Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
145
și pe dată-și aruncă solzii cei vechi.
în ziua aceea, Ghilgameș stătu nemișcat și plânse,
lacrimile-i curgeau șiroaie pe obraz.
Se întoarse spre Urșanabi-corăbierul și-i spuse:
- "Pentru cine oare, Urșanabi, mi-am istovit brațele?
Pentru cine s-a sleit sângele în inima mea ?
N-am dobândit nimic mai bun pentru mine,
am căpătuit "leul-pământului"'!
Acum, la douăzeci de îndoite leghe, apa m-armâna,
și, când am deschis spărtura pe unde intră apa în corabie,
am lăsat să cadă tot ce era pe mine.
Unde voi mai găsi ceva să pun lângă mine?
Va trebui oare să fac cale întoarsă,
chiar dacă mi-am părăsit corabia la țărm ?"
După douăzeci de îndoite leghe, îmbucară câte ceva. La treizeci de îndoite leghe mai departe,
poposiră. Când ajunseră amândoi în Urukul-cel-împrejmuit, Ghilgameș îi spuse lui
Urșanabi-corăbierul: - "Suie-te, Urșanabi, pe meterezele Urukului:
cutreieră-le în lung și-n lat; prețuiește-le temeliile, cercetează-le cu de-amănuntul
zidăria din cărămizi,
vezi dacă zidăria nu este toată din cărămidă arsă, și dacă temelia nu i-a fost pusă de către cei
șapte înțelepți! Privește, un sarde oraș, un sar de grădini, un sar de pământ obștesc, partea
menită templului lui Iștar: sunt deci trei sar-uri în afara părții menite Urukului
pe care îl împrejmuiește. "
146
TABLETA A DOUĂSPREZECEA
în care vedem un copac ce adăpostește un șarpe la rădăcină, un vultur în vârf și în scobitura
trunchiului o drăcoaică - pare-se o cucuvea. Ghilgameș doboară copacul. Lemnul îl dăruieAe
pentru a se face din el un jilț și un pat zeiței Inanna-Iștar, iar din rădăcini și din crengi își face
două instrumente muzicale, ale căror sunete farmecă pe toți. Dar iată că dintr-o greșeală, în
timpul ritualului ceremoniei, cele două instrumente cad în Infern. Ghilgameș e nemângâiat.
Enkidu, despre care știam că-i mort, vrea să se ducă să le caute. îl va lua oare pe Ghilgameș
cu el în Infern, sau se va întoarce el însuși pe pământ? N-o să aflăm niciodată. Enkidu îi înșiră
însă lui Ghilgameș ce trebuie să facă pentru a nu nemulțumi duhurile. Dintr-o dată, Ghilgameș
se apucă să facă dinadins tot ce nu trebuie. De ce? Un alt acces de furie așa cum l-a apucat
când a spart Făpturile-de-piatră? Sau vrea astfel să ațâțe duhurile ca să iasă din Infern, pentru
a-l putea vedea pe Enkidu? Rămânem nelămuriți, căci textul nu ne spune. Ghilgameș îl roagă
pe Enlil să cheme sufletul prietenului său și jelește pierderea lui pukku (un fel de tobă) și
mikku (bețișor de tobă) - cele două instrumente vrăjite. Prin mijlocirea lui Enlil, a lui Ea - zeul
apelor - și a lui Sin - zeul-lună -, Nergal - zeul Infernului -îngăduie sufletului lui Enkidu să
vină pentru câteva clipe pe pământ. Ghilgameș îi cere să-i destăinuie cum o duc morții, și
poemul se termină cu sfâșietoarea povestire a lui Enkidu despre grozăviile vieții de apoi.
147