MEDICINĂ DENTARĂ V ORTODONȚIE

Șef lucrări dr. Bartok-Nicolae Cristina CURS 7

Anomaliile de Clasa I Angle

1. INTRODUCERE
1.1. Clasificarea lui Angle (clasificarea Școlii americane)
Clasificarea lui Angle este prima folosită în ordonarea anomaliilor dento-maxilare și are ca
etalon raportul de ocluzie al molarilor de 6 ani permanenți, în plan sagital, denumit sugestiv
,,cheia ocluziei”, motiv pentru care, clasificarea lui Angle mai este cunoscută în literatura de
specialitate și drept ,,clasificarea ocluzionistă”.
Pentru clasificarea ce-i poartă numele, Angle s-a oprit asupra molarului de 6 ani, considerând
molarul de 6 ani superior în poziție fixă, la nivelul bazelor maxilare (reper fix). Ulterior s-a
dovedit că, în urma procesului de creștere și dezvoltare, poziția molarilor de 6 ani superiori se
modifică, altfel spus molarul de 6 ani nu păstrează aceeași poziție pe tot parcursul procesului de
creștere și dezvoltarea.

Astfel, raportul de ocluzie normal (neutral) este definit astfel: vârful cuspidului mezio-
vestibular al molarului de 6 ani superior ce oclude în primul șanț vestibular al molarului de 6 ani
inferior, (cheia de ocluzie a lui Angle). În această clasă se încadrează toate anomaliile situate
mezial de molarul de 6 ani.

1.2. Definiţie
Anomaliile de Clasa I Angle sunt caracterizate de tulburări de creştere şi dezvoltare, cu caracter
primar sau dobândit, ale sistemului dentar, alveolar şi, într-o măsură mult mai mică, ale bazelor
osoase maxilare, ceea ce determină dezechilibre majore la nivelul arcadelor dento-alveolare şi
ocluzale.
Trăsătura comună este relaţia intermaxilară normală in plan sagital.
1.3. Etiopatogenie
Etiopatogenia anomaliilor de clasa I cuprinde o gamă largă de factori care acționează de-a lungul
perioadei de morfogeneză pre- și postnatală: factori genetici, factori filogenetici, factori generali
de dezvoltare, disfuncții și obiceiuri vicioase, factori morfologici și patologici.
1.4. Forme clinice
Gama anomaliilor cuprinse in Clasa I Angle este largă, ingloband anomalii ale sistemului dentar,
dento-alveolar, ocluzal, dar şi ale bazei maxilarelor, ultimele fiind interesate intr-o mai mică
măsură.
Malocluzia de Clasa I destul este frecventă, cuprinde o varietate de forme clinice și impune
diagnostic şi tratament precoce.

1
Elementul afectat Anomalia
Relația dento-alveolară Incongruenţa dento-alveolară
Diastema
Ocluzia dentară Anomalia verticală:
- ocluzie deschisă
- ocluzie adâncă
Anomalia sagitală:
- angrenaje inverse cu/fără laterodeviații mandibulare
Anomalia transversală:
- lingualizată
- inversă
Sistemul dentar Anomalia
- de număr
- de volum
- de formă
- de poziție (izolată, de grup)
- de sediu
- de structură
Tulburări în erupția dentară Tulburare de ritm: întârziată/accelerată

2. EVALUARE ŞI DIAGNOSTIC
2.1 Apare suspiciunea de evoluţie a cazului către o malocluzie de Clasa I, atunci când:
- echilibrul facial este, in general menţinut;
- există o dezvoltare corespunzătoare la nivelul bazelor osoase, care asigură relaţii
favorabile sagitale intermaxilare;
- deficienţele minore care pot apărea sunt, in general, compensate de creşterea proceselor
dento-alveolare;
- in ocluzia deschisă scheletică poate să apară o mărire a etajului inferior al feţei;
- echilibrul muscular este stabil pe tot parcursul creşterii;
- structurile funcţionale musculare prezintă o adaptare bună, exceptand biproalveolia, in
care buzele sunt proeminente, groase, adaptate morfofuncţionalităţii muşchiului limbii;
- tulburările caracteristice se produc la nivelul relaţiilor dento-alveolare şi ocluzale,
afectand dinamica mandibulară şi funcţiile fizionomică şi fonetică

Elemente clinice pentru depistarea unui pacient cu malocluzie de Clasa I sunt:

Incongruenţa dento-alveolară:
- prezenţa unui grad de inghesuire la etapa de erupţie a grupului incisivo-molar (6-7 ani);
- incisivii centrali inferiori sunt in linguo-poziţie, cu reducerea spaţiului mai mult sau mai
puţin, in funcţie de gravitatea anomaliei;
- incisivii laterali prezintă un grad oarecare de mobilitate sau pot chiar expulzaţi de pe arcadă;
- in formele severe de anomalie, lateralii pot să nu fie erupţi;
- molarii unu permanenţi, erupţi anterior centralilor sunt bine aliniaţi sau in curs de erupţie cu
suficient spaţiu pe arcadă;
- există şi forme in care molarii unu permanenţi impactează molarul doi temporar;
- incisivii centrali superiori erup intr-o poziţie labială, cu discretă lipsă de spaţiu şi uneori
ocupă mult din spaţiul pentru laterali;
- zona de sprijin este sănătoasă, iar imaginea radiologică relevă relaţii dimensionale bune intre
dinţii temporari şi cei permanenţi;

2
- in cazurile grave de incongruenţe, depistate la terminarea erupţiei dentare, se remarcăgrave
inghesuiri, marcate prin centralii malpoziţionaţi, incisivii laterali rotaţi, in oro-poziţie,
de regulă angrenaţi invers, caninii in ectopie sau entopie inaltă;
- prezenţa suferinţelor odonto-parodontale, marcate prin abraziuni dentare, sangerare
parodontală, tartru, recesiuni parodontale in zonele de incongruenţă;
- perturbarea funcţiei de dinamică mandibulară şi de timpuriu apar simptome ale sindromului
algo-disfuncţional temporo-mandibular (oboseală, durere musculară, dureri in A.T.M.);

Diastema:
-este caracterizată prin prezența unui spațiu interincisiv,
- poate avea un caracter tranzitor, fenomen specific unei etape de dezvoltare care se autoreglează
pe parcursul dezvoltării
- forma cu coroanele incisivilor paralele este caracterizată prin fren inserat pe creastă; sept osos,
anodonţii de incisivi laterali;
- forma cu coroanele convergente: meziodent neerupt sau odontom;
- forma cu coroanele divergente: insuficienţa de spaţiu la nivelul bazei osoase;
- centralii pot să folosească pentru alinierea lor din spaţiul incisivilor laterali, apărand
incongruenţa in zonă;
- funcţia fonatorie, afectată de prezenţa vocii siflante şi cea estetică sunt, de regulă cause
subiective invocate de pacient;

Anomalia verticală:
a. Ocluzia deschisă funcţională:
- se pune in evidenţă clinic prin prezenţa inocluziei verticale la nivel incisivo-canin;
- este expresia blocării creşterii procesului dento-alveolar din zonă prin interpoziţia degetelor,
tetinei sau, cel mai des, a limbii
b. Ocluzia deschisă scheletală:
- absenţa ocluzo-articulării, cu prezenţa unei inocluzii in zona latero-fronto-laterală;
- contactele ocluzale se produc doar la nivelul ultimilor molari;
- etajul inferior al feţei este mărit;
- afectează funcţiile fizionomică, fonatorie şi de masticaţie;
- apar de timpuriu semnele suferinţei parodontale;

Anomaliile sagitale :
- angrenajele inverse pot fi expresia unei anomalii dentare de poziţie sau simptome in cadrul
inghesuirii dentare;
- cel mai des sunt angrenaţi invers incisivii laterali sau centralul şi lateralul pe una din părţi;
- dezechilibru major ramane perturbarea inchiderii şi poziţionarea in ocluzie a mandibulei, cu
consecinţe asupra parodonţiului şi A.T.M.;
- funcţia estetică este perturbată;

Anomaliile transversale:
- ocluziile lingualizate sunt cauzate de dezvoltarea excesivă a maxilarului superior sau de
dezvoltarea insuficientă a mandibulei;
- ocluziile inverse unilaterale pot fi expresia unui factor funcţional (latero-deviaţie mandibulară,
pantă de conducţie, etc.) sau a unor tulburări scheletale (nedezvoltarea unei părţi din maxilar sau
dezvoltarea excesivă a hemimandibulei de partea respectivă);
- angrenajele inverse din zona laterală sunt cauzate de malpoziţii dentare;
- cea mai gravă tulburare este resimţită in funcţia de dinamică mandibulară, prin blocarea
mişcărilor mandibulei cu răsunet nefavorabil asupra dinţilor (abraziuni) şi a parodonţiului;

3
Anomaliile sistemului dentar:
Anodonţia:
- poate afecta oricare din tipurile dentare;
- clinic, se pune in evidenţă prin persistenţa unui dinte temporar peste timpul normal de erupţie şi
absenţa dintelui permanent;
- radiologic, diagnosticul clinic este confirmat de absenţa dintelui permanent din maxilar;
- se manifestă frecvent la nivelul anumitor tipuri dentare, de regulă dinţi terminali din serie
(incisivi laterali, premolarul doi, molarul trei);
- anodonţia de incisiv lateral poate fi insoţită de o diastemă sau de prezenţa caninului temporar şi
permanent pe arcadă;
- de cele mai multe ori este prezent lateralul decidual sau un spaţiu edentat;
- in alte situaţii, caninul permanent erupe in locul lateralului, cu prezenţa diastemei;
- anodonţia de premolar 2 este, de obicei, diagnosticată in cadrul examenelor programate foarte
de timpuriu sau cu ocazia unor explorări radiologice intamplătoare;
- se constată prezenţa dintelui temporar peste timpul normal de exfoliere;
- pensarea frecventă a spaţiului pentru deplasarea molarului 1 şi premolarului 1 către spaţiul
liber;
- in cazuri mai rare se observă reincluzia molarului doi temporar;
- mai devreme sau mai tarziu apar dezechilibre ocluzo-articulare;
- in anodonţiile care cuprind un număr de peste 1-2 dinţi, tulburările sunt specifice
claselor de edentaţie, angajand dezechilibrarea tuturor funcţiilor;

Dinţii supranumerari:
- pot apărea ca dinţi care respectă morfologia unui anumit tip dentar (dedublare) sau pot prezenta
forme atipice ;
- sunt mai frecvenţi la maxilarul superior, in regiunea incisivă, dar pot apărea in oricare sector al
maxilarului ;
- cand răman in incluzie, pot produce anomalii ale dinţilor prezenţi pe arcadă, blocarea dinţilor
aflaţi in erupţie cu dereglarea relaţiilor dentare in interiorul maxilarelor;
- depistarea lor se face prin explorări radiologice;
- de regulă, se produc incongruenţe in imediata vecinătate:
Anomaliile dentare de formă:
- pot imbrăca forme uşoare (dinte in formă de cui, făraş, clapă de pian, bilobat), pană la
adevărate monstruozităţi (dinte in perdea, rezultat din sudarea celor patru incisivi);
- pot apărea in cazurile cu dezvoltare generală normală sau pot apărea ca simptome in unele
sindroame genetice;
- perturbă echilibrele dento-alveolar şi ocluzal;
- prin localizarea la grupul incisiv perturbă funcţia estetică şi psihicul pacientului;
Anomaliile dentare de volum:
- macrodonţiile in special, fie generalizate sau localizate, creează dificultăţi in armonizarea
relaţiei dento-alveolare, fiind generatoare de inghesuiri dentare primare, după cum microdonţiile
pot produce arcade spaţiate cu dezechilibre ocluzale;
Anomaliile dentare de poziţie:
- produc tulburări ale relaţiei dento-alveolare şi ocluzale, ale dinamicii mandibulare şi ale
fizionomiei;
- anomaliile dentare izolate de poziţie sunt posibile in oricare din planuri;
- anomaliile dentare de grup determină aceleaşi modificări spaţiale.

4
2.2 Diagnostic pozitiv
Diagnosticul pozitiv este ușor de puspe baza examenului clinic, tulburările fiind exprimate la
nivelul arcadelor dento-alveolare și al ocluziei.
Concluzii: in anomaliile de Clasa I nu apar modificări, dar dinamica mandibulară şi poziţionarea
mandibulei in ocluzie trebuie verificate, deoarece anomaliile dentare de poziţie pot modifica
traseul de inchidere şi poziţionare a arcadei mandibulare.

Examene paraclinice: examenul radiologic are rolul de a confirma și completa diagnosticul

clinic:
Ortopantomografia evidenţiază:
- prezenţa sau absenţa unor dinţi;
- prezenţa sau absenţa unor muguri;
- prezenţa unor dinţi sau muguri supranumerari;
- raportul mugurilor dinţilor permanenţi cu rădăcinile dinţilor temporari;
- gradul de dezvoltare al dinţilor temporari sau gradul de rizaliză;
- dezvoltarea dinţilor permanenţi, gradul formării rădăcinilor şi apexului;
- orientarea axială a rădăcinilor şi relaţia cu dinţii şi structurile osoase vecine;
- prezenţa unor dinţi inclusi, poziţia, direcţia, profunzimea, starea apexului, relaţia cu dinţii
vecini;
- rizaliza patologică;

Diagnosticul diferenţial:
Trebuie efectuat in interiorul clasei I şi a claselor Angle.

Anomalii de clasa I şi alte clase de anomalii

- Anomalii in plan transversal (maxilar ingust): pot face parte atat din clasa I (rapoarte neutrale la
molari şi canini), cat şi din clasa a II-a (rapoarte de distalizare-Clasa II/1)
- Anomalii in plan vertical: ocluzia deschisă poate face parte din Clasa I sau Clasa a III-a, ocluzia
adancă poate fi asociată cu o Clasa I sau Clasa a II-a (Clasa II/2, Clasa II/1)
- DDM cu inghesuire sau spaţiere: sunt de obicei asociate cu Clasa I ocluzală sau cu Clasa a II-a
sau a III-a false, prin migrări dentare
- Anomalii de poziţie unidentare: se asociază de obicei cu o Clasa I ocluzală - Ocluziile inverse
frontale: deşi ocluzal sunt in Clasa I, aspectul facial tinde spre Clasa a III-a scheletică

În cadrul Clasei I
- DDM cu inghesuire ridică probleme de diagnostic diferenţial cu: maxilarul ingust, anomalii de
Clasa II/2, consecintele extracţiilor premature
- Angrenajul invers: poate fi o anomalie izolată (tulburare de ax dentar şi spaţiu de incadrare
prezent) sau poate fi o anomalie asociata cu DDM cu inghesuire
- Diastema- diagnostic diferenţial cu: agenezia IL, incluzia C
-Hipodonţiile- diagnostic diferenţial cu: incluzii, extracţii

3. CONDUITA TERAPEUTICĂ
Tratamentul profilactic dizarmonia dento-alveolară:
Incepe incă din perioada prenatală prin:
- menţinerea stării de sănătate a gravidei
- alimentaţie echilibrată
- menţinerea stării de igienă orală
- depistarea unor anomalii dentare cu transmitere ereditară
şi continuă postnatal prin:

5
- deprinderea unor tehnici corecte de periaj de către copil şi a unor obiceiuri alimentare adecvate
- masticaţie bilaterală eficientă care să favorizeze abrazia fiziologică
- dispensarizare stomatologică pentru prevenirea sau depistarea cariilor incipiente
- refacerea morfo-funcţională a coroanelor dentare afectate de carie pentru menţinerea integritaţii
zonelor de sprijin pană la varsta inlocuirii dentare
- odontectomia profilactică a mugurilor molarilor trei in dentaţia permanentă incipientă

Tratamentul precoce:
Obiectivul tratamentului interceptiv in dizarmonia dento-maxilară este urmărirea procesului de
inlocuire dentară.
Constă in :
- extracţia dinţilor temporari persistenţi pe arcade peste varsta fiziologică de eliminare, dacă este
confirmată radiologic prezenţa omologului permanent
- extracţii ale dinţilor temporari (canini, molari unu temporari) pentru echilibrarea hemiarcadelor
şi menţinerea coincidenţei liniilor interincisive atunci cand s-a pierdut omologul contralateral
- depistarea radiologică a dinţilor supranumerari şi extracţia lor
- extracţia dinţilor permanenţi incluşi in poziţii anormale care nu permit aducerea lor pe arcadă
- excizia chirurgicală a fibromucoasei gingivale ingroşate in urma pierderii precoce a unui dinte
temporar pentru a facilita erupţia omologului permanent şi a preveni tulburările de ordine de
erupţie şi pierderea spaţiului
- aplicarea de menţinătoare de spaţiu sau a protezelor infantile in caz de pierdere prematură a
zonelor de sprijin sau a zonelor frontale, readaptate periodic pentru a nu impiedica creşterea
maxilarelor.

Tratamentul curativ:
a. Obiective terapeutice generale:
1. imbunătăţirea fizionomiei in suras şi vorbire
2. rapoarte ocluzale stabile
3. imbunătăţirea stării de sănătate dentară
4. asigurarea funcţionalităţii aparatului dento-maxilar
b. Tratamentul etiologic urmăreşte inlăturarea factorilor cauzali
c. Tratamentul simptomatic urmăreşte: managementul spaţiului pe arcadă (creere de spaţiu sau
inchiderea spaţiului, in funcţie de forma clinică a anomaliei), aliniere dentară, menţinerea
rapoartelor ocluzale stabile.
Recomandare: in tratamentul unei dizarmonii dento-maxilare, arcada inferioară este cea care
dictează conduita terapeutică: distanţa intercanină inferioară şi poziţia antero-posterioară a
incisivilor inferiori nu trebuie modificate prin tratament ortodontic pentru stabilitatea
rezultatelor. In situaţiile clinice care impun modificarea poziţiei incisivilor inferiori cu mai mult
de 3 grade, va fi necesară contenţia permanentă.

Concluzie:
1. In forma clinică cu spaţiere tratamentul va urmări inchiderea spaţiilor sau menţinerea
celor rezultate in urma aplaziei dentare in scopul protezării ulterioare.
2. In forma clinică cu înghesuire, conduita terapeutică depinde de valoarea deficitului de
spaţiu.
Un deficit de spaţiu mai mic de 5 mm in dentiţia mixtă, respectiv 3-4 mm in dentiţia
permanentă, dentiţia permite adoptarea unei metode conservative, non-extracţionale; in deficite
mai mari de spaţiu tratamentul va fi extracţional.
In inghesuiri uşoare sau moderate se extrag in scop ortodontic premolarii inferiori; analiza
spaţiului total va decide extracţia primilor premolari sau premolarilor secunzi. De obicei se

6
prefer extracţia premolarilor unu care furnizează mai mult spaţiu şi sunt mai aproape de focarul
inghesuirii. Ea este benefică atunci cand apexul caninilor (adesea ectopici) este orientat spre
distal. Statusul odontal este un alt criteriu de alegere a dinţilor de extras, uneori fiind necesară
extracţia molarilor de 6 ani afectaţi carios precoce. Se poate recurge chiar şi la extracţia unui
incisive inferior cand: arcada superioară nu necesită tratament, relaţiile de ocluzie la nivel molar
sunt de clasa I, spaţiul furnizat va fi inchis complet şi nu va cauza apariţia unei trepte sagitale,
apexul caninului inferior este orientat mezial.

Tratamentul curativ:
Tratamentul arcadei superioare
Urmăreşte:
- alinierea incisivilor şi caninilor ectopici, obţinerea de relaţii neutrale la canini, relaţii ocluzale
stabile la molari.
Ca regulă generală, dacă arcada inferioară a fost tratată prin extracţie, se impune extracţia şi in
arcada superioară; dacă arcada inferioară nu necesită tratament sau a fost adoptată o metodă de
tratament conservativ, următoarele atitudini vor fi adoptate in arcada superioară :
a) dacă rapoartele de ocluzie in zona laterală sunt de clasa II de jumătate de cuspid, spaţiul pentru
alinierea caninilor superiori va fi obţinut prin distalizarea molarilor superiori.
b) dacă rapoartele de ocluzie in zona laterală sunt de Clasa II de un cuspid sau mai mult, spaţiul
pentru alinierea caninilor superiori va fi obţinut prin extracţie bilaterală de premolari.
Dacă necesarul de spaţiu nu este atat de mare se pot extrage premolarii doi.
c) există situaţii in care caninul ectopic este suprapus in totalitate peste incisivul lateral sau
apexul său este orientat mezial. In aceste situaţii se va extrage incisivul lateral şi se va alinia
caninul in locul său pe arcadă cu şlefuirea cuspidului.
d) extracţia caninului vine in discuţie foarte rar, numai in situaţia in care restul arcadei este
perfect aliniată, caninul este complet in afara arcadei, la distanţă de locul său, malformat sau cu
rotaţie accentuată, relaţiile ocluzale sunt stabile, subiectul este cariorezistent.
e) extracţia molarului de 6 ani dacă antagonistul lui a fost extras, pentru armonizarea lungimii
arcadelor şi a stabilirii unor relaţii de ocluzie funcţionale.
Concluzie: Pentru obţinerea unor relaţii ocluzale de clasa I la canin şi a alinierii incisive, relaţiile
la molari vor fi de clasa I sau II in funcţie de gradul inghesuirii şi mecanica aleasă.

Tratamentul conservativ
Metode conservative de creare de spaţiu:
a) dilatarea arcadei (simetrică sau asimetrică) – in DDM secundar unei endoalveolii
b) expansiunea arcadei – cand pe langă endolveolie este prezentă şi o retroalveolie
c) disjuncţie – in formele cu endognaţie şi ocluzie incrucişată bilateral
d) distalizarea molarilor de 6 ani – in DDM secundar postextracţional, inainte de erupţia
molarilor de 12 ani şi cu odontectomia ulterioară a mugurilor molarilor de minte. Este
contraindicată in DDM primar pentru că provoacă tulburări de erupţie a molarilor doi şi trei sau
recidiva unei anomalii tratate. In astfel de situaţii se indică extracţia molarilor de 12 ani şi
distalizarea ulterioară a lui 6.
e) după unii autori este posibilă chiar şi distalizarea concomitentă şi a molarilor doi permanenţi
in absenţa mugurilor molarilor trei.
f) protrudarea frontalilor in cazurile cu retruzie
g) şlefuirea feţelor proximale ale dinţilor laterali (feţele meziale ale caninilor temporari pentru
incadrarea incisivilor laterali permanenţi, feţele meziale ale molarilor temporari secunzi pentru
incadrarea caninilor permanenţi)
h) stripping-ul sau slenderizing-ul feţelor proximale ale dinţilor permanenţi inferiori, in limita a
0,25 mm din smalţul dentar, cu transformarea punctelor de contact in suprafeţe de contact. Se

7
consideră că această metodă, practicată pe toate suprafeţele proximale, intre feţele meziale ale
molarilor de 6 ani inferiori, poate furniza pană la 5 mm de spaţiu in arcada inferioară.
Concluzie: La un deficit de spaţiu de 3-5 mm, cazurile sunt considerate “cazuri limită” şi
alegerea mijloacelor conservative sau chirurgicale pretinde o foarte atentă justificare.

Mijloace terapeutice
O dată stabilit planul de tratament, opţiunea ortodontului in ceea ce priveşte mijloacele
terapeutice utilizate poate fi:
1) terapie biomecanică mobilizabilă, cu sau fără extracţii
2) terapie fixă, cu sau fără extracţii prealabile
3) aparate funcţionale cu rol biomecanic
4) terapie prin extracţie fără utilizarea niciunui aparat ortodontic (extracţia dirijată)

Decizia asupra tipului de aparat ortodontic depinde de:

- tipul dentaţiei
- inclinaţia şi angulaţia dinţilor şi a rădăcinilor dentare
- numărul şi gravitatea rotaţiilor dentare
- tipul deplasărilor necesare (basculare sau translaţie)
- cariorezistenţă
- starea de igienă dentară
- gradul de colaborare al pacientului
- condiţii socio-economice

In ceea ce priveşte momentul instituirii tratamentului activ, DDM se poate trata intr-o singură
etapă, in dentiţia permanentă sau in două etape, una in dentaţia mixtă in care se urmăreşte
alinierea grupului incisiv şi o a doua după erupţia ultimilor dinţi de inlocuire cand se urmăreşte
alinierea zonelor laterale şi corectarea relaţiilor ocluzale prin deplasări dentare.

1) Terapia biomecanică mobilizabilă utilizează plăci palatinale şi linguale ancorate cu

croşete sau cu gutiere atunci cand este necesară inălţarea ocluziei (saltul articular in
angrenajele sau ocluziile inverse) sau este nevoie de un ancoraj mai puternic.
Elementele active utilizate sunt:
- şuruburile ortodontice, atunci cand spaţiul se obţine prin dilatare sau expansiune sau atunci
cand DDM se asociază cu ocluzie incrucişată; se utilizează şi pentru distalizarea grupurilor
laterale.
Şuruburile unidentare deplasează dinţii in plan sagital şi transversal.
- arcuri auxiliare pentru deplasări dentare:
- arcuri de protruzie (in ciupercă, opt, semiopt)
- arcuri pentru retruzia grupului incisiv (arcul vestibular)
- arcuri pentru deplasări mezio-distale (arcul in diapazon, arcul in ac de siguranţă, arcul in finger)
- arcuri pentru aliniere in linia arcadei (arcuri cu bucle in T)
- elemente pentru deplasări dentare de grup, verticale (ingresiune, egresiune) (platoul
retoincisiv drept, croşetele Schwarz)

2) Terapia fixă (tehnica edgewise clasic sau straight-wire) asigură deplasări dentare
multiple, simultane, corporale, in toate cele trei planuri spaţiale, avand avantajul unor modificări
de fineţe şi a deplasării individuale numai a coroanei sau numai a rădăcinii dentare (mişcarea de
torque).
Alte aparate fixe şi scopul lor :
- disjunctorul realizează disjuncţia suturii medio-palatine lent, rapid sau ultrarapid

8
- quad-helixul, pe langă rolul de ancoraj are şi un rol activ de dilatare sau expansiune a arcadei
superioare
- arcul facial, pe langă rolul de a suplimenta ancorajul, distalizează molarii de 6 ani sau arcadele
laterale in intregime; pe verticală, ingresează sau egresează aceşti dinţi
- bara Gosgharian, pe langă ancoraj poate dilata uşor arcada superioară la nivelul molarilor unu
permaneţi
- dispozitive de distalizare de tipul pendulum,distal-jet şi placa Acqo in arcada superioară
- lip-bumper-ul activ creează spaţiu in arcada inferioară prin protruzia incisivilor şi distalizarea
molarilor de şase ani inferiori

3) Aparate funcţionale
Activatorul cu şurub median poate fi utilizat pentru dilatarea simultană a celor două arcade in
DDM bimaxilar cu inghesuire, cu un deficit mic de spaţiu, in dentaţia mixtă sau permanentă.
Acest aparat capătă o acţiune biomecanică prin activarea săptămanală a şurubului. In dentaţia
mixtă permite inlocuirea dentară şi ghidează erupţia dinţilor permanenţi din zona de sprijin.

4) Extracţia dirijată (seriată, pilotată)

In DDM primar cu inghesuire natura incepe de fapt şi impune extracţia dirijată. Scopul este
dirijarea procesului de inlocuire prin extracţia la momentul oportun a dinţilor temporari pentru a
crea spaţiu şi a facilita alinierea dinţilor permanenţi. Tratamentul trebuie inceput la 7-8 ani şi
cazul supravegheat atent pană la inlocuirea tuturor dinţilor temporari.
Timpi de tratament:
a. extracţia incisivilor laterali temporari pentru a facilita erupţia in poziţie corectă a centralilor
permanenţi
b. extracţia caninilor temporari pentru alinierea incisivilor laterali permanenţi
c. extracţia primilor molari temporari pentru a grăbi erupţia primilor premolari
d. extracţia primilor temporari pentru a permite alinierea corectă a caninilor permanenţi
Metoda se practică simetric, la ambele arcade. Permite rezolvarea stabilă a anomaliei fără aparate
ortodontice dacă toţi dinţii sunt prezenţi şi sănătoşi, poziţiile de erupţie sunt favorabile, relaţiile
ocluzale corecte, momentul extracţiei este corect ales, pacientul este foarte colaborant şi respectă
cu stricteţe controalele periodice.

Tratamentul în angrenajul invers:

A. OBIECTIVE TERAPEUTICE: obiectivul terapeutic principal il constituie realizarea saltului
articular; saltul articular se realizează fără probleme dacă sunt indeplinite două condiţii: să existe
spaţiu pe arcadă Şi supraacoperirea să fie mare; dacă spaţiul este micşorat, primul obiectiv
terapeutic este de creare a spaţiului pe arcadă, ca intr-un D.D.M. cu inghesuire
B. CONDUITA TERAPEUTICĂ
• PROFILACTICĂ: extracţia incisivilor temporari în momentul erupţiei celor permanenţi, pentru
a impiedica erupţia oralizată a permanenţilor superiori secundari persistenţei incisivilor
temporari
• INTERCEPTIVĂ: exerciţiul cu spatula, cu acţiune reciprocă de vestibularizare a incisivilor
superiori şi lingualizare a celor inferiori; se poate realiza dacă dintele este in erupţie, cu
supraacoperire mică şi spaţiu păstrat; sunt exerciţii de inchidere ritmică pe spatula interpusă
oblic intre dinţii angrenaţi invers, efectuate de 3 ori pe zi cate 15-20 minute
• CURATIVĂ: dacă gradul de acoperire este mare, se pot folosi aparate ortodontice cu plan
inclinat: inel cu plan inclinat pentru unul, maximum doi dinţi sau gutieră cu plan inclinat; dacă
acoperirea este mică, planul inclinat este contraindicat, deoarece intreruperea contactului ocluzal
lateral va permite egresiunea dinţilor posteriori, care va duce la o reducere şi mai accentuată a
acoperirii incisive; in aceste condiţii se utilizează o placă palatinală ancorată cu gutiere, cu arc in

9
opt sau semiopt pentru vestibularizarea incisivilor superiori şi realizarea saltului; după realizarea
saltului articular, aparatul trebuie purtat in continuare pentru menţinerea rezultatului.

Tratamentul în anomaliile cu dinţi supranumerari:

A. OBIECTIVE TERAPEUTICE
- este necesară indepărtarea supranumerarilor cat mai repede posibil in marea majoritate a
cazurilor, pentru a asigura o evoluţie favorabilă a aparatului dento-maxilar
- cand diagnosticul s-a făcut tardiv, se pune problema creerii de spaţiu pentru incisivii
retenţionaţi şi aducerea lor in arcadă cu mijloace chirurgical-ortodontice.
B. CONDUITA TERAPEUTICĂ
• PROFILACTICĂ
- dacă supranumerarii erup pe arcadă, se impune extracţia lor cat mai precoce
- dacă supranumerarii sunt incluşi, intervenţia chirurgicală se va face după varsta de 6 ani,
deoarece anterior acestei varste există pericolul deplasării mugurilor permanenţi.
• CURATIVĂ
- in cazul incisivilor laterali supranumerari care frecvent dau inghesuiri dentare, dintele
supranumerar are o morfologie asemănătoare cu cel din seria normală – din această cauză se
extrage dintele cel mai malpoziţionat
- supranumerarii din regiunea premolar-molară sunt frecvent conici, erup tardiv, extracţia lor
fiind suficientă pentru rezolvarea cazului.
Concluzie: Cand diagnosticul s-a realizat tardiv, se crează spaţiu pe arcadă şi apoi se
tracţionează dintele supranumerar prin mijloace chirurgical-ortodontice.

Tratamentul în hipodonţie:
A. OBIECTIVE TERAPEUTICE: cele două obiective terapeutice in cazul hipodonţiei incisivilor
laterali sunt inchiderea biologică a breşei sau menţinerea breşei, depinzand de mărimea arcadei
(prezenţa unei spaţieri sau inghesuiri) şi de relaţiile de ocluzie (Cls. I sau Cls. III Angle)
B. CONDUITA TERAPEUTICĂ
- inchiderea biologică a breşei e favorabilă in cazul relaţiilor ocluzale de clasa I Angle şi a
prezenţei unor inghesuiri dentare
- este stimulată erupţia caninilor langă incisivii centrali, urmată de o modelare a cuspidului
caninului pentru un aspect fizionomic corespunzător
- inchiderea breşei se poate realiza cu ajutorul aparatelor fixe sau mobilizabile (placă palatinală
cu arcuri in diapazon)
- menţinerea breşei este indicată in cazul existenţei unui exces de spaţiu pe arcadă
- dacă este prezentă o diastemă, iar spaţiul pentru incisivii laterali este micşorat, diastema se va
inchide cu ajutorul unei plăci palatinale cu arcuri in diapazon şi se vor aplica menţinătoare de
spaţiu pentru incisivii laterali
- in cazul ageneziei premolarilor avem următoarele situaţii: in unele cazuri de D.D.M. cu
inghesuire, lipsa lor este benefică, deci se va extrage şi molarul temporar; dacă există exces de
spaţiu pe arcadă şi molarii temporari sunt sănătoşi, aceştia se vor păstra pe arcadă; in cazul unei
aplazii in diagonală, se indică extracţiile in hemiarcada opusă;
- in cazul hipodonţiilor extinse, atitudinea terapeutică va urmări: stimularea proceselor de
creştere maxilară; corectarea poziţiilor vicioase ale dinţilor prezenţi; refacerea funcţiilor
perturbate
- acestea se realizează cu aparate mobilizabile şi proteze infantile
Concluzie: Se pregătesc astfel condiţii favorabile pentru un tratament conjunct după incheierea
proceselor de creştere

10
Tratamentul în anomaliile cu rotaţie:
A. OBIECTIVE TERAPEUTICE
- obiectivul major il constituie derotarea dinţilor rotaţi şi alinierea acestora pe arcadă
- in situaţia in care spaţiul este micşorat, primul obiectiv terapeutic il constituie crearea de spaţiu
in arcadă pentru dintele rotat, după care se va realiza derotarea acestuia
B. CONDUITA TERAPEUTICĂ
- derotarea incisivilor se poate realiza cu un cuplu de forţe asociat la un aparat mobilizabil,
respectiv un arc vestibular şi un arc palatinal ( in opt, semiopt, ciupercă)
- dacă rădăcina este in curs de formare, derotarea se obţine uşor
- deoarece tendinţa de recidivă este mare, contenţia rezultatului devine o problemă; contenţia se
poate realiza prin secţionarea fibrelor supraligamentare a acestor dinţi
- dacă rădăcina este complet formată, derotarea se face greu, deoarece diametrul mare al
rădăcinii se suprapune peste diametrul mic al alveolei
- derotarea premolarilor se poate realiza cu ajutorul unor tracţiuni elastice de la un bracket sau
buton colat pe premolar la inelul de pe molarul din vecinătate

Tratamentul în transpoziţii:
A. OBIECTIVE TERAPEUTICE: sunt reprezentate de refacerea funcţiei fizionomică şi
masticatorie şi alinierea dinţilor pe arcadă
B. CONDUITA TERAPEUTICĂ: in transpoziţiile complete nu se intervine ortodontic; in
transpoziţia incisiv lateral-canin, se fac modelări ale cuspidului caninului pentru imbunătăţirea
aspectului fizionomic; in transpoziţia canin-premolar, se şlefuieşte cuspidul palatinal al primului
premolar pentru eliminarea interferenţelor ocluzale; in transpoziţiile incomplete, dinţii se
suprapun, unul este ectopic, celălalt entopic; in această situaţie este necesar tratamentul
ortodontic pentru alinierea dinţilor pe arcadă
4. URMĂRIRE ŞI MONITORIZARE
Manifestările recidivei în anomaliile de Clasa I Angle: modificări in poziţia şi inclinarea
incisivilor şi caninilor superiori şi inferiori, ingustarea maxilarului; tulburări ale ocluziei Cel mai
des recidivează: anomalii tratate prin expansiune bimaxilară (supraocluziile incisive, malpoziţiile
dentare:rotaţii, meziopoziţii molare, etc)
Sunt mai stabile: dizarmoniile dento-maxilare tratate cu extracţii efectuate in scop ortodontic,
expansiunile realizate prin metoda disjuncţiei medio-palatine , urmate de contenţie cu ajutorul
plăcilor de contenţie
Observaţii:
• Recidivele sunt mai reduse la pacienţii tineri, pentru că echilibrarea este mai rapidă
• Tratamentele efectuate lent sunt mai stabile
Terenul are influenţă asupra recidivei: dacă redresarea se obţine rapid, recidiva apare cu uşurinţă
(Chateau, 1975, recomandă intărirea terenului prin administrarea de vitamine, calciu, etc).
Obiectivele contenţiei: de a menţine dinţii in poziţia ideală estetic şi funcţional, evitand, sau
limitand recidiva in cursul perioadei de echilibrare sau in perioada in care o nouă patogenie sau
una veche persistentă riscă să refacă o deformare; să asigure ţesuturilor (in special ţesutului osos)
timpul necesar pentru a se organiza, in vederea adaptării definitive la transformările care se
produc in urma tratamentului; să asigure şi să menţină echilibrul funcţional.
Motivaţia: ţesuturile parodontale sunt afectate de deplasarea ortodontică a dinţilor şi necesită o
perioadă de reorganizare după terminarea tratamentului; dinţii pot avea o poziţie instabilă după
tratament, iar presiunea ţesuturilor moi determină tendinţa la recidivă; modificări datorită
creşterii.
Durata contenţiei: depinde de timpul necesar reorganizării ţesuturilor de suport:

11
• Permanentă: la pacienţii cu despicături labio-maxilo-faciale, sau la adulţi (aparate mobilizabile,
mobile sau fixe);
• Pe termen scurt 3-6 luni, necesară refacerii ţesuturilor de susţinere (placa palatinală sau
linguală, poziţionerul)
• Pe termen mediu adică 1-5 ani atunci când ţesuturile de suport au nevoie de mai mult timp
pentru a se adapta, sau pentru stabilizarea ocluziei in ultimele etape ale creşterii faciale (aparate
fixe).
Nu este necesară contenţia în următoarele situaţii:
• angrenări inverse sau ocluzii inverse frontale corectate cu supraacoperire suficientă
• ocluzii încrucişate laterale, dacă s-a stabilit un contact interocluzal corespunzător
• cazuri cu canini inclusi trataţi prin extracţie
• unele cazuri cu extracţii dirijate, sau extracţii realizate în scop orthodontic

Bibliografie:

1) BOBOC GHEORGHE: Aparatul dento-maxilar, Formare şi dezvoltare. Ediţia a II-a,

editura Medicală, Bucureşti, 1996.
2) BOBOC GHEORGHE: Aparatele Ortodontice – pricipii şi metode. Editura Medicală,
Bucureşti, 1971.
3) BOBOC GHEORGHE: Anomaliile dento-maxilare. Editura Medicală, Bucureşti, 1974.
4) BOBOC LIDIA: Tratamentul anomaliilor dento-maxilare prin tehnica Edgewise. Editura
Medicală, Bucureşti, 1997.
5) BRATU D., ROMÂNU M., MUNTEANU M.: Aparatul dento-maxilar, date de
morfologie funcţională clinică.
6) BRATU ELISABETA, GRIVU O., VOINEA CORINA: Erupţia dentară normală şi
patologică. Ed.Helicon, Timişoara, 1995.
7) STANCIU D., SCÂNTEI-DOROBANŢ: Ortodonţie, editura Med. Buc., 2011, pg.77-83,
363-379.

12