Ministerul Educației, Culturii şi Cercetării al Republicii Moldova

Universitatea de Stat din Moldova

Facultatea de Drept

REFERAT

la tema: „Clasificarea contractelor după corelaţia dintre ele”

Disciplina: Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor.

Departamentul: Drept privat

Efectuat: Tocilă Sandra

Grupa 1612

Verificat: Șargarovschi Mariana

magistru în drept, asistent universitar

Chișinău, 2018
 Cuprins

1. Clasificarea contractelor în Dreptul privat roman.

2. Clasificarea contractelor după corelaţia dintre ele.

3. Importanţa distincţiei dintre contractele principale şi accesorii.

4. Tipuri de contracte accesorii.

4.1. Contractul de gaj şi contractul de ipotecă.

4.2. Contractul de fidejusiune şi clauza penală.

5. Concluzie.

6. Bibliografie.

1. Clasificarea contractelor în Dreptul privat roman

2
Categoria juridică pe care o cuprindeau contractele în dreptul roman, avea o sferă foarte
bogată şi diversă. Ea îngloba o varietate deosebită de specii de contracte, atît după modul de
reglementare, cît şi după formă sau după alte condiţii specific unora sau altora.

Clasificarea contractelor ne face să înţelegem că, în fond, toate nenumăratele contracte se

încadrează în diferite tipuri, ale căror caracteristici pot fi exprimate succinct, dar cuprinzător,
în înseşi denumirile date acestor tipuri.

Fiecare din clasificări, ajută la stabilirea regimului juridic aplicabil speciilor de contracte ce se
subordonează fiecărui tip.

Prin urmare, pornind de la jurisprudenţă romană, putem determina cîteva categorii de

clasificare a contractelor:

1) În baza efectelor sale juridice asupra participanţilor, adică a obligaţiilor care iau
naştere din baza acestora, contractual poate fi unilateral, bilateral (sinalagmatic) şi
multilateral;
2) După modul de formare, la romani se delimitau contracte solemne şi nesolemne;
3) După forma de încheiere a contractelor delimităm contracte încheiate în formă verbal
(verbis), în formă scrisă (litteris) şi forma autentică;
4) După sancţiune, contractele sunt de drept strict (stricti iuris), care erau sancţionate prin
acţiuni de drept strict şi de bună-credinţă (bonae fides), care erau sancţionate prin
acţiuni de bună-credinţă;
5) În funcţie de caracterul contractului, deosebim contracte cu caracter gratuit şi
contracte cu character oneros;
6) În funcţie de coraportul contractelor, deosebim contracte principale şi contracte
accesorii.1

Deoarece în raportul dat voi desfăşura clasificarea contractelor după corelaţia dintre ele,
ţin să menţionez că clasificarea contracteelor conform acestui criteriu, în prezent nu diferă
esenţial de cea din Dreptul privat roman.

Deci, în dreptul privat roman, se numeau contracte principale acele contracte care aveau
o existenţă de sine stătătoare şi a căror soartă nu era legată de cea a altor contracte
încheiate între părţi.

Contractele accesorii însoţeau unele contracte principale, de a căror soartă depindeau,

conform principiului accesorium seguitur principalem. Drept exemplu de contracte
accesorii existente în acea perioadă, serveşte contractual de gaj. Pe parcursul desfăţurării
temei date, vom aborda subiectul dat mai detaliat.

2. Clasificarea contractelor după corelaţia dintre ele

1
Drept privat roman: Note de curs. Victor Volcinschi, Danila Ţurcan, Serghei Cebotari, Radu Mandraburca, Artur
Tarlapan, Natalia Bacalu, Victoria Hîncu, pag 313-348.

3
Atunci cînd ne referim la corelaţia dintre contracte drept criteriu de clasificare a acestora,
avem în vedere existenţa contractelor principale şi a contractelor accesorii.

Prin urmare, numim contract principal, contractul care are o existenţă de sine stătătoare a
cărui soartă nu este legată de soarta altor contracte încheiate de părţi. O mare parte a
contractelor civile fac parte din această categorie de contracte.

Contractul accesoriu, este acel contract care însoţeşte unele contracte principale, de a căror
soartă el este dependent. 2

Astfel, contractul de gaj şi contractul de ipotecă sunt contracte accesorii chemate să

garanteze executarea unor contracte principale- care pot fi de exemplu, contracte de
împrumut. De asemenea, în dependenţă faţă de un contract principal se află şi contractul de
fidejusiune. Un alt exemplu de contract accesoriu poate servi şi clauza penală, care are
menirea de a contribui la executarea unui contract principal, făcînd parte din cuprinsul
acestuia.

O remarcă este faptul că în calitate de mijloace de garantare a executării obligaţiilor pot servi
nu doar contractele accesorii acestea fiind încheiate la contractele principale, dar şi
includerea cauzelor cu privire la garanţii (gaj, ipotecă, fidejusiune, arvună, clauză penală) în
contract astfel, realizarea obligaţiei fiind garantată.

3. Importanţa distincţiei dintre contractele principale şi accesorii

Contractul accesoriu se poate încheia concomitent cu contractul principal de care depinde, sau
ulterior încheierii acestuia; el poate fi cuprins în contractul principal, ca o clauză a acestuia,
sau poate fi încheiat separat. Soarta juridică a contractului accesoriu depinde de soarta
contractului principal (accesorium sequitur principalem); validitatea sa se apreciază nu numai
în funcţie de elementele sale constitutive proprii, ci şi in funcţie de validitatea contractului
principal.

Un exemplu ar putea servi faptul că în conformitate cu prevederile art. 495 lit. a) din Codul
civil, coroborat cu art.80 alin.(3) din Legea nr.449 din 30.07.2001 cu privire la gaj, dreptul de
gaj încetază în cazul stingerii obligaţiei garantate de gaj. Acest fapt este valabil şi în cazul
fidejusiunii, în conformitate cu art. 1167 alin. (1) din Codul civil.

Desfiinţarea sau stingerea contractului principal atrage, de plin drept, stingerea contractului
accesoriu, iar stingerea contractului accesoriu nu poate atrage stingerea contractului principal.
Drept exemplu ar putea fi situaţia în care contractual de gaj în calitate de contract accesoriu,
nu atrage anularea contractului de credit bancar ( contract principal) şi din contra, anualarea
contractului de credit bancar atrage anularea contractului de gaj.

4. Tipuri de contracte accesorii

2
Drept civil: Teoria generală a obligaţiilor/ aut.:Sergiu Baieş, Gheorghe Mîţu, Octvian Cazac, Valentina
Cebotari, Sorin Brumă,Oxana Robu, Ion Creţu, Tatiana Tabuncic, Aliona Cara; Chişinău 2015.

4
4.1.Contractul de gaj şi contractul de ipotecă
Contractul de gaj reprezintă un acord de voinţe între creditorul gajist şi debitorul gajist în
al cărui temei debitorul gajist grevează un bun mobil, cu sau fără deposedare, pentru
garantarea obligaţiilor sale, în virtutea căruia creditorul gajist are dreptul de a-l urmări şi
satisface cu preferinţă creanţa din valoarea bunului mobil gajat.

Contractul de ipotecă reprezintă acordul de voinţe între creditorul ipotecar şi debitorul

ipotecar, prin intermdiul căruia se grevează un bun imobil, pentru a garanta executarea
obligaţiei, creditorul ipoteca avînd dreptul de a-l urmări şi satisface cu preferinţă creanţa din
valoarea bunului imobil ipotecat.3

În calitate de temei pentru apariţia gajului/ipotecii serveşte contractual sau legea (art.466 alin.
(1) din Codul civil, art. 6 alin.(2) din Legea nr.449/2001, art.6 alin (1) din Legea nr.
142/2008).

Contractul de gaj şi contractual de ipotecă, au următoarele caractere juridice:

1) Contractul de gaj şi contractul de ipotecă sunt:

- contracte accesorii, adică nu există de sine stătător, dar însoţesc o obligaţie principală pe
care o şi garantează;
2) Contractul de gaj cu deposedare (amanetul) este:
- real, deoarece la încheierea lui este necesară prezenţa acordului de voinţă al părţilor dar şi
transmiterea bunului corporal în posesiunea creditorului gajist sau terţului, fără a fi obligatorie
respectarea unei forme. Conform art.20 din Legea nr.449/2001, contractul este considerat
încheiat numai din momentul predării materiale a bunului amanetat;
3) Contractul de gaj fără deposedare (înregistrat)este:
-solemn, deoarece se încheie de fiecare data în formă scrisă, nerespectarea formei ducînd la
nulitatea contractului. În cazul în care are ca obiect un bun pentru a cărui vînzare se cere
forma autentică, este necesară şi autentificarea notarială.
Contractul de ipotecă este solemn, deoarece părţile au ajuns la un acord autentificat notarial;
4) Contractul de gaj/ipotecă este:
-unilateral, deoarce dă naştere la obligaţii numai în sarcina părţii la care se află bunul:
 Creditorul sau persoana terţă căreia i-a fost remis bunul în posesiune, este obligat să-l
conserveze şi la stingerea gajului să-l restituie ( cazul gajului de deposedare).
 Debitorul gajist/ipotecar,este obligat să asigure integritatea bunului gajat/ipotecat, în
cît creditorul gajist/ipotecar să-şi poată satisface creanţa din valoarea lui;
5) Contractul de gaj/ipotecă este:
- indivizibil, deoarece conform art.463 Cod civil, ele se referă la toate bunurile
gajate/ipotecate, asupra fiecăruia dintre ele şi asupra tuturor părţilor lor, chiar dacă bunul sau
obligaţia sunt divizibile.

Contractul de gaj trebuie să conţină următoarele clauze :

1) Numele, prenumele (denumirea), domiciliul (sediul ) părţilor;

3
Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor. Constantin Stătescu, Corneliu Bîrsan. ALL BECK 2000.

5
 2) Acordul expres al debitorului gajist de a constitui gajul în favoarea creditorului gajist;
3) Descrierea bunului gajat;
4) Esenţa şi scadenţa creanţei garantate prin gaj, suma ei maxima garantată, fără dobînzi
şi cheltuieli;
5) Tipul gajului;
6) Alte condiţii stabilite de părţi.
Clauza cu privire la gaj poate fi inclusă în contractul din care face parte obligaţia garantată
prin gaj. (art.469 din Codul civil, art.13 din Legea nr.449/2001 )4

Contractul de ipotecă trebuie să conţină următoarele clauze:

1) Atributele de identificare ale creditorului ipotecar şi ale debitorului ipotecar etc;
2) Acordul expres al debitorului ipotecar privind instituirea ipotecii în favoarea
creditorului ipotecar;
3) Determinarea obiectului ipotecii;
4) Natura obligţiei garantată cu ipotecă, aşa precum a fost stabilită de părţi;
5) Valoarea de piaţă şi valoara de înlocuire a bunului ipotecat, stabilite de către un
evaluator în raportul de evaluare;
6) Valoarea de bază a creanţei garantate şi modul de determinare a sumelor adiţionale
garantate prin ipotecă;
7) Alte clauze stabilite de părţi.

4.2. Contractul de fidejusiune şi clauza penală

Codul civil, definşte contractul de fidejusiune ca fiind unul prin car o parte (fidejusor) se
obligă faţă de o altă parte (creditor) să execute integral sau parţial, gratuit sau oneros,
obligaţia debitorului.5
Fidejusiunea poate să ia naştere cînd creditorul şi debitorul realizează acordul de fidejusiune,
că anume pe debitor îl va reprezenta o persoană, cînd este prevăzut în textul legii, cînd în
contract este stipulat acest fapt fie cînd instanţa de judecată impune, la încheierea contractului
să fie stabilit un fidejusor.

Caracterele juridice ale fidejusiunii sunt următoarele:

 este un contract solemn, forma scrisă fiind indicată pentru a se putea face proba
contractului;
 este o garanţie expresă, în sensul că obligaţia asumată de către fidejusor faţă de
creditor trebuie să fie certă;
 este un contract esenţialmente unilateral, dînd naştere la obligaţii numai în sarcina
fidejusorului. Raporturile care se pot naşte între fidejusor şi debitorul a cărui obligaţie
este garantată nu rezultă din contractul de fidejusiune;

4
Legea nr.449/2001 în redacţia Legii nr.173 din 25.07.2014. Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2014,
nr.231-273.
5
Drept civil: Teoria generală a obligaţiilor/ aut.:Sergiu Baieş, Gheorghe Mîţu, Octvian Cazac, Valentina Cebotari,
Sorin Brumă,Oxana Robu, Ion Creţu, Tatiana Tabuncic, Aliona Cara; Chişinău 2015.

6
  este un contract cu titlu gratuit deoarece fidejusorul nu urmăreşte să obţină un
echivalent al obligaţiei sale de la creditorul cu care contractează;
 este un contract cu titlu oneros, fidejusorul urmărind o contraprestaţie;
 este un contract accesoriu însoţind şi garantînd obligaţia principală a debitorului faţă
de creditor.
Contractul de fidejusiune prevăzut în Codul civil al Republicii Moldova se aseamană foarte
mult cu fidejusiunea care este reglementată de Codul civil Român, în art.1654, şi anume:
întotdeauna, această garanție nu poate depăși ca întindere obligația principală a debitorului,
însă se întinde atât asupra obligației principale, cât și asupra eventualelor accesorii (dobânzi,
penalități etc.). Pot fi garantate prin fidejusiune atât obligații prezente, existente deja, cât și
obligații viitoare sau eventuale (de exemplu un gestionar care aduce ca și garanție o altă
persoană pentru eventuale pagube care s-ar putea produce în gestiune).
Întrucât prin contractul de fidejusiune fidejusorul s-a obligat să execute obligația
debitorului dacă acesta nu o executa, fidejusorul poate invoca anumite beneficii legale,
întrucât nu el este debitor principal, iar regula este ca cel ce s-a obligat inițial să își execute
obligația și numai în cazul în care nu execută să intre în funcțiune garanția (fidejusiunea), care
este accesorie obligației principale.
Astfel, fidejusorul poate invoca beneficiul discuțiunii, adică poate pretinde creditorului ca
acesta să îl urmărerască mai întâi pe debitorul principal și numai după aceea, dacă nu s-a platit
în totalitate obligația să treacă la executarea împotriva sa. Acest beneficiu poate fi invocat însă
numai dacă fidejusorul nu a renunțat expres la el prin contract sau dacă nu s-a obligat în
solidar cu debitorul principal.
Există și un alt beneficiu, de diviziune, care funcționează când există mai mulți fidejusori.
Regula este că fiecare dintre ei poate fi urmărit pentru întreaga datorie, însă un fidejusor poate
cere ca datoria să fie împărțită între ei. Acest beneficiu poate fi invocat dacă fidejusorul nu a
renunțat la el sau dacă nu s-a prevazut clauza solidarității între fidejusori.

Clauza penală conform art. 624 alin.(1) reprezintă o prevedere contractuală prin care
părţile evaluaeaza anticipat prejudiciul , stipulînd că debitorul în cazul neexecutării
obligaţiei, urmează să remită creditorului o sumă de bani sau un alt bun.
Părțile pot stabili penalități pentru orice încălcare a obligației, fie că este vorba de o executare
necorespunzătoare sau tardivă, sau de neexecutarea totală sau parţială a obligaţiei. Trebuie de
remarcat, însă, că, în cazul în care penalitatea este prevăzută pentru neexecutarea obligației,
nu este posibil de cerut și plata penalității și executarea obligației în natură.

Conform art. 626 alin. (2) din Codul civil, clauza penală poate fi de 4 feluri:
1. clauza penală inclusivă – presupune că creditorul are dreptul de a pretinde repararea
prejudiciului în partea neacoperită prin clauza penală;
2. clauza penală alternativă – creditorul poate cere sau despăgubiri, sau penalitate;
3. clauza penală punitivă – creditorul poate cere repararea prejudiciului peste penalitate;
4. clauza penală exclusivă – creditorul poate cere doar penalitatea.

În Hotarârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova privind aplicarea de

către instanţele judecătoreşti a legislaţiei ce reglementează modalităţile de reparare a
7
prejudiciului cauzat prin întârziere sau executare necorespunzătoare a obligaţiilor
pecuniare, cu excepţia celor izvorâte din contractul de credit bancar sau împrumut, sunt
indicate anumite criterii care ar putea fi luate în considerație la reducerea clauzei penale,
printre acestea se numără:

 situaţia financiară dificilă a debitorului;

 mărimea penalităţii depăşeşte suma datoriei;
 mărimea excesivă a penalităţii;
 datoria a fost achitată;
 întârziere neesenţială în executarea obligaţiei de rând cu procentul înalt al penalităţii.
Așa cum legiuitorul nu prevede o limită pentru cuantumul clauzei penale stabilite de părți,
acesta nu prevede o limită nici pentru reducerea penalității.
Clauza penală trebuie să fie obligatoriu în scris, indiferent dacă obligația principală pentru
garantarea căreia a fost stipulată este în scris sau nu. În caz contrar, aceasta va fi nulă și, prin
urmare, încasarea acesteia nu va fi posibilă;
De asemenea, perioada pentru care poate fi calculată penalitatea nu poate fi mai mare de 6
luni.

Concluzie

În concluzie, pot menţiona faptul că subiectul abordat în raportul dat are o importanţă majoră
în dreptul civil, deoarece în momentul în care încheiem un contract, nu putem şti cu
certitudine dacă partenerul nostru contractual o să-şi îndeplinească obligaţiile corespunzător.
Uneori, acesta poate să nu aibă posibilitatea de a-și executa obligațiile, alteori, poate, cu rea-
credință, să încerce să amîne cît mai mult executarea acestora. Pentru creditorii diligenți,
legiuitorul a reglementat mai multe modalităţi prin care este posibilă garantarea executării
obligaţiilor. Aceste garanturi, apar sub forma contractelor accesorii, deoarece în conţiunutul
acestora sunt introduse mereu nişte clauze care contribuie la atragerea respectării obligaţiilor
atît din partea debitorului, cît şi creditorului.
Pe parcursul studierii subiectului dat, am conştientizat următoarele:
 Odată ce gajul se instituie asupra unui bun, obligația de păstrare diligentă devine una
esențială, or, pierderea sau deteriorarea bunului gajat poate atrage inclusiv răspunderea
materială a debitorului gajist. Mai mult, însușirea sau înstrăinarea bunului gajat în
cazurile nepermise de lege va atrage răspunderea penală a debitorului gajist.
 Obligația de informare este fundamentală pentru instituția fidejusiunii, or,
neexecutarea acesteia (atât în raportul dintre creditor și fidejusor, cât și în raportul
dinte debitor și fidejusor) poate atrage încetarea fidejusiunii, fiind compromisă esența
acestei instituții în calitate de mijloc de garantare a obligațiilor.
De asemenea, am analizat o statistică pentru anul 2017, propusă de publica.md, unde era
menţionat faptul că tot mai mulţi moldoveni își pun bunurile imobile în gaj pentru a se putea
împrumuta de la bănci sau alte companii de finanțare. În primele trei luni ale anului 2017, la
Întreprinderea de Stat "Cadastru" au fost înregistrate aproape 6.300 de contracte de ipotecă.
Cifra este cu peste 35 la sută mai mare față de aceeași perioadă a anului 2016. Peste 20 la sută
dintre acestea au fost înregistrate doar în municipiul Chișinău.

8
Experții economici spun că, cel mai des, moldovenii pun locuințele în gaj pentru că au nevoie
de bani pentru cheltuieli curente sau investiţii.

Consider că această creștere poate fi determinată și de stagnarea pieței imobiliare.

De exemplu, cei care vor să-și vândă un imobil, dar nu izbutesc, îl pun în gaj și primesc de la
bancă până la 70 la sută din valoarea de piață a acestuia.

Am remarcat că instituţia gajului şi a ipotecii este întîlnită şi în alte state precum Germania,
România, Franţa, Georgia, Republica Moldova, Federaţia Rusă, Ucraina, Kazahstan, ele fiind
considerate drept drepturi reale.

De aceea, consider că este important să putem delimita contractele principale de cele

accesorii, pentru a ne putea apăra interesele la utilizarea contractului de gaj, ipotecă
fidejusiune sau clauză penală .
Prin urmare, clasificarea contractelor ne face să înţelegem că, în fond, toate nenumăratele
contracte se încadrează în diferite tipuri, ale căror caracteristici pot fi exprimate succinct, dar
cuprinzător, în înseşi denumirile date acestor tipuri.
Fiecare din clasificări, ajută la stabilirea regimului juridic aplicabil speciilor de contracte ce se
subordonează fiecărui tip.

Bibliografie

9
1. Drept civil: Teoria generală a obligaţiilor/ aut.:Sergiu Baieş, Gheorghe
Mîţu, Octvian Cazac, Valentina Cebotari, Sorin Brumă,Oxana Robu, Ion
Creţu, Tatiana Tabuncic, Aliona Cara; Chişinău 2015.
2. Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor. Constantin Stătescu, Corneliu
Bîrsan. ALL BECK 2000.
3. Drept privat roman: Note de curs. Victor Volcinschi, Danila Ţurcan,
Serghei Cebotari, Radu Mandraburca, Artur Tarlapan, Natalia Bacalu,
Victoria Hîncu.
4. Codul Civil al Republicii Moldova. Publicat: 22.06.2002 în Monitorul
Oficial Nr.82-86 art Nr.661.
5. http://www.consult-avocat.ro/drept-civil/contracte-civile/ce-este-
fidejusiunea.html.
6. http://www.model-contracte.com/contract-de-ipoteca.html.
7. Legea nr.449/2001 în redacţia Legii nr.173 din 25.07.2014. Monitorul
Oficial al Republicii Moldova, 2014, nr.231-273.

10