Biosinteza proteinelor

(traducere)
Codul genetic
• Reprezintă relația dintre secvența de nucleotide din ARNm și secvența de aminoacizi dintr-un
lanț polipeptidic
• Secvența de nucleotide din ARNm este citită în grupuri de câte 3 nucleotide numite codoni
• Din cei 64 codoni, 61 specifică cei 20 aminoacizi naturali
• Codonii UAA, UGA și UAG sunt codoni non sens, stop sau terminatori (reprezintă semnale
de întrerupere a traducerii ARNm)
• Codonul AUG este codonul de inițiere și specifică metionina și N-formil-metionina (la
procariote)
• Codonii care specifică același aminoacid se numesc codoni sinonimi (Met și Trp au un singur
codon)
Caracteristicile codului genetic
• Este degenerat – mai mulți codoni specifică același aminoacid; degenerarea se manifestă în
special la nucleotidul 3 din codon ( o mutație punctiformă care afectează acest nucleotid nu
va influența secvența aminoacizilor din peptidul codificat  degenerarea codului genetic
minimalizează efectele mutațiilor)
• În timpul sintezei proteinelor, fiecare codon este recunoscut pe principiul complementarității
bazelor, de un anticodon din structura ARNt
• Asocierea primelor 2 nucleotide din codon cu cele corespunzătoare din anticodon este
întotdeauna fermă; dacă nucleotidul 1 din anticodon are o bază minoră ( de ex. inozina)
atunci acesta se poate asocia cu mai mulți codoni sinonimi (această bază se numește de
aceea bază oscilantă sau șovăielnică); asocierea acestor nucleotide din codon și anticodon va
fi întotdeauna mai slabă
• Nu are semne de punctuație – citirea secvenței din ARNm se face continuu, fără să existe
semnale de delimitare a codonilor
• Este universal – este aproape același la toate organismele; în mitocondrie sunt unele
diferențe ( ex. UGA corespunde Trp în loc să fie un codon stop, AUA corespunde Met și nu
Leu)
• Nu este ambiguu – un codon nu specifică mai mulți aminoacizi
Biosinteza proteinelor
• 1. Activarea aminoacizilor = legarea aminoacizilor la ARNt
a) Formarea complexului aminoacil-AMP

b) Transferul restului de aminoacid activat la gruparea –OH din poziția 2’ sau 3’ a ribozei de la
nucleotidul adenilic de la capătul 3’ al ARNt (secvența CCA)

 Hidroliza PPi deplasează echilibrul spre dreapta, făcând reacția ireversibilă

 Reacția este catalizată de aminoacil-ARNt sintetaze; sunt în număr de 1-2 pentru fiecare
aminoacid; prezintă o extrem de mare specificitate pentru aminoacid cât și pentru ARNt
2. Inițierea biosintezei proteinelor = formarea complexului 70 S
– Citirea ARNm se face în direcția 5’-3’ iar biosinteza
proteinei de la capătul N-terminal
a) Legarea subunității 30 S la ARNm este asistată de factori de
inițiere (IF-1, IF-2, IF-3); legarea corectă la codonul AUG start
este realizată prin recunoașterea unei secvențe, ce precede
codonul de inițiere din ARNm, de către subunitatea 30 S ca
fiind complementară cu o secvență din ARNr 16 S din
subunitatea 30S (ribozomul alunecă pe ARNm și caută acel
codon AUG start, deosebindu-l de ceilalți codoni AUG
“ordinari”)
b) Legarea la complexul format anterior a N-formilmetioninei-
ARNtfMet (primul ARNt care poartă primul aminoacid din structura
proteinei)
c) Legarea subunității 50 S; este însoțită de hidroliza GTP și eliberarea
factorilor de inițiere
- Se constituie astfel ribozomul funcțional sau complexul de
inițiere
(N-formilmetionina-ARNtfMet se află în dreptul situsului P din
ribozom)
3. Elongarea = adăugarea succesivă de aminoacizi
 aminoacil2-ARNt corespunzător codonului ce urmează
după AUG se leagă la ribozom în poziția A (necesită GTP
și factori de elongare EF)
 Transferul restului formil-Met la gruparea –NH 2 a
aminoacil2-ARNt cu formarea primei legături peptidice
(reacția este catalizată de peptidil-transferaza care este
localizată în subunitatea 50S a ribozomului); în acest
moment locusul P este ocupat de ARNt fMet iar locusul A
de ARNtdipeptid; energia necesară transferului
aminoacidului provine de la ruperea legăturii formilMet
fMet
~ ARNt care este o legătură macroergică
 Translocarea ribozomului spre capătul 3’al ARNm cu un
codon; în acest moment locusul P este ocupat de
ARNtdipeptid, locusul A este liber și va fi ocupat de
aminoacil3-ARNt iar locusul E este ocupat de ARNt fMet
care va fi eliberat ulterior în citosol
- Aceste etape se repetă până când ribozomul va
întâlni un codon STOP

4. Terminarea biosintezei proteinei și eliberarea ei

 În cazul în care ARNm este policistronic (codifică mai
multe lanțuri polipeptidice), ribozomul sare peste codonii
terminatori
 Codonii stop sunt recunoscuți de anumite proteine numite
factori de eliberare; legarea factorilor de eliberare la
codonul terminal activează peptidil-transferaza
ribozomală care acționează acum ca o hidrolază desfăcând
legătura polipeptid-ARNt
  Polipeptidul, ARNt și ARNm părăsesc ribozomul iar acesta se disociază în cele două subunități
 Particularități la eucariote
o Ribozomul are constanta de sedimentare 80S
o Aminoacidul inițiator nu este N-formil metionina ci metionina
o Pe molecula de ARNm există un singur semnal de inițiere (ARNm este monocistronic)
o Sunt mai mulți factori de inițiere
o Viteza procesului este mult mai mare pentru că mai mulți ribozomi sunt angajați
simultan la citirea unui ARNm (ei alcătuiesc un poliribozom sau polizom)
5. Prelucrări post-traducere
 Îndepărtarea de la capătul N-terminal a N-formil metioninei sau metioninei
 Hidroxilarea prolinei/lizinei din structura unor proteine
 g-carboxilarea acidului glutamic din structura unor proteine
 Formarea cistinei prin oxidarea cisteinei
 Atașarea unor grupări fosfat pentru formarea fosfoproteinelor
 Glicozilarea lanțurilor peptidice, formând glicoproteine
 Iodurarea resturilor de tirozină ale tireoglobulinei, în procesul de biosinteză a hormonilor
tiroidieni
 Îndepărtarea unor peptide mici din structura unor proteine sintetizate ca precursori (insulină,
glucagon, etc.)
6. Inhibitori ai biosintezei proteinelor – cei mai mulți sunt antibiotice
 Eritromicina – se leagă la subunitatea 50 S și împiedică translocarea ribozomului
 Tetraciclina – inhibă legarea aminoacil-ARNt la ribozomi
 Puromicina – blochează elongarea
 Neomicina, kanamicina – introduce erori în descifrarea codului genetic
 Streptomicina – interferă în legarea formil-metionil-ARNt fMet la locul de inițiere

Poliribozomi