CAPITOLUL V

URMELE

1. Cuprins
2. Obiectiv general
3. Obiective operaţionale
4. Timpul necesar studiului capitolului
5. Dezvoltarea temei
6. Bibliografie selectivă
7. Temă de reflecţie
8. Modele de teste
9. Răspunsuri şi comentarii la teste

) a
le
Bu
n
ilia
Cuprins

Em
si
he
org
he
Traseologia judiciară.
G

a
op
(P
 Clasificarea urmelor.
i
lu
u
or

Urmele papilare.
t
au


ul
d
or

 Urmele de picioare.
ac
ăr
fă

 Urmele de dinţi.
lă
ta
to

 Urmele de buze.
u
sa
ă
al

 Urmele de urechi.
rţi
pa
a
re

 Urmele instrumentelor de spargere.

e
uc
od
a, VT

Urmele obiectelor de îmbrăcăminte.

pr


ire -U
re
bu A
tri S

Urmele mijloacelor de transport.

is FD


, d or
ea til

Urmele create de armele de foc.

er en


pi d
co stu

Urme substanţe.
ă, l


is zu
rz u
te ru

Urmele de incendii şi de explozii.

in nt


te pe
Es oar

 Urme biologice.
D

 Microurmele.

 Obiectiv general: Dobândirea de cunoştinţe privind obiectul şi

sarcinile traseologiei judiciare, corelaţia noţiunilor de urmǎ şi microurmǎ.

 Obiective operaţionale: Însuşirea metodelor şi mijloacelor

tehnico-ştiintifice de cǎutare, descoperire, ridicare, conservare şi valorificare
a urmelor şi microurmelor.

= 3 ore

87
 CAPITOLUL V
URMELE

1. Traseologia judiciară

În cazul savârşirii unei infracţiuni, făptuitorul creează la locul faptei

urme, care pot rămâne pe corpul său şi al victimei, pe hainele acestora, pe sol, pe
diferite obiecte etc., ele prezentând o importanţă deosebită pentru cercetarea

)
cauzei şi aflarea adevărului.

a
le
Bu
n
Prin examinarea urmelor se poate stabili modul în care infractorul a

ilia
Em
si
pătruns în câmpul infracţiunii, acţiunile pe care le-a desfăşurat şi succesiunea

he
org
acestora, instrumentele pe care le-a folosit şi deprinderile în mânuirea lor,

he
G
a
op
identificarea instrumentelor, a infractorului şi altele. (Pi
lu
u

Cercetarea criminalistică a urmelor, atât la faţa locului cât şi în laborator,

tor
au
ul

constituie obiectul de studiu al traseologiei judiciare. Denumirea de „traseologie"

d
or
ac
ă

provine din combinarea cuvintelor „trace” (de origine franceză, care se traduce
r
fă
lă
ta

prin urmă, dâră) şi „logos” (de origine greacă, care se traduce prin ordine, idee).
to
u
sa
ă

Traseologia poate fi definită ca fiind o ramură a tehnicii criminalistice

al
rţi
pa

care studiază urmele ca impresiuni ale structurii exterioare a obiectelor, ca

a
ree
uc
od

resturi detaşate din obiect ori ca modificări produse de fenomene, în vederea

a, VT
pr
ire -U
re
bu A

identificării persoanei sau a obiectului creator, a lămuririi împrejurărilor legate

tri S
is FD
, d or

de formularea acestor urme şi aflarea adevărului.

ea til
er en
pi d
co stu

În literatura de specialitate s-a acceptat prin consens - uneori făţiş, alteori

ă, l
is zu
rz u
te ru

tacit - că traseologia judiciară este cea care elaborează metodele şi mijloacele de

in nt
te pe
Es oar

căutare, relevare, fixare, ridicare şi conservare a urmelor şi a altor mijloace

D

materiale de probă şi studiază mecanismul de formare şi de interpretare tehnico-

ştiinţifică a lor.
În cadrul expertizei traseoloice se studiază îndeosebi urmele ca
impresiuni ale structurii exterioare a obiectului creator în vederea identificării
sale, precum şi reconstituirea întregului din părţile componente.
Fac excepţie expertiza dactiloscopică, în cadrul căreia se identifică
persoanele după urmele papilare, şi expertiza balistică judiciară, pentru
identificarea armei de foc pe baza urmelor lăsate pe tuburi şi proiectile.
În fond şi ele sunt expertize traseologice, însă, aşa cum s-a consacrat şi în
literatura de specialitate, aceste categorii de urme vor fi tratate separat la
capitolele de dactiloscopie şi respectiv la balistica judiciară, deoarece ele au o

88
semnificaţie deosebită şi pentru o mai bună sistematizare şi înţelegere a
problemelor.
Traseologia se bazează pe următoarele principii generale:
- toate obiectele materiale au o structură exterioară caracterizată printr-o
anumită formă şi printr-un anumit macrorelief şi microrelief strict individual. Nu
există obiecte absolut netede, plane. Când microrelieful nu poate fi pus în
evidenţă ori stabilit precis, identificarea prin examinarea traseologică nu este
posibilă;
- structura exterioară a obiectelor este individuală datorită unicităţii
caracteristicilor luate în totalitate. Drept urmare, structura exterioară a
unui obiect nu se poate reda la alt obiect, chiar dacă ea se modifică prin
uzare;
- identificarea în traseologie este posibilă numai la obiectele care îşi

) a
le
păstrează structura exterioară din momentul formării urmei pânǎ la

Bu
n
ilia
efectuarea expertizei;

Em
si
he
- reproducerea fidelă în urmă a structurii exterioare a obiectului depinde

org
he
de mecanismul formării urmei şi de proprietăţile obiectului în/pe care
G
a
op
(P
se formează. În toate cazurile, această reproducere apare invers, ca în
i
lu
u
or

oglindă.
t
au
ul
d
or

Obiectul pe care se formează urma poartă denumirea de obiect primitor, iar

ac
ăr
fă

cel care creează urma se numeşte obiect creator.

lă
ta
to

Scopul fundamental al traseologiei îl reprezintă identificarea obiectului

u
sa
ă
al

care a creat urma.

rţi
pa
a
re

Dacă nu avem la dispoziţie obiectul suspectat şi cu care ar trebui deci

e
uc
od
a, VT

efectuată comparaţia, examinând urma se pot obţine totuşi date cu privire la:
pr
ire -U
re
bu A
tri S
is FD

genul, grupa obiectului creator (de exemplu se poate determina numărul

, d or
ea til
er en

pantofului care a creat urma şi înalţimea aproximativă a persoanei), forma şi

pi d
co stu
ă, l
is zu

dimensiunile suprafeţei de contact a instrumentului de spargere, tipul şi marca

rz u
te ru
in nt

autovehiculului, după urmele lăsate de pneuri etc.

te pe
Es oar
D

Un alt scop al traseologiei îl reprezintă lămurirea împrejurărilor în care s-

a format o urmă, în vederea explicării mecanismului de formare a urmei. De
exemplu, este necesar să se stabilească modul în care s-a spart un geam ori cum s-
a neutralizat un mecanism de asigurare, ce fel de instrumente s-au folosit, în ce
direcţie s-a îndreptat autovehiculul de la locul accidentului, dacă urmele
descoperite la un incendiu se datorează sau nu unui fenomen natural (trăsnet,
autoaprindere etc.)
Edmond Locard afirma că „Orice individ care se deplasează într-un mediu
lasă urme”.
Interacţiunea om - mediu înconjurător dă naştere la cele mai diferite
urme, care, la nevoie, pot fi utilizate la stabilirea timpului ori producerii

89
anumitor evenimente, precum şi la determinarea comportamentului uman în
acest proces.
Se poate spune, deci, că orice activitate a omului desfăşurată în timp şi
spaţiu, prin mişcări fizice, lasă în locul respectiv diverse modificări faţă de
situaţia anterioară, care se păstrează pe o durată apreciabilă în timp45.
Folosindu-se cu pricepere aspectul general al acestor transformări,
varietatea, numărul, particularităţile lor şi ale locului în perimetrul căruia se află,
poziţia unora faţă de altele, se poate reconstitui raţional tabloul dinamic al faptei
săvârşite.
Datorită importanţei pe care o au în ştiinţa şi practica cercetării
criminalistice, în toate lucrările de specialitate urmele se studiază cu deosebită
insistenţă, sub toate aspectele posibile, începând de la procesul de formare,
aspectele sub care se prezintă, continuând cu metodele şi mijloacele tehnice de

) a
le
căutare, fixare, ridicare de la locul faptei şi terminând cu examinarea lor în

Bu
n
ilia
Em
condiţii de laborator în vederea deprinderii unor concluzii cu privire la obiectul

si
he
care le-a creat.

org
he
G
În acest drum lung de studiu al urmelor, primii paşi sunt rezervaţi
a
op
(P
definiţiilor şi clasificării acestora după cele mai variate criterii, în vederea realizării
i
lu
u
tor
au

unei analize mai bine sistematizate şi prezentării lor într-o succesiune logică.
ul
d
or

În lucrările de specialitate definiţiile urmelor sunt foarte variate ca mod

ac
ăr
fă

de formulare, dar apropiate în privinţa conţinutului. Mulţi autori definesc urma

lă
ta
to
u

într-un sens foarte larg al cuvântului după care, făcând abstracţie de

sa
ă
al
rţi

particularităţile formulării, urma ar fi orice modificare materială produsă la locul

pa
a
ree

săvârşirii infracţiunii şi care poate fi utilă cercetării criminalistice 46.

uc
od
a, VT
pr

În sens restrâns, urma este o reproducere a construcţiei exterioare a unui

ire -U
re
bu A
tri S
is FD

obiect pe suprafaţa sau în volumul obiectului cu care a venit în contact 47.

, d or
ea til
er en

În prezent ştiinţa şi practica cercetării criminalistice dispune de variate

pi d
co stu
ă, l
is zu

posibilităţi de descoperire şi de valorificare a urmelor create la faţa locului în

rz u
te ru
in nt
te pe

procesul săvârşirii infracţiunii, de aceea considerăm că definirea urmei în sens

Es oar
D

larg şi în sens restrâns nu-şi găseşte o temeinică justificare.

Astfel, se impune o definiţie care să cuprindă toate modificările produse
la locul faptei. O asemenea definiţie trebuie să cuprindă întreaga varietate de
urme de la locul faptei, însă fără să fie prea abstractă.
Totodată, ea n-ar trebui să cuprindă toate modurile de formare a urmelor,
aspectele sub care acestea se pot prezenta şi toate posibilităţile de utilizare în
procesul cercetării criminalistice, deci, pe de o parte ca să nu fie prea abstractă, o

45 Locard Edmund, Manual de tehnique policiere, Ed. Poyot, Paris 1948, pag. 68
46 Golunschi S.A., op. cit., pag. 82
47 Ion Mircea, Criminalistică, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1978, pag. 55

90
simplă menţiune că urma este orice modificare produsă la locul faptei, iar pe de
altă parte, nici prea complexă, întrucât ar îngreuna înţelegerea sa.
Aşadar, sub aspect criminalistic, se poate considera că prin urmă se
înţelege orice modificare produsă la locul faptei, ca rezultat material al
activităţii persoanelor implicate în comiterea acesteia şi este utilă cercetării
criminalistice 48.

2. Clasificarea urmelor

În literatura de specialitate, punctul de plecare al oricărei clasificări a

urmelor l-a constituit definiţia noţiunii de urmă. Cea mai simplă şi cea mai veche
clasificare a fost făcută după natura obiectului creator şi a fost foarte folosită în

) a
le
Bu
n
practica criminalistică. După acest criteriu urmele sunt clasificate în: urme de

ilia
Em
mâini, de picioare, de dinţi, de buze, ale instrumentelor de spargere, ale

si
he
org
mijloacelor de transport, de animale, vegetale etc. În opinia unor autori 49, pe care

he
G
a
op
o împărtăşim şi noi, urmele sunt clasificate în patru mari categorii, astfel: urme de (P
lu
i

contact, urme materie, urme care relevă deprinderi, alte genuri.

u
tor
au
ul
d
or
ac

Urme de contact
ăr
fă
lă
ta

Sunt urmele produse prin contactul (atingerea) dintre obiectul creator -

to
u
sa

care trebuie să fie identificat - şi obiectul primitor, care poartă urma. Această
ă
al
rţi
pa

imprimare redă (reflectă) conturul şi configuraţia suprafeţei de contact ale

a
ree
uc

obiectului creator, de unde şi denumirile de urmă formă, urmă marker sau urmă
od
a, VT
pr
ire -U
re
bu A

de reproducere.
tri S
is FD
, d or

În funcţie de modul de formare se disting:

ea til
er en
pi d
co stu

- urme de suprafaţă şi urme de adâncime;

ă, l
is zu
rz u
te ru

- urme de stratificare şi urme de destratificare;

in nt
te pe
Es oar

- urme statice şi urme dinamice;

D

- urme vizibile şi urme latente.

Urmele de suprafaţă se creează în urma contactului dintre două obiecte de o
duritate asemănătoare care nu permite modificarea corpului niciunuia dintre ele,
prin detaşarea de substanţă de pe suprafaţa unuia şi aderenţa substanţei
respective pe suprafaţa celuilalt. Acest transfer de substanţă se poate realiza de
pe un obiect pe altul, iar urma oglindeşte topografia suprafeţei de contact a
obiectului creator. Transferul de substanţă clasifică urmele de suprafaţă în urme

48 Niceforo Alfredo, La Police et l’enquete judiciaire scientifique, Librairie Universelle, Paris 1907,

definea urma revelatoare drept: „orice urmă lăsată de om sau de animal, care poate să servească la
descoperirea autorului sau la stabilirea unora din particularităţile individualitatii sale”
49 Ionescu Lucian, Criminalistică. Note de curs, Bucureşti, 2002, pag. 25 şi următoarele

91
de stratificare, atunci când substanţa de pe suprafaţa obiectului creator aderă pe
suprafaţa obiectului primitor, şi urme de destratificare, atunci când procesul este
invers.
Urmele de adâncime se formează în obiectele primitoare cu o mare
plasticitate. Prin presare, masa suportului se comprimă, rezultând un volum în
adâncime, pe fundul şi pereţii căruia se imprimă caracteristicile obiectului
creator. De exemplu, urma de încălţăminte în zăpadă, urma barei de protecţie în
caroseria autovehiculului lovit, urma copitei în iarbă, urma de anvelopă în
pământ moale, urme de deget în chitul neuscat al ferestrei.
Urmele statice se formează prin contactul dintre două obiecte sub un unghi
drept fără să se producă în acel moment vreo alunecare. Aceste urme reproduc în
primul rând forma şi dimensiunile suprafeţei de contact a obiectului creator, dar
şi caracteristicile acestei suprafeţe, prin intermediul cărora se poate stabili tipul

) a
le
sau grupul de obiecte din care provine obiectul respectiv sau chiar identificarea

Bu
n
ilia
acestuia.

Em
si
he
Urmele dinamice se formează prin alunecarea sau frecarea uneia sau

org
he
ambelor suprafeţe aflate în contact, rezultând urme sub formă de striaţii sau

G
a
op
(P
zgârieturi. De exemplu, lama toporului la tăierea unui lemn, gura cleştelui la
i
lu
u
or

tăierea unei sârme, ghinturile interiorului ţevii pe corpul proiectilului tras,

t
au
ul
d
or

urmele de frânare.
ac
ăr
fă

Urmele vizibile sunt acele urme care pot fi percepute şi examinate cu ochiul
lă
ta
to

liber.
u
sa
ă
al

Urmele latente se formează prin depuneri de substanţe incolore (grăsimi,

rţi
pa
a
re

secreţii), sunt foarte slab vizibile sau invizibile, iar pentru evidenţierea lor sunt
e
uc
od
a, VT

necesare surse de iluminare, substanţe fizice sau chimice speciale.

pr
ire -U
re
bu A
tri S
is FD

Referitor la capacitatea obiectelor de a se reflecta în urme şi de a fi

, d or
ea til
er en

reflectate trebuie reţinut că reflectarea caracteristicilor este departe de a fi ideală,

pi d
co stu
ă, l
is zu

adică exactă. Altfel spus, nu există şi nu poate exista egalitate de imagini până în
rz u
te ru
in nt

cele mai mici detalii între „original” (obiectul creator) şi „copie” (urmă), în
te pe
Es oar
D

realitate apar diferenţe, respectiv modificări ale configuraţiei suprafeţei

obiectului redat în urmă, din cauza unor factori, cum ar fi 50:
- imprimare defectuoasă sau/şi incompletă (presiunea redusă, alunecare
pe suport);
- deformări (proiectile ricoşate, tamponări în accidentele de circulaţie);
- plasticitate şi aderenţă insuficientă a suportului urmei (pământ
zgrunţuros, suprafaţă rugoasă sau cu denivelări);
- îmbâcsirea urmei cu substanţe de stratificare (sânge, noroi);
- caracteristici „false” ( pietricele încastrate în profilul tălpii de cauciuc
sau al anvelopei).

50 Ionescu Lucian, Criminalistică. Note de curs, Bucureşti, 2002, pag. 28

92
 În funcţie de natura obiectului creator urmele de contact (formă) se împart în:
- urmele lăsate de persoană: urme de mâini (digitale, palmare), de picioare,
de dinţi, de buze, de urechi, de unghii, de alte elemente anatomice,
proeminenţe ale corpului uman (nas, bărbie, genunchi etc.);
- urme lăsate de obiecte:
- urme lăsate de instrumente de lovire: contondente (ciocan, bâtă, rangă,
muchia toporului, box etc.), tăietoare – înţepătoare (cuţit, briceag, foarfece,
bisturiu etc.), tăietoare – despicătoare (topor, târnăcop, satâr), înţepătoare (sulă,
furcă, ac, andrea etc);
- urme lăsate de instrumente de spargere (cleşte, patent, levier, şurubelniţă
etc.);
- urme lăsate de instrumente de deschidere a încuietorilor (şperaclu, cheie falsă,
cheie potrivită, dispozitive artizanale ca pontoarcă, ruptor etc.);

) a
le
- urme lăsate de îmbrăcăminte (haine, încălţăminte, ciorapi, mănuşi);

Bu
n
ilia
- urme lăsate de mijloacele de transport auto (anvelope, faruri, bara de

Em
si
he
protecţie etc.), cu tracţiune animală (roţile, lada şi oiştea căruţei), propulsate de

org
he
forţa omului (roţile, ghidonul, pedalele bicicletei etc.);
G
a
op
(P
- urme lăsate de armele de foc (interiorul ţevii, mecanismul de dare a focului,
i
lu
u
or

încărcătorul, canale oarbe, transfixiante, ricoşeuri etc.);

t
au
ul
d
or

- urme lăsate de instrumente de scriere (caracterele maşinii de scris, matriţe,

ac
ăr
fă

fax, imprimantă de computer, peniţă, creion, pix, ştampilă, sigiliu, parafă, şablon,
lă
ta
to

poansoane, imprimator de timbru sec).

u
sa
ă
al
rţi
pa
a
re

Urme materie
e
uc
od
a, VT

O altă categorie de urme o reprezintă urmele materie şi anume cantităţile

pr
ire -U
re
bu A
tri S
is FD

de materie care rămân la faţa locului. Este vorba de substanţe sau produse, de
, d or
ea til
er en

obicei fragmentare (micro urme sau macro urme), care s-au desprins dintr-un
pi d
co stu
ă, l
is zu

corp finit (particule, granule, pelicule, aşchii, fibre) sau dintr-o masă amorfă
rz u
te ru
in nt

(pulverulentă, lichidă sau gazoasă). Acestea sunt probe materiale şi nu urme în

te pe
Es oar
D

sensul restrictiv al noţiunii, decât atunci când joacă rolul de substanţe de

stratificare (urmele lăsate de mâna îmbibată cu sânge), în sensul larg al noţiunii
de urmă sunt incluse însă şi substanţele.
Identificarea substanţelor se efectuează prin analize de laborator, în care
se compară proprietăţile fizico-chimice ale probei (urmei) încriminate cu
standarde sau/şi cu cele ale probelor cunoscute (sursa de provenienţă
prezumtivă).
În practica judiciară, dintre substanţele sau materiile descoperite cel mai
frecvent la locul faptei pot fi enumerate:
- Vopselele, sub formă de pelicule sau mici fragmente (mai rar în formă
lichidă), sunt alcătuite din compuşi organici şi anorganici (pigmenţi, lianţi,

93
solvenţi). Analizarea lor necesită tehnici sensibile, cum ar fi spectrometria în
infraroşu, spectrofotometria de raze X şi UV-VIS.
Exemplul tipic îl oferă vopselele de autovehicule, când se cere a se stabili
provenienţa probelor rămase la locul faptei, prin comparare cu vopseaua de pe
caroseria maşinii suspectate de producerea accidentului.
- Sticla este o urmă-substanţă extrem de utilă într-o multitudine de cazuri
investigate: accident de circulaţie (cioburi de far, bec, parbriz), furt prin spargere
(geam), omor sau vătămare prin lovire cu un obiect din sticlă. Valoarea indicială
a cioburilor rezidă în varietatea compoziţiei şi diversităţii acestora. Diferenţierea
probelor de sticlă se realizează prin tehnici cum ar fi determinarea indicelui de
refracţie, dispersia, densitatea, analiza constituenţilor.
- Solul, sub forma depozitelor sau particulelor de sol, aderă pe talpa
încălţămintei, pe obiecte de îmbrăcăminte, pe anvelope. Prin analize

) a
le
instrumentale comparative se poate uneori demonstra zona geografică (locul) de

Bu
n
ilia
unde provin eşantioanele examinate. De asemenea, datorită multiplelor elemente

Em
si
he
care intră în compoziţia solurilor şi modificării straturilor superficiale prin

org
he
încorporarea altor substanţe (vegetaţie, uleiuri, produse petroliere, diverse
G
a
op
(P
impurităţi), se poate ajunge la o particularizare cu valoare identificatoare. În acest
i
lu
u
or

scop se apelează la studiul granulometric, mineralogic, difracţia razelor X (pentru

t
au
ul
d
or

argile) etc.
ac
ăr
fă

- Fibrele constituie urme materiale a căror prezenţă este explicată prin

lă
ta
to

cădere, smulgere, agăţare sau transferare. Fibrele demonstrează astfel contactul

u
sa
ă
al

între două persoane, între un obiect textil şi o persoană sau între o persoană şi
rţi
pa
a
re

locul faptei. De exemplu, fibrele găsite pe un cadavru şi care provin din covorul
e
uc
od
a, VT

aflat în locuinţa unde s-a produs crima sau din mocheta maşinii cu care a fost
pr
ire -U
re
bu A
tri S
is FD

transportată victima; fibre găsite pe marginea tăioasă a orificiului de efracţie şi pe

, d or
ea til
er en

îmbrăcămintea autorului.
pi d
co stu
ă, l
is zu

- Reziduurile de tragere se depun pe mâna trăgătorului sau în jurul

rz u
te ru
in nt

orificiului de intrare, pe hainele sau corpul victimei. Analiza chimică sau prin
te pe
Es oar
D

tehnici moderne (spectrofotometrie de raze X, microscopie electronică cu baleiaj)

relevă metale grele şi alte componente specifice substanţelor care provoacă
energia cinetică necesară expulzării proiectilului din tubul cartuşului.
- Urmele gazoase constau în vapori, fum, substanţe volatile, toxice, iritante.
În această categorie pot fi incluse şi urmele olfactive, create prin combinarea
mirosului transpiraţiei cu mirosurile specifice îmbolnăvirii (aparatul bucal,
stomac, rinichi), medicamentelor ingerate, mediilor profesionale de la locul de
muncă şi alte mirosuri (tutun, alcool, pastă de dinţi, alimente consumate, parfum,
mirosuri din locuinţă şi ale obiectelor purtate). Precizăm că prin expertiza
odorologică se analizează moleculele substanţei mirositoare aflate în stare
volatilă şi nu mirosul ca atare.

94
 - Urmele biologice lăsate la locul faptei sau transferate prin contact, direct
ori prin stropire, se prezintă sub formă de pete, stropi, depozite, particule,
lichide. Dintre produsele biologice recoltate cu ocazia cercetării infracţiunilor,
îndeosebi a celor îndreptate împotriva vieţii, integrităţii corporale şi sănătăţii
persoanei menţionăm: sângele, sperma, saliva, transpiraţia, firele de păr (capilar
şi pubian), urina, fecalele, diverse secreţii, fragmente de ţesut şi osoase etc.
În prezent, folosirea tehnologiei ADN a revoluţionat ştiinţele forensic,
oferind posibilitatea exploatării eficiente a urmelor biologice şi identificării
infractorilor pe baza acestora.

Urme care relevă deprinderi ale persoanei

Aceste urme reprezintă manifestările cu caracter de stereotip dinamic care

) a
le
se exteriorizează într-o formă concretă, materială, cum ar fi: scrisul, vocea,

Bu
n
ilia
mersul, diverse deprinderi manuale (realizarea nodurilor, mânuirea unor

Em
si
he
instrumente, aplicarea tuşelor la vopsire) 51. De observat că şi acest gen de urme

org
he
sunt expertizabile, conducând uneori la identificarea persoanei.

G
a
op
(P
Astfel, scrierea constituie comunicarea ideilor prin grafism, în care
i
lu
u
or

mecanismul fiziologic este dat de complexul de legături temporare nervoase.

t
au
ul
d
or

Legăturile produse în cortex sunt asociate cu variate acte motrice ale mâinii care
ac
ăr
fă

scrie, conduse şi controlate de sistemul nervos central. Particularităţile tipului de

lă
ta
to

activitate nervoasă proprii fiecărei persoane sunt impregnate de influenţe

u
sa
ă
al

pedagogice, culturale, profesionale, familiale şi se traduc prin modalităţi grafice

rţi
pa
a
re

particulare care oferă posibilitatea identificării scriptorului.

e
uc
od
a, VT

Tot aşa, identificarea persoanei după voce se bazează pe individualitatea

pr
ire -U
re
bu A
tri S
is FD

caracteristicilor vocale şi pe menţinerea lor constantă de la postpubertate până la

, d or
ea til
er en

sfârşitul vieţii. Particularităţile procesului de fonaţie sunt determinate de

pi d
co stu
ă, l
is zu

construcţia aparatului fonator (plămâni, coarde vocale, laringe, gură, nas,

rz u
te ru
in nt

dantură). Drept caracteristici acustice utile se consideră a fi frecvenţa, intensitatea

te pe
Es oar
D

şi timbrul vocii. Tehnicile moderne permit studierea vocii umane prin

obiectivizarea componentelor sale. Semnalele sonore înregistrate pe bandă sunt
transpuse în vocograme (sonograme), care pot fi comparate între ele în vederea
identificării vorbitorului.
Acum examinarea vocii (fonetică, tratarea semnalului, acustica,
telecomunicaţiile) se realizează cu ajutorul aplicaţiilor informatice. Este
importantă analizarea vocii din punct de vedere al deficienţelor de vorbire,
tonalităţii, regionalismelor sau stereotipurilor verbale.

51 Ionescu Lucian, Criminalistică. Note de curs, Bucureşti, 2002, pag. 31-32

95
 Alte categorii de urme

Enumerarea urmelor ar fi incompletă fără menţionarea altora asimilate lor.

Astfel, se consideră a fi urme modificările create de un fenomen, cum ar fi
urmele de propagare ale focului într-un incendiu sau explozie, urmele de
electrocutare (aşa-numita „marcă electrică”), urmele produse de scurtcircuite sau
de scurgerile curenţilor de înaltă tensiune etc.
De asemenea, în categoria urmelor de contact (formă) se includ cele lăsate
static de obiecte pe suportul pe care s-au aflat. De exemplu, urma de ardere a
unui fier de călcat încins pe stofă sau conturul unui tablou desprins de pe perete
după ce a stat agăţat mult timp. În cercetarea la faţa locului sunt importante
aceste urme, în stabilirea locului unde se afla obiectul sustras sau unde a avut loc
o interacţiune prin destratificarea prafului. Acest gen de urme poartă denumirea

) a
le
de urme negative sau periferice 52.

Bu
n
ilia
În sfârşit, unii autori vorbesc de urme poziţionale 53, prin a căror interpretare

Em
si
he
logică, în contextul tabloului general al locului faptei, se pot obţine importante

org
he
informaţii pentru anchetă cum ar fi dispunerea diferitelor obiecte şi urme în

G
a
op
(P
câmpul infracţiunii ca urmare a luptei dintre agresor şi victimă sau datorate
i
lu
u
or

căutării lucrurilor furate (mobile răsturnate, sertar tras, uşa deschisă la un dulap),
t
au
ul
d
or

urme de sânge (baltă , stropire pe pereţi, urme de târâre), ceasul spart oprit la o
ac
ăr
fă

anumită oră, blocarea acului indicator al vitezometrului, poziţia pasagerilor din/

lă
ta
to

şi în afara autoturismului implicat în coliziune, împrăştierea pe carosabil a

u
sa
ă
al

lucrurilor purtate de victime, situarea cioburilor de far şi a pieselor detaşate prin

rţi
pa
a
re

impactul autovehiculului etc.

e
uc
od
a, VT

O altă categorie de urme care poate prezenta interes pentru elucidarea

pr
ire -U
re
bu A
tri S
is FD

unor diverse situaţii de fapt o reprezintă urmele de animale. În criminalistică au

, d or
ea til
er en

relevanţă:
pi d
co stu
ă, l
is zu

- urmele de picioare imprimate pe corpul şi îmbrăcămintea victimei, pe sol

rz u
te ru
in nt

sau pe alt suport. Identificarea animalelor sălbatice este ocazionată frecvent de

te pe
Es oar
D

comiterea infracţiunilor la regimul vânătorii. Identificarea celor domestice poate

avea importanţă în diverse cazuri, cum ar fi furtul de animale sau furtul realizat
cu o căruţă trasă de animale. Examinarea traseologică a urmelor de picioare
urmăreşte structura exterioară, în primul rând conturul copitelor, degetelor,
perniţelor, numărul şi forma ghearelor etc. Un caz aparte îl constituie calul, care
poate fi identificat direct după copite sau după particularităţile potcoavelor şi
caielelor.

52 Golunschi S.A., Criminalistică, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1961, pag. 87; Stancu Emilian,

Criminalistică, Editura Actami, Bucureşti, 1995, pag. 141

53 Ion Mircea, Criminalistică, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1998, pag. 64; Ionescu Lucian, op. cit.,

pag. 33

96
 - urmele de dinţi produse prin muşcare redau dentiţia specifică fiecărui
animal. În practică urmele de acest fel sunt incomplete şi neclare, dar
configuraţia, poziţia şi profunzimea leziunilor permit diferenţierea muşcăturii de
om de cea de animal şi oferă indicii pentru identificarea generică. Problema se
pune mai ales în cazul determinării naturii leziunilor constatate la cadavrele
găsite pe câmp sau în pădure.

3. Urmele papilare
Activitatea tehnico-ştiinţifică complexă de descoperire, relevare, fixare şi
ridicare a urmelor de mâini de la faţa locului se realizează încă de la începutul
cercetării, iar aceste urme, în funcţie de modul de formare, se pot prezenta astfel:
- urme papilare statice sau dinamice;
Urmele statice au cea mai mare valoare pentru identificarea persoanei

) a
le
Bu
n
care le-a creat, deoarece prin modul de formare redau cu claritate desenul papilar

ilia
Em
şi detaliile sale caracteristice.

si
he
org
Urmele dinamice se prezintă sub forma unor mânjituri şi pot servi cel

he
G
a
op
mult la o identificare generică. (P
lu
i

- urme papilare de suprafaţă sau de adâncime;

u
tor
au
ul

Se formează în funcţie de plasticitatea suportului pe care a fost creată

d
or
ac

urma.
ăr
fă
lă
ta

Urmele de adâncime se formează în chit moale, în plastilină, în vopsea

to
u
sa

neuscată, în ceară etc.

ă
al
rţi
pa

Urmele de suprafaţă sunt create pe suprafeţe dure de exemplu, pe sticlă

a
ree
uc

sau mobilă. Urmele de suprafaţă se pot forma prin stratificare sau destratificare,
od
a, VT
pr
ire -U
re
bu A

după cum mâna este murdară de substanţă sau mâna ridică substanţa aflată
tri S
is FD
, d or

anterior pe obiect.
ea til
er en
pi d
co stu

- urme papilare vizibile sau latente.

ă, l
is zu
rz u
te ru

Urmele latente se formează prin depunerea unui strat subţire de

in nt
te pe
Es oar

substanţă, redând cu fidelitate detaliile caracteristice ale crestelor papilare şi chiar

D

ale porilor.
Urmele vizibile au în general un anumit grad de îmbâcsire, detaliile
acoperindu-se cu substanţa depusă, pe obiect apărând imaginea negativă a
amprentei papilare.
În practică, s-a constatat faptul că urmele latente, contrar aparenţelor sunt
în majoritatea cazurilor de calitate mai bună decât urmele vizibile.
Şi aceste urme sunt exploatabile şi se pot stabili pe baza lor, în funcţie de
locul descoperirii, împrejurările în care a fost săvârşită infracţiunea. Pot exista de
asemenea porţiuni în urma vizibilă care să permită o eventuală identificare.

97
 Căutarea şi descoperirea urmelor papilare
În funcţie de natura locului şi de modul de săvârşire a faptei, descoperirea
urmelor unei infracţiuni presupune, în primul rând, o căutare sistematică a lor.
Din cauza diversităţii deosebite de situaţii, de împrejurări privind
maniera de comitere a infracţiunii, nu pot fi date reţete universal valabile de
descoperire a urmelor.
Pe baza practicii în materie, descrise în literatura de specialitate, s-a
conturat însă o regulă cu caracter de generalitate conform căreia „pentru
descoperirea urmelor unei infracţiuni, în cercetarea fiecărui caz, organul de urmărire
penală şi specialistul criminalist vor căuta să reconstituie mental fiecare fază a
desfăşurării infracţiunii, parcurgând cu atenţie, în sens direct sau invers, iter criminis,
drumul presupus că a fost făcut de infractor”.
Aşa cum subliniază C. Ţurai, căutarea urmelor papilare latente este o

) a
le
operaţie de tehnică criminalistică ce necesită atenţie deosebită din partea

Bu
n
ilia
specialistului criminalist, acesta trebuind să aibă „răbdarea şi intuiţia unui mare

Em
si
he
artist”.

org
he
În procesul de căutare a urmelor papilare (mai ales a celor latente) se
G
a
op
(P
impune respectarea de către specialistul criminalist a unor cerinţe minime
i
lu
u
or

(rapiditate în efectuarea cercetării, perseverenţă, răbdare, calm) în căutarea şi

t
au
ul
d
or

relevarea urmelor.
ac
ăr
fă

Limitarea numărului persoanelor care efectuează cercetarea numai la

lă
ta
to

specialişti, pentru evitarea creării de urme suplimentare sau a distrugerii unor

u
sa
ă
al

urme, este o altă regulă, care priveşte pe cel care conduce cercetarea la locului
rţi
pa
a
re

faptei.
e
uc
od
a, VT

Căutarea urmelor poate debuta din locul în care se presupune că a

pr
ire -U
re
bu A
tri S
is FD

pătruns infractorul, prin cercetarea clanţelor uşii, a încuietorilor, a comutatorului

, d or
ea til
er en

electric. Dacă s-a pătruns într-o încăpere prin spargerea geamului, cioburile
pi d
co stu
ă, l
is zu

acestuia păstrează în condiţii bune urmele papilare. În aceleaşi condiţii păstrează

rz u
te ru
in nt

urmele obiectele de porţelan şi sticlă, suprafeţele metalice, mobilierul etc. Însăşi

te pe
Es oar
D

suprafeţele relativ zgrunţuroase, de genul gulerelor sau manşetelor de cămăşi,

pot reţine urme, în condiţii mulţumitoare.
Sunt situaţii în care se descoperă faptul că infractorul s-a folosit de
mănuşi. Pe lângă faptul că însăşi aceste mănuşi pot crea urme specifice, nu
trebuie exclusă posibilitatea apariţiei unor amprente digitale spre sfârşitul
drumului parcurs de infractor.
În practică, se întâlnesc cazuri în care infractorul, fiind nevoit să
desfăşoare o operaţie mai minuţioasă, este incomodat de mănuşi şi le scoate
automat (la căutarea prin sertare, prin rafturile unei biblioteci, prin haine, la
casele de bani etc.). Alteori, suprafaţa obiectului este atinsă de o porţiune a
palmei, neprotejată de mănuşă.

98
 În ipoteza folosirii mănuşilor necăptuşite sau a mănuşilor chirurgicale
care permit un contact tactil mai bun, nu trebuie să se excludă posibilitatea
descoperirii amprentelor papilare în interiorul acestora.
Un aspect pe care specialiştii criminalişti îl cunosc din practică este acela
că şi cei mai abili infractori, după săvârşirea faptei, neglijează măsurile de
precauţie luate iniţial.
În procesul de căutare a urmelor papilare se recomandă adaptarea
metodelor şi mijloacelor criminalistice la condiţiile de mediu.
În cazuri deosebite se poate pulveriza pe obiectul presupus purtător de
urmă o soluţie pe bază de luminol care, sub acţiunea radiaţiilor ultraviolete, va
crea o luminescenţă specifică pentru un timp scurt. Rezultate similare pot fi
obţinute şi cu radiaţia laser.
Rezultate mulţumitoare în descoperirea urmelor se obţin cu ajutorul

) a
le
lămpii portabile de radiaţii ultraviolete aflate în trusa criminalistică.

Bu
n
ilia
Folosirea acesteia sau a unei surse incidente de lumină puternică, în

Em
si
he
condiţii de întuneric, în încăperi, rămâne procedeul cel mai indicat pentru

org
he
descoperirea amprentelor papilare, el permiţând şi cunoaşterea stării urmelor,
G
a
op
(P
astfel încât să se poată alege corect mijlocul de relevare şi ridicare a lor, fără a
i
lu
u
or

risca distrugerea acestora.

t
au
ul
d
or
ac
ăr
fă

Relevarea urmelor latente de mâini

lă
ta
to
u
sa
ă
al

Descoperirea urmelor de mâini în general şi în special relevarea urmelor

rţi
pa
a
re

latente este activitatea cea mai laborioasă din întregul proces de cercetare a
e
uc
od
a, VT

acestei categorii de urme, ea implicând folosirea procedeelor, metodelor fizice şi

pr
ire -U
re
bu A
tri S
is FD

chimice, în funcţie de natura suportului şi de calitatea urmei.

, d or
ea til
er en

Activitatea de descoperire a amprentelor papilare poate fi caracterizată

pi d
co stu
ă, l
is zu

drept una dintre cele mai dinamice domenii ale tehnicii criminalistice sub
rz u
te ru
in nt

raportul perfecţionării ştiinţifice. Sunt semnificative în acest sens noile metode

te pe
Es oar
D

chimice de relevare a urmelor de mâini ori de descoperire a lor pe baza dispersiei

luminoase, inclusiv a laserului.
Preocupările de îmbunătăţire a procedeelor de descoperire şi relevare a
urmelor latente de mâini se înscriu în contextul general de perfecţionare a
metodelor şi tehnicilor de identificare a persoanelor, fiind specifice tuturor
laboratoarelor de criminalistică din lume, de bază la locul faptei fiind trusele
criminalistice.

99
 ) a
le
Bu
Trusă criminalistică

n
ilia
Em
pentru relevarea urmelor papilare

si
he
org
he
G
Relevarea prin metode optice
a
op
(Pi
lu
u
tor
au

În această categorie sunt incluse radiaţia de tip laser şi dispersia

ul
d
or

luminoasă. Radiaţia de tip laser este proiectată lateral şi oblic, sub un unghi de
ac
ăr
fă

circa 450, determinând apariţia unei fluorescenţe specifice anumitor substanţe

lă
ta
to
u

secretate de glandele sebacee (riboflavina). La nevoie, fluorescenţa poate fi

sa
ă
al
rţi

întărită prin tratare cu ninhidrină.

pa
a
re

Dispersia luminoasă a unei raze de lumină incidente se proiectează spre

e
uc
od
a, VT
pr

suprafeţele purtătoare de urmă. Imaginea urmei se obţine prin intermediul unor

ire -U
re
bu A
tri S
is FD

filtre electronice, procedeul prezentând un dublu avantaj: nu este distructiv şi

, d or
ea til
er en

permite fixarea imediată prin fotografiere a urmei.

pi d
co stu
ă, l
is zu

Un mijloc tehnic modern folosit în prezent la investigarea tehnico-

rz u
te ru
in nt
te pe

ştiinţifică a locului faptei este sursa de lumină cu lungime de undă variabilă,

Es oar
D

Polylight PL 500, o lampă cu xenon cu o putere de 500 W şi 12 filtre reglabile.

Polylight PL 500 este un echipament performant pentru căutarea
urmelor, iar neutilizarea acestuia este de neconceput în cercetarea modernă. O
caracteristică specială o reprezintă faptul că lumina sa are aceeaşi intensitate pe
toată zona iluminată, în mod asemănător luminii naturale, dar mult mai mare
decât a acesteia. Lumina Polylight-ului se transmite prin fibre optice, cu
pierderi reduse de intensitate, ceea ce o deosebeşte de cea a lămpii cu halogen,
care o emite în mod progresiv, începând cu nuanţe de albastru şi ajungând
până la roşu.

100
 ) a
le
Bu
n
ilia
Em
si
he
org
Relevarea prin metode fizice

he
G
a
op
(Pi
lu

Aceste metode constau în pulverizarea de prafuri sau pudre cu granulaţie

u
tor
au
ul

foarte fină-de aici şi denumirea de prăfuire (pudrare) pe obiecte ori suprafeţe

d
or
ac

purtătoare de urme.
ăr
fă
lă
ta

Substanţele sau amestecul de substanţe folosite în relevare, pe lângă

to
u
sa

fineţea lor, trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

ă
al
rţi
pa

- să fie în contrast de culoare cu suportul pe care s-a format urma (de

a
ree
uc

exemplu, pentru relevarea urmelor de pe o coală albă de hârtie se

od
a, VT
pr
ire -U
re
bu A

foloseşte un praf de culoare închisă);

tri S
is FD
, d or

- să prezinte o aderenţă selectivă, deci numai la materia din urmă şi nu

ea til
er en
pi d
co stu

la întregul suport, pentru a evita îmbâcsirea urmei sau estomparea

ă, l
is zu
rz u
te ru

detaliilor caracteristice.
in nt
te pe
Es oar

Dintre substanţele întrebuinţate frecvent în practică amintim: ceruza

D

(carbonat bazic de plumb), negrul de fum, roşul Sudan III, argentoratul (pulbere
de aluminiu), oxidul de cupru, praful de xerox etc. Aceşti relevatori, consideraţi
tradiţionali, se folosesc pentru suprafeţe netede.
Relevarea urmelor papilare pe suprafeţele multicolore se realizează cu
substanţe fluorescente, de tipul pudrei galbene fluorescente, activate sub
acţiunea radiaţiilor ultraviolete. Relevatorii fluorescenţi, sub formă de prafuri sau
de soluţie (mai uşor de pulverizat), tind să capete o utilizare universală datorită
calităţilor lor, singurele suprafeţe la care nu pot fi folosiţi fiind cele de tipul
lemnului neprelucrat sau hârtiei.
Un procedeu modern de relevare a urmelor latente, îndeosebi a celor
depuse pe hârtie, constă în metalizarea într-o cameră de vid. Procedeul este

101
destul de laborios şi relativ costisitor, întrucât presupune evaporarea, de pildă, a
unui amestec de aur-cadmiu, vaporii aderând selectiv la crestele şi la şanţurile
papilare. A dat rezultate foarte bune inclusiv pe suprafeţe cu asperităţi, de genul
cărămizilor. Pentru suprafeţele curente ale obiectelor, inclusiv hârtia, se foloseşte
un amestec de zinc, antimoniu şi cupru.

Relevarea prin metode chimice

Aceste metode de relevare a urmelor papilare latente se bazează pe

reacţia dintre anumite substanţe chimice şi componentele transpiraţiei (săruri,
aminoacizi etc.). În funcţie de particularităţile lor, aceste metode pot fi structurate
astfel:

) a
le
Relevarea cu vapori de iod

Bu
n
ilia
Relevarea se realizează prin intermediul unui dispozitiv simplu de

Em
si
he
vaporizare, iodul metalic fiind foarte volatil.

org
he
G
a
op
(Pi
lu
u
tor
au
ul
d
or
ac
ăr
fă
lă
ta
to
u
sa
ă
al
rţi
pa
a
ree
uc
od
a, VT
pr
ire -U
re
bu A
tri S
is FD
, d or
ea til
er en
pi d
co stu
ă, l
is zu
rz u
te ru
in nt
te pe
Es oar
D

Trusă de relevare cu vapori de iod

Reacţia dintre vaporii de iod şi componentele din sudoarea depusă în

urmă determină apariţia unei coloraţii specifice. Procedeul reclamă rapiditate în
fotografiere sau fixare, relevarea fiind de scurtă durată. El prezintă avantajul că
poate fi reluat. Acest procedeu este îndeosebi folosit pentru relevarea urmelor
aflate pe hârtie sau pereţi.

102
 Relevarea cu reactivi chimici propriu-zişi
În această categorie sunt incluşi ninhidrina, nitratul de argint etc. Dintre
reactivii chimici, mai des folosit în practică pentru relevarea urmelor pe hârtie
este cel pe bază de ninhidrină, care reacţionează cu aminoacizii din sudoare dând
rezultate bune chiar şi la urmele mai vechi.
Urmele papilare relevate cu soluţie de ninhidrină pot fi puse în evidenţă
în vederea fotografierii sau scanării prin intermediul sursei Polylight PL 500.

) a
le
Bu
n
ilia
Em
si
he
org
he
G
a
op
(Pi
lu
u
tor
au
ul
d
or

Urme papilare latente relevate cu soluţie de ninhidrină,

ac
ăr
fă

evidenţiate cu lumină albă 680 nm şi lumină verde 505 nm

lă
ta
to
u
sa
ă
al
rţi

Se mai întrebuinţează, de asemenea, nitratul de argint sau rodamina B,

pa
a
re

soluţii folosite şi în aplicarea capcanelor criminalistice. La urmele formate prin

e
uc
od
a, VT
pr

depunere de substanţe grase se aplică vaporizări de diverşi acizi (osmic sau

ire -U
re
bu A
tri S
is FD

fluorhidric, dacă urma este pe sticlă).

, d or
ea til
er en

Un alt reactiv este soluţia denumită DEMAC, sensibilă la ureea din

pi d
co stu
ă, l
is zu

sudoare. Un caz particular îl constituie urmele de mâini formate prin depunerea

rz u
te ru
in nt
te pe

de sânge, la care relevarea se face pe baza metodelor specifice cercetării petelor

Es oar
D

de sânge, apelându-se la soluţii care determină o fluorescenţă specifică, cum este

luminolul.
De neconceput până acum câţiva ani, relevarea urmelor de mâini pe
pielea umană este în prezent posibilă tot datorită unor reacţii chimice, care dau
cele mai bune rezultate, cu toate că încercări s-au făcut şi cu radiaţii roentgen sau
cu iod. Cea mai eficientă metodă în acest sens este tratarea cu cianoacrylat.

Avantajele folosirii Polylight PL 500

Urmele papilare tratate cu pudră fluorescentă sau substanţe chimice vor fi
fluorescente în condiţii de iluminare cu UV. Deseori, fotografierea urmelor
relevate cu vapori de cianoacrylat, în condiţii de iluminare normală nu este
eficientă, fiind necesară evidenţierea prin fluorescenţă (UV, 415, 450 etc.). Atunci

103
când este cazul la astfel de urme se vor utiliza filtrele de lumină de 590, 620, 650
nm pentru reducerea contrastului.

) a
le
Urmele papilare relevate chimic (cu ninhidrină ori vapori de cianoacrylat)

Bu
n
ilia
sau prin pudrare, situate pe fundal multicolor (hârtie, coperte, ilustrate etc.) pot fi

Em
si
he
fotografiate direct, culorile din fundal fiind eliminate prin metoda absorbţiei

org
he
diferenţiate, folosind o culoare (din cele 12 benzi de lumină), care să corespundă

G
a
op
(P
fundalului, pentru eliminarea interferenţelor cromatice.
i
lu
u
or

În cazul urmelor papilare create prin stratificare sau destratificare în

t
au
ul
d
or

sânge se poate folosi lumina violetă şi verde (415 , 505 nm).

ac
ăr
fă
lă
ta
to
u
sa
ă
al
rţi
pa
a
ree
uc
od
a, VT
pr
ire -U
re
bu A
tri S
is FD
, d or
ea til
er en
pi d
co stu
ă, l
is zu
rz u
te ru
in nt
te pe
Es oar
D

Urmă papilară creată prin stratificare în sânge iluminată

cu lumină naturală şi verde de 505 nm

În cazul urmelor papilare, pentru evitarea risipei de pudră se examinează

mai întâi obiectele susceptibile a fi purtătoare de astfel de urme. Lumina albă în
unghi mic este cea mai potrivită pentru această operaţiune, iar pentru căutare se
folosesc ochelari de culoare albă.

104
 În acest mod pot fi descoperite următoarele tipuri de urme papilare: urme
create în praf, vopsea, ulei sau sânge prin destratificare sau stratificare. De
asemenea, mai pot fi descoperite urme relativ proaspete pe suprafeţe lustruite
(sticlă, metal, faianţă etc.).
Atunci când urmele papilare latente sunt contaminate cu substanţe
fluorescente (sânge, cerneluri, vopsea etc.), vor avea proprietăţi de fluorescenţă.
În acest caz, pentru căutare, iniţial, se va folosi banda de lumină albastră (450
nm), cu ochelari portocalii, după care se va continua cu lumină UV şi folosind
ochelari transparenţi.

) a
le
Bu
n
ilia
Em
si
he
org
he
G
a
op
(Pi
lu
u
tor
au
ul
d
or
ac
ăr
fă
lă
ta
to
u
sa
ă
al
rţi
pa
a
ree
uc
od
a, VT
pr
ire -U
re
bu A
tri S
is FD

Urme relevate în condiţii de lumină UV şi lungimi de undă diferite

, d or
ea til
er en
pi d
co stu
ă, l

Când se caută la lumină naturală este necesară o observare generală a

is zu
rz u
te ru
in nt

ariei de interes. Dacă se descoperă urme papilare, acestea vor fi investigate cu

te pe
Es oar
D

diversele benzi de lumină ale Polylight PL 500 pentru a obţine evidenţierea şi

iluminarea optimă în vederea fotografierii. Pentru fotografiere se folosesc de
regulă filtre barieră de la 530 la 650 nm.
Pe suporturile care au suprafeţe fluorescente, cele mai bune rezultate se
obţin cu pudre negre nefluorescente sau magnetice, folosindu-se lumina de
culoare albă, incidentă, cu unghi variabil şi ochelarii transparenţi.

105
 Urmă papilară latentă, relevată cu pudră de culoare neagră,

) a
le
pusă în evidenţă în bandă de lumină albă 680 nm (000)

Bu
n
ilia
Em
si
he
Atunci când suprafeţele care urmează a fi tratate sunt de culoare închisă,

org
he
G
cele mai eficiente sunt pudrele albe sau argintii, cu lumină albă (000) la
a
op
(P
intensitate maximă, al cărei unghi de incidenţă trebuie să fie variat pentru a
i
lu
u
tor

obţine rezultate optime.

au
ul
d
or
ac
ăr
fă
lă
ta
to
u
sa
ă
al
rţi
pa
a
ree
uc
od
a, VT
pr
ire -U
re
bu A
tri S
is FD
, d or
ea til
er en
pi d
co stu
ă, l
is zu
rz u
te ru
in nt
te pe
Es oar
D

Urme papilare relevate cu pudră de culoare albă

şi puse în evidenţă în bandă de lumină albă (680 nm)

La suprafeţele colorate se foloseşte o lumină de culoare similară care se

poate regla fin (de la t0 la t30) şi o pudră de culoare neagră, argintie sau
fluorescentă, pentru a obţine un contrast optim. Se pot face testări prin crearea
experimentală a unei urme pe acelaşi suport, în apropierea zonei unde a fost
descoperită urma în litigiu.

106
 Polylight PL 500 poate fi folosit cu succes şi în condiţii de laborator, fie
pentru punerea în evidenţă a urmelor papilare ridicate cu folii adezive, fie pentru
evidenţierea urmelor de pe suporturi (atunci când urma a fost ridicată cu tot cu
suport).
În cazul urmelor papilare tratate cu pudre fluorescente şi ridicate cu folii
adezive, evidenţierea acestora în vederea scanării (în sistemul AFIS 2000) sau
fotografierii se va face cu lumina UV, prin ochelari transparenţi.
În cazul urmelor relevate cu vapori de cianoacrylat netratate cu pudre
fluorescente sau nefluorescente, se va proceda la examinarea în benzile de
lumină albă (400-680nm) sau albastră (450, 470 nm).

) a
le
Bu
n
ilia
Em
si
he
org
he
G
a
op
(Pi
lu
u
tor
au
ul
d
or
ac
ăr
fă
lă
ta
to
u
sa
ă

Urmă papilară relevată cu vapori de cianacrylat

al
rţi
pa
a

şi evidenţiată în benzile de lumină albă (680 nm) şi albastră (470 nm)

ree
uc
od
a, VT
pr
ire -U
re
bu A
tri S

Un alt procedeu este tratarea urmelor cu pudre fluorescente sau

is FD
, d or
ea til

nefluorescente, care pot fi transferate pe folii adezive sau fotografiate direct, prin
er en
pi d
co stu

folosirea unei lumini adecvate.

ă, l
is zu
rz u
te ru

În condiţii de laborator se poate folosi, prin testare, orice bandă de lumină

in nt
te pe
Es oar

de la Polylight PL 500 care evidenţiază mai bine urma papilară şi elementele

D

individuale ale acesteia. Nu trebuie să se plece de la ideea că pentru relevarea

unei urme există o anumită bandă de lumină prestabilită, deoarece nu
întodeauna suporturile sunt asemănătoare, din acelaşi material şi cu aceeaşi
fluorescenţă.

Relevarea urmelor create pe suporturi vegetale

Atunci când infracţiunea a fost săvârşită în parcuri de agrement, terenuri

agricole, zone împădurite, cu ocazia investigării criminalistice a locului faptei o
atenţie deosebită trebuie acordată vegetaţiei aeriene şi terestre care poate fi
purtătoare de urme criminalistice, create prin stratificare, destratificare sau ca

107
urmare a acţiunii mecanice, care pot contribui la lămurirea împrejurărilor în care
s-a săvârşit infracţiunea sau chiar la identificarea făptuitorului.
Relevarea urmelor create prin acţiune mecanică exercitată asupra plantei,
îndeosebi asupra frunzelor şi petalelor florilor, este o metodă care ne aparţine 54.
Majoritatea frunzelor sunt alcătuite din trei părţi:
- limbul sau lamina, partea cea mai importantă a frunzei, care este lat,
verde şi străbătut de nervuri conducătoare;
- peţiolul este un cordon de formă cilindrică, convexă sau concavă, care în
majoritatea cazurilor se prinde de nodurile tulpinii;
- teaca este partea bazală a peţiolului cu care se prinde de nodurile
tulpinii.
Din cele trei părţi componente ale frunzei, numai limbul poate constitui
suport primitor de urme, datorită dimensiunilor sale.

) a
le
Structura anatomică a limbului foliar se compune din: epiderma

Bu
n
ilia
superioară, parenchimul palisadic, parenchimul lacunar, epiderma inferioară.

Em
si
he
Epiderma este formată dintr-un singur strat de celule strâns unite între

org
he
ele, în mare majoritate fără clorofilă.

G
a
op
(P
Parenchimul palisadic se găseşte sub epiderma superioară şi conţine în
i
lu
u
or

celulele sale o cantitate mare de cloroplaste care posedă pigmenţi clorofilieni care
t
au
ul
d
or

dau frunzei culoarea verde.Acesta conţine 80% clorofilă.

ac
ăr
fă

Parenchimul lacunar se află sub epiderma inferioară şi este format din

lă
ta
to

celule parenchimatice neregulate, de diferite forme, lăsând spaţii mari

u
sa
ă
al

intercelulare. În aceste lacune se acumulează aer, care constituie rezerva de

rţi
pa
a
re

bioxid de carbon şi oxigen necesară funcţiilor vitale. Acesta conţine 20% clorofilă.
e
uc
od
a, VT
pr
ire -U
re
bu A
tri S
is FD
, d or
ea til
er en
pi d
co stu
ă, l
is zu
rz u
te ru
in nt
te pe
Es oar
D

Structura limbului foliar

54 Popa Gheorghe, Brevet de invenţie nr. 111413 C1/31.10.1996, OSIM, Bucureşti

108
 Prin presarea, ruperea, strivirea frunzei de către mână, piciorul încălţat
sau pneul unui autovehicul, zona afectată îşi schimbă sensibil culoarea (devine
un verde mai intens) faţă de restul limbului foliar, datorită faptului că, prin
acţiunea mecanică exercitată supraliminal, cloroplastele purtătoare de pigmenţi
clorofilieni se sparg iar clorofila migrează în spaţiile intercelulare şi epidermă, pe
traseele create de topografia suprafeţei de contact a agentului vulnerant,
reproducând-o cu fidelitate.

) a
le
Bu
n
ilia
Em
si
he
org
he
G
a
op
(Pi
lu
u
tor
au
ul
d
or
ac
ăr
fă
lă
ta
to
u
sa

Frunze purtătoare de urme papilare

ă
al
rţi
pa
a
ree
uc

Pentru a evidenţia urma creată de agentul vulnerant, frunza este supusă

od
a, VT
pr
ire -U
re

unei operaţiuni de stopare a procesului de fotosinteză şi a respiraţiei, prin

bu A
tri S
is FD
, d or

privarea de lumină şi umiditate, concomitent cu menţinerea sa într-o stare relativ

ea til
er en
pi d
co stu

plană, la o temperatură de circa 20oC. Această operaţie se poate realiza, de

ă, l
is zu
rz u

exemplu, prin aşezarea frunzei purtătoare de urmă între două plăci de sticlă
te ru
in nt
te pe

opacă prevăzute pe margini cu o garnitură subţire pentru etanşare şi presată cu

Es oar
D

ajutorul unor cleme metalice. După o perioadă de aproximativ 6-8 ore, odată cu
începerea stopării procesului de fotosinteză şi a respiraţiei, va apărea o diferenţă
de contrast cromatic între zona lezată şi restul suprafeţei limbului foliar, ca
urmare a iniţierii procesului de etiolare a zonelor învecinate zonei lezate, dar şi
datorită alterărilor şi interferenţelor celulare produse prin distrugerea
cloroplastelor şi difuzarea clorofilei în celulele epidermice lezate şi în spaţiile
intercelulare ale parenchimul palisadic. După circa 48 ore, procesul de
fotosinteză este complet oprit, contrastul cromatic obţinut este maxim şi urma
este astfel relevată.
După relevare, urma se fotografiează direct dacă este bine conturată sau
cu iluminare prin transparenţă, atunci cînd este mai slab evidenţiată. Pentru

109
fixarea urmei prin fotografiere este indicat să se folosească un film color pentru a
obţine un contrast mai bun.

) a
le
Bu
n
ilia
Em
si
he
org
he
G
a
op
(Pi
lu
u
tor
au
ul
d
or
ac
ăr
fă
lă
ta
to

Urmă papilară (digitală) relevată pe frunză

u
sa
ă
al
rţi
pa
a

Există posibilitatea ca descoperirea materialului vegetal purtător de urme

ree
uc
od

să aibă loc într-un moment în care a intervenit procesul de uscare. O frunză

a, VT
pr
ire -U
re
bu A
tri S

uscată devine casantă, se contractă şi îşi pierde din elasticitate iar urmele au
is FD
, d or
ea til

contur slab, se deformează, îşi modifică atât aspectul, cât şi dimensiunea. În

er en
pi d
co stu

această situaţie, pentru ca urmele să se releve, materialul vegetal este supus unei
ă, l
is zu
rz u
te ru

operaţiuni de revitalizare în apă, timp de 10-30 minute. Apa difuzează în spaţiile

in nt
te pe
Es oar

intercelulare, materialul vegetal îşi redobândeşte elasticitatea, se redresează în

D

ansamblul său, iar urmele revin aproximativ la forma şi dimensiunile avute

înainte de uscare.
Pentru conservarea materialului vegetal purtător de urme, pe suprafaţa
acestuia se va pulveriza de la o distanţă de circa 15-20 cm un strat sensibil de lac
incolor care-i va asigura elasticitatea necesară unei manipulări nedistructive.

Fixarea urmelor de mâini

Prin fixarea urmelor de mâini se înţelege poziţionarea acestora la locul

faptei în raport cu obiectele pe care au fost descoperite şi cu celelalte urme şi
mijloace materiale de probă.

110
 Principalele metode criminalistice de fixare a urmelor sunt: fotografierea,
videofilmarea, descrierea în procesul verbal de cercetare la faţa locului, desenul
şi schiţa.
Sub raport tehnic criminalistic, fixarea presupune, în primul rând,
fotografierea de ansamblu a locului unde au fost descoperite urmele, iar, apoi,
fotografierea de detaliu a fiecărei urme în parte astfel încât să se redea cu claritate
detaliile caracteristice ale acestora.
Fotografia se execută obligatoriu cu etalon metric, de la o distanţă mai
mică de 15 cm, prin ataşarea de inele intermediare la obiectivul aparatului,
folosindu-se materiale fotosensibile cu o granulaţie fină şi o iluminare laterală
sub un unghi de 450. Când fotografia se realizează digital obiectivul aparatului
trebuie să fie prevăzut cu zoom pentru a putea încadra urma pe întreaga
suprafaţă a obiectivului.

) a
le
La fotografierea urmelor se folosesc mai multe procedee în funcţie de

Bu
n
ilia
natura şi culoarea suportului purtător de urmă. Astfel, pentru fotografierea

Em
si
he
urmelor de mâini create pe pahar se asigură un fond în contrast cu substanţa de

org
he
relevare, prin introducerea în pahar a unui sul de hârtie neagră sau a unui lichid

G
a
op
(P
de culoare închisă. Urma pe oglindă se fotografiază prin dispunerea, în dreptul
i
lu
u
or

obiectivului, a unui ecran negru cu un orificiu în centru, astfel încât să asigure

t
au
ul
d
or

fondul întunecat al imaginii şi să prevină reflectarea aparatului în oglindă.

ac
ăr
fă

Când urma a fost descoperită pe un obiect transparent şi există pericolul

lă
ta
to

distrugerii acesteia, prin mijloacele curente de relevare fizică sau chimică, se

u
sa
ă
al

foloseşte ca procedeu fotografia de reflexie, care se realizează în felul următor:

rţi
pa
a
re

urma este izolată de restul suprafeţei cu o hârtie de culoare închisă, iar în spatele
e
uc
od
a, VT

obiectului purtător de urmă se montează un ecran negru. Tot în spate se

pr
ire -U
re
bu A
tri S
is FD

instalează şi sursa de lumină, iar în faţă se amplasează aparatul de fotografiat

, d or
ea til
er en

având axul obiectivului perpendicular pe zona unde se află urma.

pi d
co stu
ă, l
is zu

În cazul fixării urmelor de mâini prin videofilmare se vor respecta, în

rz u
te ru
in nt

general, regulile de fotografiere.

te pe
Es oar
D

Fixarea în procesul verbal presupune consemnarea exactă, detaliată a

urmelor şi a locului în care au fost descoperite, respectiv a raportului de poziţie
faţă de obiectele principale sau alte categorii de urme.
La descrierea urmelor, în procesul-verbal de cercetare la faţa locului se
vor avea în vedere zona în care se află, natura obiectelor purtătoare, culoarea
acestor obiecte, aspectele sub care se prezintă ele, numărul şi poziţia pe care o au
faţă de diferite obiecte, numărul, poziţia urmelor şi distanţa dintre ele.
Printre procedeele de fixare a urmelor se mai numără schiţele şi desenele
întocmite la faţa locului şi care se anexează procesului-verbal. Ele nu servesc însă
decât la stabilirea locului în care au fost găsite şi a raportului lor de poziţie cu alte
obiecte sau urme, neputând fi utilizate în cercetarea de identificare.

111
 Ridicarea urmelor papilare

Ridicarea urmelor papilare presupune luarea urmelor sau a obiectului

purtător de urme din câmpul infracţiunii şi transportarea acestora în laborator în
vedea examinărilor, după ce în prealabil au fost ambalate şi sigilate, iar pe
ambalaj s-au consemnat menţiuni cu privire la: fapta comisă, locul şi data
comiterii, locul de unde au fost ridicate urmele, precum şi semăturile organului
judiciar şi a martorilor asistenţi.
Principalele metode de ridicare a urmelor papilare sunt: ridicarea
obiectului purtător de urmă, transferarea pe peliculă adezivă şi mulajul atunci
când urmele au fost create în adâncime.
După ridicarea obiectului purtător de urme trebuie avut în vedere faptul că
ambalarea, manipularea şi transportarea acestuia trebuie să se efectueze cu

) a
le
maximă atenţie pentru a preveni distrugerea sau alterarea urmelor. Este necesar

Bu
n
ilia
ca obiectele purtătoare de urme să fie ridicate după ce au fost, în prealabil,

Em
si
he
marcate şi fotografiate 55.

org
he
Transferarea pe peliculă adezivă (folio) se face după fotografierea urmelor,

G
a
op
(P
iar pentru această operaţiune, în funcţie de substanţele folosite la relevare, se
i
lu
u
or

folosesc foliile adezive transparente, albe sau negre, în funcţie de culoarea urmei.
t
au
ul
d
or

În momentul aplicării peliculei adezive pe suprafaţa purtătoare de urmă

ac
ăr
fă

se apasă bine cu degetele ambelor mâini, din centru peliculei spre periferie,
lă
ta
to

pentru eliminarea bulelor de aer. Trebuie avut în vedere ca în această operaţiune

u
sa
ă
al

şi în momentul aplicării peste urma ridicată a peliculei protectoare să nu se

rţi
pa
a
re

producă alunecări, fapt ce-ar conduce la alterarea detaliilor caracteristice.

e
uc
od
a, VT

Totodata, se va ţine seama de faptul că poziţia urmei astfel ridicate este

pr
ire -U
re
bu A
tri S
is FD

inversată faţă de cum s-a găsit pe obiectul purtător de la faţa locului. Deci,
, d or
ea til
er en

negativul obţinut prin fotografierea urmei de pe pelicula adezivă va fi aşezat în

pi d
co stu
ă, l
is zu

aparatul de mărit, în vederea obţinerii imaginii pozitive, cu emulsia spre sursa de

rz u
te ru
in nt

lumină 56.
te pe
Es oar
D

55 Stancu Emilian, Tratat de criminalistică, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2002, pag. 110-111
56 Ion Mircea, Criminalistică, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1998, pag. 101

112
 ) a
le
Bu
n
ilia
Em
si
he
org
he
G
a
op
(Pi
lu
u
tor
au
ul
d
or
ac
ăr
fă
lă
ta
to
u
sa
ă
al
rţi
pa
a
ree
uc
od
a, VT
pr
ire -U
re
bu A
tri S
is FD
, d or
ea til
er en
pi d
co stu
ă, l
is zu

Ridicarea cu peliculă adezivă

rz u
te ru
in nt
te pe
Es oar
D

Ridicarea cu ajutorul mulajelor se realizează după fotografierea prealabilă a

urmelor de adâncime. Se folosesc gipsul dentar, alginatul, diferite paste sau
polimeri (stomalgina, sielast).

Interpretarea urmelor papilare la locul faptei

O operaţiune importantă, efectuată de însuşi organul judiciar, este
interpretarea urmelor papilare descoperite la locul faptei.
Aceasta are drept scop obţinerea unor date preliminare cu privire la
persoana infractorului, activităţile desfăşurate de acesta şi succesiunea lor, care
coroborate pot conduce la stabilirea modului în care urmele papilare au fost
create.

113
 Se are în vedere stabilirea locului şi obiectelor care l-au interesat pe autor,
modul de grupare şi de dispunere a urmelor, precum şi modul de operare.
De asemenea, se pot obţine şi unele date probabile despre persoana
făptuitorului (înălţimea, constituţia fizică, sexul şi vârsta).
În ceea ce priveşte determinarea mâinii probabile de la care provine o
urmă, aceasta se face, în majoritatea cazurilor de către un criminalist, pe baza
urmelor create de degetele de la o mână. Interpretarea urmelor de mâini se
efectuează nu numai la faţa locului, ci şi cu prilejul examinărilor criminalistice de
laborator.

Aprecierea vechimii urmelor papilare

Vechimea urmelor de mâini reprezintă o problemă importantă de care se

) a
le
ţine seama atât în procesul descoperirii, cât şi în cel al relevării urmelor papilare.

Bu
n
ilia
Stabilirea vechimii urmelor papilare se face în funcţie de factori variaţi şi

Em
si
he
este uneori relativă.

org
he
G
a
op
(Pi
lu
u
tor
au
ul
d
or
ac
ăr
fă
lă
ta
to
u
sa
ă
al
rţi
pa
a
ree
uc
od
a, VT
pr
ire -U
re
bu A
tri S
is FD
, d or
ea til
er en
pi d
co stu
ă, l
is zu
rz u
te ru
in nt
te pe
Es oar
D

Fotografia macroscopică a amprentei digitale

De asemenea, trebuie luaţi în considerare diverşi factori de alterare a

urmelor cum sunt, de exemplu, căldura, lumina solară, ploaia etc. Menţionăm

114
însă că şi în condiţiile unei ploi uşoare sau ninsorii, unele urme se păstrează
neaşteptat de bine.
Stabilirea vechimii aproximative a urmelor papilare debutează din
momentul descoperirii lor, dar ea continuă până în momentul expertizei.
Fireşte că vechimea este şi un element de care se ţine seama în
interpretarea modului de formare a urmelor, ia oferind indicii privitoare la faptă
şi la persoana autorului. Constantin Ţurai îl cita în lucrarea Enigmele unei
amprente pe E. Locard, care preciza încă din 1939: „Ar fi foarte interesant să putem
cunoaşte data unei amprente papilare. Amprentele proaspete nu se colorează bine,
amprentele incolore foarte vechi nu mai prind colorantul sau se colorează foarte slab, se
pot utiliza amprente papilare latente foarte vechi, chiar de mai mulţi ani, ploaia nu poate
distruge complet urmele, dar căldura foarte mare duce sigur la alterarea lor”.
Sub raport tehnic criminalistic, determinarea vechimii urmelor nu

) a
le
presupune o operaţiune distinctă, ci o folosire selectivă a unor procedee de

Bu
n
ilia
relevare, pe mici porţiuni, care să ofere indicii asupra acestora.

Em
si
he
Urmele papilare sunt compuse din substanţe secretate natural, cum ar fi

org
he
transpiraţie, sebum sau lipide, diverse materii transferate pe mâini şi apoi
G
a
op
(P
remanente în impresiuni, precum şi celule epiteliale.
i
lu
u
or

În compoziţia impresiunilor papilare se regăsesc produşii a trei glande

t
au
ul
d
or

secretoare:
ac
ăr
fă

- glandele accrine, sudoripare;

lă
ta
to

- glandele sebacee;
u
sa
ă
al

- glandele apocrine.
rţi
pa
a
re

Problematica a fost abordată într-un studiu de actualitate 57 şi a fost

e
uc
od
a, VT

determinată de necesitatea cunoaşterii comportării în timp a amprentelor

pr
ire -U
re
bu A
tri S
is FD

papilare în scopul fixării cronologice a acestora.

, d or
ea til
er en

Studiul a avut ca punct de pornire necesitatea soluţionării problemelor

pi d
co stu
ă, l
is zu

complexe, care rezultă din practica curentă criminalistică, în perspectiva şi cu

rz u
te ru
in nt

scopul combaterii sau susţinerii unor afirmaţii ale subiecţilor despre propriile
te pe
Es oar
D

urme create în perimetre care constituie o arie infracţională.

Studiul şi-a propus următoarele:
- determinarea şi cuantificarea evoluţiei procesului de îmbătrânire a
amprentelor papilare din punct de vedere al:
- aspectelor morfologice;
- rezultatelor determinărilor fizico – chimice de relevare şi utilizare în
identificarea persoanelor creatoare;
- comportamentului biologic al constituenţilor latenţi;

57 Popa Gheorghe, Preda Nicolae, Potorac Romică, Metodă de determinare a vechimii amprentelor

papilare şi aparteneţei la grupa sanguină, Conferinţa internaţională organizată de INTERPOL, Lyon,

Franţa, 03-06 iunie 2008

115
 - cuantificarea evoluţiei degradării temporale a amprentelor papilare
provenite de la persoane care aparţin celor patru grupe sanguine umane.
Metoda descriptivă, cea a analizelor morfologice de laborator, a
determinărilor fizico – chimice şi a constatării proceselor biochimice degradative
au constituit bazele metodologice de cercetare a materialului investigat.
Au fost utilizate loturi de subiecţi omogeni din punct de vedere social–
educativ (şcoli de poliţie), care să fie reprezentative pentru caracteristicile
studiate.
Ca urmare a realizării acestor deziderate, au fost determinate nivelurile
de degradare morfologică, fizico-chimică şi biologică ale procesului, care să fie
utilizate ca referinţe ulterioare.
Rezultatele cercetării au fost materializate prin stabilirea unor grafice
relaţionale între timpul scurs de la creare şi caracterele morfologice, fizico–

) a
le
chimice şi respectiv biochimice observabile, care să fie utilizate pentru estimarea

Bu
n
ilia
vechimii acestor tipuri de urme, larg utilizate în tehnica criminalistică.

Em
si
he
Practic, determinarea vechimii amprentelor papilare constituie o sursă de

org
he
informaţii referitoare la studiul transformărilor morfologice, fizico–chimice şi
G
a
op
(P
biochimice şi furnizează material de referinţă pentru noţiunile relaţional-
i
lu
u
or

interpretative dintre urmele prezente în câmpul infracţional, spaţiul temporal de

t
au
ul
d
or

creare şi de apartenenţă la un grup de indivizi.

ac
ăr
fă

Coroborând determinările morfologice cu cele fizico–chimice şi totodată

lă
ta
to

de evidenţiere ale degradării biochimice ale urmelor papilare provenite de la

u
sa
ă
al

persoane care aparţin celor patru grupe sanguine (O, A, B şi AB), rezultă că
rţi
pa
a
re

materialul biologic şi implicit amprentele papilare provenite de la persoanele de

e
uc
od
a, VT

grup sanguin diferit, se degradează diferenţiat în timp.

pr
ire -U
re
bu A
tri S
is FD

Astfel, etapele degradării cumulate exprimate procentual în funcţie de

, d or
ea til
er en

timpul scurs de la crearea lor sunt reprezentate în graficul de mai jos unde se
pi d
co stu
ă, l
is zu

observă că amprentele create de persoane cu grupa sanguină ABIV şi BIII sunt

rz u
te ru
in nt

sensibil mai expuse procesului de îmbătrânire decât de cele create de persoane

te pe
Es oar
D

care aparţin grupei sanguine OI şi AII.

116
 100.00%

80.00% OI
AII
60.00%
ABIV
40.00% BIII

20.00%
1 zi 15 zile 30 zile
OI 90.87% 52.50% 27.96%
AII 86.78% 51.34% 26.00%
ABIV 83.00% 46.65% 23.00%
BIII 77.65% 43.60% 20.96%

) a
le
Bu
n
ilia
Em
În urma analizei rezultatelor obţinute se poate afirma că este posibilă

si
he
rg
interpretarea amprentelor papilare din punct de vedere temporal şi plasarea în

o
he
G
timp a creării acestora, precum şi atribuirea, teoretic şi orientativ, a unei grupe
a
op
(Pi
sanguine.
lu
u
tor
au

Elementele de noutate care rezidă în urma studiului sunt cele legate de

ul
d
or
ac

plasarea în timp a creării amprentelor papilare prin interpretarea stadiilor de

ăr
fă
lă

degradare temporale, precum şi stabilirea modului în care grupa sanguină

ta
to
u
sa

influenţează procesul de îmbătrânire a acestora. Astfel se poate aprecia vârsta

ă
al
rţi

unei amprente papilare şi atribui orientativ o grupă sanguină.

pa
a
ree

Rezultatele studiului contribuie la obţinerea unor informaţii utile în

uc
od
a, VT
pr
ire -U
re

procesul de investigare, respectiv la crearea unui cerc restrâns de suspecţi prin

bu A
tri S
is FD

atribuirea unei grupe sanguine amprentelor papilare şi nu la identificarea

, d or
ea til
er en
pi d

persoanelor care au creat amprentele.

co stu
ă, l
is zu
rz u
te ru
in nt
te pe
Es oar
D

Fotografiile macroscopice ale amprentei digitale realizate

la perioade de timp diferite

117
 4. Urmele de picioare
Primul contact al făptuitorului cu locul săvârşirii faptei se realizează prin
intermediul picioarelor, care creează diverse urme pe diferite obiecte. Aceste
urme pot fi statice sau dinamice, de suprafaţă (de stratificare şi de destratificare)
sau de adâncime.
După modul cum sunt create, urmele de picioare pot fi clasificate astfel:
- urme de picior gol (urmă plantară);
- urme de picior acoperit cu ciorap 58;
- urme de picior încălţat.
În primul caz se identifică direct persoana, în ultimul se identifică
încălţămintea, deci indirect persoana. Cazul al doilea este mixt: se identifică fie
persoana după urmele de contur ale tălpii, fie obiectul (ciorapul) după textura

) a
le
Bu
n
materialului.

ilia
Em
Deşi relieful papilar de pe talpă are aceleaşi proprietăţi ca şi cel de pe

si
he
org
mâini, practica cercetării criminalistice cunoaşte foarte puţine cazuri de

he
G
a
op
identificare a persoanei după acest relief. Pe de o parte, de multe ori în cazul (P
lu
i

urmelor de acest fel relieful papilar fie este mult tocit, fie, în momentul formării
u
tor
au
ul

urmei, a fost îmbâcsit cu substanţe străine, astfel încât în ambele situaţii sunt
d
or
ac

redate puţine dintre detaliile sale. Pe de altă parte, foarte des obiectul primitor nu
ăr
fă
lă
ta

are suprafaţa destul de netedă pentru a primi şi păstra detaliile reliefului papilar
to
u
sa

de pe tălpile omului 59.

ă
al
rţi
pa

Urmele lăsate de piciorul încălţat sunt întâlnite frecvent în practica

a
ree
uc

cercetării criminalistice şi se află la locul faptei fie ca urme izolate, fie sub
od
a, VT
pr
ire -U
re
bu A

aspectul cărării de urme. Aceste urme sunt de suprafaţă şi de adâncime. Urmele

tri S
is FD
, d or

de suprafaţă se creează pe obiecte de consistenţă mare. Când pe încălţăminte sau

ea til
er en
pi d
co stu

pe piciorul desculţ se află substanţe străine (noroi, praf, vopsea, sânge etc.), se
ă, l
is zu
rz u
te ru

formează urme de stratificare, iar dacă pe suprafaţa obiectului primitor sunt

in nt
te pe
Es oar

substanţe străine în stare pulverulentă sau vâscoasă (strat de praf în cantitate

D

mică, de ulei ori de vopsea proaspătă) prin aderarea acestei substanţe la talpă se
formează urmele de destratificare. Urmele de adâncime se creează în terenuri
argiloase, zăpadă, noroi vâscos, nisip umed etc.
Urmele de picioare se descoperă cu uşurinţă deoarece, în majoritatea
cazurilor, sunt vizibile cu ochiul liber. Ele se găsesc la locul faptei izolate sau în
grup compact. Grupul de urme, pe lângă valoarea din procesul identificării, ajută
şi la stabilirea unor date în legătură cu numărul de persoane participante,
acţiunile desfăşurate, locurile de pătrundere în perimetrul locului faptei şi de

58Vinberg A.I., Mitricev S.M., Criminalistică, vol. I, Bucureşti, 1953, pag. 115
59Ion Mircea, Propuneri de îmbunătăţire a criteriului identificării dactiloscopice, Cluj-Napoca, nr.1/1982,
pag. 91

118
ieşire din limitele acestuia. Dacă grupul de urme se prezintă sub formă de cărare,
el furnizează date în legătură cu persoana care a creat urmele respective.
Urmele de picioare, în mersul obişnuit al omului, în pas grăbit sau când
fuge, au un proces propriu de formare, în care se disting trei faze. Prima fază
începe în momentul atingerii călcâiului cu obiectul primitor şi constă în
împingerea acestuia în faţă şi în jos şi se termină când piciorul trece în poziţie
perpendiculară pe suprafaţa lui; a doua fază se realizează prin apăsarea
piciorului asupra obiectului primitor sub un unghi drept, când întregul corp se
sprijină pe un singur picior, moment care marchează imprimarea pe sol a
trăsăturilor tălpii; a treia fază începe când piciorul trece de la poziţia sa
perpendiculară faţă de obiectul primitor la cea oblică, atunci când împinge în
spate şi în jos cu vârful degetelor masa obiectului primitor şi se termină prin
ridicarea piciorului în vederea realizării pasului următor 60.

) a
le
Bu
Fazele acestui proces de formare a urmelor de picioare se disting doar în

n
ilia
Em
urmele de adâncime, deşi procesul este propriu atât la urmele de adâncime, cât şi

si
he
org
la cele de suprafaţă. Datorită procesului de formare, urmele de adâncime, în

he
G
a
op
funcţie şi de plasticitatea obiectului primitor, sunt cu atât mai scurte cu cât viteza (P
lu
i
u

de mişcare a fost mai mare.

tor
au
ul
d
or
ac
ă

Relevarea urmelor de picioare

r
fă
lă
ta
to
u
sa
ă
al

La căutarea, descoperirea şi relevarea urmelor de picioare se vor folosi

rţi
pa
a

tehnicile şi procedeele utilizate în acest sens pentru urmele de mâini.

ree
uc
od
a, VT

Un procedeu specific relevării şi ridicării urmelor de paşi de pe covoare şi

pr
ire -U
re
bu A
tri S
is FD

mochete este folosirea câmpului electrostatic. Ideea aparţine japonezului Kato

, d or
ea til
er en

Masao Shikoku (1970) care a observat că praful de pe ecranul televizorului aderă

pi d
co stu
ă, l
is zu

datorită curentului de înaltă tensiune. Procedeul a fost apoi perfecţionat în

rz u
te ru
in nt
te pe

Anglia prin cercetările de la Metropolitan Police Laboratory (1980) şi tot în

Es oar
D

Anglia s-au produs primele truse speciale de relevare şi transfer (1983-1986).

Principiul este următorul: deasupra urmei se aplică o folie din vinil sau poliester,
laminat pe o parte cu un strat de metal bun conducător de electricitate. Sub
obiectul purtător de urmă (covor) se plasează o placă metalică care este conectată,
ca şi folia, la o sursă de înaltă tensiune (10.000 - 15.000 V). La trecerea curentului
electric se produce o încărcare statică a foliei, care atrage şi fixează particule de
murdărie, respectiv reziduuri de praf care conturează urma de încălţăminte.

60 Vasiliev A.N., Criminalistică, Editura Moskovskogo Univ., Moscova, 1980, pag. 125 - 126

119
 Fixarea şi ridicarea urmelor de picioare

Aceasta se poate realiza prin mai multe procedee. Criminalistica

recomandă ca toate urmele de picioare, indiferent de aspectele sub care se
prezintă, să fie fixate prin descriere în procesul-verbal de cercetare la faţa locului
şi prin fotografiere. În afara acestor procedee, urmele de suprafaţă se mai pot fixa
prin copierea lor cu ajutorul peliculei adezive, iar cele de adâncime prin
realizarea unui mulaj.
Dacă este cazul, se procedează la înlăturarea corpurilor străine de pe
suprafaţa urmelor. Corpurile străine se ridică cu penseta, cu multă atenţie, spre a
nu distruge detaliile urmei 61. Apa din urmele de adâncime, dacă este în cantitate
mare, la început se absoarbe cu o pară de cauciuc, apoi cu pipeta şi la sfârşit cu

) a
le
hârtie sugativă, ţinând-o oblic, uşor apropiată de urmă, pentru a-i ocroti detaliile.

Bu
n
ilia
Descrierea urmelor în procesul-verbal de cercetare la faţa locului este

Em
si
he
primul procedeu de fixare a oricărui fel de urmă. La început se arată zona în care

org
he
se află, pe ce fel de suporturi a fost creată, culoarea acestor obiecte primitoare,

G
a
op
(P
aspectele sub care se prezintă ele, numărul şi poziţia pe care o au faţă de diferite
i
lu
u
or

repere, distanţa dintre ele. Apoi se trece la descrierea lor în mod amănunţit, cu
t
au
ul
d
or

toate detaliile, măsurându-se dimensiunile necesare la aprecierea caracteristicilor

ac
ăr
fă

de grup. La urmele de încălţăminte, se specifică dacă urma în cauză este de

lă
ta
to

adâncime ori de suprafaţă (de stratificare sau de destratificare), forma ei

u
sa
ă
al

generală, lungimea şi lăţimea în centimetri. Urmele se măsoară de la vârful tălpii,

rţi
pa
a
re

pe axa longitudinală, până în partea proeminentă a tocului, lăţimea în partea

e
uc
od
a, VT

tălpii şi în zona mai îngustă a arcadei. Apoi, separat, lungimea tocului, când
pr
ire -U
re
bu A
tri S
is FD

aceasta se distinge, lăţimea lui, precum şi înălţimea la urmele de adâncime.

, d or
ea til
er en

La fixarea urmelor create de piciorul desculţ, se arată dacă se disting

pi d
co stu
ă, l
is zu

caracteristicile reliefului papilar, urmele degetelor, aspectul general al tălpii, cu

rz u
te ru
in nt

arcada pronunţată sau platfus.

te pe
Es oar
D

În privinţa măsurării dimensiunilor necesare, se recomandă mai multe

sisteme. După unii autori, lungimea urmei plantare ar trebui măsurată, pe axa
longitudinală, de la proeminenţa călcâiului prin urma degetului mijlociu până în
dreptul vârfului degetului mare, lăţimea tălpii în partea metatarsului, în zona
tarsului (partea cea mai îngustă) şi lăţimea călcâiului.
O altă metodă, denumită reţeaua lui Causse, constă din folosirea unui
dreptunghi în care se încadrează urma şi acesta, mai ales pentru marcarea
detaliilor, să fie împărţit în pătrăţele egale.
În fine, după o altă părere, lungimea urmei plantare ar trebui să se
măsoare din partea posterioară a călcâiului până la extremitatea celui mai

61 Ion Mircea, Criminalistică, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1998, pag. 88

120
avansat deget, iar lăţimea în patru locuri, şi anume regiunile: metatarso-
falangiană, metatarsiană, tarsiană şi lăţimea călcâiului 62.
Cea mai potrivită metodă este cea a lui Causse deoarece prin reţeaua sa de
pătrate permite stabilirea atât a dimensiunilor urmei, cât şi a unor caracteristici
individuale ale tălpii. Dacă urma plantară se măsoară fără dreptunghiul împărţit
în pătrate, lăţimea tălpii ar urma să fie stabilită numai în trei regiuni
(metatarsiană, tarsiană şi călcâi), pentru că aceste trei regiuni sunt determinate de
însăşi structura anatomică a tălpii.

) a
le
Bu
n
ilia
Em
si
he
org
he
G
a
op
(Pi
lu
u
tor
au
ul
d
or
ac
ăr
fă
lă
ta
to
u
sa
ă
al
rţi
pa
a
ree
uc
od
a, VT
pr
ire -U
re
bu A
tri S
is FD
, d or
ea til
er en
pi d
co stu
ă, l
is zu
rz u
te ru
in nt
te pe
Es oar

Regiunile urmei plantare. Măsurarea urmei plantare

D

a – metatarso-falangiană, b – metatarsiană,
c – tarsiană, d – a călcâiului.

Fotografierea urmelor de picioare

Pentru început urmele de picioare se fotografiază în ansamblu, indiferent

de faptul că sunt create de încălţăminte sau de piciorul desculţ, că se prezintă ca
urme de suprafaţă ori de adâncime. Astfel, pe locul în care se află, se fixează
poziţiile pe care le au unele faţă de altele, raporturile în care se află cu obiectele

62 Ion Mircea, Criminalistică, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1998, pag. 88

121
din imediata lor apropiere. Se realizează astfel o fotografie a obiectelor
principale. Pentru această fotografiere, aparatul fotografic se aşează pe un stativ,
cu obiectivul orientat perpendicular pe zona cu urmele în cauză, la o înălţime
care să permită includerea în imagine a întregii suprafeţe purtătoare a grupului
de urme care urmează a fi fotografiat.
Iluminarea naturală este cea mai indicată, iar ca iluminare artificială se
recomandă lumina becurilor mate. Lumina principală artificială, mai intensă,
trebuie să se afle în spatele aparatului de fotografiat, cu razele orientate
perpendicular pe urme, şi o altă sursă de lumină, de mai mică intensitate, într-o
parte laterală a aparatului de fotografiat, care să cadă pe urme sub un unghi
ascuţit, spre a crea uşoare umbre, care evidenţiază mai bine în imagine detaliile
fixate pe această cale.
Dacă urmele sunt imprimate pe suprafeţe lucioase, iluminarea urmelor se

) a
le
va face cu două surse de lumină, aşezate în părţile laterale ale aparatului de

Bu
n
ilia
fotografiat, orientate spre urme sub unghiuri ascuţite, pentru a evita crearea de

Em
si
he
pete pe imaginea obţinută.

org
he
G
a
op
(Pi
lu
u
tor
au
ul
d
or
ac
ăr
fă
lă
ta
to
u
sa
ă
al
rţi
pa
a
ree
uc
od
a, VT
pr
ire -U
re
bu A
tri S
is FD
, d or
ea til
er en
pi d
co stu
ă, l
is zu
rz u
te ru
in nt
te pe
Es oar
D

Urmă creată prin stratificare

122
 ) a
le
Bu
n
ilia
Em
si
he
Urmă de adâncime

org
he
G
a
op
(P
După fotografierea ca obiecte principale a urmelor de picioare, se
i
lu
u
tor
au

procedează imediat la fotografierea în detaliu a fiecărei urme luate separat. Şi

ul
d
or

pentru realizarea acestor fotografii de detaliu aparatul fotografic va avea

ac
ăr
fă

obiectivul perpendicular pe urma în cauză. Distanţa de fotografiere trebuie să fie

lă
ta
to
u

astfel reglată încât urma să cuprindă câmpul întregului vizor al aparatului

sa
ă
al
rţi

fotografic.
pa
a
ree

La fotografierea în detaliu a urmelor de picioare de suprafaţă, iluminarea

uc
od
a, VT
pr

se face cu două surse de lumină, de intensitate identică, fixate în părţile laterale

ire -U
re
bu A
tri S
is FD

ale aparatului fotografic, fiecare proiectând lumina pe urmă sub unghiuri

, d or
ea til
er en

ascuţite de acelaşi număr de grade. În ceea ce priveşte urmele de adâncime,

pi d
co stu
ă, l
is zu

iluminarea va consta dintr-o sursă de lumină principală, intensă, aflat în spatele

rz u
te ru
in nt
te pe

aparatului fotografic, cu razele proiectate perpendicular pe urmă, iar altă sursă

Es oar
D

de lumină într-o parte laterală a aparatului, cu o lumină mai slabă, proiectată sub
un unghi ascuţit pe urmă, ca astfel să se creeze uşoare umbre de relief 63.
Pentru micşorarea aberaţiilor geometrice specifice sistemelor optice, la
efectuarea fotografiilor de detaliu ale urmelor se evită folosirea obiectivelor
superangulare sau cu distanţă focală mică 64.

63Ion Mircea, Criminalistică, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1998, pag. 90

64Procedura cercetării la faţa locului în Poliţia Română – Manual de bune practici, Inspectoratul General
al Poliţiei Române, Institutul de Criminalistică, pag. 114

123
 ) a
le
Bu
n
Urmă de încălţăminte creată pe sol

ilia
Em
si
he
org
he
Fixarea prin mulare a urmelor de adâncime se realizează după

G
a
fotografiere şi descriere. op
(Pi
lu
u
or

Pentru evidenţierea detaliilor create pe toată suprafaţa urmei, după

t
au
ul
d

curăţarea ei de felurite corpuri străine şi absorbirea apei (dacă există), pentru

or
ac
ăr

realizarea mulajului se mai fac unele pregătiri impuse mai ales de starea urmei în
fă
lă
ta
to

situaţia concretă. În unele situaţii urma trebuie să fie îngrădită de jur-împrejur,

u
sa
ă
al

altele necesită a fi tratate cu anumite substanţe chimice pentru a o face

rţi
pa
a

corespunzătoare acestui procedeu de fixare.

ree
uc
od
a, VT

Urmele de picioare de mică adâncime, întâlnite destul de des atât pe sol

pr
ire -U
re
bu A
tri S

cât şi în zăpadă, înainte de turnarea pastei de mulaj se îngrădesc de jur-împrejur

is FD
, d or
ea til
er en

cu o lamelă metalică, un „gard” din carton, şipci de lemn sau cu pământ. Această
pi d
co stu
ă, l

împrejmuire crează posibilitatea realizării unui mulaj mai gros, care să reziste la
is zu
rz u
te ru
in nt

ridicare şi la transport.
te pe
Es oar
D

Când urmele de adâncime sunt imprimate într-un sol nisipos, cu

granulaţie mare, cu goluri de structură care ar deforma mulajul, se recurge la
acoperirea acestor goluri. Una dintre metodele care se aplică în acest scop constă
în pulverizarea în interiorul urmei a unui strat subţire de parafină, ceară roşie
sau răşină, care apoi se topeşte cu ajutorul unei surse de căldură, cum sunt, de
exemplu, radiatoarele electrice portative. După ce pojghiţa astfel creată s-a răcit,
se poate proceda la mularea urmei.
O altă metodă mai simplă de pregătire a urmei cu goluri de structură
constă în pulverizarea pe suprafaţa ei a unui strat subţire de ghips, peste care,
dacă urma nu este umedă, se pulverizează uşor puţină apă, spre a-l transforma

124
într-o crustă 65. Când crusta este întărită, se poate turna pasta de mulaj. Tot prin
pulverizarea unui strat subţire de ghips (care trebuie păstrat la temperatură
negativă) se întăresc şi urmele formate în zăpadă. În contact cu zăpada, ghipsul
se transformă într-o crustă subţire care protejează urma.
Odată ce pojghiţa creată este destul de bine întărită, se procedează la
realizarea mulajului. Într-un mod asemănător se pulverizează urma spre a-i
întări bordurile, când este creată în substanţe pulverulente, ca praf, faină de grâu,
cenuşă. Procedeul se repetă de două-trei ori dacă crusta formată nu este destul de
rezistentă 66.
Pregătirea urmelor de adâncime în vederea mulării lor cu ceară, parafină sau
răşină se face prin turnarea peste suprafaţa urmei a unui strat foarte subţire de
parafină ori de ceară topită. După ce acest strat este bine răcit, peste el se pulverizează
pudră de talc, pentru ca stratul de parafină sau ceară să nu adere la mulaj.

) a
le
Pasta de ghips se pregăteşte din pulbere fină de ghips, de preferinţă

Bu
n
ilia
ghipsul dentar, şi apă obişnuită, fără corpuri străine care ar putea schimba

Em
si
he
detaliile urmei. În funcţie de natura solului, pasta va fi mai consistentă sau mai

org
he
fluidă.

G
a
op
(P
Pentru ridicarea urmelor din soluri cu uşoare goluri de structură, pasta
i
lu
u
or

trebuie să fie mai consistentă, iar dacă urmele se află în soluri argiloase, pasta
t
au
ul
d
or

respectivă poate fi mai fluidă, pentru a reda toate detaliile urmei.

ac
ăr
fă

Prepararea pastei se face, de obicei, într-un vas de 2 - 3 litri capacitate, în

lă
ta
to

care se toarnă cantitatea necesară de ghips, după care se adaugă apă în mod
u
sa
ă
al

treptat, amestecându-se tot timpul până ce pasta ajunge la gradul de fluiditate

rţi
pa
a
re

necesar urmei în cauză.

e
uc
od
a, VT

Odată realizată, pasta se toarnă, de preferinţă cu lingura, peste urmă.

pr
ire -U
re
bu A
tri S
is FD

Întâia oară se toarnă prima jumătate a conţinutului necesar pentru mulare, după
, d or
ea til
er en

care se aşază peste mulajul deja turnat câteva beţe subţiri sau firicele de sârmă,
pi d
co stu
ă, l
is zu

spre a-i imprima mulajului o rezistenţă mai mare la ridicare şi transport. Apoi se
rz u
te ru
in nt

toarnă restul de pastă, până la umplerea completă a urmei.

te pe
Es oar
D

La o temperatură a aerului de 20-30 de grade C, mulajul de ghips face

priză în timp de 30-40 minute. Mulajul deja întărit se ridică şi apoi se spală
pentru înlăturarea pământului din jurul său. Spălarea lui nu se face imediat după
ridicare, deoarece detaliile urmei sunt încă sensibile. Nu se recomandă utilizarea
periei pentru înlăturarea corpurilor străine. Mulajul de ghips, mai ales din ghips
dentar, îşi păstrează detaliile un timp îndelungat, chiar mai mulţi ani.
Tot prin mulaje de ghips sau de sulf se pot fixa şi urmele de adâncime
create în zăpadă sau în gheaţă. În cazul utilizării ghipsului, pasta se prepară cu

65Ion Mircea, Criminalistică, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1998, pag. 90

66Coman L., Aspecte privind cercetarea la faţa locului a infracţiunilor de omor, I.G.M., Bucureşti, 1975,
pag. 65

125
apă rece şi tot timpul pregătirii ei vasul se ţine în zăpadă, pentru a primi
temperatura acesteia, după care se toarnă în urmă.
Prin folosirea sulfului topit se obţin rezultate foarte bune. Căldura pastei
de sulf topit poate să modifice detaliile urmei. Spre a evita alterarea urmei, sulful
se topeşte la o temperatură nu prea ridicată. După topire se lasă puţin să se
răcească şi tot timpul se amestecă, pentru a împiedica formarea de cristale la
suprafaţă.
Când este suficient de rece, înainte de întărire, se toarnă într-un rezervor
format înainte în zăpadă, în aşa fel încât din acesta sulful topit să se scurgă
printr-un şanţ în urmă. Datorită granulaţiei fine a sulfului topit, mulajul obţinut
va reda cu fidelitate caracteristicile de detaliu ale urmei. Întărirea mulajelor de
sulf se produce foarte repede, în câteva minute.

) a
le
Bu
n
ilia
Em
si
he
org
he
G
a
op
(Pi
lu
u
tor
au
ul
d
or
ac
ăr
fă
lă
ta
to
u
sa
ă
al
rţi
pa
a
ree
uc
od
a, VT
pr
ire -U
re
bu A
tri S
is FD
, d or
ea til
er en
pi d
co stu
ă, l
is zu
rz u
te ru
in nt
te pe
Es oar
D

Mulajul urmei de încălţăminte

Ridicarea cu peliculă adezivă a urmelor de suprafaţă este un procedeu la

care se recurge, de obicei, în situaţiile când urmele de picioare au anumite detalii
importante, de mare utilitate pentru cercetarea criminalistică, cum ar fi, de
exemplu, detaliile reliefului papilar sau anumite cicatrice în urmele plantare,
unele detalii de uzură în urmele de încălţăminte.
Procedeul constă în aplicarea pe aceste urme a peliculei adezive şi este
asemănător cu cel de la urmele de mâini. Aici se are însă în vedere că suprafaţa
peliculei fiind mai mare apare posibilitatea de creare a bulelor de aer între peliculă şi
urmă. Din această cauză, în momentul aplicării pelicula se apasă bine cu degetele
ambelor mâini, din centru spre periferii, pentru eliminarea bulelor de aer.

126
 Trebuie avut în vedere ca în această operaţie şi în momentul aplicării
peste urma ridicată a peliculei protectoare să nu se producă alunecări, fapt ce ar
conduce la alterarea detaliilor.

) a
le
Bu
n
ilia
Em
si
he
org
he
G
Urmă de încălţăminte ridicată cu folie adezivă
a
op
(Pi
lu
u
tor
au
ul
d
or
ac

Transferul electrostatic este un procedeu extrem de eficace pentru

ăr
fă
lă

detectarea şi ridicarea urmelor de paşi de pe covoare şi mochete. Pe obiectul

ta
to
u
sa

purtător de urmă (covor) se plasează o folie din metal care este conectată, ca şi folia
ă
al
rţi
pa

de preluare, la o sursă de inaltă tensiune (10.000 - 15.000 V). La trecerea curentului

a
ree
uc

electric se produce o încărcare statică a foliei de preluare, care atrage şi fixează

od
a, VT
pr
ire -U
re

particule de murdărie, respectiv reziduuri de praf care conturează urma de picior.

bu A
tri S
is FD
, d or
ea til
er en
pi d

Cărarea de urme
co stu
ă, l
is zu
rz u
te ru
in nt
te pe

Cărarea de urme constă dintr-un şir de câteva urme consecutiv create de

Es oar
D

ambele picioare pe traseul parcurs de făptuitor. Ea poate fi creată la locul faptei

atât de piciorul desculţ al omului, cât şi de încălţămintea sa. Prin aceasta se poate
deduce direcţia de mişcare a persoanei, se stabilesc locurile în care s-a oprit pe
traseu, se apreciază viteza deplasării sale, măsura în care cel în cauză cunoaşte
locul faptei, precum şi faptul dacă în acel loc s-a aflat o singură persoană sau mai
multe. De asemenea, cărarea de urme oferă posibilitatea de a studia mişcările de
ansamblu ale mersului persoanei în cauză. Aceste mişcări, fiind formate de-a
lungul mai multor ani de viaţă, devin proprii fiecărei persoane.
Astfel, prin intermediul cărării de urme, care nu este altceva decât oglinda
în teren a mişcărilor de ansamblu din timpul mersului, se poate ajunge chiar la

127
identificarea persoanei, dacă elementele sale sunt studiate în coroborare şi cu alte
urme administrate în cauză 67.
Procesul de formare a deprinderilor omului în mers parcurge un timp
destul de lung, de mai mulţi ani de zile, fiind influenţat de mai mulţi factori
obiectivi şi subiectivi 68. Printre factorii obiectivi, în această privinţă, pot fi amintiţi
exercitarea îndelungată a unei profesii, circumstanţele concrete de mişcare la
locul faptei, iar ca factori subiectivi sunt trăsăturile de temperament, procesul de
educaţie, talia, ţinuta generală a corpului, diferite boli fizice sau psihice de care a
suferit ori suferă etc.
Studiul cărării de urme se face după câteva elemente bine precizate şi
anume: direcţia şi linia mersului, lungimea, lăţimea şi unghiul pasului.

) a
le
Bu
n
ilia
Em
si
he
org
he
G
a
op
(Pi
lu
u
tor
au
ul
d
or
ac
ăr
fă
lă
ta
to
u
sa
ă
al
rţi
pa
a
ree
uc
od
a, VT
pr
ire -U
re
bu A
tri S
is FD
, d or
ea til
er en
pi d
co stu
ă, l
is zu
rz u
te ru
in nt
te pe
Es oar
D

Urme plantare Urme de încălţăminte

Elementele cărării de urme:
a. direcţia mersului, b. linia mersului,
c. unghiul pasului, d. lăţimea pasului,
e. lungimea pasului.

67 Ion Mircea, Criminalistică, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1998, pag. 94, 101-102

128
 Direcţia mersului este dată de axa longitudinală, adică de linia imaginară
dreaptă care trece printre urmele de picior drept şi de picior stâng.
Linia mersului este formată din treptele ce unesc centrele urmelor lăsate de
călcâiul piciorului drept cu centrele urmelor lăsate de călcâiul piciorului stâng,
sub forma unei linii frânte.
Lungimea pasului reprezintă distanţa dintre extremitatea urmei lăsate de
călcâiul unui picior până la extremitatea urmei lăsate de călcâiul celuilalt picior,
măsurată pe linia de direcţie a mersului. Linia de direcţie a mersului este dreapta
care se trage în lungul cărării de urme, la distanţă egală între urmele piciorului
stâng şi cele ale piciorului drept, în sensul mişcării persoanei.
Lăţimea pasului este dată de dreapta trasă din partea interioară a urmelor
lăsate de un picior până în partea interioară a urmelor create de celălalt picior,

) a
le
astfel ca ea să cadă perpendicular pe linia de direcţie a mersului.

Bu
n
ilia
Unghiul pasului reprezintă deschiderea, apreciată în grade, cuprinsă între

Em
si
he
linia de direcţie a mersului şi axa longitudinală a urmei lăsate de talpă. Unghiul

org
he
pasului, după direcţia deschiderii, poate să fie pozitiv, nul şi negativ. Este pozitiv
G
a
op
(P
când are deschiderea în direcţia mersului, negativ dacă deschiderea este în partea
i
lu
u
or

opusă mişcării, şi nul în situaţia poziţiei paralele a urmei cu linia de direcţie a

t
au
ul
d
or

mersului69.
ac
ăr
fă

Fixarea cărării de urme se face prin descrierea amănunţită în procesul-

lă
ta
to

verbal, indicându-se cu precizie elementele menţionate ale mersului, prin schiţă,

u
sa
ă
al

precum şi prin fotografiere. Pentru fotografiere, aparatul se fixează pe un stativ

rţi
pa
a
re

înalt deasupra cărării de urme, astfel ca obiectivul să fie orientat perpendicular

e
uc
od
a, VT

pe cărarea de urme.
pr
ire -U
re
bu A
tri S
is FD

În situaţia în care cărarea de urme nu este cuprinsă în întregime într-un

, d or
ea til
er en

singur cadru fotografic, se efectuează fotografierea panoramică a acesteia.

pi d
co stu
ă, l
is zu

Deşi nu pot fi absolutizate, informaţiile oferite de aspectul cărării de paşi,

rz u
te ru
in nt

prin interpretare, conduc la anumite concluzii privind numărul de persoane,

te pe
Es oar
D

greutatea, înălţimea, sexul, vârsta, defectele anatomice (şchiopătare, absenţa unui

deget, platfus), viteza şi modalitatea deplasării (lent, rapid, prin alergare, prin
sărire etc.). Toate aceste împrejurări sunt mai uşor de stabilit dacă suprafaţa pe
care s-a păşit este netedă. Ridicăturile şi gropile (teren accidentat), înclinarea
(urcător sau coborâtor), existenţa unor obstacole etc., influenţează mersul şi
implicit urmele acestuia. Chiar şi starea psihică sau patologică (beţie, boală,
oboseală, stres) pot aduce modificări, astfel că măsurătorile vor fi evaluate cu
prudenţă, luându-se în consideraţie valorile medii.
În consecinţă, elementele care caracterizează cărarea de paşi nu pot sta la
baza identificării persoanei. Totuşi la investigarea locului faptei, atunci când se

69 Ion Mircea, Criminalistică, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1998, pag. 94-95

129
elaborează versiunile şi se încearcă descifrarea anumitor circumstanţe, urmele de
paşi pot juca un rol orientativ deloc neglijabil. De pildă, urmele lăsate prin
stratificare de sânge sau noroi într-un apartament pot da o imagine destul de
exactă cu privire la drumul urmat, la acţiunile persoanei şi la succesiunea fazelor.
La fel, urmele de paşi din exterior ne pot spune dacă autorul cunoştea locul, dacă
a stat la pândă, unde a intrat şi de unde a ieşit etc. În literatura de specialitate se
semnalează şi cazul simulării direcţiei de mers prin călcare intenţionată cu
spatele („de-a-ndaratelea”), pentru a se sugera o direcţie inversă, deci eronată.

5. Urmele de dinţi
Dinţii unei persoane au multe caracteristici generale şi individuale, care se
observă la orice persoană fie în vorbirea sa obişnuită, fie în urmele create prin
muşcare. În procesul vorbirii, omul îşi descoperă dinţii din faţă, incisivii şi caninii

) a
le
Bu
n
şi astfel poate fi identificat criminalistic, în cadrul portretului vorbit 70. Prin

ilia
Em
muşcare lasă pe obiectele primitoare caracteristicile incisivilor şi caninilor, după

si
he
org
care poate fi identificat.

he
G
a
op
Urmele de dinţi utile cercetării criminalistice sunt lăsate de om pe o gamă (P
lu
i

variată de produse alimentare, pe corpul uman, precum şi pe unele obiecte

u
tor
au
ul

asupra cărora acţionează pentru ruperea sau desprinderea din anumite sisteme
d
or
ac

în care se află aceste obiecte.

ăr
fă
lă
ta

După natura obiectului purtător şi forţa cu care dinţii acţionează asupra

to
u
sa

sa, urmele formate pot fi de suprafaţă sau de adâncime. Când dinţii pătrund în
ă
al
rţi
pa

masa obiectului purtător urmele de adâncime sunt în acelaşi timp şi dinamice,

a
ree
uc

mai ales când prin muşcare s-a desprins o parte din obiectul purtător, cum se
od
a, VT
pr
ire -U
re
bu A

întâmplă în cazul unor produse alimentare. Aceste urme, în funcţie şi de natura

tri S
is FD
, d or

produsului în cauză, redau lăţimea dinţilor, distanţa dintre ei, poziţiile lor pe
ea til
er en
pi d
co stu

mandibulă sau pe maxilar şi, uneori, chiar şi existenţa unor carii ori rupturi, prin
ă, l
is zu
rz u
te ru

striaţiile create.
in nt
te pe
Es oar

În cazul leziunilor produse pe corpul viu doar la nivelul epidermei, după

D

câteva ore, pe locurile de contact apar excoriaţii. Dacă muşcarea a lezat şi derma,
urmele sângerează şi devin cruste şi, datorită reacţiei organismului, cresc în
volum, depăşind nivelul pielii 71.
La aceste urme create pe corpul omului mai trebuie avut în vedere că,
după producerea muşcăturii, pielea se relaxează, determinând astfel modificări
ale lăţimii dinţilor şi distanţelor dintre ei. Măsura în care urmele suferă
modificări depinde de zona lezată şi chiar de fiecare organism în parte. Cu toate
acestea, prin urmele de dinţi imprimate pe organismul uman se poate ajunge
chiar la stabilirea unor concluzii certe în legătură cu persoanele suspecte, mai ales

70 Ion Mircea, Criminalistică, Universitatea „Babeş-Bolyai”, Cluj, 1976, pag. 181

71 Muraru I., Medicină legală, Editura Medicală, Bucureşti, 1967, pag. 167

130