CÂMPUL GRAVITAȚIONAL

CÂMP DE FORȚE:
o regiune din spațiu, limitată sau nelimitată, unde în fiecare
punct se face simțită acțiunea unei forțe determinate în
modul, direcție și sens
CÂMP GRAVITAȚIONAL:
o regiune din spațiu, limitată sau nelimitată, unde în fiecare
punct se face simțită acțiunea unei forțe gravitaționale de
atracșie determinate în modul, direcție și sens
 ÎN FIZICĂ câmpul gravitațional este un câmp definit ca o deformare
a spațiu-timpului determinat de corpurile care au masă
și energie cu o mărime fizică. Câmpul gravitațional este
responsabil pentru fenomenul cunoscut ca gravitație, care
se măsoară în newtoni pe kilogram (N/kg).

Câmpul gravitațional generat de Pământ, de

exemplu, în apropierea suprafeței Pământului ia
valori apropiate de 9,8 m/s (accelerația
gravitațională).

Forţa gravitaţională se manifestă la distanţă prin intermediul câmpului

gravitaţional. Ea se transmite din aproape în aproape. Câmpul gravitaţional
este un câmp vectorial care descrie forţa gravitaţională care acţionează
asupra unui obiect în orice punct dat din spaţiu, pe unitatea de masă.
Definiție în În mecanica clasică câmpul gravitațional este
relativitatea tratat ca un câmp de forță conservativ și poate
fi definit prin legea atracției universale.
newtoniană

Definiție în
relativitatea
generală În relativitatea generală câmpul gravitațional
este un câmp tensorial, reprezentat matematic
printr-un tensor metric, legat de curbura
spațiu-timp prin tensorul Riemann determinat
de ecuația de câmp a lui Einstein

T - tensorul stres–energie

G - tensorul Einstein
c - viteza luminii
 J. Kepler propusese
în anul 1619
trei Legi ale
mișcării planetelor
bazate pe datele lui
Brahe.

planetele se misca pe elipse ce au Soarele situat intr-unul dintre focare

raza vectoare a planetei descrie arii egale in intervale de timp egale

 patratele perioadelor de revolutie sunt direct proportionale

T2  = CR3
                                             
cu cuburile semiaxelor mari, adica
(T - timpul in care planeta descrie o  elipsa completa)

Era clar că aceste legi erau valabile, dar nimeni nu cunostea o explicatie a lor.
 Sintezele  lui  Newton

In anul 1687 I. Newton a reusit

sa explice legile miscarii
planetelor presupunand ca
Soarele exercita o forta de
atractie asupra planetelor.
Aceasta forta de atractie se
manifesta ca o forta centripeta
ce obliga fiecare planeta in
parte sa se miste dupa o curba
inchisa de forma unei elipse.
                                           

Newton a demonstrat ca daca se admite ca forta de atractie F din partea

Soarelui care actioneaza asupra planetei P este proportionala cu produsul
dintre masele acestora si invers proportionala cu patratul distantei r dintre
ele, fiind indreptata catre Soare dupa directia PS, atunci pot fi explicate cele
trei legi ale lui Kepler.
 LEGEA ATRACTIEI UNIVERSALE

Newton a generalizat relatiile, considerand ca intre orice pereche de

corpuri din univers se manifesta o forta de atractie reciprocă direct
proporțională cu produsul maselor corpurilor și invers proporțională cu
pătratul distanței dintre ele, orientată pe direcția dreptei ce unește
centrele de greutate ale celor două corpuri, de forma  
F - magnitudinea forței gravitaționale dintre
cele două corpuri punctiforme,
K - un coeficient de proporționalitate
numit constanta atracției universale
m1 - masa primului corp,
m2 - masa celui de al II-lea corp,
r - distanța dintre cele două corpuri.
 Proprietăţi ale atracţiei universale
Atractia
actioneaza intre Fortele de atractie Fortele de atractie
Atractia este o
toate corpurile depind de asezarea nu depind de
forta pentru care
Universului, reciproca a compozitia chimica,
nu exista nici o
oricat de corpurilor. Daca starea fizica sau de
bariera (nu poate
indepartate ar fi asezarea se diferitele proprietati
fi ecranata,
ele (dupa schimba, se ale corpurilor, ci
numai de masele lor. slabita etc.)
cunostintele schimba si fortele.
actuale).

Legea atractiei universale a fost formulata -si este riguros valabila- pentru puncte
materiale. Soarele, planetele, Luna, nu sunt puncte materiale, ci corpuri cu
dimensiuni finite. Dar legea atractiei se poate aplica si in acest caz, deoarece
Newton a aratat ca:
-Doua corpuri sferice omogene (cu densitatea r=const.), se atrag ca si cum
masele lor ar fi concentrate in centrele lor (adica, se atrag ca doua puncte
materiale).
  -Doua corpuri sferice cu distributie sferica a densitatii (r=r(r)), se atrag ca si
cum masele lor ar fi concentrate in centrele lor.
Proprietăţi ale câmpului gravitaţional
câmpul gravitaţional este:

un câmp vectorial,
deoarece i se poate ataşa un sistem de vectori, şi anume
vectorul deintensitate a câmpului;

un câmp radial,
deoarece liniile de câmp au direcţie radială;

un câmp cu simetrie sferică

un câmp staţionar,
deoarece intensitatea câmpului este constantă în timp;
Orice câmp se reprezintă prin linii de câmp.

linia de câmp - o linie imaginară la care vectorii intensitate ai

câmpului sunt tangenţi în orice punct.
Natura gravitației, esența ei fizică, nu este până în prezent lămurită.
Conform teoriei relativității generale a lui Einstein (numită și teoria
gravitației) – atracția (gravitația) este o manifestare a proprietăților
spațio- temporale ale lumii materiale. Ea este o proprietate primară a
materiei, proprietate care stă la baza tuturor mișcărilor și, după
esența ei, este identică cu inerția.

Câmpul gravitaţional este, prin definiţie, singurul câmp care poate

modifica viteza liniară a unui corp neutru din punct de vedere electric.
Restul câmpurilor sunt consecinţe ale variaţiei câmpului gravitaţional.

Într-un câmp gravitaţional constant derivata vitezei liniare este

constantă. Dacă derivata vitezei liniare nu este constantă, atunci
câmpul gravitaţional nu este constant.

Un corp care nu se roteşte produce câmp gravitaţional staţionar. Se

pare că un corp care se roteşte în jurul axei sale, produce un câmp
gravitaţional variabil, ce poate fi echivalat cu o coexistenţă între un
câmp gravitaţional staţionar şi un câmp magnetic staţionar.
Exemple de mișcări în câmpul gravitațional
Exemple de mișcări în câmpul gravitațional
Exemple de mișcări în câmpul gravitațional
 PROBLEME LEGATE DE CÂMPUL GRAVITAȚIONAL
1. Doua corpuri aruncate
vertical in sus cu vitezele:
V01=60m/s
V02=40m/s
Corpul al doilea la un interval
de 6s dupa primul.
Dupa cat timp si la ce inaltime
se vor intalni corpurile?(se va
lua g=10 m/s).
- se deduc înălțimile celor două
corpuri ca funcții de timp (legile
mișcării)
- se pune condiția de întâlnire,
adică corpurile trebuie să se
găsească în același timp la
aceeași întâlnire
- se ajunge la ecuația
- se află T pentru momentul
întâlnirii
- se introduce T în una din
formulele pentru legile mișcării și
afli înălțimea la care se întâlnesc
corpurile
 PROBLEME LEGATE DE CÂMPUL GRAVITAȚIONAL
2.
3. PROBLEME LEGATE DE CÂMPUL GRAVITAȚIONAL
 PROBLEME LEGATE DE CÂMPUL GRAVITAȚIONAL
4.
 PROBLEME LEGATE DE CÂMPUL GRAVITAȚIONAL
5.