ALEGEREA DINŢILOR

ARTIFICIALI
Curs nr. 7
ALEGEREA DINŢILOR FRONTALI

 1. mărime

 2. formă

 3. culoare

 4. material
MĂRIMEA DINŢILOR FRONTALI
 LEE raportează lăţimea
frontalilor superiori la
lăţimea nasului.

 Distanţa care separă

feţele externe ale celor
două aripi ale nasului
corespunde celei care
separă vârful cuspizilor
celor doi canini superiori,
iar lăţimea incisivului
central superior
reprezintă ¼ din această
distanţă.
 Lăţimea totală a celor
şase dinţi frontali
superiori este de
obicei egală cu
distanţa dintre cele
două linii ale caninilor
trasate pe bordurile de
ocluzie.
 Se măsoară de obicei
distanţa cu o riglă
flexibilă apoi se alege
o garnitură
corespunzătoare ca
dimensiune.
 În caz de montări atipice se vor alege:
 dinţi mai laţi, dacă se va realiza o
montare cu dinţi înghesuiţi;

 dinţi mai înguşti, dacă se va realiza o

montare cu diastemă şi treme.
 Înălţimea dinţilor frontali superiori
este aleasă în funcţie de:

 vârsta pacientului;
 lungimea buzei superioare şi gradul ei
de mobilitate;
 gradul de supraocluzie pe care l-a avut
pacientul când era dentat.
VÂRSTA

 dinţii devin mai scurţi prin abraziune;

 tonusul buzei superioare scade cu vârsta
acoperind mai mult din dinţi.
LUNGIMEA BUZEI

 la pacienţii cu buza superioară scurtă, se

vede jumătate din centralul superior
când buza este relaxată;
 la pacienţii cu buza superioară lungă
dinţii pot fi acoperiţi în totalitate, chiar
dacă pacientul este tânăr.
SUPRAOCLUZIE

 în ocluzia adâncă acoperită dinţii

superiori vor fi mai vizibili
 ALEGEREA ÎNĂLŢIMII INCISIVULUI CENTRAL
SUPERIOR

 Berry raportează înălţimea la înălţimea

feţei, apreciind că acest raport este de
1/20.
 Se alege incisivul central superior, care
trebuie să aibă muchia incizală la nivelul
planului de orientare protetică şi coletul
la nivelul liniei surâsului.
 DISTANŢA DINTRE PLANUL DE OCLUZIE AL
ŞABLONULUI ŞI LINIA SURÂSULUI DE 3-4 MM

 Datorită excursiei limitate a buzei

superioare, coletul dinţilor trebuie plasat
la 3-4 mm deasupra marginii libere a
buzei superioare în timpul surâsului.
 Dacă DVO este subevaluată se
redetermină.
DISTANŢA DINTRE PLANUL DE OCLUZIE AL ŞABLONULUI ŞI
LINIA SURÂSULUI ESTE FOARTE MARE

 pacientul are dinţii foarte lungi

 există vizibilitate mare a gingiei în timpul
surâsului
 DVO supraevaluată
DIMENSIUNEA DINŢILOR BINE ALEASĂ

 lungimea feţei/lăţimea feţei = lungimea

dinţilor/lăţimea dinţilor
Forma dinţilor
 Există corelaţii între faţă
şi dinţi = armonie
dento-facială.
 Încă din 1911,
WILLIAMS a arătat că
forma incisivului central
superior corespunde cu
conturul răsturnat al
feţei.
WILLIAMS a clasificat forma feţei în:

 pătrată
 ovoidă
 ascuţită
 MUZI (1959) introduce
noţiunea de armonie
dento-somatofacială,
arătând că forma
incisivilor este corelată
şi cu forma generală a
corpului.
 În concepţia lui, indivizii
mici de statură au dinţi
mai scurţi şi mai laţi, în
timp ce indivizii înalţi
au dinţi lungi şi
dreptunghiulari.
LEJOYEUX consideră că forma dinţilor anteriori
este influenţată de mai mulţi factori:

 arhitectura facială osoasă;

 conturul părţilor moi;
 sexul;
 vârsta;
 tipul constituţional;
 personalitatea pacientului.
 GRANT şi JOHNSON sunt de părere că
vârsta, sexul şi personalitatea sunt
factori decisivi în alegerea formei dinţilor.
 Cu cât pacientul este mai vârstnic,
muchia incizială, prin uzură, devine mai
groasă şi dintele pare mai robust.
 La femei, dinţii au
linii mai blânde şi
mai rotunjite, formele
feminine fiind
înscrise într-o sferă.
 Dinţii masculini
trebuie să confere
forţă, vigoare, o
oarecare aparenţă
de rigiditate, formele
masculine fiind
înscrise într-un cub.
PROFILUL PACIENTULUI

 Unei frunţi bombate,

unor obraji rotunzi,
trebuie să le
corespundă dinţi cu
contur asemănător.
 Unei frunţi late şi
unor obraji scobiţi le
corespund dinţi plaţi.
 FRUSH şi FISHER clasifică personalităţile
în trei categorii:

 viguroşii, cu incisivii centrali foarte

aparenţi, cu alură robustă şi primitivă;
 delicaţii, cu incisivi centrali, fragili şi
şterşi;
 intermediarii, constituind majoritatea, cu
dinţii agreabili, robuşti în mod moderat,
sănătoşi şi plăcuţi.
 Caninul este ascuţit la tineri, la viguroşi, la
agresivi.
 Caninul este pătrat la pacienţii robuşti, în
vârstă.
 Caninul este rotunjit la femei, la persoanele
blânde.
 Culoarea dinţilor frontali
este dominată de:

 culoarea de bază;
 strălucirea şi luminozitatea;
 gradul de saturaţie;
 transluciditatea.
 Culoarea de bază este  Gradul de saturaţie
galbenul (culoarea este dat de cantitatea de
dentinei), la care se culoare care intră pe
adaugă nuanţe de unitatea de suprafaţă.
cenuşiu, albastru, roz. Un dinte este saturat la
 Strălucirea este dată de colet faţă de treimea
variaţia de luminozitate incizială.
sau întunecime a  Transluciditatea,
dintelui, impusă de datorată smalţului, este
culorile alb şi negru. mai evidentă spre
muchiile inciziale.
Alegerea culorii se face în funcţie de:

 Vârstă
 dacă pacientul este tânăr, se va reduce din
porţiunea de la colet, lăsând marginea
incizială translucidă intactă;
 dacă pacientul este vârstnic, se va reduce
din marginea incizală făcând dintele mai
saturat.
Alegerea culorii se face în funcţie de:

 Sexul pacienților

Dinţii sunt mai deschişi la femei decât

la bărbaţi.
Alegerea culorii se face în funcţie de:

 Personalitate

La pacienţii delicaţi, culoarea este

mai deschisă, la cei viguroşi este mai
închisă.
Alegerea culorii se face în funcţie de:

 Cadrul în care dinţii urmează să se

armonizeze: culoarea tegumentelor,
culoarea ochilor, culoarea părului.
LEJOYEUX recomandă ca alegerea dinţilor frontali să
se facă în următoarele condiţii:
 se va stabili culoarea la
lumina zilei, în orele de
luminozitate maximă.
Excepţie fac situaţiile când
pacientul este actor de
cinema sau televiziune, când
ne vom plasa în condiţii
apropiate de cele în care
acesta îşi exercită profesia;
 se aşează pacientul în faţa
ferestrei, care nu trebuie să
fie expusă spre sud, pentru a
avea lumină difuză;
 se umezeşte cheia de
culori. Dacă se folosesc
pentru alegerea culorii dinţii
extraşi ai pacientului, aceştia
trebuiesc de asemenea
umeziţi;
 se privesc dinţii 5-10
secunde, apoi privirea
trebuie să alunece către faţa
pacientului, reconstituind
mintal efectul estetic.
MATERIALUL

 dinţi din porţelan

 dinţi din acrilat
 Avantaje şi dezavantaje
ale dinţilor din porţelan şi acrilat

PROPRIETĂŢI ACRILAT PORŢELAN

uzura în timp poate fi rapidă foarte lentă

fragilitate dur, dar nu crapă fragil, poate crăpa

uşurinţa prelucrării uşor de frezat şi mai greu de frezat şi

relustruit relustruit

estetica poate fi excelentă poate fi excelentă

 Avantaje şi dezavantaje
ale dinţilor din porţelan şi acrilat

PROPRIETĂŢI ACRILAT PORŢELAN

uşurinţa în uşor de greu de

modificare individualizat individualizat

zgomot în timpul sunet discret la sunet ascuţit la

utilizării contactul dinte contact
dinte
retenţia la baza chimic mecanic
protezei

transmiterea transmit forţe transmit toate

forţelor ocluzale reduse forţele
 În ultimii 50 de ani au fost făcute progrese
importante care vizează rezistența la uzură și
fizionomia dinților din rășini acrilice.

 Cea mai importantă realizare a fost lansarea

efectului de perlă de către firma Ivoclar.

 Aceasta nu este o culoare propriu-zisă, ci o

calitate optică a unui material original.
 Efectul de perlă se manifestă printr-o
transparență particulară, nu doar la nivelul
marginii incizale, ci a dintelui în întregime, în
condițiile de luminozitate a cavității bucale.

 Efectul de perlă a fost obținut prin

încorporarea în masa acrilică a unor particule
a căror dimensiune corespunde diferitelor
lungimi de undă a culorilor ce compun lumina.
 Aceste particule, denumite particule opace,
absorb undele cele mai lungi și difuzează
undele mai scurte – pe cele azurii – ceea ce
explică irizarea albăstruie a dintelui, sub
influența luminii naturale și artificiale.

 Această irizare albăstruie este suficientă

pentru neutralizarea nuanței gri-întunecat care
reprezintă fondul cavității bucale și care se
proiectează asupra dințior artificiali.
 Alegerea dinţilor laterali

 1- Mărimea
 2- Forma
 3- Culoarea
 4- Materialul
Mărimea dinţilor laterali

Alegerea dinţilor laterali se face în

funcţie de spaţiul disponibil definit de trei
dimensiuni :
a- dimensiuena mezio-distală;
b- dimensiunea ocluzo-gingivală;
c- dimensiunea vestibulo-linguală.
Dimensiunea mezio-distală

 Cei doi PM şi cei doi M

trebuie să se încadreze
în spaţiul dintre faţa
distală a caninului şi
limita anterioară a
tuberculozităţii
maxilare (la maxilar),
respectiv a tuberculului
piriform (la mandibulă),
deoarece nu se
montează dinţii pe
aceste formaţiuni
anatomice.
Dimensiunea ocluzo-gingivală

 Teoretic, înălţimea
dinţilor posteriori
trebuie să fie egală
cu jumătatea
distanţei dintre cele
două creste din care
se scade grosimea
bazei protezei (2-4
mm).
Dimensiunea vestibulo-linguală

 Va fi aleasă în funcţie de caracteristicile

ţesutului de suport, în special în funcţie de
lăţimea crestei edentate mandibulare (creastă
lată – dinţi mai laţi; creastă îngustă – dinţi
mai înguşti).
 În general se aleg dinţi mai înguşti decât cei
naturali pentru a mări spaţiul funcţional al
limbii şi pentru a reduce presiunile pe care le
suportă crestele edentate.
Lăţimea dinţilor laterali trebuie aleasă în aşa fel încât
în momentul montării lor să poată fi respectate
regulile:

faţa linguală a dinţilor laterali nu faţa linguală a dinţilor laterali nu

trebuie să depăşească
verticala ridicată de pe
linia oblică internă
trebuie să depăşească
o linie care uneşte faţa mezială
a caninului cu faţa linguală a
tuberculului piriform
(regula lui POUND)
Forma dinţilor laterali

 Din punct de vedere ocluzal dinţii

artificiali se grupează în două clase
principale:
 dinţi posteriori anatoformi;
 dinţi posteriori funcţionali

(neanatomici) cu faţa ocluzală plană,

deci cu pante cuspidiene de 0.
Dinţii posteriori anatoformi pot fi utilizaţi, după
LEJOYEUX, în următoarele situaţii clinice:

 pacienţii tineri edentaţi  înregistrarea relaţiei centrice

prematur şi la pacienţi cu
creste edentate
proeminente, acoperită cu
mucoasă sănătoasă şi
aderentă;
 vechi purtători de proteze
cu dinţi cuspidaţi;
 predominanţa mişcărilor de
masticaţie verticale;
 condilii mandibulari
alungiţi situaţi într-o
cavitate glenoidă profundă;
obţinută fără dificultăţi, ceea
ce se traduce printr-un arc
gotic bine trasat cu contur
net şi foarte precis;
 evidenţierea după montarea
în articulator a modelelor, a
unor rapoarte favorabile
între crestele edentate,
adică: creste paralele între
ele şi paralele cu planul de
ocluzie, de dimensiuni
aproximativ egale şi cu
raport interalveolar normal.
Culoarea dinţilor laterali

 Culoarea dinţilor laterali trebuie să fie

aceeaşi cu cea aleasă pentru dinţii
frontali.
Materialul
Dinţii din acrilat vor fi preferaţi în următoarele
situaţii:
 când spaţiul dintre cele două creste este redus;
 când pacientul este vechi purtător de proteze cu dinţi
artificiali din acrilat;
 când ţesuturile de suport sunt deplasabile (câmp
protetic moale);
 când relaţia centrică a fost obţinută greu şi se
preconizează o echilibrare ocluzală laborioasă în faza
de inserare a protezelor în cavitatea bucală.
 Întrucât atât dinţii din acrilat cât şi cei din
porţelan au avantaje şi dezavantaje,
cercetările pentru găsirea de noi
materiale au continuat.
 Astfel au apărut pe piaţă dinţii
ORTHOSIT (Ivoclar, 1972) şi dinţii
BIOSTABIL (De Trey, 1984).
MARIANI şi SARROCHI (1986) sunt de părere că aceste
materiale prezintă numeroase avantaje:

 o mare stabilitate a  scad traumatismul la

D.V.O. nivelul mucoasei în
 o mare stabilitate a comparaţie cu dinţii din
rapoartelor dento – porţelan;
dentare iniţiale;  compatibilitate perfectă
 eficacitate masticatorie cu antagoniştii,
mare; indiferent dacă aceştia
 igienă protetică perfectă; sunt dinţi naturali, din
aur sau porţelan;
 absenţa zgomotului în  relustruirea perfectă
masticaţie şi deglutiţie; după şlefuirea de
echilibrare;
 legătură perfectă cu
baza protezei.
Mulțumesc pentru atenție!