„Riga Crypto și Lapona Enigel” de Ion Barbu a apărut în perioada interbelică, atunci când, la

nivel de literatură se împletesc tendințele moderne cu cele tradiționaliste. În această perioadă

se remarcă trei mari poeți moderni: Lucian Blaga(filozoful), Ion Barbu (matematiceanul), și
Tudor Arghezii (meșteșugarul de cuvinte). Această poezie face parte din volumul  „Joc
secund” publicat în anul 1930, aparținând etapei baladic-orientale a lui Barbu.
Modernismul este un curent literar-artistic, ce se manifestă la noi în țară în
secolul al XX-lea, fiind desemnat ca opus al tradiționalismului. La noi în țară, inițiatorul este
Eugen Lovinescu care susține existența unui „spirit al veacului” ce presupune sincronizarea
literaturii române cu cea europeană, acest lucru fiind posibil în două etape. Prima etapă este
copierea, imitarea, iar cea de a doua este crearea unui fond propriu, original.
Poezia se înscrie în lirica modernistă prin prezența abundentă a metaforelor
(soarele reprezentând cunoașterea poetică, cea mai înaltă treaptă a acesteia, iar Crypto omul
comun și Enigel omul de geniu).
O altă trăsătură modernă este prezenţa ermetismului, fiind rezultatul creativității
lui Ion Barbu, care îmbină matematica cu literatura. Această poezie, ermetică, are un sens
ascuns, încifrat, spre deosebire de cea obscură care este „efectul unei caducități”.
De asemenea, în spirit modern, mai putem observa și variațiile prozodice rima
încrucișată și împerecheată, iar strofele sunt alcătuite din 4, 5 sau 7 versuri.
Ambiguitatea poeziei este tot o trăsătură modernă, aceasta fiind rezultatul
suprapunerii mai multor metafore.
Poezia „ Riga Crypto și Lapona Eningel” de Ion Barbu este atât o baladă cât și un
poem alegoric.
Balada este o specie ce se află la granița dintre genul liric și genul epic, având
figuri de stil, fiind structurată în versuri și strofe și transmițând sentimentele în mod direct. De
asemenea, are trăsături epice precum acțiune ce poate fi structurată pe momentele subiectului
și personaje care participă la acțiune. În același timp prezintă un eveniment fantastic (povestea
de dragoste dintre o ciupercă și o ființă de la poli), plasat în trecutul îndepărtat (menestrelul
este un cântăreț ambulant din Evul Mediu).
Această poezie este un poem alegoric din cauza dimensiunii (27 de strofe) care se
bazează pe o suită de metafore privitoare la cunoaștere (soarele, roata lui mercur) și la om
(Crypto e omul comun și Enigel omul superior).
Titlul reprezintă structura poveștilor de dragoste europene fiind format din numele
protagoniștilor (ca „ Romeo și Julieta” sau „ Tristan și Isolta”). Riga face referire la statutul
împăratului ciupercilor, iar Crypto trimite către firea ascunsă, încifrată a ciupercii fiind în
același timp o sugestie a cryptogramelor (regnul ciupercilor). Enigel provine din
latinescul „angelus” însemnând înger, iar substantivul din titlu face referire la o ființă de la
poli.
Poezia are forma unei povești în ramă, primele patru strofe stabilind cadrul în care
se povestește, iar următoarele constituie poveste propriu-zisă, de asemenea poezia are o parte
narativă și un plan simbolic.
În ceea ce privește planul simbolic Crypto reprezintă omul inferior, iar Enigel, cel
superior. Dacă avem în vedere conceptele filozofice ale lui Schopenhauer, creația lui Barbu
este un  „Luceafăr” întors. De asemenea, dacă avem în vedere conceptele autorului, stabilite
în „ Ritmuri pentru nunțile necesare” , Crypto aparține lumii umbrelor, fiind un simbol al
increatului, al celor ce există fără a se fi născut, în timp ce Enigel simbolizează ființa ce a
ajuns la cunoașterea rațională, logică, la (roata lui Mercur), cunoașterea prin simțuri (roata
Venerei) și aspirând către cunoașterea poetică (roata Soarelui). Evoluția în cazul acestor tipuri
de cunoaștere se poate face doar în sensul acelor de ceasornic, iar Crypto și Enigel încalcă
regulile, întâlnindu-se în vis. Astfel Enigel pierde timpul și nu mai are ocazia să ajungă la
roata Soarelui aceasta rămâne pentru ea "zvârlit inel", doar la nivel de aspirație, iar Crypto
este surprins, deoarece la întoarcere spre tărâmul umbrelor se transformă într-o ciupercă
otrăvitoare, condamnată să rătăcească prin lume fără a avea rădăcini.
Planul narativ începe cu rama: la spartul nunții, în cămară, un menestrel și un nuntaș
fruntaș vorbesc despre un cântec cu „Riga Crypto și Lapona Enigel“. Nuntașul îl roagă pe
menestrel să îi cânte încet, și nu ca vara trecută: „cu foc” , motivul fiind simplu: nuntașul își
dorește să afle sensul ascuns.
În expoziție ne sunt prezentate portretele lui Crypto și a lui Enigel. El este împăratul
ciupercilor ( „Împărățea peste bureți”) și poartă în sufletul său un mister („Crai Crypto, inimă
ascunsă”). Supușii săi vorbeau despre povestea sa cu o vrăjitoare mânătarcă (o ciupercă
neotrăvitoare ce crește în locurile umede de la fântâni) o ființă asemănătoare lui Crypto.
Ghioceii și toporașii erau supărați pe crai pentru că încalcă regulile ( „nărăvaș” fiind) și
fiindcă nu voia să înflorească cu mânătarca „Sterp îl făceau”. În inima lui Crypto se afla o
ființă neobișnuită pentru acele locuri. Enigel îi era opusă ca fire: „Laponă mică, liniștită” și ca
loc de origine, ea fiind o ființă de la poli: „În țări de gheață urgisită” , iar regele ciupercilor
din pădure de la umbră „În somn fraged și răcoare”. La vârstă cei doi se aseamănă ("pe același
timp trăia cu el"), dar și la statut Crypto e conducătorul ciupercilor Împărățea peste ciuperci,
iar Enigel e păstoriță, conducătoarea renilor: "De la iernat, la pășunat,/ În noul an, să-și ducă
renii".
Intriga constă în întâlnirea celor doi pe tărâmul visului, la fel ca și în  „Luceafăr”,
poemul lui Mihai Eminescu. Enigel adoarme în poiana lui Crypto: „Pe trei covoare de
răcoare/Lin adormi, torcând verdeață:”, iar acesta apare lângă ea, alături de un străjer: „Când
lângă sân, un rigă span,/ Cu eunucul lui bătrân”
Desfășurarea acțiunii începe cu Crypto care o îmbie pe laponă, oferindu-i mai multe
lucruri, mai întâi o ademenește cu dulceață și fragi: „Ți-am adus dulceață, iacă/ Uite fragi, ție
dragi,/ I-ai și toarnă-i în puiacă.” Enigel îl refuză spunându-i că își poate culege singură fragi.
A doua oară regele ciuperclor i-se oferă pe sine: „Dacă pleci să culegi/ Începi, rogu-te, cu
mine”. Enigel îl refuză și de acestă dată, motivând gestul ei prin teamă „Te-aș culege Rigă
blând...[…]Teamă îmi e te frângi curând“ și spunându-i lui Crypto să aștepte
coacerea: „Lasă.-Așteaptă de te coace.” Venind din lumi diferite cei doi au concepții
neasemănătoare asupra vieții, dacă pentru Lapona coacerea înseamnă maturizare, pentru Riga
Crypto , aceasta înseamnă moarte: „-Să mă coc, Enigel,/ Mult aș vrea, dar vezi, de soare/
Visuri sute, de măcel/ Mă despart”. În cele din urmă Crypto îi propune laponei să rămână în
lumea lui și să uite de soare „Lasă-l, uită-l, Enigel/ În somn fraged și răcoare.” Lapona îi
spune că soarele e visul vieții ei și că nu se poate imagina fără acesta: „Mă-nchin la soarele-
nțelept/Că sufletu-i fântână-n piept,”.
În punctul culminant ni se aduce la cunoștință faptul că Riga se îndepărtează de
Enigel și vrea să treacă în partea umbrei, să revină în lumea lui. Din nefericire se întâlnește cu
soarele și se transformă într-o ciupercă otrăvitoare: „Dar soarele, aprins inel,/ Se oglindi adânc
în el […] Și sucul dulce înăcrște/ Ascunsa-i inimă plesnește/ Spre zece vii peceți de semn/
Venin și roșu untdelemn/ Mustesc din funduri de blestem”.
În deznodământ, Crypto rămâne să rătăcească alături de măselarniță (plantă
otrăvitoare) și de Laur prin lume, asemănându-se regelui Lear. Acesta alege să își petreacă
timpul cu două plante asemănătoare lui, semn că a învățat lecția oferită de soartă.
Tema operei este cunoașterea prin iubire, deoarece această poveste de dragoste îi ajută
pe regele ciupercilor și pe păstoriță să se cunoască mai bine.
O primă secvență semnificativă, pentru ideea poetică centrală sau tema este momentul
în care, în urma refuzului Lapona își dă seama că este o ființă solară: „Mă-nchin la soarele-
nțelept” și că sufletul ei e însetat de cunoaștere: „Că sufletu-i fântână-n piept” în sufletul ei
găsindu-se dragostea pentru învățătură, soare, pentru cunoaștere: „Și roata albă mi-e stăpână/
Ce zace-n sufletu-fântână”.
 O altă secvență semnificativă, pentru temă se găsește în strofa 25 unde Crypto își
constată neputința de a îndura soarele: „Că-i greu mult soare să îndure/ Ciupercă crudă de
pădure” Inima lui nu e însetată de cunoaștere ca a lui Enigel: „Că sufletul nu e fântână/ Decât
la om, fiară bătrână”.Pentru regele ciupercilor soarele înseamnă moarte, el nu are acces la
cunoaștere: „Iar la făptura mai firavă/ Pahar e gândul, cu otravă”.
În cocluzie, poezia  „Riga Crypto și Lapona Enigel” de Ion Barbu este o poezie
modernă prin prozodie, folosirea metaforelor, a ermetismului în care poetul prezintă drama
incompatibilității și legea nemiloasă a iubirii: supraviețuiește cel puternic, iar cel slab e
sacrificat.