NOUA ZEELANDĂ

1. POZIŢIA GEOGRAFICĂ
Noua Zeelandă este unul dintre
arhipelagurile despărţite de întinderile
Oceanului Pacific, ce alcătuiesc Oceania.
Se află la S-E de Australia, fiind despărţită
de aceasta prin Marea Tasman. Noua
Zeelandă este compusă din două insule
mari, alungite în direcţia NE-SV, fiind
însoţite la est de fosa KERMADEC.
Împreună cu Insula Steward din sud şi alte numeroase insule din jurul celor mari,
însumează 270 840 km2.

2. CADRUL NATURAL
a) RELIEF – Arhipelagul este situat pe un întins soclu submarin. Între Insula de Nord şi
Insula de Sud se află stâmtoarea Cook, considerată un accident tectonic, formată prin
scufundarea unui sector muntos. În cuprinsul Insulei de Nord se întâlneşte un relief
montan, accidentat în partea centrală, un relief vulcanic cu podişuri şi vulcani activi
în partea central-nordică, apoi un relief montan, colinar şi de podişuri cu altitudini de
peste 500m, cu forme carstice şi, în sfârşit, câmpii litorale spre margini. În Insula de
Sud se găsesc regiuni muntoase (peste 2000m altitudine), cu relief alpin, regiuni
colinare şi podişuri, în general sub 1000m, şi câmpii fluvio-marine.
b) CLIMA arhipelagului este temperat-moderată, caracterizată prin diferenţe reduse de
temperatură între anotimpurile extreme. Astfel, la Auckland în Insula de Nord, media
temperaturii de vară este de cca 19oC, iar a celei de iarnă de 11 oC; diferenţa de numai
8o amplitudine este caracteristică climatului oceanic.

1
 c) PRECIPITAŢIILE, în general, sunt abundente, ca urmare a influenţei oceanului şi
reliefului. În Insula de Nord cad anual în medie 1000mm precipitaţii; în Insula de
Sud, pe coasta vestică, cad cca 5000mm.
d) APELE Noii Zeelande – râurile, lacurile, mlaştinile etc. – sunt destul de numeroase
şi au multiple utilizări în economie. Multe din râuri îşi au originea în lacurile glaciare
din regiunea Alpilor Sudici ca şi în Podişul Vulcanic din Insula de Nord.
e) În ceea ce priveşte VEGETAŢIA, acesta prezintă o accentuată originalitate, speciile
australiene neexintând aici. Arhipelagul se caracterizează, din acest punct de vedere
prin elemente ale pădurilor temperate, dar şi subtropicale, cca 400 de specii de ferigi,
din care cea mai atractivă este feriga argintie de culoare alb-strălucitor. Pădurile ce
acopereau altădată suprafeţe întinse, au fost distruse în mare parte de indigeni.
Resturile de pădure sunt formate din pinul Kauri, un arbore magnific, care poate
atinge 40m înălţime şi a cărui răşină este foarte căutată. Aceste păduri s-au păstrat
mai bine în Insula de Nord. În Insula de Sud predomină pădurile formate din Totara,
Rimau sau pinul roşu. Tot aici, la altitudini reduse, se întâlnesc pădurile subantarctice
de fag. În general se poate afirma că pădurile neozeelandeze sunt într-o mare
varietate.
f) FAUNA prezintă de asemenea un accentuat caracter endemic. A fost şi este în că
locul de baştină a numeroase păsări Kiwi, Moas, al unor animale aclimatizate :
marsupiale, mamifere (mistreţul. hermelina), păstrăvi ş.a.

3. POPULAŢIE şi AŞEZĂRI
A fost populată de maori, a căror migraţiune dinspre Hawaiki şi din alte insule ale
Polineziei a avut loc în mai multe valuri, între sec. XII-XIV e.n. În prezent, maorii
locuiesc mai ales în extremitatea nordică a Insulei de Nord, manifestând în ultimele
decenii o accentuată tendinţă de a se stabili în oraşe.
Populaţia Noii Zeelande a fost diferită de-a lungul anilor:
 În 1978, populaţia Noii Zeelande a fost de 3 195 000 locuitori, din care maori
reprezentau aproape 300 000.
 În 1979, populaţia statului a scăzut cu 11 600 locuitori.
 În prezent, populaţia statului are aproximativ 3,6 milioane de locuitori.
Rata natalităţii este în continuă scădere :
26,2 o/oo în anul 1962
22 o/oo în 1970
2
 17,3 o/oo în 1978
sporul natural al maorilor este dublu faţă de media populaţiei totale, deşi mortalitatea
infantilă a acestui grup se menţine încă ridicată.
Densitate medie a populaţiei este de numai 13 loc./km2.
Cele mai populate regiuni corespund sectoarelor periferice ale Insulei de Nord, la care se
adaugă provincia Conterbury din Insula de Sud, iar populaţia cea mai rară (sub 5
loc./km2) se întâlneşte în vasta fâşie muntoasă ce străbate Insula de Sud, precum şi în
Podişul central vulcanic al Insulei de Nord.
ORAŞE IMPORTANTE:
 WELLINGTON (351 000 locuitori, împreună cu oraşul Hutt), capitala statului;
 AUCKLAND (804 200 locuitori), cel mai mare oraş al Noii Zeelande;
 CHRISTCHURCH

4. ECONOMIA
Noua Zeelandă este cunoscută ca o ţară a cărei economii este dominată de agricultură şi
în primul rând de creşterea animalelor, sector în care deţine câteva din primele locuri pe
plan mondial. O perioadă îndelungată rolul economic al Noii Zeelande a constat în
aprovizionarea pieţei britanice cu lapte, produse lactate, carne, lână. Această dependenţă
faţă de export şi condiţiile naturale favorabile practicării agriculturii, pe de o parte, o serie
de factori restrictivi obiectivi, pe de altă parte, au dus la o rămânere în urmă a industriei
faţă de agricultură. Activităţile economice (în industrie, agricultură, transporturi, comerţ
interior şi exterior) sunt inegal distribuite, Insula de Nord ocupând în toate aceste
domenii un loc privilegiat, iar dezechilibrul apărut între cele două insule mari tinde să se
accentueze.

a) INDUSTRIA. Avântul recent al acestui sector al economiei a devenit posibil în urma

utilizării intensive a resurselor hidroenergetice, prin punerea în valoare a zăcămintelor
de gaze naturale şi de minereuri de fier, prin importurile masive de materii prime şi
produse semifabricate destinate industrializării. Industria neozeelandeză este orientată
totuşi în primul rând spre satisfacerea cererii pieţei interne. După cum s-a menţionat,
decalajul industrializării dintre cele două insule mari se amplifică mereu în favoarea
Insulei de Nord, deşi în ultimele decenii industria oraşului Christchurch a avut o

3
 dezvoltare remarcabilă, iar în alte regiuni ale Insulei de Sud au fost create mari
întreprinderi moderne sau au fost lărgite cele existente(aluminiu, la Bluff, ciment, la
Newport, în Westland).
Râurile reprezintă principala sursă de energie în Noua Zeelandă, potenţialul acestora
fiind în mare măsură valorificat. Pe versanţii Alpilor Sudici şi ai Podişului vulcanic,
reţeaua hidrografică este densă, iar râurile au debite apreciabile într-un regim
constant. În lungul râurilor care se scurg pe versanţii estici ai Alpilor Sudici, precum
şi bazinul hidrografic al râului Waikato (Insula de Nord), funcţionează numeroase
hidrocentrale.
În distinctele provinciale SOUTHLAND şi WESTLAND există exploatări de
cărbune brun şi lignit; se valorifică, de asemenea zăcămintele de cărbuni mioceni din
regiunea Waikato. Rezerve, insuficiente, de cărbuni superiori se găsesc în
Downlands, Southland şi Westland. Recent au fost descoperite zăcăminte foarte
bogate de gaze naturale.
Minereurile de fier de pe ţărmul vestic al Insulei de Nord sunt din ce în ce mai
utilizate în industria siderurgică, mai ales în întreprinderea care funcţionează la
Glenbrook. O parte a nisipurilor ferifere se exportă în Japonia.
Industria construcţiilor de maşini este prin întreprinderi pentru asamblarea vehiculelor
– în primul rând autoturisme -, la Auckland, Wellington, Christchurch, uzine de
maşini agricole, echipament de transport, produse electrotehnice.
Rafinarea petrolului se efectuează îndeosebi la Marsden Point şi Whangarei,
capacitatea totală a rafinăriilor de petrol din Noua Zeelandă fiind de peste 3,5
milioane t.
La ramurile amintite se mai adaugă industria lemnului, textilă, a confecţiilor şi
încălţămintei, bine reprezentate în toate oraşele mari.

b) AGRICULTURA. Noua Zeelandă se caracterizează printr-un înalt nivel de

mecanizare şi organizare. Energia electrică este utilizată din plin în toate fazele
producţiei, sunt folosite mari cantităţi de fertilizatori şi tehnologii agricole moderne.
Însămânţarea păşunilor cu cele mai adecvate specii, menţinerea şi îmbunătăţirea
păşunilor, realizarea unor producţii agricole superioare constituie preocupări
ştiinţifice permanente.
Noua Zeelandă deţine locul primordial al creşterii animalelor, rezultat şi din modul de
utilizare a terenurilor. Noua Zeelandă posedă un număr apreciabil de ovine, ocupând
4
 locul al patrulea pe glob (după Australia , Rusia şi China) şi bovine. În Insula de Nord
se concentrează 9/10 din bovine şi ceva mai mult de jumătate de ovine. Principalele
regiuni de creştere a oilor sunt: sectoarele periferice ale Insulei de Nord (mai ales
Eastland), iar în Insula de Sud: Downlands, Southland, Otago de est şi Câmpia
Canterbury. Noua Zeelandă este al treilea producător mondial de lână după Australia
şi Rusia.
Cultura plantelor are un rol secundar. Principala zonă agricolă se află în Insula de
Sud, la est de axa muntoasă, în regiunile Downlands şi Câmpia Canterbury. Aici se
practică o agricultură de tip mixt, incluzând atât cultura plantelor, câr şi creşterea
animalelor.
Economia forestieră valorifică atât speciile indigene(rimu, matai, specii sudice de
fag), cât şi pe cele introduse(conifere).plantaţiile masive de esenţe exotice constituie
cea mai de seamă resursă forestieră potenţială.

c) CĂILE DE COMUNICAŢIE ŞI TRANSPORTURILE

Noua Zeelandă dispune de o reţea rutieră relativ densă şi bine organizată (peste
100 000km, din care 41 650km şosele asfaltate), având şi un parc apreciabil de
autovehicule(1 384 300 în 1975).
Densitatea căilor ferate este mult mai redusă : 17,1km/1000km 2. o magistrală
feroviară urmăreşte ţărmul estic al Insulei de Sud, alta formează un inel periferic în
Insula de Nord. Traficul feroviar cel mai intens se înregistrează pe sectorul Auckland-
Wellington (circa 2/5 din traficul feroviar al Noii Zeelande).
Flota comercială maritimă satisface în primul rând cerinţele comerţului exterior. Cele
mai active porturi: Whangarei , Auckland şi Wellington, se află în Insula de Nord.
Transporturile aeriene contribuie şi ele la atenuarea izolării acestui stat situat la
antipozi. Numeroase linii aeriene leagă oraşele Wellington, Auckland, Christchurch
cu Australia , S.U.A., Canada, Europa, precum şi cu diferite insule ale Pacificului de
vest şi de sud. Aviaţia este utilizată pe scară largă în agricultură.

d) COMERŢ EXTERIOR
Caracterul cel mai reprezentativ îl constituie exportul masiv de produse animaliere:
carne şi preparate din carne, lână, lapte, lactate, piei şi pielicele. Noua Zeelandă este
al treilea exportator mondial de lână. Importul constă în ţiţei, produse petroliere,

5
minereuri, oţel, fontă, tablă subţire, maşini, echipament de transport, produse chimice,
textile.