Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
ADN - Activare, Vindecare Şi Iluminare
ADN - Activare, Vindecare Şi Iluminare
1
materialistă care priveşte corpul uman ca pe o maşinărie
care funcţionează pe bază de energie dar are o existenţă
cumva separată de ea, cedează teren evidenţei de
necontestat că suntem şi manifestări ale energiei
conştiente. Modelul holografic descrie aşa zisul univers
fizic în termenii interferenţei frecvenţelor
electromagnetice care au ca rezultat proiecţia iluziilor
şovăielnice pe care le avem despre noi şi univers.
2
descrişi ca mesageri divini, sunt în realitate unghiuri
(angles) sau raze de lumină care convertesc informaţia
(experienţa tipică este ”inspiraţia”) provenită de la o
sursă celestă. Această concepţie extinsă asupra luminii ca
formă de conştienţă de exemplu stă la baza viziunii toltecă
asupra lumii a lui Don Miguel Ruiz, doctor în medicină,
şaman şi autor al best seller-ului Cele Patru Convenţii.
3
Frecvenţele electromagnetice pot fi observate cu claritate
în aura umană. În prezent este general acceptat faptul că
oamenii posedă o aură detectabilă. Timp de mai multe
decade, fotografia Kirlian a surprins în jurul corpului acest
halou iridiscent; mai recent, dr. Valerie Hunt, profesor la
universitatea UCLA şi autor al cărţii Mintea Infinită: Ştiinţa
vibraţiilor conştienţei umane, a măsurat efectiv aura
umană cu un aparat EEG. La începutul secolului 20, s-a
emis teoria despre compunerea aurei din diferite benzi de
frecvenţă electromagnetică numite câmpuri aurice care
guvernează aspectele distincte ale biologiei, psihologiei şi
spiritualităţii umane.
4
compoziţia chimică a codului genetic. ”Aplicând această
descoperire limbajului vieţii”, scrie Braden, simbolurile
elementelor familiare hidrogen, azot, oxigen şi carbon pot
fi înlocuite cu literele cheie, astfel, codul vieţii este
transformat în cuvintele unui mesaj etern citit în felul
următor: Dumnezeul/Etern din corp. “Dacă Dumnezeu se
află într-adevăr în corp iar din perspectivă evoluţionară
conştiinţa şi fiziologia sunt interdependente, atunci
trebuie să ţinem cont de faptul că această divină
conştienţă este accesibilă de şi prin fizicalitate.
5
realizeze deşteptarea facultăţilor noastre de percepţie
divină, îngăduindu-ne să avansăm pe scara
”multidimensională” a câmpurilor noastre
electromagnetice, având experienţa procentului invizibil
de nouăzeci la sută din univers? Potrivit înţelepciunii
perceptului validat de timp ”După cum e deasupra, aşa şi
dedesubt”, trezirea acestor facultăţi în tot mai mulţi
oameni, în special în copiii de azi cu înzestrări deosebite,
ar putea avea vreo legătură cu intensificarea superluminii
emanate din Centrul Galactic?
6
Colectivă se referă probabil la creşterea frecvenţei de
vibraţie armonică a Pământului, cunoscută sub numele de
frecvenţa lui Schumann. Deşi este un subiect controversat
în lumea ştiinţifică şi urmează să fie dezvoltat, un număr
de cercetători mai cred că un anume aspect înalt
vibraţional al Pământului se află în continuă evoluţie.
Probabil că noi date vor ajuta la înţelegerea colectivă a
acestor aspecte.
7
Referitor la posibilitatea apariţiei unui nou genotip uman,
Judith Bluestone Polich scrie în Întoarcerea Copiilor
Luminii despre ”codurile pentru trezirea moştenirii
noastre ancestrale – adică a luminii interioare – zac
undeva ascunse în structura ADN-ului”. Noua conştienţă
colectivă evoluează odată cu revenirea individuală a
memoriei despre fiinţele care suntem. De îndată ce
această revizuire va atinge masa critică, se va declanşa un
salt cuantic evolutiv al noii specii umane – ”îndelung
aşteptata şi înzestrata specie umană spirituală, cunoscută
de civilizaţiile ancestrale sub numele de copii ai luminii.”
Referitor la subiectul apariţiei unui nou genotip uman,
Bluestone Polich scrie în Reîntoarcerea Copiilor Luminii
„codurile trezirii la moştenirea noastră ancestrală – cu
alte cuvinte lumina interioară – ar putea fi ascunse în
interiorul structurii ADN-ului”. Noua conştienţă se naşte
pe măsură ce indivizii îşi recapătă amintirea despre fiinţa
pe care o reprezintă. Odată cu atingerea nivelului critic a
masei revizioniştilor se va declanşa un salt evoluţionar
cuantic al speciei umane ducând la apariţia mult
aşteptatului şi înzestratului model de Uman spiritual,
amintit de culturile antice drept copilul luminii.
8
intermediul „razelor mitogene” din celulele umane. Cam în
aceeaşi perioadă în Germania, Marco Bischof a publicat un
material convingător intitulat Biofotonii: Lumina din
celulele noastre. Prin 1974, teoria biofotonilor emisă de
savantul german Frity Albert Popp a confirmat la bază
ipoteza despre mitogenie, demonstrând că ADN-ul
generează bioluminiscenţă. Teoria lui Popp în schimb a
fost confirmată de Herbert Froelich şi lauratul cu premiul
Nobel Ilya Prigogine.
9
vedere morfogenetic organizată sub formă de reţea, exact
la fel cum celulele individuale formează o entitate
biologică mai extinsă: umanitatea. Această aserţiune a
fost dezvoltată de o echipă de cercetători ruşi din
domeniului geneticii, condusă de dr. Peter Gariaev, a cărei
descoperiri fac analogia nu doar dintre ADN şi un bio-
computer holografic ci se referă direct la un „internet
biologic” care leagă toate fiinţele umane. Multe din
tradiţiile străvechii înţelepciuni se bazează pe concepte
similare de percepţie a universului (incluzând aici şi
locuitorii săi umani) ca pe o fiinţă globală inteligentă
asemănătoare unui organism biologic.
10
Corpul de lumină începe să se manifeste atunci când
codurile adormite ale ADN-ului sunt reactivate de
energiile de torsiune, în special de unde sonore şi
luminoase de vibraţie înaltă, astfel încât celulele noastre
încep să recunoască lumina ca pe o sursă de energie şi să
o metabolizeze asemenea plantelor în procesul de
fotosinteză. Printre multe alte avantaje, această evoluţie
celulară este responsabilă de creşterea semnificativă a
metabolismului celular, ajutând la detoxifierea,
rehidratarea şi în ultimă instanţă la regenerarea corpului.
11
Acest lucru explică confuzia creată adesea în jurul
conceptului de merkabah, considerat a fi un fel de navetă
spaţială. Ironia face ca merkabah să fie într-adevăr o
formă de vehicul spaţial însă este vorba despre corpul
individual de lumină activat genetic. După Barbara
Marciniak, merkabah simbolizează fiinţa umană sub forma
ei cea mai nelimitată - fiinţa umană complet eliberată.
Corpul de lumină este corpul care a trecut prin mutaţia
totală a speciei. El poate jongla cu realităţile prin
schimbarea perspectivei de conştienţă, la fel cum sunt
schimbate canalele unui televizor cu telecomanda. Similar,
Taschira Tachi-ren în lucrarea „Ce este corpul de lumină”
descrie merkabah ca pe o structură cristalină luminoasă
care permite transcenderea spaţiului, timpului şi
dimensiunilor şi integrarea lor în totalitatea sinelui”.
12
revin înapoi la Sursa acestui univers, iar acesta la rândul
lui se contopeşte cu alte sisteme Sursă şi tot aşa până la
contopirea lor în Unic”. Oricum am defini reîntoarcerea
acasă, corpul de lumină este vehiculul care duce acolo.
BIOLOGIA ILUMINĂRII
Evoluţia de la conştienţa umană la conşţienţa divină
implică existenţa dualităţii vindecare, moştenire karmică
şi boală la nivel celular şi atomic. Multe din miile de
documentaţii referitoare la aşa-zisele vindecări
miraculoase demonstrează cu tărie impactul conştienţei
asupra stării de bine fizic, emoţional, mental şi spiritual.
Medicina care tratează ansamblul minte-corp, statistic
vorbind fiind suficient de validată pentru a fi predată în
şcolile actuale de medicină, oferă dovezi suplimentare
despre abilitatea noastră de a ne vindeca singuri. Mergând
mai departe, cercetările biologului molecular Bruce Lipton
indică faptul că oamenii îşi pot modifica singuri ADN-ul şi
pot depăşi pericolul unor boli incurabile printr-o simplă
modificare a stării de conştienţă.
Deepak Chopra a remarcat că “există o profundă
similitudine între gând şi foton”. Un foton este o particulă
sau o cuantă de energie sau de radiaţie electromagnetică.
Dr. Chopra presupune că există o legătură între gând şi
lumină. În multe din tradiţiile şamanice, gândul (intenţia)
este considerată o formă sau o funcţie a luminii de
13
dimensiune înaltă. Mintea este o “energie a iluminării
generatoare de impuls pentru apariţia unei idei sau forme
gând care se transmite sau se recepţionează” scria Alice
Bailey. “Energia minţii poate materializa pe baza unei raze
de lumină”. Urmărind firul acestei raţiuni, ne putem
imagina că suntem nu doar “lumină condensată în forme”
(pentru a-l cita pe dr. Richard Gerber) ci şi “forme-gând
materializate”.
Acest fel de a privi corpul uman ca pe o formă gând
condensată în materie, care ar părea bizar cititorului la
prima vedere, într-o ultimă analiză ajunge să fie profund
înălţător. Specialişti în fizica cuantică au demonstrat în
repetate rânduri că un savant influenţează de fiecare dată
rezultatul unui experiment prin simpla lui observare, o
constatare unanim acceptată de comunităţile ştiinţifice
sub numele de Principiul Heisenberg al Incertitudinii. Şi
mai uimitoare este descoperirea care revoluţionează o
paradigmă, scoţând în evidenţă dualitatea particulă-undă:
probabilitatea ca un om de ştiinţă să creeze efectiv
particulele cuantice observate, particule care în stadiul
preexistent observării păreau să existe doar sub formă
ondulatorie.
Din această informaţie transpare un adevăr fundamental
şi revoluţionar: conştienţa creează. Ca fiinţe umane
dăruite cu liber arbitru, ne putem folosi puterea
conştienţei pentru a ne re-crea realitatea: implicit cu un
14
corp, minte, spirit eliberate de boală, însă fără a ne limita
la atât.
Am subliniat cuvântul a recrea deoarece, în mod evident,
deja suntem locuitorii unei creaţii. Lumea, aşa cum o
cunoaştem se bazează pe o conştienţă duală sau divizată
care se consideră separată de rest, inclusiv de întreg sau
de Mintea lui Dumnezeu, cea care a dat naştere
universului atât de des experimentat de oameni sub forma
unui câmp de bătălie dintre bine şi rău, lumină şi
întuneric, greşit şi corect, „noi” şi „ceilalţi”.
Dualitatea nu este însă o simplă filozofie; este şi o stare
fizică de bine. Atomii care stau la baza alcătuirii celulelor
noastre sunt încărcaţi cu sarcini pozitive şi negative a
căror opoziţie susţine structurile anumitor forme de viaţă.
Lipton a ales fraza „biologia conştienţei” pentru a
sintetiza ideea revoluţionară că organismele vii, inclusiv
oamenii, ar fi de fapt forme-gând maleabile şi nu doar
formaţiuni apărute empiric. Cu alte cuvinte, dintr-o
perspectivă cuantică, noi suntem în esenţă nişte unde a
căror coerenţă generează particule printr-un act de
conştienţă. Modificându-ne nivelul de conştienţă, ne
schimbăm atât forma cât şi funcţiunile fizice.
Vindecarea presupune refacerea întregului. Vindecarea
duce la unitate şi iluminare şi implică o acordare (în
engleză atonement) care în acest context ar trebui citită
ca ”menită întregirii” (at-one-ment). Într-o lume în care
gândul creează şi biologia este un produs al conştienţei,
15
nu invers, mintea capătă puterea de a forja o nouă
biologie, una care nu se mai bazează pe dualitate ci pe
principiile unităţii şi armoniei. În cartea Întoarcerea
Triburilor Păsări, unde tema centrală este reunificarea
corpului uman cu sufletul în anii de răscruce pe care
tocmai îi traversăm, Ken Carey sintetizează în clar felul
cum trebuie să procedăm la nivel individual şi colectiv: ”
Pentru noi, provocarea şi în acelaşi timp imensa şansă
constă în deschiderea în faţa unui mod de gândire care ne
schimbă literalmente viaţa prin a ne reconsidera menirea
în cadrul existenţei.”
Iluminarea înseamnă înălţarea conştiinţei şi umplerea cu
lumina a sufletului până la punctul de a deveni lumina
însăşi. Adevărata iluminare urmează calea măestriei
individuale conştiente care prin definiţie are ca rezultat
creaţia unui corp de lumină stabilizat. Corpul de lumină
sau corpul sufletesc este un vehicul fizic echilibrat şi
armonios „trinitar” care a depăşit dualitatea, karma şi
boala de la nivelele celulare şi atomice.
Putem conceptualiza actuala tranziţie evolutivă a ADN-
ului speciei noastre ca pe o trecere de la ”sistemul de
operare” în cod binar la unul ”trinitar” bazat pe ener-
getica unui tetrahedron triplu suprapus. Am putea merge
chiar mai departe afirmând că umanii evoluează de la
biologie la ”triologie”. În această perspectivă este foarte
interesant faptul că unele comunităţi ştiinţifice alternative
au făcut aluzii referitoare la cercetări efectuate asupra
16
spiralei a treia din ADN, a cărei activare a fost observată
la mulţi oameni.
O modalitate luminată de a înţelege producerea
metamorfozei unei fiziologii unificate pe bază de lumină
este observarea particulei cuantice cunoscută sub
denumirea de pozitronium. Pozitroniumul este compus
dintr-un electron cu sarcină negativă şi un pozitron cu
sarcină pozitivă. Pozitroniumul este un exemplu perfect
de dualitate.
El oferă un minunat exemplu de creaţie a corpului de
lumină. De vreme ce electronii şi pozitronii sunt
antiparticule de semn opus, după combinarea lor în
pozitronium, ele se anulează imediat reciproc şi se divid în
două cuante de lumină (fotoni). Astfel dintr-un dualism
preexistent este creat un al treilea element stabil şi
unificat care nu este nici pozitiv nici negativ .
Barbara Hand Clow a scris despre acest proces al
combinării şi dezintegrării atomului de pozitronium,
reflectat prin activarea corpului de lumină, că ”transformă
dualitatea inerentă în lumină. Electronul fiind unitatea de
bază a activării – adică vieţii - declanşează transmutarea
pozitronului – adică karma”. Contrar concepţiilor populare
greşite, karma nu are nimic de-a face cu pedeapsa şi cu
răsplata. Există ca o componentă a sistemului de operare
binar sau dualistic specific universului nostru holografic,
cu scopul de a ne învăţa responsabilitatea pentru propriile
creaţii - iar totalitatea lucrurilor a căror experienţă o trăim
17
sunt propriile noastre creaţii. Dacă creaţiile ajung să fie
discordante în raport cu Sursa, ele se manifestă adesea
sub forma dizarmoniei numită boală. Este un proces care
se aplică nu numai asupra indivizilor, ci şi asupra unor
întregi civilizaţii. În ambele cazuri, boala, considerată a fi
o criză, serveşte simultan ca stimul puternic pentru
transformare şi transcendenţă.
Pe măsură ce ne ridicăm nivelul de conştienţă şi ne
activăm corpul de lumină, realizăm că suntem proprii
creatori creaţi, sau autocreaţi, după chipul şi asemănarea
unicului Creator. Într-adevăr, deoarece într-o hologramă
partea conţine întregul, noi suntem unicul Creator.
Învăţându-ne această lecţie cu adevărat transformatoare,
ne întoarcem la unitatea de conştienţă stăpânind
fizicalitatea. Cu alte cuvinte, realizăm iluminarea odată cu
descinderea luminii sufletului într-un corp sufletesc sau
divin vindecat de dualitate şi eliberat din ciclul instrucţiei
karmice.
18
genetic. Un exemplu excelent din antichitate este
alchimia. Etimologic, termenul de alchimie provine din
limba arabă - al khame (întunecimea) şi poate fi definită
drept ştiinţa de a crea lumina din întuneric. După cum
probabil descoperă discipolii acestei ştiinţe, scopul real al
alchimiei nu este de a transforma plumbul în aur, ci de a
transforma biologia umană într-o fiziologie a luminii de
aur. Cu alte cuvinte, obiectivul primordial al alchimiei este
iluminarea bio-spirituală sau crearea a ceea ce s-a numit
corp de lumină.
În ultima vreme apar tot mai multe tehnici pentru
activarea corpului de lumină. Partenera mea Leigh şi cu
mine am fost binecuvântaţi dezvoltând o asemenea
tehnică. Metoda Regeneticii foloseşte combinaţii speciale
de sunet şi intenţie, acestea fiind diferite aspecte ale
energiei creaţionale primare de iubire necondiţionată
(„energie de torsiune”) prin care se stimulează potenţialul
ADN latent, anume proiectat pentru a facilita evoluţia
fiinţelor umane către o conştienţă unitară şi o fiziologie de
lumină adecvată.
Prin natura sa cu preponderenţă sacră, după cum prezintă
Gregg Braden în Codul lui Dumnezeu, ADN-ul poate
constitui un principiu unificator pentru umanitate – unul
capabil să aducă pacea şi armonia unei populaţii planetare
care trebuie să decidă între a sucomba în faţa crizei sau a
accepta oportunitatea unei schimbări. Şi anume aceea că
ne putem activa ADN-ul pentru a ne extinde perspectivele
19
asupra lumii, iar în acest proces, evoluţia unei biologii
fondate pe o conştienţă unitară este un adevărat dar divin
la o răscruce istorică când, pentru a o cita pe Barbara
Marx Hubbard, trebuie să ”alegem între o evoluţie
conştientă sau dispariţia prin folosirea greşită a puterilor
noastre”.
Metoda Regeneticii tratează un set de trei activări
integrate ale ADN-ului care formează împreună
precondiţionarea „ener-genetică” pentru evoluţia corpului
de lumină. Prima din ele, Potenţarea, activează ADN-ul
pentru a recabla câmpurile electromagnetice ale corpului,
resetând tiparul bioenergetic uman sub forma unui
„circuit infinit” bazat pe numărul alchimic transformator
8. ADN-ul a fost comparat cu o antenă de legătură a
umanităţii cu Sursa a cărei capacitate de recepţie poate fi
ecranată de toxicitate şi traume. Potenţarea activează
ADN-ul pentru a declanşa eliminarea acestei toxicităţi şi
traume, stabilind o conexiune mai clară printr-o mai bună
rezonanţă cu frecvenţa iubirii necondiţionate emanate sub
forma unor spirale de sunet şi intenţie (lumină) emanate
din dimensiunile înalte ale Soarelui Vindecător din Centrul
Galactic. Potenţarea acordează ADN-ul la energia primară
de torsiune a Sursei.
Leigh şi cu mine ne considerăm simpli facilitatori venind în
sprijinul evoluţiei bio-spirituale individuale. Efectiv noi ne
vindecăm (evoluăm) singuri. Este un unghi de vedere ce
nu poate fi subliniat îndeajuns. Ca investigator al
20
mitologiei, William Henry ne aminteşte, că „Soarele
vindecător răsare în noi numai atunci când ne aliniem în
echilibru cu energiile sale... Concepând prezenţa acestor
energii vindecătoare ne putem acorda la ele. Putem
realiza orice putem concepe”. Aş mai adăuga că plasarea
noastră în echilibru cu Soarele vindecător nu se poate face
doar prin simpla contemplare interioară, ci mai întâi şi mai
ales prin adoptarea unei atitudini interioare de iubire
necondiţionată.
Boala prin care mi-a fost inspirată metoda Regeneticii are
afinităţi cu sindromul oboselii cronice, sensibilitatea la
chimicale şi fibromialgia şi a fost agravată de toxicitate şi
traume în urma unei serii de hepatite şi vaccinuri contra
febrei galbene primite în primăvara anului 1995. După ani
de suferinţă intensă şi de testare a unor terapii
costisitoare şi mai ales ineficiente, ideea salvatoare mi-a
venit după ce am realizat că dacă aş putea cumva să mă
„resetez” la nivel genetic, o treime din simptomele
debilităţii s-ar putea rezolva de la sine.
M-am trezit urmând calea aceasta după lectura unei cărţi
tulburătoare de Leonard Horowitz numite Apariţia
Viruşilor. Bazându-şi afirmaţiile pe cercetări meticuloase,
dr. Horowitz demonstrează că vaccinurile sunt cauza
principală a unei varietăţi de maladii autoimune printre
care şi SIDA. În lucrarea Coduri Vindecătoare pentru
Apocalipsa Biologică în care tema principală este
utilizarea sunetului în vindecarea corpului fizic prin
21
restaurarea integrităţii sale genetice, el descrie în
continuare semnificaţia războiului rece biologic organizat
de instituţiile medicale împotriva unei populaţii mai mult
ignorante în acest domeniu.
Sunetele speciale pentru restaurarea integrităţii genetice
derivă din străvechea scală de solfegii. Această scală
primară de şase note, „pierdută” în mod dubios de
Biserica Romană în sec. 17 pe timpul papei Ioan, a fost
recent redescoperită de dr. Joseph Puleo, după cum a
descris-o în Coduri vindecătoare. Aici trebuie să subliniez
faptul că toate cele trei activări ale ADN–ului din cadrul
metodei regeneticii utilizează scala de solfegii, despre
care unii cred că este setul sacru de şase note cu ajutorul
căruia a modelat Creatorul lumea în tot atâtea zile.
Metoda Potenţării utilizează mai ales nota ”Mi”, cu
frecvenţa de 528 Hz, folosită la repararea unor defecte
genetice de unii specialişti de vârf din domeniul biologiei
moleculare.
Odată descoperiţi Horowitz şi Puleo, am mai avut norocul
să dau peste o altă carte care mi-a ajutat mult să realizez
scopul covârşitor al potenţialului uman: Şarpele Cosmic şi
originile cunoaşterii, scrisă de antropologistul francez,
Jeremy Narby. Şarpele Cosmic este o explorare a ADN–
ului din perspectivă şamanică care prezintă cum poate fi
utilizat sunetul la stimularea unui mecanism genetic de
autoregenerare. Intrigat şi suficient de disperat pentru a
mă cufunda în acest subiect, am aflat că puterea sunetului
22
de a activa ADN–ul a fost recent demonstrată de grupul lui
Gariaev din Rusia. Dr.Peter Gariaev şi echipa sa strălucită
de geneticieni şi lingvişti au dovedit că ADN-ul deteriorat
poate fi vindecat fără divizarea fizică a genelor, prin
simpla lor imersare într-un mediu de unde radio-
luminoase codificate după modelul frecvenţelor limbajului
uman.
Potrivit cercetărilor lui Gariaev, ADN-ul nu este doar un
simplu ansamblu de proteine deoarece stochează şi
comunică date într-o manieră fără îndoială lingvistică.
Echipa sa a descoperit că din motive practice alcătuirea
codului genetic conţinut de ADN-ul rezidual sau potenţial
este similară cu regulile de bază ale limbajelor umane.
Pentru a dovedi acest fapt, au fost comparate sintaxele,
semantica şi gramatica dintre aceste limbaje şi ADN. S-a
descoperit că secvenţele alcaline ale ADN-ului potenţial
imită îndeaproape regulile comunicării lingvistice. Acest
lucru sugerează cu tărie că multe din limbajele umane nu
au apărut aleatoriu, după cum se crede, ci reflectă
similarităţile noastre genetice. Completate de
revoluţionara descoperire a lui Gregg Braden care arată că
numele lui Dumnezeu scris în vechea ebraică este alcătuit
exact din literele elementelor chimice care alcătuiesc
codul ADN adică hidrogen, azot, oxigen şi carbon,
cercetările lui Gariaev conferă odată în plus un suport
ştiinţific afirmaţiei biblice că la început a fost Cuvântul!
23
Gariaev şi colegii săi s-au mai ocupat şi de
comportamentul electromagnetic neobişnuit al ADN-ului.
Au ajuns la concluzia că cromozomii vii funcţionează exact
ca nişte biocomputere holografice alimentate de propria
radiaţie laser a ADN-ului. Echipa lui Gariaev a modulat
anumite frecvenţe lingvistice printr-un laser. Cu ajutorul
acestei tehnologii de modulare a limbajului codurilor în
unde radio-luminoase, s-a observat că ele erau capabile
nu doar să vindece cromozomii deterioraţi ci să şi
regenereze glandele endocrine la animale, să stimuleze
refacerea danturii la oamenii adulţi şi chiar să realizeze cu
succes transmutaţii genetice. În mod uimitor, rezultatele
lor erau similare cu cele obţinute de dr. Yu Dzang
Kangeng, primul care a folosit energia de torsiune pentru
a alcătui o hartă a secvenţelor ADN ale organismelor.
Codificând undele radio-luminoase după modelul
frecvenţelor limbajelor umane în scopul rescrierii ADN-
ului, spre deosebire de manipularea genetică, echipa lui
Gariaev a transformat în condiţii de laborator literalmente
embrioni de broască în embrioni sănătoşi de salamandre.
În felul acesta s-a obţinut o metamorfoză lipsită de
efectele secundare specifice manipulării genelor izolate.
Horowitz ne atenţionează că „natura arbitrară şi riscantă
a metodei divizării genelor a fost din nefericire ascunsă
publicului”. ”În terapia genetică, cercetătorii nu pot
prevedea cu exactitate comportamentul unui anumit
cromozom într-o genă modificată, existând riscul mărit de
24
a disturba alte expresii genetice şi funcţii celulare”.
Comparaţi cu modificarea organică a expresiilor genetice
care se poate realiza prin simpla aplicare a vibraţiei şi
limbajului (sau a sunetului şi intenţiei, sau ale cuvintelor)
asupra ADN-ului. Experimentul istoric a lui Gariaev în
embriogeneză indică imensul impact a ceea ce mulţi
numesc „genetica undelor”, un domeniu care, spre
deosebire de propaganda şi dogma actuală a biologiei
moleculare, are evident un impact mai important asupra
originii speciilor decât biochimia. Maeştri spirituali de
pretutindeni au insistat mereu asupra „potenţării” prin
limbaj a codului nostru genetic – de unde şi efectele
vindecătoare ale rugăciunilor, hipnozei, afirmaţiilor şi
mantrelor. Din fericire, cercetările lui Gariaev au
demonstrat substanţial credibilitatea ştiinţifică a acestor
fenomene. Cu cât este mai evoluată conştienţa individuală
a vindecătorului cu atât se reduce nevoia de mijloace
mecanice.
Cheia iluminării rezidă în conştienţa umană şi nu în
tehnologie. Încrederea într-o forţă pur exterioară nouă
care să ne vindece sau să ne refacă „întregul” reprezintă
în cel mai bun caz cedarea puterii personale iar în cel mai
rău caz adorarea unui zeu fals. Într-un articol parţial
inspirat de metoda Regeneticii intitulat „Regăsirea
Sfântului Gral”, psihologii Barry şi Janae Weinhold au
vehiculat cu ardoare ideea aceasta, scriind despre ceea ce
numesc ei Calea Tehnologiei (opusă Căii Naturii), „Noi nu
25
avem nimic contra tehnologiei ca atare şi credem că
anumite dispozitive sunt utile pe post de „factori
declanşatori ai progresului”. Tehnologia poate fi de folos
numai dacă este creată de minţi conectate la inimi, dar nu
constituie în sine un instrument spiritual propice
dezvoltării unei vieţi spirituale autentice. Tehnologia
lipsită de conexiuni sufleteşti şi spirituale rămâne doar o
altă cutie care ar putea să dea pe dinafară la un moment
dat”. Dacă tehnologia devine o cale exclusivă, „va încuraja
dependenţa deoarece implică nevoia oamenilor de a se
baza mereu pe un mijloc tehnologic intermediar care să le
deschidă orizonturile de percepţie. În loc de a le reda
puterea iniţiaţilor angajaţi pe calea întoarcerii la Sursă
prin utilizarea unor unelte primitive adaptate mediului
natural, Calea tehnologiei poate sfârşi mult mai probabil
prin a lua puterea oamenilor şi a le încuraja co-
dependenţa spirituală.
Cercetările lui Gariaev revelează în mod uimitor
implicaţiile mult mai extinse ale puterii nelimitate de
vindecare bazate pe conştienţa genetică umană. Echipa
cercetătorilor ruşi a descoperit cum ADN-ul activat prin
intermediului undelor poate manipula matricea spaţiului,
producând mici găuri de vierme de natură subcuantică.
Aceste găuri de vierme activate de ADN, ale căror
semnături energetice sunt similare celor descoperite în
culoarele Einstein-Rosen din vecinătatea găurilor negre,
sunt conexiuni create între diferite zone ale multiversului
26
prin care pot fi transmise informaţiile în afara
continuumului spaţio-temporal.
Potenţialul ADN, care reglează funcţiile de auto-
organizare transdimensionale (epigenetice), atrage prin
magnetizare aceşti curenţi nonlocalizaţi de informaţie iar
apoi îi transmite conştienţei noastre. Grazyna Fosar şi
Franz Bludorf, autorii unei excelente sinteze asupra
descoperirilor lui Gariaev intitulate Vernetzte Intelligenz
("Inteligenţă de tip reţea"), prezintă procesul de transfer
al datelor numit hipercomunicaţie, arătând că este
experimentat adesea sub formă de „intuiţie” sau
„inspiraţie”.
27
De atunci acest fenomen nonlocalizat de curbare a luminii
datorat energiei de torsiune a ajuns faimos sub numele de
„efectul ADN fantomă”. S-a emis teoria că undele de
torsiune din afara zonei spaţio-temporale continuă să
pătrundă prin găurile de vierme activate chiar şi după
îndepărtarea fizică a ADN-ului sursă. Activarea ADN, fie de
la distanţă sau prin altă metodă, poate fi astfel explicată
ca transferul ener-getic de conştienţă creativă universală
sub formă de unde de torsiune care stimulează
rearanjarea transpozonilor din „ADN-ul activ” în ADN
potenţial. În schimb, ADN-ul potenţial influenţează
câmpurile bioenergetice care la rândul lor vor modifica
metabolismul şi replicarea celulelor, înlesnind procesul de
vindecare. Acelaşi proces al activării ADN care încurajează
vindecarea prin aducerea de mai multă lumină de torsiune
în celule avansează prin definiţie ideea de iluminare.
"Majoritatea oamenilor tind sa creadă că ADN-ul creează
un câmp de energie fantomă, iar acel câmp de energie
este cumva doar umbra ADN-ului” scrie autorul şi
cercetătorul ştiinţific David Wilcock, care propune o
reinterpretare fascinantă : „În orice caz, eu cred că unda
este premergătoare ADN-ului. Singura explicaţie logică
este aceea că energia ADN fantomă este de fapt
creatoarea ADN-ului. De vreme ce s-a arătat că această
energie eterică de torsiune a pătruns în toată galaxia,
oriunde există „materii care dau naştere vieţii, curenţii
28
subtili, spiralaţi de presiune ai acestei energii vor agrega
moleculele de ADN în existenţă”.
Pe lângă propriile cercetări, intuiţia m-a condus spre
teoria că o combinaţie potrivită de sunete, special
acordată la câmpul electromagnetic al corpului, poate spre
exemplu atrage un flux de energie de torsiune capabil să
elimine toxinele unui vaccin şi trauma de la nivel genetic
şi să recalibreze armonica de funcţionare a câmpului
bioenergetic la o vibraţie mai înaltă. Am ajuns să concep
câmpul electromagnetic ca pe un tipar ener-getic
individual care prin acest proces poate fi nu doar resetat
ca o siguranţă arsă ci şi transmutat. Leigh şi cu mine am
numit această abordare a activării ADN-ului Metoda
Regeneticii după ce Remodelarea Potenţării
electromagnice a rezolvat boala mea cronică şi am început
să dezvoltăm alte activări ADN. Avantajul suplimentar al
Potenţării este susţinerea iluminării prin iniţierea activării
corpului de lumină.
29
angajamentul individual luat în asumarea unei măiestrii
personale conştiente. Definim măiestria ca pe o dezvoltare
şi perfecţionare ale celor trei nivele interelaţionate de
conştienţei şi ale manifestărilor conştiente energetice care
conduc la iluminare 1) Conştientizarea 2) Transformarea
şi 3) Intenţia.
30
Vindecător” din Centrul Galactic. Cu alte cuvinte,
potenţarea face acordajul dintre ADN şi energia Sursei.
În perioada recalibrării Corpului Fragmentat, este “sigilat”
vacuumul bioenergetic creat de cel de-al doilea câmp
electromagnetic. Sigilarea reprezintă un pas crucial pe
calea unei vindecări autentice deoarece stabileşte
condiţiile de bază necesare creaţiei unui corp de energie
de vibraţie mai înaltă şi iniţiază un proces de integrare a
acestei fragmentări ale sinelui determinată de dualitate.
Exprimat în termenii conştientizării, potenţarea facilitează
Trezirea la adevărata natură a Sinelui (care este de
provenienţă divină) şi la Cosmos (care este holografic)
prin fortificarea discernământului individual de a atrage
“rezultate cuantice” de vibraţie mai înaltă care să
respecte legea universală prin care se afirmă “creaţia este
generată de conştienţă”. Această utilizare eficientă a
Conştientizării ne invită la o confruntare cu propriile
emoţii şi credinţe limitative şi are ca rezultat creşterea
vitalităţii, interacţiunea mai echilibrată cu mediul (de
exemplu mai puţine alergii), o abundenţă financiară
sporită, mai multe relaţii iubitoare şi chiar reînnoirea
ţelurilor de viaţă.
31
manifestarea dualităţii are loc sub forma câmpurilor
electromagnetice emanate de corp, despre care s-a arătat
că reglează expresia noastră biochimică (genetică) ca
fiinţe fizice. Dualitatea se prezintă în cadrul spectrului
electromagnetic uman ca o disociere a energiei numită
Corp Fragmentar.
În cazul majorităţii oamenilor din ziua de azi, al doilea
câmp electromagnetic (cel corespunzător chakrei
secundare sau sexuale) apare ca o bioenergie sau un
vacuum de conştienţă ce separă într-o măsură
semnificativă lumea materiei de cea a spiritului. Acest
lucru îl face Corpul Fragmentar prin epuizarea energiei
kundalini (unda vitală a creativităţii universale ale unui
individ) în timp ce aceasta caută să se ridice spre
câmpurile electromagnetice şi chakrele superioare, în
opoziţie cu fluxul liber al unei energii similare emanată la
nivel superluminic din Centrul Galaxiei care coboară ca să
infuzeze câmpurile şi chakrele inferioare.
Astfel Corpul Fragmentar constituie un impediment major
în calea mariajului sacru din sinele inferior şi Sinele mai
înalt, sau în calea întrupării luminii de către un suflet
printr-o iluminare bio-spirituală autentică.
Corpul Fragmentar este o disociere electromagnetică a
câmpurilor bioenergetice umane ca urmare a Marii Rupturi
care a divizat conştiinţa creând sistemul dualităţii, vizibil
manifestat pe cerul nopţii sub forma centurii din Calea
Lactee. O asemenea analogie se potriveşte cu anticul
32
dicton ezoteric „Precum sus, aşa şi jos”, care împăcând
părţile cu întregul, solicită adaptarea fiziologiei noastre
bazate pe conştienţă la conştienţa cosmologică care ne-a
creat şi susţinut.
33
singur dialect”. Povestirile despre Grădina Edenului şi
despre Turnul Babel prezintă un interes special în discuţia
noastră pentru că acolo se fac asocieri directe între
biologia umană şi limbaj. În timp ce limbajul din Grădină
este divizat, cel din Turnul Babel este unificat şi unificator,
tinzând evolutiv spre mariajul sacru dintre uman şi divin.
34
se poate transforma efectiv în măiestrie genetică prin care
formele de viaţă să fie nu doar simplu create prin vorbire
dar şi determinate să evolueze în forme de lumină
structurate ca tetrahedroane triple, geometria de bază a
unui merkabah.
35
Făcând multe paralelisme la conceptul lui Eckhart Tolle de
„corp al durerii” care împiedică oamenii să acceseze
infinita „Forţă a lui Acum”, acţiunea corpului fragmentar
seamănă foarte mult cu o zgârietură adâncă dintr-un disc
muzical sau, pentru a folosi un termen Vedic, cu o
samskara care menţine prizonieră conştienţa unei fiinţe
într-o matrice (neiluminată) de gândire şi de credinţă
exilată de la înţelepciune sau gnoza unităţii din Grădină
sau Tărâmul Fiinţării. Maeştrii Tolteci adesea numesc
Corpul Fragmentar Parazitul – prin analogie, precum la
nivel energetic (fizic şi eteric) paraziţii intră şi se
înmulţesc pe socoteala organismului uman. În toate
cazurile, Corpul Fragmentar este un principiu dualistic al
limitării care promovează deconectarea de la Sursă şi în
cele din urmă, moartea.
36
kinesologice ne-au convins de existenţa a nouă câmpuri şi
nouă chakre, plus un al zecelea centru energetic asociat
cu Centrul Galactic.
37
stimulează ADN-ul, ne-am dat seama că cele două
transformări semnificative pe care le-am subliniat prin
expunerea metodelor kinesiologice se petreceau în
propriile corpuri energetice.
38
pasăre Thoth era cunoscut sub numele de Lordul cifrei
opt. Învăţăturile lui Buddha se refereau la Cele 8 Căi ale
iluminării. Numerologic, numele de Jeshua-Iisus se
traduce ca 888.
39
energetic unificat, în 1920 chiar Einstein face afirmaţia
contrară cum că „nu ne descurcăm fără un asemenea
câmp” pe care interesant e că l-a numit „ether”. O
varietate de alte exprimări ştiinţifice incluzând „energie
neagră” sau „mediu cuantic” au fost folosite în ultimii ani
pentru a indica uimitorul potenţial energetic a ceea ce în
ultimii ani a fost incorect perceput ca nonexistenţă.
40
descoperiri ale fizicii cuantice care sfidează logica se
inspiră Charles Eisenstein în Ascensiunea
Umanităţii „Întregul concept de cunoaştere absolută bazat
pe raţiunea logică obiectivă poate fi pus la îndoială
pornind de la ideea de obiectivitate pe care o implică în
sine. Puneţi-o sub semnul întrebării şi atunci ne putem
îndoi de întregul edificiu al cunoaşterii derivate din
„experienţe”, de care depinde ştiinţa actuală şi viziunea
globală asupra lumii.
41
„chi”. La începutul secolului 20 Nicola Tesla a emis teoria
undelor „scalare”, popularizate concomitent şi de Tom
Bearden, care transcend limitările spaţiale şi sunt capabile
să acţioneze instantaneu de la distanţă. Tesla a creat
prototipul unui sistem scalar pentru obţinerea liberă a
energiei electrice fără generatoare sau conductori. Mai
târziu, Wilhem Reich a ajuns celebru prin experimentele
sale celebre cu energia „orgonică”. Eterul, prana, chi,
undele scalare, orgonul, toate sunt denumiri date
aspectelor luminice ale aceleaşi energii spirituale sau de
torsiune care a generat şi continuă să genereze
dezvoltarea multiversului holografic.
42
Potrivit spuselor lui Richard Miller, fizician de vârf în
domeniul bioholografiei cuantice, holografic se poate
înmagazina o cantitate mai mare de informaţie decât prin
simpla înscripţie electromagnetică. În scopuri practice,
molecula de ADN este genial proiectată sub forma unui
biocomputer holografic care decodifică undele de torsiune
magnetizând energia creativă înspre conştienţa aliniată
credinţelor noastre.
43
Referindu-se la noile cercetări ale ruşilor în domeniul
„geneticii-ondulatorii”, autorul şi cercetătorul David
Wilcock scrie că „aceste studii au adus dovezi extrem de
convingătoare despre efectul surselor de energie externă
asupra moleculelor de ADN. Dacă alcătuirea ADN este
dirijată de o sursă exterioară de energie, atunci mărind
cantitatea fluxului de energie care pătrunde în ADN ne
putem aştepta ca sănătatea şi vitalitatea organismului să
crească la rândul său.” Wilcock trage concluzia că noi „am
rămas cu impresia puternică că unicul factor important în
sănătatea oricărui organism sunt undele energiei de
torsiune.”
44
Potenţarea se foloseşte de ambele forme de unde
spiralate înalt vibraţionale care interacţionează cu ADN-ul
potenţial, şi anume sunetul şi lumina. Noi folosim sunetul
(produs vocal) şi lumina (sub o formă de intenţie) pentru
a produce ceea ce am denumit „naraţiune energizată”.
Această mişcare conştientă a energiei de torsiune sub
formă de cuvinte speciale bazate pe vocale, este capabilă
să stimuleze transpozonii genomului uman, activând un
program de resetare care zace adormit în ADN-ul
potenţial. Acest program care nu trebuie să fie creat de
noi fiindcă preexistă, începe printr-o reacţie în lanţ prin
care energia de torsiune circulă şi îşi face efectul prin
diversele corpuri subtile într-un ciclu temporal de
gestaţie.
45
„Rana Originară”). Într-un sens mai profund, putem spune
că sigilarea este necesară vindecării întregului.
46
Intensificarea Articulării Bioenergetice devine posibilă
după expirarea celor cinci luni de Potenţare în care au fost
recalibrate câmpurile electromagnetice şi s-a produs şi
sigilarea. Din acest punct se formează o nouă matrice
bioenergetică (fără întreruperi sau scurgeri de energie
sub forma Corpului Fragmentar) care funcţionează prin
intermediul forţei vitale potenţiale stimulată de
Articulaţie. Învăţăturile vedice numesc această forţă vitală
kundalini. Leigh şi cu mine concepem energia kundalini ca
fiind o undă de torsiune vitală a individului care potrivit
principiului „Precum sus, aşa şi jos” uneşte micro şi macro
cosmosul în procesul de vindecare. Articularea
declanşează cu blândeţe kundalini întâi la nivel genetic şi
celular, asigurând circulaţia continuă a fluxului de
bioenergie necesar creaţiei şi transformării individuale în
multe domenii - incluzând expresia artistică, comunicarea
interpersonală, sexualitatea sănătoasă şi refacerea fizică
prin dietă şi exerciţii.
47
Această restructurare a sistemelor de credinţă, la nivelul
fundamental creativ al anatomiei umane subtile numit şi
corpul spiritual subtil, poate transforma în mod drastic
experienţa de viaţă a individului. Scopul final este
încorporarea noii lucidităţi conştiente desprinse de
dualitate şi separaţie şi bazată pe unitate şi iubire
necondiţionată...
48