03.06.

2016

COMUNICAREA DIN PERSPECTIVA ANALIZEI TRANZACTIONALE SI SELECTAREA

INFORMATIILOR IN FUNCTIE DE TEMA, PUBLIC, TINTA, RELEVANTA

ANALIZA TRANZACTIONALA (AT) poate oferi solutii eficiente in orice domeniu in care
este nevoie de intelegerea individului, a relatiilor si a comunicarii. 
Analiza Tranzactionala este
1. O teorie explicativa a personalitatii, care pune la dispozitie un sistem articulat al
comunicarii interumane;
2. Un sistem psihoterapeutic dedicat evolutiei si schimbarii personale ce contine o larga
paleta de teorii si tehnici care pot fi utilizate de catre persoane si grupuri in folosul individual si
colectiv, pentru  dezvoltarea lor la potentialul maxim;
3. O terapie cognitiv-comportamentala, emotionala si psihodinamica, fundamentata
pe conceptele   interactiunilor observabile dintre oameni.
Analiza Tranzactionala...
1. foloseste concepte simple si profunde, atent justificate si pe intelesul tuturor;
2. stimuleaza constientizarea, gandirea si responsabilizarea;
3. faciliteaza dezvoltarea armonioasa a indivizilor, cuplurilor, familiilor si grupurilor.
Scopul Analizei Tranzactionale
Tinta principala a dezvoltarii umane prin AT este dobandirea AUTONOMIEI, ale carei
componente sunt:
1. Constienta, inteleasa prin a fi aici si acum. Aceasta inseamna capacitatea recunoasterii
propriilor  senzatii si sentimente ca raspunsuri la realitatea curenta.
2. Spontaneitatea, care exprima sentimentul liberei alegeri de a opta pentru un anumit
comportament.
3. Intimitatea, care presupune interactiune deschisa si increzatoare in timpul careia adevaratele 
    sentimente sunt exprimate si impartasite de catre partenerii aflati in relatie.
Principiile Analizei Tranzactionale:
1. Toti oamenii sunt OK.
2. Fiecare om are capacitatea de a gandi.
3. Oamenii isi decid in mod liber destinul, iar aceste decizii pot fi schimbate.

Pentru aplicarea adecvata a acestora, Analiza Tranzactionala utilizeaza metoda

contractuala si comunicarea directa.

Demersul ATconstă în analizarea comportamentelor, atitudinilor, exprimărilor şi reacţiilor

psihice şi emoţionale prin intermediul “grilelor analitice” (ca, spre exemplu: starea de
spirit; poziţia de viaţă; jocurile;simbioza; etc.). Aceste concepte permit omului de afaceri să
desprindă rapid şi facil concluzii referitoare la alegerea comportamentului în diferite situaţii
(conjuncturi) şi să analizeze rezultatele obţinute.

Stările de spirit
Starea de spirit este conceptul cel mai cunoscut şi mai important cu care operează AT.
Acest concept se referă, în esenţă, la divizarea personalităţii unui individ în trei părţi
distincte: Părinte (P); Adult (A) şi Copil (C).  Stările de spirit sunt sisteme de gândire, de emoţii
şi de comportamente legate de diferitele etape ale dezvoltării unui individ sau chiar a unui grup.
În exemplul dat anterior, respectivul şef de serviciu a acţionat, probabil, faţă de patron ca A şi C,
faţă de subordonaţi ca P, iar faţă de secretară ca un C.

Starea de spirit “Părinte” (P )

Starea de spirit Părintese referă la gândirea, emoţiile şi comportamentele pe care orice
individ le-a învăţat din surse exterioare propriei personalităţi, prioritar de la părinţii săi. Ea este
relevată, spre exemplu, de gândiri şi exprimări de forma: “Oamenii de valoare trebuie să aibă o
diplomă! “; “Nu trebuie să bei, să joci cărţi, să fumezi etc.!”;" Să nu ai încredere în patroni !";
“Trebuie să te fereşti de străini !"; etc.
OrigineaP este dată de modalităţile în care un individ a înregistrat sistemele de a gândi,
inclusiv pe cele de emoţii şi de comportamente sesizate la persoane importante cunoscute în
perioadele copilăriei şi adolescenţei, sisteme care constituie modele de urmat pentru el. Aşadar,
când un individ se află în starea de spirit P, el reproduce atitudini şi comportamente
“împrumutate” de la “figurile” parentale care l-au marcat în trecutul mai mult sau mai puţin
îndepărtat: mamă, tată, profesor, patron etc.

 Starea de spirit “Adult” (A)

Starea de spirit A are o foarte mică legătură cu vârsta individului şi se referă la modul său
de a  gândi. Aeste orientat asupra realităţii obiective; el primeşte, înregistrează şi utilizează 
informaţiile de toate provenienţele, atât din mediul ambiant, cât şi din partea P şi/sau aC. A se
serveşte de aceste informaţii pentru a: enunţa fapte; calcula probabilităţi; lua decizii; preciza
obiective; evalua rezultate; etc. Spre exemplu: "Dacă cererea clienţilor rămâne la acest nivel,
vom epuiza stocurile în maximum  10 zile; "Ţinând cont de aceşti parametri, în scurt timp va
trebui să ne revedem programele  de producţie".  În mod evident, dacă A deţine informaţii
insuficiente sau inexacte, el nu va putea  aprecia corect realitatea exterioară.

Starea de spirit “Copil” (C)

Starea de spirit C se referă la simţuri şi include nevoile, senzaţiile şi emoţiile ce apar, în
mod natural, la o persoană. Spre exemplu: “Îmi este teamă de ce se va întâmpla”; "Mi-e
cald” ; etc. Această stare de spirit conţine, în general, “înregistrarea” experienţelor trăite de C  şi
modalităţile (emoţiile şi comportamentele) prin care el a reacţionat.
Starea de spirit C este prima din cele trei care se manifestă la nivelul individului. Ea
dovedeşte, sub formă de senzaţii interne sau externe, toate nevoile şi dorinţele manifestate de o
persoană şi le exprimă ca sisteme de comportamente (reflectate în  gândiri şi emoţii). Pe de altă
parte, comportamentul C explică faptul că, nu arareori, suntem înclinaţi să acţionăm conform
dorinţelor şi plăcerilor noastre; în alte cazuri, avem tendinţa de a ne feri de lucruri sau fapte care,
în anumite circumstanţe, ne-au creat neplăceri şi/sau chiar suferinţe. Precizăm faptul că, atunci
când este în starea de C, o persoană poate trăi senzaţii şi/sau emoţii atât prezente, cât şi provenind
din perioade trecute.
Cele trei stări de spirit (P,A şi C) constituie o grilă de analiză ce poate fi explicată nu
numai propriei persoane, ci şi unor grupuri sau colectivităţi (ne referim la compartimente,
întreprinderi, firme etc.)

CONCEPTUL DE COMUNICARE DIN PERSPECTIVA ANALIZEI

TRANZACTIONALE
S-a observat ca atunci cand comunicam, emitem un mesaj dintr-o anumita stare a eului catre o
stare a eului a celuilalt. Transmitem un stimul si asteptam un raspuns.  Aceasta este o alta notiune
fundamentala in analiza tranzactionala, si anume, tranzactia = unitatea de baza a comunicarii.
 Tranzactiile pot fi de 3 tipuri: coplementare, incrucisate si ulterioare (ascunse).
Tranzactii complementare
Cand ne adresam unei anumite stari a eului celuilalt si primim raspsuns de la aceasta, vorbim de o
tranzactie complementara.
Tranzactiile sunt de tipul: P – P, A – A, C – C.
Prima regula a comunicarii
Atat timp cat tranzactiile sunt complementare, comunicarea dureaza la nesfarsit.
Tranzactii incrucisate
Cand ne adresam unei anumite stari a eului a celuilalt si primim raspsuns de la alta stare, spunem
ca vectorii comunicarii se incruciseaza si avem o tranzactie incrucisata.
Cele mai comune tranzactii incrucisate au loc cand A – A este taiat de P – C sau C – P.
A doua regula a comunicarii
In tranzactiile incrucisate, comunicarea este intrerupta, iar pentru continuarea ei, una sau ambele
persoane trebuie sa-si schimbe starea eului.
Tranzactiile ulterioare/ascunse
Tranzactiile ulterioare sunt cele in care comunicam simultan pe doua niveluri: social (mesajul
verbal) si psihologic ( adevaratul mesaj pe care vrem sa-l transmitem si care are loc la nivel
inconstient).
Aparent, pare o tranzactie complementara A – A.
La nivel psihologic, mesajul managerului este „ Stiu ca nu o sa fie gata in timp”, iar tranzactia
este P – C
A treia regula a comunicarii
Intr-o tranzactie ascunsa, nivelul psihologic si nu cel social este cel care determina raspunsul
comportamental.
Indiciile pentru descifrarea mesajului ascuns stau in limbajul corpului si cel paraverbal.
Identificand starea eului pe care eu o folosesc la un moment dat si cea a interlocutorului, pot sa-
mi modific starea mea ( P – A – C ) in functie de ce stare doresc sa raspunda, pentru a influenta
procesul comunicarii, pentru a ma asigura ca celalat a inteles mesajul meu si ca stabilesc o relatie
eficienta ( poate fi intre anajat si angajator, client si vanzator, prieteni, etc.).
Selectate informatii in functie de complexitatea temei, publicului tinta, relevanta.
  Informaţiilor necesare întocmirii unui raport urmăresc:
Ce surse de informaţii putem folosi?
Este necesar să răspundem la întrebări cum ar fi:
- Ce informaţii îmi sunt necesare?
- Ce obiective urmăresc?
- De unde se pot obţine informaţiile necesare?
- Cum să obţinem informaţiile necesare?
- Cine este destinatarul informaţiilor?
- Cât de vechi sunt informaţiile necesare?
- Care este valabilitatea informaţiilor?
- Este sigură acurateţea lor?
- Sunt informaţiile suficiente pentru a răspunde necesităţilor?