Biomateriale

Curs 10
An III -Bioinginerie
Cuprins
• Tehnologia de prelucrare a biomaterialelor
- Principii
- Performanța amestecurilor
- Auxiliari
- Procedee de prelucrare a biomaterialelor
 Tehnologia generala de prelucrare a
biomaterialelor polimerice
Tehnologia generala de prelucrare a biomaterialelor
polimerice are la baza urmatoarele principii:

1)Cea mai mare parte a biomaterialelor necesita a fi

aduse în contact cu alte substante. Indiferent de
proportia lor fata de biomaterial, ele sunt considerate ca
materiale auxiliare.

2)Atunci când contactul dintre biomaterial si auxiliari

are loc în masa, actul în sine se interpreteaza ca
operatie de amestecare (biomaterialul fiind sub forma de
pulbere, granule, fibre, fie compozite sau poroase).
Rezultatul amestecarii se va numi amestec de prelucrare.
3) Aducerea volumului de amestec de prelucrare
într-o anumita forma se numeste profilare
Profilarea poate interveni în mai multe pozitii ale fluxului
tehnologic

4) Stabilizarea formei amestecului profilat cu

ajutorul unor procese ce determina tranzitia de
stare fizica si organizarea noii faze se va numi
formare. La majoritatea tehnologiilor de obtinere a
produselor medicale, formarea are loc dupa profilare. Exista
însa si situatii când procesele specifice celor doua etape
tehnologice au loc într-o singura faza de procesare si se va
denumi profilare-formare.
5) Ansamblul de operatii ce urmaresc modificarea
geometriei sau a structurii morfologice în masa sau
de la suprafata semifabricatului, se vor denumi
operatii de finisare.

6) Aducerea în contact a semifabricatului sau a

subansamblului cu un alt material auxiliar (Aux 2),
care poate fi un alt amestec, semifabricat sau subansamblu,
se constituie ca operatie denumita asamblare si urmareste
modificarea compozitiei chimice si a structurii morfologice a
sistemului supus prelucrarii. Rezultatul operatiei îl constituie
asa-numitul ansamblu.

7) Operatiile prin care se asigura imobilizarea

componentilor ansamblului, unele în raport cu altele,
poarta numele de consolidare.
 In general aplicatiile biomedicale ale polimerilor abordeaza conceptul
de PERFORMANTA. Pentru cele mai multe situatii, performanta este
sinonima imbunatatirii proprietatilor de utilizare ale unui nou material fata
de altul cunoscut.

a) Analiza de performanta consta in compararea valorilor pentru

un acelasi set de proprietati apartinând unui produs finit cu cele ale
materiilor prime. Daca acest principiu nu poate fi aplicat, deoarece
materiile prime nu pot fi individualizate prin proprietati comune, se
studiaza influenta unui component asupra proprietatilor celuilalt
component care poate singur satisface cerintele destinatiei.

Journal of Materials Chemistry B (nr.33, 2017)

b) Considerând ca un polimer A ce are pentru n proprietati valorile a1 ,a2
,.....,an si un polimer B ce are pentru aceleasi proprietati valorile b1,b2,......bn
participa impreuna la obtinerea unui amestec/material compozit C, cu
compozitie chimica impusa ,care va avea pentru cele n proprietati valorile c1
,c2 ,.......,cn ,intre proprietatile compozitului si cele ale polimerilor componenti
sunt posibile relatiile (1)...(3) :
ci < ai cand ai  bi (1)
ai < ci  bi cand ai  bi (2)
ci > bi cand ai  bi (3)

Daca relatia (1) este adevarata obtinerea

compozitului nu prezinta interes practic. Relatia
(2) indica faptul ca noul material este aditiv in
raport cu componentii sai. Prepararea unui
compozit aditiv se justifica doar in cazul când
polimerul B este mult mai ieftin decât polimerul
A. Când proprietatile compozitului satisfac
relatia (3) se spune despre noul material ca
este performant in raport cu materiile prime.
c) Destinatia unui material fiind precizata prin valorile aferente mai
multor proprietati

(grupate in esentiale, importante si nesemnificative),

atribuirea calificativului de performant nu se recomanda a fi facuta

doar in raport cu o singura proprietate, intrucât prezenta
sinergismului la nivelul unei proprietati nu implica aparitia unui
efect similar la nivelul celorlalte .
Materiale auxiliare utilizate in prelucarea polimerilor
1.Solventi – permit realizarea unor solutii care sa faciliteze
prelucrarea materiei prime.
Nu este necesara prezenta acestora in cazul prelucrarilor
din topitura (ex: polimeri sintetici).
2.Agenti de reticulare- atunci când polimerul nu prezinta
caracteristici adecvate si sunt necesare substante care sa
formeze punti de legatura intre macromolecule.
3.Agenti de ranforsare- rol de crestere a rezistentei;
4.Agenti de plastifiere- modifica curgerea in prelucrare;
5.Stabilizatori – evita degradarea in cazul utilizarii unor
procedee termice.
Principiul tehnologic general de prelucrare a biomaterialelor
l. Amestecarea

Pentru obtinerea biomaterialelor se utilizeaza mai multe tipuri

de amestecuri ce se diferentiaza între ele prin formulare, stare
fizica finala si procedee de realizare.

Formularea amestecurilor (concentratii, ordine de

adaugare)

 amestecuri fizice, caracterizate prin aceea ca între

componenti nu se manifesta decât interactiuni intermoleculare
slabe (van der Waals sau de hidrogen) în timpul prepararii si
stocarii acestora;

 amestecuri chimice (preparative) caracterizate prin aceea ca

în timpul prepararii între componenti au loc procese chimice.
In privinta componentilor ce urmeaza a fi introdusi în amestec,
la nivelul fiecarui tip se identifica:
-componenti permanenti;
-componenti optionali, care pot lipsi din formulare,
dar contribuie la diversificarea aplicatiilor.
Exemplu: lentile de contact – agent de colorare

Procedele de preparare a amestecurilor sunt diferentiate în raport cu modul

de operare (continuu sau discontinuu), modul si ordinea de adaugare a
componentilor (concomitent sau succesiv), parametrii tehnologici utilizati
(regim de curgere, turatie, temperatura etc.) si utilaje folosite.
Ordinea de adaugare a componentilor:

Succesiv Concomitent
Ordinea de adaugare a componentilor:

Procedeul cu preamestecuri
Utilaje de amestecare
Utilaje de amestecare
Materiale aplicate biomedical dupa etapa de
amestecare:

-Substituienti de plasma (PVP, APV, PEG);

-Unguente (PVP, APV, PEG);
-Solutii de spalare a dispozitivelor medicale (lentile de
contact, materiale protetice) - PVP, APV
2. Profilarea

Profilarea reprezinta operatia ce are drept scop conferirea

geometriei de baza a produsului (preliminara sau finala).

(1) Metoda umplerii

permite obtinerea geometriilor simple si complexe pe seama
ocuparii volumului unui corp (numit matrita, a carui forma este
negativul formei produsului finit) cu o stare materiala ce
poseda proprietăti de curgere. Daca umplerea matritei se face
la presiune superioara cele atmosferice, operatia poarta numele
de injectie.
 Injectare in matrite
- Polimeri termoplastici si unii polimeri termorigizi

Procedeul prin injectie se aplica

amestecurilor sub forma de solutii si
paste în stare fluid vâscoasa.
Polimeri termoplastici– Extrudere
(2) Metoda acoperirii – consta în aplicarea (depunerea)
amestecului pe o suprafata apartinând asa-numitului
suport de profilare.
Procedeul stratificarii cu cutite se aplica la amestecurile
sub forma de solutii

Procedeul prin pulverizare este aplicat solutiilor, pastelor

fine (particule cu diametrul 100 microni).
Procedeul prin imersie utilizeaza aceleasi amestecuri ca si
cel prin pulverizare.
Alaturi de metodele de profilare prezentate mai sus
(conventionale), exista o serie de metode neconventionale.

Dintre acestea se citeaza:

Profilarea in câmp electrostatic – consta in
inducerea orientarii unei faze solide in suport ca
urmare a diferentei de sarcina electrica dintre ele
(electrofilare = electrospinning).

Profilarea in câmp magnetic – consta in profilarea

unui amestec (prin umplere sau acoperire) in
prezenta campului magnetic, cu scopul de a induce
o orientare preferentiala a fazei solide din diverse
tipuri de dispersii.
3. Formarea
Operatia de formare se realizeaxa prin mai multe procedee ce
supun amestecurile profilate unor procese fizico-chimice si/sau
mecanice, in scopul inducerii de tranzitii de stare fizica, prin
care se stabilizeaza forma si se genereaza structura
morfologica.
Procedee de formare:
-formarea prin uscare
-formarea prin liofilizare
-formarea prin inversie de faza
-formarea prin topire
-formarea prin reticulare
1.Formarea prin uscare
– reprezinta una dintre cele mai folosite metode pentru
biomateriale. Aplicarea ei presupune imersarea amestecului
umed profilat intr-un mediu capabil sa determine evaporarea
componentilor lichizi când, pe masura ce are loc pierderea de
masa, sistemul sufera transformari complexe, iar in final
rezulta un solid cu o structura morfologica specifica.

Conditiile de uscare se aleg tinând cont de caracteristicile

chimico-morfologice ale amestecurilor:
-uscarea in mediu ambiant;
-uscarea in aer cald;
-uscarea la vid.
(2) Formarea prin liofilizare – este aplicata amestecurilor
umede sub forma de solutii sau paste apoase. Operatia de
congelare-uscare, numita si liofilizare, este caracterizata prin
aceea ca, intr-o prima etapa, amestecul profilat este congelat
dupa care, in a doua etapa, sistemul este supus uscarii la vid,
când apa din amestec este indepartata prin sublimare la
temperatura negativa a starii congelate; rezulta un solid
macroporos, denumit generic burete.
(3) Formarea prin inversie de faza – se aplica amestecurilor
sub forma de solutii, dispersii cu faza dispersa in stare de
gel sau topituri polimerice

-Metoda precipitarii cu nesolventi a solutiilor si gelurilor

polimerice exploateaza proprietatile de solubilitate ale
polimerilor dizolvabili si gonflabili in amestecuri constituite
din doua sau mai multe lichide (pure sau ca solutii), din
care cel putin unul este solvent, iar restul nesolvent.

- Metoda precipitarii termice a solutiilor si gelurilor

polimerice consta in inducerea precipitarii unui polimer
dintr-o solutie a sa, ca urmare a incalzirii sau racirii
sistemului omogen intr-o camera de climatizare, in vederea
inducerii separarii de faza si atingerea echilibrului
termodinamic. Ulterior, solventul este indepartat printr-un
clasic proces de uscare.
Metoda precipitarii cu nesolventi:
Aceasta metoda se bazeaza pe proprietatile de solubilitate ale
polimerilor in amestecuri de lichide, constituite din solventi si
nesolventi. Pentru un amestec ternar polimer(P)/ solvent(S)/ nesolvent
(NS), la temperatura constanta, diagrama de faza, expresia starii de
miscibilitate in sistemul considerat:

Membrane de PU obtinute prin precipitare cu nesolvent

(apa) in amestec apa/DMF
Metoda precipitarii cu nesolventi:

Membrane de PU obtinute prin

precipitare cu nesolvent (apa) in amestec
apa/DMF
In diagrama de faza se distind trei zone:

I. zona S - reprezentata de amestecul monofazic, de tip

solutie;

II. zona P - reprezentata de un amestec bifazic, alcatuit

dintr-o faza de gel (GP1), de o anumita compozitie si o
solutie de polimer (SP2), de compozitie diferita; daca se
analizeaza masa moleculara a polimerului in cele doua faze
se constata faptul ca M P1>MP2, ceea ce inseamna ca s-a
realizat asa-zisa fractionare a compusului macromolecular;

III. zona B - caracterizata de amestecul bifazic complet,

alcatuita din gelul GP si o solutie constituita din amestec
solvent- nesolvent. Particularitatea sistemului in aceasta
zona consta in existenta intregii cantitati de polimer in acest
amestec.
Procedeele de formare prin inversie de faza cu nesolventi admit variantele:
- procedeul cu amestecare: prin imersie sau prin sorbtie;
- procedeul prin evaporare.
In urma procesului de inversie de faza se obtin solide poroase, cu pori
intercomunicabili, pe baza unui mecanism determinat de urmatoarele
fenomene:
difuzia nesolventului in solutia de polimer pâna se ajunge la un
amestec când incepe insolubilizarea compusului macromolecular;
nucleatia polimerului simultan cu difuzia nesolventului in gelul
primar (GP1);
cresterea dimensionala a fazei insolubile si aparitia porozitatii,
pana la precipitarea completa a polimerului;
stabilizarea morfologiei gelului pâna la atingerea echilibrului S/NS
al amestecului.
Proteza MyoLink ramforsata
(a); modificarile diametrului
intern al unei grefe MyoLink
de 4 mm pe parcursul uni
ciclu cardiac
Separarea polimerului din solutie va depinde,in esenta, de urmatorii
factori fizico-chimici:

 natura polimerului;
 masa moleculara a polimerului;
 natura nesolventului;
 raportul S/NS ( S = solvent; NS = nesolvent);

precum si de factorii hidrodinamici si electrostatici, cum sunt:

§ vâscozitatea solutiei de polimer,

§ regimul de amestecare,
§ tensiunea superficiala a celor doua faze lichide,
§ polaritatea fazelor.
Formarea prin reticulare se realizeaza prin mai multe metode
a – Reticularea chimica se realizeaza fie cu formarea de
legaturi covalente folosind agenti de reticulare, fie cu
formarea de legaturi coordinative, fie cu formarea de
legaturi de hidrogen.

b –Reticularea fizica semnifica faptul ca, realizarea

configuratiilor tridimensionale se face numai cu aport
energetic si in absenta oricarui auxiliar chimic.
Literatura de specialitate consemneaza urmatoarele
principii: reticularea cu radiati (UV, gamma, X), reticularea
in campuri de inalta frecventa (microunde) sii reticularea
dehidrotermala.

c – Reticularea enzimatica reprezinta o tehnica care

foloseste enzime capabile sa formeze noi legaturi
covalente.
Reticulare chimica –
legaturi ionice

PN SAM PN
O
HOOC
O O C
OH
+ O O + O CO O
O
HO COOH
O

O
HOOC
NH2 O NH C
+ O O + O CO NH
O
H2N COOH
O

Reticulare chimica – legaturi covalente

 Rezumat
• Tehnologia de prelucrare a biomaterialelor
- Principii - obisnuit lucram cu amestecuri
- operatiile si etapele - corelate cu destinatia
- Performanța amestecurilor – amestecuri sinergetice
- amestecuri aditive
- amestecuri anergetice
- Auxiliari (reticulanti, platifianti, stabilizatori)
- Etape de obtinere a dispozitivelor (formulare, amestecare,
profilare, formare, finisare, asamblare, consolidare)
- Biomimetism si materiale biomimetice (compozitie, structura,
proprietati)