ACIDUL CLORHIDRIC Ș I IODHIDRIC

Fig.1. Acidul clorhidric[1] . Fig.2. Acidul iodhidric[2].

ACIDUL CLORHIDRIC

Acidul clorhidric este o soluție apoasă a hidrogenului clorurat sau a clorurii de hidrogen (HCl).
Soluția este un acid anorganic tare. Sărurile acidului clorhidric se numesc cloruri, dintre care cea mai
cunoscută este clorura de sodiu (NaCl) (sare de bucătărie).

ISTORIC

Nu există dovezi clare privind prepararea acidului clorhidric în Evul mediu, acesta fiind menționat în
lucrările datate în sec. XV sau XVI ale alchimiștilor ce încercau să găsească piatra filozofală, însă
aceste informații sunt încă dezbătute.[1][2] Unii autori susțin ideea că substanța a fost sintetizată
pentru prima dată de călugărul benedictin de naționalitate germană, Basilius Valentinus, în secolul al
XV-lea,[3] prin încălzirea sării de bucătărie cu acid sulfuric,[4] iar alții citează „Plichto”, o carte despre
tehnici de vopsit scrisă de venețianul Gioanventura Rossetti la sfârșitul secolului XVI, ca fiind prima
sursă în care se descrie modalitatea de preparare a acidului clorhidric.[5]

În secolul XX, procedeul Leblanc a fost înlocuit cu procedeul Solvay din care nu se mai obține acid
clorhidric ca produs secundar. Acesta a devenit un produs chimic important prin utilizarea sa largă,
astfel dezoltându-se alte metode de preparare, unele dintre acestea find folosite și în prezent. După
anul 2000, compusul se obține în timpul fabricării substanțelor organice la scală industrială.[7][8][9]
Acidul clorhidric este prezent în Convenția Națiunilor Unite împotriva traficului ilicit cu narcotice și
substanțe halucinante, fiind folosit la fabricarea de heroină, cocaină, metamfetamină.[10]
RASPANDIRE
Acidul clorhidric se găsește în emanațiile vulcanilor și inclus în rocile vulcanice. Funerolele cu
temperaturi cuprinse între 100 și 500 °C sunt acide, conținând dioxid de sulf, acid clorhidric și dioxid
de carbon. De exemplu, prin acțiunea apei asupra clorurii de fier trivalent se depune hematită și se
degajă HCl, conform reacției:
2FeCl3 + 3 H2O = Fe2O3 + 6 HCl
Mai poate fi întâlnit sub formă liberă în sucul gastric (concentrație 0,1 - 0,5 %)
din stomacul vertebratelor, împreună cu pepsină și alți fosfați acizi,[11] fiind produs în
portiunea fornixului și a corpului gastric. Are rol în acidifierea mediului gastric până la o valoare
de 1-2 a pH-ului, eliminănd cea mai mare parte a microbilor ingerați. De asemenea, el facilitează
digestia proteinelor, cu precădere a celei implicate în digestie, pepsina. Valoarea mică a pH-ului
favorizează activarea pepsinogenului, precursorul pepsinei. După ieșirea din stomac, acidul este
neutralizat de către duoden și bicarbonat de sodiu.[12][13]
Mucusul gastric, secretat de celulele mucipare gastrice, are rol în apărarea celulelor mucoasei
gastrice de acțiunea acidului clorhidric, ca și bicarbonatul de sodiu. Dacă acest mecanism de
protecție cedează, pot apărea boli ca ulcer sau arsuri stomacale (pirozis). Medicamentele din
clasa antiacidelor, inhibitoare ale secretiei gastrice, inhibitorii pompei de protoni sau substanțele
prokinetice au rol în neutralizarea acidului.[13][14] Sub formă de săruri e în cantități mari în
zăcămintele de sare și în apa mărilor și oceanelor.[11]
OBTINERE

Acidul clorhidric este obținut ca soluții de 38 % HCl. Sunt posibile și concentrații mai mari (peste
40%), dar rata de evaporare este foarte ridicată, fiind necesare măsuri suplimentare de precauție
cum ar fi creșterea presiunii și a temperaturii pentru a putea fi depozitat sau manipulat. Cantitatea
principală produsă la nivel industrial este de 30%-40%, fiind optimizată pentru ușurința transportului
și pentru a limita degajarea vaporilor de HCl. Soluțiile utilizate în scop casnic (în special la curățenie)
în Statele Unite au o concentrație cuprinsă între 10% și 12%, menționându-se necesitatea diluării
înainte de folosire. Aceleași valori sunt valabile și în Regatul Unit.[7]
Cei mai importanți producători la nivel mondial sunt Dow Chemical cu 2 milioane de tone
anual, FMC Corporation, Georgia Gulf Corporation, Tosoh Corporation, Akzo
Nobel și Tessenderlo cu valori cuprinse între 0,5 și 1,5 tone pe an. Cantitățile obținute la nivel
mondial de acid clorhidric sunt estimate la 20 Mt/an, dintre care 3 Mt se obțin prin sinteză directă, iar
restul este produs secundar din alte sinteze. Cea mai mare cantitate de HCl este consumată de
producător, iar piața deschisă este estimată la 5 Mt/an.[7]
UTILIZARE

Acidul este folosit pe scară largă în industria chimică, ca acid anorganic.

Acidul clorhidric este folosit în minerit în procesul de prelucrare, flotare a minereurilor, sau în
tehnologia fosfaților.
De asemenea este utilizat la purificarea petrolului și gazului natural, ca și în metalurgie, și la
cositorit.
In laborator acidul este un reactiv folosit frecvent la analize chimice la prepararea probelor, ca și în
procedeele de titrare a unor baze/alcalii și ca agent de acidulare.
Acidul clorhidric azeotrop de concentrație 20% poate fi utilizat ca etalon primar în cadrul analizei
cantitative, deși concentrația sa depinde de presiunea atmosferică din timpul preparării.[15]
PROPRIETATI FIZICE
Din informațiile furnizate de spectroscopia în IR și Raman și din valoarea momentului electric s-a
stabilit că în molecula acidului clorhidric, cei doi atomi sunt legați covalent.
Densitatea soluției apoase este mai mare decât a apei.[16]

Acidul clorhidric este un gaz incolor, cu miros puternic, iritant. Densitatea sa relativă este de 1,12601
și greutatea unui litru de 1,6394 g. Gazul fumegă la aer cu formare de picături hidratate de HCl.
Răcit la 10 °C și la o presiune de 40 atm se condensează sub forma unui lichid incolor. [20]
Punctul de fierbere este de -83,1 °C la presiune de 1 atm., iar cel de topire este de -112 °C.
În stare solidă se prezintă ca o masă albă cristalină[21]. Cristalizează într-o rețea cubică moleculară.
Temperatura și presiunea critică au valorile 51,25 °C și, respectiv, 81,6 atm. În stare lichidă nu
conduce curentul electric și nu reacționează cu metalele, carbonații, oxizii, sulfurile[22].
Este solubil în benzen[23].
Formează un amestec azeotrop cu apa ce conține 20,24% HCl și distilă la 110 °C.[24]
Dizolvarea PCl3 și PCl5 și a unor substanțe organice (eter, cetonă, acid, nitril, amină, etc.) conduc la
creșterea conductibilității. În cazul dizolvării unor cloruri metalice în HCl s-a pus în evidență formarea
unor ioni complecși (de ex. [AgCl4]3-).[25]
PROPRIETATI CHIMICE

Hidrogenul clorurat este un acid monoprotic, adică poate disocia o singură dată în apă prin cedarea
unui proton. În soluția apoasă de acid clorhidric, ionul H+ reacționează cu apa pentru a forma
ionul hidroniu, H3O+:[26][27]
HCl + H2O → H3O+ + Cl−
Un volum de apă dizolvă cca 450 volume de HCl gazos, reacția fiind exotermă (ΔH= -17,4
kcal/mol).
Celălalt ion care se formează este anionul clorură, Cl−. Acidul clorhidric poate fi folosit pentru a
prepara sărurile sale numite „cloruri” (de exemplu, clorura de sodiu). Este un acid puternic,
disociind complet în apă.[26][27]
Acizii monoprotici prezintă o singură constantă de disociere, Ka, ce indică gradul de disociere în
apă. Pentru un acid tare cum este acidul clorhidric, valoarea acesteia este mare, existând
încercări teoretice de a-i determina valoarea exactă. Când se adaugă cloruri (de exemplu: NaCl)
în soluții apoase de acid clorhidric, acestea nu au practic niciun efect asupra pH-ului, deci
clorura este o bază conjugată slabă și acidul clorhidric este complet disociat în apă. Astfel,
soluțiile apoase de tărie medie de HCl au molaritatea egală cu cea a protonului.[26][27]
Căldura de formare din elemente e de 92 kJ/mol[28]
 Dintre acizii minerali comuni, acidul clorhidric este acidul monoprotic care participă cel mai puțin
la reacțiile redox. Este unul dintre cei mai ușor manevrabili acizi tari, deoarece conține ionul
Cl- care nu este toxic. Soluțiile de tărie medie sunt destul de stabile la păstrare, menținându-și
proprietățile timp îndelungat.

REACTII CHIMICE

Acidul clorhidric atacă metalele( formând cloruri și apă), cu excepția metalelor nobile
ca aurul, tantalul (germaniul), cuprul, argintului și mercurul (numai în absența oxigenului).[29][30]
Acidul poate fi folosit la curățirea metalelor (ruginei) prin îndepărtarea (oxizilor) de ex. de
pe cupru:[30][31]
În stare gazoasă, acidul disociază în elemente, la valori înalte ale temperaturii. De exemplu,
gradul de disociere la 300 °C și 1 atm este de 3·10−7%, iar la 1000 °C este de 0,014%.
Dizolvat în benzen fără urme de apă nu reacționează cu metale cum ar fi zincul[32]
În soluții concentrate, el dizolvă unele metale cu formare de cloruri metalice
și hidrogen gazos, reacționând și cu anumiți compuși bazici cum ar fi CaCO3 sau CuO,
formând cloruri dizolvate ce pot fi ulterior analizate.[26][27]
Prin combinare cu trioxid de sulf produce acid clorosulfonic.
Un amestec al acidului clorhidric și acid azotic, numit apă regală atacă aurul:[30]

ACIDUL IODHIDRIC
Acidul iodhidric este un gaz cu molecula diatomică. În soluție apoasă este un acid foarte puternic
cu formula chimică HI. Sărurile acidului iodhidric se numesc ioduri și au forma generală: XNIn.

PREPARARE

Acidul iodhidric se poate prepara prin reacția între acidul sulfuric și iodura de potasiu sau de sodiu:

2KI + H2SO4 → K2SO4 + 2HI

Deoarece în timpul reacției se pune însă în libertate și o mare cantitate de iod (prin oxidarea acidului
iodhidric de către acidul sulfuric) pentru obținerea acidului iodhidric pur se preferă hidroliza
pentaiodurii de fosfor. Aceasta rezultă ca produs intermediar prin acțiunea iodului asupra fosforului
roșu, în prezența apei:

2P + 5I2 → 2PI5

Pentaiodura de fosfor reacționează imediat cu apa, formând acid iodhidric și acid fosforic:

2PI5 + 8H2O → 10HI + 2H3PO4

Acidul iodhidric poate fi obținut și din componente prin sinteză, în prezența platinei. Randamentul
acestei reacții nu este însă satisfăcător, deoarece acidul iodhidric format se descompune parțial. 

PROPRIETATI
Acidul iodhidric este un gaz incolor, cu miros care amintește mirosul acizilor bromhidric și clorhidric.
El fumegă în aer. În apă se dizolvă foarte bine (1 vol. Apă dizolvă 425 vol. Acid iodhidric, la 10°C);
soluția apoasă are o reacție puternic acidă. 
 

Acidul iodhidric gazos în soluție este stabil la temperatura obișnuită; prin încălzire însă începe să se
descompună. Când este amestecat cu brom sau clor se formează acid clorhidric sau acid bromhidric
și iodul este pus în libertate. 
 

În soluție este oxidat de oxidanți puternici până la iod. Astfel, dacă se adaugă bioxid de mangan într-
o soluție de acid iodhidric, pe pereții vasului se depune iod sub formă de cristale. Aceeași acțiune o
are oxigenul atmosferic, însă în măsură mai slabă:

4HI + O2 → 2H2O + 2I2

Din cauza ușurinței cu care cedează electroni, acidul iodhidric este un reducător puternic:

2I- → I2 + 2e-

Acidul iodhidric reacționează cu unele metale, de exemplu cu zincul și magneziul; se formează

iodura respectivă și hidrogenul este pus în libertate. În același mod reacționează cu unii oxizi și
hidroxizi, cu formare de iodură și apă. 

WEBGRAFIE
1. https://ro.weblogographic.com/difference-between-hydrochloric-acid
2. https://ro.wikipedia.org/wiki/Acid_iodhidric
3. https://ro.wikipedia.org/wiki/Acid_clorhidric