X-Multiplication Book Romanian

JOHN BEVERE
MULTIPLICAȚI POTENȚIALUL
PE CARE VI L-A DAT DUMNEZEU
X: Multiply Your God-Given Potential, (Romanian), by John P. Bevere
© 2021 Messenger International
MessengerInternational.org
Originally published in English as X: Multiply Your God-Given Potential
ISBN 978-1-937558-25-3 (hardcover edition)
ISBN 978-1-937558-24-6 (electronic edition)
Additional resources in Romanian are available for

free download and video streaming at
MessengerX.com and on the MessengerX app
To contact the author : JohnBevere@ymail.com
This book is a gift from Messenger International and is

NOT FOR SALE
Printed in Romania
X: Multiplicați potențialul pe care vi l-a dat Dumnezeu, (Română), de John P. Bevere

© 2021 Messenger International
MessengerInternational.org
Publicată inițial în limba engleză sub tiltul X: Multiply Your God-Given Potential
ISBN 978-1-937558-25-3 (hardcover)
ISBN 978-1-937558-24-6 (ediția electronică)
Alte resurse în limba română pot fi descărcate sau

vizionate gratuit la adresa:
MessengerX.com și în aplicația MessengerX
Pentru a contacta autorul : JohnBevere@ymail.com
Această carte este un dar de la Messenger International nu

NU ESTE DE VÂNZARE
Tipărit în România
Editor: Vasilică Croitor
Traducător: Veronica Oniga
Grafica: Beniamin Croitor
Editura Succeed Publishing

Medgidia, str. Independenţei, nr. 5 Jud. Constanţa, cod: 905600
Telefon: 0744 623909 comenzi@succeed.ro www.succeed.ro
App Store is a trademark of Apple Inc., registered in the U.S. and other countries. Google
Play and the Google Play logo are trademarks of Google LLC.
Dedicație pentru soțiile nemaipomenite ale fiilor noștri…
Eu și Lisa vă iubim profund; fiecare dintre

voi are trăsăturile frumoase enumerate mai
jos și altele în plus, însă acestea sunt cele care
se remarcă în mod deosebit:
Julianna,
Căsătorită cu Addison din 25 octombrie 2009.
Ești încântătoare și înțeleaptă.
Vei fi întotdeauna prima mea fiică.
Jessica,
Soția lui Austin din 24 septembrie 2018.
Ești bună și fermecătoare.
Atmosfera se umple de bucurie
pretutindeni unde mergi.
Christian,
Căsătorită cu Arden din 18 noiembrie 2018.
Ești plină de har și ai o inimă sensibilă.
Iubirea ta față de fiul nostru este atât de frumoasă.
Viitoarea doamnă Alec Bevere,

Inima mea tânjește să o întâlnească pe
viitoarea noastră fiică. Iubirea pe care ți-o
port deja este adâncă.
Fiecare dintre voi ne aduce multă bucurie mie și Lisei.

Vă mulțumim că ați contribuit la multiplicarea
familiei noastre.
Sunteți pentru totdeauna fiicele noastre.
CU PR I N S
Despre carte ix
1. Unește punctele 1
2. Abilități împărtășite 17
3. Evaluați-vă sincer 33
4. Administratori 45
5. Credincioși 63
6. Sârguința și multiplicarea 83
7. Marea multiplicare 101
8. Idei strategice 117
9. Investiți 135
10. Catalizatorul 155
11. Călcați pe urmele mele 173
12. Piedici în calea multiplicării I 193
13. Piedici în calea multiplicării II 207
14. Descoperiți și dezvoltați darurile voastre 221
15. Unși de Dumnezeu 241
Apendice 253
Mulțumiri 257
Note 259
D E S PR E C A R T E
Pe parcursul acestor pagini, veți găsi perspective și strategii biblice care

vă vor împuternici să vă descoperiți scopul, să vă aprindeți pasiunea
și să vă atingeți potențialul. Fiecare capitol cuprinde întrebări la care
sunteți chemați să meditați și care vă vor ajuta să personalizați ceea
ce învățați.
Dacă vreți să cunoașteți mai multe privitoare la multiplicare, am
pregătit și un material bonus, inclusiv lecții video, un ghid însoțitor
și alte resurse online care pot fi folosite individual sau în grup. Puteți
accesa aceste resurse, precum și întreaga mea bibliotecă de resurse
pe tema uceniciei la adresa MessengerX.com. Milioane de oameni
au folosit resursele noastre și scopul nostru este de a le pune la
dispoziția oricărui om, indiferent de locul unde se află el, de limba
pe care o vorbește sau de situația lui financiară (veți afla mai multe
despre subiectul acesta pe parcursul cărții de față). Rezervați-vă
câteva momente pentru a intra pe site-ul nostru și pentru a vă alătura
comunității noastre mondiale de mesageri.
Iar dacă aveți întrebări, nu ezitați să ne contactați pe mine și echipa
mea, la Messenger International.
Tot înainte!
John
Fr i c a d e D o m n u l e s te te m e l i a
î n țe l e p c i u n i i … Î n țe l e p c i u n e a î ț i va
î n m u l ț i z i l e l e ș i va a d ă u g a a n i v i e ț i i
ta l e . D a c ă d ev i i î n țe l e p t , t u e ș t i c e l
c a re va a ve a d e c â ș t i g a t .
— Proverbe 9:10-12, NLT

1
Unește
punctele
E
ra în anul 2012. Fusesem programat să predic la acel final de
săptămână în zona orașului Los Angeles, la câteva servicii. De
obicei, în asemenea situații călătoream cu avionul în a doua
parte a zilei de sâmbătă, slujeam sâmbătă seara și duminică dimineața,
după care mă întorceam acasă duminică după-masa. Rutina aceasta
urma să se schimbe.
Când a aflat că eram programat să ajung în Los Angeles, unul
dintre partenerii lucrării noastre, pe care îl voi numi Stan, m-a sunat să
mă întrebe dacă vreau să merg la o partidă de golf la faimosul Riviera
Country Club. Nu am stat prea mult pe gânduri, fiindcă dorința de
a juca în locul acela se afla pe lista lucrurilor pe care îmi doream să
ajung să le fac o dată în viață. I-am răspuns cu entuziasm: „Sigur că
da, mi-ar face mare plăcere!”
Îngăduiți-mi să vă prezint pe scurt istoricul din spatele acelei
experiențe. În cei peste treizeci și cinci de ani în care am călătorit
și am predicat Cuvântul lui Dumnezeu, din când în când, dragostea
mea pentru jocul de golf răzbate din mesajele pe care le prezint în fața
publicului. Un rezultat neplanificat, dar plăcut al acestui fapt a fost
acela că, de-a lungul anilor, am avut parte de câteva oferte de a juca
2 X: Multiplicați potențialul pe care vi l-a dat Dumnezeu
la unele dintre cele mai frumoase cluburi de golf din lume. Ocazia
aceasta se număra cu siguranță printre ele.
Aceasta era o invitație foarte specială. Riviera este un club privat
exclusivist, în care e foarte greu de intrat. Acest teren de golf găzduiește
în fiecare an un turneu al Asociației Jucătorilor Profesioniști de Golf,
numit Genesis International (cunoscut anterior sub numele de Los
Angeles Open). Terenul a găzduit, de asemenea, turnee importante,
inclusiv câteva dintre competițiile US Open, PGA Championship și
US Amateur, precum și alte turnee cu renume.
Stan a venit și m-a luat în zorii zilei de sâmbătă pentru jocul mult
visat. Pentru a face experiența și mai plăcută, unul dintre prietenii mei
apropiați, Aaron Baddeley, tocmai câștigase turneul LA Open cu un
an în urmă. Anticipam în gând ocazia pe care o aveam de a reproduce
câteva dintre loviturile remarcabile din jocul cu care câștigase el
turneul în 2011!
Prima parte a jocului nu a mers nemaipomenit de bine (emoțiile
mele și-au spus cuvântul), dar l-am încheiat din mai puțin de șaptezeci
de lovituri. Stan și cu mine am avut parte de un timp grozav împreună.
A fost o dimineață cel puțin memorabilă. În timp ce mă ducea înapoi
cu mașina la hotelul unde eram cazat în Los Angeles, Stan mi-a pus o
întrebare care îi stătea pe inimă.
- John, pot să te întreb ceva legat de o problemă care mă tot
frământă?
- Sigur că da.
Dovedind vulnerabilitate și sinceritate, mi-a zis:
- John, am muncit pe brânci și cu sârg, consumând mult timp în
ultimii douăzeci de ani pentru clădirea afacerii mele. Aceasta valorează
în prezent aproximativ nouă milioane de dolari. Totul merge bine cu
clienții pe care îi am acum. Ca rezultat al orelor de muncă asiduă,
soția și copiii mei sunt asigurați pe viaţă, financiar vorbind.
Apoi a urmat întrebarea:
- Acum, când am ajuns la cincizeci de ani, de ce aș continua să
lucrez în același ritm? De ce să mă lupt să îmi dezvolt afacerea, încât
să ajungă să valoreze treizeci și cinci de milioane în următorii zece
ani?
UNEȘTE PUNCTELE 3
Duhul Sfânt mi-a dat numaidecât înțelepciunea de care aveam

nevoie pentru a-i răspunde.
- Dă-mi voie să-ți prezint următorul scenariu. Să zicem că
ți-aș spune: „Stan, am petrecut ani întregi muncind din greu să scriu
șaptesprezece cărți care acum sunt traduse în peste optzeci de limbi
și tipărite în zeci de milioane de exemplare. Am parcurs peste zece
milioane de mile în ultimii douăzeci și cinci de ani, m-am luptat
cu diferențele de fus orar, am avut parte de varietatea culturilor și
de mâncăruri ciudate, am stat în camere de hotel minuscule, toate
acestea doar ca să pot vesti Evanghelia pretutindeni în lume. Lucrarea
merge bine și resursele financiare sunt stabile; Lisa și copiii mei sunt
și ei asigurați. De ce aș continua să lucrez în același ritm?”
I-am întins capcana perfectă. Chicotind ușor, mi-a răspuns:
- N-aș vrea să fiu în pielea ta când vei da ochii cu Isus în ziua de
pe urmă.
I-am zis îndată:
- Stan, același scenariu mi l-ai prezentat și tu mie cu privire la
afacerea ta.
Zâmbetul i-a dispărut brusc de pe chip. Și-a luat ochii de la șosea
și i-a îndreptat spre mine, cu o privire în care se citea uluiala. M-a
întrebat neîncrezător:
- Cum ai ajuns să privești așa lucrurile?
- Stan, Dumnezeu i-a înzestrat cu daruri pe fiecare dintre copiii
Lui. Aceste daruri sunt dăruite de sus în vederea zidirii Împărăției Lui.
Însă noi suntem administratori care pot alege oricând să întrebuințeze
darurile în unul dintre următoarele trei feluri: le putem folosi pentru
a zidi Împărăția; le putem folosi pentru a ne zidi pe noi înșine sau le
putem neglija cu totul.
Stan mă asculta cu atenție, așa că am continuat:
- Unele dintre darurile mele cele mai vădite sunt cel de a scrie
și de a vorbi; darurile tale sunt legate de afacere și de dărnicie. Ai râs
când ai auzit scenariul meu! Dar al tău este exact la fel. Darurile tale
sunt la fel de importante ca ale mele pentru zidirea Împărăției. De
fapt, s-ar putea ca ale tale să fie mai importante, doar că nu ai unit încă
punctele care formează imaginea de ansamblu!
Am continuat să stăm de vorbă pe tema aceasta. M-am bucurat să

văd schimbarea rapidă pe care discuția noastră a produs-o la nivelul
gândurilor și atitudinii lui Stan.
O jumătate de an mai târziu, l-am sunat pe Stan să văd ce mai face.
Am avut parte de încă o discuție memorabilă.
- Hei, Stan, ce mai faci?
- Vrei să auzi adevărul gol-goluț?
Răspunsul lui m-a luat pe nepregătite.
- M-au urmărit, în sens bun, cuvintele pe care mi le-ai spus cu
șase luni în urmă.
- Și ce ai făcut cu privire la ele?
Mi-a răspuns râzând:
- De dragul Împărăției, muncesc pe brânci să îmi dezvolt
afacerea încât să ajungă să valoreze treizeci și cinci de milioane de
dolari.
- Bravo ție!
Stan înțelesese realitatea că el nu era un spectator în ce privește
înaintarea Împărăției lui Dumnezeu, ci un participant vital. Își
însușise viziunea care le scapă multora, și anume aceea că abilitățile
lui unice sunt valoroase pentru veșnicie, nu doar pentru viața aceasta
trecătoare. Acum înțelege pe deplin că el e înzestrat cu daruri în
vederea unui scop care nu se limitează la propria persoană și la familia
lui. Sunt nespus de recunoscător că prietenul meu a fost direct, sincer
și smerit. Aceste trăsături l-au ajutat să se deschidă și să primească
adevărul care urma să îi schimbe viața. Și, datorită mărturiei lui, nu
doar viața lui a fost transformată, ci multe altele.
Iluminarea lui Stan a devenit acum motivația de a alege
multiplicarea, concept care constituie subiectul principal al acestei
cărți. Discuțiile purtate cu mulți credincioși de-a lungul anilor în care
am călătorit în lungul și în latul pământului mi-au arătat realitatea
șocantă conform căreia numărul celor care cred la fel cum credea
Stan este foarte mare. De fapt, dacă ar fi să socotesc bine, aș spune că
ei constituie majoritatea. Însă nu mulți sunt la fel de deschiși ca Stan
încât să o recunoască, dar, după cum decurg discuțiile cu ei, se vede
că nu au unit punctele care să le arate întreaga imagine.
UNEȘTE PUNCTELE 5
Dacă aveți gânduri asemănătoare, care pun sub semnul întrebării

scopul vostru în lumea aceasta, mă bucur nespus că țineți în mână
cartea de față. Speranța mea sinceră este că și paradigma voastră se
va schimba.
Fiți sinceri cu voi înșivă, așa cum a fost Stan; lucrul acesta vă
va ajuta să uniți punctele. Adoptând această atitudine smerită, veți
descoperi și veți crede cu tărie în multiplicarea darurilor voastre
unice, în vederea zidirii Împărăției. Voi sunteți la fel de chemați de
Dumnezeu cum este păstorul vostru sau cum sunt eu. Chemarea
voastră este la fel de legitimă ca cea a marelui Billy Graham sau a
oricărui alt slujitor bine cunoscut.
Vom aduce în discuție felul în care puteți descoperi, dezvolta și, cel
mai important, multiplica darurile voastre, pentru a întări chemarea
specifică pe care o aveți. Cuvântul lui Dumnezeu și relatările cuprinse
în cartea aceasta vor zidi credinţa voastră pentru a vă spori în mare
măsură eficiența. Am experimentat personal lucrul acesta; mi s-a
întâmplat în timp ce am dactilografiat și am editat cartea de față.
NĂSCUȚI CU UN SCOP PENTRU UN SCOP
Haideți să începem analizând un pasaj cunoscut din Scriptură:
Căci prin har ați fost mântuiți, prin credință. Și aceasta

nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin
fapte, ca să nu se laude nimeni. (Efeseni 2:8-9)
În aceste două versete, accentul cade pe harul lui Dumnezeu. Este cât
se poate de limpede că noi suntem mântuiți prin har și că acesta este
un dar din partea lui Dumnezeu.
Biserica secolului al XXI-lea a comunicat cât se poate de bine
adevărul acesta. Nu putem niciodată să trudim din greu, să trăim
o viaţă curată sau să sacrificăm îndeajuns pentru a câștiga prin
eforturile noastre privilegiul de a petrece veșnicia cu Creatorul nostru,
Dumnezeul cel Atotputernic. Acest text familiar din Scriptură este
una dintre referințele importante, dacă nu chiar principala referință
care revelează acest adevăr esențial. Însă Biserica a neglijat versetul

următor:
Căci noi suntem lucrarea Lui și am fost zidiți în

Cristos Isus pentru faptele bune, pe care le-a pregătit
Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele. (Efeseni
2:10)
Observați că următorul cuvânt care apare după ce se încheie versetul

al nouălea este căci. Acesta este o conjuncție care leagă două enunțuri.
Cu alte cuvinte, cele spuse înaintea acestui termen nu sunt complete
fără ceea ce urmează. Cuvântul căci înseamnă „datorită acestui fapt”,
așa că versetul 10 nu ar trebui lăsat deoparte când cităm versetele
8 și 9; altminteri, nu avem în față înțelesul complet a ceea ce ni se
comunică.
Versetul 10 declară că noi suntem lucrarea mâinilor lui Dumnezeu,
fiind creați cu un scop, și anume acela de a săvârși fapte bune. Așadar,
în esență, Pavel spune următoarele în aceste trei versete:
Noi suntem mântuiți prin har mai întâi ca să fim

cineva (copii ai lui Dumnezeu) și suntem împuterniciți
în egală măsură, de același har, ca să facem ceva.
Nu putem accentua excesiv un adevăr neglijându-l pe celălalt. Dar

îngăduiți-mi să evidențiez apăsat următorul fapt: cine suntem noi în
Cristos Isus este mai important decât ceea ce facem, căci orice facem
noi ar trebui să fie o manifestare a ceea ce suntem.
Este ușor să ne ferim de ceea ce trebuie să facem noi, fiindcă
astfel domolim presiunea de a trudi pentru zidirea Împărăției. Însă
realitatea tristă este că truda noastră e cea care ne conferă energie.
Isus afirmă: „Mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M-a trimis și să
împlinesc lucrarea Lui” (Ioan 4:34). Tot El spune: „Cum M-a trimis
pe Mine Tatăl, așa vă trimit și Eu pe voi” (Ioan 20:21). Dacă alăturăm
aceste două declarații, vedem lămurit că hrana noastră este să facem
și să împlinim voia lui Isus, care ne trimite. Hrana este cea care ne
întărește. Dacă nu mâncăm, ajungem să fim slabi și în stare de prea
puține lucruri.
UNEȘTE PUNCTELE 7
Haideți să aplicăm acum principiul acesta la viața noastră

spirituală. Dacă nu facem voia lui Isus, care ne trimite, devenim slabi.
Ajungem să fim vulnerabili în fața ispitei.
În cei peste patruzeci de ani de umblare cu Isus, am observat că
unul dintre principalele motive pentru care oamenii alunecă de la
credință este neglijarea a ceea ce au „de făcut” în calitate de creștini.
Devin leneși și inactivi în ce privește chemarea lor și, înainte să-și
dea seama ce se petrece, ajung să se complacă în beție, în imoralitate
sau să urmărească interese care îi trag înapoi spre modul lumesc de
viețuire. Își pierd tăria spirituală. Iată care este esența:
Ceea ce facem ne întărește.
Îngăduiți-mi să accentuez încă o dată adevărul acestor trei versete: voi

ați fost născuți din nou de darul fără plată al harului, ca să fiți copii
ai lui Dumnezeu, și ați fost împuterniciți în egală măsură, de același
har, să faceți ceva. Scriptura declară că Dumnezeu a plănuit dinainte
fiecare dintre faptele noastre. David scrie:
Când nu eram decât un plod fără chip, ochii Tăi mă

vedeau și în cartea Ta erau scrise toate zilele care-mi
erau rânduite, mai înainte de a fi fost vreuna dintre ele.
(Psalmul 139:16)
Dumnezeu a pregătit pentru voi lucrurile pe care să le faceți, încă

dinainte ca voi să vă fi născut. Ba chiar le-a și scris într-o carte! Putem
doar să ne închipuim cât de mare este această carte, din moment
ce fiecare moment al vieții noastre este consemnat în ea. Aceste
însărcinări pe care le-a plănuit El pentru noi gravitează în jurul zidirii
Împărăției Lui. Dorința cea mai adâncă a lui Dumnezeu este ca noi să
împlinim planurile Lui pentru viața noastră, însă nu există garanția că
noi o vom face. Pasajul din Efeseni 2:10 ne spune ce ar trebui să facem
(să umblăm în ele), nu ceea ce vom face. Aici intră în scenă voința
noastră liberă. Dumnezeu a pregătit dinainte faptele, însă depinde de
noi dacă vom păși sau nu pe drumul plănuit de El.
Sunt ferm încredințat că, atunci când vom sta înaintea lui Isus, la
scaunul de judecată al credincioșilor (unde vom fi răsplătiți pentru
munca noastră, în calitate de creștini, sau vom pierde tot ce am zidit,
ca urmare a neglijenței noastre), El va deschide cartea aceasta și va
spune: „Haide să comparăm trăirea ta cu planul pe care Tatăl Meu
și Eu l-am avut inițial în minte pentru tine.” (În ce privește judecata,
este scris în două locuri diferite din Scriptură că au fost deschise
cărțile: în Daniel 7:10 și în Apocalipsa 20:12). Eu cred că aceste cărți
au fost scrise de Dumnezeu despre viața noastră înainte să ne naștem.
Vizavi de chemarea noastră specifică, nu vom fi judecați în funcție de
ce am făcut, ci mai degrabă raportat la ce am fost chemați să facem.
Adevărul acesta e de natură să ne pună pe gânduri.
Odată ajunși aici, s-ar putea să simțiți că vă dă târcoale frica. Nu
o lăsați să pună stăpânire pe voi! Sunt trei lucruri pe care e important
să le remarcați: în primul rând, Dumnezeu Își dorește cu mai multă
pasiune decât voi să duceți la îndeplinire ce v-a chemat să faceți, așa că
nu vă va ascunde planurile Sale. El dorește să vă cunoașteți chemarea
mai mult decât doriți voi! În al doilea rând, procesul creșterii spre
plinătatea chemării voastre este o călătorie, nu un eveniment unic, așa
că împotriviți-vă imboldului de a ceda nerăbdării. În al treilea rând,
în cartea aceasta veți descoperi perspective preluate din Scriptură și
din experiență care vă vor ajuta să vă descoperiți și să vă dezvoltați
chemarea.
Pentru a ilustra ideea, gândiți-vă la exemplul următor: să zicem
că eu sunt un dezvoltator și că vreau să construiesc un complex de
magazine spectaculos, rezidențial, cu o zonă recreativă, aproape de
centrul orașului. În această calitate, am rolul de designer șef, așa că
pregătesc un proiect împreună cu antreprenori și arhitecți pricepuți.
Vreau ca acest complex să includă locuri de joacă, terenuri de sport,
fântâni arteziene, zone cu bănci pe care să se poată ședea și străduțe
pe care oamenii să se poată plimba. Vreau ca proiectul să cuprindă și
magazine la etajul cărora să fie apartamente de lux, restaurante, săli
de cinema și alte elemente creative care să facă din acest complex unul
unic.
Odată ce designul este finalizat, trebuie să decid care sunt
prestatorii de servicii de care voi avea nevoie pentru a realiza diferitele
UNEȘTE PUNCTELE 9
aspecte ale proiectului. Angajez acești prestatori și le fixez termene

limită până la care trebuie să încheie sarcinile atribuite. Proiectul e
gata să înceapă.
Dacă toți prestatorii de servicii fac exact ce le spun, proiectul acesta
de mari dimensiuni va prinde contur cu repeziciune și se va derula
fără probleme. Dar ce s-ar întâmpla dacă unii dintre oamenii cu care
lucrez nu fac din proiectul acesta o prioritate? Dacă acceptă sarcina
dar, în timpul alocat pentru construcție, își folosesc abilitățile pentru
a lucra la alte proiecte? Dacă se duc la pescuit, la golf și participă atât
de des la evenimente sportive încât își neglijează slujba? Dacă alții
sunt leneși și nu își iau munca în serios? Dacă eu depind în totalitate
de acești primi prestatori de servicii pe care i-am angajat, proiectul
nu va fi finalizat la timp. De fapt, s-ar putea să nu fie dus la bun sfârșit
niciodată.
Prestatorii de servicii sunt cei care aleg ce vor face cu timpul și
cu talentele lor. Însă eu, ca proiectant al complexului, nu voi accepta
întârzieri majore, fiindcă altminteri s-ar putea ca proiectul să nu fie
niciodată încheiat. Dacă întâmpin astfel de dificultăți, va trebui să
apelez la alți antreprenori care să preia munca nefinalizată.
Care este rezultatul? Prestatorii inițiali de servicii nu vor avea parte
de răsplata bucuriei de a fi făcut parte din echipa care construiește
frumosul complex. Ei nu vor putea arata copiilor, nepoților și
prietenilor lor contribuția pe care au avut-o la realizarea complexului
din centrul orașului. Copiii lor nu vor putea spune altora că părinții
lor au fost părtași acelui demers. De asemenea, prestatorii de servicii
vor pierde răsplata bănească de care ar fi avut parte dacă finalizau
sarcina care le-a fost repartizată.
Putem vedea același principiu exemplificat în întreaga Scriptură.
Dumnezeu are un plan măreț de zidire a Împărăției Sale. Cu toate
acestea, pe parcursul istoriei, Dumnezeu a trebuit să lucreze cu
oameni care nu I-au îndeplinit dorințele. De aceea, a fost nevoit să
ajusteze mereu planul inițial. (Vorbesc în termeni omenești, fiindcă
Dumnezeu cunoaște de la bun început finalul, nefiind limitat de
timp.) Așadar, „schimbarea” planului nu este o surpriză pentru El.
Dumnezeu a știut dinainte ce alegeri vor face lucrătorii Lui și era deja
pregătit să îi înlocuiască.
Iată câteva dintre numeroasele exemple de acest fel pe care le

găsim în Scriptură: vedem o asemenea situație în cazul tatălui lui
Avraam, Terah. (Fiul nostru cel mai tânăr, Arden, mi-a amintit recent
acest adevăr.) Cei mai mulți dintre noi știu că Avraam s-a născut și
a crescut în Ur, în Haldea, înainte ca Dumnezeu să îl cheme în țara
Canaan. Dacă privim însă mai îndeaproape la tatăl lui, Terah, vom
descoperi un fapt mai puțin cunoscut, și anume că el pare să fi fost
mai degrabă cel care a avut inițial parte de chemarea aceasta. Iată ce
citim în Scriptură:
Terah a luat pe fiul său, Avram, și pe Lot, fiul lui Haran,

fiul fiului său, și pe Sarai, noru-sa, nevasta fiului său
Avram. Au ieșit împreună din Ur, din Haldea, ca să
meargă în țara Canaan. Au venit până la Haran și s-au
așezat acolo. Zilele lui Terah au fost de două sute cinci
ani; și Terah a murit în Haran. (Geneza 11:31-32)
Sunt două aspecte de luat în considerare. În primul rând, de ce și-ar

dezrădăcina un om familia din Ur, fără niciun motiv, ca să călătorească
peste șase sute de mile tocmai spre țara Canaanului? Drumul străbătut
în spinarea cămilelor e lent și anevoios. Fiindcă grupul cuprindea și
femei și copii, probabil că drumul a durat cel puțin câteva luni. Terah
nu a putut căuta pe internet poze și nici citi articole despre Canaan,
din care să afle că țara aceasta era un loc nemaipomenit pentru cei
care vroiau să locuiască și să lucreze acolo. Nu a adunat informații
despre el din postările de pe rețelele de socializare. Trebuie să fi existat
un motiv pentru această mutare aparte într-un loc atât de îndepărtat.
În al doilea rând, dacă se îndrepta spre Canaan, de ce s-a așezat
în Haran? De ce nu și-a dus la bun sfârșit călătoria, mergând până la
destinație? Să fi fost oare din pricina ispitelor de a nu o încheia? S-a
confruntat oare cu dorințe care i s-au pus în cale, cu dificultăți, cu
vreun membru al familiei care s-a săturat de atâta drum sau cu alte
împrejurări care i-au abătut atenția de la atingerea țelului? A văzut
oare șansele mai multor oportunități în Haran și nu a vrut să riște
să le piardă urmând un simplu cuvânt pe care îl auzise din partea lui
Dumnezeu?
UNEȘTE PUNCTELE 11
Luând în calcul toate aceste elemente, am putea concluziona oare

că Terah a fost primul om ales de Dumnezeu să fie „tatăl multor
neamuri”? A fost el cel chemat inițial să fie părintele credinței, apelativ
atribuit acum lui Avraam (vezi Romani 4:16-17)?
Terah a hotărât să nu meargă până la capăt și s-a așezat în Haran.
Eu cred că, dacă și-ar fi văzut de drum, astăzi am citi despre aventurile
lui și despre legământul său cu Dumnezeu. Cred că poporul Israel l-ar
fi identificat pe el drept tată al său și că Isus ar fi fost numit „sămânța
lui Terah”, nu „sămânța lui Avraam” (vezi Galateni 3:16).
Un alt exemplu de schimbare a planului măreț al lui Dumnezeu
este reprezentat de judecătorul și marele preot Eli. Lui și urmașilor săi
le-a fost încredințată slujba preoției, având sarcina de a se apropia de
Dumnezeu în numele poporului. Însă un profet trimis la Eli i-a spus:
Domnul, Dumnezeul lui Israel zice: am făgăduit că

ramura ta din seminția lui Levi va avea întotdeauna
preoția. Dar Eu îi voi cinsti pe cei ce Mă cinstesc și îi
voi disprețui pe cei ce Mă privesc cu ușurătate. Vine
vremea când voi pune capăt familiei tale, care nu va
mai avea preoția. (1 Samuel 2:30-31, NLT)
Neascultarea lui Eli i-a afectat atât pe el, cât și pe urmașii lui. Dacă
omul acesta L-ar fi onorat pe Dumnezeu prin viața lui, preoția ar fi
continuat cu familia sa.
Un alt exemplu este reprezentat de împărații lui Israel. Primul caz
este cel al fiului lui David, Solomon. Dumnezeu i-a spus: „Fiindcă
ai făcut așa și n-ai păzit legământul Meu și legile Mele pe care ți
le-am dat, voi rupe împărăția de la tine și o voi da slujitorului tău” (1
Împărați 11:11). Dacă Solomon ar fi fost ascultător, împărăția nu ar fi
luată niciodată din mâinile fiului său, Roboam. Cea mai mare parte
a împărăției a fost dată lui Ieroboam, însă nici acesta nu s-a dovedit
credincios. Dumnezeu i-a zis:
Te-am ridicat din mijlocul poporului, te-am pus

căpetenie peste poporul Meu, Israel, am rupt împărăția
de la casa lui David și ți-am dat-o ție, și n-ai fost ca robul
Meu, David, care a păzit poruncile Mele și a umblat
după Mine din toată inima lui, nefăcând decât ce este

drept înaintea Mea… De aceea, voi trimite nenorocirea
peste casa lui Ieroboam. (1 Împărați 14:7-10)
Ieroboam ar fi lăsat în urma lui o dinastie trainică, dacă nu ar fi folosit

în mod greșit poziția și darurile primite, în folosul propriu, în loc să
le pună în slujba împărăției lui Dumnezeu.
Un mesaj similar i-a fost transmis și împăratului Baeșa, care
conducea Israelul (vezi 1 Împărați 16:1-7), precum și altora dintre cei
cărora le-a fost încredințată răspunderea conducerii împărăției. Iată
care este ideea evidențiată de tiparul acesta: deseori, necredincioșia
noastră față de chemarea lui Dumnezeu din viața noastră nu ne
afectează doar pe noi, ci și pe urmașii noștri. În cazul lui Terah nu a
fost așa, însă în al multor altora, da. Observăm o situație similară și
în rândul profeților. Elisei l-a slujit pe Ilie și a primit o măsură dublă
din puterea prezentă în viața lui Ilie. Însă ani mai târziu, slujitorul
lui Elisei, Ghehazi, care ar fi urmat să continue slujirea profetică, a
pierdut din vedere ce era cu adevărat important și s-a îndepărtat de
chemarea aceasta. A devenit lepros și a părăsit slujirea la care fusese
chemat inițial (vezi 2 Împărați 5:20-27). Locul lui a fost luat de un nou
slujitor (al cărui nume nu este amintit).
În Noul Testament, vedem repetându-se același tipar în cazul
lui Iuda Iscarioteanul. Fiindcă acest ucenic și-a folosit în mod greșit
chemarea și darurile încredințate lui, a trebuit să fie înlocuit. Petru
a spus ucenicilor strânși în camera de sus: „În cartea Psalmilor
este scris… «Slujba lui s-o ia altul!» De aceea, trebuie să alegem un
înlocuitor pentru Iuda” (Fapte 1:20-21, NLT).
Cât de trist, cât de tragic! E de ajuns pentru a ne cutremura să
ne gândim la regretele pe care le vor avea mulți fiindcă au ales să nu
administreze chemarea sau darurile din viața lor într-un mod vrednic
de Domnul.
Revenind la o perspectivă pozitivă, voi, dragi cititori, v-ați născut
dinadins pentru un scop urmărit în adins. Viața voastră are mare preț
pentru zidirea a ceea ce are valoare veșnică. Aceasta nu reprezintă
voia unui simplu om, ci este hotărârea lui Dumnezeu Însuși.
UNEȘTE PUNCTELE 13
VOI DECIDEȚI CARE ESTE EFICIENȚA VOASTRĂ
Iată o realitate surprinzătoare: eficiența voastră nu depinde de

Dumnezeu, ci de voi. Poate că declarația aceasta vi se va părea lipsită
de reverență, dacă ați așezat toate realizările vieții voastre în sfera
„suveranității divine”. Însă vă asigur că ea nu este ireverențioasă și
că nici nu știrbește suveranitatea lui Dumnezeu, ci este o mărturie a
încrederii Lui în noi și a dorinței Sale ca fiii și fiicele Lui să exercite
voința liberă pe care El le-a dat-o.
Haideți să privim din nou la pasajul din Scriptură cu care am
început acest capitol:
Înțelepciunea îți va înmulți zilele și va adăuga ani vieții

tale. Dacă devii înțelept, tu ești cel care are de câștigat.
(Proverbe 9:11-12, NLT)
Adevărul acesta este atât de încurajator și plin de putere! La ce se

referă înmulțirea zilelor? Sintagma nu se poate referi la lungirea vieții,
fiindcă aceasta este acoperită deja de cuvintele: „va adăuga ani vieții
tale”. Ea nu se poate referi la altceva decât la sporirea eficienței voastre
de fiecare zi. Cu alte cuvinte, vă veți alege cu mai mult de pe urma
unei zile decât are parte un om lipsit de înțelepciunea lui Dumnezeu.
Probabil ați auzit proverbul: „Când se tocește fierul și rămâne
neascuțit, trebuie să-ți îndoiești puterile; de aceea la izbândă ajungi
prin înțelepciune” (Eclesiastul 10:10). Înțelepciunea este elementul
asupra căruia se îndreaptă aici atenția. Nu puteți fi la fel de eficienți
sau de productivi cu un topor tocit (cu lipsa de înțelepciune). Pe de
altă parte, veți putea doborî mult mai mulți copaci cu un topor ascuțit
(trăind înțelept). Rezultatele voastre se vor multiplica depunând
aceleași eforturi.
Înțelepciunea lui Dumnezeu este atât de importantă. Vă voi
împărtăși mai târziu în cartea aceasta povestea unui prieten al meu
care a fost neproductiv zeci de ani, în calitate de credincios, după care
a ajuns să se sature de starea lui de letargie. Primul pas pe care l-a
făcut a fost să se cufunde în Scriptură timp de șase luni. Faptul acesta
i-a dat înțelepciunea de care avea nevoie pentru a fi mai eficient, iar
povestea vieții lui vă va uimi.
Nu doar prietenului meu, ci nouă, tuturor, ni se spune: „Cel mai
important lucru pe care îl poți face este să dobândești înțelepciunea”
(Proverbe 4:7, GNT). Îmi place afirmația aceasta. Odată ce o credeți cu
adevărat, vă veți consacra timpul și energia dobândirii înțelepciunii.
Însă marele adevăr din Proverbe 9:11-12 este următorul: odată ce
dobândiți înțelepciunea, voi sunteți cei care au de câștigat!
Înțelepciunea lui Dumnezeu despre care scriu în cartea aceasta
a necesitat ani de căutare și de ascultare, împletiți cu experiențe
deopotrivă pozitive și negative. Însă, după cum veți descoperi, nu
doar eu, ci și alții pe care am avut privilegiul de a-i intervieva am
umblat cu înțelepciune și am adus mult rod. Eu pot doar să sper că,
într-o perioadă scurtă de timp, voi veți primi ceea ce mie mi-a luat ani
întregi pentru a dobândi și că veți merge mult mai departe pe calea
acestei înțelepciuni decât am ajuns eu. Chestiunea aceasta este una
care ține de dinamica Împărăției: noi suntem cu toții una, așa că, dacă
voi aveți de câștigat, și eu beneficiez de pe urma acestui fapt. Dacă voi
mergeți mai departe decât mine, lucrul acesta este și în avantajul meu,
fiindcă noi suntem una. Noi lucrăm cu toții pentru atingerea unui
scop comun și pentru slava singurului Împărat.
UN SECRET ASCUNS
Haideți să trecem la capitolul următor oprindu-ne la întrebarea

aceasta: ați vrea să aflați un secret ascuns pe care cei mai mulți oameni
nu îl cunosc și care va duce abilitățile voastre dincolo de limitele pe
care le-ați experimentat vreodată? Cred și eu! Iată cum stau lucrurile:
există un astfel de secret. Este un adevăr ascuns pe care suntem pe
cale să îl scoatem la lumină.
UNEȘTE PUNCTELE 15
M E D ITAȚ I
1. Potrivit pasajului din Efeseni 2:10, Dumnezeu a plănuit
pentru voi încă înainte de a vă naște lucrurile pe care să
le faceți. Ați căutat să descoperiți aceste planuri? Ce v-a
împiedicat să le descoperiți?
2. Voi v-ați născut dinadins pentru un scop urmărit în adins.

În lumina poveștii vieții lui Stan, cum vedeți acum darurile
și abilitățile voastre? Le priviți ca fiind importante pentru
zidirea Împărăției lui Dumnezeu? Sau, la fel ca Stan, nu ați
reușit încă să uniți punctele care scot la lumină imaginea
de ansamblu?
3. Împlinirea voii lui Dumnezeu vă întărește. Vă întărește

ceea ce faceți cu viața voastră? Sunteți pasionați de munca
voastră? Dacă nu, de ce vă lipsește împlinirea?
D e o a re c e a ve m f e l u r i te d a r u r i , d u p ă
h a r u l c a re n e - a f o s t d a t , h a i d e ț i s ă l e
folosim.
— Romani 12:6, NKJV

2
Abilități
împărtășite
A
m un prieten pe nume Jim, care a antrenat timp de optsprezece
ani echipa de baschet feminin a unui liceu. În tot acel răstimp,
echipa nu a reușit să câștige vreodată campionatul statului.
An după an, fie a fost învinsă în finala regională, fie era eliminată
înainte de prima tură, dacă reușea să intre în turneul statului.
Jim mi-a împărtășit următoarele: „Eram frustrat și gata să renunț,
însă în perioada aceea am descoperit puterea harului lui Dumnezeu.”
Jim a luat o hotărâre fermă. Nu avea să mai antreneze prin propriile
puteri, așa cum făcuse în ultimii optsprezece ani, ci vroia să se bazeze
în întregime pe harul lui Dumnezeu. L-a întrebat pe Domnul ce să facă
și răspunsul lui Dumnezeu a fost: „Restructurează-ți antrenamentele.
În loc să petreceți nouăzeci de minute pe teren, stați patruzeci și cinci
de minute la vestiar, citind Biblia, împărtășind din ea și rugându-vă,
iar apoi petreceți următoarele patruzeci și cinci de minute pe teren.”
Jim mi-a spus: „John, strategia părea contraproductivă. Trebuia
să ne îmbunătățim abilitățile și să jucăm cât mai mult. Aveam nevoie
de fiecare minut din cele nouăzeci pentru antrenament. Dar știam că
mesajul pe care-l auzisem era din partea lui Dumnezeu.”
Continuând relatarea, Jim mi-a zis: „Le-am comunicat apoi fetelor

noua strategie. Li s-a părut cam religioasă și caraghioasă. Unele au
fost chiar frustrate când au auzit-o, însă după ce le-am împărtășit ce
aveam pe inimă, au fost de acord să încercăm.”
Jim a continuat cu un zâmbet pe față: „În anul acela am câștigat
pentru prima oară campionatul de baschet al statului nostru. Dacă
aceasta nu era de ajuns, anul următor l-am câștigat din nou.”
Prietenul meu a adăugat cu privire la al doilea campionat:
„Rezultatul a fost uluitor, fiindcă în finală am ratat fiecare încercare de
a marca de sub coș. Nu ar fi trebuit niciodată să câștigăm cu toate acele
aruncări ratate! Însă, după ce ne-am uitat la statistica meciului, ne-am
dat seama că stabiliserăm un record pentru numărul loviturilor de
trei puncte. Acestea compensaseră toate loviturile de două puncte
ratate și ne-au asigurat scorul câștigător.”
ÎMPUTERNICIREA
Jim a ajuns să aibă acces la înțelepciunea divină; de fapt, este vorba

despre aceeași perspectivă pe care a descoperit-o și apostolul Pavel,
cea care scapă unui procent de peste nouăzeci la sunt dintre creștinii
Bisericii secolului al XXI-lea. Perspectiva este următoarea: harul biblic
nu este numai darul salvării divine, ci și împuternicirea pentru viața
noastră. Analizați cuvintele lui Pavel, dar nu uitați că ele sunt un citat
care vine direct din gura lui Dumnezeu: „Harul Meu îți este de ajuns,
căci puterea Mea e cea mai mare atunci când tu ești slab” (2 Corinteni
12:9, GNT). Nu încape loc de întrebări aici și nici nu putem vorbi
despre o zonă gri. Dumnezeu Se referă în mod direct la harul Lui ca
fiind împuternicirea Sa. Cuvântul slab din versetul de mai sus se referă
la „inabilitate”. Domnul declară pentru Pavel și, de asemenea, pentru
voi și pentru mine: „Împuternicirea Mea (harul Meu) este optimizată
în situațiile care trec dincolo de abilitățile tale naturale.”
Unde l-au dus pe Jim cei optsprezece ani de muncă asiduă, în care a
încercat cu toate resursele lui să ajungă cu echipa de fete în campionatul
statului? Nicăieri altundeva decât la eșec. Dar s-au meritat agonia și
dezamăgirile repetate în schimbul înțelepciunii la care a ajuns Jim în
ABILITĂȚI ÎMPĂRTĂȘITE 19
cele din urmă: harul lui Dumnezeu ne împuternicește să trecem dincolo

de abilitățile noastre naturale.
În altă epistolă, Pavel face o declarație plină de îndrăzneală:
„Am lucrat mai mult decât toți ceilalți apostoli.” Chiar a scris Pavel
așa ceva? Gândiți-vă ce oameni erau incluși în lista aceasta: Petru,
Iacov, Ioan, Barnaba, Apolo și o mulțime de alte nume răsunătoare.
Afirmația lui Pavel pare că denotă o oarecare aroganță, dar, dacă citiți
ce scrie apostolul în continuare, vă dați seama că lucrurile nu stau așa:
Am lucrat mai mult decât toți ceilalți apostoli, însă

aceasta nu a fost realizarea mea, ci a harului lui
Dumnezeu care lucrează cu mine. (1 Corinteni 15:10,
GNT)
Pavel se laudă cu împuternicirea divină, nu cu abilitățile proprii, astfel

că declarația lui nu include o bravadă personală. El s-a bizuit pe har
pentru a împlini misiunea pe care i-a încredințat-o Dumnezeu. După
ani întregi de frustrare și după iluminarea de care a avut parte în cele
din urmă, ca antrenor, Jim depinde acum de împuternicirea (harul)
lui Dumnezeu pentru a trece dincolo de abilitățile proprii. El a dus
această înțelepciune în toate aspectele vieții sale; toporul lui a fost
ascuțit!
Păstrând în minte lucrul acesta, haideți să ne întoarcem la misiunea
noastră individuală. Cuvântul lui Dumnezeu declară din nou: „Căci
noi suntem lucrarea Lui și am fost zidiți în Cristos Isus pentru faptele
bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte ca să umblăm în
ele” (Efeseni 2:10). Dumnezeu Însuși a pregătit încă dinainte să vă fi
născut voi însărcinarea care vă revine. Această chemare făurită pentru
voi este ceea ce vă va aduce adevărata împlinire; nicio altă lucrare sau
activitate nu o va face! Acesta este scopul vostru, iar magnitudinea lui
este remarcabilă. De fapt, pentru îndeplinirea lui, trebuie să cunoașteți
următorul adevăr de o importanță crucială:
Destinul pe care l-a pregătit Dumnezeu pentru voi

întrece abilitățile voastre naturale!
Dați-mi voie să fac lucrul acesta foarte clar. Este absolut imposibil
să ne împlinim însărcinarea divină prin propriile abilități. De unde
știu că e așa? Din Cuvântul lui Dumnezeu, care declară cu tărie că
El nu Își împarte slava cu nimeni (vezi Isaia 48:11). Dacă vreunul
dintre voi și-ar putea împlini destinul divin prin abilitățile sale, atunci
Dumnezeu ar trebui să Își împartă slava cu noi, ceea ce El nu face!
Dumnezeu v-a dat cu bună știință o chemare care întrece abilitățile
voastre naturale, ca să fiți nevoiți să depindeți de harul Lui pentru a o
putea împlini!
ABILITĂȚI SPECIFICE
În continuare, ar trebui să ne întrebăm dacă există înzestrări specifice

ale harului. Cu alte cuvinte, la fel cum harul ne împuternicește să trăim
dincolo de abilitățile noastre naturale, există capacități unice pe care
le primim de la Dumnezeu ca să ne înzestreze în vederea îndeplinirii
misiunii noastre specifice?
Îngăduiți-mi să răspund cu ajutorul câtorva exemple. Roger
Federer nu ar fi putut deveni niciodată unul dintre cei mai mari
jucători de tenis din lume dacă nu ar fi avut acces la o rachetă de tenis
și la mingi. Cel mai priceput meșter din oraș care lucrează în lemn
nu ar fi fost descoperit niciodată dacă nu ar fi avut unelte. Nu ați fi
auzit niciodată de Michelangelo dacă el nu ar fi avut acces la o daltă,
la pensule sau la vopsele. Oare adevărul acesta nu este valabil și cu
privire la chemarea noastră divină? Două relatări scurte ne vor ajuta
să clarificăm lucrurile. Când am început slujirea creștină, am întâlnit
un lider nemaipomenit de laudă și închinare. Acest domn conducea
închinarea pentru un evanghelist renumit de la mijlocul anilor 1900.
Evanghelistul s-a stins din viață în anii ’70 și acest lider de închinare
și-a început după aceea propria lucrare.
A frecventat biserica noastră în anii 1980 și deseori m-am trezit
privindu-l prelung și ascultându-l uimit, fiindcă era un om foarte
înzestrat! Am auzit puțini oameni cântând la pian cum o făcea el,
aparent fără niciun efort. Reușea în câteva clipe să motiveze trei mii
cinci sute de oameni să se ridice, să cânte și să danseze. Când Îl lăuda
pe Dumnezeu, întreaga atmosferă se schimba, încărcată de prezența

Domnului.
La ultimele câteva ocazii în care a venit să slujească, am avut
privilegiul de a-l găzdui. Fiindcă am petrecut timp împreună, i-am
pus câteva întrebări, dorind să aflu mai multe despre abilitățile date
lui de Dumnezeu. Mi-a spus că mama lui, o femeie evlavioasă și
consacrată Domnului, se ruga multe ore pe zi. El mi-a zis: „John, când
eram în pântecele mamei mele, un om (mama lui credea că fusese
un înger) a venit într-o zi la noi acasă. Omul acesta, pe care mama
nu îl mai văzuse niciodată, i-a spus: «Fiul tău va conduce mulțimi de
oameni în prezența lui Dumnezeu și va cânta cu îndemânare la pian
de la o vârstă fragedă.»”
Apoi a urmat partea relatării lui care m-a uimit și care mi-a rămas
întipărită pentru totdeauna în minte. Pe la doi-trei ani, s-a așezat
într-o zi la pianul părinților lui și a început să cânte perfect, fără să fi
luat înainte ore de pian sau să fi exersat la acest instrument. Melodia
nu era una pentru începători, ci o piesă destul de complexă, pe care o
puteau interpreta doar cei care aveau experiență într-ale pianului. Și,
desigur, a cântat-o fără partitură.
Începând din ziua aceea, a cântat cu pricepere, fără să citească
vreodată note muzicale; cânta fiecare cântec după ureche. Avea
abilitatea de a reproduce un cântec imediat după ce îl auzea.
Lucrarea lui a început când era un băiețaș, cântând la principalele
servicii ale bisericii din orașul lui natal. Mai apoi, darul lui i-a deschis
ușa colaborării cu renumitul evanghelist.
Este vădit faptul că omul acesta avea un dar, o abilitate divină.
O altă persoană înzestrată renumită, Akiane Kramarik, a început
să deseneze nemaipomenit la vârsta de patru ani, fără să fi luat niciun
fel de ore. La șase ani ajunsese să picteze obiecte complexe și tablouri
unice, din propria imaginație. La opt ani a pictat faimosul tablou
intitulat Prințul păcii, care atârnă în spatele biroului meu.
Este evident că ea are un dar, o abilitate divină.
De ce doar unii primesc daruri? Sau să fie adevărat că numai unii
au astfel de înzestrări? Întrebarea pe care ar trebui să ne-o punem
este următoarea: unii, mulți sau toți copiii lui Dumnezeu primesc
daruri? Să privim din nou la versetul de la începutul acestui capitol,

în versiunea New Living Translation:
În harul Lui, Dumnezeu ne-a dat diferite daruri pentru

a face bine anumite lucruri. (Romani 12:6)
Observăm două cuvinte foarte importante, dar distincte, în acest

verset din Scriptură. Primul, pe care l-am discutat deja, cel de har,
este cuvântul charis din limba greacă. Haideți să adăugăm sufixul -ma
la termenul charis și obținem alt cuvânt grecesc, și anume charisma;
este cuvântul pentru daruri din versetul menționat anterior, cel asupra
căruia ne vom îndrepta acum atenția.
În anii de studiu al dicționarelor grecești și de cercetare a
contextului în care este folosit termenul charisma în Noul Testament,
am ajuns la următoarea definiție:
Charisma este o înzestrare specifică a harului care

împuternicește un individ cu o abilitate specială.
Această abilitate este capacitatea divină pe care Dumnezeu o

încredințează unui individ și care întrece întotdeauna abilitatea lui
naturală principală. Unele daruri sunt în mod clar supranaturale. Pe
de altă parte, altele seamănă cu abilitățile omenești naturale, dar, în
realitate, ele sunt extraordinare. Unele daruri sunt date la naștere, iar
altele sunt date într-un moment specific de Cuvântul Domnului.
CHARISMA SCRIERII
Dați-mi voie să încep explorarea sensului termenului charisma

folosind viața mea drept exemplu. (Am scris pe scurt despre aceste
experiențe personale în cartea Atracția eternității.)
O charisma din viața mea este scrisul. Dacă nu ați urmărit de-a
lungul anilor lucrarea noastră, probabil nu știți că limba engleză,
compunerile și limbile străine au fost materiile la care am fost cel mai
slab la școală. Cred că, uneori, profesorii mei de engleză m-au trecut
doar ca să nu mai îndure încă un an în care să fie nevoiți să aibă de-a

face cu mine!
Când primeam ca temă o compunere de o pagină sau două,
aveam nevoie de ore întregi ca să termin ceea ce ar fi trebuit să dureze
mult mai puțin. Scriam o propoziție sau două, mă uitam la ea câteva
minute și, cu fiecare clipă care trecea, eram tot mai descurajat văzând
cât de chinuit și de patetic suna. În cele din urmă, mototoleam hârtia
și o luam de la capăt. Treceam iar și iar prin procesul acesta, irosind
o mulțime de foi, de timp și de energie. Îmi amintesc situații în care
scriam de o oră și încă nu încheiasem primele două paragrafe.
Dacă aveți îndoieli privitoare la autoevaluarea mea, vă voi spune
ce punctaj am avut la bacalaureat. După cum știți, probabil, acesta
este un examen indispensabil pentru admiterea în multe colegii sau
universități. Când am dat eu examenul, acesta acoperea două arii
curiculare principale: sfera matematică și cea verbală. În esență,
cea de-a doua consta într-un examen la limba engleză, care evalua
abilitățile de citit și scris. Punctajul maxim care se putea obține era
de 800 de puncte. Punctajul meu la engleză a fost de 370 (da, ați citit
bine). Dacă vă uitați la procent, acesta reprezintă 42 la sută, care este
echivalentul unui F în majoritatea metodelor de punctare a lucrărilor
elevilor. În călătoriile făcute în cursul ultimilor treizeci și ceva de ani,
am întâlnit un singur om care a avut la bacalaureat un punctaj mai
mic decât mine la limba engleză.
Haideți să derulăm acum filmul și să ne oprim în etapa în care
aveam puțin peste treizeci de ani. Într-o dimineață de vară a anului
1991, în timp ce mă rugam într-un loc retras, Dumnezeu mi-a vorbit
și mi-a spus:
Fiule, vreau să începi să scrii.
Am râs în sinea mea, zicând:
Doamne, trebuie că ai atât de mulți copii pe fața pământului încât
ne confunzi. Nu cred că vrei să scriu; întreabă-i numai pe profesorii
mei de engleză din liceu.
Nu am auzit niciun răspuns. M-a întâmpinat liniștea.
Am luat-o ca pe un consimțământ. M-am convins pe mine însumi
că am scăpat de sarcina aceea, fiindcă nu am primit nicio replică
din partea Lui. Însă inima mea știa mai bine. Zece luni mai târziu,
două femei din state diferite au venit la mine la un interval de două

săptămâni una de alta și mi-au spus aceleași cuvinte:
John Bevere, dacă nu scrii ce îți dă Dumnezeu să scrii, El va da
mesajul altcuiva, iar tu va trebui să dai socoteală într-o zi pentru
aceasta.
Când a doua femeie, care era din Texas, mi-a spus exact aceleași
cuvinte pe care le auzisem de la cea din Florida, frica sfântă a Domnului
a venit peste mine și am trecut la treabă. Era în anul 1992, când nu
existau iPad-uri, ci doar stilouri și hârtie, așa că am luat o foaie și am
scris pe ea cu litere îngroșate: CONTRACT. Apoi am continuat astfel:
Tată, eu nu pot să scriu. De aceea, ca să Îți dau ascultare,

am nevoie de har! Dacă încep să scriu, cererea mea este ca
fiecare cuvânt să fie inspirat de Duhul Tău și să fie inundat
de ungerea Ta. Îți cer ca ceea ce scriu să schimbe bărbați,
femei, copii, biserici, orașe și națiuni. Mă angajez în avans să
Îți dau toată onoarea, lauda, gloria și mulțumirea. Pecetluiesc
acest contract (legământ) cu Tine în Numele măreț al lui Isus.
Fiul și slujitorul Tău, John Bevere.
Să derulăm filmul și mai departe, la aproape treizeci de ani de la

momentul acela. Până acum am scris peste douăzeci de cărți tipărite
în zeci de milioane de exemplare. Multe dintre ele au ajuns să figureze
pe diferite liste ale celor mai bine vândute cărți de pe piață, în general,
sau de pe piața creștină, la nivel național și internațional. Cărțile sunt
traduse în peste o sută de limbi din lumea întreagă, iar în câteva țări
sunt cele mai tipărite cărți din categoria seculară și creștină deopotrivă.
În aproape fiecare carte, eu nu am auzit, nu am citit sau nu m-am
gândit la douăzeci-treizeci la sută din conținutul scris al cărții. Acesta
mi-a venit în minte în timp ce dactilografiam cartea. Îmi amintesc
mai multe împrejurări în care mă aflam fie în biroul meu de acasă, fie
în camera de hotel și eram copleșit de ceea ce scriam. În câteva dintre
acele ocazii am sărit de pe scaun strigând: „Oho! Mesajul acesta e atât
de bun!”
S-ar putea să întrebați: „Cum poți spune așa ceva? Cuvintele

acestea dovedesc îngâmfare.”
Răspunsul meu este următorul: știu de unde izvora conținutul
acelor rânduri; el nu venea de la mine. Cred cu tărie că numele meu
apare pe cărțile acestea doar pentru că am fost prima persoană din
afara cerului care a ajuns să le citească! Știu că mesajul lor a venit
de la Duhul Sfânt. Atitudinea mea nu se deosebește de a apostolului
Pavel, care suna și el întrucâtva arogant când a scris cuvintele: „Am
lucrat mai mult decât toți ceilalți apostoli.” Nu vi se pare că ele denotă
un oarecare spirit de competiție, egoism și chiar narcisism? Însă știm
din Scriptură că Pavel se lăuda cu darul harului lui Dumnezeu, nu cu
abilitatea lui.
În ce mă privește, cred că, atunci când Dumnezeu mi-a vorbit
în rugăciune, în acea dimineață de vară, charisma de a scrie a fost
revărsată peste viața mea. Însă doar atunci când am luat hotărârea
să Îi dau ascultare lui Dumnezeu ea a fost activată în viața mea. Unii
mă vor contrazice pe tema aceasta; dați-mi voie să vă spun deschis
că aspectul acesta nu este atât de important cât să purtăm polemici
pe seama lui. Îmi dau seama că s-ar putea ca încredințarea mea să
fie greșită, așa că voi aminti aspectele pe care alții s-ar putea să le
contrazică.
Unii vor susține că darul mi-a fost dar în momentul când m-am
născut din nou, în anul 1979. Nu pot răspunde unei asemenea afirmații
pe baza experienței, fiindcă nu am încercat să scriu nimic între 1979
și 1992, când am redactat contractul. Pot afirma însă cu certitudine:
nu m-am născut cu darul acesta, ca pianistul pe care l-am descris mai
devreme în capitolul de față. Este clar însă că unele daruri sunt date
chiar din momentul concepției. De exemplu, știm din Scriptură că
Ioan Botezătorul a fost umplut cu Duhul Sfânt (care dă daruri) încă
din pântecele mamei lui, fiindcă L-a recunoscut pe Cristos cel viu,
care Se afla în pântecul Mariei, pe când și Ioan era încă în pântecul
Elisabetei (vezi Luca 1:41). Treizeci de ani mai târziu, același dar al
lui Ioan L-a putut recunoaște pe Isus (înaintea oricui altcuiva), când
Cristos a venit să fie botezat (vezi Ioan 1:29).
Pe de altă parte, unele daruri vin mai târziu. Saul, fiul lui Chis,
era un om care nu și-a început viața profețind. Lucrul acesta nu s-a
întâmplat până când a devenit tânăr și a fost uns de Samuel ca primul

împărat al lui Israel. Samuel i-a spus că va vedea mai târziu un grup
de oameni care vor cânta la instrumente și vor profeți. Ca să îl cităm
direct pe Samuel, „Duhul Domnului va veni peste tine, vei proroci cu
ei și vei fi prefăcut într-alt om” (1 Samuel 10:6).
Privind la aceste două mărturii diferite din Scriptură, vedem
lămurit că unele daruri sunt date încă din pântecele mamei, pe când
altele sunt date mai târziu.
CHARISMA VORBIRII
Altă charisma din viața mea este vorbirea în public. Veți înțelege mai
bine despre ce este vorba după ce vă voi împărtăși experiența mea
privitoare la acest dar.
Când Lisa, soția mea, m-a auzit pentru prima dată predicând
din Cuvântul lui Dumnezeu la un serviciu divin, a fost o ocazie
memorabilă. Ca să nu spun mai rău, am avut parte de un eșec colosal,
fără nicio exagerare. Lisa a adormit de-a binelea în primele cinci
minute ale mesajului meu și a continuat să ațipească pe tot parcursul
lui. De fapt, prietena ei cea mai bună, Amy, care ședea lângă ea, a
adormit atât de profund încât am văzut cum i se prelingea un firicel
de salivă din gura larg deschisă, în timp ce era pe tărâmul viselor!
Sincer să fiu, eram un orator patetic.
Pe vremea aceea eram asistentul păstorului și al soției sale, în
biserica mea locală. (Această biserică era una foarte influentă în
Statele Unite, având peste patru sute de oameni angajați, ca parte a
personalului lucrării.) Slujba mea era să mă îngrijesc de împlinirea
nevoilor familiei păstorului și a tuturor slujitorilor invitați să predice
la biserica noastră. Lucrurile erau foarte clare: responsabilitatea mea
în Împărăție nu era darul profeției, ci acela de a sluji în spatele scenei.
(Voi vorbi despre aceasta mai târziu în capitolul de față.)
Cu toate acestea, încercam să încep propria lucrare, fiindcă
Dumnezeu îmi arătase că urma să proclam Cuvântul Lui națiunilor
lumii. Greșeala pe care am făcut-o atunci a fost că am căutat să lucrez
prin propriile puteri. În plus, mă aflam încă în etapa în care rolul
meu era cu precădere acela de a sluji în lucrarea altcuiva, în care

trebuia să fiu credincios „în lucrul altuia” (vezi Luca 16:12). Mi-am
folosit tot timpul liber și toată energia pentru a produce, a înregistra
și a distribui mesajele mele. (Ar fi fost mult mai bine dacă m-aș fi
concentrat pe sarcina de a fi un slujitor și un soț mai bun pentru
soția mea în perioada aceea, însă uneori trebuie să învățăm în școala
loviturilor suferite pe propria piele.)
Pe scurt, dădeam naștere unei lucrări „de tip Ismael”. De ce o numesc
astfel? Există în Scriptură o paralelă cu situația mea. Dumnezeu i-a
vorbit lui Avram (Avraam) când acesta avea șaptezeci și cinci de ani
și i-a spus că va fi tatăl unui fiu promis, iar mai apoi părintele multor
neamuri. După zece ani de la momentul rostirii acelei promisiuni, fiul
făgăduit nu sosise încă, iar patriarhul avea optzeci și cinci de ani. Așa
că Avraam și soția lui, Sarai, au ticluit un plan prin care să Îl „ajute”
pe Dumnezeu să ducă le îndeplinire ce le promisese. Din acest efort
omenesc s-a născut Ismael. Iată de ce numesc eu acest fel de strădanie
omenească o lucrare „de tip Ismael”.
E greu de crezut, dar unii oameni chiar mi-au dat bani. Le-am vândut
misiunea pe care mi-o încredințasem singur: „Bevere Ministries”.
Sloganul nostru era: „Atingerea lumii cu lumina Lui minunată”. Mă
umflă râsul în timp ce scriu cuvintele acestea, amintindu-mi stupiditatea
și imaturitatea mea de atunci. Prima serie de casete a Ismaelului nostru,
formată din patru părți, conținea de fapt mesajul care le-a adormit pe
soția mea și pe prietena ei! Oare pe câți alții i-a cuprins somnul și câtor
oameni a început să li se prelingă saliva din gură ascultând seria aceea
de casete? Mă trece un fior când mă gândesc la asta!
Nu știu dacă vă vine sau nu să credeți, dar lucrurile s-au înrăutățit
și mai tare. În perioada aceea, eroul meu era marele evanghelist T.L.
Osborn, care este acum în cer. În timpul vieții lor, el și soția lui au
condus peste cincizeci de milioane de oameni la mântuire. Am vrut
să copiez modelul lui de predicare. Îi ascultam mesajele ore în șir,
însușindu-mi inflexiunile vocii lui, învățăturile, afirmațiile pline de
putere și chiar glumele. Nu eram doar un predicator original plicticos,
ci și o copie teribilă a altcuiva.
T.L. era un maestru în ale oratoriei. Când vorbea la biserica
noastră, oamenii îi sorbeau fiecare cuvânt. La un moment dat,
povestea despre o manifestare măreață a prezenței lui Dumnezeu la

una dintre marile lor cruciade din Africa. În timp ce ne împărtășea
experiența, a fost atât de copleșit de minunile remarcabile petrecute
acolo încât a exclamat plin de entuziasm: „Wow!” Apoi s-a oprit; noi
îl ascultam ochi și urechi, iar el a izbucnit glumind: „Cuvântul ăsta e
atât de uimitor încât sună la fel și de la coadă la cap: «Wow!»” Toată
lumea a izbucnit în râs; gluma i-a ieșit așa cum numai lui îi reușea.
Fiind prostuț și naiv, am preluat-o și eu. Am început să o spun
mereu, așa cum făcuse T.L. cu ocazia aceea. Singura problemă a fost
că nimeni nu râdea la auzul ei, dar, desigur, eu nu m-am prins.
După ce am dat-o în bară iar și iar în urma strădaniilor proprii, am
cedat în cele din urmă. Însă atunci a avut loc o schimbare uimitoare.
Am început să mă bucur din nou de slujba pe care o aveam încă în
slujire. Acum alocam timpul meu liber vieții de familie și prietenilor.
Viața a devenit plină, bogată și completă odată ce am încetat să mă
mai căznesc singur. Când am descoperit adevărata mulțumire, a fost
ușor să văd că toate eforturile mele erau zadarnice și am putut să
renunț la „Bevere Ministries”. Știam că Dumnezeu va împlini într-o
bună zi ce îmi promisese, dar că aceasta nu avea să se întâmple în
urma inițiativei mele.
Odată ce am ajuns în acest loc al păcii și seninătății, puteți ghici ce
a urmat: promovarea din partea lui Dumnezeu a venit în câteva luni.
Mi s-a propus să devin păstorul de tineret al uneia dintre bisericile
americane cu cea mai rapidă creștere.
Nu voi uita niciodată prima duminică acolo. Păstorul bisericii era
cunoscut în toată lumea. În perioada aceea, oamenii stăteau la rând
chiar și o oră în fiecare duminică, sub soarele arzător, ca să prindă
un loc bun în sală, care era înțesată la fiecare serviciu. La serviciile
noastre aveam întotdeauna vizitatori din alte state și țări.
Serviciul era în plină desfășurare. Avuseserăm un timp minunat
de închinare. Unul dintre primele lucruri pe care le-a făcut păstorul
după ce a urcat pe scenă a fost să informeze biserica în legătură cu
noul păstor de tineret, care eram eu. Apoi, spre surprinderea mea, m-a
chemat lângă el să vorbesc timp de câteva minute mulțimii adunate.
Nu știam că, în momentele acelea, pe soția mea a cuprins-o
panica. Probabil că mi s-ar fi întâmplat la fel și mie, dacă aș fi avut
timp să mă gândesc la ce se petrecea. A fost un adevărat șoc! Mi s-a

cerut să vorbesc unei mulțimi de două mii opt sute de oameni. Lisei
îi era groază de rezultat fiindcă, potrivit experiențelor anterioare, știa
ce urma. Cum ne puteam reveni în urma dezastrului care se anunța?
Probabil că aceasta era ultima oară în care mă auzeau cei mai mulți
dintre oamenii prezenți, fiindcă era evident că, după experiența aceea,
nu mi se va mai cere să vorbesc vreodată la serviciul principal. Toate
temerile acestea puneau stăpânire pe Lisa în timp ce eu mă îndreptam
spre scenă. Mi-a spus după aceea că s-a rugat cu stăruință să nu
încerc să îl imit din nou pe T.L. Osborn și mai ales să nu includ gluma
stângace cu spusul cuvântului „wow” de la coadă la cap!
Odată ce am ajuns pe scenă, păstorul nostru senior mi-a întins
microfonul. În următoarele șaizeci de secunde, toată biserica era în
picioare ovaționând, aplaudând și strigând cu entuziasm în urma
cuvintelor mele. Am vorbit vreo patru-cinci minute, răstimp în care
cele două mii opt sute de oameni m-au urmărit stând în picioare.
Apoi i-am înapoiat microfonul păstorului și m-am întors la locul
meu. Am tremurat continuu în următoarele cinci minute, din pricina
adrenalinei sau a prezenței lui Dumnezeu sau, probabil, a amândurora.
Soția mea a rămas uluită, nevenindu-i să creadă ceea ce se
întâmplase. Mi-a spus după ce s-a încheiat serviciul: „John, m-am
întrebat cine a pus stăpânire pe trupul soțului meu?”
Am locuit în Texas în timpul primei mele slujbe în slujire, însă
această biserică nouă se afla în Florida. Timp de ani de zile, felul în
care a descris Lisa mutarea noastră celor ce o întrebau era următorul:
„John s-a transformat în alt om în momentul în care am trecut granița
în Florida.” Găsim o declarație asemănătoare cu privire la Saul odată
ce darul lui Dumnezeu a coborât peste viața lui (vezi 1 Samuel 10:6).
Începând de atunci, am predicat, am dat învățătură și am vorbit în
fața publicului, de cele mai multe ori cu ușurință (voi explica într-un
capitol ulterior momentele dificile). Nu mai este un chin să vorbesc
în fața oamenilor. O fac fără cazna de care avusesem parte în zilele
mele de tip Ismael. Rezultatele perioadei Ismael se deosebeau precum
noaptea de zi de cele ale perioadei Isaac.
Haideți să derulăm filmul și mai departe, după zece ani de la
acea primă duminică petrecută în Florida. Lucrarea Messenger
International era deja bine consolidată pe atunci. Făceam curățenia de

primăvară în garaj și, în timp ce sortam cutiile, am dat peste originalul
acelei serii de casete, inclusiv peste cea cu care le adormisem pe Lisa și
pe prietena ei. Fără ezitare, m-am întors să le arunc în gunoi. Dintr-o
dată, am auzit glasul Duhului Sfânt spunându-mi:
Fiule, nu arunca acea casetă.
Am replicat îndată:
De ce nu? E groaznică; nimeni n-ar trebui să mai asculte acel
mesaj vreodată. Ar trebui să fie distrus.
Am auzit încă o dată glasul:
Nu o face.
Știind prea bine că Dumnezeu îmi vorbise, am întrebat:
De ce?
Fiindcă e o protecție pentru tine, mi-a răspuns Domnul clar în
inima mea.
O protecție?
Atunci am auzit răspunsul Lui plin de înțelepciune:
Fiule, vreau să îți amintești întotdeauna cât de groaznică e
comunicarea ta fără Mine.
Cu fiecare an care trece, recunosc mai bine acest factor al
„protecției”. În ultimele trei decenii, darul primit s-a manifestat
cu putere, aducând rod îmbelșugat. În nenumărate situații am fost
martorul unei schimbări a atmosferei, am văzut o explozie a laudei
în urma revelațiile primite, multe vieți salvate și manifestarea a
numeroase miracole. Mulți au afirmat că viața sau biserica lor au fost
schimbate pentru totdeauna. Văzând toate aceste roade, ar fi fost ușor
să cred că aveam și eu o legătură cu ele, însă pot spune sincer, împreună
cu apostolul Pavel: „Totuși, nu eu, ci Dumnezeu, care lucrează prin
mine, prin harul Lui” (1 Corinteni 15:10). În toți acești ani, nu am
uitat cât de teribil eram fără charisma lui Dumnezeu.
SUNTEȚI ÎNZESTRAȚI CU DARURI?
Acestea sunt două dintre darurile lăsate de Dumnezeu în viața mea

pentru a-i sluji pe alții și a contribui la zidirea lor. Vă regăsiți în luptele
de care am avut eu parte? Poate ele fac luptele voastre de a discerne

charisma din viața voastră să pară mai normale. Sau, poate că, în timp
ce citiți aceste relatări, frustrarea voastră a sporit și vă spuneți: „Eu nu
am niciun fel de daruri.” Vă asigur că aveți, iar lucrul acesta va deveni
clar în următoarele două capitole. V-am promis că vă voi răspunde la
întrebarea: unii, mulți sau toți copiii lui Dumnezeu primesc daruri?
Răspunsul imediat este da! Vă voi dovedi îndată din Scriptură că așa
este. Pe lângă faptul că această întrebare va fi abordată în profunzime,
înainte de finalul acestei cărți veți înțelege cum să vă descoperiți
charisma, cum să o dezvoltați și să o exercitați, iar faptul acesta va
spori eficiența voastră în zidirea Împărăției lui Dumnezeu.
M E D ITAȚ I
1. Harul biblic nu este doar darul mântuirii primit de la
Dumnezeu, ci și împuternicirea Lui pentru viața noastră.
Cum ați privit până acum harul lui Dumnezeu? După
citirea acestui capitol, cum s-a schimbat înțelegerea
voastră privitoare la har?
2. Destinul pe care l-a pregătit Dumnezeu pentru voi întrece

abilitățile voastre naturale. De ce l-a conceput Dumnezeu
în felul acesta? Cum puteți avea acces la harul lui
Dumnezeu care vă împuternicește și care este disponibil
pentru voi din abundență?
3. Doar unii, mulți sau toți copiii lui Dumnezeu primesc

daruri? Ce daruri și abilități ați primit voi? Cum credeți
că sunt de folos aceste daruri altora?
Fi ț i s i n c e r i î n eva l u a re a p e c a re v- o
f a c e ț i vo u ă î n ș i vă .
— Romani 12:3, NLT

3
Evaluați-vă
sincer
A
cum, după ce v-am împărtășit lupta pe care am dus-o pentru
a identifica și a exercita charisma din viața mea, vreau să vă
împărtășesc pe scurt care sunt domeniile în care nu sunt
înzestrat.
Ar fi imposibil să fac o listă exhaustivă, fiindcă sunt prea multe
cele la care nu mă pricep. În primul rând, cântatul cu gura sau la
instrumente muzicale. Ori de câte ori cânt acasă, soția și copiii îmi
cer politicos, dar ferm, să cânt numai pentru mine.
Când eram în liceu, am cântat o singură dată la ora de sport, în
timp ce mă aflam la dușurile din vestiarul băieților. Reacția a fost
vehementă; mai mulți băieți mi-au strigat la unison să tac din gură,
iau un altul a aruncat cu tubul de șampon după mine.
Părinții noștri au dat ore de pian tuturor copiilor din familia Bevere.
Profesoara mea era o pianistă profesionistă, destul de cunoscută în
orașul meu natal. Făcuse o carieră din predatul orelor de pian și era
foarte bună în domeniul acesta. Însă după patru ani grei de ore, a stat
de vorbă cu părinții mei și a insistat să îmi dea voie să renunț. Atât de
lipsit de talent eram!
Timpul a trecut și, fiindcă mi-am spus că doar spre pian nu aveam
înclinații, am încercat după câțiva ani alt instrument. După ce am
cumpărat o chitară clasică, am găsit un profesor bine cunoscut. Era
un om răbdător, care a lucrat meticulos cu mine; mi-am dat toate
silințele, am exersat cu sârguință, dar mă căzneam în van. A trecut
încă un an și jumătate de ore până să recunosc faptul că pur și simplu
nu eram înzestrat cu înclinațiile muzicale necesare.
Care este rezultatul pe termen lung? Aș putea spune că nu s-a
schimbat nimic în cursul anilor. Povestea este cu totul diferită de cea
a experienței mele cu scrisul. În viața mea nu s-a manifestat niciodată,
pe neașteptate, vreo abilitate muzicală.
AUTOEVALUARE
Aș putea continua să enumăr lucrurile cu privire la care nu am niciun

dar, însă ați prins ideea. Putem spune fără să greșim că toți avem
tendința de a ne da seama la ce nu ne pricepem. Uneori mi-aș dori să
fie la fel de ușor să ne identificăm darurile cum este să ne dăm seama
la ce nu suntem înzestrați.
Păstrând ideea aceasta în minte, haideți să citim instrucțiunile lui
Pavel:
Datorită privilegiului și autorității pe care mi le-a dat

Dumnezeu, spun fiecăruia dintre voi avertismentul
acesta. Să nu credeți că sunteți mai buni decât sunteți
în realitate. Fiți sinceri în evaluarea pe care v-o faceți
vouă înșivă, măsurându-vă pe baza credinței pe care
ne-a dat-o Dumnezeu. După cum trupurile noastre
au multe părți și fiecare dintre ele are o funcție aparte,
la fel se întâmplă și în trupul lui Cristos. Noi suntem
multe părți ale aceluiași trup și toți ne aparținem unii
altora. În harul Lui, Dumnezeu ne-a dat diferite daruri
pentru a face anumite lucruri bine. (Romani 12:3-6,
NLT)
EVALUAȚI-VĂ SINCER 35
Pavel începe clarificând faptul că ceea ce urmează să scrie constituie

un avertisment. Îngăduiți-mi să identific și să accentuez avertismentul
lui: „Să nu credeți că sunteți mai buni decât sunteți în realitate. Fiți
sinceri în evaluarea pe care v-o faceți vouă înșivă.” Aici ni se spune să
facem o autoevaluare sinceră. Cu privire la ce anume? La darurile pe
care le avem de la Dumnezeu într-un moment anume.
De ce folosesc cuvintele într-un moment anume? Răspunsul
este simplu. Gândiți-vă la exemplul biblic prezentat mai devreme.
Evaluarea sinceră a lui Saul, înainte să îl fi întâlnit pe Samuel, ar fi fost
aceasta: „Eu nu pot profeți.” Declarația aceasta ar fi fost adevărată și
corectă în momentul respectiv. Însă, după ce l-a întâlnit pe Samuel și
darul lui Dumnezeu a coborât peste viața lui, evaluarea sinceră a lui
Saul s-ar fi schimbat, devenind: „Eu pot profeți.”
O, cât îmi doresc să fi citit versetul acesta cu mai multă atenție când
încercam să dau naștere lucrării mele de tip Ismael! Dacă aș fi fost
sincer, mi-aș fi dat seama în perioada aceea că nu eram în elementul
meu în sfera vorbirii în public; cu toate acestea, aveam înzestrările
necesare pentru a-l sluji pe păstorul meu. Însă eu încercam, prin
abilitățile mele naturale, să aduc în ființă ceea ce îmi fusese spus în
mod clar, descoperit în rugăciune și profețit de feluriți lideri cu privire
la ceea ce urma să vină. Nu era încă momentul potrivit și, dacă aș fi
dat ascultare acestei porunci din Scriptură și mi-aș fi făcut o evaluare
sinceră, ar fi fost evident că nu eram pregătit, aș fi scutit
mult timp, resurse și energie. În același timp, aș fi fost mai eficient cu
privire la ceea ce eram înzestrat să fac în acea perioadă.
Cu privire la diferitele daruri, cuvintele lui Pavel sunt cât se poate
de clare: „După cum trupurile noastre au multe părți și fiecare dintre
ele are o funcție aparte, la fel se întâmplă și în trupul lui Cristos”
(Romani 12:4, NLT).
Lucrurile sunt simple, dar destul de grăitoare când stăm să privim
la propriul trup. Gândiți-vă numai: degetele noastre pot face lucruri
pe care nasul nu le poate face. Nasul poate face lucruri pe care urechile
nu le pot face. Urechile pot face lucruri pe care stomacul nu le poate
face. Stomacul poate face lucruri pe care ficatul nu le poate face și lista
continuă. Iată care este ideea principală:
Fericit și binecuvântat este omul

care își cunoaște darurile și care le folosește.
Nefericit și stresat este cel care încearcă
să exercite darurile altuia.
Nu ar fi ciudat dacă, într-o dimineață, v-ați trezi și degetul mare al

mâinii voastre ar zice: „M-am săturat! Gură, tu tot vorbești de ani
întregi. Astăzi mă ocup eu de vorbit!” Scenariul este ridicol: degetul
mare nu are capacitatea de a produce sunete, așa cum are gura. Însă
degetul mare al mâinii are abilități unice, pe care gura nu le are. Să
zicem că astăzi gura voastră ar spune: „Eu vreau să dactilografiez la
computer!” Imaginea ar fi din nou ridicolă.
Următoarea întrebare importantă este aceasta: de ce punem un
preț atât de mare pe „darurile de pe scenă”? De ce îi privim pe slujitorii
care vorbesc în fața altora și pe liderii care conduc congregațiile în
închinare ca pe niște oameni care sunt înzestrați cu darurile supreme?
Cuvintele adresate de Pavel bisericii din Corint pe tema aceasta
sunt următoarele: „Mădularele trupului care par mai slabe sunt de
neapărată trebuință” (1 Corinteni 12:22).
Îngăduiți-mi să vă dau un exemplu practic. Ați observat că
picioarele primesc atenție? Oamenii fac afirmații de felul: „Ce picioare
grozave are ea!” sau „O, ce picioare musculoase are el!”
Țin minte că tatăl meu, care era foarte conservator, disciplinat și
tăcut, a făcut la un moment dat un lucru care nu-i stătea în fire, în anii
adolescenței mele. Era un om care nu atrăgea niciodată atenția asupra
lui, însă într-o zi l-a luat gura pe dinainte și a zis:
Fiule, ai niște picioare foarte arătoase.
Șocat, m-am uitat la el fără să zic nimic, zâmbind și întrebându-mă
încotro se îndrepta discuția. A continuat:
Vrei să știi de ce? Ai niște picioare foarte bune, fiindcă le-ai
moștenit de la mine.
Nu am știut dacă trebuia să râd sau să îl iau în serios, fiindcă am
fost luat cu totul prin surprindere de purtarea lui neobișnuită. M-am
mulțumit să râd și să spun:
Mulțumesc, tată, că mi-ai lăsat moștenire niște picioare atât de

bune.
Este adevărat că picioarele primesc atenție. Dar v-ați gândit
vreodată că un om poate trăi fără picioare? Cunosc un bărbat care
și-a pierdut un picior într-un accident de mașină și care continuă să
ducă o viaţă normală.
Însă cu ficatul e altă poveste. Nimeni nu poate trăi fără ficat.
Organul acesta este extrem de important, e mult mai important
decât un picior. Însă ați auzit vreodată pe cineva spunând: „O, ce ficat
deosebit ai! E de-a dreptul splendid!”? Nu vi se va întâmpla niciodată
să vi se spună așa ceva!
Ascultați din nou cuvintele lui Pavel: „Unele părți ale trupului care
par mai slabe și mai puțin importante sunt de fapt cele mai necesare”
(versiunea NLT).
Vă întreb din nou: de ce punem atâta preț pe darurile de pe scenă?
Ele sunt părțile „vizibile” ale trupului și sunt necesare, însă potrivit
Cuvântului lui Dumnezeu, nu sunt cele mai importante.
Prietenul meu, Stan (din primul capitol), are darul de a duce
mesajul Evangheliei la oamenii din lumea afacerilor, precum și de
a face bani și de a-i dărui. Darul lui pare mai puțin valoros decât
unul care se manifestă în fața congregației; în cultura consacrată a
bisericilor noastre, ni se comunică prin mijloace nonverbale că
există o ierarhie a darurilor. Care este mesajul tipic transmis implicit
în biserică? „Oamenii din față sunt cei aleși, care au cu adevărat o
chemare în viața lor.” Dacă spune cineva: „El sau ea are o chemare
în viața lui sau a ei”, toată lumea presupune imediat că este vorba
despre chemarea de a fi păstor, lider de închinare, lider de tineret,
autor creștin, misionar și așa mai departe. La auzul unei asemenea
afirmații, foarte puțini se gândesc: „E chemat în lumea medicală și
descoperă modalități noi de vindecare a cancerului.” Sau: „Ea lucrează
în sfera administrativă și elaborează legi care protejează extinderea
Împărăției.” Sau: „El e implicat în domeniul educației, semănând în
mintea tinerilor cunoașterea și înțelepciunea lui Dumnezeu.” Sau:
„Ea e chemată în lumea afacerilor pentru a duce oamenilor pierduți
de acolo mesajul Evangheliei și pentru a finanța zidirea Împărăției.”
Consecințele acestui mod de gândire privitor la daruri sunt evidente:
Stan a mers ani de zile la biserică fără să își dea seama că el este la
fel de „chemat” ca mine. Abilitățile dăruite lui de Dumnezeu, deși
veritabile, nu păreau la fel de importante, din pricina modului
nerostit de înțelegere care spune că darurile „legate de biserică” sunt
mai importante decât altele. Percepția aceasta trebuie să se schimbe!
Cu toții avem o chemare și purtăm în noi darurile unice de care
este nevoie pentru îndeplinirea sarcinii noastre privitoare la Împărăția
lui Dumnezeu.
Iată ce spune întregul mesaj adresat de Pavel bisericii din Corint
pe tema aceasta:
Acum dar, Dumnezeu a pus mădularele în trup, pe

fiecare așa cum a voit El. Dacă toate ar fi un singur
mădular, unde ar fi trupul? Fapt este că sunt mai multe
mădulare, dar un singur trup. Ochiul nu poate zice
mâinii: „N-am trebuință de tine”; nici capul nu poate
zice picioarelor: „N-am trebuință de voi.” Ba mai mult,
mădularele trupului care par mai slabe sunt de neapărată
trebuință. Și părțile trupului care par vrednice de mai
puțină cinste le îmbrăcăm cu mai multă podoabă.
Așa că părțile mai puțin frumoase ale trupului nostru
capătă mai multă frumusețe, pe când cele frumoase
n-au nevoie să fie împodobite. Dumnezeu a întocmit
trupul în așa fel ca să dea mai multă cinste mădularelor
lipsite de cinste: pentru ca să nu fie nicio dezbinare în
trup: ci mădularele să îngrijească deopotrivă unele de
altele. (1 Corinteni 12:18-25)
Poate că motivul pentru care noi acordăm mai multă cinste darurilor
legate de biserică decât altora este acela că limităm mesajul lui Pavel la
contextul bisericii sau al conferințelor. Este evident că darul predicării
sau al învățării este la mai mare căutare în această atmosferă. Însă
lucrarea Împărăției se desfășoară pretutindeni, astfel că aceasta este
o altă paradigmă care are nevoie de o schimbare radicală. Cuvântul
grecesc pentru „biserică” este ekklesias, care înseamnă „chemat în
afară”. Definiția din dicționarul grec adaugă: „oamenii chemați ori
cei chemați sau adunați pentru treburile publice ale unui stat liber,
grupul cetățenilor liberi chemați laolaltă de un crainic.”1
Noi constituim biserica doar atunci când ne strângem într-o
clădire? Suntem o biserică numai când ne adunăm să ne rugăm, să
ne închinăm, să predicăm sau să slujim? Paradigma aceasta îi face
pe oameni să acționeze într-un fel când se află în acest context și să
revină la alt tip de comportament când se află în societate. Noi suntem
biserica și suntem înzestrați cu daruri pentru zidirea Împărăției
oriunde ne-am găsi, timp de douăzeci și patru de ore pe zi, șapte zile
pe săptămână, trei sute șaizeci și cinci de zile pe an!
Am întâlnit de curând un multimiliardar care desfășura ceea ce el
numea „turneul lui Dumnezeu”. El și echipa lui călătoriseră în diferite
orașe, merseseră la felurite biserici și conferințe pentru a întâlni
anumiți slujitori. Scopul urmărit de el era următorul: dorea ca slujirea
bazată pe cele cinci daruri menționate în Efeseni să îl pregătească
mai bine pentru lucrarea lui. Întâlnirea mea cu el fusese programată
dinainte de un bun prieten. Ea a avut loc în timpul unei conferințe
din Dallas, la care eram invitat să vorbesc. Prânzul servit împreună
s-a prelungit la trei ore și am plecat de acolo cu sentimentul că eu
eram mai câștigat în urma acelor ceasuri decât el. Mi-a povestit că se
zbătuse să supraviețuiască în lumea afacerilor la începutul carierei lui,
dar că a venit o zi în care i s-au deschis ochii. Iluminarea a început
când s-a întrebat de ce activitatea Împărăției are loc doar în contextul
bisericii, al conferințelor și nu pretutindeni. Știa că el fusese chemat
în sfera afacerilor, dar de ce se purta acolo într-un mod care nu se
deosebea de al celor necredincioși? Nu îl despărțea nimic de lume.
A hotărât că el va „umbla cu Dumnezeu” în lumea afacerilor și că
va asculta glasul Duhului Sfânt, așa cum face un slujitor al Domnului
în fața adunării. În esență, s-a confruntat cu întrebarea legată de
chemare și a decis că era la fel de chemat de Dumnezeu cum era orice
păstor. Apoi a identificat darurile cu care îl înzestrase Dumnezeu
și a hotărât să le exercite cu bună știință. A ales să asculte vocea lui
Dumnezeu în momentele de liniște petrecute cu El, precum și în
timpul întâlnirilor de afaceri. Ca urmare, Dumnezeu i-a dat cuvinte
de cunoștință și de înțelepciune pentru afacerile pe care le conducea.
Rezultatele sunt grăitoare; omul acesta nu se mai zbate să

supraviețuiască! A împărtășit unele dintre mesajele specifice pe care
i le-a dat Dumnezeu și ele i s-au părut adesea nesemnificative. Însă el
era hotărât să asculte, chiar dacă instrucțiunile divine contraveneau
înțelepciunii consacrate în lumea afacerilor și dacă erau incomod
de urmat. Mi-a povestit despre întrebările care au urmat, despre
sprâncenele ridicate, despre preocupările și chiar împotrivirile
întâmpinate, atât din partea clienților, cât și a membrilor propriei
echipe. Însă roadele încrederii lui nezdruncinate în cuvintele lui
Dumnezeu s-au dovedit a valora miliarde. Am rămas fascinat de
experiențele miraculoase pe care mi le-a împărtășit.
UCENICI DIN TOATE NAȚIUNILE
Dacă am putea răsturna această mentalitate privitoare la daruri în

biserica de astăzi, care ar fi rezultatul? Dacă am comunica eficient
tuturor celor ce aud mesajele noastre că fiecare persoană este chemată,
înzestrată cu daruri și valoroasă pentru zidirea Împărăției, ce s-ar
întâmpla? Răspunsul este simplu: toți ar lucra animați de scopul și de
pasiunea lui Billy Graham, Oral Roberts, Maica Teresa și a apostolului
Pavel. Am remarcat scopul și pasiunea aceasta la multimiliardarul cu
care m-am întâlnit atunci. El își cunoștea misiunea și importanța pe
care o aveau darurile primite de la Dumnezeu pentru înfăptuirea ei.
Aceasta este paradigma pe care trebuie să o avem pentru ca
națiunile să fie ucenicizate. Haideți să săpăm puțin mai adânc în
domeniul acesta. Isus nu spune: „Faceți ucenici care să frecventeze
biserica.” El ne poruncește să facem ucenici din națiuni (vezi Matei
28:19). Cuvântul grecesc pentru națiuni este cel de ethnos, care este
definit drept „totalitatea oamenilor uniți prin legături de rudenie,
cultură și tradiții comune.”2 Aceasta include, cu siguranță, națiuni,
triburi, teritorii și grupuri etnice. Însă cuprinde, de asemenea,
oamenii care fac parte dintr-o anumită categorie, cum ar fi bicicliștii,
actorii, medicii, oamenii de afaceri, piloții, avocații, mamele care stau
cu copiii acasă, angajații administrației locale, sportivii și mulți alții;
lista este nesfârșită. Noi suntem chemați să facem ucenici din oamenii
care fac parte din toate aceste sfere diferite ale societății.
Dar haideți să facem un pas mai departe. Isus nu spune: „Faceți
ucenici din oamenii națiunilor.” El ne cere: „Faceți ucenici din națiuni.”
Este important să remarcăm diferența; noi suntem chemați să schimbăm
modul în care operăm prin Cuvântul lui Dumnezeu în aceste cercuri
diferite. Desigur, împlinim porunca Lui mai întâi de toate ducând
mesajul Evangheliei la oamenii din aceste sfere diferite. Însă lucrurile
nu se limitează la atât. Noi suntem chemați să botezăm (cufundăm) nu
doar oamenii, ci și modul lor de a acționa în căile Tatălui, ale Fiului și ale
Duhului Sfânt. Un exemplu ar fi ajutorul acordat pentru transformarea
modului de gândire al celor care lucrează în sfera afacerilor, după
modelul acelui miliardar. Acesta este doar vârful aisbergului.
Gândiți-vă la Zacheu. El era mai marele vameșilor; nu încape
îndoială că era unul dintre cei mai buni din zonă. În esență, era șeful
mafiei din regiune. După toate probabilitățile, era detestat de oameni,
fiindcă proceda la fel ca majoritatea vameșilor: profita de poziția lui
pentru un câștig egoist. Probabil fura de la concetățenii lui, îi estorca,
îi înșela, îi intimida și îi domina. Era un personaj notoriu, influent, așa
că exemplul lui era urmat de subalterni.
Am avut ocazia să văd asemenea situații în câteva dintre țările
în care am călătorit. Liderul națiunii este un om corupt și le cere
demnitarilor lui să îi strecoare bani pe sub mână. Ei bine, purtarea lui
se propagă în rândul subalternilor. Acum funcționarul de la biroul de
imigrări din aeroport are nevoie de o mită ca să vă pună ștampila care
vă permite să părăsiți țara.
Revenind la Zacheu, Isus l-a strigat pe nume și, în mod interesant,
i-a spus doar aceste cuvinte: „Zacheu! Dă-te jos degrabă, căci astăzi
trebuie să rămân în casa ta.”
Zacheu a stat înaintea Stăpânului și a răspuns: „Iată, Doamne,
jumătate din avuția mea o dau săracilor; și, dacă am năpăstuit pe
cineva cu ceva, îi dau înapoi împătrit” (Luca 19:5-8).
Ce s-a întâmplat în regiunea aceea în legătură cu strângerea
taxelor? Modul de lucru al șefului vameșilor a trecut de la practicile
întunecate, lumești, la cele ale Împărăției! Acum acest domeniu al
afacerilor/administrației urma să fie condus aici, pe pământ, într-o
manieră mult mai apropiată de modul de lucru al cerului. În societate

a avut loc o schimbare. Această schimbare nu s-a petrecut în timpul
unui serviciu dintr-o biserică, nici al mesajului predicat de Isus în
cadrul unei conferințe care să îl fi convins pe Zacheu să devină un
ucenic al Lui. Ea a avut loc în centrul orașului. Zacheu avusese o
întâlnire cu Isus, iar modul lui de a acționa s-a schimbat numaidecât.
Lucrul acesta ar trebui să se întâmple de fiecare dată când oamenii ne
întâlnesc pe noi în diferitele noastre „națiuni” (cercurile de influență
în care am fost chemați), fiindcă același Isus trăiește în noi.
În prezent sunt îndrumătorul unui fost jucător de fotbal din liga
națională, care are un public larg pe rețelele de socializare, alcătuit din
bodybuilderi. El îi instruiește pe aceștia în așa fel încât Împărăția culturii
cerului să coboare peste această națiune (grup ethnos), indiferent dacă
oamenii care îl urmăresc sunt consacrați domniei lui Isus sau nu încă. El
le vorbește într-un mod care demonstrează căile și metodele Împărăției.
Darurile noastre nu au doar menirea de a-i aduna pe sfinți într-o
clădire, deși aspectul acesta este valid și important; nu doresc, desigur,
să minimalizez rolul întâlnirilor noastre. Intenția mea este de a lărgi
perspectiva noastră legată de modul în care operează darurile lui
Dumnezeu. Dacă avem o chemare care se exercită în afara bisericii,
lucru care se aplică celor mai mulți dintre noi, avem menirea de a
acționa în mod supranatural prin darurile noastre în sfera noastră de
influență, adică în mijlocul grupului ethnos în care suntem așezați.
Dacă până acum ați separat secularul de sacru, mentalitatea aceasta
trebuie să se schimbe. Atunci când intrați într-o încăpere, indiferent
care anume (în salonul de spital, unde lucrați ca asistentă medicală
sau chirurg, în sala de clasă, unde predați ca profesor într-o școală
publică, în fabrică, unde sunteți mașiniști etc.), voi ați fost înzestrați
cu darurile necesare pentru a aduce sacrul în acea atmosferă și pentru
a uceniciza în Numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh. Cu alte
cuvinte, aveți parte de susținerea lor și de autoritatea necesară pentru
a aduce cerul pe pământ, la fel cum a făcut Isus cu Zacheu și cu alții.
Voi sunteți chemați să multiplicați modul de operare al Împărăției
prin intermediul sferei voastre de influență.
Nu transformă perspectiva aceasta mersul la birou sau la școală
într-o aventură?
M E D ITAȚ I
1. Scriptura ne avertizează să fim sinceri în evaluarea pe care
ne-o facem nouă înșine. Această evaluare ar trebui făcută
raportat la momentul în care ne găsim. V-am împărtășit
experiența de care am avut parte când am încercat să încep
o lucrare înainte de vremea potrivită. Cum puteți evita să
faceți aceeași greșeală? Ce sunteți înzestrați să faceți în
momentul de față?
2. Fericit și binecuvântat este omul care își cunoaște darurile

și care le folosește. Nefericit și stresat este cel care încearcă
să exercite darurile altuia. Ați fost tentați vreodată să
exercitați niște daruri care diferă de chemarea voastră?
Dacă da, de ce?
3. Darurile noastre nu au doar menirea de a strânge sfinții

în clădiri, ci sunt destinate și sferelor noastre specifice de
influență. Cum puteți privi viața voastră de fiecare zi ca
pe o parte vitală a zidirii Împărăției lui Dumnezeu? În ce
feluri puteți folosi darurile voastre vocaționale în slujba
scopurilor Împărăției?
I a tă c u m t re b u i e s ă f i m p r i v i ț i n o i : c a
n i ș te s l u j i to r i a i l u i C r i s to s ș i c a n i ș te
i s p ra v n i c i [ a d m i n i s t ra to r i ] a i ta i n e l o r
lui Dumnezeu.
— 1 Corinteni 4:1
4
Administratori
A
m prezentat cuvintele har și dar; acum ne vom îndrepta atenția
spre cel de administrare. După ce stabilim care este înțelesul
acestui cuvânt, putem alătura toate aceste trei cuvinte din
Scriptură, pentru a descoperi mandatul clar al vieții noastre.
Dicționarul Merriam-Webster definește administrarea ca pe
„managementul atent și responsabil a ceva încredințat grijii cuiva”. Este
înțelept să examinăm definițiile din limba greacă ale cuvintelor cheie,
fiindcă deseori cuvintele traduse nu au exact aceeași semnificație.
Dar nu este cazul când vine vorba despre administrare; sensul din
limba greacă și din engleză este similar. Termenul grecesc pentru
administrator din versetul citat mai sus este cel de oikonomos. El este
definit ca „persoană care are autoritate și responsabilitate cu privire la
ceva; om care este răspunzător pentru ceva, administrator, manager”.3
Există trei aspecte clare ale administrării derivate din aceste două
definiții:
• Administratorul supraveghează ceva ce aparține altuia.
• Are autoritatea de a gestiona ce i-a fost încredințat.
• Este responsabil: el sau ea va da socoteală în fața proprietarului.
Dumnezeu a creat și stăpânește totul! Psalmul 24:1 declară: „Al

Domnului este pământul cu tot ce este pe el.” Aceasta ne face
administratori peste tot ce există pe tărâmul pământesc. Suntem
chemați să administrăm pământul: tot uscatul, apa, aerul, resursele,
animalele, peștii și păsările. Noi suntem responsabili să ne îngrijim

de binele spiritual, emoțional, intelectual și fizic al ființelor omenești.
Aceasta include toată cunoașterea, înțelepciunea și înțelegerea
duhovnicească și folositoare. Aș putea continua, dar, în esență, noi
suntem responsabili de tot ce este pe pământ, atât de cele văzute, cât
și de cele nevăzute.
Dar haideți să analizăm în profunzime modul precis în care
este folosit termenul de administrare în afirmația lui Pavel. El scrie
despre administratorii tainelor lui Dumnezeu. Versiunea New Living
Translation spune că noi „avem responsabilitatea de a explica tainele
lui Dumnezeu.” Unul dintre darurile (charisma) din viața lui Pavel a
fost revelația, cel de a comunica tainele, adevărurile ascunse care nu
fuseseră încă revelate. Prin urmare, administrarea la care se referă el
nu are de-a face cu gestionarea banilor, a timpului sau a resurselor
(toate acestea sunt domenii valide ale administrării), ci mai degrabă
cu administrarea darului (charisma) din viața lui. Ni se aplică lucrul
acesta și nouă?
Petru scrie: „Ca niște buni ispravnici ai harului felurit al lui
Dumnezeu, fiecare dintre voi să slujească altora după darul pe care l-a
primit” (1 Petru 4:10). Toate cuvintele subliniate de noi până acum se
găsesc în acest verset (dar = charisma, administratori = oikonomos;
har = charis). Petru ne vorbește, la fel ca Pavel, despre sarcina care ne-a
fost încredințată: de a administra charisma. Cuvintele acestui verset
ne descoperă multe aspecte, așa că este important să le analizăm cu
atenție.
După cum observați, Petru scrie că „fiecare” a primit un dar. Este
esențial să evidențiem faptul că autorul nu spune „fiecare lucrător”,
„fiecare păstor”, „fiecare lider de închinare” sau orice om înzestrat
cu un dar profetic, ci doar „fiecare”. Dacă sunteți născuți din nou,
înseamnă că aveți un dar sau mai multe care v-au fost împărțite și
încredințate. Acesta este răspunsul din Scriptură la întrebarea pe care
am pus-o cu două capitole în urmă. Voi aveți un dar sau mai multe
și ele sunt înzestrări specifice ale harului, care vă împuternicesc cu
abilități speciale.
Pentru a vă arăta importanța darurilor voastre, haideți să folosim
ca model atitudinile lui Pavel. El a luat foarte în serios rolul său de
ADMINISTRATORI 47
administrator al darurilor primite. Ceva mai târziu, apostolul scrie în

epistola adresată corintenilor:
Dacă vestesc Evanghelia, nu este pentru mine o pricină

de laudă, căci trebuie s-o vestesc; și vai de mine dacă nu
vestesc Evanghelia! Dacă fac lucrul acesta de bunăvoie,
am o răsplată. Chiar dacă-l fac de silă, este o isprăvnicie
care mi-a fost încredințată. (1 Corinteni 9:16-17)
Atenția mea este atrasă imediat de cuvintele vai de mine. Sunt cuvinte
rostite apăsat, mai apăsat decât înțeleg cei mai mulți dintre noi.
Cuvântul grecesc pentru vai este ouai și se definește ca „dezastru,
groază”.4 Alt dicționar explică înțelesul lui ca o „interjecție care
exprimă durerea sau indignarea”.5 De fiecare dată când termenul
acesta apare în Noul Testament, el implică o judecată foarte serioasă
și înspăimântătoare care îi așteaptă pe cei cărora le este adresat.
Când Pavel spune „vai de mine”, e ca și cum ar invoca în dreptul lui
un blestem. Faptul acesta ar trebui să ne atragă neîntârziat atenția.
Neglijarea darurilor încredințate nouă de Dumnezeu este o chestiune
foarte serioasă.
Pavel știa că Dumnezeu îi încredințase ceva de mare valoare
pentru el. Iată un adevăr menit să ne pună pe gânduri: dacă apostolul
nu administra cum se cuvine darul primit, atunci alții nu ajungeau să
beneficieze de ceea ce Dumnezeu vroia ca ei să primească, ba chiar
pierdeau ce pregătise Domnul pentru ei. Pavel știa că darul nu îi fusese
dat pentru el însuși, ci era dat altora, prin el. Cu alte cuvinte, apostolul
purta ceea ce Dumnezeu vroia să aibă alții; acesta este motivul pentru
care neglijarea acestei isprăvnicii este întâmpinată de cuvinte atât de
aspre precum „vai de mine”.
Să revenim acum la voi și la mine. Sunt două aspecte interesante
care trebuie subliniate. În primul rând, darul lui Pavel era unul ușor
„observabil”. Amintiți-vă că Dumnezeu a ales ca darurilor care nu
sunt evidente să le fie acordată mai multă cinste decât celor vădite.
Dacă Pavel trata darul lui evident cu atâta seriozitate, nici nu ar trebui
să subestimăm darul oferit de Dumnezeu nouă, mai cu seamă dacă
nu este unul ușor observabil.
Cel de-al doilea aspect este și mai important: darurile puse de

Dumnezeu în viața voastră nu sunt pentru voi; ele sunt pentru alții, ca
ei să beneficieze de ele prin voi. Darul scrisului nu este pentru mine,
ci pentru voi. Darul vorbirii nu este pentru mine, ci pentru cei cărora
mă adresez. Darul conducerii nu este pentru mine, ci pentru cei pe
care îi conduc. Exemplele pot continua.
NOI ALEGEM CUM FOLOSIM DARUL
Noi putem folosi bine sau greșit darul din viața noastră. Alegerea ne
aparține. Darul tot va opera, chiar dacă nu este întrebuințat potrivit
cu scopul lui divin original, acela de a zidi Împărăția lui Dumnezeu.
Adolf Hitler a fost un lider înzestrat și ar fi putut conduce națiunea
lui într-un mod care să fie în beneficiul a milioane de germeni, evrei,
ruși, francezi, englezi și alte naționalități. A folosit el acest dar pentru
slava lui Dumnezeu sau în beneficiul propriu și al preferaților lui?
Și-a folosit darul pentru a face rău? Au fost jefuiți, chinuiți, torturați
și dați morții evreii și numeroși alți oameni pentru o cauză ticăloasă?
A folosit el în mod greșit darul conducerii din viața lui? Răspunsurile
la aceste întrebări nu necesită dezbateri prelungi, fiindcă sunt cât se
poate de clare.
Felul în care și-a administrat Adolf Hitler darurile este vădit, dar
dați-mi voie să aduc în discuție alte două personalități bine cunoscute,
a căror atitudine se poate să nu fie la fel de evidentă. Să începem cu
Whitney Houston, o artistă care a avut una dintre cele mai deosebite
voci dintre câte am auzit în viața mea. Atingerea divină era evidentă
în viața ei. Când cânta Whitney Houston, toți cei care o ascultau erau
profund mișcați. Era diafană, cu un aer angelic și plină de forță.
Un al doilea exemplu este cel al lui Freddie Mercury, solistul trupei
de rock Queen. Acesta avea abilitatea de a mișca stadioane întregi cu
darul lui de a compune și de a cânta. Abilitatea lui era departe de a
fi obișnuită, iar unii o considerau chiar supranaturală. Putea stârni o
mulțime întreagă să îl urmeze în aproape orice context. La ani de zile
după moartea lui, cântecele sale încă se cântă pretutindeni.
ADMINISTRATORI 49
Și-au administrat bine Whitney sau Freddie Mercury darurile?

Nu încape îndoială: mulți ar susține că da. Însă haideți să privim
întrebarea prin prisma cuvintelor lui Isus:
Înțelepciunea este dovedită a avea dreptate prin

rezultatele ei. (Matei 11:19, NLT)
Înțelepciunea este dovedită a avea dreptate prin viața

celor ce o urmează. (Luca 7:35, NLT)
Haideți să examinăm roada acestor doi artiști uimitori, atât privind

la rezultatele pe termen scurt, cât și la cele pe termen lung ale
administrării lor. Și-a folosit Whitney darul pentru a-i conduce
pe oameni în prezența lui Dumnezeu? După ce o asculta cântând,
privirea publicului era îndreptată spre evlavie? Au întărit cântecele
ei legămintele de căsătorie sau au hrănit nemulțumirea, creând
așteptări romantice nerealiste? Și-a folosit Freddie darul pentru
a îndrepta publicul spre neprihănire? I-a încurajat pe oameni să Îl
onoreze pe Creatorul lor? Cum au plecat Whitney și Freddie de pe
pământul acesta? Este moștenirea lăsată de ei în urmă una trainică
sau trecătoare? Va dăinui veșnic sau va pieri odată cu lumea aceasta?
Isus ne îndeamnă să analizăm rezultatul; eu vă voi lăsa pe voi să
cântăriți rezultatele isprăvniciei lui Whitney și a lui Freddie. Însă
examinarea supremă va avea loc în prezența Creatorului nostru.
Fiecare om va da socoteală la judecată.
Sunt conștient de faptul că, dacă sunteți fani ai lui Whitney sau ai
lui Freddie, această discuție s-ar putea să vi se pară incomodă. Dar
haideți să ne punem o întrebare care va aduce mai multă lumină asupra
felului în care va fi evaluat la judecată modul în care și-au administrat
darul. Haideți să privim moștenirea lăsată de ei gândindu-ne că
facem analiza de acum în zece milioane de ani. Cum ar privi în urmă
Whitney și Freddie la felul în care au administrat darurile cu care i-a
înzestrat Dumnezeu? Examinarea perspectivei eterne s-ar putea să vă
schimbe punctul de vedere inițial.
Perspectiva este totul în viaţă. Dacă privim prin niște lentile care
se limitează la optzeci de ani, vom vedea lucrurile într-un fel. Însă,
dacă le privim prin lentilele perspectivei eterne, ele vor arăta diferit.
Gândiți-vă la următorul scenariu: sunteți invitați să serviți cina
într-un bufet. Achitați o sumă la intrare și puteți mânca tot ce doriți.
Dați acolo peste o masă mare, plină cu deserturi delicioase. Dacă o
priviți având o perspectivă de o zi, ce veți face? Cel mai probabil,
veți mânca toate deserturile de pe masă. Dar ce se întâmplă dacă
priviți aceeași masă cu o perspectivă de un an de zile? Probabil veți
gusta dintr-un singur desert sau din niciunul. De ce? Nu veți vrea să
aveți stomacul deranjat a doua zi dimineața, nici să depuneți cinci
kilograme în plus de grăsime până săptămâna viitoare, nici să vă
compromiteți sănătatea pe termen lung!
Atunci când privim la roadele lui Whitney și ale lui Freddie din
perspectiva eternității, măsura în care au dovedit înțelepciune în
administrarea darului lor devine mai clară.
Nu ne simțim amenințați când vorbim despre Adolf Hitler sau
chiar despre Freddie Mercury și Whitney Houston. Dar iată care este
realitatea menită să ne pună pe gânduri: voi și eu va trebui la rândul
nostru să dăm socoteală de darurile încredințate nouă, când vom
sta înaintea Judecătorului. Darurile noastre vor fi privite atunci din
perspectiva eternității, nu din una de optzeci de ani. Ele vor fi analizate
în lumina Cuvântului veșnic al lui Dumnezeu, care ne însărcinează să
zidim Împărăția Lui. Va dăinui moștenirea noastră sau va trece odată
cu sistemul lumii acesteia?
O PRIVIRE ATENTĂ LA MOTIVAȚIE
Dați-mi voie să repet ce am discutat în primul capitol. Puteți

administra darul vostru în orice moment în unul dintre următoarele
trei moduri:
• Îl puteți folosi pentru a zidi Împărăția.
• Îl puteți întrebuința în propriul folos.
ADMINISTRATORI 51
• Îl puteți neglija, nefolosindu-l deloc.
Este important să dezvoltăm al doilea punct, care ne poate induce

în eroare. Mulți oameni cred că ei îi zidesc pe alții, chiar de dragul
Împărăției, când realitatea este că acționează mânați de motivația
câștigului personal. Am căzut și eu în capcana aceasta fără să îmi dau
seama. Cu ani în urmă, în perioada de început a slujirii, spuneam
întotdeauna cuvinte amabile și frumoase celor din echipa noastră,
din biserică și tuturor celor cu care interacționam. Rosteam astfel
de afirmații plăcute chiar dacă nu erau adevărate. Ca urmare, am
auzit spunându-se despre mine că eram o persoană foarte amabilă și
iubitoare. Complimentele acestea mi-au încurajat purtarea.
Într-o zi, în timp ce mă rugam, Dumnezeu mi-a zis:
Oamenii spun că ești un om iubitor, grijuliu și amabil, nu-i așa?
În mod normal, aș fi luat cuvintele Lui ca pe o afirmație, însă felul
în care mi-a vorbit Duhul Sfânt nu mi-a dat de înțeles că discuția se
îndrepta în direcția aceea. Prin urmare, am răspuns cu prudență:
Într-adevăr, așa este.
El mi-a zis îndată:
Știi de ce le spui oamenilor numai lucruri plăcute?
Am răspuns cu și mai multă prudență:
De ce?
Fiindcă ți-e teamă să nu fii respins de ei, mi-a răspuns Domnul. Și
atunci spre cine se îndreaptă dragostea ta? Spre tine sau spre ei?
Știind că motivația mea fusese dată în întregime în vileag, am
recunoscut că spusele Lui erau adevărate.
Apoi mi-a zis:
Dacă ai iubi cu adevărat oamenii, le-ai spune adevărul, chiar cu
riscul de a fi respins.
Această corecție se aplica felului în care îi tratam eu pe oameni.
Însă în ce privește discuția noastră de aici, trebuie să vă întreb: putem
folosi greșit, într-un mod asemănător, darul lui Dumnezeu din viața
noastră? Cu alte cuvinte, se poate întâmpla ca altora să li se pară că
darul nostru este folosit pentru zidirea Împărăției, dar în realitate el
să fie întrebuințat din motivații egoiste? Răspunsul poate fi da, cu
siguranță, și mă voi da iarăși pe mine drept exemplu, iar apoi voi

adăuga câteva exemple din Scriptură.
În mod obișnuit, nu primesc un cuvânt direct din partea Domnului
cu privire la subiectul despre care să vorbesc la o conferință sau biserică,
însă întotdeauna îmi ascult inima pentru a discerne îndrumarea
Duhului Sfânt. Acestea fiind spuse, a existat un caz anume în care am
primit un cuvânt de la Domnul înainte să vorbesc.
Am fost programat să slujesc la o conferință în jumătatea de vest
a țării. Când m-am trezit în camera mea de hotel, în dimineața zilei
în care eram programat să vorbesc, L-am auzit fără nicio umbră de
îndoială pe Duhul Sfânt spunându-mi: „Vreau să slujești în seara
aceasta pe tema cărții Momeala Satanei.” (Este vorba despre o carte pe
care am scris-o în 1994 despre depășirea jignirilor și despre iertarea
celor care ne-au rănit.)
M-am frământat toată ziua în legătură cu instrucțiunile primite.
Mesajul din Momeala Satanei era cunoscut de ani de zile. Cartea
devenise un bestseller, iar eu predicasem mesajul ei în toată țara
pentru o bună bucată de vreme, astfel că o mulțime de oameni îl
auziseră deja. Ceea ce făcea ca îndrumarea Duhului să fie și mai dificil
de urmat era faptul că mă aflam în procesul de redactare a unui nou
manuscris. Când ești în toiul mai multor luni de scris, adevărurile
care fac subiectul cărții sunt mai puternice și mai proaspete în inima
ta. Pe scurt, nu vroiam să vorbesc despre acel mesaj mai vechi, însă
primisem o îndrumare directă din partea Duhului Sfânt.
Când am ajuns în seara aceea la sala unde avea loc evenimentul,
organizatorii conferinței mi-au spus că erau oameni care veniseră de
la mare distanță să mă asculte. M-a trecut un fior, gândindu-mă că
acei călători mă vor auzi probabil repetând mesajul cu pricina sau că
era foarte probabil să fi citit deja Momeala Satanei.
Când am intrat în sală, am remarcat că atmosfera era plină de
energie. Sentimentul anticipării era evident și făcea chiar mai dificilă
urmarea instrucțiunilor pe care le primisem în dimineața aceea.
Cumva, nu vroiam să îi dezamăgesc pe oameni. Am cedat presiunii,
am hotărât să prezint mesajul cel „proaspăt” și am fost încântat de felul
cum a mers. Predicarea a fost plină de putere și oamenii au răspuns cu
entuziasm. Unii chiar s-au ridicat în picioare, pentru a întări punctele
ADMINISTRATORI 53
principale ale predicii. Se părea că „scăpasem basma curată” sau

poate că nu de la Dumnezeu venise gândul pe care îl auzisem în acea
dimineață. În orice caz, eu eram fericit. La final, toți cei implicați s-au
arătat încântați și recunoscători pentru mesajul deosebit.
În mod obișnuit, plec dintr-un oraș însoțit de un sentiment de
satisfacție și de bucurie; e aproape ca și cum Dumnezeu ar zâmbi în
inima mea. Nu așa mi s-a întâmplat în dimineața următoare. M-am
trezit cu inima foarte grea, fără nicio vlagă și apăsat chiar de depresie.
Am știut îndată de ce: fusesem neascultător față de Dumnezeu.
Primul lucru pe care l-am făcut în dimineața aceea a fost să mă plec pe
genunchi, să mă pocăiesc și să îmi cer iertare. Am implorat curățirea
sângelui lui Isus.
Cu toate acestea, nu am simțit nicio ușurare. Am purtat apăsarea și
tristețea aceea toată ziua, în restul timpului petrecut la hotel, în timpul
drumului spre aeroport, în vreme ce așteptam în aeroport o cursă
întârziată și în cursul zborului spre coasta de vest. Tristețea, apăsarea
și deprimarea erau aproape de nesuportat. În timp ce mergeam pe
centura orașului San Diego, toate acestea s-au ridicat de peste mine.
Am întrebat:
Tată, m-am pocăit și mi-am cerut iertare dimineață. De ce nu
mi-ai înapoiat bucuria, pacea și liniștea până acum?
L-am auzit pe Domnul spunând:
Te-am lăsat să porți greutatea neascultării tale ca să îi înțelegi
gravitatea. La serviciul de aseară era prezent un păstor care avea nevoie
să audă mesajul pe care ți l-am încredințat: Momeala Satanei. Trece
printr-o perioadă critică a vieții și lucrării lui. Tu nu M-ai ascultat
și faptul acesta are consecințe. Greutatea pe care ai simțit-o este un
avertisment să nu lași să se mai întâmple lucrul acesta. Ai ajuns în alt
oraș; acum Mă asculți pe Mine.
Dacă stăteam să mă gândesc la seara anterioară, oamenii prezenți,
echipa de organizare și liderul ei erau cu toții încântați. Am fost
invitat să revin acolo și chiar am auzit rapoarte despre rezultatele
acelui serviciu. Este evident că darul lui Dumnezeu a lucrat prin mine
în acea seară, chiar dacă nu a fost folosit potrivit intenției divine.
Sunteți încredințați că se pot întâmpla asemenea lucruri? Să privim
la câteva incidente din Scriptură care ilustrează folosirea greșită a unui
dar divin. Gândiți-vă la Moise. El a fost chemat să conducă Israelul în

Țara Promisă și a fost înzestrat cu darurile necesare pentru a săvârși
minunile de care era nevoie pentru îndeplinirea misiunii lui.
Într-o împrejurare, Dumnezeu i-a cerut să vorbească stâncii, ca
apa să țâșnească din ea și poporul să poată bea. Însă Moise a lovit
stânca, plin de mânie, dovedind neascultare față de instrucțiunile
divine. Apa tot a țâșnit din belșug, fiind de ajuns pentru a potoli setea
milioanelor de oameni aflați în pustiu. Aceasta a fost încă o minune
spectaculoasă din CV-ul lui Moise! Oamenii au rămas iarăși uluiți
văzând cât de înzestrat era conducătorul lor. Cu toate acestea, mai
apoi, când „conferința” s-a încheiat, Moise a fost chemat să dea
socoteală pentru că nu folosise darul așa cum îi ceruse Dumnezeu. I-a
fost refuzată intrarea în Țara Promisă din pricina acestei întrebuințări
greșite a darului. Incidentul acesta este de natură să dea de gândit.
Un alt exemplu este cel al lui Balaam. El a profețit cu privire la
Israel și cuvintele lui sunt consemnate până astăzi în Scriptură. Ce
mărturie nemaipomenită: profeția ta să fie inclusă în Cuvântul veșnic
al lui Dumnezeu! Însă povestea nu se rezumă la atât: Dumnezeu i-a
spus clar să nu se ducă, să nu facă ce vroiau alții. Însă darul încredințat
lui Balaam s-a manifestat chiar și atunci când Dumnezeu i-a poruncit
direct: „Să nu te duci cu ei” (Numeri 22:12). Darul s-a manifestat
iarăși, chiar și în afara perimetrului intenției divine inițiale.
Iată care este ideea principală: Dumnezeu nu este un micro-
manager al darurilor pe care le-a încredințat oamenilor. Dacă ne-ar
supraveghea în felul acesta, nu ne-am mai numi administratori,
fiindcă unui administrator i se dă autoritatea de a gestiona ce îi este
încredințat, fără a fi supravegheat în mod direct. Găsim un astfel de
exemplu în Scriptură, în pilda lui Isus despre ispravnicul nedrept:
Un om bogat avea un ispravnic care a fost pârât la el

că-i risipește averea. El l-a chemat și i-a zis: „Ce aud eu
vorbindu-se despre tine? Dă-ți socoteală de isprăvnicia
ta, pentru că nu mai poți fi ispravnic.” (Luca 16:1-2)
Fiindcă isprăvnicia era mai cunoscută în epoca Bibliei decât astăzi, e

ușor să ne scape aici un aspect semnificativ. Observați că a existat o
ADMINISTRATORI 55
perioadă în care bogatul nu a știut ce se petrecea. El nu supraveghea

zi după zi fiecare mișcare a ispravnicului. A fost nevoie ca cineva să
atragă atenția omului bogat cu privire la gestionarea greșită de care
ispravnicul se făcea vinovat de o bună bucată de vreme.
Observăm aceeași idee și în cazul lui Iosif, în cartea Geneza. El
și-a început viața în Egipt ca sclav în casa lui Potifar, însă în cele din
urmă a fost făcut ispravnic al întregii case a acestuia. Iată ce citim
în Scriptură: „Egipteanul a lăsat pe mâinile lui Iosif tot ce avea și
n-avea altă grijă decât să mănânce și să bea” (Geneza 39:6). Potifar
nu supraveghea cu atenție munca lui Iosif. El i-a încredințat acestuia
sarcina de a-i administra bunurile.
Situația este asemănătoare și în privința darurilor pe care
Dumnezeu le sădește în voi și în mine. Apostolul Petru ne îndeamnă
să fim buni administratori ai harului felurit al lui Dumnezeu din viața
noastră, adică al charismei.
DARURI VEȘNICE MAI PUȚIN VIZIBILE
Haideți să săpăm mai adânc. Să ne împrospătăm întâi în memorie

cuvintele lui Petru: „Ca niște buni ispravnici ai harului felurit al lui
Dumnezeu, fiecare dintre voi să slujească altora după darul pe care
l-a primit.” În calitate de ispravnici sau administratori, Dumnezeu
așteaptă de la noi să slujim sau să ne folosim darurile. Repet: ele nu
sunt pentru noi, ci pentru alții. Cuvântul pentru slujire este diakoneo,
care este definit ca „a sluji, a sta la îndemâna cuiva, cu accent pe
munca pe care să o îndeplinească slujitorul.”6 Noi trebuie să păstrăm
o atitudine de slujire în ce privește darurile noastre. Ele ne-au fost
date fără plată și suntem chemați să le folosim de bunăvoie în vederea
zidirii vieții altora.
Menirea noastră este de a ne sluji unii altora cu darurile care ne-au
fost încredințate, ca niște buni administratori ai harului felurit al lui
Dumnezeu. Cuvântul felurit din textul lui Petru înseamnă „de diferite
feluri”.7 Aș avea nevoie de prea multe pagini ca să enumăr feluritele
daruri pe care le-a dat Dumnezeu copiilor Lui. De fapt, probabil nici
nu este posibil să întocmesc o astfel de listă. În cazul unora dintre
daruri, este vădită legătura lor cu zidirea Împărăției. Însă există multe
altele pe care este o provocare să le descoperim. Iată un asemenea
exemplu.
Am auzit de curând un păstor bine cunoscut vorbind despre o
conversație care avusese loc chiar înainte de conferința anuală pe
care o organiza. Acest eveniment anual este unul care se bucură de
popularitate și de o largă participare. În timp ce echipa pregătea sala,
păstorul a văzut un doctor, care era membru al bisericii lui, așezând
pliante pe scaune pentru participanții la conferință.
Păstorul s-a dus la el și și-a cerut scuze, zicând:
Doctore, n-ar trebui să faci asta. Avem stagiari și alți voluntari
care să se ocupe de munca aceasta.
Păstorul a povestit că medicul l-a corectat sec, dar politicos:
Îmi iau liber de la lucru în fiecare an pentru conferința aceasta.
Pentru mine, e săptămâna cea mai prețioasă din an, fiindcă acum am
și eu ocazia să fac ceva pentru zidirea Împărăției lui Dumnezeu.
Când l-am auzit pe păstorul acela, care-mi era prieten, relatând
experiența cu pricina, m-a durut inima pentru medicul despre care
povestea. Mi-am dat seama că el nu unise punctele care îi arătau
valoarea pe care o avea darul lui pentru zidirea Împărăției lui
Dumnezeu. După cum spuneam, în cazul unor daruri, contribuția lor
la extinderea Împărăției este directă, pe când în al altora, aportul este
indirect, dar nu mai puțin important.
Medicul acesta nu se deosebea de Stan, prietenul meu pe care l-am
amintit în primul capitol. Ce s-ar întâmpla dacă nu ar exista doctori?
Ce se întâmplă când se îmbolnăvesc oamenii care sunt chemați să
zidească Împărăția în alte domenii? Mulți dintre ei ar muri înainte de
vreme dacă nu ar beneficia de ajutorul medicilor.
Haideți să creionăm un scenariu ipotetic pentru a ilustra această
conexiune. Un doctor își folosește darul pentru a ajuta la refacerea
sănătății unei mame care stă acasă cu copiii. Ca urmare, fiindcă această
mamă nu zace neputincioasă în pat, pentru a se stinge în cele din
urmă prematur din viaţă, ea își poate exercita pe deplin darul de a-și
crește copiii într-un mod evlavios. Una dintre fiicele ei este înzestrată
în domeniul inovațiilor și mama o încurajează. După ce fiica termină
ADMINISTRATORI 57
facultatea, având o specializare în domeniul softurilor, se angajează la

o companie care lucrează în această sferă a dezvoltării de noi softuri.
Această fiică ajunsă acum la maturitate își exercită fără opreliști
darul și concepe un nou mod de comunicare, mult mai eficient decât
tot ce există pe piață. Cu toate acestea, inovația ei nu va ajunge prea
departe fără ajutorul colegului ei, care lucrează în departamentul
de publicitate. El își folosește darul astfel încât comercianții și
consumatorii să afle despre potențialul noului pachet de softuri.
O companie condusă de o femeie de afaceri foarte capabilă cumpără
produsul. Această companie are o echipă de vânzări, iar un angajat din
cadrul ei își folosește darul pentru a vinde pachetul de softuri unei
organizații creștine care este chemată să facă ucenici din națiunile lumii.
În această organizație lucrează un inginer IT înzestrat, care
recunoaște potențialul acestui soft și recomandă cumpărarea lui,
după care îl integrează în sistemul pe care îl folosea deja.
Ca urmare, sporește eficiența acestei organizații în influențarea
păstorilor și liderilor la nivel global. Rezultatul constă în creșterea
exponențială a numărului de bărbați și femei care vin la mântuire
și care trec prin procesul uceniciei, grație acestui pachet de softuri
folosit în domeniul comunicării.
În ziua judecății, Isus îi va arăta medicului, care a tratat-o inițial
pe mama care își creșterea copiii, mulțimile de oameni din toată
lumea la care a dus el Evanghelia. Aproape că ne putem imagina
scena. Doctorul va spune: „Nu se poate una ca asta. Eu nu am mers
niciodată în mijlocul acelor oameni.”
Isus îi va arăta apoi că, datorită credincioșiei cu care a folosit darul din
viața lui, a avut loc o reacție în lanț care a dus în cele din urmă la mântuirea
multor oameni și la întărirea credincioșilor din toată lumea. Probabil că Isus
îi va spune acelui medic: „Ai lucrat la locul tău de muncă din toată inima,
ca și cum ai fi lucrat pentru Domnul, nu pentru oameni, iar roadele tale se
văd. Mulți au fost atinși datorită ascultării tale. Bine, rob bun și credincios!”
Poate că vă veți întreba: „Ideea aceasta chiar are suport biblic?”
Haideți să citim următorul pasaj:
În toată munca voastră, lucrați cât de bine puteți.

Lucrați ca și cum ați face-o pentru Domnul, nu pentru
oameni. Nu uitați că voi veți primi o răsplată de la

Domnul. (Coloseni 3:23-24, NCV)
Acesta este doar unul dintre nenumăratele scenarii posibile când vine
vorba despre aceste conexiuni sau reacții în lanț.
Să ne întoarcem acum la povestea pe care mi-a relatat-o acel păstor.
Ce s-ar întâmpla dacă doctorul s-ar sătura într-o zi să se simtă împlinit
doar o săptămână pe an? (Desigur, lipsa satisfacției este alimentată de
necunoașterea importanței darului său.) Se prea poate ca, în cele din
urmă, să părăsească domeniul medical, căutând să fie împlinit timp de
cincizeci și două de săptămâni pe an. Să presupunem că devine parte
a personalului bisericii sale, unde începe să predea în cadrul unui
program de ucenicie. Ce se va întâmpla în ziua judecății? Va primi o
răsplată la fel de mare după ce a părăsit darul care îi fusese încredințat?
Din păcate, am văzut adesea bărbați și femei căznindu-se în
diferite slujbe din lucrarea creștină, fiindcă nu au înțeles faptul că
darurile lor vor înflori în sfere din afara mediului bisericii. Este nevoie
de cunoaștere, sensibilitate spirituală și maturitate pentru a observa
rolurile mai puțin evidente în slujirea Împărăției.
Iată adevărul gol-goluț: darul vostru, fie că se exercită cel mai bine
în sfera sănătății, a educației, a administrației, a sportului, a afacerilor,
a artelor, a mass-mediei, acasă ori în orice alt domeniu, se leagă de
zidirea Împărăției. Arhitectul Șef l-a conceput astfel.
Se prea poate ca noi să nu recunoaștem conexiunile care există
între ascultarea noastră și succes, până când vom sta efectiv înaintea
lui Isus, în ziua judecății. După cum scrie Pavel, „La fel se întâmplă
cu faptele bune: chiar dacă nu sunt cunoscute la început, în cele din
urmă sunt recunoscute și confirmate” (1 Timotei 5:25, TPT).
Așadar, indiferent dacă darul vostru este sau nu evident, sarcina
care vă revine este următoarea: „Cum v-a chemat Domnul pe fiecare
dintre voi, așa să umblați” (1 Corinteni 7:17, NKJV).
Să revenim la cuvintele lui Pavel, pe care le folosim ca tipar pentru
isprăvnicia noastră:
Dacă vestesc Evanghelia, nu este pentru mine o pricină

de laudă, căci trebuie s-o vestesc; și vai de mine dacă nu
ADMINISTRATORI 59
vestesc Evanghelia! Dacă fac lucrul acesta de bunăvoie,

am o răsplată. (1 Corinteni 9:16-17)
Următorul adevăr pe care trebuie să îl subliniem este acela că „răsplata”
noastră se leagă direct de măsura în care am lucrat de bunăvoie sau,
mai general spus, de „atitudinea” noastră. Așadar, dacă atitudinea
noastră este altruistă, vom primi o răsplată; dacă atitudinea noastră
este egoistă, nu vom primi o răsplată.
Diferitele scenarii în care putem dovedi o motivație altruistă sau
egoistă sunt mult prea multe pentru a le enumera. Haideți să evidențiem
doar câteva comparații. O atitudine altruistă ar putea fi următoarea: ce
privilegiu este să îi slujesc pe alții cu abilitățile care mi-au fost încredințate!
O motivație egoistă ar suna astfel: ce pot câștiga de pe urma abilităților
mele? Mai direct spus, prima poziție poate fi reformulată astfel: ce pot
face pentru tine? A doua poate suna astfel: cu ce mă aleg eu?
Altă atitudine altruistă ar fi: voi face tot ce îmi stă în putință, indiferent ce
primesc în schimb, pe când o motivație egoistă spune: de ce aș face lucrurile
cum trebuie, până la capăt, dacă nu mă aleg cu prea multe de pe urma lor?
Altă motivație altruistă spune: trebuie să merg înainte; sunt atât de
mulți oameni care trebuie influențați, pe când cea egoistă spune: mă
bucur de succes; acum o pot lăsa mai moale.
Pavel scrie despre importanța atitudinilor sau a motivațiilor: „Iată cum
trebuie să fim priviți noi: ca niște slujitori ai lui Cristos și ca niște ispravnici
[administratori]”, iar aceste cuvinte se continuă îndată cu următoarele:
Cât despre mine, prea puțin îmi pasă dacă sunt judecat
de voi sau de un scaun omenesc de judecată. Ba încă
nici eu însumi nu mă mai judec pe mine. Căci n-am
nimic împotriva mea; totuși, nu pentru aceasta sunt
socotit neprihănit: Cel ce mă judecă este Domnul. De
aceea, să nu judecați nimic înainte de vreme, până
va veni Domnul, care va scoate la lumină lucrurile
ascunse în întuneric și va descoperi gândurile inimilor
[motivațiile personale]. Atunci fiecare își va căpăta
lauda de la Dumnezeu. (1 Corinteni 4:3-5)
Pavel nu este preocupat de evaluarea primită din partea prietenilor,
criticilor sau al altei autorități autodesemnate, nici măcar de cea
proprie. Aceste evaluări sunt fără noimă în comparație cu cea cu care

ne vom confrunta cu toții în cele din urmă: examinarea divină. Ceea
ce contează este modul în care Isus va evalua isprăvnicia noastră.
Fără îndoială, acțiunile sau faptele săvârșite de noi în ascultare vor
fi importante în ziua judecății. Isus declară foarte lămurit: „Iată, Eu
vin curând și răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta
lui” (Apocalipsa 22:12). Scenariul nu este unul de tipul „fie una, fie
alta”, ci mai degrabă de felul „atât una, cât și cealaltă”, adică deopotrivă
motivațiile și faptele vor fi examinate în ziua judecății.
S-ar putea ca unii să creadă că Pavel se referă la judecata necredincioșilor,
cea de la „marele tron alb”, unde aceștia vor da socoteală pentru păcatele lor,
fiindcă nu au primit harul mântuitor al lui Isus Cristos. Nu încape îndoială
că nu despre această judecată este vorba, fiindcă la marele tron alb nimeni
nu va primi din partea lui Dumnezeu „lauda” despre care vorbește Pavel.
Este important să nu pierdem din vedere contextul subiectului abordat
de Pavel; apostolul vorbește aici de isprăvnicie. Este foarte limpede la ce
se referă el. Tainele noastre ascunse în întuneric și motivațiile personale,
când vine vorba despre administrarea darurilor noastre, vor fi scoase la
lumină în ziua judecății. Adevărul acesta îmi trezește numaidecât atenția!
Dați-mi voie să fiu foarte clar pe tema aceasta, folosind relatarea
anterioară despre neascultarea față de Domnul pe care am dovedit-o când
am ales eu subiectul predicii. Probabil oamenii care au participat la acea
întâlnire cred până în ziua de astăzi că am fost ascultător de Dumnezeu
când le-am predicat acel mesaj „proaspăt”. Nu am fost. Se prea poate ca,
în ziua judecății, să afle despre neascultarea mea, fiindcă Isus declară:
Nu este nimic acoperit care nu va fi descoperit, nici
ascuns, care nu va fi cunoscut. De aceea, orice ați spus
la întuneric [motivațiile noastre personale și secretele
noastre] va fi auzit la lumină; și orice ați grăit la ureche,
în odăițe, va fi vestit de pe acoperișul caselor. (Luca
12:2-3; clarificarea din paranteză îmi aparține)
Se prea poate ca, în ziua judecății, să fiu chemat să îmi cer iertare de
la păstorul acela și de la alții care nu au primit în seara cu pricina
mesajul din Momeala Satanei.
ADMINISTRATORI 61
CE SE AȘTEAPTĂ DE LA NOI?
Am clarificat deja importanța înțelegerii conceptului de administrare.

Întrebarea cea mai importantă care se ridică acum este aceasta: ce
se așteaptă de la noi? Cu alte cuvinte, care sunt rezultatele pe care
le va căuta Isus în ziua judecății, când va examina felul în care am
folosit darurile pe care ni le-a încredințat? Putem ști care sunt aceste
rezultate? Fără îndoială, căci Isus declară că noi vom fi judecați în ziua
de pe urmă după adevărul pe care l-a rostit El (vezi Ioan 12:48).
Vom începe această discuție revelatoare, care ne va împuternici să
trăim cum se cuvine, în capitolul următor. Acesta este elementul spre
care se concentrează atenția în cartea de față.
M E D ITAȚ I
1. Înainte să citiți acest capitol, v-ați privit pe voi înșivă ca pe
niște administratori? De ce da sau de ce nu?
2. Darurile cu care ați fost înzestrați nu sunt pentru voi;

ele trebuie date altora prin intermediul vostru. Cu alte
cuvinte, voi purtați ceea ce Dumnezeu vrea să aibă alții.
Păstrând în minte lucrul acesta, de ce este important să vă
administrați cu credincioșie darurile? Ce este în joc dacă
vă neglijați chemarea de administratori?
3. În orice moment, puteți alege să folosiți darurile pe care

vi le-a dat Dumnezeu în unul dintre următoarele trei
moduri: le puteți întrebuința pentru zidirea Împărăției, în
folosul propriu sau le puteți neglija, nefolosindu-le deloc.
Cum vă folosiți voi darurile? Ce schimbări ar trebui să
faceți cu privire la modul în care administrați ce v-a dat
Dumnezeu?
Iată cum trebuie să f im priviți noi: ca
niște slujitori ai lui Cristos și ca niște
ispravnici ai tainelor lui Dumnezeu.
Încolo, ce se cere de la ispravnici este
ca f iecare să f ie găsit credincios în
lucrul încredințat lui.
— 1 Corinteni 4:1-2
5
Credincioși
A
postolul Pavel îl identifică pe Apolo și pe sine ca pe niște
slujitori ai lui Isus Cristos și ispravnici sau administratori ai
darurilor încredințate. În capitolul anterior, am învățat că
această identitate nu se aplică numai acestor doi mari sfinți sau unei
persoane care conduce în prezent o biserică, ci fiecărui credincios. Eu
și voi suntem, de asemenea, slujitori ai lui Isus Cristos, iar unul dintre
modurile principale în care ne îndeplinim acest rol stă în faptul că
suntem administratori buni ai darurilor care ne-au fost încredințate.
Ne vom îndrepta acum atenția spre ceea ce se cere de la un
administrator și vedem că Scriptura menționează un singur atribut:
credincioșia. Înainte să aprofundăm subiectul, să ne gândim cum ar fi
fost dacă erau enumerate două, trei sau mai multe caracteristici. Pavel
ar fi putut afirma că administratorilor li se cere să emane bucurie,
să fie puternici, erudiți într-ale Scripturii, să fie plini de compasiune
sau să aibă orice altă trăsătură duhovnicească. Desigur, nu vreau
să minimalizez importanța acestor atribute, dar subliniez faptul că
Biblia menționează unul singur și că el se cere de la ispravnici. Prin
urmare, este foarte important să urmărim această virtute dacă vrem
să fim buni administratori și să Îl auzim într-o zi pe Stăpânul nostru
spunând: „Bine, rob bun.”
DEFINIȚIA CREDINCIOȘIEI
Am avut privilegiul de a mă adresa unor echipe de conducere

din întreaga lume, implicate nu doar în slujirea creștină, deși
acestea constituie majoritatea, ci și echipe din lumea afacerilor,
a administrației, educației și sportului. Le-am cerut în repetate
rânduri membrilor echipei să definească într-un cuvânt termenul
de credincioșie. Fiind lideri, de obicei oamenii aceștia sunt dornici
să vorbească. După ce am auzit răspunsuri similare în aproape toate
contextele, am hotărât să alcătuiesc o listă cu sinonimele cel mai des
întâlnite pentru cuvântul credincios:
• statornic;
• consecvent;
• de nădejde;
• serios;
• loial;
• corect;
• de încredere;
• devotat;
• sincer;
• tenace;
• ascultător.
Am întâlnit și alte definiții, dar acestea au fost cele mai populare. Mai
important decât atât, toate aceste răspunsuri corespund definițiilor și
sinonimelor din dicționar.
Există însă o definiție foarte importantă pe care nu am auzit-o
nici măcar o dată în vreunul dintre contextele în care m-am aflat:
„multiplicare”.
S-ar putea să spuneți îndată: „Multiplicare? Aceasta nu e o definiție
a credincioșiei!” Probabil îmi veți pune la îndoială abilitățile din
CREDINCIOȘI 65
domeniul exprimării, cum au făcut și foștii mei profesori de engleză.

Vă asigur însă că, până la finalul acestui capitol, nu doar îmi veți da
dreptate, ci probabil veți privi multiplicarea ca pe una dintre cele mai
importante definiții ale credincioșiei.
PILDA TALANȚILOR
Pentru a vă prezenta conceptul multiplicării, haideți să ne îndreptăm

atenția spre pilda talanților spusă de Isus. Vă rog să o parcurgeți cu
atenție, chiar dacă ați mai citit-o de multe ori până acum.
Atunci Împărăția cerurilor se va asemăna cu un om

care, când era să plece într-o altă țară [într-o călătorie
lungă], a chemat pe robii săi și le-a încredințat avuția
sa. (Matei 25:14)
În primul rând, aceasta este o pildă; prin urmare, înțelesul ei este

simbolic, nu literal. Așadar, trebuie să o interpretăm în lumina
înțelegerii biblice, a învățăturii care reiese din Cuvântul lui Dumnezeu
privit în ansamblul lui. Omul plecat într-o călătorie lungă Îl reprezintă
pe Isus. El încredințează avuția Sa fiecăruia dintre slujitorii Lui, care
ne simbolizează pe voi și pe mine.
Apoi, observați călătoria lungă, care vine în sprijinul a două
realități. În primul rând, au trecut aproape două mii de ani de când
Isus a plecat, lăsându-ne sarcina de a zidi Împărăția pentru care a
murit. Evident, El nu S-a întors încă, dar chiar și în acest moment al
istoriei, putem spune că a trecut mult timp de la plecarea Lui.
Apoi, această pildă arată o dată în plus că isprăvnicia nu este
supravegheată în detaliu. Omul din pildă pleacă și nu se întoarce în
fiecare lună să verifice progresul înregistrat de slujitorii lui. Potrivit
pildei, el nu le inspectează munca decât atunci când se întoarce. Să
citim mai departe:
Unuia i-a dat cinci talanți, altuia doi și altuia unul:

fiecăruia după puterea lui; și a plecat. (Matei 25:15)
În această relatare, slujitorilor le-au fost încredințați bani. Cele mai

multe traduceri ale Bibliei folosesc termenul talant, iar el exprimă
cu acuratețe intenția textului, fiindcă termenul grecesc este talanton.
Talantul era o unitate de măsură pentru greutate și era folosit mai
ales pentru a cântări aurul și argintul. Un talant cântărea aproximativ
treizeci și patru de kilograme. Cei mai mulți experți estimează că un
talant de argint valora în jur de optsprezece mii de dolari americani
(estimările variază, însă nu semnificativ). Aspectul cu privire la care
sunt de acord toți experții este acela că Noul Testament reprezintă
talantul ca fiind o sumă mare de bani. Un sac cu argint care cântărește
treizeci și patru de kilograme nu e o nimic toată!
Potrivit înțelegerii pe care o am acum asupra textului, personal
nu cred că suma exactă este importantă pentru interpretarea pildei.
Ceea ce pot afirma însă cu încredere este că un talant reprezenta o
responsabilitate semnificativă.
Nu cred că Isus vorbea aici despre bani, deși principiul se poate
aplica și acestora. În pildele Sale, Isus Se referă rareori la reprezentarea
exactă a celor înfățișate. El folosește grâul pentru a-i descrie pe
oamenii evlavioși, neghina pentru cei răi, semințele pentru cuvinte,
spinii pentru grijile vieții, secerișul pentru sfârșitul lumii, secerătorii
pentru îngeri, iar lista nu se oprește aici. Ținând cont de imaginea
de ansamblu a Noului Testament, este aproape cert faptul că acești
talanți reprezintă charisma sau darurile care ne-au fost încredințate.
Alt punct important al acestei pilde este acela că slujitorii nu au
primit aceeași sumă. Vom dezbate în profunzime acest aspect mai
târziu, însă acesta este motivul pentru care m-am referit deja la ceea
ce ne-a fost încredințat ca la niște „daruri”. Unii au unul, alții două,
iar alții mai multe.
Numărul diferit poate reprezenta, de asemenea, dimensiunea
darurilor noastre. Să fim sinceri: unii oameni au daruri mai mari decât
alții. Sunt mulți care au darul de a cânta și care îi inspiră pe toți cei ce
îi aud. Însă nu toți cei care cântă au aceeași măsură de talent ca Céline
Dion sau Andrea Bocelli. Așadar, dacă ar fi să rezum ideea, aș spune
că fiecare talant reprezintă un anumit dar, după cum poate reprezenta,
la fel de bine, dimensiunile unui dar. Haideți să continuăm:
CREDINCIOȘI 67
Îndată, cel ce primise cei cinci talanți s-a dus, i-a pus
în negoț și a câștigat cu ei alți cinci talanți. Tot așa, cel
ce primise cei doi talanți, a câștigat și el alți doi cu ei.
Cel ce nu primise decât un talant s-a dus de a făcut
o groapă în pământ și a ascuns acolo banii stăpânului
său. (Matei 25:16-18).
Dați-mi voie să personalizez povestea, dând nume celor trei slujitori.

O vom numi Allison pe prima dintre cei trei, pe al doilea îl vom
numi Bob, iar pe ultimul, Larry. Allison a început cu cinci talanți și
a multiplicat ce a primit, sfârșind cu zece. Bob a multiplicat cei doi
talanți primiți și a sfârșit cu patru, însă Larry nu a multiplicat darul
încredințat, ci doar l-a păstrat. Haideți să vedem cum arată mai clar
situația:
Allison: 5x2=10
Bob: 2x2=4
Larry: 1=1
De acum înainte, voi personaliza pasajul, folosind numele pe care
le-am atribuit fiecărui slujitor.
JUDECATA
Este esențial să subliniem încă o dată accentul pus de Isus pe cuvântul

lung. Povestea începe cu descrierea unei călătorii lungi și Isus afirmă
din nou: „După multă vreme [după un timp îndelungat], stăpânul
robilor acelora s-a întors și le-a cerut socoteală [de felul cum îi
folosiseră banii]” (Matei 25:19). Socoteala pe care o cere stăpânul de
la fiecare dintre administratori reprezintă judecata fiecăruia dintre
noi cu privire la felul în care am folosit darurile încredințate. Haideți
să ne oprim mai întâi în dreptul lui Allison:
Allison, care primise cei cinci talanți, a venit, a adus alți

cinci talanți și a zis: „Stăpâne, mi-ai încredințat cinci
talanți; iată că am câștigat cu ei alți cinci talanți.”
Ascultați judecata stăpânului ei:

Stăpânul său a lăudat-o: „Bine, slujitoarea mea bună

și credincioasă; ai fost credincioasă în folosirea acestei
sume mici, așa că acum îți voi da mult mai multe
responsabilități. Vino să celebrăm împreună!” (Matei
25:20-21, parafrazare)
Acesta este un aspect foarte important, pe care nu trebuie să îl

trecem cu vederea: stăpânul îi spune primei slujitoare că a fost
credincioasă. Puteți privi cum doriți răspunsul stăpânului, însă
nu există altă interpretare: Isus pune în mod direct credincioșia pe
seama multiplicării. Recitiți cu atenție cuvintele stăpânului; nimic
altceva din ce a făcut Allison nu este scos în evidență! Stăpânul nu
a spus că ea a fost consecventă, statornică, loială, devotată, corectă
sau că a avut altele dintre atributele oferite ca definiție a cuvântului
credincios. Nu mă înțelegeți greșit: toate aceste atribute admirabile
descriu credincioșia, însă ele nu sunt menționate sau subliniate în
text. Stăpânul nu a evidențiat nicio altă virtute, acțiune sau vreun
rezultat al isprăvniciei ei, ci doar faptul că a multiplicat ce i s-a dat.
Prin urmare, el leagă în mod direct credincioșia de multiplicare!
La fel stau lucrurile și în cazul lui Bob. Citiți cu atenție relatarea
despre el:
Bob, care primise cei doi talanți, a venit și el și a zis:

„Stăpâne, mi-ai încredințat doi talanți; iată că am
câștigat cu ei alți doi talanți.”
Judecata stăpânului este asemănătoare celei dinainte:
Stăpânul său i-a zis: „Bine, rob bun și credincios; ai

fost credincios în folosirea acestei sume mici, așa că
acum îți voi da mult mai multe responsabilități. Vino
să celebrăm împreună!” (Matei 25:22-23, parafrazare)
Isus identifică din nou credincioșia cu multiplicarea. Textul nu

subliniază nimic altceva; nici acțiunea, nici virtutea sau rezultatele!
Isus nu vrea ca aspectul accentuat de stăpânul din pildă să fie diluat;
există o singură idee principală în pasajul citat: omul acesta a
CREDINCIOȘI 69
multiplicat ce i s-a încredințat, iar purtarea lui este echivalată în mod

clar cu credincioșia.
De asemenea, laudele adresate lui Bob sunt identice cu cele
spuse lui Allison. Faptul acesta arată că, în ziua judecății, „punctajul”
multiplicării noastre se va baza pe munca depusă. Isus va fi în egală
măsură mulțumit de noi, indiferent cât de multe daruri am primit sau
cât de mari au fost ele. Tot ce va conta va fi ca noi să le fi multiplicat.
Un exemplu în privința aceasta ar fi cel al unei mame care stă acasă
și își crește copiii, multiplicându-și eficiența. Ea va fi lăudată în egală
măsură cu antreprenorul care și-a multiplicat afacerea și dărnicia față
de Împărăția lui Dumnezeu.
Să ne întoarcem acum atenția spre Larry:
Apoi Larry, care nu primise decât un talant, a venit

și el și a zis: „Stăpâne, am știut că ești un om aspru,
care seceri de unde n-ai semănat și strângi de unde
n-ai vânturat: mi-a fost frică să nu îți pierd banii, așa
că i-am ascuns în pământ. Iată-ți banii înapoi. (Matei
25:24-25, parafrazare)
Înainte să trecem la judecata lui Larry, haideți să evidențiem câteva

aspecte importante. În primul rând, ultimul slujitor nu a multiplicat,
ci doar a păstrat ce i s-a încredințat. Observați, de asemenea, motivul
pentru care el nu a multiplicat resursele: în primul rând, el nu a
cunoscut caracterul stăpânului său, așa că l-a perceput în mod incorect
ca pe un om aspru. De-a lungul anilor în care am slujit credincioșilor
din diferite părți ale lumii și din toate sferele sociale, am observat
că una dintre principalele piedici în calea rodirii este necunoașterea
naturii lui Dumnezeu. (Voi acoperi subiectul acesta în detaliu într-un
capitol ulterior.)
Când Îl percepem în mod incorect pe Dumnezeu, faptul acesta
alimentează deseori ceea ce se află în spatele eșecului nostru legat de
multiplicare, și anume frica. Lui Larry i-a fost frică! Frica, timiditatea
sau intimidarea vor decupla darurile autentice lăsate de Dumnezeu în
viața noastră. Faptul acesta este foarte important și este cu neputință
să îl accentuăm în mod exagerat. În ce mă privește, am descoperit
acest adevăr în urma experienței proprii, fiindcă am suferit ani întregi

din pricina fricii. (Voi aborda și acest subiect într-un capitol ulterior.)
Să ne uităm acum la judecata lui Larry:
Stăpânul său i-a răspuns: „Slujitor rău și leneș!” (Matei

25:26, NLT)
Oau! Să ne oprim și să examinăm această declarație înainte să trecem

mai departe. Nu uitați că toți trei, nu doar Allison și Bob, ci și Lerry
erau slujitori ai stăpânului. Ei nu erau niște străini. Stăpânul lor era
cel care le evalua munca. Larry nu aude cuvintele: „Bine, rob bun și
credincios”, care le-au fost adresate celorlalți doi. În schimb, lui i se
spune: „Slujitor rău și leneș!” Apelativele acestea ne captează, fără
îndoială, atenția. Isus nu vorbește despre mântuire, ci mai degrabă
despre judecarea modului în care ne administrăm darurile, pentru ca
apoi ori să fim răsplătiți, ori să pierdem tot ce am lucrat.
Haideți să privim cu atenție la cuvintele aspre ale stăpânului. Vom
începe cu cele mai ușor de digerat. Cuvântul grecesc pentru leneș
este okneros. El este definit ca „întârziat, încetinit, apatic, indolent,
leneș”.8 Alt dicționar îl definește în felul următor: „care are de-a face
cu ocolirea sau cu ezitarea față de angajarea în ceva care merită
osteneala, fapt care se poate să implice lipsa ambiției”.9
Prietenul meu, Rick Renner, care este expert în limba greacă,
spune despre cuvântul okneros că „se referă la o persoană care are
o atitudine letargică, nepăsătoare, apatică, indiferentă, pasivă față
de viaţă”. Potrivit acestor trei surse, vedem că definiția cuvântului
din limba greacă ne lărgește orizontul și ne ajută să înțelegem mai
bine lucrurile. Dacă sunteți temători, veți ezita sau vă veți feri să vă
implicați într-o activitate care ar trebui sau ar putea fi făcută. Dacă
sunteți letargici, vă va lipsi determinarea necesară pentru a realiza ce
ar trebui făcut. Dacă sunteți apatici, nu vă va păsa îndeajuns pentru a
lua măcar în calcul ideea de a trece la acțiune. Toate scenariile se aplică
acestui cuvânt grecesc, dar slujitorul din textul nostru a mărturisit:
„Mi-a fost frică.” Celelalte aspecte ale leneviei puteau juca și ele un rol
în cazul acestui slujitor, însă în cele din urmă, ezitarea determinată de
frică a fost factorul dominant.
CREDINCIOȘI 71
Ați simțit vreodată imboldul de a face ceva, imbold de care nu ați

putut scăpa, mai ales în rugăciune, însă ați șovăit prea multă vreme
pentru că v-ați temut că veți eșua? Iar apoi ați privit cum altcineva a
făcut lucrul acela? Mai apoi v-ați spus: eu am avut ideea și ar fi trebuit
să o pun în aplicare. Acesta este mesajul pe care ni-l transmite Isus
în legătură cu cel din urmă slujitor. El a ezitat și a tot ezitat, nu doar
o dată sau de două ori, ci pe întreaga durată a isprăvniciei lui. Este
acceptabil să acționăm așa o dată sau de două ori, fiindcă de obicei ne
dezvoltăm în urma unor asemenea situații. Dar atunci când cochetăm
suficient de multă vreme cu ezitarea, aceasta poate deveni un tipar
care ne duce în cele din urmă spre evitarea totală a acțiunii și spre o
isprăvnicie lipsită de rod.
Când Domnul mi-a cerut prima oară să scriu, am ezitat timp de
zece luni. Îmi era teamă să scriu. Dădusem greș de atâtea ori în anii
de școală. La colegiu am avut un coleg care critica în fața tuturor
felul în care scriam! O parte a uneia dintre temele primite a fost să
ne citim unul altuia lucrarea și, în timpul discuțiilor desfășurate în
clasă, colegul meu și-a exprimat dezaprobarea față de lucrarea mea în
fața profesorului. Am fost singurul student care a fost criticat de unul
dintre colegi.
Teama pe care mi-o provoca scrisul era bine întemeiată: obținusem
un punctaj jalnic la proba de engleză la bacalaureat, avusesem parte
de numeroase observații negative din partea profesorilor, de note
slabe și de un coleg critic; nu s-ar putea spune că istoria era de partea
mea. Toate acestea nu făceau decât să îmi întărească ezitarea. Scrierea
unei cărți presupunea foarte mult timp, iar timpul este esențial. Un
asemenea proiect urma să mă îndepărteze de eforturile pe care le
depuneam pentru dezvoltarea lucrării noastre de curând începute. A
trebuit să las deoparte aceste temeri și preocupări însemnate, ca să
dau ascultare poruncii lui Dumnezeu.
Ce s-ar fi întâmplat dacă ezitam prea mult și nu ascultam? Rezultatul
ar fi fost cel pe care Dumnezeu mi l-a făcut cunoscut prin cele două
doamne pe care le-am menționat înainte. El ar fi dat altcuiva talantul,
unei „Allison”, ca să spun așa, care ar fi dus misiunea la îndeplinire. Ea
ar fi primit sarcina mea. Unde m-aș fi aflat eu astăzi, în cazul acesta?
Aș fi fost numit „leneș” când ajungeam în fața scaunului de judecată?
Nu mi-am dat seama că destinul meu urma să fie legat de scris!

Dacă mi-ați fi spus când aveam douăzeci de ani: John, Dumnezeu
te va trimite la națiunile lumii prin intermediul cărților tale”, v-aș
fi răspuns, râzând în hohote: „V-ați pierdut mințile! Eu nu sunt în
stare nici să scriu o lucrare de trei pagini.” Dar acum cărțile au ajuns
bestselleruri la nivel național și internațional, fiind traduse în peste
o sută de limbi și tipărite în zeci de milioane de exemplare. Ce s-ar fi
întâmplat dacă nu ascultam? Dar dacă îngăduiam fricii să mă țină pe
loc? Mă înfior când mă gândesc la proporțiile oportunității pe care
aș fi pierdut-o! Să ne concentrăm acum asupra cuvântului mai dificil
adresat de stăpân celui de-al treilea slujitor. Cuvântul rău poate părea
prea aspru, dar Isus nu a folosit niciodată cuvintele în mod ușuratic.
Termenul grecesc pentru rău este poneros. El este definit ca „având o
deficiență gravă și fiind, în consecință, inutil, lipsit de valoare.”10
Definiția aceasta se potrivește felului în care a administrat Larry
ce i-a fost încredințat. Ea ne ajută să înțelegem de ce a spus apostolul
Pavel că era vai de el dacă nu era credincios darului pe care i l-a
dat Dumnezeu. Percepția greșită pe care o avea Larry cu privire la
caracterul stăpânului său era o deficiență gravă care i-a alimentat frica.
El s-a dovedit inutil în ce privește întrebuințarea darului care îi fusese
dat. Afirmațiile acestea sunt foarte apăsate; însă, când comparăm
cuvintele lui Pavel privitoare la potențiala nefolosire a darului său cu
purtarea lui Larry, vedem că ele sunt adevărate.
Dați-mi voie să rezum clar faptul că în acest context nu este vorba
despre mântuirea noastră, ci despre felul în care administrăm darurile
încredințate nouă. Perspectiva lui Dumnezeu este următoarea:
Cei care multiplică darul sunt buni și credincioși.

Cei care doar îl păstrează au o deficiență gravă, sunt
inutili și leneși.
Se poate oare ca perspectiva noastră asupra credincioșiei să fie

incompletă? Gândiți-vă la exemplul unui om de afaceri care locuiește
într-o zonă care se bucură de o economie puternică, aflată în
expansiune. Afacerea lui, un mic magazin pe care l-a moștenit de la
CREDINCIOȘI 73
tatăl lui, este profitabilă, dar nu se extinde. Omul a avut oportunitatea

de a deschide sucursale ale afacerii în alte zone ale orașului, însă, cu
tot darul lui de antreprenor, s-a mulțumit să ducă o „viaţă comodă”.
Îngăduiți-mi să duc lucrurile un pas mai departe. În lumina
judecății de care a avut parte Larry în pildă, haideți să punem două
întrebări importante. Ar trebui să deschidă acest om de afaceri
magazine noi și să se aventureze să pătrundă pe alte piețe, în vederea
zidirii Împărăției? Este dorința lui de a se feri de riscuri sinonimă cu
strategia „conservării” adoptată de al treilea slujitor?
Am folosit aceleași criterii de evaluare a credincioșiei pe care le-a
întrebuințat Isus? Cu toate că omul de afaceri trăiește o viaţă bună, nu
cumva întrebarea de căpătâi ar trebui să fie: își multiplică el darurile
sau doar le menține? Haideți să fim sinceri în evaluarea noastră.
Măsurăm credincioșia doar privind la caracterul demn de încredere,
fără să luăm în calcul reproducerea? Statornicia, fără să ne gândim
la expansiune? Consecvența, fără să acordăm atenție multiplicării?
Nu cumva ne scapă întreaga anvergură a ceea ce înseamnă să fim
credincioși, și anume multiplicarea darurilor primite, oricare ar fi ele?
Prima poruncă dată de Dumnezeu omenirii când i-a așezat pe
bărbat și pe femeie pe pământ a fost: „Creșteți și înmulțiți-vă” (Geneza
1:28). Desigur, El ne cerea să avem copii și să populăm pământul.
Însă porunca include cu atât mai mult următorul aspect: orice ne
dă Dumnezeu în grijă, noi trebuie să Îi înapoiem înmulțit. Suntem
chemați să procreăm prin multiplicare. În pilda talanților, Isus aplică
în mod specific această poruncă inițială din Geneza darurilor care
ne-au fost încredințate.
NU ABILITATEA VOASTRĂ!
Vă simțiți incomod? Probabil că da, însă nu uitați că harul lui

Dumnezeu vă este de ajuns. Nouă nu ni se cere să facem toate acestea
prin puterea proprie, ci prin charis și charisma lui Dumnezeu. Scopul
scrierii acestui mesaj nu este de a vă descuraja, ci de a vă face conștienți
de potențialul pe care vi l-a dat Dumnezeu și de a spori credința
voastră în harul divin și darurile din viața voastră. Nu urmăresc să
pun pe umerii voștri o povară apăsătoare, prea greu de ridicat. Pavel

a strigat de trei ori către Dumnezeu să îi ușureze povara, dar iată cum
îi răspunde Domnul:
„Harul Meu îți este de ajuns; căci puterea Mea în

slăbiciune este făcută desăvârșită.” Deci mă voi lăuda
mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca
puterea lui Cristos să rămână în mine. De aceea simt
plăcere în slăbiciuni. (2 Corinteni 12:9-10)
Una dintre definițiile cuvântului grecesc slăbiciune este cea de

„limitări”. Voi și eu nu suntem singurii care se simt uneori copleșiți.
Cu toții avem limitări; chiar și apostolul Pavel a avut. În contextul
specific al acestui verset, el se referă la împotriviri, la opoziție și
chiar la persecuțiile fizice cu care s-a confruntat în fiecare oraș
(vezi capitolul 11), însă adevărul acesta se aplică și restricțiilor sau
situațiilor imposibile pe care s-ar putea să le întâmpinăm, momente
în care sarcina ni se pare cu neputință de realizat. Deși cu siguranță
nu este ușor, faptul acesta s-ar putea să ne întărească hotărârea, să ne
determine să ne bizuim pe tăria Domnului. În loc să ascultați glasul
limitărilor care strigă în mintea voastră, rostiți în schimb promisiunile
lui Dumnezeu. Nu cumva ne ascultăm prea mult pe noi înșine când,
în schimb, ar trebui să ne vorbim nouă înșine?
Pavel L-a rugat pe Dumnezeu de trei ori să intervină și de fiecare
dată Domnul i-a amintit apostolului de charis. A treia oară, Pavel a
înțeles; și-a dat seama că limitările ar trebui doar să îl determine să
creadă în harul lui Dumnezeu și în înzestrarea divină din viața lui. De
aceea refrenul lui s-a schimbat din: „Doamne, îndepărtează limitările”
în „Simt plăcere în limitările mele.” Chiar a folosit cuvântul „plăcere”?
Da! Apostolul a înțeles acum următorul fapt: cu cât provocarea pare
mai imposibilă, cu atât puterea lui Dumnezeu se va manifesta și mai
mult în și peste viața lui, dacă va crede lucrul acesta!
Iată un adevăr important: putem avea acces la harul de care avem
nevoie pentru multiplicare doar crezând! Pavel scrie: „Noi avem acces
prin credință la acest har” (Romani 5:2, NKJV). Imaginați-vă astfel
ideea: credinţa este conducta care furnizează inimii noastre harul
CREDINCIOȘI 75
de care avem nevoie pentru multiplicare. Când auzim acest mesaj,

credinţa noastră sau conducta amintită ar trebui să se mărească, nu
să se diminueze. Însă aceasta este alegerea voastră. Iată ce ne spune
Scriptura:
Dar lor cuvântul care le-a fost propovăduit nu le-a

ajutat la nimic, pentru că n-a găsit credinţă la cei ce
l-au auzit. Pe când noi, fiindcă am crezut, intrăm în
odihna despre care a vorbit El. (Evrei 4:2-3)
Nu priviți ceea ce citiți într-un mod care nu vă ajută la nimic, ci

împletiți citirea cu credința. Același Cuvânt venit de la Dumnezeu
a avut două rezultate diferite în cazul copiilor lui Israel. Le-a fost de
folos lui Moise, Iosua și Caleb; aceștia au fost întăriți, privindu-l într-o
lumină pozitivă. Însă același Cuvânt nu a fost de folos celorlalți israeliți,
fiindcă l-au privit într-o lumină negativă. Aceasta este deosebirea
dintre credință și necredință.
Credeți că Dumnezeu v-a înzestrat în așa fel încât să treceți
dincolo de abilitățile voastre! El nu v-a pus la îndemână altă opțiune
pentru a fi întăriți și împuterniciți, decât aceea de a depinde de harul
Lui. Când faceți astfel, intrați în adevărata odihnă, încetând eforturile
proprii și strădaniile de a produce rezultate. Ce înseamnă această
odihnă? Înseamnă să cooperați cu abilitatea lui Dumnezeu de a
îndeplini misiunea voastră. Atunci când intrați în odihnă, Dumnezeu
vă conduce spre multiplicare!
Acesta este unul dintre motivele pentru care David a fost numit
un „om după inima lui Dumnezeu”. El a depins de tăria Domnului,
nu de cea proprie. David a proclamat în repetate rânduri: „Domnul
este tăria vieții mele” (Psalmul 27:1, NKJV). În tot ce a înfăptuit el,
există un numitor comun: David a depins de abilitatea lui Dumnezeu
manifestată în și prin el. De aceea Pavel spune fiului său spiritual,
Timotei, care se lupta cu teama și intimidarea: „Tu dar, copilul meu,
întărește-te în harul care este în Cristos” (2 Timotei 2:1).
Iată de ce am consacrat al doilea și al treilea capitol al acestei cărți
lămuririi clare a termenilor charis și charisma, înainte de a discuta
pilda talanților. Am fi copleșiți și descurajați dacă am încerca să

administrăm prin propriile puteri darurile primite.
Vă rog să nu uitați niciodată: chemarea voastră este mai mare decât
abilitățile voastre naturale. Poate că de aceea ni se spune:
De pildă, fraților, uitați-vă la voi, care ați fost chemați:

printre voi nu sunt mulți înțelepți în felul lumii, nici
mulți puternici, nici mulți de neam ales. Dar Dumnezeu
a ales lucrurile nebune ale lumii ca să facă de rușine
pe cele înțelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale
lumii ca să facă de rușine pe cele tari. Și Dumnezeu a
ales lucrurile josnice ale lumii și lucrurile disprețuite,
ba încă lucrurile care nu sunt, ca să nimicească pe cele
ce sunt; pentru ca nimeni să nu se laude înaintea lui
Dumnezeu. (1 Corinteni 1:26-29)
De ce oare se întâmplă așa? De ce doar puțini oameni înțelepți,

puternici și nobili sunt chemați? Să fie oare pentru că este mai ușor
pentru cei înzestrați cu talente înnăscute să „reușească” prin propriile
puteri? Dar oamenii aceștia sunt nesăbuiți! Ei se compară cu alții și
se consideră câștigători, când ar trebui să se privească pe ei înșiși în
lumina chemării pe care le-a dat-o Creatorul lor.
Pavel a procedat altfel. Cu toate că, dacă era să se măsoare cu
contemporanii lui, Pavel era înțelept și de neam ales chiar înainte de a
fi mântuit, el a ajuns la un moment în care a socotit toate abilitățile lui
naturale ca pe un „gunoi”, ca să poată beneficia de puterea lui Cristos
pentru viața lui. El a fost unul dintre puținii de felul acesta, fiindcă a
înțeles că, deși era mai înțelept decât mulți, firește vorbind, rămânea
lipsit de înțelepciune dacă se compara cu înțelepciunea lui Dumnezeu
(vezi Filipeni 3:4-11).
ABORDARE SOCIALISTĂ SAU CAPITALISTĂ?

CREDINCIOȘI 77
Să continuăm pilda spusă de Isus. Chiar dacă nu pare posibil, cuvintele

ei devin chiar mai apăsate și mai șocante!
Luați-i dar talantul și dați-l celui ce are zece talanți.

(Matei 25:28)
Ia stați o clipă! Oare am citit bine? Stăpânul poruncește ca sacul cu

argint (talantul) să fie luat de la Larry și dat lui Allison. Să clarificăm
ce înseamnă aceasta:
Allison: 5x2=10+1 (de la Larry)=11
Larry: 1-1 (dat lui Allison)=0
Allison ajunge să aibă unsprezece talanți, iar Larry sfârșește cu
zero! Într-o dimineață, în timp ce mă rugam, am rămas uluit de ceea
ce am auzit în inima mea. Dați-mi voie să vă prezint contextul. Nu
mă mai gândisem de o bună bucată de vreme la pilda talanților. În
acea dimineață, L-am auzit pe Duhul Sfânt spunându-mi: „Fiule, Eu
sunt mai degrabă capitalist decât socialist în gândire.” Poftim? Am
ridicat din sprâncene, însă umblam cu Domnul de suficientă vreme
ca să recunosc momentele în care El îmi revela lucruri pe care nu
le cunoaștem. Deseori, ceea ce ne spune El contrazice gândirea
religioasă sau obișnuită și, uneori, cuvintele Lui par chiar absurde! De
data aceasta așa mi s-a părut și mie ce am auzit. I-am cerut să mă ajute
să înțeleg, fiindcă, la drept vorbind, mie mi se părea că Dumnezeu
înclina mai degrabă spre socialism în felul în care a făcut lucrurile.
În dimineața aceea, Domnul mi-a îndreptat atenția spre pilda
talanților și mi-a arătat că, dacă ar fi avut o gândire de tip socialist,
parabola ar fi decurs altfel. Povestea ar fi început în felul următor: toți
cei trei slujitori ar fi primit un număr egal de talanți:
Allison: 3
Bob: 3
Larry: 3
Allison și Bob ar fi fost credincioși (multiplicând banii primiți),
însă Larry, fiindcă era inutil și leneș, ar fi rămas cu aceeași sumă.
Rezultatele ar fi fost următoarele:
Allison: 3x2=6
Bob: 3x2=6
Larry: 3=3
Dumnezeul ipotetic pe care ni-L închipuim închinat spre socialism
ar fi acționat astfel:
Allison: 6-1=5
Bob: 6-1=5
Larry: 3+1 (de la Allison) + 1 (de la Bob)=5
Toți ar fi sfârșit având cinci talanți! Însă nu așa s-au petrecut
lucrurile. Dumnezeu a luat talantul de la Larry și l-a dat persoanei
care avea zece. De ce? Isus ne dă explicația:
Celor care folosesc bine ce li s-a dat (care multiplică), li

se va da și mai mult, astfel că vor avea din belșug. Însă de
la cei care nu fac nimic (de la cei care doar păstrează),
li se va lua și puținul pe care îl au. (Matei 25:29, NLT)
Eu nu afirm că Dumnezeu este capitalist. În niciun caz! Doar că, în

cazul acesta, capitalismul se aliniază în mai mare măsură gândirii și
căilor Lui decât socialismul. În secolul al XXI-lea, tinerii din America și
din lume sunt învățați să gândească după tiparul socialist. Socialismul
nu este un sistem cu frica lui Dumnezeu și nici unul benefic; de fapt, el
contravine direct înțelepciunii lui Dumnezeu. Este un spirit antihrist,
ascuns sub masca binelui comun, care vrea să răsplătească lenea și să
penalizeze sârguința, succesul și abundența.
Calea lui Dumnezeu este cea a multiplicării și pe El nu Îl deranjează
ca slujitorii Lui să se bucure de abundență. Isus spune: „vor avea din
belșug”. Dumnezeu dorește ca noi să ne bucurăm de belșug, atâta
timp cât inima noastră caută să zidească Împărăția și să folosească
abundența în folosul altora.
Probabil ați mai auzit zicala: Dumnezeu nu e împotriva belșugului,
dar nu vrea ca belșugul să ne stăpânească. Ea este foarte adevărată.
Pentru cei în a căror inimă arde pasiunea pentru lucrurile Domnului,
satisfacția nu vine din acumularea de bogății, ci mai degrabă din
umblarea cu Dumnezeu și din folosirea belșugului pe care li-l dă El ca
să zidească Împărăția Lui. Abundența este doar o unealtă pe care sunt
chemați să o folosească în beneficiul altora. Și, evident, dacă suntem
înțelepți, nu ne vom îndrăgosti de uneltele noastre.
CREDINCIOȘI 79
Este important să ne oprim și să accentuăm un adevăr important:

noi trebuie să îi ajutăm pe cei săraci, pe cei care nu pot munci sau care
au nevoie de sprijin pentru a se putea pune pe picioare. „Dragostea ne
împuternicește să împlinim Legea lui Cristos, în timp ce ne purtăm
poverile unii altora. Dacă vă credeți prea importanți ca să vă plecați să
îi ajutați pe alții, trăiți în amăgire” (Galateni 6:2-3, TPT).
Când s-au întâlnit liderii Bisericii, și-au dat seama care erau
sarcinile diferite care le reveneau și chiar s-au contrazis în anumite
aspecte mărunte. Însă au căzut cu toții de acord asupra responsabilității
de a-i ajuta pe cei care se luptau să supraviețuiască. Pavel scrie:
Ne-au cerut numai să ne aducem aminte de cei săraci și

chiar așa am și căutat să fac. (Galateni 2:10).
Acestea fiind spuse, este important să discernem dacă un om e nevoiaș

sau doar leneș. Abordarea socialistă dă în egală măsură celui leneș și
celui sărac. Dacă dăm celor din categoria leneșilor, nu facem decât
să le sporim dependența de noi. Scopul nostru este întotdeauna să îi
ajutăm pe oameni să folosească darurile pe care le-au primit de sus, ca
să poată propăși ei înșiși, dar și să zidească Împărăția lui Dumnezeu.
APLICAȚIA PRACTICĂ
În orice caz, aspectul important pe care trebuie să îl reținem este acela

că ne-au fost încredințate daruri și că Dumnezeu așteaptă de la noi să
le multiplicăm. Dacă Îl iubiți pe Dumnezeu, veți dori cu pasiune să
vă folosiți darurile pentru slava Lui. Intenția mea principală este să
trezesc dorința voastră lăuntrică și potențialul din voi. Ați fost creați
dinadins pentru un scop urmărit în adins. Voi aveți abilitatea de a
multiplica pentru slava Împăratului nostru ce vi s-a dat. Aceasta este
ideea cea mai importantă cu care trebuie să rămâneți din capitolul
de față. Acum, când am ajuns să înțelegem pilda talanților și ce
reprezintă ea, suntem gata să trecem la chestiuni practice. Cum se
traduce învățătura aceasta în viața de fiecare zi?
Călătoria noastră se va îndrepta în direcția aceasta în capitolul
următor.
M E D ITAȚ I
1. Există un atribut care definește clar un ispravnic:

credincioșia. Cum ați privit până acum credincioșia?
După ce ați citit capitolul acesta, cum vi s-a schimbat
perspectiva?
2. Multiplicarea care dăinuie veșnic nu se realizează prin

puterile noastre. Ea este rezultatul cooperării cu harul lui
Dumnezeu. Încercați cumva să vă multiplicați darurile
prin propriile puteri? Cum le puteți multiplica dintr-o
postură a odihnei, nu a caznei și strădaniilor personale?
3. Dumnezeu nu este împotriva abundenței, ci împotriva

stăpânirii exercitate de ea asupra noastră. De ce credeți
că este important pentru Dumnezeu să vă multiplicați
darurile? Cum Îl poate onora pe Dumnezeu multiplicarea
darurilor voastre și cum poate avea un impact în viața
altora, la scară mai mare?
Ce l c e a d m i n i s t re a z ă c u c re d i n c i o ș i e
ș i i n te g r i ta te p u ț i n u l c a re i - a f o s t d a t
va f i p ro m ova t ș i i s e vo r î n c re d i n ța
re s p o n s a b i l i tă ț i m a i m a r i .
—Luca 16:10, TPT

6
Sârguința și
multiplicarea
P
otrivit cuvintelor lui Isus, dacă trăim în integritate și suntem
oameni statornici, de nădejde, vrednici de încredere, sinceri,
sârguincioși și dacă multiplicăm ceea ce avem în prezent în
administrare, ni se vor da responsabilități mai mari. Mai simplu spus,
când multiplicăm cu integritate, Dumnezeu ne încredințează mai multe
responsabilități. El ne promovează. Aceasta este o lege a Împărăției
Sale.
Faceți-vă o verificare personală. Aveți o perspectivă care urmărește
multiplicarea sau ați dovedit mai degrabă o mentalitate care trădează
spiritul de conservare? Ați rămas în perimetrul sigur al coastei
atunci când corabia voastră a atins un nivel al succesului pe care l-ați
considerat mai înalt decât al altora, decât cel atins de părinții voștri
sau suficient pentru a vă permite să duceți o viaţă comodă?
Fiți sinceri când vă evaluați. Dacă ați fost mai degrabă înclinați
spre conservare decât spre multiplicare, vestea cea bună este aceasta:
încă trăiți pe pământ și aveți timp să vă schimbați, să multiplicați ce ați
primit și, în cele din urmă, să vi se acorde mai multă responsabilitate!
DOUĂ REZULTATE DIFERITE
Încă de când eram un băiețaș, nu mi-a fost greu să recunosc aceste

două motivații opuse ale celor înclinați spre conservare sau spre
multiplicare, din pricina celor doi bunici ai mei care exemplificau
diferențele dintre cele două chiar sub ochii mei. Unul s-a pensionat
la vârsta de șaizeci și cinci de ani, după care a ales să ducă o viaţă
liniștită. Ne vizita de două ori pe an și îl vedeam cum, zi după zi, nu
făcea de fapt nimic. Ședea sub stejarul falnic din curtea noastră și își
fuma pe îndelete pipa. Lucrurile nu se schimbau prea mult nici când
mergeam noi să îl vizităm. Din păcate, în ultimii lui ani, părea să se fi
mulțumit mai degrabă să existe decât să trăiască.
Celălalt bunic al meu s-a pensionat la șaizeci și doi de ani și a
început ceea ce părea a fi a doua lui viaţă. La cei șaizeci și ceva de
ani ai lui, s-a înscris la Universitatea Rutgers și a studiat agricultura.
În următorii douăzeci de ani, a scris două cărți, și-a amenajat și a
întreținut o grădină mare, a crescut animale și s-a implicat în
asamblarea de locuințe mici pe plajele din Florida, ca să ofere un loc
frumos oamenilor înaintați în vârstă, și a fost activ în multe proiecte
ale comunității. Întotdeauna a fost gata să întindă o mână oricui avea
nevoie de ajutor.
Când venea să ne viziteze sau când mergeam noi să îl vedem,
de-abia așteptam momentele petrecute împreună. Bunicul planifica
excursii la pescuit, la parcuri de distracție și în orașul New York. Juca
jocuri cu noi, ne ducea să îi întâlnim pe vecinii lui, îi ajuta pe oamenii
de afaceri din apropiere, îndeplinind felurite sarcini în magazinele lor
și gătea în fiecare seară o cină delicioasă. Celălalt bunic al meu nici
măcar nu dădea o mână de ajutor în bucătărie.
Unul dintre bunici a murit la vârsta de șaptezeci și cinci de ani,
iar celălalt la nouăzeci și unu. Puteți ghici care dintre ei a trăit mai
mult? Da, cel care avea o viziune, care urmărea multiplicarea. Este
interesant faptul că doar la nouăzeci și unu de ani a primit mântuirea.
Cu toate acestea, el a trăit și înainte în conformitate cu principiile lui
Dumnezeu, cu legile Împărăției, și a fost binecuvântat din abundență.
Înainte să am privilegiul de a-l conduce la Isus, bunicul m-a
persecutat mult din pricina convingerilor mele! Îmi lua în derâdere
SÂRGUINȚA ȘI MULTIPLICAREA 85
credinţa aproape de fiecare dată când eram împreună. După

numeroase încercări de a-i împărtăși Evanghelia, era cât pe ce să cad
din picioare când a spus în sfârșit: „Vreau să Îl primesc pe Isus ca
Domn al meu.”A fost o zi minunată!
La o lună după convertirea lui, l-am vizitat din nou. În perioada
aceea, bunicul locuia la depărtare de o oră de casa noastră. Tocmai
se mutase din locuința lui din Daytona Beach într-un centru pentru
vârstnici din Ormond Beach. Când l-am vizitat cu ocazia aceea, mi-a
zis:
John, vrei să știi care este misiunea mea? Ce am de făcut pe
pământul acesta?
Am rămas uimit văzând că un om mântuit de curând, aflat la
o vârstă atât de înaintată, gândea în felul acesta. Dar, în loc să îmi
exprim surprinderea, am zis doar:
Da, bunicule, care e misiunea ta?
Mi-a răspuns zâmbind:
Duhul Sfânt mi-a spus că sunt aici ca să le vorbesc tuturor acestor
oameni despre Isus Cristos.
(În complexul acela se aflau câteva sute de oameni.)
Doi ani mai târziu, mama mea și fratele ei l-au mutat în Oklahoma,
ca să fie mai aproape de singurul lui fiu. În prima săptămână în care
a ajuns acolo, a stat treaz toată noaptea, ca să spună povestea vieții
lui asistentei medicale care îi fusese repartizată. În primele ore ale
dimineții, chiar înainte de răsăritul soarelui, i-a zis:
E timpul să mă duc acasă. Spune-i fiului meu să dea o petrecere
pentru mine.
După ce a rostit cuvintele acestea, și-a părăsit trupul și s-a alăturat
familiei lui din cer.
Mama a fost tulburată și preocupată, gândindu-se că îl supuseseră
unui stres prea mare mutându-l din Florida în Oklahoma. Când mi-a
mărturisit lucrul acesta, am asigurat-o numaidecât că nu era cazul:
Mamă, când bunicul avea optzeci și nouă de ani, mi-a spus
că Dumnezeu i-a arătat că mai avea de trăit pe pământ doi ani ca
să-și încheie misiunea în Ormond Beach. Aceasta a fost prima lui
săptămână în Oklahoma; și-a dus misiunea la bun sfârșit.
Mama a fost deopotrivă mângâiată și uimită.
Deși bunicul era un om nemântuit, principiile divine privitoare

la credincioșia însoțită de sârguință s-au manifestat în viața lui. Fiind
martorul alegerilor diferite ale celor doi bunici ai mei, am hotărât
chiar înainte de a deveni credincios că viața mea va urma modelul
bunicului care a preferat multiplicarea și care a trăit cu un scop până
la ultima lui suflare.
Dați-mi voie să fiu sincer cu voi. Am avut de înfruntat adesea
tentația de a coti în altă direcție, spre o viaţă de tihnă. E nevoie de
o redirecționare intenționată a gândurilor noastre pentru a nu ceda
modului de viaţă care urmărește conservarea, fiindcă acesta din urmă
este mult mai ușor.
Multiplicarea nu se va manifesta dacă motivația noastră este
indolentă, ezitantă, nepăsătoare sau apatică. Apostolul Pavel ne
spune: „Nu fiți niciodată leneși, ci lucrați din greu, slujind Domnului
cu entuziasm” (Romani 12:11).
În primul rând, înțelegeți că aceasta este o poruncă, nu o sugestie.
Uitați-vă la cuvintele lui: „lucrați din greu”. Ca să aveți parte de
multiplicare, aceasta este una dintre principalele trăsături pe care
trebuie să le manifestați. Pe lângă chemarea de a lucra din greu, trebuie
să o facem cu entuziasm. Nu mă înțelegeți greșit: credinţa, viziunea și
perseverența sunt trei factori foarte importanți pentru multiplicare.
Însă ei nu sunt de niciun folos fără principiul bun, de modă veche al
muncii asidue!
Eu și Lisa am lucrat cu sârguință aproape din ziua în care am
devenit credincioși. Atitudinea aceasta este adânc înrădăcinată în
noi și Dumnezeu face ca ea să fie astfel în viața fiecărui credincios.
Entuziasmul nostru nu a fost motivat de circumstanțe exterioare,
ci de o pasiune profundă care izvora din două lucruri: dragostea
nezdruncinată pentru Isus și pentru copiii Lui. Această pasiune are ca
fundament o decizie fermă a inimii, nu sentimentele, și ea alimentează
dorința arzătoare de a zidi Împărăția Lui. Lucrul acesta este foarte
important, fiindcă emoțiile pline de entuziasm nu vă vor însoți
întotdeauna. De fapt, s-ar putea să aveți perioade în care sentimentele
nu vor fi deloc prezente.
Una dintre rădăcinile cuvântului entuziasm din limba greacă este
termenul entheos, care înseamnă „a-L avea pe Dumnezeu înăuntru”.11
Sârguința noastră trebuie să fie alimentată de prezența divină care

locuiește în noi, nu de emoțiile noastre sau de împrejurările în care
ne aflăm.
MULTIPLICAȚI CE APARȚINE ALTCUIVA
După ce ne-am căsătorit, prima biserică la care am mers împreună

cu Lisa se afla în orașul texan Dallas. Era una dintre bisericile cele
mai cunoscute din țară, iar personalul ei angajat număra sute de
oameni. Ca voluntari, ne-am oferit mereu să facem orice era nevoie.
Eu am devenit ușier, m-am alăturat ca voluntar lucrării desfășurate în
închisori, am slujit în centre de detenție, am vizitat azile de bătrâni,
am dat o mână de ajutor la organizarea conferințelor, îi sprijineam pe
angajații bisericii să îndeplinească felurite sarcini mărunte și chiar am
dat ore de tenis copiilor păstorului. Nu am spus niciodată „nu” la vreo
formă de slujire, oricare ar fi fost ea, și toate acestea se întâmplau în
timp ce lucram câte patruzeci de ore pe săptămână ca inginer la firma
Rockwell International.
În cele din urmă, văzând pasiunea mea pentru slujire, soția
păstorului principal (care era coordonatoarea angajaților bisericii),
m-a întrebat dacă aș fi dispus să mă alătur cu normă întreagă
personalului bisericii. În timpul interviului pe tema aceasta, mi-a zis:
John, nu ne permitem să te angajăm.
Răspunsul meu a fost:
Ba vă permiteți.
Nu îmi păsa cât îmi ofereau. Eram gata să accept orice post pentru
orice salariu. După interviu, mi-a oferit postul de asistent al echipei
executive. Nu a fost nevoie ca eu și Lisa să ne rugăm prea mult cu
privire la pasul acesta, fiindcă știam că era voia lui Dumnezeu pentru
noi. Am acceptat oferta, care era însoțită de un salariu de optsprezece
mii de dolari pe an; suma reprezenta o scădere majoră a venitului
nostru, însă nouă ni se părea ca o promovare. Eu și Lisa știam că vom
avea nevoie de purtarea miraculoasă de grijă a lui Dumnezeu ca să
putem trăi din noul meu salariu, dar nu ne păsa. Ne-am angajat în
ceea ce credeam din toată inima că era chemarea vieții noastre.
Responsabilitățile mele erau de asistent al păstorului, al familiei și

al musafirilor lui. Principalele trei motivații care mă animau erau să
îi slujesc așa cum L-aș fi slujit pe Isus, să privesc întotdeauna înainte,
anticipând nevoile lor și împlinindu-le înainte să le rostească, iar a
treia era ca, dacă mi se cerea să fac ceva, să nu răspund: „Nu se poate
face.” Eram hotărât să găsesc întotdeauna o cale de a împlini orice
nevoie prin rugăciune, creativitate și muncă asiduă. Dacă întâlneam
ceva ce nu se putea face (iar astfel de situații au fost rare), veneam
întotdeauna cu cea mai bună soluție alternativă. Deseori era o cale
chiar mai bună de a duce la îndeplinire sarcina încredințată decât cea
care îmi fusese indicată inițial.
Eu și Lisa nu aveam copii în perioada în care am ocupat postul
acela. Săptămâna mea de muncă număra de obicei între cincizeci
și șaptezeci de ore, împărțite în șase zile. Lisa și eu consideram că
era important să îndepărtăm pe cât posibil presiunile de pe umerii
păstorilor noștri. Vroiam ca ei să își poată îndrepta întreaga atenție
spre conducerea bisericii. V-aș putea împărtăși multe experiențe
care ar ilustra motivațiile noastre, însă mă voi limita la una singură.
Păstorul meu avea un musafir care făcea parte din echipa de slujire a
unui evanghelist cunoscut în toată lumea, care a trecut între timp din
viaţă. Păstorul meu vroia să știe mai multe despre evanghelistul acela,
așa că a stat de vorbă cu oaspetele până seara târziu. Pe la ora unu
dimineața mi-a sunat telefonul. Era păstorul, care mă chema să merg
până la el acasă (făceam douăzeci și cinci de minute cu mașina de la
apartamentul meu până la el) și să îl duc pe musafir înapoi la hotel.
„Ajung imediat”, am răspuns fără să stau pe gânduri.
M-am dus la el acasă și am așteptat în timp ce își luau rămas bun,
după care l-am dus pe oaspete la hotel. M-am întors la culcare după
ce trecuse cu mult de ora două dimineața.
Păstorul meu nu știa că aveam de făcut un alt drum până la
aeroport, să iau de acolo alt musafir care urma să vorbească la noi la
biserică seara următoare. Noul oaspete ajungea la aeroport în aceeași
dimineață, cu un zbor care venea din Hawai și care ateriza la 5:40. A
trebuit să mă trezesc la 4:30 ca să merg după el. Nu i-am spus niciodată
păstorului meu că în noaptea aceea am dormit mai puțin de trei ore.
Eram hotărât să împlinesc orice nevoie avea și îmi aminteam mereu

mie însumi că era un privilegiu să slujesc.
După patru ani în care am slujit ca asistent al păstorului și al soției
lui, le-am spus într-o zi, când eram singur cu ei:
Îl rog pe Dumnezeu ca omul care îmi va lua locul să facă o treabă
de două ori mai bună decât mine.
Vroiam să las toate lucrurile în ordine în urma mea și să văd că
slujba mea era continuată după aceea chiar mai bine.
Așa ceva nu se poate, mi-au răspuns ei. Ai făcut o treabă grozavă.
Afirmația lor a fost încurajatoare și a făcut ca toată munca asiduă
să pară ușoară, însă eu îmi doream să o văd îmbunătățită. În cele din
urmă, au angajat doi oameni în locul meu. Păstrul ne-a binecuvântat
la plecarea spre noua slujire, cea de păstor de tineret într-o biserică
bine cunoscută din Florida, pe care am pomenit-o în capitolul 2.
Când am ocupat postul din Florida, eram frustrat că nu reușeam
să ajungem cu Evanghelia la mai mulți adolescenți. Era pe la mijlocul
anilor ‘80, când singura cale vizuală de a răspândi mesajul lui Cristos
erau programele televizate. Nu existau computere, tablete sau telefoane
inteligente. Transmisiunile online nu fuseseră inventate. Mai simplu
spus, cea mai bună cale de a ajunge la oameni era prin intermediul
transmisiunilor televizate.
După ce am făcut puțină muncă de cercetare, am descoperit că
unul dintre posturile de televiziune cele mai importante din zona
centrală a Floridei avea disponibil un interval care începea sâmbătă
seara, la ora zece. Am întrebat cât costa să cumpărăm acel interval de
treizeci de minute. Era scump.
L-am abordat pe păstorul principal și l-am întrebat dacă puteam
cumpăra acel interval pentru un program de evanghelizare a tinerilor.
John, cheltuiala nu e inclusă în buget, mi-a zis el.
L-am întrebat:
Vă deranjează dacă le oferim tinerilor oportunitatea să contribuie
lunar la plata programului?
Nu, dacă își pot permite, mi-a răspuns el.
Probabil nu a crezut că tinerii puteau finanța programul acela.
M-am ridicat în fața tinerilor și le-am împărtășit viziunea câștigării
celor pierduți. În vremea aceea, mulți tineri se uitau la televizor
sâmbăta seara până la o oră târzie. În cadrul acelui program, urma

să predicăm mai întâi Cuvântul lui Dumnezeu și apoi să îi invităm pe
telespectatori să participe la întâlnirile bisericii noastre și ale grupului
de tineret. Am făcut apel la tinerii din grupul nostru să dăruiască din
banii lor de buzunar, din cei pe care îi câștigau în orele de muncă de
după școală sau să găsească diferite oportunități de a câștiga bani.
Când am strâns hârtiile pe care își scriseseră angajamentele financiare,
eu și asistentul meu am rămas uimiți: costul intervalului de difuzare
la televiziunea aceea urma să fie acoperit.
Păstorul principal a rămas și mai uimit. Și-a dat acordul și astfel
am început programul, pe care l-am intitulat Youth Aflame. Am
reușit să strângem bugetul necesar în fiecare lună și partea cea mai
entuziasmantă a fost aceea că mulți tineri care nu aveau de-a face
cu biserica au început să participe la întâlnirile grupului nostru de
tineret și au venit la Isus. Am întâlnit oameni și după douăzeci de ani
de atunci care mi-au împărtășit că au urmărit la sfârșitul anilor ‘80
programul Youth Aflame, care a avut un mare impact în viața lor.
Când am părăsit slujba de păstor de tineret, am împărțit
participanții în trei grupe diferite și trei lideri făceau acum ce
începusem eu cu una singură. Harul lui Dumnezeu, ascultarea și
munca asiduă au determinat și în cazul acesta multiplicarea.
Isus spune:
Dacă n-ați fost credincioși în lucrul altuia, cine vă va

da ce este al vostru? (Luca 16:12)
Haideți să reformulăm cuvintele Lui, în concordanță

cu pilda talanților:
Dacă nu ați multiplicat ce este al altcuiva, cine vă va da

să multiplicați ce este al vostru?
Păstorul senior din biserica în care mă ocupam de tineri ne-a spus

mie și Lisei că planul lui Dumnezeu pentru noi era să inițiem lucrarea
Messenger International. El a adus subiectul în discuție, nu noi. Când
am preluat postul de păstor de tineret, am spus: „Frate păstor, voi
rămâne aici până când Se întoarce Domnul să mă ia, cu excepția cazului

în care Dumnezeu ne arată și mie, și ție că trebuie să fac altceva.” Dacă
Dumnezeu nu i-ar fi arătat în rugăciune care era următorul loc unde
trebuia să mergem în lucrare, nu cred că m-aș fi simțit liber să plec
din biserica aceea. Cred și acum că acesta a fost motivul pentru care
Dumnezeu i-a arătat mai întâi lui ce urma să facem.
ÎNFIINȚAREA ORGANIZAȚIEI MESSENGER

INTERNATIONAL
La scurt timp după ce am părăsit biserica din Florida, am mers să

slujim în Columbia, oraș aflat în Carolina de Sud. Era dimineața
devreme și găsisem un loc retras în care să mă rog. Dumnezeu mi-a
spus: „Fiule, vei secera o recoltă bogată în urma semințelor semănate
cu credincioșie în lucrarea altora în ultimii șapte ani de slujire. Recolta
va începe îndată și va continua în anii care vor urma.”
Acum, privind în urmă, sunt copleșit văzând recolta.
După ce biserica noastră ne-a împuternicit să începem lucrarea
Messenger International, sârguința a fost din nou factorul cheie
al multiplicării. Împreună cu Lisa am petrecut multe seri lucrând
pentru a duce la îndeplinire sarcini precum multiplicarea de casete,
tipărirea de etichete și realizarea unor serii de mesaje. Prietenii noștri
veneau deseori la noi să ne dea o mână de ajutor la sortarea scrisorilor
noastre de informare sau la finalizarea altor sarcini. Eu și Lisa scriam
scrisori, depuneam cecuri în bancă, țineam la zi situația financiară
și ne ocupam de toată munca de birou necesară. Consemnam în
computer informațiile de care aveam nevoie, făceam drumuri la poștă
și cumpăram consumabilele necesare, iar aceasta este versiunea scurtă
a listei sarcinilor pe care le îndeplineam. Începeam munca după ce ne
rugam dimineața și lucram deseori până la ora nouă seara sau până
mai târziu.
Munceam cu bucurie și consideram eforturile noastre un
privilegiu. Motivația venea din interior și am trecut prin nenumărate
dezamăgiri și vremuri secetoase. Cred că tăria care ne-a ajutat să nu
ne descurajăm venea din momentele petrecute în fiecare dimineață

în rugăciune.
Călătoream pe principala autostradă de pe coasta de est, în mașina
noastră, Honda Civic, împreună cu cei doi băieți mici ai noștri așezați
în spate, în scaunele lor, pentru a predica în biserici mici, de câte
optzeci sau o sută de oameni. Prima noastră întâlnire a fost într-o
congregație care se strângea într-un birou de pompe funebre. Ce
început strălucitor!
Vindeam casetele și foloseam banii pentru extinderea lucrării.
Ne-am luat angajamentul că fondurile acestea nu vor fi folosite pentru
a ne plăti salariile; era important să dezvoltăm și să multiplicăm
lucrarea Messenger. Au fost situații în care banii necesari nouă, ca
familie, au venit chiar în ziua în care am avut nevoie de ei. Erau bani
în contul „vânzărilor de resurse audio”, dar noi ne angajaserăm că nu
ne vom atinge de ei.
După un an și jumătate, am primit mesajul din partea Domnului
că trebuia să încep să scriu. M-am îngrijorat la gândul că pur și simplu
nu aveam suficient timp într-o zi ca să pot scrie și să duc totodată la
îndeplinire atâtea alte responsabilități. Mi se părea riscant să îmi iau
angajamentul de a scrie, dar am făcut pasul acesta. Și a durat destul
de mult până când am finalizat prima carte. Ceea ce nu anticipasem
a fost ajutorul câtorva tineri care s-au oferit să ne ajute, ca voluntari,
cu îndeplinirea acelor sarcini mărunte care mi-ar fi răpit timpul,
împiedicându-mă să scriu. Ei au preluat rolul pe care îl îndeplinisem
eu pe lângă păstorul nostru din Dallas. Au văzut nevoia din viața
noastră și au pășit înainte pentru a o îndeplini, fără ca noi să le-o
cerem.
Am finalizat manuscrisul cărții Victorie în pustie după un an de
muncă grea și uneori frustrantă. Am descoperit astfel următoarea
cheie importantă: trebuie să creștem în harul (darurile) din viața
noastră. Cei mai mulți dintre noi nu au rezultate „fantastice” la
început. Pavel scrie: „Creșteți în harul… Domnului și Mântuitorului
nostru Isus Cristos” (2 Petru 3:18). Abilitatea mea de a scrie este mult
mai dezvoltată acum decât a fost când am lucrat la prima carte.
Împreună cu Lisa, am trimis manuscrisul la un editor bine cunoscut.
Spre totala mea surpriză, omul a criticat-o sever, afirmând că eram prea
tânăr și lipsit de experiență pentru a aduce un asemenea mesaj trupului

lui Cristos. După această lovitură a respingerii manuscrisului, am căutat
imediat un alt editor. Am găsit unul și omul a început să ciopârțească
materialul. Eu și Lisa am fost dărâmați când l-am primit înapoi. Din
ceea ce mai rămăsese din el nu mai răzbătea glasul meu și nici impactul
puternic al conținutului. Mai mult, nici nu mai avea prea multă logică! Pe
scurt, manuscrisul fusese măcelărit. Am primit astfel încă o lovitură. Ce
trebuia să facem acum? Trecuse deja mai bine de un an. Nu ne-am dat
bătuți. Am găsit alt editor care, după ce a citit materialul, a fost de acord cu
noi că manuscrisul original fusese ruinat. „John și Lisa, ne-a spus doamna
aceea, de obicei nu e cel mai indicat să reparăm un material ciopârțit de
alții. Acceptați paguba suferită cu plata editorului și luați-o de la capăt.”
Ne-a recomandat ca Lisa să editeze originalul și apoi să i-l trimită ei.
Am urmat sfatul primit și Lisa a petrecut ore întregi lucrând la
manuscrisul original, pentru a-l face mai ușor de citit. Noul editor
a luat apoi materialul ieșit din mâinile Lisei și a început procesul de
editare. A făcut o treabă grozavă și în sfârșit am simțit că aveam un
manuscris bun. L-am trimis la două edituri renumite. Nu am primit
niciun răspuns de la una dintre ele, însă cealaltă ne-a contactat. Mi-au
spus că manuscrisul prea aducea a predică și că, din moment ce nu
eram un slujitor renumit al Domnului, nu îl vor tipări. Am încercat
să lucrez cu alte edituri mai puțin cunoscute, însă niciuna nu a fost
interesată să publice cartea.
Vă puteți închipui dezamăgirea care a urmat? Acum, după mai
bine de un an de muncă și timp investit, se părea că am ajuns într-o
fundătură. Eram tulburat, însă nu vroiam să mă dau bătut.
Ideea tipăririi prin mijloace proprii a unei cărți era practic necunoscută
în vremea aceea. Nimeni dintre cei care se bucurau de succes în domeniul
tipăririi nu făcuse așa ceva, însă un prieten mi-a sugerat să încerc, totuși.
Am aflat că ne-ar fi costat doisprezece mii de dolari să tipărim câteva mii
de cărți; banii nu includeau costul graficii și al dactilografierii, iar noi deja
plătiserăm doi editori până în etapa aceea.
Suma cu pricina era uriașă pentru noi. Întregul venit al organizației
Messenger International pe anul 1990 se ridica la patruzeci de mii
de dolari. Începeam al treilea an de lucrare și nu strângeam cu mult
mai multe fonduri decât în primul an. Spre finalul celui de-ai doilea
an al nostru, țin minte că m-am simțit copleșit când am cumpărat

primul nostru computer, care costase doar câteva sute de dolari; prin
comparație, cele douăsprezece mii de dolari păreau o sumă imposibilă!
Aveam nevoie de un miracol să putem strânge atât de mulți bani.
Am întâlnit o doamnă care dactilografia cărți pentru o editură cu un
public restrâns, specializată în materiale privitoare la sporturile în aer
liber. Mă auzise vorbind despre scris și a abordat-o pe Lisa, oferindu-se
să dactilografieze gratuit cartea noastră. Am fost foarte bucuroși că nu
mai trebuia să plătim cuiva câteva mii de dolari pentru munca aceasta.
Dumnezeu a adus în mod miraculos banii pentru celelalte
cheltuieli legate de tipărirea cărții prin mijloace proprii și astfel am
ajuns să avem cinci mii de exemplare din Victorie în pustie (care a
fost retipărită ulterior sub titlul Unde ești, Doamne?). Încântarea
noastră inițială nu a durat mult, fiindcă ne-am dat curând seama că
nu aveam mijloacele necesare pentru distribuirea cărții. Distribuitorii
și librăriile nu aveau idee cine eram, iar pe atunci firmele acestea nu
cumpărau decât de la editurile consacrate. Nimeni nu era interesat de
o carte tipărită de însuși autorul ei.
Am adăugat cartea seriilor de casete pe care le așezam pe masa
noastră cu resurse și am vândut-o acolo unde slujeam. Când vorbeam
pe tema pustiei, vindeam toate cărțile pe care le aveam cu noi.
Oamenilor le plăcea mesajul, însă lucrurile s-au limitat la atât.
Dumnezeu mi-a vorbit în rugăciune despre altă carte pe care
urma să o scriu, așa că am petrecut alte nouă luni lucrând la Glas
profetic. Nici de data aceasta nu am găsit vreo editură interesată, așa
că am tipărit și de data aceasta cartea din resurse proprii, în anul 1993.
Acum aveam două cărți la standul nostru cu resurse, dar niciuna
dintre ele nu era disponibilă în librăriile creștine.
OPORTUNITATEA UNEI UȘI DESCHISE
Un an mai târziu, un prieten al meu m-a sunat și m-a invitat la masă.

Vreau să îți prezint un amic, mi-a spus el.
Am fost de acord să merg. Am aflat că era vorba despre noul
director al unei edituri care mă respinsese cu doi ani în urmă.
Întâlnirea a decurs bine și omul s-a arătat interesat de ceea ce făceam

eu și Lisa.
Care este mesajul despre care ai vorbit în ultima vreme? m-a
întrebat el.
Am început să îi împărtășesc subiectul care ardea cel mai tare în
inima mea. Era un mesaj care aborda importanța depășirii rănilor
provocate de ofensele altora și a iertării celor care ne-au greșit. Omul
a continuat să asculte cu atenție, așa că i-am spus mai multe despre
mesajul acela.
După cincisprezece minute, mi-a zis:
John, noi nu am putea-o publica, fiindcă nu tipărim decât între
douăzeci și două și douăzeci și patru de cărți pe an, iar acestea sunt
scrise de autori sau slujitori cunoscuți.
M-am uitat la el, întâi nedumerit, și i-am spus:
Nu încercam să te conving să o tipărești; tu m-ai întrebat despre ce
vorbesc în călătoriile mele.
Omul a înțeles și a râs.
Da, așa este; spune-mi mai multe.
Am continuat să îi vorbesc. După un sfert de oră, m-a întrerupt
din nou:
Poți să îmi trimiți un manuscris în următoarele trei luni?
I-am răspuns mirat:
Am crezut că nu poți tipări cartea.
M-am răzgândit, mi-a zis el. Mesajul acesta trebuie să fie răspândit
pretutindeni.
Editura a lansat cartea Momeala Satanei în iunie 1994. Am fost
foarte entuziasmat. Dumnezeu deschisese o ușă pe care eu nu am
putut-o deschide singur. Eram sigur că acea carte va deveni curând
populară și că se va vinde bine; însă lucrul acesta nu s-a întâmplat
în primele șapte luni. Lună după lună, primeam de la editor cifrele
descurajatoare care reflectau vânzările. Credeam în inima mea că
mesajul acela era destinat să ajungă la mulțimi de oameni, la națiunile
lumii. Am refuzat să renunț la speranța aceasta, însă realitatea ne
arăta altă dezamăgire devastatoare.
Câteva luni mai târziu, am primit un telefon de la o doamnă care

se număra printre membrii echipei de marketing a editurii. Ea mi-a
spus:
John, este un talk-show internațional live care vrea să te invite la
programul din 16 ianuarie 1995. Îți vor acorda douăzeci de minute,
însă vor să vorbești mai ales despre tine și Lisa, despre cei patru băieți
ai voștri și despre lucrarea voastră. Dar moderatorii sunt de acord să
menționezi și cartea ta. E un început, o fisură în zid, ca să spun așa.
Vrei să acceptăm invitația pentru tine?
Bineînțeles!
M-am dus, iar programul din seara aceea era moderat de un cuplu
bine cunoscut. După ce m-au salutat, primul lucru pe care l-a făcut
soțul a fost să ia în mână cartea Momeala Satanei și să mă întrebe:
Ce este momeala Satanei? Care este mesajul cărții?
Am fost surprins văzând că primul subiect abordat era acesta, nu
cel legat de familia noastră, dar am început să vorbesc fără să stau
pe gânduri despre mesajul cărții. Totul părea să se fi oprit pe loc în
studio. Mi se spusese să fiu atent la directorul din platou, fiindcă
urma să îmi facă semn câte minute mai rămăseseră din interviu. Mi
se comunicase foarte clar că urma să am la dispoziție doar douăzeci
de minute. Directorul platoului de filmări nu a ridicat niciun semn.
Moderatorii erau captivați de ceea ce spuneam și nu m-au întrerupt,
nici nu au intervenit în vreun fel. Eu și gazdele emisiunii am pierdut
noțiunea timpului și mai târziu am aflat că vorbisem întruna timp de
patruzeci de minute.
Moderatorul a fost profund impresionat. Omul acesta organiza
una dintre cele mai mari conferințe din țară. Unul dintre primele
lucruri pe care le-a făcut, în transmisiune directă, a fost să mă invite
să vorbesc pe tema aceasta la conferința respectivă.
Câteva zile mai târziu, editorul m-a informat că stocul cărții
Momeala Satanei era epuizat în fiecare librărie din Statele Unite și că
aveau comenzi pentru alte douăzeci de mii de exemplare.
John, nu am mai văzut așa ceva până acum, mi-a zis el, iar
producătorii talk-show-ului ne-au spus că nu au mai avut nici ei parte
vreodată de un asemenea răspuns.
Am știut în inima mea că vedeam rezultatul unei intervenții divine,

care a confirmat faptul că mesajul promovat venea de la Dumnezeu.
Momeala Satanei a devenit în cele din urmă un bestseller la nivel
internațional, reintrând periodic în topul cărților vândute în cursul
ultimilor douăzeci și cinci de ani. La data scrierii acestei cărți, numărul
exemplarelor vândute se apropie de două milioane, incluzând cărțile
broșate, cele electronice și audio. Când privesc în urmă, mi se pare
ironică evoluția lucrurilor. La editura care m-a respins inițial ca autor,
Momeala Satanei figurează acum ca una dintre cărțile ei cele mai
vândute din toate timpurile. Nu încape îndoială că Dumnezeu are
simțul umorului!
Dacă nu aș fi ascultat și nu aș fi scris, mesajul acesta nu ar fi întărit
atât de mulți oameni. Scrisul a făcut ca mesajul să se multiplice,
întrucât cartea a ajuns la mult mai multe persoane decât numărul
celor în fața cărora puteam vorbi eu vreodată.
De fapt, această extindere nu a început cu scrierea cărții
menționate. Multiplicarea a început mult mai devreme, în timp ce am
continuat să mergem înainte, în ciuda multelor lovituri primite. Eu
am lucrat cu sârguință pentru a-l elibera de presiuni pe primul meu
păstor și apoi pentru extinderea lucrării de evanghelizare a bisericii al
cărei păstor de tineret am fost. Am continuat slujirea prin organizația
Messenger International, lucrând zi lumină și dând ascultare glasului
Domnului, care mi-a cerut să scriu și să tipăresc cărți.
Am crezut că procesul multiplicării pentru mesajul din Momeala
Satanei era stabilit și că va continua în mod natural să se extindă prin
vânzarea de cărți și prin împărtășirea mesajului la nivel global, în
cadrul bisericilor și al conferințelor. M-am înșelat. Dumnezeu urma
să ne încredințeze mai mult.
MEDITAȚI
M E D ITAȚ I
1. Aveți o perspectivă care încurajează multiplicarea sau

ați dovedit mai degrabă o mentalitate înclinată spre
conservare? Trăiți comod, mulțumindu-vă să stagnați, sau
continuați să înfruntați noi provocări?
2. Multiplicarea nu se realizează dacă sunteți leneși și pasivi.

Pe lângă faptul că trebuie să lucrăm asiduu, suntem
chemați și să muncim cu entuziasm. Vă considerați
oameni care muncesc din greu? Vă entuziasmează munca
voastră? Ați rămas în perimetrul sigur când ați ajuns la un
anumit nivel al succesului pe care l-ați considerat suficient
sau mai bun decât al altora?
3. Când am început să scriu, am avut parte de frustrări,

respingeri și descurajare; însă victoria a venit în timp ce
am dovedit în continuare ascultare față de ceea ce mi-a
spus Dumnezeu să fac. În ce fel creșteți în harul care este
în viața voastră? Cum vă încurajează povestea mea să
înaintați în ciuda frustrării și descurajării?
Pr i n b i n e c u vâ n ta re a L u i , e i s e b u c u ră
d e o m a re m u l t i p l i c a re .
— Psalmul 107:38, ESV

7
Marea
multiplicare
D
umnezeu va folosi deseori frustrarea și descurajarea ca pe un
catalizator care ne stârnește credinţa fie pentru multiplicarea
inițială, fie pentru următorul nivel al multiplicării. Găsim un
astfel de exemplu în viața lui Avram (Avraam). Dumnezeu i s-a arătat
când patriarhul avea șaptezeci și cinci de ani și i-a vorbit astfel într-o
vedenie:
Avrame, nu te teme, căci Eu te voi proteja și răsplata ta

va fi mare. (Geneza 15:1, NLT)
Haideți să vedem care era contextul. Dumnezeul atotputernic este Cel

care a creat și care stăpânește întregul pământ, inclusiv numeroasele
lui resurse. El a existat dintotdeauna și nu va avea sfârșit. Nicio altă
ființă nu se poate asemăna cu El în măreție. El nu are viaţă, ci El este
viață. Cunoașterea, înțelepciunea, comorile și plăcerile care dăinuie
sunt în El. Nu există nimic de valoare în afara Lui.
Având în vedere realitatea aceasta, Ființa supremă declară că îl va

proteja pe Avram și că îi va da o mare răsplată. Haideți să discutăm
atât ideea protecției, cât și a marii răsplătiri.
Să începem cu protecția. Imaginați-vă că președintele Statelor
Unite a trimis toate forțele armate să vă protejeze. Toți generalii îi
informează pe ofițerii din subordinea lor că voi constituiți o prioritate
maximă și că trebuie luate orice măsuri sunt necesare pentru siguranța
voastră. La nevoie, vor posta toți soldații, cu tot arsenalul din dotare, în
jurul vostru. Scenariul e inimaginabil, dar, dacă ar avea loc în realitate,
sunt convins că v-ați simți în siguranță. Însă imaginea aceasta pălește
când o comparăm cu afirmația Dumnezeului atotputernic: „Eu te voi
proteja.”
Cum rămâne cu marea răsplată? Dacă vecinul vostru v-ar spune:
„Îți voi da o răsplată uriașă”, ar fi un gest frumos și generos din partea
lui, doar că s-ar putea ca omul să nu aibă prea multe de oferit. În cazul
în care cel mai bogat om din Statele Unite ar face aceeași afirmație,
ați fi mult mai încântați. Însă niciuna dintre aceste două ipoteze nu se
ridică la nivelul situației întâlnite în pasajul citat mai sus. Răsplata este
oferită de Cel care stăpânește tot ce există pe planetă și în univers! El
îi spune lui Avram: „Răsplata pe care o am pentru tine este «mare».”
Adevărul este că imensitatea acestei promisiuni este greu de pătruns.
Și încă nu am terminat de prezentat contextul.
Cealaltă realitate care ne taie răsuflarea este aceea că Dumnezeul
creator nu trimite un mesager, ci vine în persoană. Dumnezeul
atotputernic face aceste promisiuni de neînchipuit stând în fața lui
Avram. Cum v-ați putea închipui anvergura celor petrecute? Care ar fi
reacția noastră? Cum ar putea exprima cuvintele încântarea, bucuria,
fericirea și uimirea pe care am simți-o? Dar răspunsul lui Avraam nu
oglindește nici pe departe aceste emoții. De fapt, patriarhul nu este
entuziasmat, ci frustrat!
Avram a răspuns: „Doamne Dumnezeule, la ce bun

toate binecuvântările Tale când eu nu am un fiu?”
(Geneza 15:2, NLT)
MAREA MULTIPLICARE 103
Auziți nemulțumirea din răspunsul lui? Uimitor! Dar se poate oare ca

lipsa de entuziasm dovedită de Avram să fie de fapt un lucru bun? Să
zicem că patriarhul ar fi spus: „O, ce grozav! Să înceapă petrecerea!”
Ar fi fost diferit rezultatul final? De fapt, o întrebare mai bună ar fi
dacă Dumnezeu i s-ar mai fi arătat lui Avram dacă acesta ar fi fost
răspunsul lui. În ce mă privește, înclin să cred că nu. Îngăduiți-mi să
explic de ce.
Să lăsăm puțin deoparte povestea lui Avram, pentru a clarifica
lucrurile. Ani mai târziu, când israeliții rătăceau prin pustie,
nemulțumirea lor a luat naștere în urma disconfortului personal pe
care l-au resimțit; din păcate, acesta i-a costat destinul. Apostolul
Pavel ne arată însă care este atitudinea evlavioasă pe care trebuie să o
alegem, afirmând următoarele:
Am învățat să fiu mulțumit cu orice am. Știu cum

să trăiesc având aproape nimic sau având totul. Am
deprins secretul trăirii în orice împrejurare, fie sătul,
fie flămând, fie având din belșug, fie având puțin.
(Filipeni 4:11-12, NLT)
Atât în cazul lui Pavel, cât și al lui Avram, Dumnezeu a găsit oameni
dispuși să treacă peste greutăți și să privească dincolo de propria
persoană. Nemulțumirea lor nu era personală, ci una legată mai
degrabă de alții.
Iată o regulă esențială: dacă nemulțumirea izvorăște din ceea ce
îmi lipsește mie, personal, atunci ea este neplăcută lui Dumnezeu.
Pe de altă parte, dacă nemulțumirea este legată de nevoile altora și
de zidirea Împărăției, ea este plăcută lui Dumnezeu. Aceasta a fost
frustrarea lui Avram și care a fost urmarea ei? Dumnezeu i-a extins
viziunea, îndreptându-i privirea spre stelele cerului și spre nisipul de
pe țărmul mării, promițându-i că răsplata lui va influența mai mulți
oameni decât putea patriarhul număra. Atitudinea lui Avram L-a
făcut pe Dumnezeu să declare: „Voi face un legământ între Mine și
tine, și te voi înmulți nespus de mult” (Geneza 17:2).
Ce s-ar fi întâmplat dacă Avram s-ar fi mulțumit cu faptul că
viața lui era deosebit de binecuvântată? Ar mai fi avut la vârsta de
șaptezeci și cinci de ani motive să creadă că putea fi tatăl unui copil?

Nemulțumirea lui a devenit catalizatorul multiplicării.
În ce mă privește, am învățat că această nemulțumire nu este ceva
ce trebuie trecut cu vederea, ci trambulina care ne propulsează spre
eficiența sporită. Este elementul care lipsea bisericii din Laodicea. Isus
a corectat-o cu asprime pentru atitudinea ei, care spunea: „Nu duc
lipsă de nimic” (Apocalipsa 3:17). Credincioșii acelei biserici nu se
simțeau frustrați văzând că nu aveau influență în viața altora, fiindcă
erau concentrați asupra lor înșiși, simțindu-se confortabil în belșugul
de care se bucurau. În consecință, nu au urmărit multiplicarea.
Aceasta descrie tentația cu care s-a luptat Stan. Uneori, și eu mă
lupt cu ea și trebuie să o alung. De fapt, aproape toți sau cei mai mulți
dintre noi se confruntă cu ea.
Cu cât Îl slujesc pe Dumnezeu de mai multă vreme, cu atât înțeleg
mai bine că una dintre roadele veritabile ale unui credincios adevărat
este o pasiune profundă pentru a avea influență în viața altora în
ce privește Împărăția. În momentul nașterii din nou, noi suntem
schimbați într-un om cu totul diferit. Suntem născuți din nou și avem
o pasiune puternică pentru slujire. Isus spune:
Fiți gata [fiți îmbrăcați] pentru slujire și țineți-vă

lămpile aprinse. (Luca 12:35, NLT)
Această însărcinare primită din partea Stăpânului nostru subliniază

starea pe care ar trebui să o păstreze toți credincioșii: slujirea și
pasiunea pentru ea. Am ales cuvântul „să păstreze”, fiindcă elementele
amintite fac deja parte din noua noastră natură. Aspectul acesta este
trecut adesea cu vederea din pricina fricii de a nu aluneca în extrema
„faptelor” săvârșite pentru dobândirea mântuirii, care este opusul
ideii mântuirii primite ca dar fără plată. Însă nu este cazul să ne lăsăm
stăpâniți de teama aceasta; dorința înnăscută a duhului nostru este de
a sluji. De ce am evita discutarea acestui aspect deosebit de important
al noii noastre vieți? Să fie oare din pricina faptului că dorința noastră
de a reinventa creștinismul urmărește să facă din el mai degrabă o
experiență bazată pe consumerism? Nu cumva facem apel la lenevia
spirituală a naturii umane căzute?
De ce ar spune Isus: „Fiți îmbrăcați pentru slujire?” De ce leagă El

îmbrăcămintea de slujire? Cartea Apocalipsa ne oferă un indiciu în
privința aceasta:
„Să ne bucurăm, să ne veselim și să-I dăm slavă! Căci

a venit nunta Mielului; soția Lui s-a pregătit și i s-a
dat să se îmbrace cu in subțire, strălucitor și curat.”
(Inul subțire sunt faptele neprihănite ale sfinților.)
(Apocalipsa 19:7-8)
În primul rând, vedem că mireasa, nu Dumnezeu, este cea care s-a

pregătit. În al doilea rând, observăm felul în care s-a pregătit. Fiecare
mireasă petrece mult timp pentru a-și alege îmbrăcămintea de nuntă.
Este unul dintre cele mai importante lucruri pe care le are de făcut
pentru ziua cea mare. În cultura noastră occidentală, mireasa petrece
mult timp la shopping, în căutarea rochiei pe care o va cumpăra. În
Împărăția lui Dumnezeu, fiind mireasa lui Cristos, noi petrecem
mult timp confecționându-ne îmbrăcămintea. Aceasta este făcută din
in subțire, care, potrivit pasajului citat mai sus, reprezintă slujirea
noastră în slujba zidirii Împărăției.
Astfel, slujirea este ADN-ul nostru spiritual. Isus spune: „Cum
M-a trimis pe Mine Tatăl, așa v-am trimis și Eu pe voi” (Ioan 20:21).
Scopul cu care a venit El este slujirea (vezi Marcu 10:45), iar mandatul
nostru nu diferă de al Lui. Isus ne spune și motivația aflată în spatele
importanței slujirii: „Mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M-a
trimis și să împlinesc voia Lui” (Ioan 4:34).
Noi nu am rezista mult timp, din punct de vedere fizic, fără hrană.
Tot astfel, un credincios care slujește, contribuind la zidirea Împărăției,
nu va rezista mult timp fără hrană și, în cele din urmă, va aluneca.
Acesta este scenariul pe care îl descrie Isus în continuarea capitolului
12 al Evangheliei după Luca. Din acest motiv, forțele sistemului lumii
căzute își vor da toate silințele să ne facă să adoptăm o perspectivă
comodă și mulțumită de sine, în loc să alegem nemulțumirea care
duce la multiplicare.
Prin urmare, drag cititor, nu disprețui nemulțumirea legată de

nivelul influenței tale! Deseori, ea este modul în care Dumnezeu îți
stârnește credinţa, ca să ajungi să crezi în multiplicarea divină.
NEMULȚUMIREA MEA
După ce cartea Momeala Satanei a început să se răspândească tot mai

mult, nu doar în Statele Unite, ci și în alte țări, am crezut că voi fi
mulțumit. Însă nu am fost. Am început să lupt cu nemulțumirea la alt
nivel. Acum vorbeam în fața unor biserici mai mari și la conferințe cu
public mai numeros, însă frustrarea mea era pricinuită de faptul că nu
puteam comunica întregul mesaj într-un singur serviciu. Am nevoie
de aproximativ patru sute de ore pentru a scrie o carte și Duhul Sfânt
îmi revelează atât de multe lucruri pe parcursul procesului redactării
ei. Aceste adevăruri sunt revelate pentru oamenii pe care Dumnezeu
îi iubește, ca să îi întărească, să îi elibereze și să îi aducă mai aproape
de El.
În cele mai multe biserici și la conferințe, timpul alocat mesajului
variază între treizeci și cinci și patruzeci și cinci de minute. Prin
urmare, când vorbeam despre Momeala Satanei, reușeam să acopăr
un capitol sau, în cel mai bun caz, un capitol și jumătate. Aceasta
însemna că nouăzeci la sută din mesaj nu ajungea la oameni decât
dacă aceștia cumpărau (și citeau) cartea. Cei care făceau pasul acesta
reprezentau doar a cincea parte dintre persoanele prezente.
Din frustrarea aceasta a rezultat o idee, la patru sau cinci ani după
publicarea cărții: ce-ar fi să concepem un material pentru studierea
cărții? Puteam preda doisprezece lecții video de câte treizeci de
minute, acoperind astfel adevărurile esențiale din fiecare capitol.
Acum oamenii puteau avea acces la întregul mesaj, fie în grupuri, fie
individual, nu doar citind cartea, ci și urmărind-o și auzind-o. Lucrul
acesta urma să extindă eficiența mesajului. Puteam pregăti întrebări
de discutat pentru grupuri sau individual, oferind astfel Duhului
Sfânt oportunitatea de a pătrunde mai adânc și de a face mesajul mai
aplicabil pentru fiecare persoană în parte.
Am discutat ideea cu echipa noastră. Unul dintre membrii ei a

sugerat să căutăm o companie axată pe educație, care să conceapă un
caiet devoțional de lucru pentru cei ce studiau materialul, precum și
un manual al liderului, care să însoțească cele doisprezece episoade
video. Studiul acesta putea fi folosit într-o varietate de contexte.
Am găsit un producător care prestase asemenea servicii pentru mai
bine de două mii cinci sute de clienți, inclusiv pentru unele dintre cele
mai mari firme din Statele Unite. I-am cerut foarte direct să nu facă
treaba de mântuială, să nu facă vreun compromis în privința calității
și să fie foarte inovator. Ținta urmărită de noi era să fim cu ani înaintea
epocii noastre în ce privește stilul și tehnologia. Ca o paranteză, am
avut privilegiul de a face un studiu biblic pentru personalul unuia
dintre președinții Statelor Unite. Când am intrat în aripa de vest a
Casei Albe, nu am putut să nu observ excelența. În ziua aceea, mi-a
trecut prin minte gândul: toate acestea îl reprezintă pe președintele
Statelor Unite; noi, la Messenger International, Îl reprezentăm pe
Împăratul universului. Chiar dacă pusesem accentul de la bun început
pe excelență, am decis atunci că vom fi și mai hotărâți să nu sacrificăm
niciodată calitatea și să nu facem treaba de mântuială.
Odată ce materialul de studiu a fost gata de lansare, doi dintre
membrii echipei noastre au fost desemnați să lucreze cu normă
întreagă în a da telefoane (la începutul anilor 2000, aceasta încă
era cea mai bună cale de comunicare cu liderii). I-am instruit să ia
legătura cu fiecare biserică în care ajunseserăm noi în ultimii zece ani
și să îi informeze pe lideri despre studiul pregătit. Dorința noastră era
de a-i ajuta pe păstori în procesul uceniciei membrilor lor, întărind
în felul acesta biserica locală. În perioada respectivă, nu erau foarte
multe programe asemănătoare; ideea nu era încă prea răspândită.
Am fost foarte încântați văzând că ideea a fost bine primită de
lideri; efectul care a urmat a fost uluitor! În scurt timp, am primit
vești din partea multor biserici că numărul participanților a crescut
remarcabil, fie la grupele mici, fie la serviciile principale. Inițial am
crezut că numai liderii bisericilor mai mici de trei sute de oameni vor
folosi acest program pentru serviciile lor. Au fost însă și câteva biserici
cu mai mult de o mie de participanți care au folosit materialul video
la serviciile de duminica. Și ele au avut parte de creștere. Liderii ne
spuneau că oamenii lor le cereau să nu prezinte următoarea lecție în

timpul unui weekend în care era sărbătoare, fiindcă ei nu erau atunci
în oraș și nu vroiau să o piardă. Am primit rapoarte despre biserici al
căror număr de participanți s-a dublat și chiar s-a triplat.
Păstorii împărtășeau altor prieteni păstori ce se întâmpla în
bisericile și în grupele lor mici. Acum păstorii ne sunau pe noi,
dorind să obțină programul. În câțiva ani, am avut mii de biserici
implicate: peste douăzeci de mii de biserici în Statele Unite și peste
o mie în Australia. În biserica noastră, departamentul relațiilor cu
publicul a ajuns să numere șapte angajați cu normă întreagă. La biroul
nostru, continuau să curgă mărturiile despre vieți, familii și biserici
schimbate.
În următorii șapte ani, am realizat câte un program de studiu
pentru fiecare dintre cărțile importante lansate de organizația
noastră. În decursul următorilor doisprezece ani, am ajuns la peste
zece materiale diferite, care au fost folosite în biserici de pretutindeni
din Statele Unite și din Australia.
Această multiplicare a inclus un aspect pe care nu l-am prevăzut,
dar pe care urma să îl descoperim mai târziu. O mulțime de oameni
care nu ar fi cumpărat niciodată cartea și nici nu m-ar fi auzit pe
mine vorbind au ajuns acum să audă mesajele. Acești oameni făceau
parte din bisericile sau din grupele mici ai căror lideri au hotărât să
parcurgă cu ei materialele amintite.
„AI FOST CREDINCIOS”
Desigur, inima noastră a fost plină de recunoștință! Numărul cărților

vândute a ajuns acum de ordinul milioanelor, iar al materialelor
video la cel al sutelor de mii. Dar eu tot mă luptam cu nemulțumirea.
Știam că mesajele acestea erau adresate trupului lui Cristos și că aveau
menirea de a aduce mult rod, însă erau încă numeroși credincioși care
aveau nevoie de adevărurile pe care le transmiteau ele.
I-am cerut lui Dumnezeu privilegiul de a distribui gratuit mai
multe cărți decât vindeam. Știam că existau păstori, lideri și credincioși
pretutindeni pe glob care nu aveau resursele financiare necesare și nici
măcar posibilitatea de a cumpăra cărți. Existau nenumărate milioane

de credincioși în bisericile subterane din țările care nu permiteau
vânzarea de cărți creștine. Erau și mai mulți în țările care nu aveau
resursele necesare pentru a importa cărți.
Cum îi puteam ajuta?
Știam că nevoia era mare, dar contactarea acestor păstori și lideri
părea o sarcină imposibil de îndeplinit. Cu toate acestea, trebuia
să facem ceva. Am început să răspundem la orice ocazie care ni se
ivea. I-am spus directorului nostru internațional că, dacă vreun grup
de lideri dintr-o țară în curs de dezvoltare sau în care creștinii sunt
persecutați avea nevoie de cărți, le vom trimite în dar toate resursele
de care au nevoie sau vom acoperi cheltuiala tipăririi cărților în țara
lor.
Frustrarea a continuat să sporească, fiindcă nu am putut împlini
decât în mică măsură nevoia: între zece și douăzeci de mii de cărți
pe an. Numărul acesta părea ca o picătură într-un ocean, raportat la
nevoia de materiale pentru ucenicie, însă am continuat an după an,
folosind orice ocazie care ne ieșea în cale.
Apoi a urmat Ziua Eroilor din 2010 (în 31 mai). Lisa era în Anglia,
slujind la o conferință a femeilor. Eu tocmai terminasem de jucat o
rundă de golf. Am luat Biblia și am coborât în subsol, simțind îndemnul
de a citi cartea Daniel. În timp ce parcurgeam al doilea capitol, Duhul
lui Dumnezeu a umplut dintr-o dată subsolul casei noastre și am auzit
cuvintele acestea în inima mea: „Fiule, ai fost credincios cu privire la
tărâmul celor ce vorbesc engleza. Acum vreau să pui mesajele tale în
mâna fiecărui păstor și lider din lume.”
Prezența lui Dumnezeu a stăruit câteva minute. Copleșit și
surprins, am rămas nemișcat până când ea s-a ridicat. Am știut că
ziua aceea marca o schimbare. De atunci încolo nu urma doar să
folosim ocaziile care ni se iveau, ci de acum aveam un mandat divin:
acela de a căuta cu bună știință păstorii și liderii în nevoie, indiferent
de națiunea, de limba sau de situația lor financiară.
Ceea ce mi-a captat atenția în această întâlnire cu Duhul Sfânt
a fost folosirea cuvântului credincios. În vremea aceea, nu asociam
credincioșia cu „multiplicarea”, fiindcă adevărul acesta nu îmi
fusese încă revelat. Dacă eram întrebat care este definiția biblică a
credincioșiei, răspunsul meu nu ar fi inclus termenul multiplicare.

Cuvintele pe care mi le-a spus atunci Duhul Domnului în subsolul
casei noastre au constituit începutul deschiderii inimii mele pentru
înțelegerea acestui fapt. Știam că Dumnezeu îmi vorbise, dar tot mă
întrebam cum putea duce la bun sfârșit organizația noastră o sarcină
monumentală ca aceasta.
În perioada aceea, eram prieteni de multă vreme cu Rob Birkbeck,
care era angajat în lucrarea internațională a unui evanghelist renumit.
Rob era directorul senior al lucrării și una dintre responsabilitățile
lui era de a tipări și de a distribui cărțile evanghelistului, așa că avea
relații cu editurile și rețelele păstorilor din mai toate țările lumii. Rob
și-a pierdut slujba, fiindcă evanghelistul s-a pensionat. Eu și Lisa i-am
invitat pe Rob și pe Vanessa, soția lui, să se alăture echipei noastre,
fiindcă rămăseserăm de curând fără directorul nostru internațional.
Niciunul dintre noi nu și-a dat seama atunci care va fi impactul pe
care urma să îl aibă acest parteneriat.
Era în ianuarie 2011, când Rob și Vanessa, împreună cu liderii
principali ai lucrării noastre, se întâlneau în sala noastră de conferințe.
În cursul acelei întâlniri, am întrebat:
Câte cărți am oferit gratuit anul trecut păstorilor și liderilor din
alte țări?
Unul dintre membrii echipei a verificat situația anului precedent
și a răspuns:
Treizeci și trei de mii de cărți.
S-a gândit că va auzi un răspuns laudativ, însă al meu a fost opusul
celui așteptat. Am dat glas frustrării mele și am zis:
Situația e jalnică!
Apoi am izbucnit:
Anul acesta vom distribui gratuit două sute cincizeci de mii de
cărți păstorilor și liderilor din țările în curs de dezvoltare și celor în
care Biserica este persecutată.
În încăpere s-a lăsat o liniște de mormânt. Lisa mi-a spus mai
târziu că, în momentul acela, a simțit în gură gust de vomă! (Soția
mea are un simț al umorului nemaipomenit!)
În cele din urmă, directorul nostru executiv, care se întâmplă să fie
fiul nostru cel mai mare, a fost primul care a vorbit.
Tată, a zis Addison, ești sigur că vrei să distribuim atât de multe?

Da, o vom face, am răspuns cu toată inima.
El a continuat să mă provoace în următoarele douăzeci de minute.
A urmat un schimb de replici între noi, în fața tuturor celorlalți, care
au păstrat tăcerea. Addison a fost foarte respectuos, dar susținea cu
hotărâre că ținta mea era prea înaltă. În cele din urmă a izbucnit
frustrat:
Nu vreau să pun în fața echipei mele un țel nerealist!
Când l-am auzit, mi s-a umplut paharul. Am lovit cu pumnul în
masă și am declarat cu asprime:
Am spus că vom distribui gratuit două sute cincizeci de mii de
cărți anul ăsta.
În încăpere s-a lăsat tăcerea. Curând după aceea, întâlnirea s-a
suspendat și, la despărțire, niciunul dintre noi nu se simțea în largul
lui.
A doua zi dimineața, când eram singuri, fiul meu mi-a spus:
M-a deranjat un pic felul în care mi-ai vorbit.
Acum eram amândoi calmi și dornici de reconciliere.
Fiule, știi că apreciez aportul fiecărui membru al echipei noastre,
i-am răspuns. De obicei, cântăresc sugestiile și părerile tuturor înainte
de a lua decizia finală. Dar situația de ieri a fost diferită. Nu v-am
întrebat pe fiecare: «Credeți că ar trebui să distribuim gratuit două
sute cincizeci de mii de cărți?» Sau: «Câte cărți credeți că ar trebui să
distribuim anul viitor?» Am spus doar că vom face lucrul acesta! Dar
tu m-ai contrazis douăzeci de minute.
A recunoscut că așa era, dar m-a rugat calm un ultim lucru:
Tată, poți să te rogi în privința aceasta încă o zi? După aceea,
dacă tot crezi că trebuie să o facem, echipa noastră va depune toate
eforturile ca să atingă ținta stabilită.
Sigur, o voi face, i-am răspuns.
Sincer să fiu, nu m-am rugat prea mult în privința aceasta! Am
rostit cu jumătate de gură o rugăciune, ca să îmi țin promisiunea,
dar știam deja, în urma întâlnirii din subsolul casei, că acesta era
pasul pe care trebuie să îl facem. Poate că mă veți întreba: „Ai avut
emoții?” Sigur că da. Am fost aproape îngrozit. Mi-am impus să nu
mă gândesc de unde aveau să vină resursele financiare necesare. Dacă
mi-aș fi lăsat gândurile să rătăcească în direcția aceea, aș fi fost îndată

de acord cu fiul meu și aș fi redus numărul cărților la unul care părea
„rezonabil”. Obiectivul de un sfert de milion de cărți părea imposibil
de atins, dar eu eram hotărât să urmez instrucțiunile primite. Știam
că fie vom avea parte cumva de o strategie creativă, fie de fonduri
primite în mod miraculos. Dumnezeu ni le-a asigurat și pe una, și pe
cealaltă.
Trei săptămâni mai târziu, eram într-o cameră de hotel din Florida,
lucrând la o nouă carte. Echipa noastră nu mă sună dimineața, când
scriu, fiindcă acelea sunt orele în care mă concentrez cel mai bine.
Mi-a sunat telefonul celular și am văzut că eram căutat de la birou.
Am răspuns, știind că era ceva urgent sau important. Am auzit la
celălalt capăt o atmosferă jovială a unui grup. Aceiași oameni care
fuseseră de față la întâlnirea tensionată desfășurată cu trei săptămâni
în urmă se aflau acum în încăpere; păreau că sărbătoresc și râd.
Addison mi-a spus:
Tată, nu am trimis un comunicat oficial partenerilor noștri
financiari despre inițiativa de a distribui gratuit două sute cincizeci
de mii de cărți, dar unul dintre membrii echipei a stat de vorbă cu un
om pe care-l cunoaște și, când acesta a auzit despre planul nostru, s-a
angajat să susțină cu trei sute de mii de dolari proiectul acesta!
Donația cea mai consistentă pe care o primiserăm până atunci
pentru lucrarea noastră din partea unui individ fusese de cincizeci de
mii de dolari. M-am alăturat și eu celebrării!
După multe comentarii care exprimau bucuria și surpriza, le-am
spus tuturor:
Acum înțelegeți de ce am insistat atât de tare în întâlnirea de acum
trei săptămâni?
Fiul meu a răspuns râzând:
Tată, dacă ne spui să distribuim gratuit un milion de cărți, eu mă
alătur fără rezerve proiectului.
Ceilalți au spus la fel, de data aceasta din toată inima. Nu voi uita
niciodată dimineața aceea. Am închis telefonul și nu am mai fost
în stare să scriu. Tot ce puteam face era să străbat camera de hotel
de la un capăt la altul, spunând: „Îți mulțumesc! Îți mulțumesc! Îți
mulțumesc!” În tot acel timp, lacrimile îmi brăzdau obrajii. Nu
puteam vedea înaintea ochilor decât imaginea păstorilor și liderilor

care primeau resursele necesare uceniciei după care tânjeau atât de
mult.
Sunt atât de recunoscător pentru faptul că Addison a fost sincer și
m-a provocat. Mă bucur că nu și-a păstrat gândurile pentru sine, ci a
rostit ceea ce credeau mulți alții dintre cei aflați în încăpere. Probabil
că au auzit propriile preocupări articulate în cuvintele lui Addison,
iar gândurile acestea trebuiau să fie confruntate. Întreaga situație
ne-a făcut să înfruntăm temerile care se iviseră și care, dacă ar fi fost
lăsate să își urmeze cursul firesc, probabil ne-ar fi determinat să ne
schimbăm hotărârea și să rămânem în limitele posibilităților noastre.
Viziunea noastră s-ar fi ofilit și nu am mai fi primit un dar atât de
consistent și de generos. Poate am fi distribuit cincizeci de mii de cărți
sau am fi rămas indeciși. Noi am fixat un obiectiv și Duhul Sfânt l-a
auzit, iar apoi a mișcat inima acelui om, îndemnându-l să ne ofere un
dar extraordinar. Ca echipă, am înaintat spre un nou nivel al credinței.
În anul acela, prin harul lui Dumnezeu, am reușit să distribuim
271.700 de cărți păstorilor și liderilor din patruzeci și opt de țări.
Câteva dintre ele au fost Iran, Irak, Siria, Liban, Uzbekistan, Kazahstan,
Turkmenistan, Croația, Albania, Egipt, Vietnam, Myanmar,
Cambogia, China, Mongolia, Turcia, numeroase țări africane și altele.
În anii anteriori, distribuiserăm zeci de mii de cărți. Acum am ajuns
să depășim un sfert de milion. Eficiența acțiunii noastre a crescut de
peste opt ori. Slavă Domnului! Aceasta este o mare multiplicare!
ALTE NEMULȚUMIRI
Puteau apărea și alte nemulțumiri?

În mai 2011, la patru luni după confruntarea intensă din sala de
ședințe, eu și Rob ne aflam în Beirut, capitala Libanului, slujind unor
păstori și lideri care veniseră de pretutindeni din Orientul Mijlociu.
În timpul întâlnirilor, Rob a venit și mi-a spus:
Este aici un păstor din orașul irakian Irbil, care ar dori să petreacă
puțin timp cu tine. Ai vrea să îl întâlnești?
Bineînțeles că da!
Rob a aranjat să ne întâlnim în holul hotelului. Păstorul era tânăr;

avea în jur de treizeci și cinci de ani, iar în ochii lui ardeau pasiunea
și dorința. Mi-am dat seama că lua în serios zidirea Împărăției. Era
îmbrăcat pentru slujire și lămpașul lui strălucea cu putere! Călătorise
din Irbil animat de scopul de a fi întărit de învățătura primită și de
întâlnirile acelea. Am înțeles numaidecât că era un lider progresist
și inovator, care știa cât de important era să fie relevant pentru cei
pierduți.
Întâlnirea noastră a început într-o atmosferă relaxată, cu o
discuție tihnită. Însă, în cele din urmă, conversația noastră a devenit
mai serioasă și, la un moment dat, interlocutorul meu mi-a zis:
Pastore Bevere, eu te privesc ca pe un părinte spiritual. Citesc tot ce
scrii. (În limba lui era tradus un număr limitat de titluri, însă el putea
citi în engleză.) Îmi folosesc cardul de credit să descarc materiale de
pe site-ul Messenger International…”
În clipa aceea, mi s-au înmuiat picioarele. Nu mai țin minte prea
mult din ce am mai discutat. Mintea mea striga: „Mă uit la un păstor
dintr-o țară devastată de război, cum e Irakul, iar el e nevoit să își
întrebuințeze cardul ca să aibă acces la materiale de pe site-ul nostru?”
De-abia așteptam să rămân singur cu Domnul să Îi vorbesc despre
această nevoie cronică.
După ce ne-am luat rămas bun, m-am dus direct în camera mea
de hotel și am închis ușa. Eram atât de frustrat, încât am strigat:
„Doamne, trebuie să îmi arăți cum să duc mesajele pe care mi le-ai
încredințat la păstorii și liderii de pe glob care au nevoie de ele.” Nu
îmi păsa cine se afla în camera alăturată. Trebuia să aud care era
strategia cerului pentru îndeplinirea însărcinării date de Dumnezeu
de a oferi resurse acelor lideri.
Nu după multe zile de la acele momente intense de rugăciune,
s-a conturat o idee. Ea privea o strategie care urma să sporească mult
eficiența lucrării noastre; de fapt, eficiența ei avea să crească exponențial,
fără multă muncă sau cheltuieli suplimentare semnificative.
Era o idee strălucită… și în spatele ei nu putea fi decât înțelepciunea
lui Dumnezeu. Era atât de simplă, dar nu ne gândiserăm până atunci
la ea. Citiți mai departe!
MEDITAȚI
M E D ITAȚ I
1. Frustrarea sau nemulțumirea pot juca deseori rolul de

catalizator care stârnește credinţa noastră în ce privește
multiplicarea. Vă provoacă Dumnezeu să creșteți într-o
sferă anume a vieții voastre? Dacă da, în ce fel răspundeți
imboldurilor Lui?
2. Dacă nemulțumirea izvorăște din ceea ce vă lipsește vouă,

ea nu este plăcută lui Dumnezeu. Pe de altă parte, dacă
ea se concentrează asupra nevoilor altora și asupra zidirii
Împărăției, este plăcută Domnului. Care este elementul
asupra căruia se concentrează nemulțumirea voastră?
3. Gândiți-vă la experiența mea legată de distribuirea celor

două sute cincizeci de mii de cărți. De ce este vitală credinţa
pentru a ne însuși promisiunile lui Dumnezeu și a ajunge
la niveluri noi ale multiplicării? De ce este important să Îi
dați ascultare lui Dumnezeu chiar și atunci când alții nu
sunt de acord cu voi?
D a c ă n u ș t i ț i c e s ă f a c e ț i , r u g a ț i -vă
Ta tă l u i . L u i Î i p l a c e s ă vă a j u te .
— Iacov 1:5, MSG

8
Idei strategice
C
u fiecare an ce trece, devin tot mai convins de valoarea uriașă a
unei idei strategice inspirate. Adesea noi așteptăm ca purtarea
de grijă și intervenția lui Dumnezeu să aibă loc fără un plan
strategic tactic, însă de cele mai multe ori lucrurile nu se petrec așa.
Ideile strategice inspirate de Dumnezeu sunt cele care apar și schimbă
situația! Găsim numeroase ilustrații biblice în privința aceasta, dar
haideți să menționăm doar câteva în sprijinul acestei realități:
• Ideea strategică de a arunca o bucată de lemn în apa amară,

pentru ca milioane de oameni să poată bea din ea (vezi Exodul
15:22-25).
• Altă idee inspirată de a lovi stânca, făcând astfel să curgă din
ea apa de care avea nevoie poporul (vezi Exodul 17:5-6).
• Ideea strategică de a mărșălui o dată pe zi în jurul zidurilor
impenetrabile ale unei cetăți puternice, timp de șase zile. În
a șaptea zi, a urmat altă idee strategică: aceea de a mărșălui
de șapte ori în jurul cetății, sunând din trâmbițe și în final
strigând tare. Toate acestea i-au ajutat pe israeliți să intre în
oraș și să îl cucerească (vezi Iosua 6).
• Ideea strategică de a identifica războinicii de seamă, punând
zeci de mii de oameni să bea apă dintr-un pârâu, iar apoi
separându-i pe cei care priviseră în jos de cei care își păstraseră
privirea ațintită asupra câmpului de luptă (vezi Judecători
7:4-6).
• Ideea strategică de a nu ataca direct dușmanul, ci de a-l încercui

prin spate și de a aștepta auzul unui vuiet de pași în vârful
duzilor, semnalând astfel ajutorul dat de Domnul în lupta
purtată (vezi 2 Samuel 5:22-25).
• Ideea strategică de a cere unei văduve și fiului ei, în timpul
foametei, să îl hrănească pe profet cu ultima lor masă, în loc
să o mănânce ei înșiși; ascultarea celor doi a făcut ca ei să nu
moară de foame, cum li s-a întâmplat multor alte familii (vezi
1 Împărați 17:8-15).
• Ideea strategică de a cere unei văduve înglodate în datorii, care
era pe cale și își piardă cei doi fii, ceea ce avea în casă. Femeii
i s-a cerut apoi să împrumute vase goale de la alții și să toarne
în ele tot ce îi mai rămăsese (puțin untdelemn), ca să umple
vasele; apoi a vândut untdelemnul și și-a plătit datoriile (vezi
2 Împărați 4:1-7).
• Ideea strategică de a trimite un ofițer bolnav să se scufunde
de șapte ori în râul Iordan, ca să fie pe deplin vindecat (vezi 2
Împărați 5:1-19).
• Ideea strategică de a trimite o echipă de laudă și închinare
înaintea oștirii, fapt care a dus la o victorie nemaipomenită
(vezi 2 Cronici 20:21-26).
• Ideea strategică de a consuma legume în locul mâncărurilor
bogate ale împăratului, pentru ca tinerii evrei să fie mai
sănătoși, mai bine hrăniți și pentru a se remarca între cei mai
aleși tineri din țară (vezi Daniel 1:8-16).
• Ideea strategică de a folosi vasele pentru apă și apa scoasă
proaspăt pentru a obține cel mai bun vin, care a salvat un
ospăț de nuntă (vezi Ioan 2:6-10).
• Ideea strategică de a lua prânzul unui copil, de a-l binecuvânta,
de a-l frânge și a-l împărți pentru a hrăni mii de oameni (vezi
Matei 14:13-21).
• Ideea strategică de a scuipa și de a face tină pentru a o pune
apoi pe ochii orbului. Acestuia i s-a spus apoi să meargă să se
spele și astfel și-a recăpătat vederea (vezi Ioan 9:6-7).
IDEI STRATEGICE 119
• Ideea strategică de a nu părăsi o corabie pe cale să se scufunde,

fapt care l-a făcut pe Pavel să scape cu viață (vezi Fapte
27:21-44).
În fiecare caz, ideile inspirate au determinat intervenția divină.

Observați ideea comună prezentă în fiecare dintre evenimentele
enumerate? Strategiile au cerut oamenilor să folosească ceea ce aveau
deja, cum ar fi resursele disponibile sau repoziționarea lor. În fiecare
caz, purtarea divină de grijă a intervenit, împletită cu ceea ce le era
familiar oamenilor. Cu alte cuvinte, elementul cheie care a dus la
miracolul necesar nu a apărut în mod magic. Dumnezeu dă adesea
strategii folosind obișnuitul într-un mod neobișnuit, pentru a obține
rezultate neobișnuite. Faptul acesta subliniază importanța pe care o are
o idee inspirată. Scriptura ne spune: „Cel mai important lucru pe care
îl poți face este să dobândești înțelepciunea” (Proverbe 4:7, GNT). O
formă a înţelepciunii divine este o idee strategică, iar vestea bună este
că Dumnezeu nu ne refuză înțelepciunea. Când ne confruntăm cu
provocări neobișnuite, apostolul Iacov ne învață să procedăm astfel:
Dacă aveți nevoie de înțelepciune [de o idee strategică],

cereți-o Dumnezeului nostru darnic și El v-o va da.
El nu vă va mustra fiindcă ați cerut. (Iacov 1:5, NLT,
clarificarea din paranteză aparține autorului)
Dumnezeu vă va limpezi ce aveți de făcut, fără să vă refuze înțelepciunea

Lui sau să o ascundă de voi. Aceasta este promisiunea Sa.
Există însă două condiții care trebuie să fie întrunite pentru a
primi o idee strategică inspirată:
Asigurați-vă că cereți împuterniciți de o credință

încrezătoare, fără să vă îndoiți că veți primi. Căci
omul șovăitor crede în clipa aceasta și se îndoiește în
următoarea. Un om nehotărât seamănă cu valurile
mării, tulburate și împinse de vânt încoace și încolo.
Când aveți inima împărțită și când sunteți nestatornici,
deveniți instabili. Vă puteți aștepta oare să primiți ceva
de la Domnul când sunteți în starea aceasta? (Iacov

1:6-8, TPT)
Trebuie să cerem cu o credință încrezătoare; noi nu sperăm, ci ne

așteptăm să primim o idee tactică. În același timp, cererea noastră
trebuie să fie însoțită de pasiune, adică să ne dorim cu disperare să
primim ceea ce dorim. Cererea noastră nu are în spate o atitudine
letargică, de felul: „Dacă primesc, foarte bine; dacă nu primesc, nu e
nicio problemă.” Cererea e caracterizată de sentimentul disperării și
de hotărârea fermă de a primi.
Ideea strategică este un dar de la Dumnezeu și, odată primită, ea va
deschide înaintea noastră un alt tărâm al eficienței. Ea împuternicește
multiplicarea.
O IDEE INSPIRATĂ, STRATEGICĂ
Când m-am întors la hotelul unde eram cazat în Beirut, nu m-am

dus în camera mea să mă rog în tăcere; pur și simplu nu am putut.
Nu știam ce să fac, eram în pană de idei și știam că Dumnezeu îmi
încredințase responsabilitatea de a asigura resurse acelor păstori
nevoiași și însetați. Nu obișnuiesc să strig în camerele de hotel, dar,
sincer să fiu, în ziua aceea nu mi-a păsat cine mă auzea. Am strigat
cu disperare, cerând strategia (înțelepciunea) de a multiplica eficiența
noastră. După câtva timp petrecut în rugăciune intensă, inima mea
a fost umplută de pace. Am știut că cererea mea fusese auzită, m-am
simțit ușurat, iar apoi am crezut că răspunsul va veni. Recunoștința
mi-a umplut ființa, cu toate că nu aveam încă un plan sau o idee
strategică.
După câteva zile, mi-a venit în minte următorul gând: noi investim
atât de mult timp, bani și energie pentru a tipări și distribui aceste cărți,
dar fiecare lider primește un singur material. De ce să nu facem ce am
făcut cu ani de zile în urmă în limba engleză? De ce să nu realizăm un
program întreg disponibil pentru lideri și în alte limbi? În felul acesta,
eficiența noastră va spori!
IDEI STRATEGICE 121
Dar tot rămânea o provocare uriașă de depășit; cum puteam tipări

și distribui atât de multe materiale? Chiar dacă am fi plătit pentru
tipărirea întregului program, în majoritatea țărilor care constituiau
obiectivul nostru, distribuitorii ar fi avut de dus mai multe kilograme
de materiale decât puteau purta, fiindcă o mare parte a distribuirii
avea loc în jungle, în locuri muntoase, în deșerturi sau pe cursurile
râurilor, unde accesul este dificil. Deseori, în regiunile acestea nu
există drumuri asfaltate.
În plus, în țările potrivnice creștinismului, curierii ar fi fost
identificați cu ușurință de autoritățile ostile și materialul ar fi fost
confiscat.
Am continuat să mă rog și să mă gândesc la toate acestea; după
o vreme, mi-a venit ideea de a pune întregul material de studiu pe
un DVD-ROM. Însă planul acesta ridica două întrebări: se pricepeau
păstorii și liderii din țările țintă să folosească un computer? Dacă
răspunsul era afirmativ, puteau citi computerele lor un DVD-ROM?
Altă chestiune care trebuia verificată era dacă pe un DVD-ROM era
suficient spațiu pentru toate datele necesare unui studiu complet.
Eram nerăbdător să aflu, așa că l-am abordat mai întâi pe Rob.
El era cel mai informat în legătură cu abilitățile tehnice ale celor din
țările vizate de noi, întrucât călătorise în peste o sută șaizeci de state.
L-am întrebat:
Folosesc păstorii și liderii din cele mai multe țări, chiar și din cele
sărace, computerele?
Cei mai mulți da; sunt și unii care nu le folosesc.
Computerele lor pot citi un DVD-ROM? Dacă da, cât material
putem pune pe un DVD-ROM?
Rob s-a luminat și a zis:
Da. În ce privește a doua întrebare, presupun că destul de mult!
Atunci i-am prezentat ideea:
Putem pune în interiorul cărții, pe coperta din spate, un
DVD-ROM?
Da, mi-a răspuns el cu entuziasm.
Cu cât ar crește costul pe carte dacă am face asta?
Rob s-a informat și mi-a dat răspunsul două zile mai târziu:
Am vești grozave. În ce privește costul mediu pentru tipărirea și

distribuirea unei cărți, ne-ar costa doar cu 5% mai mult să adăugăm
un DVD-ROM.
Eram încântat, dar încă rezervat, neștiind câtă informație încăpea
pe un DVD.
Dar iată care e vestea cu adevărat bună, mi-a zis Rob. Putem pune
pe un DVD nu doar întregul program de studiu, ci și cartea în format
audio, alte două sau trei cărți, un Nou Testament și un document PDF
(pentru tipărirea mai multor cărți, dacă păstorul local se pricepe la
asta)!
Jubilam de bucurie și ne simțeam plini de energie, ca să nu spun
mai mult. Pașii aceștia au dus la altă idee strategică. Și aceasta era
condiționată de dotările tehnice din țările unde vroiam să semănăm
sămânța. Am întrebat:
În țările acestea, cei mai mulți oameni au acces la internet?
În majoritatea țărilor, da, mi-a răspuns Rob.
Ce ar fi să dezvoltăm un website care să conțină toate aceste
resurse traduse? Hai să îi dăm un nume care să nu bată la ochi sau
să trădeze faptul că e creștin; în felul acesta, autoritățile care se opun
învățăturilor biblice nu îl vor bloca. Putem tipări adresa site-ului pe
prima pagină a cărții și le putem spune păstorilor sau liderilor să își
încurajeze oamenii să descarce gratuit toate aceste resurse de pe site,
astfel ca toată biserica să le poată parcurge împreună.
Eram ca doi copii ajunși într-un magazin cu dulciuri: încântarea
noastră nu cunoștea margini. Ne-au venit și alte idei menite să
întărească strategia.
După ce am făcut toate calculele, am constatat că, datorită
cantităților mari, pregătirea și distribuirea acestor seturi pentru
lideri ne-ar fi costat în jur de patru dolari bucata. Echipa noastră de
la Messenger International avea abilitățile necesare pentru realizarea
website-ului.
Echipa noastră a înțeles curând că această idee venită din cer ne
oferea potențialul de a învăța, a pregăti și a întări congregații întregi
sau grupuri mici, nu doar liderii, la nivel individual. Multe sate mici
de pe glob au o singură biserică, iar aceasta însemna că puteam avea
IDEI STRATEGICE 123
un impact semnificativ asupra unei întregi comunități cu doar câțiva

dolari. Ce investiție profitabilă! Erau toate acestea posibile?
Cu ocazia următoarei întâlniri a liderilor de departamente, am
împărtășit viziunea aceasta. Entuziasmul a devenit molipsitor. Fiecare
membru al echipei a fost cuprins de bucurie și s-a umplut de energie
la auzul planului. Am declarat cu pasiune:
Nu contează dacă durează zece ani, douăzeci sau oricât de mulți;
vom întinde o mână și vom ajuta fiecare lider de pe planetă cu resursele
pe care ni le-a încredințat Dumnezeu.
O lună mai târziu, un om de afaceri din Texas a sunat la noi la
birou. A cerut o întrevedere de un sfert de oră cu mine și cu Lisa. El
și soția lui au venit cu avionul până în Colorado. În timpul întâlnirii
noastre, a început să plângă. Ne-a spus tremurând, printre lacrimi:
Știu ce faceți! Știu că îi întăriți cu resursele voastre pe păstorii
din locuri îndepărtate și izolate. Vreau să iau și eu parte la proiectul
vostru.
Apoi a pus un cec pe masă. Era să cad de pe scaun; suma scrisă pe
el era de șapte sute cincizeci de mii de dolari.
În următoarele câteva luni, am realizat site-ul și am lucrat cu
sârguință la implementarea proiectului „setul liderului” în diferite
țări și regiuni ale lumii. Făceam o singură plată pentru costul
traducerii în fiecare limbă a materialului care includea cartea, studiul
corespunzător și alte cărți care erau adăugate pe DVD-ROM. Rob a
angajat și a condus echipe alcătuite din cei mai buni traducători în
numeroase limbi. Cele două donații generoase, care au însumat peste
un milion de dolari, au acoperit nevoia financiară pentru primul an.
IDEEA FORMĂRII UNEI ECHIPE
Să ne întoarcem în timp în luna ianuarie a anului 2011 și la zilele care

au urmat hotărârii de a distribui gratuit două sute cincizeci de mii de
cărți. Cele două donații mari nu fuseseră încă făcute și mă bucur că
lucrurile au decurs astfel, fiindcă lipsa fondurilor a devenit catalizatorul
care ne-a împins să Îl căutăm pe Domnul în fiecare dimineață, cerând
o strategie. Aveam nevoie de un plan pentru comunicarea viziunii și
apoi trebuia să formăm o echipă uriașă, alcătuită din bărbați și femei

care să contribuie cu dărnicia lor pentru sprijinirea unei inițiative de
asemenea dimensiuni. Prin realizarea ei, puteam oferi resurse fiecărui
păstor și lider, indiferent ce limbă vorbeau, unde se găseau sau ce
situație financiară aveau.
După câteva dimineți petrecute în rugăciune, Duhul Sfânt a șoptit
inimii mele: „Fiule, ești bine cunoscut pentru dragostea ta pentru
golf. Folosește-o ca să strângi. Eu voi trimite oamenii potriviți să se
alăture echipei și să susțină misiunea.” Gândurile mele s-au îndreptat
numaidecât spre faptul că avem unul dintre cele mai frumoase
hoteluri din țară în Colorado Springs, hotelul Broadmoor, care are în
preajmă și două terenuri profesioniste de golf. Așa că am stat de vorbă
cu Addison și cu Lisa despre planul acesta.
Ei m-au ascultat și apoi m-au întrebat:
Când vom organiza evenimentul?
Haideți să-l facem vara asta, am răspuns eu.
Ne temeam că s-ar putea să nu ne ajungă timpul pentru toate
pregătirile. Vom găsi oare suficiente camere libere la hotel, care se
întâmplă să fie hotelul catalogat de cel mai mult timp în lume ca unul
de cinci stele și cinci diamante? De obicei, e rezervat cu ani de zile în
avans, iar noi aveam nevoie de el în perioada de vârf a sezonului. Altă
preocupare era legată de potențialii noștri invitați, care se prea putea
să își fi făcut deja planurile pentru vara aceea.
Fiul meu a început să se intereseze și, două zile mai târziu, a venit
cu vestea:
Tată, toată vara e rezervată, cu excepția unei săptămâni. Putem
rezerva în jur de o sută de camere și s-a nimerit că tocmai în săptămâna
aceea tu și mama sunteți acasă.
Haide să-l rezervăm! am spus eu fără să stau pe gânduri.
El m-a prevenit:
Va trebui să semnăm un contract și vom fi obligați să îl respectăm.
Reușim să umplem camerele?
M-a luat din nou gura pe dinainte și am zis:
Camerele vor fi pline.
Nu vroiam să mă gândesc prea mult la detalii și să mă conving
apoi singur să abandonez planul. Știam că în Statele Unite erau multe
IDEI STRATEGICE 125
biserici și numeroși oameni de afaceri cărora le-ar fi plăcut să susțină

această inițiativă. I-am sunat pe toți cei la care m-am putut gândi și
toată lumea a fost dornică să participe. În două luni aveam suficiente
cupluri pentru a umple camerele rezervate.
În timp ce organiza evenimentul, echipa noastră a hotărât să nu
facă din el doar un turneu de golf, ci o experiență memorabilă. Am
decis ca totul să fie făcut cu excelență și conceput în așa fel încât zilele
acelea să fie plăcute mai cu seamă pentru soțul sau soția care nu juca
golf. Lisa urma să găzduiască niște întâlniri speciale pentru femei. La
sosire, am plănuit să dăruim câte un coșuleț frumos, plin cu gustări și
alte cadouri pentru fiecare familie. Oaspeții noștri aveau să se bucure
de mese spectaculoase, de experiențe deosebite, unice pentru hotelul
Broadmoor, de sesiuni pe tema conducerii, de premii de maximă
calitate pentru toți participanții, toate acestea pentru a ne exprima
recunoștința fiindcă se alăturau echipei.
Prima Cupă Messenger a avut loc la sfârșitul lui iunie 2011. Înainte
de începerea evenimentului, am sunat mai mulți sportivi și muzicieni
renumiți, pe care i-am întrebat dacă puteau dona obiecte cu autograful
lor. Am implicat, de asemenea, alte afaceri care să ofere obiecte sau
experiențe deosebite. Am făcut o licitație cu toate acestea în cadrul
unui banchet. Am strâns trei sute patruzeci și ceva de mii de dolari cu
ocazia primului turneu, însă lucrurile păreau puțin stângace. Încă nu
descoperiserăm cea mai bună strategie pentru împărtășirea viziunii.
În toamna aceea, unul dintre membrii echipei noastre a avut altă
idee inspirată. În timp ce planificam al doilea turneu anual, care urma
să se desfășoare în vara lui 2012, el a spus:
Noi licităm o minge de baseball cu autograf, o cască de fotbal, o
chitară semnată și așa mai departe. Când scoatem la licitație aceste
obiecte, nu finanțăm în întregime nici materialele necesare unei
singure țări. Haideți să nu mai licităm un obiect, ci o țară. Valoarea
unei țări e mult mai mare.
Ne-a plăcut mult ideea, însă ea nu s-a oprit aici. El a continuat:
La evenimentul acesta participă oameni foarte competitivi, așa că
haideți să facem un clasament și, în timp ce ei finanțează diferite țări,
contribuțiile lor se cumulează pe tabela turneului, iar apoi vom dărui
mingi, chitare și alte premii celor care au donat cel mai mult pentru a
sponsoriza țările vizate.
Ideile creative au continuat să curgă. La un moment dat, am
protestat, zicând:
Nu îmi place să tărăgănăm licitațiile; câteva minute de tăcere pot
părea o veșnicie. Haideți să folosim un ceas, să acordăm oamenilor
un interval scurt, să zicem de treizeci și cinci de minute, și să le
spunem participanților noștri că, odată ce timpul s-a scurs, licitația
se va încheia. Orice țară al cărei proiect nu este finanțat va rămâne
pe dinafară. În felul acesta vom transmite ideea caracterului urgent al
obiectivului de atins.
Odată ajunși aici, îngăduiți-mi să definesc pe scurt un proiect.
El implică două elemente: în primul rând, cheltuiala traducerii și
interpretării tuturor componentelor tipărite, audio și video ale setului
pentru lideri, care costă în jur de 17.500 de dolari pentru fiecare limbă.
În al doilea rând, costul tipăririi și distribuirii într-o țară a cărților sau
seturilor pentru lideri. În fiecare țară sunt între 5.000 și 40.000 de
lideri. Media celor mai multe țări este între 5.000 și 10.000 de lideri,
iar cheltuiala pe care o implică realizarea de materiale pentru ei se
ridică la 20.000-40.000 de dolari.
În cursul întâlnirilor ulterioare, în cadrul echipei s-au conturat
noi idei menite să îmbunătățească experiența, să comunice viziunea
și să facă un succes din acest al doilea eveniment. În timpul licitației
din acel an, sumele cu care participanții s-au angajat să contribuie
au fost duble față de anul precedent. Peste cincizeci de proiecte au
fost finanțate înainte de încheierea timpului alocat licitației. Avântul a
sporit și, un an mai târziu, cu ocazia celei de-a treia Cupe Messenger,
am strâns peste 1,3 milioane de dolari, pentru finanțarea multor altor
proiecte.
În fiecare an, strigătul după resurse a sporit. Delegații tot mai
multor țări au luat legătura cu Rob, cerând ca oamenii lor să aibă
parte de resurse. În cele din urmă, numărul proiectelor a trecut de o
sută și, la cea de-a șasea Cupă Messenger, am ajuns la o sută patruzeci
de proiecte și peste două milioane strânse. În al nouălea an, am
fost martorii strângerii unei sume de aproape trei milioane, pentru
finanțarea a aproape două sute de proiecte!
IDEI STRATEGICE 127
Până la data lansării acestei cărți, la finalul anului 2020, Cupa

Messenger a oferit peste treizeci de milioane de resurse păstorilor și
liderilor din peste o sută de țări, în mai mult de o sută douăzeci de
limbi. În tot acest răstimp, am fost cu toții inspirați de unul dintre
eroii mei, Andrew Carnegie. El este unul dintre cei mai cunoscuți
filantropi ai lumii, care a donat cea mai mare parte a averii sale.
Raportat la valoarea de astăzi a banilor, Carnegie a donat miliarde de
dolari unor proiecte de caritate! O mare parte a acestei sume a fost
alocată construirii de biblioteci publice. De fapt, între anii 1883-1918,
el a construit peste două mii cinci sute de biblioteci, majoritatea aflate
în patruzeci și șapte de state din SUA.
Dați-mi voie să vă adresez o întrebare care vă va pune pe gânduri:
în ce perioadă au devenit Statele Unite ale Americii o putere mondială?
Între anii 1883-1925, adică în același interval în care a construit
Carnegie bibliotecile! Eu cred că facilitarea accesului publicului la
cunoaștere a contribuit la afirmarea Americii ca lider mondial.
Acest principiu se aplică și în domeniul cunoștințelor spirituale!
Dumnezeu declară:
Poporul Meu piere din lipsă de cunoștință. (Osea 4:6)
Poporul Meu a plecat în robie din cauza lipsei de

cunoștință. (Isaia 5:13, NKJV)
După mulți ani de slujire, a devenit evident că modul cel mai eficient
de transformare a unui sat sau a unui oraș nu este de a construi o
clădire de biserică. Faptul acesta nu face decât să țină conducerea
locală dependentă de noi. Suntem mult mai eficienți atunci când
oferim liderilor locali cunoștințele spirituale care îi vor împuternici
să influențeze satul, orașul sau metropola lor. Aceste cunoștințe
contribuie la întărirea credinței necesare pentru dezvoltarea și
susținerea lucrării care, dacă e nevoie, va include mai apoi clădiri și
alte resurse.
În cazul inițiativei noastre strategice privitoare la resurse, realitatea
uimitoare este că o clădire de biserică ar putea costa zeci de mii de
dolari. Setul de materiale pentru lideri, care conține resurse de sute de

dolari, ne costă mult mai puțin!
Deceniul în care am distribuit bisericilor aflate în dezvoltare setul
pentru lideri a fost, fără îndoială, perioada de care m-am bucurat cel
mai mult în cei patruzeci de ani de lucrare. Îmi place să fac parte
dintr-o echipă de oameni pe care îi unește pasiunea și viziunea de
a face ucenici din toate neamurile (vezi Matei 28:19-20). Prin faptul
că ne-am unit, am realizat nespus mai mult decât ar fi putut înfăptui
fiecare separat. Acest efort exemplifică într-adevăr cuvintele: „Cinci
dintre voi vor urmări o sută și o sută dintre voi vor urmări zece mii”
(Leviticul 26:8). (Faptul acesta ilustrează altă componentă cheie a
multiplicării: strângerea laolaltă, pe care o vom aborda într-un capitol
ulterior.)
Chemarea noastră la reunirea eforturilor în vederea slujirii altora
are în centru următoarea pildă a lui Isus:
Când dai un prânz sau o cină, să nu chemi pe prietenii

tăi, nici pe frații tău, nici pe neamurile tale, nici pe
vecinii bogați, ca nu cumva să te cheme și ei la rândul
lor pe tine și să iei astfel o răsplată pentru ce ai făcut.
Ci, când dai o masă, cheamă pe săraci, pe schilozi, pe
șchiopi, pe orbi. Și va fi ferice de tine, pentru că ei n-au
cu ce să-ți răsplătească; dar ți se va răsplăti la învierea
celor neprihăniți. (Luca 14:12-14)
Poate că liderii în viața cărora am investit nu sunt infirmi, șchiopi sau

orbi, dar legătura noastră cu această pildă este aceea că ei nu ne pot
răsplăti. Dacă eu slujesc la o biserică sau la o conferință din Statele
Unite, gazdele îmi spun „Mulțumesc”, trimițând un onorariu sau o
colectă în contul organizației Messenger International. Liderii din
țările în care am investit noi nu pot face lucrul acesta. Toți membrii
echipei noastre (susținători din lumea afacerilor, lideri de biserici și
personalul nostru angajat) înțeleg că avem un mare privilegiu: de a
dărui fără a aștepta în schimb o răsplată din partea celor pe care i-am
ajutat.
Cu câțiva ani în urmă, am călătorit împreună cu Lisa până în
capitala Armeniei, orașul Erevan, unde se strânseseră la o conferință
IDEI STRATEGICE 129
mii de lideri de pretutindeni din Orientul Mijlociu. În timp ce ne

aflam acolo, ne-am adunat într-o sală separată cu păstori din Iran,
Afganistan, Siria și alte asemenea țări. Înăuntru nu erau camere de
filmat și identitatea celor prezenți a fost păstrată secretă. Prezența lui
Dumnezeu era puternică și în mintea mea stăruia gândul: „Liderii
aceștia ar trebui să ne vorbească nouă, nu eu și Lisa să le vorbim lor.”
La un moment dat, am spus:
Voi toți ne vedeți pe mine și pe Lisa ca pe niște eroi. Însă nu John
și Lisa Bevere, ci oamenii de afaceri și bisericile au dăruit milioane de
dolari ca să vă binecuvânteze cu aceste resurse. Ei sunt adevărații eroi.
În momentele acelea, lacrimile ne-au copleșit și am plâns cu toții.
După întâlnire, un păstor iranian m-a întrebat:
Cum pot da oamenii sume atât de mari de bani pentru unii pe
care nu i-au întâlnit niciodată?
Poate că răspunsul meu a sunat prea simplist, dar era adevărat:
Dragostea lui Dumnezeu din inima lor îi îmboldește să o facă.
Lacrimile s-au ivit din nou.
O MULTIPLICARE ȘI MAI MARE
În anul 2019, ne-am dat seama că site-ul nostru destinat distribuirii

de resurse avea anumite limitări. Fusese potrivit pentru 2011, când
îl concepuserăm, însă folosirea lui era acum stângace și limitată. De
exemplu, site-ul era prea greu de accesat de pe un telefon inteligent.
Lisa, mulți dintre membrii echipei noastre și eu călătoriserăm în
multe țări sărace și instabile. Nu am putut să nu observăm că, deși
oamenii trăiau în corturi, în colibe de lut sau în barăci încropite din
placaj, majoritatea aveau un smartphone. Se estimează că, până în
2020, peste cinci miliarde de oameni vor avea telefoane inteligente.
După numeroase călătorii, a devenit clar că în curând va fi
posibil, dacă nu era deja, să ajungem la orice om de pe planetă prin
intermediul comunicării online. Am simțit încă o dată că trăiam un
așa-numit moment al „drumului roman” din istorie.
Dați-mi voie să vă explic pe scurt la ce mă refer: Scriptura
afirmă că Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Lui „la împlinirea vremii”
(Galateni 4:4). „Împlinirea vremii” include multe aspecte. Un element

important al „vremii potrivite” era acela că Evanghelia urma să fie
răspândită în lumea cunoscută. În anul 312 î.Hr., romanii au început
să construiască drumuri și să deschidă căi navale care străbăteau
lumea cunoscută. În momentul în care Isus a spus: „Mergeți în toată
lumea”, aceste drumuri erau deja consacrate. Ele asigurau mijloacele
necesare pentru răspândirea rapidă a Cuvântului lui Dumnezeu în
lumea cunoscută.
Eu cred că acum ne stă din nou în față o perioadă a împlinirii
vremii, pentru a pregăti calea celei de-a doua veniri a lui Isus:
internetul este „drumul roman” al zilelor noastre. Noi dispunem de
mijloacele necesare răspândirii Cuvântului lui Dumnezeu în lumea
întreagă, pentru a face ucenici din toate națiunile pământului.
Înțelegând faptul acesta, echipa noastră a început din nou să se
roage, să viseze și să planifice. După luni de cercetare, am inițiat un
proiect în parteneriat cu una dintre cele mai bune firme de aplicații
și web din Statele Unite. Am construit o platformă puternică de
ucenicie, care este multifuncțională și ușor de folosit de pe iPhone,
telefon android, tablete și computere. Am hotărât să realizăm cea mai
bună platformă cu putință, folosind tehnologia actuală. Am vrut ca
liderii bisericilor de pretutindeni, dar mai ales din țările instabile, să
aibă parte de ce este mai bun. Realitatea remarcabilă este că acum
avem milioane de utilizatori din două sute douăzeci și șapte de țări
și regiuni, care învață din cărțile, cursurile și alte materiale despre
ucenicie disponibile pe platformă. Mai avem doar câteva națiuni de
atins până să ajungem la toate!
Odată cu trecerea timpului, ne-am gândit și la alte căi de a realiza
multiplicarea. Pentru a extinde și a întări eficiența platformei noastre,
am decis să aducem pe ea, ca invitați, și alți învățători remarcabili,
care au mesaje unice și transformatoare. Acum, lideri din toată lumea
își pot folosi computerele, tabletele sau telefoanele pentru a se pregăti
unu la unu, în grupe mici sau în biserici. Faptul acesta nu a multiplicat
doar eficiența platformei, ci influența lui o întrece cu mult pe cea a
unei cărți fizice și va dăinui generații de-a rândul.* (*Pentru a afla
mai multe despre felul în care vă puteți implica, vizitați site-ul www.
MessengerX.com.)
IDEI STRATEGICE 131
Ce s-ar fi întâmplat dacă eu și Lisa am fi hotărât să nu scriem?

Sau dacă ne-am fi mulțumit să fim niște autori de bestselleruri și
nu am fi conceput programul de studiu? Dar dacă echipa noastră
s-ar fi mulțumit să lucreze doar pentru a veni în ajutorul indivizilor
și bisericilor care vorbeau limba engleză? Ce s-ar fi întâmplat dacă
personalul nostru nu ar fi fost dispus să consume energia necesară
strângerii unei echipe din toată țara la hotelul Broadmoor? Fiecare
nivel a prezentat provocări care ne-au testat limitele, forțându-ne să
depindem de harul lui Dumnezeu. La fiecare nivel, ar fi fost mult mai
ușor să rămânem pe loc și să nu depunem eforturi pentru a spori
eficiența cu care îi slujeam pe alții.
Când ascultați de Duhul lui Dumnezeu, veți păși pas cu pas spre
o multiplicare tot mai mare. El nu vă va arăta fiecare pas de la început
și nici măcar următorii doi sau trei pași. Ar fi fost mult mai ușor să
fi privit într-un glob de cristal, când aveam treizeci și ceva de ani, și
să fi văzut întregul drum pe care urma să îl parcurgem, ca echipă,
în următorii treizeci de ani. Însă, dacă lucrul acesta ar fi fost posibil,
nu am fi luptat cu atâta ardoare pentru fiecare pas în rugăciune și
leadership. În același timp, nici nu am fi dobândit credinţa și tăria de
caracter care au prins contur cu fiecare pas făcut în ascultare.
Ideea multiplicării nu aparține omenirii, ci lui Dumnezeu. Prima
poruncă dată de El omului poate fi rezumată în următoarele cuvinte:
„Orice dar pe care ți-l încredințez are drept scop multiplicarea
Împărăției Mele” (parafrazare proprie a textelor din Geneza 1:22 și din
Matei 25:14-29). Dați-mi voie să repet acest punct foarte important:
multiplicarea nu ar trebui să exercite o presiune asupra voastră, fiindcă
ea este în cele din urmă darul Lui. Tot ce trebuie să faceți voi este să vă
rugați, să stați cu urechile deschise, să credeți și să dovediți ascultare
față de ceea ce vă pune Dumnezeu pe inimă.
Ideea principală este următoarea: El vă va conduce spre
multiplicare.
Poate că vă spuneți în sinea voastră: „Inima mea a fost stârnită
de mărturia pe care ai împărtășit-o în ultimele trei capitole. Dar eu
sunt o mamă tânără, sunt un student, un sportiv de performanță, un
simplu angajat… cum pot contribui eu la multiplicarea Împărăției?”
Discuția aceasta începe în capitolul următor.
MEDITAȚI
M E D ITAȚ I
1. Când așteptăm să aibă loc purtarea de grijă și intervenția
lui Dumnezeu, acestea îmbracă deseori forma unei idei
strategice. Cum ați văzut împrejurările în care vă găseați
schimbându-se, în urma unei idei inspirate de Dumnezeu?
2. Cel mai important lucru pe care îl puteți face este să

dobândiți înțelepciunea. În ce sferă a vieții voastre aveți
nevoie de înțelepciune? Cum trebuie să vă apropiați de
Dumnezeu ca să primiți înțelepciunea Lui?
3. O idee strategică este un dar de la Dumnezeu, care are

potențialul de a ne deschide înainte o altă dimensiune a
eficienței și de a ne împuternici să ajungem la multiplicare.
Odată ce primiți o idee, care sunt pașii următori pe care vi
se cere să-i faceți?
D e o a re c e a ve m f e l u r i te d a r u r i , d u p ă
h a r u l c a re n e - a f o s t d a t : c i n e a re
d a r u l p ro ro c i e i s ă - l î n t re b u i n țe z e
d u p ă m ă s u ra c re d i n țe i l u i . C i n e
e s te c h e m a t l a o s l u j b ă s ă s e ț i n ă
d e s l u j b a l u i . C i n e î nva ță p e a l ț i i
s ă s e ț i n ă d e î nvă ță t u ră . C i n e
î m b ă r b ă te a z ă p e a l ț i i s ă s e ț i n ă d e
î m b ă r b ă ta re . C i n e d ă s ă d e a c u i n i m ă
l a rg ă . C i n e c â r m u i e ș te s ă c â r m u i a s c ă
c u râ v n ă . C i n e f a c e m i l o s te n i e s - o
facă cu bucurie.
— Romani 12:6-8
9
Investiți
A
postolul Pavel evidențiază diferite daruri pe care Dumnezeu
le-a dat fiecăruia dintre slujitorii Lui. Nu cred că aceasta este
o listă exhaustivă a darurilor, însă ea acoperă o gamă largă
de abilități divine. Poate că nu sunteți de acord cu mine în această
privință, dar dați-mi voie să vă împărtășesc premisele ideii.
Nu văd nicăieri pe lista apostolului abilitatea de a cânta, de a pleda
cazuri în fața completului de judecată, de a îndepărta tumori pe cale
chirurgicală, de a picta tablouri care îi inspiră pe alții, de a cânta la
un instrument muzical și multe alte abilități date de Dumnezeu pe
care le vedem zi de zi în jurul nostru. Iată de ce eu nu cred că lista
aceasta include toate darurile. Dacă încă nu sunteți de acord cu mine,
vă respect poziția; subiectul nu justifică o discuție amplă, fiindcă nu
constituie un punct principal.
Revenind la accentul cuvintelor lui Pavel, îmi place felul în care versiunea
New Living Translation prezintă charisma ca pe abilitatea „de a face bine
anumite lucruri”. Acesta este, cu siguranță, subiectul principal al cărții de
față. Ultimele trei capitole au atestat multiplicarea în domeniul profeției și al
învățăturii. Să ne îndreptăm acum atenția spre alt dar: cel al dărniciei.
INVESTIȚIA ÎN ÎMPĂRĂȚIE
Am un prieten pe nume Mike. El a devenit credincios când avea

unsprezece ani, dar nu a adus niciun rod pentru zidirea Împărăției. A
ajuns să fie tot mai nemulțumit de starea aceasta și, în cele din urmă,
la treizeci și cinci de ani, s-a săturat să nu aibă niciun impact veșnic.
Deseori, cei care ajung în punctul acesta încearcă imediat să facă
schimbarea dorită fără să aibă cunoștința, înțelepciunea și credinţa
care le sunt necesare. Din fericire, Mike a ales altă abordare. A hotărât
că primul pas de făcut pentru a avea o influență de durată era să își
„umple rezervorul”, așa că în următoarele șase luni a memorat două
mii de versete din Scriptură! La scurt timp după această perioadă de o
jumătate de an, a hotărât să participe la o conferință de leadership din
Phoenix, oraș din Arizona. Era atât de sărac încât nu își permitea să
stea la hotel, ci a fost nevoit să împartă un apartament de două camere
cu alți unsprezece studenți.
În timpul conferinței, s-a făcut o colectă specială. Liderul i-a
încurajat pe participanți să se roage cu privire la ceea ce urma să dea.
Mike L-a auzit pe Domnul spunându-i:
Vreau să dai două sute de dolari.
Mike a protestat:
Doamne, ăștia sunt toți banii mei!
Domnul i-a răspuns cu blândețe:
Nu îți cer să dai mai mult.
Mike a ascultat și a dat toți banii pe care-i avea. Dumnezeu i-a
spus să dea câte o sută de dolari pe lună în tot restul acelui an, pe
lângă zeciuiala obișnuită. Curând, Dumnezeu a început să îi dea idei
strategice și noua lui afacere a început să se dezvolte constant. În anul
următor, Mike a simțit că trebuia să dea patru sute de dolari pe lună
pe lângă zeciuială, pentru zidirea Împărăției.
Un an mai târziu, suma a crescut la o mie de dolari pe lună, pe
lângă zeciuială. În cel următor, a ajuns la patru mii de dolari pe lună,
în afară de zeciuială, iar în următorul a crescut la zece mii de dolari
lunar, pe lângă zeciuială.
Odată ajuns aici, Mike I-a cerut Domnului să îi dea abilitatea de
a dărui zece milioane de dolari pentru Împărăție. Suma cerută părea
uriașă, aproape de neatins, dar credinţa și cererea lui erau ferme. Însă
ceea ce a auzit în inima lui l-a șocat:
Fiule, de ce Mă limitezi la atât?
INVESTIȚI 137
Așa că Mike a dat limita la o parte și a crezut că va putea dărui o

sumă și mai mare. Curând după aceea, nivelul dărniciei lui a crescut
cu repeziciune, astfel că anul următor a dat aproape câte șaptesprezece
mii de dolari lunar, în afară de zeciuială. Suma a sporit apoi la douăzeci
și cinci de mii de dolari pe lună, la patruzeci de mii și mai târziu la
cincizeci de mii. În cele din urmă, Mike a ajuns să dăruiască o sută
de mii de dolari lunar, pe lângă zeciuială, pentru zidirea Împărăției.
Ultima oară când am stat de vorbă cu el, ajunsese să doneze o sută
cincizeci de mii de dolari pe lună, fără a socoti zeciuiala!
Mike trăia foarte bine folosind însă doar 10-15 procente din
venitul lui. Da, ați citit bine: el dăruiește aproximativ 85-90 la sută
din cât câștigă într-un an. El pune succesul lui pe seama memorării
Scripturii, a ascultării glasului lui Dumnezeu atunci când se roagă și
a faptului că le-a îngăduit celor mai maturi decât el să îl ucenicizeze.
Când vine vorba despre multiplicare, nu puteți ignora cuvântul
dărnicie, fiindcă el constituie cel mai adesea ingredientul cheie. În
sfera specifică a finanțelor, mulți credincioși bine intenționați privesc
dărnicia în felul următor: la ce sunt gata să renunț de dragul altora?
Atitudinea aceasta este nobilă și evlavioasă, dar dacă perspectiva
noastră se limitează la atât, ea este incompletă. Îngăduiți-mi să explic.
În primul rând, ca să încep cu partea pozitivă, Dumnezeu a pus
în inima voastră dragostea pentru copiii Lui; ea dă naștere dorinței
lăuntrice de a dărui și de a sluji cu altruism. Aceasta ar trebui să fie
dorința de căpătâi care animă dărnicia oricui. Însă un dătător înțelept
nu vede contribuția lui doar ca pe un dar al dragostei și al slujirii, ci
și ca pe o investiție. A investi înseamnă a ne abține de la consumarea
unei resurse pentru a o face să se înmulțească. În mod specific, în
domeniul financiar, înseamnă să ne abținem de la a cheltui acum, ca
să investim banii în creșterea care va urma.
Eu și Lisa am găsit cu câțiva ani în urmă două parcele de pământ
care ni s-au părut că au un preț mai scăzut decât merită. Ne-am
gândit că valoarea lor va crește în timp și, fiindcă aveam banii gheață
necesari pentru a le cumpăra pe amândouă, am hotărât să renunțăm
la a-i cheltui pentru nevoi personale, ca să îi multiplicăm. Prețul
parcelelor a crescut mult mai mult decât ne așteptam, așa încât ne-am
dublat investiția în numai doi ani. Astfel, doi ani mai târziu, am ajuns
să avem o sumă dublă. Acum aveam posibilitatea să investim și mai

mult.
Isus spune că, atunci când investim în Împărăție, vom primi „mult
mai mult în veacul acesta de acum” (Luca 18:29-30). El nu a spus că
vom primi în viața viitoare, ci în aceasta. Eu și Lisa am fost încântați
când ni s-a dublat investiția făcută în acele parcele de teren, dar ceea
ce spune Isus în textul citat nu este același lucru; este o diferență
uriașă între a dubla ceva și a primi de multe ori mai mult. Care este
potențialul unei investiții multiplicate de multe ori mai mult? Viața lui
Mike este o mărturie în direcția aceasta.
Apostolul Pavel compară dărnicia noastră cu semănarea unor
semințe. Deși depinde de condițiile întâmpinate, un bob de grâu
care nu este consumat, ci semănat în pământ, va produce în medie
peste o sută de boabe. Numărul acesta intră în categoria „de multe ori
mai mult”. De aceea ne spune Scriptura: „Unul care dă cu mână largă
ajunge bogat; și altul, care economisește prea mult, nu face decât să
sărăcească” (Proverbe 11:24). Solomon, Isus și Pavel nu ar fi evidențiat
acest adevăr privitor la dărnicie, dacă ar fi trebuit ca noi, credincioșii,
să ne ferim de gândurile legate de înmulțire și multiplicare. Cei mai
mulți privesc hotărârea lui Mike de a trăi cu 10-15 la sută din venitul
lui doar ca pe un sacrificiu al dragostei; însă Mike vede imaginea de
ansamblu. Fiindcă el e plin de înțelepciunea lui Dumnezeu, în urma
saturării sufletului său cu cele două mii de versete învățate, el nu vede
dărnicia doar ca pe un act al dragostei, ci și ca pe o investiție.
El o privește la fel cum am privit eu și Lisa cele două terenuri. El
abordează chestiunea așa cum face o familie care deține un restaurant
de succes. În loc să consume tot profitul pentru ei, proprietarii folosesc
o bună parte din el pentru a achiziționa mai multe clădiri, a angaja mai
mult personal, a cumpăra mai multă mâncare și ce mai este necesar
pentru extinderea afacerii. Dacă toate acestea sunt făcute bine, ele pot
duce în cele din urmă la dezvoltarea unui lanț de cinci restaurante, care
vor produce de cinci ori mai mult decât profitul inițial. Rezultatul este
acela că proprietarii au abilitatea de a fi o binecuvântare pentru mult
mai mulți oameni decât ar fi fost dacă dețineau un singur restaurant.
Dacă ar fi considerat dărnicia altceva decât o investiție, Mike nu ar
fi ajuns să înțeleagă semnificația ei mai profundă. Acesta este subiectul
INVESTIȚI 139
pe care îl abordează pilda talanților. Iată ce spune Isus în ea: „Slujitorul

care a primit cinci săculeți cu argint a început să investească banii și
a câștigat alți cinci” (Matei 25:16, NLT). El folosește în mod specific
termenul a investi, pentru a ilustra felul în care a realizat slujitorul
multiplicarea.
ALTĂ PILDĂ DESPRE MULTIPLICARE
Haideți să privim la altă pildă folosită de Isus pentru a ilustra

multiplicarea:
Pe când ascultau ei aceste lucruri, Isus a mai spus o

pildă, pentru că era aproape de Ierusalim și ei credeau
că Împărăția lui Dumnezeu are să se arate îndată.
(Luca 19:11)
Îmi place introducerea care precedă această pildă. Oamenii așteptau

ca Isus să instaureze împărăția și să îi elibereze de sub asuprirea
și stăpânirea Romei. El le corectează mentalitatea, oferindu-le
perspectiva corectă, și anume dorința Lui ca noi să zidim Împărăția
după plecarea Sa. Dar cum urma să fie atins obiectivul acesta? Prin
investiție. Ascultați povestea:
Un om de neam mare s-a dus într-o țară îndepărtată, ca

să-și ia o împărăție și apoi să se întoarcă. A chemat zece
dintre robii săi, le-a dat zece poli și le-a zis: „Puneți-i în
negoț [investiți-i] până mă voi întoarce.” (Luca 19:12-13)
Ca și în povestea din Matei, stăpânul le cere slujitorilor să „investească”.

Noi nu suntem chemați să fim leneși în raport cu ce ni s-a încredințat,
ci să lucrăm asiduu și înțelept.
Deși aceste două pilde par identice, ele diferă. Haideți să analizăm
ceea ce le deosebește. În primul rând, Matei vorbește despre trei
slujitori, pe când Luca identifică zece. În al doilea rând, în relatarea
lui Matei, fiecare slujitor primește o sumă diferită, dar în cea de față,
slujitorii primesc aceeași sumă: un pol de argint. În al treilea rând, în
povestea din Matei, unitatea de măsură nu a fost polul, ci un săculeț

care conținea treizeci și patru de kilograme de argint. Comparând
cele două pilde, eu cred că relatarea din Matei vorbește despre daruri,
care nu sunt distribuite în mod egal, pe când cea din Luca zugrăvește
ceea ce Domnul a dat în egală măsură tuturor credincioșilor:
credinţa mântuitoare, dragostea față de Dumnezeu, Cuvântul divin,
binecuvântările legământului și așa mai departe. Însă principiile de
bază rămân aceleași. Haideți să continuăm povestea:
Când s-a întors înapoi, după ce își luase împărăția, a

spus să cheme pe robii aceia cărora le dăduse banii, ca
să vadă cât câștigase fiecare cu ei din negoț. Cel dintâi a
venit și i-a zis: „Doamne, polul tău a mai adus zece poli.
[Am investit banii și am câștigat de zece ori mai mult
decât am avut la început!]”
El i-a zis: „Bine, rob bun; fiindcă ai fost credincios în

puține lucruri, primește cârmuirea a zece cetăți.” (Luca
19:15-17)
Sunt câteva puncte care trebuie subliniate. În primul rând, slujitorul

a investit ce i s-a dat. În al doilea, a muncit din greu și înțelept, fapt
care a făcut ca suma inițială să fie multiplicată de zece ori. A lucra
deștept înseamnă a fi acordat la frecvența înțelepciunii lui Dumnezeu,
iar lucrul acesta are loc doar ascultând sfaturile Lui, așa cum a făcut
prietenul meu, Mike. În al treilea rând, multiplicarea este legată din
nou de credincioșie. Nu este menționată nicio altă acțiune sau virtute,
fiindcă, în ochii lui Dumnezeu, credincioșia înseamnă multiplicare.
În ultimul rând, răsplata veșnică a slujitorului este proporțională cu
multiplicarea realizată: primului slujitor îi era încredințată guvernarea
a zece cetăți.
Să ne îndreptăm acum privirea spre cel ce-al doilea:
A venit al doilea și i-a zis: „Doamne, polul tău a mai

adus cinci poli. [Am investit banii tăi și am câștigat de
cinci ori mai mult decât am avut la început!]”
INVESTIȚI 141
El i-a zis și lui: „Primește și tu cârmuirea a cinci cetăți.”

(Luca 19:18-19)
Slujitorul acesta nu a multiplicat de zece ori suma primită, ci de cinci.

Răsplata lui veșnică a reflectat nivelul investiției făcute: a primit cinci
cetăți, nu zece. De ce nu a multiplicat și el banii de zece ori, cum
făcuse celălalt? Nu a ascultat cu băgare de seamă înțelepciunea lui
Dumnezeu? A pierdut oportunitățile care i s-au oferit? A preferat să
rămână în perimetrul comodității în ultimii ani, cum avea de gând să
facă Stan, prietenul meu din primul capitol? A avut o mentalitate de
om ieșit la pensie?
Cu câțiva ani în urmă am vorbit despre multiplicare la o
conferință de leadership. Unul dintre dezvoltatorii cei mai importanți
de proprietăți pentru uz comercial din California, care dăruise deja
milioane de dolari Împărăției lui Dumnezeu, a venit la mine după
ce mi-am încheiat mesajul. Părea a fi în stare de șoc, dar totodată de
iluminare. Mi-a zis:
John, am alunecat pe panta unei mentalități a perimetrului
confortabil, din cauza succesului pe care l-am avut. E ușor să cazi
pradă unei asemenea atitudini, dar acum îmi văd greșeala. Voi fi mai
concentrat și mai sârguincios în munca mea, urmărind multiplicarea
a ceea ce mi-a dat Dumnezeu.
Se poate ca pocăința veritabilă a acestui om să fi schimbat
traiectoria lui și să fi făcut din el un slujitor care multiplică de zece, nu
de cinci ori polul primit.
Ce putem spune despre cel de-al treilea slujitor?
A venit un altul și i-a zis: „Doamne, iată-ți polul, pe

care l-am păstrat învelit într-un ștergar; căci m-am
temut de tine, fiindcă știam că ești un om aspru; iei ce
n-ai pus și seceri ce n-ai semănat.”
Stăpânul i-a zis [a răcnit]: „Rob rău; te voi judeca după

cuvintele tale. Știai că sunt un om aspru, care iau ce
n-am pus și secer ce n-am semănat; atunci de ce nu
mi-ai pus banii la zarafi, pentru ca, la întoarcerea mea,
să-i fi luat înapoi cu dobândă?” (Luca 19:20-23)
Ca și în relatarea din Matei, slujitorul acesta a avut aceleași două

cusururi importante. În primul rând, i-a fost frică, iar în al doilea,
nu a cunoscut caracterul stăpânului său. Povestea lui arată și ea că
păstrarea a ceea ce ne dă Dumnezeu nu dovedește credincioșie, ci
răutate. Observați că împăratul a răcnit! Atitudinea trândavă l-a
înfuriat pe stăpân și el și-a arătat mânia! Faptul acesta e de natură să
ne pună pe gânduri.
Ceea ce se întâmplă în continuare nu face decât să confirme
concluzia pe care am tras-o din relatarea lui Matei:
Apoi a zis celor ce erau de față: „Luați-i polul și dați-l

celui ce are zece poli.”
„Doamne, i-au zis ei, el are zece poli.”
Iar el le-a zis: „Vă spun că celui ce are i se va da; dar

de la cel ce n-are se va lua chiar și ce are [de la cei ce
nu fac nimic se va lua și puținul pe care îl au].” (Luca
19:24-26)
Vedem încă o dată că Dumnezeu nu are o gândire socialistă, ci

mai degrabă una de tip „capitalist”. Isus ilustrează explicit faptul că
oamenii care erau de față au protestat, fiindcă primul slujitor avea
deja zece poli de argint, iar stăpânul a corectat mentalitatea lor care
spunea: „Să fim corecți”, declarând: „Celor ce investesc bine li se va da
și mai mult.” Pe de altă parte, celor care doar păstrează ce au li se va
lua și puținul pe care îl dețin.
Este deopotrivă uimitoare și înspăimântătoare realitatea că, dacă
nu facem ce a făcut Mike, petrecând mult timp cufundați în Cuvântul
Domnului și în comuniune cu El, putem ajunge cu ușurință să privim
caracterul lui Dumnezeu prin prisma mediului în care trăim. S-ar
putea să alegem filtrul societății, al Hollywoodului, al Instagramului,
al unui canal de știri, al unui tată aspru, un filtru religios sau orice
altă experiență de viaţă sau orice tipar sociologic de gândire care ne
place sau ne displace. Când Îl cunoaștem îndeaproape pe Dumnezeu
și Cuvântul Lui, putem recunoaște aceste filtre defectuoase.
INVESTIȚI 143
TOȚI SUNT CHEMAȚI SĂ DĂRUIASCĂ
Mike are darul dărniciei și excelează în el. Însă noi toți ar trebui să
dăruim.
Pentru a clarifica subiectul, dați-mi voie să îl compar cu însărcinarea
dată nouă de Isus de a merge în toată lumea și de a predica Evanghelia
(vezi Marcu 16:15-16). Sarcina aceasta este dată fiecărui credincios.
Noi toți ar trebui să fim ambasadori și să împărtășim Evanghelia cu
cei pierduți. Adevărul acesta este surprins și de următoarele cuvinte
ale lui Pavel: „Fă lucrul unui evanghelist” (2 Timotei 4:5), care sunt
adresate tuturor credincioșilor.
Însă există o slujbă unică și o înzestrare complementară, cea a
evanghelistului. Pavel scrie: „Și El a dat… pe alții, evangheliști” (Efeseni
4:11). Nu toți, ci doar unii sunt chemați la slujba aceasta. Darul
evanghelistului excelează în abilitatea de a aduce o recoltă bogată
de suflete (vezi Fapte 21:8). Billy Graham, T.L. Osborn și Reinhard
Bonnke au fost toți evangheliști înzestrați. Cu ajutorul echipelor lor,
fiecare dintre ei a câștigat zeci de milioane de suflete. Ei au multiplicat
darul încredințat lor de Dumnezeu, așa cum au făcut Mike și ceilalți
oameni amintiți mai devreme.
La fel ca ei, și noi suntem chemați să dăm, dar sunt unii care
au charisma dăruirii. Ei excelează în ce privește contribuția lor
financiară, așa cum un evanghelist excelează în câștigarea de suflete.
Mesajul acestei cărți se concentrează asupra multiplicării darurilor
primite de la Dumnezeu. Însă, fiindcă dărnicia financiară constituie
un aspect crucial al multiplicării, în restul acestui capitol vreau să mă
opresc la ceea ce este chemat să facă fiecare dintre noi: să cunoască
multiplicarea în sfera dărniciei bănești.
În cei patruzeci de ani de slujire, am văzut două extreme când
vine vorba despre finanțe și dăruire. Ele afectează un număr mult prea
mare de oameni din biserică și speranța mea sinceră este că situația
aceasta se va schimba. Există o categorie de oameni care dau doar ca
să primească; aceștia vor să aibă mai mult din motive egoiste. Dacă
suntem obiectivi și spunem lucrurilor pe nume, motivația aceasta
poate fi identificată drept lăcomie.
Această mentalitate greșită a contribuit la apariția celeilalte

extreme (aflată la capătul opus al pendulei). Ea apare mai cu seamă în
cazul oamenilor care, spre deosebire de Mike, nu studiază în ansamblu
ce ne învață Cuvântul lui Dumnezeu. Ei disprețuiesc orice învățătură
care zidește credinţa poporului lui Dumnezeu în legătură cu dărnicia
financiară. Această atitudine poate ajunge până în extrema respingerii
a tot ce are de-a face cu dărnicia. În esență, susținătorii acestei idei
limitează singuri eficiența lor, precum și pe a celor care îi ascultă. Ca
urmare, lucrarea Evangheliei în ansamblul ei este limitată.
După ce am venit la Isus, eu și Lisa am fost membrii unei biserici
a cărei învățătură punea mare accent pe dărnicie. Eram în anii ‘80
și, în vremea aceea, multe congregații își îndreptau atenția mai
mult spre ele însele decât spre misiunea lor. Deși învățătura bisericii
noastre era în mare parte corectă, din pricina lipsei de caracter, mulți
oameni dăruiau având ca motivație dorința de a primi case mai mari,
mașini mai bune, de lux, vacanțe costisitoare și felurite alte mofturi
narcisiste. Accentul nu diferea cu nimic de cel din viața celor mai
mulți necredincioși, doar că avea în spate o formulă biblică. Eu și
Lisa ne-am dat seama de la început că există un dezechilibru, însă nu
reușeam să ne dăm seama care anume.
Sincer să fiu, după ce am trăit într-un astfel de mediu, eu și Lisa am
avut nevoie de purificare și maturizare ca să dobândim o perspectivă
sănătoasă asupra dărniciei. În cele din urmă, liderul bisericii a cedat
ispitei și a pierdut totul. După ce am văzut rezultatul, a fost tentant
pentru noi să pendulăm spre extrema cealaltă, însă am ales să dăm
mai multă crezare Cuvântului lui Dumnezeu decât experiențelor.
O întâlnire care mi-a deschis ochii în privința aceasta a avut loc
la vreo doi ani după ce am fost împuterniciți de biserica aceasta să
începem propria lucrare. Mă pregăteam să predic la un serviciu divin,
când Duhul Sfânt m-a întrebat:
Fiule, știi ce este un spirit de religiozitate?
Citisem, vorbisem și îi auzisem pe alții predicând pe tema
aceasta, ba chiar și scrisesem despre ea, însă când m-a întrebat Duhul
Domnului, mi-am dat seama îndată că era ceva ce nu înțelegeam. Am
răspuns:
Trebuie că nu știu, altfel nu m-ai întreba. Ce este, deci?
INVESTIȚI 145
L-am auzit pe Duhul Sfânt răspunzând:

Un duh de religiozitate este unul care folosește Cuvântul Meu
pentru a-și împlini voia proprie. Un om cu un astfel de duh nu
împlinește poruncile Mele urmărind ca dorințele inimii Mele să aibă
prioritate, ci aplică Cuvântul Meu pentru propriul câștig.
Cuvintele acestea au constituit catalizatorul necesar pentru
ajustările de care avea nevoie inima mea în urma mediului toxic în
care mă aflasem. Acest mesaj primit de la Duhul Sfânt mi-a arătat că
putem dărui și chiar culege roadele dărniciei noastre, dar fiind animați
de intenții greșite. Legile lui Dumnezeu continuă să fie benefice și
atunci când motivația nu este corectă.
Fiindcă apostolul Pavel a folosit agricultura ca ilustrație pentru
dărnicie, îngăduiți-mi și mie să fac la fel. Un fermier poate semăna
sămânța având un singur scop: acela de a strânge pentru sine întreaga
recoltă. Face un hambar mai mare, în care să depoziteze orice parte
a ei pe care nu o consumă și își spune: „Suflete, ai multe bunătăți
strânse pentru mulți ani; odihnește-te, mănâncă, bea și veselește-te”
(Luca 12:19).
Iată cum îi răspunde Dumnezeu acestui om: „Nebunule” (versetul
20). Principiul semănatului și al seceratului a funcționat în viața
acestui fermier, cu toate că, așa cum sublinia Isus, el era un om lacom.
Pe de altă parte, alt fermier poate dori să îi ajute și să îi hrănească
pe semenii lui. Va avea parte de aceeași recoltă ca primul fermier, dar
răspunsul lui va fi diferit. El își va spune: „O, acum nu voi mânca doar
eu, ci voi putea ajuta comunitatea mea să fie mai puternică și mai
sănătoasă! Pot fi darnic!”
Legea semănatului și a seceratului funcționează pentru amândoi
oamenii. Ar fi ridicol ca toți fermierii să înceteze să mai semene și să
secere, din pricina lăcomiei primului om. Însă chiar așa au procedat
mulți oameni în Împărăția lui Dumnezeu, în ce privește dărnicia.
Haideți să analizăm mai profund cuvintele lui Pavel. El începe
spunând:
M-am gândit să îi trimit pe frații aceștia înaintea mea,

să mă asigur că darul pe care l-ați făgăduit este gata.
Dar vreau ca el să fie un dar făcut de bunăvoie, nu unul

dat în silă. (2 Corinteni 9:5, NLT)
Nu încape îndoială că Pavel se referă la un dar bănesc sau la o colectă.

El continuă să folosească principiul cultivării pământului pentru a
ilustra ce va face Dumnezeu pentru cei care dăruiesc:
Să știți: cine seamănă puțin, puțin va secera; iar cine

seamănă mult, mult va secera. (2 Corinteni 9:6)
Dacă singura noastră motivație când dăruim este de a-i ajuta pe

oameni, atunci de ce vorbește Pavel despre recolta de care vor avea parte
credincioșii în urma dăruirii? Este greșit să avem o dorință secundară
a multiplicării, mai cu seamă când ea ne va ajuta să alimentăm și să
sporim dorința primară de a zidi vieți pentru Împărăție? Nu cumva
Pavel îi învăța pe credincioșii din Corint să își multiplice eficiența, așa
cum a făcut Isus în pilda talanților? Oare apostolul nu îi cheamă să își
lase inima mișcată de compasiune, dar în același timp să investească
urmărind scopul de a deveni o binecuvântare mai mare? Eu cred că
aceasta este motivația lui Pavel, căci iată cum continuă el:
Fiecare trebuie să hotărască în inima lui cât să dea. Și nu

dați cu părere de rău, nici ca răspuns la presiune. „Căci
Dumnezeu iubește dătătorul voios.” Iar Dumnezeu Se
va îngriji cu generozitate de tot ce aveți nevoie. Atunci
veți avea întotdeauna tot ce aveți nevoie și vă va mai
rămâne destul pentru a împărți și cu alții. (2 Corinteni
9:7-8, NLT)
Observați cele două lucruri care vor fi realizate: nevoile personale vor
fi împlinite, dar Pavel afirmă specific faptul că va mai rămâne destul
pentru a împărți și cu alții. Capacitatea noastră de a fi generoși este
multiplicată, pentru că am investit sau am semănat sămânța. Motivul
acesta este întărit în și mai mare măsură:
Căci Dumnezeu este Cel care dă sămânță

semănătorului și pâine să mănânce. Tot astfel, El vă
INVESTIȚI 147
va da și vă va înmulți resursele, și apoi va produce în

voi o recoltă bogată a dărniciei. Da, veți fi îmbogățiți în
toate privințele, ca să puteți fi întotdeauna darnici. (2
Corinteni 9:10-11, NLT)
Pavel declară în mod specific faptul că, prin dărnicie, Dumnezeu

vă va spori resursele. Aceasta vă va da abilitatea de a fi întotdeauna
darnici. Adevărul acesta nu este doar pentru cei înzestrați cu darul
dăruirii financiare, ci este valabil pentru fiecare credincios. Este o lege
spirituală pe care Dumnezeu a instituit-o cu mult timp în urmă.
Când eu și Lisa am început lucrarea Messenger, venitul nostru era
de optsprezece mii de dolari pe an. Suma aceasta de-abia ne acoperea
facturile. Îmi aduc aminte primul Crăciun de care am avut parte după
ce am inițiat lucrarea. Am luat cei câțiva dolari disponibili pe care-i
aveam și am cumpărat materialele necesare pentru a confecționa niște
coșuri mici în care am pus cadouri făcute de noi înșine. Nu am avut
destui bani pentru a cumpăra nimic altceva.
După vreo doi ani, un păstor a făcut o colectă specială. Eu și Lisa
doream să luăm parte la lucrarea aceea. Dumnezeu ne-a vorbit și ne-a
spus: „Dați o mie de dolari.”
În ultimii doi ani, economisiserăm mereu și mereu, ca să putem
strânge avansul pentru o casă mică. Reușiserăm să punem deoparte o
mie opt sute de dolari; banii aceștia erau tot ce aveam; nu contribuiserăm
la vreun fond de pensii, nu făcuserăm alte investiții și nici nu aveam
alte economii pe care să ne putem baza. Dacă dădeam suma aceea,
rămâneam cu doar opt sute de dolari pe numele nostru. Se părea că
economiile noastre aveau să scadă semnificativ în urma acelei colecte
și că vom avea nevoie de ani întregi până să putem strânge destui bani
pentru avansul la o casă. Cu toate acestea, am dăruit, fiindcă vroiam să
fim părtași la influențarea vieții altora. În același timp, vroiam să fim
mai darnici. Știam din Scriptură că singurul mod în care ne puteam
spori capacitatea de a dărui era multiplicând puținul pe care-l aveam.
Odată cu trecerea anilor, am putut dărui de Crăciun mai mult
decât niște coșulețe făcute de noi și am putut contribui la colecte
cu mai mult de o mie de dolari. Doar anul acesta am reușit să dăm
pentru misiune de cincizeci de ori mai mult decât acel prim mare
dar al nostru. Vrem să avem în fiecare zi un impact în viața tot mai

multor oameni. Dumnezeu a multiplicat abilitatea noastră și ne-a
împuternicit să fim generoși. Traducerea The Passion evidențiază atât
de frumos adevărul acesta:
Acest Dumnezeu generos, care dă sămânță din belșug

semănătorului, sămânță care devine pâinea de la
mesele noastre, este și mai extravagant față de voi. Mai
întâi, El vă asigură ce aveți nevoie și chiar mai mult.
Apoi, El multiplică sămânța în timp ce o semănați,
astfel ca recolta generozității voastre să sporească. Veți fi
îmbogățiți din belșug în orice fel, pe măsură ce dăruiți
cu generozitate cu fiecare ocazie. (2 Corinteni 9:10-11,
TPT)
Observați faptul că El este extravagant față de noi. Dumnezeu va

multiplica investiția pe care o facem în zidirea Împărăției Lui, așa
încât generozitatea noastră să crească. Noi ne mărim conturile cerești,
pe care moliile și rugina nu le pot mânca, nici hoții nu le pot fura,
și ne vom bucura de conturile acestea și în viața de aici. Da, există
o răsplată veșnică, însă există și un cont al generozității pe care îl
deschidem în veacul de acum. Pavel a arătat lămurit lucrul acesta
când a scris credincioșilor din Filipi:
Nu că umblu sau că aș căuta cu nerăbdare darul vostru.

Dimpotrivă, umblu și caut cu nerăbdare roada care
sporește câștigul vostru [recolta binecuvântării care se
strânge în contul vostru]. (Filipeni 4:17, AMPC)
După cum unii oameni au conturi bancare, pachete de acțiuni și

conturi de investiții, toți credincioșii au un cont ceresc. Acest cont
ne împuternicește să sporim eficiența noastră în zidirea Împărăției
pe acest pământ. Ce s-ar întâmpla dacă toți credincioșii ar ajunge
să cunoască, să înțeleagă și să creadă această lege spirituală? Am
răspândi mult mai repede mesajul Evangheliei în lumea noastră!
Este lămurit de ce vrăjmașul Împărăției caută pe toate căile să
INVESTIȚI 149
îi împiedice pe credincioși să semene semințele aportului lor

financiar?
Eu și Lisa avem niște prieteni apropiați, Phil și Dana, care dăruiesc
într-un mod uluitor. Ei dau Împărăției aproximativ jumătate din
venitul lor. Au donat de curând unei lucrări creștine o sută de mii
de dolari pentru un proiect. Două zile mai târziu, au donat altei
lucrări încă o sută de mii de dolari, pentru alt proiect misionar. Știu
lucrul acesta pentru că Messenger International a fost cea de-a doua
organizație.
Phil a început o afacere cu ani în urmă și aceasta s-a dezvoltat
într-un ritm obișnuit, neavând o creștere impresionantă. Însă
acum douăzeci și cinci de ani, Phil și Dana și-au luat angajamentul
înaintea lui Dumnezeu că vor dărui două sute cincizeci de mii
de dolari unei lucrări creștine în următorii trei ani. Suma părea
imposibil de atins, dar ei au vrut să lase loc pentru intervenția lui
Dumnezeu.
Afacerea lui Phil a înflorit, însă el nici nu a conștientizat cât de bine
mergea. Trei luni mai târziu, și-a dat seama că aveau în cont cu două
sute cincizeci de mii de dolari în plus. Așa că el și Dana au hotărât
să dăruiască numaidecât suma cu care se angajaseră să contribuie,
în loc să o doneze pe parcursul a trei ani. Phil mi-a spus: „John, de
atunci dărnicia noastră a început să crească la niveluri uluitoare.”
Asemeni lui Mike, nu au dat înapoi. Au continuat să meargă înainte
când ar fi fost mai ușor să bată în retragere; în consecință, contul
lor ceresc a crescut, ajungând la dimensiuni pe care nu le crezuseră
posibile. Oare putem avea și noi parte de experiența aceasta? Pavel
ne spune apăsat:
Nu vă îndoiți niciodată de puterea cea mare a lui

Dumnezeu de a lucra în voi și de a înfăptui toate acestea.
El va face infinit mai mult decât cererea voastră cea
mai mare, decât visul vostru care pare de necrezut și va
întrece imaginația voastră! El va face nespus mai mult,
căci puterea Lui miraculoasă vă umple necontenit de
energie. (Efeseni 3:20, TPT)
BIRUINȚA
De-a lungul anilor de slujire am învățat că vom fi puși la încercare

atât în ce privește charisma, cât și dărnicia. S-ar putea să aveți parte
de perioade în care nicio editură nu va fi interesată să stea de vorbă
cu voi despre cartea voastră; de fapt, s-ar putea ca acea perioadă să
dureze ani întregi. Vă gândiți să vă opriți, fiindcă ați muncit mult,
cartea nu pare să ajungă nicăieri, iar voi nu vedeți nicio cale de a
schimba situația. Însă continuați să dovediți ascultare. Dintr-o dată,
vine victoria.
Sau dăruiți mereu și mereu, dar nu aveți parte curând de recoltă, iar
resursele voastre financiare par prea limitate pentru a mai continua.
Dar apoi Dumnezeu vă vorbește, cum i s-a întâmplat lui Mike, iar voi
Îi dați ascultare chiar și atunci când pare imposibil să o faceți. Vedeți
apoi cum se deschide înaintea voastră o breșă care vă îngăduie să pășiți
pe alt tărâm al dărniciei. Ce este o astfel de breșă? Dictionary.com o
definește ca pe „un act sau un moment care îndepărtează sau depășește
o piedică sau o limitare”.12 Gândiți-vă la imaginea următoare: apa este
împiedicată să curgă de un zid. Nivelul apei continuă să crească, dar
zidul rămâne o piedică în calea ei. Dintr-o dată, în zid încep să apară
fisuri; în scurt timp, apa țâșnește brusc prin ele. Acum obstacolul este
dat la o parte și apa care fusese până atunci ținută în frâu curge liber.
Aceasta este o breșă.
Împăratul David declară: „Dumnezeu a risipit pe vrăjmașii mei
prin mâna mea, ca pe niște ape care se scurg” (1 Cronici 14:11). Apa
al cărei nivel crește este o imagine a ascultării noastre continue față
de adevăr și, după ce se produce breșa, apa care curge liber reprezintă
rodirea sau abundența.
În ce îi privește pe prietenii noștri, Phil și Dana, după ce au donat
darul lor de o sută de mii de dolari, Phil mi-a spus că afacerea lor a
avut parte de o săptămână record și a câștigat în doar șapte zile chiar
mai mult decât suma dăruită. Așa arată o breșă. Însă lucrurile nu
au început așa pentru ei; cei doi au dăruit mereu și mereu, fără să
vadă îndată o mare recoltă. Însă, după ani și ani în care au semănat
continuu, au avut parte de o breșă, iar acum secerișul lor pare să vină
îndată după ce seamănă.
INVESTIȚI 151
Aceasta este o împlinire a cuvintelor profetului Amos: „Va veni

vremea, spune Domnul, când grâul și strugurii vor crește mai repede
decât pot fi culese” (Amos 9:13, NLT). În traducerea New King James
Version, adevărul acesta este surprins într-o imagine frumoasă:
Iată, vin zile, zice Domnul, când plugarul va ajunge pe

secerător și cel ce calcă strugurii pe cel ce împrăștie
sămânța, când mustul va picura din munți și va curge
de pe toate dealurile.
Secerătorul va avea parte de o recoltă atât de bogată, încât semănătorul

îl va ajunge din urmă.
Cei care zdrobesc strugurii vor călca peste roadele din recolta
trecută; în același timp, cei ce ară își încep munca pentru anul următor!
Însă imaginea rezultatului este remarcabilă. Cei ce ară, culegătorii și
cei ce calcă strugurii în teasc au toți în comun dorința de a face vin.
Ascultați rezultatul declarat: „Vinul va curge necontenit; nu se va opri
și nu vor mai fi vremuri neroditoare” (parafrazarea autorului).
În ce privește charisma și dărnicia noastră, există un loc în care
se întâmplă chiar lucrul acesta. El i s-a întâmplat și lui Mike, precum
și prietenilor noștri, Phil și Dana. În cadrul lucrării Messenger
International am auzit și noi multe mărturii despre vieți schimbate în
urma resurselor pe care le-am semănat în cursul anilor. Strugurii se
coc acum mai repede decât pot fi culeși!
Mulți oameni se dau bătuți chiar cu puțin înainte să se producă
breșa. Au ajuns să fie copleșiți de lipsa rezultatelor dorite. Eu și Lisa
am fi putut recurge cu ușurință la rațiune și logică, ignorând vocea
Duhului lui Dumnezeu. Ne trebuia un avans de cel puțin cinci mii
de dolari pentru casa de care aveam atâta nevoie. Cele mai multe
apartamente frumoase din orașul nostru făceau parte din comunități
destinate exclusiv adulților, nefiind permisă în ele prezența copiilor.
Am fi putut spune: „Haide să ne mutăm mai întâi la casă și apoi putem
economisi și dărui o mie de dolari pentru un proiect viitor.” În cazul
acesta, am fi pierdut o oportunitate minunată de a investi în Împărăția
lui Dumnezeu și de a ne spori resursele.
Un aspect uimitor al experienței noastre este acela că, șase luni

mai târziu, în mod miraculos aveam cei cinci mii de dolari. Lisa a
primit o sumă de bani dintr-un cont pe care nu știuserăm că îl
deschisese tatăl ei. În plus, alte două persoane care nu știau nimic
despre nevoia noastră ne-au dat două mii de dolari. Am intrat în noua
noastră casă în mai puțin de un an. A fost o experiență miraculoasă,
iar pentru credinţa și rezistența noastră a fost mult mai bine să Îl
vedem pe Dumnezeu purtându-ne de grijă atunci când lucrul acesta
părea „imposibil”. Nu cred că ni s-ar fi întâmplat toate acestea dacă
ne-am fi agățat de cei o mie de dolari pe care Duhul Sfânt ne-a spus
să îi dăruim.
Odată ajunși aici cu discuția, este înțelept să adaug un avertisment:
nu ar trebui să acționăm cu aroganță. La ce mă refer? Ar trebui să
fim atenți la sfatul Partenerului nostru senior, Duhul Sfânt. El ne
spune: „Eu, Domnul, Dumnezeul tău, te învăț ce este de folos și te
călăuzesc pe calea pe care trebuie să mergi” (Isaia 48:17). Păstrarea
unei conștiințe sensibile (locul unde ne iluminează Duhul Sfânt) și
ascultarea față de ceea ce ne arată El sunt de o importanță crucială,
fiindcă Duhul Domnului este Cel care ne îndrumă să lucrăm așa încât
să vedem beneficii în urma investițiilor făcute în Împărăție. Noi nu
am fi dat cei o mie de dolari dacă El nu ne-ar fi șoptit în inimă să o
facem.
Unii oameni nu dau ascultare sfatului venit din partea Lui. Alții nu
pot auzi acest sfat, fiindcă au spus „nu” de prea multe ori. Conștiința
lor nu mai este sensibilă. Dacă acesta este cazul vostru, pocăiți-vă
pur și simplu și cereți-vă iertare pentru că ați înăbușit glasul Duhului
Sfânt. Sensibilitatea voastră va reveni îndată; El este grabnic la iertare!
Dar apoi dați ascultare îndemnurilor Lui și nu lăsați glasul rațiunii să
vă convingă să renunțați.
INVESTIȚI 153
M E D ITAȚ I
1. Dumnezeu a pus dragostea Lui pentru oameni în inima
voastră, fapt care ar trebui să vă îndemne să dăruiți și să
slujiți. În ce moduri slujiți și dăruiți altora în prezent?
Care sunt câteva dintre modurile creative în care vă puteți
dezvolta în ce privește dărnicia și slujirea?
2. Un dătător înțelept vede contribuția lui nu doar ca pe un

dar al dragostei și al slujirii, ci și ca pe o investiție. La ce
fel de rezultat vă puteți aștepta în urma dărniciei și slujirii
voastre? Cum se schimbă atitudinea voastră față de slujire
și dărnicie când le priviți ca pe o investiție?
3. Veți fi puși la încercare atât în ce privește charisma, cât

și dărnicia. În timpul acestor încercări, veți avea parte de
momente când recolta va părea că întârzie și truda voastră
este lipsită de rod. Când sunteți ispitiți să vă dați bătuți,
care ar trebui să fie răspunsul vostru? Cum continuați să
vă încurajați pe voi înșivă?
D u m n e z e u a d a t f i e c ă r u i a d i n t re
vo i u n d a r d i n m a re a L u i va r i e ta te
d e d a r u r i s p i r i t u a l e . Fo l o s i ț i - l e b i n e
p e n t r u a vă s l u j i u n i i a l to ra .
— 1 Petru 4:10, NLT

10
Catalizatorul
Î
n acest capitol central, voi prezenta catalizatorul creșterii eficiente.
Când folosesc cuvântul eficient, vorbesc despre multiplicarea care
dăinuie veșnic.
Un catalizator este ingredientul cheie pentru precipitarea sau
accelerarea unui eveniment sau al unei schimbări (aceasta este
definiția mea, preluată din mai multe dicționare). Tuturor ne-au
fost date felurite daruri, însă ceea ce pune în mișcare potențialul lor
de durată se găsește în cuvintele apostolului Petru: „Folosiți-le bine
pentru a sluji.” Slujirea este un catalizator, dar slujirea veritabilă este
întotdeauna motivată de dragoste. Apostolul Pavel scrie:
Ne aducem aminte înaintea lui Dumnezeu, Tatăl

nostru, cum v-ați pus credinţa în practică și cum
dragostea voastră vă motivează să îi slujiți pe alții. (1
Tesaloniceni 1:3, TPT)
Adevărata slujire izvorăște dintr-o inimă în care arde dragostea. Ea

este o stare lăuntrică pe care nu o pot schimba adversitățile, greutățile
sau orice alte împrejurări nefavorabile. Uneori se manifestă prin
cuvinte, dar cel mai adesea se arată prin fapte.
DOAMNA CU CURCANII
Voi ilustra slujirea cu ajutorul unei povestiri. Soții despre care vă

vorbesc sunt niște prieteni foarte apropiați ai noștri, care ne-au cerut
ca misiunea lor să rămână anonimă. De aceea, pentru a le respecta
dorința, voi folosi nume fictive.
Riley și Dave locuiesc într-o suburbie a unuia dintre cele mai mari
orașe din Statele Unite. Destinul a făcut să se întâlnească, fiindcă
apartamentele lor erau învecinate.
La scurt timp după ce s-au căsătorit, Riley s-a întrebat de ce
majoritatea bisericilor, a adăposturilor pentru oamenii străzii și alte
organizații de caritate ofereau mese și daruri de Crăciun, dar făceau
atât de puțin pentru cei defavorizați cu ocazia Zilei Recunoștinței. Ea
crede că această sărbătoare este importantă, fiindcă se concentrează
asupra familiei și a mesei pe care membrii ei o servesc împreună. Multe
mame singure, oamenii cu infirmități și cei fără adăpost întâmpină
dificultăți când vine vorba să asigure sau să participe cu această ocazie
la o masă pregătită cum se cuvine. Din perspectiva lui Riley, cantinele
sociale împlinesc o nevoie, dar sunt lipsite de intimitatea pe care o
oferă unei familii o masă gătită acasă.
Riley afirmă: „Fiecare dintre noi, la nivel individual, poate avea
un impact, însă atunci când ne strângem împreună, impactul este mai
mare.” Riley este o bună cunoscătoare a Scripturii și știe că eforturile
a doi oameni care lucrează împreună, în unitate, realizează de zece ori
mai mult decât pot face ei separat (vezi Deuteronom 32:30). În același
timp, ea este conștientă de faptul că rezultatele continuă să se extindă
atunci când se unesc mai mulți credincioși. Alt adevăr care arde în
inima ei este acela că adevărații slujitori vor să facă parte dintr-o
echipă și că lor nu le pasă dacă primesc sau nu laurii pentru munca
depusă. Atitudinea lui Riley este caracterizată de aceste ingrediente
importante ale multiplicării.
Cu ocazia primei Zile a Recunoștinței în care a luat inițiativa,
Riley a strâns bani de la membrii familiei sale și de la prieteni ca să
cumpere curcani. Având o mentalitate a multiplicării, ea și Dave au
promis că vor adăuga un dolar pentru fiecare dolar primit. În anul
acela, a cumpărat unsprezece curcani și i-a distribuit, anonim, din
CATALIZATORUL 157
portbagajul mașinii ei. În al doilea an, numărul a crescut la treizeci și

unu de curcani.
În al treilea an, Riley a spus familiei și prietenilor că puteau
împărtăși viziunea cu alți cunoscuți, atâta timp cât o păstrau
anonimă. Aceștia au făcut așa, iar efortul a început să se multiplice cu
repeziciune. În al cincilea an, au reușit să ajute cinci sute de familii și
să adauge la fiecare donație câte două conserve cu legume și cu cele
necesare umplerii curcanului.
În etapa aceea, a încheiat un acord de distribuire anonimă
cu Armata Salvării. Această organizație de caritate are legături
cu serviciile sociale, astfel că a putut selecta oamenii cu adevărat
nevoiași. Persoanele alese nu aveau niciun alt sprijin (bonuri de masă,
programe guvernamentale etc.). Riley și echipa ei au instalat un punct
de distribuire la sediul Armatei Salvării.
Mulți oameni au improvizat cum au putut ca să primească hrana
necesară. Unii au venit trăgând după ei cărucioare, alții au venit pe
bicicletă, i-au rugat pe vecinii lor să îi ducă cu mașina sau au venit pe
jos, după care au plecat ducând cu ei un curcan, legume și umplutura
pentru friptură, fiind nevoiți uneori să le ducă distanțe lungi, până în
rulota, în apartamentul, în parcul lor sau în alt loc de sub cerul liber
unde trăiau. Un om al străzii a găsit o cale de a găti curcanul afară,
pentru el și pentru prietenii lui, lipsiți și ei de adăpost: au folosit o
friteuză aruncată și o mică butelie.
În cele din urmă, proiectul a ajuns atât de extins încât a fost nevoie
de un alt loc pentru distribuire, unde să poată veni un număr atât
de mare de oameni. O organizație a tinerilor creștini (YMCA) din
vecinătate avea un teren întins nefolosit, însă relațiile ei cu Armata
Salvării erau tensionate. Nevoia a împins cele două organizații să stea
de vorbă despre lucrurile care le deosebeau. Au ajuns la o reconciliere
și au lucrat împreună în cadrul proiectului lui Riley, precum și cu
ocazia altor eforturi puse în slujba comunității.
În fiecare an, Riley și Dave își stabileau drept țintă depășirea
numărului de persoane cărora le distribuiseră hrană în cel precedent.
Au hotărât ca nicio persoană din toată regiunea să nu rămână fără
o masă gustoasă de Ziua Recunoștinței. Pe măsură ce numărul
oamenilor ajutați a sporit, distribuirea a devenit tot mai complexă și
mai dificilă, îndeosebi în contextul creșterii prețurilor și al retragerii

din proiect a unor prieteni sau al mutării altora. Celor doi soți le
mergea bine din punct de vedere financiar și nu vroiau ca progresul să
fie împiedicat în etapa aceea, așa că au hotărât să doneze câte doi dolari
pentru fiecare dolar dăruit de alții. (În paranteză fie spus, nu este de
mirare că puterea lor financiară a crescut în acei șase ani. Dumnezeu
a multiplicat dărnicia lor, astfel că au putut fi tot mai eficienți.)
Potrivit spuselor lui Riley, „cumva, într-un fel sau în altul,
Dumnezeu trimitea întotdeauna bani, din diferite surse, făcând ca
totalul să sporească mereu și mereu.” Ceea ce face ca povestea aceasta
să fie și mai uimitoare este faptul că cei doi soți au hotărât de la început
să nu primească niciun cent din partea vreunui program de stat sau a
unei companii. Toate resursele au provenit de la membrii familiei, de
la prieteni și de la prietenii prietenilor.
Odată cu extinderea proiectului, au apărut și provocări noi. A
devenit imposibil să distribuie toți curcanii într-o singură zi, fiindcă
numărul beneficiarilor era atât de mare. Riley și Dave au fost nevoiți să
adauge încă o zi pentru distribuție, însă pasul acesta a adus cu sine un
obstacol însemnat: unde puteau păstra peste noapte curcanii pentru a
doua zi de distribuție? Riley a perseverat în căutarea unui răspuns. La
miezul nopții, un lanț de magazine alimentare de unde cumpăraseră
toți curcanii le-a venit în ajutor și le-a donat folosirea camioanelor
frigorifice. Acum banii puteau fi folosiți pentru mâncare, nu pentru
plata depozitării.
Cei doi au avut multe alte obstacole și lupte de depășit, prea multe
pentru a le enumera. Credinţa acestor soți e puternică, iar hotărârea
lor e de neclintit. În fața adversităților, au continuat să se roage, au
strigat spre Dumnezeu, au venit cu idei strategice inspirate și au avut
parte de bunăvoința oamenilor care îi puteau ajuta.
Acum au ajuns la al douăzeci și șaselea an de slujire și doar cu
ocazia ultimei Zile a Recunoștinței au hrănit zece mii cinci sute
de familii (dacă media este de patru persoane pe familie, aceasta
înseamnă patruzeci și două de mii de oameni). Riley și Dave au
hrănit efectiv fiecare om nevoiaș din toată regiunea lor și o bună
parte a celor din alte două regiuni învecinate (nu uitați că zona unde
locuiesc ei include unul dintre cele mai mari orașe din Statele Unite).
CATALIZATORUL 159
Pentru realizarea acestui proiect, au umplut cinci tiruri (fiecare de

cincisprezece metri lungime) cu curcani și trei tiruri cu legumele și
celelalte ingrediente necesare umplerii fripturii. Au fost mobilizați
peste două sute de voluntari, mulți dintre ei lucrând neobosit timp de
câteva zile. O bună parte a lor o susțin pe Riley încă de la început. Și
ce este uimitor e faptul că majoritatea voluntarilor încă nu știu cine
este „doamna cu curcanii”!
Ar fi imposibil să enumerăm minunile, poveștile și mărturiile
despre viețile schimbate în urma acestei multiplicări. Mulți oameni
au ajuns să Îl cunoască pe Isus, inclusiv soțul lui Riley, Dave, și mulți
alții au revenit pe drumul credinței. Numeroase familii au avut parte
de reconciliere și mulți oameni au fost inspirați de ceea ce au văzut,
inclusiv angajați ai administrației locale, ai magazinelor alimentare, ai
organizației Armata Salvării sau YMCA, voluntari și, într-un fel sau
altul, întreaga comunitate.
Dați-mi voie să vă împărtășesc doar câteva relatări scurte. Unul
dintre prietenii lui Riley este casierul clubului local de motocicliști.
În fiecare an, el le cere membrilor clubului să facă o colectă pentru
„doamna cu curcanii”. De fapt, este o provocare ca fiecare să dea cât mai
mult. Anul trecut, Riley a primit un mesaj după Ziua Recunoștinței,
prin care era anunțată că motocicliștii își sporeau donația cu trei mii
de dolari pentru anul următor.
Într-un an, echipa „doamnei cu curcanii” a hotărât să doneze unei
biserici locale surplusul rămas. Gestul acesta a inspirat acea biserică
să folosească modelul lui Riley pentru a iniția propriul program de
ajutorare a săracilor în preajma Zilei Recunoștinței și în alte perioade
ale anului.
Membrii echipei Armatei Salvării care au fost transferați în diferite
state sunt nerăbdători să înceapă programe care copiază modelul lui
Riley. Alții s-au mutat în zona ei și de-abia așteaptă să afle mai multe
despre această lucrare, fiindcă au auzit povestea lui Riley pe când se
aflau în alte state, de la colegii lor din Armata Salvării.
Riley nu este păstor, nu lucrează pentru o biserică și nu e nici
femeie de afaceri. Este soție, mamă și o creștină devotată, care merge
cu credincioșie la biserică. Ea este foarte conștientă de faptul că
slujește un Dumnezeu măreț, care e încântat văzând multiplicarea din

viața ei. Eu sunt onorat să fiu prietenul acestei familii.
EXEMPLUL SUPREM DE MULTIPLICARE VEȘNICĂ
Slujirea motivată de dragoste este catalizatorul multiplicării. Gândiți-vă

la unele dintre marile exemple de multiplicare din Scriptură. Desigur,
cel aflat deasupra tuturor este Isus. El spune:
Dacă vrei să fii cel mai mare, atunci trăiește ca unul

chemat să slujească altora. Drumul spre promovare
și importanță necesită o inimă de slujitor aflat în
slujba tuturor. Căci nici măcar Fiul Omului nu a venit
așteptând să fie slujit de toți, ci ca să slujească tuturor
și să Își dea viața ca preț de răscumpărare, în schimbul
salvării multora. (Marcu 10:43-45, TPT)
Isus ne arată că, pentru a ajunge la adevărata măreție, trebuie să

căutăm să slujim, nu să fim slujiți. Nu este de mirare că El descrie actul
Lui suprem de slujire prin următoarele cuvinte: „Adevărat, adevărat
vă spun că, dacă grăuntele de grâu care a căzut [a fost semănat] pe
pământ nu moare, rămâne singur; dar, dacă moare, aduce multă
roadă” (Ioan 12:24). Întâlnim din nou ideea de semănat (sau investit)
și de secerat. După cum investirea unui singur grăunte de grâu produce
o mulțime de alte grăunțe, ascultarea dovedită de Isus prin slujire a
avut drept rod o mulțime de fii și fiice ale lui Dumnezeu. Ce exemplu!
El a deschis calea și a fixat ștacheta, arătându-ne cum să multiplicăm
în mod eficient. Isus ne spune:
Voi Mă numiți „Învățătorul și Domnul”, și bine ziceți,

căci sunt. Deci, dacă Eu, Domnul și Învățătorul vostru,
v-am spălat picioarele, și voi sunteți datori să vă spălați
picioarele unii altora. Pentru că Eu v-am dat o pildă
[de urmat], ca și voi să faceți cum am făcut Eu. (Ioan
13:13-15)
CATALIZATORUL 161
Ca lider și comunicator, cunosc importanța ultimelor cuvinte. Acestea

constituie afirmația sau mesajul pe care îl lăsați înainte de despărțire
cititorului, ascultătorului, elevului, membrului echipei, angajatului,
copilului sau oricui altcuiva. Este gândul principal cu care vreți să
rămână ascultătorii când își văd de drum.
În răstimpul petrecut pe pământ, care au fost ultimele cuvinte ale
lui Isus? Este interesant că ele au luat forma unei predici ilustrate pe
care a rostit-o înainte de răstignire: spălarea picioarelor ucenicilor
Lui.
Voi fi sincer cu voi: când eram tânăr în credință, detestam situațiile
în care cineva sugera, în contextul unui grup mic: „Haideți să ne
spălăm unii altora picioarele.” Găseam îndată un pretext banal ca să o
șterg îndată de acolo, fiindcă nu îmi plăcea să îmi atingă vreun bărbat
picioarele!
Ani mai târziu, am fost ușurat să aflu că spălarea picioarelor a
devenit mai degrabă o tradiție de care se agățau prietenii mei. Un
exemplu paralel este cel al lui Moise care a pus șarpele pe un lemn (vezi
Numeri 21:8-9), astfel că toți cei care priveau spre el erau vindecați de
mușcătura șerpilor. Efectul era miraculos și plin de putere. Însă, după
mai multe generații, poporul Israel a făcut un idol tocmai din șarpele
acesta (vezi 2 Împărați 18:4). Israeliții au scos în evidență obiectul, în
loc să înțeleagă faptul că, inițial, cu ani în urmă, accentul căzuse pe
ascultarea față de porunca Domnului.
În anii ‘80, credincioșii din grupurile de studiu biblic pe care
le frecventam eu au urmat un drum asemănător. Am înțeles greșit
ideea spălării picioarelor. Ne-am concentrat mai mult asupra acțiunii
decât asupra a ceea ce reprezenta ea. În primul secol, drumurile nu
erau pavate și animalele erau singurul mijloc de transport, în afara
mersului pe jos. Oamenii nu purtau încălțăminte Adidas sau Nike,
ci sandale sau, în multe cazuri, erau desculți, astfel că tălpile lor se
murdăreau cu praf, excremente de animale și alte soiuri de mizerie.
Putem spune că, în contextul acela, mirosul picioarelor murdare
întrecea tot ce cunoaștem noi astăzi, în lumea occidentală.
Când oamenii intrau în casa unei persoane înstărite, slujitorii sau
sclavii aveau sarcina să spele picioarele stăpânului, ale membrilor
familiei lui și ale oaspeților. Într-o gospodărie tipică a unor oameni
din eșalonul superior al societății existau felurite responsabilități:

grajdurile trebuiau întreținute, mâncarea trebuia gătită, camerele
curățate și multe altele. Sarcina spălării picioarelor revenea celor mai
de jos slujitori. În unele cercuri, această muncă neplăcută era atribuită
exclusiv celei mai umile dintre femeile care slujeau în gospodărie,
ca una considerată singura suficient de „nevrednică” încât să facă o
muncă atât de dezgustătoare.
Cu ocazia Cinei de taină, cei doisprezece ucenici se aflau într-o casă
îndeajuns de mare încât întreg grupul apropiaților lui Isus să încapă
într-o singură cameră. Se poate ca aceasta să fi fost locuința celui mai
înstărit om din oraș. Cu câteva ore înainte, picioarele fiecăruia dintre
cei de față fuseseră spălate de slujitorul cel mai umil din casă. Dar,
în mod surprinzător, în aceeași seară, Isus nu doar a luat ligheanul
și urciorul cu apă, ci S-a și dezbrăcat de haină, dând astfel la o parte
simbolul poziției Lui de Învățător, și a început să le spele picioarele.
Ucenicii știau prea bine ce se petrecea și care era semnificația acestui
act. Spre deosebire de situația de atunci, când eu mă aflam la colegiu,
eram confuz cu privire la practica aceasta și chiar o respingeam,
fiindcă picioarele mele erau curate; tocmai făcusem un duș înainte de
studiul biblic. În același timp, nu mă simțeam în largul meu la gândul:
„De ce să îmi spele picioarele un om pe care de-abia dacă îl cunosc?”
Dacă recitiți cuvintele lui Isus, ele vor căpăta o semnificație mult
mai profundă. El vrea să lase o impresie de durată, una care va rămâne
imprimată în mintea ucenicilor pentru tot restul vieții lor. Actul acesta
constituie ultimele Lui cuvinte.
Pe scurt, ca să fim mari, trebuie să ocupăm de bunăvoie locul celui
mai de jos slujitor. Oare de aceea spune Isus: „Eu sunt blând și smerit
cu inima” (Matei 11:29)?
Am avut nevoie de timp ca să înțeleg cu adevărat realitatea aceasta.
În zilele de început ale vieții mele de credință, se părea că mulți
dintre noi priveau lucrarea creștină ca pe opusul imaginii de mai sus.
Convingerea noastră nerostită era: „Nu devii important decât atunci
când vorbești în fața multor persoane sau când conduci un mare număr
de oameni.” Slujirea era pentru oamenii aflați pe poziții mai umile în
biserica noastră. Dacă munceai din greu, în cele din urmă ajungeai să
fii o persoană importantă. O, cât de greșită era perspectiva noastră!
CATALIZATORUL 163
Sunt atât de recunoscător pentru răbdarea pe care o are cu noi

Duhul Sfânt în procesul maturizării! El a transformat gândirea mea,
dar a fost nevoie de timp. După cum spuneam mai devreme, primii
mei patru ani de slujire au constat în împlinirea nevoilor personale ale
păstorului nostru.
Într-o zi, în timp ce făceam un comision, Duhul lui Dumnezeu
mi-a șoptit: „Fiule, dacă te promovez, vei ajunge să ai o poziție mai
mare în slujire. Dacă o dai în bară acum, ruinezi doar o cămașă dusă
la curățătorie. În lucrarea publică, nu va fi vorba despre o cămașă care
poate fi înlocuită, ci despre vieți ruinate, despre viața oamenilor pe
care Eu îi iubesc.” Cuvintele Lui m-au țintuit locului. Pe lângă faptul că
mi-a vorbit despre responsabilitățile mai mari în slujire care însoțesc
pozițiile mai înalte, Duhul Domnului mi-a spus cât de important este
să fiu întotdeauna credincios în lucrurile mai mici. Nivelul meu de
slujire nu urma să se schimbe odată ce ajungeam să fiu pus în slujba
adevăratelor bogății, adică a oamenilor.
Rebeca
În Vechiul Testament, un exemplu fascinant de multiplicare

determinată de slujirea altruistă îl întâlnim la Rebeca. Haideți să
recapitulăm pe scurt povestea ei. Avraam l-a trimis pe slujitorul în
care avea cea mai mare încredere până în țara din care pornise la
drum, ca să găsească o soție pentru moștenitorul său, Isaac. Slujitorul
a plecat îndată, luând zece cămile pentru îndelungata călătorie.
Când a ajuns la destinație, slujitorul lui Avraam și-a dat seama că
era acel ceas din zi în care femeile mergeau să scoată apă din fântâna
așezării. S-a rugat și a zis: „Fă ca fata căreia îi voi zice: «Pleacă-ți vadra,
te rog, ca să beau» și care va răspunde: «Bea și am să dau de băut și
cămilelor tale», să fie aceea pe care ai rânduit-o Tu pentru robul Tău,
Isaac” (Geneza 24:14).
Înainte să sfârșească el rugăciunea, a venit Rebeca la fântână, iar el
i-a cerut apă. Este uimitor ce s-a întâmplat după aceea:
„Bea, domnul meu”, a răspuns ea. Și s-a grăbit de

a plecat vadra pe mână și i-a dat să bea. După ce i-a
dat și a băut de s-a săturat, a zis: „Am să scot apă și
pentru cămilele tale, până vor bea și se vor sătura.” A
vărsat degrabă vadra și adăpătoare și a alergat iarăși la
fântână ca să scoată apă; și a scos pentru toate cămilele
lui. (Geneza 24:18-20)
Slujitorul a urmărit-o în tăcere cu privirea, până când fata a scos

destulă apă pentru toate cele zece cămile. În aceste câteva versete
întâlnim multe trăsături remarcabile prezente în slujirea Rebecăi. Le
voi enumera una câte una:
• Dornică să slujească. Rebeca nu și-a târât picioarele. A
făcut totul cu repeziciune, ba chiar alergând de la fântână la
adăpătoare. Slujirea comodă sau făcută agale nu e o adevărată
slujire. Ați remarcat vreodată oameni care slujesc, dar cu
letargie, având o atitudine care spune: „Sunt obosit de toată
munca asta”? Nu aceasta este atitudinea Rebecăi și nici a
vreunui slujitor adevărat. Slujitorii veritabili au o atitudine
energică, una care trădează disponibilitatea și care reiese din
acțiunile lor.
• Gata să facă o milă în plus. Slujitorii excelează. Rebeca a făcut
nespus mai mult decât i s-a cerut. Cei mai mulți dintre noi nu
au avut vreodată cămile și nici nu au locuit într-un deșert din
Orientul Mijlociu, așa că ne scapă din vedere acest element
care face ca slujirea Rebecăi să fie chiar mai uimitoare. După
o călătorie îndelungată, o cămilă însetată poate bea de obicei
între 120 și 190 de litri de apă. Slujitorul lui Avraam avea zece
cămile! Haideți să facem socoteala: dacă fiecare cămilă a băut
doar 120 litri de apă, aceasta înseamnă că Rebeca a trebuit să
scoată 1200 de litri de apă din fântână! Dacă într-o găleată
obișnuită intrau 20 de litri de apă, fata a trebuit să facă șaizeci
de drumuri până la fântână și înapoi.
Însă povestea devine și mai uimitoare! În vremea aceea existau
două tipuri de fântâni. În cazul unora, se lega o frânghie de
găleată, iar aceasta din urmă era coborâtă până la suprafața apei.
CATALIZATORUL 165
În cazul altora, oamenii aveau de coborât douăzeci sau treizeci de

trepte până să ajungă la nivelul apei. Știm ce fel de fântână era cea
din care a scos apă Rebeca? Nu încape îndoială că era o fântână
din a doua categorie, fiindcă mai târziu, când slujitorul a povestit
familiei fetei ce făcuse aceasta, a zis: „S-a coborât la izvor și a scos
apă” (versetul 45). Pe lângă faptul că a făcut șaizeci de drumuri
purtând pe umeri 20 de litri de apă, a dus găleata în sus și în jos pe
trepte la fiecare drum. Și nu uitați că ea s-a oferit să facă slujirea
amintită, fără să i se ceară! Faptul acesta ne conduce spre punctul
următor.
• Receptivă. Un adevărat slujitor nu așteaptă să i se ceară când o
nevoie este evidentă; el sau ea pășește îndată înainte. În toți anii
mei de experiență, am văzut că, atunci când oamenii așteaptă
mereu să li se spună, nu ajung la multiplicare. Cei care trec
întotdeauna primii la acțiune sunt cei care se dezvoltă.
• Dedicată. Cu toate că sarcina era dificilă, Rebeca a slujit cu
sârguință. De-a lungul anilor, am observat următorul tipar:
cu cât este mai dificilă sarcina, cu atât atitudinile remarcabile
scad mai repede; aceasta este natura umană. Însă noi avem
natura lui Isus Cristos. El nu S-a dat bătut nici când a avut
de întâmpinat împotriviri și greutăți de neînchipuit. Trăiți
manifestând natura lui Isus și lăsați-vă inspirați de Rebeca!
• Hotărâtă să ducă sarcina la bun sfârșit. Rebeca nu s-a oprit
până când nu a terminat treaba. Nu îi stătea în fire să renunțe.
Dacă facem 99% dintr-o sarcină, nu am dus-o la bun sfârșit.
Ne amintim ce a făcut împăratul Saul în lupta cu amaleciții:
când a ucis zeci de mii de oameni, dar a cruțat unul singur,
Dumnezeu nu i-a răsplătit eforturile (vezi 1 Samuel 15).
Rebeca a depus toată munca aceea neștiind că o aștepta o
răsplată pentru truda ei. Acesta este adevăratul semn al slujirii:
slujitorii nu lucrează urmărind să primească o răsplată, ci văd
actul slujirii ca pe o recompensă în sine. Lor le place bucuria,
sentimentul împlinirii și al satisfacției pe care îl oferă slujirea.
Dacă există o răsplată, aceasta este doar o binecuvântare în
plus, nu motivația din spatele slujirii. Răsplata de care a avut
parte Rebeca a fost nemaipomenită. Ea nu a știut că acele zece
cămile purtau în spinare comori și daruri pentru ea, nici că

ea urma să devină soția unui om evlavios. Însă niciuna dintre
acestea nu a constituit adevăratul premiu. Răsplata de durată
a Rebecăi a fost aceea că a devenit beneficiara promisiunii
făcute de Dumnezeu lui Avraam. Ea urma să devină mama
multor neamuri și toate națiunile pământului aveau să fie
binecuvântate prin ea. Rebeca a cunoscut o multiplicare
deosebită.
ALTE EXEMPLE
Sunt multe alte exemple în Scriptură de multiplicare cu efecte veșnice,

care a luat naștere dintr-o inimă consacrată slujirii. Voi enumera alte
câteva, pe care le puteți analiza în detaliu în timpul pe care îl dedicați
studiului personal.
Rut
Moabita Rut a fost îndemnată de trei ori de soacra ei, Naomi, să se

întoarcă în țara ei de baștină. Însă Rut a refuzat, zicând:
Nu sta de mine să te las și să mă întorc de la tine! Încotro

vei merge tu voi merge și eu, unde vei locui tu voi locui
și eu; poporul tău va fi poporul meu și Dumnezeul tău
va fi Dumnezeul meu. (Rut 1:16)
Aidoma Rebecăi, Rut a fost dispusă să străbată o milă în plus, să lucreze

din greu, să rămână consacrată și atunci când drumul a devenit dificil.
Se prea poate ca drumul lui Rut să fi fost mai greu decât al Rebecăi.
Fiindcă era moabită, probabil că a fost prigonită de locuitorii orașului
din pricina obârșiei ei și a locului de unde venea. Cu toate acestea, a
îndurat toate greutățile pentru a-și sluji cu credincioșie soacra.
Care a fost rezultatul? A devenit strămoașa multor oameni de
seamă, printre care și împăratul David, împăratul Solomon și toți
împărații lui Iuda. Mai important decât atât, a fost inclusă în linia
CATALIZATORUL 167
genealogică a lui Isus. Și ea a intrat în legământul multiplicării veșnice

făgăduite lui Avraam.
Elisei
Elisei a hotărât să rămână cu Ilie chiar și atunci când acesta l-a
îndemnat de trei ori să plece. Și atunci când ceilalți profeți și-au bătut
joc și au râs de el fiindcă își pierdea timpul slujindu-l pe Ilie, Elisei a
rămas lângă acesta. Analiza celorlalți părea logică: ei aveau să devină
profeți cu normă întreagă, bucurându-se de un statut admirat și de
experiență. Ce urma să se aleagă de Elisei când Ilie era luat de pe
pământ? Își irosise anii slujindu-l pe Ilie, fără a avea oportunitatea
de a-și clădi propria lucrare? Aceasta era logica celorlalți profeți, dar
Elisei nu i-a ascultat, ci le-a spus apăsat, de fiecare dată: „Tăceți!” (vezi
2 Împărați 2). Elisei nu avea de gând să se lase descurajat și și-a dus la
bun sfârșit însărcinarea.
Purtarea lui seamănă cu cea a Rebecăi și a lui Rut. Care a fost
rezultatul ei? A sfârșit înfăptuind de două ori mai multe minuni decât
Ilie și a reușit să facă ceea ce nu a făcut Ilie: să pună capăt dinastiei
Izabelei. Elisei a cunoscut multiplicarea!
Ghehazi
Ghehazi a avut șansa să multiplice lucrarea lui Elisei, dar el nu a avut

o inimă de slujitor. Era egoist și lacom, astfel că nu a avut parte de o
multiplicare eficientă (vezi 2 Împărați 5).
x
În Noul Testament, vedem bărbați care au slujit la mesele pentru
văduve. Oamenii aceștia și-au luat responsabilitatea în serios.
Apostolii și-au pus mâinile peste ei, ca să se asigure că sarcina pe
care le-au încredințat-o va fi îndeplinită cum se cuvine. Rezultatul
a fost impresionant, căci în cartea Fapte citim următoarea declarație
uimitoare:
Cuvântul lui Dumnezeu se răspândea tot mai mult,

numărul ucenicilor se înmulțea [se multiplica] mult în
Ierusalim. (Fapte 6:7)
Ce anume era atât de uimitor? Spuneți cu voce tare cuvintele acestea:

„se înmulțea (multiplica) mult”. Gândiți-vă la ele! Cuvintele acestea
nu au fost folosite după mesajul clasic al lui Petru, în urma căruia
au fost născuți din nou trei mii de oameni, în ziua Cincizecimii. Nu,
ci termenul întrebuințat acolo este s-au adăugat (vezi Fapte 2:41).
În descrierea convertirilor care aveau loc zilnic, întâlnim din nou
cuvântul adăuga (vezi Fapte 2:47). Același termen este întrebuințat
și în cazul celor cinci mii de oameni care și-au predat viața lui Isus la
scurt timp după aceea (vezi Fapte 4:4).
Cuvântul multiplicat nu este folosit până în capitolul 6 din Fapte,
când întreaga Biserică a devenit activă în zidirea Împărăției.
Astăzi, multiplicarea are loc atunci când oameni ca Stan, Mike,
Phil, Riley și Dave ocupă locul care le revine în slujire și își folosesc
darurile. Asemenea situații sunt descrise prin cuvintele mare
multiplicare.
ELEMENTUL ESENȚIAL
Înțelegeți acum care este ingredientul esențial al multiplicării

eficiente? Gândiți-vă din nou la prietenii noștri, Riley și Dave, în
lumina celor observate în Scriptură. Acești soți care au implementat
strategii inspirate și au slujit bine au avut deja impact în viața a mii
de oameni. Ei au ajuns să fie mari, potrivit cuvintelor lui Isus. La fel
putem spune despre Stan, Mike, Phil și Dana. Toți acești oameni
au caracterul slujitorilor adevărați. Ascultați, vă rog, aceste cuvinte
importante: puteți ajunge la o multiplicare egoistă, dar impactul
vostru nu va fi unul veșnic. Sunt oameni care multiplică, dar într-o
zi vor vedea că toate eforturile lor vor fi mistuite de foc, fiindcă au
fost motivate de câștigul personal. Faptul acesta este ilustrat în pilda
pe care a spus-o Isus despre omul care și-a zidit hambare mai mari.
Omul s-a felicitat cu îngâmfare: „Suflete, ai multe bunătăți strânse
CATALIZATORUL 169
pentru mulți ani; odihnește-te, mănâncă, bea și veselește-te.” Dar

povestea aceasta nu s-a încheiat bine, fiindcă toate realizările omului
cu pricina au dispărut într-o clipă. Mesajul principal al acestei cărți
nu are menirea de a vă face să aveți credință pentru multiplicarea care
urmărește strângerea de bogății pentru voi înșivă, ci mai degrabă de a
vă îndemna să vă puneți viața în slujba altora. Isus declară că, atunci
când procedăm astfel, toate lucrurile pe care le caută necredincioșii
ne vor fi date pur și simplu pe deasupra (vezi Matei 6:33). Știu că așa
este, fiindcă am trăit eu însumi adevărul acesta.
Să revenim la povestea mea și a Lisei legată de prima noastră
biserică. Ca urmare a faptului că am trăit timp de șase ani în acel mediu
toxic, am ajuns să am atitudini nesănătoase cu privire la multiplicare,
iar ele au persistat o vreme. Curând după ce am plecat, am avut parte
de una dintre întâlnirile cele mai transformatoare și mai eliberatoare
cu Duhul Sfânt, într-o dimineață, în timp ce conduceam mașina. El
mi-a zis: „Fiule, nu Mă căuta pentru binecuvântările Mele. Lasă-Mă
să ți le dau Eu.”
Mi-a venit îndată în minte pasajul din Matei 6:33: „Căutați mai
întâi Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui, și toate aceste
lucruri vi se vor da pe deasupra [și El vă va da tot ce aveți nevoie].”
Cuvintele Duhului lui Dumnezeu mi-au corectat perspectiva și m-au
ajutat să dau la o parte tendințele egoiste pe care le mai aveam.
O, Îi sunt atât de recunoscător Domnului! Știu cum e să fii egoist
și lacom: atitudinile acestea aduc nefericire, stres și ne îndepărtează
de prezența lui Dumnezeu. Faptul că am descoperit care este calea Lui
și ce se află în inima Lui (dorința ca noi să căutăm mai întâi să zidim
Împărăția) mi-a adus atâta bucurie, pace și prezența Lui în viața de zi
cu zi!
x
Am ajuns acum în punctul în care ar trebui să ne întrebăm: cum
multiplicăm atunci când nu suntem liderii propriei lucrări, ci când
slujim în echipa altcuiva? Vom răspunde la această întrebare în
capitolul următor și, odată cu răspunsul, vom descoperi marile
beneficii care urmează.
MEDITAȚI
M E D ITAȚ I
1. Isus identifică slujirea ca pe calea spre adevărata măreție.
Cum a demonstrat El slujirea? Care au fost rezultatele
slujirii Lui? Cum se deosebește calea lui Dumnezeu spre
măreție de cea a lumii?
2. Amintiți-vă povestea Rebecăi. Care sunt trăsăturile

remarcabile implicate de slujirea ei?
3. Puteți multiplica în mod egoist, dar impactul vostru

nu va fi veșnic. Care este deosebirea dintre slujirea care
urmărește să obțină și cea care caută să dea? De ce este atât
de important să slujim fără egoism?
D e a c e e a , vă ro g s ă c ă l c a ț i p e u r m e l e
m e l e . Pe n t r u a c e a s ta …
— 1 Corinteni 4:16-17
11
Călcați pe urmele
mele
Î
nainte să continuăm discuția noastră cu ceea ce împiedică
multiplicarea și cu ce o înlesnește, mai avem o idee importantă
de analizat. Cum ajungem la multiplicare atunci când suntem
angajați de altcineva sau când slujim altcuiva? Mulți dintre noi se
găsesc în cea mai mare parte a timpului în postura aceasta.
Pentru a discuta acest subiectul, mă voi concentra asupra sferei
specifice a lucrării, însă aceste principii se aplică oricărei slujbe pe
care o aveți într-o corporație, în lumea afacerilor, a educației, sănătății,
administrației, presei, sportului, artelor sau la orice alt loc de muncă.
Pavel declară: „Ce se cere de la ispravnici este ca fiecare să fie găsit
credincios în lucrul încredințat lui” (1 Corinteni 4:2). După cum am
văzut în Scriptură, una dintre trăsăturile principale ale credincioșiei
este multiplicarea. Câteva versete mai târziu, în aceeași epistolă, Pavel
prezintă o componentă cheie a multiplicării masive. El scrie:
Căci chiar dacă ați avea zece mii de învățători în

Cristos, totuși, n-aveți mai mulți părinți [tați]; pentru
că eu v-am născut în Cristos Isus, prin Evanghelie. (1

Corinteni 4:15)
Pavel este un părinte pentru biserica din Corint. După cum arată
acest verset, părintele este cel care îi conduce pe alții la credință. Însă
un părinte poate fi definit și în alte moduri. În Scriptură, termenul de
părinte este întâlnit mai des cu referire la o persoană care nu are de-a
face cu convertirea.
Același Pavel, când se adresează bisericii din Galatia, face
următoarea afirmație: „Eram mai înaintat în religia iudeilor decât
mulți din neamul meu, de o vârstă cu mine. Eram însuflețit de o râvnă
nespus de mare pentru datinile strămoșești [pentru tradițiile taților
mei]” (Galateni 1:14). Pavel nu se referă aici la o singură persoană, ci
folosește pluralul tați, așa cum face și în textul în care spune „n-aveți
mai mulți părinți [tați]”. Cuvântul mulți este definit în greacă drept
„mare la număr”. Aceasta ne arată că putem avea mai mult decât un
„tată” în viața noastră.
Pavel se referă deseori la Timotei ca la „fiul” lui. Însă nu el îl
condusese pe Timotei la mântuire, fiindcă citim în Scriptură că
apostolul a mers „la Listra. Și iată că acolo era un ucenic numit
Timotei, fiul unei iudeice credincioase și al unui tată grec. Frații din
Listra și Iconia îl vorbeau de bine” (Fapte 16:1-2). Este clar că Timotei
era deja un credincios consacrat când l-a întâlnit Pavel pentru prima
oară.
Dacă privim în Vechiul Testament, David se referă la liderul lui cel
foarte aspru și dur ca la părintele său (vezi 1 Samuel 24:11), iar Elisei
folosește același termen cu privire la Ilie (2 Împărați 2:12). Ilie spune
că nu este mai bun decât „părinții” lui (vezi 1 Împărați 19:4) și lista
lungă continuă.
Având în vedere tema acestei cărți, intenția mea nu este de a
prezenta în detaliu ce este un părinte, ci de a arăta mai degrabă ce
poate reprezenta un părinte, un tată. Un tată este cel care oferă unui
ins sau unei organizații conducerea, hrana și cultura. În contextul
discuției noastre, un părinte poate avea o varietate de roluri: poate
fi proprietarul firmei pentru care lucrați, liderul departamentului
vostru, păstorul, liderul grupului celulă, supraveghetorul mișcării
CĂLCAȚI PE URMELE MELE 175
voastre, profesorul sau antrenorul vostru, medicul pentru care

lucrați, pentru a enumera doar câteva posibilități. Desigur, probabil
ați concluzionat că, în asemenea situații, rolul „părintelui” poate fi
ocupat cu ușurință de o femeie. Prin urmare, când mă refer la rolul de
„părinte”, includ aici și femeile.
MODURI DE LUCRU DIFERITE
Ca părinte al bisericii din Corint, Pavel îi învață pe credincioși

următoarele: „De aceea, vă rog să călcați pe urmele mele” (1 Corinteni
4:16). Apostolul nu spune: „Călcați pe urmele mele, după cum și eu
calc pe urmele lui Cristos.” (El face afirmația aceasta mai târziu, în
capitolul 11.) Însă instrucțiunea dată aici de Pavel credincioșilor este
pur și simplu de a urma exemplul lui. El are motive întemeiate pentru
aceasta, pe care le descoperim în afirmația următoare:
Pentru aceasta v-am trimis pe Timotei, care este copilul

meu preaiubit și credincios în Domnul. El vă va aduce
aminte de felul meu de purtare în Cristos și de felul cum
învăț eu pe oameni pretutindeni în toate bisericile. (1
Corinteni 4:17)
Cuvintele cu care începe versetul de mai sus, „pentru aceasta”, sunt

semnificative. Pavel tocmai le-a spus cititorilor lui să îi urmeze
exemplul. Apoi, pentru a se asigura că nu vor apărea scurtcircuite cu
privire la viziune, metode, cultură și convingeri, îl trimite pe fiul lui
credincios. Care este indicatorul care caracterizează un fiu credincios?
Un fiu credincios sau o fiică credincioasă multiplică felul de purtare
al părintelui său! Voi intra în detalii pe subiectul acesta curând, dar
deocamdată gândiți-vă la aspectul următor: Pavel nu scrie bisericii
din Corint spunând că Timotei le va aminti credincioșilor de felul de
purtare în Cristos al apostolului Petru. Nu era Petru un lider autentic
al Bisericii primare? De bună seamă că da. Era un conducător evlavios,
uns de Dumnezeu? Desigur că era. Petru are două epistole incluse în
Biblie! Era Petru apostol de mai mult timp decât Pavel? Răspunsul
este din nou afirmativ.
Pavel nu scrie nici că Timotei le va aminti credincioșilor de felul
de purtare al apostolului Iacov în Cristos. Ca și Petru, Iacov era unul
dintre părinții Bisericii, era apostol de mai multă vreme decât Pavel și
era un lider de nădejde. Și el are o epistolă inclusă între cărțile Bibliei
și a slujit ca supraveghetor al bisericii din Ierusalim.
Au acționat Petru și Iacov altfel decât Pavel? Da. A făcut atunci
faptul acesta ca scrierile și modul de purtare al lui Petru și Iacov să își
piardă validitatea?
În niciun caz! Cu toate acestea, modul lor de purtare nu se potrivea
bisericii corintene, al cărei părinte spiritual era Pavel.
Apostolul Pavel era în plin proces de implementare a culturii sale
în biserica din Corint. Metodele lui erau diferite de ale altor „părinți”,
însă erau în concordanță deplină cu crezurile creștine fundamentale
și cu învățăturile lui Cristos. Cu toate acestea, fiecare dintre ei avea
metode, căi și convingeri diferite la care ținea în procesul atingerii
sarcinii de a face ucenici din toate națiunile. Faptul acesta evidențiază
un adevăr cu care mulți credincioși nu sunt familiarizați, pricină din
care apar numeroase dezbinări vătămătoare în trupul lui Cristos. Iată
care este adevărul respectiv: în biserică există moduri de lucru diferite.
Cu alte cuvinte, sunt căi diferite de a atinge același scop al extinderii
Împărăției. Pavel dă următoarea învățătură bisericii din Corint:
Sunt felurite lucrări [moduri de a realiza lucrurile], dar

este același Dumnezeu care lucrează totul în toți. (1
Corinteni 12:6)
Călătorind în lucrare de treizeci de ani încoace, am văzut cu ochii mei

o varietate de culturi, metode și convingeri în cadrul Bisericii globale.
Cu toate acestea, pot simți prezența lui Isus în fiecare atmosferă în
parte.
Pavel folosește adesea termeni din domeniul militar pentru a da
învățătură Bisericii. Aceasta nu este doar o figură de stil; noi suntem
cu adevărat membri ai armatei lui Dumnezeu pe pământ. Voi face și
eu la fel ca Pavel pentru a ilustra modul diferit de operare al slujirii
creștine. Armata Statelor Unite cuprinde unități diferite. Avem forțele

terestre, navale, aeriene, pușcașii marini, garda de coasă și forțele
spațiale. Aceste unități au proceduri și metode diferite cu ajutorul
cărora își îndeplinesc scopurile și responsabilitățile. Însă toate aceste
unități fac parte din aceeași tabără, când vine vorba să protejeze și să
slujească țara.
Un cadet din forțele aeriene va fi antrenat în mod specific pentru a
activa ca membru al Forțelor aeriene ale Statelor Unite. O mare parte
a instrucției lui se va axa pe operațiile tactice aeriene, fiindcă unitatea
căreia îi aparține operează în principal în sfera aeriană. Dacă acest
cadet s-ar transfera într-o unitate de marină, ar avea nevoie de o nouă
pregătire. Desigur, multe tehnici de bază sunt identice în cele două
ramuri ale armatei. Cu toate acestea, fiindcă forțele navale acționează
în principal pe apă, fostul membru al forțelor aeriene ar trebui să
învețe multe manevre operaționale și strategii militare noi.
La fel se întâmplă și în Împărăția lui Dumnezeu. Vom apela la o
ilustrație ipotetică. Să spunem că numele păstorilor voștri principali
sunt Joe și Terri Anderson. Prin harul lui Dumnezeu, ei și echipa lor
au făcut biserica să crească și să ajungă la o mie opt sute de membri;
pe parcursul acestui proces, au instituit metode și o cultură care sunt
unice stilului lor de conducere. Rodnicia bisericii voastre a influențat
într-un mod remarcabil comunitatea în care vă găsiți. Biserica
se bucură de recunoaștere la nivel local, dar sfera ei de influență
se limitează la atât. Să spunem că, în altă parte a orașului, există o
biserică foarte populară, care are zeci de mii de membri și se bucură
de recunoaștere la nivel mondial. Păstorii ei sunt Kevin și Marissa
Smith. Ei stabilesc tendințe noi și conduc aplicând tactici noi, pline
de prospețime, astfel că influențează mult mai mulți oameni decât
păstorii voștri. Pe urmele cui vreți să călcați: pe ale familiei Smith sau
Anderson?
S-ar putea să fiți tentați să îi urmați pe liderii care se bucură de
popularitate la nivel global și să încercați să îi determinați pe liderii
voștri să își adapteze metodele. Dacă cedați acestei tentații, aș spune
că nu sunteți slujitori credincioși ai lui Isus Cristos, ci că încurajați
mai degrabă lipsa unității, dezbinarea și chiar disensiunile. De dragul
unității, voi ar trebui să căutați, aidoma corintenilor, să cunoașteți și
să urmați metodele și cultura instituite de liderii voștri. Realitatea este

că nu soții Smith sunt liderii voștri, ci soții Anderson.
În cursul anilor în care am călătorit în lumea întreagă, având o
perspectivă panoramică asupra trupului lui Cristos, am fost deseori
martorul tragediilor rezultate în urma necunoașterii acestui adevăr
esențial. I-am văzut pe cei care au mers la școli de leadership sau de
pregătire biblică și care au adoptat o cultură diferită de cea a bisericii
în care au crescut. Deseori, aceste școli au legături cu o biserică mare,
care stabilește cultura de ansamblu. Studenții văd cum funcționează
biserica aceea, atât în cadrul cursurilor, cât și în timpul experienței în
închinare de care au parte la sfârșit de săptămână.
După absolvire, studenții se întorc acasă plini de pasiune și își
încep eforturile de a schimba cultura și metodele bisericii lor. Deși
s-ar putea să aibă dreptate crezând că metodele pe care le-au văzut
sunt mai relevante și mai eficiente, dacă insistența lor este prea mare,
ei pot deveni cu ușurință o piedică în calea unității de ansamblu a
misiunii bisericii din care provin.
Dacă metodele sugerate de foștii studenți sunt respinse de biserica
mamă, ar fi cel mai bine pentru toți cei implicați ca studenții să se
roage și să Îl întrebe pe Dumnezeu dacă ar trebui să se mute în altă
biserică sau să se supună cu toată inima culturii și metodelor liderului
lor.
În cazul în care pleacă în altă parte, ar trebui să o facă într-o
manieră care să nu rănească fosta lor biserică. De fapt, de obicei e cel
mai bine dacă se mută din zonă. Dumnezeu poate aduce întotdeauna
un alt lider în zonă care să inițieze o lucrare nouă, evitând astfel să
tragă oamenii dintr-o parte în alta, fapt care se întâmplă altminteri
din pricina relațiilor existente.
FIUL CREDINCIOS
Haideți să discutăm acum apelativul folosit de apostolul Pavel pentru

Timotei, acela de „fiu credincios”. După cum am afirmat deja, un fiu
credincios va căuta să multiplice căile tatălui său. E foarte probabil
ca voi să aveți daruri pe care liderul vostru nu le are; întrebarea care
se pune este următoarea: multiplicați darurile voastre în concordanță

cu ceea ce se află în inima lui? Motivația din spatele multiplicării
voastre corespunde convingerilor și culturii lui sau luptați să instituiți
propriul mod de lucru, care este contraproductiv și care contravine
celui al liderului vostru?
Ce formă îmbracă în practică obiectivul vostru de a fi credincioși?
Următoarele două: în primul rând, încercarea de a folosi darurile
voastre pentru a reproduce rezultatul pe care l-ar avea liderul vostru
dacă s-ar afla în postura voastră și dacă ar avea darurile voastre unice.
Aceasta nu înseamnă că ar trebui să compromiteți sarcina care vă
revine, devenind o clonă a liderului vostru. Iată la ce mă refer: să
zicem că sunteți păstori de tineret. Nu veți putea ajunge cu mesajul
Evangheliei la tinerii din comunitatea voastră dacă veți copia slujba
de duminică dimineață a păstorului vostru.
Este important să adaptați slujirea voastră într-un mod care îi
atinge pe tineri, dar lucrând în același timp într-o manieră care ține
cont de ceea ce se află în inima părintelui vostru. Lucrul acesta se poate
realiza doar comunicând cu el. Ar trebui să purtați discuții deschise
despre strategiile și metodele voastre. Când ascultați răspunsurile lui,
ar trebui să discerneți felul în care inima lui se potrivește parametrilor
voștri.
Ca să puteți face eficient lucrul acesta, este nevoie de discuții
deschise și sincere. Dacă vă treziți implementând ceva ce sperați
că „el nu va observa sau nu va afla”, deja știți că mergeți pe o cale
care duce la distrugere. Dacă aveți îndoieli, aduceți-le înaintea lui;
fiți specifici, ca el să poată afla cu exactitate care sunt preocupările
voastre. Ar fi înțelept să îi cereți să participe la unul dintre serviciile
pe care le conduceți. Dacă îi este greu să accepte metodele voastre,
explicați-i raționamentul din spatele lor. Dacă se simte în continuare
inconfortabil, căutați numaidecât un plan agreat de amândoi.
Al doilea mod în care sunteți fii credincioși este alegând să vă
reproduceți pe voi înșivă. Să presupunem că voi conduceți cel mai
mare grup de tineret din oraș. Lucrurile merg minunat; Dumnezeu
binecuvântează metodele voastre, iar darul pe care vi l-a dat atrage
mulți oameni. Dar găsiți voi alte persoane cu daruri asemănătoare,
cărora le transferați înțelepciunea dobândită și modurile de lucru pe
care le-ați descoperit? Ridicați mai mulți potențiali păstori de tineret?

Dacă procedați astfel, în cazul în care „părintele” vostru declară că
biserica va deschide un nou punct de lucru în altă parte a orașului, voi
aveți deja oameni pregătiți și gata să treacă la treabă. Eu cred că unul
dintre motivele pentru care multe biserici nu pot deschide puncte
de lucru în alte zone din orașul lor sau pentru care nu pot planta
noi biserici în alte părți este acela că oamenii aflați în subordinea
păstorului principal nu au căutat să se reproducă pe ei înșiși.
Puteți fi cel mai bun inginer de sunet, editor video, păstor al
copiilor, lider de închinare, chitarist, comunicator, ușier sau cel mai
bun în orice alt domeniu al slujirii, însă acest lucru nu definește
adevăratul succes în Împărăție. Semnificația reală stă în reproducerea
propriei persoane. Întrebați-vă: „Mă rog eu și caut alți oameni care
au daruri asemănătoare alor mele?” Odată ce ați identificat asemenea
persoane, le învățați, le pregătiți și scoateți la lumină darurile lor, în
timp ce le faceți cunoscut ce se află în inima părintelui vostru?
Acestea sunt cele două moduri în care puteți fi credincioși în timp
ce slujiți viziunii altcuiva. Trebuie să ne amintim că Isus spune apăsat:
„Dacă n-ați fost credincioși în lucrul altuia, cine vă va da ce este al
vostru?” (Luca 16:12).
Haideți să repetăm cuvintele lui Isus, folosind propria definiție
pentru credincioșie: „Dacă nu ați multiplicat ce este al altcuiva, cine
vă va da ce este al vostru?” Sau: „Dacă nu ați multiplicat căile, cultura,
tăria, viziunea, resursele și, mai presus de toate, inima liderului vostru,
cine vă va da ce este al vostru?” Putem formula și altfel ideea: „Dacă
nu ați investit toată tăria voastră, toate resursele intelectuale, toată
energia și inima pentru a extinde sfera responsabilității voastre, cine
vă va da propria lucrare?” Ideea este de natură să ne pună pe gânduri
când o rostim în felul acesta.
În călătoriile mele, oamenii pe care îi întâlnesc și care se bucură
de succes sunt cei care au dovedit inițial credincioșie față de ceva
ce aparținea altcuiva. I-am întrebat deseori cum au început. Nu am
întâlnit încă pe niciunul care să fi avut parte de un adevărat succes și
care să nu fi fost mai întâi credincios cu privire la ceea ce aparținea
părintelui sau părinților lui.
CEA MAI MARE LUPTĂ A MEA
Când eram la începutul slujirii, lupta mea cea mai mare era legată de
o nesiguranță ascunsă care mă făcea să-mi doresc să fiu cunoscut și
important. Trebuia să dovedesc altora și mai ales mie însumi că eram
un lider cu idei originale. Am aflat între timp că mulți potențiali lideri
luptă cu nesiguranța, iar dacă problema aceasta nu este abordată la
nivelul inimii, ea poate provoca prăbușirea lor.
Eram păstor de tineret într-un oraș mare, la una dintre bisericile
cu cea mai rapidă creștere din țară, iar echipa noastră gândise un
mod de a ajunge cu Evanghelia la fiecare licean din oraș. Era un plan
unic și foarte bun. Viitorul grupului nostru de tineri gravita în jurul
acestei inițiative, a cărei strategie fusese dezvoltată de asistenții mei
și de mine pe parcursul a opt luni. Împărtășisem viziunea cu grupul
nostru de tineri și aceștia o întâmpinaseră cu brațele deschise.
Însă, când ne-am apropiat de momentul lansării ei, am descoperit
că era contrară dorințelor păstorului nostru. El ne-a cerut să nu o
punem în aplicare. Am încercat să îl conving timp de vreo douăzeci
de minute, dar nu l-am putut clinti. Nu știam ce altceva să îi mai spun,
așa că în cele din urmă am tăcut, dar eram furios. Opt luni de muncă se
duseseră pe apa sâmbetei, un plan grozav fusese azvârlit la gunoi, dar,
mai rău decât toate, întreaga viziune fusese construită în jurul acestui
program. A trebuit să o luăm din nou de la zero. Cum le puteam da
vestea celor douăzeci și patru de lideri ai noștri și întregului grup de
tineri? Munciseră cu toții din greu în acel răstimp.
Dărâmat, am stat de vorbă cu Lisa, așteptând să găsesc astfel
mângâiere. După ce mi-a auzit frustrările, ea mi-a spus dulce: „Ei
bine, John, se pare că Dumnezeu încearcă să te învețe ceva.” Acum
eram furios și pe păstorul meu, și pe soția mea!
Am plecat de lângă ea, spunându-mi că Lisa nu mă susținea.
Credeam că pusesem la cale cel mai grozav plan pentru a duce
Evanghelia atât de multor liceeni pierduți. Trebuie că păstorul meu
și soția mea sunt cu totul orbi! Cel puțin, așa mi se părea mie. Mă
simțeam singur, frustrat și eram de neconsolat. La un moment dat,
chiar mi-a trecut prin minte că aveam un coșmar din care mă voi trezi
curând și că totul va reveni apoi la normal. Chiar mi se întâmplă așa

ceva?
În momentele acelea, Dumnezeu a vorbit atât de clar inimii mele
și mi-a zis:
Fiule, când te voi judeca pentru perioada în care ai fost păstor de
tineret, nu te voi judeca în primul rând după numărul tinerilor pe
care i-ai câștigat pentru Mine, ci după cât de credincios ai fost față de
omul sub autoritatea căruia te-am așezat.
Cuvintele acestea m-au țintuit locului, dar nici pe departe în
aceeași măsură ca următoarea afirmație auzită. Dumnezeu a spus
apăsat în inima mea:
Poți câștiga toți liceenii din întregul oraș pentru Mine, dar să
pierzi tot creditul și toată răsplata pentru munca ta, fiindcă ai fost
necredincios păstorului tău.
Am început dintr-o dată să tremur, cuprins de o teamă sfântă.
M-am pocăit îndată și mi-am cerut iertare, după care l-am sunat
pe păstorul meu și am făcut la fel în fața lui. După ce am încheiat
convorbirea, în timp ce mă gândeam la cele petrecute, Domnul
mi-a dat dintr-o dată o viziune. M-am văzut întâlnindu-mă cu cei
douăzeci și patru de lideri ai noștri. Eram apăsat, trist și i-am anunțat
cu dezgust în glas: „Oameni buni, știți că am muncit luni întregi la
proiectul acesta; este viziunea grupului nostru de tineret, dar păstorul
senior nu e de acord cu programul. Tot ce am vrut noi să construim
nu mai există.”
Am văzut cum își plecau capetele dezgustați; ochii și gurile lor larg
deschise arătau că nu le venea să creadă. Erau cu toții șocați și supărați.
Am știut în viziunea aceea că erau toți furioși pe păstorul principal și
că ne considerau pe toți victime ale lipsei lui de creativitate.
Dumnezeu m-a întrebat dacă așa aveam de gând să procedez. Am
răspuns:
Nu, Doamne! Nu, Doamne!
Am știut că El scotea la lumină atitudinea și poziția inimii mele.
Viziunea pe care mi-a dat-o mi-a arătat că inima mea încă nu o reflecta
pe cea a părintelui meu. M-am pocăit îndată la un nivel mai profund.
Țin minte că, după câteva zile, am avut întâlnirea cu liderii. Acum,
când în inima mea ardea o teamă sfântă, aveam pasul vioi, o licărire în
ochi și căldură în glas. Le-am spus cu entuziasm:
Oameni buni, am vești grozave! Păstorul principal ne-a ferit să
aducem pe lume un Ismael. A spus că inițiativa la care lucram nu
merge în direcția pe care o dorește pentru biserica aceasta, așa că
renunțăm la program!
Au răspuns toți cu bucurie. Unii au zâmbit, alții au bătut palma
între ei, iar ceilalți au scos un chiot aprobator. Au înțeles ce era în inima
mea, fiindcă în sfârșit îmi însușisem și eu ce era în inima păstorului.
Un an mai târziu, am fost pus din nou la încercare cu alt proiect
important la care lucram de câteva luni. De data aceasta, păstorul
senior era informat și își exprimase acordul cu privire la direcția
noastră. Cu toate acestea, s-a răzgândit după ce lucram de trei luni la
proiect. Și aceasta a fost o schimbare drastică de direcție, iar păstorul
și-a cerut iertare pentru cele petrecute. Am abordat situația cu o
atitudine total diferită de cea pe care o avusesem prima dată. Am
anulat proiectul, nu am ripostat, nu am invocat felurite argumente și
nici nu mi-am exprimat dezacordul. Îmi amintesc foarte clar cât de
diferite au fost sentimentele care au însoțit cele două reacții; faptul că
am putut accepta ce se petrecea mi-a adus satisfacție, deși eu aș fi ales
să merg înainte cu planul inițial, dacă alegerea ar fi ținut de mine.
Am prezentat din nou liderilor mei anularea proiectului ca și
cum ar fi fost ideea mea. Dumnezeu a binecuvântat grupul nostru de
tineret și l-a făcut să se tripleze în cei doi ani cât am fost păstorul lui.
Sunt convins că nu aș fi astăzi unde sunt dacă aș fi căzut la aceste teste.
Vă pot spune ce s-ar fi întâmplat, fiindcă Duhul Sfânt mi-a arătat. În
cele din urmă, aș fi anulat programul, fiindcă nu aș fi avut de ales. Aș
fi făcut pasul acesta cu o atitudine care i-ar fi molipsit pe liderii mei,
otrăvindu-i și pe ei. În cele din urmă, aș fi părăsit biserica și, datorită
darurilor din viața mea, aș fi influențat un număr mic de oameni.
Dar nu am fi avut niciodată lucrarea pe care o avem acum, vorbind
și scriind pentru milioane de oameni de pe întregul pământ. De ce?
Din pricina lipsei de credincioșie în lucrul altuia, care ar fi făcut ca
Dumnezeu să nu îmi încredințeze o altă misiune.
Nu a fost ușor să învăț lucrul acesta. Fiind un lider cu personalitate

de tip A, tendința mea era să lupt pentru ce credeam că era mai bine.
Însă am învățat că Dumnezeu e mai preocupat de caracterul meu
decât de rezultatele pe care le obțin. El dorea o temelie solidă înainte
să ne încredințeze mie și Lisei misiunea proprie.
Dragi prieteni, și voi sunteți niște lideri. Dacă umblăm pe calea
Lui, Dumnezeu a promis tuturor copiilor Săi oportunități de slujire.
Noi suntem „cap și nu coadă”, suntem „sus și niciodată…jos” (vezi
Deuteronom 28:13). Vă rog să nu loviți înapoi cu piciorul în țepuș,
cum am făcut eu. Învățați de la mine, ca să puteți primi și voi
responsabilități mai mari în Împărăție.
IMPORTANȚA UNITĂȚII
O organizație trebuie să fie unită ca să aibă parte de multiplicare. Unul

dintre pasajele cele mai revelatoare din Scriptură se găsește în cartea
Geneza. Un grup de oameni lipsiți de evlavie au hotărât să facă ceva
aproape de nerealizat pentru vremea lor: să construiască un turn care
să ajungă până la cer. Ascultați ce spune însă Dumnezeul atotputernic:
Iată, ei sunt un singur popor și toți au aceeași limbă; și

iată de ce s-au apucat; acum nimic nu i-ar împiedica să
facă tot ce și-au pus în gând. (Geneza 11:6)
Amintiți-vă cine vorbește aici: Dumnezeu Însuși. Ascultați cuvintele

Lui: „Nimic nu i-ar împiedica să facă tot ce și-au pus în gând.” De
ce a spus Dumnezeu cuvintele acestea? Fiindcă oamenii despre care
vorbea erau „una” și aveau o singură limbă; ei erau uniți și acționau
împreună, în învoială.
Dacă Dumnezeu spune așa ceva în legătură cu niște oameni
nemântuiți, ce spune El despre poporul cu care a încheiat un legământ?
Cuvintele Lui sunt mai promițătoare, căci atunci când poporul Lui
se unește, „acolo dă [poruncește] Domnul binecuvântarea” (Psalmul
133:3). Cuvântul a porunci înseamnă „a ordona, a comanda, a
desemna”.13 Nu încape îndoială: unitatea atrage binecuvântarea, iar

aceasta din urmă include multiplicarea.
Cu atât mai mult se aplică principiul acesta copiilor lui Dumnezeu
din Noul Testament! Nu este de mirare că vedem în repetate rânduri
afirmații de felul:
Faceți-mi bucuria deplină și aveți o simțire, o dragoste,

un suflet și un gând. (Filipeni 2:2)
Încolo, fraților, fiți sănătoși, desăvârșiți-vă,

îmbărbătați-vă, fiți cu un cuget, trăiți în pace, și
Dumnezeul dragostei și al păcii va fi cu voi. (2 Corinteni
13:11)
Numai purtați-vă într-un chip vrednic de Evanghelia

lui Cristos, pentru ca, fie că voi veni să vă văd, fie că voi
rămâne departe de voi, să aud despre voi că rămâneți
tari în același duh și că luptați cu un suflet pentru
credinţa Evangheliei. (Filipeni 1:27)
Din textele de mai sus răzbat apelurile părintelui acestor biserici.

Pavel folosește cuvinte precum „o simțire”, „un gând”, „același duh”. El
vrea să ajute aceste biserici să ajungă în postura în care să poată primi
binecuvântarea lui Dumnezeu. El știe că numai atunci ele vor putea
cunoaște cu adevărat multiplicarea în toate aspectele.
Iată aici un exemplu grăitor de binecuvântare păstrată pentru cei
care se unesc: ucenicii credincioși ai lui Isus au dat ascultare poruncii
Lui de a rămâne în camera de sus (vezi Fapte 1:4). În timpul celor
patruzeci de zile de după înviere, Isus S-a arătat la cel puțin cinci sute
de bărbați și femei (vezi 1 Corinteni 15:6); cu toate acestea, la doar
zece zile după înălțarea Lui, în Ierusalim mai rămăseseră doar o sută
douăzeci. Unde erau ceilalți? Concluzia este că peste șaptezeci și cinci
la sută dintre ei nu au ascultat de cuvintele lui Isus. Nu știm unde erau
ucenicii aceștia, dar știm că dorința Lui nu a constituit pentru ei o
prioritate.
Bărbații și femeile din camera de sus s-au unit sub autoritatea
Cuvântului lui Dumnezeu. Întrebarea care se ridica era următoarea:
cum se vor raporta ei la Petru, autoritatea delegată de Isus, părintele

Bisericii pe care Cristos îl lăsase răspunzător de grupul ucenicilor?
În Evanghelii, Petru este înfățișat deseori ca un om impulsiv, care
nu reușea să își acordeze acțiunile cu voia lui Dumnezeu. Când a
declarat cu îndrăzneală că Isus era Cristos, Fiul Dumnezeului celui
viu, Isus a spus despre Petru că era binecuvântat. Însă doar câteva
momente mai târziu, Isus „S-a întors și a zis lui Petru: «Înapoia Mea,
Satano: tu ești o piatră de poticnire pentru Mine! Căci gândurile
tale nu sunt gândurile lui Dumnezeu, ci gânduri de ale oamenilor»”
(Matei 16:23).
Cu altă ocazie, Petru a pășit pe ape în timp ce restul ucenicilor
doar priveau. El a fost din nou deschizătorul de drumuri. Însă câteva
clipe mai apoi, a început să se scufunde. Isus a deplâns starea lui,
zicând: „Puțin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?” (Matei 14:31).
În altă împrejurare, Petru, împreună cu Ioan și Iacov, a urcat cu
Isus pe muntele schimbării la față. Cei trei ucenici au văzut cu ochii
lor chipul lui Isus, care strălucea ca soarele, și îmbrăcămintea Lui, care
se făcuse albă ca lumina. Li s-au arătat Moise și Ilie, care au stat de
vorbă cu Isus. Ce onoare! Cu toate acestea, înainte ca Isus și cei trei
ucenici să coboare de pe munte, pe Petru l-a luat gura pe dinainte și
s-a oferit să facă trei colibe, dintre care două pentru Ilie și Moise (vezi
Matei 17). Nici de data aceasta Petru nu a fost pe aceeași lungime de
undă cu planurile și scopurile lui Dumnezeu.
Păstrând în minte incidentele acestea, haideți să privim la una
dintre primele hotărâri pe care le ia Petru, în calitate de lider al
Bisericii nou formate. Însă, înainte să o facem, trebuie să ne amintim
încă un fapt important: până la Cincizecime trecuseră doar câteva
zile de când Petru tăgăduise că Îl cunoștea pe Isus. În mod firesc,
incidentul acela le-ar fi oferit ucenicilor un motiv temeinic să nu se
supună conducerii lui Petru, mai cu seamă dacă nu erau de acord cu
direcția dată de el sau cu deciziile lui.
Să vedem care era cadrul în care se derula acea scenă. Trecuseră
câteva zile de la înălțarea lui Isus, iar Petru a găsit un cuvânt profetic
din cartea Psalmilor care era legat direct de evenimentul trădării lui
Iuda. Petru a citit în fața micii congregații din camera de sus: „În
adevăr, în cartea Psalmilor este scris: «…Slujba lui s-o ia altul»” (Fapte
1:20). Petru a văzut din nou ceva ce restul ucenicilor nu au remarcat,

dar avea să abordeze corect situația?
Ceea ce urmează să citiți poate fi privit, fără îndoială, drept o
speculație, dar sper că vă voi oferi suficient suport biblic pentru a face
ideea aceasta să stea în picioare. În ce mă privește, cred că Petru nu
a fost nici de data aceasta pe aceeași lungime de undă cu Dumnezeu
când a luat decizia, fiindcă a propus să strângă toți bărbații care
fuseseră cu ei de la început, ca să poată trage la sorți și să vadă pe cine
alegea Dumnezeu în locul lui Iuda.
Nicăieri în Noul Testament nu Îl vedem pe Dumnezeu alegând
apostoli printr-un sistem al loteriei! Isus le arătase acestor oameni
modul lui Dumnezeu de a lucra, lăsându-le un exemplu: S-a rugat
toată noaptea și a auzit glasul lui Dumnezeu înainte să îi aleagă pe
primii doisprezece apostoli (vezi Luca 6:12-13). Cel mai bine ar fi
fost dacă Petru ar fi căutat să aleagă următorul apostol într-un mod
asemănător celui văzut la Isus.
Nu uitați, câțiva ani mai târziu, profeții și învățătorii din Antiohia
au urmat exemplul lui Isus. Au postit și s-au rugat înainte ca Barnaba
și Pavel să fie puși deoparte ca apostoli (vezi Fapte 13:1-4). Aceasta
este încă o confirmare a faptului că hotărârea pripită luată de Petru a
fost greșită.
Cei o sută douăzeci de ucenici din camera de sus au găsit doi
candidați: pe Matia și pe Iust. Matia a câștigat loteria și a fost numărat
în rândul apostolilor (vezi Fapte 1:23-26); cu toate acestea, nu veți mai
întâlni nicăieri numele lui Matia în Noul Testament. De ce? Fiindcă
Scriptura arată că Pavel a fost persoana aleasă de Dumnezeu în locul
lui Iuda, nu Matia. De aceea a scris Pavel:
În urmă [Isus] S-a arătat lui Iacov, apoi tuturor

apostolilor. După ei toți, ca unei stârpituri [ca unuia
născut la vremea nepotrivită], mi S-a arătat și mie.
Căci eu sunt cel mai neînsemnat dintre apostoli. (1
Corinteni 15:7-9)
Pavel s-a referit la sine ca la un om născut la vremea nepotrivită; cu alte

cuvinte, probabil că era prea tânăr să fie unul dintre cei doisprezece.
În urma cercetărilor mele, am descoperit opinii diferite privitoare la

data nașterii lui Pavel; estimările provenite din felurite surse diferă,
între ele fiind o distanță de paisprezece ani. Cert este faptul că nimeni
nu știe în ce an s-a născut apostolul. De aceea, haideți să aruncăm
o privire la succesiunea evenimentelor din Noul Testament ca să
estimăm vârsta lui Pavel.
Potrivit majorității relatărilor, martirajul lui Ștefan a avut loc la
patru ani după învierea lui Isus, ceea ce înseamnă că Isus Cristos îi
alesese pe primii ucenici cu șapte ani mai devreme. În timp ce Ștefan
era împroșcat cu pietre, Scriptura îl menționează pe Saul (Pavel) ca pe
„un tânăr” (vezi Fapte 7:58). Lexiconul grec-englez afirmă că termenul
grecesc pentru „tânăr” se referă la o persoană care tocmai a încheiat
pubertatea. Dacă scădem încă șapte ani din vârsta aceasta, putem
spune fără să greșim că Pavel era prea tânăr să se fi numărat printre
primii ucenici.
În ce mă privește, cred din toată inima că Pavel a fost alegerea lui
Dumnezeu. Omul acesta avea în mod clar roada și autoritatea unui
apostol, într-o măsură mult mai mare decât Matia. Ideea principală
este următoarea: cred că Petru a luat o decizie impulsivă, care nu
a corespuns planului lui Dumnezeu. Dacă ar fi făcut mutarea cu
pricina în biserica de astăzi, probabil că aceasta s-ar fi împărțit în trei:
grupul contestatarilor metodei alegerii apostolilor cu ajutorul loteriei,
grupul celor care susțineau că nu era nevoie de noi apostoli și grupul
susținătorilor alegerii apostolilor prin sistemul loteriei. Dar ascultați
care au fost următoarele cuvinte consemnate în Scriptură după acest
incident:
În ziua Cincizecimii, erau toți împreună [în acord] în

același loc. (Fapte 2:1)
Cuvintele în acord redau un singur termen din limba greacă, şi anume

homothumadon. El este definit astfel: „cu un gând, cu un consimțământ
unanim, în acord, toți laolaltă”.14 Definiția aceasta nu lasă loc pentru
dezbinări, nici la nivelul gândurilor, nici al comportamentului.
Ucenicii erau una în scopuri, gânduri, inimă și duh. Care a fost
rezultatul? Scriptura declară că trei mii de oameni s-au adăugat la
Domnul în ziua aceea! Dacă împărțiți acest număr la o sută douăzeci,

vedem că grupul ucenicilor s-a multiplicat de douăzeci și cinci de ori.
Gândiți-vă numai: Biserica a crescut de douăzeci și cinci de ori în
urma unui singur serviciu. Dumnezeu a poruncit binecuvântarea Lui
peste unitatea lor! Aceasta este o lege spirituală.
Sunt sigur că în camera de sus erau unii ucenici care ar fi acționat
altfel decât Petru. Nu încape îndoială că ar fi fost mai bine să urmeze
exemplul lui Isus și să fi căutat mai întâi îndrumarea Domnului pentru
o perioadă mai lungă de timp, înainte să ia hotărârea.
Deși exista o cale mai bună de a aborda lucrurile, oamenii din
camera de sus au văzut prioritatea mai importantă, aceea de a rămâne
una, însușindu-și strategia liderului lor. Toți au mers înainte ca și cum
ideea ar fi fost a lor. Cât de des ne dezbinăm noi din pricina celor mai
caraghioase sau mărunte neînțelegeri privitoare la metodele urmate?
(Îngăduiți-mi să intercalez aici un adevăr important: dacă liderul
vostru ia o hotărâre catalogată de Scriptură drept păcat, aceasta este
singura împrejurare în care ni se spune să nu aderăm la ea. Însă
majoritatea disputelor sunt pricinuite de metode, nu de păcat.)
CONTRACURENȚII
Trebuie să ne amintim că disensiunea nu se limitează la cuvinte

sau acțiuni, ci ea pătrunde în adâncime, la nivelul minții, inimii și
duhului. Priviți la cele trei pasaje din Scriptură citate anterior, pentru
a vă împrospăta ideea transmisă de ele. Noi putem fi uniți în exterior,
dar divizați în ce privește motivațiile și gândurile.
Mama mea locuiește în orașul Vero Beach din Florida. La
aproximativ treisprezece mile spre nord de casa ei se află un loc numit
golful Sebastian, care este cunoscut de localnici pentru contracurenții
lui puternici. Un contracurent este un fenomen inobservabil cu ochiul
liber. Toată apa de la suprafața oceanului pare a se îndrepta într-o
direcție, înaintând la unison spre plajă. Dar, dedesubt, apa merge cu
repeziciune în direcția opusă. Acest curent opus prinde victimele în
capcana lui și le duce în larg, curmându-le uneori viața.
Există în bisericile, în afacerile, în școlile, în guvernele noastre,

în echipele noastre sportive sau în cluburile noastre contracurenți
al căror efect distructiv împiedică multiplicarea? Cu siguranță. De
ce oare? Să fie din pricină că noi încercăm să zidim Împărăția lui
Dumnezeu având o mentalitate democratică în locul unei mentalități
a Împărăției? Noi suntem cetățeni ai unei Împărății adevărate, iar
autoritatea delegată de Împăratul nostru nu poate fi trecută cu
vederea. Binecuvântarea Lui se manifestă atunci când suntem supuși
cu inima liderilor noștri.
Trebuie să ne întrebăm pe noi înșine: „Este mai important să avem
dreptate decât să fim una?” S-ar putea să aveți dreptate sută la sută, dar
în același timp să greșiți sută la sută. Dacă s-ar fi înființat o coaliție
care ar fi pledat pentru anularea alegerii sistemului loteriei propus
de Petru și pentru înlocuirea lui cu postul și cu rugăciunea (potrivit
tiparului pe care l-am văzut în Scriptură), coaliția aceasta ar fi avut
sută la sută dreptate. Cu toate acestea, din pricina lipsei unității,
revărsarea binecuvântării lui Dumnezeu ar fi fost oprită.
Dacă vă aduceți aminte, prima multiplicare extraordinară a avut
loc în Scriptură după ce părinții Bisericii au dat o dispoziție care urma
să fie aplicată. După aceea, citim următoarele: „Vorbirea aceasta a
plăcut întregii adunări” (Fapte 6:5). Care a fost rezultatul? „Numărul
ucenicilor se înmulțea mult în Ierusalim” (Fapte 6:7). Toți cei care
făceau parte din Biserică și-au însușit-o ca și cum ar fi fost strategia
lor. Sunt convins că oamenii ar fi putut obiecta și de data aceasta, dar
ei descoperiseră un adevăr: era mai bine să fie binecuvântați decât să
aibă dreptate. Prin urmare, au îmbrățișat metoda ca și cum ideea le-ar
fi aparținut.
Acum trebuie să punem întrebarea cea mai dificilă: câți dintre
noi vor sta înaintea lui Isus, la scaunul de judecată, șocați și uluiți de
ceea ce ne va descoperi El? Ne va arăta oare, cu ochii în lacrimi, cum
contracurentul nostru a contribuit la împiedicarea binecuvântării?
Vom vedea viețile care ar fi fost influențate pentru veșnicie și vom
plânge împreună cu El, înțelegând că am pierdut oportunitatea de a
ne multiplica? Câți dintre noi își vor dori să se poată întoarce înapoi
și să caute să trăiască în unitate, în loc să arate că au dreptate? Însă
atunci va fi prea târziu.
MEDITAȚI
M E D ITAȚ I
1. Părintele este cel care oferă unui ins sau unei organizații
conducerea, hrana și cultura, iar el poate ocupa diferite
posturi: director executiv, păstor, lider de grup mic, lider
de departament, șef, profesor, antrenor (acestea sunt doar
câteva exemple). Care sunt persoanele care joacă în viața
voastră rolul de părinte? În ce fel au fost ele părinți pentru
voi?
2. Un fiu credincios sau o fiică credincioasă vor multiplica

modul de viețuire al părintelui lor. De ce este important
să reproducem felul de lucru al liderilor noștri? În ce mod
asigură faptul acesta lipsa scurtcircuitelor în domeniul
viziunii, metodelor și culturii?
3. Pentru a multiplica ce aparține altcuiva trebuie să

vă reproduceți pe voi înșivă. Găsiți oameni care au
daruri asemănătoare cu ale voastre și le împărtășiți din
înțelepciunea acumulată de voi și din modurile de lucru
deprinse? Ridicați alți lideri care să facă în viitor ceea ce
faceți voi acum? Dacă nu, cum puteți începe să o faceți?
Doamne, am știut că ești un om aspru,
c a re s e c e r i d e u n d e n - a i s e m ă n a t ș i
s t râ n g i d e u n d e n - a i vâ n t u ra t ; m i - a
f o s t te a m ă ș i m - a m d u s d e ț i - a m
a s c u n s ta l a n t u l î n p ă m â n t .
— Matei 25:24-25
12
Piedici în calea
multiplicării I
A
cum vom analiza motivațiile și gândurile slujitorului leneș
din pilda rostită de Isus. De ce numai ceilalți doi slujitori
au multiplicat ce au primit, iar el doar a păstrat talantul
încredințat? De ce primii doi slujitori au fost numiți „buni și
credincioși”, pe când el a fost considerat „viclean și leneș”?
Înainte să continuăm, haideți să lămurim mai întâi următorul
adevăr: când un om stă în prezența lui Isus, este cu neputință să mintă.
De ce menționez aici acest fapt? Dați-mi voie să vă explic folosind
o ilustrație banală. Ați urmărit vreodată un film de spionaj și, la un
moment dat, în timpul interogatoriului, este administrat un așa-
numit „ser al adevărului”, care să scoată la iveală realitatea ascunsă?
Spionul sau agentul dublu spune apoi ceea ce a jurat să tăinuiască;
adevărul iese la iveală.
Să ne întoarcem acum la o situație din viața reală. În primii ani ai
căsătoriei noastre, eu era imatur și nesigur pe mine. Am avut parte
de incidente în care m-am purtat într-un mod care mie mi s-a părut
acceptabil în momentul acela, până când Lisa m-a confruntat. În
discuțiile noastre, mi-am apărat cu înverșunare acțiunile și motivațiile.
Deseori, în cursul acestor confruntări, am apărat cu îndrăzneală

acuratețea spuselor mele! Mai apoi, în timp ce mă rugam și mă
aflam în prezența lui Dumnezeu, îmi dădeam seama că Lisa avusese
dreptate. Mă întorceam la ea umil și îmi recunoșteam greșeala.
Ideea celor de mai sus este aceasta: amăgirea, lipsa sincerității,
tertipurile, duplicitatea și alte tipuri asemănătoare de comportament
nu pot stărui în prezența măreață a lui Dumnezeu. Isus declară:
Nu este nimic acoperit, care nu va fi descoperit, nici

ascuns, care nu va fi cunoscut. De aceea, orice ați spus
la întuneric va fi auzit la lumină; și orice ați grăit la
ureche va fi vestit de pe acoperișul caselor. (Luca 12:2-3)
Isus Se referă în mod specific la judecată, când va fi imposibil să

gândim sau să vorbim într-un mod înșelător, căci adevărul va domina
atmosfera și nicio minciună sau cuvânt amăgitor nu vor fi rostite
acolo. Însuși faptul că pilda despre isprăvnicie reprezintă judecata
înseamnă că putem fi siguri că răspunsul dat de slujitorul leneș este
adevărat. El se dă singur în vileag și se acuză prin cuvintele rostite.
Cei doi factori majori din pricina cărora slujirea lui nu a fost
urmată de o multiplicare veșnică sunt următorii:
• nu a cunoscut caracterul stăpânului său;
• i-a fost teamă.
Aceste două motive sunt menționate în ordine. Al doilea este adesea, dar
nu întotdeauna, precipitat de primul, fiindcă necunoașterea caracterului
lui Dumnezeu dă naștere cu ușurință fricii. Faptul acesta va deveni tot
mai limpede pe măsură ce analizăm amândouă greșelile slujitorului.
„CE CRED EU”
Înainte să discutăm despre prima greșeală, dați-mi voie să vă spun

o poveste. Tocmai ajunsesem la capătul unei călătorii de opt ore cu
avionul, pentru o conferință care avea lor în Hawai. Încă purtam hainele
cu care pornisem la drum și așteptam să fie gata camera mea de hotel.
Am găsit un loc unde să mă odihnesc, sub o umbrelă de soare așezată
PIEDICI ÎN CALEA MULTIPLICĂRII I 195
lângă o piscină. S-a nimerit ca în apropiere să se afle o femeie de afaceri

care aștepta și ea; doamna aceea urma să participe la altă conferință.
Am început să stăm de vorbă și, după ce am aflat că era o autoare și
slujitoare creștină, a început să îmi descrie relația ei cu Domnul.
În doar câteva minute mi-am dat seama că nu Îl cunoștea pe
Dumnezeu. A continuat să îmi spună cu încredere ce credea ea și prea
puține dintre cuvintele ei reflectau ceea ce ne arată Scriptura. În timp
ce ea îmi vorbea întruna despre convingerile ei, I-am cerut Duhului
Sfânt înțelepciune și El mi-a arătat ce să spun.
Când femeia și-a încheiat discursul, am întrebat-o:
Îl vezi pe bărbatul acela, de pe partea cealaltă a piscinei?
Da, a răspuns ea.
Dă-mi voie să îți spun câte ceva despre el, am zis eu. E un vegetarian
convins. Nu consumă niciun aliment de origine animală; nici măcar
miere. Visul lui e să facă parte din echipa olimpică de înot a Statelor
Unite. Merge la sală și se antrenează câte trei ore pe zi. Hobbyurile lui
sunt squashul, tenisul, skydivingul și pictura. E căsătorit cu femeia de
lângă acel jacuzzi și ea e cu zece ani mai tânără decât el.
Interlocutoarea mea a fost intrigată și oarecum confuză când am
schimbat subiectul atât de brusc. Ea îmi împărtășise gândurile ei profunde
privitoare la Dumnezeu, iar eu i-l descriam dintr-o dată pe omul aflat pe
cealaltă parte a piscinei. Curiozitatea a îmboldit-o să mă întrebe:
A venit aici ca să participe la aceeași conferință ca și tine?
Nu, doamnă.
Atunci de unde îl cunoști, m-a întrebat ea și mai curioasă.
Nu l-am întâlnit niciodată.
Cu o privire confuză și preocupată, m-a întrebat de unde știam
atât de multe lucruri despre omul cu pricina. Nu știu dacă percepția
mea era corectă, dar după privirea de pe chipul ei mi-am zis că m-a
luat drept agent CIA sau FBI, detectiv sau chiar hărțuitor. Curiozitatea
ei a ajuns la culme. Am făcut o pauză și apoi i-am zis:
Asta cred eu despre el.
Femeia a rămas înlemnită.
Mi-ai vorbit înainte cu atâta încredere despre ceea ce crezi că este
Dumnezeu, am continuat eu. Dar aproape tot ce mi-ai spus despre El
nu este adevărat. Știu asta pentru că Îl cunosc.
Apoi m-am întors spre ea, am privit-o drept în ochi și i-am zis:
Ce am făcut adineaori cu omul acela pe care nu l-am întâlnit
niciodată nu diferă cu nimic de ce ai făcut tu când mi-ai vorbit despre
Dumnezeu. Eu ți-am spus ce cred despre omul de lângă piscină și
cuvintele mele sunau destul de convingător. Dar se prea poate ca
aproape nimic din spusele mele să nu fie adevărat, din simplul motiv
că nu mi-am făcut niciodată timp să îl cunosc pe omul cu pricina.
Femeia mă asculta, dar părea întrucâtva tulburată.
Dumnezeu ne-a dat Cuvântul Lui, consemnat pe paginile Bibliei,
care ne descoperă cine este El, am continuat eu liniștit. Ne-a trimis și
Duhul Său ca să ni-L descopere pe Isus, care ni-L arată, la rândul Lui,
pe Dumnezeul cel atotputernic, fiindcă Isus este Dumnezeu întrupat.
M-am oprit, iar apoi am întrebat-o cu blândețe:
Nu cumva ai făurit în mintea ta un Dumnezeu imaginar, care nu
există în realitate?
Din păcate, femeia fie nu era gata să se confrunte cu lipsa cunoașterii
lui Dumnezeu din viața ei, fie se temea să dea piept cu realitatea întâlnirii
Lui. Am mai stat de vorbă câteva minute și apoi ne-am despărțit.
Poate că zâmbiți în timp ce citiți povestea aceasta și ziceți în
sinea voastră: „Eu Îl cunosc pe Dumnezeu; eu merg la biserică și
citesc Biblia.” Dar înainte să ne așezăm prea confortabil, învăluiți
în gândul acesta, trebuie să ne amintim de starea în care se găseau
fariseii. Oamenii aceștia frecventau cu credincioșie biserica, se rugau
și posteau cu regularitate, puteau cita din memorie primele cinci
cărți din Biblie. (Eu unul cu siguranță nu am o carte de vizită atât de
impresionantă!) Cu toate acestea, ei nu au fost în stare să Îl recunoască
pe Dumnezeul întrupat în Isus, care Se afla chiar înaintea lor.
CUNOAȘTEREA LUI DUMNEZEU
Cine are privilegiul de a-L cunoaște pe Dumnezeu? Toți oamenii sunt

invitați să o facă, dar există niște parametri prestabiliți. Ușa pentru o
relație autentică este deschisă când noi luăm din adâncul ființei noastre
hotărârea de a-I dărui deplin viața noastră, fără nicio prefăcătorie,
ci însoțind această decizie cu acțiunile corespunzătoare. Isus spune:
„Dacă renunțați la viața voastră de dragul Meu, o veți salva” (Matei

16:25, NLT). La ce Se referă El când spune: „o veți salva”? Răspunsul
este simplu: găsim adevărata viaţă doar cunoscându-L pe El.
Noi nu ajungem să Îl cunoaștem pe Dumnezeu mergând la
biserică, înconjurându-ne cu prieteni creștini, citind cărți, ascultând
muzică de închinare, repetând „rugăciunea păcătosului” și nici măcar
făcând fapte bune. În Scriptură, Isus este zugrăvit deseori ca Mire, iar
noi ca mireasa Lui. Când un mire se unește cu o mireasă, cei doi devin
una. Pavel scrie: „Aceasta este o ilustrație a felului în care Cristos și
Biserica sunt una” (Efeseni 5:32, NLT). Pentru a ne arăta ce înseamnă
cunoașterea Lui, Dumnezeu ne-a oferit o predică ilustrată, una care
este des întâlnită în rândul oamenilor. Putem vedea zi după zi în fața
noastră o reprezentare clară a relației cu El, privind căsătoria. Sfânta
căsătorie.
Când o femeie pășește pe acordurile marșului nupțial spre altarul
unei biserici, îmbrăcată într-o rochie albă, ea face o declarație plină
de forță. Mireasa își ia rămas bun de la cei aproximativ 3.930.000.000
de bărbați din lume! Ea își dăruiește cu totul inima, sufletul, trupul
și viața bărbatului care o așteaptă la altar. Este interesant faptul că
hotărârea ei reprezintă adevărata „pocăință”. Ea lasă în urmă toate
oportunitățile de a încheia un legământ de căsătorie cu toți ceilalți
bărbați de pe pământ. Ea și alesul ei intră într-un legământ prin care
el este cu totul al ei, iar ea îi aparține în întregime lui. Cei doi pornesc
într-o călătorie care are potențialul de a adânci relația, de a-i ajuta să
se cunoască unul pe altul mai mult decât ar putea cunoaște vreodată
pe oricine altcineva.
Acum vreau să spun ceva ce s-ar putea să vi se pară controversat,
dar ascultați-mă întâi! Personal, cred că una dintre marile piedici pe
care le-am așezat în calea cunoașterii lui Dumnezeu este introducerea
„rugăciunii păcătosului”. Tradiția noastră arată în mod tipic astfel:
vindem o relație cu Dumnezeu aproape ca și cum am oferi un produs
unui consumator. După un mesaj biblic sau o convertire, spunem:
„Vrei să Îl cunoști pe Dumnezeu? Vrei să ai o relație cu Creatorul
tău? Atunci spune rugăciunea aceasta: «Isuse, vino în viața mea. Mă
pocăiesc de păcatele mele. Te primesc pe Tine ca Mântuitor al meu. Îți
mulțumesc că m-ai iertat și că mă faci acum copilul lui Dumnezeu.»”
Apoi anunțăm în auzul tuturor celor prezenți vestea cea bună,

sărbătorim faptul că noii noștri convertiți sunt în siguranță pentru
totdeauna cu Dumnezeu și îi invităm să se alăture părtășiei noastre.
Nu am spus însă nimic despre pocăință, despre nevoia lor de a lăsa
pentru totdeauna în urmă modul de viaţă egoist și de a-și da viața
pentru Cristos. Ascultați însă cuvintele pe care le spune Isus:
Dacă vreți cu adevărat să Mă urmați, trebuie să lepădați

și să abandonați numaidecât și pe deplin propria
voastră viaţă. Și trebuie să fiți gata să vă faceți părtași
crucii Mele și să o purtați ca pe crucea voastră, în timp
ce abdicați necontenit în fața căilor Mele. Dacă alegeți
jertfa de sine și dacă vă pierdeți viața pentru slava Mea,
veți descoperi necontenit adevărata viață. Dar, dacă
alegeți să vă păstrați viața pentru voi înșivă, veți pierde
ce încercați să păstrați. (Matei 16:24-25, TPT)
Noi Îl putem cunoaște cu adevărat pe Dumnezeu doar intrând într-o

relație veritabilă cu El, fapt pe care îl rezumă Isus în aceste versete.
Cunoașterea lui Isus nu este un eveniment unic, ci o decizie fermă
de a ne supune căilor Lui, renunțând la ceea ce credeți că este cel mai
bine pentru voi. Aceasta este o decizie care trebuie luată în fiecare
zi, clipă de clipă. Dacă un subiect este prezentat clar în Cuvântul lui
Dumnezeu, nu mai avem ce discuta, nici nu mai putem căuta o cale
de a evita ascultarea. A-L urma pe Isus înseamnă a lua în adâncul
inimii voastre hotărârea de a lăsa în urmă tot ce Îl ofensează și de a-L
sluji continuu.
Apostolul Iacov scrie: „Fiți împlinitori ai Cuvântului, nu numai
ascultători, înșelându-vă singuri” (Iacov 1:22). Omul care aude
Cuvântul lui Dumnezeu, dar care nu se dovedește receptiv față
de acesta la nivelul gândurilor, cuvintelor și faptelor lui, s-a înșelat
singur. Versiunea The Passion Translation numește atitudinea aceasta
autoamăgire, termen care cred că îi descrie cu acuratețe pe al treilea
slujitor, pe farisei, pe femeia de la piscina din Hawai și pe mulți alți
oameni pe care i-am întâlnit, care credeau din toată inima că au o
relație cu Dumnezeu doar pentru că mergeau la biserică și pentru
că citau din Scriptură, dar care vorbeau și trăiau într-un mod care
contravenea Cuvântului Său. Din păcate, oamenii aceștia se află pe un

drum greșit; ei se amăgesc singuri.
Dați-mi voie să subliniez pe scurt un aspect important. Lisa v-ar
putea spune că a făcut multe greșeli în căsnicie (eu am făcut mai multe,
dar aici mă concentrez asupra miresei), însă nu a căutat niciodată,
cu bună știință, să își împlinească propriile dorințe în detrimentul
legământului nostru de căsătorie. Purtarea ei nu a fost desăvârșită,
dar inima ei nu s-a îndepărtat niciodată de loialitatea neclintită. Tot
astfel, în relația noastră cu Dumnezeu, dacă noi ne dovedim din când
în când neascultători, El ne iartă. La fel se întâmplă cu un soț și o
soție, care nu pun capăt relației lor pecetluite prin legământ atunci
când intervine o greșeală. Relația cu Creatorul nostru presupune o
loialitate adevărată, care izvorăște din inimă, nu una de pe buze, care
nu este însoțită de acțiuni autentice corespunzătoare.
Isus face una dintre cele mai remarcabile declarații: „Dacă vrea
cineva să facă voia Lui, va cunoaște…” (Ioan 7:17, NKJV). Totul
începe în adâncul ființei noastre, când ne dorim din toată inima să
și acționăm, nu doar să auzim. Facem orice ne spune El şi atunci
cunoaştem. Îl recunoaştem pe Dumnezeu şi Îl cunoaştem pe El,
precum şi Cuvântul Lui. Traducerea The Passion redă foarte frumos
textul din Ioan 7:17: „Faceți mai întâi cu pasiune voia lui Dumnezeu și
apoi veți putea discerne dacă învățăturile Mele vin de la Dumnezeu.”
În pilda talanților, toți cei trei slujitori au auzit aceleași instrucțiuni
înainte de plecarea stăpânului lor. Doi dintre ei au pus în practică
instrucțiunile primite, pe când unul nu a făcut nimic. Nu este o
coincidență faptul că al treilea slujitor nu l-a cunoscut cu adevărat
pe stăpânul lui, astfel că a privit cu ușurătate importanța însărcinării
primite. Acest slujitor s-a înșelat singur.
TEAMA SFÂNTĂ
Discuția noastră de până acum este cuprinsă în următoarea sintagmă

biblică: frica de Domnul. Dată fiind mulțimea fricilor care se găsesc
mai ales în vremea aceasta în jurul nostru, înclinăm să evităm expresia
aceasta. Există însă două frici și ele sunt total opuse una alteia. Una
este „duhul de frică”, iar cealaltă este „frica de Domnul”. Scriptura face
distincție între ele. Moise a spus poporului lui Dumnezeu chiar după
ce israeliții au plecat din prezența Domnului:
„Nu vă înspăimântați; căci Dumnezeu a venit tocmai

ca să vă pună la încercare și ca să aveți frica Lui înaintea
ochilor voștri, pentru ca să nu păcătuiți.” Poporul
stătea în depărtare; iar Moise s-a apropiat de norul în
care era Dumnezeu. (Exod 20:20-21)
La prima vedere, Moise pare că se contrazice singur. Dați-mi voie să

parafrazez cuvintele rostite de el, ca să fac afirmația lui mai clară: „Nu
vă fie frică, fiindcă Dumnezeu a venit să vadă dacă aveți în voi frica
de El.” Declarația lui nu este o contradicție, ci ea face mai degrabă
distincția între „a fi speriați de Dumnezeu” și „a ne teme de Domnul”;
între cele două există o deosebire. Omul care este speriat de Dumnezeu
are ceva de ascuns. Amintiți-vă cum s-a ascuns Adam, ferindu-se de
prezența Domnului, după ce a păcătuit împotriva Lui (vezi Geneza
3:8). Pe de altă parte, omul care se teme de Domnul nu are nimic de
ascuns. De fapt, lui îi este frică să stea departe de El.
Îngăduiți-mi să exprim deschis un adevăr important: frica de
Domnul presupune să nu fim speriați de El. Cum putem avea o relație
strânsă cu o persoană de care ne este frică? După cum am arătat
deja, adevărata teamă sfântă este frica de a sta departe de Dumnezeu.
Când vă temeți de Domnul, nu doriți să fiți nicăieri altundeva decât
în prezența Sa, bucurându-vă de grija și de dragostea Lui. Sunteți
de neclintit, indiferent de împrejurări și oricât de sumbre ar părea
lucrurile; voi știți că nu este alt loc mai bun decât cel din apropierea
Lui. Faptul acesta reiese din ascultarea voastră față de El.
A ne teme de Dumnezeu înseamnă a-L venera, a-I arăta reverență,
onoare și respect mai mult decât oricui altcuiva, a-L privi cu cea mai
mare admirație și a ne însuși dorințele inimii Lui ca pe unele care
sunt mai de preț decât cele proprii. Iubim ceea ce iubește El și urâm
ce urăște El. Ce este important pentru El devine important și pentru
noi; ce nu este atât de însemnat pentru El nu este atât de însemnat nici
pentru noi.
Postura aceasta ne așază între cei care sunt bine-veniți să se apropie

de El. Dacă priviți la copiii lui Israel, veți vedea că dragostea lor față de
Dumnezeu era una condiționată. Când împrejurările erau favorabile,
se închinau lui Dumnezeu, Îl ascultau și Îl iubeau. Când împrejurările
erau neprielnice, cârteau. Israeliții nu s-au încrezut în Dumnezeu fără
rezerve, ci au preferat instinctul de conservare. Căutând să-și scape
viața, au făcut opusul celor spuse de Isus în Evanghelie și au pierdut
privilegiul glorios al unei relații autentice cu El. Moise s-a temut de
Dumnezeu; ei nu.
Motivațiile lor s-au manifestat în consecință: poporul a stat
în depărtare, pe când Moise s-a apropiat de norul prezenței lui
Dumnezeu. Viața trăită de israeliți a fost oarbă față de ce era mai
bun. Spre deosebire de ei, Moise a văzut clar. El L-a cunoscut pe
Dumnezeu, a cunoscut Cuvântul, căile și înțelepciunea Lui. Pe de altă
parte, israeliții Îl cunoșteau pe Dumnezeu doar după felul în care le
răspundea la rugăciuni.
Acționăm cum se cuvine, în frica de Domnul, când Îl ascultăm
neîntârziat, chiar dacă ni se pare că nu are logică îndrumarea Lui,
că nu va aduce niciun beneficiu sau chiar când pare că va dăuna
bunăstării noastre. Noi cunoaștem caracterul Lui și de aceea suntem
convinși. Chiar și atunci când ceva pare a fi în detrimentul nostru, în
final nu se va dovedi așa, dacă Îi dăm ascultare lui Dumnezeu.
În ultimul rând, umblarea în frica de Domnul se manifestă prin
ascultarea de El până la sfârșit. Avraam a făcut așa când Dumnezeu
i-a spus să renunțe la ce era cel mai important pentru el, la fiul său,
Isaac, pe care îl așteptase douăzeci și cinci de ani; Domnul i-a cerut să
I-l predea Lui pe cel pe care îl iubea mai mult decât pe orice alt om și
orice alte posesiuni. Patriarhul a plecat dimineața devreme și a făcut
un drum de trei zile ca să ducă la îndeplinire ce îi ceruse Dumnezeu.
Domnul nu îi spusese motivul pentru care îi dăduse acea poruncă și
se părea că această jertfă urma să ruineze toate motivele pentru care
trăise Avraam. Cererea Domnului părea vătămătoare. Însă Avraam
s-a încrezut fără rezerve în caracterul lui Dumnezeu (însăși antiteza
acțiunii slujitorului leneș).
Odată ce Avraam a ridicat cuțitul să îl înjunghie pe Isaac, un înger
al Domnului l-a oprit și i-a zis: „Să nu pui mâna pe băiat și să nu-i faci
nimic; căci știu acum că te temi de Dumnezeu” (Geneza 22:12). Acest

fel de dragoste, încredere și credință se găsește în inima celui care se
teme cu adevărat de Dumnezeu.
Scriptura ne spune: „Frica de Domnul este începutul științei
[cunoașterii]” (Proverbe 1:7). A cărei cunoașteri? Găsim răspunsul
imediat după versetul citat, dar haideți să vedem ce ne conduce spre
el: așezarea Cuvântului divin deasupra tuturor celorlalte, alegere pe
care a făcut-o și Avraam:
Fiule, dacă vei primi cuvintele mele, dacă vei păstra

cu tine învățăturile mele, dacă vei lua aminte la
înțelepciune și dacă-ți vei pleca inima la pricepere,
dacă vei cere înțelepciune și dacă te vei ruga pentru
pricepere, dacă o vei căuta ca argintul și vei umbla
după ea ca după o comoară, atunci vei înțelege frica
de Domnul și vei găsi cunoștința Domnului. (Proverbe
2:1-5)
Răspunsul este destul de clar: frica de Domnul este începutul

cunoașterii lui Dumnezeu. Astăzi am formula puțin altfel fraza. Am
putea spune: „Vei înțelege frica de Domnul și vei începe să Îl cunoști
pe Dumnezeu îndeaproape.” Acum înțelegem rădăcina greșelii
slujitorului leneș. Acestuia i-a lipsit frica sfântă, fapt pe care îl arată
vădit lipsa lui de acțiune și răspunsul său final. După cum poporul
Israel L-a privit uneori pe Dumnezeu ca pe un tiran, slujitorul
acesta l-a privit prin aceeași lentilă pe stăpânul său, fiind orb față de
caracterul acestuia.
Teama sfântă este punctul de pornire al cunoașterii lui Dumnezeu.
Psalmistul confirmă faptul acesta, declarând: „Prietenia Domnului
este pentru cei ce se tem de El” (Psalmul 25:14). Prietenii sunt cei
pe care îi cunoaștem îndeaproape. Isus face următoarea afirmație
surprinzătoare: „Voi sunteți prietenii Mei [apropiați] dacă faceți ce vă
poruncesc Eu” (Ioan 15:14).
Mulți dintre noi spun adesea că Îl „iubesc” pe Isus, așa cum
spunem că iubim un star faimos de cinema, un sportiv renumit
sau altă personalitate publică bine cunoscută. La începutul anului
2020, când Kobe Bryant și fiica lui, Gianna, au murit într-un
tragic accident de elicopter, întreaga națiune i-a jelit și mulți au

plâns. Oamenii au pus o mulțime de baloane, cărți poștale și flori
lângă stadionul Staples Center din Los Angeles, unde jucase el
baschet. Am deplâns și eu tragedia și m-am gândit destul de mult
la ea.
Însă cei mai mulți dintre oamenii care au jelit nu l-au cunoscut pe
Kobe la fel ca soția lui, membrii familiei și prietenii apropiați. Dacă
ne-ar fi văzut pe stradă, el nu ar fi știut cine suntem. Eu nu am petrecut
niciodată timp cu baschetbalistul acesta, dar trecerea lui din viață
m-a îndurerat, ca și cum aș fi avut o relație cu el. După cum Kobe nu
m-a cunoscut niciodată cât timp a fost în viaţă, vor fi o mulțime de
oameni care vor pretinde că Îl cunosc pe Isus, doar pentru că au mers
la biserică, au vorbit despre El pe rețelele de socializare, au ascultat
muzică despre El, au făcut anumite lucruri în Numele Lui și chiar
L-au declarat Domn al lor. Însă răspunsul lui Isus va fi: „Niciodată nu
v-am cunoscut.” Și iată de ce:
Nu orișicine-Mi zice: „Doamne, Doamne!” va intra

în Împărăția cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui
Meu care este în ceruri. Mulți Îmi vor zice în ziua
aceea: „Doamne, Doamne! N-am prorocit noi
în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele
Tău? Și n-am făcut noi multe minuni în Numele
Tău?” Atunci le voi spune curat: „Niciodată nu
v-am cunoscut; depărtați-vă de la Mine, voi toți
care lucrați fărădelege [care încălcați legile lui
Dumnezeu].” (Matei 7:21-23)
Nu ne dorim ca Stăpânul nostru să ne spună asemenea cuvinte. Dacă

analizați cu atenție acest pasaj din Scriptură, veți vedea că acești
oameni aveau încredere în relația lor cu Isus, ba chiar erau implicați
emoțional în ea. Kobe mi-ar fi spus: „Tu cine ești? De unde vii? Care
ți-e numele?” Tot astfel, Isus le va spune multora dintre cei care vor
pretinde că Îl cunosc: „Nu v-am cunoscut niciodată și nu știu de unde
sunteți” (vezi Luca 13:25).
PETRECEȚI TIMP CU EL
Frica de Domnul este punctul de pornire al cunoașterii Lui, dar

de ce ne-am opri în punctul de pornire? Mergeți mai departe, în
profunzime, în relația voastră, fiindcă El vă cheamă să vă apropiați
de El. Iată ce ni se spune în Cuvântul Domnului: „Apropiați-vă de
Dumnezeu și El Se va apropia de voi” (Iacov 4:8). În mod uimitor, noi
suntem cei care stabilesc nivelul relației pe care o avem cu El.
Mă surprinde cât de mulți dintre oamenii care se declară
credincioși nu se deosebesc prea mult de femeia pe care am întâlnit-o
lângă piscină, în Hawai. Ei au preluat „cunoașterea de Dumnezeu”
de pe rețelele de socializare, din versurile cântecelor de închinare, de
pe bloguri, din conversații purtate cu prietenii, din predica rostită o
dată pe săptămână de păstorul lor. Însă ei nu petrec personal timp cu
Dumnezeu.
Ultimele statistici arată că oamenii cu vârsta cuprinsă între
cincisprezece și douăzeci și cinci de ani petrec 53,7 ore pe săptămână
în fața ecranelor (a telefoanelor inteligente, tabletelor, computerelor
și televizorului).15 Mă întreb cât timp petrec ei în Cuvântul lui
Dumnezeu. Întrebarea aceasta nu este relevantă doar în ceea ce-i
privește pe tineri!
Eu citesc Biblia de peste patruzeci de ani și aceasta continuă să fie
una dintre activitățile mele preferate. Înainte să citesc, Îl rog pe Duhul
Sfânt să mi-L descopere pe Isus într-un mod plin de prospețime. Ani
de-a rândul mă trezeam devreme și petreceam timp plimbându-mă
în subsolul casei, în aer liber, într-un loc retras ori în camera mea de
hotel, citind, rugându-mă și ascultând. Nu vreau să fiu unul dintre cei
care au predicat Evanghelia peste tot în lume, bazându-mă doar pe
darul meu, dar fără a ajunge să Îl cunosc pe Cel care mi l-a dat.
Dumnezeu vrea să aibă o relație strânsă cu voi. Dragostea Lui
desăvârșită izgonește frica. Mult prea adesea ne trezim acționând
asemeni slujitorului care a fost orb față de bunătatea stăpânului său.
De aceea vă îndemn să vă rugați ca Dumnezeu să vă umple de frica
Lui sfântă. Apoi petreceți timp de calitate cu El și descoperiți cine este
El cu adevărat: Dragostea.
Dumnezeu ne-a căutat, ne-a iubit și a murit pentru noi cu

mult înainte ca noi să Îl fi cunoscut. El a inițiat această relație
nemaipomenită. El este de partea voastră și tânjește să vă cunoască
îndeaproape. Însă Dumnezeu ne iubește atât de profund încât refuză
să ne silească să intrăm în relație cu El.
Așadar, alegeți acum! Alegeți viața! Alegeți să Îl cunoașteți…
îndeaproape.
M E D ITAȚ I
1. Frica este alimentată întotdeauna de necunoașterea
caracterului lui Dumnezeu. Cum a afectat o perspectivă
incorectă despre natura lui Dumnezeu modul în care ați
administrat darurile și chemarea voastră?
2. O relație autentică cu Dumnezeu este posibilă atunci

când vă dăruiți pe deplin Lui și când trăiți în ascultare
de Cuvântul Său. Există vreun tipar de gândire sau vreun
comportament care pune piedici relației voastre cu
Dumnezeu?
3. Este o mare diferență între a ne fi frică de Dumnezeu și

a avea frica de Domnul. Care este deosebirea dintre cele
două? De ce este esențial să avem frica de Domnul pentru
a-L cunoaște pe Dumnezeu îndeaproape?
S tă p â n e , ș t i u c ă a i s ta n d a rd e î n a l te
ș i c ă u ră ș t i c ă i l e u ș u ra t i c e , c ă
p re t i n z i c e e m a i b u n ș i c ă n u î n g ă d u i
g re ș e a l a . M i - a f o s t f r i c ă .
— Matei 25:24-25, MSG

13
Piedici în calea
multiplicării II
S
untem gata acum să trecem la a doua afirmație a slujitorului
leneș: „Mi-a fost frică.” Teama l-a paralizat. Îmi place mult
traducerea din versiunea The Message a cuvintelor celui de-al
treilea slujitor: „Știu că ai standarde înalte, …că pretinzi ce e mai bun
și că nu îngădui greșeala.”
Aceasta îmi amintește de o întâmplare. Am jucat baschet sub
îndrumarea a doi antrenori. În amândouă echipele eram aruncător
dinăuntrul semicercului de trei puncte, fiindcă unul dintre puținele
lucruri pe care le puteam face bine în sportul acesta era să înscriu
puncte de la 4-5 metri.
Primul meu antrenor era un om care vroia să scoată ce era mai
bun din noi și, pentru a atinge acest obiectiv, folosea încurajările și
corectarea constructivă. Știam că era de partea mea, nu împotriva
mea. Înscriam puncte încrezător, de pretutindeni de pe teren. Faptul
că antrenorul meu credea în mine mi-a întărit încrederea.
Următorul meu antrenor a fost diferit. După cum spunea chiar el,
era „un om care avea standarde înalte și nu îngăduia greșeala.” Când
aruncam la coș și ratam, antrenorul mă corecta cu asprime în timpul
pauzei și deseori ajungeam îndată după aceea pe banca rezervelor.
Cât timp l-am avut pe el ca antrenor, nu am putut înscrie bine. Când
mă antrenam singur, fără să fie el de față, dădeam coș din orice loc de
pe teren. Eram același jucător, cu același talent, dar nu puteam marca
puncte când era el prezent.
Dacă vă uitați la răspunsul slujitorului din pasajul de mai sus, percepția

pe care o avea el despre stăpân era cea pe care o aveam și eu în raport cu
antrenorul meu critic. Însă există o mare diferență: în realitate, stăpânul
slujitorului nu semăna câtuși de puțin cu al doilea antrenor al meu.
Continuând ce am învățat în capitolul anterior, vedem că acesta
este motivul pentru care e esențial să ne facem timp să Îl cunoaștem
pe Dumnezeu. El nu aduce nici pe departe cu percepția pe care o
avea slujitorul cel leneș despre stăpânul lui. Dumnezeu este de partea
noastră; El crede în noi și are încredere în noi. Dacă nu Îl vedem în
felul acesta, putem ceda cu ușurință fricii, iar darurile noastre vor fi
în consecință îngropate.
Acestea fiind spuse, ne vom îndrepta acum atenția spre altă
cauză a lipsei de rod. După cum aminteam în capitolul anterior, sunt
oameni care Îl cunosc pe Dumnezeu, dar care tot se luptă cu frica și
chiar cedează în fața ei. Există anumite motive pentru aceasta, pe care
Scriptura le abordează, iar în restul capitolului de față le vom analiza.
Dar, înainte să o facem, voi enumera câteva remarci grăitoare legate
de frică și de alte subiecte înrudite:
Omului nu ar trebui să-i fie frică de moarte, ci de faptul

că nu a început niciodată să trăiască.
— Marcus Aurelius
Nu îți fie niciodată frică să încerci ceva nou. Nu uita:

amatorii au construit arca; profesioniștii au construit
Titanicul.
— Autor anonim
Cea mai mare greșeală pe care o facem este să trăim

dominați de frica necontenită că vom face o greșeală.
— John C. Maxwell
Una dintre cele mai mari descoperiri pe care le face

omul, una dintre marile lui surprize, este să vadă că
putea face ceea ce s-a temut că nu va reuși să facă.
— Henry Ford
PIEDICI ÎN CALEA MULTIPLICĂRII II 209
Haideți să începem discuția noastră cu o declarație care conține un

adevăr neclintit: opusul fricii nesănătoase este iubirea de Dumnezeu.
Când îi iubim necondiționat pe Dumnezeu și pe oameni, frica este
exterminată. După cum scrie apostolul Ioan, „dragostea desăvârșită
izgonește frica” (1 Ioan 4:18).
În ce privește adevărul acesta, nu voi uita niciodată o întâlnire
pe care am avut-o cu Duhul Sfânt în San Diego și care mi-a deschis
ochii. Tocmai încheiasem un serviciu, eram singur în camera mea și
m-am trezit luptând cu frica în legătură cu fiii noștri. Auzisem despre
copii ai slujitorilor lui Dumnezeu care muriseră în moduri tragice:
unul prin electrocutare, mulți alții în accidente de mașină, unii în
urma supradozelor de droguri sau prin înec, iar alții din felurite alte
motive. Tocmai auzisem despre altă tragedie și încercam să îndepărtez
îngrijorarea care îmi dădea târcoale. Dintr-o dată, am auzit în inima
mea: „Fiule, frica este un indicator. Ea doar scoate la lumină un
domeniu din viața ta care nu a fost predat Mie; tu încă stăpânești acel
domeniu al vieții tale.”
Cuvintele Lui m-au țintuit locului. Mi-am dat seama că îmi
însușisem ceva ce nu aveam puterea să păstrez. După câteva clipe
de la acel moment de iluminare, am strigat în camera mea: „Tată, fiii
aceștia nu sunt ai mei. Eu sunt doar un administrator în viața celor
ce sunt ai Tăi. De aceea, orice dorești Tu pentru ei este ce vreau și eu
să se împlinească în viața lor, orice ar fi. Îi poți duce până la capătul
pământului și apoi în cer, când ești gata pentru ei, dar Îți cer cu
îndrăzneală ca ei să împlinească toate lucrurile pe care i-ai creat să le
facă în lumea aceasta.”
Apoi am strigat și mai tare: „Dar, Diavole, în Numele lui Isus, nu
te vei atinge de ei! Declar că ei sunt ai lui Dumnezeu și îți interzic să
omori, să furi sau să distrugi ce este al Domnului!”
O pace copleșitoare mi-a cuprins inima și de atunci nu m-am
mai îngrijorat niciodată cu privire la cei patru fii ai noștri. Dacă
îngrijorarea încearcă să se strecoare din nou, spun apăsat: „Am predat
lui Dumnezeu grija copiilor noștri și nu o mai iau înapoi asupra mea.”
De fiecare dată, frica a cedat și pacea a revenit.
Frica este un stăpân teribil. Este vicleană, caută să obțină controlul
și, odată ce pune stăpânire pe voi, este copleșitoare. Dacă nu confruntați
cum se cuvine problema fricii, ea vă va schimba destinul. Dar iată

care este vestea bună: frica poate fi învinsă, însă trebuie abordată cum
se cuvine.
FIȚI ATENȚI LA DARUL VOSTRU
Pavel a scris două epistole fiului său spiritual, Timotei. În amândouă,

apostolul a adus în discuție darul (charisma) lui Timotei, care era
neglijat și inactiv. Să lămurim mai întâi un aspect: Timotei era un om
evlavios. Pavel s-a lăudat în epistolele sale cu caracterul dovedit și cu
credinţa autentică a ucenicului său. Nu încape îndoială că Timotei nu
intră în categoria celor care sunt paralizați de frică, fiindcă nu cunosc
caracterul lui Dumnezeu. În prima epistolă pe care i-o adresează, Pavel
spune: „Nu neglija darul care este în tine” (1 Timotei 4:14, NKJV).
Cuvântul a neglija din limba greacă este ameléo, care poate fi
definit ca „a trece cu vederea sau a privi cu ușurătate”.16 Altă sursă
definește cuvântul acesta ca „a nu se gândi la ceva și, astfel, a nu
reacționa potrivit; a nu acorda atenție”.17
De ce Timotei sau oricare dintre noi ar trece cu vederea sau nu ar
acorda atenție unui dar primit de la Dumnezeu și, în cazuri extreme,
nici nu s-ar gândi la el? Unul dintre motive ar putea fi următorul:
Darul nu funcționează sau nu rodește potrivit

așteptărilor noastre.
Gândurile care însoțesc o asemenea situație pot fi: „Am încercat și nu

merge.” Am fost și eu tentat deseori să gândesc așa când aveam între
douăzeci și treizeci și ceva de ani. După cum scriam mai devreme,
o asemenea ocazie s-a ivit după ce Lisa și prietena ei au adormit în
timpul mesajului meu. Atunci mi-a trecut prin minte: „De ce ar vrea
cineva să mă asculte, când oamenii cei mai apropiați mie nu reușesc
nici măcar să stea treji în timpul mesajului meu?”
În aceeași perioadă, am întâlnit altă realitate care a intensificat
lupta mea cu gândurile privitoare la eșec, pe când predam împreună cu
un prieten câte un curs la școala duminicală. Numărul participanților

la cursul lui era de peste două sute de oameni care stăteau în picioare,
în vreme ce media celor prezenți la cursul meu era de aproximativ
douăzeci de oameni. În una dintre duminici, a participat o singură
persoană! Am întâmpinat și alte ocazii, prea multe ca să le enumăr,
când am fost tentat să îmi pun la îndoială darurile. Acum îmi dau
seama că, dacă aș fi cedat în fața acestor gânduri legate de așteptările
neîndeplinite și aparentul eșec, aș fi renunțat la slujire și aș fi urmat alt
drum, ajungând în final să am o viaţă mizerabilă, fiindcă am părăsit
chemarea primită.
Alt motiv pentru care putem trece cu vederea sau acorda prea
puțină atenție darului primit de la Dumnezeu este:
Critica altora.
De bună seamă, am fost puternic ispitit să încetez să mai scriu, după

ce primul meu manuscris a fost ignorat, criticat și respins de primul
editor și apoi de felurite edituri. Mai târziu, după ce am tipărit cartea
prin mijloace proprii, un prieten a făcut niște remarci calomniatoare
la adresa stilului meu scriitoricesc. După ce le-am auzit, în seara aceea
am stat întins pe podeaua din sufragerie, fără să mă clintesc vreo
douăzeci-treizeci de minute, cu ochii țintă în tavan, simțindu-mă
teribil de abătut. M-am întrebat dacă nu cumva irosisem un an
întreg din viaţă și o mulțime de bani pentru cartea aceea! Mi-am zis:
„Toată lumea a criticat-o: primul editor, editurile și acum prietenii.
Trezește-te, John! De ce nu poți recunoaște pur și simplu că nu are
rost și că ai eșuat?”
Dacă aș fi cedat acestor gânduri și altor remarci, nu aș mai fi scris
a doua carte, care a părut și ea a fi un eșec. Țin minte că am trimis-o
fostei mele profesoare de la școala biblică, dar și ea a criticat-o cu
asprime. Am fost și mai dărâmat. Trecuseră deja doi ani și jumătate,
dar niciuna dintre cărți nu stârnise vreun interes.
Dacă aș fi dat ascultare în acest răstimp criticilor altora și propriilor
gânduri descurajatoare, ar fi fost atât de ușor să mă dau pur și simplu
bătut. Atunci nu aș mai fi scris a treia carte, care a fost Momeala

Satanei.
Alt motiv pentru care putem trece cu vederea sau acorda prea
puțină atenție darului cu care ne-a înzestrat Dumnezeu este:
Frica de eșec.
Iată care este realitatea ironică a acestei frici: ne așteptăm să eșuăm

înainte să începem măcar, așa că ne protejăm pe noi înșine evitând să
încercăm! Gândul care însoțește această frică este următorul: „Dacă
încerc și nu merge?” Câte visuri și viziuni au fost zădărnicite de frica
de eșec? Cât de tragic este faptul că darurile oferite de Dumnezeu sunt
irosite așa cum vedem că s-a întâmplat în viața slujitorului leneș.
În ce privește efectele fricii de eșec, prietenul meu, Myles Munroe,
a scris în cartea lui, Maximizing Your Potential:
Cimitirul este cel mai bogat loc de pe pământ, fiindcă

acolo veți găsi toate speranțele și visurile care nu au fost
niciodată împlinite, cărțile care nu au fost niciodată
scrise, cântecele care nu au fost niciodată cântate,
invențiile care nu au fost niciodată împărtășite,
tratamentele care nu au fost niciodată descoperite din
următorul motiv: cuiva i-a fost prea frică să facă acel
prim pas.18
În concordanță cu spusele lui Myles, îndemnul pe care vi-l spun

apăsat este acesta: nu lăsați darurile pe care vi le-a dat Dumnezeu să
nu se manifeste în viața aceasta.
S-ar putea să vă surprindă ceea ce vă voi spune în continuare,
fiindcă toți îl privim cu admirație pe Timotei. Dar din epistolele
lui Pavel aflăm că Timotei se îndrepta în aceeași direcție urmată de
slujitorul cel leneș! Darul primit de el de la Dumnezeu stătea în stare
inactivă, iar tânărul nu îi acorda nicio atenție. Din fericire, avea pe
calea credinței un părinte bun, care nu i-a îngăduit să rămână în
starea aceasta.
În a doua epistolă trimisă „fiului” său, Pavel nu pierde timpul

și abordează încă de la început subiectul acesta: „îți aduc aminte să
înflăcărezi darul lui Dumnezeu care este în tine” (2 Timotei 1:6).
Cuvântul a înflăcăra din greacă este anazopuréo, care e definit ca
„a reînvia un foc”.19 Însă Lexiconul grec-englez explică și mai bine
semnificația acestui cuvânt. El îl definește astfel: „a determina ceva
să înceapă din nou, a reactiva”.20 Darul lui Dumnezeu din Timotei era
inactiv și avea nevoie să fie trezit din nou. Cum a ajuns oare darul să
fie inactiv? Pavel explică în următorul verset cauza acelei stări:
Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de

putere, de dragoste și de chibzuință. (2 Timotei 1:7)
Cuvântul grecesc pentru frică este deilia, tradus cel mai bine ca
„timiditate”. Pavel spune: „Timotei, darul pe care îl ai de la Dumnezeu
este inactiv din cauza unui duh de timiditate” sau, ca să mă exprim
mai direct, „Timotei, darul pe care îl ai de la Dumnezeu este inactiv
din cauza unui duh de intimidare.”
Cuvântul acesta este unul cu care ne este ușor să ne identificăm.
Intimidarea înseamnă „împiedicarea acțiunii din pricina fricii”. Dar
un aspect mai important este acela că originea ultimă a intimidării
constă într-un duh. Este vorba despre o forță spirituală și, dacă nu
confruntăm frica la nivel spiritual, rădăcinile ei nu vor fi smulse cu
totul.
LUPTA MEA CU INTIMIDAREA
Știu despre ce este vorba în privința aceasta, fiindcă m-am luptat

timp de mulți ani cu spiritul acesta. Am crezut la început că era o
slăbiciune a personalității mele. Dar, în cursul unor întâlniri la care
am participat la începutul anilor ‘90, am descoperit că evaluarea mea
era total greșită. Întâlnirile fuseseră programate pentru patru zile,
într-o biserică dintr-un oraș mic, dar s-au transformat într-o mișcare
a lui Dumnezeu care a durat trei săptămâni. În fiecare seară, clădirea
era plină până la refuz și mulți oameni au fost mântuiți, vindecați și
eliberați. Darul predicării pe care mi-l dăduse Dumnezeu se manifesta

la capacitate maximă. Ce se întâmpla era remarcabil. Oamenii
parcurgeau câte nouăzeci de mile ca să participe la serviciile de seară.
Țin minte că am intrat la un moment dat în sanctuar în timpul zilei și
am simțit că prezența lui Dumnezeu se coborâse peste clădire.
Dar într-o seară din ultima săptămână, totul urma să se schimbe.
Unii dintre liderii de închinare criticaseră slujirea mea din seara
precedentă. Cuvintele lor mi-au fost spuse de unul dintre liderii
bisericii chiar înainte de începerea serviciului. Comentariile lor erau
apăsate, deși inofensive. Cu toate acestea, nu mi-am putut scoate
cuvintele acelea din minte. Atenția mea s-a mutat de la serviciul care
urma să înceapă la analizarea mesajului pe care îl rostisem cu o seară
în urmă. Păstorul a respins remarcile lor; ne-am rugat și am intrat în
sanctuar, așa cum făcuserăm înaintea tuturor celorlalte servicii.
În seara aceea, totul a părut sec. Am încercat să slujesc la fel ca
în ultimele două săptămâni, dar eram confuz, nu reușeam să îmi fac
ordine în gânduri și detestam faptul că eram pe scenă. Vroiam să
dispar pe ușa din spate! M-am simțit neputincios, ca un adolescent la
ora de vorbire în public din liceu, care se simte mizerabil, nereușind să
comunice în fața colegilor. Ungerea divină lipsea; prezența Domnului
nu era peste mine. A fost groaznic. Am încheiat serviciul devreme și
m-am întors la locul unde eram cazat.
Eram supărat pe Dumnezeu. „De ce nu m-ai ajutat? De ce a fost
serviciul acesta atât de diferit? De ce m-am simțit părăsit?” Mi-am zis:
„Mesajul și timpul de slujire au fost patetice. Nimeni nu va mai veni
mâine seară. De fapt, nici nu mai vreau să mă întorc mâine acolo.”
M-am culcat nădăjduind că lucrurile vor fi diferite a doua zi. În
dimineața următoare, m-am trezit apăsat și descurajat. Am încercat
zadarnic să mă rog. Preocuparea legată de ceea ce nu era în ordine
a început să crească. În după-masa aceea, am petrecut trei ore în
rugăciune. În tot acel răstimp m-am luptat cu gândurile care gravitau
în jurul eșecului. M-am căznit să îndepărtez apăsarea aceea de pe
umerii mei și să mă pun pe picioare pentru serviciul care urma.
În seara aceea, închinarea din sanctuar a părut seacă, așa cum
fusese și cu o seară în urmă, iar eu simțeam că nu aveam nimic de dat.
Îmi venea din nou să fug de acolo pe ușa din spate. După ce am fost
prezentat, am urcat pe scenă și am vorbit fără noimă câteva minute.

Nu reușeam să îmi adun gândurile. La un moment dat, am auzit în
mintea mea un glas care îmi zicea: „De ce ai spus asta? Încotro te
îndrepți cu mesajul ăsta? Ești jalnic!”
Am hotărât atunci că îmi ajunsese. Am izbucnit dintr-o dată, în
fața a șase sute de oameni: „Nu știu ce nu e în ordine, dar lucrurile
nu au mers cum trebuia în ultimele două seri. Vă puteți ridica să vă
rugați pentru mine?”
În timp ce ne rugam cu toții, Dumnezeu mi-a vorbit. Am auzit
glasul Lui pentru prima dată în ultimele douăzeci și patru de ore. El
mi-a amintit de ceea ce a scris Pavel în 2 Timotei 1:7 și mi-a zis: „Fiule,
ești intimidat de echipa de închinare care stă în spatele tău pe scenă.
Frânge duhul de intimidare și apoi rostește mesajul pe care ți-l dau.”
Am făcut ce mi-a spus și apoi a urmat îndată un mesaj plin
de îndrăzneală din Scriptură. Serviciul acela a fost cel mai plin de
putere dintre toate cele douăzeci și una de seri. Trei sferturi dintre
oameni au venit în față, recunoscând că se luptau cu intimidarea.
Culoarele erau pline de oameni care vroiau să ne rugăm pentru ei
să fie eliberați.
Păstorul m-a contactat după câteva săptămâni și mi-a spus cât de
eficient fusese acel serviciu. Liderii care făcuseră comentariile acelea
critice la adresa mea trăiau în păcate ostentative (adulter, desfrânare
și beție). Toate acestea au fost date în vileag în următoarele două
săptămâni și toți în afară de unul au părăsit biserica. Păstorul mi-a
spus că, de atunci, echipa de închinare a devenit mai unită și mai
eficientă ca niciodată. Experiența aceea a fost de natură să le schimbe
viața și lucrarea.
Pentru mine, ea a pus capăt anilor în care luptasem cu depresia
și cu încercarea de a conduce unele servicii în timp ce darul meu era
inactiv. Descoperirea cea mai importantă a fost aceea că trebuia să
mă adresez direct duhului de intimidare, așa cum a făcut Isus când
a rostit Cuvântul lui Dumnezeu în fața Satanei, în timpul ispitirilor
din pustie. Isus nu I-a cerut lui Dumnezeu să ușureze atacurile, ci S-a
adresat El Însuși direct și ferm Diavolului.
ÎNLOCUIREA LUI ILIE
Vă îndemn să citiți pasajul din 1 Împărați 17-19. Veți vedea o

experiență legată de intimidare asemănătoare celei trăite de mine, pe
care a avut-o Ilie cu Izabela, împărăteasa Israelului.
Acest mare profet confruntase cu îndrăzneală poporul Israel pe
Muntele Carmel, în fața potrivnicilor, printre care se numărau 850 de
proroci mincinoși, împăratul Ahab și slujitorii lui. Înaintea ochilor
întregului popor, Dumnezeu a răspuns cu putere rugăciunii lui Ilie,
coborând foc din cer, iar profetul ceruse poporului să îi omoare pe
toți prorocii mincinoși. Ilie acționa plin de putere, manifestându-și
darul! Apoi s-a rugat și seceta care stăruia de trei ani și jumătate s-a
încheiat. În plus, a întrecut în fugă carul împăratului! Toate acestea
s-au întâmplat într-o singură zi! Ce mai zi de slujire!
Dar înainte să apună soarele, Izabela a aflat ce se petrecuse și
atunci a început adevărata luptă:
Izabela a trimis un sol la Ilie să-i spună: „Să mă

pedepsească zeii cu toată asprimea lor, dacă mâine, la
ceasul acesta, nu voi face cu viața ta ce ai făcut tu cu
viața fiecăruia dintre ei.” (1 Împărați 19:2)
Înainte să luăm în discuție amenințarea Izabelei, dați-mi voie să vă

spun că duhurile seamănă cu surferii. Aceștia au nevoie de valuri pe
care să meargă; duhurile au nevoie de cuvinte care să le înlesnească
mișcarea. Cuvântul Domnului ne spune: „Orice armă făurită
împotriva ta va fi fără putere; și pe orice limbă care se va ridica la
judecată împotriva ta o vei osândi [o vei reduce la tăcere]. Aceasta este
moștenirea robilor Domnului” (Isaia 54:17). Observați că noi suntem
chemați să reducem la tăcere orice glas care se ridică împotriva
noastră. Aceasta este slujba noastră, nu a lui Dumnezeu. Isus nu I-a
cerut lui Dumnezeu să îl reducă la tăcere pe Satana în pustie. Nici noi
nu o facem când suntem atacați.
Evident, cuvintele Izabelei purtau cu ele un spirit uriaș de
intimidare. Odată ce ele au ajuns la Ilie, observați care a fost răspunsul
lui: „Când a văzut lucrul acesta, s-a sculat și a plecat ca să-și scape
viața” (1 Împărați 19:3).
Omul acesta, care confruntase întregul popor, prorocii mincinoși
și pe împărat, acum o ia la fugă. A străbătut toată țara, s-a dus în
pustie, s-a așezat sub un copac și s-a rugat să moară.
Avem în față aceeași persoană? Ce se petrece aici? Ilie este în mod
vădit confuz, deprimat, deznădăjduit și și-a pierdut viziunea. Acestea
sunt simptomele unui duh de intimidare. Realitatea tristă este că cei
mai mulți oameni încearcă să trateze simptomele în loc să înfrunte
duhul din spatele lor.
Din pricina ignoranței, m-am luptat și eu ani de zile cu aceste
simptome, înainte ca Dumnezeu să dea în vileag, în seara amintită,
modul de lucru al acestui duh ticălos. Mă chinuiam să îmi folosesc
darurile și nu știam de ce îmi era atât de greu.
Ilie s-a dat bătut, așa că Dumnezeu l-a trimis pe profetul

descurajat să facă o călătorie. Un înger i s-a arătat și i-a
dat hrană pentru drumul de patruzeci de zile pe care
îl avea de făcut până la Muntele Sinai. Odată ce a ajuns
acolo, prima întrebare pe care i-a pus-o Dumnezeu a
fost: „Ce faci tu aici, Ilie?” (1 Împărați 19:9).
Poftim? Ia stați o clipă! Dumnezeu l-a trimis pe înger să îi ducă

mâncare pentru drum, așa că Ilie a făcut acea călătorie. Dar, la
sosire, Dumnezeu îl întreabă de ce se afla acolo. Să fie Dumnezeu
schizofrenic?
Nu. Iată ce trebuie să înțelegem din pasajul citat: dacă suntem
învinși de intimidare, Dumnezeu ne trimite adesea într-un loc neutru,
ca să ne slujească, fiindcă ne iubește. Eu nu mi-am dat seama ce s-a
întâmplat în întâlnirile acelea, dar nu cred că la fel au stat lucrurile
în cazul lui Ilie. El a știut cum să îi confrunte cu îndrăzneală pe
potrivnici, dar s-a temut de această împărăteasă.
Adevărata întrebare care se ridică acum este aceasta: ce se afla
în spatele întrebării lui Dumnezeu? El îl întreba pe Ilie de ce nu a
confruntat-o pe împărăteasă, fiindcă ea era vârful de lance al răului.
Izabela trebuia oprită, dar în loc să facă lucrul acesta, Ilie a fugit de ea.
În loc să răspundă întrebării din spatele întrebării, Ilie a schimbat

subiectul și a început să se plângă Domnului că el era singurul care Îl
mai slujea cu adevărat. Cuvintele lui întrupează povestea lacrimogenă
clasică:
Am fost plin de râvnă pentru Domnul, Dumnezeul oștirilor; căci
copiii lui Israel au părăsit legământul Tău, au sfărâmat altarele Tale și
au ucis cu sabia pe prorocii Tăi; am rămas numai eu singur și caută
să-mi ia viața. (1 Împărați 19:10).
Dumnezeu a ignorat cu totul răspunsul acesta și i-a pus din nou
aceeași întrebare: „Ce faci tu aici, Ilie?” (1 Împărați 19:13). Profetul
i-a spus încă o dată aceeași poveste sentimentală (vezi versetul 14). Se
dăduse bătut și nu vroia să înfrunte răul din spatele răului. Dumnezeu
a ignorat iarăși, cu totul și pe deplin, această poveste în care profetul
își plângea de milă și i-a dat cea mai surprinzătoare poruncă:
Du-te, întoarce-te pe drumul tău prin pustie, până la Damasc; și
când vei ajunge, să ungi pe Hazael ca împărat al Siriei. Să ungi și pe
Iehu, fiul lui Nimși, ca împărat al lui Israel; și să ungi pe Elisei, fiul lui
Șafat, din Abel-Mehola, ca proroc în locul tău [să îți ia locul ca profet
al Meu]. (1 Împărați 19:15-16)
Ați observat ultimele cuvinte ale pasajului: „să îți ia locul ca profet
al Meu”? Dumnezeu îl înlocuia pe Ilie, fiindcă acesta cedase și se
lăsase biruit de intimidare. Dacă veți citi mai departe a doua carte
a Împăraților, veți descoperi că Ilie a petrecut cea mai mare parte a
următorilor lui ani pregătindu-l pe cel care urma să îl înlocuiască.
Veștile uluitoare nu s-au oprit însă aici: nu Ilie i-a uns pe Hazael sau
pe Iehu, ci Elisei, înlocuitorul lui, a trebuit să facă lucrul acesta.
Elisei nu s-a lăsat intimidat la niciun nivel. A fost plin de
îndrăzneală și nu a dat înapoi în fața vreunei ticăloșii. Dumnezeu
spune despre el: „Pe cel ce va scăpa de sabia lui Iehu îl va omorî Elisei”
(1 Împărați 19:17). Dinastia malefică a lui Ahab și a Izabelei a fost
înlăturată cu ajutorul lui Iehu și al lui Elisei. În ce mă privește, cred că
aceasta a fost inițial sarcina lui Ilie, dar că destinul acestui profet a fost
schimbat din pricina intimidării.
Spre deosebire de slujitorul cel leneș, Ilie a cunoscut caracterul lui
Dumnezeu. Însă lupta lui arată lămurit ce pot face frica și intimidarea
în raport cu darurile și chemarea noastră.
Este foarte important să luăm hotărârea fermă de a nu da înapoi în

fața fricii și a intimidării. Dumnezeu ne va susține când ne confruntăm
cu această forță. Ea poate fi învinsă, dar trebuie să o lovim frontal,
folosind ca armă Cuvântul și promisiunile lui Dumnezeu.
Repet: Dumnezeu este de partea voastră. El crede în voi și vrea
să înfloriți în ce privește darurile pe care le-a pus în viața voastră. Nu
dați înapoi. Nu lăsați ca nimeni și nimic să vă abată de la misiunea și
destinul vostru.
M E D ITAȚ I
1. Frica a fost hoțul multor visuri. Ea este vicleană, caută
să obțină controlul și, dacă nu este confruntată cum se
cuvine, vă va schimba destinul. În ce moduri a încercat
frica să vă schimbe destinul?
2. Timotei a fost avertizat să nu își neglijeze darul. De ce este

periculos să ignorați darul pe care îl aveți? Din exemplele
enumerate, în care dintre motivele din spatele neglijării
darurilor vă regăsiți mai mult? De ce?
3. Intimidarea este un duh. În ce forme ați întâlnit acest

spirit? Cum trebuie să fie el biruit?
Ce rc e ta ț i c u g r i j ă c i n e s u n te ț i ș i
c e l u c ra re v- a f o s t d a tă , i a r a p o i
c u f u n d a ț i -vă î n a c e a s tă re a l i ta te …
Fi e c a re d i n t re vo i t re b u i e s ă î ș i a s u m e
re s p o n s a b i l i ta te a d e a f a c e to t c e
p o a te m a i b u n c u v i a ța l u i , î n m o d u l
c e l m a i c re a t i v.
— Galateni 6:4-5, MSG

14
Descoperiți și
dezvoltați darurile
voastre
A
cum ne întoarcem la subiectul descoperirii și dezvoltării
darurilor primite de la Dumnezeu. După cum am arătat
deja, intenția mea nu este de a discuta despre dezvoltarea
talentelor și abilităților naturale. Cu suficientă practică, mai toți
oamenii pot deveni pricepuți în aproape orice domeniu.
Familia mea m-ar putea contrazice când vine vorba despre cântat
și s-ar putea ca aici să aibă dreptate. Îngăduiți-mi să vă dau un exemplu
realist: dacă aș exersa cântatul la un instrument muzical timp de zece
mii de ore, s-ar putea să trec de la statutul de muzician groaznic la
cel de muzician mediocru. Timpul și efortul investit ar putea face ca
ascultarea pieselor interpretate de mine la pian sau la chitară să devină
plăcută, dar chiar după tot acest exercițiu concentrat, nu aș ajunge la
acea charisma care ar propulsa chemarea mea de zidire a Împărăției.
IMPLICAREA LUI DUMNEZEU
În prima parte a acestui capitol, ne vom concentra atenția asupra

cuvintelor lui Pavel, care ne îndeamnă să cercetăm cu grijă cine suntem
și lucrarea care ne-a fost dată. Nu există formule cu ajutorul cărora să
descoperiți care este chemarea voastră și darurile care o însoțesc. Deși

există diferite resurse care vă pot ajuta să descoperiți la ce vă pricepeți,
atunci când vine vorba despre exercitarea unei influențe care dăinuie
veșnic, aveți nevoie de ajutorul Creatorului vostru pentru a scoate la
lumină chemarea și charisma voastră.
Uneori, implicarea directă a lui Dumnezeu este ușor de perceput
în descoperirea darurilor, cum s-a întâmplat atunci când El mi-a
vorbit și mi-a spus să scriu. Nu aș fi încercat niciodată să scriu dacă
nu aș fi primit în rugăciune mesajul acela din partea Domnului, într-o
dimineață de vară a anului 1991. Nicio carte nu m-ar fi putut convinge
să scriu și cu certitudine nu m-aș fi apucat de scris din întâmplare.
Alt exemplu este al împăratului David, care nu ar fi știut niciodată
că el era un războinic, dacă nu și-ar fi apărat turma de urși și de lei.
După experiențele acelea, a fost nevoie de un om care să îl izbăvească
pe Israel din mâna filistenilor. Pentru David, prădătorii amenințători
pe care îi înfruntase înainte au constituit doar puntea spre lupta cu
Goliat, pe care a purtat-o în timp ce restul poporului stătea ascuns.
Dumnezeu a îngăduit ca David să își descopere darul prin intermediul
nevoilor care au apărut în jurul lui.
Dacă vă gândiți la Ghedeon, el semăna mai mult cu mine. A
fost nevoie ca Dumnezeu să folosească semnele cu lâna pentru a-l
convinge că era chemat să fie un războinic. Să începem cu începutul.
Este esențial să căutați și să credeți în implicarea lui Dumnezeu în
descoperirea charismei voastre. Scriptura declară că Dumnezeu îi
răsplătește pe cei care Îl caută stăruitor, cu credință. Ea nu spune că
Dumnezeu îi răsplătește pe aceia care Îl cauză ocazional și cu îndoieli
(parafrazarea autorului la textul din Evrei 11:6). Isus ne spune în
același sens:
Continuați să cereți și vi se va da; continuați să căutați

și veți găsi; continuați să bateți și vi se va deschide. Căci
oricine cere capătă; cine caută găsește și celui ce bate i
se deschide. (Matei 7:7-8, NLT)
Noi trebuie să avem o dorință plină de pasiune în ce privește

cunoașterea charismei noastre. Sper că această carte va înteți dorința
DESCOPERIȚI ȘI DEZVOLTAȚI DARURILE VOASTRE 223
voastră de a descoperi darurile pe care le aveți și de a le folosi. Această

tânjire vă va împiedica să cereți, să căutați și să bateți cu indiferență,
ci vă va îmboldi să fiți stăruitori, așa cum ne îndeamnă Isus în pasajul
citat. Dumnezeu nu refuză să vă dea darurile Lui, dar vrea să vadă
crescând în voi o pasiune pentru ceea ce cereți.
Când eram la liceu, îmi doream un telescop puternic, fiindcă
îmi plăcea astronomia și vroiam să studiez stelele care străluceau pe
cerul nopții. Un telescop bun întrecea limitele bugetului meu, dar am
continuat să citesc cărți și reviste de astronomie. Luam câte patru sau
cinci de la bibliotecă și le citeam în timpul liber, uneori în repetate
rânduri, după care le restituiam și împrumutam altele. Lectura a dat
naștere unei dorințe aproape disperate după acel telescop.
În cele din urmă, pasiunea mea m-a îmboldit să găsesc o idee
neobișnuită de a strânge bani pentru telescopul visurilor mele. Eram
instructor de tenis la un club sportiv și dădeam ore doar în timpul
vacanțelor de vară. Am făcut ceva nou pentru clubul nostru. Cu
permisiunea conducerii lui, am venit cu planul de a oferi lecții private
de tenis după orele de la școală, în sezonul de toamnă. Dacă planul
funcționa, urma să strâng destui bani cât să pot cumpăra telescopul.
Planul a mers! Credeți-mă: nu am privit niciodată telescopul acela ca
pe o achiziție de la sine înțeleasă. Dacă mi l-ar fi dăruit cineva înainte
ca dorința mea să devină atât de intensă, poate că nu l-aș mai fi prețuit
prea mult după ce entuziasmul inițial pălea.
Dumnezeu nu are auzul slab și nici nu refuză să vă dea ceea ce-I
cereți. El dorește să nu priviți ca de la sine înțelese darurile pe care
vi le dă pentru zidirea poporului Său. Pasiunea voastră trebuie să
devină mai puternică decât dificultățile pe care le întâmpinați în timp
ce înaintați spre împlinirea visurilor voastre. De aceea, lăsați dorința
voastră să crească, iar spontaneitatea vă va face să căutați cu ardoare
să cunoașteți charisma și darurile voastre.
Apoi, trebuie să conștientizăm faptul că nu există un tipar anume
pentru modul în care ne răspunde Dumnezeu; El acționează diferit în
fiecare caz în parte. Sunt nedumerit uneori văzând că vorbim mereu
despre o „relație personală” cu Isus, dar când vine vorba despre
auzirea glasului lui Dumnezeu (în cazul de față, despre înțelegerea
charismei și darurilor noastre), vrem o formulă. Lui Dumnezeu îi
place să lucreze la nivel personal. El vrea ca interacțiunea noastră cu

El să rămână specială. Dumnezeu nu răspunde în același fel fiecăreia
dintre rugăciunile făcute de copiii Lui iubiți. De aceea Isus ne învață
să continuăm să cerem, să căutăm și să batem la ușă. Voia Lui trebuie
„căutată”, iar faptul acesta este în realitate foarte bun pentru noi.
În căutarea noastră, ar trebui să ne punem întrebări nouă
înșine (și altora). Ele fac parte din procesul căutării. Noi nu căutăm
înțelepciunea omului, ci vrem să distingem glasul lui Dumnezeu în
glasurile celor cu care vorbim.
Este important să știm cu cine să stăm de vorbă. Trebuie să îi
găsim pe cei care ne încurajează, dar care, în același timp, nu se tem
să spună adevărul. Mi-ar plăcea să spun că numărul acestora este
mare, dar, în realitate, asemenea oameni sunt rari. Cunosc oameni
la care pot merge și care îmi vor spune întotdeauna ce vreau să aud.
Altă categorie este apoi cea a oamenilor care sunt pesimiști, critici
și negativi cu privire la toate lucrurile; acestora le lipsește viziunea.
Feriți-vă și de unii, și de ceilalți. Găsiți o persoană care are credință,
care este matură și înțeleaptă. Găsiți un tată sau o mamă în credință
ori o persoană înțeleaptă, care umblă pe calea credinței de mai multă
vreme, care a făcut greșeli și a învățat din ele.
Este important ca oamenii în care aveți încredere să fi evitat să
devină blazați sau cinici, fiindcă aceste atitudini care vădesc disprețul
și neîncrederea își fac loc în viața celor care nu trec peste jigniri. Căutați
o persoană care iartă cu repeziciune, pe cineva care nu este înțepenit în
religie, ci care înaintează odată cu vremurile și cu mișcarea proaspătă
a Duhului lui Dumnezeu. Mai important decât toate, persoana aleasă
trebuie să fie una care vede lucrurile din perspectivă eternă. Când
găsiți această persoană, faceți tot ce puteți ca să păstrați și să prețuiți
relația cu ea.
Sunt mulți oameni înțelepți în felul lumii, dar cărora le lipsește
perspectiva eternă. Puteți avea încredere în sfatul lor doar până la un
anumit nivel. Aveți grijă când îi ascultați și filtrați întotdeauna sfatul
lor prin prisma Cuvântului lui Dumnezeu și a rugăciunii.
Părinții, soțul și păstorii ar trebui să dorească întotdeauna ce este
mai bine pentru voi și să vă dea sfaturi înțelepte, dar există și excepții.
Când eram tânăr, i-am împărtășit tatălui meu visurile pe care le aveam
de a intra în slujirea creștină. Generația lui era susținătoarea înfocată

a vieții lipsite de riscuri (fapt care constituie o slăbiciune când vine
vorba despre o viaţă de credință). Tatăl meu mi-a spus: „Fiule, calea
aceasta nu îți oferă nicio siguranță.” Mi-a sugerat ingineria, fiindcă
eram bun la matematică și la științe, dar și pentru că el însuși era
inginer de patruzeci de ani. Era o alegere sigură în materie de carieră.
Nu mi-am dat seama atunci că m-am înhămat la șase ani de chin
petrecuți la colegiu! Cu toate că eram înzestrat pentru materiile acelea,
ele mi-au făcut viața mizerabilă, fiindcă nu aceasta era chemarea lui
Dumnezeu pentru mine.
Prima mea slujbă ca inginer a fost la firma IBM. Într-o zi, șeful
meu m-a chemat în biroul lui și mi-a zis:
Bevere, ce cauți tu în domeniul ingineriei? Tu ești făcut să lucrezi
cu oamenii; ar trebui să te afli într-un domeniu care presupune
interacțiunea cu ei.
În numeroase întâlniri, slujitori cunoscuți ai Domnului m-au luat
deoparte și mi-au spus:
Fiule, văd în tine chemarea lui Dumnezeu de a predica Evanghelia.
În momentele pe care le petreceam singur în rugăciune, Dumnezeu
continua să îmi atragă inima spre slujire, cu toate că nu vroiam să am
nimic de-a face cu ea. Toți slujitorii pe care îi întâlnisem eu păreau a
fi ciudați. Însă inima mea continua să fie sensibilă față de Creatorul
nostru. Înainte să fiu mântuit, am mers pentru o săptămână la un
seminar catolic și am simțit că eram chemat la slujirea creștină. Însă
m-a speriat gândul acesta, fiindcă preoții catolici nu se căsătoresc.
Am continuat să primesc în repetate rânduri confirmări în direcția
slujirii, fapt care m-a ajutat în cele din urmă să las deoparte sfatul
tatălui meu. Îl respectam foarte mult pe tata, lucru care era plăcut
Domnului, dar în anii în care am studiat și am practicat ingineria
mi-am dat seama că ceva nu era în ordine. Fiindcă m-am rugat și
am căutat mereu îndrumarea lui Dumnezeu, El nu m-a lăsat să merg
într-o direcție greșită (nici măcar urmând sfatul bine intenționat al
tatălui meu) și mi-a arătat faptul acesta cât se poate de clar.
Când lucrurile s-au lămurit în mintea mea, aveam o pasiune
aprinsă, care a luat naștere după un an și jumătate de căutări. Deja
parcursesem trei sferturi din drumul care urma să se încheie cu
obținerea unei diplome în inginerie. Am hotărât să îmi închei studiile

și să intru în lucrarea creștină îndată după absolvire. A fost o decizie
bună, fiindcă am învățat astfel strategii care nu mi-ar fi fost predate
la școala biblică. Dumnezeu folosește toate experiențele ca să ne
pregătească!
Alt element foarte important pentru descoperirea darului vostru
este să faceți parte dintr-o biserică locală sănătoasă. Scriptura declară:
„Cei sădiți în Casa Domnului înfloresc” (Psalmul 92:13, NKJV).
Dacă semănați o sămânță de bumbac, din pământ nu vor crește
dovleci. Pământul reprezintă o biserică locală sănătoasă și, atunci
când sunteți oameni dedicați, darurile date vouă de Dumnezeu se
vor manifesta acolo. Nu contează dacă sunteți chemați să lucrați în
domeniul afacerilor, al educației, al administrației, al sportului sau în
oricare altul: veți înflori acolo unde sunteți. Acesta este designul lui
Dumnezeu.
ÎNTREBĂRI PENTRU VOI ÎNȘIVĂ ȘI PENTRU

PRIETENII VOȘTRI ÎNȚELEPȚI
Să ne întoarcem acum la câteva întrebări pentru noi înșine și pentru

prietenii noștri înțelepți. Întrebările potrivite puse oamenilor potriviți
vă pot ajuta să vă dați seama ce sunteți înzestrați să faceți. Iată câteva
exemple.
La ce vă pricepeți în mod natural?
Întrebarea aceasta este un punct bun de pornire. Poate că darul

vostru este să vă pricepeți la cifre, să formulați propoziții elocvente,
să construiți lucruri, să creați materiale video, să concepeți modele
de haine sau să organizați evenimente. Poate aveți abilități sportive
înnăscute, un simț deosebit al mirosului sau un ochi pentru detalii.
Oricare ar fi punctele voastre tari, identificați-le.
Dacă puteți duce până la capăt o melodie și aveți dorința de a-i
conduce pe oameni în prezența lui Dumnezeu, acesta ar putea fi un
indiciu bun că e posibil să fiți chemați la închinare sau să vă implicați

în alt tip de slujire muzicală. La fel stau lucrurile și dacă sunteți
interesați de corpul uman și sunteți fascinați de medicină. În cazul
acesta, ar trebui să Îl întrebați pe Dumnezeu dacă sunteți chemați să
lucrați în domeniul sănătății. Lista nu se încheie aici.
Însă aceste indicii nu ar trebui să aibă cuvântul final în lămurirea
lucrurilor. Eu am fost un jucător foarte bun de tenis, am început să joc
la școala NCAA Division I, am intrat în circuitul United States Tennis
Association și am jucat în Cupa Davis pentru juniori. După cum am
spus deja, am fost antrenor de tenis timp de trei ani și am câștigat,
de asemenea, turneul de tenis al liceelor din Virginia de Vest. Dar, în
rugăciune, am înțeles că tenisul profesionist nu era chemarea mea.
Pe de altă parte, am un prieten pe nume Aaron Baddeley care
este un jucător remarcabil de golf și membru al Asociației Jucătorilor
Profesioniști de Golf. Dar, în anul 2004, cel de-al doilea an în care
a participat la turneul asociației, a întâmpinat dificultăți. (De-abia a
reușit să se califice pentru anul 2005, fiindcă a terminat pe locul 124
din clasament.) Spre finalul acelui an dificil, în timpul turneului a stat
la noi acasă și, din păcate, nu a reușit să se califice. După aceea, am
mers împreună cu avionul la Las Vegas, unde eu urma să slujesc la o
conferință. În timpul acelui serviciu, Dumnezeu i-a spus de patru ori
în inima lui: „Eu nu te-am chemat la slujirea creștină; te-am chemat
să joci golf.”
Aaron nu își concentrase toate eforturile spre jocul de golf, fiindcă
voia să facă ce făceam eu. Își dorea să călătorească cu jumătate de
normă și să vorbească la conferințe și în biserici, iar cu altă jumătate
de normă să joace golf. A hotărât în seara aceea să se consacre pe
deplin chemării și darului său. În doi ani, a ajuns să ocupe locul 16 în
clasament și, în cele din urmă, a câștigat patru turnee ale Asociației
Jucătorilor Profesioniști de Golf, precum și concursul Australian
Masters. Joacă de peste cincisprezece ani și continuă să meargă
înainte. Influența lui a sporit și a avut numeroase ocazii să slujească
și să împărtășească mesaje cu mulți oameni care altminteri nu ar fi
călcat pragul unei biserici.
Un prieten al meu care este păstor, Al, a avut cu ani în urmă în
biserica lui un om căruia îi plăcea să dea învățătură din Biblie și
care era foarte înzestrat pentru aceasta. El își dorea să ajungă păstor
învățător. În același timp, era foarte priceput și la reparatul mașinilor.
I s-a promis un post de păstor învățător într-o biserică mare din
altă parte a orașului. L-a invitat pe păstorul Al la masă pentru a-l
înștiința despre oportunitatea ivită. Al este un om înțelept, așa că i-a
spus: „Când m-am rugat pentru tine, nu am simțit că ești chemat să
fii învățător cu normă întreagă. Tu ești nemaipomenit de înzestrat în
domeniul mecanicii auto.”
Omul nu a urma sfatul păstorului și a plecat în cealaltă biserică.
Un an mai târziu, era cumplit de nefericit. Postul de învățător
încă nu îi fusese oferit oficial, căsnicia lui era în declin și întâmpina
dificultăți financiare. Dumnezeu i-a vorbit într-o duminică, în timp
ce era la biserică: „Eu nu te-am chemat niciodată să fii păstor, ci un
mecanic auto care îi învață pe alții Scriptura în biserica locală.”
Omul s-a întors la păstorul Al, s-a pocăit fiindcă nu îi ascultase
sfatul și a revenit în biserica din care plecase, după care și-a îndreptat
toată atenția spre afacerea lui de reparații auto.
Într-o seară, Dumnezeu i-a dat ideea să lege un computer de o
mașină, pentru a identifica problemele motorului. Mecanicul avea
un prieten care se pricepea la computere și cei doi au conceput un
mecanism computerizat de testare a motoarelor. S-a dovedit că acesta
putea identifica problemele mașinilor de patru ori mai repede decât
metodele obișnuite. Cu timpul, omul acesta a deschis service-uri
auto peste tot în Carolina de Nord, folosind această invenție unică.
Mai târziu, omul s-a dus la păstorul lui și i-a spus zâmbind: „Eu sunt
chemat să repar mașini!”
Ce vă umple de energie?
Într-o zi, asistenta mea mi-a cerut să țin o evidență a „nivelului

de energie” din cursul activităților mele săptămânale obișnuite.
Tabelul folosea următoarea măsurătoare: sarcinile care mă storceau
de energie erau notate cu -2, cele care consumau cantități mici de
energie erau notate cu -1, cele care sporeau cu puțin nivelul meu
de energie primeau +1, iar cele care mă umpleau de energie erau

marcate cu +2.
Unele dintre sarcini, cum ar fi întâlnirile de departament,
călătoriile, munca de birou, făcutul bagajelor pentru drum și altele
asemenea, au primit -2 și -1. Pe câteva le-am notat cu +1, dar singurele
două lucruri pe care le-am putut nota sincer cu +2 au fost predicarea
și scrisul. Am fost surprins de rezultate.
Contemplând rezultatele, mi-am dat seama că, deseori, când scriu,
pierd cu totul noțiunea timpului. Sunt momente în care încep să scriu
dimineața devreme și nu realizez când s-a făcut amiază. De obicei,
obosesc intelectual după atâta scris, dar sunt totodată energizat.
La fel mi se întâmplă când predic. În zilele de odinioară, când nu
eram limitați de timp, predicam deseori mai bine de două ore. Mie
mi se părea că abia trecuseră treizeci de minute, dar nu știu ce gândea
publicul!
L-am văzut pe fiul nostru cel înclinat spre creativitate, Alec,
lucrând ore întregi, absorbit de proiecte inovatoare și pierzând cu totul
noțiunea timpului. El a excelat în departamentul nostru creativ. Am
văzut-o pe Lisa stând de vorbă ore în șir cu participantele la întâlnirile
de femei și uitând la rândul ei cât timp trecuse. Discuțiile acestea care
aduc hrană și întărire în viața celorlalți o umplu de energie.
Albert Einstein lucra ore întregi și, când era extenuat fizic, se așeza
pe un scaun cu o tavă de metal în mână, sprijinită pe genunchi. În
momentul în care ațipea, scăpa tava pe jos, iar aceasta se izbea de
podea. Zăngănitul puternic îl trezea și astfel se întorcea la muncă.
Acesta este un mod destul de ușor de identificare a chemării
voastre: adevărata voastră înzestrare vă umple de energie, chiar dacă
obosiți mintal și fizic după un interval mai lung de muncă. Pentru cei
care și-au descoperit adevărata chemare, orele în care exersează, în
care concurează sau în care muncesc pot părea doar câteva minute.
De aceea, întrebați-vă: „Ce anume mă umple de energie și mă face
periodic să pierd noțiunea timpului?”
Răspunsul vostru constituie un indiciu bun al direcției în care
trebuie să priviți pentru a descoperi care vă sunt darurile.
Spre ce sunteți atrași?
Ce anume vă stârnește interesul? Ce vă trezește la viaţă? Când cântați,

simțiți că aveți inima plină? Vă treziți cântând când nimeni altcineva
n-o face? În cazul meu, a cânta este o adevărată trudă care mă obosește
repede, fiindcă nu acesta este darul meu. Eu nu aș putea sta într-o
încăpere cu alții, să cânt pe voci cu ei și să compunem împreună. Nu
am niciun interes în direcția aceasta, dar știu că sunt oameni care sunt
pasionați de sfera muzicală.
Ce reviste vă interesează? Ce materiale video de pe YouTube vă
stârnesc entuziasmul? La ce vă opriți când vă uitați pe Pinterest? Care
au fost materiile voastre preferate la școală? Care sunt cărțile spre care
vă îndreptați când intrați într-o librărie?
Iată o întrebare importantă: ce ați fi dispuși să faceți chiar dacă
n-ați fi niciodată plătiți pentru acea muncă? Majoritatea sportivilor de
performanță ar practica sportul respectiv și dacă nu ar fi plătiți pentru
aceasta. Tatăl meu mă chema să șed lângă el sâmbătă dimineața și îmi
explica în ce fel funcționau un motor cu abur sau ale mașinării. Țin
minte că, într-o asemenea dimineață, a desenat și mi-a explicat mai
bine de o oră cum funcționa un boiler. Experiența aceea m-a plictisit
de moarte, ceea ce ar fi trebuit să-mi dea de înțeles că nu eram chemat
să devin inginer! Însă îl iubeam pe tata atât de mult încât nu m-a lăsat
niciodată inima să îi spun că detestam momentele acelea. Am făcut
greșeala uriașă de a porni pe drumul ingineriei de dragul siguranței
financiare; nu faceți și voi greșeala aceasta. Cât de mulți oameni sunt
nefericiți la locul lor de muncă, fiindcă lucrează având drept singură
motivație încasarea cecului lunar?
După cum spuneam mai devreme, cu ani în urmă soția păstorului
meu mi-a zis că nu își permiteau să mă angajeze și că răspunsul
meu a fost: „Ba da, vă permiteți!” Eram gata să muncesc pentru un
salariu mai mic, fiindcă eram atras de acest fel de slujire. Odată ce am
început lucrul, cele șaptezeci de ore pe săptămână în care îi slujeam
pe păstorul nostru și pe musafirii lui mi se păreau o nimica toată. Îi
spuneam deseori Lisei că eu ar trebui să îl plătesc pe păstor fiindcă îmi
îngăduie să slujesc, în loc să fiu eu plătit de el.
Ezit să scriu despre următorul lucru, fiindcă s-ar putea să

considerați că mă laud, dar sper că veți alege să credeți că motivația
mea este să fiu de folos. Când am început lucrarea, eu și Lisa am
hotărât ca venitul care îmi revenea în urma scrisului să fie direcționat
spre Messenger International. Până în prezent am scris peste douăzeci
de cărți, iar scrierea și editarea fiecăreia dintre ele necesită, în medie,
între patru sute și patru sute cincizeci de ore. Aceasta înseamnă că
am investit aproape nouă mii de ore scriind, adică peste trei ani cu
câte opt ore de muncă pe zi, inclusiv weekendurile. Nu am fost plătit
pentru acei trei ani și am ales să procedez astfel pentru că scrisul este
darul meu, care îmi întărește chemarea.
Pot spune cu sinceritate că, dacă ar trebui să aleg între ceea ce
fac acum și salariul de două sute de mii de dolari pe an, pe care îl
încasează un inginer, aș alege într-o clipă munca de acum. De aceea
scrie apostolul Pavel:
Mie mi-a fost încredințată isprăvnicia Evangheliei, fie

că sunt plătit, fie că nu. Care este atunci răsplata mea?
Ea stă în semănarea continuă a veștii bune în inima
oamenilor, fără nicio obligație, fără plată și fără a
insista asupra drepturilor mele de a fi sprijinit financiar.
(1 Corinteni 9:17-18, TPT)
Spre cine sunteți atrași?
Identificarea persoanelor spre care sunteți atrași vă dezvăluie multe,

de asemenea, despre chemarea și darurile voastre.
Unii oameni trezesc și descătușează darurile dinăuntrul vostru.
Găsiți „clanul” căruia îi aparțineți, adică oamenii cu daruri și chemări
asemănătoare cu a voastră. Ei vor juca un rol important în a vă ajuta
să înțelegeți cine sunteți și cum v-a înzestrat Dumnezeu. Acest „clan”
ar trebui să fie format din oameni care vă acceptă și vă înțeleg.
Mie îmi place să stau împreună cu alți slujitori și să discutăm despre
aventurile, despre provocările lucrării și, desigur, despre Cuvântul lui
Dumnezeu. Îmi place să interacționez și cu antreprenori și oameni de

afaceri. Acestea sunt domeniile din viața mea în care am puncte tari.
Conducerea unei organizații creștine prezintă numeroase
similitudini cu conducerea unei afaceri. Eu și Lisa am fost nevoiți să
fim antreprenori. Când eram tineri, nu existau organizații creștine
care să facă exact ce ne doream noi să facem, astfel că nu am găsit un
model de urmat. A trebuit să ne croim singuri calea. Din acest motiv,
antreprenorii din lumea afacerilor au stârnit întotdeauna în mine
lucruri care mă ajută să înfăptuiesc mai bine ceea ce sunt chemat să
fac.
Dacă vă place designul interior, vă veți simți în largul vostru în
jurul altor designeri. Dacă sunteți doctori, vă veți simți stimulați de
conversațiile purtate cu alți colegi de breaslă. Dacă sunteți muzicieni,
alți muzicieni vor contribui la înflăcărarea darului vostru. Exemplele
pot continua. Găsirea „clanului” vostru vă poate ajuta să identificați și
chiar să dezvoltați darurile cu care sunteți înzestrați.
Este important să vă amintiți că niciunul dintre răspunsurile la
aceste întrebări nu poate fi separat de momentele petrecute personal
căutând voia lui Dumnezeu pentru voi și ceea ce v-a chemat El în mod
specific să faceți. Dacă eu aș fi dat ascultare celor mai mulți slujitori
creștini care mi-au vorbit în anii mei de formare, aș fi ales un oraș și
aș fi deschis acolo o biserică pe care aș fi păstorit-o. Foarte puțini au
putut vedea chemarea și darurile unice și diferite pe care le aveam eu
și Lisa. Pe de altă parte, am întâlnit și câțiva oameni înțelepți, care
ne-au ajutat să ne îndreptăm în direcția pe care o simțeam în inima
noastră.
DEZVOLTAȚI DARUL VOSTRU
Să ne îndreptăm acum atenția spre a doua jumătate a versetului cu care

am început: „Fiecare dintre voi trebuie să își asume responsabilitatea
de a face tot ce poate mai bun cu viața lui, în modul cel mai creativ”
(Galateni 6:5, MSG). Dumnezeu a dat fiecăruia dintre noi potențialul
de a ne zidi viața, fapt care contribuie la zidirea Împărăției Lui. Cu
toate acestea, într-o împrejurare sau în alta, cu toții va trebui să ne
confruntăm cu faptul că nu este de ajuns doar să avem potențialul; el

trebuie atins.
Cât de trist ar fi pentru voi sau pentru mine să ajungem la finalul
vieții și să ne dăm seama că am fi putut contribui mai mult? În fața
scaunului de judecată, durerea regretului va fi de nesuportat când
vom vedea ce am fi putut fi sau, mai rău, când vom afla câte vieți nu
au fost niciodată atinse de mesajul Evangheliei din pricina neglijenței
noastre în a dezvolta ceea ce ne-a încredințat Dumnezeu.
Hotărâți acum că veți muri fără să fi ținut nimic pentru voi și că
veți fi revărsat spre alții tot ce a fost sădit în voi, astfel că vă veți fi
golit. Lumea are nevoie de ceea ce aveți voi, de darurile pe care vi le-a
dat Dumnezeu.
În Proverbe 18:16 găsim o perspectivă interesantă asupra realității
darurilor încredințate nouă de Dumnezeu:
Darurile unui om îi fac loc și-i deschid intrarea înaintea

celor mari.
Darul vostru „vă face loc” și vă aduce „înaintea celor mari”. A face
loc înseamnă a crea spațiu. „Spațiul” despre care vorbim are două
dimensiuni. În primul rând, darul vostru face loc pentru atingerea
potențialului vostru, clădind un pod între locul unde vă găsiți acum și
cel unde ați putea fi. În al doilea rând, darul vostru vă face loc spre a fi
promovați la noi niveluri ale destinului vostru. Nu uitați că, la fiecare
promovare, aveți nevoie de un nivel mai înalt al abilităților. Iată ce
scrie tot Solomon:
Dacă sunteți înzestrați într-un mod unic în lucrarea

voastră, vă veți ridica și veți fi promovați. Nu veți
rămâne pe loc. (Proverbe 22:29, TPT)
Gândiți-vă la David. În 1 Samuel 16, găsim relatarea despre împăratul

Saul, care era chinuit de un duh rău, fiindcă Duhul Domnului plecase
de la el. Căutând cu disperare ușurarea, Saul a poruncit slujitorilor lui
să caute un cântăreț iscusit și să îl aducă la el.
Unul dintre tinerii care îl slujeau a zis: „Iată, am văzut pe un fiu al

lui Isai, betleemitul, care știe să cânte [cu iscusință]” (1 Samuel 16:18).
David nu era doar un cântăreț înzestrat, ci era și iscusit. Ce anume
l-a făcut să fie iscusit? Dezvoltarea darului pe care îl avea. Faptul
acesta i-a deschis ușa spre înaintarea pe drumul chemării lui.
Oare nu cumva mulți oameni nu înaintează în chemarea lor
pentru că darurile le sunt subdezvoltate? Este posibil ca măsura în
care ne dezvoltăm darurile să o determine pe cea în care putem fi
promovați? Să revenim la cuvintele adresate de Pavel lui Timotei,
pe care le-am citat în capitolul anterior. Însă de data aceasta vom
continua cu remediul sugerat de apostol fiului său spiritual:
Nu neglija darul care este în tine [acea înzestrare

interioară specială], care ți-a fost dat în mod direct…
Pune în practică, cultivă și meditează asupra acestor
îndatoriri; consacră-te lor cu totul [ca lucrare a ta],
astfel încât progresul tău să fie evident pentru toți. (1
Timotei 4:14-15, AMPC)
Avem atât de multe de învățat din aceste cuvinte înțelepte. Vedem

bărbați și femei care excelează în domeniul lor. Uneori, este ușor
să minimalizăm succesul lor, spunând: „S-au născut cu un dar
special.” Adevărul este că ei, la fel ca voi, s-au născut într-adevăr
cu un dar, însă ei au ales să îl dezvolte. Cu alte cuvinte, simplul fapt
că nu suntem martorii felului în care își perfecționează ei darul
nu înseamnă că oamenii aceștia nu au muncit din greu pentru a-l
dezvolta.
După cum menționam în capitolul anterior, Pavel începe
avertizându-l pe Timotei să nu neglijeze darul pe care i l-a dat
Dumnezeu. Noi neglijăm darul primit când îi acordăm puțină
atenție. Apostolul îi spune lui Timotei că progresul lui va fi evident
dacă se va consacra dezvoltării darului său, obiectiv pe care Pavel
scrie că ucenicul lui îl putea atinge practicând darul, cultivându-l și
meditând la el. Haideți să analizăm pe scurt fiecare dintre cele trei
acțiuni.
Practica
A practica înseamnă „a efectua sau a lucra ceva în mod repetat, pentru

a deveni priceput”, potrivit definiției din Merriam-Webster. Practica
desfășurată departe de ochii altora determină performanța noastră
publică, fiindcă performanța noastră va reflecta întotdeauna nivelul
la care am exersat. Este ușor să ne minunăm de performanțele publice
spectaculoase, dar să pierdem din vedere săptămânile, lunile și anii
de practică și de muncă asiduă care au dus la atingerea acestui nivel.
Potrivit experților din sfera comportamentului și performanțelor
umane, este nevoie de aproximativ zece mii de ore de exercițiu pentru
a deveni pricepuți într-un domeniu sau pentru a stăpâni o abilitate
anume. Însă profesorul K. Anders Ericsson de la Universitatea
de Stat din Florida contestă convingerea potrivit căreia „practica
perfecționează”. El merge un pas mai departe și arată că nu este
suficient să exersăm timp de zece mii de ore, decât dacă acele ore de
practică se desfășoară având intenția concentrată de a îmbunătăți
performanța, nu doar de a repeta mecanic mișcările necesare. El a
numit acest tip de exersare „practică intenționată”. Profesorul scria:
Iată în ce constă, pe scurt, practica intenționată: ieșiți

din zona voastră de confort, dar faceți-o într-un
mod concentrat, având scopuri clare, un plan pentru
atingerea acelor scopuri și un mod de a monitoriza
progresul înregistrat.21
Dacă nu depunem efortul de a trece dincolo de nivelul în care ne

simțim confortabil și de cel obișnuit al abilității noastre, nu ne vom
dezvolta niciodată. Dacă nu urmărim cu bună știință progresul, ne
paște pericolul ca, odată ce ajungem să fim „suficient de buni”, să
devenim mulțumiți cu starea în care ne găsim. Apoi e doar o chestiune
de timp până când vom ajunge neglijenți în practica noastră, fapt care
va avea în cele din urmă un efect negativ asupra performanței noastre
și care va împiedica multiplicarea.
Dezvoltarea punctelor voastre tari este eliberatoare, nu limitativă.
Ea sporește potențialul vostru de a vă multiplica. Aceasta nu înseamnă
că nu căutăm să îmbunătățim și punctele noastre slabe sau că nu

ne însușim abilități noi, ci că ne concentrăm atenția și investim în
domeniile care vor aduce cea mai mare dezvoltare a potențialului
nostru.
Eu vă recomand să dobândiți abilități noi, dar să nu neglijați
niciodată domeniile în care sunteți chemați.
Ideea principală este aceasta: dezvoltarea nu este automată; ea
necesită eforturi deliberate. Dacă nu exersăm cu consecvență, ca să
devenim „iscusiți” în darurile noastre, nu ne vom atinge niciodată
potențialul deplin. De aceea trebuie să rămânem consacrați dezvoltării
personale. Cei mai mulți oameni vor să facă lucruri mărețe în viață,
dar nu toți sunt dispuși să depună efortul necesar pentru a ajunge
acolo. Practica este plătirea prețului care aduce mari răsplătiri.
Cultivarea
Punctul anterior ține de latura practică, pe când cultivarea are de-a

face mai mult cu cea educațională. A „cultiva” înseamnă „a dezvolta
sau a îmbunătăți prin educație sau pregătire; a promova creșterea sau
dezvoltarea”.22
Când vă gândiți la cuvântul cultivare, gândiți-vă la cel de
„antrenament”. Antrenamentul este esențial pentru creșterea și
dezvoltarea voastră personală, fiindcă vă asigură critica constructivă
și îndrumarea de care nu puteți avea parte singuri. Oricine a excelat în
manifestarea darurilor sale a avut parte de pregătire și îndrumare din
partea altora pe parcursul traseului străbătut. Ceea ce este minunat
cu privire la antrenori este faptul că ei văd potențialul vostru și se
consacră scoaterii lui la lumină, chiar dacă e nevoie pentru aceasta să
fie duri cu voi!
Antrenarea poate avea loc în relația dintre un mentor și persoana
mentorată, între tată și copil, între mamă și copil, între profesor și elev,
între antrenor și sportiv, în raporturile de ucenicie și stagiatură, iar în
mod indirect, prin intermediul cărților, al cursurilor și al resurselor
care ne sunt puse din belșug la dispoziție.
Un alt mod de a avea parte de educație în sfera darurilor voastre

este de a vă strânge laolaltă cu cei care au daruri asemănătoare. După
cum aminteam mai devreme, asocierea aceasta este numită deseori
„găsirea clanului” căruia îi aparțineți. Când sunteți în prezența celor
cu daruri și pasiuni asemănătoare, faptul acesta vă oferă oportunitatea
de a colabora și de a inova împreună.
În anii 1930-1940, un grup de scriitori plini de creativitate, care
s-au intitulat The Inklings, s-au întâlnit într-o încăpere a unui local din
apropierea Universității Oxford. Printre acești entuziaști ai literaturii
s-au numărat C.S. Lewis și J.R.R. Tolkien. Scopul întâlnirilor era de
a citi și de a critica scrierile în lucru ale membrilor grupului; în acest
context s-au născut Stăpânul inelelor, al lui Tolkien, și Cronicile din
Narnia, ale lui Lewis. Așa da clan!
Meditarea
A „medita” înseamnă „a reflecta, a contempla”. Un anumit tip de

dezvoltare poate avea loc doar atunci când ne facem timp să ne
oprim și să medităm la lecțiile pe care le învățăm. Când monitorizăm
cu sinceritate dezvoltarea din viața noastră și când ne facem timp
pentru a evalua progresul și performanțele înregistrate, devenim
conștienți de domeniile specifice care au nevoie de atenție sau de
îmbunătățire.
Prietenul meu, John Maxwell, amintește adesea ascultătorilor și
cititorilor lui că cel mai bun dascăl nu este experiența, ci experiența
evaluată. În timp ce meditați la progresul vostru, luați aminte la
feedback-ul primit de la antrenori și prieteni, gândindu-vă totodată
la moduri inovatoare de a vă îmbunătăți și folosi darurile. Puneți-vă
vouă și lui Dumnezeu întrebările potrivite: ce trebuie să schimb?
Care au fost domeniile în care am cunoscut cea mai mare dezvoltare?
Care sunt cele care au nevoie de mai multă atenție? Ce trebuie să fac
pentru a ajunge la nivelul următor? Timpul destinat meditării nu este
niciodată unul irosit.
FĂRĂ REZERVE
În încheiere, haideți să ne întoarcem la cuvintele adresate de Pavel lui

Timotei:
Pune în practică, cultivă și meditează asupra acestor

îndatoriri; consacră-te lor cu totul [ca lucrare a ta],
astfel încât progresul tău să fie evident pentru toți. (1
Timotei 4:15, AMPC)
Tot ce am discutat depinde de alegerea noastră de a ne consacra în

întregime lucrării la care ne-a chemat Dumnezeu și pe care ne-a
înzestrat să o facem. Chemarea voastră necesită o dedicare deplină.
Când ne dăruim cu toată inima lucrurilor pe care ni le-a încredințat
Dumnezeu, progresul nostru va deveni evident pentru toți, iar noi ne
vom multiplica potențialul.
Fiecare dintre noi este responsabil de administrarea darurilor sale
și de a face tot ce poate mai bun, într-un mod creativ, cu viața lui.
Am văzut deja că măsura în care ne dezvoltăm darurile va determina
măsura în care înaintăm în sfera chemării noastre și în care ne
multiplicăm eficiența.
Avem o singură șansă de a da tot ce avem în viaţă. Haideți să
acționăm fără rezerve, golindu-ne și revărsând spre alții ce a sădit
Dumnezeu în noi, ca un dar pe care I-l înapoiem. Aceasta este adevărata
viaţă. Când procedăm astfel, trăim cu adevărat și experimentăm viața
în toată plinătatea ei.
M E D ITAȚ I
1. Nu există formule prin intermediul cărora să ne descoperim
chemarea. Deși sunt diferite resurse care vă pot ajuta să
descoperiți la ce vă pricepeți, identificarea chemării și
darurilor voastre necesită implicarea lui Dumnezeu. Ați
căutat să discerneți îndrumarea lui Dumnezeu cu privire
la chemarea și darurile voastre? Ce v-a arătat El?
2. În căutarea chemării noastre, ar trebui să ne punem nouă

înșine și altora niște întrebări. Aceasta face parte din
proces. Găsiți oameni în care aveți încredere și întrebați-i
ce văd în voi.
3. Nu este de ajuns să aveți doar potențial; el trebuie atins. De

ce este important să vă dezvoltați darurile? Ce se întâmplă
când darurile voastre sunt dezvoltate în mod deliberat?
Ș i Ce l c a re n e î n tă re ș te î m p re u n ă c u
vo i , î n C r i s to s , ș i c a re n e - a u n s , e s te
Dumnezeu.
— 2 Corinteni 1:21
15
Unși de
Dumnezeu
C
u ocazia Zilei Recunoștinței, stăteam împreună cu familia în
jurul mesei din sufragerie. Lisa pregătise un festin remarcabil.
Savuram cu toții frumusețea serii și ne bucuram de compania
în care ne aflam. Ca tată, am simțit nevoia să spun ceva familiei mele,
precum și celor câțiva membri ai echipei care ni se alăturaseră.
După ce am rostit în sinea mea o rugăciune, mi-au venit pe buze
cuvintele: „Dragii mei, am trecut de șaizeci de ani și simt mai apăsat
acum responsabilitatea mea părintească de a vă împărtăși un dram de
înțelepciune. Dacă m-ați întreba care a fost cel mai important lucru
pe care eu și Lisa l-am făcut în umblarea noastră cu Dumnezeu din
ultimii patruzeci de ani, el ar fi acela că am rămas consecvenți.
De-a lungul anilor, am avut multe ocazii să ne dăm bătuți,
precum și numeroase împrejurări în care era mai simplu să facem
compromisuri, sacrificând adevărul de dragul câștigului personal,
al urcării pe scara succesului sau al ușurării unei încercări prin care
treceam. Dar am ales să facem din adevăr o ancoră și să ne ținem
strâns de el, oricât de dureroase au fost circumstanțele.
O declarație plină de înțelepciune făcută de Iov în toiul necazului
său a fost: «În ciuda durerii, nu am tăgăduit cuvintele Celui Sfânt»
(Iov 6:10, NLT). Când am făcut greșeli (și acestea nu au fost puține),
m-am pocăit îndată și mi-am cerut iertare, atât lui Dumnezeu, cât și
oamenilor. Acum privesc binecuvântările care se revarsă din belșug în
urma ascultării consecvente de adevăr; ele sunt uluitoare. Dumnezeu

este atât de îndurător.”
UNGEREA
O mare binecuvântare care a rezultat în urma supunerii constante

față de adevăr este „ungerea”. Pentru a înțelege despre ce este vorba,
haideți să ne întoarcem la marea hirotonisire, la ziua când Dumnezeu
Tatăl L-a întronat pe Isus ca Împărat al cerului și al pământului.
Tu ai iubit neprihănirea și ai urât nelegiuirea: de

aceea, Dumnezeule, Dumnezeul Tău Te-a uns cu un
untdelemn de bucurie mai presus decât pe tovarășii
Tăi. (Evrei 1:9)
Fiți atenți la cuvintele de aceea, fiindcă ele sunt esențiale pentru a

înțelege un adevăr cheie. Consacrarea lui Isus față de două lucruri
a fost urmată de un mare beneficiu, iar exemplul Lui ar trebui să
constituie standardul nostru. Isus a iubit neprihănirea. Cuvântul
grecesc dikaiosúne este definit ca fiind „în conformitate cu cerințele
unei autorități mai înalte.”23 Dar, în același timp, El a urât nelegiuirea.
Sunt mulți creștini cărora le displace nelegiuirea, dar Isus a făcut mai
mult decât atât: El a urât-o. Termenul folosit în limba greacă este
anomía, care înseamnă în esență: „neascultare față de autoritatea lui
Dumnezeu”. El a urât tot ce avea de-a face cu ieșirea de sub autoritatea
lui Dumnezeu. Punct. Ascultarea statornică dovedită de Isus,
indiferent de dificultățile întâmpinate, a constituit motivul pentru
care ungerea din viața Lui a fost mai puternică decât cea a oricăruia
dintre însoțitorii Săi.
De ce închei cartea aceasta despre multiplicare aducând în discuție
ungerea? Răspunsul este simplu, dar important: ungerea este cea care
alimentează abilitățile date de Dumnezeu, făcându-le să cunoască o
multiplicare veșnică. Gândiți-vă la ea ca la un amplificator al darurilor
voastre. Îngăduiți-mi să vă dau două exemple.
UNȘI DE DUMNEZEU 243
Am auzit oameni cu voci deosebite, pe care i-am apreciat, însă

am auzit și oameni cu voci mai puțin remarcabile, dar care mi-au
mișcat mai adânc inima și au făcut-o să se schimbe. Diferența consta
în ungerea din viața lor. Am auzit oameni ale căror mesaje aveau
un conținut profund, în vreme ce ale altora, deși nu erau la fel de
notabile, mi-au atins inima la un nivel mai profund și au determinat
o schimbare a comportamentului meu. Diferența a constat în ungerea
lor.
La fel se întâmplă în cazul tuturor slujitorilor lui Dumnezeu,
oricare ar fi sfera chemării lor: administrativă, în mediul de afaceri, în
cel al artelor, al educației și așa mai departe. Împăratul David spunea:
Dar Tu ai ridicat cornul meu (emblema tăriei

maiestuoase și a frumuseții impunătoare) ca pe cel al
bivolului sălbatic; sunt uns cu untdelemn proaspăt.
(Psalmul 92:10, AMPC)
Cuvintele lui sunt atât de elocvente. Când analizăm câteva dintre

comentariile principale ale acestui verset, vedem că există un consens
cu privire la faptul că accentul nu cade pe „bivolul sălbatic”, ci pe ideea
că Dumnezeu l-a întărit într-un mod deosebit pe David. Ungerea
aduce bucurie. Dumnezeu o numește untdelemnul beatitudinii sau al
bucuriei, care, potrivit Scripturii, este tăria noastră (vezi Neemia 8:10).
În esență, psalmistul declară că ungerea ne face puternici. Ea întărește
darurile din viața voastră, așa încât ele să aducă roade veșnice.
Eu cred că ungerea este unul dintre aspectele nerostite, dar de o
influență covârșitoare din pilda talanților și a polilor: munca depusă
de cei doi slujitori care și-au înmulțit banii a fost amplificată de
ungerea lor. Am afirmat că ideea ungerii este „nerostită” pentru că
adevărul acesta se întrevede din versetele următoare. Ca să poată
multiplica ce au primit, a fost important ca slujitorii să dea dovadă de
ascultare constantă și să urască ideea neascultării față de instrucțiunile
stăpânului, atrăgând astfel ungerea care le-a amplificat darurile.
David menționează faptul că untdelemnul era proaspăt. Ungerea
nu reprezintă un eveniment care are loc o singură dată, ci este mai
degrabă binecuvântarea care începe și continuă în viața celui care
umblă necontenit în supunere față de Dumnezeu. Ea nu e ceva ce

câștigăm la un moment dat, pentru ca apoi să o putem privi ca fiind
de la sine înțeleasă, fiindcă „o avem”. Samson a avut ungerea, dar nu a
păstrat-o proaspătă. A făcut compromisuri și s-a dovedit neascultător;
el nu a urât nelegiuirea. I-a mers de câteva ori, dar în cele din urmă
păcatul lui l-a ajuns. Scriptura declară:
El și-a pierdut puterea. Atunci ea [Dalila] a zis: „Filistenii

sunt asupra ta, Samson!” Și el s-a trezit din somn și a
zis: „Voi face ca și mai înainte și mă voi scutura.” Nu știa
că Domnul Se depărtase de la el. (Judecători 16:19-20)
Samson nu știa că ungerea îl părăsise. De aceea David, după

neascultarea lui legată de Batșeba, s-a rugat cu ardoare:
Zidește în mine o inimă curată, Dumnezeule, pune în

mine un duh nou și statornic [loial]! Nu mă lepăda de la
fața Ta și nu lua de la mine Duhul Tău cel Sfânt. Dă-mi
iarăși bucuria mântuirii Tale și sprijină-mă cu un duh
de bunăvoință [gata să Te asculte]. (Psalmul 51:10-12)
Strigătul inimii lui David, rugămintea lui fierbinte era ca ungerea

să nu plece de la el, fiindcă știa că ea depindea de trăirea unei vieți
consecvente de ascultare față de Dumnezeu.
Să continuăm să analizăm ungerea și cui este dată ea. Priviți din
nou la cuvintele lui Pavel de la începutul acestui capitol:
Și Cel care ne întărește împreună cu voi, în Cristos, și

care ne-a uns, este Dumnezeu. (2 Corinteni 1:21)
Cuvântul din limba greacă pentru „uns” folosit aici este chrío. El
este definit ca „a atribui cuiva o sarcină însoțită de consimțăminte,
binecuvântări și înzestrări supranaturale; a unge, a desemna, a
aproba.”24
Există aici câteva cuvinte cheie care nu pot fi trecute cu vederea.
Cuvântul consimțământ este definit ca „permisiune sau aprobare
vrednică de încredere, precum cea necesară pentru o acțiune”. Mai
simplu spus, ungerea este aprobarea divină de a acționa. Isus declară:

„Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns să…” (Luca
4:18). Ungerea era aprobarea lui Dumnezeu acordată lui Isus de a face
ceva. Tot astfel, apostolul Pavel declară: „Dumnezeu a uns cu Duhul
Sfânt și cu putere pe Isus din Nazaret, care umbla din loc în loc,
făcea bine…” (Fapte 10:38). Vedem din nou că ungerea era destinată
acțiunii. Alt component cheie al termenului chrío este reprezentat de
cuvintele a desemna sau a numi. Când Îl slujim pe Dumnezeu, există
întotdeauna o perioadă de testare. Suntem puși la încercare cu privire
la ascultarea noastră, înainte să fim desemnați sau unși.
În povestea lui Mike pe care v-am relatat-o în capitolul 9, testul
lui hotărâtor a avut loc în momentul în care Dumnezeu i-a cerut să
Îi dea ultimii lui două sute de dolari. În ce ne privește pe mine și
pe Lisa, testul nostru a fost cel care urma să arate dacă vom rămâne
consacrați poruncii divine de a scrie, chiar dacă nicio editură nu era
interesată de primele două cărți și în ciuda faptului că interesul din
partea publicului, în general, era foarte scăzut.
Isus a spus de mai multe ori: „Mulți sunt chemați, dar puțini sunt
aleși” (Matei 20:16 și 22:14). Eu cred că termenul mulți se referă la
toți cei care Îi aparțin Lui. Fiecare dintre noi are o chemare divină.
Cu toate acestea, cuvântul aleși înseamnă „aprobați” și, potrivit
spuselor lui Isus, din păcate, numărul acestora din urmă este mic. De
ce? Pentru că există un proces al aprobării care trebuie trecut. Citiți
cu atenție cuvintele: „Salutați-l pe Apele, cel încercat și aprobat în
Cristos” (Romani 16:10, AMPC).
Apele a fost pus la încercare, așa cum se întâmplă tuturor acelora
dintre noi care doresc să călătorească spre destinul lor. În mod vădit, el
a trecut testul și a fost prin urmare ales sau aprobat. Potrivit principiilor
pe care le cunoaștem din Scriptură, știm fără să ni se spună că Apele a
fost uns, pentru că darurile lui se bucurau de atingerea lui Dumnezeu
care le amplifica.
Sunt atât de mulți oameni care se desemnează singuri, înainte de
vreme, în sfera la care sunt chemați, însă ei nu ar trebui să urmărească
aprobarea proprie, ci pe cea divină:
Căci nu omul care se laudă și se recomandă singur

va fi aprobat și acceptat, ci acela pe care Domnul îl
împuternicește și îl recomandă. (2 Corinteni 10:18,
AMPC)
Haideți să revenim la cina servită de Ziua Recunoștinței. Îmi doream

atunci ca familia mea și membrii echipei care erau de față să știe că
ascultarea consecventă (manifestată prin dragostea față de neprihănire
și urârea nelegiuirii) este crucială pentru împlinirea destinului nostru,
fiindcă această consecvență ne așază în poziția necesară pentru a
primi ungerea divină.
Privind în urmă la viața noastră, eu și Lisa L-am ascultat pe
Dumnezeu în vremuri foarte dificile; deseori ascultarea părea
a fi contraproductivă, ba chiar vătămătoare pentru dezvoltarea,
bunăstarea, popularitatea noastră sau pentru multe alte beneficii
personale de care ne îndepărtam în aparență. Însă ceea ce părea a fi
dezavantajos pentru noi pe termen scurt s-a dovedit în cele din urmă
a fi însăși cheia care a deschis o ușă importantă a destinului nostru.
ÎNSĂRCINAREA VOASTRĂ
Voi sunteți chemați ca toți ceilalți credincioși, ba chiar în egală măsură

cu marii eroi ai credinței pe care îi admirați. După toate probabilitățile,
chemarea voastră nu este în sfera organizată a Bisericii, fiindcă doar
un mic număr din totalul credincioșilor sunt chemați în domeniul
acesta. Voi aveți privilegiul de a excela, de a vă remarca în acel sector
al vieții unde sunteți trimiși.
• Daniel s-a remarcat între toate căpeteniile și dregătorii din
Babilon (vezi Daniel 6:3).
• Iosif s-a făcut remarcat în măreața națiune a Egiptului (vezi
Geneza 41:39).
• Fivi s-a evidențiat ca o slujitoare a Evangheliei în Chencrea
(vezi Romani 16:1).
• Chemarea voastră nu diferă cu nimic de a celor de mai sus.
Voi sunteți înzestrați într-un mod unic. Dumnezeu a pus în voi

abilitățile de care este nevoie pentru împlinirea misiunii voastre.
Ascultați ce spune Scriptura despre Bețaleel și despre echipa care
lucra împreună cu el: „Bețaleel, Oholiab și toți bărbații iscusiți în care
pusese Domnul înțelepciune și pricepere, ca să știe să facă lucrările
rânduite pentru slujba sfântului locaș, au făcut totul după cum
poruncise Domnul” (Exod 36:1). Bărbații aceștia nu aveau abilitatea
lui Moise ori a lui Aaron și a fiilor lui de a rosti Cuvântul Domnului
sau de a sluji poporului. Însă acești meșteri au fost înzestrați așa încât
să poată face cortul întâlnirii cu mâinile lor.
Și voi ați fost înzestrați să faceți cortul lui Dumnezeu cu abilitățile
pe care vi le-a dat El. Dar sanctuarul acesta nu este făurit din aur,
argint, bronz, pietre prețioase, piei de animal, in, lemn de salcâm
sau altele dintre materialele întrebuințate pentru cortul întâlnirii din
Vechiul Testament sau pentru templul din Ierusalim. Astăzi, cortul
lui Dumnezeu este făcut din pietre vii (din oameni), iar aceste pietre
vii sunt clădite laolaltă ca locuință a lui Dumnezeu (vezi 1 Petru 2:5
și Efeseni 2:20-22). Voi sunteți înzestrați să contribuiți la zidirea
oamenilor pentru slava lui Dumnezeu.
Voi sunteți împuterniciți în vederea multiplicării. Noi suntem
administratori ai darurilor primite de la Dumnezeu, iar dorința Lui
pentru voi și pentru mine este să aducem înaintea Lui rodul înmulțit
care a fost obținut prin întrebuințarea acestor daruri. Ca să avem parte
de multiplicare, trebuie să căutăm strategiile cerului. Principiile pot fi
prezentate de lideri, însă aceste strategii unice, cerești sunt personale;
ele nu pot fi studiate dintr-o carte sau predate într-o sală de clasă.
Noi, liderii, putem doar să vă îndemnăm să Îl căutați pe Dumnezeu
și să ascultați glasul Lui. Supuneți-vă Lui și atunci când ce vă cere El
pare lipsit de importanță. Ceea ce sfârșește multiplicându-se este de
obicei ceva ce pare fără însemnătate. Nu uitați, sămânța de muștar,
care e mai mică decât toate celelalte semințe, este cea care crește și
devine unul dintre cei mai mari copaci.
Multiplicarea se obține investind. Investirea îmbracă multe forme,
dar atunci când folosim darurile primite, avem parte de o recoltă de
binecuvântări. Dacă sămânța nu este semănată (investită), ea rămâne
singură, dar atunci când o semănăm, aduce mult rod. În orice etapă,
recolta obținută poate fi ori strânsă și pusă deoparte, ori reinvestită. Nu

încetați niciodată să investiți; aceasta este cheia trecerii la următorul
nivel al eficienței.
Catalizatorul vostru este slujirea. Dacă motivația voastră este
oricare alta decât slujirea, veți sfârși într-un loc unde nu doriți să
ajungeți. Veți fi foarte realizați în ochii altora, dar vă va lipsi pasiunea.
Lumina lămpașului vostru va scădea tot mai mult, până va ajunge
chiar să se stingă. Dar, mângâiați-vă cu gândul că Domnul nu va stinge
fitilul care mai fumegă. El va continua să caute să vă atragă atenția și
să reaprindă focul vostru (vezi Isaia 42:3). Indiferent ce faceți, căutați
să slujiți, iubiți fără ipocrizie și îndurați orice greutăți care vă ies în
cale.
Doriți ungerea. Ea joacă rolul unui amplificator în viața voastră și
va face ca munca voastră să aibă roade veșnice. Va înălța tăria voastră
și vă va face să vă remarcați în sfera unde sunteți chemați. Vă va
separa de cei din lume și chiar de cei din biserică ale căror daruri sunt
folosite în scopuri egoiste sau lumești.
Trebuie să aveți credință. Aceasta este singura cale de a multiplica
potențialul pe care vi l-a dat Dumnezeu. Fără credință „este cu
neputință să fim plăcuți Lui” (Evrei 11:6). Pentru a avea o credință
în creștere, trebuie să auzim Cuvântul lui Dumnezeu. Scriptura ne
spune: „Credinţa vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvântul
lui Cristos” (Romani 10:17). Auzirea, urmată de auzire și iarăși de
auzire face Cuvântul lui Dumnezeu să devină adânc înrădăcinat
în inima noastră. De aceea ar fi înțelept să citim cartea aceasta din
nou și din nou. Dar nu vă mulțumiți doar să o citiți! Puneți cartea
deoparte și meditați la felul în care vi se aplică adevărurile acestea,
iar apoi acționați potrivit lor. Lăsați Cuvântul lui Dumnezeu, care
este prezentat sistematic în această carte, să pătrundă în duhul vostru
în urma citirii, a meditării și a rugăciunii, până când veți ajunge să
credeți că sunteți chemați la multiplicare, indiferent cum arată situația
în jurul vostru. Această convingere lăuntrică privitoare la multiplicare
ar trebui să sporească tot mai mult, ajungând să întreacă ceea ce vă
dictează împrejurările exterioare.
În cele din urmă, nu uitați: Dumnezeu este de partea voastră! El
spune:
Căci Eu știu planurile pe care le am cu privire la voi,

zice Domnul, planuri care urmăresc binele. (Ieremia
29:11, NLT)
Scriptura ne mai spune:
Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva

noastră? El, care n-a cruțat nici chiar pe Fiul Său, ci
L-a dat pentru noi toți, cum nu ne va da fără plată,
împreună cu El, toate lucrurile? (Romani 8:31-32)
Ascultați cuvintele acestea, nu declarațiile descurajatoare care vin de

la dumnezeul acestei lumi, de la acuzatorul șef și de la descurajatorul
oamenilor. Creatorul vostru este și Tatăl vostru, iar El dorește să aveți
succes în lucrarea la care v-a chemat.
Ca un părinte în credință care a trecut acum de șaizeci de ani,
și eu sunt de partea voastră! Vă fac galerie și vă încurajez să mergeți
mai departe decât am ajuns eu și cei din generația mea. Noi slujim
unui singur Împărat, suntem cetățeni ai aceleiași Împărății, membri ai
aceleiași familii, avem o singură credință și aceeași misiune: de a zidi
casa lui Dumnezeu în care El va locui pentru veșnicie.
Haideți să lucrăm împreună, să devenim una și să păstrăm
unitatea. Haideți să vedem slava Sa umplând iarăși locuința Lui. Nu
există altă soluție la problemele lumii.
Eu vă iubesc, dar, mai important decât atât, Dumnezeu Tatăl,
Isus Cristos, Fiul, și Duhul Sfânt vă iubesc profund. Iar dragostea Lor
pentru voi dăinuie veșnic.
Iar a Aceluia care poate să vă păzească de orice cădere

și să vă facă să vă înfățișați fără prihană și plini de
bucurie înaintea slavei Sale, singurului Dumnezeu,
Mântuitorului nostru, prin Isus Cristos, Domnul
nostru, să fie slavă, măreție, putere și stăpânire, mai
înainte de toți vecii și acum și în veci. Amin. (Iuda
24-25)
MEDITAȚI
M E D ITAȚ I
1. Ungerea este combustibilul care alimentează abilitățile de
a multiplica pe care ni le-a dat Dumnezeu. Cum se cultivă
ungerea? Care este diferența pe care o produce ungerea în
manifestarea darurilor voastre?
2. Cum poate rămâne ungerea proaspătă în viața voastră? Ce

se întâmplă dacă ungerea este privită cu ușurătate?
3. În ce sferă a vieții sunteți chemați să produceți o schimbare?

În ce moduri v-ar putea face ungerea să vă remarcați în
acea sferă anume de influență?
D a c ă m ă r t u r i s e ș t i d e c i c u g u ra ta p e
I s u s c a D o m n ș i d a c ă c re z i î n i n i m a
ta c ă D u m n e z e u L - a î nv i a t d i n m o r ț i ,
ve i f i m â n t u i t . Că c i p r i n c re d i n ţa d i n
i n i m ă s e c a p ă tă n e p r i h ă n i re a ș i p r i n
m ă r t u r i s i re a c u g u ra s e a j u n g e l a
m â n t u i re .
— Romani 10:9-10
Apendice
Mântuirea, la
îndemâna tuturor
D
umnezeu vrea să vă trăiți viața din plin. El este plin de pasiune
pentru voi și pentru planul pe care l-a făcut pentru viața
voastră. Dar există o singură cale de a vă începe călătoria spre
destinul vostru: primind mântuirea prin Fiul lui Dumnezeu, Isus
Cristos.
Prin moartea și învierea lui Isus, Dumnezeu v-a deschis calea spre
intrarea în Împărăția Lui, ca preaiubiți fii și fiice. Jertfa lui Isus de pe
cruce v-a pus la dispoziție fără plată o viaţă din belșug. Mântuirea
este darul lui Dumnezeu pentru voi; nu puteți face nimic pentru a o
câștiga sau merita.
Ca să primiți acest dar prețios, recunoașteți-vă mai întâi păcatul
de a fi trăit independent față de Creatorul vostru, căci el este rădăcina
tuturor păcatelor pe care le-ați săvârșit. Această pocăință este o parte
vitală a primirii mântuirii. Petru a arătat lămurit acest fapt în ziua
când au fost mântuiți cinci mii de oameni, în Fapte: „Pocăiți-vă dar
și întoarceți-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se șteargă păcatele”
(Fapte 3:19). Scriptura declară că fiecare dintre noi se naște ca rob al
păcatului. Această sclavie își are rădăcina în păcatul lui Adam, care a
dat naștere unui tipar al neascultării voite. Pocăința este alegerea de
a întoarce spatele ascultării de propria persoană și de Satana, tatăl
minciunii, și de a vă îndrepta, în ascultare, spre noul vostru Stăpân,
Isus Cristos, Cel care Și-a dat viața de dragul vostru.
Voi trebuie să Îi predați lui Isus stăpânirea asupra vieții voastre.

A-L face pe Isus „Domn” înseamnă a-I preda dreptul de proprietate
asupra vieții voastre (cu duh, suflet și trup), adică asupra a tot ce
sunteți și aveți. Autoritatea Lui asupra vieții voastre devine absolută.
În momentul în care faceți pasul acesta, Dumnezeu vă eliberează
din întuneric și vă strămută în lumina și slava Împărăției Sale.
Atunci treceți pur și simplu din moarte la viaţă, deveniți copii ai lui
Dumnezeu!
Dacă doriți să primiți mântuirea prin Isus, rugați-vă astfel:
Doamne, Dumnezeule care ești în ceruri, recunosc

că sunt un păcătos și că nu mă ridic la înălțimea
standardului neprihănirii Tale. Merit să fiu condamnat
veșnic pentru păcatul meu. Îți mulțumesc că nu m-ai
lăsat în starea aceasta, căci cred că L-ai trimis pe Isus
Cristos, singurul Tău Fiu, născut din fecioara Maria,
să moară pentru mine și să poarte asupra Lui judecata
mea, la cruce. Cred că El a înviat din morți a treia zi
și că acum șade la dreapta Ta ca Domn și Mântuitor
al meu. De aceea, mă pocăiesc astăzi de trăirea mea
independentă de Tine și îmi predau în întregime viața
stăpânirii lui Isus.
Doamne Isuse, Te mărturisesc pe Tine ca Domn
și Mântuitor al meu. Vino în viața mea prin Duhul
Tău și transformă-mă într-un copil al lui Dumnezeu.
Renunț la lucrurile întunericului de care m-am ținut
până acum și de astăzi înainte nu voi mai trăi pentru
mine însumi. Prin harul Tău, voi trăi pentru Tine, căci
Tu Ți-ai dat viața pentru mine ca eu să pot trăi veșnic.
MÂNTUIREA, LA ÎNDEMÂNA TUTUROR 255
Doamne, Îți mulțumesc. Viața mea este acum pe

deplin în mâinile Tale și, potrivit Cuvântului Tău, nu
voi fi dat de rușine niciodată. În Numele lui Isus, amin.
Bun venit în familia lui Dumnezeu! Vă îndemn să împărtășiți această

veste bună și altor credincioși. Este important, de asemenea, să
vă alăturați unei biserici locale care crede Scriptura și să intrați în
legătură cu alți credincioși care vă pot încuraja să înaintați în credință.
Puteți contacta fără rezerve organizația noastră (vizitați pagina
MessengerInternational.org) pentru a vă ajuta să găsiți o biserică în
zona în care locuiți.
Tocmai ați început o călătorie extraordinară. Mă rog să sporiți
în fiecare zi în ce privește revelația divină, harul și prietenia cu
Dumnezeu!
257
M U LȚ U M IR I
Cartea pe care o țineți în mână constituie rezultatul efortului depus

de o echipă, așa că aș vrea să mulțumesc unora dintre colaboratorii
care au contribuit la apariția ei.
Bruce Nygren, îți mulțumesc pentru ajutorul dat la editarea
conținutului. Și de data aceasta ai luat materialul scris de mine și,
fără să înăbuși vocea mea, ai făcut din el o lectură mult mai bună. Îți
mulțumesc pentru întrebările provocatoare pe care mi le-ai pus, care
au făcut cartea mai precisă și mai puternică.
Laura Willbur, Corry Emberson și Loran Johnson, vă
mulțumesc pentru contribuția în ce privește gramatica, punctuația și
stilul mesajului. Admir darul vostru.
Chris Page, îți mulțumesc pentru încurajările necontenite de
care mi-ai făcut parte în timp ce ai citit manuscrisul, pe măsură ce
scriam capitol după capitol. Îți mulțumesc și pentru ajutorul dat în
conturarea capitolului 14. Aportul tău a fost neprețuit.
Addison Bevere, îți mulțumesc pentru abilitățile editoriale și
pentru întrebările provocatoare care au făcut din mesajul acesta o
lectură mai bună și mai îngrijită. Mai presus de toate, îți mulțumesc
pentru că ești un fiu credincios și generos în încurajări.
Allan Nygren, mulțumesc pentru designul strălucit al graficii
cărții și copertei. Îți admir darul!
Echipei Messenger International: fiecare dintre voi face atât de
multe în spatele scenei pentru zidirea Împărăției lui Dumnezeu. Mă
voi bucura împreună cu voi în ziua în care Isus va răsplăti slujirea
voastră altruistă.
Duhului Sfânt al lui Dumnezeu: recunoștința mea cea mai
profundă se îndreaptă spre Tine! Mesajul acesta nu ar fi fost posibil
fără îndrumarea și înțelepciunea Ta. Sunt nespus de mulțumitor
pentru descoperirea continuă a Domnului și iubitului inimii mele,
Isus Cristos, de care îmi faci parte. Te iubesc profund și este o onoare
să Te slujesc și să fiu împreună lucrător cu Tine.
259
N OT E
1. Zodhiates, Spiros. The Complete Word Study Dictionary: New
Testament. Chattanooga, TN: AMG Publishers, 2000.
2. Arndt, William, Frederick W. Danker, and Walter Bauer. A
Greek—English Lexicon of the New Testament and Other Early
Christian Literature. Chicago: University of Chicago Press,
2000.
3. Louw, Johannes P., and Eugene Albert Nida. Greek—English
Lexicon of the New Testament: Based on Semantic Domains.
New York: United Bible Societies, 1996.
New York: United Bible Societies, 1996, and Zodhiates, Spiros.
The Complete Word Study Dictionary: New Testament.
Chattanooga, TN: AMG Publishers, 2000.
11. “Enthusiasm.” Merriam-Webster.com. Accesat pe 18 mar-
tie 2020 https://www.merriam-webster.com/dictionary/
enthusiasm.
12. “Breakthrough.” Dictionary.com. Accesat pe 5 mai 2020.

https://www.dictionary.com/browse/breakthrough.
13. Baker, Warren, and Eugene E. Carpenter. The Complete Word
Study Dictionary: Old Testament. Chattanooga, TN: AMG
Publishers, 2003.
15. https://www.barna.com/research/digital-babylon/. Accesat pe
10 ianuarie 2020.
18. Myles Munroe, Maximizing Your Potential Expanded Edition,
Kindle. Shippensburg, PA: Destiny Image, 2013, 145.
20. Arndt, William, Frederick W. Danker, Walter Bauer, and
F. Wilbur Gingrich. A Greek—English Lexicon of the New
Testament and Other Early Christian Literature. Chicago:
University of Chicago Press, 2000.
21. Anders Ericsson, Peak: Secrets from the New Science of
Expertise. New York: Houghton Mifflin Harcourt, 2016, 22.
22. “Cultivate.” Dictionary.com. Accesat pe 1 februarie 2020.
https://www.dictionary.com/browse/cultivate.
ATRACȚIA ETERNITĂȚII
Fă ca viața ta să conteze azi și în veci
Viața pe pământ nu este decât un abur, cu toate că mulți dintre noi trăim ca și
cum nu ar exista nimic de cealaltă parte. Dar modul în care trăim această viață
va determina modul în care vom petrece eternitatea. Scriptura ne spune că vor
exista diverse grade de răsplătire pentru credincioși - pornind de la mistuirea
tuturor faptelor noastre la judecată, până la domnia împreună cu Hristos.
Bazându-se pe principiile din 2 Corinteni 5:9-11, John Bevere ne reamintește

că toți credincioșii vor sta în fața lui Hristos pentru a primi ceea ce au dobândit
în această viață. Mulți dintre noi vom fi șocați să aflăm că majoritatea timpului
nostru a fost cheltuit pe lucruri care nu contează pentru răsplătirea eternă.
Deci, cum putem trăi o viață cu impact? În Atracția eternității vei învăța să-ți
descoperi chemarea și să înmulțești ceea ce ți-a dat Dumnezeu. De asemenea, vei
câștiga o perspectivă eternă, vei fi împuternicit să lucrezi pentru ceea ce rămâne
veșnic.
Disponibil la MessengerX.com
AFFABEL
O fereastră spre eternitate - teatru audio
Când a fost ultima dată în care ai meditat la eternitate? Știi unde o vei petrece și
în ce mod?
Este vital ca ucenicii Domnului să privească din perspectiva eternă, chiar dacă
eternitatea poate fi dificil de înțeles.
Această dramă audio epică inspirată din cartea lui John Bevere Atracția
eternității ne oferă o fereastră spre lumea aflată dincolo de realitatea
pământească.
Urmăriți-l pe mărețul Rege Jalyn, pe întunecatul domn Dagon, pe

Generoziatatea, pe Independentul și pe alții, în timp ce explorați peisajele
minunate ale Regatului lui Affabel. Viața voastră va fi transformată, deoarece
personajele vă dezvăluie ce se află în inima voastră.
MOMEALA SATANEI
Trăiește liber. Nu cădea în capcana ofensei.
Momeala Satanei expune unul dintre cele mai înșelătoare mijloace pe care
le folosește inamicul pentru a-i scoate pe credincioși din voia lui Dumnezeu:
ofensa. Majoritatea oamenilor au picat în această capcană și nici nu și-au dat
seama.
Nu te lăsa amăgit! Hristos a spus: „Este cu neputință să nu vină prilejurile de

păcătuire”(Luca 17:1). Nu poți alege dacă vei fi sau nu ofensat, dar poți alege
modul în care vei răspunde. Dacă abordezi corect ofensa, vei deveni mai puternic
în loc să fii cuprins de amărăciune. Doar răspunsul corect îți va permite să
întreții o relație vie cu Dumnezeu.
Prin acest mesaj, John Bevere te va împuternici să rămâi în voia lui Dumnezeu,
ca să nu trăiești cuprins de suspiciune și neîncredere. Poți scăpa de mentalitatea
de victimă. Pe măsură ce ajungi la un nivel mai mare de supunere față de
Dumnezeu, viața ta va fi umplută de iertare, împăcare și bucurie din ce în ce mai
mari.
ANIHILAREA KRYPTONITEI
Scapă de ceea ce îți distruge puterea
La fel ca Superman, care poate sări peste orice obstacol și învinge orice dușman,
adepții lui Hristos au capacitatea supranaturală de a depăși obstacolele cu care se
confruntă. Dar problema atât pentru Superman cât și pentru noi este că există o
kriptonită care ne slăbește puterea.
Desigur, atât Superman, cât și kriptonita sunt elemente fictive. Dar kriptonita
spirituală nu este.
Această carte oferă răspunsuri la motivul pentru care atât de mulți dintre noi
nu putem experimenta puterea divină care era evidentă în rândul creștinilor din
secolul I.
În Anihilarea Kryptonitei, John Bevere dezvăluie care este această kriptonită,

de ce ea compromite comunitățile noastre și cum putem să ne eliberăm de sub
influența ei.
Anihilarea kryptonitei nu este o carte de dulcegării. Ea prezintă adevărul gol-

goluț pentru orice urmaș al lui Hristos care tânjește să meargă pe calea plină de
satisfacție a transformării.
MULTIPLICAREA
SET DE RESURSE
Cartea pe care o țineți în mână face parte din setul de resurse Multiplicarea,
de John Bevere. Citind această carte și utilizând materialele adiționale
disponibile pe DVD-ul atașat și pe platforma online MessengerX.com,
veți putea studia fiecare parte din această învățătură dinamică și revoluționară.
Studiată în mod corespunzător, aceasta va influența și va consolida trăirea ta,
ajutându-te să faci mai mult pentru Dumnezeu.
Setul de resurse Multiplicarea conține următoarele componente pe care le

poți încărca pe orice fel de ecran:
– Textul cărții Multiplicarea

Singura componentă tipărită a acestui set.
Cartea se găsește, de asemenea, pe discul de resurse, în format
PDF.
– DVD-ul cu resurse Multiplicarea
Discul atașat conține toate materialele în format digital.
Nu veți putea să utilizați acest DVD ROM pe DVD player. Totuși,
toate fișierele pot fi încărcate și citite pe tabletă, pe computer sau
pe smartphone.
– Cartea Multiplicarea în format audio
Toate secțiunile cărții Multiplicarea sunt citite în limba română,
în format MP3.
– Cartea Multiplicarea în format video
Toate cele 12 sesiuni video în format MP4.
– DVD-ul conține, de asemenea, alte cărți și resurse, inclusiv cărțile
electronice „Atracția eternității” și „Bine sau dumnezeiesc”.
Alte resurse, cărți electronice și Biblii pot fi descărcate gratuit la adresa:
MessengerX.com
TOATE ACESTE RESURSE
SUNT UN DAR PENTRU TINE
Aveți permisiunea să faceți copii ale acestui DVD, să copiați materialele, să le

trimiteți prin e-mail prietenilor, să copiați și să lipiți textul în documente Word,
să transmiteți învățătura bisericii dumneavoastră și să le încărcați pe internet
pentru alții. Distribuiți aceste resurse ori de câte ori există o dorință după
învățătura sănătoasă a Cuvântului lui Dumnezeu.
Informații suplimentare despre componentele setului de resurse Multiplicarea:
MULTIPLICAȚI
Fișierele de pe acest DVD ROM nu pot fi redate pe un player
video normal. Deoarece acestea sunt „materiale mixte”, adică
POTENȚIALUL PE CARE
VI L-A DAT DUMNEZEU
RESURSE
JOHN
fișiere video, audio și text, acestea pot fi redate și vizualizate
doar pe computer sau pe un alt dispozitiv digital.
BEVERE
Fișierele video MP4 pot fi încărcate și redate pe tabletă sau

computer.
Fișierele audio MP3 pot fi încărcate pe un player media audio,

pe smartphone sau pe computer.
Fișierele PDF pot fi încărcate pe tabletă sau computer. Ele pot

fi ușor citite, imprimate sau duplicate. Ele pot fi inserate în
propriile documente!
Fișiere suplimentare sunt disponibile în mai multe limbi la
MessengerX.com și în aplicația MessengerX

X-Multiplication Book Romanian

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

X-Multiplication Book Romanian

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

JOHN BEVERE

Additional resources in Romanian are available for

To contact the author : JohnBevere@ymail.com

This book is a gift from Messenger International and is

X: Multiplicați potențialul pe care vi l-a dat Dumnezeu, (Română), de John P. Bevere

Alte resurse în limba română pot fi descărcate sau

Pentru a contacta autorul : JohnBevere@ymail.com

Această carte este un dar de la Messenger International nu

Editura Succeed Publishing

Eu și Lisa vă iubim profund; fiecare dintre

Viitoarea doamnă Alec Bevere,

Fiecare dintre voi ne aduce multă bucurie mie și Lisei.

Pe parcursul acestor pagini, veți găsi perspective și strategii biblice care

— Proverbe 9:10-12, NLT

Duhul Sfânt mi-a dat numaidecât înțelepciunea de care aveam

Am continuat să stăm de vorbă pe tema aceasta. M-am bucurat să

Dacă aveți gânduri asemănătoare, care pun sub semnul întrebării

NĂSCUȚI CU UN SCOP PENTRU UN SCOP

Haideți să începem analizând un pasaj cunoscut din Scriptură:

Căci prin har ați fost mântuiți, prin credință. Și aceasta

care revelează acest adevăr esențial. Însă Biserica a neglijat versetul

Căci noi suntem lucrarea Lui și am fost zidiți în

Observați că următorul cuvânt care apare după ce se încheie versetul

Noi suntem mântuiți prin har mai întâi ca să fim

Nu putem accentua excesiv un adevăr neglijându-l pe celălalt. Dar

Haideți să aplicăm acum principiul acesta la viața noastră

Ceea ce facem ne întărește.

Îngăduiți-mi să accentuez încă o dată adevărul acestor trei versete: voi

Când nu eram decât un plod fără chip, ochii Tăi mă

Dumnezeu a pregătit pentru voi lucrurile pe care să le faceți, încă

aspecte ale proiectului. Angajez acești prestatori și le fixez termene

Iată câteva dintre numeroasele exemple de acest fel pe care le

Terah a luat pe fiul său, Avram, și pe Lot, fiul lui Haran,

Sunt două aspecte de luat în considerare. În primul rând, de ce și-ar

Luând în calcul toate aceste elemente, am putea concluziona oare

Domnul, Dumnezeul lui Israel zice: am făgăduit că

Te-am ridicat din mijlocul poporului, te-am pus

după Mine din toată inima lui, nefăcând decât ce este

Ieroboam ar fi lăsat în urma lui o dinastie trainică, dacă nu ar fi folosit

VOI DECIDEȚI CARE ESTE EFICIENȚA VOASTRĂ

Iată o realitate surprinzătoare: eficiența voastră nu depinde de

Înțelepciunea îți va înmulți zilele și va adăuga ani vieții

Adevărul acesta este atât de încurajator și plin de putere! La ce se

Haideți să trecem la capitolul următor oprindu-ne la întrebarea

2. Voi v-ați născut dinadins pentru un scop urmărit în adins.

3. Împlinirea voii lui Dumnezeu vă întărește. Vă întărește

— Romani 12:6, NKJV

Continuând relatarea, Jim mi-a zis: „Le-am comunicat apoi fetelor

Jim a ajuns să aibă acces la înțelepciunea divină; de fapt, este vorba

cele din urmă: harul lui Dumnezeu ne împuternicește să trecem dincolo

Am lucrat mai mult decât toți ceilalți apostoli, însă

Pavel se laudă cu împuternicirea divină, nu cu abilitățile proprii, astfel

Destinul pe care l-a pregătit Dumnezeu pentru voi

În continuare, ar trebui să ne întrebăm dacă există înzestrări specifice

pe Dumnezeu, întreaga atmosferă se schimba, încărcată de prezența

daruri? Să privim din nou la versetul de la începutul acestui capitol,

În harul Lui, Dumnezeu ne-a dat diferite daruri pentru

Observăm două cuvinte foarte importante, dar distincte, în acest

Charisma este o înzestrare specifică a harului care

Această abilitate este capacitatea divină pe care Dumnezeu o

Dați-mi voie să încep explorarea sensului termenului charisma

doar ca să nu mai îndure încă un an în care să fie nevoiți să aibă de-a

două femei din state diferite au venit la mine la un interval de două

Tată, eu nu pot să scriu. De aceea, ca să Îți dau ascultare,