MEMORIA

CONF. UNIV. DR. KISS CSABA

1
Definiția
Definire
Raportul memoriei cu existența
Forme generice de memorie
Memoria coordonată globală
Memoria modalitate de ființare
Memoria componentă structurală a SPU
Definiții
Rolul memoriei umane
Caracteristicile memoriei
Caracterul mijlocit
Caracterul inteligibil
Caracterul selectiv
Orientări metodologice – modul de tratare a memoriei
Conținutul de intrări
Tipurile de ieșiri
Ieșiri specifice
Ieșiri nespeciifice
Dinamica memoriei
Operații în dinamica memoriei
Operații în dinamica memoriei
Operații în dinamica memoriei - engramarea
Memorarea neintenționată
Memorarea intenționată
Factori ce țin de materialul de memorat
Volumul materialului de memorat
Empan mnezic
Particularități psihoindividuale
Particularitățile subiectului
Modul de invatare memorare
Repetiția
Intervalul de realizare a repetițiilor
Repetiția optimă
Engramare și mecanisme individuale
Unități de memorie
Formele memoriei
Memorie și sensibilitatea preferențială
Memorie și aferentația dominantă
Dimensiunile memoriei
Promptitudine sau rapiditate
Rapiditatea memoriei
Repetiție și memorare
Exactitate și fidelitate
Efect al listei
Efect al listei și memorare
Păstrarea, conservarea
Componentele păstrării
Determinanți ai păstrării
Indicatori ai conservării
Efecte secundare pozitive
Stratificarea reactualizării
Organizarea stratificată a memoriei
Importanța păstrării
Reactualizarea
2
Tipuri de reactualizare
Reactualizarea retroactivă
Reactualizarea deliberată
Reactualizare prin recunoaștere
Recunoașterea
Reproducerea
Indicatori de reproducere
Promptitudinea
Completitudinea
Grade de completitudine
Reproducerea ca reconstrucție
Formele temporale ale memoriei
Memoria imediată
Memoria de scurtă durată
Memoria de lungă durată
Tipuri de MLD
MLD și MSD - deosebiri
Calitățile memoriei
Calitățile memoriei - mobilitatea
Uitarea
Uitarea – tipuri de uitare
Uitarea și procesele de inhibiție
Sarcini de seminar

Definiția

• În profilul său actual de stare, orice sistem cuprinde efectele influenţelor şi „experienţelor“
anterioare, cu alte cuvinte, „conţinutul“ trecutului său, concretizabil în indicatori de ordin substanţial,
energetic şt informaţional

Definire

• Prin memorie omul intipareste ,conserva si reutilizeaza propria experienta de viata .

• Prin memorie se realizezeza legatura dintre doua categorii de conduite observabile separate printr-
un interval de timp :
• Potrivit acesteia, urmele lăsate de o acţiune anterioară tind să se adâncească şi să se consolideze
prin acţiunile ulterioare, sistemul modificându-şi rezistenţa iniţială şi
modelându-se în concordanţă cu transformările induse. Exemplul cel mai simplu, care ilustrează sensul
celor de mai sus, ni-l oferă
„experimentul“ de împăturire a unei coli de hârtie.

Raportul memoriei cu existența

• Cuantificarea şi valorificarea timpului, în cele trei segmente ale sale – trecut, prezent, viitor –
‚ devine o condiţie sine qua non a supravieţuirii şi coechilibrării optime cu mediul. Ritmurile vitale
periodice în raport cu influenţele exterioare de genul luminii, temperaturii, umidităţii, mareelor etc.
persistă un anumit timp şi după ce aceste influenţe încetează.

Forme generice de memorie

• Exista trei forme generice de memorie: memoria corporală, exprimată în unitatea temporală a
transformărilor celulare şi tisulare implicate în procesele de creştere, în procesele de îmbătrânire, în
conţinutul metabolismului; memoria fiziologică, reprezentată de principalele ritmuri şi cicluri funcţionale

3
ale diferitelor aparate şi subsisteme interne ale organismului; memoria psihică, legată de experienţa
relaţionării cu lumea externă şi mediată de activitatea rezolutiv-informaţională a creierului.

Memoria coordonată globală

• Întrucât organizarea sistemului psihic presupune o integrare pe dimensiunea timpului, orientată

dinspre trecut spre prezent şi viitor, memoria care constă în conservarea, şi valorificarea din perspectiva
uzului ulterior a conţinuturilor şi experienţelor anterioare, devine o coordonată globală de definiţie.

Memoria modalitate de ființare

• Ea nu este un proces de acelaşi ordin cu procesele psihice cognitive sau motivaţionale, ci o

modalitate de fiinţare şi manifestare în timp a fiecărui proces în parte şi a sistemului în ansamblu.

Memoria componentă structurală a SPU

• Prin dimensiunea mnezică, sistemul psihic există ca entitate specifică, având continuitate şi
stabilitate în timp. Memoria nu intervine din afară în structurarea şi integrarea proceselor psihice
cunoscute –percepţia, gândirea, imaginaţia, trăirile emoţionale etc. –‚ ci face parte din însăşi structura lor
internă. Veriga mnezică se include astfel ca o componentă structurală a întregului sistem psihic,
reprezentând fixarea şi conservarea trecutului său.

Definiții

• Memoria este capacitatea unui sistem de tratare natural sau artificial de a encoda informatia
extrasa din experienta sa cu mediul de a stoca intr-o forma apropiata si apoi de a recupera si utiliza in
actiuni si operatiile pe care le efectueaza (Leconte , De Schoen Memoire , Dictionaire fundamentale de
psychologie - 1970)
• Mecanismele prin care o achizitie oarecare ramane disponibila putand fi reamintita si utilizata .
• O capacitate de a reactiva partial sau total intr-o maniera veridica su eronata evenimentele
trecutului.
• -o tabla cu ceara
• -o carte insufletita si inteligenta care isi deschide singura paginile in locul necesar
• -un teatru
• Unul din cele mai bine pastrate secrete ale naturii..
• O implicatie ,o resursa si un efect al tuturor celorlalte procese psihice.

Rolul memoriei umane

• Ea asigura continuitatea, consistenta , stabilitatea si finalitatea vietii psihice

• Viata psihica ,fara memorie este doar un ghem de impresiuni senzitive ,adica un prezent fara trecut
dar si fara viitor.(Lange )

Caracteristicile memoriei

Proprietate generala a intregii materii

• 2 Caracter mijlocit
• 3 Caracter inteligibil
• 4 Caracter selectiv

Caracterul mijlocit

• Caracterul mijlocit
• -memorarea lucrurilor cu ajutorul lucrurilor
• -memoararea cu ajutorul cuvintelor sau a gandurilor stimul .
• Diferenta de rol a memoriei in evolutia umana
4
• Pentru un copil de varsta mica a gandi inseamna a-si aminti .
• Pentru un adult a-si aminti inseamna a gandi
• Accentul pus pe invatarea mijlocita schimba ponderea celor doua mecanisme in viata psihica a
individului.

Caracterul inteligibil

• Presupune intelegerea celor memorate si reactualizate ,organizarea materialului de memorat dupa

criterii de semnificatie
• -presupun deja legatura memoriei cu judecata

Caracterul selectiv

• Are alegatura cu continutul de memorat .

• Retinem insusirile cele mai importante ale situatiei de memorat
• Retinem trasaturile care sunt consonante cu interesele ,nevoile ,dorintele ,cu utilitatea cu valoarea
sociala.
• Este imposibil sa memoram totul,am fi epuizati psihic

Orientări metodologice – modul de tratare a memoriei

• Orientarea introspecţionistă (memoria ca ansamblul stărilor pure ale conştiinţei păstrate şi

reactualizate)
• şi de una behavioristă (memoria ca ansamblu de scheme şi pattern-uri de răspuns în raport cu
stimulii daţi în experienţa anterioară),
• de o tratare asociaţionistă (memoria ca sumă a unităţilor de experienţă anterioară legate între ele,
în virtutea acţiunii legilor asociaţiei)
• şi de o tratare gestaltistă (memoria ca structură izomorfică a interacţiunilor anterioare între
câmpurile fizice externe şi cele biofizice cerebrale) etc.
• În prezent, abordarea memoriei se circumscrie în coordonatele modelului interacţionist- sistemic,
care se bazează pe principiile teoriei comunicării şi procesării-stocării informaţionale.
• Memoria poate fi analizată sistematic pe baza schemei cibernetice „input-output-input".

Conținutul de intrări

• Structura input-ului mnemonic este eterogenă, cuprinzând fluxuri senzoriale (vizuale, auditive,
olfactive, gustative, tactile, kinestezice, viscerale), fluxuri imaginative, conceptual-simbolice logico-
propoziţionale, fluxuri de trăiri emoţionale, fluxuri motivaţionale, fluxuri motorii (acţionale).

Tipurile de ieșiri

• blocul memorativ are două tipuri de „ieşiri“: specifice sau primare şi nespecifice sau secundare .

Ieșiri specifice

• Ieşirile specifice constau în reactualizarea şi reproducerea unor conţinuturi cognitive, afective,

motivaţionale, motorii etc. în formă
„pură“, aşa cum au fost ele stocate şi conservate, fără să fie utilizate în alte forme de activitate. Ele se
activează prin administrarea unor probe corespunzătoare de memorie: de recunoaştere imagistică sau
obiectuală, de fixare şi reproducere a unor serii de cuvinte, de numere, de date, de elemente topografice
etc.

Ieșiri nespeciifice

5
• Ieşirile nespecifice constau în activarea unor elemente din experienţa anterioară în cursul
desfăşurării unor procese psihice de cunoaştere (percepţie, reprezentare imaginaţie, gândire) sau acte
instrumentale (acţiuni motorii finaliste).

Dinamica memoriei

• Memoria nu fiinţează în forma unei structuri statice, pietrificate şi nici ca un recipient în sine
neutru şi permanent acelaşi, în care se introduc de-a valma, din afară, impresii, informaţii, experienţe.
• Dimpotrivă, ea se organizează şi funcţionează ca sistem dinamic, ce se elaborează treptat în cursul
evoluţiei istorice şi ontogenetice, pe măsura îmbogăţirii repertoriului experienţei.

Operații în dinamica memoriei

• a. Engramarea (fixarea) reprezintă în sine un ansamblu de operaţii de ordin logic- informaţional,

biofizic şi biochimic, în urma cărora conţinuturile proceselor cognitive (percepţie, gândire, imaginaţie),
afectiv- motivaţionale şi schemelor motorii sunt înscrise din segmentul temporal al prezentului în cel al
trecutului. La baza acestora stă proprietatea impresionabilităţii şi inerţiei funcţionale a neuronilor şi a
creierului în ansamblu.

Operații în dinamica memoriei

• Această fază se poate desfăşura în două forme: fără existenţa unui scop special de reţinere –
memorare neintenţionată sau involuntară, şi – în virtutea unui scop special de reţinere – memorare
intenţionată sau voluntară.

Operații în dinamica memoriei - engramarea

• Ambele forme se evaluează, în principiu, pe baza aceloraşi indicatori, ca, de pildă: volumul
materialului reţinut după fiecare prezentare şi percepere secvenţială, volumul total al materialului
engramat la finele unui anumit interval de timp; rapiditatea întipăririi; exactitatea întipăririi;
completitudinea.

Memorarea neintenționată

• Memorarea neintenţionată se realizează în mod cotidian, în procesul perceperii diferitelor obiecte,

situaţii, întâmplări şi în cursul desfăşurării diferitelor activităţi.
• Mecanismele memorative interne funcţionează ca nişte captatori autonomi, extrag din fluxul
actual al informaţiilor şi evenimentelor elemente şi secvenţe pe care le introduc în
„repertoriul“ anterior, unde se păstrează un interval mai mare sau mai scurt de timp..
• Adeseori, asemenea elemente şi secvenţe se fixează fără reperele şi delimitările spaţio- temporale
corespunzătoare, ceea ce face ca atunci când ele reapar ca amintiri, să nu putem spune exact cum şi de
unde le-am recepţionat
• memorare fotografică fenomenală (când se întipăreşte tot ce intră în sfera percepţiei sau activităţii
cotidiene) şi memorarea insulară, care se limitează la fixarea unui volum redus (până la 2-3 elemente
izolate).
• Memorarea involuntară ţine cu precădere de însuşirile native ale mecanismelor cerebrale şi prin
intermediul ei se poate pune în evidenţă capacitatea bazală de engramare-stocare a creierului

Memorarea intenționată

• Memorarea intenţionată (voluntară) se desfăşoară sub acţiunea reglatoare directă a scopului sau
sarcinii de a reţine materialul ce urmează a fi prezentat. Scopul de a memora poate fi impus de subiect
însuşi sau formulat din afară, de către experimentator sau instructor.
• În acest caz, procesul de engramare-fixare se desfăşoară ca activitate psihică dominantă, iar nu ca
activitate paralelă şi secundară, ca în cazul memorării neintenţionate. Toate
procesele psihice specifice – percepţia, gândirea (analize logice, evaluări, înţelegere), voinţa
6
sunt subordonate şi instrumentează memorarea.
• În cazul memorării intenţionate, subiectul simte efortul mental, cum se mobilizează expres pentru
a percepe şi conştientiza cât mai clar fiecare „element“ al materialului în vederea fixării cât mai exacte,
rapide şi complete.
• Este şi firesc ca, în asemenea circumstanţe, randamentul memorării să fie superior celui înregistrat
de o memorare involuntară
• Astfel că materialul – etalon, cu ajutorul căruia trebuie ea studiată, nu poate fi decât materialul cu
sens. Acesta poate fi de modalităţi diferite – liste de cuvinte (15-20),
• liste de numere (cu o singură cifră, cu două cifre),
• serii de imagini ale unor obiecte,
• plante, animale etc. – se poate prezenta în moduri diferite – pe cale vizuală, pe cale auditivă – şi în
condiţii ambientale diferite,
• în absenţa sau în prezenţa unor factori perturbatori.
• Indicatorii memorării voluntare vor depinde atât de proprietăţile şi condiţiile de administrare a
materialului, cât şi de particularităţile psihoindividuale ale subiecţilor

Factori ce țin de materialul de memorat

• Printre factorii ce ţin de material, menţionăm:

volumul sau întinderea;
• forma de codificare (verbal-simbolică, imagistică, obiectual-concretă); (natura materioa
• gradul de organizare logică internă (saturaţia în relaţii semantice, integrative între elemente);
timpul de prezentare (expunere) a fiecărui element (intervale optime sau intervale critice – prea mici sau
prea mari).

Volumul materialului de memorat

• Daca matarialul de memorat creste in progresie aritmetica durata necesara memorarii creste in
progresie geometrica.
• 50 de cuvinte avem nevoie de 2 minute
• 100 de cuvinte avem nevoie de 9 minute
• 1000 de cuvinte avem nevoie de 165 de minute În conditii egale de memorare materialul mai lung
se aminteste mai bine decat materialul scurt

Empan mnezic

• Joseph Jacobs 1887

• Empan mnezic reprezinta intinderea capacitatii de memorare a subiectului
• Marimea empanului mnezic depinde de natura materialului folosit
• -pentru litere numai consoane sau vocale de acelasi fel este de 6 itemi
• Numarul magic 7

Particularități psihoindividuale

• Particularităţile psihoindividuale: capacitatea de engramare-stocare a mecanismelor cerebrale;

dominanta motivaţională în momentul receptării materialului (dacă este consonantă cu acesta sau
disonantă);
• nivelul de concentrare şi mobilitate a atenţiei;
• starea de odihnă sau de oboseală.

Particularitățile subiectului

• Gradul de implicare.
-Materialul care constituie obiectul actiunii directe este mai bine memorat decat cel care constituie
obiectul actiunii indirecte

7
-Materialul care formeaza obiectul scopului principal al actiunii se memoreaza mai bine decat ca acelasi
material care face parte din conditiile de realizare ale scopului.
Modul de invatare memorare

• Invatarea si repetarea globala sau invatarea partiala

-Integrarea progresiva ,utilizarea combinata a celor doua procedee

Repetiția

• Primele teorii –cu cat materialul este repetat de mi multe ori cu atat el este mai usor invatat.
• Repetitia singura nu duce la memorare este necesara procesarea informatiilor dupa inteles .
• -suprainvatare (un numar mult prea mare de repetitii ) –starea de saturatie si epuizare
• -subinvatarea ( un numar insuficient de repetitii )-iluzia invatarii doar au impresia ca l- au invatat.
• Numarul optim de repetitii –economia invatarii
• Eficienta repetitiilor depinde de forma si de numarul lor.
• Sunt mai utile repetitiile esalonate in raport cu cele comasate.
• Repetitiile de mentinere /repetitiile elaborate constructive.

Intervalul de realizare a repetițiilor

• Repetitiile realizate la intervale mai scurte de timp (30 de secunde sunt neeconomicoase )
• Repetitiile economice fie la intervale de 5- 20 de minute ,fie la intervale de 1-2 zile.
• Aceste intervale sunt determinate de caracteristicile personale de volumul si dificultatea
materialului de memorat

Repetiția optimă

• -varierea intervalului de timp in care se efectueaza repetitia

• -implicarea subiectului ,

• Repetitie incarcata de sens si semnificatie

• Repetitie ritmica
• Repetititie de placere .
• Folosirea tuturor canalelor (vizual,auditiv )

Engramare și mecanisme individuale

• (A. Tulving, W. Donaldson, 1972; K. Pribram, 1973; M. Golu, 1975; C. Voicu, 1980; I. Druţu,
1990) au stabilit că engramarea/stocarea sunt controlate şi reglate din interiorul sistemului mnezic de
mecanisme logice de organizare, selecţie, inventariere (indici de identificare) şi adresabilitate. Aceste
mecanisme îşi fac simţită prezenţa în modul şi stilul specific pe care-l foloseşte fiecare subiect într-o
sarcină de memorare

Unități de memorie

• Psihologii americani au introdus noţiunea de memory chunk, care desemnează o unitate sau o
structură informaţională ce se engramează şi se stochează la un moment dat. În cazul unui material
neorganizat, ca, de pildă, o listă de cuvinte separate, o asemenea unitate se reduce la numărul literelor ce
compun fiecare cuvânt (şi care se engramează împreună); în cazul unui material structurat logic, ca, de
pildă, un text, o atare unitate memorativă devine propoziţia (un număr de cuvinte articulate şi integrate
logico- semantic).

Formele memoriei

8
• Exista patru criterii, de stabilire a formelor memoriei
• a) prezenţa sau absenţa intenţiei şi a controlului voluntar;
• b) prezenţa sau absenţa desprinderii şi înţelegerii legăturilor specifice între elementele şi
secvenţele materialului;
• c) aferentaţia dominantă;
• d) factorul timp.
• Memoria involuntară este aceea care, în toate cele trei faze – engramare, păstrare, reactualizare –
se realizează fără existenţa unui scop mnezic precis şi fără controlul voinţei conştient focalizat.
• Posibilitatea realizării în paralel a memoriei involuntare şi a celei voluntare ne sugerează ipoteza
că funcţionarea sistemului mnezic este structurată la două niveluri de activare: o activare specifică –
focalizată, care susţine memoria voluntară şi o activare nespecifică (difuză şi fluctuantă), care susţine
memoria involuntară.

Memorie și sensibilitatea preferențială

• Un factor esenţial de care depinde eficienţa memoriei involuntare este sensibilitatea preferenţială,
ca trăsătură individuală, în raport cu tipologia materialului utilizat în experiment
– imagistic-figurativ, verbal-simbolic, codificat vizual, auditiv sau tactil etc.
• în condiţiile nivelării sau neutralizării celorlalţi factori ce ţin de implicarea subiectului în
experiment, sensibilitatea preferenţială devine principala sursă de generare a diferenţelor interindivuale.

Memorie și aferentația dominantă

• c. Aplicarea celui de al treilea criteriu – cel al aferentaţiei dominante – permite delimitarea

formelor de memorie după modalitatea de recepţie pe care o implică preponderent. Se evidenţiază astfel:
memoria vizuală, memoria auditivă, memoria kinestezică, memoria mixtă.

Dimensiunile memoriei

Volumul
• Acesta exprimă numărul total de elemente (ex.: cuvinte, numere etc.), care se reţin de către un
subiect după prima prezentare a materialului.
Registrul de variabilitate al acestei dimensiuni se întinde între 2 şi 15.

Promptitudine sau rapiditate

• Promptitudinea sau rapiditatea.

Numărul repetiţiilor necesare pentru reţinerea unui material

Rapiditatea memoriei

• Rapiditatea memorarii poate lua valori diferite de la un individ la altul şi în funcţie de natura şi
lungimea materialului folosit.
• Repetiţia este o variabilă esenţială care condiţionează nu numai faza engramării (memorării), ci şi
le cea a păstrării sau a conservării.

Repetiție și memorare

• În faza de memorare, se recomandă repetiţiile concentrate, pentru a scurta timpul de fixare a

materialului-test.
• în faza păstrării sau a conservării, sunt indicate repetiţiile eşalonate, cu frecvenţă monoton-
descrescătoare (mai dese în perioada imediată după memorare şi mai rare pe măsura îndepărtării, în timp,
de momentul iniţial).

Exactitate și fidelitate

9
• Memorarea voluntară este subordonată şi unor cerinţe de exactitate şi fidelitate, care variază în
funcţie de scopul stabilit şi de natura materialului
• Intr-o situaţie materialul trebuie reţinut integral, în ordinea dată, în componenţa dată, fără nici o
modificare, pentru a fi reprodus întocmai, în forma în care a fost prezentat (este cazul numerelor de
telefon, al denumirilor, al formulelor);
• În alte situaţii, materialul se cere a fi memorat selectiv, în elementele şi părţile sale esenţiale,
reproducerea lui putându-se realiza într-o manieră mai liberă, cu propriile cuvinte.
Ca urmare, precizia şi fidelitatea trebuie determinate prin raportare la contextul şi instrucţiunile după care
s-a realizat memorarea.

Efect al listei

• Efect al listei. Esenţa acestuia rezidă în aceea că, în prezentarea serială a informaţiei
(materialului), cei mai bine se reţin începutul şi sfârşitul (dar mai puţin) şi cel mai slab sau aproape deloc
– mijlocul seriei.
Explicaţia constă în inducţia negativă anterogradă şi retrogradă, care se produce de la segmentele iniţiale
către cele următoare şi de la cele terminale către cele anterioare.

Efect al listei și memorare

• Structurarea trebuie realizată în serii scurte (de până la 30 unităţi memorative).

Păstrarea, conservarea

• Ce se intampla cu materialul pe timpul stocarii?

• 1.-are loc pastrarea intr-o forma cat mai asemanatoare ,sau chiar identica ?
• 2.-are loc un proces de inchegare ,amplificare
,organizare,restructurare
• 3.-are loc un proces de destramare ,eliminare stergere ,nemaiputandu-se realiza actualizarea
• Principalele principii ale păstrării :
• 1. Principiul asociațiilor (prin contiguitate, in timp si spatiu, prin asemănare , prin contrast
• 2. Principiul consolidarii ( revelator foto ).
• -cresterea fortei traseelor mnezice
• -scaderea vulnerabilitatii traseelor mnezice
• 3. Principiul organizarii
• -organizare indusa
• -organizare individuala
• -organizare seriala
• -organizare categorială
• -organizare in rețea
• Păstrarea sau conservarea include acele operaţii şi transformări care au ca rezultat menţinerea în
tezaurul memorativ, un timp cât mai îndelungat, a informaţiei şi experienţelor stocate anterior. Principalul
indicator al ei este trăinicia,

Componentele păstrării

• Pastrarea include două componente: pe de o parte, profunzimea sau intensitatea engramărilor, iar
pe de alta, durata menţinerii lor la nivelul pragului de ecforare

Determinanți ai păstrării

• Valoarea, ca atare, a acestui indicator variază semnificativ în funcţie de:

- particularităţile psihoindividuale ale subiecţilor, - de caracteristicile materialului memorat (grad de
structurare şi organizare logică,
- formă de prezentare,
- semnificaţie,
10
- grad de familiaritate sau de noutate, complexitate)
- frecvenţa actualizării şi utilizării ulterioare
• Pentru a-şi spori eficienţa de consolidare, este recomandabil ca repetiţiile să introducă anumite
variaţii în ordinea materialului, în forma lui de organizare internă, creându-se astfel o bază
neurofiziologică mai largă de integrare
• Foarte important pentru trăinicia păstrării este modul în care se formulează scopul memorării
(fixării): pe termen scurt (imediat), pe termen mediu sau pe termen lung.
• Există o dependenţă direct proporţională între ecoul sau rezonanţa materialului dat în sfera noastră
afectiv-motivaţională şi gradul de trăinicie al păstrării lui în memorie.
• În virtutea acţiunii mecanismelor de apărare a Eului, informaţiile şi experienţele cu
rezonanţă afectiv-motivaţională pozitivă se fixează mai trainic decât cele cu rezonanţă negativă.
Absenţa oricărei încărcături afectogene sau motivaţionale duce întotdeauna la o fixare superficială şi de
scurtă durată.
• Evenimentele cu caracter personal se retin o perioada mai mare decat cele cu carater impersonal.

Indicatori ai conservării

• Trăinicia implică şi alţi indicatori de ordin calitativ ai păstrării: completitudinea, fidelitatea şi

exactitatea.
• Completitudinea este dată de raportul dintre ceea ce se păstrează la momentul dat şi ceea ce s-a
memorat anterior; ea este maximă când valoarea raportului este 1 şi scade proporţional cu reducerea
acesteia, putând tinde spre zero
• Fidelitatea exprimă raportul de corespondenţă structurală între materialul memorat iniţial şi cel
care se păstrează la momentul dat (o păstrare se consideră fidelă dacă transformările care se produc în
timp asupra materialului stocat nu-i anulează identitatea sau conţinutul său esenţial).
• exactitatea este dată de corespondenţa izomorfică dintre elementele stocate anterior şi cele păstrate
în decursul timpului; dacă se aplică întregului material, exactitatea presupune păstrarea lui absolut în
forma iniţială în care a fost memorat.
• Exactitatea implică fidelitatea, dar fidelitatea nu implică în mod necesar exactitatea: pot să păstrez
un material cu un grad scăzut de exactitate, omiţând unele elemente nesemnificative sau modificând
altele.

Efecte secundare pozitive

• efect secundar al transformărilor antientropice avem reminiscenţa

Ea constă nu numai în păstrarea nealterată a materialului stocat anterior, ci şi în îmbogăţirea lui, ca
urmare a punerii în relaţii logice şi instrumentale cu alte conţinuturi informaţionale tezaurizate.

Stratificarea reactualizării

• Cu cât un conţinut informaţional sau o experienţă de viaţă sunt mai trainic consolidate şi păstrate,
cu atât pragul lor de reactualizare este mai scăzut, şi viceversa

Organizarea stratificată a memoriei

• Tezaurul memorativ are o organizare stratificată: în partea inferioară (în profunzime) se dispun
straturile cu praguri de reactualizare mari, inclusiv cele ce au coborât sub limita activării, trecând în zona
uitării;
• în partea superioară, se situează straturile cu praguri de reactualizare scăzute, cel mai mic prag
tinzând către valoarea zero.
• Tabloul nu are un caracter fix, invariant; el se va modifica în timp, în funcţie de interacţiunea
subiectului cu lumea externă şi de dinamica relaţiei dintre fondul experienţei anterioare şi scopurile sau
obiectivele activităţii curente.
• Ca urmare, devine posibilă şi plauzibilă schimbarea poziţiei diferitelor elemente pe continuumul
reactualizabilităţii:

11
 • Un element care la momentul considerat se află pe o poziţie superioară, cu un prag de
reactualizare scăzut, prin neutilizare şi nerepetare va trece în momentele următoare de timp pe poziţii
inferioare, caracterizate prin praguri de reactualizare crescute, şi invers,

Importanța păstrării

• Păstrarea este, fără îndoială, faza cea mai importantă în structura dinamică a sistemului mnezic al
omului. Ea este cea care determină, în ultimă instanţă, eficienţa şi productivitatea memoriei. Faptul că
cineva este caracterizat ca având o memorie bună sau slabă depinde, în primul rând, de volumul şi
calitatea păstrării, de funcţionalitatea celor stocate anterior.

Reactualizarea

• Reactualizarea reprezintă faza de „ieşire“ a dinamicii memoriei şi constă în aducerea în câmpul

conştiinţei a unor elemente din fondul experienţei anterioare.
• Ea este oglinda celorlalte două faze – memorarea şi păstrarea – şi principalul criteriu obiectiv de
evaluare a lor.

Tipuri de reactualizare

• După mecanismul declanşator, reactualizarea este de două feluri: spontană sau involuntară şi
deliberată sau voluntară

Reactualizarea retroactivă

• O formă aparte a reactualizării spontane, care evidenţiază o dat în plus complexitatea funcţională a
memoriei, o reprezintă reactualizarea amânată sau retroactivă.

Reactualizarea deliberată

• Reactualizarea deliberată este declanşată şi controlată voluntar, fie în cadrul unei sarcini speciale
de testare a memoriei, fie în cadrul unei activităţi specifice – de învăţare, de muncă, de creaţie etc. – în a
cărei realizare este implicată experienţa anterioară. Ea se desfăşoară, aşadar, în concordanţă cu un anumit
scop şi într-o anumită ordine.

Reactualizare prin recunoaștere

• Recunoaşterea se realizează în legătură cu acele conţinuturi şi experienţe al căror prag este prea
ridicat pentru a se putea desprinde şi manifesta independent, prin ele însele.
• Subiectul singur nu poate să le relateze, simţind nevoia unui sprijin sau suport extern

Recunoașterea

• Ex. Nu putem relata conţinutul unei întâmplări petrecute mai de mult, dar o recunoaştem dacă ni
se prezintă nişte elemente ajutătoare; nu reuşim să relatăm despre locuri pe care le-am vizitat cândva, dar
le recunoaştem dacă ni se prezintă imagini ale lor; nu ne amintim numele persoanelor de la o întrunire la
care am participat, dar le recunoaştem în fotografie etc.

Reproducerea

• Reproducerea este o formă calitativ superioară a reactualizării, constând în derularea conştientă a

conţinuturilor informaţionale şi actelor motorii achiziţionate anterior. Trăinicia păstrării achiziţiilor
anterioare este suficient de puternică pentru a se menţine la un prag de funcţionalitate scăzut, devenind
astfel accesibile apelului sau semnalului de ecforare.

Indicatori de reproducere
12
• Reproducerea se evaluează pe baza indicatorilor de promptitudine, completitudine, fidelitate şi
exactitate.

Promptitudinea

• Promptitudinea reflectă mobilitatea funcţională a mecanismului de ecforare şi se măsoară în

intervalele de timp dintre momentul emiterii semnalului de apel şi cel al apariţiei în conştiinţă a
informaţiei solicitate.

Completitudinea

• Completitudinea este un parametru cu o condiţionare şi mai complexă. Pe de o parte, ea este

determinată, de completitudinea păstrării; pe de altă parte, depinde de raporturile de inducţie negativă ce
se creează între secvenţele actuale şi cele imediat următoare ale fluxului reproducerii, precum şi de
comprimările, detalierile sau selecţiile pe care le operează mecanismele de ecforare

Grade de completitudine

• Reproducerea poate avea, aşadar, grade diferite de completitudine:

• completitudine de identitate, când materialul este reprodus întocmai în forma în care a fost
memorat; completitudine în hiper, când la materialul original se adaugă elemente suplimentare,
compatibile cu cele de bază;
• completitudine în hipo, când materialul original se reproduce cu omiterea unor elemente
nesemnificative;
• completitudine structurală, când materialul iniţial este reprodus într-o formă transformată de o
manieră personală (originală), fără a se altera structura lui logică.

Reproducerea ca reconstrucție

În cazul reproducerii este vorba mai mult de reconstrucţie, decât de o duplicare a ceea ce s-a engramat
anterior.
Noi avem întotdeauna controlul asupra a ceea ce selectăm şi relatăm sau exteriorizăm, adaptând fluxul
reactualizat nu numai la scopul activităţii, ci şi la particularităţile situaţiei în care ne aflăm
• Aceasta face ca activitatea să nu fie tributară în mod absolut şi exclusiv memoriei, ci să
beneficieze şi de aparatul nou, constructiv al inteligenţei, imaginaţiei şi gândirii.

Formele temporale ale memoriei

• d. Formele temporale ale memoriei. Cercetările realizate din perspectiva modelului cibernetic
(Tulving şi Donaldson, 1972; Lindsay şi Norman, 1972; M. Golu, 1975; Simon, 1980), luând în
considerare timpul de procesare şi integrare a informaţiilor în diferite tipuri de sisteme reale, au pus în
evidenţă existenţa unor forme de memorie temporală, şi anume: memoria imediată sau senzorială;
memoria de scurtă durată (MSD); memoria de lungă durată (MLD).

Memoria imediată

• Memoria imediată (senzorială) exprimă menţinerea „continuităţii“ fluxului informaţional în cadrul

sistemelor senzoriale un timp suficient de lung pentru integrarea lui finală în imagine sau în model
informaţional unitar, pe baza căruia devine posibilă identificarea

Memoria de scurtă durată

• Memoria de scurtă durată (MSD), are o structură complexă, eterogenă din punct de vedere
informaţional, cuprinzând date despre evenimente şi fenomene variate, într-o ordine determinată sau

13
aleatorie. Ea nu este o imagine fidelă a conţinutului memoriei imediate (senzoriale), ci rezultatul
prelucrării şi interpretării acestuia.
• Astfel, potrivit datelor experimentale limita maximă până la care se întinde acţiunea memoriei de
scurtă durată este de 10 minute (Norman, 1969, Madigon şi McCabe, 1971). Ce se întâmplă cu informaţia
după scurgerea acestui interval de 10 minute? Ori se „pierde“, ea dispărând din repertoriul memorativ
activ, ori trece în sfera memoriei de lungă durată.
Aceasta depinde şi de prezenţa sau absenţa factorilor perturbatori.

Memoria de lungă durată

• Memoria de lungă durată (MLD) – desemnează totalitatea structurilor informaţionale şi

instrumental-acţionale, a căror limită inferioară de păstrare în timp este egală cu limita superioară a MSD
(8- 10 minute), limita superioară putând fi egală cu durata vieţii individului. Aşadar, expresia „de lungă
durată“ are un sens relativ şi exprimă, de fapt, un contiuuum valoric (în unităţi de timp, fireşte, foarte
întins).

Tipuri de MLD

• Memorie explicita :
-memorie episodica –biografica , locuri si fapte
 - memorie semantica –concept
 Memorie implicita (procedural a)-reguli gramaticale
, deprinderi perceptive , (memorie fara constiinta )

MLD și MSD - deosebiri

• Deosebirile principale dintre MLD şi MSD se stabilesc după următoarele caracteristici: 1. durata;
2. gradul de activare; 3. volumul; 4. modul de codificare.5 localizare neurofiziologica

Calitățile memoriei

• 1. întinderea repertoriului (tezaurului);

• 2. fidelitatea;
• 3. exactitatea;
• 4. promptitudinea;
• 5. mobilitatea.

Calitățile memoriei - mobilitatea

•
• Mobilitatea exprimă calitatea memoriei de sistem semideschis, adică de a se afla şi de a realiza în
permanenţă schimburi informaţionale şi energetice cu sursele externe.

Uitarea

• Aparent, un fenomen total opus memoriei, ca o negaţie a ei, uitarea, este, în fond, organic integrată
şi consubstanţială acesteia. Definirea ei nu se poate face decât prin raportarea la memorie, la informaţii,
experienţe şi evenimente percepute, efectuate sau trăite anterior, într-un trecut mai apropiat sau mai
îndepărtat.
Uitării este acela de creştere progresivă a pragului de ecforare a unei informaţii sau experienţe anterioare,
dincolo de punctul „critic“.
• Rata cea mai mare a uitării se înregistrează în primele 48 de ore după momentul
memorării, când se pierde aproximativ 40% din material; după prima săptămână, pierderea ajunge la
60%, iar după a treia săptămână – la 80%, după care uitarea se încetineşte considerabil
• Este caracteristică esenţialmente pentru materialul fără sens. în cazul celui cu sens, uitarea nu este
atât de drastică şi instalarea ei se face tot în trepte, dar în rate mai mici.
14
 • Iniţial, se considera că uitarea înseamnă şi are la bază ştergerea completă a urmelor materialului
memorat. Cercetările ulterioare au arătat însă că ea se exprimă într-o slăbire sub pragul de reactualizare
comandată acestor urme, respectiv informaţii.

Uitarea – tipuri de uitare

• Uitarea curenta ,banala cotidiana

• Uitarea represiva ,uitam evanimnetele penibile
,generatoare de suferinta de disconfort psihic
• Uitarea provocata – de un accident de un traumatism cerbral ,tumori ,
• Uitarea prin simultaneitate , prezentarea unor evenimente concomitente face ca o parte din ele se
fie uitate
• Uitarea regresiva –daorata inaintarii in varsta
• Uitarea dirijata – uitam ceeace vrem sa uitam
• Uitarea dependenta de imprejurarile in care s- a retinut materialul.
• Teoria interferentei determinate de procesele de inhibitie (proactiva ,retroacativa de protectie

Uitarea și procesele de inhibiție

• Din punct de vedere neurofiziologic, fenomenul se pune pe seama a trei tipuri de inhibiţie:
inhibiţia de stingere (după modelul stingerii unui reflex condiţionat),
• inhibiţia de protecţie (în cazul supraîncărcării sau al continuării memorării pe fondul
oboselii sau al unei stări emoţionale nepropice, negative)
• inhibiţia de inducţie negativă (inhibarea şi reprimarea urmelor unui material de către altul
fie foarte asemănător, fie antagonic)

Sarcini de seminar

• Cum definiţi memoria?

• Care sunt formele generice ale memoriei?
• Care sunt tipurile de abordări, asupra memoriei, cu care sunteţi familiarizaţi şi prin ce se
caracterizează fiecare?
• Ce este „efectul listei” ?
• Care sunt formele memoriei?
• Care sunt calităţile memoriei?
• Care sunt mecanismele memoriei?
• Construiti un model complex al memoriei

15