Universitatea de Vest “Vasile Goldiș” Arad

Facultatea de Medicină Dentară

Anul 5

Selecţia culorii în estetica dentară

Materia: ESTETICA DENTARA

Sef lucrari: DR. BERARI ADELINA

Asistent universitar: DR. ELISEI GABRIELA

Referat realizat de studentul PURECE VLAD facultatea MEDICINA DENTARA,

anul 5, grupa 6
Alegerea culorii

-Alegerea culorii dentare reprezintă o etapă importantă ce însoţeşte un număr mare de

manopere stomatologice.

Alegerea culorii se poate realiza prin două metode: metode vizuale (subiective) care
constau în comparaţia unităţii dentare cu eşantioanele cheilor de culori şi metode
instrumentale (obiective) bazate pe instrumente de măsură: spectrofotometre dentare,
colorimetre dentare sau analiza imaginilor preluate digital. Analiza instrumentală a culorii a
fost introdusă în scopul transformării unor metode de analiza subiectivă într-o metodă
obiectivă, ce permite exprimarea numerică prin diferite sisteme, a parametrilor culorii.

În acest mod sunt evitate variaţiile induse de particularităţile de percepţie

individuale, precum şi erorile generate de fenomenul de metamerism. În cele ce urmează
vom prezenta mai detaliat unele sisteme de analiză şi cuantificare ale culorii. 1. Sistemul
Nunsel (NSL): Nuanţă, Saturaţie, Luminozitate Nuanţa este percepută de celulele cu
conuri, fiind dată de lungimea de undă a radiaţiei luminoase.

La dinţi se pot distinge 10 nuanţe cuprinse între lungimile de undă 3,75 şi 8,75.
Saturaţia este determinată de concentraţia de pigment cromatic din dinte (ex. culoarea
palidă diferă de culoarea intensă). Saturaţia culorii dintelui creşte odată cu înaintarea în
vârstă. Reducerea saturaţiei duce la eliminarea sau reducerea pigmentului cromatic (stă la
baza tehnicilor de albire). Creşterea saturaţiei culorii se face prin tehnici de polimerizare a
răşinilor compozite în mai multe straturi (Tehnica Sandwich).

Luminozitatea este percepută de celulele cu bastonaşe şi reprezintă cantitatea de

energie luminoasă reflectată de un obiect. Alternanţa reflexie/absorbţie reprezintă jocuri de
culori între alb şi negru. Sistemul de percepţie a luminozităţii poate exista independent de
celelalte posibilităţi de evidenţiere a culorii (ex. vedere alb-negru). Prin reducerea
luminozităţii (ex. reducerea fantei palpebrale) se va reduce câmpul vizual, iar imaginea se
transformă într-o imagine cu o cromatică mai puţin intensă.

Sistemul este prezentat ca un album de culori care se compune din 10 file: o filă
pentru fiecare nuanţă şi două coordonate: pe verticală – luminozitatea, iar pe orizontală –
saturaţia. 2. Sistemul CIELAB – identifică şi stabileşte culoarea cu ajutorul a trei
parametrii: luminozitatea, parametrii cromatici roşu (+) până la verde (-) şi parametrii (+) à
(-), unde (+) este galben, iar (–) este albastru.

Sistemul identifică culoarea bazându-se pe proprietatea unor suprafeţe de a

permite ca prin straturile de acoperire să poată trece radiaţiile luminoase sau cât de
permisibilă la lumină este suprafaţa dintelui. La dinţi, radiaţia luminoasă pătrunde în funcţie
de gradul de mineralizare (ex. dinte compact, mat à intens mineralizat). Sistemul
furnizează date despre culoare astfel: informaţii privind intensitatea culorii (ex. o scară a
intensităţii culorii între 0 şi 4), informaţii privind localizarea culorii (pe toată suprafaţa
vestibulară, pe incizal, pe cervical). Fluorescenţa dinţilor este proprietatea unui obiect de a
reflecta radiaţiile în spectrul vizibil după ce au fost expuse la o sursă de radiaţii UV (ex.
identificarea banilor falşi, dinţii de acrilat nu reflectă UV în discotecă).

La dinţii naturali, dentina este cea care determină gradul de reflexie al UV (gradul
de fluorescenţă a dentinei). Această calitate are o aplicaţie practică foarte importantă
pentru producătorii materialelor dentare. Materialele dentare (compozitele pentru obturaţii
şi ceramicile pentru reconstituiri) trebuie să se apropie cât mai mult de natural; ex. se ia
culoarea dinţilor vecini, pentru a avea un un cod de culoare la care avem un grad de
fluorescenţă à materiale cu acelaşi cod de culoare (dentina dă culoarea) à cu acelaşi grad
de fluorescenţă
Culoarea dinţilor naturali

Prezintă următoarele particularităţi: · culoarea este cuprinsă în spectrul de culori perceptibil,

· luminozitatea dinţilor naturali este între 5,8 şi 8,5,
· saturaţia este cea care dă culoarea dinţilor naturali şi este între
1,5 şi 5,6,
· culoarea dinţilor naturali variază în funcţie de grosimea
straturilor dentare, de pigmentul cromatic al dentinei, de extinderea
straturilor dentinare spre margini (apical, proximal şi incizal).

Culoarea dinţilor naturali este influenţată de calitatea pulpei dentare; la o vârstă tânără avem
dinţi transparenţi, pe când la o vârstă înaintată sunt prezenţi dinţi galbeni, pulpa fiind colonizată de
dentină secundară. Suprafaţa dentinară a dinţilor tineri poate avea reflexe de alb-roz prin reflexia
luminii din zona pulpei dentare.

Modificările biologice ale pulpei dentare sunt reprezentate de necroza pulpară, care poate da
dintelui o culoare cu reflexe gri-gălbui (dinte mort) sau hemoragii pulpare evidenţiate la un dinte de
culoare roşiatică (iniţial), culoarea transparând la colet; în timp, odată cu oxidarea şi degradarea
sângelui din canalicule, dintele ia un aspect mat.

Materialele de obturaţie pot modifica aspectul dinţilor naturali astfel: cimentul fosfat de zinc
şi eugenolul îngălbenesc dintele (Forfenan), bachelitele sau gutaperca dau o culoarea roz a dintelui
(Endometazona), pe când DCR-urile din fibră de sticlă sunt cele mai estetice. Una din condiţiile
esenţiale ale materialelor de obturaţie radiculară sau a DCR-urilor este aceea de a nu modifica
culoarea dinţilor naturali.

Materialele de obturaţie de canal eliberează pigmenţi care se răspândesc în ţesuturile dure

dentare şi se fixează mai ales în dentină (mai puţin în smalţ), deoarece pigmenţii sunt fixaţi de
matricea organică de colagen.

Dentina are rol în stabilirea culorii dinţilor naturali datorită faptului că, culoarea dentinei
este influenţată de vârstă, astfel dentina primară, prezentă la dinţii naturali tineri, are o culoarea alb-
gălbuie, pe când dentina secundară, prezentă la dinţii maturi are o nuanţă mai portocalie, culoarea
dintelui devenind mai opacă. În consecinţă putem spune că dentina are un rol esenţial în stabilirea
culorii de bază a dintelui natural.
 Smalţul dinţilor naturali are un aspect de jad sau de piatră translucidă şi influenţează gradul
de transluciditate a dinţilor naturali astfel: dacă smalţul este bine reprezentat pe toată suprafaţa
vestibulară, avem dinţi mai translucizi, dacă avem smalţ mai bine reprezentat în zona incizală,
transluciditatea şi luminozitatea sunt crescute, dacă avem smalţ bine reprezentat în 1/3 mijlocie,
există o compunere a culorii între nuanţa de galben a dentinei şi transluciditatea smalţului.

Spre apical (colet) transluciditatea este neutră, dentina fiind mai slab reprezentată; de obicei
avem o culoare cu o saturaţie pigmentară mai mare, iar smalţul de la suprafaţă se subţiază treptat.
Culoarea este influenţată de relaţia smalţ/vârstă. La dinţii naturali tineri luminozitatea este mare, cu
saturaţie pigmentară redusă, transluciditate este mai redusă faţă de dinţii adulţilor, iar textura este
mai accentuată (dinte cu aspect faţetat).

La dinţii maturi saturaţia pigmentară creşte, apare dentina secundară care se pigmentează,
smalţul se abrazează, iar dentina devine tot mai vizibilă.

Creşterea şi dezvoltarea smalţului pe suprafaţa dinţilor adulţi ridică gradul de opalescenţă a

dinţilor şi dă un aspect pietrificat (dentina JAD). Alegerea culorii dinţilor se poate face cu cheile de
culori, care pot fi chei de culori pentru culoarea dinţilor, chei de culori pentru nuanţe de gingie sau
chei pentru nuanţe de culori faciale.

Este necesar ca eşantioanele din cheia de culori să acopere toate nuanţele de culori posibile
ale dinţilor naturali. De ex. cheia de culori VITA clasică conţine următoarele nuanţe de culori:
familia de culori A – brun-rozat, familia de culori B – galben-portocaliu, familia de culori C – gri-
verzui, şi familia de culori D – gălbui-gri. Fiecare familie de culori are un grad de saturaţie
pigmentară, de exemplu pe scara A: A1, A2, A3, A3,5, A4; gradul de saturaţie pigmentară creşte de
la A1 la A4 şi scade nivelul de luminozitate dentară.

Cheia CROMOSCOP-Pan (Ivoclar) face o aranjare a eşantioanelor după o hartă a dintelui.

Cheia VITA 3D MASTER alege o culoare după 3 parametrii: codul albăstrui – dat de
instrumentul de citire a straturilor de pe suprafaţa vestibulară a dintelui, codul roşu – după citirea
cromaticii dentinei care devine şi culoarea de bază (culoarea de referinţă). După forma şi
intensitatea gradului de luminozitate există 5 grupe a dinţilor naturali. Ca o observaţie, grupa 6
reprezintă grupa dinţilor albiţi artificial în interiorul fiecărei grupe.
Factorii care pot influenţa alegerea culorii pot fi: 1. subiectivi - gradul de experienţă al
clinicianului sau calităţile sale paravizuale (ex. indivizi cu afinitate vizuală coloristică foarte
dezvoltată) 2. obiectivi - distanţa faţă de obiectiv (dinte) sau îndepărtarea de obiectiv: când luăm
culoarea (în ansamblu a grupului frontal – culoarea de bază a grupului = A2-A3), ne îndepărtăm
puţin de dinţii frontali. La alegerea culorii unui dinte vom ţine cont de culoarea de ansamblu a
grupului frontal.

Concluzii

Ca şi concluzii în alegerii culorii, putem spune că este necesar a se ţine seama de culoarea
cadrului în care se face selecţia culorii, lumina incidentă, proprietăţile intrinseci ale cheii de culori
(materialul din cheie, grosimea eşantioanelor); alegerea culorii se face la începutul şedinţei, dinţii
trebuind să fie hidrataţi şi curăţaţi - se îndepărtează placa dentară, petele de culoare, obturaţiile.
Sunt îndepărtate apoi sursele de culoare din jurul gurii: ruj, bijuterii foarte colorate şi se
îndepărtează sursele de lumină din spectrul corectat.
Webgrafie: http://www.amtsibiu.ro/Arhiva/2010/Nr4/Nicolae2-ro.pdf