1|bob de mazăre

BOB DE MAZĂRE

Покотигорошко (Котигорошк)
Kotigoroshko (roll peas)

Oricât de puternici pot părea cei vicleni, ei pot fi înfrânți cu bunătate noastră.
2|bob de mazăre

Au fost odată un moş şi o babă care aveau şase băieţi, iar cel de—al şaptelea copil era fată,
şi o chema Aleonuşka. Într—o zi, cei şase fraţi se pregăteau să plece pe câmp la arat şi i—au
spus mamei:

—Să ne aduceţi prânzul!

—Dar unde o să araţi astăzi? i—a întrebat mama.

—La marginea pădurii. O să tragem o brazdă de acasă până la locul unde vom ara. Aleonuşka
să meargă pe lângă brazdă şi ne va găsi!
3|bob de mazăre

Dracul a tras cu urechea, a şters brazda făcută de cei şase fraţi şi a tras alta, până la el.

La vremea prânzului, Aleonuşka s—a luat după brazdă şi a ajuns la drac. Acesta a prins—o
şi nu i—a mai dat drumul.
4|bob de mazăre

—Ni s—a promis că o să ni se aducă prânzul, dar nici pomeneală! Va trebui să arăm cu burta
goală! îşi ziseră fraţii.
Seara, când s—au întors acasă, au întrebat—o pe mamă:
—De ce nu ne—ai trimis prânzul?
—Cum aşa?! s—a mirat mama. Am trimis—o pe Aleonuşka la voi cu mâncarea. Am crezut că
se întoarce cu voi.

—Bine, dar unde—i ea? au întrebat—o fraţii. Trebuie s—o căutăm! Au plecat cei şase pe
lângă brazdă şi au ajuns la drac, iar acolo era Aleonuşka.
5|bob de mazăre

—Vai de mine, fraţilor! făcu aceasta. De ce aţi venit aici? O să vă omoare dracul! Plecaţi cât
mai repede!
Ei însă n—au plecat: au hotărât să lupte cu dracul. Iată că veni şi acesta.

—O, flăcăi! V—aţi adunat să ne luptăm sau să ne—mpăcăm?

—Să ne luptăm! au răspuns fraţii.

Dracul i—a înşfăcat pe toţi şase şi i—a aruncat într—un beci de fier. Baba şi moşul i—au
tot aşteptat, dar ei nici gând să apară.
6|bob de mazăre

Într—o zi s—a dus baba la râu să clătească rufele şi a văzut că pe drum se rostogolea un
bob de mazăre.

L—a ridicat şi l—a mâncat. După asta a adus pe lume un băiat căruia i—a pus numele de
Bob de Mazăre.
7|bob de mazăre

Bob de Mazăre a crescut repede şi, odată, a plecat cu tatăl său să sape o fântână. Au săpat ei
cât au săpat şi au dat de un pietroi uriaş.
Tatăl i—a spus fiului:
—Trebuie să chem în ajutor doi oameni, să scoatem pietroiul de aici!
Tatăl a găsit doi oameni şi venea cu ei spre fântână, dar Bob de Mazăre, în acest răstimp, a
apucat pietroiul şi l—a zvârlit cât colo, gata—gata să—i lovească pe tatăl său şi pe cele două
ajutoare cu care venea. Oamenii s—au speriat şi au luat—o la sănătoasa, iar tatăl a rămas
uimit de puterea fiului său.

—Eu n—am avut fraţi şi surori ? a întrebat Bob de Mazăre când s—au aşezat la masă.
—Cum să nu ? i—a răspuns mama. Ai avut şase fraţi şi o soră, Aleonuşka.
8|bob de mazăre

—Şi unde sunt ei acum? a întrebat Bob de Mazăre.

—Au dispărut fără veste. Mai întâi s—a pierdut Aleonuşka, iar fraţii au plecat s—o caute şi
nu s—au mai întors nici ei.
—O, atunci mă duc să—i caut, a spus Bob de Mazăre, şi n—am să mă întorc acasă până nu—i
găsesc!
—Ce tot spui, fiule ? Ei erau şapte şi au dispărut! Dar tu ce—ai să te faci singur?
Bob de Mazăre a hotărât să plece totuşi în căutarea Aleonuşkăi şi a fraţilor săi. Şi—a făcut
un paloş pe măsură şi a plecat. Mergând pe drum, a văzut un om care muta doi munţi din loc.
S—a apropiat de el şi i—a zis:
—Bună vreme, voinice! Ce faci tu aici?
—Păi, ce să fac ? Îmi croiesc drum!
—Şi încotro vrei să te duci ?
—În lume, să—mi găsesc fericirea!
—Să mergem împreună! Au bătut palma şi au plecat.
—Cum te cheamă? l—a întrebat Bob de Mazăre.
—Svernigora, cel care mută munţii din loc, îi răspunse acesta. Dar pe tine?
—Bob de Mazăre.
Au mers ei cât au mers, până au intrat în pădure. Acolo au văzut un om care, cum mişca din
mână, cum prăvălea un stejar. S—au minunat de puterea acelui om, s—au apropiat şi i—au
zis:
—Bună vreme, om bun! Dar ce faci tu aici?
—Îmi croiesc drum prin pădure!
—Şi încotro vrei să mergi?
—În lume, să—mi găsesc fericirea!
—Şi cum te cheamă?
—Vertidub, cel care smulge stejarii din rădăcini.
—Hai cu noi!
—Dar pe voi cum vă cheamă?
—Bob de Mazăre şi Svernigora.
Au plecat mai departe. Au ieşit din pădure şi s—au apropiat de un râu. Acolo au văzut un
om care, când clătina din cap, râul dispărea. Cei trei s—au apropiat de el şi i—au zis:
—Bună vreme, om bun! Ce faci aici?
—Usuc albia ca să pot trece peste râu.
—Unde vrei să mergi?
—În lumea largă, să—mi caut fericirea!
—Vino cu noi!
Au plecat cu toţii. Bob de Mazăre l—a întrebat pe noul lor tovarăş de drum:
—Şi cum zici că te cheamă?
—Krutius, cel care seacă râul. Dar pe voi?
—Bob de Mazăre, Vertidub şi Svernigora.
Au plecat mai departe, până au dat de o altă pădure. Au mers prin ea până au văzut o izbă.
Au intrat înăuntru, dar nu era nimeni. Au hotărât să rămână un timp în izbă. Şi—au desfăcut
desagile şi s—au întins să se odihnească. După ce s—au trezit, Bob de Mazăre zise:
—Svernigora, rămâi acasă şi ocupă—te de mâncare, iar noi mergem în pădure să vânăm!
Svernigora a rămas acasă, a gătit şi după aceea s—a întins să se odihnească. Nici nu s—a
culcat bine, că a auzit un strigăt:
—Deschide!
Svernigora răspunse:
—Deschide—ţi singur, că n—o să—ţi cadă coroana! Uşa se deschise şi din nou s—a auzit
acelaşi glas:
9|bob de mazăre

—Trece—mă peste prag!

—Treci singur, că n—oi fi vreun mare boier!
Cineva a intrat înăuntru; Svernigora s—a uitat şi a fost cuprins de uimire: cel ce intrase era
mic, dar barba, lungă de—un stânjen, şi—o tara pe podea. Piticul a umblat cât a umblat prin
izbă şi, deodată, l—a înşfăcat pe Svernigora, i—a tăiat o fâşie de piele de pe spinare şi l—a
atârnat într—un cui din perete, iar el a mâncat tot ce era şi a plecat. Svernigora s—a zbătut cât
s—a zbătut în cui, până când a căzut pe podea. Când s—au întors ceilalţi, masa nu era încă
gata, dar Svernigora nu a suflat o vorbă că fusese moşul pe la el. Bob de Mazăre l—a întrebat:
—De ce—ai întârziat atâta cu masa?
—Am moţăit un pic...
A doua zi de dimineaţă, Bob de Mazăre zise:
—Vertidub, rămâi tu să faci de mâncare.
Vertidub a rămas acasă, a prăjit şi a fiert tot felul de mâncăruri şi s—a întins să se
odihnească. Nici nu s—a culcat bine, că a auzit un strigăt:
—Deschide!
Vertidub răspunse:
—Deschide—ţi singur, că doar n—oi fi tu cine ştie ce boier! Uşa se deschise şi din nou s—a
auzit acelaşi glas:
—Trece—mă peste prag!
—Treci singur, că nu mori!
Cineva a intrat înăuntru; Vertidub s—a uitat şi a fost cuprins de uimire: cel ce intrase era
mic, dar barba, lungă de—un stânjen, şi—o tara pe podea. Piticul a umblat cât a umblat prin
izbă şi, deodată, l—a înşfăcat pe Vertidub, i—a tăiat o fâşie de piele de pe spinare şi l—a
atârnat într—un cui din perete, iar el s—a aşezat şi a mâncat tot ce prăjise şi copsese gazda,
apoi a plecat. Vertidub s—a zbătut cât s—a zbătut în cui, până când a căzut pe podea. Când s
—au întors ceilalţi, masa nu era încă gata, dar nici Vertidub nu a spus nimănui de moşul care
îi tăiase pielea de pe spinare şi mâncase tot ce gătise pentru prânz. Bob de Mazăre l—a
întrebat:
—De ce—ai întârziat atâta cu masa?
—Am moţăit un pic...
În dimineaţa următoare, Bob de Mazăre zise:
—Krutius, azi rămâi tu să găteşti pentru prânz. Krutius a rămas, dar şi cu el s—a întâmplat la
fel.
În cea de—a patra zi a rămas acasă chiar Bob de Mazăre. A fiert, a prăjit şi s—a întins să se
odihnească. Nici nu s—a culcat bine, că a auzit un strigăt:
—Deschide!
Bob de Mazăre a sărit din pat ca ars, a deschis uşa şi a văzut ciudăţenia: în faţa lui stătea un
moşneguţ mic de tot, dar cu barba de un stânjen.
—Trece—mă peste prag!
Bob de Mazăre l—a trecut pragul, iar moşneguţul a început să umble prin izbă şi să
bombăne. Piticul întinse mâna să—l înşface pe Bob de Mazăre, dar acesta a băgat de seamă la
timp, l—a apucat pe moşneguţ de barbă şi l—a târât afară, până la un stejar al cărui trunchi l
—a crăpat niţel şi i—a prins barba în crăpătură. După ce l—a altoit şi cu pumnul peste nas,
Bob de Mazăre i—a zis:
—Să stai aici, că altfel vin eu la tine!
Au venit toţi ceilalţi la masă. Bob de Mazăre le—a povestit ce se întâmplase în lipsa lor,
apoi le—a zis:
—Veniţi să vă arăt ciudăţenia!
Au venit cu toţii la locul cu pricina şi au văzut că nu mai era nici urmă de moşneguţ sau de
stejar. Atunci au povestit şi ceilalţi cum a venit piticul pe la ei, cum le—a mâncat toată
10 | b o b d e m a z ă r e

mâncarea şi cum le—a tăiat câte o fâşie de piele de pe spate.

—A, vasăzică dintr—ăştia mi—eşti! zise Bob de Mazăre. Să mergem, prieteni, să—l căutăm!
S—au luat după urma lăsată de stejarul pe care moşneguţul îl târâse după el.
Au mers ei cât au mers şi au ajuns la marginea unei gropi adânci.
—Haideţi să împletim un odgon! zise Bob de Mazăre. Au împletit odgonul, gros cât mâna.
—Svernigora, zise Bob de Mazăre, coboară tu întâi!
—Raiul să—l înghită! zise Svernigora. Nu cobor!
Nici ceilalţi n—au vrut să coboare. Atunci Bob de Mazăre le—a zis:

—Coborâţi—mă pe mine!
Prietenii l—au coborât pe Bob de Mazăre în groapă. Când a ajuns pe fund, a văzut acolo un
oraş cu multe birturi, cu trotuare şi felinare. Numai soarele lipsea. Mergând pe străzi, Bob de
Mazăre s—a întâlnit cu o ţarevnă.
11 | b o b d e m a z ă r e

—Cum ai nimerit aici? îl întrebă ea.

—Cum—necum, uite că am nimerit! Dar tu cum ai ajuns ?
—Pe mine m—a luat dracul şi mă ţine închisă aici.
—Nu—ţi face griji! Am să te scot eu afară.
—O să ne omoare dracul! Este foarte puternic. A smuls chiar şi un stejar din rădăcini!
—Arată—mi unde—i, o rugă Bob de Mazăre.
—Uite, în această casă, îi răspunse ţarevna.

S—a apropiat Bob de Mazăre de casă, a deschis uşa şi l—a văzut pe moşneguţ. De cum l—
a zărit, moşneguţul a strigat:
—Ne luptăm sau ne împăcăm?
—Ne luptăm! Ieşi afară, că altfel dărâm casa!
12 | b o b d e m a z ă r e

Bob de Mazăre şi—a învârtit paloşul şi l—a ucis dintr—o lovitură pe moşneguţ. S—a
apropiat apoi de ţarevnă şi i—a zis:
—Să mergem!
—Să intrăm întâi prin acareturile lui şi să—i luăm avuţia! zise ţarevna.

Aşa au şi făcut. Apoi Bob de Mazăre a dus—o pe ţarevnă la locul unde coborâse în groapă
şi a strigat:
—Ei, prieteni! Mai sunteţi aici? Dacă da, daţi drumul la odgon! Odgonul a fost coborât. Bob
de Mazăre a legat de el un sac de aur şi a spus că era pentru Svernigora. Apoi au primit şi
ceilalţi câte un sac de aur. După aceea a strigat:
—Iar ce vă trimit acum e pentru mine!
13 | b o b d e m a z ă r e

Când prietenii au ridicat povara sus şi au văzut—o pe ţarevnă, au hotărât să—l omoare pe
Bob de Mazăre.
Acesta însă nu s—a prins de odgon, ci a legat de el un bolovan şi s—a dat într—o parte.

Prietenii au tras odgonul până la jumătatea gropii şi i—au dat drumul. Bolovanul s—a
prăvălit în hău şi era cât pe ce să—l strivească pe Bob de Mazăre.
14 | b o b d e m a z ă r e

„Ce—i de făcut?", se întrebă el. Deodată s—a iscat o furtună. Unde să se adăpostească ? S
—a oprit sub un stejar şi s—a pus pe aşteptat.

În stejar era un cuib cu nişte pui de corb care ţipau de mama focului. Bob de Mazăre s—a
urcat şi i—a acoperit. Când furtuna s—a liniştit, a venit corbul şi i—a întrebat:
15 | b o b d e m a z ă r e

—Cine v—a salvat?

—N—ai să—l mănânci?
—Nu! Arătaţi—mi—l!
—Uite—l, e sub stejar!
Corbul s—a apropiat de Bob de Mazăre şi i—a zis:

—Mi—ai salvat puii. Când plec pe alte meleaguri şi apoi mă întorc, nu—mi mai găsesc
niciodată puii în viaţă pentru că mor în timpul furtunii. De data asta tu i—ai salvat. Cum vrei
să te răsplătesc? Fac orice pentru tine!
—Vreau să ajung pe celălalt tărâm, i—a răspuns Bob de Mazăre.
16 | b o b d e m a z ă r e

—La grea încercare mă pui! Dar nu te teme, am s—o duc la îndeplinire. Urcă—te în spatele
meu! Am să te scot din groapă!

Cu ajutorul corbului, Bob de Mazăre a ieşit de pe tărâmul celălalt şi a pornit—o la drum. A

mers el cât a mers, a zărit o pădure şi a intrat în ea. Acolo a dat de o izbă şi i—a trecut pragul.
La masă stătea o fată frumoasă şi cosea. Când l—a văzut, fata a izbucnit în lacrimi:
—Vai, bunule voinic! De ce ai venit aici? O să te omoare dracul!
—Ce tot spui, frumoasă fată? o întrebă Bob de Mazăre.
Dar iată că a venit şi dracul. Era fratele moşneguţului pe care—l omorâse Bob de Mazăre.
—Flăcăule, ai venit să ne luptăm sau să ne împăcăm?
—Ba să ne luptăm! răspunse tânărul şi—l omorî pe drac cu o singură lovitură de paloş.
17 | b o b d e m a z ă r e

Frumoasa fată a început să—i mulţumească.

—Dar cum ai nimerit aici? o întrebă el.
—Eu sunt de mult la el. Le duceam fraţilor mei de mâncare, iar dracul a pus mâna pe mine şi
m—a luat la el. Aveam şase fraţi. Ei au plecat în căutarea mea şi i—a înşfăcat dracul. Acum
sunt în beci. Trebuie să—i eliberăm! Cheia de la beci e la drac.
Bob de Mazăre a luat cheia, a prins—o pe frumoasa fată de mână şi s—au dus la beci.
Tânărul a descuiat uşa şi a strigat:
—Hei, voi, cei de acolo, sunteţi vii?
—Suntem mai mult morţi decât vii!
Bob de Mazăre a coborât în beci, i—a scos de acolo pe fraţi şi i—a dus acasă.
Moşul şi baba nu mai puteau de bucurie că Bob de Mazăre s—a întors acasă împreună cu
Aleonuşka şi cu cei şase fraţi, dar Bob de Mazăre a hotărât că pleacă s—o caute pe ţarevnă.
18 | b o b d e m a z ă r e

Baba s—a rugat de el să rămână, însă el nu i—a dat ascultare şi a plecat. Drumul trecea prin
pădure şi, cum se lăsa înserarea, fu nevoit să—şi caute culcuş. Dar unde ? S—a urcat într—un
copac şi a înnoptat acolo. Dimineaţa a plecat mai departe. A mers el cât a mers, până a dat de
o izbă. Când s—a apropiat, a auzit glasuri care răzbăteau dinăuntru. „A! Ăştia sunt prietenii
mei Svernigora, Vertidub şi Krutius", îi dădu lui prin gând. „Acum se ceartă pentru ţarevnă!"
A intrat, iar cei trei, cum l—au văzut, au înlemnit. S—au speriat: cum era cu putinţă? Doar ei
îl lăsaseră în groapă! Cum reuşise să iasă din ea? Tremurau toţi ca varga.
—Nu vă temeţi! le—a spus Bob de Mazăre. Deşi m—aţi înşelat şi aţi vrut să mă pierdeţi, eu
vă iert. Dar o iau pe ţarevnă cu mine şi plec!
Bob de Mazăre a luat—o pe ţarevnă, s—a întors acasă şi s—a însurat cu ea. Şi aşa au
început să trăiască şi averea să şi—o sporească.