La 

29 decembrie 1954, Surinam este proclamat teritoriu autonom, iar la 25 noiembrie 1975,

republică independentă. Din 4 decembrie 1975 devine Membru ONU. Primii ani de independență
sunt caracterizați de tensiuni interetnice și confesionale (circa 200000 de surinamezi, în deosebi
de origine indiană, emigrează în Olanda, alți 10000 în Guyana Franceză, iar în plan economic se
înregistrează o rată ridicată a șomajului (circa 30% din populația activă).
Lovitura de stat militară, din 25 februarie 1980, în urma căreia puterea politică este preluată
de Consiliul Militar Național condus de colonel Dési Bouterese, inagurează o perioadă de un
deceniu de profunde frământări politice. (4 lovituri de stat eșuate în 1981 1982) și de stagnare
economică.
Alegerile legislative din 1991 și 1996, în ciuda fărâmițării politice între mai multe partide, par a
crea premisele revenirii la normalitate, din 25 mai 2000, sunt câștigate de coaliția Noului Front,
aflată în opoziție (32 din cele 51 de locuri din Parlament) condusă de fostul președinte, Ronald
Venetiaan (1991 -1996), care în primii doi ani ai mandatului său reușește să asigure o oarecare
stabilitate economică a țării, greu încercată din cauza instabilității politice din perioada 1986 -
1992.