Comunicarea orală: caracteristici, elemente, tipuri, avantaje.

ELABORAT: COJOCARI SERGHEI

Comunicarea Orala

  Este acel tip de interacțiune în care un mesaj este transmis între două sau mai
multe persoane folosind limbajul natural ca cod și vocea ca operator. Oralitatea
implică producerea și transmiterea mesajelor prin organele vorbirii: buze, dinti,
limba.
 În general, mediul fizic prin care este transmis mesajul este în mod tradițional
aerul. Cu toate acestea, odată cu avansarea tehnologiei, comunicarea orală poate
avea loc prin alte mijloace fizice. Printre altele, acest tip de comunicare poate fi
realizat prin telefon, chaturi interactive și videoconferințe.
Oralitatea se numără printre cele mai vechi forme de comunicare umană. Împărtășiți
această poziție cu sunete non-verbale și pictură. Înainte de apariția scrisului, comunicarea
orală era folosită pentru a înregistra activitățile vieții cotidiene. Acest lucru a fost util în
special în cazurile de povești lungi și complexe.

 Pe de altă parte, de la începutul timpului, aceasta a fost forma predominantă de

comunicare în relațiile dintre ființe umane. În acest sens, are loc peste tot, atât în ​
conversații informale, cât și în discursuri formale. Aceasta oferă posibilitatea de a
transmite mesaje care transmit informații.

 De asemenea, de-a lungul anilor, comunicarea orală s-a dovedit mai eficientă
decât comunicarea scrisă în transmiterea sentimentelor, atitudinilor și reacțiilor.
Această formă de comunicare este mai puternică, întrucât nu numai că include
cuvintele vorbitorului, dar include și modificări ale tonului, nuanței, vitezei și
volumului vocii.
Caracteristicile comunicării orale
Abilitate naturală
 În comunicarea orală, producerea de mesaje necesită intervenția plămânilor și a
corzilor vocale pentru emisia sunetelor.

 În același mod, articulatorii (limba, dinții, printre altele), alte cavități și mușchi
participă la realizarea modulației. Pe de altă parte, organele auditive sunt necesare
pentru recepție.
 Toate comunicările orale necesită cel puțin un emițător (sau codificator) și un
receptor (sau decodor). În general, în acest proces, ambele intercalează roluri,
luând pe rând pentru a ocupa aceste poziții. Acest lucru îl diferențiază de alte
forme care sunt în mod clar unidirecționale.
Transmitator

 Expeditorul este partea responsabilă de generarea mesajului sau a evenimentului

comunicativ în timpul procesului de comunicare orală. Acesta, cunoscut și sub
numele de expeditor sau codificator, concepe mesajul cu scopul de a informa,
influența, convinge, schimba atitudinile, comportamentele sau opiniile
destinatarilor textului.

 Astfel, din interior, el selectează ideile, le codifică și le transmite în cele din urmă.
Cea mai mare povară a comunicării de succes cade apoi asupra lui. Dacă
expeditorul realizează că mesajul poate fi formulat în conformitate cu așteptările
receptorului, nivelul de acceptare va fi mai mare.
Receptor

 În comunicarea orală, receptorul este cel căruia i se adresează mesajul. Se mai numește decodor sau ascultător. El este
cel care îl primește, îl înțelege, îl interpretează și încearcă să-i perceapă semnificația în modul în care a fost transmis de
către expeditor. În general, procesul se desfășoară într-un mediu comun și în aceiași termeni pentru ambele.

 Mesaj
 Mesajul este informația care circulă între expeditor și receptor. Acest mesaj, ca orice element de comunicare, este
organizat, structurat și modelat în conformitate cu intențiile emitentului. De asemenea, este selectiv și adaptat nevoilor
de comunicare atât ale expeditorului, cât și ale receptorului. Pe de altă parte, în funcție de formularea acestei idei,
receptorul poate fi sau nu interesat de mesaj. Astfel, interesul pentru mesaj apare atunci când îndeplinește cerințele
ascultătorului. Dacă își găsește idealurile codificate în mesaj, ascultă și răspunde, dându-i astfel impactul maxim.
 Canal
 Canalul sau mediul este un alt element important al comunicării orale. Aceasta este structura pe care se bazează
mesajul. Inițial, canalul folosit era doar cuvântul rostit și aerul care vibra pentru a face sunetele să călătorească.
 Odată cu avansarea comunicațiilor, canalul a suferit actualizări. În zilele noastre, alte mijloace precum
telefoanele, internetul și aplicațiile video și audio sunt, de asemenea, utilizate pentru a stabili conexiunea dintre
codificator și decodor. Compoziția mesajului va depinde de tipul de suport care urmează să fie utilizat.
Tipuri de comunicare orală

 Comunicare orală spontană

Comunicarea orală spontană este informală. Prin excelență, expresia reprezentativă a acestui tip de
comunicare este conversația.
 Acesta este un instrument de schimb de informații despre situațiile de zi cu zi din viața reală. Este
personal și, prin intermediul acestuia, sunt împărtășite situații, sentimente și puncte de vedere.
 Conversațiile au loc fără existența unui plan rigid stabilit anterior pentru a-l îndruma. Este nevoie doar
de puțină coerență în conținutul partajat și de un context favorabil pentru înțelegerea acestuia. Fiind
neplanificat, poate fi umplut cu situații emoționale și necugetate și, uneori, pare dezordonat.
Comunicare orală planificată

 Comunicarea orală planificată este una care răspunde la o planificare conturată anterior. Această
planificare include teme sau structuri prestabilite, linii directoare și orice resurse care ajută la
menținerea comunicării în anumite niveluri.

 În acest tip de comunicare puteți găsi, pe de o parte, cele planificate unidirecțional, care sunt cele care
au un singur emitent care se adresează unui public. În cadrul acestei clase, există conferințe, discursuri
și cursuri magistrale, printre altele.

 Pe de altă parte, există planificate comunicări orale multidirecționale. În ele aveți un grup de
interlocutori care se adresează unui public.

 Acest tip de comunicare este văzut în dezbateri în care diferiți emitenți își oferă opiniile și punctele de
vedere în raport cu un subiect definit anterior.
Avantaj
 Comunicarea orală este interpersonală. Din acest motiv, atât nivelul de înțelegere, cât și transparența
sunt ridicate.
 Se caracterizează printr-un feedback rapid și spontan. În consecință, pot fi luate decizii rapide.
 Nu există rigiditate. Acest lucru permite o mai mare flexibilitate în luarea deciziilor. Aceste decizii se
pot schimba pe tot parcursul schimbului de informații.
 Comunicarea orală este eficientă în rezolvarea problemelor bruște. Simplitatea, viteza și
manevrabilitatea sa permit evaluarea abordărilor și implementarea rapidă a acestor soluții.
 Folosirea comunicării orale economisește timp, bani și efort. Prin urmare, tipul de comunicare este
utilizat preferențial.
 Acest tip de comunicare generează bunăstare și plăcere. Și încurajează munca în echipă și schimbul de
informații. La fel, crește energia grupului în echipele de lucru.
Dezavantaje
 Conținutul comunicării orale este instabil. Acest tip de comunicare este dificil de
întreținut în timp datorită tranzitoriei sale. Conținutul este valabil numai în timpul
interacțiunii expeditor-receptor. La finalizare, conținutul nu mai este valabil.
 Nu sunt recomandate în probleme comerciale și juridice. În aceste cazuri, mesajul
trebuie să fie valid în timp, o condiție care nu garantează comunicarea orală.
 În timpul comunicării orale pot apărea neînțelegeri. Acest lucru se datorează
faptului că este mai puțin detaliat decât alte tipuri de comunicare.
Exemple
 Exemple de comunicare orală spontană sau informală includ conversații față în
față și telefonice. Datorită progreselor tehnologice din ultimii ani, acest tip de
interacțiune a fost posibilă prin intermediul rețelelor sociale și al aplicațiilor audio
și video.

 În timp ce este formal sau planificat, putem menționa prezentările făcute în cadrul
întâlnirilor de afaceri și prelegerilor în sălile de clasă. La fel, discursurile sau
discursurile susținute cu ocazia ceremoniilor de absolvire sau a evenimentelor de
mare importanță intră în această clasificare.