Decebal

(87-106)

Fiu al lui Scorillo si succesor al lui Duras-Diurpaneus, Decebal ocupa tronul

Daciei intr-un moment in care tendintele expansioniste ale Imperiului Roman, care-si
stabilise durabil frontiera pe linia Dunarii, se accentuau rapid.

În ajnului razboaielor daco-romane, la nord de Dunăre luase sfarşit eclipsa puterii

geto-dace . Restauratorul era regele Decebal ( 87-106 ) , Căruia Dio Cassius , om politic
grec dar şi istoric din secolele II-III , ii face un portet entuziast : “ Era foarte priceput din
ale războiului şi iscusit la faptă , ştiind să aleaga prilejul pentru a-l ataca pe duşman şi a
se retrage la timp. Abil în a ăntinde curse , era viteaz în luptă , ştiind a se folosi cu
dibăcie de o victorie şi a scăpa cu bine dintr-o înfrângere , pentru care lucruri el a fost ,
mult timp , pentru romani un potrivnic de temut”.

Însuşitile personale ale lui Decebal s-au unit cu progresele ănregistrate de

societatea geto-daca , atât ăn sfera culturii materiale cât şi a celei sprituale , pentru a
conferi forţă regatului cin Carpaţi şi de la Dunăre . Cetaţile din Munţii Sebeşului şi în
primul rând, complexul de la Grădiştea Muncelului , precum şi informaţtiile surselor
scrise atestăavansul cunoscut de geto+daci in secolul I d. Hr.
Daca statul lui Decebal era mult mai restrâns decât ”marea stăpânire ” a lui Burebista , în
schimb , el se înfăţişa mai omogen sub aspect etnic şi mai articulat în privinţa structurilor
politico-militare . Aristocrţia – tarabostes - se manifetă solidar cu regele ei in faţa
primejdiei romane , iar oamenii de rând – comati – răspund ordinelor lui Decebal şi luptă
cu îndârjire împotriva legiunilor romane.

Din primul an de domnie Decebal este confruntat cu o situatie dificila. In urma

expeditiei dace din iarna anului 85/86 in sudul Dunarii, in timpul careia insusi C. Oppius
Sabinus, guvernatorul Mosesiei, isi gasise moartea, Roma organizeaza prima campanie in
inima Daciei. In vara anului 87 o armata de 5-6 legiuni, secondata de numeroase unitati
auxiliare si comandata de prefectul pretoriului Cornelius Fuscus, traverseaza Dunarea
inaintand probabil pe Valea Oltului. Intr-un defileu (poate la Turnu Rosu) Decebal
suprinde intr-o capcana fortele romane, in lupta cazand insusi comandantul roman:
prizonieri, trofee si stindardul legiunii a V-a Alaude sunt duse de Decebal in Muntii
Orastie. Stralucita victorie ii ofera lui Decebal un ragaz de un an, timp in care neobositul
rege incheie aliante cu popoarele de la hotarele Daciei, cu sarmantii, iazigi si roxolani, cu
marcomanii si quazii germanici.

La un an de la infrangerea lui Fuscus, Decebal trebuie sa faca fata unei noi

ofensive romane. Imparatul Domitian, venit in Moseia, in vecinatatea teatrului de
operatiuni, numeste un fruntea legiunilor pe incercatul guvernator Tettius Iulianus (fost
consul in anul 83, apoi guvernator al provinciei Moesia). Patrunzand in Dacia prin Banat,
tettius Iulianus este intampinat de Decebal in defileul de la Tapae; confruntarea indarjita
se incheie cu victoria romana. Dificultatile intampinate de armatele imperiale in Pannonia
in lupta cu quazii si marcomanii, care-l sprijinisera pe regele dac, il determina pe
Domitian sa accepte ofertele de pace facute de Decebal . Se incheie astfel in anul 89 o
pace de compromis intre Imperiul Roman si Regatul Dac; in schimbul unor subsidii in
bani si ingineri, instructori militari, Decebal se recunoaste rege clientelar, continuand in
urmatorii 12 ani de pace sa-si consolideze puterea si statul.

Procesul de centralizare a statului dac este accelerat, armata este echipata si

instruita, se initiaza un vast program de constructii civile si militare, indeosebi in
regiunea Muntilor Orastie, soli incearca sa stabileasca relatii cu popoarele si statele
inamice Romei.

Dupa aproape 3 ani de pregatiri la hotarele meridionale ale Daciei, incepute

imdeiat dupa urcarea pe tron, imparatul Traian (in timpul caruia Imperiul Roman atinge
apogeul puterii si expansiunii sale teritoriale) concentreaza la inceputul anului 101 in
Moesia Superior 13-14 legiuni si numeroase unitati auxiliare (in total circa 150.000 de
soldati), in vederea ingenuncherii regatului lui Decebal.

25 martie 101 imparatul paraseste Roma, traverseaza Dunarea pe poduri de vase

la Laederata (Ramna) si Dierna (Orsova) patrunzand prin Banat in Dacia. La Tapae, in
vara anului 101, Decebal incearca sa opreasca inaintarea romana. Crancena si indelungata
batalie se incheie insa cu victoria romana. Spre sfarsitul anului 101 importante forte dace,
aliate cu sarmati si bastarni, traverseaza Dunarea si patrund in Moesia, obligandu-l pe
imparatul Traian sa se deplaseze spre noul teatru de razboi deschis de Decebal.
Ingeniosul plan strategic, care-l face pe Traian sa nu poata exploata succesul de la Tapae,
se prabuseste insa dupa infrangerea fortelor lui Decebal in iarna si primavara anului 102
(la Nicopolis ad Istrum si in Dobrogea la Adamclisi), initiativa militara trecand definitiv
in tabara adversa.

In toamna anului 102, indarjita rezistenta a lui Decebal il obliga pe Traian sa

incheie pacea cu regele dac, pace inteleasa insa de ambele tabere doar ca un simplu
armistitiu. Din ordinul lui Traian, Apolodor din Damasc, cel mai vestit inginer al epocii,
inalta, intre Dobreta si Pontes, in ani 103-105, un durabil pod peste Dunare, pe care
legiunile romane il trec in vara anului 105, initiind cel de-al doilea Razboi dacic.

Abandonat de aliati, atacat prin Banat, Valea Oltului si Moldova, constrans

continuu la defensiva, Decebal se retrage in citadela din Muntii Orastie. Dupa cucerirea
puternicelor cetati care pazeau accesul spre capitala (Blidaru, Costesti, Piatra Rosie,
Banita, Capalna, Tilisca), legiunile romane incep asediul Sarmiszegetusei. In ciuda
eroicei rezistente dace, cetatea este cucerita si distrusa din temelii. O parte dintre
aparatori, printre care si Decebal, reusesc sa paraseasca cetatea incercand sa continue
rezistenta impotriva romanilor in interiorul tarii. Urmarit de cavaleria romana, pentru a nu
cadea viu in mainile romanilor, Decebal se sinucide.Cea mai mare parte a regatului dac
este transformata in vara anului 106 in provincie romana

O mare parte a teritoriului statului dac (Transilvania, Banatul şi Oltenia) a fost

transformată în vara anului 106 în provincie romană numita Dacia Felix, cu capitala
situată la 40 de km de vechea capitală (incendiată în războiul dac din 105-106), purtând
numele de Ulpia Traiana Dacica Augusta Sarmisegetusa. Muntenia şi Sudul Moldovei au
fost încorporate în provincia Moesia Inferior. După înfrângerea dacilor, Traian a
organizat la Roma o festivitate mare şi costisitoare, de 123 de zile. Zeci de mii de daci au
fost duşi în sclavie la Roma, alte zeci de mii de daci au fugit din Dacia Romană pentru a
evita sclavia. Detaliile celor două conflicte, grele şi sângeroase au fost relatate de
istoricul roman Dio Cassius, dar cele mai bune comentarii sunt basoreliefurile de pe
Columna lui Traian, construită în Roma de Apolodor din Damasc (în 113), precum şi de
pe monumentul triumfal de la Adamclissi, din Dobrogea.

Cu ajutorul foarte bogatului tezaur al regatului dac şi cu aurul extras din minele de
aur de la Roşia Montana, Imperiul Roman se va redresa financiar. Astfel, deşi capitala
provinciei romane (coloniei) era Ulpia Traiana Sarmisegetusa, cel mai important oraş din
teritoriu era Apullum (Alba Iulia), oraş prin care trecea aproape întreaga cantitate de aur
ce lua drumul vestic. Tot Dacia va mai oferi Imperiului mai multe legiuni militare
alcătuite exclusiv din daci care vor lupta în multe colţuri ale Europei.