Comentați dogmatic și patristic înțelesul dat timpului.

Părintele Serafim Rose vede începutul timpului odată cu „Ziua Întâi a

facerii. Ea a statornicit măsura timpului pentru toate epocile următoare (fiindcă
„înainte” de ea nu exista timp; timpul începe cu ea)” , dar începe prin voința lui
Dumnezeu și nu ca o consecință a mișcării pământului în jurul soarelui, mișcare ce
produce ziua și noaptea ca repere al timpului. Până în ziua a patra în care au fost
făcuți aștrii, noaptea și ziua se succedau în chip minunat prin hotărârea divină, căci
se spune în cartea Facerii după fiecare zi creațională: „a fost seară și a fost
dimineață”. Timpul și spațiul sunt realități create, avându-și rațiunea lor în
Dumnezeu și telosul în eternitatea și, respectiv, supraspațialitatea divină. În
ordinea creaturală, timpul și spațiul se definesc prin schimbare, ceea ce arată că ele
nu nu sunt împlinite în ele însele.
  „Natura timpului trecător corespunde cu această lume pieritoare, căci are afinitate
și înrudire cu cele văzute, plecând împreună cu cele care pier, subzistând împreună
cu cele care sunt, fiind așteptat și nădăjduit împreună cu cele care urmează încă.
Deci, pentru că zilele și nopțile, lunile și anii, perioadele de timp își au originea de
la soare și lună și mișcarea firmamentului, trebuie ca prin distrugerea acestora să
fie și sfârșitul