Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Fotosinteza
Este procesul fiziologic prin care plantele verzi isi sintetizeaza cu ajutorul luminii si cu participarea
pigmentilor asimilatori substantele organice proprii, folosind ca materii prime o sursa de carbon (CO sau ionii
2
necesita: prezenta pigmentilor asimilatori, existenta in mediu a apei si CO si sursa de energie luminoasa.
2
fenomenele vulcanice. O atmosferic fiind consumat in respiratia tuturor organismelor vii ar scadea progresiv
2
din atmosfera. F este singurul fenomen din natura care produce O molecular.
2
In F plantele inglobeaza in substantee organice produse o parte din energia solara fixand-o sub forma de
energie chimica potentiala. In acest process de fixare, F devine si un fenomen cosmic, F determina direct
productia vegetala si indirect productia zootehnica , fiind foarte important dpdv practic.
F se realizeaza numai in celulele tesuturilor si organelor verzi expuse la lumina, care contin pigmenti
asimilatori localizati in cloroplaste.
- La algele unicelulare ea este realizata de insasi celulele care reprezinta indivizii;
- La algele pluricelulare, cu tal filamentos si nediferentiat, toate celulele realizeaza fotosinteza in mod egal
cu conditia sa fie egal iluminate;
- La algele pluricelulare cu tal masiv (alga bruna Laminaria) apare o diferentiere intre celule in sensul ca
numai primele 6-8 straturi de celule de la suprafata talului formeaza un invelis assimilator inzestrat cu
numeroase feoplaste voluminoase si ovoide ce reprezinta sediul F;
- La plantele superioare F este indeplinita predominant de catre frunze al caror limb prezinta adaptari ce
favorizeaza desfasurarea acestei functii. Forma turtita a limbului ofera o suprafata mare de contact cu mediul
inconjurator. Pozitia frunzelor favorizeaza prin asezarea in general orizontala a limbului absorbtia luminii
necesare in F. Structura anatomica a frunzelor evidentiaza la nivelul epidermei prezenta aparatului stomatic prin
care are loc difuziunea CO din aerul inceonjurator in mezofil si iesirea O rezultat in urma procesului.
2 2
Difuziunea acestor gae in mezofl e favorizata de prezenta spatiilor intercelulare intre celulele cilindrice ale
tesutului palisadic si celulele mai mult sau mai putin izodiametrice ale tesutului lacunos.
CO ce intervine in F patrunde in frunze prin ostiolele stomatelor, ajunge prin spatiile intercelulare la
2
suprafata celulelor din mezofil, patrunde in aceste cellule dup ace se dizolva in apa din peretele lor si ajunge
prin difuziune sub forma dizolvata in cloroplaste. Acestea prin numarul lor mare in tesutul palisadic asigura
realizarea procesului de F.
O rezultat din proces circula pe cale inversa fata de CO , ajungand sa fie eliberat prin ostiolele stomatelor.
2 2
Substantele organice rezultate sunt transportate in cea mai mare parte de la celula la celula pana la vasele
liberiene din alcatuirea nervurilor frunzelor si prin acestea catre restul organelor plantei asigurand hranirea.
Nervurile asigura frunzei aportul de apa prin vasele lemnoase, indispensabil pentru F precum si cel al
substantelor minerale necesar in sinteza substantelor organice in frunze.
F poate fi indeplinita nu numai de limbul foliar ci si de alte parti ale plantei ce contin clorifila (verzi):
tulpini tinere, nesuberificate, parti ale invelisurilor florale, fructe necoapte, stipelele, teaca si petiolul frunzei.
Raspunzatoare direct pentru F sunt cloroplastele = organite specializate pentru aceasta functie. Numarul
cloroplastelor in celula variaza de la cateva zeci- cateva sute, fiind mai numeroase in tesutul palisadic ce e
expus la lumina mai intense comparative cu tesutul lacunos iluminat mai difuz. Suprafata totala a cloroplastelor
e foarte mare ex: frunza de fag intrece aproximativ de 20 de ori suprafata frunzei iar pentru un arbore de ≈ 100
ani reprezinta 2000 m² (2ha)
Cloroplastele realizeaza o continua miscare in plante in functie de intensitatea luminoasa de care dispun
celulele. Aceste miscari se realizeaza printr-o CICLOZA continua pasiva si CICLOZA active amoeboidala.
Dpdv chimic cloroplastele contin 35-40% substantele uscate din care aprox 90% substante organice iar
57-70% H O.2
MECANISMUL FOTOSINTEZEI
- are doua faze: 1) luminoasa/ reactia de lumina = faza Hill se desfasoara in grana cloroplastelor
unde sunt cantonati pigmentii asimilatori capabili sa absoarba lumina. Aceasta faza consta dintr-un ansamblu de
reactii in care este esentiala reactia fotochimica deoarece pe baza ei se realizeaza transformarea energiei
luminoase in energie chimica inmagazinandu-se in substantele organice produse in F
2) de intuneric = faza Blackmann are loc in stroma cloroplastelor si consta dintr-
un ansamblu de reactiice permit fizarea CO pe o substanta acceptoare, regenerarea acestui acceptor si sinteza
2
I faza de lumina are loc in prezenta si cu ajutorul pigmentilor asimilatori si se caracterizeaza prin
urmatoarele procese:
- captarea CO in cloroplastele celulelor asimilatoare;
2
Aceste procese necesita obligatoriu prezenta luminii si sunt grupate in 3 etape distincte:
a) patrunderea CO2 in cloroplaste – in aceasta etapa aerul din mediul inconjurator patrunde in
ostiolele stomatelor ce sunt deschise prin reactie fotoactiva, trece in camera substomatica de
unde difuzeaza in spatiile intercelulare ajungand in contact direct cu peretii celulozici ai
celulelor asimilatoare din tesutul palisadic pe fata superioara a limbului si din tesutul lacunos
dinspre fata inferioara a acestora.
Daca peretii celulelor asimilatoare sunt umezi, irigati permanent cu H O absorbita sin sol si adusa de
2
nervurile frunzelor, CO din aerul circulant in spatiile intercelulare cu o mare capacitate de hidrosolubilizare
2
b) Absorbtia energiei luminoase consta in captarea luminii de catre pigmentii asimilatori sub
forma de fotoni. Intensitatea acestui process fotofizic e dp cu nr de fotoni absorbiti ceea ce
face ca necesarul de lumina pentru fotosinteza sa se exprime prin numarul de cuante
luminoase/molecula.
In grana cloroplastelor, clorofila a pare sa existe sub doua forme:
- una cu maxim de absorbtie la 700nm care alaturi de un alt pigment accesoriu
formeaza sistemul fotochimic I
- alta forma cu maxim de absorbtie la 690nm care alaturi de clorofila b, de pigmentii
carotenoizi si de pigmentii ficobilini la algele rosii, formeaza fotosistemul fotochimic II
Fiecare din aceste sisteme poseda cate un centru de reactie ce functioneaza ca o pompa de e ־deoarece
moleculele de clorofila a constituite in centrul de reactie emit eˉ de energie mare cand ajung in starea de
excitatie si revin la starea initiala fundamentala acceptand eˉ cu potential energetic normal.
Cea mai mare parte a moleculelor de clorofila a din aceste fotosisteme si celelalte molecule de pigmenti
asimilatori au un rol comparabil cu acela al unei antene ce consta in captarea rediatiilor de lumina si in
transferarea energiei acestora moleculelor din centrii de reactie.
In captarea energiei luminoase rolul principal revine clorofilei a 690 din PSII de pigmenti care actioneaza
ca un stabilizator optic si participa direct la captarea cuantelor de lumina mai ales a fotonilor rosii si albastri.
Energia luminoasa fixata de clorofila a 690 este transferata pe moleculele de clorofila a 700 intr-un timp
extrem de scurt: 10-8– 10-9 secunde. Acest transfer de energie e posibil numai cand distanta intre moleculele
de clorofila e mai mica decat 50Å sau maxim 100Å, conditia fiind realizata de cuantozomi = unitati
elementare functionale ale cloroplastelor ce raspund de absorbtia si transformarea energiei luminoase.
Se considera ca in acest proces aproximativ 200 molecule de clorofila a 690 aranjate intr-un fascicul au
functia asemanatoare unei lentile ce capteaza fotonii si ii concentrreaza intr-un punct focal respectiv pe
molecula de clorofila a 700 cu rol de depozit primar al energiei luminoase.
Pigmentii din PSII participa indirect in aceasta etapa fiziologica prin captarea unei cantitati reduse de fotoni
pe care ii transfera pe clorofila a 690 prin inductie moleculara si prin fenomene de rezonanta.
Prin procesul de fosforilare plantele verzi inmagazineaza o parte din energia libera ce provine din activitatea
metabolica proprie sau de la soare si conserva un anumit potential energetic sub forma de molecule stabile
bogate in energie = molecule de ATP care este utilizat dupa hidroliza in satisfacerea nevoilor termodinamice
ale reactii enbergonice din metabolism. In acest proces ATP-ul e intr-o continua sinteza si hidroliza.
La plantele verzi fotoautotrofe exista pe langa fosforilarea oxidativa procesele de sinteza ale ATP-ului
prin fosforilare fotosintetica (fotofosforilare)
In cazul PS II reducerea moleculelor de clorofila a din centrul de reactie se face prin intermediul unei
substante necunoscute ce contine Mn si care ia eˉ de la moleculele de H O ce participa ca materie prima in
2
redusa)
In cursul fazei de lumina, eˉ-nii furnizati de H O sunt excitati succesiv de radiatiile de lumina la nivelul
2
de reactie al acestuia isi reiau locul dupa ce au trecut prin ferredoxina, citocrom b6 si citocrom f. Aceasta
fosforilare in cadrul careia moleculele de clorofila a reprimesc chiar eˉ-nii pe care i-au emis = fotofosforilare
ciclica spre deosebire de fotofosforilarea aciclica in cursul careia moleculele de clorofila a din centrul de reactie
al PS II revin la starea stabila pe seama eˉ-nilor proveniti de la H O.
2
Fosforilarea aciclica e cuplata si cu reducerea NADP+ la NADPH++ H+. Gruparile macroergice de ATP ce
rezulta prin fosforilare nu pot difuza spre citoplasma deoarece membrana dubla a cloroplastelor e impermeabila.
Transferul energiei din cloroplaste in citoplasma si in dierite organite citoplasmatice se face prin interventia
triozofosfatilor fotosintetizanti si a acidului fosfogliceric ce rezulta in reactiile de glicoliza.
Organizarea dpdv functional a moleculelor de pigmenti asimilatori din sistemele fotochimice pe de o parte
in centrii de reactie iar pe de alta parte in antene de pigmenti reprezinta o adaptare ce permite realizarea unui
randament fotosintetic superior. Aceasta deoarece pigmentii antenelor ce pot absorbi individual doar un numar
mic de fotoni/sec colecteaza energia fotonilor absorbiti si o transmit centrilor de reactie permitandu-le sa
pompeze un numar mare de eˉde mare energie/ sec. Daca fiecare molecula de clorofila a ar functiona si ca
pompa de eˉ, fiecare din aceasta molecule ar trebui sa dispuna de un set propriu de substante ce participa la
transportul de eˉ catacteristic fiecarui sistem fotochimic. Acesta ar face ca din lumina ce ajunge la pigmentii
asimilatori sa fie absorbita de catre acestia sa fie absorbita doar o fractiune mica restul radiatiilor devenind
ineficiente printr-o absorbtie inutila de catre moleculele de substante ce intervin in transportul de eˉ. Intr-o astfel
de situatie randamentul F s-ar micsora pe de o parte prin inrautatirea conditiilor de absorbtie a luminii de catre
pigmentii asimilatori iar pe de alta prin faptul ca moleculele de substante ce intervin in transportul de eˉ nu ar fi
folosite eficient deoarece fiecare molecula ar transporta un numar mic de eˉ/unitate de timp.
II faza de intuneric a F consta in reactii biochimice independente de lumina dar dependente de
temparatura in care intervin anumite enzime localizate in stroma cloroplastelor ce este nepigmentata.
Principalele sale reactii sunt: - integrarea C pe o substanta acceptoare;
- reducerea CO2;
- cedarea energiei inmagazinata in ATP si in NADP redus in substante organice
primare formate in F (oze fosforilate) si polimerizarea acestora in substante organice complexe (glucide, lipide,
proteine, acizi nucleici, pigmenti).
Prima substanta organica sintetizata in frunze prin procesul de fotosinteza este ribulozo 1-5 difosfotul
(RuDP) cu 5 atomi de C in catena. S-a dovedit experimental ca aceasta substanta poate fixa CO in prezenta2
H2O . In urma fixarii rezulta 2 molecule de acid fosfogliceric (APG). S-a constatat de asemeni ca in absorbtia
luminii si in prezenta CO cantitatea de APG din celulele asimilatoare creste iar RuDP scade fapt ce
2
demonstreaza ca RuDP nu este regenerat. In schimb, la lumina dar in absenta CO are loc o crestere a RuDP si o
2
scadere a celei de APG, de unde rezulta ca in conditiile in care RuDP nu poate fixa CO nu se formeaza APG.
2
Reducerea AGP la aldehida fosfoglicerica e fenomenul chimic cel putin partial cel mai important al fotosintezei
deoarece aceasta reactie imbogateste catena de C in H si energie. Hidrogenul necesar acestei reactii e furnizata
de NADPH+H+ iar energia necesara reducerii e data de ATP ce se formeaza in cursul reactiilor fazei de lumina
a fotosintezei. Reactiile ce au loc in cursul fazei de intuneric a F sunt grupate in ciclul CALVIN-BENSON-
BASSHAM care dureaza 5 secunde.
Tipuri de fotosinteza
Tipul autotrof -de asimilatie a CO2 si cel chimiotrof se imbina cu reactiile heterotrofe de asimilare a CO 2.
La diferite organisme fotoautotrofe se constata capacitatea de a asimila compusi organici. Prin evolutie s-au
pastrat trasaturile caracteristice pentru formele primitive de viata la diferite organisme fotoautotrofe si pana in
prezent.
Se considera astazi ca exista 2 cai enzimatice de includere a C in metabolismul plantelor:
- fixarea heterotrofa a CO2;
- asimilarea fotosintetica a C.
1) Fixarea heterotrofa este mai primitiva, pe baza ei formandu-se sintemul autotrof de fixare a CO 2. Calea
principala de fixare a C este carboxilarea acidului piruvic. Aceste tipuri de fixare se deosebesc numai dupa
caracterul regenerarii acceptorilor. La intuneric regenerarea lor e legata de procesul de respiratie. In acest caz
CO2 absorbit nu se foloseste in sinteza glucozei, in timp ce la lumina regenerarea acceptorului este legata de
fotosinteza, de reducerea si includerea CO2 in reactiile sintezei substantelor organice.
Astefel, fixarea CO2 la intuneric este etapa primara de fotoasimilatie a C la plante. Pana nu demult se considera
ca fixarea la lumina a C in substantele organice s-ar face la toate speciile vegetale pe o cale unica conform
reactiilor din ciclul Calvin numit ciclul C3 , intrucat primul compus e cu 3 atomi de C (acidul 3-fosfogliceric).
Ulterior s-a constatat ca exista unele specii vegetale la care fixarea fotosintetica a CO 2 se realizeaza pe o alta
cale = HATCH-SLACK-KORSTCHAR(HSK) sau ciclul C 4, deoarece compusii stabili formati dupa cuplarea
CO2 sunt 2 compusi cu 4 atomi de C, acid malic si acid aspartic, care deriva sintr-un compus instabil cu 4 atomi
de C, acidul oxalilacetic.
La plantele la care CO2 se acumuleaza in cantitate mare sub forma de acid malic, aceasta specializare
biochimica este reflectata in majoritatea cazurilor atat in stuctura frunzelor cat si a cloroplastelor. Celulele
mezofilului de la aceste plante poseda cloroplaste cu tilacoizi si grane normale, contin granule de amidon putine
si sunt asezate radiar in jurul tecii fasciculare, care la randul ei inconjoara fasciculele conducatoare. Celulele din
teaca fasciculara in care se inmagazineaza mult amidon, contin cloroplaste cu granule slab dezvoltate.
Acest tip de fixare si reducere a CO2 apare la speciile care cresc in deserturile aride si in padurile tropicale
umede si umbroase, deci in conditii de nu favorizeaza o fotosinteza normala.
In spatiul lor intercelular, concentratia CO2 este foarte mica datorita fixarii lui pe acidul fosfoenolpiruvic (PEP)
in celulele mezofilului si ca urmare se favorizeaza o difuziune intensa a acestui gaz din atmosfera prin ostiolele
stomatelor in spatiile intercelulare, chiar cand ostiolele sunt deschise putin.
Deci in regiunile aride, unde lipsa de apa limiteaza fotosinteza, plantele de tip C 4 pot desfasura o fotosinteza
intensa chiar in cazul unor temperaturi ridicate fara sa riste deshidratari fatale.
In zonele tropicale si ecuatoriale cu vegetatie luxurianta, aceasta adaptare le permite sa utilizeze in procesul de
fotosinteza chiar cantitati mici de CO2, existent in aerul din jurul plantelor care formeaza desisuri masive de
vegetatie.
Multe din plantele fam. Crassulaceae, Cactaceae, Liliaceae fixeaza in timpul noptii cantitati mari de CO 2 pe
acidul PEP cu formare de malat ce se acumuleaza in sucul vacuolar al celulelor asimilatoare. Vacuolele mari ale
celulelor asimilatoare servesc in acest caz nu numai pentru acumularea si retinerea H 2O ci si ca rezervoare de
CO2 necesar in activitatea fotosintetica.
Separarea in timp a proceselor ce cinduc la fixarea CO2 in timpul noptii si la utilizarea lui in fotosinteza in
cursul perioadei de lumina a zilei prezinta un avantaj crescut pentru plantele suculente care traind in locuri
secetoase isi asigura prin aceste mecanisme o buna aprovizionare cu CO 2 fara a risca pierderi din continutul de
H2O deoarece au stomatele deschise la minimum in timpul perioadei de lumina a zilei.
Plantele cu aceste mecanisme de fixare a CO 2 se numesc plante de tip CAM (Metabolismul Acid de la
speciile de Crassulaceae). Dpdv anatomic o frunza de Crassula prezinta un mezofil omogen. Celulele de la
exterior insa (de sub epiderme) prezinta un numar mare de cloroplaste in comparatie cu cele din centrul frunzei.
In general structura acestor frunze e mult mai apropiata de aceea a plantelor de tip C 3. In structura lor nu s-a
observat nici un dimorfism celular/cloroplastic.
In apropierea fasciculelor conducatoare s-au gasit celule care contin granule de amidon dar nu exista o teaza
asimilatoare perifasciculara. Ca adaptari structurale pentru factorul H2O , frunza la speciile de Crassulaceae
prezinta o textura carnoasa ce favorizeaza retinerea H2O in tesuturi si reduc viteza schimburilor gazoase.
Separarea in timp intre perioada nocturna favorabila bsorbtiei intense a CO 2 si aceea in timpul zilei cand are loc
formarea puterii reducatoare a CO2 , contribuie la reducerea randamentului fotosintetic, ceea ce permite acestor
plante sa supravietuiasca in conditile secetei din mediul de viata.
Diferenta dintre tipurile fotosintetizatoare HSK si CAM consta in aceea ca la HSK reactiile biochimici
sunt separate spatial avand loc in celule ce apartin la tesuturi diferite (mezofil, teaca fasciculara asimilatoare) iar
la CAM aceste reactii sunt separate in timp (ziua si noapte) dar se desfasoara in aceleasi celule.
Exista in natura putine situatii ecologice si geografice care sa fie strict specifice pentru o anumita cale
fotosintetica de asimilare a C. Ca regula generala speciile apartinand tipului C 3 desi populeaza practic toate
latitudinile sunt predominante in zonele temperate si subtemperate. Ele ocupa atat habitatele umbrite si cele
insorite dar sunt mult mai putin intalnite in zonele aride.
Plantele de tip C4 nu sunt larg raspandite in medii mai aride , ele traiesc cel mai adesea in regiunile tropicale si
subtropicale si sunt rareori intalnite in habitate umbrite fiind adaptate la intensitati ridicate de lumina si la
temperaturi mai mari de 30oC. Specii de tip CAM populeaza cu predilectie mediile aride, tropicale si
subtropicale precum si anumite habitate bogate in saruri.
Plantele C4 si CAM au un inalt grad de halofilie si de rezistenta la seceta. S-a emis ipoteza conform careia
ciclul C4 ar constitui o modificare a ciclului C 3 ca un raspuns al plantelor la presiunea selectiva a mediului
xerofitic sau salin. Carboxilarea acidului fosfoenolpiruvic prin acumularea aciditatii pe care o produce ar avea la
origine o adaptare fata de neutralizarea cationilor minerali de catre anionii organici.
Plantele C4 necesita ioni de Na+. In lipsa lor apar necroze si cloroze caracteristice, in timp ce Na+ nu e
absolut necesat plantelor C3.
Balanta intre tipul C3 si C4 poate fi influentata de varsta frunzelor sau de nutritia minerala in special de Na +,
aportul acestuia favorizeaza trecerea la C4 sau CAM. Astfel daca se suprima NaCl din mediul de cultura specia
Mesembryanthemum crystallynum de tipa CAM tinde sa devina de tip C3.
Pentru plantele CAM de ex: Agave americana sau speciile de Opuntia regimul hidric asociat cu temeratura si
fotoperioada sunt hotaratoare in reglarea metabolismului. Astfel, pentru Opuntia dupa caderea ploii deci cand
filocladiile au potential hidric ridicat, fixarea nocturna a CO2 este mai ridicata prin formarea acidului malic.
In timpul zilei stomatele sunt inchise si totusi plantele asimileaza CO 2 luandu-l din decarboxilarea acizilor
dicarboxilici in ciclul C4 acumulati in vacuole. Aceasta e o adaptare remarcabila ce permite acestor plante sa-si
inchida stomatele in timpul zilei fara a-si opri procesul de fotosinteza in timp ce la plantele C 3 orice inchidere a
stomatelor ziua reduce serios procesul de fotosinteza.
Aceste strategii la care recurg plantele arata corelatii ecofiziologice dintre cele mai uimitoare. Plantele
CAM sunt esential legate de mediile aride iar plantele C 4 sunt mult mai frecvente in ecosistemele semiaride de
latitudine joasa iar plantele C3 predomina in zonele temperate si nordice de latitudini mai ridicate.
Concentratia de O2
O2 existent in atmosfera in proportii normale de 20,95% este un factor limitanta al F. Marirea acestei
concentratii peste valoarea normala provoaca o reducere a procesului iar scaderea acestei concentratii pana la
0,5% in aerul din jurul plantelor intensifica procesul cu pana la 25% din valoarea initiala.
Mersul diurn al fotosintezei depinde nu numai de conditiile mediului extern, dar si de particularitatile
biologice ale plantelor si de batura lor de reactie la conditiile externe. Interdependenta intre factorii externi si
interni determina in cele din urma si caracterul F. Modificarile factorilor externi au un caracter ritmic . Aceasta
ritmicitate pe parcursul unei zile se rasfrange si asupra procesului de F.
Mersul diurn al fotosintezeicorespunde de regula modificarii complexului de factori externi ce se
acumuleaza in timpul zilei. Daca unul din factorii externi atinge valori minime, intensitatea procesului scade
considerabil. (ex: scaderea F datorita insuficientei apei pe parcursul zilei)
In cazul deficitului restant de apa, in tesuturile de asimilatie, F scade in asa masura incat nu e capabila sa
compenseze substanta organica cheltuita in respiratie. In acest cazi punctul de compensatie al respiratiei este
subunitar. Aceasta stare e daunatoare recoltei si in general existentei plantei. Pentru o existenta normala a
plantei si pentru obtinerea unei recolte inalte, punctul de compensatie trebuie sa fie in favoarea F.
Cu siguranta ca mersul F e determinat nu numai de unul din factorii interni si externi ci de actiunea lor
asociata, curba de desfasurare a procesului fiind o rezultanta a efectului acestor factori. Curba F pe parcursul
unei zile nu decurge atat de simetric pe cat ar rezulta de exemplu din variatia diurna a intensitatii luminii.
Curbe de fotosinteza:
1) curbe unimodale = apar atunci cand F variaza contrant paralel cu intensitatea luminii. Aceste curbe apar in
zilele scurte de primavara, in zilele calde si senine de la inceputul verii si in zilele de toamna.
In acest caz F creste rapid in intensitate, incepand din primele ore ale diminetii datorita cresterii intensitatii
luminoase, cresterii temperaturii si a deschiderii stomatelor prin reactie fotoactiva.
Procesul se intensifica pana la orele 9-10, se mentine la un plafon ridicat in timpul amiezii dupa care scade
sprea seara si inceteaza in tmpul noptii.
Scaderea F dupa amiaza se datoreaza atata diminuarii intensitatii luminii cat si incarcarii cloroplastelor cu
substante nou sintetizate indeosebi cu amidon.
Curba dinamicii diurne are aspect de clopot.
2) curbe dimodale = apar cand F prezinta o depresiune la orele amiezii urmata de obicei de un al doilea maxim
care are o amplitudine mai mica. Uneori aceasta depresiune a procesului poate ajunge la valori negative, situatie
in care frunzele plantelor elimina CO2 la lumina, Aceasta depresiune apare aproximativ in jurul orei la care
intensitatea luminii si cea a temperaturii au valori maxime.
3) Curbe de saturatie = apar cand F se mentine la o intensitate relativ constanta dupa cresterea inregistrata in
primele ore ale diminetii pana catre seara. Acesta este caracteristica plantelor sciafile, platelor acvatice
submerse, la care F creste repede in primele ore ale diminetii dupa care se situeaza pe un platou cu mici variatii
pentru a scadea dupa orele 17 catre seara.
Plantele din regiunile polare prezinta o particularitate in sensul ca F decurge diferit pe parcursul noptilor albe.
Ea are loc la aceleasi plante si in intervalul de timp corespunzator noptii deoarece in aceste nopti albe lumina
este destul de intensa permitand realizarea procesului. F creste in intensitate in orele de dimineata, atinge
valoarea maxima spre orele 12 dupa care scade treptat catre seara si se mentine in cursul noptii la valori
minime.
Mersul fotosintezei pe perioada de vegetatie este variabil functie de complaxul factorilor naturali
ce caracterizeaza diferitele anotimpuri si de modificarile factorilor interni in cursul perioadei anuale.
In regiunea cu clima temperata la plantele anuale F incepe primavara, odata cu aparitia primelor frunze si
creste in intensitate pe masura ce formeaza frunze si cresterii suprafetei lor inregistrand valori maxime inainte
de faza de inflorire sau in timpul acesteia. Dupa aceasta F se mentine la un nivel ridicat pana spre sfarsitul
perioadei de vegetatie cand scade in intensitate din cauza imbatranirii frunzelor si caderii lor treptate
incetinindu-si activitatea. F se opreste odata cu incheierea ciclului de viata anual al plantelor.
La plantele perene cu frunze cazatoare, F incepe primavara devreme si ajunge la valori ridicate in timp
scurt datorita formarii rapide a unei mari suprafete foliare. Cresterea intensitatii procesului are loc pana in
momentul infloririi sau al formarii frunzelor dupa care se reduce catre toamna datorita micsorarii treptate a
suprafetei foliare si inceteaza odata cu caderea toatala a frunzelor.
La plantele perene cu frunze sempervirente (gen conifere) F se desfasoara in tot cursul anului inregistrand
valori maxime in lunile de vara si valori minime in timpul iernii cand temperatura devine factor limitant ak
procesului.
La plantele bienale cu frunze persistente in timpul iernii (cereale) F se desfasoara cu intensitate scazuta in
timpul iernii ca si la plantele lemnoase sempervirente si creste in intensitate incepand de primavara pana la faza
de inflorire.
PRODUCŢIA PRIMARĂ
Toate organismele pentru a-şi desfăşura viaţa au nevoie de substanţe hrănitoare. Ele preiau aceste substanţe din
mediu şi prin procesele de nutriţie, le transformă în substanţe proprii organismului.
Plantele verzi realizează fotosinteza. Ele preiau din mediu apă, substanţe minerale si CO2 şi cu ajutorul energiei
solare le transformă în substanţe organice şi O2.
Substanţele organice (glucide, lipide, proteine) sunt transportate de la frunze la toate organele plantei.
Energia solară captată de clorofilă se transformă în energie chimică, ce va fi inglobată în substanţe hrănitoare.
PRODUCŢIA PRIMARĂ BRUTĂ = cantitatea de substanţe organice sintetizată de plantele verzi.
Plantele verzi respiră pentru a trăi (extrag O2 şi elimină CO2) . În prezenţa O2 absorbit din mediu, o parte din
substanţele organice se oxidează (se ard) eliberând energia necesară desfăşurării unor procese vitale plantelor
(conducerea sevei, sinteza de substanţe organice, mişcările plantelor spre lumină, spre sursa de hrană )
O altă parte a substanţelor organice se depozitează în rădăcini, tulpini, frunze, fructe.
PRODUCŢIA PRIMARĂ NETĂ = cantitatea de substanţe organice ce reprezintă sursa de hrană pentru
consumatorii din ecosistem (sursa directă pentru C1 fitogfagi şi indirectă pentru C2- C3 zoofagi)
PPB – Cantitatea de substanţe consumate in Respiraţie → PPN
PRODUCŢIA PRIMARĂ se exprimă in grame, kilograme sau tone de substanţe uscată produsă intr-o unitate
de timp pe o anumită suprafaţă.