Biomateriale

polimerice
(naturale și sintetice)
Curs 7
an III - Bioinginerie
Polimer natural (Biopolimer) –provin din biosinteza, se
folosesc extractii adecvate din mediul natural.
 Chitina și chitosanul
Chitina conține două unități monomerice:
D-glucozamină și N-acetil-D-glucozamină,
interconectate prin legăturile β-glicozidice.
Chitina ocupa locul doi ca abundență în natură după celuloză.
Este considerată un derivat azotos al celulozei.
Este componenta structurală în exoscheletul artropodelor sau
în pereții celulari ai cipercilor și a drojdiilor.

Structura chitinei
Chitina este extrasă din diferite surse sub formă de α-chitină, β-chitină sau γ-chitină
(sunt identificate prin poziția grupărilor acetil în structura moleculară):
α-chitina se formează prin repetarea unităților polimerice care conțin grupări acetil în
părți opuse, alternând poziția lor la fiecare monomer (a).
β-chitina are grupări acetil alternând la fiecare doi monomeri (b)
γ-chitina are două grupări acetil în aceeași parte la doi monomeri, urmată de
monomer cu grupare acetil in partea opusa(c)

α-chitina este cea mai abundentă formă de

chitină care se găsește în mod obișnuit în crabi,
creveți și homari, dar si la insecte și ciuperci.
β-Chitina este o formă rară care poate fi găsită
și la insecte, crisalide, crustacee și ciuperci.
γ-chitina se găsește în coconii de insecte.
Conformațiile α și β prezintă rețea cu legături de hidrogen intracatenare între
grupurile de C═O ⋯ NH și C═O ⋯ OH la o distanță de 0,47 nm. În conformația α-
chitină, apar legături de hidrogen suplimentare între lanțuri si leagă grupările
hidroximetil. Conformația β-chitină este mai predispusă la umflarea intra-cristalină
decât conformația α-chitină.
 Insolubilitatea chitinei în apă și în o mare parte a solvenților
organici împiedică utilizarea chitinei în aplicațiile biomedicale.
Pentru creșterea solubilității chitinei: deacetilarea,
carboximetilarea și sulfarea.
Chitosanul - un polielectrolit liniar al cărui grupe amino reactive și
grupe hidroxil primare și secundare permit numeroase reacții chimice.

Grupe funcționale reactive ale chitosanului

Aplicații biomedicale ale chitosanului
Starea fizică Aplicații
Soluție Agent bacteriostatic, Agent homeostatic
Cosmetice
Gel Sisteme de eliberare controlată a unor compuși activi
Pudră Enzime imobilizate
Filme și membrane Membrane dializante
Lentile de contact
Burete Pansamente
Picături Agenți antigastrici
Agenți anticoagulanți
 Obținerea chitosanului

Chitosanul se obţine în mod obişnuit prin deacetilarea α-chitinei, dar se

poate găsi şi el în natură, putând fi izolat din peretele celular al unor fungi;
obţinerea complecsilor chitosan - glucan este asociată cu procese de
fermentaţie, similară celor prin care se obţine acidul citric din Aspergillus
niger, Mucor rouxii.

Obţinerea prin procesul de deacetilare a α-chitinei se face folosind soluţii

alcaline (40-50%) la 100 – 160 ºC. Chitosanul rezultat are un grad de
deacetilare de până la 95%. Pentru o deacetilare completă trebuie repetat
tratamentul alcalin. În prezent, pe piaţă sunt disponibili diverşi produşi cu
diferite grade de deacetilare.
 Obținerea chitosanului

Obținerea chitosanului se poate face si din pereții celulari fungici urmată

de tehnologia de fermentare. Cel mai important avantaj pentru utilizarea
acestor ciuperci este că peretele celular conține o cantitate mare de
chitosan, iar proprietățile fizico-chimice ale acestui tip de chitosan pot fi
modificate și standardizate prin controlul parametrilor de fermentatie.

De exemplu, se pot obține diferite greutăți moleculare ale chitosanului

atunci când aceste ciuperci sunt cultivate la diferite pH-uri și pe medii care
au diferite compoziții.
Chitosanul are o structură cristalină. Structurile sale variate cuprind: o formă
anhidră, o formă hidratată şi diferite săruri.
Lanţurile polimerice la formele hidratate sunt în număr de 4, şi trec prin celula-
unitate. Cele două lanţuri adiacente, de-a lungul axei b sunt cristalografic
independente, aranjate antiparalel şi legate prin două rânduri de legături de
hidrogen N2....O6. La chitosanul anhidru, cele două lanţuri polimerice adiacent sunt
de-a lungul axei a.

Aranjamentul împachetat al chitosanului Aranjamentul împachetat al chitosanului hidratat,

hidratat, proiectat în lungul axei a proiectat în lungul axei b
 Gradul de deacetilare
Gradul de deacetilare reprezintă raportul de unităţi 2-acetamido-2-
deoxi-D-glucopiranoză la unităţile 2-amino-2-deoxi-D-glucopiranoză.
Acest raport dicteaza proprietăţile fizico-chimice ale chitosanului şi a soluţiilor
formate. Deacetilarea afectează, de asemenea, biodegradabilitatea şi
activitatea imunologică. Gradul de deacetilare al chitosanului este cuprins
între 56-99% cu o medie de 80% în funcţie de specia de la care provine
şi de condiţiile de procesare.

Se poate determina prin analiză elementară, hidroliza grupelor acetamide, titrarea

grupărilor amine libere, analiza termică, dar cea mai bună tehnică de determinare
fiind spectroscopia IR.
 Solubilitatea
 Chitosanul este insolubil în apă sau solvenţi organici, dar, ca orice
poliamină este solubil în soluţii diluate de acizi (pH sub 6). Se dizolvă în HCl
şi soluţii de acizi organici cum ar fi acidul formic, acetic, oxalic şi lactic.
Gradul de solubilitate depinde de concentraţia şi tipul acidului.

 Solubilitatea scade cu creşterea concentraţiei de acid, iar soluţiile

apoase ale unor acizi (fosforic, sulfuric, citric) nu sunt buni solvenţi.
Solubilitatea este controlată şi de gradul de deacetilare şi se estimează
că pentru a atinge o bună solubilitate, acesta trebuie să fie cel puţin 85%.
 Masa moleculară
Masa moleculară a chitosanului comercial este situată în
domeniul 100.000 - 1.200.000 Da.

Masa moleculară a chitosanului este un factor important pentru

caracterizare, dar slaba solubilitate împreună cu conţinutul şi
distribuţia grupărilor acetil sunt obstacole majore pentru
determinarea cantitativă a valorii masei moleculare.

Din motive termodinamice solubilitatea polimerilor neutri scade cu creşterea

masei moleculare. În cazul chitosanului, doi factori joacă un rol adiţional:
posibilitatea asocierii intercatenare prin legături de hidrogen şi caracterul
polielectrolitic. Primul factor joacă un rol preponderent în cazul chitosanului de
masă moleculară foarte mare, iar cel de-al doilea este clasic şi explică
insolubilitatea chitosanului la pH ridicat.
Capacitatea de adsorbție a medicamentelor

Chitosanul prezintă proprietăți ca biodegradabilitatea,

bioadeziune și toxicitatea redusă, proprietăți ce sunt
deosebit de importante în aplicații precum eliberarea
controlată de medicamente.

Adsorbția cea mai eficientă are loc atunci când

chitosanul are o fracție a unităților acetilate scăzute,
dar cu masă moleculară ridicată.
 Degradarea chitosanului
Chitosanul este susceptibil de a fi degradat de numeroase enzime, dar
degradabilitatea la lizozim este una dintre cele mai importante proprietăţi
ale sale mai ales pentru aplicaţii medicale şi farmaceutice.

Hidroliza enzimatică a chitosanului conduce la obţinerea de N-acetil-D-glucozamina şi D-

glucozamina. Glucozamina joacă un rol fiziologic important în procesele biochimice ce se petrec
in vivo: ia parte la funcţiile de detoxifiere în ficat şi rinichi şi are proprietăţi antiinflamatorii, este
hepatoprotectiv, antireactiv şi are efect hipoxic.
 Degradarea in vitro a matricilor cu chitosan

Cantitatea de produşi de biodegradare enzimatică ai chitosanului se determină

prin metode colorimetrice(cu soluţie de fericianură de potasiu (K3Fe(CN)6) sau
ninhidrină), metode vâscozimetrice sau GPC.
Metoda cu soluţie de fericianură de potasiu (K3Fe(CN)6) este simplă şi
reproductibilă, evaluându-se absorbanţa la 420 nm, iar valorile obţinute ale
absorbanţei sunt reprezentate grafic funcţie de timp. Pentru obţinerea curbei de
calibrare se utilizează N acetil D glucozamina.
Fe(CN)6-3 + e- Fe(CN)64-

Soluţia de K3Fe(CN)6 (culoare galbenă)

suferă o reacţie de reducere în prezenţa
temperaturii, a soluţiei alcaline şi nu în
ultimul rând a N acetil D glucozaminei.
Produsul reacţiei este ferocianura de
potasiu (Fe(CN)64 –), incoloră.
 Degradarea chitinei

Chitina parţial deacetilată, obţinută din cochilii de scoici sau calamari,

este hidrolizată în acelaşi fel de lizozim, în ciuda diferenţelor în structura
cristalină. Chitina parţial deacetilată produsă în condiţii omogene este mai
susceptibilă la degradarea enzimatică cu lizozim decât chitina produsă în
condiţii eterogene..

Creşterea degradării este atribuită distrugerii efective a structurii

cristaline. O-carboximetilchitina, ce prezintă substituienţi în principal la C6,
este de asemenea, degradată de lizozim mai mult decât chitina nemodificată,
dar degradarea este încetinită din cauza grupelor carboximetil de la C3.

Derivaţii de chitină ce prezintă substituienţi de dimensiuni reduse sunt

hidrolizaţi mai uşor decât chitina însăşi.
 Proprietățile mucoadezive - datorate prezenței grupărilor amino
protonate care participa la interacțiuni electrostatice cu
glicozaminoglicanii din constituția mucinei (din mucoase). Acțiunea
chitosanului ca potențiator de penetrare se datorează proprietății
biopolimerului de a scinda reversibil jocțiunile strânse prezente între
celulele epiteliilor.
 Acțiunea antibacteriană a chitosanului

Chitosanul cu masă moleculară mică poate pătrunde în pereții

celulelor bacteriene, se leagă de ADN, inhibă transcripția de ADN și
sinteza de mARN.
In cazul chitosanului cu masă moleculară ridicată, acesta se poate lega
de componentele încărcate negativ al peretelui celular bacterian. Formează
un strat impermeabil în jurul celulei, modifică permeabilitatea celulelor și astfel
blochează transportul bacteriilor în celulă.

Caracterul hidrofil și încărcătura negativă pe suprafața celulei s-a dovedit

a fi mai mare pe pereții celulelor bacteriene gram-negative decât cele ale
bacteriilor gram-pozitive. Astfel, bacteriile gram-negative au prezentat o
interacțiune mai puternică cu chitosanul, ceea ce a dus la o activitate
antibacteriană mai puternică împotriva lor.

Caracterul antimicrobian al chitosanului este dependent de

valoarea de pH a mediului, greutatea moleculară și gradul de acetilare a
chitosanului. O valoare de pH scăzută a mediului celular crește
încărcătura pozitivă chitosanului, care favorizează legarea la peretele
celular bacterian
 Antimicrobian
Solubilitate
Analgezic
Cristalinitate
Antioxidant
Vascozitate
Mucoadeziv
Biodegradabilitate
Agent penetrant
Biocompatibilitate
Antitumoral
Proprietati Proprietati
fizico-chimice biologice
 Reacţii de modificare a chitosanului
Derivaţi ai chitosanului
Chitina şi chitosanul sunt mai puţin susceptibili la potenţiali
reactanţi decât celuloza, datorită structurii supramoleculare
cristaline caracteristice, cu puternice legături intermoleculare.

Reacţiile chimice la care iau parte aceste două polizaharide se

realizează de obicei cu dificultate datorită solubilităţii şi
reactivităţii limitate ale acestora. De cele mai multe ori,
reacţiile de modificare ale chitinei şi chitosanului au loc în
condiţii heterogene.
Carboxilarea
chitosanului

In functie de conditiile reactiei- se

poate obtine chitosan O- carboxilat,
N- carboxilat sau N, O- carboxilat
 Derivati cationici de chitosan

Derivatii cationici de chitosan. HTPAC= clorura de 2- hidroxi-3 cloro propiltrimetil

amoniu, GTAC= clorura de glicidil- trimetil-amoniu, HTC= clorura de chitosan N-
(2- hidroxil) propil – 3- trimetil amoniu
Prelucrarea chitosanului
 Aplicatii ale chitosanului

Eliberare controlata
de medicamente

Inginerie tisulara
 Sisteme sensibile la stimuli Nanoparticule

Stimuli: pH, temperatura

Aceste sisteme ajustează
concentrația principiului activ și
profilul cinetic în funcție de
nevoile fiziologice.

Structura A - nano/microsferă în care medicamentul

este dizolvat în întregime sau dispersat molecular.
Structura B - matrice polimerică în care particulele de
medicament sunt dispersate uniform. În acest caz nu
există nici o membrană exterioară care să separe
particulele de medicamente de mediul în care
nano/microsferele sunt plasate.
Structura C - nano/microcapsulă.
Nano/Microcapsulele pot fi polinucleare (D), cu dublu
Hidrogeluri sensibile la modificarea de pH-
nucleu (E) sau cu dublă membrană (F).
ului din tractul gastro-intestinal
 Sisteme transportoare la nivelul barierei hematoencefalice
Transportul moleculelor nutritive sau a medicamentelor atât de la
nivelul sângelui în creier cât şi de la nivelul creierului în sânge impune
trecerea pe la nivelul endoteliului capilar cerebral. Există mai multe
posibilităţi de transport la nivelul barierei hematoencefalice.

Sisteme transportoare la nivelul barierei hematoencefalice

 Polizaharide de origine microbiană. Curdlanul.
Curdlanul este o polizaharidă bacteriană, cu gradul mediu de
polimerizare de 450-1000, iar 99% din legăturile sale sunt de
tip (13)--D-glucozidice.
Curdlanul este insolubil, dar se umflă în apa. Eate solubil în
soluții alcaline, acid formic, DMSO, soluții apoase de uree sau
tiouree și soluție de KI 25%.

Structura curdlanului
În medicină se utilizează ca agent cu acțiune antitumorală, al cărui efect depinde de modul
de administrare (subcutanat, intravenos, intraperitoneal), gradul de polimerizare și doza și
frecvența de administrare. Sulfat de curdlan cu grad mare de substituție manifestă o
puternică activitate anti-HIV.
 Pululanul
Este un glucan neutru obținut prin biosinteză. Masa moleculară
variază în domeniul 4,5*104 - 2,5*105. Soluția de pululan este
vâscoasă și pseudoplastică cu deviație de la comportarea
newtoniană cu creșterea concentrației. Se poate utiliza ca
adeziv dispersant coagulant sau floculant sub formă uscată și
pulverizată. Uscat și purificat este foarte solubil în apa, netoxic,
fără miros, biodegradabil, impermeabil la oxigen, rezistent la
ulei și grăsimi.
Utilizari: producerea de vaccinuri sau înlocuitori de plasmă.

Structura pululanului
 Dextranul. În structura polimerului se găsesc un glucan (16)
legat cu ramificații atașate la lanțul principal din 0-3 în 0-3 unități. Gradul de
ramificare este de aproximativ 5%. Unele studii au arătat că ramificarea este
dependentă de temperatura la care dextranul este sintetizat și de masa
moleculară.
Dextranul este solubil în apă și electroliți, DMSO, DMF, etilenglicol, dar
este insolubil în monoalcooli. Moleculele de dextran cu masa moleculară
mai mică de 19000 penetrează membrana glomerulară fără restricții. La
cele cu masa moleculară mai mare difuzia este restrictivă.

Structura dextranului
Dextranul - aplicatii
Fracții de dextran cu mase moleculare
de 70.000, 60.000 și 40.000 sunt
disponibile în prezent pentru
înlocuirea pierderilor moderate de
sânge.

Complecșii metalici cu fier ai

dextranului sunt utilizați în tratarea
anemiilor. Aceste preparate sunt
obținute prin încalzirea dextranului în
soluții de baze puternice, urmat apoi
de complexarea cu soluții de clorură
ferică.
Sulfat dextranul - proprietăți
anticoagulante.
Conjugarea dextranului cu o serie de
medicamente, enzime proteine,
hormoni, anticorpi ofera soluții unor
probleme cu care se confruntă
specialiștii în bioinginerie.
Xantanul. Xantanul este o heteropolizaharidă extracelulară
de natură microbiană. Structura sa este alcătuită dintr-o catenă
celulozică cu ramificații trizaharidice, la fiecare al doilea rest
de glucoză. Tendința acestui biopolimer de a forma microgeluri
constituie una dintre principalele sale caracteristici, care îi
conferă un spectru larg de aplicații.

Structura xantanului
 Xantanul
Xantanul este utilizat în industria alimentară ca agent de
acoperire, stabilizator, adeziv etc., iar în industria textilă,
datorită proprietăților sale reologice, se folosește pentru
imprimări. În medicină și farmacie xantanul se utilizează ca
excipient pentru tablete sau ca înlocuitor de plasmă sangvină.
Datorită vitezei mici de dizolvare și degradare, este un suport
bun pentru eliberare controlată de principii active.