Mișcarea planetelor în jurul Soarelui

PLANETELE
Spre deosebire de Soare, planetele nu au lumină proprie iar strălucirea lor se datorează
luminii pe care ele o primesc de la Soare și pe care o reflectă.

MERCU PĂMÂN MART JUPITE SATUR URANU NEPTU

VENUS PLUTON
R T E R N S N
    

 Planetele sunt cele mai mari obiecte exceptând Soarele. Planetele Jupiter si Saturn emit unde
radio. Undele radio, emise de Jupiter, sunt așa puternice încât pot fi recepționate pe Pământ
cu radiotelescoape. Cele patru planete de lângă Soare: Mercur, Venus, Pământ și Marte se
numesc planete terestriale(planete telurice) şi ele par să conțină fier și roci. Planetele telurice
și Pluton sunt cele mai mici planete. Pământul are un satelit, Marte are doi și Pluton are unul.
Mercur și Venus nu au sateliți.
      Distanțele dintre planete se măsoară în unități astronomice (UA). O unitate
astronomică este egală cu 149.597.870,691 km (distanța medie dintre Pământ și Soare).
     Cele mai mari planete, Jupiter, Saturn, Uranus și Neptun sunt numite planete gigant.
Fiecare din planetele gigant au câțiva sateliți. De asemenea ele au inele în jurul lor. Doar
inelul luminos al planetei Saturn poate fi ușor vazut cu un telescop mic. Toate planetele sunt
înconjurate de variate tipuri de gaze. Gazele care înconjoară o planetă se numesc atmosferă.
Pământul este singura planetă care are destul oxigen în jurul său și destulă apă pe suprafața sa
pentru a menține viața.
Clasificare
DUPĂ MĂRIME
 planete mici - Mercur, Venus, Pământ, Marte, Pluton;
 planete gigant - Jupiter, Saturn, Uranus, Neptun.
DUPĂ COMPOZIȚIE
 terestre(telurice) - Mercur, Venus, Pământ, Marte;
 gazoase - Jupiter, Saturn, Uranus, Neptun;
 Pluton.
     Planetele terestre sunt compuse din piatră și metal, au o densitate relativ mare, rotație mai
înceată, suprafața solidă, nu au inele și au puțini sateliți.
     Planetele gazoase sunt compuse din hidrogen și heliu, în general au densități mici, roatație
rapidă, au inele și mulți sateliți.
DUPĂ POZIȚIA LOR FAȚĂ DE SOARE
 planete interioare - Mercur, Venus, Pământ, Marte;
 planete exterioare - Jupiter, Saturn, Uranus, Neptun, Pluton;
Centura de asteroizi dintre Marte și Jupiter formează granița dintre sistemul solar interior și
sistemul solar exterior.
DUPĂ POZIȚIA LOR FAȚĂ DE PĂMÂNT
 planete inferioare - Mercur și Venus;
  planete superioare - Marte, Jupiter, Saturn, Uranus, Neptun, Pluton.
     Planetele inferioare sunt mai aproape de Soare decât Pământul. Ele au faze, ca Luna când
este văzută de pe Pământ.
     Planetele superioare sunt mai departe de Soare decât Pământul. Ele se văd întotdeauna în
totalitate sau aproape în totalitate.
CRONOLOGIC
 planete clasice - Mercur, Venus, Marte, Jupiter, Saturn. Sunt cunoscute încă din
timpurile preistorice şi sunt vizibile cu ochiul liber.
 planete moderne - Uranus, Neptun, Pluton. Au fost descoperite în timpurile moderne
şi nu se văd cu ochiul liber.
LEGILE LUI KEPLER
 Enunțul primei legi este următorul: „Planeta se mișcă în jurul stelei pe o orbită
eliptică, în care steaua reprezintă unul din focare.”
Astronomii, începând de la Ptolemeu până la Nicolaus Copernic, credeau că planetele se
mișcă pe traiectorii circulare sau traiectorii care pot fi obținute din suprapunerea mai multor
traiectorii circulare. Johannes Kepler, în 1609, a infirmat această presupunere. După studiul
materialelor rezultate din observațiile minuțioase a lui Tycho Brahe, el a dedus că planetele
se mișcă pe traiectorii eliptice.

 A doua lege se enunță astfel: „Linia dreaptă care unește planeta cu steaua (raza
vectoare a planetei) mătură arii egale în perioade de timp egale”, sau, formulat echivalent,
„viteza areolară a razei vectoare e constantă.”
Din această lege, numită „a ariilor egale”, rezultă că o planetă se deplasează cu atât mai
repede cu cât este mai aproape de stea. În cazul Pământului, raza vectoare mătură într-o
secundă o arie de peste 2 miliarde km2.

 La 8 martie 1618, Johannes Kepler enunță a treia lege a mișcării planetelor: „Pătratul
perioadei de revoluție a planetei, este proporțional cu cubul semiaxei mari a orbitei.”
Aceste legi descriu mișcările planetelor cu o aproximație suficientă în unele calcule, dar
adesea sunt necesare modificări care să țină seama de alte efecte. Unele abateri se datorează
efectelor reciproce ale gravitației dintre planete, mișcării stelei datorită atragerii planetelor și
efectelor relativiste. Aproximația este relativ bună când masa planetei este neglijabilă față de
masa stelei.
Legile lui Kepler au constituit baza pentru formularea legilor gravitației de către Isaac
Newton și au o deosebită importanță pentru înțelegerea mișcării corpurilor cerești, de
exemplu a Pământului și a celorlalte planete în jurul Soarelui, sau a Lunii și a sateliților
artificiali în jurul Pământului. (WIKIPEDIA)
Sistemul nostru solar gravitează şi el, la rându-i, în jurul centrului galaxiei Calea
Lactee. Viteza este şi mai mare decât cea a Pământului în jurul Soarelui, adică de aproximativ
220 km/s.