ARN

Structura ARN
• ARN sunt produși de policondensare a ribonucleotidelor
• Cantitatea de ARN variază atât de la o celulă la alta cât și în cadrul aceleiași celule, în funcție
de intensitatea procesului de biosinteză a proteinelor la momentul dat
• În funcție de rolul pe care îl au în biosinteza proteinelor se clasifică:
– ARN ribozomal – ARNr
– ARN de transport – ARNt
– ARN mesager – ARNm
– ARN de mici dimensiuni - ARNsn
• Structura primară – asemănătoare cu cea a ADN, cu deosebirea că pentoza este riboza iar în
locul T avem U; conținutul în A ≠ de cel de U (U formează 2 legături de hidrogen cu A) și de G
≠ de cel de C
• Structura secundară – în general, ARN este monocatenar; pe anumite porțiuni, unde permite
complementaritatea bazelor, se organizează în structuri dublu helicoidale; porțiunile de baze
necomplementare sunt expulzate ca bucle în afara zonelor helicoidale

• Structura terțiară – ARNt adoptă o structură în forma

literei L; brațul care leagă aminoacidul și brațul TYC se
află pe o latură iar anticodonul și brațul DHU pe cealaltă
latură

ARNr
• Reprezintă 80% din totalul ARN
• Molecule flexibile, deformabile, heterogene ca mărime și formă având zone dublu catenare
întrerupte de zone monocatenare
• Este cel mai stabil metabolic
• În funcție de coeficientul de sedimentare (1 S = 10 -13 sec ; depinde de forma și mărimea
moleculei)
– la procariote se întâlnesc 3 tipuri de ARNr: 23 S, 16 S și 5 S
– la eucariote 4 tipuri de ARNr: 28 S, 18 S, 5,8 S și 5 S
• Nucleotidele din ARNr au metilată gruparea 2’-OH din riboză ceea ce le conferă rezistență la
antibiotice
• Intră în constituția ribozomilor având rol catalitic (ARNr 23 S reprezintă centrul activ al
formării legăturii peptidice)
• Ribozomii reprezintă sediul biosintezei proteinelor și sunt complexe ribonucleoproteice
După valoarea constantei de sedimentare, la bacterii ribozomii sunt 70 S iar la eucariote sunt 80 S
Ribozomii

• Permit conlucrarea ARNm,

ARNt și ARNr în vederea
desfășurării biosintezei
proteice
• Pe suprafața fiecărui
ribozom există 3 situsuri:
situsul aminoacid (A) care
leagă ARNt purtător al
unui aminoacid, situsul
peptid (P) care leagă ARNt
purtător al unui peptid și
situsul de eliminare (E) de
pe care este eliberat ARNt
liber
• La ARNm se leagă subunitatea mică a ribozomului astfel încât locusul P să se afle în dreptul
codonului ce specifică aminoacidul inițiator; legarea subunității mari la acest complex
determină formarea ribozomului funcțional
ARNt
• Reprezintă 15% din ARN total și conține aprox. 75 -90 nucleotide
• Procentul de baze complementare este mare; raportul A+G / U+C este aprox.1
• Are aspect de foaie de trifoi, având 4 zone de perechi complementare și 3 necomplementare,
expulzate ca bucle
• Molecula de ARNt are cel mai mare conținut de baze minore: dihidrouridină (DHU),
ribotimidină (T), pseudouridină (Y), etc
• La capătul 3’ toți ARNt maturi au secvența CCA la care se leagă aminoacidul iar la capătul 5’
un rest guanilic
• În partea opusă brațului aminoacid se află brațul anticodon care conține o secvență de 3
nucleotide numită anticodon, care variază cu natura ARNt
• Brațul DHU are rol în recunoașterea și legarea aminoacil-ARNt-sintetazei, brațul T Y C
asigură legarea la ribozom a complexului aminoacil-ARNt (pe aceste brațe se află baze
azotate minore);
• brațul variabil cuprinde 4-21 nucleotide
Funcții:
• Asigură legarea aminoacizilor specifici,
activați, la restul adenilic din secvența
CCA și transportul lor la ribozomi; există
cel puțin 20 tipuri diferite de ARNt (un
aminoacid poate fi specificat de mai mulți
codoni)
• Adaptarea aminoacidului transportat în
dreptul codonului de pe ARNm
corespunzător, prin recunoașterea codon-
anticodon (pe baza complementarității
bazelor)

ARNm
 • Monocatenar, de lungimi variabile, sintetizat prin transcriere utilizând una din catenele ADN
ca matriță
• Informația depozitată în ARNm sub forma tripletelor de nucleotide numite codoni este
decodificată la nivelul ribozomilor
• La capătul 3’ se află o secvență netradusă numită leader iar la capătul 5’ o secvență,
deasemeni netradusă, numită trailer
• ARNm procariot este monocistronic /monogenic (conține informația privind sinteza unui
singur polipeptid) sau policistronic /poligenic (conține informația privind sinteza mai multor
proteine implicate în aceeași cale metabolică)
• La procariote între gena transcrisă, ARNm și proteină există o relație de coliniaritate
(succesiunea de nucleotide dintr-o genă corespunde exact celei de aminoacizi din proteină)
• ARNm eucariot este monocistronic și de cele mai multe ori ARNm transcris este cu mult mai
mare decât ARNm citoplasmatic (matur)
• La eucariote, gena este mult mai lungă decât proteina obținută; ea cuprinde secvențe
codificatoare, exoni (expressed regions) și secvențe necodificatoare, introni (intervening
sequences)
ARNsn
• Există în nucleu, citosol și mitocondrie
• Se prezintă sub forma mai multor specii moleculare, bogate în uridină (U1-U6)
• Asociate cu proteine formează particule ribonucleoproteice (small nuclear
ribonucleoproteins), snRNP sau “snurps”, cu rol în excizia intronilor din transcriptele primare
ale ARNm, controlul traducerii sau recunoașterea proteinelor ce urmează a fi exportate
Transcrierea
• Este procesul prin care se sintetizează ARN pe matriță de ADN
• Acest proces are loc ori de câte ori este nevoie în viața unei celule
Elementele necesare transcrierii
• Substraturi – ATP, GTP, CTP, UTP
• Matrița – UNA din cele două catene ale ADN, numită și catena necodificatoare (catena
codificatoare va fi cealaltă și este identică cu catena de ARN sintetizată, cu excepția înlocuirii
T cu U); transcrierea este asimetrică; dacă pe molecula de ADN se află mai multe gene,
catenele ADN vor fi catene matriță pentru unele gene și catene codificatoare pentru altele
• Enzime – ARN polimeraze-ADN dependente
• Nu necesită prezența primerului pentru că pot iniția catene
• Au acțiune asemănătoare cu a ADN polimerazelor ADN dependente
• Sintetizează catene cu direcția 5’3’ (ca și ADN polimerazele)
• Nu au activitate de corector
• La procariote există o singură enzimă pentamerică a2bb’s:
• Enzima miez a2bb’ - importantă în procesul de elongare
• Subunitatea s – esențială pentru inițierea transcrierii
• Enzime – ARN polimeraze-ADN dependente
• La eucariote:
• ARN polimeraza mitocondrială – localizată în matrixul mitocondrial,
sintetizează toate tipurile de ARN mitocondrial
• ARN polimeraza I – în nucleoli, sintetizează ARNr 45 S
• ARN polimeraza II – în nucleoplasmă, sintetizează ARNm, ARNsn
• ARN polimeraza III – în nucleoli, sintetizează ARNt, ARNr 5S, ARN sn
• Secvențe promotor P – orientează corect polimeraza la situsul de inițiere; punctul de start
este notat +1, secvențele situate “în amonte” se notează cu – iar secvențele “în aval”, cu +
• La procariote – sunt situați în amonte, pe catena codificatoare; sunt foarte bine
conservate în evoluție
• Caseta -10 = caseta Pribnow = 5’ –TATAAT- 3’
• Caseta -35 = caseta TATA = 5’ –TTGACA- 3’
 Promotorii la procariote

• Secvențe promotor P
– La eucariote – sunt diferite pentru fiecare polimerază în parte; pentru ARN
polimeraza I și II se află în amonte iar pentru polimeraza III în aval față de punctul
start al transcrierii
• Caseta TATA, asemănătoare casetei Pribnow, centrată la 25-35 perechi de
baze de start – responsabilă de acuratețea inițierii transcrierii
• Casetele CAAT și GC – responsabile de frecvența transcrierii
• Factorii de inițiere:
– La procariote – factorul s
– La eucariote – 6 factori diferiți
Promotorii la eucariote

Etapele transcrierii
• Inițierea
 Subunitatea s orientează corect enzima față de punctul de start,
recunoscând regiunea -35; se formează “complexul închis”
 Deschiderea ADN pe o porțiune de aprox. 10 perechi de baze și formarea,
datorită subunității s, a unei bucle care se întinde până la punctul de inițiere
a transcrierii; se formează “complexul deschis”
 Formarea primei legături fosfat diesterice dintre nucleotidul +1 (întotdeauna
purinic) și nucleotidul +2
  După legarea a 10 nucleotide subunitatea s se disociază ( se poate asocia cu
alte ARN polimeraze miez și începe o nouă rundă de transcriere)
 Elongarea
• Are loc în bucla de transcriere (12-17 perechi de baze); ADN se desface în fața buclei
de transcriere și se renaturează în spatele buclei
• Pe măsură ce se sintetizează catena de ARN, are loc disocierea ei din duplexul hibrid
ADN-ARN permițând refacerea ADN dublu catenar
• Viteza de elongare nu este constantă, depinzând de secvențele de ADN transcrise
• Terminarea la procariote
• Rho–independentă – catena matriță de ADN conține secvențe stop = secvențe
palindromice bogate în perechi GC, urmate de o zonă bogată în perechi AT; prin
transcrierea acestei zone se formează o structură în “ac de păr” a transcriptului ARN
care se termină cu o coadă poli U; din cauza împrecherii mai sumare cu catena de
ADN, are loc disocierea ARN din hibridul rezultat la transcriere
• Rho–dependentă – în cazul în care nu avem secvențe stop; factorul proteic rho (r) se
leagă la o secvență specifică a ARN monocatenar și glisează pe el spre bucla de
transcriere (proces care necesită hidroliza ATP), desprinzându-l de catena matriță și
de enzimă

Terminarea rho-independentă
Terminarea rho-dependenta

Modificarea transcriptelor primare

(prelucrări post-transcriere)
• Eliminarea exo- și endonucleazică a unor fragmente polinucleotidice
• Adăugarea unor fragmente polinucleotidice la capetele 3’ și 5’
• Modificări covalente la nivelul unor resturi de nucleotide (obținerea bazelor minore)
Prelucrări post-transcriere
• Eliminarea intronilor
– Intronii au dimensiuni mult mai mari decât exonii; doar 5-10% din genom reprezintă
secvențe codificatoare
– Se realizează în nucleu pentru toate tipurile de ARN
– Enzime specifice recunosc joncțiunea intron-exon, taie intronul și leagă apoi exonii
rezultați
– La ARNr – se face autocatalitic (molecule de ARN au activitate catalitică)
– La ARNm – este realizată de un complex asemănător ribozomului, numit splicozom
format din snurps și transcriptul primar ARNm
 – La ARNt – este realizată de un complex multienzimatic care prezintă activitate
endonucleazică și de ligază

Eliminarea intronilor în ARNt

• Modificări suplimentare
– La ARNm eucariot (ARNm procariot se naște matur)
• formarea capătului 5’ = adăugarea unui rest de 7-metil guanozină (acesta
protejează moleculele de acțiunea 5’3’ exonucleazelor și este recunoscut
de ribozomi ca semnal de inițiere a sintezei proteinelor)
• formarea unei cozi poli A de 200-300 nucleotide la capătul 3’- ajută la
stabilizarea moleculei de ARNm
– La ARNt
• Transcriptul primar este multimeric și este tăiat de ribonucleaze, rezultând
mai mulți ARNt monomerici
• Formarea capătului 5’ – cu ajutorul ribonucleazei P = un ARN de câteva sute
de nucleotide, având rol catalitic, și o proteină bazică
• Formarea capătului 3’ (CCA)– la procariote este relevat de către o enzimă cu
activitate exonucleazică; la eucariote este adăugat
– La ARNr
• La eucariote - are loc clivarea unui transcriptul primar 45 S rezultând toate
ARNr mature (fără ARNt 5 S)
• La procariote – dintr-un transcript 30 S se obțin prin clivare ARNr 23 S, 16 S și
ARN t iar ARNr 5 S (dintr-un alt transcript)
Modificări suplimentare la ARNr

Inhibitorii transcrierii
• Antibioticul - actinomicina D și colorantul
- acridina se intercalează între perechile
de GC și distorsionează molecula de ADN
împiedicând replicarea și transcrierea
• a-amanitina – o substanță din ciupercile
otrăvitoare este inhibitor al ARN
polimerazei
 • Antibioticele din clasa rifamicinelor - inhibă inițierea transcrierii la bacterii prin legarea la
subunitatea b a ARN polimerazei

Reglarea transcrierii la procariote

• Enzime constitutive – enzime la care Ks =Kd; ele catalizează procese fundamentale pentru
existenţa celulei. Se găsesc în celule în cantităţi relativ constante. Nu suferă fluctuaţii
semnificative în raport cu factorii de mediu.
• Enzime inductibile – sunt enzimele pentru care Ks>Kd; sunt implicate în general în căi
catabolice. Enzima este sintetizată numai dacă există substratul asupra căruia să acţioneze.
Substratul acţionează ca inductor, accelerând sinteza enzimei.
• Enzime represibile – sunt enzimele pentru care Ks<Kd; pot fi implicate în procese de sinteză
a unor constituenţi celuari (căi anabolice). Sinteza lor este încetinită de produsul final al
reacţiei catalizate.
• Jacob și Monod au propus teoria operonului pentru a explica inducția și represia genelor
• Operonul lac = un grup de gene reglate coordonat ai căror produși au rol în metabolizarea
lactozei
• Gene structurale (x, y și z) conțin informația pentru sinteza a 3 enzime (cele 3 gene
sunt adiacente și au un singur promotor)
• Gena reglatoare (i) – conține informația pentru sinteza proteinei represor
• Operatorul (o) – permite transcrierea genelor structurale atunci când este liber

Operonul lac:
• În absența glucozei E.Coli poate utiliza lactoza
ca sursă alternativă de energie
• În absența lactozei (inductorul), represorul se
leagă la operator blocând transcrierea genelor
structurale
• În prezența lactozei, aceasta se leagă la
represorul atașat de operator și inducând o
tranziție alosterică, îi schimbă conformația,
acesta desprinzându-se de operator; în
această situație ARN polimeraza poate face
transcrierea celor 3 gene; ca urmare se
sintetizează cele 3 enzime necesare bacteriei
pentru a utiliza lactoza

Operonul triptofanului:
• Operonul conține 5 gene care codifică enzime
necesare biosintezei triptofanului, promotorul,
operatorul și gena reglatoare
• În absența triptofanului, represorul sintetizat este inactiv, permitând transcrierea
genelor și deci sinteza triptofanului
• La concentrații mari de triptofan, acesta va funcționa ca un corepresor, se leagă la
represor, îi determină schimbarea conformației ceea ce va favoriza legarea sa la
operator; ca urmare genele structurale nu mai pot fi transcrise, prevenind
acumularea în exces a triptofanului