1.Noţiunea subiectului infracţiunii.

Subiectul al infracţiunii este persoana care a comis o infracţiune şi posedă toate calităţile prevăzute de lege pentru a
fi atrasă la răspundere penală.
1.1Semnele subiectului.
 Persoana fizică ca subiect al infracţiunii trebuie să posede următoarele calităţi:
1.Vârsta răspunderii penale.
2.Responsabilitatea.
3.Semnele subiectului special.
Primele două sunt numite semene generale sau obligatorii. Respectiv dacă legea cere ca subiectul unei infracţiuni
din PS a CP trebuie să posede doar aceste două semne – se spune că această infracţiune are subiect general. Esenţa
semnelor generale constă în faptul că ele sunt cerute pentru existenţa oricărei infracţiuni. Dacă în afară de vârstă şi
responsabilitate se mai cere oricare alt semn – se spune că infracţiunea are subiect special. Semnele speciale,
respectiv sunt indicate în normele speciale ale dreptului penal doar pentru anumite infracţiuni.
 Persoana juridică a devenit subiect al infracţiunii recent – odată cu adoptarea noii legislaţii penale.
Legiuitorul a acceptat ca subiecţi doar o anumită categorie de persoane juridice şi pentru anumite infracţiuni.În
doctrina penală română există clasificarea subiecţilor în activi (care au comis crima) şi pasivi (victimele).
2.Vârstă ca trăsătură a subiectului infracţiunii.
Vârsta generală a răspunderii penale constituie 16 ani.Însă pentru anumite categorii de infracţiuni caracterul
prejudiciabil al cărora este mai evident legiuitorul a coborât limita până la 14 ani (alin. 2 art. 21 CP).
2.1Stabilirea vârstei
Se consideră că persoana a atins următoarea vârstă la orele 24 ale zilei sale de naştere (ora 00 a zilei următoare).
Data zilei de naştere se determină după documentele oficiale. În situaţia în care persoana nu posedă astfel de
documente se ordonă o expertiză biologică.În această situaţie ziua de naştere se consideră ultima zi a lunii indicate
sau ultima zi a anului indicat.
3.Noţiunea de responsabilitate şi iresponsabilitate.
 Responsabilitatea ca fiind starea psihologică a persoanei care:
1.are capacitatea de a înţelege caracterul prejudiciabil al faptei, precum şi
2.capacitatea de a-şi manifesta voinţa şi a-şi dirija acţiunile.
3.Se prezumă că ea este o calitate generală a oamenilor şi există la orişice persoană.
 Iresponsabilitatea stare psihologică a persoanei când ea nu putea sa-şi dea seama de acţiunile ori
inacţiunile sale sau nu putea sa le dirijeze din cauza unei boli psihice cronice, a unei tulburări psihice
temporare sau a altei stări patologice.
 Criteriul medical-presupune prezenţa la persoană a unei dereglări psihice:
1. boală psihică cronică – epilepsia, schizofrenia şi altele incurabile sau greu de lecuit.
2. tulburare psihică temporară – boală de scurtă perioadă: delirul alcoolic, starea de ebrietate patologică, afectul
patologic etc.
3. altă stare patologică – dereglări psihice, care nu nimeresc în prima categorie.Pot fi şi ele cronice sau temporare:
diferite forme de psihopatii, dereglări psihice provocate de boli infecţioase, oligofrenia, starea de abstinenţă la
narcomani.
 Criteriul juridic -presupune, că în momentul săvârşirii infracţiunii persoana era incapabilă:de a-şi da
seama de acţiunile ori inacţiunile - criteriul intelectiv,sale sau de a le dirija – criteriul volitiv.Astfel, criteriul
juridic se bazează pe două semne alternative, prezenţa unuia dintre care este de ajuns pentru a determina
existenţa lui.
 Persoanelor, care erau responsabile în momentul comiterii infracţiunii, dar care s-au îmbolnăvit de
o boala psihică, care a lipsit-o de posibilitatea de a-şi da seama de acţiunile ori inacţiunile sale sau de a le
dirija, le pot fi aplicate masuri de constrângere cu caracter medical, iar după însănătoşire - ea poate fi supusa
pedepsei.