Conflictul intrapsihic, intrapersonal

Contradictia  intre ceea ce vrem cu adevarat si ceea ce facem

in mod real (in relatie cu noi insine, in relatii personale,
profesionale, in mediul social,etc.)
Conflictele intrapsihice au repercursiuni asupra relatiile interpersonale si invers. De cele mai multe ori un

conflict intrapsihic este transferat la nivel interpersonal atunci cînd persoana înlocuieste motivul real al

conflictului si îsi alege ca „tap ispasitor” pe cineva din apropiere.

Conflictul intrapsihic cum il recunoastem?!

 scade stima de sine, apare sentimentul de impas psihologic, ezitare în luarea unor decizii,
persoana pune la îndoiala motivele, valorile si principiile dupa care se ghida anterior
 tensiune emotionala, emotii negative acute, stare de anxietate, concentrare scazuta
 scade calitatea si intensitatea activitatii, scade satisfactia în munca, comunicarea este afectata de
emotii negative
 tulburarea mecanismului de adaptare si intensificarea stresului.

Tipuri de conflicte intrapsihice:

 Conflictul motivational este între vreau si vreau (si una si cealalata)
 Conflictul moral – între vreau si trebuie
 Conflictul neîndeplinirii dorintei sau complexul de inferioritate – între vreau si pot (între dorinta si
realitatea care împiedica satisfacerea ei)
 Conflictul de rol – între trebuie si trebuie (dificultatea realizarii mai multor roluri de o singura
persoana)
 Conflictul de adaptare – între trebuie si pot (tulburarea procesului de adaptare la mediul
inconjurator, în special cel social)
 Conflictul autoaprecierii neadecvate – între pot si pot (conflictul între autoapreciere, atractivitate si
posibilitatile reale)

Punctele tari ale conflictului intrapsihic:

 Se formeaza noi atitudini, se cunosc noi trairi emotionale, se dezvolta constiinta de sine
 Duce la trecerea catre un nou nivel de functionare
 Se dezvolta sentimentele morale
 Perceperea de sine ca personalitate devina mai hotarata, cu comportament si orientare stabila
 Autoapreciere adecvata
Punctele slabe ale conflictului  intrapsihic (apar in momentul in care conflictul nu este constientizat de

catre cel in cauza)

 Dezintegrarea personalitatii, transformarea conflictului într-o criza existentiala permanenta
 Scaderea eficientei activitatii
 Stagnarea dezvoltarii personale
 Neincrederea în fortele proprii, lipsa increderii de sine
 Stabilizarea unui complex de inferioritate, stima de sine scazuta
 Deteriorarea relatiilor interpersonale (datorita cresterii agresivitatii, iritabilitatii si anxietatii)

Modalitati de rezolvare a conflictului intrapsihic:

Rezolvarea constienta:
 optarea pentru alta alegere
 diminuarea atractivitatii fata de motivul/ persoana care a provocat problema
 modificarea strategiei de actiune pentru a obtine o imagine de sine adecvata
 reinterpretare a situatiei in termeni favorabili (vezi partea plina a paharului)

Rezolvarea inconstienta:
 intra in actiune mecanismele de aparare (activism, afiliere, altruism, sublimare, rationalizare,
intelectualizare, identificare, refulare, etc.)
Retineti ca uneori este dificil sa constientizam si sa gestionam conflictele intrapsihice. Daca

nu putem face fata dificultatilor personale, nereusind sa ne recapatam armonia este foarte

bine sa apelam la ajutor psihologic specializat.

Conflictul interior
Postat: 4 aprilie 2012 | Autor: Georgeta Salanta | Înscris în: psihologie | Tags: a fi posedat, conflict interior, dedublare,eu
secund, judecare de sine |4 comentarii

Conflictul interior (intrapsihic) anormal poate duce da scindarea Eului, la dedublare, la ceea ce in religie
se numeste „a fi posedat”.

Indvidul are libertatea de a se judeca pe sine, judecarea altora, a lumii, in acord cu constiinta sa morala.
Procesul se incheie cu o evaluare asertiva, definind pozitia insului in raport cu realitatea.
Pe parcursului judecatii de sine apare conflictul interior. De exemplu, atunci cand avem de luat o hotarare
importanta, in urma careia ne asumam un risc si o responsabilitate, asistam nu rareori la o „dezbatere
interioara”, prin care ne argumentam in final optiunea, pentru sine si pentru altii. De fapt  aceasta
judecare are loc in permanenta in viata curenta. Si la fel, tot permanent, zi de zi, individul se judeca pe
sine si judeca pe altii, in raport cu felul in care au decis si au actionat. Judecartea de sine este o functie
continua a existentei.

Conflictul interior propriu-zis se instituie atunci cand judecata de sine duce la un dezacord cu constiinta
morala. E asa-zisa”mustrare de constiinta”. Este posibil ca individul sa nu fie de acord cu ceea ce face la
un moment dat, cu perspectiva duplicitara a existentei sale, sau se autodezica, sa se autocondamne
pentru compromisurile, minciunile, pentru reaua-credinta si ipocrizia de care da dovada: „De ce am
actionat asa…? de ce nu am actionat altfel?…mi-e rusine si mi-e scarba de mine pentru ca am facut ceea
ce am facut”. In sfarsit, individul poate fi in dezacord cu intentiile sale de act, cu pornirile sale. Dezacordul
fata de intentiile care act  pot sa se exprime uneori manifest, ca o mirare a a subiectului fata de ceea ce
resimte ca izvorand din sine; mirare ce ajunge pana la frica de sine, uneori ca o lupta chinuitoarea,
epuizanta impotriva compulsiilor. Sau poate fi trait impulsiv, individul cedand, dupa  o scurta lupta,
pornirilor interioare negative, mai ales daca este stimulat din exterior, pentru ca apoi sa regrete cele
facute, sa se autoblameze. Iar conflictul interior devine mai puternic la urmatoarea”recidiva”.

Conflictului interior, ca modalitate anormala, consta in aparitia unui „eu secund”, care aspira si
cumuleaza tot ce este inacceptabil pentru subiect, tot ceea ce a facut impotriva constiintei sale
morale. In aceasta zona a „eului secund” se aduna si reactiile nemetabolizate,adica intentiile spre act,
generatoare de disconfort psihic, sustinand o lupta interioara intre bine si rau, chinuitoare prin insasi
incapacitatea subiectului de a decide in care luntre ii e locul.

Omul aflat intr-un conflict cu sine chinuitor , acest om dedublat, e ceea ce religia numeste „om posedat”.
In interioritatea sa  se afla ceva, o zona, acest „eu secund” de care el se dezice, care nu este in firea lui,
care nu e rodul acelei „samante divine”. Iar acel rau isi face loc, cu brutalitate in interiorul persoanei, si va
continua sa se amplifice, conducand la depersonalizare si „automatism mental” (in religie exista expresia
„papusi in mana diavolului”).

Dar, un conflict interior are de obicei consecinte pozitive. Ajuns in fata bilanturilor interioare, sau in fata
unei crize a constiintei morale, individul isi pune deseori problema regenerarii sale. Conflictul cu sine,
dezicerea de sine „de cel care am fost” argumenteaza acum deschiderea unui nou orizont existential, pe
drumul evolutiei personale.