Principiile estetice ale

elementelor naturale ale cavității

orale

după Pascal Magne

• Procedeele restaurative estetice impun medicului cât și
tehnicianului cunoașterea în detaliu a principiilor estetice de
bază legate de elementele naturale ale cavitații orale.

• Principiile estetice nu se limitează doar la estetica dentară,

ci include și estetica gingivală și integrarea finală estetică în
cadrul zâmbetului, a feței pacientului și a individului în
general.
• Principiile estetice se împart în criterii fundamentale
obiective și criterii subiective, împreună alcătuind “lista
estetică”.

• Criteriile obiective sunt legate atât de țesuturile moi și cât

și dure.

Estetica dentară și gingivală sunt

complementare în obținerea unui
zâmbet armonios și balansat. Orice
defect în țesuturile înconjurătoare
nu poate fi compensat de calitatea
restaurațiilor dentare și vice versa.
 Criterii estetice fundamentale
Criterii referitoare la dinți:
• Forma si dimensiunea (7 si 8);
• Caracterizarea (9): opalescenta, translucența si
transparenta;
• Textura de suprafața (10);
• Culoarea(11): fluorescenta și luminozitatea;

Criteriile referitoare la gingie sunt legate de morfologia si

sănătatea țesutului gingival.

!! Studiați cat mai mulți dinți naturali, atât intraoral cat si dinți extrași

Integrarea estetică subiectivă

Rezultatul estetic poate fi obținut prin îmbinarea armonioasa
a criteriilor estetice fundamentale cu zâmbetul pacientului si
caracterul individului.
 Criteriile estetice fundamentale obiective
1. Sănătatea gingivala
2. Ambrazura gingivala
3. Axele dentare
4. Zenitul conturului gingival
5. Echilibrul nivelului gingival
6. Nivelul contactului interdentar
7. Dimensiunile dentare relative
8. Forma de baza a dintelui
9. Caracterizarea dentara
10.Textura suprafeței
11.Culoarea
12.Configurația marginii incizale
13.Linia buzei inferioare
14.Simetria zâmbetului
 Criterii subiective

1. Variatii ale formei dentare

2. Pozitia dentara
3. Lungimea relativa coronara
4. Spatiul negativ
 Criteriile estetice fundamentale obiective

1. Sănătatea gingivală

FG=gingia libera (roz coral)

AG= gingia atașata (roz coral,
textura ferma cheratinizata si
atașata de osul alveolar, aspect
de coaja de portocală)
AM= mucoasa alveolară (apical
de linia muco-gingivala)

Menținerea sănătății gingivale se face prin igiena orală, proceduri

atraumatice de preparare si amprentare, respectând lățimea biologica si
restaurări provizorii bine adaptate.
Lucrările finale influențează sănătatea gingivala prin conturul axial al
coroanelor și materialul din care sunt realizate.
2. Ambrazura gingivală

La o gingie sănătoasa papilele

interdentare ocupa ambrazurile
gingivale.

Ele sunt primele care suferă când este

neglijata igiena si dispar, lăsând
triunghiurile negre care (uneori) se pot
compensa prin artificii restaurative.
3. Axele dentare
Înclinația dinților este înspre distal în sens inciso-apical. Înclinația crește dinspre
central spre canin.
4. Zenitul conturului gingival
Zenit = punctul cel mai apical al marginii gingivale libere.
Se află distal de axul (centrul) dintelui. După
Rufenacht, regula nu este valabilă pentru incisivii laterali
superiori și incisivii inferiori, a căror zenit e situat central,
pe axul dentar. Se apreciază privind coroana dinspre
vestibular.

Poziția sa depinde de forma și anatomia rădăcinii, joncțiunea smalț-cement

și creasta osoasă.
Prepararea bontului pentru coroanele de înveliș și pentru fațetări trebuie să
respecte forma gingiei.
5. Echilibrul nivelului gingival
Nivelul gingival are 2 clase GAL:

Clasa I = conturul gingival al incisivilor laterali se situează mai coronar comparativ

cu cel al incisivilor centrali și a caninilor.
Clasa a II-a = conturul gingival al incisivilor laterali se situează mai apical
comparativ cu cel al incisivilor centrali și a caninilor.

Pentru un rezultat armonios în această clasă II se impune o margine incizală

mai scurtă a incisivului lateral și o poziție ușor suprapusă peste central.
6. Nivelul contactelor interdentare

Poziția contactelor interdentare este în corelație cu poziția dentară și morfologia

dintelui. Se află cel mai spre incizal la centrali și are tendința de a se situa mai spre
apical la dinții distali.

Zona de contact interdentar

are o lungime diferită , fiind
mai lungă între incisivii
centrali și cel mai scurt între
lateral și canin.
7.Dimensiunile dentare relative

-Variația individuală și uzura dentară incizală și

proximală face imposibilă stabilirea unei valori
ideale pentru dimensiunea dentară.

-S-au utilizat proporții matematice ca proporția

de aur (1.618) pentru a calcula spațiile ideale
in sens mezio-distal. Se aplică pentru mărimea
aparentă a dinților, văzuți dinspre anterior.

-Dacă incisivul lateral se consideră 1, centralul

este mai lat de 1.618 ori, iar caninul mai îngust
de 0.618 ori.

-Aplicarea strictă a regulii de aur duce la o

îngustare excesivă a maxilarului și compresia
segmentelor laterale.

-Percepția lățimii unui dinte depinde de forma

sa și unghiurile interincizale.
Mărimea reală a dinților Mărimea aparentă a dinților
-Măsurători efectuate pe grupuri mari de subiecți au stabilit niște valori medii ale
lungimii și lățimii dinților.
- Mărimea dinților nu este corelată cu înălțimea subiectului.
- Dimensiuni mai mari la bărbați decât la femei.
- Proporția între lățime și înălțimea dentară este cea mai stabilă referință, având
variații minimale între sexe și între dinți.
- Procentul lățime/înălțime este esențial în percepția dimensiunii dentare.
- Percepția dimensiunii dentare și a poziției depinde de luminozitatea obiectului.
Incisivii centrali sunt mai lați decât
incisivii laterali cu 2-3 mm.
Incisivii centrali sunt mai lați decât
caninii cu 1-1.5 mm.
Caninii sunt mai lați decât incisivii
laterali cu 1-1.5 mm.

Incisivii centrali și caninii au înălțimi

coronare similare (variații de 0.5 mm),
și cu 1-1.5 mm mai lungi decât incisivii
laterali.

În cazul pacienților care prezintă

afectarea dinților maxilari, cu incisivii
mandibulari intacți, dimensiunea
incisivilor inferiori poate fi un ajutor
semnificativ în stabilirea dimensiunii
centralilor maxilari.
Vizibilitatea dinților superiori și inferiori relativ la buza superioară și inferioară. Ambele buze
coboară, ceea ce duce la expunerea mai redusă a incisivilor superiori, dar mai mare a celor
inferiori.
8.Forma de baza a dintelui
Incisivii centrali și laterali sunt
similari dpdv funcțional, fiind utilizați
în incizia (tăierea) alimentelor:
• conturul mezial al coroanei poate fi
drept sau ușor convex, cu un ungji
mezio-incizal mai rotunjit la laterali.
• conturul distal al coroanei este mai
convex decât conturul mezial.
Această curbură poate varia
semnificativ în funcție de forma tipică
a dintelui. Unghiul disto-incizal este
rotunjit.
• marginea incizală a coroanei poate
fi iregulată sau rotunjită, dar de
obicei devine mai regulată și dreaptă
prin uzură fiziologică.

Forma realistică a incisivului este legată de anatomia crestelor

interproximale, numite unghiuri sau linii de tranziție, zone importante prin reflexia
luminii. Aceste creste verticale și oblice nu influențează conturul coroanei. Cu
toate acestea, lungimea și lățimea aparentă a dintelui poate fi ușor modificată de
către lungimea, poziția și direcția unghiurilor linie de tranziție.
Vederea tangențială a suprafețelor
incisivilor superiori relevă unghiul de
tranziție mezial mai proeminent
decât cel distal.

Fotografia intraorală cu flash din două

puncte (twin flash) evidențiază
creasta mezială mai ascuțită.
 Datorită variațiilor individuale, forma
incisivului central care necesită restaurare
poate fi derivată din cea a dinților vecini sau
antagoniști, ca și din modele de studiu
anterioare.

Subiectivitatea formei dentare impune

testarea obiectivului final sub forma de wax-
up diagnostic și mock-up intraoral
corespunzător, pentru a fi încuviințată de
către pacient.
Există 3 forme tipice pentru central:
Rectangulară: conturul drept cu unghiurile linie
de tranziție paralele și lobi marcanți.
Ovoidă: contur rotunjit, unghiuri linie de
tranziție netede (fără lobi) cu convergență
incizală și labială (formă de butoiaș).
Triunghiulară: contur drept cu unghiurile linie
de tranziție și lobi marcanți, convergenți spre
cervical (înclinare marcată a conturului distal).

Pentru coroanele de acoperire se pot folosi

fațete de ceară prefabricate sub una din
formele naturale prezentate (FormUp, Schuler
Dental) pentru a facilita și îmbunătății tehnica
de wax-up pe dinții anteriori. Metoda permite
producerea unui wax-up de calitate in timp
record (25 minute pentru cei 6 dinți anteriori).

Pentru fațetele de ceramică, forma originală a

dintelui poate fi derivată din materialul dentar
preexistent. Wax-up-ul poate fi limitat la adiția
de ceară pe modelul preliminar (înainte de
șlefuire).
 Incisivii laterali se aseamănă cu centralii
(conturul extern și unghiurile de tranziție). Au
o mărime mai redusă și un unghi mezio-
incizal mai rotunjit. Incisivii laterali prezintă
cea mai mare varietate de formă dintre toți
dinții, frecvent întâlnindu-se incisivi nanici,cu
formă de tăruș, sau incisivi cu un tubercul
ascuțit și un șanț lingual care se extinde
lingual de-a lungul rădăcinii.

Caninii maxilari sunt caracterizați de o serie

de curburi și arcuri. Caninii sunt dinți
consolidați naturali, fiind mai groși vestibulo-
oral prin dezvoltarea crescută a cingulumului
comparativ cu cel al incisivilor. Anatomia
specială a caninilor (în ic) permite
compensarea forțelor funcționale și oferă
dintelui capacitatea de a rezista forțelor
para-axiale.

- Conturul mezial al coroanei poate fi ușor convex și se aseamănă cu cea a incisivilor laterali.
Unghiul de tranziție mezial este bine reprezentat sub forma unu mic lob mezial.
- Conturul distal al coroanei este plat sau concav asemănător cu cel al premoralului.
Cuspidul este situat în centrul rădăcinii la dinții neabrazați. La cei abrazați panta distală a
cuspidului este convexă, curbată, iar cea mezială scurtă și concavă.
9. Caracterizarea dentară

Caracterizarea implică fenomenele de reflexie/transmisie a luminii ca și colorații

intense(pete, fisuri, lobuli dentinari, zone de dentină infiltrată) cât și modificări
specifice ale formei (atriție, abrazie). Aceste caracteristici determină vârsta aparentă
și caracterul unui dinte.

Opalescența este o proprietate optică a smalțului care se referă la abilitatea de a

transmite o gamă anume de lungimi de undă (tonuri roșu-orange) și de a reflecta
altele(albastru-violet).

Opalescența smalțului se percepe la nivelul marginii incizale diferit în funcție de

dispersia luminii la nivelul cristalelor de hidroxiapatită.
 Smalțul la nivelul marginii incizale și la joncțiunea smalt-dentină se comportă similar
cu atmosfera terestra (“atmosfera dintelui”). Are un efect albastru transparent la iluminare
directă și un ton opalescent sub lumină indirectă.

Opalescența

Transparența
Translucența este aparența între opacitate completă (a fildeșului) și transparența completă (a sticlei).
Dinții, în special marginile incizale, prezintă caracteristici intense care integrează gama largă de
efecte definite de translucență și transparență.
La un capăt al spectrului se găsesc arii de albastru transparent, totodată prezentând
opalescență importantă. Porțelanuri specifice au fost create pentru a simula aceste efecte ale
smalțului.
La celălalt capăt al spectrului, efectele dentinei mai opace se întâlnesc la marginea incizală
evidențiate prin abrazie sau atriție. Structura internă a nucleului dentinar și arhitectura sa complexă
sunt vizibile sub formă de raze de dentină, mameloane, infiltrații ale dentinei. Fluorescența dentinei
este esențială pentru aceste tipuri de efecte.
10. Textura de suprafață

Textura de suprafață este strâns legată de culoare prin luminozitate, un parametru pe care îl
influențează în mod direct. Suprafețele dinților tineri cu textură bine reprezentată reflectă mai multă lumină
și apar mai luminoși. Textura devine mai redusă cu vârsta, rezultând o reflecție mai redusă și dinți mai
închiși.

Elementele principale de textură sunt orientate în principal vertical și orizontal pe suprafața

vestibulară a dintelui.
-Componente orizontală este un rezultat direct al liniilor de creștere, lăsând pe smalț fine linii paralele,
numite perikymata.
- Componenta verticală este definită de împărțirea dintelui în lobi de dezvoltare.
 În restaurările dentare (compozite sau ceramică) este necesar ca
reproducerea acestor elemente să se realizeze într-o anumită cronologie: caracteristicile
verticale trebuie reproduse întâi, cele orizontale fiind reproduse doar la finisarea
suprafeței. Frecarea hârtiei de articulație pe suprafața dentară permite vizualizarea facilă
a acestor efecte.
Textura și morfologia de suprafață poate fi utilizată pentru a crea diferite iluzii
de mărime: componentele orizontale marcate poate face ca un dinte să apară mai lat sau
mai scurt, iar cele verticale vor genera un efect de dinte mai îngust sau mai lung.

Același dinte sub înclinații diferite ale luminii: se

evidențiază componentele orizontale și verticale ale
texturii de suprafață. Se observă iluzia unei diferențe
de mărime între dinți.

Prin frecarea suprafeței cu hârtie de articulație se

evidențiază textura de suprafață.

Dinți tineri Dinți maturi

11. Culoarea

Vezi curs!
12. Configurația marginii incizale
Este un parametru critic. Când nu sunt corect reproduse pot determina un aspect artificial al dinților.
Trei componente de luat în considerare:

1. Conturul general. La pacienții vârstnici și de vârstă medie, linia care unește marginile incizale
este deseori dreaptă sau chiar o curbă inversă care generează uniformitate și un zâmbet “plat”. La
pacientul tânăr marginile incizale au o formă de pescăruș, datorită dimensiunilor relative ale dinților.
Este extrem de important de observat marginile incizale ale incisivilor inferiori care deseori sunt
intacte și pot oferi un ajutor în configurarea dinților maxilari (ex prin crearea unui tipar compatibil de
uzură). Este posibilă rejuvenilizarea (întinerirea) sau îmbătrânirea zâmbetului prin configurarea
marginii incizale.
2. Unghiurile interincizale. Ungiurile mezio-incizale și disto-incizale au influență puternică asupra
spațiului negativ (spațiul întunecos dintre dinții maxilari și mandibulari în timpul surâsului și a
deschiderii gurii). Regula V-ului întors este descrisă în figura următoare.
Aceste unghiuri pot fi folosite pentru crearea iluziilor de dimensiune: marginile incizale rotunjite vor
compensa dinții prea lați și drepți, marginile incizale uzate sunt indicate pentru incisivii prea înguști.
3. Grosimea. Incisivii plăcuți dpdv estetic prezintă o margine subțire și delicată. Marginile groase arată
dinți vârstnici, artificiali și globuloși.
13. Linia buzei inferioare

Coincidența marginilor incizale cu buza

inferioară este esențială pentru un zâmbet
plăcut. Contactele proximale, marginile
incizale și buza inferioară definesc linii
paralele, care conferă armonie.
Diferite lungimi și poziții ale buzei superioare pot expune
diferit țesuturile moi și dure, atât în repaus cât și în
surâs.
a. Linia medie este cea mai favorabilă, expune în
surâs porțiunea coronară a dinților și o mică parte
din gingie, mai ales vârful papilelor. În repaus există
o vizibilitate de 1-3 mm ale marginilor incizale.
b. Linia înaltă creează probleme estetice. Se expune
mai mult de 4-5 mm de gingie în surâs.
c. Linia joasă a buzei împiedică vizibilitatea dinților în
repaus sau în zâmbet discret.
14. Simetria zâmbetului

Linia ocluzală trebuie să fie conformă cu linia

comisurală, cu toate că ușoare asimetrii la
nivel dentar sunt de dorit. Există întotdeauna
variații între cele două părți ale feței umane și
este contrar naturii să creăm simetrii absolute.

Linia interincisivă superioară coincide cu linia

mediană a feței (luând filtrumul buzei
superioare ca referință) în 70% din cazuri.

Linia interincisivă inferioară nu coincide cu

cea superioară la 75% din pacienți.
Linia interincisivă plasată oblic față de linia mediană a feței va afecta întotdeauna simetria , chiar dacă
este plasată în poziție corectă. Un aspect și mai neplăcut apare când linia este atât oblică cât și
deplasată spre lateral. Linia interincisivă, fiind un punct major al atracției zâmbetului, se impune a fi
verticală.
Simetria și echilibrul sunt pierdute în cazul de față, creând o tensiune vizuală negativă.
Dizarmonia dinților în plan vertical și orizontal există și înafara incisivilor centrali. Pentru corecția
dizarmoniei și reducerea tensiunii vizuale, nivelurile gingivale plasate spre incizal trebuie
modificate și deplasate spre apical. După intervenția chirurgicală gingivală, poziția verticală a
premolarilor a fost corectată pentru a îmbunătăți efectul de gradație. Premolarii scurți au fost
restaurați cu fațete de porțelan. Pentru asigurarea echilibrului și a umple coridorul bucal,
premolarii scurți înclinați spre palatinal au fost conturați cu fațete.
Incisivii centrali asigură simetria, segmentul posterior asigură echilibrul.
Integrarea estetică
Factorul SPA = sex, personalitate, vârstă