Atenţia involuntară este forma elementară şi naturală a atenţiei umane, care se declanşează şi se

menţine spontan, fără intenţie şi fară vre-un efort voluntar special din partea subiectului. Ea se
realizează pe baza reflexului de orientare, determinat de noutatea stimulilor şi de modificările
intempestive în ambianţa familiară. Mecanismul său direct îl constituie interacţiunea fazică dintre cele
două verigi ale sistemului reticular activator ascendent (SRAA); veriga bulbară (a lui Magoun), care
susţine activarea difuză, respectiv, reflexul generalizat de orientare, şi veriga diencefalică (a lui Jaspers),
care susţine activarea focalizată, respectiv, reflexul de orientare localizat. Atenţia involuntară intră
frecvent în competiţie şi cu atenţia voluntară. Dacă în timp ce ne concentrăm asupra unui obiect sau
asupra rezolvării unei sarcini apare în câmpul nostru perceptiv un stimul nou puternic, brusc se
întrerupe acţiunea în curs şi locul atenţiei voluntare este luat de atenţia involuntară (susţinută de
reflexul necondiţionat de orientare). 132 în fine am putea spune că funcţia principală a atenţiei
involuntare este cea de explorare - investigare a noului şi imprevizibilului şi de pregătire a intrării în
scenă a atenţiei voluntare, pentru performarea activităţilor adaptive specifice. Atenţia voluntară este
forma superioară şi specific umană de realizare a controlului conştient asupra evenimentelor din mediul
extern şi asupra propriilor acte psihocomportamentale. Ea constă în orientarea selectivă şi în focalizarea
deliberată a focusului conştiinţei asupra unui obiect, sarcini sau activităţi şi în menţinerea acestei
focalizări cât timp este necesar pentru finalizare sau pentru atingerea scopului propus. Nu se poate vorbi
de conectarea acestei forme a atenţiei fără existenţa şi formularea prealabilă a unui obiectiv sau scop:
„vreau să-mi propun să ...”, „vreau să stabilesc ...” etc. Atenţia voluntară nu se menţine fixată într-un
punct; de regulă, ea urmează logica desfăşurării evenimentelor şi secvenţelor activităţii, precum şi pe
cea a succesiunii situaţiilor şi solicitărilor obiective. Ea trebuie, deci, să nu fie nu numai concentrată, ci şi
mobilă, comutativă, distributivă. Pentru situarea ei în limitele optime reclamate de activitatea curentă,
recurgem permanent şi la funcţia reglatoare a limbajului, folosind instructaje anticipative de inducere a
securilor pregătitoare şi comenzi secvenţiale („să fiu atent acum”, „să iau seama mai bine”, „să mă
concentrez mai bine” etc.). Atunci când sarcina de rezolvat prezintă o semnificaţie deosebită pentru noi,
energia necesară concentrării atenţiei va fi furnizată nu numai de mobilizarea voluntară, ci şi de
motivaţie. Pentru rezolvarea unei sarcini sau desfăşurarea unei activităţi eficiente este necesar ca
atenţia voluntară să fie egal distribuită pe toate cele trei verigi componente de bază: veriga aferentă
(intrarea), veriga intermediară (prelucrarea-interpretarea) şi veriga eferentă (elaborarea, selecţia şi
emiterea răspunsurilor sau rezultatelor corespunzătoare). După criteriul rangului, atenţia perceptivă şi
motorie este mai simplă şi mai uşor de reglat, în vreme ce atenţia voluntară intelectivă este mult mai
complexă şi mai dificil de susţinut. Sub raportul eficienţei este evident că atenţia voluntară e net
superioară celei involuntare, care permite doar „ constatare”, nu şi elaborare - interpretare conceptual-
teoretică. Atenţia voluntară intelectivă este implicată în soluţionarea problemelor teoretice, în
formularea şi testarea ipotezelor, în elaborarea şi testarea veridicităţii judecăţilor şi raţionamentelor.
Atenţia postvoluntară. Pe măsura structurării, consolidării şi automatizării schemelor operatorii ale
proceselor cognitive şi activităţii, efortul voluntar iniţial - necesar concentrării şi stabilităţii atenţiei - se
reduce, coborând sub pragul de conştientizare la nivel optim. Pe lângă factorul consolidare-automatizare
operatorie, trecerea atenţiei voluntare în atenţie postvoluntară este facilitată de factori afectiv-
motivaţionali, care potenţează şi susţin prin energie proprie desfăşurarea finalistă a comportamentului
şi activităţii. Atenţia postvoluntară este mult mai frecvent întâlnită în activităţile Intrinsec motivate decât
în cele bazate pe motivaţie extrinsecă. Ea capătă astfel valenţe atitudinale, fiind corelată şi reflectând
selecţiile, orientările operate de subiect după criteriile sale valorice. Nu trebuie să credem că o activitate
se fixează şi se desfăşoară permanent şi exclusiv pe fondul atenţiei postvoluntare. Apariţia pe parcursul
ei a unor obstacole sau sarcini noi, pentru care subiectul nu are pregătire sau elaborate schemele de
răspuns, conduce automat la conectarea atenţiei voluntare, trecând prin atenţia involuntară. în
concluzie, cele trei forme ale atenţiei nu sunt izolate şi independente una de cealaltă, ci alcătuiesc o
unitate dinamică de tip ciclic, atenţie involuntară - atenţie voluntară - atenţie postvoluntară - atenţie
involuntară.