Marcus Tulius Cicero Despre prietenie

X.
Laelius. – Ascultaţi dar, dragii mei, ceea ce discutam foarte adesea cu Scipio despre prietenie.
De altminteri el spunea că nimic nu e mai greu decât ca prietenia să dureze până în ultima zi a
vieţii; căci de multe ori se întâmplă sau ca interesele să fie deosebite, sau ca ideile politice să nu
fie aceleaşi, şi adesea se schimbă până şi caracterul oamenilor, uneori din cauza împrejurărilor
nefericite, alteori datorită înaintării în vârstă. Şi dovada despre aceste lucruri o lua din comparaţia
cu prima tinereţe, fiindcă cele mai mari iubiri ale copiilor încetează îndată ce-şi părăsesc toga
pretextă; dacă însă le prelungesc până în anii tinereţii, ele se destramă totuşi uneori din cauza
rivalităţii pentru încheierea unei căsătorii sau pentru vreun alt avantaj pe care nu-l pot obţine
amândoi prietenii deodată. Şi chiar dacă unii au continuat prietenia mai departe, ea a fost totuşi
zdruncinată adesea, dacă au ajuns la rivalitate pentru onoruri; căci nu există pacoste mai mare
pentru prietenie decât lăcomia de bani a celor mai mulţi şi lupta pentru onoruri şi glorie a celor
mai buni, luptă din care s-au iscat adesea duşmănii înverşunate între cei mai buni prieteni.
Dezbinări mari şi de cele mai multe ori legitime se ivesc şi atunci când se cere de la prieteni
ceva nedrept, de pildă să fie uneltele unei patimi sau ajutoare la săvârşirea unei nedreptăţi; cei care
refuză, oricât de frumos ar face-o, sunt acuzaţi totuşi că-şi calcă datoria de prieteni de către cei
cărora nu vor să le facă pe plac; aceia însă care îndrăznesc să ceară orice de la un prieten recunosc,
prin însăşi cererea lor, că vor face totul pentru un prieten. Nemulţumirea adânc înrădăcinată a
acestora nu numai că pune capăt de obicei legăturilor de prietenie, dar chiar dă naştere unor uri
fără moarte. Aceste multe primejdii ameninţă prieteniile ca o fatalitate, astfel încât Scipio credea
că a scăpa de toate e o dovadă nu numai de înţelepciune, ci şi de noroc.