64  Şerban George Paul Drugaş

integrale sunt dependente de Dumnezeu, sursa lor, iar viaţa biologică depinde în
plus de prezenţa şi activitatea sufletului în trup.158
Cercetarea ierarhiei spiritualităţii poate merge mai departe, în conformitate
cu ierarhia existenţelor create. Fiecare treaptă a existenţei se împărtăşeşte de
spiritualitatea celei superioare, de care şi depinde, iar în final, atât prin intermediul
făpturilor superioare cât şi direct se împărtăşesc de spiritualitatea lui Dumnezeu, de
care depinde existenţa, viaţa şi gradul de spiritualizare al fiecăreia: „După cum
forţa sufletului dă viaţă şi pune în mişcare trupul, puterea lui Dumnezeu le umple
pe toate câte le-a creat: unora le dă viaţă însufleţindu-le, altora le-o atribuie pentru
a vieţui, iar altora le-o dă numai pentru a exista”.159
Sunt, astfel, făpturi care doar există, fără să aibă nici viaţă biologică,
precum obiectele nevii, dar şi în această existenţă simplă se poate observa o operă
spirituală, deoarece „puterea Dumnezeu le umple pe toate”. Viaţa trupească
(biologică) a făpturilor lipsite de raţiune (gândire) proprie se împărtăşeşte mai mult
de lucrarea energiilor dumnezeieşti în ele decât existenţa simplă a celor nevii.
Sufletele, ca şi îngerii, sunt spirite create, astfel că oamenii şi îngerii, ca fiinţe
raţionale, se află pe treapta cea mai de sus a spiritualităţii create.160
După cum omul se aseamănă cu animalele prin trup, tot astfel se aseamănă
cu îngerii prin suflet. Omul împărtăşeşte cu animalele, datorită trupului său, acelaşi
tip de viaţă, biologică. În virtutea acesteia, omul se hrăneşte, procreează, percepe
lumea prin cele cinci simţuri (văz, auz, miros, gust, tactil) şi reacţionează instinc-
tual la stimuli, datorită modificărilor reflexe şi fiziologice pe care aceştia îi produc
în organism.161
Omul împărtăşeşte cu îngerii acelaşi tip de viaţă spirituală, fiind capabile a
raţiona, a avea sentimente (bazate pe dualitatea poftă-mânie, atracţie-respingere) şi
a voi (a decide dar şi a acţiona raţional). Dumnezeu este omniprezent în timp şi
spaţiu dar şi transcendent acestor dimensiuni ale creaţiei, care pe El nu îl limitează,
însă sufletul şi îngerii sunt limitaţi de aceste dimensiuni creaturale. Localizarea
spaţio-temporală a sufletului prezent în trup (omul interior, lăuntric) corespunde
trupului (omul exterior, din afară), înrucât se află în perihoreză sau în relaţie de
întrepătrundere cu acesta. Relaţia dintre trup şi suflet este comparabilă cu perihore-
za dintre natura dumnezeiască şi cea omenească în Iisus Hristos, cu diferenţa că
natura Sa dumnezeiască nu poate fi circumscrisă în timp şi spaţiu, ci doar natura
omenească. Sfinţii Părinţi au fost deschişi faţă de concepţiile timpurilor în care au
trăit, care corespundeau Revelaţiei în privinţa relaţiei sufletului cu trupul, dar susţin

158
Cf. Sf. Ambrozie al Milanului, Hexaemeron, în Scrieri I, PSB 52, ed. cit., V, 44-45, pp. 55-
56. Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Chipul nemuritor al lui Dumnezeu, vol. I, Ed. Cristal,
Bucureşti, 1995, pp. 83-99.
159
Grigorie cel Mare, op. cit., V,4, p. 34.
160
Sf. Simeon Noul Teolog, Discursuri teologice şi etice (Scrieri I), ed. cit., Discursul 1, 5, pp.
128-129.
161
Sf. Macarie Egipteanul, op. cit., Omiliile IV,4-8, pp. 100-101.