Dreptul penal 

reprezintă instrumentul prin care se apără cele mai importante valori sociale
împotriva faptelor periculoase.
Această pagină sau secțiune ar putea fi mutată.
Conținutul integral sau parțial al acestei pagini ar trebui
mutat la pagina „Dreptul penal în România”. Vedeți eventual
detalii în pagina de discuții.
În România, suveranitatea, independența, unitatea și
indivizibilitatea statului, persoana, drepturile și libertățile acesteia, proprietatea precum și
întreaga ordine de drept sunt valorile sociale importante pe care le apără legea penală
română.

Cuprins

1Noțiunea Dreptului Penal

1.1Definiție

1.2Caracteristicile Dreptului penal în România

2Obiectul Drepului penal

3Scopul Dreptului Penal

4Subramurile Dreptului Penal

5Dreptul penal în România

6Dreptul penal în viziunea avocatilor

7Surse

8Vezi și

9Note

Noțiunea Dreptului Penal[modificare | modificare sursă]

Definiție[modificare | modificare sursă]
Denumirea de Drept penal este folosită în două accepțiuni:

1. Ramură specifică a dreptului, ce reunește sistemul normelor juridice penale;

2. Știință - ramură distinctă a științelor juridice care studiază aceste norme.

În literatura de specialitate, dreptul penal este definit ca o ramură a sistemului de drept,
alcătuit din totalitatea normelor juridice legiferate de puterea legislativă, care stabilesc ce
fapte constituie infracțiuni, condițiile răspunderii penale, sancțiunile și alte măsuri ce
urmează a fi aplicate sau luate de către instanțele de judecată persoanelor care au săvârșit
infracțiuni, în scopul apărării celor mai importante valori sociale ale statului de drept.
Caracteristicile Dreptului penal în România[modificare | modificare sursă]

1. Dreptul penal este o ramură de drept distinctă, care face parte din sistemul dreptului
românesc, alături de alte ramuri de drept - dreptul constituțional, dreptul
administrativ, dreptul civil etc.;

2. Dreptul penal are o autonomie în raport cu celelate ramuri de drept, deoarece

reglementează un domeniu distinct de relații sociale - cele care privesc reacția socială
împotriva infracțiunilor;

3. Dreptul penal are o structură unitară, întrucât dispozițiile sale, fie din partea generală
sau specială, au un caracter unitar, se completează reciproc și nu ar putea exista unele fără
celelalte;

4. Dreptul penal este format dintr-o totalitate de norme juridice care au un conținut

normativ și care reglementează o anumită sferă de relații sociale, totalitatea normelor
jurice penale alcătuind conținutul normativ al legii penale;

5. Normele dreptului penal stabilesc faptele considerate infracțiuni, condițiile de tragere la

răspundere penală, precum și sancțiunile ce trebuie aplicate sau luate în cazul încălcării
lor;

6. Normele juridice penale se aplică în scopul ocrotirii statului de drept, a ordinii de drept

din România împotriva faptelor socialmente periculoase.

Obiectul Drepului penal[modificare | modificare sursă]

1. După unii autori, (I. Oancea și M. Zolyneak) obiectul dreptului penal îl

constituie relațiile de represiune penală, care se stabilesc după săvârșrea infracțiunii,
între stat și infractor, prin care statul are dreptul și obligația să tragă la răspundere
penală pe infractor, iar infractorul are obligația să suporte pedeapsa.
Definiția a fost criticată pentru că reduce obiectul dreptului penal doar la relații de
conflict, de represiune penală, nu ține seama de rolul preventiv al dreptului penal.
[necesită  citare]

2. După alți autori, (Vintilă Dongoroz, Costică Bulai, Constantin Mitrache, Alexandru

Boroi, Gheorghe Nistoreanu) obiectul dreptului penal cuprinde relațiile de apărare
socială, relații ce se nasc din momentul intrării în vigoare a legii penale. Legea penală
îndeplinind funcția de recomandare și pretindere a unei anumite conduite din partea
membrilor societății față de normele jurice penale.
Astfel între stat și membrii săi sub aspect penal se nasc două tipuri de rapoarte jurice
penale:

1. Raport juridic de conformare - obligația penală instituită este respectată de destinatarii

legii penale;
2. Raport juridic de conflict - obligația cuprinsă în norma penală este nesocotită,
săvârșindu-se fapte prin care se pune în pericol sau se vatămă valorile sociale, făptuitorul
fiind obligat să suporte sancțiunea prevăzută de norma penală încălcată.