Şerban Drugaş, Biserica Una Sfântă, „Ştiinţa”, 03.01.2009, Oradea, pag. 7.

Iar în sec. XIX-XX îndeosebi, nu a fost de ajuns aroganţa materialistă, că nimic nu ar scăpa
cunoaşterii prin mijloace materiale, ci reflexele ideologice ale materialismului şi evoluţionismului au
infectat din plin „ştiinţa” despre Revelaţie, Bibile, religie, credinţă, Liturghie, aruncându-le pe toate acestea
într-un amalgam al mitologiei, ritualurilor şi „teologiei” de toate nuanţele şi din toate religiile. În sensul
strict al antropologiei „umaniste”, nu există, propriu-zis Revelaţie, deoarece omul şi-a revelat sieşi un sens al
lumii. Dacă în spatele acestui efort uman există sau nu un Dumnezeu nu interesează antropologia
„umanistă”, deoarece din punctul ei de vedere toată religia, în orice formă, este rezultatul unui efort cognitiv
pur uman.
Sarcina mea în această lucrare este să arat că nici credinţa în Dumnezeul cel adevărat nu poate fi
confundată cu credinţa în zeităţile plăsmuite, şi nici conceptele religiei revelate, deci adevărate, nu pot fi
amestecate cu cele ale religiilor păgâne. Dacă nu mai există distincţie între vera et falsa religio, atunci nu
putem vorbi de religie adevărată, ci de nişte orbecăieli la fel de imprecise şi cu rezultate similare, cum ar
dori antropologia umanistă să reducă totul la un „relativism” fără scăpare.