Am remarcat că de vreo lună, pe o secțiune mai veche a blogului meu personal unde

am scris mai multe despre piscine, au apărut mulți vizitatori interesați de un ghid

simplu și cât mai clar al tratării apei la piscine.
Spre deosebire de lacurile și iazurile naturale, apa din piscine nu se poate menține
curată din punct de vedere fizic și biologic fără un tratment adecvat. Tratamentul se
face combinat pe două căi: tratament fizic și chimic. Știu că mulți dintre voi sunteți
interesați de cel chimic – e scris mai jos de el, dar aruncați așa o privire și la tratamentul
fizic).

Tratamentul fizic reprezintă, de fapt, filtrarea apei. Fie că vorbim de piscine mici,

supraterane, fie de piscine clasice, instalația de filtrare este o componentă vitală a
echipamentelor care deservesc o piscină. Instalația de filtrare este cuplată prin
conducte (sau furtune la piscinele supraterane) la niște piese prinse în pereții și fundul
piscinei ( nu și în cazul suprateranelor) care permit introducerea și evacuarea apei din
piscină. În apest fel se realizează recircularea apei sin piscină. Prin intercalarea unui
filtru în acest circuit, obținem filtrarea apei.
De ce recirculare? Pentru că volumul unei piscine este relativ mare comparat cu
debitele posibile ale unor pompe obișnuite. Și atunci trebuie să facem filtrarea întregului
volum de apă nu instantaneu, ci într-un anume interval de timp. Acest interval de timp
este cuprins între 4 și 8 ore, în funcție de mărimea și configurația piscinei, expunerea ei
la praf sau alte mizerii, grad și regim de utilizare (privat sau public).
Dacă alegem o valoare medie, de 6 ore, atunci de exemplu, la o piscină cu volum de 30
m3, filtrul și pompa aferentă trebuie să aibă un debit de minim 5 m3/h. Pentru
piscinele supraterane, instalațiile de filtrare cu care sunt dotate au de obicei un debit de
filtrare mai mare, deoarece volumele de apă mici sunt mult mai expuse unor schimbări
bruște de parametri (apa se poate deteriora rapid, fie de la un tratament chimic greșit,
fie de la o furtună, ploaie puternică etc).
Modul în care introducem și evacuăm apa din piscină este foarte important.

Iată cum arată o schemă hidraulică piscină clasică:

Apa se introduce în piscină pe la suprafață (de fapt la 15 – 20 cm sub linia apei), prin
racorduri numite ștuțuri de introducere (sau guri de refulare). Odată introdusă, apa
circulă (ideal în lungul piscinei și pe direcția vântului dominant din zona geografică
respectivă) către dispozitivele de evacuare. Acestea sunt la suprafața apei
(denumite skimmere) și la fundul piscinei (sifon de fund).
Ați remarcat în schema de mai sus, că skimmerele și sifonul de fund sunt aduse cu
conducte separate către căminul tehnic (respectiv către aspirația pompei). Este foarte
important acest aspect, deoarece permite reglarea individuală a debitului vehiculat. Se
recomandă ca 2/3 din debitul apei să circule pe la suprafață și 1/3 pe la fund. Asta
pentru că majoritatea mizeriilor sunt suspendate în partea superioară sau plutesc.
O plasare bine studiată a skimmerelor și o orientare bună a ștuțurilor de
introducere (care au de obicei orientarea reglabilă) duce la crearea unei circulații
corecte a apei, care antrenează odată cu ea suspensiile și mizeriile care plutesc la
suprafață.
Din acest motiv skimmerele sunt dotate, de altfel cu coșuri în care se opresc frunze,
crengi și alte mizerii grosiere.
Vă povesteam de modul de amplasare al skimmerelor. Ei bine, este importantă și cota
pe verticală la amplasarea lor. De ce? Pentru că nivelul apei în piscină este dictat de
poziția skimmerelor, care lucrează corect la un anume nivel al apei care tree prin ele
(marcat de obicei pe masca skimmerului). Din acest motiv piscinele cu skimmere au
nivelul apei la 15 – 20 cm de bordură. Piscinele infinity, unde apa debordează sunt
construite pe alt sistem. Vorbim altă dată de ele.

Instalația de filtrare trebuie să funcționeze în medie 8 ore din 24. Desigur, un orar

precis puteți obține numai prin teste și depinde foarte mult de fiecare piscină. Este
recomandabil să instalați un programator pentru pompă (fie în tabloul electric – dacă
aveți o piscină mai mare), fie o simplă priză programabilă pentru piscinele supraterane.
Vă recomand să alternați 2 ore de funcționare a pompei cu 30 – 45 de minute în care
pompa să se răcească.
Pentru început puteți seta pompa să funcționeze chiar 20 de ore pe zi, pentru a obține
un amestec rapid al substanțelor. Ulterior puteți reduce treptat funcționarea pâna la 8
ore din 24.

Intervalul de funcționare a pompei nu are nicio legătură cu perioada de utilizare a

piscinei, orice pompa de piscină se conecteză electric într-un circuit cu diferențial (ia
verificați:  siguranța ar trebui să aibă clapetă galbenă și un buton negru de test – pe
care să-l mai utilizați așa o dată pe lună – nu merită niciun risc când vine vorba de
siguranța voastră și a copiilor voștri)
Nu insist asupra tipurilor de filtre pentru piscine (cu nisip sau cu cartuș), spun doar că
trebuie să vă asigurați că sunt curate sau că ați făcut toate oprațiunile de întreținere la
timp. De exemplu, pentru filtrele cu nisip, am scris cândva aici.
Tratamentul chimic al apei
Atenție! Manipulați cu atenție chimicalele. Unele dintre ele sunt corozive și iritante
pentru ochi, piele și mucoase. Dacă nu sunteți obișnuiți cu așa ceva, nu ezitați să
folosiți mănuși de cauciuc și ochelari de protecție!

Tratamentul chimic al apei din piscină presupune măsurarea parametrilor apei,

echilibrarea ph-ului apei, distrugerea agenților biologici din ea (prin oxidare), inhibarea
depunerilor de metal și calcar, prevenirea apariției algelor, clariferea apei.
Vă recomand parcurgerea acestor etape de fiecare dată când tratați apa piscinei. Între
etape faceți pauze de minim 30 – 45 de minute. Există producători care impun intervale
mai mari pentru substanțele lor, așa că vă recomand săcitiți cu atenție ambalajele.

Tratamentul apei este recomandat să se facă seara, când soarele nu mai este așa
puternic. Un alt motiv pentru care vă spun să-l faceți seara este că în orle următoate
tratamentului este interzis accesul în piscină. Un interval de timp de o noapte este
rezonabil până la următoare utilizare a piscinei.
În timpul etapelor de tratament, pompa piscinei este în funcțiune tot timpul (excepție
făcând substanțele pe al căror ambalaj este specificată oprirea filtrării).

Amintind de ambalajul substanțelor, el trebuie păstrat cu grijă, din două motive. Pe el

găsiți descrierea, modul de utilizare al substanței, dozajul acesteia, dar și instrucțiuni
privind securitatea. Ca și în cazul unui medicament, în situația unui accident, medicul
care intervine va acționa mai bine dacă vede despre ce substanță este vorba.

Parametrii cei mai importanți pe care îi putem ușor măsura sunt pH-ul apei și nivelul de
oxidant. O putem face cu truse de analize diverse, a căror precizie este suficientă
pentru tratamentul piscinelor private. Există și testere electronice care ușurează citirea
rezultatelor, dar sunt desigur mai scumpe.

În cazul truselor cu reactivi lichizi sau pastile, citirea rezultatelor se face comparând
nivelul de colorare al apei amestecate cu reactivul cu o scală oferită de producător.

Există și truse de analiză cu benzi, pe care sunt lipte pastile reactive a căror culoare se
schimbă și se compară cu etalonul. În ultima vreme folosesc o astfel de trusă, produsă
în Statele Unite, marca Aquachek (nu știu dacă se mai importă în România, pe vremea
când mă ocupam de import echipamente le aduceam via Franța). Sunt ușor de utilizat și
suficient de precise.
Reglarea pH-ului
Am început cu echilibrarea pH-ului, pentru că este o etapă extrem de importantă. Apa
naturală are un pH cuprins între 6.5 și 9, interval în care nu simțim diferența și nici nu
suntem afectați în vreun fel de caracterul bazic / neutru / acid al apei. Majoritatea
substanțelor pentru piscină acționează cel mai bine într-un interval al pH-ului cuprin
între 7.2 și 7.4.
Aș putea să mă opresc aici și doar să vă dau asta ca axiomă. Adică să vă spun să
păstrați pH-ul 7.2 și atât. Dar pentru că se leagă mult de a doua etapă de tratament, la
oxidarea cu clor vă voi povesti mai mult. Dacă sunteți norocoși și la analiză obțineți o
valoare a pH-ului apropiată de cea dorită (7.2), desigur că veți sări peste această etapă.

În cazul tratamentului manual, corectorii de pH sunt sub formă de pudră. În terminologia

etichetelor de pe ambalaj, o unitate de pH reprezintă de fapt difernța de exemplu dintre
7.8 și 7.7. Vă spun asta deoarece descrierea e cam ambiguă.

În marea majoritate a cazurilor, avem nevoie să scădem pH-ul. De altfel acțiunea

oxidanților aduce după sine creșterea acestuia în timp. Ești practic într-un cerc vicios.
Scazi pH-ul și apoi pui clor sau oxigen activ care în timp își crește din nou ph-ul…

Dozajul depinde de producător, dar de obicei este de 100 gr pudră la 10 m3 apă piscină
pentru scăderea pH-ului cu o unitate. (vă rog mult citiți pe ambalajul produsului vostru
pentru confirmare) De aici faceți câteva calcule cu regula de trei simplă și aflați cât
regultor de pH trebuie să folosiți.

Cantitatea de pudră necesară se dizovă într-o găleată cu apă din piscină. Mestecați cu
atenție folosind un băț de lemn. Soluția obținută este puțin acidă, așa că aveți grijă
atunci când o turnați în piscină. Turnați câte puțin, pe toată suprafața accesibilă a
piscinei.

Pentru a trece la etapa a doua, oxidarea apei, vă recomand să așteptați măcar 30 de

minute, pentru o bună amestecare a apei și o uniformizare a valorii pH-ului în tot
volumul acesteia.

Oxidarea apei
Pentru a putea dezinfecta apa, trebuie să acționăm cu un oxidant. Cel mai utilizat și cel
mai eficient este clorul (de fapt diverși compuși pe bază de clor, deoarece în mod
natural clorul este un gaz). O alternativă la clor, pentru situații când fie sunteți alergici la
clor, fie apa are un conținut ridicat de metale și reacționează violent cu clorul
(schimbându-și culoarea către roșu sau chiar maro coca cola) este oxigenul activ lichid.
(oxigenul activ este o denumire comercială pentru produse pe bază de perhidrol și
agenți de activare. Se pare că variantele pudră cu activator separat reacționează și ele
cu metalele, așa că vă recomand oxigenul activ lichid, de genul celui produse
Bayrol: https://www.bayrol.ro/dezinfectia-apei/oxigen-activ/bayroshock-5-kg-
5532285.html ).
Clor sau oxigen activ ? Oricum niciodată împreună…
Dacă nu aveți probleme medicale și apa nu vă face necazuri la tratare, vă recomand
clorul. O dată pentru că este eficient, dar este și mai ușor să vă dați seama dacă ați
greșit supradozându-l (are un miros specific, ușor detectabil). În plus, efectele intoxicării
cu clor (la concentrațiile care se pot obține într-o piscină) nu sunt foarte grave.

Un alt argument pro clor este faptul că tratamentul cu clor este remanent. Concentrația
de clor în apă după momentul tratamentului scade treptat în timp și în acest fel apa din
piscină este protejată la acțiunea unor agenți biologici câteva zile.

Oxigenul activ lichid nu colorează apa în prezența metalelor. Cel puțin mie nu mi s-a
întămplat niciodată. Mai mulți clienți mi-au spus însă că varianta de oxigen activ pulbere
+ activator nu dă acealeași rezultate. Așa că pentru cei care aveți probleme cu metalele
în apă, că recomand varianta lichidă de oxigen activ.
În condițiile unui pH echilibrat, am folosit cu succes de mai multe ori oxigenul activ
pentru a recupera ape puternic colorate. Doar că oxigenul se consumă rapid și până la
următoarea zi de tratament apa se poate contamina.
Oxigenul activ și clorul se consumă reciproc așa că nu le utilizați niciodată
împreună!
Cum puteți afla dacă apa din piscina voastră va reacționa violent la clor? Ar fi ideal să
împrumutați de la vreu prieten câteva pastile de clor cu dizolvare rapidă (de 20 de
grame) sau să vă cumpărați inițial cea mai mică cutie cu clor (0.5 sau 1 kg).

Apoi umpleți o găleata cu apa din sursa de unde veți umple piscina sau chiar din
piscină. Adăugați 3 – 4 pastide de clor, așteptănd dizolvarea acestora. În jumătate de
oră veți avea rezultatul. Dacă apa rămâne incoloră, puteți folosi clor. Dacă apa își
schimbă oricât de puțin culoarea, atunci când veți face clorinarea șoc veți avea surprize
neplăcute 🙁

Acesta nu este un test infaibil. Sunt situații în care natura metalelor sau a oxizilor
metalici prezenți în apă îi face să reacționeze la clor mai târziu și jumătate de oră nu
este suficient. Dar în majoritatea cazurilor funcționează.

Odată ales agentul de oxidare, trecem la aplicarea acestuia. Dacă este prima dată când
tratăm piscina sau daca în timpul utilizării curente, la o verificare săptămânală obținem
o valoare zero a oxidantului, trebuie să facem un tratament șoc.
Tratamentul șoc cu clor
În cazul clorului, puteți folosi fie clor granulat, fie pastile efervescente. Dizolvați
cantitatea recomandată de producător pentru volumul piscinei voastre într-o găleată cu
apa din piscină (după ce ați urmat etapa 1, de reglare a ph-ului).

Ațenție! Efectuați această operațiune într-un spațiu deschis deoarece se degajă o

cantitate importantă de clor gazos, care poate fi toxic la inhalare directă (deci nu stați cu
nasul deasupra găleții să urmăriți dizolvarea…)
Soluția obținută (asigurați-vă că s-a dizolvat tot clorul, altfel riscați să vă deteriorați
finisajul piscinei în cazul în care pucăți de clor ajung pe fundul piscinei) o veți turna cu
grijă în piscină, în mai multe locuri.

După orice clorinare șoc, nu utilizați piscina timp de 12 ore!

Menținerea nivelului de clor între tratamente se face și utilizând pastile de clor cu
dizolvare lentă (simple sau multifuncșionale), plasate fie în dozatoare de substanțe (pe
conductă sau plutitoare), fie în coșurile skimmerelor.

Plasați în ziua următoare tratamentului șoc una sau mai multe pastile (în funcție de
volumul piscinei și de intrucțiunile de pe ambalaj) în dozator și urmăriți periodic starea
lor de dizolvare.

Motive pentru care tratamentul cu clor poate să nu fie eficient

Există situații când apa a fost clorinată și totuși clorul nu-ți face efectul, de multe ori nici
nu apare în tester, deși apa prezintă un miros specific. Asta se întâmplă atunci când
pH-ul apei nu este reglat corect. Am spus mai sus că voi face o mică descriere a
fenomenului.

Graficul de mai sus indică  procentul de dezinfectant activ în clor și după cum remarcați,
proporția de dezinfectant activ depinde drastic de nivelul pH-ului. Odată clorinată apa
din piscină, clorul reacționează cu apa și se produce acid hipocloros și hipoclorit.

Pe noi ne interesează acidul hipocloros, care este mult mai puternic decât hipocloritul.
Cu cât este mai ridicat nivelul pH-ului, cu atât este mai mare proporția hipocloritului, cu
cât este mai scăzut nivelul pH-ului, cu atât este mai mare proporția de hipoclorit.

La un nivel de pH de 7,4, aveți aproximativ 60% din clor ca acid hipocloros, deci dacă
citirea clorului liber a fost 1,0 mg / l  la test, de fapt  dezinfectantul activ ar fi doar în jur
de 0,6 mg / l.
Dacă nivelul pH-ului a fost lăsat să crească până la 7,8, atunci doar 30% din clor ar fi
acidul hipocloros, deci dacă citirea testului a ieșit din nou la 1,0 mg / l, cantitatea reală
de dezinfectant activ ar fi numai 0,3 mg / l, insuficient pentru un tratament
corespunzător.
Trebuie să aveți în vedere faptul că măsurarea nivelului clorului liber include atât acidul
hipocloros, cât și hipocloritul, dar nu aveți nicio informație despre proporția fiecăruia.
Acesta este motivul pentru care este atât de important ca să înțelegeți de ce nivelul pH-
ului are un efect atât de drastic asupra procesului de dezinfecție.

Tratament șoc cu oxigen activ

Dacă sunteți nevoiți să utilizați oxigenul activ, vă recomand să faceți oxidarea șoc
folosind versiunea lichidă a produsului. După ce ați reglat pH-ul în prealabil, calculați
doza după instrucțiunile prezente pe eticheta produsului.
Și în cazul oxigenului activ, după tratamentul șoc nu utilizați piscina timp de 12
ore!
Tratamentul de menținere cu oxigen activ
Exisă sub mai multe forme: pastile sau soluție + activator, săculeți pentru plasare în
skimmere etc. Pentru oricare dintre ele, respectați cu strictețe dozajul și începeți
tratamentul abia a doua zi după tratamentul șoc. Odată cu aceste produse, cumpărați-
vă și o trusă de analiză pentru oxigen activ, de preferat de la același producător, pentru
a fi siguri de o testare cât mai corectă.

În cazul în care apa dumneavoastră conține metale și tratamentul cu clor a dat greș,
apa colorându-se către maro, trebuie să alegeți oxigen activ lichid de genul celui produs
de  Bayrol: https://www.bayrol.ro/dezinfectia-apei/oxigen-activ/bayroshock-5-kg-
5532285.html ).
Testați nivelul de oxigen activ măcar de două ori pe săptămână.

Știu că mă repet, dar vă avertizez că supradozarea de oxigen activ este mult mai
periculoasă decât a clorului și nu este detectată fără tester!
Tratamentul anti alge
Se face atât la pornirea piscinei, cât și de întreținere. Este foarte important, oxidanții nu
sunt suficienți pentru prevenirea apariției algelor.
De obicei algicidul există sub formă de soluții, dar se poate găsi și în componența
pasilelor multifuncții.
Efectuați tratatamentul algicid la minim 30 minute după ce ați făcut clorinarea șoc (sau
oxidarea șoc cu oxigen activ).

Dozele le regășiți pe ambalaj, atât pentru tratamentul șoc, cât și pentru cel de
întreținere.

Este normal ca după tratamentul cu algicid să apară spumă (cantități mai mici sau mai
mari) în piscină. Există algicizi care nu spumează și care se recomandă acolo unde
există mai multe jeturi de apă, zone de hidromasaj etc.

Floculanți și clarifianți
Există situații cînd anumite impurități nu sunt reținute de filtru, ele întorcându-se în
bazin. Acesta este un semnal că ele sunt prea mici și se strecoară prin masa filtrantă.

Pentru a le opri, putem folosi floculanți. Aceste substanțe aglomerează particulele mai
mici, obținându-se unele de dimensiuni suficiente cât să rămână în filtru.
Dacă nu reușiți să le filtrați nici așa atunci vă recomand să aspirați mizeriile având vana
filtrului mutată pe golire. E adevărat că veți pierde și ceva apă din piscină, dar este
singura soluție atunci când floculanții nu sunt eficienți.

Există soluții de floculare și clarifiere care măresc finețea de filtrare a filtrului – fie sub
forma lichidă, fie sub formă de pastile – care se plasează în skimmere. Am întâlnit mai
multe cazuri în care eficiența lor a fost vizibilă.
Dozele recomandate pe ambalaj trebuie respectate. O supradozare nu aduce o apă mai
clară.

În încheiere, vă spun că acest ghid nu este exhaustiv, sunt multe situații particulare în
care trebuie să acționați și altfel asupra apei din piscină. Vă recomand să apelați la
specialiști atunci când aveți orice dubiu. Dacă aveți întrebări, le puteți posta pe blog sau
mă puteți contacta direct, voi încerca să vă răspund în limita timpului meu liber. Pot oferi
asistență personalizată contra cost.

Eu am lucrat mulți ani cu substante pentru piscina QP (Quimicamp Piscinas –

Spania) și  Bayrol – Germania, care acum se găsesc de cumpărat și în magazine
online. Au o calitate ireproșabilă și feedback-ul primit de la clienți este excelent.