I.9.7.

Mâna murdară
Este considerat ca “element al mediului extern”.
Este o componenta a “modului de viata”;
Este angrenată în procesul de transmitere indirecta -mana autocontaminata a izvorului
simpla prin: de infecţie (bolnav, infectat
inaparent, purtator);
-mana contaminata prin relatii cu
persoane izvor de infecţie;
-mana contaminata a unor terte
persoane sanatoase, care a
preluat infecţia de la un alt izvor de
infecţie.
Aceasta modalitate de transmitere poate avea loc mai ales in familie, diverse colectivitati și
institutii medicale,frizerie, coafor. Bolile infecţioase ale tegumentelor si mucoaselor pot
recunoaste fecvent transmiterea indirecta simpla, poarta de intrare putand fi constituita de
solutii de continuitate ale tegumentelor, mucoasa nazala, bucala, conjunctiva s.a.
Mana murdara intervine in multe dîntre bolile infecţioase digestive si tegumentare prin
mecanism indirect complex, alaturi de apa, alimente, sol, obiecte.

I.1. RECEPTIVITATEA POPULATIEI (COLECTIVITATE)

Reprezinta proportia subiectilor dintr-o populatie, susceptibili de a fi afectati de catre o

anumita infectie.
La realizarea receptivitatii populatiei
variabilitatea celor doua componente:
concură receptivitatea naturala
(biologica)
rezistenta antiinfectioasa
(specifica si nespecifica).

1. Receptivitatea naturală
Receptivitatea naturala a omului fata de infectia cu agenti patogeni este generala si
constituie un atribut de specie.
Receptivitatea la o boală infectioasa arată proportia persoanelor care suporta infectia
clinic manifesta (boala) din totalul celor infectati. Indicele de receptivitate este egal cu
procentul infectatilor care fac boala.
a. Boli cu receptivitate
naturala generala sau
absoluta (
tifosul exantematic,
rujeola,
Receptivitatea naturala fata de bolile infectioase, variola, febra
inteleasa ca susceptibilitate la boala, poate avea valori tifoida), primoinfectia
diferite de la o boala la alta si deosebim: se soldeaza intotdeauna cu
boala.
b. Boli cu receptivitate
naturala partiala sau
incompleta, primoinfectia este
urmata de boala la o parte din
cei infectati, restul suportand
infectia subclinica. (ex.
hepatitele acute.,
scarlatina, difteria)
c.Boli cu receptivitate
naturala scazuta sau redusa,
o foarte mica parte dintre
persoanele primoinfectate vor
face boala,
majoritateamanifestând doar
infectia inaparenta (ex.
poliomielita minora 4-5% si
majora 1%, meningita
meningococica <1%, encefalita
de capusa , 0,2%)
d. Boli cu receptivitate
naturala conditionata sau
potentiala, in mod normal,
receptivitatea naturala a
omului fata de imbolnavire cu
germeni oportunisti este
absenta. De
aceea apariția infecției cu acești
germeni este conditionata de
 existenta unor factori suplimentari de
patogenitate (doza infectanta uriasa, cale de
patrundere larga neprotejata, rezistenta
naturala compromisa) care schimbă
interrelatiile naturale dintre gazda si
microorganismele oportuniste in cauza. Pentru
acest grup de boli se accepta notiunea de
receptivitate conditionata. Pe baza
receptivitatii colective fata de o boala
infectioasa este posibila estimarea
epidemiologica a numărului. de persoane
receptive si/sau rezistente fata de o
boala in colectivitatea respectiva.
2. Rezistenta antiinfectioasa
a.Rezistenta antiinfectioasa nespecifica - barierea
(capacitatea organismului de cutaneo-
a se opune in mod normal). Prima mucoasa,
componenta a rezistentei nespecifice este - bariera cito-
reactia biologica generala fata de un corp tisulara,
strain (“non- self”).Exista trei categorii de
- bariera umoral
factori:
sanguina

- rezistenta
antiinfectioasa
specifica
mostenita
- rezistenta
specifica
naturala (de
specie) – confera
Are doua
protectie fata de
componente
imbolnaviri
principale:
datorate unor
b.Rezistenta specifica antiinfectioasa
microorganisme
(proprietatea organismului de a fi protejat fata
care sunt
de o anumita boala atunci cand suporta
patogene pentru
infectia respectiva; este opusul receptivitatii.
alte specii
Se diferentiaza:
animale, fata de
care omul este
rezistent in mod
normal (jigodia
cainelui)
- rezistenta
relativa, deriva
din caracteristici
ereditare sau
ecologice ale
unor persoane
( ex. rezistenta
unora cu anemie
falcipară fata de
malarie;
rezistenta mai
mare a negrilor
africani fata de
malarie decat a
europenilor)
- rezistenta
transplacentara,
este intretinuta
dupa nastere prin
alaptare la sân
(dureaza 6-9 luni)
- rezistenta
specifica
dobandita
(castigata) se
poate constitui:
- in mod
natural, prin
suportarea
infectiei fie clinic
manifest, fie
subclinic
- in mod
artificial, prin
imunizare activa
si/sau pasiva
1.Intre
rezistenta
specifica
dobandita si
rezistenta
nespecifica nu
exista delimitari
insurmontabile.
Rezistenta
nespecifica
promoveaza
rezistenta
specifica atat in
privinta formarii
ei, cat si a
eficacitatii.
2. Rezistenta nespecifica singură poate
interfera o infectie sau o imbolnavire
numai in cazul microorganismelor cu
patogenitate redusa (oportuniste), dar
nu poate influenta niciodata procesul
epidemiologic al infectiilor cu agenti
patogeni; rezistenta nespecifica poate
eventual sa atenueze evolutivitatea si
consecintele biologice ale ultimului tip de
infectii. In infectiile cu agenti patogeni,
rezistenta specifica – cea transplacentara
sau cea castigata anterior de organism,
postinfectios sau postvaccinal – este
singura care poate preintampina instalarea
bolii. Uneori imunitatea postinfectioasa
este total protectoare, alteori ea permite
reinfectii subclinice, inaparente, care
contribuie ocult la perfectionarea si
consolidarea rezistentei specifice existenta
anterior.
3. Rezistenta specifica dobandita si
rezistenta specifica mostenita
transplacentar sunt asigurate prin
activitatea sistemului imunitar al
organismului, stimulat de antigeni
infectiosi.
Rezistenta antiinfectioasa specifica fata
de agentii patogeni poate fi:
- rezistenta ferma, integrala, de lunga
durata (in rujeolă, oreillon, febra tifoidă -
nu permite o a doua imbolnavire)
- rezistenta ferma, integrala, cu durata
limitata (ani), permitand o a doua
imbolnavire, ca in varicelă, tifos
exantematic
- rezistenta de scurta durata, ca in febra
papataci;
- rezistenta cu instalare tardiva,
permitand evolutia cronica indelungata si
cu recidive a bolii ( in burceloza, malarie,
febra recurenta);
-rezistenta incompleta, prin stricta
specificitate de tip, varianta sau tulpina, ca
in gripa, rinoviroze, dezinterie,
enteroviroze, leptospiroze. Fiecare individ
isi imbogateste progresiv experienta
imunologica specifica personala prin
suportarea aceluiasi tablou clinic de mai
multe ori, de fiecare data insa cu o alta
tulpina apartinand unei alte variante,
 subtip sau tip diferite de precedentele. El
ajunge rezistent numai la varsta adulta,
dupa ce in copilarie a suportat infectia cu
toate tulpinile circulante in zona
respectiva;
- rezistenta disociata, in difterie sau
scarlatina, trecerea prin boala se soldeaza
cu o imunitate antitoxica protectoare de
lunga durata, nu si cu imunitate
antibacteriana (se poate repeta insa un alt
tablou clinic produs de catre acelasi
microorganism sau instalarea starii de
purtator).
Trebuie retinut cazul particular al unor boli infectioase ca gripa, rujeola, tusea
convulsiva, in a caror convalescenta se instaleaza imunitatea fata de agentul infectios
respectiv, dar , in acelasi timp, apare si o stare de anergie postinfectioasa favorizanta
pentru grefarea facila a unor noi infectii cum ar fi tuberculoza, infectii stafilococice, infectii
streptococice.
O altă situaţie aparte este cea a infecţiilor în urma cărora se constată nu numai că nu se
instalează o imunitate specifică protectoare, ci, dimpotrivă, se constituie o stare de
hiperreceptivitate specifică faţă de îmbolnăvirea produsă de acel microorganism (agenţi
infecţioşi oportunişti de tipul stafilococului sau pneumococului, capabili să producă infecţii
multiple - furunculoze, otite, mastoidite, sinuzite, pneumonii).
 I.2. FACTORII EPIDEMIOLOGICI DE MEDIU (SECUNDARI)

Condiţiile epidemiologice indispensabile pentru realizarea unui focar

epidemiologic presupun coexistenţa agentului infecţios (factor
epidemiologic determinant) în acelaşi timp
şi loc cu sursa de infecţie, modalitatea de transmitere si receptivitatea
populaţiei (factori epidemiologici primari);dar acestea pot fi influenţate
de intervenţia factorilor de mediu.
Aceşti factori se pot clasifica în sociali
economici
naturali (fizici)
biologici

I.2.1. Factorii naturali

Reprezentaţi de caracteristici fizice ale mediului de viaţă al populaţiei receptive pot avea
acţiuni favorizante sau defavorizante asupra manifestării procesului epidemiologic. Astfel
pot stimula sau inhiba dezvoltarea sau înmulţirea agenţilor infecţioşi, difuzarea lor în mediu,
reacţia organismului faţă de agresiunea microbiana.
Pe parcursul evoluţiei speciei umane datorită în primul rând progresului societăţii aceşti
factori şi-au diminuat progresiv influenţa în detrimentul influenţei tot mai mari a factorilor
economico-sociali.
- factorii meteo-climaterici: regimul de
Factorii naturali care mai pot influenţa precipitaţii anuale, variaţiile extreme ale umidităţii
în prezent procesul epidemiologic sunt şi temperaturii aerului, mişcările aerului (intense
: sau dimpotrivă calmul atmosferic):
- factorii cosmici: iradierea solară, ionizarea
atmosferică
- factorii geografici: latitudine, altitudine, relief
- factorii telurici: cutremure, inundaţii, erupţii
vulcanice, alunecări de
teren.
Variaţiile semnificative sau brutale ale factorilor naturali pot influenţa numărul, structura,
repartizarea şi activitatea izvoarelor de infecţie umană.
Transmiterea maladiilor infecţioase este cel mai uşor de influenţat de aceşti factori
naturali.
De fapt, acţiunea factorilor naturali de mediu asupra proceselor epidemiologice este
realizabilă doar în condiţii socio-economice deficitare ale vieţii colectivităţii umane.
Ameliorarea standardului economico-social de viaţă al populaţiei receptive, inclusiv
cel al asistenţei medicale profilactice şi curative pot atenua până la neutralizare
influenţele defavorabile exercitate de factorii naturali.
 I.2.2. Factorii economico-sociali

Reprezi
ntă din
punct de
vedere
epidemi
ologic
acele
caracter
istici ale
vieţii
economi
ce şi
sociale
ale
populaţi
ei care
sunt
implicat
e în
determi
nismul
apariţie
i şi
constitu
irii al
unei
boli
infecţio
ase, deci
implicit
în
condiţio
narea
procesul
ui
epidemi
ologic în
sensul
amplific
ării sau
atenuării
lui.
Este
importa
ntă
urmărire
a
oricărui
factor
de
progres
social
care ar
trebui
evaluat
sanitar
pentru
decelare
a
eventua
lele
riscuri
epidemi
ologice
potenţia
le
capabile
sa
depăşea
scă
benefici
ile
specific
e pe
care le
pot
aduce
(noi
alimente
,
motoare,
sistem
de
locuinţă,
metode
de
comunica
re).
- factori ocupaţionali: profesia,condiţiile de muncă. Aceștia sunt
implicaţi în special în condiţionarea unor boli cu caracter
profesional, dar şi în afara acestora.
- standardul economic al populaţiei apreciat prin: condiţii de locuit
(suficienţă, salubritate, microclimat), alimentaţie (calitativ şi
cantitativ), asistenţă medico sanitară (nivel, accesibilitate,
adresabilitate). In altă ordine de idei,referitor la nivelul dezvoltării
noilor metode de diagnostic și tratament este importantă necesitatea
existenţei unei componente preventive astfel încât derularea
acestora
Recunoaştem să împiedice apariţia unei patologii secundare sau terţiare.
 - standardul cultural şi educaţional al populaţiei referitor la
cunoștințele despre sănătate utile înţelegerii şi însuşirii conceptelor
comportamentale şi atitudinilor antiepidemice,cu participarea la
aceste acțiuni și a asistenţei primare.
- aglomeraţia ca factor demografic la nivel micro
macropopulaţinal.
- perturbările economico-sociale ocazionale: războaie, schimbări
de orânduire socială, crize economice, consecinţe ale catastrofelor
naturale sunt conjuncturi în care oricare dintre ceilalţi factori
socio- economici pot deveni foarte importanţi în influenţarea
manifestărilor şi evoluţiei unui proces epidemiologic.
Interrel
aţiile
dintre
factorii
socio-
economi
ci si
bolile
infecţio
ase
evoluea
ză în
dublu
sens
fiind
posibile
influenţe
ale
acestor
factori
secundar
i asupra
manifest
ărilor
populaţi
onale
ale
procesul
ui
epidemi
ologic
dar este
posibilă
şi
influenţa
reală,
negativă
pe care
bolile
infecţioa
se le
exercită
asupra
caracteri
sticilor
vieţii
socio-
economi
ce ale
populaţi
ei
reflectat
e prin
morbidit
ate,
invalidit
ate,
sedentar
itate şi
chiar
letalitate
.

I.2.3. Factorii biologici

Sunt reprezentaţi de o serie de vectori specifici unui anumit mediu de viaţă şi care pot
favoriza sau exacerba transmiterea unei anumite boli infecţioase de exemplu : invaziile de
rozătoare sau alte animale,păsări (atac cu arme bacteriologice).
Tot factorii bacteriologici de mediu sunt consideraţi şi aceia cu ajutorul cărora se pot
determina anumiţi parametrii de calitate ai mediului (coliformii în apă). Tot în aceiaşi idee
se înscrie şi folosirea unor metode de control biologic al eficienţei unor activităţi
antiepidemice (testele bacteriologice de sterilitate pentru autoclave, controlul încărcăturii
bacteriene a mediului din diverse sectoare de activitate).
 I.3. PROCESUL EPIDEMIOLOGIC

Manifes
tările
populaţi
onale
ale
procesel
or
epidemi
ologice
Procesele epidemiologice recu- nosc o
condiţionare complexă, cu intervenţia
unor factori determinanţi, primari şi
secun- dari cu structură şi participare
variată. In acelaşi timp, nu trebuie uitat că
orice proces infecţios poate îmbrăca o
gamă variată de manifestări, de la infecţia
asimptomatică până la diverse forme de
boală (fenomenul „iceberg”). Ţinând
seama de toate aceste aspecte, este clar că
manifestările populaţionale ale bolilor
infecţioase pot fi extrem de diferite şi
aproape mereu altele decât până atunci.
Dintre criteriile folosite pentru clasificarea
modalităţilor de manifestare populaţională ale
proceselor epidemiologice, cel mai utilizat este
intensitatea procesului epidemiologic, apreciată
prin incidenţă, prevalenţă, mortalitate specifică,
fatalitate şi mărimea medie a focarelor. Fidelitatea
tabloului populaţional creat pe baza acestor indici
poate suferi din diverse cauze: calitatea precară a
diagnosticării bolii, incorectitudinea înregistrării şi
declarării cazurilor, utilizarea unor intervale de
timp insuficiente pentru studiu, cuprinderea în
cercetare a unor colectivităţi neadecvate
comparaţiei ca mărime şi structură pe
grupe de vârstă.

1. Endemia
• Este considerată ca o formă calitativă a proceselor epidemiologice. Termenul
desemnează existenţa izvoarelor de infecţie pentru o anumită boală într-o populaţie,
indiferent de amploarea cu care se manifestă boala respectivă.
Din punct de vedere al extensiei geografice pe - cu endemie generalizată sau universală;
care o atinge endemia, se pot întâlni boli: - cu endemie regională;
- cu endemie localizată;
- cu endemie insulară.
Endemia se poate estima şi din punct de - boli cu endemie redusă (hipoendemice);
vedere al intensităţii - boli cu endemie variabilă
sale: (mezoendemice);
- boli cu endemie accentuată
(holoendemice).
Se pot deosebi mai multe forme de manifestare cantitativă ale proceselor epidemiologice.
Diagnosticarealor se face comparând incidenţa bolii din aceeaşi populaţie în două momente
diferite, sau comparând situaţia existentă la un moment dat în colectivităţi diferite, cu alte
cuvinte, se apelează fie la metoda comparativ-istorică, fie la cea comparativ-geografică.
2. Bolile cu manifestare sporadică
Apar neregulat, întâmplător, din când în când, de obicei rar. Caracterul - natural în
sporadic al manifestării unor boli infecţioase poate fi: existenţa şi
răspândirea
acelei boli
- indus, prin
intervenția unor
activităţi
antiepidemice
pertinente .
3. Bolile cu manifestare epidemică
Se acceptă ca epidemie apariţia într-o populaţie a unei boli, a unui anumit comportament
cu implicaţii sanitare sau a altor evenimente legate de starea de sănătate, în număr mult mai
mare decât era de aşteptat să apară. Mai exact, este vorba despre epidemie dacă frecvenţa
evenimentului sanitar în cauză creşte de cel puţin zece ori sau dacă reprezintă peste
50% din totalul îmbolnăvirilor de acelaşi fel, iar tendinţa de evoluţie este intensivă şi
extensivă. Pentru entităţile cu incubaţie precizată, comparaţia trebuie să se facă pentru
perioade ce depăşesc de peste patru ori durata incubaţiei maxime. Epidemiile de boli
infecţioase apar când receptivitatea colectivă este mai mare de 80% şi transmiterea
agentului etiologic este neinfluenţată din cauza nerespectării unor măsuri antiepidemice
precizate şi disponibile.

4. Bolile cu manifestare pandemică

Pandemia reprezintă o epidemie cu o intensitate deosebită şi răspândită pe suprafeţe
foarte mari ale globului, chiar în toată lumea. Se creditează pandemia ca o creştere a
incidenţei unei boli de peste 100 de ori faţă de o perioadă anterioară sau o zonă
diferită, afectând cea mai mare parte a populaţiei. Pandemia se poate realiza dacă într-o
populaţie apare un microorganism patogen nou, necunoscut anterior, sau dacă acesta
reapare după o absenţă de câteva decenii, întâlnind o receptivitate colectivă generală; în
acelaşi timp transmiterea nu poate fi influenţată datorită unor carențe în aplicarea
unor măsuri antiepidemice adecvate. Boala afectează toate grupele de vârstă, se transmite
atât în
lanţ neîntrerupt cât şi sub forma epidemiilor din sursă comună.

5.Boli cu manifestare sezonieră

Există boli ce recunosc fenomenul de sezonalitate, adică o creştere a incidenţei într-o
populaţie, în cursul unei anumite perioade de timp comparativ cu restul anului.
Sezonalitatea se explică prin influenţele factorilor epidemiologici de mediu asupra factorilor
epidemiologici primari. Sezonalitatea este mai evidentă în bolile cu incidenţă crescută. Ea
dispare la bolile pe cale de eliminare sau eradicare.

6.Boli cu manifestare periodică

• Periodicitatea desemnează apariţia unor mari valuri epidemice la intervale de mai mulţi
ani, în funcţie de agentul etiologic şi de structura demografică a populaţiei respective. Bolile
cu periodicitate sunt tot mai rare din cauza intervenţilor antiepidemice eficiente şi a scăderii
semnificative a incidenţei acestor boli. Periodicitatea poate fi un caracter natural al
manifestării unor boli infecţioase (ex. gripă, infecţii streptococice, rujeolă, hepatită A) sau
se conturează în contextul unor factori sociali care augmentează periodic difuzibilitatea
bolii(ex. ciuma şi cruciadele, holera şi pelerinajele la Mecca).
• O formă particulară de existenţă posibilă a unei boli infecţioase este focalitatea naturală.
Termenul de focalitate naturală defineşte existenţa unui microorganism în natură
independent de om, într-un complex specific de condiţii naturale, în care trăiesc speciile
extraumane-gazdă ale unui microorganism şi este asigurată transmiterea sa de la o gazdă la
alta. Rezultă în mod definitoriu că pentru bolile cu focalitate naturală nu este necesară
specia umană ca gazdă a agentului cauzal. Teritoriul în care se realizează focalitatea
 naturală se numeşte focar natural. Focarul natural se realizează numai când există o
anumită biocenoză (specii extraumane rezervoare de infecţie + microorganismul respectiv
+ vectori) într-un anumit biotop (complexul specific de condiţii naturale de mediu care
asigură realizarea biocenozei în cauză).

Boala infecţioasă se poate extinde la om în diverse modalităţi:

1. in focarul natural:
- consecutiv agresiunii speciei-gazdă asupra omului;
- prin acţiuni ale omului asupra animalului-rezervor de infecţie;
- prin agresiunea vectorului natural asupra omului;
- prin contact cu elemente de mediu contaminate.
2. în afara focarului natural prin extinderea infecţiei cu ajutorul altor animale (domestice
sau sălbatice peridomestice) decât cele gazdă din focar, care pot duce agentul cauzal până în
colectivităţile umane. Acest fenomen se numeşte perifocalitate naturală sau focalitate
secundară.

• Modul de manifestare populaţională al oricărei boli infecţioase este dependent de

calitatea, oportunitatea şi eficienţa măsurilor antiepidemice. Reducerea progresivă a
incidenţei îmbolnăvirilor prin astfel de activităţi ţintite face posibilă aducerea bolilor în
cauză – succesiv – în faza de control, de eliminare şi de eradicare.
Etapa preliminară şi obligatorie este cea a investigării focarului.

I.4. INVESTIGAREA ŞI CONTROLUL EPIDEMIILOR DE BOLI INFECŢIOASE

- cercetările preliminare,
Investigaţiile întreprinse în cazul apariţiei
- identificarea tuturor cazurilor,
unei epidemii caută să identifice cauza
- culegerea şi analiza datelor,
epidemiei şi mijloacele optime de control
- aplicarea măsurilor de control,
asupra epidemiei. Principalele etape în
- comunicarea şi publicarea rezultatelor,
investigarea unei epidemii sunt:
- supravegherea în continuare a situaţiei.

Prima etapă presupune verificarea suspiciunilor diagnostice iniţiale şi confirmarea

diagnosticului de epidemie. Pe baza cercetărilor preliminare se va formula o ipoteză privind
sursa de infecţie şi modul de transmitere, precum şi măsuri imediate de control consecutive
acestor prime relaţii asupra modalităţii de constituire şi evoluţie a epidemiei. Raportările
iniţiale asupra unei epidemii posibile pot pleca de la observaţii ale unui număr redus de
medici cu experienţă care sesizează manifestarea neobişnuită a bolii, sau pot pleca de la
aspectele sintetice oferite de raportarea îmbolnăvirilor în cadrul sistemului naţional de
supraveghere a bolilor infecţioase.