interdependenţă, împreună constituind un complex motivaţional de prim ordin al personalităţii. 2.3.

Formele (tipurile) motivaţiei Există mai multe forme ale motivaţiei, ce se clasifică, de obicei, două câte
două perechi opuse, contrare. I. Motivaţia pozitivă şi negativă Motivaţia pozitivă este produsă de
stimulările, cum ar fi lauda, încurajarea şi se soldează cu efecte benefice asupra activităţii sau relaţiilor
interumane, cum ar fi apropierea activităţilor, angajarea în ele, preferarea persoanelor etc. Pozitive vor
fi apreciate acele motive, a căror satisfacere, nu intră în conflict cu exigenţele şi etaloanele morale, care
funcţionează la nivel social sau care, prin natura lor, generează comportamente şi activităţi orientate
spre atingerea unor scopuri sociale. Motivaţia negativă este produsă de folosirea unor stimulări, cum
sunt ameninţarea, blamarea, pedepsirea şi se asociază cu efecte de abţinere, evitare, refuz. Motivele
negative se caracterizează prin faptul că satisfacerea lor, pe lângă un efect adaptativ de moment, asociat
cu reducerea tensiunii iniţiale şi obţinerea unei doze de plăcere şi satisfacţii de moment, generează
efecte perturbatoare, secundare, care, cumulându-se în timp, conduc la serioase dezechilibre şi
disfuncţii în planul intern al sistemului personalităţii sau în planul relaţionării individului cu mediul social.
în cea mai mare parte, aceste motive se leagă şi se adresează primordial sferei biologicului şi
fiziologicului. Din categoria lor fac parte, trebuinţa pentru alcool, pentru fumat, pentru droguri, pentru
mâncăruri excesiv de condimentate sau excesiv de grase, trebuinţa de acumulare excesivă a bunurilor
materiale, trebuinţa de aventură. II. Motivaţia cognitivă şi afectivă Motivaţia cognitivă îşi are originea în
activitatea exploratorie, în nevoia de a şti, de a cunoaşte, de a fi stimulat senzorial, forma ei tipică
pentru curiozitatea pentru nou, complex, pentru schimbare. Se numeşte cognitivă, deoarece acţionează
dinlăutrul proceselor cognitive (percepţiei, gândirii, memoriei, imaginaţiei), stimulând activitatea
intelectuală. Astfel de explorare se trece la reproducere, de aici la înţelegere, apoi la interes ştiinţific,
pentru ca în final să se ajungă la înclinaţia creativă. Ea îşi găseşte satisfacţia în nevoia de a înţelege,
explica, rezolva cu un scop în sine. Motivaţia afectivă este determinată de nevoia omului de a simţi bine
în compania altora. Când copiii învaţă pentru a-şi satisface părinţii sau