CURSUL III

ELEMENTELE COMPONENTE ALE PROTEZEI PARŢIALE ACRILICE

MOBILIZABILE
ELEMENTELE COMPONENTE
• Arcada artificială;
• Şeile;
• Elementele de legătură între şei;
• Elementele de menţinere, sprijin şi stabilizare.

ELEMENTELE PROTEZEI PARŢIALE

ACRILICE
ARCADA ARTIFICIALĂ

Este reprezentată de dinţii artificiali care înlocuiesc unităţile dento-

parodontale lipsă. Şi în terapia edentaţiilor parţiale prin proteze
mobilizabile, rezistenţa mecanică a dinţilor artificiali reprezintă un
deziderat deoarece influenţează distribuţia stopurilor ocluzale.
Cu cât edentaţiile sunt mai întinse (extinse, subtotale) cu atât
principiile şi metodele de montare a dinţilor artificiali seamănă tot
mai mult cu cele ce se aplică la protezarea edentaţiilor totale. De
obicei, în edentaţia parţială sunt utilizaţi dinţii anatoformi. Ca atare
au aspect, culoare, formă, dimensiuni, similare cu cei naturali.
MATERIALE DIN CARE SE POT
CONFECŢIONA:
• Dinţi artificiali din polimeri (răşini acrilice, diacrilice, materiale compozite).
• Dinţi artificiali din ceramică – sunt fabricaţi numai industrial.
DINŢII DIN POLIMERI
AVANTAJE:
• Pot fi adaptaţi cu uşurinţă prin şlefuire dimensiunilor spaţiului
edentat;
• Pot fi modificaţi ca formă şi adaptaţi ocluzal;
• Se pot relustrui;
• Legătura cu şeile este chimică, o legătură puternică;
• Legătura chimică se poate suplimenta prin retenţii mecanice;
• Au greutate redusă;
• La protezele imediate pot fi confecţionaţi odată cu baza protezei;
• Nu necesită aparatură sofisticată pentru montare şi ajustare;
• Au un preţ de cost mai scăzut.
 Dinţii artificiali se livrează în garnituri. Pe un suport de material
plastic se află de obicei o bandă de ceară în care sunt fixaţi dinţii. Pe
fiecare garnitură sunt marcate o serie de însemne cu semnificaţie
proprie: tip, mărime, formă, culoare, etc. Alături de garniturile de
dinţi se livrează şi o cheie de culori, care cuprinde patru grupe de
diferite nuanţe:
• Grupa A: nuanţă brună;
• Grupa B: nuanţă gălbuie;
• Grupa C: nuanţă gri-albăstruie;
• Grupa D: nuanţă roz-portocalie.
Pentru fiecare nuanţă există diferite intensităţi de culori în funcţie de
firma producătoare. În cadrul aceleaşi nuanţe, în afară de
intensitatea culorii diferă şi luminozitatea, care nu este obligatoriu să
fie mai slabă pentru nuanţele mai intense.

GARNITURĂ CU DINŢI LATERALI

 METODE DE DETERMINARE A CULORILOR DINŢILOR ARTIFICIALI

Culoarea, forma şi dimensiunea sunt factori determinanţi în practica dentară

pentru restaurările coroanelor dinţilor şi a arcadelor. Alegerea de către medic
a unei culori cât mai apropiată de cea a dinţilor naturali este o funcţie de
evaluare subiectivă a medicului dentist, la care este posibil să participe şi
pacientul şi chiar un membru de familie al acestuia.
Smalţul, care conţine aproximativ 97% substanţe minerale, prezintă
translucididate şi poate să transmită lumina. Dentina este mai puţin
translucidă şi transmite mai redus lumina.
Smalţul produce un efect caracteristic pentru treimea incizală. În treimea
medie există o cantitate mare de dentină, smalţul acoperitor are parţial
culoarea ei, în final culoarea este galben-portocalie.
În treimea din apropierea limitei cervicale a coroanei dentare, smalţul se
termină sub o formă teşită (chanfrein). Această zonă are o nuanţă galben-
portocalie sau brună, în funcţie de calcificarea dentinară.
 Feţele vestibulare ale dinţilor frontali prezintă de obicei trei nuanţe
cromatice:
• În zona coletului este mai închisă;
• În treimea incizală nuanţa este mai deschisă;
• În treimea mijlocie există o nuanţă intermediară.

Nuanţele cromatice ale vârstnicilor sunt mult mai închise decât cele ale
tinerilor. Modificări mai mici sau mai mari apar în:
• Particularităţi genetice, specifice fiecărui individ;
• După intervenţii stomatologice - obturaţii, pulpectomii, etc.;
• La fumători;
• La pacienţii cu igienă necorespunzătoare.
 În cazul aceluiaşi pacient, culoarea poate fi aceeaşi pentru toţi dinţii, dar
intensitatea poate fi diferită în funcţie de dinte. Astfel:
• Un canin poate apărea mai galben decât incisivul central datorită grosimii
mai mari a smalţului şi dentinei, care-i conferă o nuanţă mai închisă.

• Nuanţa unui dinte variază, la colet va fi mai închisă decât incizal.

• Dinţii devin mai închişi la culoare cu cât sunt situaţi mai posterior pe
arcadă.
• Dinţii arcadei inferioare sunt mai închişi la culoare decât cei
superiori.
 1. Metoda vizuală de
determinare:
Este cea mai utilizată la ora actuală şi se realizează cu cheia de culori. Sproull
(1973) a sintetizat condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească o cheie de
culori:
• Aşezarea culorilor într-o anumită ordine, după sistemul de ordonare al culorilor
propus de Munsell (1961);
• Distribuţia corespunzătoare a culorilor pe suprafeţe.
Dacă o cheie de culori nu îndeplineşte condiţiile aranjamentului adecvat în
intervalul de culoare, ea are următoarele deficienţe:
• Timpul pentru alegerea culorii durează prea mult deoarece medicul se decide
greu cum să înceapă;
• Verificarea corectă a nuanţei este greu de realizat;
• Volumul intervalului de culoare ocupat de materiale pentru care trebuie
realizată alegerea în cheia de culoare nu este suficient.
 Calităţile unei chei adecvate de
culori sunt:
• Corelaţia nuanţelor cu a dinţilor naturali;
• Aranjamentul culorilor astfel încât alegerea să fie relizată în cel mai scurt timp;
• Diversitatea nuanţelor astfel încât să satisfacă toate cerinţele.
Deficienţele unei chei de culori pot fi
reprezentate de:
• Volumul intervalului de culoare necesar nu este satisfăcător;
• Lipseşte aranjamentul ordonat între extremităţile cheii;
• În anumite zone există o aglomerare de culori.
Tipuri de chei de culori:
VITA CLASSIC
Este cea mai utilizată cheie de culori care este divizată în nuanţe A, B, C, şi D,
ultimile două fiind rare la dinţii naturali. Medicul alege prin comparaţie cu
culoarea dintelui natural una din monstrele numerotate ale cheii de culori şi
transmite informaţia prin fişa de laborator tehnicianului dentar.
Procedeul este simplu dar prezintă dezavantajul legat de subiectivismul determinării
culorii şi de faptul că o cheie de culori poate să nu acopere toată gama de culori a
dinţilor naturali.
CHEIE DE CULORI CLASICĂ

ALEGEREA CULORII
 VITA SYSTEM 3D MASTER
Este construită după un principiu de ordonare colorimetrică,
alegerea culorii făcându-se pas cu pas, după un sistem logic:
luminozitate, intensitate şi nuanţă. Cu ajutorul a 26 modele de
culoare se acopere 95% din culorile dinţilor naturali, acestea putând
fi reproduse ţintit. Culorile cele mai frecvent utilizate sunt în centrul
cheii de culori.
Tehnica de alegere a culorilor:
• Culoarea se alege pe dintele uscat şi controlat în continuare de umiditate;
• Culoarea este aleasă în mijlocul zilei. Lumina solară puternic strălucitoare,
împreună cu cerul albastru, pot accentua componenta albastră a spectrului;
• Nu se utilizează lumina solară directă;

• Pacientul trebuie să stea în picioare în faţa ferestrei cabinetului încît să existe o

mare cantitate de lumină naturală, care să evidenţieze dinţii arcadei dentare;
• Poziţia pacientului este dirijată astfel încât privirea medicului să fie situată pe
acelaşi plan orizontal cu planul de ocluzie al arcadei dentare la care se
determină culoarea;

• Medicul odihnit selectează mai uşor şi mai bine nuanţele. Este recomandabil ca
prima alegere a culorii să se facă după examenul clinic al pacientului şi notată
în fişa de laborator;
• Câmpul vizual al medicului trebuie să fie îngustat la maximum şi să se
manifeste prin concentrarea privirii mai întâi numai asupra unui dinte, apoi pe
rând şi asupra celorlalţi. Acest lucru se obţine prin acoperirea celorlaţi dinţi;
• Dacă privirea medicului este concentrată mai mult timp pe o zonă
redusă, culoarea reală este mai gri decât nuanţa reală existentă;
• Dintele din cheia de culori este aşezat în aceeaşi poziţie cu dintele de
pe arcada dentară pentru ca să existe aceleaşi condiţii de
luminozitate;
• Concentrarea maximă a privirii trebuie să fie dirijată asupra treimii
mijlocii a coroanei, deoarece reprezintă culoarea de bază.
Alegerea culorilor în cabinet şi redarea lor în laborator constituie o
operaţie deosebit de sensibilă, rezultatul final fiind dependent de
experienţa şi abilitatea medicului dentist şi tehnicianului dentar.
2. Metode tehnice de determinare
a culorii:
Se realizează cu ajutorul spectrometrului, care poate determina
simultan valori cuprinse în domeniul spectral 380 – 750 nm.

EASY SHADE (SHOFU)

Este un aparat care realizează înregistrarea digitală a
culorii în cabinet, informaţia fiind apoi transmisă în
laborator, unde tehnicianul o analizează cu ajutorul unui
program de calculator. Acest aparat are inclus în el un
spectrofotometru, măsurătorile fiind făcute electronic.
Dispozitivul este uşor de manevrat, vârful piesei de
mână permiţând selectarea diferitelor arii din dinte cu
ajutorul programului care înregistrează treimea
cervicală, apoi cea medie şi în final treimea incizală.
Fiecare etapă poate fi repetată dacă este necesar,
putându-se face chiar şi o medie a tuturor
înregistrărilor. Aparatul indică uşor nuanţele în
concordanţă cu cheia de culori clasică Vita şi mai ales
cu Vita 3D.
 Pentru utilizarea corectă se recomandă uscarea dintelui, ţinerea capului
pacientului nemişcat pe parcursul înregistrării, citirea de mai multe ori şi
verificarea rezultatelor obţinute, fotografierea ecranului. O caracteristică
aparte permite verificarea lucrării protetice finite: se indică aparatului
culoarea corectă pe care acesta o compară cu cea a restaurării protetice,
apărând note de la 1 la 10 pentru tehnicianul dentar.
De fapt aparatul apreciază:
• O potrivire bună, imperceptibilă faţă de cea solicitată;
• O potrivire destul de bună, diferenţa este identificată de un ochi
format;
• O diferenţă perceptibilă, se recomandă ajustarea culorii.
 DEZAVANTAJELE DINŢILOR DIN
ACRILAT
• Porozitatea structurală;
• Instabilitatea cromatică;
• Fenomenul de îmbătrânire al acrilatului;
• Rezistenţă mecanică scăzută la abrazie.

COMPOZIŢIE
Dinţii artificiali acrilici se pot confecţiona atât manufactural (dinţi de
necesitate), în laboratorul de tehnică dentară, cât şi industrial. În
ambele situaţii pasta care se îndeasă în matriţe se prepară din:
• monomer (metacrilatul de metil);
• polimer (polimetacrilatul de metil).
Din punct de vedere chimic dinţii artificiali sunt compuşi din
polimetacrilatul de metil copolimerizat cu agenţi de reticulare. Uzual
se introduce o cantitate mai mare de agent de reticulare decât la
răşinile bazelor de proteze, pentru a asigura o rezistenţă crescută la
fisurare.
 COMPOZIŢIE
În zona de viitor contact cu baza protezei se înregistrează o cantitate
mai redusă de agent de reticulare, decât în zonele incizale respectiv
ocluzale, pentru a facilita legarea chimică cu polimerii din baza
protezei.
Pentru a asigura un aspect cât mai fizionomic sunt folosiţi o serie de
pigmenţi care sunt şarjaţi cu microparticule anorganice, pentru a
creşte rezistenţa.
În industrie se utilizează cu precădere acrilaţi termopolimerizabili,
dar au început să fie folosiţi tot mai des şi acrilaţii care polimerizează
la rece.
Pentru a le asigura o structură mai omogenă, şarjele de dinţi sunt
supuse şi unui regim de presiune ridicată. Procedeul propriu-zis
începe printr-o încălzire, după care se creşte temperatura până la
160 -200°C, concomitent cu presiunea.
 DINŢI DIN RĂŞINI COMPOZITE
Dinţii din răşini compozite sunt de dată mai recentă utilizaţi la
protezele parţiale acrilice. Sunt indicaţi în toate formele de ocluzii şi
în restaurări estetice deosebite. Prezintă avantajele:
• Stabilitatea coloristică în timp este mai îndelungată decât la dinţii din
acrilat;
• Rata de îmbătrânire este mai lungă;
 AVANTAJE
• Proprietăţile mecanice, datorită umpluturii anorganice, sunt cu mult
superioare celor acrilici. Astfel rezistenţa la abrazie şi duritatea este
apropiată de a dinţilor naturali şi ceramici;
• Modulul de elasticitate este mai mare decât cel al smalţului, fiind
excelenţi absorbanţi ai presiunilor ocluzale;
• Legătura cu baza acrilică a protezei este fizico-chimică şi se produce
prin termo sau fotopolimerizare;
• Pot fi prelucraţi, adaptaţi şi relustruiţi;
• Reparaţiile pentru înlocuire pot fi realizate fără dificultate;
• Faţă de dinţii ceramici au avantajele:
unirea chimică cu baza protezei;
modulul de elasticitate;
rata normală de abraziune a dinţilor antagonişti;
posibilitatea prelucrării şi relustruirii;
absenţa zgomotului la contactul cu antagoniştii.
Dinţii polimerici sunt indicaţi:
• Când există dinţi naturali pe arcada antagonistă;
• Dacă pe arcada antagonistă sunt lucrări fixe din aliaje nobile;
• Când spaţiul dintre crestele edentate este mic;
• În cazul unui câmp protetic deficitar.

DINŢII CERAMICI
AVANTAJE:
• Cromatică stabilă şi apropiată de dinţii naturali;
• Structură compactă, optimă integrată biologic;
• Aspectul, transluciditatea, au efect estetic maxim;
• Duritate mare;
• Rezistenţă crescută.
DINŢII CERAMICI
DEZAVANTAJE:

• Nu se pot prelucra;
• Nu permit ajustări de formă, volum sau ocluzale;
• Necesită montarea lor în articulator;
• Duritate mare care duce la abrazia antagoniştilor de altă compoziţie;
• Sunt casanţi;
• Se leagă mecanic de baza protezei prin crampoane sau casete
(lăcaşuri);
• Au un preţ de cost mai ridicat.
DINŢII ARTIFICIALI

Dinţii de porţelan sunt însă rar utilizaţi la proteza parţială acrilică,

deoarece nu este rentabil să stricăm o garnitură de dinţi pentru o
edentaţie parţială. Alte tipuri de dinţi (metalici sau micşti) nu sunt
utilizaţi la acest tip de proteze.
 ŞEILE PROTEZEI
ROL:
• Acoperă crestele edentate;
• Refac volumul şi forma crestelor edentate afectate de rezorbţie şi atrofie;
• Transmit forţele masticatorii suportului dento-parodontal şi muco-osos;
• Reprezintă suportul de fixare pentru dinţii artificiali;
• Se opun forţelor de deplasare verticale şi orizontale constituind un
element antibasculant;
• Numărul lor este în acord cu numărul spaţiilor protetice potenţiale.
ŞEILE PREZINTĂ TREI FEŢE
• Faţa vestibulară;
• Faţa orală (palatinală, linguală);
• Faţa internă (mucozală).
FAŢA VESTIBULARĂ
Acopere versantul vestibular al crestei de la vârful acesteia până în fundul de sac
vestibular. Marginile şeilor, care se termină în fundul de sac vestibular, vor avea
forma şi dimensiunea acestuia, deci aspect diferit, în raport cu zona în care se
termină. Ele au un aspect rotunjit, ocolind bridele şi frenul.

Acest versant vestibular se modelează anatoform mai ales în zona frontală, cu

imitarea boselor, foselor osoase. În zona frontală acest versant poate să lipsească
dacă există o progenie maxilară sau proalveolie, deoarece prezenţa lui modifică
poziţia buzei superioare.

FAŢA ORALĂ
La maxilar se continuă cu placa palatinală. La mandibulă coboară până în fundul
de sac lingual şi trebuie modelată plan -concav pentru menajarea spaţiului limbii.
Acest versant poate fi mai scurt la protezele cu sprijin exclusiv dento-parodontal.
FAŢA INTERNĂ
Acopere mucoasa de pe creste până la nivelul mucoasei pasiv-
mobile, reproduce microrelieful acesteia şi clasic nu se lustruieşte
niciodată.
Când se întind în zonele distale, şeile acopere “zonele biostatice” –
tuberozităţile la maxilar şi treimea anterioară a tuberculului
piriform la mandibulă.
ELEMENTELE DE LEGĂTURĂ
ÎNTRE ŞEI

Legătura dintre şei se face prin placa palatinală la maxilar. Aceasta

împreună cu şeile alcătuiesc baza protezei parţiale superioare.
La mandibulă, neexistând placă, după unii autori, versantul lingual al şeilor
poate fi considerat placă linguală, care se întinde pe versantul oral al
procesului alveolar din zona linguală centrală, cu posibilităţi de extindere şi
în zonele laterale. Limita superioară a acesteia este zona supracingulară a
dinţilor anteriori şi zona supraecuatorială a dinţilor laterali, iar limita
inferioară este fundul de sac lingual.
PLACA PALATINALĂ ARE
ROLUL:
• Uneşte şeile între ele;
• Transmite presiunile masticatorii de la dinţii artificiali pe câmpul
protetic, dispersându-le pe o suprafaţă cât mai mare;
• Îmbunătăţeşte stabilitatea protezelor prin adeziune.
ÎN FUNCŢIE DE ÎNTINDEREA
SA EA POATE FI:
Placa palatinală întinsă: acoperă bolta palatină în totalitate, limita
anterioară fiind zona supracingulară a dinţilor frontali, lateral, zona
supraecuatorială a dinţilor laterali, iar limita posterioară, zona de
reflexie a vălului palatin. Are o grosime de maximum 2 mm,
suprafaţa ei externă este lustruită şi va reproduce forma şi direcţia
rugilor palatine.
 Placa palatinală întinsă
Suprafaţa internă a plăcii nu se prelucrează şi se poate distanţa prin foliere de
anumite zone indicate de medic (torusul palatin, rafeul median). Reducerea
grosimii plăcii în zona dinţilor se face de obicei prin folierea modelului cu ciment,
în zona corespunzătoare festonului gingival, înainte de modelarea machetei.

Porţiunea din placă din dreptul dintelui stâlp

de croşet asigură efectul de reciprocitate.

EFECTUL DE RECIPROCITATE
PLACĂ PALATINALĂ ÎNTINSĂ
 PLACA PALATINALĂ REDUSĂ
POATE FI:
• Placa palatinală răscroită distal: prin decuparea plăcii se lasă liberă zona
reflexogenă a vălului palatin, fiind practic singura care se foloseşte;

PLACA RĂSCROITĂ DISTAL

PLACĂ PALATINALĂ RĂSCROITĂ

DISTAL
 PLACA PALATINALĂ REDUSĂ
• Placa palatinală fenestrată: zona centrală a plăcii fiind decupată, lasă
liberă zona de mucoasă cu receptorii gustativi;

PLACA FENESTRATĂ

PLACA PALATINALĂ REDUSĂ

• Placa palatinală decoletată: este decupată 2 - 3 mm corespunzător
parodonţiului marginal al dinţilor stâlpi, pentru a-l proteja de
acţiunea traumatică a plăcii.

PLACA DECOLETATĂ
 AVANTAJELE LOR:
• Micşorează senzaţia de disconfort;
• Micşorează senzaţia de vomă;
• Menajează simţul gustativ;
• Permit sensibilitatea termică.
MARELE LOR DEZAVANTAJ
ESTE:
Reduc rezistenţa mecanică a protezei.
PLACA PALATINALĂ

Indiferent de conformaţia plăcii, întinsă sau redusă, ea trebuie să fie

simetrică. În situaţia unei edentaţii asimetrice, marginea posterioară
a bazei se va confecţiona în mod obligatoriu simetric deoarece şi
contracţiile musculare sunt simetrice în timpul diverselor funcţii ale
aparatului dento-maxilar.
O modelare asimetrică stinghereşte adesea funcţiile care se execută
prin mişcări simetrice (fonaţia, deglutiţia).

MODELARE SIMETRICĂ
 MATERIALE DIN CARE SUNT
CONFECŢIONATE BAZELE ŞI
ŞEILE:
• Răşinile acrilice: sunt cele mai utilizate la realizarea bazelor
protezelor totale şi parţiale mobilizabile. Condiţiile impuse
polimerilor pentru a putea fi utilizaţi sunt:

RĂŞINILE ACRILICE
• Stabilitate în mediul bucal;
• Estetică bună;
• Biocompatibilitate chimică şi funcţională;
• Posibilităţi de igenizare corespunzătoare;
• Prelucrabilitate uşoară în condiţii de lucru igienice;
• Dotare tehnico-materială accesibilă.
 POLIMETACRILATUL DE METIL
Tehnologia protezelor mobile şi mobilizabile este dominată de polimetacrilatul
de metil care s-a impus datorită proprietăţilor fizice, chimice şi biologice bune,
precum şi unei manipulări şi prelucrări facile, permiţând dezvoltarea unor
multiple procedee tehnologice: îndesare-presare, injectare, turnare, etc.
Calităţile prin care această răşină domină sunt următoarele:
CALITĂŢI:
• Comportament fizic şi chimic foarte bun;
• Manipulare şi prelucrare simplă;
• Posibilitatea de a fi reoptimizată;
• Stabilitate cromatică bună;
• Realizarea unei legături optime cu dinţii artificiali polimerici;
• Efect estetic bun datorită transparenţei parţiale;
• Biocompatibilitate bună.
PENTRU AMELIORAREA
DEZAVANTAJELOR:

• Dezvoltarea unor materiale alternative polimetacrilatului de metil;

• Modificarea structurii chimice prin adiţionare de cauciucuri;
• Armarea lui cu fibre de carbon, fibre de sticlă şi polietilenă cu modul
de elasticitate ultraridicat.
ARMAREA CU ARMAREA CU
PLASĂ DE BARĂ
SÂRMĂ PREFABRICATĂ
ALTE MATERIALE

Dintre materialele alternative amintim: poliamidele (nylonul) şi

copoliamidele, răşinile acetalice (polioximetilice), răşinile epoxi,
polistirenul, cauciucul, răşinile policarbonate, etc.

MATERIALE NOI
O noutate în domeniu o constituie realizarea protezelor moi şi
elastice realizate din materiale termoplastice. Cele realizate pe bază
de poliamide şi copoliamide par a fi ideale pentru realizarea
protezelor parţiale mobilizabile, datorită următoarelor proprietăţi :
AVANTAJE:

• Prezintă un echilibru excelent între rezistenţa mecanică, ductilitatea,

termorezistenţa şi flexibilitatea inerentă;
• Prezintă o rezistenţă crescută la oboseală şi o memorie elastică
foarte bună;
• Structura lor poate fi modificată pentru a creşte rigiditatea şi
rezistenţa la uzură;
• Prezintă o elasticitate crescută;
• Nu prezintă monomer rezidual;
• Teoretic nu se fracturează;
• Prezintă o greutate specifică mică;
• Impermeabil pentru fluidul din mediul bucal.
PROTEZĂ
PARŢIALĂ
DIN
VALPLAST

FLEXITE PLUS
 METALELE

Bazele metalice (din titan, cobalt-crom, aluminiu, etc.) au o grosime

mult mai redusă (0,3 - 0,5 mm pentru aliajele din cobalt -crom, 0,6 -
0,8 mm pentru cele din titan şi 0,8 - 1 mm pentru cele din aluminiu),
ceea ce crează un confort sporit pacientului.

AVANTAJELE BAZELOR DIN

METAL:
• Ocupă mai puţin spaţiu;
• Sunt foarte rezistente;
• Nu se impregnează cu lichid bucal;
• Nu prezintă fenomenul de îmbătrânire caracteristic răşinilor acrilice;
• Transmit senzaţiile termice către mucoasă.
 ELEMENTELE DE MENŢINERE, SPRIJIN ŞI STABILIZARE
CAUZELE MOBILIZĂRII
PROTEZELOR
Protezele parţiale acrilice au tendinţa să se mobilizeze de pe câmpul protetic
datorită:
• Mobilităţii părţilor moi de la marginea câmpului protetic (frenurile, bridele,
musculatura oro-facială, planşeul bucal);
• Alimentelor, care împreună cu saliva, formează paste cu grad mare de
adezivitate;
• Gravitaţiei, care acţionează la maxilar.
 Deplasările acestor proteze
se produc în următoarele
sensuri:
• În sens vertical, se înfundă pe câmpul protetic la contactul ocluzal cu
dinţii arcadei antagoniste;
• În sens vertical, se desprind de pe câmpul protetic;
• În sens orizontal se pot mezializa, distaliza sau vestibulariza;
• Protezele cu şei terminale au tendinţa să basculeze.

ÎNFUNDAREA ŞEII PROTETICE

PENDULARE
A ŞEII
TERMINALE
ELEMENTELE
În scopul împiedicării sau diminuării deplasărilor protezelor parţiale acrilice
de pe câmpul protetic, deplasări care fac dificilă purtarea şi utilizarea lor,
sunt folosite anumite mijloace cunoscute sub numele de elemente de
menţinere, stabilizare şi sprijin. La proteza parţială acrilică, aceste elemente
sunt reprezentate de croşetele de sârmă şi pintenii ocluzali din sârmă.

DEFINIŢIE
Croşetele dentare sunt acele componente ale protezelor parţiale
care realizează o legătură mobilizabilă între corpul protezei şi dinţii
stâlpi.
Ele fac parte din mijloacele directe, extracoronare, de menţinere,
sprijin şi stabilizare ale protezelor parţiale, fiind cele mai vechi, mai
simple, mai ieftine dar şi cele mai răspândite şi utilizate la ora
actuală.
TIPURI DE PROTEZE ACRILICE
FĂRĂ CROŞETE CLASICE:
• Proteza “lingură”(spoon) – este utilizată pentru înlocuirea a 1 - 2 dinţi
din zona frontală. Prezintă un mare risc de inhalare sau ingestie. Are
forma unei benzi centrale ce se dilată spre posterior spre centrul
bolţii palatine. Nu lezează parodonţiul marginal al dinţilor restanţi.

PROTEZA “SPOON”
 • Proteza “spoon” modificată – la acest tip există fricţiune între placă şi
feţele palatinale ale dinţilor posteriori, sau se pun croşete;

PROTEZA “SPOON” MODIFICATĂ

PROTEZA “SPOON”
MODIFICATĂ CU
CROŞETE DIN SÂRMĂ
ALTE TIPURI DE PROTEZE:

• Proteza “Every” – este folosită la maxilar pentru breşele multiple şi

limitate de dinţi şi care are doar nişte “stopuri”de sârmă pentru a
împiedica migrarea distală a protezei.
CLASIFICAREA CROŞETELOR

Croşetele utilizate la proteza parţială acrilică se prezintă într-o mare

diversitate de forme, de aceea şi metodele de clasificare sunt variate.
În scop didactic, o clasificare poate fi:
1. După materialul din care se
confecţionează:
• Croşete metalice – care la rândul lor pot fi:
• croşete plane;
• croşete din sârmă.
• Croşete acrilice;
• Croşete mixte - din metal şi acrilat.

2. După numărul braţelor pot fi: cu un singur braţ, cu mai multe

braţe;
3. După locul de aplicare al croşetului: croşete care se aplică pe dinţi,
croşete care se aplică pe mucoasă şi croşete care se aplică şi pe
dinţi şi pe mucoasă;
4. După topografia dinţilor pe care se aplică: croşete aplicabile pe
dinţii frontali, croşete aplicabile pe dinţii laterali;
5. După numele autorului: Bonwill, Jackson, Bonyhard, Adams, etc.
 1. Croşetele simple acrilice

Croşetele acrilice pleacă din şaua protezei, fiind prelungiri sub formă
de digitaţii sau pelote ale şeii protetice situate pe partea retentivă
vestibulară sau orală a crestelor. Ele sunt rigide, fac corp comun cu
restul protezei şi au grosimea de 2 - 3 mm.
Se utilizează rar deoarece provoacă leziuni ale mucoasei, mai ales la
inserţie sau dezinserţie pe zone retentive. De asemenea nefiind
elastice, ele se pot fractura uşor.
Se folosesc doar cu titlul de provizorat pentru edentaţii uni sau
bidentare mai ales frontale pentru mascarea deficitului estetic, pe
perioadele de vindecare postextracţională. Utilizate timp mai
îndelungat, duc la rezorbţii şi atrofii marcate ale componentei muco-
osoase şi la retracţii gingivale proximale ale dinţilor stâlpi.
INDICAŢIILE LOR:
• Edentaţii reduse frontale sau laterale;
• Ca lucrări protetice de tranziţie.
TIPURI DE CROŞETE ACRILICE:

• Croşetul muco-alveolar: se plasează pe mucoasă, la nivelul

versantului vestibular al procesului alveolar. Poate fi utilizat numai
când această zonă nu prezintă o retentivitate prea accentuată, în caz
contrar, nu permite introducerea protezei din cauza elasticităţii
reduse a acrilatului, sau chiar se poate rupe.
 TIPURI DE CROŞETE ACRILICE:
• Croşetul dento-alveolar: este compus dintr-un braţ alveolar, situat pe
suprafaţa mucoasei dintelui stâlp, care are rolul de a se opune tendinţelor de
deplasare orizontală a protezei şi în mică măsură forţelor de tracţiune. Uneori
poate fi extins şi pe versantul vestibular al procesului dentar.
Mai prezintă un braţ dentar, care se aplică pe suprafaţa vestibulară a dintelui
cu care poate realiza un contact liniar, la dinţii frontali, sau un contact în
suprafaţă, mai ales la molari.
CROŞET DENTO-ALVEOLAR: 1 - CU
CONTACT LINIAR; 2 – CU CONTACT ÎN
SUPRAFAŢĂ
CROŞETUL DENTO-ALVEOLAR
Acest braţ, când este aplicat pe dinţii anteriori, se realizează din acrilat
transparent din motive estetice. Pentru a mări elasticitatea croşetului şi a
reduce pericolul de fracturare, se pot introduce în masa acrilică, bucăţi de
sârmă de wiplă de diametru de 0,6 mm. Acest croşet poate fi de trei tipuri:

a. Croşetul dento – alveolar circular închis: cuprinde dintele de jur împrejur

cervical, până la suprafaţa lui ocluzală, fiind indicat pentru dinţii izolaţi;

b. Croşetul dento – alveolar circular deschis: se obţine prin secţionarea celui

închis. După direcţia braţelor faţă de linia mediană, el poate fi cu o conexiune
mezio – distală şi disto – mezială;
 c. Croşetul dento – alveolar cu conexiune metalică bilaterală: este
indicat mai ales în edentaţiile frontale intercalate. Are o elasticitate
mai mare, prin includerea sârmei de wiplă şi este de fapt un croşet
mixt.

CROŞETUL KEMMENY
Este tot un croşet acrilic simplu care înlocuieşte un dinte frontal lipsă.
Are versantul palatinal puţin lărgit spre mezial şi distal, având un
aspect de fluture.
 VARIANTE DE PROTEZE KEMENY
• Proteza parţială Kemeny cu bază acrilică;
• Proteza parţială Kemeny cu bază metalică;
• Proteza parţială Kemeny – copie după varianta originală Kemeny Imre.
Proteza parţială mobilizabilă Kemeny cu bază acrilică

Macheta Proteza finala din

protezei acrilat
 Proteza parţială mobilizabilă
Kemeny cu bază metalică

Macheta de Macheta cu dinţi

ceară a
componentei
metalice

Proteza parţială mobilizabilă Kemeny, cu schelet metalic

Macheta protezei parţiale
mobilizabile – copie după
original Kemeny
CROŞETELE ACRILICE:
Astăzi, cu apariţia şi utilizarea pe scară din ce în ce mai largă a acrilatelor
elastice la protezarea edentaţiei parţiale (de tip Valplast, Flexite, etc.), croşetele
acrilice au revenit din nou în actualitate, unde, datorită elasticităţii materialului
se pare că dau un randament bun şi pe deasupra sunt mult mai estetice decât
croşetele din sârmă.

2. Croşetele metalo-acrilice:

Sunt croşete realizate din sârmă de wiplă cu diametrul de 0,7 - 0,8 mm şi din
răşină acrilică. Sunt mai reduse dimensional decât cele acrilice. Componenta
metalică are formă de buclă, ale cărei capete pornesc şi se întorc în şaua
protezei, în imediata vecinătate a dinţilor stâlpi, la distanţă de 0,5 mm de
mucoasă.
Ansa de sârmă se plasează pe procesul alveolar retentiv din zona frontală
vestibulară, de obicei simetric, oral fiind dispusă o digitaţie, care este tipică
croşetului acrilic pur. Capătul liber al buclei de sârmă se înveleşte într-un strat
subţire de acrilat, realizând pelote mucozale.
 INDICAŢII
• Edentaţii de dinţi foarte vizibili în vorbire, la pacienţi cu buză scurtă;
• Rebord alveolar foarte retentiv;
• Proteze parţiale acrilice în edentaţii intercalate şi terminale cu lipsa caninului.
DIN ACEASTĂ CATEGORIE FAC
PARTE:
• Croşetul cu pelotă mucozală;
• Croşetul cu pelotă interdentară.
 1. CROŞETUL CU PELOTĂ
MUCOZALĂ (MUCO-
ALVEOLAR)
Este confecţionat din sârmă dublă cu diametrul de 0,6 mm. În
porţiunea în care sârma se întoarce pentru a deveni dublă, se
efectuează o buclă, sau i se dă o formă romboidală care urmează să
fie acoperită de acrilat şi plasată mucozal.

INDICAŢII

Acest croşet se întrebuinţează la maxilar în cazul edentaţiilor

unilaterale, bilaterale şi intercalate întinse, când există grupul dinţilor
frontali, iar la mandibulă în zonele retro – milohioidiene, unde
supraextinderea protezei este greu suportată de pacienţi.
CROŞETUL CU PELOTĂ
MUCOZALĂ

Se va evita lezarea fundului de sac vestibular, prin aplicarea pelotei la

distanţă de acesta. Între pelotă şi proteză rămâne o zona de 3 – 5
mm în care cele 2 sârme paralele nu vor fi acoperite cu acrilat şi se
vor afla la o distanţă de minim 2 mm de mucoasă.
2. CROŞETUL CU PELOTĂ
INTERDENTARĂ
Se confecţionează dintr-o singură sârmă, nedublată ca în cazul
croşetului cu pelotă mucozală. Pelota din acrilat se plasează în zona
interdentară, deasupra papilei. Sârma neacoperită de acrilat, are o
lungime mai mare decât în cazul anterior şi păstrează o distanţă de
cel puţin 2 mm de festonul gingival. Este utilizat la dinţii frontali.
 3. Croşetele metalice din
folie de oţel
Sunt benzi plane de oţel care se aplică pe conturul ecuatorului dentar
de malpoziţie secundară, jumătate deasupra şi jumătate sub
ecuatorul dintelui. Acestea asigură menţinerea şi stabilizarea
protezei prin fricţiune şi pot avea unul sau mai multe braţe.
Prezintă însă o serie de inconveniente, din care cauză au fost abandonate
de mult timp:
• Irită gingia cu care pot veni în contact în timpul înfundării protezei;
• Pot da eroziuni dentare datorită suprafeţei mari de contact cu dintele
stâlp;
• Retenţionează resturile alimentare;
• Mobilizează dinţii pe care sunt aplicate;
• Sunt prea vizibile datorită dimensiunilor pe care le au.
4.Croşetele din sârmă

Sunt utilizate în 98% din cazuri pentru ancorarea protezei parţiale

acrilice. Se aplică sub ecuatorul protetic al dinţilor stâlpi şi sunt mai
estetice decât cele turnate, lezând mai puţin ţesuturile dentare. Sunt
mai igienice pentru că nu retenţionează resturile alimentare, dar
forţa lor de retenţie nu poate fi corect dozată.
PĂRŢILE COMPONENTE

• Segmentul dentar – se aplică pe 2/3 din faţa

vestibulară a dintelui stâlp, în zona subecuatorială,
retentivă;
• Segmentul elastic – are forme şi dimensiuni variate,
el asigurând elasticitatea croşetului. Poate fi situat
la 0,5 - 1 mm de mucoasa crestei alveolare sau în
raport cu dintele stâlp;
• Segmentul de fixare – în şaua sau baza protezei,
care are formă de buclă sau ondulată (în zig-zag)
pentru retenţionare în masa acrilică.
PĂRŢILE CROŞETULUI DIN SÂRMĂ
 CARACTERISTICI:
• Au desen trasat de medic pe model (cel mai frecvent), sau prin studiu la
paralelograf;
• Segmentul dentar plasat în funcţie de ecuatorul protetic;
• Au contact liniar cu dinţii;
• Segmentul dentar şi intermediar plasate la distanţă de parodonţiul marginal;
• Croşetele cu segment intermediar în formă de “Z”, “S” sau “V” au grad mai
mare de elasticitate, influenţat de lungimea segmentului respectiv;
• Sunt mai elastice şi pot fi activate mai uşor decât croşetele turnate. Pot fi
activate în plan orizontal şi vertical;
• Asigură ancorarea verticală şi stabilizarea orizontală;
• În caz de deteriorare sau fractură se înlocuiesc uşor;
• Pot avea efect suprasolicitant asupra dinţilor stâlpi dacă:
• Sârma este mai groasă de 1 - 1,2 mm;
• Segmentul intermediar este scurt;
• Sunt activate prea intens.
CARACTERISTICI:

• Poziţia segmentului dentar se poate modifica datorită înfundării

protezei şi a dezactivării prin tracţiuni repetate;
• Se activează empiric de către medic;
• Suprasolicită dinţii stâlpi, mai ales când sunt situate în zone foarte
retentive, când sunt din sârmă groasă şi cu segment elastic redus;
• Reparaţiile sunt facile de executat în cazul înlocuirii croşetului.
 EFICIENŢA ESTE DATĂ DE:
• Lungimea segmentului de sârmă;
• Grosimea sârmei;
• Calitatea materialului;
• Gradul de retentivitate al dintelui;
• Calitatea ţesuturilor parodontale.
MATERIALE UTILIZATE:

• Aliajele înalt nobile sub formă de sârmă de aur platinat (750%O aur
şi 120%0 platină) cu grosimea de 0,8 - 1,2 mm. Aceste aliaje sunt rar
utilizate;
• Aliajele nobile (52% aur şi platină) care sunt de asemenea rar
utilizate;
• Aliajele de cobalt-crom-nichel: seamănă ca şi culoare şi manipulare
cu wipla, dar are avantajul că este rezistent la temperaturi mari şi de
aceea sunt indicate la proteza scheletată, atunci când croşetele se
fixează de restul scheletului prin sudare sau lipire;
• Aliajul de crom-nichel (wipla). Sârma de wiplă rotundă sau
semirotundă pe secţiune, având diferite grosimi, dar majoritatea
croşetelor se confecţionează cu grosimea de 0,6 - 0,8 mm.
5. Croşetele obţinute din
elemente prefabricate
Elementele prefabricate utilizate pentru confecţionarea croşetelor se
prezintă sub forme variate. Croşetele realizate din aceste elemente
pot fi cu un braţ sau două, care pot fi cu sau fără sprijin ocluzal.
Cele care au şi sprijin ocuzal prin pintenul prefabricat sunt de
preferat celorlalte, deoarece pe lângă menţinere, asigură şi sprijinul
protezei parţiale. Trebuie remarcat faptul că în acest caz lăcaşul
pentru pinten trebuie preparat, pentru a nu se produce perturbări
ale ocluziei, intervenind astfel şi în stabilizare.
TIPURI DE CROŞETE
PREFABRICATE:
• Croşetul în „T” “Y” J” – croşetul cu un braţ;
• Croşetul în „C” – croşet cu două braţe;
• Croşetul în „E” – croşet cu două braţe şi sprijin ocluzal;
• Croşetul cu buclă după Balters – cu sprijin ocluzal;
• Croşetul proximal – pentru dinţii frontali;
• Croşetul în „G”;
• Croşetul în „G” prelungit;
• Croşetul inelar;
• Croşetul cu acţiune posterioară;
• Croşetul Thielemann;
• Croşetul în „T” după Elbrecht;
• Croşetul Scheu – ancoraj cu bilă;
• Croşetul Bonwill;
• Croşetul Jackson.
CROŞETE PREFABRICATE:
CROŞETE PREFABRICATE:
CROŞETE PREFABRICATE DIN
SÂRMĂ:
6. Croşetele dentare din
materiale termoplastice
În vederea confecţionării de proteze parţiale din materiale
neconvenţionale, ce permit înlocuirea croşetelor metalice, chiar a
întregului schelet metalic, a apărut gama de materiale denumită
generic ERP (Esthetic Removable Partial Line). Principalele avantaje
ale acestor sisteme sunt:
În 1986 compania Dental D a lansat croşete flexibile de culoarea
dinţilor, din acetal. În anul 1992 compania Flexite a patentat primul
croşet performant flexibil în diferite nuanţe coloristice - roz, alb şi
transparent.

Din răşini termoplastice flexibile se pot confecţiona atât proteze cât

şi croşete. În anii 1971 - 1973 a fost elaborat primul croşet flexibil de
culoarea dinţilor dintr-un fluoropolimer termoplastic.
AVANTAJE:

• Estetică deosebită pentru protezele parţiale;

• Utilizarea tehnologiei de injectare;
• Rezistenţă bună;
• Adaptare intimă;
• Realizarea de proteze cu greutate mică;
• Varietate mare de materiale, adaptabile în funcţie de fiecare caz
clinic în parte.
Din această categorie fac parte
următoarele materiale:

• Estheti-Clasp – permite realizarea de croşete estetice, de culoarea

dinţilor;
• Estheti-Flex – un material termoplastic extrem de flexibil, practic
incasabil, ce asigură confort şi estetică deosebită;
• Estheti-Flex Duet – material estetic şi foarte rezistent.
7. Pintenii ocluzali la
proteza parţială acrilică
Pintenii ocluzali se aplică pe dinţii stâlpi care limitează breşele
edentate, dar şi pe dinţii situaţi la distanţă de edentaţie. Prin sprijinul
dentar pe care-l realizează contribuie la transformarea sprijinului
mucozal al protezei parţiale acrilice în sprijin mixt.
Se confecţionează din sârmă de wiplă cu profil semirotund, groasă de
1 - 2 mm şi din sârmă cu profil rotund, groasă de 1 - 1,5 mm. În lipsa
acestora se pot confecţiona şi din sârmă de 0,8 mm, realizând o ansă
dublă.
Pintenii dentari au o formă caracteristică asemănătoare literei “Z”,
având trei segmente:
• Segmentul dentar se aplică într-un locaş preparat strict în smalţul dentar, la
nivelul unei fosete proximale a unui dinte lateral. El trebuie astfel plasat
încât să transmită presiunile în axul lung al dintelui;
• Segmentul intermediar se plasează pe faţa proximală a dintelui;
• Segmentul retentiv se fixează în şaua protezei.
PINTEN OCLUZAL DIN SÂRMĂ
În literatura de specialitate sunt citaţi şi pintenii incizali (gheruţele
incizale) a căror segment dentar se aplică la nivelul dinţilor frontali,
în locaşuri preparate la nivelul unghiurilor proximale a doi dinţi
vecini.
Segmentul intermediar se plasează în spaţiul interdentar, acoperind
parţial treimea proximală a fiecărui dinte pe care s-a preparat
locaşul, iar segmentul retentiv se fixează în placa protetică.
GHERUŢE INCIZALE
PROTEZE PARŢIALE ACRILICE