7.

Radiaţia termică
In capitolele anterioare, unde s-au studiat fenomenele referitoare la convecíe ;i
conducție, s-a demonstrat că pentru transmiterea energiei sub formă de căldură este
nevoie de materie. In schimb, in cazul schimbului de căldură sub formă de radiație
termică nu este necesară prezența suportului material.
Trebuie menționat că toate corpurile emti energie sub formă de căldură prin
procesul de radiație electromagnetică. Fenomenele legate de radiație termică sunt
deseori intâlnite intr-o serie de aplicații industriale care cuprind incălzire, răcire sau
uscare. De asemenea conversia energiei prezentă in cazul fenomenelor de ardere sau a
radiației solare sunt alte exemple de radiație termică.
Radiația termică poate fi neglijată in cazul in care temperatura la care are loc
schimbul de energie sub formă de căldură este scăzută. In schimb radiația termică este
foarte importantă acolo unde temperatura mediului este ridicată sau unde convecția sau
conducția termică sunt reduse (condiții de vid).
Radiația termică are loc in spectrul electromagnetic al energiei radiate. Prin
urmare orice cantitate de energie radiate este caracterizată prin lungime de undă și
frecvență. In tabelul 7.1 se prezinte spectrul de unde electromagnetice cu diferite forme
de prezentare. Radiaía termică acoperă spectrul de lungime de undă cuprins intre 0.1 –
1000 m. Prin urmare cel mai puternic efect termic îl au radiaţiile infraroşii care pot fi
emise separat sau simultan cu celelalte radiaţii. Agitaţia atomilor și moleculelor unui
corp, care definește aspectul termic, se transformă în unde electromagnetice, care apoi
ajungând pe alt corp se transformă din nou în agitaţia moleculelor. Astfel transferul de
energie sub formă de căldură prin radiaţie are un caracter dublu.

Tabelul 7.1 Diferite forme de unde electromagnetice

Forma Lungimea de undă

Razele cosmice < 0.3 pm
Razele gama 0.3 – 100 pm
Razele X 0.01 – 30 nm
Razele ultraviolete 3 – 400 nm
Lumina vizibilă 0.4 – 0.7 m
Radiația infraroșu apropiată 0.7 – 30 m
Radiația infraroșu indepărtată 30 – 1000 m
Unde milimetrice 1 – 10 mm
Microunde 10 – 300 mm
Unde scurte radio și TV 300 mm – 100 m
Undele lungi radio 100 m – 30 km
 7. Radiația termică 79
Un corp emite neîntrerupt radiaţii termice, indiferent de temperatură şi absoarbe
radiaţiile termice provenite de la alte corpuri. Mai mult, corpul negru reprezintă un
model ideal de dispozitiv termic, care absoarbe toată energia care ajunge pe suprafața
lui. De asemenea trebuie menționat că aceste corpuri și emit energie în același timp.
Totodată, se remarcă distincția între spectrul de radiație infraroșu, definită de lungimea
de undă și energia termică, insumând totalul energiei radiate transmisă de la un corp la
altul.
Materia, indiferent de starea de agregare are mai multe aspecte in raport cu energia:
 reţinerea în masa ei a energiei radiate transformând-o în alt fel de energie;
energia este absorbită;
 respingerea energiei încă de la suprafaţă; energia este reflectată;
 substanţa lasă să treacă prin ea radiaţiile fără reducerea intensității, în acest caz
spunem că avem un corp transparent;
 materia are comportări diferite faţă de diferite radiaţii, adică este o materie
selectivă.
 Având în vedere aceste observaţii, se poate analiza, în general, modul de
distribuţie a energiei radiante pe un corp oarecare (Fig. 7.2).
In acest sens se definesc următoarele mărimi:
Q0 [W] - fluxul de energie radiantă care întâlneşte un corp oarecare; -
nP o perpendiculară pe suprafaţa corpului în punctul (P);
Q [W] - fluxul de căldură absorbit de corp,
A

Q [W] - fluxul de căldură reflectat,

R
[W] - fluxul de căldură care trece prin corp.
Q
T

Conform principiului conservării energiei se poate scrie:

Q0 QA QR QT (7.1)
sau:
Q Q Q

A  R  T 1
Q Q Q (7.2)
0 0 0
Q Q
A
 - coeficientul de absorbție;
R
unde notăm: abs
Q  R - coeficientul de
 0
Q
0
QT
reflexie;  T - coeficientul (factorul) de transparenţă. Prin urmare rezultă următoarea
Q0
relație:
abs + R + T = 1 (7.3)

Se pot defini următoarele cazurile limită:

a) abs = 1, R = 0 – corpul absoarbe toate radiaţiile incidente. Un asemenea corp se
numeşte corp negru.
80 Transfer de căldură cu aplicații în microcanale
b) R = 1, abs = 0, T = 0 - corpul reflectă toate radiaţiile incidente. Un asemenea
corp se numeşte “corp alb”.
c) T = 1, abs = 0, R = 0 - întreaga energie trece prin corp fără a avea asupra acestuia
nici o influenţă. Un asemenea corp se numeşte corp lucios sau corp diaterm. În natură
nu există corpuri care să îndeplinească integral nici una din condiţiile de mai sus.

Qo nP
QR

 b perete

QA

Figura 7.2 Distribuţia energiei radiante într-un corp.

Valorile lui abs, R, T, depind de natura corpului, temperatura lui şi de lungimea de

undă a radiaţiilor termice incidente. Majoritatea corpurilor se comportă selectiv faţă de
radiaţiile termice, adică radiaţiile termice cu o anumită lungime de undă sunt absorbite total
sau parţial, iar pentru alte lungimi de unde corpul este transparent sau reflectant.
Astfel aerul pur şi uscat este transparent pentru radiaţiile termice, dar dacă
conţine suspensii solide, vapori de apă, CO 2, etc. absoarbe total sau parţial radiaţii cu o
anumită lungime de undă.
Dacă unghiul de incidenţă (Fig. 7.2) este egal cu cel de reflexie (  b ), suprafața
corpului se numește lucie. Suprafaţa mată reflectă radiaţia incidentă în toate direcţiile.
Puterea emisivă E, reprezintă fluxul de căldură radiat de unitatea de suprafaţă a
unui corp, în toate direcţiile şi pe toate lungimile de undă:
E d 2 (7.4)
Q [W / m ]
dS
Se defineşte intensitatea de radiaţie I [W/m3], fluxul de energie emis de
unitatea de suprafaţă pe o anumită lungime de undă:
I  dE W 
 (7.5)
d m3 

 7. Radiația termică 81

7.1 Legile fundamentale ale radiaţiei termice

Pentru a determina legăturile care există între energia emisă prin radiaţie,
temperatura corpului, lungimea de undă, etc. se ia în considerare acel corp care la o
anumită temperatură poate emite (sau / şi absoarbe) cea mai mare cantitate posibilă de
energie. Acest corp se numeşte corp negru şi are abs = 1.

7.1.1 Legea lui PLANCK

Această lege stabileşte dependenţa între intensitatea de radiaţie şi lungimea de undă

pentru corpul negru la diferite temperaturi:
I  f ( , T ) W 
  3 (7.6)
 m
care are forma:
I  C 1
N 5 C / T 1) (7.7)
 (e

unde:
c  3,37 1016 [Wm2] ; c2  14,38 [mK]
1
8103
T [K] – temperatura absolută a corpului.
În Fig. 7.3 este redată repartiţia intensităţii de radiaţie a corpului negru după
legea lui Planck, pentru diferite temperaturi absolute. Maximul curbelor se găseşte pe
curba punctată, maxim care se micşorează odată cu creşterea lungimii de undă.
Legea lui Planck a fost dedusă cu ajutorul statisticii cuantice.

7.1.2 Legea lui WIEN

Din Fig. 7.3 se constată că pentru orice temperatură T, există o lungime de

undă λmax, pentru care IλN are valoare maximă.
Legea lui Wien exprimă legătura dintre intensitatea de radiaţie IλN şi lungimea
de undă λmax sub forma:
max  2,89810 3 [mK] (7.8)
T
Această lege arată că maximul intensităţii de radiaţie se deplasează cu creştere
către lungimi de undă mai mici.
Fie în Fig. 7.3 o anumită izotermă şi o variaţie infinit mică dλ a lungimii de
unde, puterea emisă elementară pentru corpul negru este:
dE  I[W / m2] (7.9)
N N d 
82 Transfer de căldură cu aplicații în microcanale

Figura 7.3 Intensitatea de radiaţie a corpului negru. Legea lui Planck.

Puterea emisivă a corpului negru EN pe întregul interval de lungime de undă,

pe care poate emite corpul respectiv la temperatura T este:

I d  C d
E 
  


N  0
N 1 0
5

C / T
e
1 (7.10)
2

Notând: C2  y;   C2 , se obţine:

T Ty
dy  C2d şi d   1 2
(7.11)
 
T C T d
2
2
Puterea emisivă este:
y 0
 T 
4 3 4
y (7.12)
EN 
TC

C 4
1
 e y 1 dy  CN  100 
 

2 y 

Relaţia (7.12) reprezintă legea Ştefan – Boltzmann (determinată experimental

de către Ştefan şi demonstrată teoretic de Boltzmann).
Teoretic s-au găsit pentru CN valori cuprinse între (5,67 … 5,68) W / m2K4, dar
prin măsurători experimentale s-a stabilit CN = 5,77 W / m2K4.
Pentru corpurile care pot fi considerate cenuşii, puterea emisivă E este mai mică
decât puterea emisivă EN a corpului negru. Se defineşte coeficientul energetic de emisie
 7. Radiația termică 83
(cunoscut şi sub numele de factor de emisie sau grad de negreală) ε; ca raport între
puterea emisivă a corpului şi EN la aceeaşi temperatură T:
 E1
(7.13)
EN
Pentru corpurile cenuşii, legea lui Ştefan – Boltzmann (7.12) devine:
 T  4 W 
EE N  C N 
100   2  (7.14)
  m 
 W 
Notăm : CN C 2 4  - constanta de radiație a corpului cenușiu.
m K 
Coeficientul energetic de emisie ε se determină experimental şi sunt date în
tabele funcţie de natura corpului şi temperatura (sau intervale de temperaturi). Prin
natura corpului se înţelege materialul corpului şi caracterul suprafeţei, starea suprafeţei
(rugozitatea, culoarea, etc.).

7.1.3 Legea lui Kirchoff

Această lege stabileşte legătura între cantitatea de energie emisă de un corp, la o

anumită temperatură şi cantitatea de energie absorbită, adică legătura între coeficienţii
ε şi abs.
Se consideră două suprafeţe netransparente (T = 0, deci abs + R = 1), paralele,
(Fig. 7.4) de extindere infinită cu temperaturile T1 > T2, cu coeficienţii de absorbţie
abs1 şi abs2, iar coeficienţii de emisie ε1, ε2. Presupunem, pentru simplificarea relaţiilor
de calcul, că întreg ansamblul se găseşte într-o incintă adiabatică.
În absenţa suprafeţei 2 (abs2,ε2), puterea emisivă a primei suprafeţe, E1 este:
E C  T 1 
4

1 1 N
 

(7.15)
 100 
Puterea emisivă a suprafeţei 2 în absenţa suprafeţei 1 (abs1,ε1) este dată de
relaţia:
T 
4
E C
2 2 N

2 
(7.16)
100 
În prezenţa ambelor suprafeţe se produc reflexii multiple, astfel că fiecare
suprafaţă emite şi o radiaţie care reprezintă partea reflectată din radiaţia totală
provenită de la suprafaţa opusă.
Fie L [W / m2] radiaţia totală a unei suprafeţe denumită şi luminozitatea
suprafeţei.
Din L1 – luminozitatea suprafeţei 1 – o parte “L1abs2” este absorbită de suprafaţa
2, iar restul (1- abs2)L1 este reflectată de suprafaţa 2, care emite şi radiaţia E2.
Deci, pentru suprafaţa 1, luminozitatea totală L2 devine:
L2 = E2 + (1-abs2)L1 (7.17)
Judecând la fel pentru cealaltă suprafaţă, obţinem:
 84 Transfer de căldură cu aplicații în microcanale
L1 = E1 + (1-abs1)L2 (7.18)

E1 E2

bs1 . E2 bs2 . E1
(1-bs2 )E1

(1- )E 2
bs1

Figura 7.4 Schimbul de căldură între două suprafeţe paralele, netransparente.

Rezolvând sistemul format de ecuaţiile de mai sus, obţinem luminozitatea (radiaţia

totală) a suprafeţelor.
EE
1 abs1  E E
1 abs2 
L 

1 2 ; L 2 1 (7.19)
1
 abs1  abs 2  abs1  abs 2
2
 abs1  abs 2  abs1  abs 2
 
Densitatea fluxului de căldură q transmisă prin radiație de la suprafața cu
12
temperatură mai mare (T1) la suprafaţa cu temperatură (T2) mai mică, este:
E  E  (7.20)
q12  L1  L2  1 abs 2 2 abs1
   
abs1 abs 2 abs1 abs 2

Relaţia (7.20) reprezintă formula de bază pentru calculul schimbului de

căldură prin radiaţie.
După un timp oarecare cele două suprafeţe ajung la aceeaşi temperatură T1 =
T2 şi schimbul de căldură devine nul, q12 = 0, adică:
E E sa E  E  const.  E (7.21)
 u  1
 2

1 abs2 2 abs1
abs1 abs2 abs

E
Dacă  const. , pentru corpul negru E = EN şi abs = 1, se poate scrie:
 abs

E E N
 E 
abs (7.22)

 abs 1 EN
 7. Radiația termică 85
Comparând relaţia găsită cu relaţia de definire a gradului de negreală ε,
obţinem:
  E   (7.23)
abs
EN
Rezultă legea lui Kirchoff dată sub forma:
E  E  E  f T 
1 2
N (7.24)
 abs1  abs 2
şi ε = abs care arată că pentru un corp în echilibru termodinamic, coeficientul
de absorbţie este egal cu coeficientul energetic de emisie; capacitatea de radiaţie a unui
corp este cu atât mai mare, cu cât are o capacitate de absorbţie mai ridicată.

7.2 Schimbul de căldură prin radiaţie între două suprafeţe paralele

Dacă suprafeţele se pot considera de extindere infinită, schimbul de căldură are loc
după relaţia (7.20) care devine:
q  E  abs 2  E  abs1  2 E1   1E
2
1 2
(7.25)
12
 abs1  abs 2  abs1  abs 2  1  2   2
 
1
Puterea emisivă a corpurilor cenuşii se poate scrie:
 T 4
C  T 4
E C

1 1
1 

1 N

1 

(7.26)
100  100 
şi
 T 4 T 
4

E C
2 2
C
2 

2 N

2 

(7.27)
 100   100 
Înlocuind în relaţia (7.25) se obţine densitatea fluxului de căldură:
T   T 
4 4
C
12  N


1 
 
2  (7.28)
q
  
1 1  100 100 
 1  
1  2
C12  C N
Notăm : 1  1 1 - coeficientul de schimb de radiaţie între cele două
1  2
suprafeţe sau coeficient reciproc de radiaţie. C12  12CN unde ε12 este factorul de
emisie redus al sistemului:
  1 (7.29)
12
1 1
 1
 2
1
Astfel fluxul de căldură devine:
86 Transfer de căldură cu aplicații în microcanale
 T   T  4  W 
4


q12  12CN     1
   2 2
(7.30)
 100   100    m 
 

Dacă definim prin αr [W / m2K] – coeficientul de schimb de căldură prin radiaţie se

poate scrie densitatea fluxului de căldură similar cu densitatea schimbului de căldură prin
convenţie (formula lui Newton) sub forma:
q  r
T  T  (7.31)

12 1 2
Egalând relaţiile de mai sus rezultă:
 T 4 T 
4

1 
2    

  C  100  100   W 
 2  (7.32)
r

12 N
T T
m K 
1 2
Astfel se poate calcula densitatea fluxului de căldură când apare convecţia şi radiaţia
la suprafaţa unui corp.
q12  c r T1 T2  (7.33)

unde s-a notat prin c [W / m2K] – coeficientul de schimb de căldură prin

convecţie.

Bibliografie

[1] F. Incropera, D. DeWitt, T. Bergman, A. Lavine, Fundamentals of Heat Transfer,

John Wiley & Sons, 2007.
[2] W.M. Rohsenow, J.P. Hartnett,Y.I. Cho., Handbook of Heat Transfer, McGraw-
Hill, 1998.
[3] J.H. Lienhard IV, J.H. Lienhard V, A Heat Transfer Handbook, Phlogiston Press
Cambridge, Massachusetts, U.S.A.
[4] A. Bejan, A.D. Kraus, Heat Transfer Handbook, John Wiley & Sons, 2003.
[5] Laza I., Lelea D., Mihon L., Nagi M., Oprisa P.D., Stoian F., Ionel I., Jadaneant M.,
Bazele Termoenergeticii, Editura Orizonturi Universitare, 2008.