Modernizarea fantasticului folcloric în romanul Domnişoara Cristina de Mircea Eliade

Rezumat: Prezentul studiu îşi propune identificarea modalităţilor prin care elementele
ce ţin de fantasticul folcloric din nuvela Domnişoara Cristina de Mircea Eliade sunt
modernizate. Mai întâi mi-am propus definirea conceptului de fantastic folcloric, apoi
identificarea elemetelor acestuia care se găsesc în romanul propus spre studiu şi, în cele din
urmă, urmărirea felului în care Eliade aduce aceste concepte în modernitate. Dacă fantasticul
se află conform definiţiei lui Tzvetan Todorov în palierul dintre straniu şi miraculos,
elmentele folclorice presupun descântece, ritualuri sau obiecte neobişnuite (piaptănul, ţăruşul
etc), dar în special fiinţe cu puteri supranaturale (precum vrăjitoarea sau vampiriţa). Acestea
apar în roman prin intermediul tehnicilor moderne precum aceea a timpului psihologic (al
trăirilor interioare ale lui Egor) care se suprapune peste timpul obiectiv şi creează
discontinuitate, folosirea memoriei afective (Cristina e creată la început din amintirile altor
personaje), a introspecţiei (în cazul intelectualului Egor), dar şi a confesiunii (între d-l Nazarie
şi Egor sau între mica vrăjitoare Sanda şi Egor), a intertextualităţii (având în vedere citatele
din Eminescu pe care le recită Cristina), a pluriperspectivismului (în ceea ce o priveşte pe
Cristina) şi a lipsei coerenţei personajului, care face eforturi, în acelaşi timp să fie lucid.
Scriitorul creează labirinturi, după modelul mise an abyme, iar ieşirea, centrul acestora se află
în evenimente, întâmplări (chiar dacă acestea duc la începuturile timpului, dacă avem în
vedere descântecul bătrânei). În concluzie, Mircea Eliade foloseşte diverse tehnici moderne
pentru a aborda elementele ce ţin de fantasticul folcloric, transferându-l astfel în actualitatea
vremii sale.