CUPRINS

Pag.

Introducere............................................................................................................................................................3

I. Formele de organizare a economiei.................................................................................................................4

II. Evoluția formelor de organizare a economiei...............................................................................................8

Concluzii și recomandări....................................................................................................................................14

Bibliografie..........................................................................................................................................................15
 INTRODUCERE

Actualitatea şi importanţa temei abordate. Constituirea formelor de organizare a economiei în țările lumii a
produs schimbări esențiale în economie și societate.Satisfacerea nevoilor umane s-a realizat, de-a lungul
timpului, pe două căi distincte: fie din producția proprie prin autoconsum, fie prin intermediul schimbului,
cedând bunurile proprii în favoarea altor bunuri obținute de alți producători. Caracterul persistent al acesteia este
resimțit în toate țările lumii la toate nivelurile de funcționare a economiei. De aceea, este important de cercetat
profilul acesteia prin prisma economiei naționale.
Gradul de studiere a temei. Cercetările privind formele de organizare a economiei au fost abordate în diverse
studii, atât la nivel naţional, cât şi internaţional. Conceptualizarea ştiinţifico-teoretică cu privire la organizarea
economiei s-a realizat în lucrările lui, Michel Albert, John K.Galbraith, Dogan, Matei, Pelassy, Dominique, ș.a.
Scopul cercetării constă în aprecierea formelor de organizare a economiei.
În conformitate cu scopul propus sunt formulate următoarele sarcini: studierea și analiza abordărilor teoretice
privind organizarea a economiei; conturarea importanței a temei abordate, etc.
Obiectul de studiu îl reprezintă fenomenul de formare a formelor de organizare a economiei cercetat sub aspect
teoretico -metodologic și practic.
Referatul a fost elaborat utilizând următoarele metode de cercetare ştiinţifică: metoda observaţiei, analiza
logică şi sinteza, analogia şi comparaţia, gruparea, selectarea.
Cuvintele cheie: formele de organizare a economiei, economia naturală, economia de schimb, economia mixtă,
evoluția formelor de organizare a economiei, etc.

3
 I. FORMELE DE ORGANIZARE A ECONOMIEI

Satisfacerea nevoilor umane s-a realizat, de-a lungul timpului, pe trei căi distincte:

- fie din producția proprie prin autoconsum,
-  prin intermediul schimbului, cedând bunurile proprii în favoarea altor bunuri obținute de alți producători.
- fie îmbinarea ambelor nevoi fiind mixtă, autoconsum și schimbul.
Autoconsumul desemnează procesul de utilizare a propriilor rezultate pentru satisfacerea nevoilor.
Schimbul reprezintă înstrăinarea rezultatelor propriei activități, primind în contraprestație alte bunuri necesare,
inclusiv moneda.
Cea mixtă desemnează o îmbinare rațională a elementelor economiei de piață cu elementele economiei
planificate și de dirijare de stat.

1.1 Economia naturală reprezintă acea formă de organizare și desfășurare a activității în care nevoile de
consum sunt satisfăcute din rezultatele proprii activități, deci fără a se apela la schimb.
În condițiile acestei forme de producție socială, fiecare gospodărie individuală execută toate activitățile de
muncă: de la obținerea diferitelor materii prime până la pregătirea lor în forma finită.
În economia naturală producția coincide cu consumul.
Această formă a proprietății sociale a predominat în societatea primitivă, preponderent în sclavagism și
feudalism, când fiecare gospodărie producea produse pentru a-și satisface necesitățile. A dominat în condițiile
unui nivel scăzut de dezvoltare economică.
La baza ci stă un număr limitate de cerințe, preponderent biologice (hrana, domiciliu, îmbrăcăminte).

Trăsăturile de bază a economiei naturale sunt:

- pământul reprezintă principalul factor de producție, deci agricultura, meșteșugăritul casei stă la baza economiei
naturale;
- în economia naturală producătorul are mijloacele de producție necesare pentru producerea bunurile, cu toate că
ele sunt arhaice;
- produsul creat trebuie să satisfacă cerințele producătorului și consumul din interiorul gospodăriei;
- în economia naturală relațiile de producție se manifestă ca relații dintre oameni, dar nu ea relații ce ar reieși din
produsul muncii lor;
- economia naturală e întemeiată pe tehnica de rutină, ceea ce face să predomine munca fizică;
- munca în economia naturală are un caracter social, cuprins în limitele înguste ale unităților de producție; forța
de muncă este lipsită de mobilitate, deoarece juridic depinde de o anumită unitate de producție;
- răspunsurile la întrebările Ce, Cum, Pentru ce? În economia naturală sunt determinate de tradiții transmise din
generații și determina comportamentul producătorului;
-în economia naturală persista diviziunea simplă a muncii ;
- eficiența economică este foarte redusă;
- prezența economiei descentralizate.
4
În multe din țările cu economiile slab dezvoltate și astăzi, în mare măsură, economia națională are un caracter de
economie naturală.
Odată cu măsura dezvoltării diviziunii sociale a muncii, economia naturală a fost delimitată e economia de
producere a mărfii, astfel premisele economiei de schimb sunt:
- dezvoltarea diviziunii sociale a muncii, s-a dezvoltat odată cu apariția specializării agenților economici;
- libertatea economică a producătorilor, bazată pe proprietatea privată;
- apariția monedei ca un instrument de intermediere a schimburilor economice;

1.2 Economia de schimb determină acea formă de organizare și desfășurare a activității economice în care
agenții economici produc bunuri cu scopul vânzării, obținând în schimbul lor alte bunuri necesare pentru
satisfacerea necesităților. Economia de schimb reprezintă o formă universală de organizare și de funcționare a
activității economice în lumea contemporană.
Trăsăturile economiei de schimb:
- Apariția specializării agenților economici (odată cu diviziunea socială a muncii). Spre deosebire de
producătorul universal, caracteristic economiei naturale, economia de schimb are la bază diviziunea socială a
muncii care la general specializarea agenților economici. Specializarea unui agent economic într-un anumit
domeniu este determinată de: tradiția, obiceiul, întâmplarea, experiența, însă la baza specializării stă totuși
interesul economic sau avantajul obținut dintr-o activitate comparativ cu altă activitate (avantajul comparativ),
ceea ce la rândul său înseamnă că oricărui agent economic este pusă în fața unor alternative sau alegeri, ceea ce
la rândul său și determină principiul avantajului comparativ. Autonomia și independența agenților economici,
ceea ce la rândul său înseamnă cu agenții economici sunt abilitați cu dreptul de decizie. Astfel economia este
determinată de interesul agentului economic care la rândul său reiese din forma de proprietate, deci și a
modalităților diferite de utilizare a rezultatelor economice.
- Activitatea economică în economia de schimb se realizează prin intermediul pieței, reiese că piața este
principalul aducător de bunuri. Astfel procesul separat în timp și spațiu, deci separarea producției de consum a
producătorului de consumător creează și o dependentă a fiecăruia dintre aceștia, între producție și consum. Deci
între producător și consumător ca relație intermediară se determinată de piață, ceea ce demonstrează că nici un
agent economic nu poate fi izolat de piața, de aceea și reprezintă mecanismul, instituția care determină legăturile
între producător și consumător. În prezent, majoritatea schimbărilor se realizează prin intermediul monedei,
economia de schimb reprezintă o economie monetară.
- Monetizarea economiei. De-a lungul timpului banii au îndeplinit următoarele funcții: funcția de mijloc de
schimb, deci banul inversat, funcția ca mijloc de plată , funcția ca mijloc de măsură, funcția ca mijloc de
acumulare.
- Tranzacțiile între agenții economici. În cadrul economiei de schimb între agenții economici în cadrul economiei
de schimb între subiecții economici sunt determinate permanente fluxuri sau tranzacții fie de bunuri și inclusiv
de monedă. Astfel cunoaștem: tranzacții unilaterale și tranzacții bilaterale. Unilaterale se mai numesc de transfer
și reprezintă univoce de bunuri, de exemplu: donații, subvenții, impozite, taxe, fără despăgubiri. Tranzacțiile
bilaterale reprezintă mișcări reciproc de bunuri între doi agenți economici.
- Marfa în economia de schimb are dublul său caracter: utilitate și schimb. Aceasta demonstrează că bunurile în
economia de schimb reprezintă marfa. 5
- Economia de schimb contemporană, așa cum funcționează în fiecare sistem economic sau țară, se prezintă ca
un sistem economic mixt.

Economia mixtă. Trebuie de menționat că în prezent nu există sisteme economice pure, în care ar funcționa
numai o singură formă de gospodărie. După cum s-a demonstrat, economia contemporană reprezintă o economie
mixtă care determină atât elemente ale economiei naturale, a producției de mărfuri, cât și a economiei
administrative de comandă. Deci în economia mixtă are loc îmbinare rațională a elementelor economiei de piață
cu elementele economiei planificate și de dirijare de stat.
Economia mixtă domină în lumea contemporană. Astfel ea reprezintă/ constituie 95-98% din activitățile
economie ale lumii.
Elementul principal în economia mixtă rămâne a fi piața. Însă piața nu trebuie confundată cu haosul,
deoarece ea prezintă un mecanism de coordonate inconștientă, dar foarte foarte eficientă, al agenților economici,
al întreprinderilor prin intermediul prețurilor și a pieții.
Amestecul statului în procesele economice poate fi justificat numai în cazul când mecanismul pieții determină
erori sau la determinarea orientărilor generale macro-economice, la care structurile economice nu pot determina
tendințele generale de dezvoltare economică.
În Constituția Republicii Moldova, T4 art.26: “Economia RM este o economie de piață... baza pe proprietate
privată și proprietate publică, antrenata într-o concurență.”
Trăsăturile sistemului economiei mixte:
- stabilirea de către stat a priorităților principale în dezvoltare;
- asigurarea de către stat a stabilității sociale;
- varietatea formelor de proprietate;
- interacțiunea dintre proprietatea de stat și cea privată;
- dezvoltarea infrastructurii de piață.
Astfel, sistemul economiei de piață liberă, are următoarele trăsături:
- libera inițiativă a agenților economici în toate deciziile;
- neamestecul statului în acțiunile economice;
- economie descentralizată;
- economia întreprinderii, deci a maximizării profitului și a minimizării cheltuielilor;
- economia consumatorului:consumatorii determină cantitatea de bunuri și servicii necesare societății;
- economia calculului în monedă;
- economia echilibrului general, asigurată printr-o concurență liberă;
- corelația autonomă a producției și consumului pe baza deciziilor agenților economici, conform; determinării
cererii, ofertei a mecanismului prețului;
- statul protejează doar piața și instituțiile lui: prin legislația în vigoare.
Sistemul economiei de comandă centralizat determină următoarele caracteristici:
- principalul element este proprietatea publică, deci interesele sociale, rolul decisiv e al statului;
- planificarea centralizată autoritară;
- economia are aspect centralizat: pământul colectivizat, capitalul naționalizat;
- economia unipolară anume statul determină ce, cum și pentru cine de produs; 6
- concurența suprimată;
- interesul personal în afara raționamentelor activității economice, deci interes personal nu există, există doar
interes social.

În activitatea economică reală, contemporană, niciunul dintre modelele teoretice nu funcționează în forma sa
pură. Ele se întrepătrund în proporții diferite, determinând elemente și mecanisme atât ale sistemului de piață
liber, cât și cele dirigiste.

7
 II. EVOLUȚIA FORMELOR DE ORGANIZARE A ECONOMIEI

În timp istoric, organizarea și desfășurarea activității economice a cunoscut forme și modalități diferite.
Indiferent de perioada istorică și forma de economie, bunurile produse sunt destinate consumului oamenilor. Ca
urmare, bunurile trec de la producător la consumător.
În funcție de modul în care are loc această trecere, omenirea a cunoscut două sisteme economice: economia
naturală și economia de schimb.
1. Economia naturală este acea formă de economie în care bunurile obținute sunt consumate de producătorii
însăși împreună cu familiile lor. Această formă de economie se definește prin autoconsum și nivel scăzut de
dezvoltare a uneltelor de muncă, fiind denumită și economie închisă.
În lucrarea „Al Treilea Val”, reputatul futurolog american Alvin Toffler evidențiază trăsăturile economiei
naturale, după cum urmează:
-pământul este principalul factor de producție;
-baza existenței oamenilor o reprezintă culesul, vânătoarea, cultivarea pământului;
-diviziunea naturală a muncii: pe vârste, sex;
-economie descentralizată; fiecare comunitate umană produce toate bunurile pe care le consumă.
Treptat, ca urmare a apariției diviziunii sociale a muncii (specializarea producătorilor) și a autonomiei
producătorilor pe baza proprietății private, economia naturală se transformă în economie de schimb.
2. Economia de schimb reprezintă forma universală de organizare și funcționare a activității economice în care
agenții economici produc bunuri destinate vânzării-cumpărării pe piață, obținând în schimbul lor alte bunuri
necesare satisfacerii nevoilor.
Analiza conceptului economie de schimb presupune în mod necesar cunoașterea elementelor ce definesc acest
concept după cum urmează:
-diviziunea sociala a muncii determină existența unor agenți economici specializați pe ocupații sau profesii, pe
ramuri, în profil teritorial și național;
-autonomia, independența agenților economici presupune ca aceștia sunt abilități cu drept de decizie asupra
întrebărilor: ce, cât, cum și pentru cine să producă;
-piața liberă reprezintă centrul vital al întregii activități economice care funcționează prin interacțiunea
mecanismelor pieții: cererea și oferta, concurenta și prețul;
-bunurile dobândesc caracter marfar datorită vânzării-cumpărării acestora pe piață;
-fluxurile economice, implicit modul de funcționare a activității economice sunt evaluate și influențate de
monedă. Astfel, cea mai mare parte a schimburilor se efectuează prin mijlocirea monedei, iar toate tranzacțiile
economice sunt influențate, mai mult sau mai puțin, de existența banilor.
În aceste condiții are loc monetizarea economiei.
3. Economia de piață
Contrar opiniilor unor economiști occidentali, economia de piață nu este o formă distinctă de economie. Ea este
de fapt economie de schimb evoluată, mult mai complexă și cuprinzătoare, definindu-se astfel ca sistem
economico-social, adică sistemul economic capitalist. 8
Făcând abstracție de abordările ideologice, conceptul de capitalism desemnează un sistem economic modern și
performant sub aspectul eficientei economice , caracterizat prin:
-proprietatea privată asupra mijloacelor de producție;
-generalizarea producției de mărfuri și reglementarea acesteia de către mecanismele pieței;

organizarea rațională a activității economice în vederea obținerii unui profit cât mai mare, din care o parte, de
regulă, este destinat reinvestirii;
Dintr-o asemenea perspectivă, un interes teoretic aparte îl prezenta considerațiile economistului francez Michel
Albert cu privire la capitalism. „Funcția istorică cu totul inedită a capitalismului a fost timp de aproximativ 300
de ani, aceea de a determina atenuarea penuriei, a foamei și a tiraniei torturilor sacrificiale. Această revoluție a
început în țările de tradiție ideo-creștină, întemeindu-se, pretutindeni, pe același sistem instituțional cu baza
trinitară: capitalismul, adică libera stabilire a prețurilor pe piață și libera proprietate asupra mijloacelor de
producție; drepturile omului, începând cu libertatea conștiinței; evoluția progresivă, separația puterilor și
democrația”.
De fapt, sistemul economiei de piață reprezintă acel tip de organizare și funcționare a economiei în care raportul
dintre cerere și oferta determină principiile de prioritate în producerea bunurilor, metodele de organizare și
combinare a factorilor de producție, iar persoanele și categoriile de persoane care au acces la aceste bunuri sunt
stabilite de nivelul și dinamica prețurilor.
În concluzie, economia de piață este forma modernă, superioară de organizare și funcționare a economiei de
schimb, în care agenții economici acționează liber, autonom și rațional, corespunzător cerințelor pieței în scopul
satisfacerii unor nevoi sporite cu resurse economice limitate.
Astăzi, în lumea contemporană, economia de piață se prezintă ca un sistem economic mixt în care se îmbină și
coexistă sistemul cu piața libera concurență cu implicarea nedirijată a statului de drept în economie.
Proiectând modelul unei societăți perfecte, ideale, John K.Galbraith în lucrarea „Societatea perfectă”
formulează factorii care impun intervenția și controlul statului în economie și anume:
-nevoia de a proteja acum și în viitor planeta, anumite reglementări pentru prevenirea distrugerii mediului
înconjurător;
-necesitatea de a-i proteja pe cei mai vulnerabili dintre angajații în sectorul productiv față de efectele negative ale
mecanismului economic;
-tendința mai mult decât ocazionala a economiei de a produce și vinde bunuri și servicii de larg consum cu
deficiente tehnice sau care pot aduce prejudicii de ordin fizic;
-înglobarea de către sistem a unor tendințe cu caracter de autodistrugere a propriilor funcții ce au o oarecare
eficiență.
Pentru înțelegerea modului de funcționare a sistemului economiei de piață este necesară cunoașterea
caracteristicilor operaționale ale acesteia, după cum urmează:
-Michel Albert, „Capitalism contra capitalism”, București, Editura Humanitas, 1994, p. 6-7
-pluralismul și coexistenta formelor de proprietate, în care proprietatea privată este predominantă;
-existența unei structuri tehnico-economice moderne, care asigură activităților economice o eficientă ridicată;

9
-descentralizarea economiei este fundamentată pe deciziile individuale ale agenților economici. Coerența
deciziilor se asigură prin mecanismele pieței: cerere-oferta; concurența; preț, prin pârghii economico-financiare
și cadrul legislativ stabil;
-funcționarea unui sistem de piețe concurențiale, bazate pe norme și reguli clare și ferme, care selectează agenții
economici în funcție de gradul de rentabilitate;
-libera concurență reprezintă cel mai important factor al progresului economico-social, o autentica competiție
între agenții economici;
-statul democratic veghează la respectarea regulilor pieței libere, adoptă strategii și politici de complementare
sau de corectare a funcționării pieței, utilizând în acest scop pârghii economico-financiare și cadrul legislativ.
Pe lângă aceste virtuți, sistemul economic capitalist are și o serie de limite funcționale, unele concretizate în
eșecurile și disfuncțiile acesteia, cum sunt:
-nu-și asigură în mod permanent stabilitatea funcțională internă sub aspect economico-social;
-generează disfuncții și dezechilibre sociale: șomajul, inflația, sărăcia, economia subterană existente în proporții
diferite de la țară la țară, care sunt însoțitorii inevitabili ai economiei de piață;
-determină o puternică și anormală concentrare a capitalului, respectiv a puterii economice de către societățile
transnaționale, cu tendințe monopoliste și centrele de forță economică;
-repartizarea venitului național se face, în multe situații, în contradicție cu principiile echității și dreptății sociale.
Din această cauză este necesară intervenția nedirijată a statului cu instrumente de corecție și protecție socială.
4. Economia socială de piață – tip de economie capitalistă
Economia socială de piață a luat naștere ca o consecință a experiențelor făcute cu teoria pur capitalistă și
corespunde mult mai mult cerințelor și structurilor complexe ale societăților industriale moderne. Acest tip de
economie are menirea să garanteze libertatea consumatorilor și producătorilor într-un cadru propice dezvoltării
societății.
Sarcina principală constă în a menține în echilibru diferitele opțiuni și interese economice fără a le dirija „de
sus”.
După cel de-al doilea război mondial, neoliberalismul a avut cea mai mare răspândire în Germania. Școala de la
Freiburg prin mentorii ei, respingând dilema „capitalism sau socialism”, a lansat conceptul economiei sociale de
piață, iar partidul Uniunea Creștin Democratică (U.C.D.) s-a declarat adeptul unui „socialism creștin”.
Fondatorul spiritual al economiei sociale de piață a fost prof. Walter Eucken, corifeul Școlii de la Freiburg.
Potrivit filosofiei sale, economia de piață poate funcționa numai cu condiția existentei libertății:
-libertatea alegerii bunurilor de consum;
-libertatea alegerii profesiunii și a locului de munca;
-libera inițiativă de a întreprinde o afacere;
-libertatea de a dispune de capital.
Dar, creatorul teoriei privind economia socială de piață este profesorul de economie Ludwig Erhard (1897-
1977), fost ministru federal al Economiei, Vicecancelar și Cancelar al R.F.G.
În calitate de Director al Economiei L.Erhard, începând cu prilejul reformei monetare (21 iunie 1948) a acționat
cu multă tenacitate pentru implementarea conceptului-model de economie socială de piață în economia fostei
R.F.G.
Acest tip de economie îmbină în mod funcțional libertatea pieței concurențiale cu bunăstarea pentru toți
cetățenii, a noțiunii de libertate cu principiul social.
10

Într-un astfel de cadru referențial, statul prin instituțiile sale trebuie să creeze cea mai mare egalitate de sense, să
împiedice nedreptățile și să-i apere pe cei dezavantajați.
Acest concept apare și în primul Raport al U.E. ‚din 1996, asupra coeziunii economice și sociale.
Deși nu beneficiază de o reflectare corespunzătoare în literatura de specialitate și în dezbaterile politice, precum
și în manualele școlare din România, totuși în Constituția țării noastre se stipulează ca economia socială de piață
este baza sistemului economic.
Crearea și dezvoltarea orânduirii sociale de piață presupune în mod necesar instituționalizarea unui sistem
universal de protecție socială, elaborarea unor reglementări care să corecteze eșecurile inevitabile ale pieții și
crearea unui sistem social de dialog social.
Concepția teoretică privind economia socială de piață se fundamentează pe următoarele principii:
-viața economică trebuie să fie subordonată vieții sociale, iar libertatea politică își poate demonstra viabilitatea
într-o lume dominată de interese contrare numai prin justiția socială;
-promovarea solidarității sociale ca mijloc al soluționării problemelor economice.
Fundamentul programatic al modelului european al economiei sociale de piață îl constituie „Cartea socială”
adoptată la 9 decembrie 1989 de 11 state membre. Acest document programatic nu a fost semnat de Marea
Britanie. El cuprinde 11 teme de referința, după cum urmează: libera asociere și negociere colectivă; libera
circulație; angajarea și salarizarea; ameliorarea condițiilor de muncă și viața; protecția socială; formarea
profesională; egalitatea dintre bărbat și femeie; informarea, consultarea și participarea salariaților la
managementul firmei; protecția copiilor și adolescenților; persoanele în vârsta; persoanele cu handicap.
5. Modele privind economia de piață
În economiile dezvoltate, sistemul economic de piață nu are un caracter unitar, cunoscând o mare diversitate de
practici și experiențe naționale, precum și diferite nivele de dezvoltare în condiții concret istorice.
Delimitarea și caracterizarea tipurilor economiilor de piață se poate realiza sub aspect metodologic doar pe baza
unor criterii referitoare la rolul pieței și al statului în capitalism, cum sunt:
-gradul de intervenție și implicarea nedirijată a instituțiilor statului în economie;
-nivelul și modalitățile privind intervenția statului în economie prin proprietatea publică, planificarea orientativă
și incitativă, prin reglementări fiscale, monetare și de credit, prin subvenții sau comenzi publice guvernamentale;
-rolul și funcțiile pe care le îndeplinește piața liberă concurențială;
-ideologia și doctrina economică au influența decisivă în adaptarea politicii economice guvernamentale.
Efortul de analiză comparată a modelelor anglo-saxon sau neo-american și a celui renan, sau germano-nipon i-a
permis economistului francez Michel Albert să formuleze în lucrarea „Capitalism contra capitalism” ideea
potrivit căreia în cadrul sistemului economic capitalist s-au diferențiat cele două mari modele ale economiei de
piață. Modelul anglo-saxon este specific pentru S.U.A., Marea Britanie, Australia, Noua Zeelanda, noile țări
industrializate din Asia. Modelul renan își are sorgintea în sistemul economiei de piață din Germania, dar se
regăsește și in Elveția, Olanda, Suedia, Danemarca, Norvegia, Austria, Japonia etc.
Ambele modele aparțin sistemului capitalist și liberalismului, dar se fundamentează pe sisteme de valori opuse,
așa cum rezultă din prezentarea chiar și punctuală a trăsăturilor fiecărui model in parte.
Trăsăturile modelului anglo-saxon:
-sectorul public care produce bunuri economice nonmarfare este neglijabil și are tendințe de reducere;
-piața are rolul determinant, iar majoritatea covârșitoare a tranzacțiilor se derulează după criteriile pieței; 11

-baza politicii economice o constituie stimularea ofertei, iar în deciziile adoptate prevalează reușita individuală și
maximizarea profitului pe termen scurt;
-prețurile bunurilor economice, inclusiv salariile depind în măsura determinantă de condițiile aleatorii ale pieței;
-fiscalitate redusă, iar implicarea directă a statului în economie este neglijabilă;
-întreprinderea, centrul decizional economic este considerată bun comercial;
-piața financiară și în primul rând bursa, are rolul decisiv de barometru al activității economice;
-mobilitate ridicată și în timp scurt în ierarhia economico-socială;
-clasa mijlocie relativ redusă (50% in S.U.A.);
-sistem de învățământ elitist, care tinde să funcționeze după regulile pieței;
-politici economice și sistem de valori care încurajează consumul: se constituie o autentică cultură consumistă ce
se reflectă într-un comportament corespunzător;
-grad redus de securitate economică față de riscuri (șomaj, inflație, sărăcie, boală), problema protecției sociale
este o problemă individuală sau cel mult de caritate;
-îngustarea pieței interne americane, iar industriile transatlantice numai sunt capabile sa facă față japonezilor și
Uniunii Europene.
Trăsăturile modelului renan:
-majoritatea bunurilor economice îmbracă forma marfară, dar consumul unei părți importante a bunurilor nu se
realizează după regulile pieței;
-bunurile economice nonmarfare au o pondere semnificativă;
-politica economică ce încurajează economisirea și redistribuirea de venituri;
-Economie, ediția a-V-a, A.S.E., Editura Economica, București, 2000, p.47-48 fiscalitatea directă prevalează
asupra celei indirecte;
-sunt impozitate atât veniturile cât și capitalul;
între bănci, acționari și întreprinderi există un sistem de interese coordonate consensual; firmele și instituțiile
funcționează pe baza unui sistem de cogestiune care asociază la procesul decizional toate părțile implicate
(acționari, conducere executivă, reprezentanții salariaților); practic întreprinderea nu poate funcționa în afara
dialogului social; participarea salariaților în structurile de management ale firmei întărește sentimentul de
apartenență, care face din întreprindere o comunitate de interese;
-nivelul salariilor depinde atât de condițiile pieței, cât și de alți factori (vechimea, pregătirea profesională). În
acest mod este încurajată stabilitatea salariaților;
-firma, salariații și statul sunt responsabili de perfecționarea profesională, punându-se accentul pe
comportamente ca: precizie, punctualitate, fiabilitate, atașamentul față de firmă;
-un sistem de învățământ mai egalitar;
-mișcare sindicală puternică, responsabilă sub aspect economic;
-la baza economică a societății se situează o serie de valori cum sunt: libera inițiativă și libertate economică;
-eficienta și stabilitate economică, egalitatea și echitatea socială, dreptatea și solidaritatea sociala, securitatea
economico-sociala și protecția socială;
-comunitatea din care face parte individul – întreprinderea, asociația, orașul – are un rol decisiv de barometru,
fiind atât o structură protectoare, cât și una stabilizatoare. Astfel, comunitatea sau colectivitatea își asumă
responsabilitatea în rezolvarea unor probleme ale individului; 12

-grad ridicat de securitate economică a populației față de riscuri (șomaj, inflație, sărăcie, boală, dezechilibre
familiale) asigurat de către colectivități publice; clasa mijlocie numeroasă, reprezentând circa 75% in Germania,
80% in Elveția, 89% in Japonia;
-un sistem avantajos de pensii și alocații familiale, care asigură un grad ridicat de protecție socială de către
autoritatea publică.
Pledând pentru modelul renan, Michel Albert îi demonstrează superioritatea economică și cea socială.
În esență, acest model economico-social a scos din centrul fenomenului economic pe producător și a pus în locul
său pe consumător, adică omul, de la cel mai sărac până la cel mai bogat, trebuie să fie servit în mod egal și
eficient de economia socială de piață.
În acest sens, M. Albert exprimă o idee majoră: economia socială de piață este o economie a societății deschise,
democratice, care contribuie la viața, libertatea, bunăstarea și demnitatea cetățenilor.
Concluzionând, economia socială de piață reprezintă un asemenea sistem economic în care interesul colectiv
trece, de obicei, înaintea intereselor individuale, fiind capabil să asigure marii majorități a populației, inclusiv
persoanelor incapabile de muncă – copiii, bolnavii, invalizii, handicapații – o existență demnă, iar celor apți de
muncă posibilități corespunzătoare de muncă în condiții onorabile și demne pentru om.
 13

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

Economia este o știință socială ce studiază producția și desfacerea, comerțul și consumul de bunuri și servicii.

Potrivit definiției date de Lionel Robbins, economia este știința ce studiază modul alocării mijloacelor rare în
scopuri alternative. Deoarece are ca obiect de studiu activitatea umană, economia este o știință socială.
Concluzionând, din timpurile străvechi, organizarea și desfășurarea activității economice a cunoscut forme și
modalități diferite, ce mult a acționat asupra economiei și în general omenirii, care fiind o materie cu o
importanță semnificativă, deoarece este o știință socială care se ocupă cu studiul și oferirea nevoilor umane, iar
majoritatea lucrurilor care ni se întâmplă în viața de zi cu zi au legătura în mod direct sau indirect cu forma de
organizare a economiei.
Recomandări privitor la temă: respectarea și dezvoltarea formelor de organizare a economiei pentru a provoca o
productivitate înaltă în țară.
 14

BIBLIOGRAFIE

Braudel, Fernand: Jocurile schimbului, vol. I, II, Editura Meridiane, Bucuresti, 1985

Colectivul Catedrei de Economie şi Politici Economice: Economie, Ediţia a VI-a, Editura Economică,
Bucureşti, 2003

Colectivul Catedrei de Economie şi Politici Economice: Economie-Aplicaţii, Ediţia a IV-a, Editura

Economică, Bucureşti, 2003

Colectivul Catedrei de Economie şi Politici Economice: Dicţionar de Economie, Ediţia a II-a, Editura
Economică, Bucureşti, 2003

Dogan, Matei, Pelassy, Dominique: Economia mixtă, jumătate capitalistă, jumătate socialistă, Editura
Alternative, Bucureşti, 1992

Michel, Albert: Capitalism contra capitalism, Editura Humanitas, Bucuresti, 1999

Ilie Gavrila Constantin Popescu: Economie, Manual Universitar, Ediţia a doua, Editura Economică, Bucureşti,
2001
15