Proiect la chimie:

Sărurile.

Elaborat de:Tărăcilă Valeria,Perciun Ana,Găină Nicoleta.

 Obiectivele:
1.Ce sunt sărurile?
2.Formula generală.
3.Proprietățile fizice/chimice.
4.Obținerea.
5.Utilizarea.
6.Dezavantaje.
7.Concluzie.
 Săruri.
Sărurile sunt combinații cu structură ionică, în
general, formate prin neutralizarea unui acid cu
o bază. Se mai pot obține în urma reacțiilor dintre
un acid și o altă sare, dintre metale (sau oxizii lor)
și acizi, sau prin combinarea directă a elementelor.
Sărurile sunt electroliți tari, în soluții apoase fiind,
în general, disociate în ioni.
Formula generală:

NaCl
 Proprietățile fizice:
Cloratul de sodiu este un clorat, un compus anorganic cu formula NaClO3, fiind sarea
de sodiu a acidului cloric. În forma sa pură, este o substanță cristalină albă,
higroscopică, ușor solubilă în apă. Este o substanță solidă, ionică, cristalină
(structură cubică cu fețe centrate); punctul de fierbere este 1413°C iar punctul de
topire 801°C. Este solubilă în apă - 359 g/l la 20°C și 391 la 100°C . Sarea este
higroscopică. Densitatea sării este 2,165 g/cm3 (toate datele se referă la sarea
pură). Duritatea sa este de 2,5 pe scara Mohs, adică între gips și calcit. Rezistența la
compresiune variază în funcție de încărcarea probei, formă, structură cristalină,
stratificații etc. Din probele executate se constată[necesită citare]: Limita de
elasticitate (sarcina, în kgf/cm2, până la care sarea se comportă ca un material
elastic) este de 15–25 kgf/cm2. Limita deformațiilor plastice de la 25 la 100 kg/cm2:
sarea se comportă ca un material plastic, dar deformațiile sunt foarte mici. Această
zonă se numește regim al deformațiilor plastice mici. Limitele deformațiilor plastice
mari cuprinse între 100kgf/cm2 și ruperea probei. Rezistențe mecanice, tracțiunea,
forfecarea și încărcarea arată valori foarte variate pentru calitatea sării. Astfel,
pentru rezistența la tracțiune, valoarea medie este de 18 kgf/cm2 — cu 9,4 pentru
sarea albă, 16,2 pentru cea vărgată și 28,5 pentru cea vânătă.
 Obținerea:
La nivel industrial, cloratul de sodiu este obținut prin electroliza
unei soluții de clorură de sodiu la temperatură:[2] {\displaystyle
{\ce {{NaCl}+ {3 H2O}-> {NaClO3}+ {3 H2}}}}{\displaystyle {\ce
{{NaCl}+ {3 H2O}-> {NaClO3}+ {3 H2}}}} Această reacție are loc la
o temperatură de aproximativ 70 grade Celsius, iar pH-ul trebuie
să fie scăzut. În alte condiții de temperatură sau de pH, o altă
reacție are loc: {\displaystyle {\ce {{2 NaCl}+ {H2O}-> {NaClO}+
{NaCl}+ {H2}}}}{\displaystyle {\ce {{2 NaCl}+ {H2O}-> {NaClO}+
{NaCl}+ {H2}}}}.Clorura de sodiu se obține prin reacția dintre
acidul clorhidric și hidroxidul de sodiu. {\displaystyle HCl\,
+\,NaOH\,\rightarrow \,NaCl\,+\,H_{2}O}{\displaystyle HCl\,
+\,NaOH\,\rightarrow \,NaCl\,+\,H_{2}O}.
 Utilizarea:
Solutiile de clorura de sodiu se folosesc deseori ca
mediu de perfuzie precum si la prepararea sau
diluarea altor medicamente. Se administreaza cu
prudenta in caz de insuficienta cardiaca sau renala
grava, edem pulmonar acut, preeclampsie. Solutia
trebuie administrata cu prudenta la varstnici sau la
copii mici. Câteva sute de milioane de tone sunt
produse anual, în majoritate pentru folosirea
compusului în procesul de înălbire a hârtiei.
Formula generală:

CuSO4
 Proprietătile chimice:
Când este supus unei umidități a aerului sub 30 ° C, devine compusul
pentahidrat CuSO4•5H2SAU. Soluțiile sale apoase sunt albastre datorită
formării ionului hexaacuocopper (II) [Cu (H2SAU)6]2+ care produce acea
colorare. În acest ion, două dintre moleculele de apă sunt mai departe de
atomul de metal decât celelalte patru.Acest lucru se datorează așa-
numitului efect Jahn-Teller, care prezice că aceste tipuri de sisteme vor
experimenta distorsiunea cauzată de faptul că Cu2+ Are o structură
electronică care se termină în d9, adică un orbital incomplet (ar fi complet
dacă ar fi d10). Dacă amoniac (NH3) la aceste soluții se formează
complexe în care NH3 deplasează succesiv moleculele de apă. Ele sunt
formate de exemplu din [Cu (NH3) (H2SAU)5]2+ până la [Cu
(NH3)4(H2SAU)2]2+. Când CuSO4 Se încălzește până când descompunerea
emite gaze toxice și se transformă în oxid cupric CuO.
 Obținerea:
Sulfatul de cupru anhidru poate fi obținut prin deshidratarea totală a
compusului pentahidrat, care se realizează prin încălzirea acestuia până
când moleculele de apă se evaporă. CURS4•5H2O + căldură → CuSO4 + 5
H2Sau ↑ Compusul pentahidrat este albastru, deci atunci când apa de
cristalizare se pierde, se obține CuSO4 alb anhidru. Sulfatul de cupru (II) se
obține în urma reacției oxidului de cupru= sau a cuprului cu acidul sulfuric.
Iată ecuația reacției chimice:
CuO+S⇒CuSO
Cu+2S ⇒CuS+ S+ 2O
În industrie se obține prin tratarea cuprului cu acid sulfuric diluat în
prezență de aer. E o metodă mai avantajoasă pentru că se face economie
de acid sulfuric.
 Utilizarea.
Piatra vânătă este folosită:
1.La fabricarea de zeamă bordeleză împreună
cu hidroxidul de calciu (varul stins);
2.Ca reactiv în chimia anorganică;
3.Ca mijloc de identificare pentru apă (cel anhidru);
4.Ca obținerea altor săruri de cupru.
Formula generală:

CaCO3
 Proprietățile fizice:
Carbonatul de calciu este sarea calciului cu acidul carbonic, fiind o
substanță solidă de culoare albă. El este răspândit în natură sub formă
de minerale: calcit, aragonit, vaterit și în organisme în oase, dinți,
cochilii, corali și crusta crustaceilor. În roci se află sub formă
de calcar unde este aproape în stare pură și varianta dolomitelor, care
sunt un amestec de calciu și magneziu. Carbonatul de calciu este
aproape insolubil în apă, iar sub acțiunea intemperiilor și ploilor acide
se formează hidratul de calciu, Ca(HCO3)2 care e ușor solubil în apă;
solubilitatea este accelerată de acidul gazelor atmosferice în apa
ploilor, dar mai ales apa peșterilor. Prin calcinare la temperaturi de
850 - 1000oC se descompune în oxid de calciu și dioxid de carbon.
 Proprietătile chimice:
Ca și restul carbonaților, carbonatul de calciu reacționează foarte
ușor cu acizii, cu formarea rapidă de dioxid de carbon. Această
reacție este și specifică pentru anionul carbonat, fiind cel care
reacționează astfel cel mai ușor. De exemplu, la tratarea
calcarului cu acid clorhidric sau acid sulfuric (chiar și diluat), se
observă formarea unei efervescențe datorată obținerii de dioxid
de carbon gazos, ca urmare a descompunerii rapide a acidului
carbonic instabil:
CaC +2HCl ⇒ CaC +C
CaC ⇒CaO + C
2K + CaC ⇒ C + Ca
CaC + BaC ⇒CaC +BaC
 Obținerea:
Cea mai mare majoritate a carbonatului de calciu este obținut la
nivel industrial prin extracția directă din cariere. Cu toate că scoarța
conține mai mult de 5 % roci calcaroase (carbonat de calciu) numai o
mică parte din această cantitate corespunde exploatării având
calitățile necesare căutate de geologi ca și parametrii de culoare,
puritate, omogenitate.O altă metodă presupune folosirea oxidului de
calciu, la care se adaugă apă. În urma reacției se obține hidroxid de
calciu, care reacționează ulterior prin barbotare cu dioxid de
carbon, când se precipită carbonatul de calciu:
Ca(OH + C ⇒ CaC + O
CaO + C ⇒ CaC
Ca(OH + C ⇒ CaC + 2O
 Utilizarea:
Carbonatul de calciu se întâlnește și în compoziția unor
medicamente, în special în suplimentele alimentare care sunt surse
de calciu, comprimate masticabile ca și antiacid gastric parțial
sistemic. Antiacizii gastrici au acțiune neutralizantă a acidului
gastric (HCl) în hiperaciditate, pirozis, reflux gastroesofagian,
indigestie, epigastralgii, balonare. Mai rar, poate fi folosit în
tratamentul hiperfosfatemiei, având o acțiune chelatoare pentru
ionul fosfat. Mai poate fi folosit și ca excipient pentru
diferite produse farmaceutice (în special tablete).El este utilizat în
piscine pentru menținerea alcalinității apei. Ajută la neutralizarea
efectelor ploilor acide dăunătoare într-un ecosistem de apă.
 Dezavantajele.
Efectele secundare ale suplimentelor de calciu implică de obicei simptome
gastro-intestinale, cum ar fi balonarea și constipația. Administrarea excesivă de
calciu poate crește riscul de formare a pietrelor de rinichi și de dezvoltare a
cancerului de prostată. De asemenea, poate afecta absorbția altor minerale
importante. Persoanele care iau anumite medicamente, cum ar fi agenții de
presiune sanguină și medicamentele care afectează mineralizarea osoasă și
metabolismul, ar trebui să solicite sfatul medicului lor înainte de a lua
suplimente de calciu.
 Concluzie.
Importanța mare pe care o are sarea în viața de zi cu zi
este un lucru pe care îl descoperim chiar din copilărie.
 Este însă bine de știut că rolul benefic al sării în viața
noastră nu se limitează la prepararea mâncărurilor
gustoase, iar sarea de masă este doar unul din tipurile
de sare care pot fi utilizate într-o gospodărie.