Domnisoara Cristina

 Lucian Strochi afirmă că Domnişoara Christina este un Luceafăr întors, mediocritatea lui Egor
fiind pusă în antiteză cu voinţa de umanizare prin eros a strigoaicei (aceasta ar renunţa la
nemurire pentru o “oră de iubire”).
 Paul Cernat vine în completarea acestei afirmații ,numind-o pe Christina “o femeie luciferică” și
“o bună conducătoare a demonismului eminescian”.
 Visul joacă un rol foarte important atât în Luceafărul ,cât și în Domnișoara Christina. Acesta
servește drept “intermond” (sau tărâm de mijloc) între cele două perechi de îndrăgostiți (fata de
împărat și Luceafărul , respectiv Egor și Christina) - perechi pe care le separă lumile în care
trăiesc.
 Lucian Strochi ne spune că Eliade ne oferă “un labirint spaţio-temporal unic, cu plonjări în vis şi
din vis în real, cu destule incertitudini (mai ales vizuale) şi certitudini (sinestezice, mai ales
celebrul parfum de violete, şoaptele, viziunile etc. -fiecare vede ceva, acel ceva de peste umărul
partenerului). Aproape toată povestirea se petrece în întuneric sau în spaţii interzise privirii
directe. De aici şi senzaţia de disconfort pe care o resimte acut chiar şi cititorul.”
 Psihanalistul Carl Gustav Jung întemeiază teoria inconștientului colectiv. El consideră că visele
sunt determinate de imagini originale și fapte de memorie colectivă ,numite arhetipuri. În vise,
sufletul nostru adesea ni se înfățișează sub forma unei persoane de sex opus.
 Castelul fetei de împărat și Conacul Moscu pot prea bine să simbolizeze mintea sau psihicul
personajelor vizitate în vis.
 Oglinda este un instrument al adevărului, un obiect pe care îl folosim pentru a ne vedea pe noi
înșine ,deci un simbol pentru autocunoaștere. În Luceafărul și Domnișoara Christina, prezența
sau asocierea cu oglinda vine în completarea legăturii cu animus/anima, arătând, metaforic,
realitatea interioară.
 Atât în Luceafărul ,cât și în Domnișoara Christina, visul este un mod de realizare a fantasticului ,
servind drept tărâm de mijloc pentru comunicarea a două personaje din lumi diferite.
 Totodată ,visul este locul în care arhetipurile animus și anima apar personificate. Prin
urmare ,planul oniric devine esențial pentru a înțelege psihologia personajelor (sau a
autorilor) ,dar și acele părți ale personalității pe care și le neagă.

Tipuri de fantastic

 enumerăm patru mari subspecii literare tematice aparținând speciei literare tematice a
fantasticului, și anume: fantasticul histrionic, fantasticul feeric, fantasticul eroic și fantasticul
întunecat.
 Miraculosul mitic, magic și fabulosul folcloric se constituie într-una din cele mai importante
direcții ale prozei fantastice românești, care o individualizează în rândul celorlalte literaturi.
Miticul și magicul sunt permanențe ale spiritului uman. Basmele sunt mituri desacralizate. Prin
orientarea lor spre folclor și mitologie, romanticii au creat basmul cult în care vedeau o sinteză
superioară de poezie și filosofie.
 Tzvetan Todorov (semiolog, lingvist și critic literar francez de origine bulgară) în Introducere în
literatura fantastică consideră că fantasticul reprezintă o ezitare încercată în faţa unui
eveniment supranatural, iar condiţiile apariţiei fantasticului ar fi: ezitarea lectorului sau a
personajului. Astfel, fantasticul ar dura atâta timp, cât ar dura şi ezitarea, el ocupând intervalul
de incertitudini. Dacă lectorul optează pentru o cauză de natură raţională, a evenimentelor
neobişnuite, textul reiese din limitele fantasticului şi se orientează spre straniu
 Fantasticul-straniu sau „supranaturalul explicat” s-ar defini prin faptul că evenimentele care par
supranaturale primesc o explicaţie raţională. Suprimarea supranaturalului se produce prin
explicaţii diverse, cum ar fi întâmplarea, coincidenţele, visul, drogurile, înscenările, iluziile
simţurilor, nebunia