Republica Moldova

GUVERNUL

HOTĂRÎRE Nr. HG611/2002

din 15.05.2002

cu privire la aprobarea Strategiei ocupării forţei de muncă în Republica

Moldova

Publicat : 23.05.2002 în MONITORUL OFICIAL Nr. 66-68 art. 705 Data intrării în vigoare

Versiune în vigoare din 23.12.2005 în baza modificărilor prin

HG1288 din 09.12.05, MO172-175/23.12.05 art.1414

În scopul ameliorării situaţiei pe piaţa forţei de muncă, reducerii şomajului şi promovării

politicilor active în acest domeniu, Guvernul Republicii Moldova HOTĂRĂŞTE:

1. Se aprobă Strategia ocupării forţei de muncă în Republica Moldova (se anexează).

2. Anual, pînă la 1 august, ministerele şi organele centrale de specialitate ale administrației

publice de resort şi autorităţile administraţiei publice locale vor prezenta Ministerului

Muncii şi Protecţiei Sociale propuneri spre a fi incluse în Programul acţiunilor pentru
ocuparea forţei de muncă.

3. Ministerul Economiei şi Comerțului , în comun cu Biroul Național de Statistică:

va elabora, pînă la 1 noiembrie a fiecărui an, Programul acţiunilor pentru ocuparea forţei de
muncă în baza Strategiei ocupării forţei de muncă în Republica Moldova, ţinînd cont de
propunerile prezentate conform punctului 2 al prezentei hotărîri;

va elabora, în termen de trei luni, în colaborare cu Departamentul Statistică şi Sociologie,

lista indicatorilor statistici necesari pentru monitorizarea implementării sus-numitei
strategii care vor fi incluşi în programul lucrărilor statistice pentru anul 2003, şi va informa
anual, pînă la 1 martie, Guvernul despre mersul realizării strategiei sus-aprobate.

4. Se stabileşte că nivelul garanțiilor principale pentru populația Transnistriei, prevăzute în

Strategia ocupării forței de muncă în Republica Moldova, nu va fi inferior celui stabilit de
legislație în ansamblu pe țară .

5. Controlul asupra realizării Strategiei ocupării forţei de muncă în Republica Moldova se

pune în sarcina Ministerului Economiei.

(Se modifică prin HG1288 din 09.12.05, MO172-175/23.12.05 art.1414)

Prim-ministru

al Republicii Moldova VASILE TARLEV

Contrasemnată

Ministrul muncii

şi protecţiei sociale Valerian Revenco

Ministrul justiţiei Ion Morei

Chişinău, 15 mai 2002.

Nr. 611.

Aprobată

prin Hotărîrea Guvernului

Republicii Moldova nr. 611

STRATEGIA

OCUPĂRII FORŢEI DE MUNCĂ

IN REPUBLICA MOLDOVAdin 15 mai 2002

1. INTRODUCERE

În orice societate ocuparea forţei de muncă constituie o sarcină primordială prin care
se asigură echilibrul macroeconomic şi stabilitatea social-politică, un proces complex şi
dinamic, de interes major pentru toţi agenţii economici şi partenerii sociali, pentru
prezentul şi viitorul societăţii şi un obiectiv cu variate implicaţii economice, sociale,
educaţional-culturale şi politice.

Ocuparea forţei de muncă este una din principalele probleme cu care se confruntă
toate ţările cu economie liberă. În Republica Moldova, unde această problemă era actuală şi
în anii precedenţi, tranziţia la economia de piaţă a amplificat şi a aprofundat şi mai mult
decalajele dintre cererea şi oferta forţei de muncă în ansamblu.

Situaţia creată pe piaţa forţei de muncă necesită o soluţionare urgentă şi completă,

aceasta fiind posibilă numai prin elaborarea, aprobarea şi implementarea Strategiei ocupării
forţei de muncă, care determină obiectivele, sarcinile şi priorităţile mecanismului de
angajare a forţei de muncă şi direcţiile susţinerii de către stat a ocupării forţei de muncă.

II. Definiţii şi noţiuni de bază

În sensul prezentei Strategii, următoarele noţiuni de bază se semnifică:

populaţia economic activă - toate persoanele care reprezintă forţa de muncă

disponibilă pentru producerea de bunuri şi servicii în perioada de referinţă, inclusiv
populaţia încadrată în muncă şi şomerii;

populaţia ocupată - toate persoanele cu vîrste de la 15 ani şi mai mult, care

desfăşoară activităţi economice sau sociale producătoare de bunuri sau servicii cel puţin o
oră în perioada de referinţă (o săptămînă), în scopul obţinerii unor venituri sub formă de
salarii, plată în natură sau alte beneficii;

rata globală de ocupare - raportul dintre populaţia ocupată şi întreaga populaţie.

Se consideră subocupate persoanele care au un loc de muncă (sînt ocupate), dar au lucrat,
independent de voinţa lor, mai puţin decît durata stabilită a programului de lucru şi care
doresc, caută şi sînt disponibile în următoarele 15 zile să lucreze mai multe ore;

şomeri, definiţi conform metodologiei Biroului Internaţional al Muncii (în

continuare - BIM) - persoanele cu vîrste de la 15 ani şi mai mult, care în perioada de
referinţă întrunesc simultan următoarele condiţii:

nu au un loc de muncă şi nu desfăşoară o careva activitate în scopul obţinerii de

venituri;

sînt în căutarea unui loc de muncă, utilizînd în ultimele 4 săptămîni diferite metode
pentru a-l găsi, s-au înregistrat la agenţiile publice şi private de ocupare a forţei de
muncă, au depus demersuri pentru a-şi începe o activitate pe cont propriu, au publicat
anunţuri şi au dat răspunsuri la anunţuri, au apelat în acest sens la prieteni, rude,
colegi, sindicate etc.;

sînt disponibile să înceapă lucrul în următoarele 15 zile, dacă şi-ar găsi imediat un loc
de muncă.

şomeri înregistraţi - persoanele apte de muncă cu vîrste apte de muncă, care nu au

un serviciu şi nici un alt mod de obţinere a unui venit legal, sînt înregistrate la oficiile forţei
de muncă ca persoane în căutare de lucru şi probează că sînt gata să se încadreze în muncă;

rata şomajului - indicatorul prin intermediul căruia se măsoară intensitatea

şomajului, care se calculează sub formă de raport dintre numărul de şomeri şi populaţia
economic activă;

rata şomajului în sens BIM - raportul dintre numărul şomerilor în sens BIM şi
populaţia economic activă.

III. Piaţa forţei de muncă

1. Aspectele situaţiei social-economice

Procesul reformelor, început în Republica Moldova încă din anul 1990, presupunea
transformări profunde care să cuprindă toate sferele de activitate ale societăţii. Tranziţia
economică vizează, în principal, constituirea unei economii libere de piaţă, performante şi
durabile. Aceasta presupune adoptarea şi aplicarea unei strategii coerente, cu obiective
clare pe termen lung, mediu şi imediat, avînd ca finalităţi un pluralism al formelor de
proprietate cu prevalarea sectorului privat şi un cadru economico-legislativ care să permită
manifestarea reală a liberei iniţiative şi a relaţiilor concurenţiale pe piaţă.

Rezultatele concrete pe care noul sistem economic le generează şi efectul lor asupra
diferitelor categorii de populaţie au o importanţă esenţială.

Dezvoltarea economică este de neconceput fără ocuparea suficientă şi productivă a

populaţiei, precum şi fără creşterea nivelului ei de trai. Lipsa unei ocupaţii profitabile
echivalează cu pierderea resurselor umane, avînd efecte grave pentru dezvoltarea social-
economică, pentru coeziunea socială şi prosperitatea populaţiei.

Principalele direcţii de evoluţie a economiei naţionale, evaluate în baza indicatorilor

de performanţă economică realizaţi în perioada 1990-2000, se caracterizează prin impactul
lor negativ asupra pieţei forţei de muncă. Starea economiei şi a pieţei naţionale a forţei de
muncă se caracterizează prin următoarele estimări: indicatorii de bază ai sistemului
economiei naţionale au scăzut drastic, deşi în anumiţi ani s-au atestat unele înviorări
evidente, iar din anul 2001 în economia naţională s-au evidenţiat anumite tendinţe pozitive
de stabilizare şi relansare social-economică. Preţurile de consum în anul 2001 faţă de luna
decembrie a anului 2000 au crescut cu 6,3 % şi au diminuat faţă de anul 2000 cu 12% (în
anul 2000 faţă de decembrie 1999 preţurile de consum au crescut cu 18,4%), iar rata
inflaţiei medii anuale a atins 10% faţă de 31% în anul 2000.

S-a conturat o reală tendinţă de stabilizare la nivel macroeconomic, în anul 2001

obţinîndu-se o creştere a produsului intern brut cu 6,1%, faţă de 2,1% în anul 2000. Acest
indicator s-a format în proporţie de circa 75% în sectorul privat, fapt ce confirmă tendinţa
de expansiune a acestui sector.

Prezentînd o performanţă esenţială, această creştere indică o înviorare a sectoarelor

de bază ale economiei naţionale, asigurînd majorarea producerii de mărfuri (cu 9,1%) şi
servicii (cu 2,4%) şi colectarea mai ritmică la buget a impozitelor nete pe produs şi import
(cu 10,8%).

Evoluţiile din structura economiei naţionale şi-au lăsat amprenta pregnantă asupra
principalilor indicatori de performanţă ai pieţei forţei de muncă. Noua piaţă a forţei de
muncă a apărut şi evoluează ca o piaţă rigidă, tensionată, marcată de puternice dezechilibre
structurale, teritoriale, ocupaţionale şi profesionale.

Printre indicatorii după care este estimată astăzi funcţionarea piaţei interne a forţei
de muncă esenţiale sînt: reducerea forţei de muncă, creşterea salariului mediu,
diversificarea structurii ocupaţionale şi a surselor de venituri, scăderea populaţiei apte de
muncă şi a celei ocupate, apariţia şi extinderea unor forme atipice de ocupare, angajarea
unei părţi însemnate a populaţiei active în economia subterană, influenţa forţei de muncă
emigrante şi imigrante asupra nivelului de ocupare a populaţiei şi asupra şomajului.

Drept bază pentru sporirea nivelului ocupării forţei de muncă, precum şi pentru
lichidarea disproporţiilor pe piaţa forţei de muncă serveşte dezvoltarea sistemului de creare
a noilor locuri de muncă.

În acest context, este necesar să se îmbine principiile şi priorităţile politicii de plasare

în cîmpul muncii cu priorităţile politicii structurale şi investiţionale. Aceasta implică găsirea
unor priorităţi ramurale şi regionale în crearea noilor locuri de muncă şi păstrarea celor
existente de perspectivă, elaborarea unui cadru normativ de drept care să favorizeze
formarea condiţiilor pentru crearea şi menţinerea locurilor de muncă, stimularea structurii
eficiente a ocupaţiei, păstrarea întreprinderilor moderne unicale şi a potenţialului lor
intelectual.

În anul 2000 a fost aprobată Strategia preliminară de reducere a sărăciei în

Republica Moldova, în anul 2001 - Strategia de dezvoltare social-economică a Republicii
Moldova pe termen mediu pînă în anul 2005, iar în anul 2002 - Strategia investiţională a
Republicii Moldova, concomitent fiind elaborată şi Strategia de dezvoltare a sectorului
privat.

În acest context, Strategia ocupării forţei de muncă în Republica Moldova, Strategia

de dezvoltare social-economică a Republicii Moldova pe termen mediu pînă în anul 2005 şi
Strategia preliminară de reducere a sărăciei statuează următoarele obiective comune în
domeniul ocupării forţei de muncă:

monitorizarea ocupării forţei de muncă şi perfecţionarea instituţională a pieţei muncii;

revizuirea şi perfecţionarea cadrului legislativ;
elaborarea programelor anuale de acţiuni pentru ocuparea forţei de muncă;
amplificarea activităţilor de orientare profesională, calificare, recalificare şi
perfecţionare profesională, cu accent pe calitatea pregătirii;
susţinerea financiară a agenţilor economici pentru crearea noilor locuri de muncă şi
microcreditarea şomerilor pentru iniţierea unor activităţi antreprenoriale;
stabilirea măsurilor de protecţie pentru categoriile social vulnerabile, în raport cu
riscul şomajului;
punerea în aplicare a abordărilor strategice privind dezvoltarea pieţei forţei de muncă.

Toate măsurile preconizate pentru ameliorarea situaţiei pe piaţa muncii se vor putea
derula în anii 2002 -2008 în urma creşterii economice, în consens cu tendinţele de creştere
la nivel macroeconomic (se preconizează creşterea PIB cu un ritm anual de 6-7%) şi
reducerea ratei inflaţiei, pe fondalul extinderii procesului investiţional, care va condiţiona
crearea noilor locuri de muncă.

Stabilirea unui set de obiective pe termen lung, mediu şi scurt şi precizarea

mecanismului de realizare a acestora trebuie să pornească de la faptul că sporirea ocupării
şi reducerea şomajului se pot realiza doar în contextul stopării declinului economic şi
relansării procesului de creştere economică.

2. Ocuparea populaţiei apte de muncă

Promovarea reformelor a condiţionat schimbări cantitative şi calitative în sfera

ocupaţi forţei de muncă, caracterizate în special prin:

- micşorarea numărului populaţiei ocupate în economia naţională. În ultimii 10 ani

numărul populaţiei ocupate a diminuat cu circa 190 mii persoane: în anul 1993 populaţia
ocupată constituia 1688 mii persoane, în anul 2000 – 1515 mii persoane, în anul 2001 – doar
1499 mii persoane. Ponderea cetăţenilor ocupaţi în totalul populaţiei a constituit în anul
2001 pe republică 41,3%;

creşterea numărului persoanelor disponibilizate faţă de numărul celor angajate la

întreprinderi;
schimbarea repartizării angajaţilor în tranşe pe formele de proprietate ale patronilor.
În anul 1990 ponderea angajaţilor din sectorul privat în populaţia ocupată constituia
37%, iar în anul 2001 – 70%, în timp ce în sectorul public această pondere era în anul
1990 de 63%, iar în anul 2001 – de 30%;
activizarea proceselor de disponibilizare a lucrătorilor - lichidarea şi reorganizarea
unor întreprinderi au condus la reduceri considerabile de personal;
scăderea numărului persoanelor ocupate incomplet;
creşterea numărului de persoane ocupate în sectorul neformal;
intensificarea migraţiei forţei de muncă;
utilizarea insuficientă a potenţialului intelectual, condiţionată de scăderea cererii la
forţa de muncă de înaltă calificare (motivată de transformările structurale în
economie, de nivelul scăzut al salariilor şi de plata cu întîrziere a acestora).

În ultimii ani s-a constat o orientare constantă (deşi lentă) spre politici active pe piaţa
forţei de muncă, o mai mare preocupare a organismelor care reglementează piaţa internă a
muncii pentru alocarea resurselor bugetare şi organizarea cursurilor de instruire
profesională (în special pentru tinerii şomeri), cu accentul preponderent asupra organizării
cursurilor de calificare şi recalificare.

În domeniul politicilor active priorităţile predominante pe termen scurt le constituie

monitorizarea şomajului, utilizată îndeosebi pentru anticiparea închiderii întreprinderilor şi
a concedierilor în masă şi pentru a elabora metode apte să scurteze durata aflării
persoanelor în şomaj şi să atenueze impactul şomajului prin programe specifice de creare a
locurilor de muncă.

Au fost întreprinse acţiuni pentru anticiparea şomajului, care includ:

notificarea anticipată de către întreprinzători privind eventualitatea închiderii

întreprinderilor sau concedierilor masive – măsură esenţială pentru factorii abilitaţi cu
elaborarea politicilor în domeniu în scopul aplicării măsurilor cuvenite;

încurajarea spiritului antreprenorial şi asistarea întreprinderilor mici;

angajarea forţei de muncă la lucrări publice remunerate;

elaborarea de către agenţii economici a propriilor programe de activitate, prin care să-
şi anticipeze acţiunile viitoare; introducerea şi extinderea managementului factorului
uman, care să prevadă evoluţia numărului de persoane, a meseriilor şi cerinţelor de
calificare şi să asigure gestiunea previzională a ocupării şi calificării forţei de muncă.

3. Şomajul

Ca fenomen multidimensional, şomajul se află la limita dintre economic şi social,

exercitînd un impact puternic atît asupra persoanei, cît şi asupra societăţii în ansamblu.
Pierderea locului de muncă de către persoana respectivă înseamnă pierderea venitului şi a
statutului ei social, cu consecinţe nefaste la nivel familial: reducerea nivelului de trai al
familiei şi a posibilităţilor de educare a copiilor, căderea în sărăcie, apariţia stresurilor,
agravarea sănătăţii etc.

Şomajul a început să se manifeste începînd cu anul 1991 – conform situaţiei din 1

ianuarie 1992 au fost înregistraţi în evidenţe 78 şomeri. La situaţia din 1 ianuarie 2002
numărul şomerilor înregistraţi a constituit 27,6 mii persoane, iar rata şomajului înregistrat a
atins 2%.

În ultimii ani în Republica Moldova, care aspiră la statutul de ţară deschisă şi

integrată în economia mondială, devine tot mai necesară asigurarea compatibilităţii
internaţionale a tuturor indicatorilor ei socio-economici. Referitor la sistemul informaţional
al ţării în ceea ce priveşte resursele de muncă, mai există încă anumite decalaje. Chiar şi
definiţia de populaţie aflată în şomaj, adoptată în Moldova, nu corespunde normelor
internaţionale şi metodologiei Biroului Internaţional al Muncii. Conform acestora din urmă,
şomeri se consideră persoanele care nu au un loc de muncă aducător de venit, sînt în
căutarea unui serviciu şi sînt disponibili să se angajeze într-un loc potrivit de muncă.

În definiţia naţională pe prim plan este pusă condiţia ca şomerii să fie înregistraţi la
oficiile forţei de muncă, ceea ce reduce considerabil numărul real al şomerilor, în afara
limitelor şomajului oficial rămînînd şomajul latent, sezonier, persoanele neîncadrate şi
neînregistrate. Atare discordanţă metodică complică compararea veridică a indicatorilor
şomajului din Republica Moldova cu cei din statistica internaţională. Aceasta se referă, în
primul rînd, la rata şomajului – indicator sintetic care reflectă intensitatea fenomenului.

Potrivit metodologiei Biroului Internaţional al Muncii, în anul 2001 în Moldova

numărul şomerilor a constituit 118 mii persoane, iar rata şomajului a înregistrat 7,3% (la
bărbaţi - 8,7%, la femei - 5,9%). Proporţia bărbaţilor în numărul total al şomerilor a fost de
59,3%. Cea mai înaltă rată a şomajului se menţine la tineret - 16,3%. Se păstrează o
discrepanţă considerabilă între şomajul la oraş (13,8%) şi sat (2,7%).

În Republica Moldova cele mai răspîndite forme de şomaj sînt: fricţional, latent,
cronic şi teritorial.

Şomajul teritorial. Continuarea reformelor economice, a restructurării şi ajustărilor

economice a condus la sporirea evoluţiilor fenomenului de şomaj în tranşă teritorială.

Din numărul total al şomerilor înregistraţi pe parcursul anului 2001 (circa 59,5 mii),
ponderea cea mai mare o au şomerii din mun. Chişinău - 14,5%, din judeţul Bălţi - 12,9%,
judeţul Ungheni - 13,1% şi judeţul Chişinău -11,1%.

Evoluţia în plan teritorial a şomajului conduce implicit la necesitatea pregătirii şi

aplicării din timp a unor acţiuni eficiente de prevenire şi atenuare a acestui fenomen.

Pe lîngă faptul că nivelul şomajului variază în funcţie de teritoriu, se observă şi

diferenţierea lui după caracteristicile de vîrstă şi sex. Şomajul categoriilor de persoane cu
vîrste între 16 şi 25 ani a rămas la nivelul anului 1999 (33% din numărul total al şomerilor
înregistraţi). În anul 2000 vîrsta medie a şomerilor a constituit 32 ani (inclusiv a femeilor -
31 ani), păstrîndu-se acelaşi nivel şi în anul 2001. În soluţionarea problemelor şomajului o
atenţie deosebită trebuie să se acorde utilizării forţei de muncă a tinerilor, cu accentul pe
crearea posibilităţilor de angajare a femeilor.

Şomajul latent. Statul şi-a direcţionat eforturile de bază în lupta cu şomajul spre
reglementarea nivelului şomajului deschis, fără să întreprindă careva măsuri de protecţie
socială a persoanelor cu statut de şomer temporar şi a celor ocupate parţial. Fenomenul
şomajului latent este direct legat de alegerea priorităţilor, în special, la stoparea şomajului
în masă. Fenomenul ocupării incomplete a forţei de muncă a atins dimensiuni
impresionante.

Şomajul latent impune flexibilizarea pieţei forţei de muncă (programe reduse de

muncă, subcontractarea personalului de către alte întreprinderi, programe flexibile pentru
femei), iar cel sezonal – o diversificare a structurii economiei.

În anii 1995-2001 reducerea numărului de salariaţi s-a produs, mai ales, în sectorul
public al economiei naţionale (dacă în 1995 aici erau angajate 34% din populaţia ocupată în
economie, în 2001 au rămas doar 23%). Odată cu aceasta a sporit numărul angajaţilor în
sectorul privat şi cel mixt (77% din totalul populaţiei ocupate în 2001).

Durata şomajului. Nivelul şomajului de lungă durată şi al şomajului cronic la femei

este considerabil mai mare decît la bărbaţi. În anul 2000 durata medie a şomajului pe
republică a fost de 8,2 luni (inclusiv la femei - 8,8 luni), iar în anul 2001 – de 7 luni, iar la
femei de 7,5 luni.

Mecanismul de protecţie socială a segmentului economic activ al populaţiei apte de

muncă este orientat, în principiu, spre susţinerea financiară a şomerilor oficial înregistraţi:
pregătirea, recalificarea şi perfecţionarea calificării şomerilor şi organizarea lucrărilor
publice remunerate.

În anul 2001, în structura resurselor financiare ale Fondului de şomaj ponderea

mijloacelor afectate pentru plata indemnizaţiilor de şomaj şi a suplimentelor a constituit
58%, a mijloacelor pentru reciclare şi instruire profesională - 14,5%, a celor pentru crearea
noilor locuri de muncă şi organizarea lucrărilor publice remunerate - 2%, iar a celor pentru
întreţinerea serviciilor forţei de muncă - 12,3%. Fondul de şomaj pentru anul 2002 a fost
aprobat în cuantum de 42,4 mil. lei. Ponderea mijloacelor preconizate pentru plata
ajutorului de şomaj şi altor indemnizaţii constituie 47,4%, a mijloacelor pentru instruirea
profesională - 14,8%, pentru crearea noilor locuri de muncă şi organizarea lucrărilor publice
remunerate - 6,8%, iar pentru întreţinerea serviciilor forţei de muncă - 16,1%.

Finanţarea activităţilor de protecţie socială a şomerilor se efectuează din Casa

Naţională de Asigurări Sociale, prin alocarea mijloacelor necesare din Fondul de şomaj.

Din 59,5 mii şomeri înregistraţi pe parcursul anului 2001 au avut dreptul la ajutoare
de şomaj şi au beneficiat de ele doar 16,1 mii persoane sau 27,1% din numărul lor total
(doar fiecare al 4-lea şomer înregistrat). Mărimea medie a ajutorului de şomaj a constituit
133,9 lei.

În ţările cu economia liberă dezvoltarea antreprenoriatului (business-ului mic şi

mijlociu) se consideră principala sferă de asigurare a populaţiei cu locuri de muncă şi de
creştere a eficienţei economice.
 În Republica Moldova procesul de reformare a economiei este însoţit de crearea unui
număr mare de întreprinderi mici şi mijlocii, fondate din proprie iniţiativă sau în rezultatul
reorganizării şi privatizării întreprinderilor mari.

La 1 octombrie 2001, în toate sectoarele economiei republicii activau circa 21 mii

întreprinderi mici faţă de 20 mii în anul 2000 (cu 7,5% mai mult), 18,4 mii - în anul 1999 şi
17,6 mii - în anul 1998. Ponderea întreprinderilor mici în numărul total al întreprinderilor a
constituit în anul 2001 circa 94%.

În plus, în anul 2001 au activat circa 14 mii microîntreprinderi, în cadrul cărora au

fost create 11,2 mii de noi locuri de muncă. În anul 2001 au obţinut patente de
întreprinzător circa 37 mii persoane (cu 11 % mai mult decît în anul 2000).

În condiţiile agravării situaţiei pe piaţa forţei de muncă, din toate măsurile active de
reglementare a acestei pieţe ocuparea temporară a cetăţenilor (preponderent la lucrările
publice remunerate) este raportată la măsurile prioritare de ocupare a populaţiei.

Scopul antrenării şomerilor şi a persoanelor neocupate la lucrări temporare sau

publice remunerate este susţinerea materială, în primul rînd, a şomerilor, păstrîndu-le
motivarea muncii, a persoanelor aflate în şomaj un termen îndelungat şi a tineretului, care
îşi începe activitatea de muncă şi doreşte să obţină, conform capacităţilor, anumite
deprinderi de muncă sau calificări.

Dat fiind că lipseşte clasificatorul lucrărilor publice remunerate şi nu au fost statuate

principiile concrete privind organizarea lor, acestea nu sînt practicate în măsura cuvenită.

În anul 2000 în lucrările publice remunerate au fost ocupate 1127 persoane, fixîndu-
se o creştere cu circa 50% faţă de anul 1995. În anul 2001 la lucrările publice remunerate
au fost antrenate 1779 persoane, ceea ce constituie circa 3% din numărul şomerilor
înregistraţi.

4. Reglementarea şi dirijarea migraţiei de muncă

În virtutea situaţiei create pe piaţa naţională a forţei de muncă, migraţia

internaţională nereglementată a forţei de muncă a căpătat o amploare tot mai mare şi s-a
transformat treptat într-o trăsătura specifică a pieţei muncii din Moldova. Conform unor
estimări, în anii 1999-2001 numărul cetăţenilor plecaţi din ţară în căutarea unui loc de
muncă se cifrează la circa 600 mii persoane. Ca regulă, forţa de muncă necalificată pleacă
în căutarea unui loc de muncă temporar, iar forţa de muncă cu o calificare înaltă – pentru a-
şi găsi un loc de muncă permanent.

Baza politicii migraţioniste o constituie reglementarea celor trei faze ale ciclului de
migrare: plecarea lucrătorilor din ţară, aflarea acestora peste hotare şi revenirea în patrie.

În practică, aceasta înseamnă că la toate fazele se respectă următoarele condiţii:

sînt general recunoscute drepturile cetăţenilor la libertatea deplasărilor şi angajării la

muncă;
există garanţii referitoare la posibilitatea migranţilor de a reveni în patrie;
 se asigură stabilitatea intrării în ţară şi utilizarea eficientă a transferurilor valutare ale
lucrătorilor emigranţi;
lucrătorilor migranţi li se acordă garanţii sociale.

Pînă în prezent a fost pus în aplicare un şir de principii privind formarea pieţei
comune a forţei de muncă a ţărilor CSI: deplasarea fără viză a lucrătorilor migranţi,
recunoaşterea pe teritoriul economic al comunităţii a documentelor, ce le confirma
pregătirea profesională, studiile, calificarea, vechimea în muncă, aplicarea unor criterii
comune de stabilire a salariului minim, indemnizaţiilor de şomaj şi pensiilor.

Atît Legea cu privire la migraţiune nr. 418-XII din 19 decembrie 1990, cît şi o serie de
acte normative reglementează procesele vizînd migraţia forţei de muncă şi stabilesc modul
de angajare provizorie a lucrătorilor migranţi.

În anul 2001 a fost creat Serviciului de Stat Migraţiune, abilitat să dirijeze procesele
migraţioniste şi să contribuie la ameliorarea situaţiei în acest domeniu.

Începînd cu anul 1993 au fost încheiate acorduri interguvernamentale privind

activitatea de munca şi protecţia socială a cetăţenilor migranţi care pleacă în străinătate
pentru a se angaja temporar la lucru.

Către anul 2001 ţara noastră a încheiat cu Rusia, Ucraina, Belarus şi cu celelalte ţări-
membre ale C.S.I. acorduri privind activitatea de muncă şi protecţia socială a cetăţenilor
Republicii Moldova, angajaţi provizoriu în alte state.

Pe parcursul anului 2001 Ministerul Economiei şi Comerțului a înregistrat 775

contracte individuale de muncă ale cetăţenilor moldoveni, care s-au angajat peste hotare.
Au fost elaborate acorduri privind protecţia socială a personalului migrant cu Italia şi
Portugalia.

Cu toate acestea, se impune cu necesitate elaborarea şi completarea cadrului

legislativ privind protecţia persoanelor aflate în migraţie nereglementată de muncă.

Pornind de la tezele Strategiei ocupării forţei de muncă şi ţinînd cont de imperativul

perfecţionării mecanismelor economice şi juridice pentru manevrarea eficientă a resurselor
de muncă, va fi elaborat cadrul juridico- normativ al migraţiunii de muncă a cetăţenilor, în
strictă concordanţă cu interesele naţionale.

(Se modifică prin HG1288 din 09.12.05, MO172-175/23.12.05 art.1414)

IV. Direcţiile conceptuale ale

politicii de ocupare a forţei de muncă

în anii 2002-2008

Concepţia politicii de ocupare a forţei de muncă este un sistem de principii, obiective

şi direcţii, care determină caracterul ocupării forţei de muncă la o anumită etapă a
dezvoltării social-economice a societăţii.
Concepţia se axează pe următoarele principii privind ocuparea forţei de muncă:
 - dreptul exclusiv al cetăţenilor să-şi valorifice propriile capacităţi în activitatea de
producere şi de creaţie;

- obligaţia statului de a crea condiţiile necesare pentru realizarea drepturilor de

muncă al cetăţenilor.

Principalul obiectiv al politicii ocupării forţei de munca este crearea premiselor

economice favorabile pentru creşterea numărului locurilor de munca, prin susţinerea
investiţiilor şi relansarea industriei ca factori-cheie în soluţionarea complexă a acestei
probleme.

Atingerea obiectivului enunţat implică activizarea politicii statului privind ocuparea

forţei de munca, pentru care se impun următoarele acţiuni:
- raţionalizarea măsurilor de susţinere de către stat a şomerilor, concentrarea eforturilor
serviciilor de angajare asupra reducerii perioadei acordate şomerilor pentru căutarea unui
nou loc de munca, asupra perfecţionării sistemului de consultare şi orientare profesională
şi de susţinere psihologică a şomerilor, inclusiv asupra pregătirii, recalificării şi
perfecţionării lor;

- elaborarea programelor speciale de extindere a ocupării şi de creare a locurilor de

muncă pentru anumite grupuri sociale - tineri, femei cu copii mici, invalizi;

- implementarea planurilor sociale ale întreprinderilor, care să preconizeze în special

eventualitatea schimbării temporare a condiţiilor şi regimurilor de muncă, de pensionare
înainte de termen şi de acordare a unor înlesniri sociale suplimentare pentru persoanele
disponibilizate;

- sprijinirea de către stat a agenţilor economici care îşi recalifică personalul în

perioada staţionărilor forţate ale sectorului respectiv de producere, condiţionate de
reconstrucţia, reprofilarea ori asanarea întreprinderii sau de introducerea administrării
exterioare.

Priorităţile preconizate în politica de ocupare a forţei de muncă pînă în anul 2008,

legate de creşterea eficienţei muncii şi progresele structurale, stabilesc mecanismul de
reglementare a procesului de ocupare a forţei de muncă şi de echilibrare a intereselor
sociale şi economice.

În condiţiile dezvoltării social-economice, direcţiile conceptuale ale politicii privind

ocuparea forţei de muncă în anii 2002-2008 trasate în Strategia ocupării forţei de muncă vor
contribui la realizarea următoarelor sarcini:

creşterea cererii la forţa de muncă calificată ca premisă necesară pentru creşterea

eficienţei muncii, sporirea calităţii produselor şi serviciilor;
reînnoirea potenţialului de cadre din contul angajării în cîmpul muncii a tineretului
pregătit corespunzător profesional;
sporirea rolului muncii profesionale în creşterea veniturilor angajaţilor şi modificarea
radicală a motivaţiei muncii;
pregătirea profesionala prealabilă, optimizarea sistemului de orientare profesională şi
recalificare a cetăţenilor economic activi, în primul rînd a celor ce formează rezerva
 mobilă a forţei de muncă, luîndu-se în considerare cererea adecvată a economiei
naţionale în ceea ce priveşte forţa de muncă pentru a asigura interesele ei de
competitivitate;
extinderea flexibilităţii pieţei muncii atît în ceea ce priveşte formele de angajare, cît şi
regimurile de muncă;
antrenarea maxim posibilă a şomerilor la muncă în sectorul public.

Piaţa forţei de muncă în anii 2002-2008 se va dezvolta în mare măsură sub impactul
proceselor, care au avut loc în anii 1999-2001.

Pornind de la pronosticurile vizînd situaţia pe piaţa muncii, caracterizată prin

creşterea numărului şomerilor, în perspectiva apropiată este necesar să se ţină cont de
principiile Strategiei ocupării forţei de muncă pentru a se asigura echilibrul necesar în
politica privind ocuparea forţei de muncă, prin corelarea ei cu politica investiţională a
statului.

În anii 2002-2008 sporirea activităţii investiţionale va fi orientată spre crearea şi

modernizarea locurilor de muncă, aceasta constituind una din principalele priorităţi
economice.

În aceste scopuri se prevede:

extinderea potenţialelor resurse investiţionale, inclusiv din contul perfecţionării

formelor de atragere în sfera investiţională a economiilor populaţiei;

participarea statului la dinamizarea activităţii investiţionale a întreprinderilor privind

crearea şi păstrarea locurilor de muncă.

Dat fiind că resursele investiţionale sînt limitate, este necesar să se procedeze la

promovarea expertizei social-economice a proiectelor şi programelor investiţionale din
punct de vedere al influenţei lor asupra extinderii ariei de încadrare a forţei de muncă.

În mod prioritar statul va întreprinde măsuri privind susţinerea ramurilor economice

în proces de restructurare, orientate spre păstrarea potenţialului de cadre şi protecţia
socială a angajaţilor, privind sprijinirea programelor ramurale de angajare a populaţiei, de
creare şi păstrare a locurilor de muncă sau a programelor de restructurare a ramurilor,
precum şi privind promovarea măsurilor comune ale Guvernului, patronatelor şi
sindicatelor.

Principalele acţiuni ale autorităţilor de stat şi ale administraţiei publice locale întru
soluţionarea problemelor ocupării forţei de muncă vor urmări:

stimularea dezvoltării antreprenoriatului mic şi mijlociu, activităţii antreprenoriale

individuale, în primul rînd în teritoriile cu tensiuni pe piaţa forţei de muncă;

sporirea nivelului de ocupare în sectorul privat al economiei, asigurarea

supravegherii de stat asupra respectării legislaţiei muncii în această sferă;

elaborarea şi realizarea unor programe ramurale speciale pentru extinderea ariei de

plasare a populaţiei în cîmpul muncii, a unor programe speciale de stat pentru stabilizarea
ocupaţiei la întreprinderile din regiunile cu tensiuni pe piaţa muncii;

dezvoltarea sistemului de învăţămînt profesional neîntrerupt ca mijloc de formare a

unei forţe de muncă de calitate înaltă;

sporirea calităţii forţei de muncă, inclusiv prin soluţionarea problemelor legate de

condiţiile de muncă, salarii motivante şi utilizarea raţională a timpului de muncă;

menţinerea potenţialului de cadre cu un nivel înalt de calificare, utilizarea eficientă a

locurilor de muncă existente;

promovarea unei politici migraţoniste echilibrate.

În anii 2002-2008, în scopul extinderii nivelului de ocupare a populaţiei din contul

dezvoltării antreprenoriatului, se prevede:

implementarea Programului de stat de susţinere a micului business pe anii

2002-2004;

perfecţionarea cadrului legislativ şi organizaţional de soluţionare a problemelor

angajării cetăţenilor (inclusiv a şomerilor) în sfera antreprenoriatului mic, dezvoltarea
mecanismului financiar-creditar în acest domeniu;

asistenţa informaţională şi pregătirea cadrelor pentru businessul mic;

realizarea proiectelor internaţionale de dezvoltare a micului business în cadrul

diferitor programe.

Efectuarea investiţiilor în creşterea calităţii forţei de muncă, ca parte componentă a

dezvoltării resurselor umane, presupune:

dezvoltarea sistemului de învăţămînt general şi profesional, orientat spre pregătirea

profesională a resurselor umane;

restabilirea şi dezvoltarea sistemului de învăţămînt de instruire internă a

personalului, inclusiv la locurile de muncă, crearea condiţiilor pentru auto instruire;
garantarea dreptului fiecărei persoane adulte (peste 18 ani) de a utiliza o formă de pregătire
profesională (calificare, recalificare, specializare, perfecţionare, alta decît cea dobîndită prin
şcoală sau formare iniţială);

dezvoltarea serviciilor prestate de structurile de angajare în cîmpul muncii pentru

pregătirea profesională a persoanelor neangajate, susţinerea şi organizarea instruirii
prealabile a lucrătorilor, ameninţaţi de riscul concedierii în cazul disponibilizărilor;

dezvoltarea sistemului de instruire neîntreruptă, orientat spre reproducerea,

menţinerea şi perfecţionarea forţei de muncă;

dezvoltarea şi perfecţionarea sistemului de orientare profesională şi susţinere

psihologică a şomerilor şi cetăţenilor fără ocupaţie, precum şi a celor ocupaţi, dar care tind
să-şi schimbe profilul de muncă.

Această direcţie a politicii de ocupare a forţei de muncă trebuie să fie determinată

prin crearea unui centru de dezvoltare a carierei profesionale, care va efectua orientarea şi
pregătirea profesională conform sistemului de instruire modulară continuă şi potrivit unui
nomenclator aprobat de profesii.

Ameliorarea calităţii forţei de muncă se va efectua conform concepţiei programelor

de orientare şi pregătire profesională în domeniul dezvoltării resurselor umane, care va fi
elaborată în anul 2002.

Sarcina principala a sistemului de instruire profesională a şomerilor şi populaţiei

neangajate în cîmpul muncii constă în ridicarea nivelului lor de competitivitate, flexibilitate
şi mobilitate profesională în scopul angajării, ţinînd cont totodată de necesităţile
patronatului şi prognozele de dezvoltare ale pieţei muncii.

Direcţiile prioritare ale politicii în domeniul instruirii profesionale a şomerilor şi

populaţiei neocupate constau în ajustarea structurii profesionale şi calitative a forţei de
muncă la necesităţile pieţei, precum în extinderea ariei de instruire profesională pentru
lucrătorii, ameninţaţi de riscul de a fi disponibilizaţi în cazul reducerii masive a locurilor de
muncă.

Alte măsuri de sporire a flexibilităţii şi eficienţei sistemului de instruire profesională

sînt:

elaborarea şi implementarea programelor şi standardelor de stat în domeniul instruirii;

crearea unui sistem de stat de testare şi certificare a instruirii cadrelor;
extinderea segmentului de instruire cu plată a personalului;
realizarea programelor de reciclare a cadrelor, finanţate de stat conform rezultatelor
concursurilor, în cadrul cărora centrele particulare de instruire vor concura cu cele de
stat.

Fiind principalul obiectiv al politicii active pe piaţa muncii, recalificarea şomerilor şi a

persoanelor disponibilizate în rezultatul transformărilor structurale constituie una din
direcţiile prioritare de activitate ale sistemului de stat în domeniul instruirii profesionale.

Este necesară dezvoltarea şi perfecţionarea măsurilor privind orientarea profesională

şi susţinerea psihologică a populaţiei, în scopul creşterii competitivităţii ei pe piaţa muncii,
depăşirii consecinţelor negative ale şomajului, adaptării sociale a cetăţenilor care întîmpină
dificultăţi în angajare, formării unor abilităţi eficiente de căutare independentă şi găsire a
unui loc de muncă corespunzător, restabilirii motivării muncii ca atare, fortificării încrederii
în forţele proprii etc.

Pentru dezvoltarea sistemului de stat de orientare profesională şi susţinere

psihologică se prevede:

- organizarea orientării profesionale a elevilor, în special a absolvenţilor instituţiilor

de învăţămînt general şi profesional;
 - orientarea profesională şi acordarea suportului psihologic şomerilor şi cetăţenilor
neangajaţi în cîmpul muncii, inclusiv invalizilor;

- crearea în cadrul organizaţiilor a unor servicii pentru adaptarea profesională şi

susţinerea angajaţilor în cariera profesională;

- asistarea normativă, metodologică şi tehnico-materială a activităţii de orientare

profesională şi acordarea suportului psihologic în proiectarea şi gestionarea carierei
profesionale.

V. Strategia ocupării forţei de muncă

1. Principiile de bază

Strategia ocupării forţei de muncă este orientată spre accelerarea transformărilor în

sfera muncii, în scopul realizării reformelor structurale în economia naţională, creşterii
eficienţei muncii şi dezvoltării unei pieţe flexibile de muncă.

Strategia ocupării forţei de muncă presupune realizarea unui sistem de măsuri de

intervenţie activă în vederea creării premiselor juridice şi economice în domeniul ocupării şi
utilizării multilaterale şi mai complete a potenţialului populaţiei apte de muncă, în
conformitate cu politicile de stat structurală, investiţională şi de repartizare a forţei de
muncă.

Identificarea principiilor de bază ale Strategiei ocupării forţei de muncă are drept
temei dispoziţiile Constituţiei Republicii Moldova, Declaraţia privind drepturile omului,
Legea privind utilizarea forţei de muncă experienţa ţărilor dezvoltate şi recomandările
Biroului Internaţional al Muncii, inclusiv Strategia europeană de ocupare a forţei de muncă.

Prezenta Strategie a ocupării forţei de muncă se întemeiază pe abordările

conceptuale în domeniul angajării şi utilizării forţei de muncă, acceptate în Republica
Moldova, care urmăresc soluţionarea problemelor cu caracter economic, social şi psihologic
specifice pentru economia de piaţă, şi impune promovarea principalelor direcţii de acţiune
pentru ocuparea forţei de muncă:

- sporirea investiţiilor în învăţămîntul profesional şi formarea profesională;

- creşterea gradului de ocupare a forţei de muncă rezultat din creşterea economică,

prin reorganizarea timpului de lucru;

- creşterea moderată a salariilor şi deschiderea de noi domenii ocupaţionale;

reducerea costurilor indirecte ale forţei de muncă;

- creşterea eficienţei politicilor active promovate pe piaţa muncii;

- intensificarea măsurilor specifice adresate unor grupuri-ţintă.

Statuînd egalitatea şanselor în domeniul încadrării, principiile de bază ale Strategiei

ocupării forţei de muncă preconizează promovarea intereselor fiinţei umane prin:
 - înlăturarea oricărui obstacol sau oricărei discriminări în materie de educaţie,
învăţămînt şi formare profesională, ocupare, promovare, salarizare etc.;

- asigurarea posibilităţilor (oportunităţilor) egale de ocupare şi de promovare în

carieră pentru toate categoriile de angajaţi;

- formarea veniturilor participanţilor la muncă după criterii economice stimulatorii, în

funcţie de aportul individual şi colectiv;

- diversificarea formelor de participare a salariaţilor la repartizarea rezultatelor finale

ale activităţilor;

- susţinerea, printr-o politică direcţionată de protecţie socială, a categoriilor forţelor

de muncă defavorizate pe piaţa muncii şi a cetăţenilor care temporar au rămas fără un loc
de muncă;

- abordarea diversificată şi colectivă a ocupării;

- alegerea, corelarea şi combinarea diferitelor mecanisme şi politici de gestionare a

forţei de muncă în dependenţă de situaţia economică concretă în general şi de situaţia pe
piaţa muncii în special, astfel încît acestea să nu declanşeze, ci să limiteze presiunile
inflaţioniste, dezechilibrele şi instabilitatea.

2. Obiectivele şi direcţiile principale.

Efecte şi prognoze

Strategia ocupării forţei de muncă urmăreşte atingerea unor obiective legate

indisolubil între ele.

Armonizarea necesităţilor de ocupare cu dezideratele folosirii eficiente a forţei de

muncă asigură prioritar pe această cale, benefică pentru individ şi pentru societate,
siguranţa unui venit, creşterea economică, condiţii de sporire a producţiei şi productivităţii
muncii, inclusiv de echilibrare a cererii şi ofertei de bunuri şi servicii.

În anul 1998 a fost aprobat Programul european privind combaterea şomajului şi

crearea noilor locuri de muncă, care promovează şapte obiective de bază axate pe
combaterea şomajului:

- promovarea unei politici macroeconomice stabile şi viabile;

- promovarea reformelor structurale în domeniul muncii, producerii şi capitalului;

- susţinerea întreprinderilor mici şi mijlocii;

- susţinerea ocupării şi pregătirii profesionale a tineretului, şomerilor şi categoriilor

defavorizate de cetăţeni (invalizilor);

- reformarea sistemului fiscal şi de alocări sociale în vederea stimulării ocupării şi

creării noilor locuri de muncă;
 - organizarea pregătirii profesionale neîntrerupte;

- elaborarea proiectelor care promovează politica oportunităţilor egale şi combaterea

inegalităţii membrilor societăţii.

Obiectivele sus-enumerate reprezintă nucleul Strategiei europene de ocupare a forţei

de muncă, aprobate prin tratatul de la Amsterdam (iunie 1997) şi ele au fost incluse în
Strategia ocupării forţei de muncă în Republica Moldova.

Menţinerea unei rate de ocupare cît mai înalte, care să convină tuturor celor implicaţi
în acest proces fundamental al oricărei economii, impune:

promovarea unei politici active de ocupare şi utilizare a forţei de muncă;

concentrarea eforturilor în cadrul programelor de reformare şi restructurare
economică;
coordonarea măsurilor de restructurare - dezvoltare - ocupare - orientare profesională
- formare profesională şi recalificare - ocupare a forţei de muncă din sectorul public şi
privat;
corelarea politicii de stat privind forţa de muncă cu activitatea agenţilor economici sau
grupurilor de agenţi economici;
aplicarea mecanismelor şi politicilor macro- şi microeconomice de ajustare a cererii şi
ofertei de forţă de muncă;
realocarea eficientă, prin intermediul mecanismelor de piaţă, a forţei de muncă la nivel
de unităţi, ramuri, teritorii şi categorii de profesii.

Strategia ocupării forţei de muncă impune promovarea următoarelor obiective:

implementarea elementelor de stabilizare a economiei şi relansare a procesului

investiţional prin crearea noilor locuri de muncă;
punerea în aplicare a unor instrumente de stimulare a ocupării şomerilor în locurilor
vacante sau care devin vacante, inclusiv de încurajare şi pregătire a şomerilor, pentru
a se lansa în activităţi pe cont propriu;
anticiparea efectelor restructurării şi retehnologizării asupra ocupării şi organizarea
din timp a procesului de recalificare şi redistribuire a forţei de muncă disponibilizate;
calcularea şi supravegherea sistematică a ratei şomajului, efectiv şi potenţial,
indemnizat şi neindemnizat, la nivel local şi statal .

Flexibilizarea pieţei muncii implică susţinerea prin diferite modalităţi a mobilităţii

forţei de muncă.

Statuînd drept obiectiv sporirea nivelului de ocupare a forţei de muncă, este necesar
să se traseze direcţiile strategice pentru atingerea lui, ţinînd cont de desfăşurarea
proceselor reformei economice.

Principalele direcţii strategice în domeniul ocupării forţei de muncă sînt:

1. Îmbunătăţirea capacităţii de ocupare a forţei de muncă: îmbunătăţirea capacităţii

de reintegrare profesională, combaterea şomajului în rîndurile tineretului şi facilitarea
tranziţiei lui de la şcoală la activitatea profesională; prevenirea şomajului de lungă durată,
promovarea şi reintegrarea pe piaţa forţei de muncă a şomerilor de lungă durată;
modernizarea serviciilor publice de ocupare, trecerea de la măsurile pasive de sporire a
capacităţii de ocupare la cele active, promovarea unei politici ocupaţionale active pe piaţa
forţei de muncă; promovarea politicilor în favoarea prelungirii vieţii active; combaterea
discriminării şi excluderii sociale.

2. Dezvoltarea spiritului antreprenorial: ameliorarea mediului antreprenorial

înlesnirea înfiinţării şi administrării întreprinderilor mici şi mijlocii, reducerea impozitelor,
introducerea unui sistem fiscal mai favorabil ocupării, crearea noilor locuri de muncă în
sectorul antreprenorial, întreprinderea unor acţiuni la nivel regional şi local care să
favorizeze ocuparea.

3. Încurajarea capacităţii de adaptare a întreprinderilor şi angajaţilor: modernizarea

organizării muncii şi a formelor de muncă: iniţiativa partenerilor sociali, încurajarea
capacităţii de adaptare a pieţei forţei de muncă la schimbările structurale din economie,
educarea şi formarea profesională pe întreaga durată a vieţii, stimularea întreprinderilor în
crearea locurilor noi de muncă, încurajarea parteneriatului social.

4. Egalitatea şanselor: consolidarea politicilor privind egalitatea şanselor, integrarea

dimensiunilor de genuri; combaterea discriminării între bărbaţi şi femei, armonizarea vieţii
profesionale cu viaţa familială; facilitarea reintegrării în viaţa economic activă; reintegrarea
în viaţa activă a persoanelor cu handicap.

În procesul realizării direcţiilor strategice ale politicii ocupării forţei de muncă,

fiecare dintre aspectele enumerate, fiind relativ independente în fiece caz concret, în
practică sînt strîns legate şi depind de rezolvarea altor probleme. Din acest specific rezultă
sarcinile şi priorităţile pe care se bazează prezenta Strategie.

Punerea în aplicare a Strategiei ocupării forţei se va desfăşura în două etape.

În prima etapă (anii 2002-2004), acţiunile inovaţionale vor condiţiona:

dezvoltarea unui sistem de standarde profesionale şi de calificare potrivit cerinţelor;

perfectarea condiţiilor de pregătire profesională a studenţilor, sporirea calităţii
însuşirii profesiilor în instituţiile de învăţămînt special şi superior;
aplicarea granturilor pentru promovarea copiilor talentaţi din familiile vulnerabile din
regiunile rurale;
utilizarea sistemului de subvenţionare a învăţămîntului profesional pentru diferite
categorii de tineret;
utilizarea donaţiilor organizaţiilor neguvernamentale pentru realizarea programelor
tehnico-profesionale;
promovarea măsurilor active pe piaţa forţei de muncă, implementarea programelor
privind majorarea calităţii resurselor umane;
includerea în programele de învăţămînt a bazelor antreprenoriatului şi businessului
mic şi mijlociu, dezvoltarea spiritului antreprenorial la elevii din şcolile medii,
instituţiile polivalente speciale şi tehnico-profesionale;
dezvoltarea oportunităţilor egale pe piaţa forţei de muncă;
 implementarea sistemului modern şi flexibil de asigurări contra şomajului;
elaborarea acţiunilor privind dezvoltarea regională a pieţei forţei de muncă şi a
măsurilor active de combatere a şomajului la nivel local.

La etapa a doua (anii 2005-2008) se preconizează îndeplinirea integrală a Strategiei

ocupării forţei de muncă. În perioada menţionată se vor realiza următoarele sarcini:

modernizarea programelor de învăţămînt potrivit cerinţelor pieţei;

combaterea fenomenului de excludere socială;
desfăşurarea măsurilor eficiente pentru îmbunătăţirea ocupării forţei de muncă ;

- sporirea calităţii resurselor umane.

Punerea în aplicare a Strategiei ocupării forţei muncă va necesita suplimentarea

surselor financiare, care vor fi direcţionate spre finanţarea măsurilor active şi pasive de
influenţare a pieţei forţei de muncă.

În scopul obţinerii unor rezultate pozitive şi rapide în eficientizarea ocupării forţei de

muncă, este necesar de a utiliza pentru acoperirea financiară a programelor teritoriale şi
naţionale de ocupare a forţei de muncă, promovate de Strategia şi Concepţia politicii
ocupării forţei de muncă, mijloace din diferite surse, preponderent din Fondul de şomaj,
bugetele locale, sponsorizări şi mijloacele investitorilor locali şi străini.

În urma implementării Strategiei ocupării forţei de muncă în anii 2002-2008 se va

obţine diminuarea ratei şomajului în sens BIM pînă la nivelul de 6,1%.

Realizarea obiectivelor Strategiei ocupării forţei de muncă va contribui la

soluţionarea celor mai importante probleme: dezvoltarea flexibilităţii pieţei muncii,
ridicarea nivelului de ocupare, reorientarea populaţiei economic active la alte forme de
relaţii de muncă, ameliorarea consecinţelor sociale ale disponibilizării forţei de muncă,
creşterea numărului noilor locuri de muncă, prevenirea creşterii şomajului la nivel teritorial,
dezvoltarea potenţialului de cadre prin perfecţionarea sistemului de calificare, recalificare
şi reciclare, creşterea mobilităţii resurselor de muncă.

Un rol important în procesul de implementare a Strategiei ocupării forţei de muncă îi

revine dialogului social, care în prezent rămîne fragil, manifestîndu-se mai mult la nivel
naţional sau de întreprindere şi mai puţin la nivel de ramură şi local.

Opţiunile Strategiei ocupării forţei de muncă privind parteneriatul social vizează în

mod prioritar:

- ridicarea rolului sindicatelor (reprezentanţilor colectivelor de muncă) în

soluţionarea (fără participarea directă a statului) problemelor de organizare a timpului de
muncă, a celor legate de plata salariului şi protecţia contra discriminării la angajare,
asigurarea instruirii prealabile a lucrătorilor, negocierea acordurilor privind modernizarea
formelor de organizare a muncii, care să cuprindă forme flexibile de muncă, în scopul
creşterii productivităţii şi competitivităţii întreprinderilor ;

- asigurarea reglementării continue a relaţiilor de muncă şi interacţiunii dintre agenţii

economici, prin utilizarea mecanismului parteneriatului social;

- stabilirea modului şi condiţiilor de stimulare a angajaţilor care participă la

extinderea producţiei şi crearea noilor locuri de muncă;

- consolidarea rolului parteneriatului social în problemele legate de ocuparea forţei de

muncă şi majorarea responsabilităţii participanţilor pentru nerespectarea clauzelor
contractelor colective de muncă.

În componenţa sarcinilor strategice şi priorităţilor de formare a mecanismului de

ocupare şi utilizare a forţei de muncă intră:

- optimizarea gradului de utilizare a forţei de muncă în sectorul economic nestatal şi

asigurarea de către stat a controlului asupra respectării legislaţiei muncii în această sfera;

- elaborarea unor programe speciale care să identifice aria de angajare a anumitor

grupuri sociale ale populaţiei, cu respectarea principiului şanselor egale în domeniul
ocupării ( tineretul, femeile cu copii mici, invalizii).

Pe măsura îndeplini sarcinilor sus-menţionate, direcţia strategică prioritară devine

dinamizarea cererii şi ofertei forţei de muncă în toate sferele de activitate ale societăţii.

Principalele sarcini strategice ale etapei actuale de reformare a economiei sînt:

creşterea economică, asigurarea ocupării productive şi neadmiterea escaladării şomajului.
În atare scopuri se impune:

- stimularea extinderii producţiei de mărfuri şi a prestării serviciilor cu forţele

producătorilor locali;

- dezvoltarea antreprenoriatului mic şi autoocuparea în sfera serviciilor;

- atragerea resurselor interne la restructurarea producerii şi crearea noilor locuri de

muncă, susţinerea sferelor productive prioritare şi relansarea reformelor structurale;

- modificarea statutului şi crearea condiţiilor pentru utilizarea mai largă a lucrărilor

publice remunerate;

- restabilirea şi dezvoltarea relaţiilor economice şi de muncă cu ţările C.S.I. şi din

Europa de Est în scopul integrării economice şi legalizării exportului-importului forţei de
muncă.

Un element important al Strategiei ocupării forţei de muncă constituie reformarea

Serviciului de stat pentru ocuparea forţei de muncă şi fondarea agenţiei naţionale de
ocupare a forţei de muncă, administrată de consiliul partenerilor sociali, precum şi crearea
agenţiilor ei teritoriale.

Agenţia naţională de ocupare a forţei de muncă va instituţionaliza dialogul social în

domeniul ocupării şi formării profesionale, monitorizînd aplicarea politicilor de ocupare şi
formare profesională şi a măsurilor de protecţie socială a persoanelor neîncadrate în muncă.
 Alocarea mijloacelor bugetare pentru crearea locurilor de muncă se va suplimenta cu
resursele financiare ale Fondului de şomaj.

In condiţiile cînd resursele proprii şi investiţionale ale agenţilor economici sînt

limitate, realizarea programului privind crearea locurilor de muncă se consideră o formă
importantă de susţinere de către stat a dezvoltării sectorului productiv, un factor de
stabilizare şi de creştere a cererii pentru braţele de muncă.

O parte componentă a Strategiei ocupării forţei de muncă în perioada de tranziţie

este susţinerea complexă a categoriilor social vulnerabile ale populaţiei, crearea condiţiilor
social-economice şi psihologice de diminuare a şomajului, protecţia socială a persoanelor
cărora li s-a redus programul de lucru din iniţiativa administraţiei sau care au fost
disponibilizate în urma insolvabilităţii şi reprofilării întreprinderilor.

3. Optimizarea activităţii în domeniul sporirii calităţii forţei de muncă, susţinerii

iniţiativei antreprenoriale şi creării sistemului

informaţional

Gradul de calificare, cunoştinţele deţinute de forţa de muncă, de întreprinzători şi, în

genere, de resursele umane condiţionează preponderent constituirea unei pieţe competitive
a forţei de muncă.

Tehnologiile moderne stimulează cererea de forţă de muncă înalt calificată.

În perioada 2002-2008 va fi definitivată reforma radicală a salarizării, în baza

concepţiei reformării sistemului de salarizare.

Direcţia prioritară în domeniul retribuirii muncii în anii 2002-2008 va deveni

restabilirea rolului salariului ca sursă principală de venituri ale cetăţenilor apţi de muncă,
sursă ce va fi în stare să asigure stimulentele economice ale dezvoltării producţiei şi
creşterea bunăstării familiilor.

Dezvoltarea dinamică a pieţei muncii creează populaţiei suficiente oportunităţi pentru

a-şi găsi un loc de muncă atît de sine stătător,cît şi adresîndu-se agenţiilor teritoriale de
ocupare a forţei de muncă.

În calitate de direcţii strategice principale întru susţinerea iniţiativei antreprenoriale

se preconizează:

consultarea şi orientarea profesională a cetăţenilor în scopul determinării capacităţilor

şi oportunităţilor de a practica activităţi eficiente în calitate de antreprenori;
instruirea şomerilor şi a cetăţenilor neangajaţi pentru a desfăşura activităţi
antreprenoriale (în primul rînd, instruirea tineretului, femeilor, demobilizaţilor din
serviciul militar, meseriaşilor, specialiştilor întreprinderilor mici din sfera serviciilor
comunale locative), acordarea ajutorului juridic, financiar şi organizaţional la stadiul
de creare şi dezvoltare a propriilor întreprinderi etc.;
colaborarea cu organizaţiile care contribuie la dezvoltarea micului business, în scopul
pregătirii cetăţenilor neocupaţi pentru a practica o activitate antreprenorială;
 perfecţionarea sistemului de pregătire profesională a cetăţenilor neangajaţi pentru a
desfăşura activităţi antreprenoriale;
coordonarea acţiunilor structurilor abilitate în domeniul ocupării forţei de muncă cu
celelalte organizaţii interesate de realizarea unor programe şi tipuri de activităţi ce
contribuie la dezvoltarea antreprenoriatului.

Întru reacţionarea operativă şi flexibilă la modificarea conjuncturii în sfera ocupării în

anii 2002-2008, obiectivul principal al Strategiei ocupării forţei de muncă îl constituie
formarea sistemului de asistare informaţională a politicii statului privind ocuparea
populaţiei, prin intermediul căruia se prevede:

perfecţionarea şi aprofundarea monitoringului pieţei forţei de muncă;

realizarea măsurilor de eficientizare a sistemului de colectare şi analiză a informaţiilor
privind situaţia pe piaţa forţei de muncă;
informarea populaţiei şi patronilor referitor la situaţia pe piaţa forţei de muncă prin
intermediul mijloacelor de informare în masă, inclusiv prin ediţiile periodice
specializate ale serviciilor de angajare;
crearea sistemelor teritoriale automatizate ale agenţiilor teritoriale privind ocuparea
forţei de muncă, ce vor asigura îmbunătăţirea calităţii de servire a cetăţenilor ce
apelează la agenţii, inclusiv reducerea timpului pentru alegerea locurilor de muncă,
asigurarea calculării corecte şi la timp a ajutorului de şomaj;
coordonarea şi efectuarea cercetărilor ştiinţifice în domeniul ocupării forţei de muncă.

Principalele eforturi ale structurilor teritoriale privind ocuparea forţei de muncă vor fi
depuse pentru perfecţionarea activităţii privind stabilirea contactelor directe cu patronii şi
completarea băncii de date a locurilor vacante şi reducerea timpului de căutare de către
cetăţeni a unui loc de muncă.

Consolidarea politicilor privind asigurarea şanselor egale la angajare conduce la

promovarea integrării sociale şi susţinerii cetăţenilor cu necesităţi deosebite, inclusiv
susţinerea cetăţenilor cu aptitudini de muncă limitate.

Din categoriile de cetăţeni care au nevoie să fie susţinuţi pe piaţa forţei de muncă fac
parte, în primul rînd, invalizii. Scopul principal al politicii statului în acest domeniu constă
în crearea unor condiţii optime pentru realizarea posibilităţilor potenţiale ale cetăţenilor cu
handicap în desfăşurarea unor activităţi de muncă.

Pentru atingerea acestui scop se prevede:

sporirea eforturilor pentru formarea serviciului de stat de reabilitare a invalizilor, care

va contribui la angajarea, orientarea şi instruirea lor profesională, reinstruirea şi
adaptarea la activitatea de muncă, angajarea raţională în cîmpul muncii, precum şi
pentru crearea unor centre de reabilitare profesională;
stimularea patronilor care angajează în cîmpul muncii invalizi, orientarea mijloacelor
din Fondul de şomaj la compensarea parţială a cheltuielilor patronilor pentru crearea
locurilor de muncă specializate.

Problemele angajării tineretului în cîmpul muncii vor putea fi soluţionate ţinîndu-se

cont nu numai de necesarul curent al forţelor de muncă, ci şi de sarcinile şi obiectivele de
perspectivă.

Direcţiile principale ale acţiunilor pentru soluţionarea sarcinilor indicate constituie:

trecerea treptată la angajarea garantată a tineretului care-şi încheie studiile profesionale
finanţate de la bugetul de stat, elaborarea măsurilor economice şi organizatorice, care să
asigure tineretului prioritate în angajare după încheierea studiilor în întreprinderile cu orice
tip de proprietate, ajutorarea tineretului în organizarea propriilor întreprinderi ca subiecţi
ai micului business.

În scopul familiarizării tineretului cu munca, obţinerii de către acesta a deprinderilor

profesionale şi adaptării la condiţiile de muncă, în anii 2002-2008 se vor elabora programe
de instruire şi integrare profesională în sectoarele de muncă provizorie a persoanelor
minore, perfecţionîndu-se în paralel mecanismul de creare şi finanţare a locurilor de muncă
provizorii, de creare a incubatoarelor micului business şi a întreprinderilor specializate
pentru ocuparea provizorie a minorilor, ceea ce va înlătura obstacolele existente şi va spori
posibilităţile acestei categorii de cetăţeni de a se angaja în cîmpul muncii.

Reglementarea ocupării femeilor cu o pregătire secundară şi superioară profesională

se va efectua pe următoarele blocuri de probleme: prevenirea discriminării femeilor în cazul
disponibilizărilor masive de personal; retragerea femeilor din sectoarele de producere cu
condiţii de muncă nocive, reorientarea şi recalificarea lor profesională în legătură cu
modificarea conjuncturii pieţei muncii.

Principalele direcţii ale acţiunilor în domeniul angajării femeilor vor fi: respectarea
principiului oportunităţilor egale, combaterea discriminării între bărbaţi şi femei, ridicarea
calificării femeilor şomere.

4. Dimensiunile locale ale Strategiei ocupării forţei

de muncă

Avînd în vedere condiţiile deosebit de complexe în care îşi desfăşoară activitatea

agenţii economici şi consecinţele asupra funcţionării pieţei forţei de muncă în plan local, la
conceperea şi implementarea programelor de stimulare a iniţiativei locale pentru crearea de
noi locuri de muncă este necesar să însuşim şi să aplicăm experienţa Uniunii Europene în
acest domeniu.

Orice proces real de dezvoltare locală ar putea conduce la reducerea decalajelor

dintre diferite zone ale ţării, dacă va fi asigurată îndeplinirea concomitentă a următoarelor
condiţii:

- susţinerea la nivel naţional a unei creşterii economice durabile, care va diminua

tensiunile de pe piaţa forţei de muncă, datorate restructurărilor economice;

- focalizarea atît la nivel naţional, cît şi la nivel local a acţiunilor de dezvoltare asupra unor
ţinte precise, pentru obţinerea unor rezultate palpabile.

Principalele direcţii de acţiune în combaterea creşterii şomajului la nivel regional pe

parcursul procesului de reajustare structurală sînt: coordonarea optimă a măsurilor
întreprinse de autorităţile centrale şi locale pentru asigurarea dezvoltării regionale,
consolidarea noilor structuri de cooperare regională şi articularea lor armonioasă în cadrul
complexului economic naţional, crearea parteneriatului între factorii pieţei forţei de muncă
la nivel local, stimularea dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii.

În soluţionarea problemelor din diferite zone, legate de utilizarea forţei de muncă, un

important punct de reper îl reprezintă implementarea programelor de susţinere a iniţiativei
locale, concepute la înalte standarde calitative şi finanţate din diferite surse.

VI. Finanţarea Strategiei ocupării forţei

de muncă

Punerea în aplicare a Strategiei ocupării forţei de muncă va necesita surse

suplimentare de mijloace financiare. Finanţarea va fi efectuată din contul mijloacelor
Fondului de şomaj, bugetului public, investiţiilor locale şi străine, din sponsorizări şi donaţii
ale organismelor naţionale şi internaţionale.

Programele locale de ocupare a forţei de muncă vor fi susţinute financiar din

veniturile bugetelor locale şi ale întreprinderilor.

Extinderea posibilităţilor financiare pentru promovarea măsurilor în cadrul politicii

de ocupare va fi efectuată în următoarele direcţii: delimitarea strictă a responsabilităţii între
diverse niveluri ale administraţiei şi ale autorităţilor puterii executive pentru măsurile de
intensificare a angajării; ameliorarea climatului investiţional din teritoriu; majorarea cotelor
contribuţiilor în Fondul de şomaj; eficientizarea mijloacelor, alocate pentru implementarea
politicilor ocupaţional active.

Distribuirea mijloacelor financiare se va face în două etape. În prima etapă

(2002-2004), concomitent cu promovarea politicilor active pe piaţa forţei de muncă, se va
monitoriza situaţia pe piaţa forţei de muncă, se vor elabora şi se vor realiza programele de
acţiuni pentru ocuparea forţei de muncă, instrucţiunile şi obiectivele imediate de
implementare a acestora. La etapa a doua (anii 2005-2008) se preconizează realizarea
integrală a Strategiei ocupării forţei de muncă.

VII. Cadrul legislativ necesar pentru implementarea

Strategiei ocupării forţei de muncă

În scopul realizării obiectivelor strategice în domeniul ocupării forţei de muncă se

impune perfecţionarea cadrului legislativ, inclusiv elaborarea, adoptarea şi introducerea în
aplicare a următoarelor acte normative:

Programul de acţiuni pentru ocuparea forţei de muncă;

legea privind ocuparea forţei de muncă şi protecţia socială a persoanelor, aflate în
căutarea unui loc de muncă;
legea privind formarea profesională continuă;

concepţia programelor de orientare şi pregătire profesională în domeniul dezvoltării

 resurselor umane;
legea cu privire la migraţiune (în redacţie nouă);

programul naţional privind extinderea lucrărilor publice remunerate.

VIII. Concluzii

Strategia ocupării forţei de muncă include direcţii şi obiective, atingerea cărora va

favoriza creşterea nivelului de ocupare a populaţiei active şi va diminua şomajul.

Prezenta Strategie se aprobă pentru anii 2002-2008, iar acţiunile ei vor fi realizate în
două etape: 2002-2004 şi 2005-2008. Potrivit recomandărilor Uniunii Europene, pentru fiece
an se va elabora un program de acţiuni pentru ocuparea forţei de muncă, care va include
obiectivele Strategiei ocupării forţei de muncă şi modalităţile de realizare detaliată a
acestora.

Înfăptuirea dezideratelor sus-numitei strategii va conduce la soluţionarea eficientă a

tuturor problemelor cu impact major, şi anume:

vor fi lichidate dezechilibrele pe piaţa forţei de muncă;

şomajul va începe să se restrîngă, iar rata şomajului înregistrat şi a şomajului în sens

BIM va diminua;
se va deplasa accentul asupra politicilor active pe piaţa muncii;
se va contura o creştere semnificativă a numărului noilor locuri de muncă;
se va înregistra o creştere substanţială a nivelului şi calităţii ocupării forţei de muncă.

Transpunerea în viaţă a opţiunilor Strategiei ocupării forţei de muncă va permite sporirea

veniturilor reale ale populaţiei şi înregistrarea unor progrese efective în combaterea
sărăciei.