1.

IMPORTANȚA AGRONOMICĂ, ECONOMICĂ ȘI

SOCIALĂ A CARTOFULUI

Cartoful este una dintre cele mai importante plante de cultură,

care prezintă o mare plasticitate ecologică, fiind cultivată pe
toate continentele, în peste 140 de ţări, unde se cultivă, în
principal, în scop alimentar şi mai puţin pentru industrializare şi
furajarea animalelor.
Pentru consumul uman, după volumul producţiei, cartoful
ocupă locul patru în lume după grâu, orez şi porumb, se
foloseşte în stare proaspătă sau sub formă de produse uscate şi
semipreparate. În prezent se cunosc peste 360 de reţete culinare
preparate din cartof (CATELLY, T., 1988).
În strategia de alimentaţie, atât pe plan mondial, cât şi la noi în
ţară, cartoful este considerat una dintre cele mai importante culturi.
Este un aliment complex, dietetic, bogat în vitamine şi săruri
minerale.
Cantitatea de substanţă uscată produsă pe unitatea de
suprafaţă la cartof poate ajunge la cca 7 – 8 t / ha la o producţie
de 40 t / ha. Producţia de proteină la hectar în cazul cartofului
este mai mare decât la grâu, orz sau porumb. Conţinutul de
proteine de bună calitate face ca un consum de 200 g de cartof
fiert pe zi să asigure unui om 16 – 18% din necesarul de
proteine. Prezenţa aminoacizilor esenţiali din cartof îl fac
comparabil cu carnea sau cu oul. Pe lângă acestea, cartoful
conţine toate vitaminele principale, în cantităţi mai mari, decât
orezul sau pâinea albă.
Pe lângă conţinutul ridicat de hidraţi de carbon, cartoful
asigură o cantitate ridicată de proteină (350 Kg/ha) şi energie
(12.896 Mcal/ha). Având în vedere importanţa deosebită a
cartofului în alimentaţie şi furajare, în condiţiile din România, în
perioada 2005 – 2010, acesta a asigurat cea mai mare cantitate de
substanţă uscată, proteină şi energie la hectar în condiţiile de climă
favorabile acestei culturi. Consumul de cartof este de 50 – 150
kg/locuitor/an în funcţie de zona geografică şi tradiţie (DRAICA,
C., şi colab. 1996).
Tuberculii cartofului reprezintă un aliment aproape complet,
având un conţinut ridicat de hidraţi de carbon (15 – 25%, în
funcţie de soi), substanţe proteice (1,5 – 2,5%) şi vitamine (A1,
B1, B2, B3, K şi mai ales vitamina C, care însumează 13 – 23
mg/100 grame substanţă uscată) şi substanţe minerale (100
grame tuberculi fierţi conţin 0,5 – 2 mg fier asimilabil, 25 – 50
mg fosfor asimilabil şi 6 – 17 mg calciu asimilabil) (WIRTHS,
1968 citat de DRAICA,C., şi colab.1996). În general soiurile
timpurii au un conţinut mai mare în vitamina C faţă de cele
semitârzii şi târzii (GRUIA, R., 2016).
La nivel mondial se cultivă peste 1000 de soiuri care se
utilizează pentru următoarele scopuri de folosinţă:
- consum alimentar în stare proaspătă şi procesată prin:
depelare, (stare proaspătă sau congelare) deshidratare, (fulgi,
făină, felii, bucăţi mici) semiprăjire şi congelare (pommes frittes)
şi prăjire (chips, extrudate).
- consum alimentar şi nealimentar (amidon, spirt etc.).
furajarea animalelor (DRAICA, C., şi colab. 2004).
 2. CONTEXTUL ȘI REALIZAREA SCHIMBURILOR COMERCIALE

2.1. OFERTA PRIMARĂ

În ceea ce privește cartofii, România s-a situat pe locul patru la suprafaţa cultivată, după
Polonia, Germania, Franţa şi pe locul șapte la producţia realizată, după Germania, Franţa,
Polonia, Olanda, Regatul Unit și Belgia.

Suprafața cultivată (mii hectare)

Producția realizată (mii hectare)

Suprafaţa cultivată a crescut cu 0,6%, iar producţia a scăzut cu 10,2%, faţă

de anul precedent.
SCHIMBURILE COMERCIALE