I.L.

Caragiale, Tren de plăcere

(Caracterizarea persoanjelor)

1. Mihalache Georgescu

a) – Cocoană! încă n-ai plecat? să știi c-ai pierdut trenul? Până s-ajungi la tramvai, cum umbli d-ta;
până să-l apuci, că poate n-ai noroc să-ți treacă tocmai atunci; până să ajungi la gară, – s-a
isprăvit! n-are să te-aștepte trenul pe dumneata…
Apoi, văzând pe gramamà că tăndălește căutând niște chei:
– N-auzi, cocoană, că scapi trenul?

b) De douăzeci și cinci minute, familia Georgescu stă în salon de clasa-ntâi (...)Dar d. Georgescu îi
numără parale potrivite pentru un bilet de dus și-ntors clasa III, și-i arată ghișetul
respectiv.Peste câteva minute, trenul zboară-nspre Carpați.

c) Mai discret încă, întreabă d. Georgescu pe consoarta d-sale:

– I-ai dat ceva parale?
Madam’ Georgescu răspunde consoartelui tot așa de laconic cum i-a răspuns și dânsul.
– Cât ?
Madam’ Georgescu arată mâna cu cele cinci degete răsfirate: cinci – adică, o băncuță.

d) Puiului i-e foame. D. Georgescu lasă pe madam’ Georgescu pe o bancă în aleea principală, unde e
toiul promenadei de lume bună, și pleacă cu puiul la gramamà. Fatalitate! La otel Mazăre, i se
spune că n-a fost odaie goală și că a trimes-o pe jupâneasa la otel Manolescu, devale. D.
Georgescu coboară cu bravul ofițeraș de vânători, care este foarte obosit și flămând. La
Manolescu, iar fatalitate! n-a fost odaie goală, și a trimis-o pe jupâneasa la otel Voinea, în Izvor.
D. Georgescu suie cu bravul ofițeraș, după ce i-a cumpărat o franzelă și i-a dat să bea apă.
Trecând spre Izvor, se abate prin parc să spuie lui madam’ Georgescu, nu cumva să-și piarză
răbdarea așteptându-l… Fatalitate! Madam’ Georgescu lipsește de pe bancă. D. Georgescu lasă
un moment pe puiul, care nu mai poate umbla, să se odihnească pe bancă, face câțiva pași în sus,
apoi în jos, să găsească pe madam’ Georgescu. Madam’ Georgescu, nicăieri!

e) Pentru cine nu e deprins să se cațere pe munți, putând trece ca o capră din valea Prahovei în a
Ialomiței, Sinaia nu se poate compara mai nimerit decât cu un stomac: o încăpere mai mult sau
mai puțin largă, având două deschizături destul de strâmte. Te-a înghițit odată Sinaia, nu mai poți
ieși decât ori pe sus, spre miazănoapte, către Predeal, ori pe jos, spre miazăzi, spre Comarnic.
Prin urmare, își face d. Georgescu următoarea judițioasă socoteală: „Trebuie să fie în Sinaia, că
n-au avut pe unde zbura”.
f) (...)înjură în gând… Pe cine?… Pe coana Anica… Dumneei a făcut toată încurcătura, dumneei
face toate încurcăturile… Dar… nu strică dumneei; el strică; nu trebuia s-o ia; trebuia s-o lase la
București…
g) A! e grozav să ai ființe iubite, rătăcite departe de tine, și să nu știi la un moment dat în ce loc se
află, ce fac, ce li se-ntâmplă, ce vorbesc, ce simt, ce gândesc despre tine… le e dor de tine, cum ți-
este ție de ele ? etc. etc. „Unde dracul s-a băgatără ?” zice d. Georgescu…

2. Mița Georgescu

a) Madam’ Georgescu este pe deplin stabilită asupra toaletei sale: bluza vert-mousse, jupa fraise
écrasée și pălăria asortată; umbreluța a roșie, mănușile albe și demibotinele de lac cu cataramă;
ciorapii de mătase vărgați, în lungul piciorului, o bandă galbenă și una neagră, despărțite cu câte
un fir stacojiu.

b) – Da ! dar n-a-mplinit patru ani… Nu trebuie să ne-nveți dumneata pe noi regula, zice madam’
Georgescu.

Puiul doarme cu copiii Vasileaschii; dar, fatalitate! madam’ Georgescu lipsește. A plecat.
– Unde?
 – A plecatără acușica toți, zice servitoarea somnoroasă, la Sfânta Ana.
– Și d. Mișu locotenentul? întreabă coana Anica.
– Și dumnealui, răspunde slujnica.
– Du-te și dumneatale repede, Mialache! zice cocoana.
c) Se-ntorcea compania de la Urlătoare, cu lăutari: madam’ Vasilescu, madam’ Costandinescu,
nepoțica ei, domnișoara Popescu, și d. Vasilescu și madam’ Georgescu și locotenent Mișu…
Fusese o partidă de plăcere improvizată, o fantazie a locotenentului.

d) Ah! a fost o plăcere ce va rămânea neuitată… Pe lună, cu trăsurile la pas, și dasupra armoniei
apelor de munte și șoaptelor pădurii, lăutarii acompaniind încetinel și d. Mișu cântând menuetul,
pe care-l cântă regulat muzica în parc și care-i place atâta lui madam’ Georgescu!… De aceea, cu
sufletul încărcat de fermecătoare amintiri, seara, la București, când își face toaleta de culcare,
madam’ Georgescu zice oftând:
– Ah! mamițo! menuetul lui Pederaski…,mă-nnebunesc !

3. Coana Anica

a) Cocoana Anica se-mbracă în negru, așa se-mbracă dumneei de când a pierdut pe răposatul
Nicula; coloare deschisă n-a mai purtat, decât acuma, de curând, barej conabiu la cap.

b) – Cocoană! încă n-ai plecat? să știi c-ai pierdut trenul? Până s-ajungi la tramvai, cum umbli d-ta;
până să-l apuci, că poate n-ai noroc să-ți treacă tocmai atunci; până să ajungi la gară, – s-a
isprăvit! n-are să te-aștepte trenul pe dumneata…

c) Mai sunt douăzeci de minute; la casă se dau bilete, și cocoana Anica nu mai vine. D. Georgescu
începe a bănui că n-are să trebuiască a mai lua patru bilete, poate că trei or s-ajungă, și pornește
din salonul de așteptare să meargă la ghișet. Dar în ușă-ntâlnește piept în piept pe gramamà, care
nu mai poate de gâfâială.

d) – Uf! nu mai poci! zice cocoana Anica.

e) – A plecatără acușica toți, zice servitoarea somnoroasă, la Sfânta Ana.

– Și d. Mișu locotenentul? întreabă coana Anica.
– Și dumnealui, răspunde slujnica.
– Du-te și dumneatale repede, Mialache! zice cocoana.
Dar d. Mialache izbucnește:
– Ce? cocoană! ce? sunt nebun? dumneatale mă socotești cal de poște?
– Nu striga, că scoli copiii!

4. Ionel
a) Cât despre puiul, nici nu mai încape discuție – el va purta la Sinaia uniforma de ofițer de
vânători ca prințul Carol.

b) D. Georgescu arată două bilete.

– … Mititelul… al dv. ? întreabă conductorul arătând pe ofițerașul de vânători, care s-a suit
cu picioarele pe bancheta de catifea.