INTRODUCERE

Sănătatea și starea de bine sunt ţeluri umane universale,

considerate la ora actuală ca fiind drepturi vitale, componente
majore ale dezvoltării echitabile umane, economice și sociale
și, totodată, o resursă pentru viaţa de zi cu zi.

Conform definiţiei Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii

(OMS), comunicarea în sănătate este o reţea intelectuală, o
încercare știinţifică și un șir de procese și intervenţii pentru
elaborarea și adoptarea unor decizii de menţinere și
îmbunătăţire a sănătăţii la nivel individual și de comunitate.

Prin comunicare pentru sănătate se urmărește scopul de

modificare a comportamentului nesanogen în unul sanogen și
menţinerea acestei schimbări.

Comunicarea în domeniul sănătăţii cuprinde mai multe

domenii, inclusiv: jurnalism de sănătate, divertisment,
educaţie, comunicare interpersonală, comunicare cu mass-
media, comunicare de advocacy, comunicarea în situaţii de
criză, comunicarea socială și de marketing social.

Comunicarea poate fi de mai multe forme: de la mass-

media, multimedia și interactive, comunicarea interpersonală.

Mijloacele de comunicare de asemenea pot fi diferite: TV,

ziare, bloguri, forumuri, video, mesaje de telefon mobil și
forumuri on-line.
 MOTIVAREA IN ALEGEREA SUBIECTULUI

Fiind vorba de o paleta foarte larga , voi aborda

comunicarea in practica medicala deoarece am ales acest
domeniu ca o posibila cariera dar mai ales din cauza ca, din
punctul meu de vedere partea de comunicare în mediul medical
necesită mai multă atenţie datorită faptului că aceasta are în
centru pacientul, care se prezintă în plină suferinţă şi
incertitudine în faţa medicului.
Comunicarea este cel mai important lucru în stabilirea
relaţiei cu pacientul, cu aparţinătorii şi cu ceilalţi membri ai
echipei medicale. „A şti să asculţi este prima condiţie a unui
dialog”.
Ca proces important în actul medical, comunicarea este un
proces activ de transmitere şi recepţionare de informaţii, în
care cel puţin unul dintre partenerii de comunicare trebuie să
aibă abilităţi de ascultare activă, înţelegere a mesajului şi de a
răspunde unor întrebări, interpretare a limbajului nonverbal,
motivare a interlocutorului pentru ca acesta să susţină
conversaţia. 
Comunicarea cu pacientul trebuie să fie concordanţă cu
starea lui actuală, cu posibilităţile lui de înţelegere şi asociată
cu elemente de sprijin pentru a influenţa pozitiv evoluţia bolii
sale.
Comunicarea facilitează realizarea unei relaţii de încredere
medic-pacient, a unei adevărate alianţe cu scopul îmbunătăţirii
calităţii vieţii şi a stării de sănătate a pacientului, şi, de ce nu, a
creşterii prestigiului medicului. Relaţia medic – pacient se
bazează pe o comunicare adevărată, autentică. Comunicarea
autentică implică o ascultare în care eşti atent la cuvintele,
valorile şi lumea interioară a celuilalt.
 GENERALITATI

   Cred că tuturor ni s-a întâmplat la un moment dat să

rămânem fără cuvinte în faţa celui din faţa noastră şi să avem
sentimentul de dificultate în a ne exprima punctul de vedere
într- un mod cât mai clar şi cât mai corect. Aceasta este o
situaţie în care nu prea ne dorim să fim şi important este că,
indiferent cine ne este interlocutorul să găsim acele
cuvinte/comportamente prin care să putem transmite într-un
mod eficient mesajul, informaţia, starea. Prin comunicare, omul
modern se analizează pe sine, îi analizează pe cei cu care se
află în interacţiune şi – în ultimă instanţă – poate găsi un mod
propriu de investigare a lumii care-l înconjoară.

Pentru asta este necesar sa avem un minim bagaj de

cunostinte in ceea ce inseamna de fapt comunicarea si ce
anume presupune.

Comunicarea verbala este un proces prin care subiectul

aduce la cunostiinta ideile , sentimentele, credintele, cu
ajutorul limbajului. Oamenii pot stabili forme inferioare de
comunicare cum ar fi : strigatul, miscari ale corpului sau alte
semnale.
Comunicarea poate fi: verbala sau pasiva (atunci cand
asculta)
Limbajul poate fi non-verbal  sau  activ ( o vorbire
efectiva)
Comunicarea non -verbala se realizeaza prin gesturi, mimica,
tonul vocii, tinuta, pozitia corpului. Exista in cadrul acestei
comunicari non-verbale un limbaj al trupului: expresia fetei,
gesturi, postura corpului orientarea, contactul vizual, contactul
corporal ,apropierea, miscari ale capului.
   Comunicarea prin scris poate face posibila impartasirea
experientelor unui grup.
Comunicarea fiziologica = limbajul corpului ,cu transmiterea
limbajului prin mimica,pozitia corpului, diferite miscari(datul
din cap).Exista miscari involuntare(inchiderea ochilor,tonul
vocii, dilatatia pupilei, transpiratia mainilor)care nu pot fi
controlate. 70% din comunicare este verbala.

Tehnica comunicarii:

1.  Ascultarea   =este un proces activ , dificil , implicand

atentia .Ascultarea implica suspendarea problemelor personale.
Sfarsitul celor mai multe propozitii poate fi ghicit inainte de a fi
exprimat.

2.  Clarificarea = persoana trebuie sa-si formuleze cuvintele in

mod simplu dar précis atunci cand ceilalti isi exprima ideile si
sentimentele in mod vag. De multe ori trebuie revenit cu
intrebarea:"vreti sa spuneti ca ?","vreti sa explicati in mod mai
précis”; ce doriti sa spuneti?"

3. Focalizarea = ajuta individul sa fie mai specific si mai

orientat:"spuneti-mi exact cum s-a intamplat?"

4.  Linistea = este foarte importanta in timpul comunicarii.

5.  Umorul  = tempereaza agresiunea si elibereaza individual

de emotiile negative mai ales in cazul unor persoane anxioase.

6. Respectul in comunicare = se castiga prin mai multe cai:

ascultand in mod linistit cateodata tinand persoana de mana,
ascultand sincer , evitand contrazicerea , impartasind glume
placate etc.
 COMUNICAREA SI SANATATEA
-COMUNICAREA IN PRACTICA MEDICALA-

Încurajarea unei comunicări adecvate de ambele părți

este un element fundamental în construirea unei culturi a
îngrijirilor medicale centrate pe pacient, abordare care este din
ce în ce mai promovată de către unitățile medicale care vor să
facă saltul decisiv spre un nou nivel de calitate, eficacitate și
eficiență.

Pentru practicarea profesiunii medicale sunt necesare

aptitudini deosebite. Unele dintre ele au un caracter general
sau comun oricărei activităţi intelectuale şi se bazează pe
existenţa aptitudinii generale a inteligenţei superioare.
Aptitudini particulare necesare profesiunii medicale sunt:
spiritul de observaţie, abilitatea de a comunica, acordarea unei
valori importante demnităţii condiţiei umane, răbdarea şi
compasiunea, înţelegerea empatică.

Filozofia îngrijirilor medicale centrate pe pacient are patru

principii de bază:
1) comunicare deschisă și completă – cadrele medicale
împărtășesc pacientului, la timp, informații complete și
obiective, într-un mod care este încurajator și util pacientului,
astfel încât acesta să poată participa la luarea deciziilor
medicale;
2) demnitate și respect – cadrele medicale îi asculta pe
pacienți și iau în calcul valorile, convingerile și preferințele
acestora în luarea deciziilor medicale;
3) participare – pacienții și familiile lor sunt încurajați și
sprijiniți pentru a participa în actul medical și deciziile pe care
le implică;
4) colaborare – cadrele medicale, pacienții, familiile lor și
conducerea administrativă a unităților medicale colaborează
pentru realizarea unui act medical de înaltă calitate, eficacitate
și eficiență.
 Comunicarea adecvată cu pacienții și familiile lor, primul
dintre cele 4 principii de bază ale asistenței medicale centrate
pe pacient, a fost inclusă în topul factorilor care determină
gradul lor de satisfacție în privința îngrijirilor medicale primite
de către pacienții consultați în cadrul unor focus grupuri
organizate în 2008 de Planetree si Picker Institute.

Punctul de vedere al pacienților este întărit de opiniile

liderilor și personalului medical din spitalele incluse în studiu,
spitale care promovează abordarea centrată pe pacient, aceștia
afirmând că o comunicare adecvată cu pacienții și familiile lor
este esențială în realizarea unui act medical de calitate.

S-a demonstrat că pacienții care sunt încurajați să poarte

un dialog cu cei care le oferă îngrijiri medicale, de exemplu
punând întrebări ca să înțeleagă corect și complet informațiile
primite și exprimându-și preferințele pentru un anumit mod de
administrare a tratamentului, sunt mai înclinați și reușesc mai
bine să-și accepte problemele medicale, să înțeleagă opțiunile
de tratament, să-și schimbe comportamentul în sensul dorit și
să adere mai riguros la respectarea tratamentului.

Studiile ne arată că atunci când lipsește o comunicare

reală, în ambele sensuri, pacienții resimt aceasta în mod
palpabil, iar anxietatea, vulnerabilitatea și sentimentul lipsei de
control se accentuează. Un pacient declara că ”atunci când ai
nevoie de îngrijiri medicale, comunicarea îți aduce
alinare, căci a nu ști ce se întâmplă te sperie și mai
mult”.

Comunicarea adecvată cu pacienții și familiile lor

urmărește să transmită un mesaj clar și să stabilească o
legătură între cadrul medical și aceștia, pornind de la valorile
primordiale ale profesiei medicale – dorința de a ajuta, atât
prin îngrijiri de calitate, cât și prin sprijin moral, pe cineva care
suferă.

Dar ce înseamnă o comunicare adecvată cu pacienții, cum

o putem transforma dintr-un concept care poate părea teoretic
într-o practică de zi cu zi în saloanele de spital? Ce putem face
pentru a umaniza și personaliza chiar și cele mai de rutină
interacțiuni cu pacienții, aceasta este întrebarea fundamentală
a îngrijirilor medicale centrate pe pacient, comunicarea
adecvată reprezentând o condiție absolut necesară pentru
calitatea actului medical.

Iată ce recomandări primesc cadrele medicale de la

Spitalul Northern Westchester din SUA pentru a putea construi
ușor o comunicare optimă cu pacienții:

1. Pregătește-te înainte de întâlnirea cu pacientul rememorând

importanța următoarelor comportamente adecvate:
-   Îi voi acorda acestui pacient întreaga mea atenție.
-  Voi asculta cu atenție ce-mi spune pacientul înainte de a-i
răspunde.

2.   Crează un climat care favorizează dialogul și stabilirea unei

legături:
-    Mă voi adresa pacientului folosind numele pe care îl
preferă.
-    Mă voi prezenta și voi împărtăși câte ceva despre mine.
-    Mă voi așeza lângă pacient în loc să stau în picioare.
-    Voi avea contact vizual cu pacientul.
-    Voi fi conștient(ă) de limbajul corpului meu și cum ar putea
fi acesta interpretat de către pacient.
-    Îmi voi arăta sprijinul moral față de pacient oferindu-i
atingeri de încurajare de câte ori este posibil.
-  Voi verifica că am înțeles corect ce mi-a spus pacientul,
reformulând ce a spus acesta cu cuvintele proprii.
-  Voi acorda atenție membrilor familiei care sunt prezenți,
recunoscând rolul lor important în îngrijirea pacientului.

3.  Oferă informații și confirmă cu pacientul că ai înțeles corect

ce-ți spune acesta:
-  Voi explica informațiile pe care le transmit și voi acorda
pacientului timp suficient să proceseze și integreze aceste
informații.
-   Îl voi ruga pe pacient să-mi explice ce a înțeles.
-   Îmi voi sprijini pacienții pentru a deveni parteneri în
procesul de îngrijire oferindu-le acces la informații despre
procesul de evoluție a bolii lor. Le voi semnala articolele, site-
urile, cărțile, etc., care i-ar putea ajuta îna-și înțelege mai bine
condiția medicală.

4. Cere-i pacientului părerea despre stilul tău de comunicare:

-  Înțeleg că fiecare persoană învață în mod diferit.
-  Ca să mă asigur că reușim să stabilim un dialog deschis și
clar, îl voi întreba pe pacient dacă modul în care comunic este
adecvat din punctul lui de vedere.

În plus de comunicarea verbală, sunt câteva lucruri pe

care le puteți face pentru a-i încuraja pe pacienți să vă
abordeze fără temeri și să comunice deschis:
–        panouri pentru comunicarea cu pacienții și familiile lor,
unde cadrele medicale pot posta informații utile pacienților, ca,
de exemplu, când este programată o anumită
intervenție/radiografie, etc.;
–        sisteme de televiziune pentru pacienți, unde se pot
difuza filme medicale educaționale;
–        carnețele pentru ca pacienții să-și noteze pe loc
întrebările pentru medici și asistenții medicali, pentru a nu le
uita până la o eventuală întâlnire cu aceștia;
–        campanii/postere “Întreaba-ne! Așa putem să-ți
satisfacem mai bine nevoile pentru ca șederea ta aici să fie cât
mai confortabilă!”;
–        oferirea unei vestimentații diferențiate pentru diversele
categorii de cadre medicale astfel încât pacienții să știe mai
ușor pe cine pot aborda pentru un anumit tip de problemă;
–        panouri cu poze ale cadrelor medicale din echipa de
îngrijiri; organizarea unor sesiuni periodice de comunicare cu
familiile.

Comunicarea adecvată se bazează, deci, pe lucruri relativ

simplu de pus în practică, dar foarte eficace în a stabili un
dialog real și a construi un parteneriat între cadrele medicale și
pacienți și familiile lor.  

  Existența unui parteneriat real este esențială pentru

îmbunătățirea deznodământului actului medical, crescând
calitatea și siguranța acestuia, precum și satisfacția pacienților.
 CONCLUZII

Comunicarea în relatia medic – pacient înseamnă a

raspunde prompt, onest şi înţelegere la diferite nevoi şi cereri
faţă de actul medical, care va trebui însoţit întotdeauna de
conştiinţă etică; viaţa apare ca valoarea cea mai ridicată a
lumii materiale, iar sănătatea reprezintă bunul suprem al
omului, ea nu are preţ. În aceste situaţii felul în care alegem să
relaţionăm cu pacientul în funcţie de situaţia în care ne aflăm
ne poate fi de mare ajutor dacă înţelegem rolul comunicării.
Scopul comunicării medicale implică stabilirea relaţiei
terapeutice, înţelegerea perspectivei pacientului, explorarea
gândurilor şi emoţiilor acestuia şi ghidarea acestuia în
rezolvarea de probleme. Cadrele medicale trebuie să se
aproprie şi să-i cunoască mai bine pe beneficiarii îngrijirilor, să
ofere îngrijiri mai bune, individualizate, complete şi continue.
Altfel spus, ar fi de preferat ca pacienţii să fie trataţi
necondiţionat. Boala este ruperea echilibrului armoniei, care se
traduce prin suferinţă fizică, psihică, o dificultate sau o
inadaptare la o situaţie nouă, provizorie sau definitivă. O
persoană “intra în boală” cu un anumit tip de sistem nervos şi
de temperament, cu un anumit caracter şi inteligenţă, cu o
anumita ereditate, cu complexe şi păreri preconcepute, cu un
anumit orizont cultural şi de aceea bolnavul ia diverse atitudini
faţă de boală, dar în acelaşi timp şi faţă de echipa medicală:
încredere, stimă, simpatie, însă – posibil – şi îndoială, teamă,
dispreţ, ură.
Competenţa profesională se demonstrează prin cunoştinţe
teoretice aprofundate şi capacitatea de a le aplica într-o
activitate creatoare, de îngrijire individualizată, personalizată,
competentă şi umană.
Comunicarea este un instrument pe care-l folosim zi de zi,
în mediu familial, de serviciu, de prieteni şi poate fi
îmbunătăţită în timp, prin practică şi antrenament.
 BIBLIOGRAFIE

1. Alina Coman – 2008 – “Tehnici de comunicare “

Bucuresti – România – Editura C.H.Beck

2. Prof. dr. Doina Cosman, catedra de psihologie clinica, UMF

CLUJ – Comunicarea în medicina

3. A.F.van der Brug, A.E. de Vrede Filip – 1996 – „Manual de

nursing psihiatric” – Olanda – MAD Foundation, Ermelo

4. Tehnici pentru îmbunătăţirea comunicării medic-pacient (I),

Autor: Dr. Claudiu Tronciu Publicat, Medica Academica

5. www.medicultău.com Comunicarea între pacient şi echipa

medical

6. www.camr-bv.20m.com Etica – Cuvânt fără limite în profesia

de asistent medical

7.http://www.patientcenteredcare.org/chapters/chapter7a.pdf
 CUPRINS

INTRODUCERE............................................1

MOTIVAREA IN ALEGEREA SUBIECTULUI....2

GENERALITATI............................................3

COMUNICAREA SI SANATATEA....................5
-COMUNICAREA IN PRACTICA MEDICALA-

CONCLUZII.................................................9

BIBLIOGRAFIE..........................................10
CENTRUL DE STUDII EUROPENE BACAU

AMG ANUL 1 GRUPA B

PALASANU MARIA-DANIELA

REFERAT

COMUNICAREA IN EDUCATIE
PENTRU SANATATE