte şi revistă şi pentru care sunt planificate în
mare parte mijloacele de fabricaţie poligrafice.
La lansarea ediţiilor de alte formate necorespunzătoare posibilităţilor
tehnologice ale utilajelor se recurge la utilizarea mijloacelor de fabricaţie
pe operaţii; în cazuri de excepţie – la lucrări manuale.
Pentru anumite ediţii de format mic cum au demonstrat cercetările
întreprinse de către B. M. Mordovin şi alţi cercetători este posibilă lansarea
tirajelor cu prelucrarea dubletelor (când din coala de hârtie se obţin două
fascicule identice), tripletelor, cuartetelor.
Durata de exploatare a unei ediţii este determinată în special de
destinaţie şi condiţiile de exploatare (utilizare) în conformitate cu care şi
este concepută soluţionarea constructivă a acesteia precum şi materialele
capabile să-i asigure durata vieţii planificată.
Funcţie de continuitatea utilizării, ediţiile sunt clasificate în trei grupe:
I grupă – ediţii ce au o durată redusă de exploatare (1-2 ani);
II grupă – ediţii ce au o durată medie de exploatare (6-8 ani);
III grupă – ediţii ce au o durată îndelungată de exploatare (>100 ani).
Această dimensionare are un caracter provizoriu, pentru că nu sunt
consideraţi unii factori ca: frecvenţa de utilizare, particularităţile de
utilizare (lectura integrală sau selectivă), condiţiile de întreţinere şi păstrare,
lectură în călătorie, la domiciliu sau bibliotecă etc. Din aspect teoretic

15
aceste criterii importante practic nu sunt cercetate datorită complexităţii lor,
rămând astfel a fi o problemă pentru viitor.
Segmentul de utilizatori al ediţiilor este determinat de destinaţia lor şi
este apreciat de editură după caracterul informaţional al ediţiei.
Dimensionarea existentă a ediţiilor după grupe de cititori cel mai
frecvent este realizată după criteriul de vârstă, acesta nefiind considerat de
către unii specialişti drept un criteriu definitoriu, pentru că asupra pregătirii
utilizatorului pentru lectură, asupra deciziei lui privind aprecierea ediţiei
influenţează o multitudine de factori psiho-sociali. În acelaşi context, nu
poate fi neglijat procesul de accelerare a evoluţiei societăţii care a condus la
implementarea unor proceduri ce au complicat identificarea legităţilor
entităţilor valorice.
Analiza surselor bibliografice specializate în domeniu [2] au condus la
clasificarea ediţiilor în raport cu criteriul segmentului de utilizatori în
următoarele grupe: (fig. 1.4.)
I grupă – ediţii pentru copii mici (utilizatori neiniţiaţi);
II grupă – ediţii pentru copii de vârstă preşcolară mică (utilizatori
foarte puţin iniţiaţi);
III grupă – ediţii pentru copii de vârstă preşcolară mare (utilizatori
mai iniţiaţi);
IV grupă – ediţii pentru copii de vârstă şcolară mică;
V grupă – ediţii pentru copii de vârstă şcolară mare;
VI grupă – ediţii pentru adolescenţi (elevi ai liceelor, colegiilor,
şcolilor polivalente);
VII grupă – ediţii pentru tineri şi utilizatori cu experienţă în utilizarea
literaturii (studenţi ai instituţiilor superioare de
învăţământ şi maturii);
VIII grupă – ediţii pentru specialiştii în domeniu (cercetători
ştiinţifici, manageri ai firmelor producătoare, etc.).

1.5. Modele structural-funcţionale de broşare, copertare şi finisare


ale produselor poligrafice
Modelele structural-funcţionale de broşare, copertare şi finisare ale
produselor poligrafice se compun dintr-un număr mai mare sau mai mic de
operaţii, complexitatea, modalitatea şi succesivitatea cărora variază în
funcţie de tipul produselor şi care pot fi urmărite în figurile ce urmează
(fig.1.5-1.12).

16
Clasificarea ediţiilor de carte şi revistă după criterii tenhologice de optimizare a proceselor de broşare-copertare

Criterii tehnologice cu implicaţii asupra proceselor de broşare-copertare

Volumul ediţei Tirajul Formatul Durata de Frecvenţa Condiţiile Segmenul de utilizatori


ediţiei ediţiei exploatare utilizării de utilizare pentru care este
(durata a ediţiei predestinat produsul
Grupa de volum vieţii)

Mică

Mar

Gradul de citire a

Locul lecturii
conţinutului
I II III IV

Medii
Mici

Mari

Medie
Considerabil
Mediu

Mare
Mic

70×100/16÷84×108/8
60×108/32÷75×90/16
70×90/128÷60×90/32

Lectură integrală

Bibliotecă
Lectură selectivă

Domiciliu
Călătorie
Înălţimea
blocului pentru
< 48 pag

>40 mm
>40 mm

>40 mm
>40 mm
II III I II III IV V VI VII VII
I

În masă
Mediu

Tineri şi utilizatori cu experienţă


Mare

Copii de vârstă şcolară mare


Copii de vârstă şcolară mică
Copii de vârstă preşcolară mare
Copii de vârstă preşcolară mică
Mic

Relativă

Medie

Mare

Adolescenţi

Specialişti în domeniu
12÷40 mm

Înălţimea
4÷12 mm

blocului pentru >40 mm


<4 mm

50.000-200.000
15.000-50.000
> 48 pag

>200.000
<15.000

Copii mici
>10 ani
6-8 ani
1-2 ani
Fig. 1.4. Clasificarea ediţiilor de carte şi revistă după criterii tehnologice de optimizare a proceselor de legare-copertare
17
Broşarea, copertarea şi finisarea cărţii legate cu coaserea blocului

Pregătirea Pregătirea
Pregătirea Pregătirea
planşelor şi blocului de
colilor copertei
a forzaţelor carte

Tăierea
Fixarea prin
Baterea feţelor de
Baterea coasere a
planşelor şi mucava şi a
colilor fasciculelor
a forzaţelor rădăcinii
(coliţelor)
cotorului

Tăierea Adunarea Tăierea


Tăierea
planşelor şi coliţelor pânzei şi a
colilor
a forzaţelor (fasciculelor) hârtiei

Tăierea
Fixarea
feţelor de
Fălţuirea Fălţuirea coliţelor
hârtie
forzaţelor colilor între ele prin
pentru
coasere
copertă

Asamblarea
Lipirea forzaţelor, intercalarea
elementelor
planşelor
copertei

Finisarea
Încleierea cotorului specială a
copertei

Rotunjirea
Fixarea tifonului sau hârtiei prin
cotorului
lipire pe cotor
copertei

Uscarea blocului

Presarea blocului

Tăierea trilaterală a blocului


18
Vopsirea tăieturilor

Rotunjirea cotorului blocului

Formarea falţului blocului

Coaserea blocului

Fixarea prin lipire a semnului de


carte

Lipirea capitalbandului

Caşerarea cotorului cu hârtie

Lipirea burdufului (pentru cărţile


cu volum >800 pagini)

Introducerea blocului în copertă

Presarea şi uscarea cărţii

Biguirea ediţiei sau formarea


articulaţiilor

Introducerea cărţilor în
supracopertă

Controlul calităţii produselor finite

Ambalarea produselor finite

Produs finit
Fig. 1.5. Model structural-funcţional de broşare, legare şi finisare
a cărţilor legate cu coaserea blocului

19
Broşarea, copertarea şi finisarea cărţii legate fără coaserea blocului

Pregătirea Pregătirea
Pregătirea Pregătirea
planşelor şi a blocului de
colilor copertei
forzaţelor carte

Tăierea
Fixarea prin
Baterea feţelor de
Baterea coasere a
planşelor şi a mucava şi a
colilor fasciculelor
forzaţelor rădăcinei
(coliţelor)
cotorului

Tăierea Adunarea Tăierea


Tăierea
planşelor şi a coliţelor pânzei şi a
colilor
forzaţelor (fasciculelor) hârtiei

Tăierea
Fixarea
feţelor de
Fălţuirea Fălţuirea coliţelor
hârtie
forzaţelor colilor între ele prin
pentru
coasere
copertă

Asamblarea
Lipirea forzaţelor, intercalarea
elementelor
planşelor
copertei

Finisarea
Frezarea piciorului cotorului specială a
copertei

Rotunjirea
Încleierea cotorului şi a
cotorului
muchiilor laterale
copertei

Aplicarea benzii de hârtie sau a


materialului textil pe cotor

Uscarea blocului

Presarea blocului

20
Tăierea trilaterală a blocului

Vopsirea tăieturilor

Rotunjirea cotorului blocului

Formarea falţului blocului

Lipirea capitalbandului

Caşerarea cotorului cu hârtie

Încleierea benzii de hârtie

Introducerea blocului în
copertă

Presarea şi uscarea cărţii

Biguirea (filetarea sau


formarea articulaţiilor)

Introducerea în supracopertă

Controlul calităţii produselor


finite

Ambalarea produselor

Pregătirea coperte
Fig. 1.6. Model structural-funcţional de broşare-legare şi finisare
a cărţilor legate fără coaserea blocului

21
Broşarea, copertarea şi finisarea cărţii broşate cu coperta lipită

Pregătirea
Pregătirea Pregătirea
planşelor Pregătirea
colilor de blocului de
şi a copertei
hârtie carte
forzaţelor

Baterea Fixarea
planşelor şi Baterea fasciculelor Tăierea
a forzaţelor colilor prin lipire copertei
sau coasere

Tăierea
planşelor Tăierea Adunarea Fălţuirea
şi a colilor fasciculelor copertei
forzaţelor

Fixarea
Fălţuirea Fălţuirea
fasciculelor
forzaţelor colilor
între ele

Presarea
colilor în
pachete

Lipirea forzaţelor,
intercalarea planşelor

Frezarea cotorului

Încleierea cotorului şi a
muchiilor laterale

Biguirea copertei

Aplicarea copertei blocului


de carte
22
Tăierea blocului în copertă

Aplicarea benzii de hârtie

Tăierea trilaterală a blocului


concomitent cu coperta

Biguirea repetată

Presarea broşurii

Controlul calităţii

Ambalarea produselor

Produs finit

Fig. 1.7. Model structural-funcţional de broşare, legare şi finisare


a cărţilor broşate cu coperta lipită

23
Broşarea, copertarea şi finisarea cărţii broşate prin intercalare

Pregătirea Pregătirea
Pregătirea Pregătirea
colilor de blocului de
planşelor copertei
hârtie carte

Baterea Adunarea
Baterea Tăierea
planşelor fasciculelor
colilor copertei
cu planşe

Intercalarea
Tăierea Tăierea Fălţuirea
fasciculelor
planşelor colilor copertei
şi copertei

Baterea
Fălţuirea Fălţuirea
blocului în
planşelor colilor
copertă

Lipirea,
Fixarea prin coaserea cu aţă sau
intercalarea
materiale metalice (capse) a broşurii
planşelor cu
prin cotor
fascicule

Tăierea trilaterală a blocului


concomitent cu coperta

Biguirea copertei

Presarea broşurii

Controlul calităţii

Ambalarea produselor

Produs finit

Fig. 1.8. Model structural-funcţional de broşare, copertare şi finisare


a cărţilor broşate prin intercalare

24
Broşarea, copertarea şi finisarea revistelor cu volum de până la 64 pagini

Pregătirea
Pregătirea Pregătirea
colilor de
blocului copertei
hârtie

Adunarea
Baterea
Baterea fasciculelor prin
fasciculelor –
colilor suprapunere sau
bloc cu coperta
prin intercalare

Tăierea Tăierea
colilor copertei

Fălţuirea Completarea Fălţuirea


colilor blocului cu anexe copertei

Fixarea blocului prin adeziune sau


capse metalice

Tăierea trilaterală a revistei

Baterea falţului pe cotor

Controlul calităţii

Ambalarea produselor

Produs finit

Fig. 1.9. Model structural-funcţional de broşare, copertare şi finisare


a revistelor cu volum de până la 64 pagini

25
Broşarea, copertarea şi finisarea revistelor cu volum ce depăşeşte 64 pagini

Pregătirea Pregătirea
colilor de colilor de Pregătirea Pregătirea
hârtie hârtie cu blocului copertei
textuale imagini

Baterea
Baterea
Baterea blocului
colilor cu
colilor cu
imagini
coperta

Tăierea Tăierea Tăierea


colilor colilor copertei

Aplicarea anexelor
Fălţuirea Fălţuirea
sau imaginilor în
colilor copertei
fasciculele textuale

Adunarea fasciculelor în bloc concomitent cu


fixarea copertei

Fixarea fasciculelor
în bloc sau tăierea în
trei părţi a blocului

Baterea falţului la
cotor

Controlul calităţii

Ambalarea
produselor

Produs finit

Fig. 1.10. Model structural-funcţional de broşare, copertare şi finisare


a revistelor cu volum ce depăşeşte 64 pagini

Unele din etapele modelului structural-funcţional pot fi omise sau repetate funcţie de
tipul produsului şi exigenţele impuse de către client.
26
Broşarea, copertarea şi finisarea registrelor

Pregătirea blocului Pregătirea


Pregătirea copertei
registrului forzaţelor

Tăierea scoarţelor din


Baterea colilor Baterea forzaţelor
mucava groasă

Încleierea feţelor de
Tăierea colilor Tăierea forzaţelor
material de cotor

Formarea Croirea copertei sub


„leagănului” prin formă de triunghi
Fălţuirea forzaţelor
intercalare din 10-12 supradimensionate cu
foi (20-24 pagini) 1,5 cm

Suprapunerea
„leagănelor” Ungerea şi încleierea
(adunatul) (4-20 materialului pe colţuri
leagăne)

Caşerarea primei şi
Tragerea ainşlagului la
ultimei pagini a
colţuri
registrului Aplicarea primului
şi ultimului leagăn
Repertoriarea al registrului în Ciocănirea colţurilor
registrului falţul forzaţului

Introducerea registrului în
copertă
Îmbrăcarea scoarţelor
cu hârtie
Baterea registrului în copertă

Rotunjirea colţului copertei

Presarea registrului

Controlul calităţii

Ambalarea produselor
Fig. 1.11. Model structural-funcţional de broşare, copertare şi finisare a registrelor
27
Broşarea, copertarea şi finisarea albumelor

Pregătirea blocului
Pregătirea copertei Pregătirea forzaţelor
albumului

Baterea colilor Tăierea din carton Tăierea forzaţelor

Tăierea colilor după


Biguirea copertei Fălţuirea forzaţelor
formatul albumului

Formarea orificiilor
Tăierea feţelor din
pentru fixarea
mucava
albumului cu şiret

Încleierea feţelor de mucava, rădăcinii pe o


Colorarea tăieturii
coală de hârtie cu aplicarea concomitentă a
trilaterale a blocului
scoarţelor

Caşerarea copertei

Rotunjirea colţurilor copertei

Şreguirea marginilor copertei

Căptuşirea copertei la cotor

Aplicarea forzaţelor la copertă

Presarea copertei

Formarea orificiilor la copertă după cele realizate în album

Introducerea blocului în copertă

Baterea blocului în copertă

Introducerea şiretului

Presarea albumului

Controlul calităţii

Ambalarea
Fig. 1.12. Model structural-funcţional de broşare, copertare şi finisare a albumelor

28
Mic dicţionar explicativ specializat

Pergament – produs ce servea drept suport pentru scris obţinut ca


rezultat a prelucrării pieilor naturale animale. Prima apariţie este remarcată
în centrul Asiei în oraşul Pergam care de fapt i-a şi conferit numele acestui
suport pentru scris.
Diptic – (în l. greacă diptykhos, ceea ce înseamnă „pliat în două”) –
lucrare, operă compusă din două părţi.
Caşerare – operaţia de acoperire prin lipire a feţei unei coli de hârtie
sau de carton cu o coală de hârtie superioară sau cu o foaie de celofan şi
frecarea cu o perie sau cârpă moale.
Ainşlag – formarea exactă a colţurilor copertei.
Şreguire – rotunjirea marginilor mucavalelor în exterior, curăţându-se
ulterior cu glasspapier (hârtie abrazivă).

Subiecte pentru verificarea cunoştinţelor

1. Esenţe ale procesului de broşare-copertare.


2. Definirea procesului de broşare.
3. Definirea procesului de copertare.
4. Geneza procesului de broşare-copertare.
5. Evoluţia istorică a proceselor de broşare-copertare.
6. Clasificarea produselor poligrafice.
7. Elemente ale ediţiilor de carte şi caracteristicile lor.
8. Clasificarea ediţiilor de carte şi a ediţiilor periodice după criterii
tehnologice.
9. Definirea noţiunii de „volum al ediţiei”.
10. Tirajul ediţiei. Clasificarea şi caracteristici.
11. Formate ale ediţiei.
12. Durata de exploatare a unei ediţii. Clasificare şi caracteristici.
13. Clasificarea ediţiilor de carte după segmentul de utilizatori.
14. Succesivitatea tehnologică de broşare, copertare şi finisare a cărţilor
legate cu coaserea blocului.
15. Broşarea, copertarea şi finisarea cărţii legate fără coaserea blocului.
16. Broşarea, copertarea şi finisarea cărţii broşate cu coperta lipită.
17. Broşarea, copertarea şi finisarea cărţii broşate prin intercalare.
18. Broşarea, copertarea şi finisarea revistelor cu volum până la 64 pagini.

29
19. Broşarea, copertarea şi finisarea revistelor ce depăşesc volumul de 64
pagini.
20. Broşarea, copertarea şi finisarea registrelor.
21. Broşarea, copertarea şi finisarea albumelor.

Bibliografie

1. Dicţionar enciclopedic ilustrat. Editura Cartea, Chişinău, 1999.


2. Nestor M. N., Radu C.. Manualul editorului. Editura Didactică şi
pedagogică, Bucureşti, 1970, 206 pag.
3. Niţă E., Mărculescu M.. Tehnologie poligrafică. Editura Didactică şi
pedagogică, Bucureşti, 1981, 157 pag.
4. Schuwer Philippe. Tratat practic de editare. Editura Amarcord,
Timişoara, 1999.
5. Standardul ГОСТ 16447-70 «Издания. Основные виды.
Термины и определения.»
6. Трубникова Г.Г. Технология брошюровочно-переплетных
процессов, Москва «Книга», 1987, 494 стр.
7. Воробьев Д.А., Дубасов А. И., Жуков И. А., Козлов О.Н.
Брошюровочно-переплетные процессы. Москва, «Книга»,
1979, 368 стр.

30
2. TEORII ALE DEFORMĂRII MATERIALELOR
UTILIZATE ÎN PROCESELE DE BROŞARE–COPERTARE

2.1. Polimerii utilizaţi în procesele de broşare-copertare şi


caracteristicile lor
2.1.1. Condiţii impuse unui compus macromolecular pentru a fi
transformat în fibre
2.1.2. Implicaţii ale polimerilor în procesele de broşare-
copertare şi caracteristicile lor
2.2. Deformaţii ale polimerilor înalţi
2.2.1. Deformaţiile reversibile de elasticitate
2.2.2. Deformaţiile înalt elastice
2.2.3. Deformaţiile plastice
2.3. Fenomene de relaxare în polimeri
2.4. Caracterul fenomenelor la deformarea sistemelor poroase
microneomogene

2.1. Polimerii utilizaţi în procesele de broşare-copertare şi


caracteristicile lor
Cea mai mare parte a materialelor poligrafice sunt formate din catene
macromoleculare, care la rândul lor sunt alcătuite dintr-un număr de grupe
de atomi identice numite unităţi structurale, sau verigi elementare legate
între ele prin legături covalente – legături intramoleculare.
Numărul unităţilor care se repetă indică gradul de polimerizare al
compusului macromolecular considerat. Compuşii macromoleculari se
formează în natură sau se sintetizează chimic din unul sau mai mulţi
componenţi cu masa moleculară mică, numiţi monomeri.

2.1.1. Condiţii impuse unui compus macromolecular pentru a fi


transformat în fibre
Pentru a forma fibre predestinate obţinerii hârtiei, compuşii
macromoleculari trebuie să întrunească în principal următoarele condiţii:
- să fie de o anumtă structură;
- să posede un anumit grad de polimerizare;
- să conţină grupe de atomi capabile să formeze legături
intermoleculare (intercatenare);

31
- să posede aşa numitul „paralelism molecular”;
- să se topească sau să se dizolve fără a se descompune, sau a se
degrada.

Structura compuşilor macromoleculari


Compuşii macromoleculari destinaţi fibrelor se pot clasifica după:
- structura catenei principale;
- tipul unităţilor structurale din catena macromoleculară, respectiv
numărul monomerilor participanţi la sinteza compusului respectiv;
- forma geometrică a catenelor.
În funcţie de structura catenei, compuşii macromoleculari se împart
în:
- carbocatenari – sunt acei compuşi a căror catenă principală este
formată din atomi de carbon;
- heterocatenari – sunt acei compuşi a căror catenă principală
conţine pe lângă atomii de carbon şi alte elemente chimice.
În funcţie de tipul unităţilor structurale, compuşii macromoleculari se
împart în: homopolimeri şi copolimeri.
Homopolimerii, sau simplu polimerii sunt compuşii macromoleculari
sintetizaţi dintr-un singur tip de monomer, a căror structură schematică
poate fi prezentată astfel:

–A–A–A–A–A–A–A–A–

Copolimerii sunt compuşii macromoleculari sintetizaţi prin


copolimerizarea a două sau mai multe tipuri de monomeri de compoziţii
chimice diferite.
Frecvent întâlniţi, sunt copolimerii binari şi ternari. Copolimerizarea a
patru sau mai mulţi monomeri este utilizată foarte rar.
Copolimerii binari, funcţie de ordinea alternanţei şi de dispunerea
spaţială a merilor pot fi: statistic alternanţi neuniform, statistic alternanţi
uniform, blocopolimeri şi copolimerii grefaţi.
Copolimerii statistic alternanţi neuniform sunt copolimerii în care
unităţile structurale ale monomerilor sunt dispuse neregulat în lungul
lanţului principal:

–A–B–A–A–A–B–B–A–

32
Copolimerii statistic alternanţi uniform sunt copolimerii în care
unităţile structurale ale monomerilor sunt dispuse regulat în lungul lanţului
principal:

–A–B–A–B–A–B–A–B–

Bloccopolimeri sunt copolimerii în care catenele sunt formate din


segmente lungi dintr-un monomer care alternează cu segmente ale altui
monomer:
– (A)a – (B)b – (A)c – (B)d –
Copolimerii grefaţi au o structură ramificată; catena principală este
formată din polimerul de bază (A) de care se grefează verigi din alt polimer
(B):

În funcţie de forma geometrică a catenelor macromoleculare, polimerii


destinaţi obţinerii fibrelor pot avea diferite structuri (fig. 2.1)

a b c

Fig. 2.1. Reprezentarea schematică a structurii polimerilor


a – liniari; b – ramificaţi; c – în reţea

Polimerii cu structură liniară (fig. 2.1.a) se caracterizează printr-un


grad mare de asimetrie (raportul dintre lungimea şi grosimea
macromoleculei) şi un înalt grad de orientare, ceea ce favorizează apariţia a
33
numeroase legături intermoleculare, deci realizarea unei împachetări
compacte. Toate acestea au repercusiuni favorabile asupra caracteristicilor
fizico-mecanice ale fibrelor. Asemenea polimeri sunt cei mai indicaţi
pentru fibre.
Polimerii cu structură ramificată (fig. 2.1b) se prezintă sub forma unor
lanţuri lungi cu ramificaţii laterale. Se caracterizează printr-un grad de
asimetrie redus, ceea ce împiedică orientarea macromoleculelor şi
împachetarea compactă a acestora. Din acest motiv întotdeauna rezistenţa
polimerilor ramificaţi este mai mică decât a polimerilor liniari.
Polimerii cu ramificaţii voluminoase nu sunt indicaţi pentru fibre
deoarece ramificaţiile împiedică orientarea, ordonarea şi împachetarea
compactă a catenelor macromoleculare.
Polimerii cu structură în reţea sau spaţiali (fig. 2.1.c) sunt formaţi din
lanţuri macromoleculare legate între ele prin legături covalente
transversale. Spre deosebire de polimerii liniari şi cei ramificaţi, polimerii
cu structură în reţea nu se dizolvă şi nu se topesc fără descompunere. De
aceea, asemenea polimeri nu pot fi transformaţi în fibre.
Cu toate acestea există fibre naturale (lâna), sau chimice
(polialcoolvinilice stabilizate faţă de apă, carbon, etc.) în care se află
polimeri cu structură în reţea. Fibrele chimice cu o asemenea structură se
obţin prin filarea polimerilor liniari sau ramificaţi care apoi se supun
reticulării prin procedee specifice.
Gradul de polimerizare influenţează prelucrabilitatea polimerilor în
procesul de filare şi determină caracteristicile fizico-chimice ale fibrelor.
Procesul de filare se desfăşoară normal, dacă gradul de polimerizare
este cuprins între anumite limite. Astfel, polimerii cu grad mic de
polimerizare nu se pot fila, iar filarea celor cu grad mare de polimerizare
este greoaie, uneori chiar imposibilă, datorită creşterii excesive a
vâscozităţii topiturii sau soluţiei de filare.
Proprietăţile mecanice ale fibrelor sunt, de asemenea,
determinate în mare măsură de gradul de polimerizare. Astfel,
rezistenţa mecanică a fibrelor creşte odată cu creşterea gradului de
polimerizare, dar numai până la o anumită valoare a acestuia.
Pentru a explica fenomenul menţionat, considerăm doi polimeri cu
grade de polimerizare diferite, dar care, sub acţiunea unor solicitări
mecanice se distrug prin ruperea legăturilor intermoleculare, nu prin
ruperea catenelor (fig. 2.2).

34
a b
Fig. 2.2. Reprezentarea schematică a ruperii polimerilor prin ruperea
legăturilor intermoleculare
a, b – polimer cu grad mic, respectiv mare de polimerizare
1 – catene macromoleculare; 2 – legături intermoleculare.

Numărul legăturilor intermoleculare este dependent de lungimea


catenelor, respectiv de gradul de polimerizare. Între catenele polimerului b
(fig. 2.2.b) se formează mai multe legături intermoleculare, comparativ cu
numărul legăturilor formate la polimerul a (fig. 2.2.a), din care cauză
rezistenţa acestuia este mai mare.
Aşadar, până la o anumită valoare, creşterea gradului de polimerizare
determină creşterea rezistenţei mecanice, fapt datorat creşterii numărului de
legături intermoleculare. La un anumit grad de polimerizare (specific
fiecărui polimer) suma energiilor intercatenare devine egală cu suma
energiilor intracatenare. Mărimea gradului de polimerizare peste această
valoare nu determină creşterea rezistenţei mecanice, deoarece ruperea
polimerului se produce prin ruperea catenelor.
Din acest punct de vedere este de dorit ca gradul de polimerizare să fie
cât mai mare, dar mai mic decât cel care determină ruperea catenelor.
Gradul optim de polimerizare, specific fiecărui polimer, trebuie astfel
stabilit, încât să confere fibrelor caracteristicile dorite şi totodată să asigure
polimerului o bună prelucrabilitate în procesul de filare.
De menţionat şi influenţa polidispersiei asupra proprietăţii fibrelor.
Polidispersia mare, adică o variaţie mare a gradului de polimerizare, are
influenţa negativă atât asupra prelucrabilităţii polimerului cât şi asupra
proprietăţilor fibrelor.
Grupele de atomi capabile să formeze legături intermoleculare
(legături de hidrogen, Van der Waals, ionice, etc.) sunt strict necesare să fie
prezente în compoziţia polimerilor destinaţi fibrelor. Foarte multe fibre
conţin grupe polare cum ar fi: – OH; – COOH; – NH2. Asemenea grupe de
atomi contribuie la stabilirea legăturilor între catenele vecine, la formarea
35
zonelor ordonate şi conferă totodată fibrelor o bună higroscopicitate şi o
afinitate tinctorială corespunzătoare.
Paralelismul molecular presupune posibilitatea catenelor de a se
orienta în lungul axei fibrei în timpul formării acesteia. Această condiţie
este strict necesară deoarece, numai astfel se creează posibilitatea realizări
unei structuri compacte, ceea ce se reflectă favorabil în proprietăţile fizico-
mecanice ale fibrelor.
Topirea sau dizolvarea polimerului fără descompunere sau degradare
este o cerinţă obligatorie deoarece transformarea polimerului în filamente
nu se poate realiza decât prin aducerea acestuia în stare de mobilitate.
În funcţie de destinaţia fibrelor polimerii constituienţi trebuie să
îndeplinească şi alte condiţii cum ar fi: stabilitate la apă, lumină,
temperatură, stabilitatea chimică, etc.

2.1.2. Implicaţii ale polimerilor în procesele de broşare-copertare


şi caracteristicile lor
În procesele de broşare-copertare la nivelul multor operaţii tehnologice
prelucrarea semifabricatelor se realizează pe baza deformării materialelor
utilizate pentru prelucrarea revistelor şi ediţiilor de carte. Cu referinţă către
acestea se poate specifica fălţuirea fasciculelor, fundamentată pe
deformaţiile apărute la îndoirea succesivă a colilor în cadrul operaţiilor de
presare a fasciculelor caietelor şi ale blocurilor de carte.
În procesul tehnologic sunt implicate diferite materiale polimerice ce
sunt structurate în două grupe:
- polimeri carbocatenari – polimeri a căror catenă principală este
formată din atomi de carbon – poivinilclorhidric. Specific acestor
materiale le este constituirea structurală densă, lipsa porilor şi
macrocapilarelor;
- polimeri heterocatenari – hârtia, cartonul utilizat pentru broşare,
textilele din bumbac pentru coperte, aţă etc. Acestei grupe de
materiale le este caracteristică constituirea structurală mai puţin
densă cu multipli pori şi capilare.
Caracteristicile cele mai importante proprii polimerilor cu structura
catenară sunt specificate prin:
- masa moleculară şi structura polimerilor, ce determină
caracteristicile dimensionale ale macromoleculelor;

36
- flexibilitatea macromoleculelor, dependentă de constituirea lor
structurală şi de forţele de interacţiune intermoleculară şi
intramoleculară.
Masa moleculară şi structura polimerilor au o influenţă deosebită
asupra caracteristicilor mecanice ale produselor poligrafice. Odată cu
sporirea masei moleculare creşte rezistenţa la diferite solicitări ale
polimerilor, creşte temperatura de topire şi fierbere a substanţelor. Unele
substanţe cu masă moleculară mare (celuloza, anumite tipuri de mase
plastice) nu pot trece în stare plastică chiar şi la temperaturi înalte, iar
chimic se distrug în rezultatul distileriei.
Interacţiunile intermoleculare ale polimerilor au implicaţii
semnificative asupra caracteristicilor fizico-mecanice, în special asupra
celor de rezistenţă la diverse solicitări.
Din punct de vedere fizic, rezistenţa corpurilor solide marcată prin
rezistenţa la distrugere este caracterizată de mărimea forţelor de
interacţiune între elementele lor componente: atomi, molecule.
Cele mai importante tipuri de legături între molecule sunt legăturile
covalente polare, deşi în polimeri influenţe deosebite o au forţele de
interacţiune intermoleculare. Dacă forţele intermoleculare conduc la
constituirea moleculelor alungite, atunci interacţiunile intermoleculare sunt
orientate asupra creării lanţurilor din aceste molecule.
Către forţele intermoleculare se referă şi forţele Van der Waals
(electrostatice, inductive şi dispersionale) la fel şi cele de hidrogen.
Intensitatea forţelor Van der Waals depind semnificativ de distanţele
dintre molecule şi de temperatură, dependenţă ce poate fi urmărită în relaţia
[2.1]:

′ ″
2⎛ P ⋅P ⎞ 1
E MB = ⎜ a 3 a ⎟ ⋅ [2.1]
3⎜ l ⎟ kT
⎝ ⎠

unde: EMB – energia interacţiunii intermoleculare, J;


Po',Po'' – momentele auxiliare ale moleculelor, K·m;
l – distanţa dintre dipolii moleculelor, m;
k – constanta lui Boltzmann (k=1,38066·10-23 J·K-1);
T – temperatura absolută (termodinamică), K.

37
Conform acestei relaţii, energia de interacţiune intermoleculară se
reduce semnificativ odată cu creşterea distanţei dintre molecule şi a
temperaturii pentru că, acţiunea termică (la temperaturi înalte) limitează
posibilitatea de orientare a moleculelor şi conduce la slăbirea legăturilor
între ele.
La acţionarea asupra polimerului cu forţe de acţiune exterioare, se
poate produce deformarea moleculelor sau deplasarea lor în raport una faţă
de alta. Deplasarea relativă a moleculelor una faţă de alta este contracarată
de forţele Van der Waals. Legăturile intermoleculare similare cu legăturile
de hidrogen conduc la stabilirea legăturilor între catenele vecine, la
formarea zonelor ordonate ceea ce asigură un modul înalt de rigiditate.
Caracteristicile mecanice ale polimerilor sunt influenţate şi de prezenţa
plastifianţilor şi apei. Componentul micromolecular întrepătrunzând între
moleculele polimerului, le împinge (mărind distanţa între ele), slăbeşte
legăturile intermoleculare în acelaşi timp contribuind la plastifierea lor.
Plastifiantul nu numai că contribuie la creşterea plasticităţii polimerilor, dar
şi influenţează asupra unor caracteristici de rezistenţă a lor. Acţiunea
concomitentă a apei şi a temperaturii ridicate pot conduce la modificarea
structurală a polimerilor: ruperea legăturilor între unele grupele lanţurilor
macromoleculare şi formarea lor în alte grupe.
Una din caracteristicile principale ale polimerilor carbocatenari de care
sunt legate importante caracteristici termomecanice şi de relaxare este cea
de flexibilitate a macromoleculelor.
Flexibilitatea macromoleculelor
reprezintă capacitatea lanţurilor
macromoleculare de a-şi modifica
conformaţia în rezultatul mişcării
energiei intermoleculare (micro-
browniană) sau sub acţiunea forţelor
mecanice exterioare, argumentată de
faptul că, lanţurile monomerice la
interacţiunea termică se rotesc în jurul
legăturilor covalente simple. Orice
Fig.2.3. Structura de rotaţie liberă
modificare a conformaţiei macro-
a atomilor de hidrogen în jurul
legăturii C-C moleculelor este determinată de o serie
de mişcări de rotaţie elementare
similare, în timp ce gradul de libertate a întoarcerilor este limitat de
interacţiunea catenelor laterale ale lanţurilor vecine. Unghiul de variaţie φ,

38
în limitele în care verigile lanţului pot realiza mişcări de rotaţie (fig. 2.3),
denotă caracteristica de rigiditate a macromoleculelor polimerului.
Structura carbocatenară a catenei principale a lanţului macromolecular
conduce la fel la apariţia altor caracteristici specifice remarcate prin difuzia
atomilor şi moleculelor. Cel mai simplu modul macromolecular este lanţul
constituit din catene-compuse reprezentate de circa 25 atomi de carbon.
Compuşii moleculelor polimerilor se mişcă mai mult sau mai puţin
independent unul faţă de altul, însă libertatea totală a lor este împiedicată de
legătura lor cu lanţul molecular. Din acest motiv, difuziunea polimerilor
amorfi are loc în esenţă prin intermediul deplasării prin salturi între noua
stare de echilibru nu a întregii molecule, ci doar a unui segment al lanţului.
Indiferent de condiţiile create, acestea pot totuşi provoca modificarea
formei iniţiale ale moleculelor (mişcarea microbrowniană), deplasarea
treptată a centrului de greutate (mişcarea macrobrowniană). Asupra
procesului de mişcare micro şi macrobrowniană o influenţă deosebită o au
acţionarea forţelor exterioare şi temperaturii ridicate.
Mişcarea browniană orientată creată de acţionarea forţelor exterioare
determină o difuziune impusă ireversibil.
La temperaturi înalte procesul de difuziune se produce foarte repede.
Aceasta este explicat prin faptul că, acţionarea termică este însoţită de
creşterea numărului golurilor în structura moleculară şi a accelerării acţiunii
catenelor, astfel ele vor depăşi mai uşor potenţialul obstacolul la deplasarea
printre golurile create.
Difuziunea polimerilor este determinată de sistemul molecular al
deformaţiilor plastice şi înalt plastice.

2.2. Deformaţii ale polimerilor înalţi


Cu toată diversitatea lucrărilor realizate în cadrul operaţiilor de
broşare, copertare şi finisare, marea majoritate a acestor operaţii studiate
din punctul de vedere al fenomenelor ce au loc se includ, în principal în
două categorii de fenomene:
- de natură mecanică – de deformare a materialelor;
- de natură chimică – de încleiere (adeziune).
Deformaţia corpului solid [3] reprezintă modificarea formei,
caracteristicilor dimensionale ale unui corp sub acţiunea forţelor exterioare,
variaţii de temperatură, câmp magnetic, etc.

39
Astfel, componentele corpului până la deformare au o anumită
dispunere relativă în structura lui, după aplicarea unor sarcini, forţele
acestea îşi modifică poziţia.
Deformaţiile corpurilor cristaline şi a celor amorfe (joase molecular)
sunt caracterizate prin elasticitate momentană sau prin elasticitate şi
plasticitate.
Deformaţiile polimerilor amorfi într-un interval mare de variaţie a
temperaturii structural sunt constituite din:
- deformaţii reversibile de elasticitate εel;
- deformaţii înalt plastice instantanee εîel;
- deformaţii ireversibile εi.
Deformaţia totală a polimerului poate fi apreciată prin relaţia:

εp=εel+εîel +εi [2.2]

Marcând εel+εîel prin εr (deformaţie reversibilă), obţinem:

εp= εr +εi [2.3]


unde: εr – deformaţia reversibilă, m.

Polimerii amorfi în funcţie de temperatură se pot afla în trei stări:


- solidă – temperatura mai coborâtă decât temperatura de
solidificare Ts;
- înalt elastică – temperatura mai mare ca temperatura de
solidificare Ts, însă mai coborâtă ca temperatura de fluiditate Tf;
- stare plastică (vâscozitate) – temperatură mai ridicată ca cea a
temperaturii de fluiditate.
Deformaţiile de elasticitate la polimerii amorfi se manifestă doar când
aceştea sunt în stare solidă (temperatura mai coborâtă ca Ts). La temperaturi
mai ridicate de Ts, dar mai coborâte ca temperatura de fluiditate sunt
manifestate în mod special deformaţiile înalt elastice (deoarece deformaţia
de elasticitate este foarte mică) şi mai ridicată ca temperatura de fluiditate.
În continuare este prezentată structura moleculară de constituire a
deformaţiilor nominalizate.

2.2.1. Deformaţiile reversibile de elasticitate


Deformaţiile reversibile de elasticitate sunt deformaţiile, apărute la
acţionarea forţelor exterioare determinate prin viteza de aplicare a forţelor

40
ce dispar după înlăturarea lor deplasându-se cu viteza sunetului ca rezultat a
interacţiunii forţelor intermoleculare.
Mărimea acestor deformaţii depind de mărimea sarcinii ce acţionează
asupra unui material (fig. 2.4).

Fig.2.4 Influenţa timpului asupra deformaţiilor reversibile de elasticitate


În cazul în care sarcina ce acţionează pentru producerea deformării
este mică, între valoarea sarcinii există o relaţie liniară (segmentul OA pe
fig. 2.5a). O astfel de relaţie liniară are loc doar până la o anumită valoare a
sarcinii ce acţionează pentru producerea deformării limită care se numeşte
limită de proporţionalitate (punctul A din fig. 2.5b).

Fig.2.5 Manifestări a deformării materialelor

Până la această limită deformarea care are loc se numeşte deformare


momentană şi ea se caracterizează prin faptul că, deformarea dispare
imediat după ce sarcina încetează să acţioneze (deformarea dispare
instantaneu). Peste această limită, adică la o valoare mai mare a sarcinii
care acţionează pentru producerea deformării are loc o aşa numită
deformaţie elastică.
41
Deformaţiile reversibile sunt descrise de legea lui Guc.
Abordate la nivel de structură moleculară deformaţiile reversibile sunt
caracterizate prin modificarea distanţelor între atomi şi molecule.
Departajarea componentelor de la starea de echilibru are loc doar în limitele
acţionării forţelor intermoleculare de atracţie, ordinea dispunerii lor
rămânând aceiaşi.
La acţionarea unei sarcini asupra unui corp, aceasta este transmisă de
la o moleculă la alta, forţa ei fiind reprezentată de cumularea tuturor
forţelor de respingere a moleculelor nu numai a celor din preajmă ci şi a
celor dispuse la periferii. La orice valoare a sarcinii de acţionare oricât de
mică ar fi, se manifestă deformaţia reversibilă de elasticitate.
Deformaţiei de elasticitate îi sunt specifice valori absolute minime în
raport cu caracteristicile dimensionale ale corpului şi cu valorile mari ale
modulului de elasticitate.
Principalele legităţi ale deformaţiilor de elasticitate sunt specifice
corpurilor solide (cristalice şi molecular joase), ele deosebindu-se prin
caracterul lor de echilibru.
Dacă trecerea oricărui corp de la starea iniţială până la cea finală
(deformarea) s-ar produce momentan, atunci în acest corp s-ar menţine
constant starea de echilibru. Însă, în materialele polimerice în care limita
variaţiei temperaturii este foarte mare o astfel de stabilitate a stării de
echilibru nu este observată.
În polimerii deformaţi starea perfectă de echilibru este obţinută după
un anumit interval de timp, ceea ce denotă existenţa deformaţiilor înalt
elastice.

2.2.2. Deformaţiile înalt elastice


Deformaţiile înalt elastice sunt deformaţiile reversibile ce dispar după
un timp mai îndelungat după întreruperea acţionării sarcinii. Ele fiind
determinate de structura specifică a materialului privind posibilitatea de
creare a deformaţiilor.
Deformaţiile înalt elastice sunt dependente şi de timpul de acţionare a
sarcinii asupra materialului. În prima perioadă de acţionare a sarcinii, se
observă o deformaţie momentană a materialului urmată prin creşterea
timpului de obţinerea unei deformări elastice. După întreruperea acţionării
sarcinii materialul încearcă să revină la forma iniţială. Dacă timpul de
acţionare a sarcinii este redus ceea ce conduce doar la obţinerea unor

42
deformări momentane, odată cu întreruperea acţionării sarcinii are loc
restabilirea instantanee a formei materialului.
Dacă timpul de acţionare a sarcinii este de lungă durată şi conduce la
obţinerea unor deformări elastice, timpul de revenire a materialului la
forma iniţială va fi mai îndelungat după întreruperea acţionării sarcinii.
Interdependenţa dintre mărimea deformaţiei şi timpul de acţionare a
sarcinii poate fi urmărită în fig. 2.5b. În această figură, segmentul OA
reprezintă deformarea instantanee (momentană), iar segmentul AB –
deformarea elastică. Ambele deformări s-au produs în timpul t1 cât a
acţionat sarcina. Segmentul AB este descris de relaţia:

γ= γ0(1-l -t/Tr) [2.4]

Segmentul BC reprezintă momentul în care are loc revenirea


materialului la forma iniţială după întreruperea sarcinii în limitele
deformării instantanee (momentane). Segmentele OA şi BC trebuie să fie
egale. Segmentul CD reprezintă revenirea materialului la forma iniţială în
limitele deformării elastice în timpul t1 - t2.
Deformaţia suportată de segmentul BD este descrisă de relaţia:

γ= γ0·l -t/Tr [2.5]

unde: γ0 – deformaţia iniţială creată de acţionarea sarcinii forţei


exterioare, m;
γ – deformaţia stabilită după înlăturarea sarcinii de
acţionare, m;
t – timpul de acţionare a sarcinii, s;
Tr – perioada (timpul) de relaxare, s.

Structura moleculară în cazul deformaţiilor înalt elastice este


caracterizată nu de modificarea distanţelor între elementele corpului, cum
au loc în deformaţiile elastice reversibile, ci de modificarea echilibrului
conformaţiei verigilor macromoleculelor polimerului.
Timpul mare necesar revenirii deformaţiilor înalt elastice este explicat
de faptul că, lanţurile moleculare lungi ale polimerului îşi modifică forma
foarte încet, timpul întârziat de revenire creşte proporţional în funcţie de
lungimea lanţului molecular. Deformările elastice, pe lângă dependenţă de

43
timpul de acţionare depind şi de o serie întreagă de alţi factori, ca
temperatură, umiditate etc.
Astfel, cu cât temperatura este mai mare, la valori egale ale sarcinii cu
care se acţionează deformările elastice se obţin mai repede.
În concluzie se poate constata, că o deformare reversibilă reprezintă de
fapt suma deformărilor momentane şi a celor elastice.
Dacă are loc o deformare elastică relativ ireversibilă, în condiţiile unei
hârtii cu grad redus de umiditate, odată cu umidificarea hârtiei deformarea
devine reversibilă.

2.2.3. Deformaţiile plastice


Deformaţiile ireversibile [3] care se produc numai într-un singur sens
se mai numesc şi deformări plastice. Când timpul de acţionare a sarcinii
asupra unui material este mare, la început se produce o deformare
momentană, apoi una elastică, dacă timpul de acţionare a sarcinii creşte
apare deformarea plastică. Fenomenul se datorează deplasării lanţurilor
moleculare ale materialului între ele fără modificarea distanţelor. În rezultat
forţele intermoleculare de interacţiune nu se modifică, ceea ce lipseşte
forţele care determină întoarcerea moleculelor la potenţialul iniţial.
Deformaţiile plastice apar sau în rezultatul acţionării sarcinii ce
depăşeşte limitele de rezistenţă a substanţei, sau a temperaturii înalte, când
polimerul se află în stare de vâscozitate – una din stările fizice principale
ale polimerilor amorfi în care acţionarea asupra corpurilor polimerici cu o
sarcină mecanică conduce la generarea deformaţiilor ireversibile.
Limitele între stările înalt elastice şi cele vâscoase sunt dependente de
temperatură, presiune şi timpul de acţionare a sarcinii.
Trecerea polimerului în stare de vâscozitate are loc la temperatura
aproape de temperatura de fluiditate. La temperaturi înalte polimerii se
comportă la fel ca şi lichidele, iar la temperaturi joase – la fel ca şi
corpurile solide cu modulul de deplasare G. Cu creşterea tensiunii se
produce coborârea temperaturii fluidităţii polimerului.
Deformaţia plastică evoluiază în timp şi viteza ei de evoluţie depinde
de vâscozitatea corpului, caracterizat de coeficientul de vâscozitate η.
Comportamentul substanţelor lichide se supune dependenţei lui
Newton.

τd
γ= [2.6]
η
44
unde: γ – viteza de curgere, m/s;
η – vâscozitatea dinamică, Pa·s.

Deformaţia plastică şi distrugerea sunt strâns legate între ele, ea fiind


dependentă de forţele de deplasare a tangentelor τd, ruperea – de
tensionarea normală τ.
În cazul când deformarea plastică a unui material este mare, se poate
produce chiar distrugerea acestuia.
Umiditatea are o influenţă foarte mare asupra tipului de deformare ce
se obţine. Astfel, la o umiditate relativă a aerului de 60-65% hârtia şi
cartonul au o plasticitate redusă, care scade odată cu micşorarea umidităţii
şi creşte cu mărirea acesteia.
Cunoaşterea fenomenelor de deformare a materialelor ce au loc în
procesul de finisare contribuie la optimizarea parametrilor procesului
tehnologic. Astfel, în cazul unor operaţii ca fălţuitul, se obţin deformări
elastice şi uneori deformări elastice întârziate, datorate timpului scurt de
formare a îndoiturii, respectiv timpului scurt de acţionare a sarcinii
(presiunii) în decursul căruia se formează îndoitura. De regulă, după un
anumit interval de timp, îndoitura începe să revină la forma iniţială. Cum
aceasta este un fenomen negativ, pentru prelucrarea în continuare după
fălţuire, fasciculele îndoite sunt supuse presării.
Pentru a consolida deformarea, este necesar un anumit interval de timp
pentru presare şi o anumită sarcină de pretensionare asupra materialului
îndoit.
Aceleaşi rezultate pot fi obţinute fie prin mărirea timpului de presare
cu păstrarea constantă a pretensionării, fie prin pretensionare mai puternică
într-un timp mai scurt. Timpul şi forţa de pretensionare vor fi diferite,
pentru diferite tipuri de hârtie, la obţinerea aceluiaşi rezultat.

2.3. Fenomenele de relaxare în polimeri


Prin relaxare, în sens larg, se înţelege procesul de trecere treptată a
sistemului fizic din starea de neechilibru a forţelor de acţionare în starea de
echilibru.
Se deosebeşte relaxare a tensiunilor şi relaxare a deformaţiilor.
Relaxarea tensiunilor este manifestată prin reducerea tensiunilor în
sistemul fizic într-un anumit interval de timp la deformare constantă. Spre
exemplu, dacă în polimerul - model supus acţionării unei sarcini, se
menţine constantă deformaţia apărută, atunci tensionarea după un interval

45
de timp se va micşora, explicată prin trecerea treptată succesivă a
sistemului la o stare de echilibru nouă.
Relaxarea deformaţiilor – revenire treptată la formele şi caracteristicile
dimensionale iniţiale ale corpului după înlăturarea sarcinilor.
Asigurarea stării de echilibru a sistemului de deformare este sugestiv
reprezentată de relaţia Maxwel, ce exprimă dependenţa între tensiune şi
timp:
τ=τ0· l -t/Tr [2.7]
unde: τ0 – efortul (tensiunea) iniţial, apărut în urma acţionării sarcinii,
Pa;
τ – efortul (tensiunea) remanent (rămasă) după încetarea
acţionării sarcinii, Pa;
l – baza logaritmilor naturali (l= 2,718);
t – timpul de acţionare a sarcinii, s;
Tr – perioada de timp de relaxare, s.
Perioada de relaxare – reprezintă timpul în decursul căruia tensionarea
în corpul deformat se micşorează de l ori.
Din relaţia 2.7 este evident că, efortul remanent τ depinde de perioada
de relaxare Tr şi timpul de acţionare a sarcinii t. Dacă perioada de relaxare
este mică şi t are valori finale, atunci τsd practic tinde către zero, lipseşte
tensiunea interioară şi sistemul se află în stare de echilibru.
Perioada de relaxare constituie o caracteristică de deformare a
polimerilor destul de comodă. Asupra mărimii perioadei de relaxare
influenţează structura macromoleculară a polimerului, forţele
intermoleculare şi interioare de interacţiune, temperatura. Cu creşterea
dimensională a moleculelor polimerului şi a forţelor de acţionare, perioada
de relaxare creşte şi ea.
Polimerii diferiţi după caracteristicile lor au perioade de relaxare
diferite.
La temperatura de 18÷20 C procesele de relaxare decurg foarte încet,
extinzându-se uneori pe parcursul a câteva ore, zile, chiar şi luni.
Considerând perioada mare de relaxare, unii polimeri se apropie de starea
de echilibru foarte încet practic niciodată neajungând la starea de echilibru.
Măsurând temperatura sau mărimea sarcinii de acţionare, procesul de
relaxare poate fi dirijat. În dependenţă de condiţiile de deformare a
polimerului se poate produce sau modificarea formei lanţului
macromolecular, regruparea moleculelor sau desfăşurarea concomitentă a
lor.
46
2.4. Caracterul fenomenelor la deformarea sistemelor poroase
microneomogene
Din consideraţiile teoretice privind deformarea sistemelor poroase
solide, din componenţa cărora fac parte şi materialele pentru broşare-
copertare: cartonul, hârtia, materialele textile şi altele, reiese că, rezistenţa
sistemelor de acţionare a sarcinilor depind de caracteristicile sistemelor
poroase microneomogene şi de numărul punctelor de contact (puncte de
contact cu fibrele celulozice vecine, componentele substanţelor de
umplutură, etc.) prin intermediul cărora se produce acţionarea sarcinii.
Cu cât numărul punctelor de contact este mai mare, cu atât mai mare
rezistenţă la deformare va opune sistemul respectiv şi cu atât mai mici vor
fi deformaţiile.
Numărul punctelor de contact la deformarea corpurilor poroase nu este
constant, ci se modifică sub acţiunea sarcinilor exterioare. Indiferent de
aceasta, cum consideră G. I. Pocrovschii [1], este posibilă manifestarea a
două procese paralele ce oferă rezultate necontradictorii în acest sens.
Iniţial, la mărirea sarcinii de acţionare, porozitatea sistemului se poate
micşora, ceea ce va condiţiona creşterea numărului de puncte de contact şi
simplificarea sistemului. Ulterior, sub acţiunea forţelor interioare ale
sistemului sunt posibile diverse mişcări şi forme de distrugere la
manifestarea cărora numărul punctelor de contact se micşorează şi respectiv
se reduce rezistenţa sistemului.
Sub acţiunea sarcinilor mici deformarea înclină prioritar a se produce,
în funcţie de reducerea volumului şi doar treptat are loc deplasarea laterală.
Procesul de distrucţie a legăturilor sub acţiunea sarcinilor (forţelor)
exterioare poate fi ireversibil, ceea ce determină producerea deformaţiei
remanente. La unele valori maximale ale forţelor de acţionare se produce
distrugerea sistemului.
Deformarea de comprimare a sistemelor poroase se produce în baza
micşorării volumului lor şi a lărgirii laterale nesemnificative, de aceea
coeficientul Puasson pentru materialele poroase cu componenţă de celuloză
(carton, hârtie) este foarte mic (~ 0,025); contracţia acestor materiale este
determinată de apropierea fibrelor una de alta şi reducerea porilor din
aceste fibre.
Dat fiind că, cartonul şi hârtia este constituită din o complexitate de
legături (celulozice şi hemicelulozice), deformaţiile lor trebuie abordate din
punct de vedere al dispunerii deformaţiilor substanţelor supramoleculare.
Cum se menţionase anterior, la deformarea acestor componente forţele

47
exterioare pot genera modificări a distanţelor între elementele componente,
modificarea conformaţiei moleculelor (îndoire, curbare), mişcare
(deplasare) ireversibilă (regruparea) a moleculelor însăşi şi a constituirilor
structurale.
Procese asemănătoare pot avea loc şi în alte materiale poroase şi
fibroase ce conţin celuloză.
Astfel, deformaţia remanentă de contracţie a materialelor poroase
microneomogene trebuie să fie urmată de:
- reducerea volumului, în baza apropierii fibrelor şi a sporirii
densităţii lor;
- distrucţia parţială a fibrelor la tensionări corespunzătoare;
- regruparea ireversibilă a moleculelor;
- modificări structurale a moleculelor sub acţiunea pretensionării,
temperaturii, umidităţii şi a timpului de acţionare.

Subiecte pentru verificarea cunoştinţelor

1. Condiţii impuse unui compus macromolecular pentru a fi transformat


în fibre.
2. Structura compuşilor carbocatenari.
3. Structura compuşilor heterocatenari.
4. Compuşi macromoleculari homopolimeri.
5. Compuşi macromoleculari copolimeri.
6. Bloccopolimeri.
7. Gradul de polimerizare al polimerilor.
8. Grupele de atomi capabile să formeze legături intermoleculare.
9. Paralelismul molecular.
10. Deformaţii ale polimerilor înalţi.
11. Deformaţii plastice ale polimerilor. Clasificare.
12. Deformaţiile reversibile de elasticitate.
13. Deformaţiile înalt elastice.
14. Deformaţii plastice.
15. Fenomenele de relaxare în polimerii.
16. Caracterul fenomenelor la deformarea sistemelor poroase
microneomogene.

48
Bibliografie

1. Воробьев Д. В., Дубасов А. Н., Жуков И. А., Козлов С. Н..


Брошюровочно-переплетные процессы, Москва «Книга», 1979.
2. Gribincea Valeria, Bordeianu L. Fibre textile. Proprietăţi generale.
Editura Performantica, Iaşi, 2002.
3. Dicţionar Enciclopedic Ilustrat. Editura CARTIER, Chişinău, 1999

49
Bibliografie

1. Воробьев Д. В., Дубасов А. Н., Жуков И. А., Козлов С. Н..


Брошюровочно-переплетные процессы, Москва «Книга», 1979.
2. Gribincea Valeria, Bordeianu L. Fibre textile. Proprietăţi generale.
Editura Performantica, Iaşi, 2002.
3. Dicţionar Enciclopedic Ilustrat. Editura CARTIER, Chişinău, 1999

49
3. PREGĂTIREA ŞI TĂIEREA COLILOR

3.1. Consideraţii generale privind caracteristicile hârtiei


recepţionate pentru broşare-copertare
3.2. Noţiuni privind coala de hârtie, fracţiunea colii, formatul
ediţiei şi coala de tipar
3.3. Coala de hârtie pentru fălţuit şi elementele ei
3.4. Bătutul colilor, factori de influenţă asupra exactităţii şi
productivităţii bătutului colilor
3.4.1. Cerinţe impuse colilor de hârtie preliminar
bătutului.
3.4.2. Unghiul de aşezare a colilor de hârtie
3.4.3. Bătutul colilor. Factori de influenţă asupra exactităţii
bătutului colilor
3.5. Controlul şi numărarea colilor imprimate
3.6. Tăierea topului din coli
3.6.1. Tăierea topului din coli
3.6.2. Esenţa fenomenelor ce se produc la tăiere
3.6.3. Factori de influenţă definitorii asupra exactităţii
tăierii
3.6.3.1. Exactitatea tăierii
3.6.3.2. Sarcina de acţionare
3.6.3.3. Înălţimea topului de hârtie
3.6.3.4. Tipul hârtiei
3.6.3.5. Umiditatea hârtiei
3.6.3.6. Forma cuţitului
3.6.3.7. Ascuţirea cuţitului
3.6.3.8. Unghiul de ascuţire al cuţitului
3.6.4. Factori de influenţă asupra frecvenţei înlocuirii
cuţitului şi a fiabilităţii marzanului

3.1. Consideraţii generale privind caracteristicile hârtiei


recepţionate pentru broşare-copertare
O deosebită importanţă în procesul de pregătire o prezintă
caracteristicile materialelor implicate în procesele de broşare-copertare.
Pornind de la faptul că, cel mai uzual material pentru realizarea
produselor poligrafice este hârtia, în cadrul acestui capitol se vor prezenta
50
caracteristicile cu cea mai semnificativă implicaţie pentru procesele de
broşare-copertare.
Hârtia implicată în procesele de broşare-copertare, a fost structurată
după predestinaţia sa în raport cu tipul de imprimare în hârtie pentru:
• tiparul înalt,
• tiparul ofset,
• tiparul adânc.
Toate tipurile de hârtie utilizate în tiparul înalt, offset şi adânc sunt
evaluate calitativ prioritar pentru conformitate optimală la broşare-
copertare după caracteristicile lor în caracteristici ce ţin de (fig. 3.1.):
• compoziţia fibroasă;
• caracteristici geometrice:
¾ stabilitate dimensională,
¾ densitate de suprafaţă,
¾ planietate a suprafeţei,
¾ greutate a 1m2,
¾ grosime a hârtiei,
¾ uniformitate a grosimii hârtiei,
• caracteristici fizice:
¾ higroscopicitate:
À permeabilitate la apă,
À absorbţie,
À porozitate,
À pH-ul (grad de aciditate şi alcalinitate);
À opacitate,
À gradul de alb,
À transparenţă;
¾ proprietăţi electrice:
À încărcare electrostatică;
• caracteristici mecanice:
¾ tenacitate:
À rezistenţă la tracţiune,
À rezistenţaăla rupere,
À rezistenţă la solicitări repetate (fălţuit).
Abordată după compoziţia structurală, hârtia este constituită din
materiale de bază şi auxiliare.
Drept material de bază este considerată pasta de hârtie ce prezintă în
sine fibre lemnoase mărunţite neomogene şi neuniforme.

51
Hârtia de calitate înaltă are drept material de bază în compoziţia sa şi
alte tipuri de materiale numite materiale auxiliare din componenţa cărora
fac parte:
• materialele de umplutură;
• substanţele de încleiere şi de creştere a rezistenţei hârtiei;
• coloranţii.
Materialele de umplutură conferă hârtiei proprietăţi bune de
imprimare şi o bună opacitate.
Substanţele de încleiere asigură creşterea rezistenţei hârtiei în stare
umedă.
Coloranţii sunt utilizaţi pentru nuanţarea culorii sau colorarea intensă
a hârtiei.
Densitatea de suprafaţă a hârtiei este determinată de densitatea
dispunerii fibrelor pe o unitate de suprafaţă, caracteristică direct
proporţională greutăţii unui m2 de hârtie.
În procesul de fabricaţie a hârtiei, fibrele se ordonează în hârtie, astfel
încât, în final orientarea lor să corespundă cu direcţia de mişcare a benzii de
hârtie în cadrul procesului de obţinere a ei.
Hârtia, fie ea în rulou sau tăiată în coli este caracterizată de două
direcţii: direcţia de fabricaţie (longitudinală) şi direcţia transversală.
Pe direcţia de fabricaţie hârtia este mai rezistenţă, pe direcţia
transversală hârtia are valori mai mari ale întinderii şi contracţiei. De aici şi
faptul că, pe direcţia de fabricaţie hârtia are o stabilitate dimensională mult
mai mare decât pe cea transversală.
În funcţie de modalitatea de tăiere a fiecărei coli din rulou, direcţia de
fabricaţie va corespunde fie laturii lungi a colii, fie celei scurte. De regulă,
direcţia de fabricaţie corespunde laturii lungi a colii. Producătorii care se
respectă indică pe topul de hârtie direcţia de fabricaţie [3].
Direcţia de fabricaţie a hârtiei poate fi determinată prin mai multe
metode de analiză:
• proba de determinare cu ajutorul unghiilor: cele două margini ale unei
colii de hârtie sunt trase între unghiile degetelor mijlociu şi cel gros.
Pe direcţia de fabricaţie nu sunt observate modificări esenţiale, pe
direcţia transversală se observă o ondulare a marginii colii;
• proba prin îndoire: o bucată de hârtie tăiată în forma pătrată este
îndoită uşor pe ambele direcţii. Se constată că, rezistenţa pe care o
opune hârtia la îndoire pe direcţia de fabricaţie este mai mică decât în
cazul îndoirii pe direcţia transversală;

52
Stabilitatea dimensională
Densitatea de suprafaţă
Planietatea suprafeţei
Greutatea a 1 m2 (gramajul)
Grosimea
Uniformitatea grosimii
Compoziţia fibroasă Caracteristici geometrice

Caracteristici ale materialelor cu implicaţii


semnificative asupra proceselor de broşare-
copertare

Permeabilitatea
la apă
Higroscopicitatea Absorbţia
Porozitatea
pH-ul

Opacitatea
Caracteristici
Proprietăţi optice Gradul de albime
fizice
Transparenţa

Caracteristici
mecanice

Proprietăţi Încărcarea
electrice electrostatică
Tenacitatea

Rezistenţa la solicitări
Rezistenţa la tracţiune

Rezistenţa la rupere

repetate (fălţuit)

Fig. 3.1. Caracteristici ale materialelor cu implicaţii


asupra procesului de broşare-copertare

53
• proba prin rupere: coala de hârtie se rupe pe ambele direcţii. Pe
direcţia de fabricaţie ruptura este dreaptă, pe cea transversală este
inegală întrucât ruperea se face mai greu;
• proba cu fâşiile de hârtie: dacă din aceiaşi coală de hârtie se taie două
fâşii (ştraifuri) – fiecare pe una din cele două direcţii (de fabricaţie –
longitudinală şi transversală) şi se suprapun ţinându-se între două
degete în sus se observă că, fâşia pe direcţia transversală se îndoaie
uşor în jos în timp ce fâşia pe direcţia de fabricaţie prezintă o rigiditate
mai mare. Acest lucru demonstrează în ultima instanţă, că rezistenţa la
îndoire a hârtiei pe direcţia de fabricaţie este mai mare decât pe cea
transversală.
Modul cum este dispusă direcţia de
fabricaţie faţă de laturile colii influenţează direct
modul de fălţuire, astfel încât trebuie să se ţină
seama care este direcţia de fabricaţie a hârtieila
alegerea modului de fălţuire. Spre exemplu, la 4
pagini format normal (înalt) direcţia de fabricaţie
a hârtiei în coala ce se fălţuieşte trebuie să se
regăsească pe lăţimea colii, moment valabil şi
pentru formatul oblong. La 8 pagini format
normal, direcţia de fabricaţie a colii trebuie să fie
pe latura lungă a hârtiei; la fel şi pentru formatul
oblong, 8 pagini pe lăţime.
La 16 pagini format normal, direcţia de Fig. 3.2.
Direcţia de fabricaţie
fabricaţie a hârtiei trebuie să se regăsească pe a hârtiei
lăţimea acesteia, la formatul oblong – invers.
Tradiţional, la marcarea dimensională a
formatului, se notează întâi cea mai mică dimensiune a formatului: B×L
(B – lăţimea, L – lungimea) (fig. 3.2). Majuscula M este notată lângă
dimensiunea ce coincide cu direcţia de fabricaţie (direcţia de maşină):
600×840 M; 700 M×1000 cm.
Unii producători, deseori utilizează altă abreviatură în marcarea
direcţiilor în hârtie. Spre exemplu LG (engl.) sau SG (germ.) – direcţia de
fabricaţie corespunde laturii lungi a colii de hârtie, SG (engl.) sau BG
(germ.) – direcţia de fabricaţie corespunde laturii scurte a colii de hârtie.
În fabricaţia poligrafică rusă, marcarea se realizează funcţie de
modalitatea de tăiere a colilor din rulourile de hârtie sau bobine, cele din
urmă sunt clasificate în rulouri înguste (УР – узкие рулоны) şi rulouri late

54
(ШР – широкие рулоны). În raport cu acestea, marcarea direcţiei de
fabricaţie se face prin abrevierile cu care direcţia de fabricaţie corespunde
УР sau ШР.
În fabricaţia poligrafică autohtonă se consideră oportună marcarea
conformităţii direcţiei de fabricaţie a colii în raport cu bobinele din care se
taie cu RÎ (rulou îngust) şi RL (rulou lat). (fig. 3.3)

Fig. 3.3. Marcarea direcţiei pe hârtie

Permeabilitatea la apă a hârtiei este determinată de capacitatea


acesteia de a lăsa să treacă apa prin ea.
Permeabilitatea la apă poate fi determinată prin două metode de
laborator:
• metoda ploii artificiale;
• metoda presiunii hidrostatice.
Pentru toate tipurile de hârtie, umiditatea hârtiei trebuie să varieze între
7-8%. Depăşirea valorilor peste aceste limite conduce la complicarea
activităţilor de fabricaţie cu această hârtie la diferite operaţii tehnologice
ceea ce influenţează asupra productivităţii şi calităţii produselor finite.
Planietatea (netezimea) suprafeţei hârtiei caracterizează starea
suprafeţei hârtiei conferite prin mijloace tehnice cum ar fi calandrarea care
ameliorează netezimea şi uniformitatea aspectului ce este determinată în
mare parte de depozitarea necorespunzătoare a hârtiei. Depozitarea în
încăperi prea umede sau prea uscate, nerespectarea condiţiilor mediului în
care se păstrează hârtia prin umiditate prea înaltă sau prea joasă conduc la
modificări dimensionale ale acesteia (în special manifestate la margini),
55
margini care se ondulează sau chiar ondularea întregii coli. Ca urmare,
trecerea colilor prin maşina de fălţuit creează dificultăţi mari, mai frecvent
observate la maşinile cu caseta atât la intrarea colii în casetă, cât şi la
formarea de cute (falţuri) pe coală.
Numai o aclimatizare corespunzătoare a colilor poate să conducă la
prevenirea acestor dificultăţi şi aceasta uneori doar parţial.
Încărcarea electrostatică a hârtiei [3] apare ca rezultat a frecării colii
de hârtie de părţile metalice ale maşinii de tipar. Acest lucru se mai
datorează şi faptului că hârtia nu este electroconductoare şi că în timpul
scurt cât ea este în contact cu părţile metalice ale maşinii de tipar
electricitatea statică nu are timp să se scurgă din hârtie. Ca urmare, în
procesul de fălţuire, hârtia circulă greu printre mecanismele maşinii de
fălţuit provocând dificultăţi la fălţuirea colilor.
Hârtiile satinate sunt cele care provoacă astfel de probleme cel mai des.
În plus, la aer uscat, aceste hârtii se prăfuiesc puternic.
Singura modalitate de a preveni astfel de manifestăei este utilizarea
unor neutralizatoare de electricitate statică la maşinile de tipar (existente, în
general, în dotarea acestora), ridicarea umidităţii în atelierul de imprimare,
instalarea neutralizatoarelor de electricitate statică cu ionizare la maşinile
de fălţuit.
În funcţie de compoziţie, densitate şi planietate a suprafeţei conform
standardelor ГОСТ, hârtia a fost structurată după cum urmează:
¾ Hârtia predestinată pentru tiparul înalt (ГОСТ 9095-73) este
clasificată în:
• nr. 1 de marca tip A;
• nr. 1 de marca tip B;
• nr. 2 de marca tip A;
• nr. 2 de marca tip B;
• nr. 3.
¾ Hârtia predestinată pentru tiparul offset (ГОСТ 9094-70) este
structurată în hârtie:
• nr. 1 – marca tip A;
• nr. 1 – marca tip B;
• nr. 1 – marca tip V;
• nr. 1 – marca tip G;
• nr. 2 – marca tip A;
• nr. 2 – marca tip B.
¾ Hârtie pentru tiparul adânc (ГОСТ 9168-70):

56
• nr. 1 marca tip;
• nr. 1 marca tip B;
• nr. 2.
¾ Hârtia cretată structurată după predestinaţi, funcţie de metode de
imprimare se clasifică şi ea în:
- pentru tiparul înalt:
• marca tip B;
- pentru tiparul ofset:
• marca tip 0:
- pentru tiparul adânc:
• marca tip A;
• marca tip B
• marca tip 0.
Cele mai bune caracteristici le posedă hârtia nr. 1. Hârtia nr. 2 cedează
după caracteristici celei cu nr. 1, iar hârtia nr. 3 este obţinută şi predestinată
doar pentru tiparul înalt şi are cei mai reduşi indicatori de calitate.
Uniformitatea grosimii hârtiei pe unitate de suprafaţă trebuie să fie
uniformă, astfel încât hârtia la care grosimea variază în limitele extreme,
face posibilă sporirea riscului deformării lor sub acţiunea umidităţii aerului
mediului în care se află, precum şi la contactul cu maşina de tipar şi fălţuit.
În raport cu greutatea a 1 m2 de hârtie, aceasta este structurată în funcţie
de predestinaţie după tipul de imprimare în:
• hârtie pentru tiparul înalt:
• cu masa de 60-80 g (fără materiale de umplutură);
- hârtie pentru imprimare offset:
• cu masa cuprinsă între 70-240 g (cu materiale de
umplutură şi încleiere (cu excepţia celei tip marca
B), gradul de încleiere prin grosimea stratului de
încleiere constituind 1,25-1,75 mm)
• hârtie pentru tiparul înalt:
• cu masa 1 m2 75-220 g (încleiată, grosimea stratului
de încleiere constituind 0,25-0,75 mm)
Gramajul hârtiei [4] (sau greutatea a 1 m2) variază de la 25 la 200
g/m2. Pentru observări, formatul A0 (ISO), adică 841×1189 mm este
echivalent cu 1 m2. Sunt admise toleranţe precizate în codul de utilizare.
Începând cu greutate de 220 g/m2 – materialul poartă titlul de carton
(această distincţie nu este valabilă pentru hârtia de lux, destinată

57
bibliofiliei). Dacă e util să se amintească, rezistenţa hârtiei variază în
funcţie de gramaj.
După Philippe Schuwer [4] în funcţie de greutate, hârtia se clasifică în:
• Hârtie cu gramaj de 25-35 g/m2 ce corespunde hârtiei tip biblie. Opacă,
solidă, şifonabilă şi scumpă, impune precauţii la imprimare, procesul
impunând atenţie şi acţionare lentă. Sunt posibile reproduceri în autotipie şi
policromie.
• Hârtie cu gramaj 35-55 g/m2, hârtie cretată destinată lucrărilor de
referinţă, în special pentru enciclopedii sau dicţionare cu un număr foarte
mare de pagini. Este posibilă realizarea a tuturor tipurilor de reproduceri;
• Hârtia de 45-65 g/m2 , hârtie de ziar, bufată sau ameliorată, hârtie de
revistă necretată utilizată pentru cărţi în format de buzunar (redare
mediocră a autotipiilor);
• Hârtia de ziar are greutatea de 49 g/m2, cea de ziar ameliorată variază
între 56÷60 g/m2;
• Hârtia de 60-80 g/m2 include:
a) hârtia bufantă (cu lemn, puţin lemn sau fără lemn) pentru cărţile de
literatură şi cele similare acestora. Hârtia bufantă, netratată la
suprafaţă, este mai groasă. Greutatea ei poate varia în limitele a până
la 90 g/m2, chiar mai mult. Imprimarea pe ea de autotipii şi de fonduri
cu raster este mediocră. Reproducerile linearelor au tendinţă de
îngroşare.
b) hârtia cretată uşor, LWC (Light Weight Coated) sau hârtia cretată
de maşină cu lemn, cu gramaj sub 70 g/m2, este foarte utilizată pentru
reviste şi cărţi de referinţă ilustrate a căror greutate trebuie limitată.
c) hârtia satinată netedă, cu o calitate de finisare şi un luciu inferior
hârtiei cretate adevărate. Satinarea se obţine supunând hârtia unei
calandrări între cilindri duri de oţel alternând cu cilindri mai puţin duri
de oţel. Reproducerea imaginilor color este calitativă.
• Hârtia de 80/90-150 g/m2 include:
a) hârtia offset VII/1, fără lemn (care poate atinge 200, chiar 240
g/m2). Această hârtie, mai compactă decât cea bufantă, are, în funcţie
de sortiment, o suprafaţă de o rigozitate neuniformă. Pentru cărţi,
hârtia cu un gramaj mai mare de 125 g/m2 riscă să genereze probleme
de fălţuire şi poate obliga la reducerea numărului de pagini pentru o
fasciculă. Autotipiile în alb-negru au o bună reproducere mată, în
schimb cele color sunt pale;

58
b) hârtia cretată mată, semimată sau lucioasă. Se disting trei categorii
principale:
• hârtia cretată cu lemn (cu urme de lemn, mai ales „hârtia
cretată modernă”) sau hârtia cretată cu puţin lemn. MWC
(Medium Weight Coated) aparţine categoriei de hârtie cretată
modernă de la 70 la 220 g/m2). Prezenţa lemnului va contribui la
îngălbenire mai mult sau mai puţin rapidă. Reproducerile color
„ies” bine.
• hârtia creată fără lemn sau „hârtia cretată clasică” cu una sau
două feţe; reprezintă partea superioară a gamei şi se alege
sistematic, pentru lucrările îngrijite, în care ilustraţiile au o
pondere importantă.
• hârtia cretată cu o faţă este destinată mai ales tipăririi
copertelor cartonate şi supracopertelor. Hârtia cretată cea mai
lucioasă, „cu efect de oglindă”, destinată copertelor, se obţine
prin uscarea pastei de cretare cu un cilindru cromatic încălzit.
c) hârtia satinată (cf-supra);
d) hârtia bufantă (cf-supra);
e) hârtia dungată de calitate bună are imprimată pe ea urmele
valţurilor şi dungilor, fire de alamă ale formei, prezintă dungi mai
deschise în grosimea colii (tip Canson) şi adesea un filigran. Hârtia
vărgată, cu preţ mult mai mic se obţine prin calandrarea specială,
imitând adevărata hârtie vărgată;
f) hârtia color-crem: editorii englezi şi americani utilizează admirabile
tipuri de hârtie cretată, colorată în masă. A nu se confunda cu hârtia
căreia i s-a aplicat o nuanţă la suprafaţă, pentru a-i imita efectul;
g) hârtia pură din deşeuri reciclabile din textile (sau pură din fire)
rezervată bibliofiliei, denumită „de cuvă” sau „de formă”. Tehnica de
fabricaţie, multiseculară, produce coli cu bucata, cu margini
neregulate, zdrenţuite, la un preţ foarte ridicat. În transparenţă apare
filigranul, imprimarea în relief sau în adâncime a unui motiv grafic sau
a unui text cu care fabricanţii de hârtie din Evul Mediu îşi autentificau
astfel producţia.
h) hârtia pentru copertele cărţilor broşate, hârtia offset (cu greutatea
>140g/m2) e potrivită pentru tipărirea de texte şi linii, cartoane cretate
(cu o faţă sau două feţe) fiind mai ales rezervate pentru reproducerile
în semiton.(celofanare).

59
„Hârtia cromo” oferă rezultate excelente, însă expunerea sa la lumină (şi la reacţiile fizico-
chimice) ale celofanării (care se aplică azi mult mai bine) nu trebuie să creeze iluzii legate
de perenitatea copertelor;
i) hârtia pentru paginile de gardă – hârtia decorată prin tehnici
vechi şi anume:
• hârtia cu buline ale cărei culori imită efectul jaspului, utilizată
pentru paginile de gardă ale lucrărilor scumpe. Produsă de puţini
artizani şi la un preţ ridicat e rezervată tirajelor foarte mici, însă se
poate reproduce uşor efectul în policromie;
• hârtia marmorată poate reproduce la fel în policromie.
• Hârtia de 160-240 g/m2 face parte din categoria semicartonului. Hârtia
destinată cărţilor (spre ex. cea cretată de 180 g) se aseamănă cu hârtia
pentru coperte (carton Bristol începând cu 170 g). Hârtia offset face parte
din această categorie.
În cazul gramajelor mai mari se intră în clasa cartonului de la 300÷2400 g/m2 sau de la
400÷2400 g/m2.
Grosimea hârtiei nu trebuie confundată cu gramajul deoarece
calandrarea (sau supracalandrarea) care serveşte la satinarea hârtiei cretate
sau glazurate, asigurând o finisare mai regulată îi diminuează grosimea.
Grosimea hârtiei se apreciază în miimi de milimetri cu ajutorul
micrometrului.
Transparenţa se apreciază privind hârtia la lumină. O transparenţă
regulată înseamnă o hârtie de calitate. Aspectul este considerat neregulat
când hârtia de calitate inferioară în faţa unei surse de lumină puternice cu o
lupă dezvăluie fibre cu repartizare şi grosime inegală ca şi zone mai
deschise, alături de porţiuni mai întunecate.
Tenacitatea hârtiei implică rezistenţă la tracţiune mecanică, pliere,
rupere, la fel ca toate celelalte caracteristici care urmează şi pot fi măsurate
doar în serviciul de producţie. Cu cât fibrele de hârtie sunt mai lungi, cu
atât rezistenţa sa la rupere este mai mare.
Opacitatea obţinută prin adăugarea de pigmenţi minerali nu poate fi
apreciată perfect pe un eşantion neimprimat. Lipsa de opacitate, care lasă
imprimarea să treacă pe verso este foarte pronunţată la hârtia cu gramaj
redus. Din punct de vedere tehnic, adăugarea masivă de titan în pastă
remediază acest defect, dar costul său ridicat îi reduce adesea utilizarea.
Gradul de alb al hârtiei în ciuda aparenţelor, nu înseamnă o hârtie de
calitate. Îngălbenirea rapidă a hârtiei foarte albe dovedeşte acest lucru: un
asemenea defect, care afectează hârtia fabricată din lemn, apare mai întâi la
cărţile imprimate pe hârtie bufantă, dar se constată că şi enciclopediile

60
tipărite recent pe hârtie cretată cu lemn se defectează, deşi puţin mai lent.
Totuşi, gradul de alb al hârtiei este esenţial dacă se doreşte o redare fidelă a
culorilor.
Multe tipuri de hârtii nu îşi datorează aspectul provizoriu alb decât
adeziunii în mediul acid şi adăugării de azuranţi optici.
Producătorii de hârtie cretată oferă o gamă de alb de la 70° la 85°.
Cererea de hârtie cât mai albă în ciuda preţului ridicat este totuşi în
ascendenţă.
O pastă de 90° alb se adaogă adesea la o pastă de calitate inferioară
pentru a o face mai albă (exemplu: hârtia LWC, care se apropie de 75°).
Stabilitatea dimensională este inerţia hârtiei la tensiunile mecanice şi
la umiditate. Ea depinde de compoziţia pastelor.
Absorbţia şi porozitatea, pH-ul pastei de cretare.
Absorbţia caracterizează capacitatea hârtiei de a lăsa să treacă apa prin
ea.
Porozitatea reprezintă proprietatea unei hârtii de a lăsa să treacă un
anumit volum de aer pe o unitate de suprafaţă, într-un anumit interval de
timp la o presiune şi la o temperatură dată.
Gradul de aciditate sau alcalinitate al soluţiilor este exprimat prin
valoarea pH. Valoarea lui pH se defineşte cu minusul logaritmului zecimal
al concentraţiei „c” a ionilor de hidrogen, sau al activităţii „a” al ionului de
hidrogen

pH = − lg c H O + sau pH = − log a H +
2 2O

Prin c H O + se înţelege concentraţia ionilor de hidrogen în ioni gram pe


2

litru de soluţie.

3.2. Noţiuni privind coala de hârtie, fracţiunea colii, formatul


ediţiei şi coala de tipar
În vederea sesizării contextuale a activităţilor proceselor de broşare-
copertare, retrospectiv se vor prezenta unităţile de măsură topometrice şi
noţiunile poligrafice fundamentale uzuale cu implicaţii inevitabile în
procesele de broşare-copertare utilizate de altfel în toate procesele
poligrafice.
Deci, cele mai uzuale şi fundamentale unităţi de măsură topometrice
utilizate şi în procesele de broşare-copertare sunt:
• coala de hârtie;

61
• fracţiunea colii;
• formatul ediţiei;
• coala de tipar.
Coala de hârtie reprezintă coala de hârtie pentru tipar de format
standard (curată sau imprimată pe o faţă sau pe ambele feţe). Pe fiecare
coală de hârtie se pot dispune un anumit număr de coloane cu text numite
pagini care determină fracţiunea colii de hârtie.
Fracţiunea colii, pe de o parte, reprezintă pe a câta parte din coala de
hârtie este imprimată o pagină. Pe o faţă a colii de hârtie pot fi imprimate
un număr diferit de pagini. Dacă coala de hârtie este imprimată pe ambele
feţe, atunci fracţiunea colii se stabileşte după numărul paginilor pe o faţă.
Spre exemplu, pe o faţă a colii de hârtie sunt imprimate 8 pagini. Fracţiunea
colii se notează 1/8.
Pe altă parte, fracţiunea colii constituie partea din coala de hârtie ce
delimitează formatul ediţiei (produsului) până la tăiere.
Abordată din aspectul tipurilor de produse în care sunt utilizate cele
mai frecvente fracţiuni ale colii de hârtie, acestea pot fi urmărite în tabelul.

Tabelul 3.1

Fracţiuni ale colii de hârtie utilizate în diferite produse poligrafice


Nr.
Tipurile de produse poligrafice Fracţiunea colii utilizată
d/o
1 Ediţiile de carte şi reviste 1/8, 1/16, 1/32
2 Ambalaje-cadouri 1/4, 1/64, 1/28
3 Produse-suvenir 1/6, 1/12, 1/18, 1/20, 1/24, 1/36, 1/40

În cazul în care pe coala de hârtie de formatul 60×84 cm se imprimă


1/16 fracţiune, atunci marcarea se realizează astfel 60×84/16.
Formatul ediţiei (produsului) caracterizează caracteristicile
dimensionale ale produsului poligrafic sau ale blocului de carte după
tăierea din trei părţi ce determină lungimea şi lăţimea paginii (blocului).
Formatul paginii sau a blocului de carte este exprimat în diferite ţări în
diferite unităţi de măsură: mm, cm şi inch (SUA). În marcajul formatului
prima îmbinare de cifre e cea cu valori mai mici, după care se notează cea
cu valorile mai mari. Pentru formatul de carte în marcaj prima referinţă se
atribuie lăţimii paginii, cea de-a doua – înălţimii paginii.
Pentru formatele tip album primul marcaj va indica lăţimea ediţiei, cel
de-al doilea – înălţimea.
62
În Anglia, tradiţional, în marcajul formatelor ediţiilor de carte prima
îmbinare reprezintă înălţimea ediţiei, cea de-a două – lăţimea ediţiei.

Funcţie de aspectul ediţiei determinat de


coraportul înălţime şi lăţime a blocului sunt
utilizate următoarele noţiuni ale tipurilor de
formate:
• format tip carte;
• format tip album;
• format normal pe înălţime, format
vertical sau formatul tradiţional;
• format oblong sau formatul orizontal-
format vertical
longitudinal;
• formatul îngust;
• formatul pătrat (fig. 3.4)
Noţiunea de format tip carte constituie
sinonim a noţiunii de format normal, formatul
format oblong tip album este sinonim cu noţiune de format
oblong, realizate în 1/8-e, 1/16-e, 1/32-e, 1/64-e.
Formatul îngust şi cel pătrat se atribuie
formatelor ediţiilor la divizarea lor în fracţiuni,
rareori utilizate, specificate prin 1/6-e, 1/12-e,
1/18-e, 1/24-e.
La formatul normal, lungimea cotorului va
fi cu minimum 20 mm mai mare decât capul
produsului (linia de bază).
La formatul oblong, invers, cotorul va fi cu
minimum 20 mm mai scurt decât linia de bază
format îngust (capul fasciculului).
La formatul îngust, cotorul va fi cel puţin
dublu decât linia de bază.
Formatul pătrat are cele două laturi ale
fasciculei fălţuite aproximativ egale.
Pentru realizarea ediţiilor de tipar este
utilizată ca materie primă de bază – hârtia
fabricată în rulou sau hârtia în coli. În ţările
membre ale comunităţii CSI formatele hârtiei,
format pătrat respectiv ale produselor poligrafice sunt
Fig. 3.4. Tipuri de formate 63
reglementate de ГОСТ 1342-78. Standardul prevede lansarea hârtiei în
rulouri cu lăţimea de 60, 70, 75, 84, 90, 100, 108, 120, 126, 140 şi 168 cm
cu dimensiuni auxiliare coordonate de: 36, 42, 46, 51, 52, 64, 82, 105, 150
cm.
Hârtia în coli, utilizată pe larg în realizarea ediţiilor de carte, revistelor
se fabrică în 7 formate principale: 60×84 cm, 60×90 cm, 70×90 cm,
75×90 cm, 70×100cm, 70×108 cm, 84×108 cm. Conform prevederilor
standardului ГОСТ 1342-78 este posibilă constituirea unor formate
auxiliare: 60×100, 61×86, 70×75, 80×100, 90×100, 90×120 cm.
Forzaţurile şi copertele caietelor sunt realizate din hârtie specială
produsă în coli sau rulouri după formatele standard.
Pe lângă formatele menţionate în fabricaţia de carte şi album, ediţiile
sunt lansate în ediţii de formate de bază (tab. 3.2) şi de formate auxiliare.

Tabelul 3.2
Formatele de bază ale ediţiilor de carte în 1/8, 1/16 şi 1/32 fracţiune
după standardul ГОСТ 5773-76
Format al caietelor şi ediţiilor, mm
Formatul
colii de 1/8 1/16 1/32
hârtie, cm până la după până la după până la după
tăiere tăiere tăiere tăiere tăiere tăiere
1 2 3 4 5 6 7
84×108(M) 270×420 265×410 210×270 205×250 135×210 130×200
70×108(M) 270×350 265×340 175×270 170×260 135×175 130×165
70×100(M) 250×350 245×340 175×250 170×240 125×175 120×165
75×90(M) – – 187×225 182×215 112×187 107×177
70×90(M) – – 175×225 170×215 112×175 107×165
60×90(M) 225×300 220×250 150×225 145×215 112×150 107×140
60×84(M) 210×300 205×290 150×210 145×200 105×150 100×140

Conform standardului organizaţiei Internaţionale de standardizare ISO


(International Organization for Standartization), a standardelor altor ţări,
spre exemplu DIN (Deutsche Industrie Normen) sau ГОСТ 5773-76,
formatele sunt structurate în trei categorii principale:
• tip A;
• tip B;
• tip C (tabelul 3.3).

64
Tabelul 3.3

Formate ale ediţiilor A, B şi C


Formatul Formatul Formatul
Tipul A după tăiere, Tipul B după tăiere, Tipul C după tăiere,
mm mm mm
A0 841×1189 B0 1000×1414 C0 917×1297
A1 594×841 B1 707×1000 C1 648×917
A2 420×594 B2 500×707 C2 458×648
A3 297×420 B3 353×500 C3 324×458
A4 210×297 B4 250×353 C4 229×324
A5 148×210 B5 176×250 C5 162×229
A6 105×148 B6 125×176 C6 114×162
A7 74×105 B7 88×125 C7 81×114
A8 52×74 B8 62×88 C8 57×81

Din ele pentru ediţiile în


copertă editate în volume mari cele
mai extinse formate sunt cele tip A
– formatul A4 şi A5, pentru ziare –
A2 şi A3.
Format de bază este considerat
formatul A0, care corespunde
suprafeţei 1 m2. Coraportul laturilor
pentru fiecare tip de format este
acelaşi şi constituie 1:√2 sau 1:1,41,
Fig. 3.5. Formate de tip A
adică respectiv sunt obţinute
formatele 841×1189 mm (A0),
1000×1414 mm (B0) şi
917×1297 mm (C0). Fiecare
format ulterior reprezintă o jumătate din formatul anterior (fig. 3.5).
Sunt utilizate formate auxiliare. Spre exemplu 81×162 mm (C7/6).
Formatele seriei A la fel sunt potrivite pentru realizarea revistelor,
produselor de papetărie, hârtiilor pentru oficiu, ghiduri etc.
Standardul ISO prevede două formate ale colilor de hârtie, din care
sunt obţinute pagini de format final A4 şi A5 – după fălţuire şi tăiere
trilaterală a blocului, în ISO fiind marcate prin RA şi SRA (tabelul 3.4)
Unul din cele mai răspândite formate de cărţi în Europa şi ale formatelor
65
colii de hârtie corespunzătoare lor sunt reglementate de standardul englez
BS1413, aprobat în 1970 (tabelul 3.5)

Tabelul 3.4

Formate şi fracţiuni ale colii de hârtie ale seriei RA şi SRA


Nr. de
pagini A4 Nr. de Nr. de
Fracţiu la pagini A4 în îndoituri
Tip Formatul colii de hârtie
-nea A4 lansarea fasciculă (pe în
(pe o faţă ambele feţe) fasciculă
a colii)
RA0 860 × 1220M 1/16 16 32 4
RA1 610 × 860 1/8 8 16 3
RA2 430 × 610M 1/4 4 8 2
SRA0 900 × 1280 1/16 16 32 4
SRA1 640M × 900 1/8 8 16 3
SRA2 450 × 640M 1/4 4 8 2

Tabelul 3.5

Formate ale ediţiilor de carte conform standardului BS 1413


Formatul Quad, mm Formatul Octavo, 8vo, mm
Tipul formatului
standard până la
originalul cu rotunjire după tăiere
tăiere
Metric
Crown (M) 768×1008 770×1010 123×186 126×192
Large (M) 816×1056 820×1060 129×198 132×204
Demy (M) 888×1128 890×1130 138×216 141×222
Royal (M) 960×1272 960×1280 156×234 159×240
Imperial
Crown (M) 762×1016 770×1020 124×184 127×190
Large (M) 813×1067 820×1070 130×197 133×203
Demy (M) 889×1143 890×1150 140×216 143×222
Royal (M) 1016×1270 1020×1270 156×248 159×254
Folscap (M) 686×864 690×870 105×165 108×171
Large Post (M) 838×1067 840×1070 130×203 133×209
Medium (M) 914×1168 920×1170 143×222 146×228
Imperial (M) 1118×1524 1120×1530 187×273 190×279

66
Fiecare standard al colii de
hârtie are denumirea sa: spre
exemplu Crown, Large, Demy,
Royal şi fracţiunea, ex. Octavo
8vo.
Coala de hârtie de bază este
considerată cea de formatul
Broadside (fig. 3.6) optimal
pentru cele mai uzuale maşini
Fig. 3.6. Formate conforme standardului de tipar.
englez BS1413
Formatul standard Quad
prezintă o coală de hârtie ce
depăşeşte de două ori
caracteristicile dimensionale ale formatului Double, de patru ori formatul
Broadside, de 8 ori – formatul Folio, etc. (fig. 3.6)
Analiza comparativă a formatelor specificate în ГОСТ 5773-76 cu
formatele Octavo 8vo, Quarto 4to şi Folio sunt echivalente fracţiunii 1/32,
1/16 şi 1/8 ale formatului Quad, adică caracteristica longitudinală
caracterizează diverse formate ale ediţiei, obţinute din coli de unul şi
acelaşi format sau diferite formate Quad. Divizarea formatelor Octavo 8vo
în fracţiuni permite elaborarea ediţiilor de formate mici şi miniaturale
(tabelul 3.6, fig. 3.7)

Tabelul 3.6

Divizarea pe fracţiuni a colii Quad


Nr. de Nr. de
Nr. de
Tipul Divizibilitatea pagini pagini
Fracţiunea îndoituri
formatului formatului Octavo Octavo
Octavo 8vo în
longitudinal Broadside 8vo la 8vo în
fasciculă
lansare facsiculă
64
Quad 1/32 4 32 2×4
(2×32)
Double 1/16 2 16 32 4
Broadside 1/8 1 8 16 3
Folio 1/4 1/2 4 8 2
Quarto 4to 1/2 1/4 2 4 1
Octavo 8vo 1/1 1/8 1 – –

67
Quarto Folio ¾ Broadside 1 1/2 Double
4to 4° Quarto Broadside 8° Octavo Broadside 16° Sedez
2° Folio 6°
(fascicul (fascicul (fascicul (fascicul (fascicul (fascicul
dintr-un din din 3 din 3 din 4 din 4
falt, din 2 2 falturi, falturi, cu 6 falturi, 8 falturi, 12 falturi, 16
file, 4 din 4 file, foi, 12 file, 16 file, 24 file, 32
pagini) 8 pagini) pagini) pagini) pagini) pagini)

Fig. 3.7. Modalităţi de fălţuire a formatelor

În literatura de specialitate încă se mai întâlnesc termeni ai formatelor,


care se deosebesc principial de cei abordaţi mai sus. Aceşti termeni indică
asupra laturilor longitudinale ale colii de hârtie standard şi a fasciculelor
obţinute ce posedă acelaşi format însă variază după volum. În continuare
sunt prezentaţi unii termeni ai formatelor şi a semnificaţiei acestora (tabelul
3.7).

Tabelul 3.7

Termeni ai formatelor şi semnificaţia lor


Coala de hârtie
Nr. de
standard şi Nr. de pagini Nr. de pagini Tip al
îndoituri în
elementele ei la lansare în fasciculă formatului
fasciculă
componente
1/8 1 – – 1°
1/4 (Quarter) 2 4 1 2° Folio
3/8 3 6 2 3°
1/2 (Half) 4 8 2 4° Quarto
3/4 6 12 3 6°
1/1 (Standard) 8 16 3 8° Octavo
1½ 12 24 4 12°
2 (Double) 16 32 4 16° Sedez

68
Analizând corelaţia format al colii de hârtie – fracţiune – format al
ediţiei se poate remarca despre existenţa unei dependenţe direct
proporţionale. Cu creşterea fracţiunii colii de hârtie formatul ediţiei se va
micşora şi invers, la micşorarea fracţiunii colii de hârtie formatul ediţiei se
va mări (tabelul 3.8)

Tabelul 3.8

Corelaţia: format al ediţiei – fracţiune a colii de hârtie


Formatul colii de hârtie, Formatul ediţiei până la
Fracţiunea colii de hârtie
cm tăiere, cm
84×108 64 10,5×13,5
84×108 32 13,5×21
84×108 16 21×27
84×108 8 27×42

După formatul colii de hârtie şi a fracţiunii ei, specificate în tabelul 3.2


poate fi determinat formatul ediţiei: de bază şi auxiliar.

Ex. 1. Stabilirea formatului ediţiei:


1) 60×90/16;
2) 84×108/64.

1) 16=4×4; 60:4=15; 90:4=22,5. Formatul ediţiei va fi: 15×22,5 cm.


2) 64=8×8; 84:8=10,5; 108:8=13,5. Formatul ediţiei va fi 10,5×13,5 cm.

La ediţiile de carte, cum se specificase anterior, lăţimea este mai mică


decât înălţimea. Dacă este necesară stabilirea formatului unei ediţii de
formatul tip album se va nota întâi dimensiunea cu valori mai mari ce
indică lăţimea ediţiei, după care se va specifica dimensiunea cu valori mai
mici – indică înălţimea ediţiei.

Ex. 2. Este necesară determinarea formatului tip album a ediţiei


70×100/32
32=4×8; 70:4=17,5; 100:8=12,5. Formatul ediţiei 17,5×12,5 cm.

Tradiţional imprimarea se realizează pe ambele feţe ale colii de hârtie


de un anumit format standard. În acest caz fiecare fracţiune a colii de hârtie
va fi constituită din două pagini. Coala de hârtie imprimată în 1/8 fracţiune
69
va conţine 16 pagini, în 1/16 fracţiune se regăsesc 32 pagini, în 1/32
fracţiune – 64 pagini, în 1/64 fracţiune – 128 pagini.

Ex. 3. Formatul ediţiei este 70×108/32, volumul blocului în coli de


hârtie – 5. Să se stabilească volumul blocului în pagini.
1) Se stabileşte nr. de pagini ce se încadrează într-o coală de hârtie: 32
fracţiune×2=64 pagini
2) Se determină volumul blocului în pagini: 64 pagini×5 coli de
hârtie=320 pagini.

Ex. 4. Formatul unei ediţii este 60×90/16, volumul blocului în pagini


– 288 pagini. Să se stabilească volumul blocului ediţiei în coli de hârtie.
1) Se stabileşte numărul de pagini ce se încadrează într-o coală de
hârtie:
16 fracţiune×2=32 pagini
2) Se determină volumul blocului de carte în coli de hârtie: 288
pagini:32=9 coli de hârtie.

Pentru că, lansarea coloanelor la montare şi a formelor de tipar este


caracterizată doar de o faţă a colii de hârtie sau două, în faza de soluţionare
conceptuală şi a lansării ediţiilor este mai comod să se utilizeze o altă
unitate topometrică-editorială numită coala de tipar.
Coala de tipar reprezintă unitatea de măsură topometrică a unui volum
editorial, echivalentă cu coala de hârtie de oricare format standard, însă
imprimată după o anumită fracţiune pe o faţă sau pe jumătate de format,
imprimată pe ambele feţe.
Termenul de „coala de tipar convenţională” este utilizat în vederea
posibilităţii exprimării volumului ediţiei imprimată pe coli de hârtie de
format diferit în unele şi aceleaşi unităţi de măsură (tabelul 3.9, 3.10).

Tabelul 3.9

Coeficienţii de transformare pentru formatele de bază


Format de bază, Coeficient de Format de bază, Coeficient de
cm transformare cm transformare
60×84 0,93 70×100 1,3
60×90 1 70×108 1,4
70×90 1,17 84×108 1,68
75×90 1,25
70
Tabelul 3.10

Coeficienţii de transformare pentru formatele auxiliare


Formate Coeficient de Formate Coeficient de
auxiliare, cm transformare auxiliare, cm transformare
60×70 0,78 60×108 1,2
61×86 0,97 84×90 1,4
70×75 0,97 80×100 1,48
70×84 1,09 84×100 1,56
60×100 1,11 90×100 1,67

Alte unităţi topometrice poligrafice la fel de importante utilizate şi în


cadrul proceselor de broşare-copertare sunt: volumul ediţiei (curs 1, p. 1.4),
formatul ediţiei, tirajul ediţiei, volumul fasciculei, nr. de fascicule într-un
bloc de carte.
Volumul unei fascicule şi numărul de fascicule într-un bloc de carte –
constituie caracteristici foarte importante ale semifabricatelor în procesele
de prelucrare pre-press cu influenţe asupra eficacităţii procesului,
modalitatea de fixare a blocului şi calitatea producţiei.
Numărul de fascicule Nfas într-un bloc nu depinde de formatul colii de
hârtie ci este determinat de valoarea fracţiunii Nfr, volumul total al ediţiei
sau volumul parţial în coli de tipar Vct şi a numărului de pagini prevăzute
într-o fasciculă Np1fas:

N fr ⋅ Vct
N fas = [3.1]
N p1 fas
Formatul ediţiei – constituie formatul standard sau nestandard al colii
de hârtie în maşina de imprimat ce se imprimă cu un număr delimitat de
fracţiuni în dependenţă de formatul standard al ediţiei. El este delimitat
maximal şi minimal de formatul maşinii de imprimat, poate coincide cu
formatul colii de hârtie standard, la fel şi formatul colii de hârtie
nestandard, indiferent de tipul formatului colii de hârtie, formatul paginii
rămâne neschimbat.
Revenind la fracţiunea colilor de tipar, partea fracţionară a colii de
hârtie ca unitate de măsură depinde de fracţiunea colii de hârtie a
formatului standard şi determină volumul fasciculelor incomplete (tabelul
3.11). Cu cât este mai mare fracţiunea formatului, cu atât mai mică este
partea fracţionară.
71
Tabelul 3.11

Posibilităţi admisibile de fracţionare a colii de tipar în părţi fracţionare


în dependenţă de fracţiunea formatului produsului
Partea fracţionară, coli de Numărul de pagini în Divizarea suplimentară a
tipar fasciculă fasciculelor
1/8 1/16 1/32 1/8 1/16 1/32 1/8 1/16 1/32
– – 0,125 – – 4 – – –
– 0,25 0,25 – 4 8 – – 4+4
– – 0,375 – – 12 – – 8+4
0,5 0,5 0,5 4 8 16 – 4+4 8+8
– – 0,625 – – 20 – – 12+8
16+4
– 0,75 0,75 – 12 24 – 8+4 12+12
16+8
– – 0,875 – – 28 – – 16+12
24+4

La îmbinarea blocului prin coasere, fascicula (caietul) incompletă va fi


dispusă în poziţie succesivă a treia sau a patra de la sfârşitul blocului ca
fasciculă aparte, sau fixată de a treia fasciculă (tabelul 3.12).

Tabelul 3.12

Recomandări privind includerea fasciculelor incomplete în blocul de


carte, echivalente părţilor fracţionare ale colii de tipar
Nr. de pagini Modalităţile de includere a fasciculelor în bloc
în fasciculă 16 pagini 32 pagini
1 2 3
4 Aplicare prin adeziune Aplicare prin adeziune
8 Fasciculă aparte Intercalare pe 1×16 pagini fasciculă
Fasciculă aparte sau 1×8
1×8 pagini intercalate pe 1×16
pagini fasciculă şi 1×4
12 pagini fasciculă şi 1×4 pagini lipite de
pagini fasciculă fixată
altă fasciculă
prin adeziune
16 – Fasciculă aparte
1×16 pagini caiet şi 1×4 pagini
20 –
intercalate pe el

72
Tabelul 3.12. Continuare
1 2 3
Fasciculă aparte sau 1×16 pagini caiet
24 –
şi 1×8 pagini intercalate pe el
1×8 pagini intercalate pe 1×16
pagini – caiet şi 1×4 – supliment lipit
28 –
de altă fasciculă, 1×12 pagini
intercalate pe un caiet cu 1×16 pagini

3.3. Coala de hârtie pentru fălţuit şi elementele ei


De la imprimare produsele poligrafice sunt aduse la broşare sub forma
de coli de hârtie de format standard imprimate pe ambele feţe la maşini de
tipărit pane sau rotative.
Din colile de hârtie (fig. 3.8) sunt realizate fascicule (caiete) din care
ulterior se obţin blocuri de carte. Pentru a obţine fasciculele, colile de hârtie
preliminar sunt tăiate în părţi apoi fălţuite. Astfel, fasciculele sunt obţinute
din părţi ale colii de hârtie, numite coli pentru fălţuit. În unele cazuri drept
coală pentru fălţuit serveşte o coală de hârtie întreagă. Dimensiunile colii
pentru fălţuit depind de fracţiunea colii de hârtie şi modalităţile de fălţuit –
cu una, două, trei şi patru îndoituri.

Rulou → Coală de hârtie → Coală pentru fălţuit → Fasciculă → Bloc de carte


↓ ↓ ↓ ↓
Tăiere Tăiere Fălţuire Adunare
şi fixare

Fig. 3.8. Etape de obţinere a blocului de carte

Este necesar ca fiecare coală pentru fălţuit să fie constituită din


elemente ce vor contribui la uşurarea realizării operaţiunilor tehnologice şi
a controlului calităţii (fig. 3.9).
În dependenţă de numărul de îndoituri, coala pentru fălţuit dispune de
un anumit număr de fâşii de text pe ambele feţe. Spre exemplu, la fălţuitul
cu două îndoituri, pe fiecare faţă a colii de hârtie trebuie să se regăsească 4
fâşii de text, cu 3 îndoituri – 8 fâşii, 4 îndoituri – 16 fâşii.

73
Text principal

Text auxiliar

Tabele Colontitluri

Figuri Coloncifre

de bază
Elemente de Coala pentru Elemente
Relaţii de calcul Signatura
bază fălţuit auxiliare
auxiliară

Titlul figurilor, Semne de


tabelelor control

Note de subsol

superioare
inferioare Câmpuri
laterale

Fig. 3.9. Elemente ale colii pentru fălţuit


74
Fiecărei fâşii îi corespunde un
număr de ordine succesiv numit
coloncifru. Coloncifru poate fi dispus
(fig. 3.10) pe câmpul superior 1, 2 sau
interior 3, 4, pe centrul fâşiei 2, 4 sau
în câmpul exterior 1, 3.
Prima şi a treia fâşie a fiecărei
coli pentru fălţuit au elemente
auxiliare ce ajută la simplificarea
Fig. 3.10. Elemente ale colii de fălţuit activităţilor de broşare-copertare.
Dintre acestea poate fi specificată
signatura. Pe prima pagină a fiecărei coli la stânga sub text se amplasează
signatura de bază (număr de ordine tipărit pe fiecare pagină de la începutul
colii de tipar, ajutând la ordonarea finală a colilor care compun o lucrare)
ce denotă numărul de ordine al colii. Pe pagină a treia sub text se
amplasează signatura auxiliară cu asterix. Lângă signatura de bază se
specifică norma – numele, prenumele autorului, titlul cărţii şi numărul
comenzii. Pe prima pagină a primei coli pentru fălţuit (cel mai des aceasta
este foaia de titlu) signatura şi norma nu se amplasează. Signatura de bază,
signatura cu asterix şi norma sunt necesare pentru controlul următoarelor
procese de broşare:
1) după signatura de bază sunt alese fasciculele (caietele) în bloc
şi se verifică corectitudinea completării blocului;
2) după signatura auxiliară cu asterix se verifică corectitudinea
fălţuirii;
3) după normă se verifică dacă în ediţie nu se regăsesc fascicule
din alte ediţii.
Alte elemente auxiliare se referă la semnele de control.
Semnele de control se divizează în:
• semne de control a calităţii fălţuitului;
• semne de control a calităţii completării.
Semnele de control ale fălţuitului sunt dispuse pe centrul câmpurilor
superioare ale cotorului, cele de control a calităţii completării se regăsesc
pe câmpul cotorului astfel încât, în raportul cu următoarea coală pentru
fălţuit acestea se deplasează una faţă de alta cu 2-3 mm.
În jurul fiecărei fâşii de text se regăsesc patru câmpuri diferite după
caracteristicile dimensionale:
• câmp superior (câmp de cap) a;

74
• câmp inferior (câmp de coadă) b;
• câmp interior (câmpul de cotor)c;
• câmp exterior (câmp lateral
anterior) d (fig. 3.11).
Corelaţia caracteristicilor dimensionale
ale câmpurilor în ediţii joacă un rol
important în prezentarea lor. Mărimea
variaţiei lor este determinată de format şi
tipul de produs. Astfel caracteristicile
dimensionale ale câmpurilor depind de
destinaţia produselor şi cerinţele impuse de
prezentarea lor.
Cel mai mic câmp dimensional este
Fig.3.11. Câmpuri ale fâşiilor
câmpul de cotor, urmat în creştere de de text
câmpul superior, apoi cel anterior. Cele
mai mari dimensiuni sunt atribuite câmpului inferior. O astfel de structurare
dimensională a câmpurilor asigură un bun confort psihologic la citire şi
utilizare a lor. Asupra confortului la citire influenţează şi dispunerea
centrului optic al paginii ce se regăseşte întotdeauna mai sus de centrul
geometric, la percepţia vizuală a cărţii în desfăşurată acesta se regăseşte
mai aproape de cotor, fapt pentru care câmpul inferior trebuie să fie mai
mare decât câmpul de cotor.
În acelaşi context, dat fiind că textul este citit de la stânga la dreapta şi
de sus în jos, câmpurile mai mari dimensional (anterior şi cel inferior) oferă
un mic răgaz de odihnă ochilor la lectură.
Corelaţia dimensională existentă a câmpurilor este argumentată de
faptul, că paginile cărţilor tradiţional sunt răsfoite de colţul drept inferior,
ceea ce şi necesită o dimensionare mai mare a câmpurilor inferioare şi
anterioare în raport cu celelalte. Supradimensionarea câmpurilor este
motivată şi de consideraţiile conform cărora marginile fâşiilor de text,
textul sunt protejate de murdărire şi deteriorări la utilizarea şi păstrarea
cărţilor. Dimensiunile câmpurilor sunt stabilite în raport cu tipul şi
predestinaţia produselor.
Astfel, ediţiile ce servesc drept ghiduri dispun de câmpuri mai mari,
ceea ce asigură posibilitatea utilizării optimale a suprafeţei paginii. În
manuale şi ediţiile populare, profesionale câmpurile sunt de dimensiuni
medii.

76
În ediţiile ştiinţifice şi literatura de specialitate, culegeri de compuneri
câmpurile vor avea dimensiuni mari.
Corelaţia dimensională a câmpurilor în raport cu destinaţia ediţiilor
poate fi urmărită în standardul ОСТ 29.62-81 ce va fi considerată la
obţinerea formei de tipar.
Deseori coala de tipar este confundată cu coala pentru fălţuit, sau se
consideră că aceşti doi termeni au aceiaşi semnificaţie.

Ex. 1. Coala de hârtie de formatul 60×90/16 imprimată pe ambele feţe,


conţine 2 coli de tipar şi 2 coli de tipar convenţionale. Coala pentru fălţuit
(în funcţie de numărul de îndoituri) în acest caz poate fi: una fălţuită din
patru îndoituri, 2 fălţuite din trei îndoituri, şi patru fălţuite din două
îndoituri.
Ex. 2. În coala de hârtie formatul 84×108/32 imprimată pe ambele
feţe, se conţin 2 coli de tipar şi 3,36 coli de tipar convenţionale. La fălţuirea
din patru îndoituri vom obţine 2 coli pentru fălţuit, la fălţuirea din trei
îndoituri – 4, la fălţuirea din două îndoituri – 8.
Exemplele abordate denotă că, numărul de coli de tipar şi a celor pentru
fălţuit coincid în cazul formatului 60×90/16 şi fălţuirii din trei îndoituri. În
aceste condiţii pe o coală de hârtie sunt dispuse două coli de tipar
convenţionale şi 2 coli pentru fălţuit.
În cazul celorlalte formate, numărul colilor pentru fălţuit poate coincide
numai cu numărul colilor de tipar. Spre exemplu, în coala de hârtie de
formatul 70×100/32, imprimată pe ambele feţe se conţin 2 coli de tipar
doar pentru condiţia fălţuirii din 4 îndoituri, numărul colilor de tipar va
coincide cu numărul colilor pentru fălţuit. Coala pentru fălţuit din trei
îndoituri conţine 8 fracţiuni şi 16 pagini (fig. 3.12).

Fig. 3.12. Coala pentru fălţuit din trei îndoituri


77
Tabelul 3.13

Interdependenţa numărului de pagini în fasciculă de numărul de


îndoituri la fălţuirea perpendiculară
Numărul de îndoituri Fracţiunea Numărul de pagini
1 2 3
2 4 8
3 8 16
4 16 32

După fig. 3.12. pe linia a se realizează prima îndoitură, pe linia b – a


doua îndoitură, pe linia c – a treia îndoitură. În rezultatul fălţuirii obţinem o
fasciculă din 16 pagini (tabelul 3.13)
Cunoscând volumul fasciculei în pagini poate fi apreciat volumul
ediţiei în fascicule.

Exemplu. Ediţia este imprimată pe hârtia formatul 75×90/16, volumul


ei constituind 1 c.t. Pentru transpunerea acestui volum în fasciculă din trei
îndoituri este necesar să se cunoască că fasciculă din 4 îndoituri conţine 8
fracţiuni şi 16 pagini, iar coala de hârtie imprimată în 1/16 fracţiune conţine
16 fracţiuni şi 32 de pagini. De aici:

16 f : 8 f = 2 sau 32 pag : 16 pag = 2

O coală de hârtie conţine două coli de hârtie pentru fălţuire în trei


îndoituri sau două fascicule în trei îndoituri. În ediţie avem 7 coli de hârtie.
Numărul fasciculelor din trei îndoituri sunt:

2 fascicule× 7 coli de hârtie = 14 fascicule

Cunoscând volumul fasciculelor, poate fi apreciat volumul în pagini. O


fasciculă în trei falţuri conţine 16 pagini.

16 pag × 14 fascicule = 224 pagini.

78
3.4. Bătutul colilor, factori de influenţă asupra exactităţii şi
productivităţii bătutului colilor
3.4.1. Cerinţe impuse colilor de hârtie preliminar bătutului
3.4.2. Unghiul de aşezare a colilor de hârtie
3.4.3. Bătutul colilor, factori de influenţă asupra exactităţii
bătutului colilor

3.4.1. Cerinţe impuse colilor de hârtie preliminar bătutului


Ediţiile de hârtie imprimate ce parvin la broşare-copertare trebuie să
satisfacă următoarele cerinţe de bază:
• să fie uniforme după contur şi dispuse în pachet a câte 500 unităţi
fiecare; fiecare pachet va fi căptuşit cu hârtie. Înălţimea topului de
hârtie nu va depăşi 1,5 m;
• să dispună de semne de control – semne de control pentru
imprimare şi a celor ce indică unghiul de aşezare al colilor;
• să fie curate, cu reproducerea clară şi uniformă a imaginilor, fără
trecerea pe verso; evitarea colţurilor îndoite, amprentelor de
imprimare;
• să se asigure conformitatea şi coincidenţa caracteristicilor
dimensionale ale câmpurilor anterioare şi laterale în toate colile
de hârtie, respectiv pe amble feţe ale colii de hârtie;
• înregistrarea preliminară şi generală corectă;
• conformitatea exactităţii suprapunerii culorilor în imagini la
imprimare;
• conformitatea formatelor forzaţelor şi a hârtiei pentru copertă cu
cerinţele prestabilite de normativele ce le reglementează;
• utilizarea colilor curate, neşifonate, rupte, cu margini deteriorate,
colţuri îndoite şi alte tipuri de defecte pentru forzaţuri şi copertă;
• asigurarea conformităţii direcţiei de fabricaţie în hârtie cu latura
mare a colii;
• uniformitatea şi omogenitatea cromatică a hârtiei (nu se admite
utilizarea hârtiei de diferite nuanţe).
Cerinţele impuse colilor de hârtie pentru fălţuitul ulterior al lor se
divizează în:
• cerinţe de bază;
• cerinţe auxiliare.

79
În afară de cerinţele de bază impuse colilor de hârtie cu text, imagini,
forzaţurilor şi copertelor le sunt impuse şi cerinţe auxiliare. Astfel, colile de
hârtie trebuie să:
• dispună de semne de control – signatura principală, signatura cu
asterix, normă, semne de control a calităţii fălţuirii pe câmpul superior şi
câmpul de cotor, semne de control pe câmpul de cotor pentru controlul
completării;
• dispună de registrul corect – ce defineşte poziţia corectă a tiparului
pe suprafeţele colii de hârtie (margini albe egale), ca şi poziţia corectă a
tiparului de pe faţa colii de hârtie (faţa I) raportat la tiparul de pe spatele
colii de hârtie (faţa II) urmărit la lumină prin coincidenţa suprapunerii
textului de pe ambele feţe ale colii de hârtie, abaterile admise nedepăşind
mai mult de 1,5mm;
• fie imprimate pe ambele feţe;
• dispună de o aşezare corectă a paginilor, poziţionarea pe montaj a
paginilor unui produs care are mai multe pagini, astfel încât după tipărire,
fălţuire şi finisare să se ajungă la o ordine corectă a paginilor. Aici trebuie
considerat formatul colii de tipar, modul de fălţuire şi modul de finisare.
Colilor, pe care sunt imprimate imagini, le sunt impuse următoarele
cerinţe:
• poziţionarea imaginilor va asigura în continuare tăierea pe
direcţia longitudinală;
• corelarea dimensională a câmpurilor pe colile cu imagini va fi
conformă corelaţiei aprobate pentru acest tip de ediţie.
Colile din care sunt obţinute forzaţurile şi copertele, trebuie să
repecte:
• poziţionarea forzaţelor şi copertelor pe coala de hârtie, astfel încât
acestea să asigure tăierea longitudinală;
• considerarea grosimii cotoarelor la obţinerea copertelor pentru
blocuri la adunarea fasciculelor;
• considerarea dimensiunilor clapelor supracopertei ce intercalează
ediţia pe lângă cele ce ţin de grosimea blocului de carte.
O deosebită atenţie se va atribui controlului calităţii aşezării paginilor,
cunoscând tipul fălţuirii şi adunării pentru care sunt predestinate colile
imprimate (fig. 3.13).
Pentru a verifica corectitudinea aşezării paginilor pe coala de hârtie
imprimată este necesară cunoaşterea principalelor reguli de aşezare:

80
• lângă prima
pagină a textului peste
câmpul de cotor va fi
poziţionată ultima pagi-
nă a acestei coli pentru
fălţuit;
• suma colon-
cifrelor paginilor megi-
eşe (adiacente) după
câmpul de cotor, tre-
buie să fie aceiaşi pen-
tru această coală şi
echivalentă cu suma
coloncifrelor primei şi
ultimei pagini;
• lângă pagina cu
numărul de ordine par
peste câmpul de cotor se
va regăsi întotdeauna
pagina cu numărul de
Fig. 3.13. Modalităţi de aşezare a paginilor funcţie de
ordine impar.
tipul fălţuirii şi adunării Aşezarea incorectă a
paginilor va conduce la
încălcarea succesivităţii paginilor în fasciculă respectiv la crearea rebutului.
Este la fel de importantă respectarea cerinţelor aşezării paginilor cu
imagini, forzaţe şi coperte cu asigurarea în continuiare a tăierii
longitudinale. În cazul nerespectării cerinţelor impuse la aşezare în procesul
de încleiere se vor crea cute ce vor reduce substanţial din calitatea
produselor.
Respectarea cerinţelor tehnice specificate vor asigura realizarea
produselor de calitate şi îmbunătăţirea calităţii proceselor de broşare-
copertare.

3.4.2. Unghiul de aşezare a colilor de hârtie


Cerinţele tehnice de pregătire şi tăiere a colilor impun respectarea cu
rigoare a poziţionării marcajului unghiului de aşezare al colilor de hârtie.

81
Unghiul de aşezare a colilor de hârtie este unghiul format de latura
frontală şi laterală a colii de hârtie, care în procesul de imprimare ia contact
cu semnele frontale şi laterale ale maşinii de imprimat.
Pe câmpurile exterioare ale unghiului de aşezare în procesul de
imprimare sunt aplicate semnele de control reprezentate de fâşii
dreptunghiulare cu lungimea de 4-6 cm. La suprapunerea colilor în top
marcajele unghiului de aşezare în partea frontală vor crea fâşii întunecate.
Coala tipărită trebuie aşezată în maşina de tipar astfel, încât să ajungă
în unghiul de aşezare al maşinii de fălţuit. Unghiul de aşezare al maşinii de
tipar va corespunde cu cel de la maşina de fălţuit, ceea ce va asigura
condiţii tehnologice corespunzătoare operaţiei de fălţuire.
Textul cules în raport cu marcajele unghiului de aşezare va fi pentru
toate colile dispus la aceiaşi distanţă, ce va asigura în continuare o bună
calitate a produselor în procesul tăierii.
La imprimare sunt marcate doar două laturi ale colii de hârtie. În
majoritatea cazurilor când pe o coală de hârtie sunt amplasate două sau mai
multe coli pentru fălţuit, semnele de control a unghiului de aşezare se pot
regăsi doar pe o parte a colii de hârtie şi doar pe o coală pentru fălţuit.
Celelalte coli pentru fălţuit vor rămâne fără marcaje. Din acest motiv este
necesar să se determine unghiul de aşezare al fiecărei coli pentru fălţuit.
După tăierea colilor în părţi unghiul de aşezare al colilor poate fi determinat
după coloncifre – numerele paginilor. Dacă coala este predestinată fălţuirii
din două sau patru îndoituri, atunci unghiurile de aşezare se determină ca
unghiul format de pagina a 3-a şi a 4-a a colii pentru fălţuit. Dacă coala este
predestinată fălţuirii din trei îndoituri, atunci unghiurile de aşezare vor fi
apreciate după unghiul celei de-a cincea şi a şasea pagina.

Probleme:
Ex. 1. Să se determine unghiul de aşezare al celei de-a 5 coli
predestinată pentru fălţuire din patru îndoituri.
A. Să se determine coloncifru ultimei pagini a celei de-a 4 coli
Pentru că fiecare coală predestinată fălţuirii din 4 îndoituri, conţine 16
fracţiuni sau 32 pagini, atunci ultima pagină a colii a 4-a va fi:

32 ∗ 4c = 128 pag.

B. Să se stabilească coloncifru celei de-a 3 şi 4 pagină a colii a 5 ce


determină unghiul de aşezare

82
128 pag + 3 pag = 131 pag.
128 pag. + 4 pag = 132 pag

În aşa mod unghiul de aşezare a colii a 5-a va fi determinat de unghiul


format de pagina 131 şi 132.

Ex.2. Să se stabilească unghiul de aşezare a colii a 7-a, predestinată


pentru fălţuirea din trei îndoituri. Coala pentru fălţuire din trei îndoituri
conţine 8 fracţiuni sau 16 pagini.
A. Să se determine coloncifru ultimei pagini a colii a 6-a.

16 pag ∗ 6c = 96 pag

B. Să se stabilească coloncifru celei de-a 5-a şi a 6-a pagină colii a 7-a

96 pag + 5 pag = 101 pag


96 pag + 6 pag = 102 pag

Unghiul de aşezare al colii a 7-a va fi determinat după unghiul format


de pagina 101 şi 102.
La fel se stabilesc unghiurile de aşezare a colilor predestinate pentru
un tip sau alt tip de fălţuire.

3.4.3. Bătutul colilor


Semifabricatele imprimate ce parvin în sectorul de broşare sunt
reproduse sub formă de coli sau sub formă de fascicule fălţuite.
Semifabricatele imprimate sub formă de coli sunt supuse succesiv
bătutului, tăierii şi fălţuirii.
Bătutul colilor reprezintă nivelarea marginilor colilor în topul de hârtie
după laturile reciproc perpendiculare (unghiul de aşezare), pentru ca toate
colile să fie apoi tăiate la aceeaşi dimensiune.
Bătutului îi sunt supuse nu numai colile imprimate ci şi colile de hârtie
albe, preliminar numărării sau tăierii.
Bătutul colilor ca operaţie, este determinată de deplasarea lor în raport
una faţă de alta în sistemele de alimentare cu coli a maşinilor de imprimat.
Deplasările pot varia în limitele a 2-3 mm şi ele sunt remarcate şi la
transportare.

83
Bătutul colilor poate fi realizat:
- manual;
- mecanic.
Bătutul manual al colilor presupune
apucarea unui top de 100-150 coli, de
colţurile opuse astfel încât să se
desprindă una de alta şi între ele să
pătrundă aer. Acest lucru se realizează a
apucând colile cu mâna dreaptă jos şi cu
mâna stângă de colţul din stânga sus.
Colţurile se îndoaie pe direcţia unul către
celălalt şi se adună cu mâinile. În acest
timp, palmele sunt întoarse în aceleaşi
direcţii. Fără a schimba poziţia mâinilor,
se ridică topul de coli. În momentul
ridicării, palmele se întorc în direcţia
opusă (fig. 3.14).
Ca rezultat, colile mişcate una faţă de
alta se desprind şi vor determina trecerea
aerului, care va favoriza alunecarea unei
coli faţă de alta şi egalarea,
uniformizarea poziţiei lor.
Apucând topul de laturile opuse se
ridică şi se lasă să cadă pe masă în
poziţie verticală, unde prin lovire colile
b
se aşează în aceeaşi linie.
Această cădere se repetă de mai Fig. 3.14. Număratul (a) şi bătutul
multe ori, întâi pe latura lungă a colilor (b) manual al colilor
apoi pe cea scurtă (ambele formând
unghiul de aşezare a colilor). După bătut se va înlătura aerul dintre coli,
apăsând puternic cu palma pe partea stângă a topului aşezat pe masă, cu
palma dreaptă se îndreaptă colile cu direcţia spre margini. Apoi, operaţia se
repetă cu mâna stângă.
Asupra calităţii bătutului colilor influenţează un şir de factori structuraţi
în factori cu implicaţii directe şi indirecte.
Dat fiind că, factorii cu implicaţii directe sunt decisivi asupra
procesului de bătut se propune doar analiza lor.

84
Astfel, bătutul colilor este determinat de influenţa a următorilor factori
cu implicaţii directe:
• formatul colilor de hârtie;
• planietatea (netezimea) hârtiei;
• masa unui m2 a colii de hârtie;
• lipsa sau manifestarea încărcării electrostatice;
• umiditatea hârtiei.
Neuniformitatea colilor de hârtie cu deplasarea uneia faţă de altă cu mai
mult de 4 mm conduce la reducerea productivităţii muncii cu mult faţă de
colile la care deplasarea s-a desfăşurat în limitele a 2-3 mm. Productivitatea
muncii este redusă şi dacă în topul de hârtie se regăsesc coli cu marginile
deformate. La mărirea formatului colii de hârtie pentru aceleaşi condiţii
tehnologice, bătutul este complicat, din acest motiv normele de timp pentru
bătutul manual sau mecanic al colilor de hârtie de formate mari sunt mai
mari cu 15-20 %, decât pentru colile de format mic.
Uşor şi cu exactitate se bat colile de hârtie groase, netede, cu masă şi
densitate de suprafaţă mare. Colile foarte subţiri cu densitate mică de
suprafaţă (spre exemplu, hârtia predestinată pentru ţigări) sunt imposibil de
a fi supuse procesului de batere, ele fiind uniformizate fiecare în parte cu
ajutorul unor ace.
La umiditatea ridicată a hârtiei bătutul colilor este complicat a se realiza
pentru că, aceasta reduce rigiditatea şi conduce la sporirea coeficientului de
frecare a hârtiei.
La umiditatea redusă (cu mai puţin de 5%) a colilor se manifestă
caracteristicile de aderenţă în rezultatul cărora se acumulează sarcini de
încărcare electrostatică.
Încărcarea electrostatică frecvent este remarcată în perioada rece a
anului, când umiditatea aerului în spaţiile unde se păstrează, foarte rar trec
de 30 %. Aceasta înrăutăţeşte crearea spaţiilor de aer între colile de hârtie
ceea ce determină manifestarea aderenţei colilor una faţă de alta.
În vederea neutralizării sarcinilor electrostatice, maşinile pentru
imprimat, tăiere a colilor şi la alte maşini sunt instalaţi diverşi neutralizatori
care utilizaţi împreună cu jetul de aer umed aplicat colilor permit practic
înlăturarea sarcinilor electrostatice.
Este importantă condiţionarea aerului în spaţiile în care se păstrează
colile de hârtie. În condiţiile de păstrare la umiditatea relativă de 60 ± 5%,
umiditatea de echilibru a hârtiei va constitui 7-8 %, dificultăţi de încărcări
electrostatice nu se vor înregistra.

85
3.5. Controlul şi numărarea colilor imprimate
Controlul şi numărarea colilor imprimate se realizează în vederea
stabilirii numărului lor exact necesar pentru evidenţa semifabricatelor la
diferite etape ale procesului tehnologic. Operaţia poate fi realizată manual
sau mecanic cu ajutorul dispozitivelor automate speciale.
Numărarea colilor până la batere, tradiţional se realizează manual, după
– cu dispozitiv automat. Productivitatea dispozitivelor automate de
numărare a colilor variază între 90 000-300 000 coli de hârtie, în raport cu
8 000-9 000 coli numărate manual. Activitatea unui dispozitiv înlocuieşte
munca manuală a 4 operatori.

3.6. Tăierea topului din coli

3.6.1. Tăierea topului din coli


Tăierea colilor imprimate se realizează prin înjumătăţirea sau tăierea
formatelor uzuale standard într-un număr necesar de părţi divizate de un
anumit format. De obicei, pe o coală de hârtie, sunt imprimate două coli
tipografice diferite sau identice. Pentru a supune fiecare coală operaţiei de
îndoire (fălţuire), este necesară o dimensionare prealabilă a colilor de hârtie
prin tăiere, ceea ce şi se realizează pe maşinile de tăiat cu un cuţit.
Literatura de specialitate [1, 2, 3, 5] specifică utilizarea a doi termeni
proprii procesului de tăiere: tăiere şi retezare.
Prin „retezare” se înţelege operaţia de retezare a marginilor în vederea
obţinerii unor coli de hârtie de formă dreptunghiulară, cu margini drepte ce
ulterior vor fi supuse tăierii, în rezultat obţinându-se coli de un anumit
format.
Prin „tăiere” a colilor se înţelege operaţia tehnologică de divizare a
colilor de hârtie într-un anumit număr de elemente de un anumit format.
Retezării şi tăierii îi pot fi supuse colile imprimate până la fălţuire,
imaginile, forzaţurile, copertele, colile de hârtie, alte semifabricate.
Numărul părţilor (elementelor) Np în care este necesară divizarea colilor
de hârtie imprimată preliminar fălţuirii se determină cu relaţia 3.2.

D S ch
Np = = [3.2]
d Sf

unde: D – fracţiunea colii;


d – numărul fracţiunilor în fasciculă;
86
Sch – numărul de pagini în coala de hârtie;
Sf – numărul de pagini în fasciculă.

Maşinile de tăiat sunt diversificate după:


- numărul de cuţite;
- lungimea de tăiere;
- gradul de mecanizare a operaţiilor manuale;
- materialele din care sunt realizate elementele principale;
- productivitatea maşinii.
Lungimea de tăiere a maşinilor variază între 1000-2000 cm, cu o
înălţime a topului de hârtie de 50-140 mm.
După gradul de mecanizare, maşinile pot fi cu acţionare manuală a
mecanismelor, semiautomate şi automate. Încărcarea colilor în maşină şi
eliminarea producţiei tăiate se face la toate tipurile de maşini manual.
În linii generale, maşinile se compun în principal din:
• suportul pe care se aşează colile pentru tăiat;
• mecanismul cuţitului;
• mecanismul vinclului mobil (care se deplasează pe fundament
şi asigură poziţia corectă a topului de coli în timpul tăierii);
• mecanismul de presare a colilor pentru a evita deplasarea în
timpul tăierii.
Topul de coli se sprijină lateral, într-un vinclu fix.
Tăierea se realizează prin declanşarea automată atât a dispozitivului de
presare, cât şi a cuţitului, acţionate de la o transmisie electrică, care apoi
revin la poziţia iniţială.
Sub cuţit, pe fundamentul maşinii se află un şanţ transversal, în care se
introduce un reglete din lemn sau material plastic, în scopul protejării
cuţitului la coborârea lui şi pentru a asigura şi tăierea colilor inferioare din
top.

Regletele din masa maşinii pe care calcă cuţitul respectiv materialul din
care este confecţionat şi poziţia sa influenţează calitatea tăierii. Regleţii pot
fi realizaţi din lemn, mase plastice (capron, poliuretan, polipropilen, enoxid
etc.). Până nu demult aceştea erau realizaţi prioritar din lemn de specii tari
– mesteacăn, stejar, ş.a. Rezistenţa la exploatare a acestor regleţi,
imposibilitatea restabilirii funcţionale a lor au impus identificarea noilor
soluţii. La moment sunt pe larg utilizaţi regleţii din mase plastice

87
(poliamidă, polietilenă, poliuretan, polipropilenă şi smoală epoxidă), ce
sunt mult mai durabili şi pot fi realizaţi cu propriile eforturi (fig. 3.15).

Fig. 3.15. Regleţi din diferite materiale:


a – lemn; b – capron; c – smoală epoxidă; d – poliuretan, poietilenă; e – polipropilenă

În funcţie de tipul materialelor plastice utilizate, regleţii şi susţinătorii


din oţel (4) pot avea formă diferită.
Astfel, regleţii din poliamidă b sunt obţinuţi sub formă de bară (3) de
forma T. Răşinile epoxidale sunt turnate în formele regleţilor de tip H (6),
în secţiune având forma reprezentată în poziţia V. Regleţii din poliuretan şi
polietilenă g sunt realizaţi sub formă de bară (7), pătraţi în secţiune. Cei
mai uzuali la moment sunt regreţii d, obţinuţi din polipropilenă în straturi,
grosimea stratului constituind 2-3 mm dreptunghiulari în secţiune. Aceşti
regleţi nu uzează ascuţirea cuţitului şi sunt simpli în realizare.
Regleţii din masă plastică cu susţinător din oţel sunt dispuşi în canelura
mesei maşinii de tăiat hârtie. În vederea sporirii termenului de exploatare a
regletului sunt utilizate plăcile metalice 2, care fiind deplasate dintr-o parte
a regletului în altă parte, pot împinge regletele în canelura mesei şi fiecare
capăt al regletelui poate fi utilizat de două ori.
Regleţii uzaţi sunt înlocuiţi cu alţii noi, regleţii din răşină pot fi
restabiliţi prin turnarea în tăieturile de la cuţit a unei componenţe proaspete
de răşină.
Regleţii din materiale mai rezistente şi poziţionate corect formează mai
greu zone de intrare a cuţitului, zone ce mototolesc colile inferioare ale
topului ce se taie.
Mecanismul cuţitului asigură la maşinile moderne mişcarea de
„ghilotină” a cuţitului. Mecanismul poate avea construcţii diferite. La cele
cu acţionare dintr-o singură parte (fig. 3.16) suportul cuţitului (1) se
deplasează datorită unui mecanism bielo-manivelă (2). În suportul de cuţit
există două decupări înclinate la unghiuri diferite (α>b), în care culisează
nişte plăci (4) fixate însă diferit faţă de batiul maşinii.
Modificând poziţia plăcii (4) cu ajutorul şurubului (5), se reglează
paralelismul cuţitului cu masa în poziţie inferioară. Modificând lungimea

88
bielei (3) cu ajutorul piuliţei (6), se reglează cuţitul cu suportul său în
poziţie inferioară, necesară când lăţimea cuţitului se reduce datorită
ascuţirii.
Maşinile de formate mai mari au acest mecanism construit din două
biele de lungimi diferite.

Fig.3.16. Mecanismul cuţitului la maşinile de tăiat cu un cuţit

Cuţitul – element principal al mecanismului ce prezintă o placă de oţel,


zona de lucru – lama reprezentând o muchie ascuţită.
Cuţitele sunt constituite din două straturi:
- partea de bază – din oţel cu caracteristici sporite de duritate şi
rezistenţă la uzură;
- partea ascuţită îmbinată cu partea de bază prin laminarea oţelului.
Multistratificarea oţelului permite obţinerea cuţitelor cu o margine
ascuţită dură, rezistentă la uzură şi o bază flexibilă ce se supune uşor
prelucrării mecanice. Marginea ascuţită a cuţitului prezintă o suprafaţă
cilindrică cu raza de rotunjire r=2÷6 mm. La tăierea hârtiei cuţitul se
toceşte şi raza poate fi mărită până la 34 mkm. Studii în această direcţie
demonstrează că, calitatea tăierii este destul de bună când r=10÷25 mkm,
iar la mărirea în continuare a razei de rotunjire calitatea tăierii se
înrăutăţeşte.
Actualmente, în maşinile de tăiat cuţitul realizează mişcări
asemănătoare loviturilor de sabie sau deplasărilor verticale. La mişcări tip
lovituri de sabie, cuţitul se împlântă în topul de hârtie sub un unghi de 2°
faţă de suprafaţa mesei, iar tăierea topului se realizează paralel suprafeţei
mesei. Graţie acestui fapt se reduce rezistenţa hârtiei la tăiere (forfecare),
este asigurată tăierea moderată a topului de către cuţit, sporeşte exactitatea
şi puritatea secţiunii.

89
La mişcarea verticală, lama cuţitului tot timpul rămâne în poziţie
paralelă suprafeţei mesei maşinii. Această mişcare este utilizată pentru
tăierea materialelor tari, unde nu este dorită deplasarea cuţitului de-a lungul
liniei de tăiere ce determină uzura premeditară a cuţitului.
Mecanismul de presare
poate avea construcţie foarte
diferită. Unele construcţii sunt cu
arc (la maşini de formate medii
sau mici), altele sunt acţionate
hidraulic (la maşini de formate
mari). Ultimele asigură o presiune
constantă în timpul tăierii.
Mecanismul vinclului mobil
poate fi cu şurub, cu bandă
circulară sau hidraulic. La cele cu
şurub, şurubul se poate mişca
manual sau electromecanic (fig.
3.17) viteza de deplasare înapoi a
vinclului este mai mare decât cea
de avans (de lucru). Fixarea
dimensiunii de tăiere (de la vinclu
la planul de tăiere) se face cu
ajutorul benzei de dimensionare
(9) întinsă pe role (10 şi 11).
Mecanismele cu bandă, de
regulă de acţionare mecanică, au
inerţie mare la oprire. De aceea, Fig. 3.17. Mecanismul vinclului mobil cu
poziţia precisă a vinclului se ţine acţionare electromecanică, la maşinile de
manual, cu ajutorul volantului. tăiat cu un cuţit:
Viteza mare de deplasare şi 1motor – şurub; 2 – piuliţă; 3 – vinclu mobil; 4 –
electric; 5 – transmisie cu curea; 6 –
fără trepte, lipsa inerţiei la oprirea reductor; 7 – întrerupătoare de fine de
vinclului este asigurată de cursă; 8 – volant pentru deplasarea manuală
mecanismele hidraulice. Maşinile a vinclului; 9 – bandă; 10, 11 – role.
cu astfel de mecanisme sunt
prevăzute cu dispozitive de tăiere cu program la care este asigurată
declanşarea mişcării vinclului şi a cuţitului pe baza programului stabilit.

90
Suportul (5) al maşinilor de tăiat poate fi prevăzut cu mecanisme
pneumatice, care asigură crearea unor perne de aer sub top pentru a asigura
o deplasare mai uşoară a acestuia pe fundament.
Acţionarea maşinilor de tăiat moderne se face cu butoane.
Tehnica tăierii
Una din maşinile tipice pentru procesele de tăiere din legătorie este cea
de tăiat cu un cuţit.
Schema de principiu a acestei maşini prezentate în fig. 3.17
funcţionează astfel:
Vinclul mobil (1) serveşte la fixarea pe masă (2) a topului de coli (T).
Presa (3) presează topul de masă şi îl ţine presat în timpul tăierii. Cuţitul (4)
efectuează tăierea, ajungând până la regletele (5), în care intră puţin pentru
a se asigura astfel tăierea şi ultimelor coli ale topului. Cuţitul (4) este fixat
în suportul (6) care se mişcă în ghidaje. Dintre aceste elemente, cele mai
importante sunt mecanismul cuţitului, presa şi vinclul mobil (vezi mai sus).
În procesul de tăiere, tăietorul aşează topul de coli bine bătute pe masă,
împingându-l spre vinclu, de care trebuie să fie bine împins. Cu ajutorul
presei mobile se stabileşte poziţia corectă unde urmează să se facă tăierea.
Presa mobilă trebuie să cadă perpendicular pe semnul de pe coală.
Colile trebuie să intre perfect în unghiul format de cele două vincluri.
Stabilirea formatului de tăiere se face prin rotirea cadranului indicator.
Se cuplează transmisia care provoacă la început o coborâre a
dispozitivului de presare, apoi urmează căderea cuţitului cu revenire, după
care maşina se decuplează automat.
În timpul tăierii cuţitul taie topul împingând cu partea sa înclinată,
partea tăiată în afară. După tăiere, cuţitul se ridică, urmat fiind de ridicarea
presei. Colile tăiate trebuie să fie perfect paralele bipedice şi de
dimensiunile date, iar marginea tăieturii să fie curată şi netedă.
Imperfecţiunile de tăiere se pot datora modului defectuos de batere a colilor
în top şi nefixării precise în vinclu a acestuia, cât şi unor cauze legate de
maşină şi de felul cum se desfăşoară procesul de tăiere.
Dacă se analizează unele dimensiuni din fig. 3.18, în planul orizontal şi
în cel vertical, pe axa de simetrie A-A1, se pot deduce de unde parvin
aceste imperfecţiuni.
Pentru explicaţie se va numi „plan de tăiere” planul de mişcare a
cuţitului (care trebuie să corespundă cu planul cuţitului) şi „linie de tăiere”
intersecţia dintre coala ce se taie cu planul de tăiere. În mod normal,
unghiurile α, β şi γ din schemă trebuie să aibă fiecare 90°. În realitate,

91
mărimea acestor unghiuri diferă prin însăşi construcţia, reglarea şi uzarea
maşinii.
Topul de coli de înălţime (h) este tăiat de cuţitul (4) sub presiunea
presei (3). Sub presiune, colile de deasupra topului se încovoaie şi se
îndepărtează de vinclu (1). Aceasta este una din cauzele imperfecţiunilor de
tăiere.
Condiţiile de tăiere sunt diferite pentru diferite coli ale topului. Astfel,
cuţitul încovoaie topul în mod diferit, în funcţie de caracteristicile acestuia,
de condiţiile de tăiere şi de nivelul la care se găseşte fiecare coală în top.
Iată de ce dimensiunea GH la colile superioare va fi diferită, respectiv mai
mare decât dimensiunea G1H1 la colile inferioare. Aceasta constituie o altă
cauză a imperfecţiunilor de tăiere.
La fel, asupra preciziei de tăiere influenţează şi faptul că unghiurile α,
β şi γ nu sunt egale cu 90°.
Cum cerinţele minime faţă de precizia de tăiere sunt: deviere pe
lungime maximală – 1 mm şi oblicitate – 1 mm, la maximum 10 % din coli
(respectiv oblicitatea maximă 0,1 %), cerinţele faţă de precizia de
funcţionare a maşinii şi faţă de deservirea acesteia sunt foarte mari.
Pentru a crea condiţii optime de tăiere, cu devieri minime, la maşinile
moderne se foloseşte o mişcare de „ghilotină” a cuţitului la început, în
poziţia iniţială – superioară, cuţitul nu este paralel cu topul, ci sub un unghi
oarecare. Cuţitul intră în top pe la marginea sa şi ajunge să fie paralel cu
topul (de fapt cu masa), abia în poziţia inferioară (la terminarea tăierii).

3.6.2. Esenţa fenomenelor ce se produc la tăiere


Procesul de interacţune dintre presă, cuţit şi topul de hârtie prezentat în
fig. 3.16 este explicat prin dezvoltarea unei sarcini de acţionare provocată
de cuţitul cuneiform ce realizează mişcări pe direcţia A-B prin presarea
topului de hârtie la tăierea acestuia.
Cât de mare nu ar fi sarcina de acţionare a barei de presiune prin
contact P, în condiţii obişnuite de lucru a maşinii, forţele proprii de
pretensionare apărute sub sarcina de acţionare a lamei cuţitului asupra
topului de hârtie, datorită că suprafaţa lamei cuţitului este mică, vor fi
efectiv mult mai mari decât sarcina de acţionare a barei. Din acest motiv
sub marginea cuţitului se creează o sarcină suficient de mare, după cele
menţionate de V. N. Petrov, pentru distrugerea fibrelor hârtiei, constituind
circa 200 Mpa.

92
Marginea rotunjită a cuţitului pătrunzând la o anumită adâncime în
coală, acţionează ca o pană ce întinde şi distruge o parte din fibre. Forţele
de întindere apar şi ca rezultat a îndoiturilor multiple a colilor sub marginea
cuţitului. Concomitent se produce nu numai ruperea fibrelor sub lama
cuţitului ci şi îndepărtarea fibrelor ce nu sunt atinse de cuţit, în partea
inferioară a colii formându-se aşa-zisă fisură anticipată (fig. 3.16 a).
Sub acţiunea forţelor de acţionare a barei de pretensionare topul de
hârtie se retrage de la alimentatorul 3. Lungimea curbei MN este egală cu
lungimea l, iar curbura formată nu acţionează asupra exactităţii tăierii.
Forţele ce apar la tăierea topului de hârtie sunt prezentate de trei
componente:
- forţa de acţionare în plan vertical Pz;
- forţa de acţionare în plan orizontal Px,;
- forţa de acţionare în plan frontal Py, orientată perpendicular
suprafeţei de tăiere.
Cea mai mare forţa de acţionare este forţa de acţionare în plan vertical
Pz. Forţa de acţionare în plan frontal Py este o forţă echivalentă forţelor de
reacţionare a părţii drepte a topului de hârtie, în condiţii adecvate (exemplu,
unghi mic de ascuţire a cuţitului) lama cuţitului poate fi înclinată spre
partea barei de presiune prin contact şi micşora exactitatea tăierii topului de
hârtie.
În vederea aplicării termenilor specificaţi în aplicaţiile cu calcule, de
obicei este utilizată noţiunea de „forţa de tăiere specifică” p (N/m). Asupra
mărimii acestei forţe influenţează tipul hârtiei ce urmează a fi supusă tăierii
(caracteristicile), ascuţimea cuţitului, unghiul de ascuţire. Astfel, sarcina
specifică de tăiere pentru forţa de acţionare verticală Pz a hârtiei
predestinată pentru tiparul înalt nr.3 constituie 22 kN/m, pentru cea nr.1,
pentru tiparul înalt este de 27 kN/m. La modificarea unghiului de ascuţire a
cuţitului de la 11° la 24° forţa Pz creşte cu 25 %, iar forţa Px – cu 35%.
Pe măsura uzurii lamei cuţitului (la mărirea razei marginii de tăiere r de
la 4 la 36 mkm) forţa specifică de tăiere creşte relativ de 5 ori; mărirea în
continuare a razei r poate provoca defecte ale tăierii şi ale mijloacelor de
tăiere.

3.6.3. Factori de influenţă definitorii asupra exactităţii tăierii


hârtiei
Exactitatea tăierii hârtiei, involuntar acţionează asupra exactităţii
fălţuirii, respectiv şi asupra calităţii produselor finite. Colile ce urmează a fi

93
supuse tăierii şi retezării trebuie să corespundă caracteristicilor
dimensionale necesare, să posede colţuri drepte, să fie curate, netede, să nu
aibă margini lipicioase. Colile de hârtie inferioare trebuie să aibă margini
tăiate drept şi curate. Abaterile admise de la caracteristicile dimensionale
standardizate vor varia pe lungime şi lăţime în limitele de ±1 mm, pe
diagonală – 0,1 % din lungimea colii. Maşinile de tăiat hârtie moderne
asigură bine încadrarea în aceste limite.

3.6.3.1. Exactitatea tăierii


Exactitatea tăierii este influenţată de următorii factori:
- exactitatea bătutului;
- exactitatea şi corectitudinea aşezării topului de hârtie în raport cu
linia de tăiere;
- modalitatea de tăiere;
- tipul mişcării cuţitului;
- pregătirea tehnică a maşinii;
- minuţiozitatea reglării mecanismelor maşinii de tăiat;
- presarea topului cu bara de pretensionare;
- tipul, grosimea şi umiditatea hârtiei;
- înălţimea topului de hârtie;
- forma de ascuţire a cuţitului;
- unghiul şi gradul de ascuţire a cuţitului.
Modalitatea de tăiere după „caracteristicile dimensionale constante”
prestabilite din punct de vedere al exactităţii realizării operaţiilor este
prioritară tăierii cu „modificarea caracteristicilor dimensionale”. Exactitatea
înaltă este asigurată de tăierea colilor de hârtie după machetă şi utilizând
softuri specializate tehnic cu dirijare automată.

3.6.3.2. Sarcina de acţionare (forţa de presare)


Cu mărirea forţei de pretensionare probabilitatea de extragere a colilor
de hârtie cu cuţitul de sub bară se micşorează, iar exactitatea tăierii creşte.
Mărirea f a acestei forţe este acceptată însă până la anumite valori (nu mai
mult de 50 kN/m), deoarece cu sporirea forţelor există riscul murdării
imprimărilor, ştergerii scrisului şi a deteriorării colilor superioare de către
bara de pretensionare.
Hârtia satinată cu greutate mare şi planietate înaltă este tăiată cu
exactitate la acţionarea unei forţe de pretensionare de 20-25 kN/m. La
tăierea hârtiei cu greutate mai mică şi planietate redusă, pretensionarea

94
trebuie să fie mai mare, pentru că la acţionarea unei forţe mai mici de
pretensionare colile de hârtie sunt îndoite de către cuţit şi ies de sub bara de
pretensionare. Utilizarea barei de pretensionare în limite de 4÷40 kN
funcţie de tipul hârtiei şi înălţimea topului de hârtie.

3.6.3.3. Înălţimea topului de hârtie


Cu mărirea înălţimii topului de hârtie probabilitatea extragerii colilor
din top cu cuţitul de sub bara de pretensionare creşte. În dependenţă de
nivelul de dispunere a colilor în top, ele pot fi extrase la diferite înălţimi. O
extragere mai frecventă a colilor este observată la distanţa de 15-20 mm de
la coala superioară a topului, fapt ce explică subdimensionarea colilor de
hârtie din top la acest nivel în raport cu cele superioare şi inferioare.
Lungimea tăieturii şi lăţimea laturii tăiate au influenţe semnificative asupra
exactităţii tăierii.
La tăierea marginilor de dimensiuni foarte mici (0,5-1,0 mm) se
produce şifonarea ei. Retezarea marginilor mici este simplificată prin
mărirea forţei de pretensionare a topului de hârtie şi gradul de ascuţime a
lamei cuţitului. Înălţimea topului de hârtie dispus pe suportul maşinii de
tăiat nu va depăşi înălţimea de 15-20 cm.

3.6.3.4. Tipul hârtiei


Exactitatea dimensională a tăierii colilor de hârtie este redusă la tăierea
hârtiilor subţiri şi a hârtiilor cu greutate mică. Mult mai exact sunt tăiate
hârtiile a căror planietate este foarte mare, sunt de grosimi mari şi posedă
greutate mare. Momentul este explicat de faptul că, aceste tipuri de hârtie
se deformează mai puţin sub acţiunea forţei de pretensionare şi sunt supuse
mai puţin pericolului de a fi extrase de către cuţit de sub bară, cu toate că
forţa de acţionare frontală de tăiere tradiţional este nu prea mare. Pentru că
coeficientul de frecare a hârtiei netede este foarte mic, partea secţionată din
top este uşor împinsă de teşitura cuţitului.

3.6.3.5. Umiditatea hârtiei


La mărirea umidităţii hârtiei se reduce rezistenţa ei la tăiereastfel
contribuind la sporirea exactităţii tăierii. Dezavantajele prezentate de
sporirea umidităţii hârtiei sunt remarcate prin mărirea coeficientului de
frecare a hârtiei şi complicarea deplasării părţii tăiate din top cu teşitura
cuţitului. Aceasta conduce la strangularea părţii secţionate cu teşitura

95
cuţitului, mărirea forţei de acţionare frontală şi reducerea exactităţii de
tăiere.
Cea mai optimală condiţie de asigurare a umidităţii hârtiei variază în
limitele de 7-8%.

3.6.3.6. Forma cuţitului


Ascuţirea cuţitului poate fi
rectilinie (fig. 3.18) sau dublu
rectilinie. Mărimile optimale ale
unghiului α2 şi lăţimea teşiturii S:
α2=2°; S=2-3 mm. Din punct de
vedere al reducerii forţelor de frecare
dintre teşitura cuţitului şi a părţii
secţionate din top, reducerea forţei de
acţionare frontală ce constituie forţele
de tăiere şi sporirii exactităţii tăierii se
pledează pentru ascuţirea dublu
rectilinie, la care întâi se şlefuieşte
Fig. 3.18. Forma cuţitului:
cuţitul sub un unghi α1, apoi se a – rectilinie; b – rectilinie dublă
realizează ascuţirea sub unghi α, după
care se şlefuieşte cuţitul sub unghiul α2.

3.6.3.7. Ascuţirea cuţitului influenţează atât precizia de tăiere, cât şi


forţa de tăiere. Un cuţit tocit solicită o forţă de tăiere mult mai mare faţă de
cea normală şi de aici o uzură prematură a maşinii şi uneori defectarea ei.

3.6.3.8. Unghiul de ascuţire al cuţitului influenţează asupra tocirii


acestuia, de aici şi asupra preciziei şi forţei de tăiere. Cu cât unghiul de
ascuţire este mai mare cu atât tocirea lui are loc mai repede şi necesită o
schimbare mai frecventă. Unghiul optim de ascuţire variază între 19-22°.

3.6.4. Factori de influenţă asupra frecvenţei înlocuirii cuţitului şi a


fiabilităţii regletelui
Frecvenţa înlocuirii cuţitului şi a regletelui este determinat de influenţa
unghiului, de forma de ascuţire şi minuţiozitatea reglării adâncimii
implantării cuţitului în reglete.

96
Unghiul şi forma de ascuţire sunt determinate de tipul materialului ce
urmează a fi supus tăierii. Astfel, există două modalităţi diverse de
conferire a formei lamei cuţitului:
- rectilinie;
- dublu rectilinie (fig. 3.18).
Cele mai uzuale forme de ascuţire sunt cele rectilinii (fig. 3.18 a) care
prin rezistenţa mare la uzură şi simplitatea sa de construire asigură o bună
calitate a tăierii colilor.
Ascuţirea dublu rectilinie (fi. 3.18 b) pe lângă multiplele avantaje
prezintă şi un şir de dezavantaje. Printre avantaje cele mai semnificative
merită a fi specificate cele ce ţin de asigurarea condiţiilor favorabile de
deplasare a părţii secţionate din topul de hârtie, ca dezavantaj –
complexitatea obţinerii unei astfel de forme de ascuţire.
La ascuţirea sub formă dublu rectilinie unghiul α1=16-18°, α2=20-22°.
Caracteristicile dimensionale ale teşiturii suprafeţei ascuţite A a unghiului
α2=1-3 mm.
La ascuţirea sub formă rectilinie unghiul α=19-22°. Alegerea unghiului
de ascuţire în limitele impuse de normativele ce le reglementează depind de
caracterul şi caracteristicile materialelor ce urmează a fi supuse tăierii.
Dacă unghiul de ascuţire a cuţitului va fi menţinut valoric în limitele
admisibile, atunci suprafaţa ascuţită (fig. 3.18 b) va deplasa partea
secţionată din top fără a o şifona, ceea ce asigură calitate înaltă a tăierii pe
toată înălţimea topului de hârtie. Abaterile de la recomandările normate
reglementate de standardele în vigoare conduc la înrăutăţirea deplasării
părţii secţionate din topul de hârtie, diminuarea exactităţii tăierii, reducerea
rigidităţii lamei, uzură anticipată a cuţitului, defectare a maşinii de tăiat.
Cu referinţă la rigiditatea cuţitului se va specifica că, în cuţitele de
formă dublă rectilinie aceasta este cu mult mai proliferată decât în cuţitele
de formă rectilinie.
La secţionarea hârtiei netede predestinată pentru ziare, dicţionare cu
masa şi grosime mică se recomandă utilizarea cuţitelor cu unghi de ascuţire
de 19°, la tăierea hârtiei supersatinate, groase cu greutate mare (cretată,
pentru coperte, pentru forzaţ, offset, pentru reproduceri, imagini) – unghiul
de ascuţire α=24°, la tăierea blocurilor-identice – α=16°.
Ascuţirea lamei cuţitului depinde de raza de rotunjire a marginii de
tăiere, unghiul de ascuţire, calitatea ascuţirii şi asamblării. În mod
tradiţional ascuţirea cuţitului se determină vizual după calitatea tăierii
topului de hârtie.

97
Un control riguros a ascuţirii cuţitului poate fi realizat cu dispozitivul
special prin aprecierea directă după forţa specifică de acţionare (N/m)
necesară pentru tăierea hârtiei. Pe măsura tocirii cuţitului raza de rotunjire a
marginii de tăiere r se măreşte brusc. Asftel la ascuţirea cuţitului O=12
kN/m, r=4 mkm, iar la O=25 kN/m, r=34 mkm.
Cu tocirea cuţitului creşte forţa de acţionare asupra topului de hârtie,
sporeşte probabilitatea extragerii colilor de sub bara de pretensionare, se
reduce dublu exactitatea tăierii, sporeşte şansa de biezare (abateri de
oblicitate) a colilor de hârtie. În aceiaşi ordine de idei se remarcă că,
datorită faptului că, suprafaţa cilindrică a lamei tocite a cuţitului cuprinde
strâns şi strangulează marginile la tăierea colilor, în rezultat, colile
inferioare aderă una de alta sau nu se taie definitiv, ceea ce şi serveşte drept
semnal privind necesitatea de schimbare a cuţitului ca rezultat a tocirii
acestuia.
Cuţitul se toceşte în mediu după 1000 tăieri, la tăierea materialelor ce
conţin substanţe de umplutură (spre exemplu hârtia cretată, carton, lederin),
cuţitul se toceşte mult mai repede. Pentru sporirea exactităţii tăierii colilor
de hârtie în top cuţitul este uns cu săpun sau parafină ceea ce conduce la
micşorarea forţelor de frecare dintre cuţit şi hârtie.
Cuţitul trebuie instalat astfel, încât în poziţia lui inferioară el să
interacţioneze cu regletele proporţional pe toată lungimea nedepăşind
0,5mm. Însă chiar şi la o astfel de adâncime de interacţiune, lăţimea fisurii
create va fi mai mare ca grosimea unei coli de hârtie. La următoarele
secţionări fisura se va mări, deoarece în ea împinse de marginea cuţitului
vor nimeri colile inferioare, în rezultat calitatea tăierii colilor inferioare se
reduce substanţial.
Cu cât mai mare este adâncimea de implantare a cuţitului în reglete cu
atât mai repede se uzează regletele şi se despică, la fel de repede se toceşte
şi cuţitul.
Fiabilitatea (durata de exploatare) regletelui depinde şi de materialul
din care el este realizat. Durata medie de exploatare a regletelui la activarea
în două schimburi constituie pentru cele din: lemn – 1-2 zile, poliefiruretan
(din cauciuc poliuretanuretan sintetic CRY-8) – 6 luni, polipropilenă – 5-8
zile.

98
Subiecte pentru verificarea cunoştinţelor

1. Specificarea principalelor tipuri de hârtie pentru tipar, utilizată la


realizarea produselor poligrafice.
2. Analiza caracteristicilor hârtiei. Criterii de clasificare a lor.
3. Nominalizarea metodelor de stabilire a direcţiei de fabricaţie a hârtiei.
4. Definirea caracteristicilor definitorii ale hârtiei pentru procesele de
broşare-copertare.
5. Particularităţile caracteristicilor hârtiei pentru copertă şi pentru forzaţ
de cele pentru tipar.
6. Definirea noţiunii de fracţiune a colii de hârtie.
7. Stabilirea formatului ediţiei până la tăiere cunoscând formatul colii de
hârtie şi fracţiunea lui.
8. Definirea noţiunii de „coala de hârtie” şi „coala editorială”.
9. Coeficienţii de transformare, modalităţile de determinare a lor.
10. Definirea noţiunii de „coală pentru fălţuire”.
11. Enumerarea elementelor componente ale colii pentru fălţuit.
12. Câmpurile paginii, argumentarea corelaţiei dimensionale a câmpurilor.
13. Analiza corelaţiei dintre coala de hârtie, coala editorială şi coala pentru
fălţuit.
14. Care este modalitatea de transformare a volumului ediţiei în coli
editoriale în numărul de coli pentru fălţuit?
15. Cerinţele impuse colilor editoriale.
16. Semnele de control, destinaţia lor pe colile imprimate.
17. Definirea noţiune de „unghi de aşezare a colilor” şi predestinaţia lui.
18. Stabilirea „unghiului de aşezare a colilor” pe colile pentru fălţuit.
19. Specificarea factorilor de influenţă asupra exactităţii bătutului colilor.
20. Metodologia de control şi numărare a colilor imprimate manual.
21. Definirea procesului de tăiere al colilor, predestinaţia lui.
22. Specificarea principalelor elemente ale maşinii de tăiat a colilor de
hârtie.
23. Enumerarea mecanismelor ce determină procesul de tăiere a colilor de
hârtie.
24. Nominalizaea principalelor cerinţe impuse calităţii produselor la
tăierea colilor.
25. Determinarea corectă a linia de tăiere.
26. Specificarea forţelor şi modalităţilor de acţionare a lor în cadrul
procesului de tăiere.

99
27. Nominalizarea factorilor definitorii de influenţă asupra exactităţii
tăierii hârtiei.
28. Definirea sarcinilor de acţionare şi factorilor ce le determină.
29. Influenţa înălţimii topului de hârtie asupra exactităţii tăierii hârtiei.
30. Umiditatea hârtiei, repercusiuni asupra exactităţii tăierii hârtiei.
31. Forma şi unghiul de ascuţire a cuţitului. Influenţe şi predestinaţii.
32. Regletele, factorii de influenţă şi predestinaţie.

Bibliografie

1. Воробьев Д.В., Дубасов А.И., Жуков И.А., Козлов С.Н.,


Брошюровочно-переплетные процессы. Москва «Книга», 1979
2. Трубникова Г.Г. Технология брошюровочно-переплетных
процессов. Москва «Книга», 1987
3. Niţă E. Fălţuitul. O operaţie deosebit de importantă în realizarea
produselor poligrafice. Revista tipografilor, nr. 3, 2002, pag. 18-20
4. Philippe Schuwer Tratat practic de editare. Editura AMARCORD,
Timişoara, 1999
5. Niţă E., Mărculescu M. Tehnologie poligrafică. Editura didactică şi
pedagogică, Bucureşti, 1981

100
4. FĂLŢUITUL COLILOR

4.1. Optimizarea volumului fasciculelor ce constituie blocul de carte


4.2. Modalităţi de fălţuire şi predestinaţia lor
4.2.1. Caracteristici ce determină alegerea modalităţilor de fălţuire
4.2.1.1. Direcţia de fabricaţie a hârtiei la lansarea ediţiilor;
4.2.1.2. Tăierea optimală a hârtiei;
4.2.1.3.Greutatea şi grosimea hârtiei ce determină paginarea şi
modalităţile de fălţuire;
4.2.1.4. Supradimensionările în fascicule;
4.2.1.5. Caracteristicile machetei colii de hârtie ce urmează a fi
supusă fălţuirii;
4.2.1.6. Formatul copertei pentru blocul fixat prin metoda
lipirii fără coasere;
4.2.1.7. Rezistenţa imprimatelor la uzură în procesele post-
press;
4.2.1.8. Aplicarea substanţei anticopiative;
4.2.1.9. Depozitarea şi transportarea imprimatelor şi
fasciculelor;
4.2.1.10.Considerarea deşeurilor de hârtie necesare
soluţionării tehnologice de fabricaţie;
4.2.1.11. Posibilitatea de fălţuire cu aderenţă concomitentă a
colilor în fascicule;
4.2.1.12. Dispunerea în fascicule a paginilor fără buclă la
fălţuirea perpendiculară. Perforarea pe liniile de
îndoire megieşe;
4.2.1.13. Reciclarea deşeurilor de hârtie( maculatura
4.2.2. Clasificarea modalităţilor de fălţuire
4.2.3. Predestinaţia modalităţilor de fălţuire
4.3. Principii de aplicare a fălţuirii mecanice
4.3.1. Dispozitiv de fălţuit cu pâlnie la maşina de imprimat rotativă
4.3.2. Dispozitiv de fălţuire cu clape şi tamburi
4.3.3. Maşinile de fălţuit cu cuţit
4.3.4. Maşinile cu casetă
4.3.5. Maşinile combinate
4.4. Particularităţi de fălţuire. Biguirea şi perforarea colilor
4.5. Analiza, evaluarea şi controlul calităţii fălţuirii. Caracteristici de
calitate ale fălţuirii
4.5.1.Caracteristici de calitate ale fălţuirii
4.6. Factori de influenţă asupra calităţii şi productivităţii fălţuirii
101
4.1. Optimizarea volumului fasciculelor ce constituie blocul de
carte
Fălţuitul colilor imprimate este operaţia de îndoire succesivă pentru a
aduce colile la formatul necesar produsului poligrafic ce se realizează,
astfel încât paginile fiecărei coli să se succedă în ordinea indicată prin
numerotarea lor. În operaţia de fălţuire, colile se transformă în fascicule.
Sunt supuse fălţuirii nu numai colile de hârtie imprimate ci şi
forzaţurile, planşele cu imagini, copertele pentru acoperirea broşurilor prin
intercalare, alte tipuri de produse poligrafice.
Volumul (numărul de pagini) fasciculului unei ediţii este determinat de
tipografii sectoarelor de realizare a formelor şi a celor de la imprimare prin
considerarea productivităţii şi calităţii prelucrării produselor în cadrul
lucrărilor de broşare-copertare. De regulă, cu cât mai mare este numărul de
pagini în fasciculele blocului, cu atât mai mici sunt cheltuielile legate de
fălţuire, completare a blocurilor şi fixare prin coasere, respectiv cu atât mai
mare este coeficientul de compresiune a fasciculelor şi blocurilor.
Utilizarea fasciculelor cu un volum mic de pagini asigură o exactitate înaltă
a fălţuirii, sporeşte rezistenţa, densitatea la îmbinarea prin coasere,
rezistenţa formei cotorului şi a integrităţii blocului.
Optimizarea volumului fasciculelor blocului este determinată de
următoarele caracteristici:
- înălţimea topului de hârtie;
- metodele de fixare a blocului de carte;
- înălţimea blocului de carte;
- tirajul ediţiei;
- termenul de exploatare;
- frecvenţa utilizării produsului;
- formatul ediţiei.
Grosimea hârtiei este o caracteristică decisivă în stabilirea volumului
fasciculelor. Hârtia fină şi subţire permite obţinerea fasciculelor
voluminoase fără mari complicaţii tehnologice, astfel hârtia cu grosime de
90mkm este recomandată la realizarea fasciculelor cu 32 pagini. Utilizarea
hârtiei de grosimi mai mari decât cea specificată conduce la diminuarea
calităţii produselor la fălţuire: la fălţuirea perpendiculară şi combinată se
formează foarte frecvent cutele oblice îndoitura având caracter mai puţin
exact, este diminuată tragerea falţurilor de cotor. Utilizând hârtia cu
grosimea de 90-120mkm şi hârtia cretată cu grosime mai mică decât cea

102
indicată, blocurile se vor completa cu fascicule a câte 16 pagini, la o
grosime mai mare a hârtiei se vor constitui fascicule a câte 8 pagini.
Metoda de fixare a blocului de carte. Metodele de fixare a blocului de
carte din fascicule adunate suprapuse sau intercalate nu sunt influenţate de
volumul fasciculelor cu implicaţii asupra rezistenţei ediţiei, astfel dacă
blocurile sunt fixate prin coasere cu aţă este bine ca blocul să fie completat
cu fascicule din 32 pagini.
Înălţimea blocului de carte. Ediţiile în copertă ce fac parte din grupa a
II după înălţime îmbinate prin coaserea fasciculelor suprapuse se
recomandă a fi completate cu fascicule din 16 pagini, în cazul utilizării
fasciculelor din 32 pagini, numărul lor mic în bloc (de la 2 la 6) nu pot
asigura o rezistenţă suficientă de fixare adezivă sau prin coasere a tifonului
de cotorul blocului. La fixarea fasciculelor cu aţe termoadezive, ediţiile în
copertă din grupa a II vor fi completate cu fascicule din 16 pagini (iar la
utilizarea hârtiei cretate groase – fascicule din 8 pagini), pornind de la
modalitatea prevăzută pentru utilizarea fasciculelor subţiri.
La o înălţime a blocului mai mare de 30mm se recomandă utilizarea
fasciculelor constituite din 32 pagini. Aceste cerinţe nu se impun ediţiilor
cu un număr mare de fascicule ce au planşe cu bucle tăiate, planşelor
anexate fasciculelor cu mai multe imagini, deoarece acestea complică
procesul de completare, în special la coaserea blocurilor.
Tirajul ediţiei. La realizarea unor tiraje mari de produse se va tinde
spre minimalizarea cheltuielilor de timp, reducerea suprafeţelor de lucru.
Aceasta conduce la necesitatea imprimării ediţiilor pe hârtie de grosimi
mici utilizând fixarea fasciculă cu fasciculă, pentru a putea fi completate
blocurile cu fascicule din 32 pagini.
Termenul de exploatare. Ediţiile prevăzute pentru o durată de
exploatare şi frecvenţă mare a utilizării, produsele artistice, unde se impune
o calitate înaltă, rezistenţă şi durată de exploatare, este recomandată
completarea blocurilor din fascicule a câte 16 pagini.
Formatul ediţiei. La realizarea ediţiilor de formate mici şi miniaturale
(1/64 sau şi mai mică fracţiune) este complicat de a se obţine falţuri exacte,
respectiv este oportună utilizarea fasciculelor din 16 pagini.

103
4.2. Modalităţi de fălţuire şi predestinaţia lor

4.2.1. Caracteristici ce determină alegerea modalităţilor de


fălţuire
Modalităţile de fălţuire pentru ediţii sunt stabilite încă în etapa de
planificare a procesului tehnologic a ediţiei.
Modalitatea de fălţuire este determinată de următoarele caracteristici:
- volumul fasciculelor blocului;
- caracteristicile dimensionale ale fracţiunii colii;
- formatul ediţiei;
- modalitatea de croire a colii de hârtie şi fracţiunea ei;
- cerinţe specifice impuse fasciculelor;
- posibilităţile şi caracteristicile tehnologice asigurate de către
mijlocul de fabricaţie: completare, fixare a blocurilor, tăiere.
Asigurarea calităţii produselor în procesele post-press în mare parte este
determinată de procesele preliminare acestora. Imprimările aduse în secţia
de broşare-copertare sunt semifabricate în care sunt investite anumite
cheltuieli materiale, financiare şi eforturi deosebite. Legătorul trebuie să
intervină şi să se implice în continuare în activitatea de fabricaţie în calitate
de partener interesat al tipografului şi invers.
În fabricaţie există riscul neconsiderării factorilor tehnologici şi
materiali cu toate implicaţiile lor. Astfel, încă în faza de planificare este
necesară considerarea tuturor implicaţiilor, cele recomandate urmând a fi:
4.2.1.1. Direcţia de fabricaţie a hârtiei la lansarea ediţiilor;
4.2.1.2. Tăierea optimală a hârtiei;
4.2.1.3.Greutatea şi grosimea hârtiei ce determină paginarea şi
modalităţile de fălţuire;
4.2.1.4. Supradimensionările în fascicule;
4.2.1.5. Caracteristicile machetei colii de hârtie ce urmează a fi supusă
fălţuirii;
4.2.1.6. Formatul copertei pentru blocul fixat prin metoda lipirii fără
coasere;
4.2.1.7. Rezistenţa imprimatelor la uzură în procesele post-press;
4.2.1.8. Aplicarea substanţei anticopiative;
4.2.1.9. Depozitarea şi transportarea imprimatelor şi fasciculelor;
4.2.1.10.Considerarea deşeurilor de hârtie necesare soluţionării
tehnologice de fabricaţie;

104
4.2.1.11. Posibilitatea de fălţuire cu aderenţă concomitentă a colilor în
fascicule;
4.2.1.12. Dispunerea în fascicule a paginilor fără buclă la fălţuirea
perpendiculară. Perforarea pe liniile de îndoire megieşe;
4.2.1.13. Reciclarea deşeurilor de hârtie( maculatura).

4.2.1.1. Direcţia de fabricaţie a hârtiei la lansarea ediţiilor


Eficienţa fabricaţiei şi calitatea produselor depind de corectitudinea
stabilirii direcţiei de fabricaţie a hârtiei în colile pe care are loc imprimarea
şi sunt supuse prelucrării în continuare.
Direcţia de fabricaţie a hârtiei este necesară să fie corelată cu cerinţele
impuse proceselor post-press, adică să corespundă tehnologiei de fabricaţie.
Toate elementele constructive ale ediţiei de carte – fascicule, planşe,
acoperitoare, anexe, intercalări de cotor, supracoperte, forzaţe trebuie
imprimate astfel ca, direcţia de fabricaţie a hârtiei să fie paralelă liniei
cotorului ediţiei.
În produsele tip formular direcţia de fabricaţie va corespunde liniei de
încleiere.
În cazul când cerinţele de conformitate a direcţiei de fabricaţie a hârtiei
nu sunt considerate, atunci pot apărea defecte de genul: imposibilitatea
corelării exacte a corespunderii îndoiturilor la fălţuire, formarea cutelor la
fălţuire, ondulare a cotorului fasciculei, rezistenţă insuficientă a îmbinării
adezive, deschidere insuficientă a cărţii, deformare a copertei sau ondulare,
etc. Colile ce au direcţia de fabricaţie a hârtiei diferită în aceiaşi ediţie
trebuie evitate în utilizare sau în cazul imposibilităţii acesteia, este necesară
selectarea şi marcarea lor, pentru că direcţia de fabricaţie are o importanţă
deosebită în exactitatea fălţuirii. Fasciculele ce au orientat „incorect”
direcţia de fabricaţie este bine să fie dispuse în mijlocul blocului de carte.
La fălţuirea paralelă prin diferite modalităţi de îndoire, direcţia de
fabricaţie trebuie să fie paralelă falţurilor, în caz contrar se va diminua din
exactitatea fălţuirii. În acelaşi timp, la utilizarea hârtiei subţiri şi irezistibile
cu masa a 1m2 mai mică de 70g se oferă posibilitatea alegerii direcţiei de
fabricaţie perpendicular liniilor paralele de fălţuire a fasciculei.
Aceasta poate avea repercusiuni pozitive, pentru că, produce sporirea
rigidităţii colii deformate şi respectiv reduce probabilitatea apariţiei
defectelor la fălţuire. Preliminar fălţuirii colilor, perpendicular direcţiei de
fabricaţie este necesară identificarea succesiunii fazelor tehnologice.

105
La fălţuirea combinată se va tinde spre asigurarea conformităţii direcţiei
de fabricaţie cu linia de orientare a ultimei îndoituri.
Deseori, spre exemplu, la fălţuirea fasciculelor din 12 pagini prin
îndoituri combinate, direcţia de fabricaţie este perpendiculară primelor
două îndoituri paralele, însă paralel celei de-a treia îndoituri şi cotorului
fasciculei.

4.2.1.2. Tăierea optimală a hârtiei


Un alt factor de influenţă asupra calităţii proceselor de fălţuire îl
reprezintă conformitatea unghiului de aşezare a colii de hârtie cu 90°. Dacă
unghiul de aşezare a colii de hârtie nu respectă condiţia de asigurare de 90°
între laturile colii, este necesară corectarea biezării hârtiei prin tăiere.
Cauza provocării acestui defect este determinată de lipsa mecanismului de
aşezare a colilor în maşina de fălţuit, ceea ce permite mişcarea liberă a
colilor pe mecanismul de transportare, reglându-se doar cu dispozitivele
(rigle) de aliniere.
La imprimarea faţă-verso cu întoarcerea colii (de la stânga la dreapta),
în cazul lipsei unghiului de aşezare, topul de hârtie trebuie tăiat cel puţin
din partea unei sau două laturi, iar la colile întoarse din trei-patru laturi.

4.2.1.3. Greutatea şi grosimea hârtiei ce determină paginarea şi


modalităţile de fălţuire
Modalităţile de aşezare a paginilor trebuie să corespundă fălţuirii şi
depind la rândul său de grosimea hârtiei şi greutatea unui m2 în g, ce
indirect indică asupra grosimii hârtiei.
O deosebită importanţă o are grosimea hârtiei la fălţuirea cu multiple
îndoituri, pentru că în procesul de formare a falţurilor şi pe măsura sporirii
numărului de falţuri se intensifică rezistenţa interioară a hârtiei la îndoiri,
ceea ce poate conduce la apariţia cutelor, pliurilor în fascicule.
În raport cu numărul de îndoituri la fălţuirea dintr-o singură îndoitură şi
fălţuirea perpendiculară se recomandă utilizarea hârtiei cu următoarea
greutate a 1m2:
- fălţuire dintr-o singură îndoitură – până la 250g cu realizarea unui
big preliminar pe linia îndoirii ce urmează;
- fălţuire din două îndoituri – până la 150g;
- fălţuire din trei îndoituri – până la 120g, maximum – 130g;
- fălţuire din patru îndoituri – 80÷100g.

106
Parametrii de greutate a unui m2 prezentaţi pentru fălţuirea
perpendiculară pot servi ca punct de plecare şi vizează hârtia cu o densitate
medie de suprafaţă. Alte modalităţi de fălţuire necesită alte limite de
variaţie ale parametrilor acestor caracteristici.
Soluţionarea aplicativă a modalităţilor de fălţuire poate fi identificată
prin încercarea a câteva coli de hârtie la maşina de fălţuit.
Hârtia cretată cu masa 1m2 mai mare de 120g utilizată pentru ediţiile
artistice, unele tipuri de reviste şi produse publicitare pot fi supuse fălţuirii
nu mai mult decât din două îndoituri.
Modalităţile de fălţuire sunt legate de volumul fasciculelor şi de
numărul lor în ediţie. La lansarea ediţiilor multifasciculare este necesară
coordonarea numărului de fascicule în bloc cu numărul de secţii în maşina
de fălţuit, pentru ca să nu fie necesară completarea blocurilor în două etape.
În unele cazuri acestea pot fi evitate prin reducerea numărului lor în
bloc încă în etapa de planificare a ediţiei. Astfel, dacă blocul de carte ce
urmează a fi constituit din fascicule de 16 pagini va fi constituit din 32
pagini, atunci relativ 40% din timpul maşinii va fi economisit la operaţiile
de fălţuire, completare şi fixare a blocurilor, considerând şi faptul că, la
formatul de imprimare în 1/16 fracţiune practic sunt excluse fazele de
batere şi tăiere a colilor imprimate, dacă nu sunt considerate şi fasciculele
incomplete. Utilizarea fasciculelor din 32 pagini, care nu cedează după
calitate falţurilor din 16 pagini, conduc la reducerea densităţii coaserii
fasciculelor blocului cu aţă, respectiv la reducerea rezistenţei de îmbinare a
blocului, reducerea coeficientului de presare.
Asupra modalităţii de fălţuire influenţează şi rezistenţa hârtiei la rupere
şi perforare. După modalitatea de paginare este necesară identificarea
preliminară a modalităţii de fălţuire ce se va realiza.
Perforarea se va realiza pentru fălţuirea perpendiculară din patru
îndoituri, când coala de hârtie va fi fălţuită după standardul german, englez
sau internaţional. Pe lângă fălţuirea tradiţională, din trei şi patru îndoituri
perpendiculare poate fi utilizată o diversificare mare de modalităţi de
fălţuire atât la maşinile de fălţuit combinate cât şi la maşinile de fălţuit cu
caseta.

4.2.1.4. Supradimensionările în fascicule


Când fălţuirea se realizează cu o anumită deplasare a liniilor de fălţuire
în raport cu axa de simetrie a colii atunci aceasta este numită fălţuire cu
supradimensionare. Aplicată în cazurile când ediţiile sunt prelucrate în

107
continuare la maşinile de legat la îmbinare prin coasere, în sistemul de
prelucrare ale cărora sunt utilizate nu mecanisme pneumatice ci mecanice.
Ultimele fac parte din primele generaţii, impunându-se prin asigurarea
fiabilităţii la deschiderea fasciculelor pe mijloc, în special la utilizarea
hârtiei ce prezintă dificultăţi la prelucrare. Consumul mare de hârtie în
raport cu acestea cu 1,0÷1,5% este suplinit într-o anumită măsură de
reducerea staţionărilor impuse şi sporirea productivităţii mijloacelor de
fabricaţie. În dependenţă de tipul maşinii de tipar utilizate (cu alimentare în
coli sau din rulou) şi maşinile de broşare-copertare, supradimensionarea în
fascicule poate fi pe dreapta sau stânga utilizată în formatul tip ediţie de
carte sau aşezări tip album în 4, 8, 12, 16, 24, 28 şi 32 pagini în fasciculă.
În fasciculele care nu au buclă, în câmpurile superioare şi inferioare, când
falţurile sunt paralele şi în marea majoritate a cazurilor este necesară
planificarea supradimensionării pentru cuprindere pornind de la faptul că,
astfel de produse nu pot sigur să se deschidă prin aspiraţie.
La etapa de planificare a producţiei ediţiei cu supradimensionarea
fasciculelor este necesară soluţionarea următoarelor momente:
- locul unde se va face supradimensionarea; în partea anterioară
sau posterioară a fasciculei?
- care va fi lăţimea minimală a supradimensionării?
- supradimensionarea va fi aplicată tuturor fasciculelor sau doar
pentru unele din ele?

4.2.1.5. Caracteristicile machetei colii de hârtie ce urmează a fi supusă


fălţuirii
La realizarea manuală a montajului paginilor de zaţ este necesară
considerarea adaosurilor nestabilite de către soft-ul specializat de
machetare computerizată. Pentru cărţile şi broşurile fixate cu sârmă prin
cotorul fasciculelor este necesară considerarea adaosurilor pentru tăiere de
cel puţin 3mm pentru câmpul superior, 6-7mm pentru câmpul inferior şi
5mm pentru câmpul exterior. În cazul paginilor cu ilustraţii „sub tăiere”
este necesară considerarea suplimentară a adaosurilor de cel puţin 3mm.
Aceste adaosuri minimale pentru tăiere se vor suplimenta cu încă 3mm
la cotor pentru fiecare pagină în cazul fixării blocului de carte prin metoda
de lipire cu tăierea falţurilor la cotor. Pentru cazul fasciculelor cu multe
pagini câmpul de tăiere al cotorului se va mări cu 4mm pentru ca paginile
interioare ale fasciculei dispuse în bloc să fie accesibile retezării. La fixarea

108
blocului fără coasere cu fasciculele perforate la cotor, adaosuri
suplimentare nu sunt necesare.
Pe planul-montaj, funcţie de tehnologia aplicată, trebuie să fie reflectate
următoarele date iniţiale:
- unghiurile superioare;
- adaosurile pentru tăiere a câmpurilor la fixarea blocurilor fără
coasere şi tăierea blocurilor;
- adaosurile pentru tăierea imprimatului în părţi componente pentru
a fi fălţuite;
- succesiunea paginilor cu coloncifre;
- câmpul clapelor de fixare pe maşina de tipar;
- poziţionarea scărilor de control.
Dacă este utilizată aşezarea paginilor pentru fascicule cu planificarea
prelucrării ulterioare la agregatele de adunare-coasere-taiere (AACT) este
necesară considerarea adaosurilor la tăiere a acestor fascicule în limite de 4-
12mm de-a lungul liniei de tăiere.
În agregatele seriei ST ale firmei HEIDELBERG Finishing, în acest
scop sunt utilizate cuţitele duble cu profil special ce taie fâşii de hârtie pe
linia de tăiere cu lăţimea de 6,9 sau 12mm. Această retezare este impusă de
faptul că, la reproducerea policromă a ilustraţiilor, imaginilor sunt utilizate
semne de control de suprapunere a culorilor sau câmpul lor de delimitare a
dispunerii „la extreme” adică câmpurile sunt excluse. Cum au demonstrat
studii în această direcţie, adaosurile de 4mm nu sunt prea recomandate,
pentru că acestea pot conduce la îmbâcsirea cuţitului cu profil din sectorul
de tăiere a AACT. Pentru toate cazurile în scopul evitării defectelor se vor
considera tehnologiile de fabricaţie a proceselor ulterioare.

4.2.1.6. Formatul copertei pentru blocul fixat prin metoda lipirii fără
coasere
Formatul copertei ediţiei îmbinată prin metoda lipirii fără coasere
trebuie calculat astfel încât, pe înălţime dimensiunea să depăşească cu 2-
3mm înălţimea blocului de carte. La aceiaşi înălţime a copertei şi blocului,
adezivul va ieşi în exterior, pe parcurs va murdări mecanismele de ieşire şi
respectiv vor conduce la afectarea funcţionalităţii proceselor în fazele
următoare. Fixarea prin lipire fără coasere a fasciculelor în bloc impune
echilibrarea procesului de aplicare a suprafeţelor peliculelor adezive şi a
celui de uscare.

109
4.2.1.7. Rezistenţa reproducerilor (imprimatelor) la uzură în procesele
post-press
În procesul de obţinere a semifabricatelor operaţii cum ar fi fălţuirea,
completarea cu planşe, anexe, reproducerile sunt supuse unor mari sarcini
la uzură. Irezistenţa reproducerilor la uzură conduce la ştergerea sau la
trecerea culorilor în maşina de fălţuit, murdărirea lor, încălcarea procesului
tehnologic, ceea ce respectiv determină diminuarea calităţii ediţiilor.
Ştergerea cernelurilor provocată de calitatea fixării poate să nu prezinte
indicii exteriori asupra modalităţilor de manifestare în procesul de
imprimare, însă se pot manifesta în maşina de fălţuit. Cauzele apariţiei şi
manifestării acestora pot fi diferite. La alegerea corectă a cernelurilor şi
hârtiei una din cauzele tipice ce provoacă apariţia defectelor şi influenţează
asupra rezistenţei la uzură o constituie necorelarea echilibrului „cerneală-
apă” în maşina de tipar offset. Tipograful trebuie să ia în considerare
calitatea şi concentrarea substanţei adaos amortizatoare din soluţia de
umezire. Indiciile H al soluţiei nu trebuie să depăşească limitele 4,9-5,5.

4.2.1.8. Aplicarea substanţei anticopiative


Dacă substanţa anticopiativă aplicată pe reproducere este foarte intensă,
aceasta poate provoca manifestarea unui efect negativ la fălţuire.
Particulele prafului vor trece pe cilindrii şi caseta maşinii de fălţuit ceea ce
va conduce la defectarea suprafeţelor imprimatelor fălţuite. Aceasta impune
ca tipograful să supravegheze procesul, astfel încât aplicarea prafului să fie
minimală, luând în considerare şi faptul că substanţele anticopiative pentru
anumite tipuri de produse se deosebesc una faţă de alta, inclusiv şi cele
destinate pentru imprimarea „pe uscat” sau „pe umed”. Utilizarea
substanţelor anticopiative contrar predestinaţiei lor pot provoca apariţia şi
manifestarea diferitor defecte de diversă gravitate.

4.2.1.9. Depozitarea şi transportarea imprimatelor şi fasciculelor


Imprimatele şi fasciculele extrase pe dispozitivul de ieşire al maşinii de
tipar sau obţinute din maşinile de fălţuit deseori sunt supuse depozitării.
Imprimatele se vor aşeza pe paletă în topuri cu mare atenţie şi acurateţe.
Colţurile îndoite şi şifonate ale colilor conduc la crearea a mari dificultăţi
atât în procesul de tăiere cât şi la fălţuire.
Dacă fasciculele sunt rău adunate sau au cotoarele deformate, se reduce
productivitatea AACT, maşinii de fixare prin coasere a anexelor, maşinilor
de coasere a fasciculelor şi reduce calitatea fixării blocului. Când

110
fasciculele sunt fălţuite rău la îmbinarea prin lipire a blocului, adezivul va
avea tendinţa de a pătrunde în profunzimea blocului, iar după retezarea
falţurilor de cotor se vor observa formarea unor fisuri prin care pătrunde
adezivul. Dacă după fixare un astfel de bloc va fi deschis, defectul va fi
observat imediat.
Pe fiecare top de imprimate se va fixa o etichetă în care vor fi
specificate numărul colilor, fasciculelor şi tipul comenzii.

4.2.1.10. Considerarea deşeurilor de hârtie necesare soluţionării


tehnologice de fabricaţie
Deşeurile materiale survenite din procesul tehnologic de fabricaţie vor
fi analizate după provenienţă pentru fiecare din fazele tehnologice cu
începere de la secţionarea rulourilor până la fazele legate de prelucrarea
blocurilor de carte şi dispunerii lor în coperte. Apariţia deşeurilor este
determinată de formatul şi dimensiunile materialului de bază,
imperfecţiunea organizării fabricaţiei şi a mijloacelor tehnologice de
fabricaţie. Pierderile pot fi sporite de furnizarea unor loturi materiale de
noncalitate, nerespectarea condiţiilor de păstrare şi transportare a
materialelor şi semifabricatelor.
În raport cu deşeurile sunt prevăzute norme speciale elaborate pe faze
tehnologice, acestea urmând a fi respectate şi a nu fi depăşite, tinzând spre
minimalizarea lor în vederea optimizării organizării procesului de
fabricaţie.
Normele de deşeuri ale hârtiei depind de tirajul ediţiei, tipul mijloacelor
de fabricaţie, gradul de implicare manuală în activităţile de fabricaţie.
Pentru ediţiile de carte de formate medii, orientativ ele nu trebuie să
depăşească următoarele limite:
- imprimarea monocromă în coli – 0,8-2,0%;
- tăierea după imprimare – 0,2%;
- fălţuirea – 0,2-0,3%;
- celelalte operaţii – 0,3-0,7%.
Deşeurile se vor suplimenta în cazul utilizării hârtiei în coli – cu 0,3%,
imprimare policromă, forzaţe şi alte elemente suplimentare (0,1% pentru o
singură lipire a forzaţului), tăierea hârtiei (0,2%), etc.
La imprimarea cu mai multe culori, deşeurile hârtiei utilizate la
realizarea blocului constituie de regulă – 6-8%. Deşeurile hârtiei pentru
copertă tradiţional sunt determinate de tehnologia de imprimare, imprimare

111
prin gravare – 2%, lăcuire (0,8-1,0%), prepresare a substanţelor peliculare –
3,0-5,0%, tăierii, fălţuirii şi a altor faze tehnologice ulterioare.

4.2.1.11. Posibilitatea de fălţuire cu lipirea concomitentă a colilor în


fascicule
Ediţia constituită dintr-o singură fasciculă, căreia nu îi sunt impuse
pretenţii de calitate speciale poate fi realizată nemijlocit la maşina de
fălţuit.
Fixarea tradiţională a ediţiei cu sârmă prin cotor este înlocuită pentru
acest caz cu lipirea paginilor din fasciculă pe linia cotorului. Pentru aceasta,
preliminar constituirii falţului este utilizat unui dispozitiv special –
dispozitiv de încleiere liniar ce se montează de obicei înainte de prima
staţie de îndoire paralelă. Cilindrii de fălţuit vor fi îndepărtaţi pentru a nu fi
afectaţi de depunerea de adeziv pe aceste porţiuni. Instalaţiile cu duze sunt
dotate cu capete de palpare a colilor pentru a fixa precis lungimea de
încleiere. Cu un astfel de dispozitiv opţional se poate realiza încleierea
falţului la fascicule de 8, 12, 16, 20, 24, 28 pagini, coliţele astfel încleiate
putând fi prelucrate mai uşor în continuare. Produsele pot fi tăiate la cap şi
picior după încleiere, în măsura în care nu se tinde spre o calitate deosebită
a tăierii, care nu se poate realiza cu dispozitivele de tăiere ale maşinilor de
fălţuit.

4.2.1.12. Dispunerea în fascicule a paginilor fără buclă la fălţuirea


perpendiculară. Perforarea pe liniile de îndoire megieşe
La cea mai uzuală fălţuire aplicată în ediţiile de carte din trei şi patru
îndoituri, se regăsesc patru file (8 pagini) succesive dintr-o fasciculă de 32
pagini ce nu au bucle la câmpurile superioare şi inferioare. Aceste pagini au
fost numite „pagini fără bucle”. În dependenţă de metoda de fălţuire
(manuală sau mecanică) paginile „fără buclă” pot fi dispuse pe 1, 2 sau a 4-
a parte din fasciculă, mai rar pe a 3-a parte.
Momentul poate servi drept mijloc de orientare pentru verificarea
corectitudinii realizării fălţuirii perpendiculare în maşinile de fălţuit de
diferite tipuri – după standardul german, englez sau internaţional.
În literatura de specialitate [4, 5, 6, 7] deseori este specificat tipul de
fălţuire: manuală sau mecanică fără a fi indicată marca, tipul maşinii la care
este realizată fălţuirea.

112
După cum se ştie fălţuirea perpendiculară manuală din patru îndoituri
asigură dispunerea paginii fără buclă pe a 2-a parte a fasciculei. O astfel de
amplasare este reglementată de standardul internaţional pentru fălţuirea din
patru îndoituri în maşinile cu casetă, combinate sau cu cuţite speciale.
Dacă colile imprimate şi paginate predestinate fălţuirii mecanice cu
patru îndoituri din anumite motive au ajuns la fălţuitul manual, este
necesară considerarea standardului perpendicular al fălţuirii. Conform
recomandărilor prescrise de literatura de specialitate [1-7] la fălţuire după
realizarea celei de-a doua îndoituri coala va fi întoarsă, apoi mişcată în
direcţia acelor de ceasornic la 90°, pentru a face următoarele două îndoituri.
În rezultatul acestor acţiuni, colile fără buclă vor nimeri în prima parte a
fasciculei, ceea ce corespunde modelului de fălţuire după standardul
german. Aceste particularităţi pot fi considerate la proiectarea ediţiilor încă
în faza de planificare.
Fălţuirea perpendiculară din 4 îndoituri [6,7,8] se face manual foarte
rar. Ea cere o tăiere suplimentară după a treia îndoitură a buclei de la
câmpul superior al fasciculei pentru a permite ieşirea aerului dintre pagini,
ceea ce asigură ulterior constituirea calitativă a falţului ce urmează. În
maşinile de fălţuit cu casetă sau combinate lipsa perforărilor în fasciculele
ediţiilor de carte constituie încălcări grave ale prescripţiilor tehnologice.
La fălţuirea din patru îndoituri şi fixarea blocurilor prin coasere a
fasciculelor cu aţă perforarea se realizează doar pe cea de-a doua, a treia
îndoitură, adică respectiv la ieşirea din staţia de fălţuire după prima şi a
doua îndoitură pentru a nu afecta cotoarele falţurilor. La perforare este
necesară respectarea conformităţii corelaţiei dimensionale între riţ şi
tăietură pentru a asigura expulzarea aerului dintre paginile fasciculei. La
îmbinarea prin lipire perforarea se poate realiza după linia ultimei îndoituri.

4.2.1.13. Reciclarea deşeurilor de hârtie


Experienţa mondială în domeniul poligrafiei cu fiece an cunoaşte
ascensiuni a realizării produselor poligrafice din reciclarea deşeurilor de
hârtie. Tot mai frecvent ea este cunoscută sub denumirea de hârtie reciclată
(recycling paper). Structura hârtiei reciclate are deosebiri semnificative de
hârtia obţinută tradiţional – fibrele sunt mai puţin orientate şi mai scurte,
ceea ce reduce substanţial din caracteristicile de rezistenţă a hârtiei.
Albimea în acelaşi timp a hârtiei reciclate de multe ori poate menţine totuşi
valorile foarte înalte. Cu creşterea numărului de reciclări ce pot fi realizate
– de 5-6 ori se reduce albimea hârtiei, fibrele devin tot mai scurte (în

113
continuare acestea devin inutile în utilizare). În linii generale se face tot mai
remarcată tendinţa sporirii volumelor de utilizare a maculaturii ca materie
primă. Aceasta impune necesitatea cunoaşterii genezei hârtiei sau realizarea
unor teste preliminare de laborator pentru a verifica provenienţa ei.
Caracteristicile hârtiei de maculatură se manifestă negativ la îmbinarea prin
lipire a blocului de carte cu tăierea falţurilor de cotor. În hârtia tradiţională
fibrele lungi de hârtie asigură o mai bună adeziune a peliculei adezive şi o
rezistenţă înaltă de fixare a blocului, când direcţia de fabricaţie a hârtiei
corespunde liniei cotorului. La utilizarea hârtiei reciclate, aderenţa este
mult mai redusă, ceea ce influenţează asupra rezistenţei şi longevităţii de
exploatare a ediţiei.

4.2.2. Clasificarea modalităţilor de fălţuire


Întrucât există relativ multe tipuri de maşini de fălţuit cu diferite aşezări
ale aparatelor de fălţuire, sunt posibile şi multe variante de fălţuire.
Modul de aşezare a paginilor pe montajele de offset trebuie să fie puse
de acord comun cu modul de fălţuire (tipul de fălţuire), astfel încât după
fălţuire în interiorul fiecărui fascicul paginile să se regăsească în ordine
corectă.
Astfel modurile de fălţuire se clasifică în trei grupe mari (fig. 4.2):
4.2.2.1. Fălţuit paralel (fig. 4.3 a)
4.2.2.2. Fălţuit perpendicular (în cruce) (fig. 4.3 b)
4.2.2.3. Fălţuit combinat (fig. 4.3 c)
În raport cu numărul de îndoituri se distinge fălţuire:
- dintr-o singură îndoitură;
- din două îndoituri;
- din trei îndoituri;
- din patru îndoituri.
Š Dintr-o singură îndoitură rezultă 2 file = 4 pagini.
Š Din două îndoituri rezultă de regulă 4 file =8 pagini (dacă îndoiturile
sunt perpendiculare între ele). Tot din două îndoituri dacă sunt paralele
între ele, vor rezulta 3 file = 6 pagini.
Š Din trei îndoituri perpendiculare între ele rezultă 8 file = 16 pagini.
Tot din trei îndoituri, din care două paralele şi una perpendiculară, sau toate
paralele rezultă 6 file = 12 pagini.
Š Din patru îndoituri rezultă, dacă acestea sunt perpendiculare între ele,
16 file = 32 pagini, iar dacă îndoiturile vor fi combinate (paralel şi
perpendicular), rezultă 12 file = 24 pagini.

114
Aceste rezultate ale fălţuirii depind de:
- formatul colii ce se fălţuieşte,
- numărul de îndoituri,
din care rezultă numărul de file şi numărul de pagini. Fiecare din aceste
formate rezultate, în literatura de specialitate, poartă şi denumiri
binecunoscute în străinătate. În tabelul 4.1 sunt prezentate aceste denumiri,
modalitatea de marcarea convenţională, numărul de pagini ce rezultă etc.
Tabelul 4.1

Tipuri de fălţuire după numărul de îndoituri


Denumiri
Fracţiunea de Numărul de Numărul de Numărul de
bibliografice şi
coală îndoituri file pagini
marcarea lor
1/8 Fără 1 2 1°
1/4 1 2 4 Folio (2°)
3/8 2 3 6 ¼ Duodez (3°)
1/2 2 4 8 Quart (4°)
3/4 3 6 12 ½ Duodez (6°)
1/1 3 8 13 Oktor (8°)
1½ 4 12 24 Duodez (12°)
2 4 16 32 Sedez (16°)

din 2 din 3 din 4 din 3


din 2 îndoituri din 4 îndoituri
îndoituri îndoituri îndoituri îndoituri

Fălţuire paralelă Fălţuire perpendiculară

din 3 îndoituri din 4 îndoituri din 3 îndoituri din 4 îndoituri

Fălţuire paralel-perpendiculară Fălţuire perpendicular-paralelă

Fig. 4.1. Modele de pictograme ale fălţuirii


1155
Modalităţi de fălţuit

După
modul de Fălţuit
aşezare Fălţuit paralel Fălţuit perpendicular
combinat
succesivă a
îndoiturilor

perpendiculară cu
Fălţuire paralelă

perpendiculară
“armonică”
Fălţuire tip

Fălţuire tip

Fălţuire tip
“bobinare”

“fereastră”
simetrică

simetrică

Fălţuire

Fălţuire
coadă
După
numărul de dintr-o din două din trei din patru
îndoituri îndoitură îndoituri îndoituri îndoituri

Fig. 4.2. Clasificarea modalităţilor de fălţuit


116
Dacă se fălţuieşte doar o coală (la fălţuirea fără aşezarea paginilor),
atunci numărul de file şi pagini ce rezultă în fascicul depinde doar de
numărul de îndoituri:

d = 2Z; [4.1]

Sf = 2d = 2Z+1 [4.2]

unde: d – numărul de file în fascicul;


Z – numărul de îndoituri;
Sf – numărul de pagini în fascicul.

simetrică
tip „armonică” din 2 şi 3
din două tip „bobinare” din 2 şi 3 îndoituri
îndoituri
îndoituri

combinată de tip
“bobinare” şi tip tip „fereastră” din 2 îndoituri tip „fereastră” din 3 îndoituri
“armonică”

a. Fălţuire paralelă

117
standard german standard standard anonim standard englez
internaţional

b. Fălţuire perpendiculară

fasciculă din 3 fasciculă din 3 fasciculă din 4 fasciculă din 3 fasciculă din 4
falţuri: falţuri: falţuri: falţuri: falţuri:
6 foi=12 6 foi=12 8 foi=16 8 foi=16 12 foi=24
pagini pagini pagini pagini pagini

c. Fălţuire combinată

Fig. 4.3. Modalităţi de fălţuire

118
Tabel 4.2
Modalităţi de fălţuire
Subgrupa modalităţii
Grupa Descriere Pictograma
de fălţuire
1 2 3 4
4.2.2.1.1. Fălţuire La fălţuirea paralelă simetrică
paralelă simetrică coală în fiecare secţie a maşinii
se fălţuieşte cu îndoituri
paralele pe jumătatea lungimii
sale şi a lungimii filei fălţuite.
Astfel, are loc aşezarea
succesivă a colii în jumătate
după o latură (de obicei pe
lungime) a colii.

4.2.2.1.2. Fălţuire tip Coala se fălţuieşte pliat sub


“armonica” forma de armonică din două şi
mai multe îndoituri cu
obţinerea falţurilor în fasciculă
orientate în direcţii opuse cu
4.2.2.1. Fălţuit paralel

aceiaşi adâncime a falţului.

4.2.2.1.3. Fălţuire tip Fălţuirea se face după aceiaşi


“bobinare” combinată direcţie (direcţie circulară)
îndoind coala în interior.

4.2.2.1.4. Fălţuire tip Există deosebiri principiale


“fereastră” esenţiale între fălţuirea tip
“fereastră” din două şi trei
îndoituri.
Š Din două îndoituri
În raport cu linia de mijloc a
colii, falţurile se formează sub
formă de clape. Din
considerente tehnice, fiecare
clapă nu va ajunge până la linia
de mijloc a colii cu respectiv 1-
1,5mm.

119
Tabel 4.2. Continuare
1 2 3 4
Š Din trei îndoituri
Pe mijlocul colii se realizează o
îndoitură suplimentară la cele
două care formează clapele.
Fiecare clapă nu va ajunge până
la linia de mijloc cu cel puţin
1,5mm. Fălţuirea tip “fereastră”
din trei îndoituri poate fi
realizată doar în cazul posesiei
unei casete sau dispozitive
speciale predestinate pentru
aceasta.
4.2.2.2.1. Fălţuire Coala din două, trei sau patru
perpendiculară îndoituri se fălţuieşte de fiecare
simetrică dată pe jumătatea lungimii lui,
şi fiecare filă fălţuită la fiecare
rotaţie a colii fălţuite la 90° cu
obţinerea fasciculelor de 8, 16
şi 32 pagini.
4.2.2.2. Fălţuit perpendicular

120
Tabel 4.2. Continuare
1 2 3 4
4.2.2.2.2. Fălţuire Ieşitură numită ieşitura
perpendiculară cu fasciculei fălţuite predestinată
ieşitură deschiderii automate a ei în
automatele de îmbinare prin
coasere cu aţă. Modelele
actuale de mijloace de
fabricaţie pentru broşare-
copertare oferă posibilitatea
deschiderii fasciculei fără
ieşitură. Pentru cazul când
hârtia prezintă dificultăţi la
prelucrare, coada asigură o
bună funcţionalitate a maşinii.
Asupra fiabilităţii utilajelor la
fel influenţează locul amplasării
colilor fără buclă în fascicule
din patru îndoituri. Când este
utilizată ieşitura, reieşind din
particularităţile constructive ale
maşinilor de broşare-copertare
deseori se pledează pentru
ieşitura de dreapta, adică cea
dispusă în partea inferioară a
fasciculei.
În acelaşi timp fasciculele ce
completează blocul de carte şi
vin nu de pe automatele de
fălţuit ci de pe maşinile de
imprimat cu alimentare din
rulou, pot avea ieşitura pe
stânga. Pentru fiecare caz
trebuie considerat tipul hârtiei
şi utilajele (marca, tipul lor) în
raport cu lucrările de după
fălţuire.
Ieşitura respectiv necesită
utilizarea hârtiei de un format
mai mare decât cel tradiţional,
cu considerarea direcţiei de
fabricaţie a hârtiei, aşezarea tip
121
Tabel 4.2. Continuare
1 2 3 4
ediţie şi tip album, modalitatea
de fălţuire. La planificarea
ieşiturii, la aşezarea paginilor se
va considera un adaos de 8±2
mm, pentru ca în fazele
tehnologice ulterioare să se
creeze condiţii pentru
asigurarea deschiderii uşoare a
fasciculelor la coasere.
Fălţuitul combinat prezintă în
sine o îmbinare a îndoiturilor
paralele cu cele perpendiculare.
Deseori este utilizat pentru
obţinerea fasciculei din 12, 16,
24, 34, 48, 64 pagini.
Aplicarea metodei combinate
de fălţuire va fi determinată de
caracteristicile de deformare ale
hârtiei, de numărul de pagini,
dotarea tehnică şi tipurile de
implicare a secţiilor de fălţuit în
4.2.2.3. Fălţuit combinat

maşinile cu casetă şi combinate.


La fălţuirea combinată ca şi alte
modalităţi dispunerea ieşiturii
depinde de aşezarea şi
îmbinarea corelată a
îndoiturilor paralele şi cele
perpendiculare.

122
4.2.3. Predestinaţia modalităţilor de fălţuire
Fălţuirea simetrică dintr-o îndoitură este utilizată pe larg la realizarea
forzaţelor aplicate prin adeziune (simple) cu prelucrarea prin întoarcere a
marginilor, a copertelor pentru deschidere prin intercalare, planşe
intercalate din 4 pagini, invitaţii, felicitări. Dacă formatul utilajului şi
înălţimea fracţiunii ediţiei permite, în vederea diminuării cheltuielilor de
timp este oportună utilizarea fălţuirii dintr-o îndoitură.
Fălţuirea perpendiculară din două îndoituri este utilizată pentru
obţinerea fasciculelor din 8 pagini dacă imprimarea textului sau ilustraţiilor
se realizează pe hârtie cu grosimea de 120 mkm, la fel şi pentru obţinerea
fasciculelor din 16 şi 32 pagini din care se constituie blocurile de carte. La
imprimarea pe maşinile cu alimentarea din coli se aplică fălţuirea
perpendiculară. Calitatea fălţuirii perpendiculare din trei îndoituri este bună
când linia ultimei îndoituri coincide cu direcţia de fabricaţie a hârtiei
asigurând aşa-numita direcţie longitudinală compactă, rezistentă, asigură şi
o menţinere a formei cotorului la exploatare, în legătură cu care în
experienţa poligrafică a multor ţări se aplică prioritar fălţuirea din trei
îndoituri pe direcţie longitudinală.
La fălţuitul perpendicular din 4 îndoituri pe paginile interioare ale
fasciculelor se creează cute diagonale adânci, îndoiturile de cotor nu se
cuprind bine unul de altul ceea ce conduce la reducerea calităţii fasciculelor
şi a ediţiei gata.
Excluderea din utilizare a fasciculelor din 32 pagini şi experienţa în
acest sens a determinat implicarea iar în fabricaţie a fasciculelor din 32
pagini, ceea ce permite economisirea a 40 % din cheltuielile de timp şi 50%
din cheltuielile financiare în operaţiile de fălţuire, adunare şi coasere şi
excluderea tăierii colii la 1/16 fracţiune. Defectele cele mai frecvente la
fălţuirea din patru îndoituri sunt: cutele pe pagini şi întinderea insuficientă a
falţurilor care este practic înlăturată, când se realizează perforări pe linia de
cap a fasciculelor.
Fălţuirea simetrică oferă posibilitatea utilizării eficiente a suprafeţei
paginilor şi colii din acest motiv ea este utilizată atunci când nu pot fi găsite
alte soluţii.
Fălţuirea cu ieşitură este utilizată la obţinerea ediţiilor de carte şi
revistelor, pentru a exclude marginea colii cu perforări de perforările
grafice dincolo de formatul ediţiei şi în rezultat să fie tăiat.
Fălţuirea dintr-o îndoitură este utilizată pe larg la realizarea ediţiilor de
formate mari, mici şi medii. În o serie de cazuri este recomandată

123
prelucrarea blocurilor cu fascicule din două, patru îndoituri ce permite
mărirea de două, patru ori a formatului fasciculelor prelucrate.
Fălţuirea din trei îndoituri se realizează la maşinile de fălţuit pentru
obţinerea fasciculelor de 32 pagini cu cute diagonale mai puţin vizibile
decât în fascicule din 32 pagini fălţuite din patru îndoituri.
Fălţuirea cu selectarea a două şi mai multe suprafeţe la dispozitivele de
fălţuire este utilizată în realizarea ziarelor cu multe pagini.
Fălţuirea cu tăierea ulterioară este aplicată la dispersarea fasciculelor
din două sau patru îndoituri ceea ce permite reducerea sau excluderea fazei
de tăiere ca o fază independentă. Tăierea finală, de regulă asigură o calitate
mult mai bună decât cea intermediară, cea intermediară avantajează prin
faptul că se produce tăierea unui număr mai mic de coli.
Tipurile de fălţuire paralelă tip „bobinare” şi „armonică” au o
predestinaţie limitată. Fălţuirea tip „bobinare” este utilizată la realizarea
pliculeţelor pentru setul de felicitări, la îmbrăcarea cărţilor şi broşurilor în
supracoperte. Fălţuirea tip „armonică” este utilizată în ediţiile pentru
preşcolari – la realizarea cărţilor tip „paravan pliat”.

4.3. Principii de aplicare a fălţuirii mecanice


Metodele de fălţuire mecanică sunt determinate de posibilităţile tehnice
ale mijloacelor de fabricaţie.
Producătorii de maşini de fălţuit oferă la moment câteva tipuri de
dispozitive şi mijloace de fălţuit:
• dispozitive de fălţuit cu pâlnie la maşina de imprimat rotativă;
• dispozitiv de fălţuit cu casete;
• maşini de fălţuit cu cuţit;
• maşini combinate: casetă + cuţit.

4.3.1. Dispozitiv de fălţuit cu pâlnie la maşina de imprimat


rotativă
La maşinile rotative pentru cărţi şi reviste, banda de hârtie este mai
întâi fălţuită în lungime cu ajutorul unui dispozitiv cu pâlnie, apoi tăiată
transversal, după care părţile tăiate mai primesc 1-2 îndoituri înainte de a fi
eliminate.
Fălţuirea longitudinală pe pâlnie presupune reglarea poziţiei acesteia
pentru a corespunde cu mijlocul formelor de tipar de pe cilindrul de formă.
În esenţă acest dispozitiv (fig. 4.3 a) este format dintr-o pâlnie peste care

124
trece banda de hârtie îndoindu-se în două, valuri şi cilindri ce presează
îndoitura.
Tăierea transversală ce urmează se face cu ajutorul unor perechi de
cilindri, din care unul poartă cuţitul plan tăiere, iar al doilea o adâncitură
(nut) în care intră cuţitul în momentul tăierii. În fig. 4.3 b sunt
reprezentate succesiv fazele tăierii transversale.

Fig. 4.3. Mecanisme de tăiere şi fălţuire la maşinile rotative

Tăietura transversală cu acest dispozitiv se obţine perforată, adică


marginile tăieturii nu sunt netede, ci zimţate [3].
Fălţuiturile (una sau două) ce urmează tăieturii transversale se
realizează cu ajutorul unor dispozitive cu trei sau patru cilindri.
În fig. 4.3 c este prezentat un dispozitiv cu patru cilindri şi anume: cilindrul
cu cuţit (1), cilindrul cu nut (2), cilindrul de colectare (3), cilindrul cu clape

125
(4). Cilindrul de colectare este prevăzut şi cu un cuţit de fălţuire.
Funcţionarea acestui sistem este următoarea: după tăierea transversală a
benzii îndoite pe pâlnie, exemplarele tăiate sunt prelucrate de punctele A şi
A' ale cilindrului cu nut (2), a cărui funcţionare se vede din figura 4.3 b şi
duse mai departe până la predarea către punctele B ale cilindrului colector
(3). Aceasta conduc exemplarele atât de departe încât funcţionarea comună
a cuţitului de fălţuire C cu clapa de fălţuire D şi D' a cilindrului (4) produce
îndoitura, exemplarele fălţuite fiind prelucrate de cilindrul cu clape (4) şi
apoi eliminate de banda transportoare de eliminare (5).
În acest fel, după tăiere, s-a mai produs o fălţuire a hârtiei. Similar se
poate obţine şi a doua fălţuire, după tăiere.
Reglarea acestor aparate constă în principal în reglarea dispozitivelor
de tăiere, conectarea în poziţia de lucru şi reglarea cuţitelor de fălţuire şi a
clapelor de fălţuire, reglarea cuţitelor pentru tăierea transversală etc.
Eliminarea colilor fălţuite se face cu ajutorul unor dispozitive cu palete
care realizează depunerea în evantai
a acestora pe transportorul de
eliminare (fig. 4.4).
Dispozitivele cu pâlnie au
avantajele nelimitării în viteza de
transportare a benzii de hârtie şi
oferă posibilitatea lansării
concomitente pe pâlnie a 8-10 benzi
de hârtie.
Dezavantajul utilizării acestui
dispozitiv este manifestat prin
posibilitatea de producere a tiparului
şters la lunecarea lui pe suprafaţa
pâlniei, în special în zonele
colţurilor rotunjite. În vederea Fig. 4.4. Dispozitiv de fălţuire cu pâlnie
evitării producerii acestui defect la maşinile de imprimat rotative
actualmente sunt utilizate uscarea cu plasmă a imprimatelor şi crearea unui
jet de aer pentru a evita alunecarea directă a imprimatelor pe pereţii pâlniei.

4.3.2. Dispozitiv de fălţuire cu clape şi tamburi


Dispozitivul (fig. 4.5) este utilizat pentru realizarea fălţuirilor
perpendiculare după îndoirea longitudinală şi ruperea benzei de hârtie în
dispozitivele de fălţuit ale maşinilor de imprimat.

126
Principiul de funcţionare presupune următoarea succesiune de
activităţi: La rotaţia cilindrului de colectare (1) şi a cilindrului de fălţuit (2)
cu banda de hârtie (3) îndoită de către cilindrul de colectare (1) şi susţinută
de către puncturile (4), este indusă cu un cuţit foarte fin (5) în fisura
deschisă între clapele de fălţuire mişcătoare (6) şi calapodul fix al
cilindrului de fălţuire (7). La mişcarea ulterioară a cilindrilor clapa de
fălţuit se închide, puncturile
eliberează marginea anterioară a
colii, iar cuţitul de fălţuire alunecă
din buclă formată de îndoitură.
Dispozitivele cu tamburi şi
clape permit fălţuirea
concomitentă a două coli de hârtie,
iar principiul rotativ de acţionare
asigură o viteză mare de lucru.
Dispozitivele de fălţuire ale
Fig. 4.5. Dispozitiv de fălţuire cu clape şi maşinilor de imprimat impun
tamburi
precauţii privind menţinerea sub
control a reglării tensionării întinderii fâşiilor de hârtie. Ele nu asigură
obţinerea unor îndoituri bine pretensionate şi exacte datorită grosimii
cuţitului de fălţuit care totuşi depăşeşte cu mult grosimea hârtiei pentru
fălţuit; îndoitura este pretensionată suplimentar cu clapa de fălţuit după
alunecarea cuţitului din îndoitura formată; sarcina de pretensionare şi
uniformitatea distribuirii acesteia pe toată lungimea îndoiturii este mai
complicat de a fi menţinută sub control, îndoitura se realizează întotdeauna
perpendicular direcţiei de fabricare a hârtiei.

4.3.3. Maşinile de fălţuit cu cuţit


În maşinile de fălţuit cu cuţit fiecare îndoitură este realizată printr-un
cuţit (1) şi două valuri de îndoire (de presare (2), fig. 4.6).
Preliminar îndoirii, coala (4) parvenită dintr-o staţie anterioară a
maşinii este aşezată pentru
asigurarea corectitudinii realizării
îndoiturii cu ajutorul susţinătorilor
din faţă ficşi şi a susţinătorului
lateral mobil (3).
Fiecare staţie de fălţuire este
aşezată perpendicular faţă de cea

127

Fig. 4.6. Dispozitiv de fălţuire cu cuţit


anterioară pentru a se putea realiza cele mai obişnuite îndoituri
perpendiculare. Există însă şi maşini de fălţuit cu cuţit, la care una din staţii
pentru a treia îndoituri este aşezată paralel cu cea anterioară.
Astfel, se pot realiza îndoituri pentru dublete, de exemplu, pentru
fascicule care se fălţuiesc cu câte două exemplare de carte una lângă alta se
prelucrează în legătorie aproape până la sfârşitul procesului de prelucrare în
dublete şi abia în final se taie pentru a le broşa sau introduce în scoarţe una
câte una (bloc după bloc).
Precizia de lucru la aceste maşini este asigurată de mersul drept al
colilor şi de faptul că ele se opresc în timpul transportului la vincluri fixe,
care stabilesc clar poziţia lor.
Maşinile cu cuţit au însă o viteză limitată, datorată mişcării verticale –
sus-jos a cuţitului, întoarcerii lui permanente în poziţia iniţială.
Întrucât procesul de fălţuire la maşinile cu cuţit este legat de un anumit
tact, viteza de lucru, respectiv productivitatea nu depind foarte mult de
formatul colii ce se fălţuieşte, ci mai curând de calitatea hârtiei pe care sunt
tipărite colile. Acesta şi este motivul pentru care astăzi maşinile cu cuţit se
utilizează în special la fălţuirea hărţilor subţiri, ce se fălţuiesc mai greu pe
maşinile cu casetă sau pe cele combinate.

4.3.4. Maşinile cu casetă


Maşinile cu casetă (fig. 4.7) prin principiul lor şi prin aşezarea casetelor
permit variante multiple de fălţuire. Precizia îndoiturilor depinde în mare
măsură de caracteristicile hârtiei.
Îndoitura este realizată de către caseta (1) valurile de colectare (2) şi
cele de fălţuire (3). Coala (4) după preluare de către cilindrul colector este
aliniată cu dispozitivul de orientare (linie), iar poziţia îndoiturii pe coală
este stabilită de către efortul de sprijin a casetei (5).
Maşinile moderne de fălţuit cu casetă reuşesc să fălţuiască astăzi corect
hârtii cu gramaj relative mici, deşi, într-un trecut nu foarte îndepărtat acest
lucru părea imposibil, fiind considerate foarte sensibile la gramajul şi
rigiditatea hârtiei.

128
Astăzi se pot găsi maşini
care să funcţioneze cu viteza
de peste 150m/min la formate
mari. Trebuie menţionat faptul
că, cu cât formatul de fălţuire
este mai mic, cu atât
productivitatea este mai mare,
fără a mări viteza maşinii
(cine se va gândi la principiul
de fălţuire, cu casete va găsi
logic acest lucru, întrucât la
formate mici de fălţuire
lungimea de intrare a colii în
Fig. 4.7. Dispozitiv de fălţuit cu casetă
casetă până la vinclu este mai
redusă).
În general, maşinile cu casetă moderne sunt astfel construite încât se
poate lucra cu câte unităţi de casetă dorim (din cele existente pe maşină), se
pot combina după necesitate sau fiecare poate lucra ca unitate separată, cu
alimentare manuală sau automată. În acest fel, în caz de necesitate o maşină
mare de fălţuit poate, într-o porţiune a ei să lucreze ca maşină falţminiatur,
fără a fi necesară utilizarea unui utilaj separat.
De regulă, doar prima staţie a maşinilor cu casetă este legată de
mecanismul de alimentare.
Transportul colilor de la staţie la staţie la maşinile de fălţuit cu casetă,
se realizează prin mese cu role, colile fiind transmise automat şi précis la
staţia următoare.
După fiecare staţie coala poate fi eliminată, după dorinţă în funcţie de
numărul de îndoituri ce se realizează.
La fiecare staţie la maşinile moderne pot fi instalate scule de perforare
sau riluire, care ajută nu numai la formarea îndoiturii, ci şi la precizia
următoarelor îndoituri.
Maşinile cu casetă necesită timpi de reglare ceva mai mari decât
celelalte tipuri de maşini, dar variantele multiple de fălţuire le fac uneori
foarte necesare.
La fălţuirea hârtiei cu densitate de suprafaţă foarte mică şi rigiditatea
redusă aceasta se va deforma foarte tare în casetă, din acest motiv fălţuirea
realizându-se neexact.

129
La hârtia cu densitate mare de suprafaţă poziţia îndoiturii este
nedeterminată datorită rigidităţii acestor hârtii caracterizată prin
neuniformitate.
Astfel, pentru fălţuirea la maşinile cu casetă este recomandată fălţuirea
colilor cu densitatea de suprafaţă de 70-120 g/m2.

4.3.5. Maşinile combinate


Maşinile combinate lucrează pe ambele principii de fălţuire – cu cuţit şi
cu casetă, într-o singură maşină.
Acestea prezintă unele particularităţi: spaţiu redus de amplasare, reglări
relativ rapide, posibilităţi sporite de folosire (la o gamă largă de produse şi
hârtii, din care sunt confecţionate colile ce se fălţuiesc), productivităţi
relative. De regulă, în prima staţie se realizează fălţuirile paralele, prin
sistemul de casete, iar falţurile perpendiculare (în cruce) se realizează în
secţiunea de cuţite. De multe ori, după prima îndoitură perpendiculară (în
cruce), se va realiza şi o îndoitură paralelă pe o secţiune cu casetă.
Prima secţiune cu casete conţine patru sau mai multe, astfel încât
posibilităţile de variabilitate a acestor îndoituri sunt relativ mari.
Transportul colilor în cadrul maşinii se face prin benzi de transport.
Deasupra acestora se găsesc, de cele mai multe ori, dispozitive de
menţinere şi presare a colilor de benzile de transport, cu bile de diferite
greutăţi (din oţel, material plastic etc.), astfel încât reglarea se poate face
diferenţiat în funcţie de grosimea şi calitatea hârtiei fălţuite. În acest fel,
sunt prevenite problemele majore legate tocmai de hârtia ce se fălţuieşte.
Maşinile moderne de fălţuit sunt conduse electronic. În acest fel viteza
de prelucrare a colilor se poate regla fără trepte, iar circulaţia colilor în
maşină este practic continuă. La fel, se reglează electronic şi mişcarea
cuţitelor din maşină (a celor cu care se realizează fălţuirea).
La aceste maşini se poate lucra în caz de necesitate numai cu secţiunea
de fălţuire cu casete. Asttel se poate asigura un proces continuu de
fabricaţie, cu o folosire maximă a capacităţilor maşinilor.
La maşini se pot instala dacă este necesar, atât în secţiunea cu casete,
ca şi la cele cu cuţite scule de perforare sau de riluire. Maşinile de fălţuit
combinate pot să realizeze până la patru îndoituri cu ajutorul cuţitelor şi o
gamă relativ largă de îndoituri pentru prospecte, pliante etc. pe secţiunea cu
casete.

4.4. Particularităţi de fălţuire. Biguirea şi perforarea colilor

130
Particularităţi de fălţuire. La orice modalitate de fălţuire la realizarea
primei îndoituri hârtia – un material fibros microneomogen este supusă
deformărilor prin îndoire. În dependenţă de tipul dispozitivelor de fălţuire
îndoitura se generează sau pe pâlnie, sau pe muchia cuţitului, sau în casetă,
după care se formează şi presează cu ajutorul clapelor, a calapodului sau a
cilindrilor de fălţuire. Pentru obţinerea îndoiturilor de calitate, spaţiul de
fixare între cilindrii de fălţuire este stabilit mai mic decât grosimea totală a
fracţiunilor colii pentru fălţuit.
La îndoirea colii grosimea σ (fig. 4.8) pe traiectoria razei R, straturile
exterioare a colii de hârtie la linia neutră sunt supuse deformaţiilor de
întindere, iar cele interioare deformaţiilor de contracţie. Deformaţia relativă
a întinderii εî va fi:

lcd − ll .n. σ
εi = = [4.3]
ll . n . 2R + σ

unde: ll.n.–lungimea liniei neutre a colii (linia de referinţă), m


lcd – lungimea straturilor deformate ale colii, m

Pentru semicircumferinţă lln=π(R+ σ/2), pentru suprafeţele deformate


ale straturilor lcd= π(R±δ).
Deformaţia relativă de contracţie a jumătăţii interioare a colii, are exact
aceiaşi valoare, însă cu semn opus.
Coala de hârtie poate fi îndoită în jumătate sub acţiunea unor sarcini
mici (dacă lungimea colii de hârtie e de 1700-2500 ori mai mare decât
grosimea ei, în dependenţă de poziţia îndoiturii în raport cu direcţia de
fabricaţie şi rigiditatea hârtiei), atunci ea se îndoaie în jumătate deja sub
forţa propiei sale greutăţi. Raza de îndoire a colii fiind destul de
semnificativă R=220-350 σ, iar deformarea foarte mică de 0,3-0,5 %. Dacă
s-ar fi putut obţine o îndoitură regulată geometrică cum poate fi urmărită în
fig 4.8 b, atunci la prima îndoitură deformaţiile de întindere şi contractare
ar fi de 100% la R=0, ε=100%. Astfel de deformaţii în special cele de
contractare sunt ireale chiar şi concepute teoretic, pentru că materialul în
punctul A (fig. 4.8 b) nu poate dispărea sau contopi până la poziţia nulă.
Este bine cunoscut faptul că hârtiile pentru tipar încep să se distrugă
când alungirea relativă înregistată de către ele ating circa 1,5%. Aceasta s-
ar explica prin faptul că, nedistrugând suprafeţele exterioare ale colii, poate
fi obţinută o rază de rotunjire nu mai mică de 32,8 σ (la εî=1,5, R=32,8, σ).
131
Un alt factor de influenţă asupra
calităţii fălţuirii este consemnat de
prezenţa aerului între falţurile colii de
fălţuit.
Chiar şi dacă hârtiile conţin în
structura sa mult aer (în hârtiile reciclate
din deşeuri volumul porilor şi
capilarelor depăşesc 60%), eliminarea
integrală a aerului şi îndesirea maximală
a structurii materialului fibros este
obţinută doar la o sarcină de
pretensionare de circa 50-100 MPa, la Fig. 4.8. Deformări ale colilor la
acţionarea căreia este inevitabilă fălţuire: a – sub acţiunea forţei de
deplasarea relativă a fibrelor, ceea ce greutate; b – îndoitură geometrică
conduce la reducerea substanţială a regulată; c – îndoitura reală
rezistenţei materialului.
Calculând deformaţia după relaţia 4.3 aceasta se atribuie doar
suprafeţelor exterioare ale colii pentru fălţuit pe măsura tendinţei
deformării colii până la linia de referinţă.
Deosebirile deformaţiilor suprafeţelor exterioare şi interioare ale colii
după mărime conduc la modificarea straturilor în raport unul faţă de altul,
modificarea legăturilor moleculare între straturi şi fibre. De regulă, în
rezultat, capetele fibrelor megieşe a straturilor superioare se depărtează
unele de altele la o distanţă destul de semnificativă, în straturile interioare
însă fibrele se intercalează una pe alta favorizând crearea îngroşărilor şi
multiple cute dispuse de-a lungul îndoiturii ce sunt foarte vizibile la
fălţuirea hârtiilor de grosimi mari. Are loc reducerea rezistenţei colii
fălţuite şi o îngroşare a falţului direcţionată către centrul deformaţiei (fig.
4. c).
Din aceste motive, în condiţii reale la obţinerea primei îndoituri raza
îndoiturii este mai mare ca zero, iar deformaţia suprafeţelor exterioare a
colii este mai mică de 100%.
Caracterul şi gradul de modificare a legăturilor între fibre în îndoitură
variază în funcţie de dispunerea paralelă sau perpendiculară a îndoiturii în
raport cu direcţia de fabricaţie a hârtiei.
Dacă îndoitura este dispusă conform direcţiei de fabricaţie a hârtiei,
atunci în zona de îndoire se regăsesc în mare parte ramificările laterale ale
fibrelor de celuloză şi un număr mare de fibre dispuse sub diferite unghiuri

132
în raport cu direcţia de fabricaţie datorită vibraţiei sitei în mişcare a maşinii
de fabricare a hârtiei. Îndoitura în acest caz are un contur exact, rezistenţă
în raport cu falţul neted, fără cute şi deformaţii.
Dacă îndoitura este dispusă perpendicular direcţiei de fabricaţie a
hârtiei, atunci în zona de îndoire a colii se regăseşte masa de bază a fibrelor
celulozice, orientate după direcţia de fabricaţie. Suprafaţa exterioară a
falţului are un aspect rugos, pentru că capetele fibrelor se eliberează de
legăturile moleculare una de alta, se formează o îngroşare interioară a
falţului, linia de îndoire devenind neuniformă. Falţul tinde să-şi revină la
forma iniţială, indiferent de îndoitura formată.
La a doua îndoire paralelă, condiţiile de îndoire a fracţiunii interioare a
colii sunt aceleaşi ca şi la formarea primei îndoituri. Fracţiunea exterioară
în acelaşi context o intercalează pe cea interioară pe raza echivalentă
grosimii colii de hârtie: R=δ. Deformaţia de întindere şi contractare relativă
a straturilor exterioare de suprafaţă a fracţiunii interioare a colii
determinată după relaţia [4.3] va constitui în mediu circa 33,3%, ceea ce va
constitui de trei ori mai mică decât deformaţiile straturilor interioare.
Aceasta va conduce la diminuarea distrugerii structurii şi a relaxării hârtiei
în îndoitură, dar către sporirea caracteristicilor de restabilire a falţului.
La formarea celei de-a doua îndoituri perpendiculare este necesară
considerarea a trei momente importante:
• marginea fălţuită a colii de hârtie în procesul de deformare se
comportă ca un corp integru: jumătatea interioară a acestei zone pledează
integral pentru contractare, iar cea exterioară – pentru întindere, pe când la
înlăturarea marginii ambele jumătăţi ale colii se deformează independent
una faţă de alta atât la formarea primei îndoituri cât şi la formarea celei de-
a doua îndoituri. Dat fiind că, marginea fălţuită are o grosime dublă decât
jumătatea interioară a colii, iar linia ei neutră se regăseşte relativ la limita
de divizare a jumătăţilor colii, atunci deformaţia absolută de contractare
Δl=lod-lln a suprafeţei interioare a colii în zona de intersecţie a îndoiturilor
la R=0 va fi de două ori mai mare decât a suprafeţei interioare a jumătăţii
interioare a colii;
• rigiditatea colii pe linia îndoiturii ulterioare va fi neuniformă din
cauza rigidităţii sporite a marginii fălţuite. În rezultat se produce o îndoire
neuniformă a colii preliminar preluării colii de către cilindrii de fălţuire şi
întârzierea preluării buclei din partea îndoiturii colii;
• jumătatea interioară a colii legată de cea exterioară prin prima
îndoitură se poate deplasa în raport cu linia de simetrie a îndoiturilor şi pe

133
măsura realizării celei de-a doua îndoituri de către cilindrii de fălţuire
treptat să se deplaseze din cea interioară. Aşa cum partea contrară faţă de
prima îndoitură a colii de hârtie este liberă, ea se va deplasa de la linia de
îndoire a jumătăţii exterioare a colii destul de vizibil.
Aceste manifestări explică apariţia cutelor diagonale şi presarea
tergiversată a falţurilor.
La îndoiturile perpendiculare ulterioare, cele preliminare sunt supuse
unor presări suplimentare între cilindrii de fălţuire, în plus dacă în secţia de
fălţuire preliminară îndoitura s-a presat dintr-o dată (timp de câteva
secunde), atunci în următoarea secţie de fălţuire falţul se va supune presării
treptat, pe măsura trecerii colii printre cilindrii de fălţuire timpul de presare
constituind 0,5 s/m.
Biguirea şi perforarea colilor. La formarea celei de-a doua îndoituri
în vederea obţinerii semifabricatelor de calitate pot fi utilizate dispozitive
de biguire şi perforare, iar pentru obţinerea ultimei îndoituri de cotor – doar
dispozitivul de biguire. Utilizarea acestor dispozitive modifică esenţial
condiţiile de formare a îndoiturilor colii.
Perforarea contribuie la îmbunătăţirea condiţiilor de formare a celei de-
a doua îndoituri distrugând local hârtia pe linia falţului (fisuri) ulterior cu
cuţitul cu disc de perforare şi reducerea rezistenţei hârtiei la îndoirea în
zona secţionării. Perforările realizate sunt importante şi pentru îndoiturile
ce urmează, pentru că ele asigură expulzarea aerului acumulat între straturi,
reduc probabilitatea apariţiei şi formării cutelor radiale, îngroşărilor de
cotor etc.
Dezavantajele oferite de perforarea colilor pot fi specificate prin:
- imposibilitatea refălţuirii colilor fălţuite incorect;
- reducerea vitezei de lucru a maşinii datorită posibilităţii de
rulare a colilor de către discurile perforate pe cilindri de fălţuit;
- acumularea prafului de hârtie în maşină de fălţuit.
Aceste dezavantaje pot fi evitate dacă este aplicat cel de-al doilea
mijloc de îmbunătăţire a calităţii fălţuirii – biguirea colilor.
În procesul de biguire are loc îndesirea şi îndoirea fibrelor hârtiei fără
distrugerea structurii şi fără reducerea substanţială a rezistenţei hârtiei la
montarea corectă a cuţitelor pentru biguit.
Biguirea îmbunătăţeşte mult condiţiile de formare a îndoiturilor şi
constituie un mijloc efectiv de îmbunătăţire a calităţii fasciculelor
(caietelor) fălţuite: sporeşte exactitatea fălţuirii, contribuie la formarea
exactă a falţului, asigură un coeficient înalt de presare a fasciculelor.

134
4.5. Analiza, evaluarea şi controlul calităţii fălţuirii. Caracteristici
de calitate ale fălţuirii

4.5.1.Caracteristici de calitate ale fălţuirii


Calitatea fasciculelor fălţuite are implicaţii deosebite asupra siguranţei
muncii, productivităţii mijloacelor de fabricaţie precum şi asupra
comodităţii la citire, duratei de utilizare, tehnoprezentării ediţiei.
Analiza, evaluarea şi controlul calităţii fălţuirii este apreciată după
următoarele caracteristici de calitate a fălţuirii:
- corectitudinea succesivităţii paginilor în fasciculă;
- exactitatea îndoiturilor;
- gradul de pretensionare a falţului;
- prezenţa cutelor pe hârtie;
- prezenţa perforărilor la îndoitura superioară;
- exactitatea dimensională a forzaţurilor;
- unghiul de revenire αr;
Corectitudinea succesivităţii paginilor în fasciculă. Corectitudinea
fălţuirii se verifică astfel încât să se respecte succesivitatea paginilor în
fasciculă, conformitatea dimensională a câmpurilor de pe ambele feţe ale
colii de hârtie, coincidenţa marginilor paginii de zaţ şi a coloncifrelor pe
ambele părţi ale colii. Pentru hârtia neimprimată se verifică coincidenţa
marginii fracţiunii colii. Toleranţa admisă pentru exactitatea fălţuirii şi
evitarea biezării variază între 1,5-3,0mm în raport cu formatul ediţiei şi
volumul fasciculei.
Exactitatea îndoiturilor este caracterizată de dispunerea lor în raport cu
liniile de îndoire nominale, mărimea deplasării îndoiturii într-o parte sau în
alta, inclusiv şi biezarea. Exactitatea poziţionării îndoiturii de cotor la
fixarea fără coasere prin lipire poate fi apreciată cu ajutorul scărilor de
unghi imprimate pe axa de simetrie a câmpurilor de cotor. În procesul de
prelucrare mecanică a cotorului această scară este retezată împreună cu
falţurile de cotor a fasciculelor. Aceste scări pot fi utilizate la fel în
încercări experimentale la analiza şi evaluarea statistică a activităţii
maşinilor de imprimat şi fălţuit. Pentru toate celelalte cazuri este utilizată o
altă caracteristică de calitate – exactitatea fălţuirii, care presupune
echivalenţă (egalitate a câmpurilor) paginilor adiacente (megieşe),
coinciderea marginilor paginilor de zaţ. Această caracteristică este uşor de
măsurat, cu atât mai mult, cu cât mărimea deplasării marginilor paginilor

135
de zaţ şi a colii este de două ori mai mare decât abaterea falţului de la linia
de îndoire.
Abaterile admise pentru exactitatea fălţuirii fasciculelor sunt stabilite
în dependenţă de grupa de calitate în care se încadrează ediţia, formatul şi
volumul fasciculelor.
Toleranţele pentru echivalarea câmpurilor de cap şi de cotor a paginilor
învecinate variază în limitele 1,0-3,5mm, pentru biezarea câmpurilor de
cotor – 0,5-2,0mm. Exactitatea fălţuirii poate fi apreciată cu o riglă
tradiţională cu divizări milimetrice.
Gradul de pretensionare a falţului poate fi apreciat cu coeficientul de
presare Kn stabilit la pretensionarea minimală de 1 Kpa (10 gs/cm2):

Σd Σd d ⋅ Pf ⋅ n Pf ⋅ ρ s ⋅ n ⋅ 10 −3
K n= = = = [4.4]
Ht Tb 2 Hc 2 Hc ⋅ ρ v

unde: d – grosimea hârtiei, mm;


Ht – înălţimea topului de hârtie, mm;
Tb – grosimea blocului cu cotor drept, mm;
Pf – numărul de pagini în fasciculă;
n – numărul de fascicule în top sau în blocul de carte;
ρs – densitatea de suprafaţă a hârtiei, g/m2;
ρv – densitatea hârtiei, g/cm3.

Densitatea pretensionării falţului este densitatea de pretensionare a


îndoiturilor de cotor unul de altul a tuturor fracţiunilor cu o îndoitură a
fasciculei.
Pretensionarea slabă a falţurilor constituie una din cauzele reducerii
densităţii la coasere şi coaserea nu după falţ, acestea influenţând împreună
asupra duratei de exploatare a ediţiei de carte. Densitatea pretensionării
falţurilor poate fi apreciată cu ajutorul unui dispozitiv (tip micrometru) cu
care se va măsura grosimea jumătăţii unei fascicule fălţuite şi distanţa de la
îndoitură interioară până la cea exterioară la marginea de jos a fasciculei.
Densitatea de pretensionare a falţului va fi apreciată prin relaţia 4.5:

df
Dp = [4.5]
2lic
unde: df – grosimea fasciculei, mm;
136
lîc – distanţa dintre îndoitura de cotor exterioară şi interioară,
mm.

Prezenţa cutelor şi ridurilor pe hârtie este apreciată organoleptic şi de


aceea ea este subiectivă, iar toleranţele admise şi mărimile reliefurilor nu
sunt stabilite.
Este considerat că, ele nu trebuie să înrăutăţească aspectul exterior al
desfăşuratelor cărţilor şi sunt inadmisibile în ediţiile faximilice, tip suvenir,
pentru cadouri şi jubiliare. Această condiţie, de regulă, este respectată la
fălţuirea paralelă care este utilizată foarte rar. La fălţuirea perpendiculară şi
combinată apariţia cutelor diagonale este inevitabilă. Biguirea şi perforarea
pe îndoitura de cap reduce numărul şi mărimea reliefului cutelor, dar nu le
înlătură definitiv. Reieşind din acestea, toleranţe şi valori nominale pentru
această caracteristică de calitate nu sunt stabilite.
Prezenţa perforărilor la îndoitura superioară – caracteristică de
calitate a fasciculei din patru îndoituri, fălţuite perpendicular. Lipsa
perforărilor în aceste fascicule conduc la crearea cutelor adânci ceea ce
constituie încălcări grave a disciplinei tehnologice.
Caracteristicile dimensionale ale trenei influenţează siguranţa
activităţii dispozitivelor de aplicare-coasere a agregatelor de coasere a
fasciculelor. Toleranţele admise ±2,0mm, valoarea nominală constituind
8,0mm. Caracteristicile dimensionale ale trenei se măsoară cu o riglă
metalică cu divizări milimetrice.

137
Unghiul de revenire αr
– reprezintă unghiul dintre
jumătăţile fasciculei fălţuite
dispus pe suprafaţă
orizontală a unui unghi
special, pe peretele vertical
fiind aplicate marcajele în
grade unghiulare. Unghiul
de revenire în mod indirect
caracterizează mărimea
deformaţiilor remanente ale
fasciculei în îndoitura de
cotor: considerându-se că,
ea este invers proporţională
αr. Însă, unghiul de revenire Fig.4.9. Dependenţa unghiului de revenire în
raport cu timpul
nu permite caracterizarea
univocă a mărimii
deformaţiilor în falţuri pentru că, acesta este influenţat nu numai de
caracteristicile de rezistenţă a materialelor; de contractare şi mişcare ci şi
de alte cauze. Spre exemplu αr se află într-o proporţionalitate inversă cu
lăţimea fracţiunii colii, depinde de numărul de coli fălţuite concomitent.
Astfel, pot fi comparate unghiurile de revenire a fasciculelor de acelaşi
format, fălţuite prin aceiaşi metodă şi direcţie de mişcare a hârtiei. La
distrucţia proliferată a hârtiei pe linia de îndoire, unghiul de revenire se va
micşora, dar aceasta nu poate servi drept indice de denotare a calităţii
înalte. Pe maşinile actuale de fălţuit, reglate minuţios, din hârtie foarte fină
pot fi obţinute fascicule din 16 pagini în care unghiul de revenire αr=0.
Aceasta nu înseamnă că fasciculele au suportat suficiente deformaţii în
îndoituri şi pot fi transmise în fazele ulterioare pentru lipirea forzaţelor,
imaginilor şi la completare fără a fi supuse presării.
Pentru comoditatea îndeplinirii operaţiilor de presare şi ambalare a
fasciculelor este bine ca unghiul de revenire αr să fie egal cu 0, toleranţe
exacte ale acestuia însă nu au fost stabilite.
În rezultatul relaxării deformaţiilor (cap. 2.3) în fasciculele fălţuite,
unghiul de revenire se măreşte în raport cu timpul de relaxare după
înlăturarea forţei de pretensionare (fig. 4.9). Revenirea totală la forma
iniţială nu are loc, deoarece deformaţiile remanente şi deteriorarea
legăturilor moleculare dintre fibrele hârtiei celulozice nu permit aceasta.

138
Pentru evaluarea comparativă a deformaţiilor remanente create este
necesară măsurarea unghiului maximal de revenire αr nu mai devreme de
10 min după fălţuire, când mărirea ulterioară a unghiului de revenire poate
fi neglijată. Dependenţa din figura 4.9 conduce la constatarea că după
fălţuire, deformaţiile hârtiei trebuie fixate prin presare, aceasta trebuie
realizat nu mai târziu de 3 min după fălţuire, pentru că în acest timp are loc
cea mai tendinţă de revenire a hârtiei la forma şi dimensiunile iniţiale.

4.6. Factori de influenţă asupra calităţii şi productivităţii fălţuirii


Asupra caracteristicilor de calitate a fălţuirii o mare influenţă o au
regimurile de fălţuire, factorii tehnologici şi productivitatea de fălţuire.
Regimul de fălţuire presupune corelarea mărimii fisurii între cilindrii
de fălţuire şi viteza de lucru a maşinii de fălţuit cu implicaţii asupra
mărimii, timpului şi forţei de acţionare asupra hârtiei pentru fălţuit.
Către caracteristicile tehnologice se referă grosimea, greutatea,
conţinutul de cenuşă, umiditatea hârtiei, direcţia de tăiere, numărul de
îndoituri, modalitatea de fălţuire a fasciculei, caracteristicile de deformare
a hârtiei şi semifabricatelor.
Asupra productivităţii fălţuirii influenţează în general formatul
(lungimea), grosimea hârtiei şi modalitatea de fălţuire.
Regimurile de fălţuire. Dimensiunea fisurii între cilindrii de fălţuire
stabilită preliminar la pregătirea maşinii de fălţuit determină forţa de
pretensionare a falţului. În procesul de fălţuire ea trebuie să se regleze
suplimentar în raport cu numărul de îndoituri şi modalităţile de fălţuire.
Tehnologic, forţa de pretensionare a falţului va creşte odată cu sporirea
grosimii sumare şi a numărului de falţuri presate. Pentru a obţine un nivel
înalt de pretensonare a falţului la 1-3 îndoituri fălţuite paralel, forţa de
pretensionare trebuie să crească de la 0,12 la 0,40 kN/m (kgs/cm), la
fălţuirea perpendiculară din 2-4 îndoituri – 0,20-2,5 kN/m (kgs/cm).
Viteza de lucru a maşinii de fălţuit are implicaţii semnificative asupra
exactităţii fălţuirii hârtiei foarte subţiri, masă mică şi respectiv rigiditatea,
pentru că acest tip de hârtie se deformează uşor în momentul de aliniere
după suportul casetelor şi a staţiilor de fălţuit cu cuţit. Pentru a asigura
calitatea înaltă a exactităţii fălţuirii din hârtie fină este necesară reducerea
vitezei de lucru a maşinii.
Analiza altor parametri ai regimurilor de prelucrare cu implicaţii
asupra forţei de pretensionare a materialelor – timpul de pretensionare a

139
îndoiturilor, temperatura, au denotat faptul că, aceasta nu are influenţe
deosebite de aceea pot fi neglijaţi.
Factorii tehnologici de influenţă prioritară.
Grosimea hârtiei. La fălţuirea hârtiei subţiri deformaţiile absolute de
întindere-contractare în îndoituri, forţele de restabilire înalt elastice sunt
mici, de aceea gradul de presare a falţurilor în fasciculele realizate din
hârtie subţire la aceiaşi forţă de pretensionare a cilindrilor de fălţuire este
mai mare decât la fălţuirea hârtiei groase. Exactitatea înaltă a fălţuirii
hârtiei subţiri este obţinută reducând sarcinile inerte la diminuarea vitezei
de lucru a utilajului.
La fălţuirea perpendiculară din 3-4 îndoituri a hârtiei groase (circa
90mkm) forţa de acţionare a fracţiunilor interioare a fasciculei creşte (fig.
4.10), conducând la formarea cutelor diagonale pe desfăşuratele interioare
ale fasciculelor. Tăierea, perforarea şi biguirea penultimei îndoituri
superioare ajută la prevenirea apariţiei acestui defect, dar necesită o
reducere a vitezei de lucru a maşinii.
Greutatea spaţială a hârtiei. Structura hârtiei calandrate,
supercalandrate şi cretate cu greutatea spaţială a hârtiei mare (≥0,85g/cm3)
este supusă multiplu proceselor de pretensionare, de aceea o astfel de hârtie
permite obţinerea unui falţ exact şi un grad înalt de pretensionare la una şi
aceiaşi forţă de pretensionare în cilindri de fălţuire.
Conţinutul de cenuşă în
hârtie. Hârtia cu conţinut înalt de
materiale de umplutură are
legături între fibrele celulozice
foarte slăbite acestea
distrugându-se la îndoire.
Aceasta explică de ce hârtia cu
conţinut mare de cenuşă pierde la
fălţuire până la 80% din
rezistenţa la rupere; gradul înalt
de pretensionare la forţe mici de
acţionare a cilindrilor de fălţuit.
La formarea îndoiturilor din
hârtia cu conţinut mic de cenuşă,
rezistenţa asupra structurii
supramoleculare a hârtiei se
reduce foarte mult, reducând cu
Fig. 4.10. Presarea fracţiunii interioare a
colii la fălţuirea perpendiculară 140
F – forţa rezultantă de rigiditate a
fracţiunii colii
30% şi rezistenţa la rupere. Pentru obţinerea unor falţuri bine pretensionate
din acest tip de hârtie, este necesară de o forţă de acţionare a cilindrilor de
fălţuit mult mai mare.
Umiditatea hârtiei. Cu sporirea umidităţii hârtiei legăturile de hidrogen
rezistente dintre moleculele celulozei în fibre sunt substituite cu legăturile
catenelor vecine prin dipolii de apă, ceea ce determină ca hârtia cu
umiditatea de 10-12% să poate fi supusă uşor deformaţiilor la aplicarea
unei sarcini de acţionare foarte mică, la distrugerea structurii
supramoleculare a fibrelor de celuloză. Dispozitivele de umezire a hârtiei
preliminar imprimării şi fălţuirii sunt predestinate sporirii calităţii
imprimării şi fălţuirii.
Direcţia de tăiere. Îndoitura se va forma dreaptă, netedă şi cu pierderi
minimale de rezistenţă la rupere, dacă fălţuirea se va realiza conform
direcţiei de tăiere, deci respectiv atunci când direcţia de fabricaţie a hârtiei
va coincide cu ultima linie de îndoire. Pentru obţinerea unei îndoituri
longitudinale cu un grad înalt de pretensionare a falţului este necesară
mărirea forţei de acţionare în cilindrii de fălţuit. La tăierea transversală
forţa de contractare a îndoiturilor în cilindrii de fălţuit trebuie să fie
minimală, o supradimensionare a acesteia poate provoca distrugerea hârtiei
în îndoituri şi reducerea concomitentă a duratei de exploatare a ediţiei.
Numărul de îndoituri şi modalitatea de fălţuire. Cu creşterea
numărului de îndoituri de la unul la trei pentru obţinerea unei bune
pretensionări a falţurilor la fălţuirea paralelă este necesară creşterea forţei
de pretensionare în cilindrii de fălţuit relativ de 3 ori. Fălţuirea combinată
şi cea perpendiculară necesită mărirea de câteva ori a forţelor de
pretensionare în cilindrii de fălţuit.
Productivitatea fălţuirii. În fabricaţia ediţiilor de carte, ediţiilor
periodice fălţuirea este un proces foarte anevoios, ponderea căruia în
operaţiile de broşare-legare creşte odată cu creşterea volumului de ediţii de
carte cerută pe piaţă. La fălţuirea manuală a colilor productivitatea fălţuirii
depinde în esenţă de formatul colilor fălţuite şi numărul de îndoituri. La
realizarea fasciculelor de format mare în raport cu complexitatea medie de
fălţuire dintr-o îndoitură creşte cu 15,6%, din trei îndoituri – cu 8,8%.
Creşterea numărului de îndoituri a fasciculelor de la una la două şi trei este
însoţită de creşterea complexităţii fălţuirii fasciculelor de format mediu de
2,2-3,5 ori, iar a fasciculelor de format mare – de 2,1-3,3 ori.
La fălţuirea mecanică asupra complexităţii fălţuirii influenţează
modalitatea de fălţuire şi lungimea colii. Complexitatea de fălţuire se

141
consideră minimală la fălţuirea paralelă: pe maşini de fălţuit moderne ea
necesită 1,3-2,0 min la 1000 fascicule în dependenţă de lungimea colii.
Fălţuirea perpendiculară din 2 îndoituri sporeşte productivitatea
fălţuirii de 1,25-1,43 ori, iar fălţuirea perpendiculară din trei îndoituri de
2,0-2,67 ori în raport cu fălţuirea paralelă. Mărirea lungimii colii de 0,5 la
fălţuirea paralelă sporeşte productivitatea fălţuirii cu 33%, la cea
perpendiculară cu 25%. Fălţuirea mecanică oferă posibilitatea reducerii
timpului de realizare de circa 20-100 ori în raport cu cea manuală.

Mic dicţionar explicativ specializat

Riţ – crestătură liniară făcută pe o foaie de carton sau mucava în locul


unde urmează sa fie îndoită [1].
Cilindrul cu nut – Cilindrul cu adâncitură realizată de-a lungul, pentru
a o putea îmbina cu alta.
Big – Linie de îndoire executată prin presare.
Ril – Adâncitura formată cu o maşină specială pe linia de îndoire,
astfel încât straturile exterioare din spatele îndoiturii să nu se rupă [1].
Subiecte pentru verificarea cunoştinţelor

1. Caracteristicile ce determină volumul fasciculelor blocului de carte


2. Caracteristicile ce determină modalitatea de fălţuire
3. Criterii de clasificare a modalităţilor de fălţuire
4. Modalităţi de fălţuire paralelă
5. Modalităţi de fălţuire perpendiculară
6. Fălţuirea combinată
7. Clasificarea modalităţilor de fălţuire după numărul de îndoituri
8. Predestinaţia modalităţilor de fălţuire
9. Principii de aplicare a fălţuirii mecanice
10. Deformaţiile ce au loc în colile de hârtie la fălţuire
11. Avantaje şi dezavantaje ale biguirii şi perforării colilor de hârtie
12. Caracteristici de calitate ale fălţuirii
13. Analiza şi evaluarea calităţii fălţuirii. Toleranţe admise
14. Implicaţii ale regimurilor de fălţuire asupra calităţii ei
15. Influenţa factorilor tehnologici asupra calităţii fălţuirii
16. Implicaţii asupra productivităţii fălţuirii
17. Factori de influenţă asupra deciziei privind modalitatea de fălţuire

142
18. Analiza comparativă a fălţuirii colilor din trei şi patru îndoituri
perpendiculare
19. Specificarea celor mai frecvente modalităţi de fălţuire paralelă şi
combinată
20. Fălţuirea fasciculelor din 16 şi 32 pagini în aparatele de fălţuit a
maşinilor de imprimare rotative
21. Clasificarea maşinilor de fălţuit
22. Principiul de formare a îndoiturilor în maşinile de fălţuit cu cuţit, cu
casetă şi combinate
23. Avantaje şi dezavantaje oferite de maşinile de fălţuit cu cuţit, cu casetă
şi combinate

Bibliografie

1. Dicţionar enciclopedic ilustrat. Editura Cartea, Chişinău, 1999.


2. Nestor M. N., Radu C.. Manualul editorului. Editura Didactică şi
pedagogică, Bucureşti, 1970, 206 pag.
3. Niţă E., Mărculescu M.. Tehnologie poligrafică. Editura Didactică şi
pedagogică, Bucureşti, 1981, 157 pag.
4. Schuwer Philippe. Tratat practic de editare. Editura Amarcord,
Timişoara, 1999.
5. Standardul ГОСТ 16447-70 «Издания. Основные виды.
Термины и определения.»
6. Трубникова Г.Г. Технология брошюровочно-переплетных
процессов, Москва «Книга», 1987, 494 стр.
7. Воробьев Д.А., Дубасов А. И., Жуков И. А., Козлов О.Н.
Брошюровочно-переплетные процессы. Москва, «Книга»,
1979, 368 стр.
8. Карпенко В. С., Шостачук Ю. А., Сысюк В. Г., Гебхардт В., и др.
Практика фальцовки от спуска полос] до готовой продукции.
Учебное пособие для ВУЗОВ, Киiв, «Технiка», УкрНДIСВД,
2001, 240 стр.

143