Curs 1

TRATAMENTUL EDENTAȚIEI PARȚIALE CU PROTEZE MOBILIZABILE

CAUZELE ŞI COMPLICAŢIILE EDENTAŢIEI PARŢIALE
INDICAŢIILE PROTEZEI PARŢIALE MOBILZABILE:
Edentaţia parţială este starea fiziopatologică a arcadelor dentare caracterizată prin pierderea a 1 până la 13
dinţi de pe arcadă; absenţa dinţilor de pe arcadă produce un spatiu : edentatie/ bresa dentara.
Edentaţia unidentară până la cea subtotală poate crea un număr impresionant de variante ale stării de
edentaţie pe arcada dentară.
CAUZELE EDENTAŢIEI PARŢIALE
Cauzele care determină apariţia edentaţiilor parţiale pot fi împărţite în:
1.cauze dobândite:
- caria dentară şi complicaţiile ei - parodontopatiile
- disfuncţia ocluzală
- supuraţiile maxilarelor;
- traumatismele care provoacă fracturi dentare;
- traumatismele care provoacă fracturi ale maxilarelor - tumorile benigne şi maligne ale ApDM.
2. cauze congenitale: - anodonţia parţiala;
- dinţi incluşi.
3.cauze generale
COMPLICAŢIILE EDENTAŢIEI PARŢIALE
1. TULBURAREA FUNCŢIEI MASTICATORII
2. TULBURAREA FIZIONOMIEI
3. TULBURAREA FONAŢIEI
4. MANIFESTĂRI DENTARE- modificări de poziţie a dinţilor în plan orizontal şi vertical secundare
edentaţiei
MIGRĂRI ORIZONTALE
1. BASCULARE (ÎNCLINARE)
2.TRANSLAŢIE
3.ROTAŢIE
MIGRĂRI VERTICALE
1.EGRESIUNE
2.EXTRUZIECOMPLICAŢII ALE EDENTAŢIEI PARŢIALE
5. MANIFESTĂRI LA NIVELUL CRESTELOR ALVEOLARE
6. MODIFICĂRI ALE DINAMICII MANDIBULARE
A.LATERODEVIAŢII
B.INTERFERENTE, CONTACTE PREMATURE
7. MANIFESTĂRI MUSCULARE
8. PARAFUNCŢII- BRUXISM, PRESAREA ARCADELOR, PRESIUNI PE DINŢI CU LIMBA SAU
CU BUZELE
9. MANIFESTĂRI ÎN ARTICULAŢIA TEMPORO-MANDIBULARĂ- CRACMENTE, DEVIAŢII LA
DESCHIDEREA GURII, DURERI LA PRESIUNI ÎN REGIUNEA ARTICULAŢIEI CU DIFERITE
IRADIERI
10. MANIFESTĂRI DE COMPORTAMENTNOMINALIZAREA EDENTAŢIILOR DUPĂ COSTA
Această clasificare foloseşte următoarea terminologie:
- edentaţie frontală, când lipsesc unii sau toţi incisivii şi caninii;
- edentaţie laterală, când lipsesc unii dinţi din regiunea premolară şi molară, breşa fiind delimitată la
ambele extremităţi de dinţi restanţi;poate fi edentaţie uni sau bilaterală;
- edentaţie terminală, când lipsesc dinţi din regiunea premolară şi molară, breşă fiind delimitată numai
mezial de dinţi restanţi; poate fi uni sau biterminală;
- edentaţie mixtă, când pe arcada dentară coexistă 2 sau 3 forme de breşe: frontală, laterală şi terminală;
- edentaţie extinsă când breşa intersectează regiunea laterală şi regiunea frontală;
- edentaţie întinsă sau subtotală când pe o arcadă mai sunt prezenţi 1-2 dinţi
►edentaţiile frontale asociate cu pierderea de substanţă osoasă de diferite cauze
►edentaţiile frontale unde sunt necesare artificii de montare a dinţilor artificiali
►edentaţiile care se asociează cu comunicări buco-sinusale
►edentaţii care necesită o reevaluare a dimensiunii verticale de ocluzie
CLASIFICREA EDENTAŢIILOR DUPĂ KENNEDY
- clasa a-I-a –edentaţie termino-terminală-plasată posterior dinţilor restanţi;
- clasa a-II-a – edentaţie uniterminala –limitată numai anterior; - clasa a-III-a – edentaţie laterală limitată
anterior şi posterior de dinţii restanţi;
- clasa a-IV-a – edentaţie situata în zona frontală, de o parte şi de alta a liniei mediane.Applegate a stabilit
câteva reguli de utilizare a clasificării Kennedy ● clasificare precede extracţiile dentare, care ar putea să
modifice clasificarea iniţială
● lipsa molarului de minte nu se consideră edentaţie
● prezenţa molarului de minte poate modifica edentaţia când acesta este dinte stâlp
● lipsa molarului doi nu se consideră edentaţie dacă nu trebuie înlocuit şi nu are antagonist
● edentaţia se citeşte dinspre posterior către anterior
● cea mai posterioară edentaţie este clasa principală de edentaţie, restul edentaţiilor sunt modificări sau
breşe suplimentare
●fiecare clasă de edentaţie poate avea 1-4 modificări, excepţie face clasa a-IV-a fiind cea mai anterioară
clasă
Clasificarea Kennedy-Applegate
6 clase
Clasa I – edentatie termino-terminala
Clasa II – edentatie uniterminala
Clasa III – edentatie laterala care va fi tratata adjunct
Clasa IV – edentatie frontala
Clasa V – edentatie laterala cu lipsa caninului tratata adjunct
Clasa VI – edentatie laterala care se trateaza conjunctClasificarea Kennedy-Applegate
INDICAŢIILE PROTEZEI SCHELETATE
A. SITUAŢII CLINIC SPECIFICE TRATAMENTULUI CU PROTEZE MOBILIZABILE
B. SITUAŢIILE CLINICE CARE EXCLUD TRATAMENTUL PRIN PUNTE
A.SITUAŢII CLINIC SPECIFICE TRATAMENTULUI CU PROTEZE MOBILIZABILE
►edentaţiile de clasa a-I-a Kennedy►edentaţiile de clasa a-II-a Kennedy►edentaţiile de clasa a-III-a
Kennedy►edentaţiile de clasa a-IV-a Kennedy►edentaţiile combinate►edentaţiile cu existenţa unui
număr mic de dinţi restanţi►edentaţiile subtotale
B.SITUAŢIILE CLINICE CARE EXCLUD TRATAMENTUL PRIN PUNTE
►edentaţiile laterale întinse cu dinţi stâlpi caninul şi molarul de minte care,
deşi sunt mobili au o valoare parodontală scăzută►edentaţiile laterale reduse şi frontale, cu afectare
parodontală a tuturor
dinţilor restanți►edentaţiile laterale sau frontale reduse când sunt contraindicate şlefuirile dinţilor sau
refuză pacientul din diferite motive, şlefuirea dinţilor pentru
realizarea unei punţi►edentaţiile din zona de curbură a arcadei
curs 2:
EXAMENUL CLINIC AL PACIENTULUI EDENTAT
PARŢIALEXAMENUL CLINIC ARE LOC ÎN 2 ETAPE
 ETAPA PRELIMINARĂ-DE INFORMAŢIE GENERALĂ ŞI DE EXAMINARE A ADM
 ETAPA SECUNDARĂ-FINALĂ, DE STABILIRE A DIAGNOSTICULUI, DE ELABORARE A
PLANULUI DE TRATAMENT
ETAPA PRELIMINARĂ:
 Anamneză
 Examinarea aparatului dento-maxilar-examen exobucal şi examen endobucal.
 Examinarea ocluziei, static şi dinamic.
 Indicaţii pentru examenul radiologic.
 Amprentarea-model de studiu.
ANAMNEZA
 Istoricul medical
 Varsta si sexul pacientului
 Starea generala a pacientului
 Profesiunea pacientului
 Istoricul dentar
 Experienta protetica anterioara
 Atitudinea pacientului
Examinarea aparatului dento-maxilar
 Examenul exobucal: simetria faciala, proporţia etajelor fetei, amplitudinea
deschiderii bucale, tipul de respiraţie, ATM
 Examenul endobucal: dinţii restanţi( poziţie, număr, dimensiuni, morfologie, integritate, mobilitate),
lucrări protetice existente, parodonţiu, crestele alveolare, tuberozităţile maxilare, bolta palatină, tuberculii
piriformi, limba, igiena bucala,
Examinarea ocluziei
 Anamneza
 Examinarea rapoartelor ocluzale în intercuspidare maxima
 Examinarea rapoartelor ocluzale în relaţie centrică
 Examenul mişcării de propulsie
 Examenul mişcării de lateralitate
Indicaţii pentru examenul radiografic
 Dinţii stâlpi (rădăcină, spaţiu periodontal, coronă)
 Procesul alveolar la nivelul dinţilor stâlpi
 Crestele alveolare
 Dinţii restanţi cu eventuale probleme si care pot influenţa planul de tratament
Amprenta documentară
 Înainte de orice tratamente preprotetice
 În linguri standard
 Cu alginat
 Model documentar – model de studio
ETAPA SECUNDARĂ
 Examenul radiografic şi interpretarea lui.
 Analiza modelelor documentar şi de studiu.
Modelul documentar-reproduce starea cavităţii bucale a unui pacient înainte de a efectua orice tratament.
Modelul de studiu-reproduce starea cavităţii bucale după efectuarea tratamentului preprotetic şi mai ales
după extracţii.
 Precizarea diagnosticului clinic de edentaţie.
 Analiza modelelor de studiu la paralelograf.Importanţa modelului de studiu
 Precizarea diagnosticului clinic şi stabilirea planului de tratament preprotetic
 Utilizarea în scop didactico-pedagogic
 Document medico-legal
 Explicarea şi demonstrarea complicaţiilor situaţiilor clinice
CÂMP PROTETIC EDENTAT PARŢIAL MX
 ZONE PROTETICE POZITIVE: dinţii restanţi, crestele alveolare, bolta palatină(fără zone
negative), tuberozitatea maxilară
 ZONE PROTETICE NEGATIVE: parodonţiul marginal, papila incisivă, rugile palatine, rafeul
median maxilar, torusul palatin, zonele grăsoase Schröder, bridele laterale.
IMPORTANŢA ZONELOR PROTETICE POZITIVE LA MAXILAR
 Bolta palatină asigură sprijinul muco-osos al bazei protezei, stabilizarea orizontală a protezei,
menţinerea prin adeziune.
 Tuberozităţile maxilare asigură sprijinul muco-osos al şeilor terminale, stabilizarea orizontală a
protezei şi menţinerea când este retentivă.
 Dinţii restanţi asigură sprijinul parodontal al protezei, menţinerea directă şi indirectă, stabilitatea
orizontală a protezei;
 Crestele alveolare asigură sprijinul muco-osos al şeilor.
ZONELE NEGATIVE MAXILAR, care trebuie ocolite de proteză sau despovărate de presiuni sunt:
 Parodonţiul marginal trebuie ocolit de proteză la o distanţă de 5 mm.
 Papila incisivă va fi ocolită sau despovărată prin foliere de 0,2-0,3 mm.
 Rugile palatine sunt ocolite de proteză sau foliate, 0,2- 0,3 mm.
 Rafeul median maxilar, când există trebuie despovărat prin foliere în grosime de 0,3-0,4 mm.
 Torusul palatin poate fi ocolit de conectorul principal sau foliat de 0,5-1 mm.
 Zonele grăsoase Schröder sunt situate posterior paramedian, au o mare rezilienţă sunt acoperite de
baza protezei parţiale acrilice.
 Bridele laterale vor fi ocolite de marginile protezei prin răscroirea lingurii individuale din faza de
adaptare.
CÂMP PROTETIC EDENTAT PARŢIAL MANDIBULAR
 ZONE PROTETICE POZITIVE: dinţii restanţi, crestele alveolare,tuberculul piriform.
 ZONE PROTETICE NEGATIVE: parodonţiul marginal,frenul limbii şi inserţia planşeului bucal,
mucoasa procesului alveolar în zona linguală, linia milohioidiană, bridele laterale, inserţiile musculare,
torusul mandibular.
IMPORTANŢA ZONELOR PROTETICE POZITIVE LA MANDIBULĂ
 Tuberculul piriform asigură sprijinul muco- osos al şeilor terminale şi stabilizarea în sens mezio-
distal când tuberculul este oblic.
 Dinţii restanţi asigură sprijinul parodontal al protezei, menţinerea directă şi indirectă, stabilitatea
orizontală a protezei;
 Crestele alveolare asigură sprijinul muco- osos al şeilor.
ZONELE NEGATIVE MANDIBULĂ, care trebuie ocolite de proteză sau despovărate de presiuni sunt:
 Linia milohioidiană, bridele laterale, inserţiile musculare sunt ocolite de marginile protezei.
 Torusul mandibular când este prezent trebuie foliat cu o folie de grosime 0,5-1 mm.
 Parodonţiul marginal trebuie ocolit de proteză la o distanţă de 5 mm.
 Frenul limbii şi inserţia planşeului bucal influenţează alegerea conectorului principal.
 Mucoasa procesului alveolar în zona linguală în dreptul conectorului principal va fi despovărată
prin foliere
cuprinsă între 0,3-2 mm.
ETAPELE TRATAMENTULUI EDENTAŢIEI PARŢIALE
 TRATAMENTUL PREPROTETIC
 TRATAMENTUL PROPROTETIC
 TRATAMENTUL PROTETIC PROPRIU-ZIS.
TRATAMENTUL PREPROTETIC
 tratament nespecific, se aplică după examinarea clinică a modelelor documentare şi a
radiografiilor
 rol de a asana cavitatea bucală, indiferent de soluţia de tratament protetic finală
 intervenţii chirurgicale
 tratamentul parodontal
 tratamentul de echilibrare ocluzală
 tratament ortodontic
 tratament odontal
 inserare implanturi
 proteză parţial acrilică provizorie.
TRATAMENT PROPROTETIC
 specific, urmează tratamentului preprotetic şi urmăreşte pregatirea câmpului protetic in vederea
instituirii tratatmentului propriu-zis
 intervenţii chirurgicale asupra mucoasei
 intervenţii chirurgicale asupra osului
● intervenţii asupra dinţilor stâlpi - prepararea lăcaşelor pentru pinteni
 acoperirea dinţilor stâlpi cu microproteze
 atitudinea faţă de breşele suplimentare care complică clasa de edentaţie

LĂCAŞELE PE DINŢII LATERALI

 se realizează pe feţele ocluzale ale molarilor şi premolarilor în fosetele marginale distale sau
meziale
 au formă aproximativ triunghiulară, cu vârful rotunjit, apropiat de centrul dintelui, cu fundul
concav
 cavitatea nu trebuie să aibă muchii sau unghiuri ascuţite
 în plan orizontal lăcaşul este pregătit astfel încât pintenul face cu conectorul său secundar un
unghi drept sau ceva mai mic de 90º-ca dimensiune, lăţimea lăcaşului trebuie să fie 1/3 din lăţimea
vestibulo-orală, lungimea ¼ din diametrul mezio-distal, iar adâncimea de 1,5 mm
LĂCAŞELE PE DINŢII ANTERIORI
-dinţii anteriori sunt utilizaţi pentru sprijinul protezei
-lăcaşele supracingulare –trepte supracingulare care nu pot fi realizate decât pe dinţi cu un cingulum bine
reprezentat-caninii -pintenii supracingulari acţionează mai aproape de axul dintelui -se prepară o treaptă
cu o lăţime de 1 mm cu o freza diamantată cilindrică
-lăcaşele incizale-se pot realiza pe orice dinte frontal, cu condiţia ca pintenul incizal sau gheruţa incizală
să nu jeneze rapoartele funcţionale de ocluzie
-lăcaşele incizale se prepară mai ales pe caninii inferiori, între canin şi lateral sau între toţi fontalii cu o
freza diamantată flacără
Acoperirea dinţilor stâlpi cu microproteze este indicată în următoarele cazuri
 -prezenţa a numeroase carii tratate şi netratate
-igienă defectuos întreţinută
-tendinţă la carii
-lipsa retentivităţii naturale
-dinţi mobili
-existenţa unor microproteze vechi necorespunzătoare
-abraziune marcată
-realizarea unor relaţii ocluzale corecte cu antagoniştii
-utilizarea sistemelor speciale de menţinere
Coroana de înveliş din faza de machetă va prezenta
 Lăcaş pentru pinten
 Convexitate vestibulară de mărimea adecvată tipului de croşet
 Planuri de ghidare pe feţele proximale
 Faţa orală-plană paralelă cu axa de inserţie
Solidarizarea dinţilor stâlpi
 Dinţi cu mobilitate moderată
 Dinţi cu intervenţii la nivelul rădăcinii
 Folosirea de sisteme speciale
 Dinţi izolaţi cu morfologie nefavorabilă
 Dinţii limitanţi ai breşelor edentate terminale
Atitudinea faţă de breşele suplimentare
 Contraindicată utilizarea mai multor şei
 Închiderea breşelor:
- simplificarea planului de tratament,
- adaptare usoară,
- ax de inserţie facil,
- creşterea valorii parodontale,
- rezistenta crescută,
- confort crescut pentru pacient
Curs 3:
Amprenta în edentaţia parţială în cadrul tratamentului cu proteze mobile
Amprentarea în edentaţia parţială
 Materiale de amprenta Linguri utilizate Tipuri de amprente  Tehnici de amprentare
Materiale de amprenta
 Materiale rigide (gipsul)
 Materiale semirigide
 Materiale elastic
Materialele de amprenta semirigide
 Materiale termoplastice (Kerr Stents) :
Individualizarea lingurilor standard
Completarea lingurilor individuale
Realizarea valului de ocluzie
În amprentarea compresivă a tuberculului piriform
Completarea şeilor protezelor în vederea amprentării şi a refacerii acestora
 Materiale bucoplastice (ceruri)
Amprentarea compresivă la mandibulă în edentaţii de clasa I şi II
Amprenta în vederea rebazării sau refacerii şeilor protezelor
 Pastele de eugenat de zinc
Amprentarea funcţională compresivă în edentaţiile de clasa I şi II
Înregistrarea RIM
Amprenta în vederea rebazării sau refacerii şeilor protezelor
Materialele de amprentă elastice
 Hidrocoloizii reversibili şi ireversibili
 Elastomerii de sinteză Siliconi
Polisulfide PolieteriiHidrocoloizii
 Reversibili
Pe baza de agar-agar Necesită linguri special; Modelul trebuie turnat imediat; Fidelitate bună
Utilizare frecventă în laboratoarele de tehnică dentară (modelul duplicat)
Timpii obţinerii modelului duplicat sunt:
modelul de lucru este introdus în conformator după ce a fost deretentivizat, gravat şi izolat; se aplică
capacul conformatorului;se toarnă materialul duplicator până se umple conformatorul;se îndepărtează
modelul de lucru din conformator obţinându-se astfel un tipar;se prepară masa de ambalat care se
introduce prin vibrare pentru a elimina bulele de aer;modelul este degajat din amprentă prin secţionarea
acesteia, apoi soclul este prelucrat şi se obţine astfel un model duplicat;
Hidrocoloizi
 Ireversibili – alginate
Uşor de preparat, folosit şi manipulat în tehnica amprentării
Utilizează linguri standard, clasice, prevăzute cu sisteme de retenţii
Modelul trebuie turnat imediat-max.15-20 min
Amprenta ptr model documentar, amprentă preliminară, dinţi antagonişti
Elastomeri de sinteză
 Siliconii – polisiloxani (condensare) şi polivinilsiloxani (adiţie)
 Siliconii de condensare
Consistenţe diferite – chitos, mediu, fluid, foarte fluid Au stabilitate dimensională în timp
Se pot turna mai multe modeleElastomeri de sinteza
 Siliconii de adiţie
Mai stabile volumetric
Mai fidele
Mai uşor de preparat Elasticitate mai mare Mai scumpe
Nu permit modificarea timpului de priză
Elastomeri de sinteza
 Polisulfide - thiocauciucuri Elasticitate bună
Amprentele se pot corecta Modelele trebuie turnate în câteva ore Timp de priză lung
Nu au stabilitate dimensională bună Miros neplăcut
 Polieterii
Timp de priză scurt
Cele mai stabile dimensional
Devin rigide după priză
Stabiltate dimensională foarte bună
Nu sunt indicate pentru câmpurile protetice foarte retentive
Se utilizează numai în linguri individualeUtilizarea elastomerilor de sinteză în edentatia parţială
 Elastomerii de consistenţă chitoasă:
Linguri standard
Amprente de spalare
Amprenta pt scheletul metalic
Amprenta preliminară
Model pentru lingura individualăUtilizarea elastomerilor de sinteza in edentatia partiala
 Elastomeri de consistenţă medie: Amprenta funcţională
Necesită linguri individuale Amprente pentru rebazare în tehnica indirectăUtilizarea elastomerilor de
sinteză în edentatia parţială
 Elastomerii de consistenţă fluidă: Tehnica de spălare timpul II
Amprenta în dublu amestec într-un singur timp
Amprenta funcţională
Amprenta în vederea rebazării sau căptuşirii
Amprenta câmpului protetic
Amprenta arcadei antagoniste
Linguri utilizate în amprentarea edentaţiei parţiale
 Linguri standard
 Linguri individualizate
 Linguri individuale
Linguri standard
 Să fie rigide
 Să fie prevăzute cu retenţii
 Să cuprindă tot câmpul protetic
 Să fie cât mai aproape de mărimea şi forma maxilarelor
 Să existe între lingură şi câmpul protetic un spaţiu de 3-5 mm
 Linguri metalice (oţel, aluminiu), de plastic, speciale (cu sistem de răcire)
Linguri standard
 Amprente documentare
 Amprente preliminare
 Amprenta dinţilor antagonişti
 Amprente funcţionale:
Proteze parţiale acrilice maxilare în funcţie de câmpul protetic
Realizarea scheletului metalic (wash-technic)
Linguri standard individualizate
 Sunt linguri standard retuşate pentru o mai bună adaptare pe câmpul protetic: Prelungită cu Stents
marginal sau distal Pentru o boltă palatină adâncă
Scurtate prin prelucrare cu pietre, discuri Configurarea de retenţii suplimentareLinguri individuale
 Materiale acrilice
 Se pot adapta mult mai bine pe câmpul protetic
 Grosimea materialului de amprentă este corespunzătoare şi uniformă
 Volum mai mic, utilizare mai facilă
 Se pot face cu uşurinţă mişcări funcţionale
 Se pot corecta
 Au sistem de retenţie corespunzător
Tipuri de amprente
 Amprenta documentara
 Amprenta preliminară
 Amprenta funcţională sau definitivă
 Amprenta finală
Amprenta funcţională în edentaţiile de clasa I şi II
 Reproducerea anatomică perfectă a dinţilor restanţi şi a ţesuturilor înconjurătoare
 Reproducerea crestelor edentate şi a mucoasei acoperitoare
Marginile amprentei să fie extinse la maxim, în limite fiziologice
Modelare funcţională privind forma şi grosimea amprentei
Să redea forma mucoasei crestelor alveolare
Tipuri de amprente functionale în edentaţiile de clasa I şi II
 Amprenta funcţională necompresivă
Lingura individuală de acrilat
Elastomer de sinteza – mediu
 Amprenta funcţională compresivă
Să învingă rezilienţa mucoasei
Forţa se realizează digital de medic sau de forţa masticatorie a pacientului
Tehnica modelului corijat
Amprenta funcţională (Sebbach) pentru realizarea protezei “echilibrate” – Rigolet
Tehnica modelului corijat
 Amprenta cu gură deschisă
 Se realizează scheletul metalic
 Se realizează două şei de acrilat ataşate de scheletul metalic
 Se amprentează cu ceară bucolplastică
 Nu se fac presiuni pe şei
 Se exercită presiune doar pe pinteni sau conectori
 Se modelează funcţional periferia câmpului protetic
 Se aplică scheletul metalic cu amprenta pe modelul iniţial, în prealabil secţionat în porţiunea
terminală
 Se toarnă un nou model – model corijat – pe care se vor realiza şeile definitive
Amprenta funcţională compresivă utilizată de Clinica de protetică detara - Bucureşti
 Amprenta preliminară
 Confecţionarea lingurii din acrilat şi adaptarea ei
 Amprenta funcţională cu un elastomer de consistenţă medie
 Realizarea scheletului metalic
 Realizarea de portamprente acrilice la nivelul şeilor metalice
 Aplicarea unui val de ocluzie din Stents
 Adaptarea zonei distale cu materiale termoplastice
 Ramolirea valului de ocluzie şi determinarea RIM
 Aplicarea de materiale bucoplatice la nivelul şeilor
 Amprentare cu gura închisă
 Tehica modelului corijat
Amprenta funcţională în edentaţiile de clasa III şi IV
 Reproducerea anatomica perfectă a dinţilor restanţi şi a ţesuturilor înconjurătoare
 Reproducerea crestelor edentate şi a mucoasei acoperitoare
 Amprentă cu lingura individuală corect adaptată şi un elastomer de consistenţă medie
 Amprenta de spălare (wash technic)
Curs 4:
ELEMENTELE PROTEZEI SCHELETATE
CONECTORII PRINCIPALI
Elementele structurale ale protezei scheletate sunt:
*şeile protezei
*conectorii principali
*elementele de menţinere, sprijin şi stabilitate
*conectori secundari
*arcadele artificiale
CONECTORII PRINCIPALI
Sunt elemente transversale ale protezei parţiale scheletate care unesc componentele protezei de o parte
şi de alta a arcadei cu cele de partea opusă;astfel conectorul principal poate uni şeile protezei între ele sau
o şa de elementele de menţinere, sprijin şi stabilizare.
CARACTERISTICILE COMUNE ALE CONECTORILOR PRINCIPALI
a)Rigiditate
Se obţine fie prin lăţimea conectorului principal, cum se realizează la maxilar, fie prin grosime şi profil
deosebit, aşa cum se realizează bara linguală la mandibulă.
b)Profilaxia ţesuturilor câmpului protetic
Conectorii nu trebuie să producă nici o suferinţă ţesuturilor parodontale marginale sau mucoasei în timpul
funcţiilor, static sau la inserţia şi dezinserţia protezei.Există zone ale câmpului protetic pe care conectorii
se sprijină, cum se întâmplă la maxilar în edentaţiile de clasa a-I-a şi clasa a-II-a, unde conectorul
principal se sprijină pe bolta palatină.
În acelaşi timp, tot la maxilar sunt zone care trebuie despovărate de presiuni sau faţă de care conectorul
trebuie să treacă la distanţă.
La mandibulă, bara linguală, care este cel mai utilizat conectorul principal, trebuie să fie la distanţă atât
de mucoasa procesului alveolar, cât şi de parodonţiului marginal.
c)Confortul pacientului se realizează prin:
►simetria conectorului principal faţă de linia mediană;
► aplicarea conectorului principal perpendicular pe planul medio-sagital;
► plasarea conectorului principal în zone cât mai puţin funcţionale;se evită
pe cât posibil zona rugilor palatine, pentru a nu exista interferenţe cu limba în timpul fonaţiei;
► grosimea conectorului principal astfel încât să nu schimbe substanţial conturul ţesuturilor cu care vine
în contact;pentru aceasta la maxilar sunt plaţi şi nu bombaţi, pentru ca limba să-i sesizeze mai puţin;
► reproducerea cât mai fidelă a conturului anatomic pe care îl acoperă, ceea ce se obţine prin modelare
corespunzătoare, cum este cea a rugilor palatine;
► acoperirea ţesuturilor să nu fie mai mare decât este cea minimă necesară;
► întâlnirea conectorilor principali cu celelalte elemente ale protezei să se facă în unghiuri rotunjite, iar
suprafaţa externă a conetorului să fie perfect lustruită, pentru a evita retenţiile alimentare sau iritaţiile
limbii.
CLASIFICAREA CONECTORILOR
B.MAXILARI
*plăcuţă mucozală cu lăţime redusă
*plăcuţă mucozală cu lăţime mare
*plăcuţă mucozală anterioară şi posterioară
*plăcuţă mucozală în formă de “U”
*plăcuţă dento-mucozală
*placa palatinală completă
A.MANDIBULARI
*bara linguală
*placa dento-mucozală mandibulară
*bara vestibulară
*conectorul principal dentar
BARA LINGUALĂ
►Condiţii de utilizare:înălţimea de cel puţin 9 mm a procesului alveolar, între fundul de sac lingual şi
parodonţiul marginal.Poziţie:bara linguală este plasată în dreptul versantului lingual al procesului alveolar
mandibular, între parodonţiul marginal şi fundul se sac. Faţă de parodonţiul marginal, marginea
superioară a barei linguale se află la o distanţă de 4-5 mm.
Extremitatea inferioară este plasată în fundul de sac lingual, astfel încât să nu împiedice mobilitatea
fiziologică a planşeului bucal sau a frenului limbii.
►Distanţarea barei linguale: faţă de procesul alveolar, bara linguală trebuie plasată la o distanţă de 0,3-
2mm în funcţie de: sprijinul protezei, forma anatomică a procesului alveolar, rezilienţa mucoasei crestelor
alveolare. Această distanţare se face prin foliere pe modelul funcţional cu ceară specială.
Când proteza scheletată are sprijin dento-parodontal, folierea va fi minimă de 0,3 mm.
Când sprijinul este mixt, grosimea folierii va fi mai mare, în funcţie de rezilienţa mucoasei pe care se
sprijină şeile terminale, deci de posibilitatea de înfundare a şeilor. Dacă procesul alveolar este vertical şi
rezilienţa minimă, folierea este de 1 mm.Când procesul alveolar este oblic, folia va fi de 1,5 mm, iar dacă
se adaugă şi o rezilienţă mare a mucoasei crestelor, grosimea foliei va trebui să ajungă la 2 mm.
Când procesul alveolar este retentiv sau dinţii sunt uşor lingualizaţi, folierea va fi cuprinsă între 1,5 mm şi
2 mm, pentru a putea face inserţia şi desinserţia protezei fără ca bara linguală să interfereze cu mucoasa
procesului alveolar sau cu dinţii.
Când există torus mandibular, va fi necesară o foliere în funcţie de mărimea torusului, grosimea fiind
cuprinsă între 0,5-1 mm.
►Profilul barei:cea mai adecvată formă pe secţiune este cea semipiriformă;porţiunea cea mai
voluminoasă se află plasată către fundul de sac, iar extremitatea subţiată,către parodonţiul marginal.
►Dimensiuni:-înălţime de 4-5mm
-grosime de 1mm la extremitatea superioară şi de 3mm la cea
inferioară.
►Zonele de minimă rezistenţă sunt reprezentate de joncţiunea cu conectorii secundari, la unirea cu şeile,
unde bara este ceva mai subţire şi la mijlocul barei.
CROŞET CONTINUU
Pentru a fi rezistent croşetul continuu trebuie să aibă:
-o lăţime de 2-3 mm
-pe secţiune va fi semioval -grosimea maximă de 1 mm.
Rolul croşetului continuu:
●rigidizarea barei linguale şi mărirea rezistenţei mecanice a protezei;
● contribuie la sprijinul parodontal al protezei;
● asigură menţinerea indirectă a protezei terminale;
● stabilizează proteza în sens disto-mezial;
● solidarizează dinţii restanţi;
● poate reface punctele de contact pierdute prin migrarea orizontală a dinţilor restanţi.
PLACA DENTO-MUCOZALĂ MANDIBULARĂ
Este un conector principal care se plasează între fundul de sac lingual şi zona supracingulară a dinţilor
frontali.Extremitatea inferioară are forma pe secţiune a barei linguale prin plasare nu trebuie să jeneze
mobilitatea fiziologică a planşeului bucal sau a frenului limbii.
Spre superior, această extremitate îngroşată se continuă cu o plăcuţă metalică subţire de 0,4-0,5 mm, care
se termină pierdut pe dinţii frontali, acoperind toată zona supracingulară
BARA VESTIBULARĂ
Se aplică în caz de inserţie înaltă a planşeului bucal, cât mai ales în cazurile clinice ce prezintă o
lingualizare mare a dinţilor frontali, sau un torus lingual exagerat.
Singurul incovenient al barei vestibulare este confortul pacientului, acest conector principal putând să
producă modificări ale reliefului buzei sau iritaţii ale mucoasei mobile prin plasarea sa în fundul de sac
vestibular.
CONECTORUL PRINCIPAL DENTAR
Este de fapt un croşet continuu, mai lat şi mai gros, ale cărui axtremităţi se termină în şaua protezei.Este
indicat în cazurile de inserţie înaltă a planşeului bucal, asociate însă cu dinţi restanţi frontali, înalţi şi
verticali.
CARACTERISTICILE CONECTORILOR PRINCIPALI MAXILARI
sunt laţi şi de grosime mică;
se prezintă sub formă de plăcuţe mai înguste sau mai late în funcţie de mărimea edentaţiei;
lăţimea minimă trebuie să fie egală cu mărimea spaţiului edentat, iar grosimea cuprinsă între 0,4 şi 0,6
mm;cu cât plăcuţele sunt mai înguste grosimea trebuie să fie mai mare;
conectorii care au contact cu mucoasa se numesc plăcuţe mucozale, iar cei ce au contact şi cu dinţii
plăcuţe dento-mucozale;
în edentaţiile clasa a-I-a şi a-II-a au şi rolul de a transmite o parte din presiunile masticatorii asupra bolţii
palatine;
trebuie să ocolească parodonţiul marginal al dinţilor retanţi la o distanţă de 5 mmm, fiind paraleli cu
acesta;
marginea anterioară şi posterioară trebuie uşor îngroşată pentru a evita leziunile mucoasei în timpul
înfundării protezei, dar şi de a evita retenţiile alimentare sub conector;
limita posterioară se află întotdeauna înaintea liniei AH.
PLĂCUŢA MUCOZALĂ CU LĂŢIME REDUSĂ
Este utilizată în edentaţiile laterale în care proteza are sprijin dento-parodontal.Lăţimea plăcuţei este egală
cu mărimea spaţiului edentat sau în concordanţă cu aria delimitată de cele patru puncte de sprijin
parodontal al protezei.
Grosimea va fi de 0,6 mm.Acest conector deşi este în contact cu mucoasa bolţii palatine, nu transmite
presiuni suportului muco-osos, deoarece proteza are sprijin dento- parodontal.Nu ajunge în zona rugilor
palatine.
Dacă există torus palatin sau rafeu median proeminent este necesară despovărarea acestor zone.Grosimea
folierii este în funcţie de mărimea torusului(0,5-1 mm) sau rafeului median(0,3-0,4 mm).
PLĂCUŢA MUCOZALĂ CU LĂŢIME MARE
Este utilizat în edentaţiile terminale când crestele sunt bine reprezentate, există mai mult de şase dinţi
restanţi, iar torusul maxilar este absent sau de mici dimensiuni, sau în edentaţiile latero-terminale.
Acoperă aproximativ 2/3 din suprafaţa bolţii palatine, limita lui anterioară ,care ajunge de obicei în zona
rugilor palatine este o linie imaginară ce uneşte cei mai anteriori pinteni ocluzali.Această margine se
termină în depresinuea dintre două rugi palatine şi nu pe proeminenţa unei rugi, deoarece marginea prea
reliefată este uşor sesizată de limbă şi deci inconfortabilă pentru pacient.
Limita posterioară a conetorului este ceva mai anterioară de linia AH;se consideră că lăţimea acestui
conector principal trebuie să fie cel puţin egal cu lungimea şeilor.
În zona de unire cu şeile metalice, plăcuţa mucoazală, ca de altfel toţi conectorii principali maxilari, este
mai groasă şi prezintă un prag extern şi unul mucozal, la care se va termina acrilatul şeilor, iar joncţiunea
cu conectorii secundari se face în unghiuri rotunjite.
În dreptul dinţilor restanţi este obligatorie decoletarea plăcuţei, aceasta trecând la 5 mm de parodonţiul
dinţilor.
PLĂCUŢA MUCOZALĂ ANTERIOARĂ ŞI POSTERIOARĂ
Este indicată atunci când există un torus palatin mare situat în mijlocul bolţii sau în cazurile în care
pacienţii tolerează cu dificultate o placă palatină completă; se poate utiliza în toate tipurile de edentaţii.
Are formă de paralelogram cu unghiuri rotunjite; lasă liberă zona centrală a bolţii palatine şi este cel mai
rigid conector principal, dar puţin utilizat. Plăcuţa anterioară este mai lată, având cam 6-9 mm; se
plasează cu marginea anterioară la cel puţin 5 mm de parodonţiul dinţilor restanţi, paralel cu acesta între
două rugi palatine, fără să depăşească pintenii cei mai anteriori.Faţa externă a plăcuţei anterioare trebuie
să redea forma anatomică a zonei pe care se aplică.
Plăcuţa posterioară este mai îngustă, având 4-5 mm lăţime şi ajunge până în apropierea liniei AH;pe
secţiune trebuie să fie semiovală, aspectul fiind asemănător cu al unei bare.
Plăcuţa anterioară şi posterioară vor fi unite de două benzi laterale de 5-6 mm lăţime , plasate paralel cu
parodonţiul marginal al dinţilor laterali şi la o ditanţă de 5 mm de acesta.

PLĂCUŢA ÎN FORMĂ DE “U”

Este indicată numai în cazurile în care există un torus palatin mare, plasat posterior până aproape de
limita distală a palatului dur.
Marginea anterioară se plasează la cel puţin 5 mm de parodonţiul marginal al dinţilor frontali şi laterali,
iar marginea posterioară ajunge până în apropierea bazei torusului.Pentru a fi suficient de rigid, se
recomandă ca acest conector să aibă grosimea de 0,6 mm.
PLĂCUŢA ÎN FORMĂ DE “U”PLĂCUŢA DENTO-MUCOZALĂ
Este indicat când există mai puţini dinţi restanţi(numai grupul frontal), creste bine reprezentate sau torus
palatin situat posterior.Poate fi utilizat şi în edentaţiile asociate cu breşe frontale, dinţii artificiali fiind
fixaţi de conectorul principal.
Plăcuţa dento-mucozală ajunge pe dinţii frontali până în regiunea supracingulară, la acest nivel marginea
conectorului fiind subţiată, se pierde lin pe dinţi.
PLACA PALATINALĂ COMPLETĂ
Este indicat în cazurile clinice cu puţini dinţi restanţi şi creste atrofiate.Marginea anterioară ajunge pe
dinţii frontali supracingular asemănător plăcuţei dento- mucozale.Sprijinul dento-parodontal se asigură
prin crearea de trepte supracingulare pe canini şi centrali, sau prin realizarea unor gheruţe incizale care
sunt nefizionomice.Interdentar placa ajunge până la nivelul punctelor de contact dintre dinţi.
Dacă există treme sau distemă, placa poate fi întreruptă la acest nivel ca şi plăcuţele dento-mucozale,
pentru a nu afecta fizionomia.